Adevěrul, octombrie 1922 (Anul 35, nr. 11820-11850)
1922-10-07 / nr. 11826
r Anul XXXV. No. 11826 5*% % ■'/& % 11m exemplariul In toala tara 2 lei exemplarul In străinatat( Adevărul KORDATOE) AL. V. BELDIMAN 1888—1897 CONST. MILLE 1897—1929 Trebue să fim uniţi Un fruntaş al partidului naţional din Ardeal fiind intervievat de către un redactor al Adevărului a spus, între alte lucruri de o secundară actualitate, şi un lucru pe care trebue să-l reţinem cu bucurie , anume Că în faţa grelelor evenimente prin care trece Europa din prejurul nostru, cea dintâi datorie a tuturor românilor e ca ţara lor să nu fie nepregătită, înţelept şi înviorător cuvânt, mai ales fiindcă a fost rostit în Ardeal. Fireşte că împrejurul nostru se desfăşoară întâmplări foarte grave, şi iarăşi este foarte adevărat că, daca şi de astă dată vom fi nepregătiţi şi nu vom şti să ne apărăm cu bărbăţie aceea ce am câştigat, norocul îşi va întoarce definitiv faţa dela noi. .Cea dintâi pregătire este aceea a sufletului. S’au văzut armate foarte bine echipate, foarte bine instruite, foarte din belşug aprovizionate, pierzând bătăliile şi războaiele. Acele armate nu aveau pregătirea sufletească. In războaiele revoluţiunei, în campania din Italia armatele franceze comandate de generalii revoluţiei şi de generalul Bonaparte erau desbracate, desculţe şi nemâncate, dar au făcut minuni de vitejie. Acele armate au creat o legendă şi o epopeie. De aceea trebue să începem prin a avea sufletul la înălţimea îndatoririlor noastre. Iar cea dintâi îndatorire este ca să fim uniţi în faţa duşmanilor. •Unirea nu însemnează, bineînţeles, abdicarea de la personalitatea fiecăruia, de la ideile care formează baza partidelor, de la credinţele politice. Unirea însemnează comunitatea idealului naţional şi hotărârea de a spune tuturor duşmanilor : ne putem certa înăuntru, dar vom fi întotdeauna solidari faţă de cei din afară; vom fi ca şi câinii lui Orole, ne vom mânca între noi, dar când se va ivi lupul din afară, ne vom repezi asupra lui. De obiceiu, — Istoria dovedeşte — cele mai multe popoare care au perdut neatârnarea şi existenţa le-au perdut prin nătângi a lor. Coruperea moravurilor, slăbirea patriot,izmului şi frământările dinăuntru au ruinat întotdeauna Statele mai înainte de a fi biruite de duşmani. Neamul românesc a trecut prin prea lungi şi prea grele suferinţe pentru ca să nu fi dobândit experienţa care face pe popoare prevăzătoare şi înţelepte. Veacuri multe de robire de umilinţe sub călcâiul unor neamuri inferioare şi ca nobleţe de rasă şi ca înălţime de suflet, au trebuit să ne înveţe măcar atât, că cea dintâi datorie a unui popor este să fie liber pe pământul şi pe vatra lui. O întâmplare minunată aşa cum nu se întâlnesc niciodată în istoria unui popor, ne-a învrednicit să îndeplinim întregirea etnică şi să formăm un Stat mare, frumos şi bogat. Suferinţele trecutului încă vii sunt de ajuns ca să ne inspire marea îndatorire a solidarităţei interne. Merg adesea în Franţa şi admir, în adevăr, cumpătarea, şi dragostea de ţară a poporului său. De multe ori mă întreb cum pot trăi oamenii aceştia cari câştigă atât de puţin, fără să scoată niciodată un yaet ? Mulţumiţi sau nemulţumiţi, fii ai unei rase mândre şi nobile nu lasă niciodată ca să străbată în afară glasul suferinţelor lor. Şi când francezul spune: Sunt francez, i se luminează faţa de însufleţire şi i se umple sufletul de entuziazm. Iar în faţa unui duşman de două ori mai numieros şi mai puternic, înarmat, a stat ca un zid. Acest zid al sufletelor şi al lupurilor îl urez neamului nou, înăuntru să ne păstrăm totă libertatea de a dezbate controversa şi să ne împărţim în toate credinţele, dar pentru ca să ne apărăm pământul prea descărcat de stăpânirile străine, să fim uniţi. Const. Bacalbaşa esfăinirt Deoarece s’au adus oarecarî critici reformei agrare din Ardeal, înfrăţirea din Cluj destăinueşte că „actualul guvern n’a făcut de cât să aplice întocmai legea agrară elaborată de partidul ■ naţional”. Iar Viitorul, insuşindu-şî această destăinuire, îi atârnă şi o concluzie : „De aceea, dacă ar fi cazul să se aducă învinuiri în ceea ce priveşte principiile reformei agrare ardeleneşti, ele nu pot să fie îndreptate decât împotriva partidului naţional“. Ştiam că partidul naţional nu a făcut nimic în trecut şi nu va face nimic în viitor, pentru că e incapabil. Se spunea ţăranilor din Ardeal că numai liberalilor au să le mulţumească dacă primesc pământ. ■ Vi se pare, poate, că e contrazicere? Nu. Este sistemul obişnuit. Dacă legea e bună, au făcut-o liberalii si lor li se cuvine răsplata ; dacă e rea, atunci a făcut-o pariu dar national, si numai el trebue să răspundă ! Simplu si comod *• „Cu inima caldă" Delicat cum îl ştiţi, d. Corbescu lansează către poporul bucureştean — pe care cu atâta osârdie îl păstoreşte ■— ,o proclamaţie, prin care i se cere să primească pe cei zece mii de primari „cu braţele deschise şi cu inima caldă“. O li cem cu plăcere. In special, garantăm de cea mai ridicată temperatură a inimei, dar cerem, în schimb, să fim scutiţi de încartiruiri. Sunt o mulţime de palate în Bucureşti cari se pot cinsti cu această ospitalitate. D-l Corbescu n’are decât să pornească într’o zi cu automobilul de-a lungul străzilor principale ale Bucureştilor şi va găsi destule case cari îi vor da impresia că pot adăposti fiecare cel puţn un pluton de primări. E bine, însă, să nu fie plictisiţi. Şi cu această ocazie, tot cei mai nevoiaşi. Dacăaşa ceva efiresc - la război şi la nevoie, c"să se arate că, cel puţin în zilele de sărbătoare, colaborează cu mica lor jertfă şi cei norociţi, li o justiţie ce nu e prea revoluţionara. Ch. ftul cuminte Respingerea de către referend, popular elveţian a legei votată de Cameră împotriva agitaţiilor revoluţionare, dovedeşte că mai sunt încă popoare cuminţi deşi guverne, chiar din cele cu pretenţie de democratie, aproape că nu mai există. Ar fi fost în adevăr descurajator ca tară care-şi trage obârşia de la Wilhelm Tell sa încuviinţeze măsuri de represiune în contra celor cari, la rândul lor, cred că e ceva de schimbat pe lumea asta, şi numai fiindcă o cred . Adevărurile variază , nu numai după loc, după cum susţine Pascali, greşală dincoace de Picinier, adevăr dincolo, ci şi după timp. Căci ceea ce pare revoluţionar astăzi, poate să devie ordinea socială de mâine, după cum ceea ce era considerat drept revoluţionar altă dată este astăzi proslăvit prin ridicări de statui şi fixat in legile publice. Cine poate şti dar care din ideile ce se vântură în prezent sunt menite petrei sau izbânzii ? Singură libertatea e măsura lor şi singură vremea le aruncă în uitare ori le consfinţeşte. Trebue deci lăsată libertăţii şi vremei grija de a le vântura, de a alege şi de-a hotărî între ele. De altmintreri nu există astăzi pe lume nici un stat, nici o înjghebare socială nici chiar o dinastie care să nu-şi datoreze fiinţa unei anumite stări şi mişcări revoluţionare din trecut. Mai mult toate au fost prezentate în timpul lor şi totuşi, acele ce erau în firea lucrurilor şi în sensul mersului omenirei, au izbutit, cu mai mult sau mai puţin sânge, cu jertfe mai numeroase, dar au izbutit. Cuminţenia şi bunul simţ al poporului elveţian, superioare mentalităţii guvernului său,ceea ce nu-i de mirare, este datorită nu numai naturii lui proprii, ci şi îndelungei existente a unui regim cu adevărat sincer democrat. Şai când poporul ştie să ţie singur cârma, în toate împrejurările, căsuţa acelui stat nu se va prăvăli niciodată, cu toate silinţele contrare ale aşa zişilor conducători. I. T. »■ »—aOâ*"Pregătire in interviewul acordati Adeverului, d. Sever Eton a spus.că singura grijă, a partidului national este ca tara să fie pregătită fațăde evefii-' irentele ce pot surveni. Viitorul a răspuns imediat că partidul national se poate scuti de .această grijă de vreme ce la cârmă se află aceiaşi oameni cari se aflau şi în 1916, aşa cum au fost pregătiţi atunci, vor fi şi acum. Că o spune fără să zâmbească, se explică : lucrul e prea serios. Dar cum se face că nu roşeşte? Dacă e vorba de-o pregătire ca în 1916, să ne ferească Dumnezeu ! Despre pregătirea militară e de prisos să maî vorbim. Am pierdut războiul într’o săptămână ! Şi doară mt jertfele de sânge şi de bunuri au lipsit. Dar n’a existat nici măcar pregătirea diplomatică. ■ Ajunge să amintim că tot tratat cu Serbia — gata, atunci, să admită orice, condiţii — ne-ar fi scutit de chestia Ranatului, de pentrua.câreia ne-am ales cu pagube atât de imense. fŞi oare m* s’a plâns d. Brătianu, după război! că aliaţii îşi calcă angajamentele şi ne impun clauze nedrepte şi umilitoare ? Nu ne-a cerut o politică de rezistenţă, — atuncî absolut imposibilă? Ce alt dovedeşte aceasta de cât că n’a ştiut, la timp, nici cum să trateze, nici ce garanţii să ceară ? Dacă e vorba de pregătire pentru viitor, nu ne putem încrede în cei cari s’au dovedit specialişti în nftTrp,9rStiri’ 7. „Considerați-ia mort" La repetatele stăruinţe ale comitetului revoluţionar de a se întoarce în Grecia, Venizelos cere să fie considerat ca mort politiceşte. . .. VENIZELOS i „Ne-am unit cu tara, nu cu ciocoii din vechiul regat”, a spus d. Vasile Goldiț la o Întrunire din Ardeal. Ciocoii răspund: „Foarte bine: v’ati unit cu tara, adică v’ati încorporat în proprietatea noastră!” O nebunie... Ce atmosferă se crează în jurul încoronărei Măsurile ce se iau în vederea încoronărei sunt o adevărată nebunie. Au mai fost la noi serbări mari şi am cunoscut dispoziţiile luate în alte ţări în ocazii similare, dar ceea ce se întâmplă şi se face la noi acum, în împrejurările de după război şi aşa destul de grele, nu s’a mai pomenit. întreaga viaţă economică a ţarei şi mai al**« a Capitale! e oprită în foc. Circulaţiunea mărfurilor pe căile ferate e întreruptă. Zadarnic se dau dezminţiri în această privinţăîntreg comerţul se plânge şî consecinţele acestei paralizări a circulaţiunei, şi aşa destul de defectuoasă pot fi dintre cele mai grave. Pentru Capitală se anunţă că din cauza lipsei de curent, trei zile uzinele şi fabricile nu vor putea lucra. Cu chipul acesta nu numai că se va cauza o mare pagubă industriei, dar şi muncitorilor, căci cine le va plăti salariul pentru aceste zile ? In plus, dacă dispoziţia nu va fi modificată, nici ziarele nu vor putea apare, încoronarea s’ar face fără ecou prin presă, ceea ce ar semăna- celebra nuntă făr’de lăutari. Din hoteluri călătorii sunt daţi afară. Sunt oameni , cu afaceri importante, sunt bolnavi cari au venit să consulte medici, sunt persoane cu activitate utilă cari ele înşile nu au adăpost. Afară cu toţi! Şi atâta nu ajunge!. Viaţa intimă şi de familie e tulburată. Se rechiziţionează camere şi paturi. Fiecare familie aştepată cu grijă să vadă cina-i va fi impus. Se poate admite o asemenea procedure ? Dar ce ? Ne aflăm în stare de război ? Nu era mai logic ca să se facă un apel la cei cari vor să puie la dispoziţie