Adevěrul, ianuarie 1923 (Anul 36, nr. 11912-11940)

1923-01-01 / nr. 11912

Ani rav. No. 11812 Ilau Bwmpiard in toata tara 2 Lei exemplarul în străinătate Adevărul fondatori f AL V* SELDIMAN 1888-1897 FONDATORII CONST. MILLE 1897—1920 DemocraţiawmmammmmmmBmmasmmmmmbmmbmmmtaanmmaammmmmmm in faţa realitatei de la noi Sunt de acord cu un vechi confrate, care a luptat o viaţă întreagă pentru democraţie, că azi se abuzează la noi de acest cuvânt. Dar, numai dacă prin aceasta a vroit să spuie, că falşii democraţi abuzează de dânsul în etichetele politice pe cari şi le aplică. , De asemenea sunt de acord cu acel vechi confrate că o definiţiune complectă a democraţiei, nu se poate da, cum, de altfel, nu se poate da nici o definiţiune complectă a liberalismului teoretic. Pentru că în fond democraţia cuprinde şi liberalismul şi este mai mult o stare de spirit, decât o noţiune rigidă. Dacă nu putem defini exact ce este democraţia şi ca urmare, ce este democratic, ştim însă, şi simţim mai ales, noi toţi cari suntem din iniipă democraţi, ce este şi ce nu este democratic. Mai mult, cei cari îşi zic democraţi, şi practică principii contrare democraţiei, ştiu foarte bine că fac aşa. Lor democraţia le serveşte numai de mască, de perdea, sub care vor să făptuiască împotriva ei. Dar, asta însemnează că chiar şi ei ştiu ce cere democraţia. Noţiunea nu este deci de loc vagă, deşi nu este rigidă şi cei din urmă care au dreptul să arunce bănuială asupra ei, sunt tocmai democraţii sinceri. In teorie învaţă doar şi adversarii democraţiei, ce este ea. Faimoasa frază, de care s’a abuzat atâta, şi care spune că democraţie e guvernarea poporului prin popor şi pentru popor, exprimă destul de bine timent de echitate, de dreptate, care izvorăşte din acea dragoste de aproapele, care n’are nimic sau prea puţin comun cu dragostea personală, dar care exclude neapărat ura. Toate acestea sunt teorii, vor zice unii. Dacă au ochi de văzut cele ce se petrec în jurul ţarei noastre şi cele ce se petrec la noi, vor vedea că aceste teorii au o mare însemnătate practică. Pretutindeni democraţia birueşte, însuşi capul bisericei catolice se face interpretul ei. Dacă pretutindeni reacţiunea ridică fruntea, se izbeşte de puterea şi voinţa ei. La noi însă pilda rea a guvernanţilor şi politicianilor, tendinţa lor de a-şi asigura atotputernicia, lipsa de scrupule a unor profesori anormal de înapoiaţi şi răi, supravieţuirea oligarhiei sub formele democratice, crează o atmosferă reacţionară sufocantă, extrem de periculoasă, fiindcă distruge caracterele şi morală, şi căreia nu vedem să li se opuie decât slăbiciunea şi lipsa de organizare a celor buni şi clarvăzători, şi sfâşierile expresiunei lor politice, sfâşierea partidelor democratice. In faţa acestei situaţiuni practice, să ne amintim de teorie, pentru că ea a fost întotdeauna, în asemenea vremuri tulburi, izvorul care a hrănit entusiasmul şi din care s’au născut luptătorii, la nevoie martirii, şi la urmă învingătorii. B. Brănişteanu ceeste o guvernare demo ÎSFInsR elfter JuraSbraţia. In timpurile mai noui şi după ce marile state anglosaxone au creat tipul statuluidemocratic, acesta ne apare ca statul în care poporul determină conducerea lui şi controlează această conducere. Când zici democraţie, zici deci control popular’. Evident că în ori ce formă s’ar exercita acest control, condiţiunea esenţială este ca el să fie real, efectiv.Această realitate şi această eficacitate nu apar deodată, pretutindeni unde apare democraţia. Deoarece controlul se exercită cele mai adesea în mod indirect, prin Parlamente, esenţialul este ca aceste Parlamente să fie într’adevăr expresiunea voinţei populare. Pretutindeni îndeplinirea acestei condiţiuni depinde de sistemulelectoral, care perfecţionându-se tot mai mult, face ca în Parlamente să fie reprezentate toate curentele, ideile şi interesele din sânul naţiunei. Dar la noi lucrul se complică, fiindcă oligarhia prin opoziţie cu care se deduce o altă definiţiune a democraţiei, călcând drepturi şi libertăţi garantate şi legi în vigoare, falsifică şi violentează voinţa populară. O condiţiune esenţială, vitală, a democraţiei, o condiţie fără de care nu-i nici posibilă, nici imaginabilă, este legalitatea. Dintr’ânsa decurge că controlul poporului nu trebuie să se mărginească la elaborarea şi votarea legilor, ci şi la aplicarea lor. Aceasta nu-i măcar o teorie ad-hoc pentru ţara noastră. Intr-o democraţie adevărată, unde, în orice caz, călcarea legei nici nu se pomeneşte, încă fiecare cetăţean trebuie să aibă putinţa de a veghia la stricta aplicare a ei, şi a dreptului, nu numai în ce’l priveşte pe el, ci şi în ce’l priveşte pe concetăţeanul său, mai dezarmat poate decât dânsul. Din toate acestea însă, nu rezultă încă ce este democraţia, tocmai pentru că după cum am spus, ea este înaintede toate, şi, în acelaş timp, şi în ultimă linie, o stare de spirit. La baza ei e principiul egalităţei, care recunoaşte că toţi oamenii, diferiţi în aptitudini, sunt însă de aceiaş făptură şi că hazardul superiorităţei intelectuale şi mai puţin încă al celei materiale, nu dă decât un drept, care în fapt e o datorie, acela de a pune aceste aptitudini în slujba comunităţei. Egalitatea însă implică înţelegerea pentru semenul, pentru concetăţeanul nostru, implică acel sen NAZBATI îi* perspectivă Serbările de la Paris pentru centenarul naşterii lui Pasteurau fost prezidate de ministrul sănătăţii, „jidanul” Strauss. A. C. Cuza va publica un protest violent, pe care-l putem da în rezumat: „Obrăznicia jidovească a întrecut orice margine. Ce legătură au jidanii cu Pasteur? Ei vor desigur sa se folosească de leacul turbării pentru a stârpi antisemitismul. Aceasta nu se poate tolera. Dacă francezii sunt atât de orbiţi, e de datoria noastră, ca fraţi mai mici, dar deştepţi, să le deschidem ochii. Daţi’la cap jidanului Strauss şi trimiteţi cadavrullui la facultatea de medicină din Iaşi, pentru a fi disecat de coreligionarii săi. Vrem numerus clausus pentru jidani în guvernul francez!”. Protestul d-lui Cuza va fî vândut cu sila tuturor acelora cari vor avea treburi pe la autorităţi. Kix. huliganului D. Paul Bujor, imul din străluciţii notiji profesori, care şi-a câştigat catedra prin muncă adevărată, iar nu pe baza unui plagiat, a făcut, în Cameră o comunicare foarte importantă d-lui ministru Angelescu. E drept că d. Angelescu ştia de mai minte tot ce ■ tivea să-i spune d. Bujor , dar printre deputaţi vor fi fost unii cărora să le prindă bine informaţiile date de d. Bujor. Aşadar, d. Bujor a lămurit perfect originea exploziei antisemite într o ţară al cărei popor nu este antisemit. Totul este o maşinatrme păcătoasă a maiaacui plagiator. D. Cuza, al cărui suflet a numai invidie şi venin, a organizat toată ticăloşia, pentru că vrea să se impute şi să joace un rol, şi pe cale cinstită lut poate reuşi. Gravitatea lucratul stă însă in faptul că în opera aceasta d. Cuza are tot concursul minstrilor insintetici publice. D. dr. Argelescu care, la ocazii, fine discursuri filosermte, pentru că aşa cer interesele partidului, se pricepe foarte bne să facă o politică os duplicitate. D. dr. Angelescu a manevrat atât de bine încât l-a înlăturat de la rectoratul universităţii din Iaşi pe d. Breciu, un profesor capabil şi attest, care-şi făcea datoria, iar în schimb o lasă pe d. Cuza să facă tot ce-i trăieşte prin cap, coborând astfel jos,de tot prestigiul bietei universităţi. Lucrările au ajuns foarte departe : studenţii seduşi de d. Cuza îşi insultă până şi profesorii. Dar ele nu se vor opri nici aer. D. Bujor, care cunoaşte periool situaţia,a avertizat pe d. Angelescu că la Iaşi situţia este gravă , iar maistrul a tăcut, pentru că se ştie vinovat. Iată opera huliganului de la Iaşi şi a protectorilor săi. * C luni 1 ianuarie li SIBIU Pacea reală Enciclica de Crăciun a Papei , un document moral al vreme!. Pe drept presa mondială — nu numai cea catolică — o cercetează cu atenţie şi cu Insistenţă Şeful suprem al bisericei catolice pleacă de la constatarea justă a vrajbei care continuă să tulbure lumea şi după sfârşitul războiului armelor. Tunurile nu mai bat şi tranşeele sau acoperit în occidentul Europei, dar lumea e tot atât de învrăjbită şi, în cea mai mare parte a lamei, armatele n’au tăcut încă. Pacea reală, pacea deplină, n’o pot încheia ambasadorii politici şi generalii totdeauna neîmpăcaţi; ea nu poate fi decât opera spirituală a popoarelor chemate la conştiinţa datoriilor lor de conservare. Pentru aceea, apaiul curajos al Papei — care poate nemulţumi o parte din credincioşii lui — e o faptă de înaltă morală şi o elocventă colaborare la opera ce intelectualitatea întreagă a lumii a început-o peste preocupările politicianilor şi clar, împotriva acestora. Necruţând pe nimeni, spunând adevărul — slujind, deci, pe toţi deopotrivă, adică, slujind interesele generale ale civilizaţiei şi ale omului — scrisoarea papală va însemna o dată respectată în istoria pacificării sufleteşti a Europei. Căci e de stabilit în mintea tutelor: pacea nu se va putea realiza decât prin convertirea spitelelor individuale la necesitatea şi folosul reintovărăşirii popoarelor. Ch. ------------- iiwBj-* » , ---------Trădare şi salvare Prin interviewul pe care d. Al. Vanda l-a acordat ziarelor noastre, fostul prim ministru pune la punct chestia tratativelor cu Rusia în privinţa Basarabiei, cât şi rolul pe care nu l’a, avut, dar ,ar fi putut poate, sa-l aibă d. dr. Lupu, ministrul de Interne de atunci, în acest« tratative cari nici n’au apucat măcar sa fie temeinic începute.N’a fost nici trădare, nici salvare. Totul s’a mărginit, pentru guvernul care dorea să le înceapă, la o simplă pregătire a terenului, iar pentru opoziţia liberală * o cabală ţesuta cu ajutorul îimermaritor din diferite ministere cârmii rămăseseră devotaţi. Buneînţeles însă că această cabală nu fusese îndreptată atât contra sovietelor cât împotriva guvernului Vaida. Vorba aia : era vorba numai de chimir, de o mizerabilă chestie internă dusă şi deslegată cu vechile metode fanariotioo-bizantite. Şi atâta tot. Trebue să constatăm încă o dată cum la noi meschinăriile, alergările după interese personale, vânările de putere, fleacurile mărunte chiar, se îmbracă în forme grozave şi se întrebuinţează pentru ele cuvintele cele mai înfricoşătoare. N’aipucă unul să zică o vorbă, să.'emită o idee, să schiţeze o acţiune, că toţi protiviticii strigă că e trădare! Iar cel mai mic fapt, îndeplinirea celei maî infime şi stricte datorii, aplicarea parţială şi foarte vremelnică a vreuneî legi şchioape, adesea o simplă măsură impusă de împrejurări, e pentru partizani, salvare ! Aşa că fiecare, cu rândul, indivizi şi partide, sunt ocupaţi şi ocupate, tot timpul, ori cu trădarea, ori cu salvarea ţării. Iar biata ţară habar n’are, ea stă pe foc în toate privinţele. Felul acesta de polemici e şi ridicol şi odios. El dovedeşte maî curând incapacitate şi lipsă de seriozitate decât ori şi ce alta. Cei ce n’au nimic de spus, când alţii spun, şi cei ce nu’s în stare să lucreze, când alţii lucrează cât de cât, ţipă că-î trădare. Iar când le vine rândul să rugăimeze şi ei două vorbe sau să mişte o biată piatră de colo până colo, îşi atribue ei singuri miţe de salvatori.Credem că e timpul să înceteze o data acest copilăresc sau mai bine zis acest, decrepit obicei, care azi nu mai înşeală şi nu mai impresionează pe nimeni. Index Adesea, trecând prin faţa unei librării sau antiovării, zăreşti lipită pe fereastră o inscripţie : „aici e de gasit Spengler". Cartea lui a inaugurat în Germania o mişcare neo-romatică. In Almanahul muzelor din Gottingen, pe 1923, directorul acestei publicaţiuni, Berries, Freiherr von Münchhausen, vorbeşte în prefaţă de starea sufletească a studenţimii, pe cât a putut s’o cunoască din multe mii de poezii primite de la studenţi; „m’a isbit mai întâi uriaşa mişcare religioasă a tinerimii. Acum 20 de ani nici seminariştii catolici nu trimeteau poezii religioase atâtde arzătoare, ca în măceşi an studenţii de corporaţii! Ironia în genul lui Heine, atât de curentă înainte, s’a stins cu desăvârşire. Semnificativă este şi oare de H. SANIELEVICI care convertire de la protestantism la catolicism... A înviat până şi scolastica medievală, şi cartea lui Thomas d’Aquins, Summa theologiae, e foarte citită. Stăm astăzi aşa, că oamenii culţi din toate ţările au recunoscut deşertăciunea raţionalismului, pe când cei inculţi se mândresc cu necredinţa lor. In polică, studenţii sunt naţionalişti. De când lucrează în fahr ci, în mine, pe câmp, alăturea de lucrători, au ajuns să-i cunoască pe aceştia mai bine şi s’au întors, nu numai de la socialism, dar şi de la liberalism. Din convorbirile pe cari le-am avut cu studenţii, cu prilejul conferinţelor pe cari le-am ţinut la vre o duzină de universităţi, am constatat că pentru majoritatea tinerimii culte, zeii şi semizeii literari dintre anii 1885—1905 au căzut de pe altarele lor. Dintre cei mai vechi, sunt foarte mit gustaţi: Hölderlin, Mörike şi Geibl. (Hölderlin este, între scriitorii, atât de bolnavi sufleteşte, al romantismului german de acum un veac, unul din cei maî exaltaţi. — H. S.). Multe din poeziile ce mi s’au trimis, cântă amorul platonic: îndrăgostiţii găsesc în jertfa renunţării la unire un farmec deosebit de ales. (Lipsa de locuinţe ! — ar explica Dobrogeanu-Gherea). Zugrăvirea celor umili, cântarea sentimentelor lucrătorilor, bolnavilor, prostituatelor, criminalilor — a tuturor celor, cari, economiiceşte, fiziceşte sau moraliceşte, sunt nenorociţi — a încetat cu desăvârşire. In rezumat minoritatea tinerimii culte este astăzi religioasă, pasionat naţionalistă şî pronunţat romantică". Citind aceste rânduri, te gândeşti numaidecât la vorba : „nimic nu-i nou sub soare !“ (sau, pe nemţeşte, „alles ist schon dagewesen !") Pe la sfârşitul secolului al 15-lea, un spirit foarte liberal, dacă nu chiarVoltern, era încurajat la curţile domnitoare germane. Când isbucni însă marea revoluţie franceză, când dinastia şi atâţea nobili francezi fură ghilotinaţi, iar alţii plecau în pribegie în timp ce averile lor erau confiscate, o spaimă cumplită infioră capetele încoronate şi nobleţea Germaniei. Numaidecât o religiozitate mistică, cu camiplicaţiune de ştiinţi oculte, aiutise la modă la curtea lui Frederic Wilhelm III, şi se răspândi din Berlin în celelalte capitale germane. Protestantismul păru o religiune prea raţionalistă şi de aceia şefii şcolii romantice, fraţii August şi Wilhelm Schlegel, trecută cu sgomot la catolicism, şi, după ei, alţi intelectuali. * Raţionalismul uniri Nicolaî—prietenul lui Lessing —, a unui Közerme şi Irland, fu înfierat ca trivial şi mărginit. In inconştient erau ascinse forţele mari şi creatoare ale sufletului omenesc ; acolo se refugiară politica, morala, arta, filosofia, şi... ştiinţa... „Arta medievală era de aceia atât de măreaţă şi perfectă fiindcă artiştii goticului lucraseră aproape inconştient; şi viaţa tuturor se scurgea, în a cea de mijloc, aproape inconştientă, atunci fiecare îşi ducea soarta lăsata aşa de Dumnezeu, ei (Exact teoriile de azi ale luiSpgier). Inconştienţa era scumpămii monarhilor, precum scuar este şi reacţiunii de azi a Gemniei. .Numai bolnavul îşi sun membrele. Când vrei să consteşti statul după teorii, asta seamnă că te apropii de moax Omul de cultură trăeşte inaştient. Numai un mecanism mort poate construi cu intelectul. Vi, şi construcţia se exclud“. (Spagier). Astăzi, muzica medievală a tuns la modă , şi pe scenă ai piese de teatru cari se petrec în vul mediu, cu cavaleri, călugări călugăriţe, acţiunea fiind deslegă de o minune a cerului, faţă de ei poporul cade în genunchin... Par revezi dramele de cape et dr op, ale romantismului francez, cu obiecte luate din Calderon şi din L pe delVéga...____ Citiți continuarea in vag. ll a. I BIBltÖíECiA ,i ASTRA?1 Guvernul va bate monedă metalică de 1 Și 2 lei. ...Când o să ne dea guvernul putința de a cumpăra ceva cu astfel de monede! orecţionalizarea delictelor de presă Comisimea constituţională a discutat îndelung chestiunea viitorului regim al presei. Campania ziarelor, admirabila manifestare a congresului general al presei, alarma tuturor acelora cari înţeleg necesitatea pentru ţara noastră de a se păstra intactă această libertate, publică, păreau a fi zdruncinat poziţiile prime ale celor ce urmăreau restrângerea libertăţii de a scrie. Câteva manifestări semnificative întăreau această credinţă. D-l C. Dissescu se rostise categoric pentru jurisdicţia Curţii cu juraţi in materie de calomnie prin presă. Păreri identice exprimase, d. I. Th. Florescu, ce-i drept la un banchet, dar orişicum, cuvintele Sale erau cuvinte ministeriale, în întrevederea cu delegaţii asociaţiilor de presă d. Al. Ferechide, preşedintele Senatului, recunoscuse bucuros , că nu e bine ca delictele de presă să fie trimise tribunalelor ordinare, dar căuta o formulă ca cel puţin viaţa privată să fie mai bine ocrotită împotriva atacurilor ziarelor. In sfârşit, în şedinţa de joi, comisiunea constituţională se oprise asupra ideei unui juriu mixt care să judece delictele de presă. Toate aceste manifestaturii făceau a se nădăjdui că, în imposibilitate de a se găsi o formulă cât de puţin restrictivă dar care să nu compromită întreaga libertate a presei, comisiune se va opri la textul dlar şi cuprinzător al Constituţiei actuale. Iată însă că şeful guvernului intervine personal, impunând comisîunea un text care corect analizează toate delictele de presă. Şi comisiunm aprobă ! Pe alte căi şi cu altă redacţiune, cominunea ajunse la rezultatele la cari tindea ante-proectul de Constituţie al cercului de studii liberal. Ante-proectul cercului de studii stabilea că toate delictele de presă se judecă de Curţile cu juraţi. Dar imediat după aceea urma o definiţie perfidă . Nu sunt considerate ca debate de presă decât manifestările de opinii. Astfel, inte-proectul păstra Curtea cu juraţi pentru presă, dar nu-i trimitea decât delicte inexistente, nepedepsibile ! La acelaş rezultat tinde textul impus comisiunei constituţionale. Acesta începe şi el cu declaraţia ipocritacă delictele de presă merg la Curţile cu juraţi. Dar imediat bicep excepţiile: Atacurile la adresa regelui şi a Curţilor străine, îndemnurile la rebeliune şi... calomnia. Toate acestea se judecă de tribunalele ordinare. In phus, delictele de presă conexe cu alte delicte de drept comun se judecă de instanţa competentă să judece delictul principal. Rezultatul textului adoptat e că toate delictele de presă sunt luate de la Curţile cu titraţi şi trimise tribunalelor ordinare. Judecătorii vor fi puşi prin urmare să judece după litera moartă a utui text de lege, delicte pe care mimai libera conştiinţă cetăţenească le poate aprecia şi judeca, ţinând seama de toate contingenţele în cari delictul s’a produs. Se suprimă astfel singura posibilitate pentru cetăţeni de a protesta şi de a denunţa arbitrarul şi samavolnicia. Corecţionlizând delictele de presă, guvernul întinde o mantie ocrotitoare asupra funcţionarilor abuzivi şi asupra actelor de arbitraj, pe cari nimeni nu le va mai putea denunţa fără dovezi valabile pn faţa legei losîf Nădejde Carnetul nostru Nu beai -Mák ------ Direcţiunea Asistenţei Sociale din ministerul Muncii îşi continuă opera de propagandă prin scris, pe lângă lucrarea practică pe care o săvârşeşte. Era natural ca această operă de propagandă scrisă să se facă şi prin mijlocul unui calendar. In adevăr am primit — şi mulţumesc foarte frumos — un exemplar al calendarului pe 1923 bine tipărit şi excelent ilustrat, pe o hârtie bună, cu numeroase articole de igienă, educaţie, gospodărie, puericultura, sfaturi şi îndemnuri de tot soiul. Printre autori figurează şi d. Eugeniu Botez (Jean Bart) care e directorul serviciului de Asistenţă. Incluzându-l după prima răsfoire cu, intenţie de a-l lua acasă ca să-l citesc mai pe îndelete, m’a izbit pagina din urmă a copertei în culori , acolo figura tâmpită, bestială, şi bolnăvicioasă abăutorului de alcool, lângă care rânjeşte un craniu. Jos stă scris: Băutura este petreasa, şi a neamului tău. Nu bea! Desigur aşa, este. Darcum să facem ca cei porniţi spre acest îngrozitor viţiu să se lase de el? Mă tem că sfaturile, fie ele însoţite de icoanele cele mai autogestive, nu vor ajuta la nimic. In ţări în care există obiceiul ca mii şi mii de bărbaţi şi de femei să se jertfească, cu suflet, cu bani şi cu trup combaterei beţiei, ca în Anglia de pildă, propaganda aceasta dusă cu mijloace