Adevěrul, iunie 1923 (Anul 36, nr. 12059-12088)
1923-06-10 / nr. 12068
Anul XXXVI. Ra. 1M6J 1iro enmplauif in ftiata fara 3 lei exemplarul in străinătate . Duminecă 10 Iunie 1923 BBS Adeverul TELLE E FO A N NOASTRE Direcţia 5 7/72 Centrala 6/67 24/73, 46 79 Secretariatul 24/73 Administraţia 7/69 Provincia 10/66 FONDATORI AL. V. BELDIMAN 1888—1897 CONST. MILLE 1897—1920 închiderea seziuni parlamentare Seziunea parlamentară se închide astăzi și cu aceasta se închee o pagină tristă din istoria parlamentarismului român. E, poate, cea mai tristă pagină din câte a înscris această istorie de la începuturile vieței noastre parlamentare. