Adevěrul, septembrie 1922 (Anul 35, nr. 11790-11819)

1922-09-15 / nr. 11804

l f 1 T Anul XXXV. No. 11804 In toata tara (T Vmen lH SepreffiTîHe 1922 Adevărul FONDATORI I AL. V. BELDIMAN 1888—1897 FONDATORI­­ CONSTI MILLg 1897-1929 Caveant Consules". Islamul se deşteaptă ".­ ­Acele mari puteri cari au provocat şi întreţinut războiul turco-grec, ca şi acelea care au­­determinat deznodământul din Asia­ Mică pot să se felicite. Europa se află iarăşi sub pri­mejdia unui războiu înfrico­­şetor. Naţiunea turcă a dovedit virtuţi extraordinare. Este­­destul să ne gândim că acea­stă Turcie huiduită de toată creştinătatea, săracă, gonită­­din Europa, făcând războiul­­de douăzeci de ani în şir, a fost în stare să se reculeagă şi să zdrobească Grecia, pentru ca să ne dăm seama de situa­ţie şir de perspectivele zilei de mâine. Nu avem încă amănuntele ultimei şi fulgerătoarei calm­panii a lui Kemal-Paşa, dar ştirile pe care le posedăm până acum sunt instructive. In mai puţin de 20 de zile armata turcească a ajuns la Marea Egee şi la Smirna, strâmtorile sunt ameninţate, Constanti­­nopolul deasemenea,­­­ Armata greacă, a fost pur şi simplu îmbrâncită și aruncată afară din Asia Minoră. Grecii ar fi pierdut 100.000 prizonieri, adică jumătate din armata lor a fost capturată; au pierdut 100 de tunuri şi 6000 mitraliere. Aproape un dezastru,­­ Daily Chronicle, ziarul ofi­cios al d-lui Lloyd George, a­­cuză direct pe francezi că au procurat turcilor material de războiu şi planul campaniei Şi, în adevăr, vertiginoasa o­­fensivâ şi măestria ei arată că mâna unui mare strateg a pus la cale acţiunea.­­ Dar victoria turcilor nu se mărgineşte aci: marea victorie a electrizat islamismul, arma­tele biruitoare se reîntorc a­­supra Constantinopolului, po­pulaţia mahometană din capi­tala europeană a vechiului im­periu otoman se scoală şi în­drăzneşte să atace pe europeni ,chiar în prezenţa trupelor de ocupaţiune ale aliaţilor.­­ Telegramele de ieri ne-au a­­nunţat că şi legaţiunea Româ­niei a fost atacată şi ferestrele sparte. De astă dată suntem nedu­meriţi şi întrebăm: de ce? Dar nu trebue să ne oprim la acest amănunt; ceea ce tre­buie să ne preocupe este viito­rul foarte apropiat. Ce va­­urma acum după victoria tur­­­cilor? ! Ar trebui să fim cu desăvâr­şire orbi pentru a nu vedea că pe când învingătorii marelui războiu se depărtează unii de alţii şi se slăbesc în certuri mizerabile, toţi biruiţii ridică capul, se apropie, îşi simt co­lţul şi sunt în ajun de a-şi strânge mâinile. • Marea victorie turcească, cea d’întâi a uneia din naţiunile­­•biruite la 1918, asupra uneia din naţiunile biruitoare, este numai un început şi un semnal. Farmecul victoriei atât de scump câştigată după patru grei ani de războiu, este rupt! Europa care se zbătea în ghiarele atâtor nevoi, este o­­prim ameninţată ca, cu trupul încă acoperit de răni nevinde­­­cate, să reintre în foc. Fiindcă primejdia bate la uşă, iar omul care ar putea profetiza cum se­­­a încheia anul 1922, este un mare om. ’ Ce se petrece în Rusia din punctul de vedere militar?­are a fost misiunea lui Trotz­­ky la Berlin? Ce se pune la Cale în Ungaria? Ce va face­­Bulgaria? Unde se vor opri jeştile victorioase şi pretenţia­­ţiile lui Kemal-paşa? Iată a­­tâtea întrebări mari şi îngrozi­toare pe care situaţia de astăzi le impune.