Adevěrul, decembrie 1922 (Anul 35, nr. 11881-11911)
1922-12-08 / nr. 11888
Ural XXXV. Ra. 1181 1 Un emwlanil In toata tara 7 Lei exemplarul In străinătate C Vineri 8 Dacenbrie 1922 Adevărul 1 AL. V. BELDIMAN 1888-1897 FONDATORI CONST. MILLE 1897—1920 ncă un cuvânt Guvernul şi tulburarile Congresul presei s’a închis. Pentru presa română a fost o sărbătoare dar pentru ţara întreagă a fost o mulţumire, fiindcă presa din toate unghiurile României întregite a dat dovada unei mari înţelepciuni. Trei acte însemnate s au produs în acest congres, întâiul a fost hotărîrea manifestată de a se apăra libertatea presei cu toată energia, prin toate mijloacele legale. A doua a fost tendinţa către moderaţiunea mijloacelor, moderaţiunea tonului general, moderaţiune unită cu o nestrămutată fermitate. A treia, declaraţiunea de două ori exprimată a reprezentantului presei minoritare din Ardeal, care a adus elogii felului cu totul lăudabil în care minorităţile sunt tratate în statul român. Dacă în acest congres s’au exprimat şi păreri extremiste — lucru firesc pretutindeni dar mai ales într’o întrunire de ziarişti— ele n’au avut ecou. Marea majoritate s’a adunat, întotdeauna împrejurul acelor concluziuni care fac cinste reprezentanţilor presei din România pentru cuminţenia lor conştientă. Apoi presa s’a rostit categoric, şi de mai multe ori, că nu cere nepedepsirea. Presa nu fuge nici de judecată nici de pedeapsă, ea nici n’ar primi un regim legal care s’o pună deasupra principiului responsabilităţei. Interesul presei este tocmai cellalt, este să gonească din năuntrul ei toate elementele indoelnice ce o compromit. Societăţile de presă, toate, prin reprezentanţii lor cei mai autorizaţi, au manifestat hotărârea ca, în cel mai scurt timp, să arunce afară neghina, dacă este undeva. Presa, dar, vrea libertate. Vrea să fie supusă principiului răspunderei, însă vrea să fie judecată de singurii judecători pe care îi crede fireşti: juraţii. Dacă s’ar institui alţi juraţi, dacă ziariştii ar fi trimişi în faţa semenilor spre a fi judecaţi, încredinţez că n’ar fi instanţe mai sigure, mai mult capabile de a da societăţei garanţii de nepărtinire şi de o bună judecare. In acest congres ziariştii au înţeles tot ce au avut să discute, de la chestia libertăţei presei, până la contractul de muncă şi la instituirea federalei. Toate au fost înţelese şi tuturor chestiunilor li s-au dat concluziuni lăudabile. Cel dintâi congres al presei, compus din elemente care nu se cunoşteau, ar fi putut fi dezorientat şi, mai ales, ar fi putut aluneca pe povârnişul foarte ispititor al demagogiei. Nimic din toate acestea nu s’a întâmplat. Cu o rară disciplină, cu o admirabilă cunoaştere a tuturor atuaţiunilor şi cu conştiinţa forţei însemnate ce o reprezintă, congresiştii din primul moment, au luat poziţiune şi au dat exemplul unei educaţiuni parlamentare superioare. In trei zile de discuţiuni, nici o iritare, nici o chestiune personală, nici un cuvânt necuviincios. Din primul ceas al întrunire! nici o pipăire, siguri de faptul şi de ţinta lor, congresiştii au mers drept la ţintă. Acest congres a fost o mare victorie pentru presă! Şi am încrederea cum că felul în care au fost tratate toate chestiunile şi hotărârea cu ca.TP. n ma+ nniSi*n'fîi presei, pe de altă parte maturitatea şi prudenţa cu care au fost atinse toate problemele delicate supuse deliberărilor, sunt tot atâţia sorţi pentru ca în noua Constituţiune presa să rămâie tot liberă. Peste un an la Cluj se va ţine cel d’al doilea congres al presei; acolo se va discuta înfiinţarea federalei. Const. Bacalbaşa Succesul României la Lausanne D-l general Văitoianu, de interne, a publicat în o declaraţie destul, de categorică în privinţa agitaţiilor antisemite. D-sa te dezaprobă. E îmbucurător să afli că ministrul de interne nu „gustă“ dezordinea, când faptele de gână divuri ne nvtreptateau, spre regretul nostru, să bănuim contrarul. D-l Văitoianui merge însă maî departe : d-sa promite că „agitatorii studenţimU vor fi urmăriţi, ori unde s’ar afla ei, sub orice haină sau demnitate s’ar ascunde“. Frumoasă promisiune ! Am mai citit-o şi altă dată îi presa guvernului, şi era şi atunci tot atât de frumoasă. Dar atunci era anonimă, astfel că, angajând pe toţi miniştrii, nu angaja pe nici unul: fiecare va fi crezut că’altul se va însărcina s’o respecte, şi aşa, a rămas nerespectată. Acum vorbeşte unul singur, şi — inovaţie interesantă — vorbeşte chiar acela în căderea căruia intră chestiunea. Avem deci toate speranţele pentru viitor. Dar d-1 Văitoianu ne anunţă şi un fapt împlinit: „Am luat măsuri suficiente împotriva tulburătorilor şi sunt sigur că ceea ce s’a întâmplat la Cluj, Bucureşti şi Iaşi, nu se va mai repeta în nici o parte a tarifi. D-l ministru crede deci că a luat măsuri suficiente. Luatu-le-a în adevăr ? Sau, mai bine zis , sunt ele în adevăr suficiente? Amănuntul nu e chiar cu totul secundar. Căci iată ce se întâmplă: la Iaşi avem o nouă serie de tulburări, de astă-dată fără devastări de redacţii , pentru că redacţii nedevastate nu se mai găseau în localitate — dar cu încăierări de stradă şi cuîmpuşcături. Optimismul d-lui exagerat, cel România a repurtat la Lausanne un considerabil succes, care e Înregistrat de întreaga presă a lumei, şi-l însemnează, prin hotărârea mea din cele mai mari chestiuni internaţionale, un loc nou în istoria politică. După lungi şi laborioase discuţiuni asupra cestiunei libertăţei Strâmtorilor, discuţiuni în cari de mai multe ori au reapărut şi divergenţele de interese dintre marile puteri, şi greutatea cu care se pot decide pentru o soluţiune care să stabilească cu adevărat un echilibru de pace durabil, punctul de vedere al delegaţiunei române, drept şi rezonabil, menţinut cu fermitate, a biruit. Atâta de mult era el in logica lucrurilor şi a vre.. ministru, pare, deci mei, atât de bine statisfăcea intere- sul general, în cât ce n’au putut face toate manevrele diplomaţiei celei mai abile, la succes lui. Delegaţia turcă a fost zdruncinată In intransigenţa ei, solidaritatea turco-rusă a suferit o spărtură, — principiului libertăţei elective a Strâmtorilor "i s’a asigurat astfel biruinţa. Se poate ca această biruinţă să nu fie deplină, pentru că Rusia nu va adera la soluţiunea ce se va da. Nu suntem noi dintre aceia cari vom considera cu uşurinţă un asemenea gest. Orice soluţiune dată problemelor Mărci Negre, fără asentimentul Rusiei, sufere de un cusur originar. Dar România este atât de obiectivă in această cestiune, interesele ei sunt atât de lipsite de orice intenţiuni politice şi militariste agresive sau imperialiste, scopul ei atât de evident pacific, soluţiunea ei, care nu îngăduie nimănui preponderenţa in Strâmtori şi In Marea Neagră, nici celor mari asupra celor mari, nici mai ales celor mari asupra celor miei, atât de dreaptă, încât guvernul sovietic, dacă e întriadevăr pacific şi nu se socoate urmaşul nefastei politici ţariste, care se rezuma In ideile cunoscute sub numele testamentului lui Petru cel Mare, va trebui să adere în cele din urmă la această soluţiune. Până atunci să ne bucurăm de rezultatul obţinut de delegaţiunnea noastră. Este un succes care’l al ţărei şi al poporului român, care nu are numai un caracter egoist de stat sau naţional, ci e o contribuţie la stabilirea păcei în acea parte a lumei de unde au pornit mereu furtunile războinice asupra ei. Dacă l-a repurtat d. Duca, ministru liberal, într’un guvern liberal, asupra constituţionalităţii căruia facem cele mai serioase rezerve şi contra căruia înăuntru nu vom continua să luptăm, pasiunea politică nu ne poate totuşi împedeca să ne bucurăm de succesul care, cum am spus, este al ţărei. Numai cel de acasă să nu strice ce a dres delegaţiunea din Lausanne. Printr’o slăbiciune, sau printrio toleranţă uşuratică, sau prin mai rău de cât atâta, faţă de dezordinile din diferite părţi ale ţarei, să nu întunece bunul renume şi "prestigiul României tocmai în clipa când printriun mare succes diplomatic într’o cestiune de care depinde pacea lumei, au căpătat o deosebită străin dres. Sincerul ministrul! puţin pentru ziua de eri. Şi acum .Viitorul“ nai întrebăm, vorba francezului: „din ce va fi făcută ziua de mâne?“ Şi aşteptăm. D-l general Văitoianu raţionează foarte bine. Declaraţia d-sale e logică şi sugestivii. Ne întrebăm numai de ce raţionează atât de târziu, când ar fi putut-o face cu luni de zile în urmă. Noi i-am dat tot concursul. Pe măsură ce se petreceau, în oraşele Moldovei, toate acele incidente — mai puţin grave dar tot atât de ruşinoase — noi i-am atras atenţia asupra semnificaţiei lor reale, ca şi asupra constanţelor lor fireşti şi sigure. Şi i-am arătat chiar ce-avea de făcut. Nimic mai uşor decât să se puie capăt unor agitaţii atât de artificiale, spre a se evita tocmai acele urmări penibile, cari..., n’au fost evitate ! Nu există antisemitism în ţară. Massa populaţiei nu este antisemită. Intelectualii cari se respectă nu sunt antisemiţi. Lucrul e dovedit,si dovada au văzut-o si orbii: atâtea decenii guvernele noastre s’au zbătut de moarte, punând ţara în situaţiile cele mai neplăcute, numai ca sa evite rezolvarea chestiei evreieşti; de o dată s’a prăbuşit asupra tării o uriaşă catastrofă un fleac de decret a rezolvat chestia evreească; și în loc ca din pieptul tării să izbucnească un formidabil tipăt de groază și turbare — nimeni n’a zis nici pis. După atâtea proorociri funebre, indiferența generală prezintă un spectacol grandios de ridicol. Ei bine, este aceasta atitudinea unei tari antisemite ? Dar dacă e asa, cum să ne explicăm toleranta de până acum a guvernului fată de acţiunea maniacului plagiator dela Iaşi ?. Nu ne plac cuvintele grele. Dar guvernul trebuie să aleagă, pentru a-si caracteriza purtarea, între nepricepere si rea-credinţă. Căci slăbiciunea nu i-o putem atribui cu nici un chip. Dacă ar fi atât de slab ca să nu poată sta în calea capriciului d-lui Cuza, atunci i-am cere să-i cedeze locul. O dată ce e vorba ca d. Cuza să facă ce vrea în ţara asta, cel puţin să aibă şi răspunderea faptelor sale. * Iată de ce am presupus în articolul de eri că guvernul a dorit tulburările antisemite, pentru că-i trebuia o diversiune. Ne-am înşelat ? Ne-ar părea bine să fie aşa ! De cât, „Viitorul“ de eri, imediat după declaraţiile d-lui Văitoianu, anunţă că „pentru orice eventualitate, guvernul va ordona contramandarea tuturor întrunirilor“. Avem în sfârşit, răspunsul la străvechea întrebare a poporului: ..ce-are a face epurele cu scripca?“ Studenţii turbulenţi n’au hotărât ce-au hotărât în vre o sală de întrunire, ci în sălile universităţii şi în sălile cantinei; totuşi, se vor interzice întrunirile publice, toate întrunirile, exact în momentul când partidele de opoziţie, cari n’au enunţat nici o revendicare de cadavre şi deci n’au de gând să devasteze nici o tipografie, sunt pe cale să înceapă o intensă acţiune, care, fireşte, nu se poate face decât prin întruniri. Dacă în adevăr acesta a fost scocul, ne asociam şi noi optimizmului ministerial: agitaţile antisemite sunt isprăvite, definitiv, deşi nu pentru totdeauna, căci, vorba lui Dandanache: mai