colosale, timp de mai multe decenii, n’a dat nici un rezultat. Deasemenea în ţări în cari cultura s'a răspândit aproape la maximum, ca în cele scandinave, influenţa ei a fost nulă. Dar şi ţările scandinave, şi Elveţia, au dovedit, mai târziu că există totuşi un mijloc sigur de a împuţina, beţia de combaterea băuturii. Prin urmare nu pe lângă alcoolici trebue lucrat atât, cât împotriva cârciumilor şi fabricilor de spirt, America a mers până acolo că a interzis în mod absolut orice fel de băutură alcoolică; şi, orice s’ar zice, în total se bea mai puţin, chiar dacă contrabanda şi localurile clandestine au sfârşit. Cu vremea se vor împuţina şi acestea. Prin urmare, dacă se urmăreşte şi la noi acelaşi rezultat, pe lângă propaganduesc combate, să ne spui scrisă şi orală mai treşi măsurile directe de otrăve. Altfel riscăm banii, forţele şi timp I. T. persistă De când a trecut cu trup şi suflet de partea guvernului liberal, mitropolitul Balan se arată foarte bătăios. Am crezut necesar să protestam contra provocărilor la pogrom, foarte puţin creştineşti, ale organului Mitropoliei din Sibiu. Acuma „Lumina Satelor“, căci de el e vorba, se năpusteşte cu grosolănii nedemne de un ziar bisericesc, împotriva noastră , şi ne vesteşte că „cele multe de acum înainte urmează“. Rămâne deci stabilit că propaganda pogromistă nu se mai mărgineşte la elucubraţiile d-lui A. C. Cuza ci este făcută în satele noastre de însuşi mitropolitul Sibiului. Lucrul acesta trebue bine precizat pentru stabilirea răspunderilor. De vreme ce însă Lumina satelor varsă lacrimi pentru soarta nenorocită a Austriei şi Ungariei, provocată de „jidanii de acolo“, ţinem să atragem atenţia înalt prea sfântului ziar, că Austria şi Ungaria au căzut din două motive : 1. din cauza atotputerniciei clerului care conducea politica ţării. 2. din cauza luptelor grele şi a milioanelor de morţi, ruşi, români, sârbi şi italieni din ţările vecine, fără deosebire de religie. Pe când preoţii de la „Lumina satelor“ lucrau cu durere de inimă, recunoaştem, dar lucrau pentru statul maghiar, mii de „jidani“ din vechiul regat umplu cimitirele din Moldova pentru înfăptuirea României Mari. Dacă „Lumina satelor“ şi-ar da seama de aceste lucruri, — cum s’arcuveni — n’ar persevera în ațâțările ei periculoase. Chestii zilei Noua Constituţie FĂURITORII Eli Experienţa e admirabilă! Pe asta se calcă mai bine şi fără sgomot. Reparaţiunile Ungariei şi despăgubirile de război ale României Partea economică este fundamentală în politica de Stat. Analiza unei probleme politice, sub orice formă s-ar prezenta, descoperă toate ascunzişurile economice. Privim, după deziluzii dureroase, orice fenomen politic ca un fel de cutie a Pandorei cu conţinut de petrol, cărbuni sau cointeresări. Problema, de o complexitate infinită a politicei din Centrul Europei, după zbuciumări dramatice, naşte regimul inaugurat de către aliaţi pentru asanarea economică a Austriei. La gura prăpastie, leşinată, această biată ţară a semnat toate condiţiile. Anglia, care a jucat un rol decisiv in soluţionarea acestei probleme, n’a avut, bineînţeles, nici un motiv să fie altruistă. In schimbul moraitorului de 20 de ani Austria şi-a prescris bogăţiile economiei ei naţionale puternicei ei ocrotitoare. Iar Anglia posedă în centrul Europei un intrutent şi politiceşte docil. Cu o punere în scenă neobicinuită şi cinică, dată fiind realitatea actorilor, fondul e