­­ Anglia declară, sus şi tare, că nu va ceda nici Constanti­­nhopolul nici strâmtorile. Dacă Anglia găseşte nimerit să facă această declaraţie, este pentru că cineva le ameninţă şi le reclamă. Cine este acest ci­neva? ! Ruşii declară, la rândul lor, că Marea Neagră va deveni în curând, un lac esclusiv turco­­-rus. Noi am putea complecta­­un lac turco-ruso-bulgar. Care nu fi­­tuaţia Românie! la a­ceastă Mare? Prin ce jertfe şi prin care mijloc ar putea fi conjurat pericolul? Şi prin ce mijloc va putea fi oprit Kemal-paşa învingătorul, să treacă strâmtorile şi să vină la Constantinopole? Au aliaţii destule trupe pentru ca să ţină în frâu numeroasa ar­mată turcă de la Angola dacă ar voi să treacă? Este flota engleză de talie să ţină piept turcilor? Ori va fi nevoie de alte trupe, de o întreagă ar­mată expediţionară, adică de un nou războiu? Şi, în timpul acesta neînţe­legerea anglo-franceză în faţa Germaniei care îşi aşteaptă ceasul, creşte. Deocamdată peninsula bal­canică este iarăşi pe un vul­can. Căci nimeni nu ştie care va fi atitudinea soldaţilor greci reîntorşi în patrie, care va fi atitudinea Bulgariei în ziua când soldaţii lui Kemal paşa vor călca pe pământul Europei şi ce îndatoriri îi va reveni României, care trebuie să se apere pe încă alte două graniţe. Iată de ce am pus acestui articol titlul- Caveant Consu­­les! Const. Bacalbaşa OQO ! Un bir pe ţărani impus în mod arbitrar Consilerul agricol al Judeţului Bu­zău, în Înţelegere cu prefectul a ho­­tărât să aplice locuitorilor din judeţ un impozit nou, neprevăzut în nici o lege şi impus numai printrun act de revoltătoare samavolnicie. Anume, consilierul şi prefectul au stabilit ca fiecare locuitor care a ră­mas bune împroprietărit pe tabloul de revizuire, să plutească în plus de arendă câte 60 de lei de hectar anul acesta. Banii, încasaţi de perceptori, urmează a fi vărsaţi la prefectură, care-i va întrebuinţa la construcţii şcolare. Ştirea este un adevăr fantastică şi aici n’am fi crezut-o dacă n’am fi citit circulara adresată de consilierul agricol agronomilor din judeţ. Aşa dar, aceşti funcţionari, cu dola si­ne putere, fără să se poată bizui pe vreo lege, edictează un impozit nou, aplicabil asupra unei singure categorii de cetăţeni — Improprietă­­riţii —, şi fără să mai stea mult la gânduri, îi dau pe aceştia în debili la perceptori, cărora li se ordoană încasarea birului. E nemai­pomenit, în adevăr. Căci scopul pus înainte nu poate scuza procedesul. Intr’o ţară cu sănătoase norme de drept nu se poate concepe ca un funcţionar oarecare, prefect sau consilier agricol, să-şi aroge dreptul de a născoci şi de a aplica impozite noui pe anumite categorii de cetăţeni. Asemenea aberaţii sunt posibile numai într-o ţară în care nu există simţul legalităţii, în care cei de sus cred că fi-e îngăduit orice, şi in care ţărănimea e socotită ca o massă „tail f­able et corréable a merci“. Dar cazul e prea extraordinar pen­tru ca el să nu merite o cercetare a celor în drept şi o severă sancţiune pentru prefectul şi consilierul agri­col cari habar n’au de legile ţării in care trăesc. Nestor Un basm din o mie si una de nonti Venerabila gazetă seculară bur­gheză Vossische Zeitung publică în numărul ei de 7 Septembrie un articol întitulat Magnaten und Bojaren (magnaţi şi boeri) de Walter Burg, corespondentul ei special din Budapesta. Cuprinsul acestui articol face puţină cins­te ziarului care trecea odinioară drept cel mai serios din Germa­nia. D. Burg afirmă că în Bucureşti şi la Budapesta se tratează cu stăruinţă închiegarea unei mo­narhii dualiste româno-ungare. Din partea Ungariei tratativele ar fi conduse de primul minis­tru, contele Bethlen, şi de conte­le Teleki; ele au ajuns atât de departe, încât se vorbeşte deja de constituţia noului Stat. Ungurii doresc o monarhie dualistă, care să fie constituită din România veche şi din Ungaria cu Transil­vania, pe când românii doresc un imperiu format din patru sta­te autonome confederate: Româ­nia interioară (?), Moldova, Tran­silvania şi Ungaria de la Tria­non. Pentru a-l face pe Bethlen să primească propunerea lor, ro­mânii i-au făgăduit postul de prinţ­­al Transilvaniei, întrucât Bethlen este un descendent al prinţului Gabriel Bethlen. Unei confederaţiuni româno­­ungare i­ se va alipi şi Italia, sub forma unei intente, cu inten­­ţiuni de înfrânare a aspiraţiilor ceho-slovace—iugo­slave. România are nevoie de o eşire comercială către Apus, prin Bu­dapesta. Ea n’a­r putea niciodată mistui Transilvania, leagănul maghiarismului. Maghiarii ar fi fericiţi să poată strânge la piept pe săcuî, fără o singură lovitură de sabie. Afară de asta, România şi Ungaria sunt singurele state europene în cari proprietatea mare n’a fost încă atinsă; marii proprietari ai ambelor state au deci interes să se unească pentru­ a rezista setei de pământ a exce­siv de numerosului proletariat a­­gricol!... De asemenea pe terenul politic. In Ungaria massa a înce­put lupta pentru dreptul de vot, în România ţăranul va începe şi el în curând această luptă. Reu­nirea regimentelor române şi un­gare sub aceiaşi comandă ar u­­şura­ rezistena clasei domnitoare, întocmai ca în monarhia habs­­burgică, în care cehii ţineau or­dinea în Ungaria iar ungurii în Bohemia. Desminţirile cari se dau mereu tratativelor de confedera­­ţie nu pot trezi decât zâmbete de îndoială. Până aici, corespondentul spe­cial, d. Burg. Comentariul ziarului „Vossische Zeitung": Această expunere a unui bun cunoscător al politicei ungare merită fără îndoială cea mai mare atenţie. Numai în acest fel se poate face o corectare ne­­sângeroasă a­ tratatului dplft Ver­­ftei­fiftJfeV 7,-a-^Wi j Comentariul nostru : nu de­gea­ba a trecut de o sută de ani „mă­tuşa Voss“ (cum îi zic nemţii) trebue să aibă cu siguranţă dan­tură falsă. s. încoronarea şi partidei® Dinasticismul partidelor noastre istorice, a fost în­totdeauna inter­mitent. El era mai accentuat când se aflau la putere şi slăbea cu cât se prelungea şederea în opoziţie. Şahul la rege, era un gest foarte obişnuit pentru a scurta vremea amară a opoziţiei şi nimeni nu-l lua în trafic, pentru că toată lumea ştia ce însemnează. De­și caracter mult mai grav este însă hotărirea partidului na­ţional de a nu participa la serbă­rile încoronărei. Partidul naţional a arătat prin memoriul pe care­­l-a înmânat regelui că procedarea sa nu e o inovaţie în viaţa politică a României­ Mare şi noul. Partidul liberal, chiar şi d. Iorga au anunţat o procedare identică. Şi încorona­rea a fost amânată. Explicabilă a­­mânire, fiindcă încoronarea, un act solemn, o formă doar numai, tre­bue să piardă din solemnitate, să piardă chiar caracterul esenţial, dacă prin abţinerea unei bune părţi a reprezentaţiuei naţionale, prin abţinerea celor mai însemnate din partidele în cari se întrupează via­ţa naţională a ţarei, capătă carac­terul unu­i act de partid, şi nu al u­­nui act naţional. Poţi să crezi in secolul acesta al republicanismului şi monarhiilor „din voinţa naţională”, orice des­pre o încoronare, dar în momentul în care o admiţi şi o socoti nece­sară, ea nu poate avea un sens, de­cât având caracterul unui act naţional. De aceia spunem că abţinerea partidului naţional de la serbarea încoronărei e de un caracter mult mai grav, de cât emit pe vremuri manifestaţiile partidelor noastre is­torice contra palatului, de cât a fost chiar declaraţia partidului libe­ral că se va abţine de la serbările încoronărei, pe care a făcut-o pe când era în opoziţie. Cei mai de seamă reprezentanţi ai Ardealului, cei cari­­l-au reprezentat în faţa asupritorului secular, cei cari au proclamat în numele lui Unirea, cei, ale căror nume sunt cunoscute în lumea întreagă, iar în ţară şi co­piilor, nu pot lipsi de la serbarea încoronărei fără ca aceasta să piardă caracterul ei esenţial, solem­nitatea hotărîtoare. Să mi se treacă şi de astădată cu înşwiriţă peste ardeleni, cari pe deasupra, monarhişti convinşi şi dinastici cinstiţi, declară hotărirea lor determinată de motive de cu­răţenie, morală- --wj . a . a­­­ii - * I AA _ „Viitorul“ face elogiul carierei revolu­ţionare a lui Pilsudski. Suntem siguri că Siguranţa a luat mă­suri ca numărul de ieri al „Viitorului“ să fie confiscat ■ kaaaa Ancheta noastră in Ungaria „Reparation! „restituţiune“ . Statul ungar pretinde că n’a stricat şi n’a răpit nimic. — Investigaţiile dovedesc contrariul. — Cum merg lucrările. (Dela trimisul nostru special) Intre problemele în litigiu între Ungaria şi România este şi aceea a reparaţiunilor şi restituţiunilor, conform art. 168 din tratatul dela Trianon, Ungaria a fost obligări să repare adică să plătească în bani sau în natură tot ce­ a stricat sau răpit în cursul războiului, adică în­cepând dela 1 Septembrie 1914, pe teritoriul românesc, inclusiv Ar­dealul. Aceiaşi obligaţie i s’a im­pus fireşte şi faţă de aliaţii noştri pe cari a avut oca­zia să-i jefuiască. O comisiune interaliată cu parti­ciparea statelor interesate, contro­lează executarea acestor obliga­ţiuni, iar cheltuelile comisiunei sunt susţinute de guvernul ungar. Tratatul mai prevede că pentru a înlesni lucrările comisiunei de control, guvernul ungar este obli­gat să ceară locuitorilor ţarei sale ca, înt­r’un anumit termen să de­clare obiectele pe cari le-au furat dela români, dela sârbi şi italieni. După trei luni dela publicarea u­­nei ordonanţe în acest sens a gu­vernului ungar, exact.... 6 (şease) cetăţeni maghiari au dat răspunsul cerut şi încă şi aceşti şase pentru România, Italia şi­­Iugoslavia. Autorităţile şi instituţiunile de stat n’au declarat nici unul din o­­biectele sustrase în timpul ocupa­­ţiunei. Din cauza aceasta fiecare din statele interesate—afară de Româ­­inia—şi-a mărit numărul reprezen­tanţilor săi în comisia de control, trimiţând experţi şi poliţişti,­­spre a face innvestigaţiunile şi cercetările necesare, pe baza denunţurilor pri­mite de comisiune. * * Serviciul nostru de restituţiune care depinde acum de ministerul de externe, este absolut insuficient. Cei doi funcţionari care formează acest serviciu, lucreaz­a la identifi­carea maşinilor industriale, a ma­terialelor de cale ferată, a anima­lelor şi alte obiecte ridicate de ar­mata şi autorităţile maghiare din Ardeal, Banat şi vechiul regat. Du­pă multe cercetări s’au putut găsi însemnate cantităţi de maşini in­dustriale ridicate mai cu seamă din Bucureşti. Chiar în ultimul timp s’au găsit toate maşinile unei fa­brici de tricotaje din calea Şerban Vodă din Bucureşti, cari au fost furate în timpul ocupaţiei, montate într’o fabrică de împletituri din Bekeşciaba. Valoarea acestor ma­şini era în timp normal 2 milioane franci francezi iar azi se ridică la 20 milioane lei. Aceste maşini au fost încărcate în 30 vagoane şi aşteaptă sa fie tri­mese în ţară. Conform obligaţiilor tratatului, guvernul ungar este da­tor să susţină toate cheltuelile transportului şi să monteze pe a sa socoteală din nou maşinile în fabrică. Prin gări şi atelierele căilor fe­rate ungare au fost găsite şi iden­tificate până acum 56 vagoane de poştă, 20 locomotive, două sute vagoane cisterne şi de pasageri. După socotelile făcute se crede că sunt în Ungaria peste 1000 va­goane cisterne şi de pasageri, ro­mâneşti. Puţin înainte de a evacua terito­riile româneşti, ungurii au devastat muzeele şi locaşurile de artă din principalele oraşe ale Ardealului. O comisiune, în frunte cu d-nii Teodor­eseu profesor universitar de la Cluj şi Petran de la Ministerul Artelor a reuşit să identifice 78 lă­zi cu obiecte de artă ridicate din muzeele din Brukenthal din Sibiu, Alba-Mia şi Sighişoara. La început ungurii s-au opus, susţinând că aceste obiecte fac parte din patrimoniul naţional, în­să au trebuit să cedeze. A mai rămas a fi rezolvită şi chestiunea restituirei animalelor ri­dicate din Ardeal şi regat. Ungurii susţin că n’au luat animale întru cât aveau, destule, dar comisiunea noastră de restituţii posedă dosa­rele rămase din timpul ocupaţiu­­nei şi cari cuprind toate copiile chi­tanţelor eliberate pentru vitele re­chiziţionate. Ar trebui să se grăbească cu a­­ceste lucrări. Tărăgănirea lor e inutilă din punctul de vedere prac­tic şi vătămătoare din punct de vedere politic,, ea întreţinând at­mosfera de amărăciune. E timp să se lichideze războiul. In vederea in articolul viitor, alte consta­tări în aceiaşi chestiune. NA ZBAŢI­I COVORUL PRINŢULUI Ţăranii din Basarabia au strâns din belşugul şi fericirea lor, cunoscu­ta sumă de un milion, pentru a face prinţului Carol un cadou. I-au cum­părat un covor de mare preţ, l'au împachetat şi l’au trimis la Bucu­reşti pe adresa prinţului. Au trecut mai multe zile. Pachetul preţios n’a mai ajuns la destinaţie... A dispărut. Să-şi închipuiască acum şi prinţul Carol ce păţim noi ăştia cari nu avem o adresă aşa de bine- cunoscu­tă ca a lui! Nădăjduind că va găsi covorul în bazarul vreunii conductor poştal pricepător în materie, urăm prințului stt calce sănătos pe milio­nul țăranilor basarabeni.. Six. * * Cea „Inerta“ piste sminti Câini Piltănea Am vorbit de cazul d-luî Pompiliu Păltănea, care avânt posibilitatea să scrie, la o mare revista pariziană, a profitat, de ocazie ca să-l atace acolo pe d. N. Iorga. Absurditatea lucrului este vădită. Ce interes pu­tea să, prezinte pentru francezi că d- Iorga are cutare sau cutare defect, — admiţând cazul cel mai fericit pentru d. Pălţănea , că, adică, d. Iorga le are în adevăr? Dar înainte de toate , ce interes avem noi — a­­dică d. Păltănea şi noi toţi — ca francezii să fie atât de exact infor­maţi ? D. Iorga avea in Franţa o misiu­ne culturală, de un patriotism înalt, incontestabil, tocmai pentru că mi­­siunea era pur culturală, cu esclu­­derea politicii şi deci cu escluderea oricărei controverse pasionate. Şi francezii l-au primit bine, l-au săr­bătorit, primindu-l şi ca savant, dar şi ca prieten al Franţei. Şi, ni se pare că -mi exagerăm deloc când spunem că d. Iorga nu ne-a dat de ruşine în Franţa. Ce-a făcut d- Păltănea? S’a grăbit să comunice Franţei că, d. Iorga a fost cândva germanofil, mai mult, anti-francez. Cu alte cuvinte , avis celor în drept, să nu se prea în­curce cu acest reprezentant al Ro­mâniei culturale! In articolul precedent am relevat chestia în treacăt. N’am insistat a­­supra ei, pentru că în definitiv — gustul omului! D. Păltinea are tre­cere în presa franceză —şi nu e pu­ţin lucru; din potrivă, e lucru mare! Ruşii, ungurii — ca să nu vorbim decât de aceştia — stau mult mai bine decât noi în publicistica mon­dială. E deci un mare folos pentru ţară când un publicist român poate pătrunde în­ paginile unei publicaţii străine. Dar dacă Păltănea socoate nimerit să folosească astfel trecerea de care se bucură -* cine poate să-l împiedice.