Adevěrul, septembrie 1922 (Anul 35, nr. 11790-11819)
1922-09-15 / nr. 11804
l f 1 T Anul XXXV. No. 11804 In toata tara (T Vmen lH SepreffiTîHe 1922 Adevărul FONDATORI I AL. V. BELDIMAN 1888—1897 FONDATORI CONSTI MILLg 1897-1929 Caveant Consules". Islamul se deşteaptă ". Acele mari puteri cari au provocat şi întreţinut războiul turco-grec, ca şi acelea care audeterminat deznodământul din Asia Mică pot să se felicite. Europa se află iarăşi sub primejdia unui războiu înfricoşetor. Naţiunea turcă a dovedit virtuţi extraordinare. Estedestul să ne gândim că această Turcie huiduită de toată creştinătatea, săracă, gonitădin Europa, făcând războiulde douăzeci de ani în şir, a fost în stare să se reculeagă şi să zdrobească Grecia, pentru ca să ne dăm seama de situaţie şir de perspectivele zilei de mâine. Nu avem încă amănuntele ultimei şi fulgerătoarei calmpanii a lui Kemal-Paşa, dar ştirile pe care le posedăm până acum sunt instructive. In mai puţin de 20 de zile armata turcească a ajuns la Marea Egee şi la Smirna, strâmtorile sunt ameninţate, Constantinopolul deasemenea, Armata greacă, a fost pur şi simplu îmbrâncită și aruncată afară din Asia Minoră. Grecii ar fi pierdut 100.000 prizonieri, adică jumătate din armata lor a fost capturată; au pierdut 100 de tunuri şi 6000 mitraliere. Aproape un dezastru, Daily Chronicle, ziarul oficios al d-lui Lloyd George, acuză direct pe francezi că au procurat turcilor material de războiu şi planul campaniei Şi, în adevăr, vertiginoasa ofensivâ şi măestria ei arată că mâna unui mare strateg a pus la cale acţiunea. Dar victoria turcilor nu se mărgineşte aci: marea victorie a electrizat islamismul, armatele biruitoare se reîntorc asupra Constantinopolului, populaţia mahometană din capitala europeană a vechiului imperiu otoman se scoală şi îndrăzneşte să atace pe europeni ,chiar în prezenţa trupelor de ocupaţiune ale aliaţilor. Telegramele de ieri ne-au anunţat că şi legaţiunea României a fost atacată şi ferestrele sparte. De astă dată suntem nedumeriţi şi întrebăm: de ce? Dar nu trebue să ne oprim la acest amănunt; ceea ce trebuie să ne preocupe este viitorul foarte apropiat. Ce vaurma acum după victoria turcilor? ! Ar trebui să fim cu desăvârşire orbi pentru a nu vedea că pe când învingătorii marelui războiu se depărtează unii de alţii şi se slăbesc în certuri mizerabile, toţi biruiţii ridică capul, se apropie, îşi simt colţul şi sunt în ajun de a-şi strânge mâinile. • Marea victorie turcească, cea d’întâi a uneia din naţiunile•biruite la 1918, asupra uneia din naţiunile biruitoare, este numai un început şi un semnal. Farmecul victoriei atât de scump câştigată după patru grei ani de războiu, este rupt! Europa care se zbătea în ghiarele atâtor nevoi, este oprim ameninţată ca, cu trupul încă acoperit de răni nevindecate, să reintre în foc. Fiindcă primejdia bate la uşă, iar omul care ar putea profetiza cum sea încheia anul 1922, este un mare om. ’ Ce se petrece în Rusia din punctul de vedere militar?are a fost misiunea lui Trotzky la Berlin? Ce se pune la Cale în Ungaria? Ce va faceBulgaria? Unde se vor opri jeştile victorioase şi pretenţiaţiile lui Kemal-paşa? Iată atâtea întrebări mari şi îngrozitoare pe care situaţia de astăzi le impune. Anglia declară, sus şi tare, că nu va ceda nici Constantinhopolul nici strâmtorile. Dacă Anglia găseşte nimerit să facă această declaraţie, este pentru că cineva le ameninţă şi le reclamă. Cine este acest cineva? ! Ruşii declară, la rândul lor, că Marea Neagră va deveni în curând, un lac esclusiv turco-rus. Noi am putea