trebuie şi altă dată ! Consta Graur O cerere aeHalipa tătel şi chiar al vieţeî sale, a cerut ministerului instrucţiune! publice, ca să-i deaputinţa de a continua această activitate culturală, acum că Basarabia a reintrat în patrimoniul naţional, numîndu-l pe el, un fruntaş politic, fost ministru, profesor de istoria românilor la şcoala normală de învăţători din Chişinău. In loc însă ca ministerul instrucţiunei publice să se fi grăbit să răspundă la cererea d-lui Halipa, printr’o adresă de mulţumire însoţită de decretul de numire, căreia nici o dispoziţune legală nu se opunea, cerarea fruntaşului basarabean a fost dată pe mâna biurourilor, în cari s’au făcut cercetări şi contracercetări şi se cercetează poate şi ,acum încă, pentru a se vedea dacă d. Pan Halipa trebuie sau nu trebuie numit profesor de istoria românilor la şcoala normală de învăţători. însăşi cererea d-lui Halipa, fost şi desigur viitor ministru al României, care nu priveşte măcar o catedră universitară, ci catedra de istorie a şcoalei de învăţători, apare în România veche ca un lucru atât de extraordinar, încât dezitările ministerului instrucţiune ni se par mai puţin extraordinare. S’o rupă el cu cele mai sacrosancte tradiţii ale politicianismului român şi să-l ajute pe d. Halipa să creieze un precedent atât de compromiţător?! Ad. Guvernul a aflat, în fine, că sunt în ţară dezordini antisemite. II rugăm să comunice faptul, prin adresă oficială, Siguranţei generale a statului şi celorlalte servicii de informaţii, căci e bine să ştie şi ele ! Anarhia din Grecia E curios că se găsesc in presa română, si anume chiar in presa democratică, voci cari se ridică în favoarea asasinilor de la Atena. Această mainfestatte se produce întrim timp când chiar in Grecia se afirmă un reviriment împotriva cmil. Pan Halipa, a făcut ministerului instrucţiuneî publice, o cerere care-l onorează şi a cărei promptă satisfacere ni se pare că ar trebui să fie un lucru de la sine înţeles. D. Pan Halipa care e licenţiat al ........ facultate de litere din Iaşi şi care i zimitor a făcut propaganda culturală romă- In adevăr, prinţul Andrei n’a mai neaseă m Basarabia sub împilarea, fa jSt condamnat la moarte, cum furegimul ţarist şi cu riscul liber- sese, proectat, ci i s’a aplicat doar pedeapsa exilului. Pe de altă parte, generalii şi ceilalţi arestaţi caii aşteptau să împărtăşească soarta celor şase foşti miniştri executaţi, au fost puşi în libertate. Desigur că ceea ce i-a salvat e în bună parte presiunea externă şi protestarea universală. Nu încape nici o îndoială însă, că la acest rezultat a contribuit şi revolta opiniei publice greceşti. Istoria universală a cuoscut multe cazuri de revoluţii în cari până şi exceseleerau justificate. Dar întâmplările din Grecia nu se vor putea prenumăra printre acestea. Execuţia sumară a celor şase foşti miniştri, ordonată de oameni fără nici o cădere, e o operă de anarhie şi de răzbunare politică. Şi tocmai fapt acesta arată panta nefastă pe care a apucat Grecia sub regimul dictaturei militariste de astăzi. D. Venizelos, de altminteri, a telegrafiat regelui George sfătuindu-l să puie ordine înarmată, ceea ce arată că însuși fostul prim-ministru socoate starea actuală ca anarhică. E firească dorinţa Greciei de a se reface din nenorocirile în cari a cufundat-o războiul din Asia. Dar nu calea dictaturei tiranice şi a asaditelor poate s’o ducă acolo. Şi lucrul trebue accentuat cu atât mai mult la noi, astăzi când se vorbeşte de introducerea şi în România a pedepsei cu moarte. Pan a lui Macedonski de BARBU LAZAREANUU In conferinţa ţinută la clubul ţărănesc, d. Const. Graur, ca să arate că presa de odinioară era mult mai violentă decât cea de azi, a pomenit de campania antidinastică a lui Alexandru Macedonski, care a şi fost arestat, dat în judecată şi achitat, după ce a pledat pentru el, între alţii şi d. M. Pherekyde, actualul preşedinte al comisiunii constituţionale, chemata să pregătească restrângerea libertăţii presei. Care a fost motivul arestării şi dării în judecată a lui Macedonski ? Printre foile care duceau între anii 1873—1876 campanie împotriva, domnitorului Carol, patru se deosebiau prin o, deosebită înverşunare: Ghimpele tov, Orăşanii (ziar ce era o con- tinuare a Nichiperceî, a Ocalei, a lui Sarsailă şi a Urzicătorului), Perdaful al cărui director iscălea când M. Negruţ când Em. Negrutz, Telegraful şi Oltul. „Oltul“ apărea în Bucureşti, dar directorul acestui ziar,,AL Macedonski, craiovean de origină, îşi intitulase gazeta astfel ca un omagiu adus provinciei sale, oltene. Macedonski făcea antidinasticism doctrinar (în proză) în Oltul, şi linul pamfletar (în versuri) în Telegraful lui I. C. Fundescu. Aci şi-a tipărit cupletele „Gângavului politic din timpul domnilor străini“ şi cele cari formează „Istoria unui prinţ de peste nouă mări şi nouă ţări, povestită de un gângav“. Gângavidîuî Alexandru Mgcodonskî era de o volubilitate de care nu prea dau dovadă cei împiedicaţi la limbă. Traducea în versuri ceea ce se scria în articolele de fond sau, cum se numiau pe atunci, în Pratt-Bucureşti, „Telegrafului“ şi „Oltului“. Dar poticnelele lui în grai începeau numai când avea să pronunţe numele casei domnitoare şi numele de botez al prinţului. Atunci nu putea rosti decât prima silabă, ori cel mult prima silabă şi consonanta iniţială a celei de-a doua ; iar când avea aerul că se descurcă, rătăcea la alte nume proprii : de voevod român şi de popor african. Iată acele bucăţi: !' Jos tiranul ce domneşte, Care legi despreţueşte Şi vrea lanţuri să ne dea, Vodă Car... Vodă Car... Crudul Vodă... Caragea ? De ciocoi se înconjoară Şi ne face viaţa-amară In urgia lul cea grea, Vodă Car... Vodă Car... Cpodsa,Vodă,.. .Caragea. Libertatea strămoşească, Cu o mână duşmănească Vine astăzi şi ne-o ia Vodă Car... Vodă Car... Crudul Vodă... Caragea, Vai! ‘ în ţara Românească A ajuns să stăpânească. Un străin, un venetic Vodă Car... Vodă Car... Un despot cu suflet mic. O ! Români sculaţi cu toţii Căci voi sunteţi strănepoţii Ai atâtor mari eroi! Piară Car.... Piară Car... Caragea negrul strigoi! Ţara noastră ngenunchiată! Sărăcită, împilată, A ajuns subt Sstl ciocoi Al lui Car... Al lui Car... Caragea negrul ciocoi! H . v Cine-i prinţul care fură Şi cinstit că e, se jură Când e hoţ, când e despot" ? Prinţul Ho.„ Prinţul Ho... prinţuL.. prinţul... Hotemtot, 1 ' Pe poporu1 are ură; Inima-i neagră, impură Inimă de crunt despot! Prinţul Ho... Prinţul Ho... Nu-i de geaba... Hontentot! Ţara-1 ridică din tină- Şi îl scoase la lumină: Tron, avere, i-a dat tot; Insă Ho... * Insă Ho... Fu şi'n suflet... Hotentot! El sdrobi p'aceia care Tron i-a dat, l-a făcut mare; Fu mai crud ca un despot Prinţul Ho... Prinţul Ho... Prinţul... prinţul... Hotentot! Ba chiar legi şi libertatea Ţării scrisu-le-a pe spate Cu-al său biciu, biciu de despot, Val! căci Ho... Val! căci Ho... Fu şi’n suflet... Hotentot ! * Hotentoţia şi-acuma Zice: „S-a trecut cu gluma „Ne-a îngenunchiat de tot „Prinţul Ho... „Prinţul Ho... „Prinţul nostru, Hotentot!“ Nu ştiu dacă no să se ’ntâmple Cupa’n fine să se împle ! Dar ce ştiu... ştiu că despot Este Ilo... Este Ho... Prinţul... prinţul... Hotentot! Astfel pot orice popoare Ce ’ncălzesc la al lor soare Oameni ca acest despot : Crudul Ho... Crudul Ho... Prinţul... prinţul... Hotentot! Răspândirea acestor cuplete era foarte largă. Numerele ziarelor epuizându-se, se cerea retipărirea lor în alte numere ale aceloraşi publicaţiimî. „Gângavul politic“, publicat în Telegraful de la 15 Februarie, 1875, e republicat în numărul de la 2 Martie, acelaş an. „Istoria unui prinţ...“ o găsesc o dată în numărul din 16 Februarie şi a doua oară în cel din 7 Martie ale Telegrafului de acum 47 de anî. Macedonski îşî datează, însă, bucăţile : 11 Februarie, zi aniversara a detronării lui Alexandru Ioan Cioia. Câteva din calendarele timpului şi-au însuşit, şi ele, pentru partea literară, bucăţile citate mai sus. Şi în literatura politică a lui Macedonski de nu sunt singurele exemplare de acest fel. Şi înainte de arestare şi în timpul color câteva luni de prevenţie la Văcăreşti, până la proces, Macedonski a scris în Telegraful canţonete, satire, fabule îndreptate direct împotriva, sau numai cu aluzii la adresa Domnitorului. In temniţă, el îşi antedata atacurile, ca să nu provoace supărări directorului închisorii a cărui veghere avea complezante şi adormiri oportune. Ziarul spunea că le culege după manuscrisele găsite acasă la Macedonski. Câteodată acesta îşi intitula atacurile în felul acesta : „Cetăţeanul şi toboşarul din timpul lui Cuza-Vodă“ , dar toată lumea înțelegea că na e vorba de Vodă-Cuza. Desprind câteva frânturi din cele cântece: — Ce ciudat lucru îmi pare Când au trec pe la Palat S’aud garda de onoare Bătând toba ne 'ncetet ! Toboșari vă cer iertare, Cftffc smUmutrea i» vag. lldtar* Carnetul nostru cât e ceasul ? Iată o întrebare la care, în Bucureşti, nu se poate răspunde: încercaţi o dată să întrebaţi un grup de 5-6 Inşi cât e ceasul, şi veţî vedea că nu vor fi docâr să aibă aceiaşi oră. Cu ceasurile de pe clădirile publice se petrece acelaş lucru. Porneşti pe Bulevardul Carol spre centru La Ministerul de domenii e 10 şi 20, la Hotel Bulevard ajungi la 10 şi 10, o iei pe Calea Victoriei şi soseşti la Palat la 10 şi 15, iar, peste drum, la Fundaţie e în permanenţă 6 şi 20. Acolo cel puţin ceasul şi-a dat sufletul în mod cinstit. In străinătate găseşti în orice oraş im ceas oficial, după care se îndreaptă toată lumea. La Viena se afla, înaintea războiului, în cabina telefonică a observatorului astronomic, un ceas oficial, şi oricine avea dreptul să cheme la telefon observatorul şi să întrebe pe telefonist ce oră este. In multe capitale este instalat, tot la observatorul astronomic, un tun care trage o lovitură exact la ora 12. La Praga se află celebrul ceas cu mecanismul care scoate la iveală, exact la ora 12, pe Isus cu cei 12 apostoli. Cehii, oameni practici, au unit frumosul cu utilul și au aranjat astfel lucrurile ca acest ceas să arate şi ora astronomică. Dar la noi, cum să-ţi îndrepţi ceasul ca să ştii ora exactă? Există vreo autoritate care să-ţi dea informaţia cerută? Nu ştiu. Darii® că o asemenea autoritate nu există, fie că există dar nu se ştie de ea, pentru ambele ipoteze, explicaţia e aceiaşi. In orice caz, lumea la noi nu este exactă. Când îţi dă cineva întâlnire la 3, vine la 5. Faţă de asemenea întârzieri, ce importanţă are o diferenţă de 10 sau 20 minute la ceasul de buzunar? O. G. TELEFOANELE NOASTRE Direcția 57/72 Centrala 667 Secretariatul 24/73 Provincia 10/66 Auguste Comte aspus că „Progresul moral se măsoară după ameliorarea condiţiunii femeiei, şi după creşterea influenţei sale sociale“. Feminismul nu mai este însă în faza discuţiunilor dacă „femeia trebuie sau nu să aibă drepturi egale cu ale bărbatului“. Lucrul acesta este tranşat — de vreme ce li s’au dat drepturi aproape în toate ţările din lume — şi pentru că femeia s’a aruncat în toate carierele, lucrând alături cu bărbaţii. In fabrici, şcoală, Universitate, spitale, poştă, telegraf, administraţii, barou, a pătruns pretutindeni, graţie