* - -- w^ Revenim însă asupra chestiei pen­tru că aflăm un amănunt care dacă ar fi adevărat ar constitui în adevăr ceva cu desăvârșire fenomenal. De aceea, înainte de a face comen­tarii, punem această simplă între­bare : este adevărat Că d. Pompiliu Păltănea, corespondentul din Paris al ,Viitorului“, face parte din misiu­nea noastră de propagandă la Pa­ris ? Cu alte cuvinte, este adevărat că statul român plăteşte franci du­r buget pentru ca „propagandiştii“ noştri să propage în Franţa descon­siderarea unui om care s-a dus a­­colo, nu pentru o afacere personală, ci ca să reprezinte cultura română?. Ştim că Viitorul va sări cu înju­rături, pentru că aşa-î este felul.' şi noi nici n’am' avea cruzimea să,-î cerem lui altfel de.. argumente De aceea ne adresăm direct guvernului. Să ne declare guvernul că n’are nici o legătură cu d. Păltănea, că d-sa n’a încasat nici un ban din fondu­rile statului, şi atunci totul se va reduce la o chestie pur personală a acelui domn. Dacă însă ceea ce ni se spune e adevărat, dacă d. Pălţănea este re­prezentantul ziaristic al statului ro­mân, atunci înţereg ,șţi cât de absurdă şi cât de ridicolă e situaţia ţării din punctul de vedere al propagandei în străinătate. Colegul nostru Ion Teodorescu, care a început un studiu asupra a­­cestei chestiuni, găseşte un strălucit exemplu în acest caz. Gr. D. TELEFOANELE NOASTRE Direcţia Centrala Secretariatul Provincia 57/72 4679 24/73 10 66 Chestia zilei Prea târziu, sau prea de­vreme Mareşalul Pilsudski este întemeia­­torul partidului socialist polon. Ziarele MAREŞALUL: "Aşi vrea să-mi văd şi tovarăşii români... O. IONEL BRATIANU: Dacă veneai mai curând, îi aveam pe toţi adunaţi la Jilava, dar dacă ai sta mai mult pe la noi, sper să mai am ocazia... ! Ce este încoronarea? Cine o vrea? şi pentru ce?­de C. G. COSTA­FORU încoronarea regii,ar este de tra­diţie medievală, proprie ţărilor a­­pusene, monarhiilor de drept divin. Ea datează din timpul când regii, pentru a-şi îngrădi mai bine pute­rea lor absolută şi inviolabilitatea persoanei lor, cereau Bisericei „sa­­crarea" lor prin „ungere" cu oca­­ziunea ceremoniei încoronărei, „Un­­şii Domnului“ se înfăţişau apoi no­roadelor ca legitimii representanţi ai Dumnezeirei pe pământ. Ce relaţii se poate oare îi între aceste date căzute în desuetudine şi în ridicol, chiar în ţările lor de o­­rigină, şi ţara eminamente demo­cratică şi cu aspiraţiuni spre civi­­lisaţia modernă şi regim sincer -constituţional ce trebuie să fie şi este România mare? Tradiţia la noi?.. N-o­ putem in­voca decât pricea a domnilor con­stituţionale. Vodă Cuză nu a fost în­coronat, — ceea­ ce nu l­i apărat de a-ş­i pierde coroana după lovitu­ra sa de stat, — iar Vodă Carol dela 1866 la 1881, tot neîncoronat a domnit, ceeace nu lri .împiedicat dri duce un răsboiu realmente vic­torios, şi dri proclama ţara inde­pendentă şi regatul. Coroana de oţel pe care Naţiu­nea a oferito primului ei rege, prin preşedintele Senatului, a dat atunci prilej la serbări de încoronare care sunu desfăşurat frumos, în asenti­mentul unanim al partidelor­­politi­ce şi în sincerele ablamaţiuni ale unui popor mulţumit. Azi nici mai fi aşa, căci, împre­jurările oricum sunt cu totul dife­rite. Atunci ţar­a trăia vremuri aşe­zate şi îmbelşugate, rănile răsboiu- l­ui independenţei erau vindecate,­­căci­ ele fuseseră incomparabil mai uşoare decât cele din ultimul răsbo­i cari, precum vedem, stau înncă sângerânde. Finanţele erau normale şi prospere, pe când azi abia am putut realiza — cu cât greu şi umbinţă!... — un foarte oneros împrumut pentru a putea acoperi abia dobânzile întârziate ale enormelor noastre datorii. Să fie oare prielnic şi cuminte de a risipi puţinul ce ne-a rămas din acel împrumut