complectaun lac turco-ruso-bulgar. Care nu fituaţia Românie! la această Mare? Prin ce jertfe şi prin care mijloc ar putea fi conjurat pericolul? Şi prin ce mijloc va putea fi oprit Kemal-paşa învingătorul, să treacă strâmtorile şi să vină la Constantinopole? Au aliaţii destule trupe pentru ca să ţină în frâu numeroasa armată turcă de la Angola dacă ar voi să treacă? Este flota engleză de talie să ţină piept turcilor? Ori va fi nevoie de alte trupe, de o întreagă armată expediţionară, adică de un nou războiu? Şi, în timpul acesta neînţelegerea anglo-franceză în faţa Germaniei care îşi aşteaptă ceasul, creşte. Deocamdată peninsula balcanică este iarăşi pe un vulcan. Căci nimeni nu ştie care va fi atitudinea soldaţilor greci reîntorşi în patrie, care va fi atitudinea Bulgariei în ziua când soldaţii lui Kemal paşa vor călca pe pământul Europei şi ce îndatoriri îi va reveni României, care trebuie să se apere pe încă alte două graniţe. Iată de ce am pus acestui articol titlul- Caveant Consules! Const. Bacalbaşa OQO ! Un bir pe ţărani impus în mod arbitrar Consilerul agricol al Judeţului Buzău, în Înţelegere cu prefectul a hotărât să aplice locuitorilor din judeţ un impozit nou, neprevăzut în nici o lege şi impus numai printrun act de revoltătoare samavolnicie. Anume, consilierul şi prefectul au stabilit ca fiecare locuitor care a rămas bune împroprietărit pe tabloul de revizuire, să plutească în plus de arendă câte 60 de lei de hectar anul acesta. Banii, încasaţi de perceptori, urmează a fi vărsaţi la prefectură, care-i va întrebuinţa la construcţii şcolare. Ştirea este un adevăr fantastică şi aici n’am fi crezut-o dacă n’am fi citit circulara adresată de consilierul agricol agronomilor din judeţ. Aşa dar, aceşti funcţionari, cu dola sine putere, fără să se poată bizui pe vreo lege, edictează un impozit nou, aplicabil asupra unei singure categorii de cetăţeni — Improprietăriţii —, şi fără să mai stea mult la gânduri, îi dau pe aceştia în debili la perceptori, cărora li se ordoană încasarea birului. E nemaipomenit, în adevăr. Căci scopul pus înainte nu poate scuza procedesul. Intr’o ţară cu sănătoase norme de drept nu se poate concepe ca un funcţionar oarecare, prefect sau consilier agricol, să-şi aroge dreptul de a născoci şi de a aplica impozite noui pe anumite categorii de cetăţeni. Asemenea aberaţii sunt posibile numai într-o ţară în care nu există simţul legalităţii, în care cei de sus cred că fi-e îngăduit orice, şi in care ţărănimea e socotită ca o massă „tail fable et corréable a merci“. Dar cazul e prea extraordinar pentru ca el să nu merite o cercetare a celor în drept şi o severă sancţiune pentru prefectul şi consilierul agricol cari habar n’au de legile ţării in care trăesc. Nestor Un basm din o mie si una de nonti Venerabila gazetă seculară burgheză Vossische Zeitung publică în numărul ei de 7 Septembrie un articol întitulat Magnaten und Bojaren (magnaţi şi boeri) de Walter Burg, corespondentul ei special din Budapesta. Cuprinsul acestui articol face puţină cinste ziarului care trecea odinioară drept cel mai serios din Germania. D. Burg afirmă că în Bucureşti şi la Budapesta se tratează cu stăruinţă închiegarea unei monarhii dualiste româno-ungare. Din partea Ungariei tratativele ar fi conduse de primul ministru, contele Bethlen, şi de contele Teleki; ele au ajuns atât de departe, încât se vorbeşte deja de constituţia noului Stat. Ungurii doresc o monarhie dualistă, care să fie constituită din România veche şi din Ungaria cu Transilvania, pe când românii doresc un imperiu