camere sau paturi, contra piaţă ? Căci, în principiu, chiar şi rechiziţiile din timp de război, chiar şi cele făcute de duşman, trebuesc plătite Aşa insă, după cum am spus, se aruncă tulburarea în familii şi se crează în jurul serbărilor încoronărei, o atmosferă care numai de seninătate şi bucurie nu va putea să fie. Şi toate acestea se întâmplă, când în pragul crnei Capitala nu e aprovizionată cu cărbuni şi lemne, când în afaceri se constată o gravă stagnaţie, când alimentele sunt departe de a abunda în piaţă, când domneşte o lipsă de adăposturi păgubtoare cănătăţei şi moralei publice. Şi să nu spunem că e o nebunie ceea ce se face ? Să nu cerem ca să se regie asupra celor mai multe din aceste măsuri cam departe de a muri strălucirea serbărilor. Se vor întuneca ? Să nu amintim că nu cu o mulţime adunată artificial, care, în condiţiunile posibile de găzduire şi ospătare, va fi fatalmente nemulţumită şi va nemulţumi populaţia bucureşteană, se va crea acea atmosferă de entuziasm care nu e cal şi sincer, decât când e spontan şi fără de care o sărbătoare naţională îşi perde rostul şi farmecul ? Ad. Plata pământului ii mami Ink Imenita guvernuilui de a pretinde ţăranilor plata integrală a pământurilor de împroprietărire ,e justificată in cercurile guvernamentale ca o măsură menită a uşura criza de numerar prin care trecem. Ea ar reda circulaţimei cantităţile însemnate de numerar pe care ţăra- TM le-au tezaurizat, sustrăgăndu-le astfel de la rolul lor activ. Dacă abundenţa de numerar de care ar dispune ţăranii nu e o sim- Mă legendă, fireşte că intenţia guvernului e perfect îndreptăţită. Ea hat vem mtuiCii Iii tTfutOTui SÎtiiuiiCÎ financiare, ci. ar folosi chiar tara■ mior împroprietăriţi, cărora le-ar lăsa totul liber de orice dhremă. In orice caz insă, măsura mui s'ar putea aplica decât cu multă • prudenţă,. Ii primul rând, plata integrală a pământului nu poate fi impusă tuturor, ca o măsură generală, ci trebue limitată la aceia cari vor şi pot s’o facă — cum, de altfel, precizează şi „Viitorul” de aseară. In acest scop, pentru a tenta pe împroprietăriţi, ar îi de ajuns să se acorde anumite avantagii în schimbul plăţii imediate. Nu trebue să se piardă apoi din vedere că mai presus de interesul repunerei în circulație a numerarului tezaurizat, sta interesul că mica proprietate creiată prin împroprietărire să devie o unitate economică activă și productivă. Novilor împroprietăriți trebue să li se lase posi-bilitatea de a-şi procura tot inventarul necesar produceriii. Procurarea inventarului este cea mai bună întrebuinţare ce se poate da numeraratul existent în mâna ţăranilor. Iar dispoziţia despre care se vorbeşte ar fi o dispoziţie nenorocită dacă, find impusă în mod general, ar stingheri ,pe unii împroprietăriţi de la aşezarea gospodăriei lor pe baze solide. —.... ii ^ ■ I—" ""-----Nestor Carnetul nostru 0 arestare Octav Lupaşcu, primarul de Botoşani, a f°st arestat, sub acuzarea de--fraude, vinovaţi-ÎS nevinovat? Cine ştie! Am văzut atâţia primari fraudatori ne-arestaţi, încât ar fi poate i logica lucrurilor sâ vedem arestat un primar nefraudator. Printre amănuntele ce se dau asupra acestei senzaţionale afaceri, văd unul care mă emoţionează: „Lupaşcu are un trecut nepătat". Poate că amănuntul acesta e de bun augur pentru ceea ce va urma. Dar e vorba, da sigur, de un trecut relativ apropiat. Eu mă gândesc la unul mai vechiu. Lupaşcu îmi este — adică mi-a fost — prieten, prieten din copilărie şi din prima tinereţe. Cândva am întreprins chiar o mică lucrare în tovărăşie. Transformarea alcătuirei sociale. Numai atât. De la o vreme a intervenit însă un dezacord