acelaşi în cazul Germaniei. La Madaria şi Lausanne a căzut cortina şi în dosul aşa numitei probleme orientale s’a văzut adevăratul fond, reparaţiiunileGermaniei,. In definitiv, schimbătoare şi totuşi veşnic aceiaşi, dela Spa prin Boulogne sur Mer şi Genova până la Londra, aceaista a fost problema ce a dominat întreaga politică a Europei. Aruncata, ca un măr al discordiei, între acei doi litigani rămaşi singuri pe arena politică a Europa, deşi moştenită , Franţa şi Anglia. După Briaud, pe aceiaşi temă, cade Lloyd George, iar Poincaré, victorios la Mudania, pleacă capu la Londra şi se ascunde, pe chestia reparaţiilor , germane, înaintea lui Bonar Law, în dosul unuî vot de încredere al Camerei franceze. Orientul a fost instrument de şantaj. Şi venirea lui Bonar Law şi Curzon o schimbare de formă. Anglia nu-şî schimbă politica fiindcă nu-şî poate schimba viaţa. De aceia Bonar Law face aceiaşi politică ca şi Lloyd George, moştenită ca zestre naţională de la Cromwell. Cum Cleerin, în ornat roşu, face politica lui Izvolski, sau a lui Petru-cel-Mare , a Rusiei, Germania primeşte un moratoriu de 4 sau 6 ani. Acesta este rezultatul conferinţei de la Londra. Aşa o vrea Anglia. Compensaţia ce o primeşte Franţa este egală cu o înfrângere. Sprijin american pentru refacerea Europei şi aranjarea datoriilor între Anglia şi Franţa în favorul celei din urmă. De la Strâmtori, fantoma engleză se zbate biruitoare şi asupra Europei Centrale. Fiindcă realităţile politice de care se serveşte sau cari sttti prieteni, sunt mai puternice decâ cele ale Franţei. Exact aci, în faţî cu această perspectivă, interval* jocul, nu fără logică şi consecvenţă, a politicei maghiare ce ne interesează pe noi. In chestia reparaţiunilor ceare de plătit şi a despăi rvirte- ce crede hova, dela România. Furişatăde cătri Austria şi Germania sub aceiaşi aripă ocrotitoare a Angliei. Ungarii încearcă şî speră să capete o achitare complectă a reparaţiunilor a datoreşte. Fireşte cu perspectivi de a obţine cel puţin avantagiil Austriei. De o lună de zie întreaga presă maghiară este o imensă gură arbiară din răsputeri că Ungaria nu poate plăti nici un fel de reparaţiune. Ea este săracă, mutilată căci bogăţiile se găsesc la ţările succesoare. Dacă ar plăti ar ajunge acolo unde este Austria şi aceasta ar însemna o nouă criză economică pentru centrul Europei. Campania esti condusă de ceî mai de seamă oameni de Stat ai Ungariei, în fronte 'Cu Apponyi, Bethlen,' Wlasics Sterenyi, Graz, Tânguelîle lor' al; când navetele baronului Korány între Budapesta și Lausanne .și vizita lui Simes's făcută ziÎ0x^rcit» finanţe maghiare. In acelaş timp, cu un festiva! f, onoarea colonelului Romamelli Ungaria inaugurează politica de apropiere către Italia, întărită prin vizita fascistului Frederich făcută premierului Mussolini. Din motive simple. Din întreaga sumă de 4 miliarde aur a reparaţiei maghiare 5 de procente primesc marii aliaţi iar 30 procente din cele rămase aparţin Italiei. Aceasta este creditorul cel mare cu puteri aproape dictatoriale. Soarta Ungariei, pe această chestiune, este în mâna Italiei Partea ce ar primi România este minimă. Sprijinită faţă de Italia de către Germania şi de ambele — reconstruind blocul puterilor centrale — faţă de Anglia, care-şi caută sprijinul echilibrului european în acest bloc, este probabil, este aproape sigur, că problema reparaţiunilor ma(Continuarea in pag. ll a)