format din patru state autonome confederate: România interioară (?), Moldova, Transilvania şi Ungaria de la Trianon. Pentru a-l face pe Bethlen să primească propunerea lor, românii i-au făgăduit postul de prinţal Transilvaniei, întrucât Bethlen este un descendent al prinţului Gabriel Bethlen. Unei confederaţiuni românoungare i se va alipi şi Italia, sub forma unei intente, cu intenţiuni de înfrânare a aspiraţiilor ceho-slovace—iugoslave. România are nevoie de o eşire comercială către Apus, prin Budapesta. Ea n’ar putea niciodată mistui Transilvania, leagănul maghiarismului. Maghiarii ar fi fericiţi să poată strânge la piept pe săcuî, fără o singură lovitură de sabie. Afară de asta, România şi Ungaria sunt singurele state europene în cari proprietatea mare n’a fost încă atinsă; marii proprietari ai ambelor state au deci interes să se unească pentru a rezista setei de pământ a excesiv de numerosului proletariat agricol!... De asemenea pe terenul politic. In Ungaria massa a început lupta pentru dreptul de vot, în România ţăranul va începe şi el în curând această luptă. Reunirea regimentelor române şi ungare sub aceiaşi comandă ar uşura rezistena clasei domnitoare, întocmai ca în monarhia habsburgică, în care cehii ţineau ordinea în Ungaria iar ungurii în Bohemia. Desminţirile cari se dau mereu tratativelor de confederaţie nu pot trezi decât zâmbete de îndoială. Până aici, corespondentul special, d. Burg. Comentariul ziarului „Vossische Zeitung": Această expunere a unui bun cunoscător al politicei ungare merită fără îndoială cea mai mare atenţie. Numai în acest fel se poate face o corectare nesângeroasă a tratatului dplft VerfteififtJfeV 7,-a-^Wi j Comentariul nostru : nu degeaba a trecut de o sută de ani „mătuşa Voss“ (cum îi zic nemţii) trebue să aibă cu siguranţă dantură falsă. s. încoronarea şi partidei® Dinasticismul partidelor noastre istorice, a fost întotdeauna intermitent. El era mai accentuat când se aflau la putere şi slăbea cu cât se prelungea şederea în opoziţie. Şahul la rege, era un gest foarte obişnuit pentru a scurta vremea amară a opoziţiei şi nimeni nu-l lua în trafic, pentru că toată lumea ştia ce însemnează. Deși caracter mult mai grav este însă hotărirea partidului naţional de a nu participa la serbările încoronărei. Partidul naţional a arătat prin memoriul pe carel-a înmânat regelui că procedarea sa nu e o inovaţie în viaţa politică a României Mare şi noul. Partidul liberal, chiar şi d. Iorga au anunţat o procedare identică. Şi încoronarea a fost amânată. Explicabilă amânire, fiindcă încoronarea, un act solemn, o formă doar numai, trebue să piardă din solemnitate, să piardă chiar caracterul esenţial, dacă prin abţinerea unei bune părţi a reprezentaţiuei naţionale, prin abţinerea celor mai însemnate din partidele în cari se întrupează viaţa naţională a ţarei, capătă caracterul unui act de partid, şi nu al unui act naţional. Poţi să crezi in secolul acesta al republicanismului şi monarhiilor „din voinţa naţională”, orice despre o încoronare, dar în momentul în care o admiţi şi o socoti necesară, ea nu poate avea un sens, decât având caracterul unui act naţional. De aceia spunem că abţinerea partidului naţional de la serbarea încoronărei e de un caracter mult mai grav, de cât emit pe vremuri manifestaţiile partidelor noastre istorice contra palatului, de cât a fost chiar declaraţia partidului liberal că se va abţine de la serbările încoronărei, pe care a făcut-o pe când era în opoziţie. Cei mai de seamă reprezentanţi ai Ardealului, cei caril-au reprezentat în faţa