între noi: nu ne mai înţelegeam asupra amănuntelor societăţii viitoare. Fiecare dintre noi avea de partea sa dreptatea complectă şi absolută^ soluţia unică şi desăvârşită. Căci nu numai la vârsta ceea, dar la orice vârstă, cine nu-i de acord cu tine habar n’are dechestiune. Ne-am despărţit — şi poate că de aceea societatea a şi rămas netransformată. E un sfert de veac de când nu l’am mai văzut. La rare intervale îi zăream numele în câte o gazetă: aflam atunci că trăeşte, că face politică şi că în oraşul lui s’a acoperit de glorie, modesta glorie locală, care de sigur nu dorea de loc imensa şi catastrofala celebritate de azi. Să cred oare că băiatul bun, visător, de-o nobilă dezinteresare, gata — atunci — să se jertfească pentru „cauză“, a devenit un lacom gheşeftar? Desigur, într’un sfert de veac a avut timp destul — şi mediu... berechet! — cât să se schimbe atât de radical; şi totuşi, nu mă pot deprinde cu ideea ! Dacă în tortura închisorii Octav Lupaşcu — vinovat sau nu — îşi aminteşte trecutul îndepărtat, el trebuie să facă amare reflecţii asupra blestemului sinistru care împinge, la noi, şi pe cei mai buni în tărâţele politicianiste... C. G. . Chestia zilei Omul bolnav Succesul turcilor este de fapt înfrângerea lui Lloyd George. Ziarele LLOYD GEORGE : Să nu ne mai punem nuntea cu el! Trebui să-l menajăm: nu vedeţi ce bolnav e, săracul ?. Maşinăria confesionalismului de ION GORUN Cred că nu putea să fie o manifestare mai intempestivă, decât acea pe care ziarele liberale au crezut de cuviinţa să o facă, cu prilejul incidentului cu totul neînsemnător—eu nu zic că a fost şi înadins provocat—al trecerii unei mici comune greco-catolice (unite) la biserica greco-orientală (neunită). E vorba de comuna Ocolişul, din „tractul“ Baia Mare, comună ai cărei locuitori, sau „întreg poporul în massă“, a abjurat credinţa unită şi „s’,a întors la biserica ortodoxă strămoşească“.—Prea bine, —mai ales dacă ar fi vorba de o chestiune de conştiinţă creştinească. Dar nu înţeleg exploatarea acestui caz în interes politic. In ziarele liberale văd că acestui caz i se dă o importanţă....— rezerv calificativul. — „înfrăţirea“ de la Cluj publică adresa No- 407 din 1922 a protopopului Zaharia Manu, gr. or., către „Prea onoratul oficiu protopresbiteral gr. catolic din Baia-Mare“, prin care îi face cunoscută preluarea parohiei cu toate ale sale, în urma dorinţei exprimate de „massa poporului“. —publică această adresă sub titlul emfatic de : —„Reîntoarcerea poporului ardelean la biserica ortodoxă“, şi comentează cazul cu cuvinte ca acestea:„In cuprinsul Ardealului, populaţia românească de la sate şi oraşe, se frământă de multă vreme cu credinţe religioase opuse, împărţindu-se în credincioşi uniţi şi neuniţi... In urma unirii definitive a Ardealului cu vechiul regat, spiritele româneşti (!) tind cum este şi firesc, către o singură credinţă şi o singură limbă(!) care să se desvolte sub scutul aceleiaşi stăpâniri...“ etc. Ar fi ridicol, dacă n’ar fi şi puţin cam trist- Cei cari vorbesc şi scriu aşa, s’ar părea că habar n’au de rostul şi însemnătatea bisericei greco-catolice române, pe care şi-o închipuesc ca şi rasă de pe suprafaţa pământului, prin decretul Sfinţiei sale părintelui protopop Zaharia Manu din Baia-Mare. Dar biserica română greco-catolică este un organism şi o forţă culturală vie, care nici nu trebue şi nici nu se poate să fie ştirbită, indiferent dacă unii credincioşi trec dela o confesiune la alta. Acea biserică îşi are trecutul ei fecund în ce priveşte cultura românească, şi îşi are prezentul ei cu comoara intangibilă a făptuirilor, a instituţiunilor pe cari le ocroteşte, şi le ducela o înflorire, cu,care contribue puternic la patrimoniul cultural aril mânimei întregi. A se lovi în această biserică nul poate fi o faptă conştientă românească. A se porni o luptă contra ei, e o deplorabilă aberaţie,din care nu poate rezulta decât o dihonie si mai deplorabilă. Biserica greco-catolica e, în definitiv, si ea o cetătuie a românismului, vrednică de toată solicitudinea oficialităţii. Această oficialitate, dacă ia o atitudine ostilă fată de ea, comite o adevărată crimă. Fin* o/n m e* «*X ovadom /"»»» JSMJL. O«* OpVl UHI, VA OS* VI VUV11J) V«, toată această pornire nu e de cât opera unor energument fără judecată și fără răspundere. Din partea oficialitate! s’ar cere o dezaprobare categorică — pentru ca (să țiu,se întărească presupunerea la și din astfel de chestiuni, de ordine superioară naţională se pot combina meschine maşinării politice. i ION. GORUN f«"—w-"i- »-«TrefflggTgrroB— I N A ZB ATI I Un denunţ grav Ştiam dupfi! cele ce-mî spunea „Viitorul“, că fruntaşii partidului naţional sunt trădători. Nu aflasem, însă,, ce anume lucru au săvârşit Oficiosul guvernului părăseşte discreţia de până acum şi isbucneşte intr’o fioroasă denunţare. Ştiţi ce-au făcut ? E teribil! Ascultaţi ! Fruntaşii ardeleni au un obicei curios şi nenorocit. Ne e şi groază să-l rostim. Dar o spune „Viitorul“ pe cuvânt de onoare: el turbură apele ! Cităm textual: „acum, când acei oameni vor s’o turbure apele în care îşi închipue că, ar putea să pescuiască...“ Ei, dacă se dovedeşte, în adevăr, că fac aşa ceva, — părerea mea e că trebuesc trimişi în faţa unei curţi marţiale. Kix. Notiţele mele neînvereau în fi” de EMIL ISAC Comitetul din acest an al societăţei academice „România Jună“ studenţilor universitari români din Viena, în frunte cu tânărul Oct. Moşescu, a hotărât că în acest an va începe o viaţă intensă culturală,înfiinţând un birou de propagandă naţională, va scoate şi „Almanahul literar"*, a cărui apariţie pe vremuri era pentru noi românii din Ardeal, o adevărată sărbătoare ciuturâîâ, căci nu era fără interes să citeşti scrisul elegant al lui Titu Maiorescu, Gheorghe Bariţiu, Vasile Alexandri, pe vremuri, când procurorii pândeau fiecare gest al tinerimei române, gata să-l arunce, „pentru continuarea studiilor“ cum spunea cu ironie Ieszenssky — în beciurile Vatui şi Seghedinului. „România Jună**, societatea academică din Viena, a fost închegată, la indemnul patriotului boier bucoviteai A-Iecu Hurmuzachi, din cele două societăţi studenţeşti anterioare , „România“ şi „Societatea literară şi ştiinţifică“. Ideia unirii ■ ambelor societăţi a fost a lui Mihail Eminescu şi Ioan Slavici, şi prima şedinţă a „României June“ s-a ţinut la 8 Aprilie 1871 sub preşidenţia ad-hoc a lui Nicolae Orteu. -- • _De-atunci „România Jună“ a avut diverse comitete şi în fruntea lor se perindau cele mai de seamă nume ale intelectualităţii române. „România Jună“ a contribuit mult la unificarea sufletească a intelectualilor români din fosta Austrie şi Ungarie cu vechiul regat, şi aproape toate sufletele de elită din vechea romanime au ilustrat cu o pagină activitatea organizaţiei culturale ce era şi va trebui să fie, o astfel de societate. Vasile Alexandri, Titu Maiorescu, A. D. Xenopol, Slavici, Ştefanet], Porumbescu Vlahuţa şi alţii, erau aceia cari ţineau contact permanent cu „România Jună“, îndemnând tineretul de atunci cu sfaturi la muncă reală,pentru progresul civilizaţiei româneşti. Şi lozinca: Eddite, bibite collegialiter “ Nam post mortem nulla voluptas... a putut fi conservată alături de o activitate frumoasă culturală cu şezători, matineuri, conferinţe, excursii, propagandăde