muncei, priceperea şi perseverenţei sale, înfruntând obstacolele şi furtunile ce se ridicau în jurul ei. Din punct de vedere economic emanciparea femeii este deci fapt îndeplinit şi esenţial,fiindcă cuprinde în sine, trezirea conştiinţei de om liber şi cu drepturi Dacă aici au ajuns lucrurile, atunci la ce serveşte întârzierea ce o pun guvernanţii în a desăvârşi această schimbare socială, acordând toate drepturile femeii ? Mai curând , mai târziu, lucrul tot se va face, pentru că evoluţia nu merge de-a îndăratele : morţii nu învie. Dreptul de vot nu este idealul, scopul ultim al femeiei, ci un mijloc pentru a putea complecta opera de civilizaţie. Femeia vine cu aptitudini şi calităţi proprii. Nu venim ca uzurpatoare , ci colaboratoare Din viaţa omenirei lipseşte sufletul. La formarea acestuia va lucra femeia prin educaţie şi morala, acestea sunt câmpurile ei de activitate. Natura nu a creat pe bărbat deputat, nici pe femeie bucătăreasă. I-a creeat însă colaboratori pentru perpetuarea vieţei. Ori, în această operă de colaborare, rolul preponderent îl are femeia: ea desăvârşeşte opera creaţiunei, este păstrătoarea misterului ce numim viaţă. De aici sensibilitate, sentimentalitate şi intuiţie prevăzătoare, ceia ce o face ca în împrejurările de primejduire a vieţei, să se identifice ei, apărând-o contra distrugere. Asta a făcut-o pe femeie ca prima ei activitate să se manifeste în operele de binefacere. Au trecut ani, până când au legiferat bărbaţii, ceea ce femeia realizase cu intuiţia ei firească. Legiferarea lor însă e în ordinea materială : sufletul societăţei,cu toate rănile şi cangrenele cari ruinează viaţa ţărei Însăşi — tot nevindecate rămân, atâta timp cât femeia nu va colabora la legile ce adăpostesc societatea. Tuturor acestor legi alcătuite numai de bărbaţi, de,, lipseşte acel ceva care e tocmai raţiunea de a fi a acestor legi. Lipseşte elementul feminin, acea preocupare pe care numai mama o are în mod firesc, de a apăra viaţa, acea scânteie pe care cu riscul vieţei sale a aprins-o în copii Copilul in şcoală, bolnavul în spital, deţinuţii, protecţia minorilor ce apucă căi greşite, protecţia maternităţei, alcoolismul, prostituţia cu comerţul ei de care vie, pornografia cu otrava sufletului, viciul injectat în sânge sub forma de boli hereditare a căror sfârşit e tuberculoza, iată preocupările femeiei. Şi bineînţeles „gospodăria“, care lasă foarte mult de dorit, cum se face actualmente. De importanţa şi frumuseţe® unei acţiuni nu-şi pot da bine seamă contimporanii — ci generaţiile cari vin , ele îi apreciază măreţia Asupritorii sunt înegriţi şi liberatorii slăviţi. Astfel vor apare, în ochii generaţiilor viitoare ,şi acei cari vor rezolvi sau nu chestiunea drepturilor femeii. CORNELIA EMILIAN N A Z B A T I N Iar ? Inchipuiţi-vă că iar se pregăteşti* Capitalei , zile sinistre ! Ascultaţi singuri informaţia oficiosului guvernamental : Comisia interimară, a Capitalei va ţine şedinţă intimă Vineri la orele 9 a. m. convocată tot în şedinţă, intimă, spre a discuta asupra aprovizionării Capitalei. Pricepeţi ce ne aşteaptă ! Dacă iar se ocupă d. Corbescu de aprovizionarea Capitalei, e evident că în curând se va introduce cartela de păine, apă şi aer. Lemnele vor fi servite la farmacie cu ordonanţă medicală. Iar pieţile de alimente vor fi deschise numai odată pe lună pentru cei ce vor dovedi în cursul Ilinei însușiri civice serioase. D-le Corbescu, iartărie — ocupăde maî puțin de noi! Wic Problemele zilei Pentru cei miopi de CORNELLA EMILIAM Chestia zilei VECHEA CONSTITUŢIE (către cea nouă) : Degeaba mi-te tai, soleşti, miam fost şi eu ca tine ! Aşteaptă numai să intri în vigoare, s’o să vezi cum or să te facă ferfeniţă !