asupritorului secular, cei cari au proclamat în numele lui Unirea, cei, ale căror nume sunt cunoscute în lumea întreagă, iar în ţară şi copiilor, nu pot lipsi de la serbarea încoronărei fără ca aceasta să piardă caracterul ei esenţial, solemnitatea hotărîtoare. Să mi se treacă şi de astădată cu înşwiriţă peste ardeleni, cari pe deasupra, monarhişti convinşi şi dinastici cinstiţi, declară hotărirea lor determinată de motive de curăţenie, morală- --wj . a . aii - * I AA _ „Viitorul“ face elogiul carierei revoluţionare a lui Pilsudski. Suntem siguri că Siguranţa a luat măsuri ca numărul de ieri al „Viitorului“ să fie confiscat ■ kaaaa Ancheta noastră in Ungaria „Reparation! „restituţiune“ . Statul ungar pretinde că n’a stricat şi n’a răpit nimic. — Investigaţiile dovedesc contrariul. — Cum merg lucrările. (Dela trimisul nostru special) Intre problemele în litigiu între Ungaria şi România este şi aceea a reparaţiunilor şi restituţiunilor, conform art. 168 din tratatul dela Trianon, Ungaria a fost obligări să repare adică să plătească în bani sau în natură tot ce a stricat sau răpit în cursul războiului, adică începând dela 1 Septembrie 1914, pe teritoriul românesc, inclusiv Ardealul. Aceiaşi obligaţie i s’a impus fireşte şi faţă de aliaţii noştri pe cari a avut ocazia să-i jefuiască. O comisiune interaliată cu participarea statelor interesate, controlează executarea acestor obligaţiuni, iar cheltuelile comisiunei sunt susţinute de guvernul ungar. Tratatul mai prevede că pentru a înlesni lucrările comisiunei de control, guvernul ungar este obligat să ceară locuitorilor ţarei sale ca, într’un anumit termen să declare obiectele pe cari le-au furat dela români, dela sârbi şi italieni. După trei luni dela publicarea unei ordonanţe în acest sens a guvernului ungar, exact.... 6 (şease) cetăţeni maghiari au dat răspunsul cerut şi încă şi aceşti şase pentru România, Italia şiIugoslavia. Autorităţile şi instituţiunile de stat n’au declarat nici unul din obiectele sustrase în timpul ocupaţiunei. Din cauza aceasta fiecare din statele interesate—afară de Româinia—şi-a mărit numărul reprezentanţilor săi în comisia de control, trimiţând experţi şi poliţişti,spre a face innvestigaţiunile şi cercetările necesare, pe baza denunţurilor primite de comisiune. * * Serviciul nostru de restituţiune care depinde acum de ministerul de externe, este absolut insuficient. Cei doi funcţionari care formează acest serviciu, lucreaza la identificarea maşinilor industriale, a materialelor de cale ferată, a animalelor şi alte obiecte ridicate de armata şi autorităţile maghiare din Ardeal, Banat şi vechiul regat. După multe cercetări s’au putut găsi însemnate cantităţi de maşini industriale ridicate mai cu seamă din Bucureşti. Chiar în ultimul timp s’au găsit toate maşinile unei fabrici de tricotaje din calea Şerban Vodă din Bucureşti, cari au fost furate în timpul ocupaţiei, montate într’o fabrică de împletituri din Bekeşciaba. Valoarea acestor maşini era în timp normal 2 milioane franci francezi iar azi se ridică la 20 milioane lei. Aceste maşini au fost încărcate în 30 vagoane şi aşteaptă sa fie trimese în ţară. Conform obligaţiilor tratatului, guvernul ungar este dator să susţină toate cheltuelile transportului şi să monteze pe a sa socoteală din nou maşinile în fabrică. Prin gări şi atelierele căilor ferate ungare au fost găsite şi identificate până acum 56 vagoane de poştă, 20 locomotive, două sute vagoane cisterne şi de pasageri. După socotelile făcute se crede că sunt în Ungaria peste 1000 vagoane cisterne şi de