presă şi audiţii muzicale, dintre cari nu una, a putut rămânea ca im document al civilizaţiei româneşti. *) In cursul anilor „România Jună“ a fost plămânul, studenţesc, Oxford).Iată, câteva conferinţe : dr. Ion Arseniu (Despre somn, 1868), Ion Slavici (Despre libertatea omului ca individ, 1870), Aurel Isac (Despre iobăgimea din Ardeal, 1860), C. Porumbescu (Musica la români, 1880), Septimiu Albini (T. Maiorescu în poesia română, 1882), A. C. Popovici (Critica lucrăm lui Bell, 1887), G. Candu românilor şi un puternic element de propagandă, naţională,, desfiinţată în cursul' războiului şi averea pusă la licitaţie de guvernul austriac pentru 5000 coroane, iar mai în,urmă reinstalată înHofburg-ul vienez, unde în vremea lui Franz Iosef românul nu a putut străbate decât până în anticamera lui dr. Kerzl ,ori Nepallek... , „România Jună“ acum, reînfiinţată, va începe o propagandă intensă pentru cultura românească şi e bine... Atunci când propaganda ungurească ,condusă decolonelul Reich dela Viena nu încetează să ne calomnieze pretutindeni, în lipsa unuî birou de pressă, la, Viena, studenţii români , de-acolo, vor, putea aduce foloase reale cultureî românirea\{Aprecieri aSupria luî Bolintineanu şi, Eminescu), 1800), Al. Vaida Voivod (Femeia română,, 1892), Marius Sturza (Moartea medicilor, 1899), Mihai Popovici (Critica poesieî, 1899), dr. I. Popovici (Eminescu ca naţionalist, 1901—02) dr. Meyer Lubric (Titu Maiorescu1908—10), dr. Iancu Nistor (Unirea principatelor române, 1908—10), dr. Ion Grămadă (Cinci ani din istoria Bucovinei, ,1910) neşte, ţinând contact cu cercurile intelectuale ale Vienei de azi, care nu şi-a pierdut prestigiul de-a fi o îndrumătoare în civilizaţia europeană. Şi ne pare fericită ideia comitetului de-a publica un „Almanach“ pe anul acesta, pe care l am dori tradus şi în limbile engleză, franceză şi germană. Almanachurile „României June“ erau pe vremuri adevărate sărbări ale literaturei române, căci în ele vedeam publicate lucrările cele mai eminente, ale unui Eminescu. (Luceafărul apăruse mai întâi în Almanacul „României June” din 1883). Titu Maiorescu, I. Sbiera, I. Slavici, A. D. Xenopol, N. Gane, Ion Creangă, Carmen Sylva, Al. Mocioni, Diiru Zamfirescu, Vasie Alecsadri, Dr. Olănescu (Ascanio), lacob Negruzzi şi a., și arhiva soc., în mare parte ruinată în cursul războiului, cuprinde cele mai însemnate contribuţii culturale ale unui Gheorghe Bariţiu, Camgiale, Creangă, N. Gane, Ion Ghica, A. Vlahuţă, şi a. Almanahul societatea „România Jună” din acest an, plănueşte a fi o suprindere pentru cultura românească, un nou îndemn de muncă pentru tineretul nostru din străinătate, care în vremurile de astăzi are nu numai datorii individuale, ci multe şi grele îndatoriri faţă de neamul acesta prigonit de duşmanii lui, să arate Apusului că generaţia de azi nu a uitat îndemnurile lui Kogălniceanu, şi jertfeşte totul, pentru progresul unei culturi, care prin noutatea şi frăgezimea o va contribui mult la renovarea sufletească a bătrânei Europe. „România Jună” din Viena este o pildă vie pentru generaţiile viitoare i s’a format din îndemnul unui tânăr inimos, s’a susţinut fără fonduri ministeriale, n’a fost niciodată condusă de oficialitate, neînţeleasă la început, persecutată, desfiinţată — ca mai în urmă, să-şî deschidă larg porţile în Hof- Burg-ul tiranilor săi de erî — ca azî „România Jună” să merite încrederea noastră şi să dorim ca la Viena, în cuibul cald românesc, niciodată să nu mai poată odihni penele vulturului aulic, care sdrobea cu aripele lui uriaşe, sufletul românesc crescut plăpând în văile Ardealului întristat. cf Emil Isac L