în cheltuieli de paradă? Ce va zice de noi străinătatea? Dar ce vor zice armata, funcţionarii şi­­pensionarii ţarei, cari suferă o mizerie neagră, — ş­i sărmanii o rabdă în tăcere, din simţ înalt pa­triotic şi din dragul ordinei în Stat? Şi dacă noi înşine, cetăţenii cei conştienţi ai situaţiunei politice, mai răb­dăm înspăimântătoarea dezor­dine lipsurile şi durerile, şi dacă mai suferim încă tirania deslănţuită asupra noastră şi traiul politic cel mai hidos ,al absolutismului fricos, ipocrit şi mascat, care din laşitate o facem, sau din patriotica gândire că reacţioinea, odată pornită, ar putea lua proporţii ce nu sunt mai putea apoi stăpâni? Astea sunt împrejurările în cari ne trezim cu încoronarea perechiei noastre regale!.. # & * Dar cine o cere­ această costisi­toare, inutilă şi inoportună ceremo­nie? Cine o v­rea? , O vrea curtea regală, —■ n vrea fi guvernul, Vom trece repede în vedete -ni:** sebiteie lor motive, oricât cât Ie putem presupune şi înţelege. , Curtea regală vea încoronarea pentru plăcerea splendidelor exhi­­biţiuni de rochii bogate şi frumoa­se, de echipagii noui, costisitoare şi imposante, de cortejuri, parăzi şi defilări în care poporul să poată admira frumuseţea şi graţiile regi­nei, ale principeselor ş­i doamnelor Curţii, uniformele,, cordoanele, pa­naşurile şi decoraţiile Curtenilor. Să nu insistăm asupra acestui motiv de simplă fan­tesie­ firească­­celor ce o simt şi cari dinltfel con­cordă­­cu sentimentul popular. In­­trradevăr poporul nostru este încă setos dinsemene­a spectacole pe cari, în marea lui naivitate, le cre­de absolut gratuit. Când ar putea­­ceti în chitanţa perceptorului cât exact îl costă pe fiecare în parte tot ce el crede gratuit, sunt sătura cu toţii de un gust mult prea cos­tisitor. Trecem la motivul al­­doilea. Regele vrea încoronarea pentru un motiv mult mai serios. Se ştie că pentru a deveni din principe moştenitor, rege, trebuie o condiţie fără de care tronul nu se obţine. Se cere jurământul viitorului re­ge că va păzi Constituţia.­­ Acest jurământ, solemn prestat în faţa c­elo­r două Adunări întru­nite, pe Crucea şi Evanghelia ce Mitropolitul Primat îi presintă, re­gele Ferdinand hi a prestat la suirea sa pe ron. A jurat regele credinţă Constitu­ţiei, dar nu trecuse anul că, sub instigaţiunile aceluiaşi prim minis­tru pe care azi îl are lângă dân­sul, jurământul­ a fost călcat şi re­gele, luându-se pe urmele miniştri­lor săi, a ieşit ca dânşii din Con­stituţie afară, prin siluirea mai tu­­turor uşilor oprite. Marele vinovat este de­sigur pri­mul său ministru şi întreg guvernul care­­a dat regelui sfaturi nelegiuite şi pilda cea rea; dar regele, în ca­zul de faţă, nu este acoperit prin responsabilitatea­­miniştrilor săi, de­oarece jurământul leagă personal­ pe cel ce jură, îl leagă înaintea lui Dumnezeu şi a­­oamenilor şi pentru­­acest f­a­pt personal, care nu poate fi cerut decât unui responsabil, nu se poate invoca regeasca irespon­sabilitate constituţională, de natură eminamente politică. Altfel singura garanţie ce are poporul contra absolutismului Pu­terii Executive ar dispărea cu to­tul şi regim constituţional n’ar mai putea exista. Chiar dacă pornirea contra Con­stituţiei ar fi fost din iniţiativa re­gelui, — ceea ce nu-mi vine a crede, — sfetnicii tronului, cari şi ei juraseră Constituţiei credinţă, ar fi trebuit, să-i reamintească fru­mosul învăţământ, lapidar formu­lat, al marelui nostru Dimitrie Cantemir: „Unde este inimă curată, nici mai înainte jurământ cu d’a sila, nici apoi călcare jurământ nu e cu putinţă“. . Fiecare înţelege acum pentru "(Citiţi cortiwmm. m. ll­ a.)

Next