pasageri, româneşti. Puţin înainte de a evacua teritoriile româneşti, ungurii au devastat muzeele şi locaşurile de artă din principalele oraşe ale Ardealului. O comisiune, în frunte cu d-nii Teodoreseu profesor universitar de la Cluj şi Petran de la Ministerul Artelor a reuşit să identifice 78 lăzi cu obiecte de artă ridicate din muzeele din Brukenthal din Sibiu, Alba-Mia şi Sighişoara. La început ungurii s-au opus, susţinând că aceste obiecte fac parte din patrimoniul naţional, însă au trebuit să cedeze. A mai rămas a fi rezolvită şi chestiunea restituirei animalelor ridicate din Ardeal şi regat. Ungurii susţin că n’au luat animale întru cât aveau, destule, dar comisiunea noastră de restituţii posedă dosarele rămase din timpul ocupaţiunei şi cari cuprind toate copiile chitanţelor eliberate pentru vitele rechiziţionate. Ar trebui să se grăbească cu aceste lucrări. Tărăgănirea lor e inutilă din punctul de vedere practic şi vătămătoare din punct de vedere politic,, ea întreţinând atmosfera de amărăciune. E timp să se lichideze războiul. In vederea in articolul viitor, alte constatări în aceiaşi chestiune. NA ZBAŢII COVORUL PRINŢULUI Ţăranii din Basarabia au strâns din belşugul şi fericirea lor, cunoscuta sumă de un milion, pentru a face prinţului Carol un cadou. I-au cumpărat un covor de mare preţ, l'au împachetat şi l’au trimis la Bucureşti pe adresa prinţului. Au trecut mai multe zile. Pachetul preţios n’a mai ajuns la destinaţie... A dispărut. Să-şi închipuiască acum şi prinţul Carol ce păţim noi ăştia cari nu avem o adresă aşa de bine- cunoscută ca a lui! Nădăjduind că va găsi covorul în bazarul vreunii conductor poştal pricepător în materie, urăm prințului stt calce sănătos pe milionul țăranilor basarabeni.. Six. * * Cea „Inerta“ piste sminti Câini Piltănea Am vorbit de cazul d-luî Pompiliu Păltănea, care avânt posibilitatea să scrie, la o mare revista pariziană, a profitat, de ocazie ca să-l atace acolo pe d. N. Iorga. Absurditatea lucrului este vădită. Ce interes putea să, prezinte pentru francezi că d- Iorga are cutare sau cutare defect, — admiţând cazul cel mai fericit pentru d. Pălţănea , că, adică, d. Iorga le are în adevăr? Dar înainte de toate , ce interes avem noi — adică d. Păltănea şi noi toţi — ca francezii să fie atât de exact informaţi ? D. Iorga avea in Franţa o misiune culturală, de un patriotism înalt, incontestabil, tocmai pentru că misiunea era pur culturală, cu escluderea politicii şi deci cu escluderea oricărei controverse pasionate. Şi francezii l-au primit bine, l-au sărbătorit, primindu-l şi ca savant, dar şi ca prieten al Franţei. Şi, ni se pare că -mi exagerăm deloc când spunem că d. Iorga nu ne-a dat de ruşine în Franţa. Ce-a făcut d- Păltănea? S’a grăbit să comunice Franţei că, d. Iorga a fost cândva germanofil, mai mult, anti-francez. Cu alte cuvinte , avis celor în drept, să nu se prea încurce cu acest reprezentant al României culturale! In articolul precedent am relevat chestia în treacăt. N’am insistat asupra ei, pentru că în definitiv — gustul omului! D. Păltinea are trecere în presa franceză —şi nu e puţin lucru; din potrivă, e lucru mare! Ruşii, ungurii — ca să nu vorbim decât de aceştia — stau mult mai bine decât noi în publicistica mondială. E deci un mare folos pentru ţară când un publicist român poate pătrunde în paginile unei publicaţii străine. Dar dacă Păltănea socoate nimerit să folosească astfel trecerea de care se bucură -* cine poate să-l împiedice.* - -- w^ Revenim însă asupra chestiei pentru că aflăm un amănunt care dacă ar fi adevărat ar constitui în adevăr ceva cu desăvârșire fenomenal. De aceea, înainte de a face comentarii, punem această simplă întrebare : este adevărat Că d. Pompiliu Păltănea, corespondentul din Paris al ,Viitorului“, face parte din misiunea noastră de propagandă la Paris ? Cu alte cuvinte, este adevărat că statul român plăteşte franci dur buget pentru ca „propagandiştii“ noştri să propage în Franţa desconsiderarea unui om care s-a dus acolo, nu pentru o afacere personală, ci ca să reprezinte cultura română?. Ştim că Viitorul va sări cu înjurături, pentru că aşa-î este felul.' şi noi nici n’am' avea cruzimea să,-î cerem lui altfel de.. argumente De aceea ne adresăm direct guvernului. Să ne declare guvernul că n’are nici o legătură cu d. Păltănea, că d-sa n’a încasat nici un ban din fondurile statului, şi atunci totul se va reduce la o chestie pur personală a acelui domn. Dacă însă ceea ce ni se spune e adevărat, dacă d. Pălţănea este reprezentantul ziaristic al statului român, atunci înţereg ,șţi cât de absurdă şi cât de ridicolă e situaţia ţării din punctul de vedere al propagandei în străinătate. Colegul nostru Ion Teodorescu, care a început un studiu asupra acestei chestiuni, găseşte un strălucit exemplu în acest caz. Gr. D. TELEFOANELE NOASTRE Direcţia Centrala Secretariatul Provincia 57/72 4679 24/73 10 66 Chestia zilei Prea târziu, sau prea devreme Mareşalul Pilsudski este întemeiatorul partidului socialist polon. Ziarele MAREŞALUL: "Aşi vrea să-mi văd şi tovarăşii români... O. IONEL BRATIANU: Dacă veneai mai curând, îi aveam pe toţi adunaţi la Jilava, dar dacă ai sta mai mult pe la noi, sper să mai am ocazia... ! Ce este încoronarea? Cine o vrea? şi pentru ce?de C. G. COSTAFORU încoronarea regii,ar este de tradiţie medievală, proprie ţărilor apusene, monarhiilor de drept divin. Ea datează din timpul când regii, pentru a-şi îngrădi mai bine puterea lor absolută şi inviolabilitatea persoanei lor, cereau Bisericei „sacrarea" lor prin „ungere" cu ocaziunea ceremoniei încoronărei, „Unşii Domnului“ se înfăţişau apoi noroadelor ca legitimii representanţi ai Dumnezeirei pe pământ. Ce relaţii se poate oare îi între aceste date căzute în desuetudine şi în ridicol, chiar în ţările lor de origină, şi ţara eminamente democratică şi cu aspiraţiuni spre civilisaţia modernă şi regim sincer -constituţional ce trebuie să fie şi este România mare? Tradiţia la noi?.. N-o putem invoca decât pricea a domnilor constituţionale. Vodă Cuză nu a fost încoronat, — ceea ce nu li apărat de a-şi pierde coroana după lovitura sa de stat, — iar Vodă Carol dela 1866 la 1881, tot neîncoronat a domnit, ceeace nu lri .împiedicat dri duce un răsboiu realmente victorios, şi dri proclama ţara independentă şi regatul. Coroana de oţel pe care Naţiunea a oferito primului ei rege, prin preşedintele Senatului, a dat atunci prilej la serbări de încoronare care sunu desfăşurat frumos, în asentimentul unanim al partidelorpolitice şi în sincerele ablamaţiuni ale unui popor mulţumit. Azi nici mai fi aşa, căci, împrejurările oricum sunt cu totul diferite. Atunci ţara trăia vremuri aşezate şi îmbelşugate, rănile răsboiu- lui independenţei erau vindecate,căci ele fuseseră incomparabil mai uşoare decât cele din ultimul răsboi cari, precum vedem, stau înncă sângerânde. Finanţele erau normale şi prospere, pe când azi abia am putut realiza — cu cât greu şi umbinţă!... — un foarte oneros împrumut pentru a putea acoperi abia dobânzile întârziate ale enormelor noastre datorii. Să fie oare prielnic şi cuminte de a risipi puţinul ce ne-a rămas din acel împrumut în cheltuieli de paradă? Ce va zice de noi străinătatea? Dar ce vor zice armata, funcţionarii şipensionarii ţarei, cari suferă o mizerie neagră, — şi sărmanii o rabdă în tăcere, din simţ înalt patriotic şi din dragul ordinei în Stat? Şi dacă noi înşine, cetăţenii cei conştienţi ai situaţiunei politice, mai răbdăm înspăimântătoarea dezordine lipsurile şi durerile, şi dacă mai suferim încă tirania deslănţuită asupra noastră şi traiul politic cel mai hidos ,al absolutismului fricos, ipocrit şi mascat, care din laşitate o facem, sau din patriotica gândire că reacţioinea, odată pornită, ar putea lua proporţii ce nu sunt mai putea apoi stăpâni? Astea sunt împrejurările în cari ne trezim cu încoronarea perechiei noastre regale!.. # & * Dar cine o cere această costisitoare, inutilă şi inoportună ceremonie? Cine o vrea? , O vrea curtea regală, —■ n vrea fi guvernul, Vom trece repede în vedete -ni:** sebiteie lor motive, oricât cât Ie putem presupune şi înţelege. , Curtea regală vea încoronarea pentru plăcerea splendidelor exhibiţiuni de rochii bogate şi frumoase, de echipagii noui, costisitoare şi imposante, de cortejuri, parăzi şi defilări în care poporul să poată admira frumuseţea şi graţiile reginei, ale principeselor şi doamnelor Curţii, uniformele,, cordoanele, panaşurile şi decoraţiile Curtenilor. Să nu insistăm asupra acestui motiv de simplă fantesie fireascăcelor ce o simt şi cari dinltfel concordăcu sentimentul popular. Intrradevăr poporul nostru este încă setos dinsemenea spectacole pe cari, în marea lui naivitate, le crede absolut gratuit. Când ar puteaceti în chitanţa perceptorului cât exact îl costă pe fiecare în parte tot ce el crede gratuit, sunt sătura cu toţii de un gust mult prea costisitor. Trecem la motivul aldoilea. Regele vrea încoronarea pentru un motiv mult mai serios. Se ştie că pentru a deveni din principe moştenitor, rege, trebuie o condiţie fără de care tronul nu se obţine. Se cere jurământul viitorului rege că va păzi Constituţia. Acest jurământ, solemn prestat în faţa celor două Adunări întrunite, pe Crucea şi Evanghelia ce Mitropolitul Primat îi presintă, regele Ferdinand hi a prestat la suirea sa pe ron. A jurat regele credinţă Constituţiei, dar nu trecuse anul că, sub instigaţiunile aceluiaşi prim ministru pe care azi îl are lângă dânsul, jurământul a fost călcat şi regele, luându-se pe urmele miniştrilor săi, a ieşit ca dânşii din Constituţie afară, prin siluirea mai tuturor uşilor oprite. Marele vinovat este desigur primul său ministru şi întreg guvernul carea dat regelui sfaturi nelegiuite şi pilda cea rea; dar regele, în cazul de faţă, nu este acoperit prin responsabilitateaminiştrilor săi, deoarece jurământul leagă personal pe cel ce jură, îl leagă înaintea lui Dumnezeu şi aoamenilor şi pentruacest fapt personal, care nu poate fi cerut decât unui responsabil, nu se poate invoca regeasca iresponsabilitate constituţională, de natură eminamente politică. Altfel singura garanţie ce are poporul contra absolutismului Puterii Executive ar dispărea cu totul şi regim constituţional n’ar mai putea exista. Chiar dacă pornirea contra Constituţiei ar fi fost din iniţiativa regelui, — ceea ce nu-mi vine a crede, — sfetnicii tronului, cari şi ei juraseră Constituţiei credinţă, ar fi trebuit, să-i reamintească frumosul învăţământ, lapidar formulat, al marelui nostru Dimitrie Cantemir: „Unde este inimă curată, nici mai înainte jurământ cu d’a sila, nici apoi călcare jurământ nu e cu putinţă“. . Fiecare înţelege acum pentru "(Citiţi cortiwmm. m. ll a.)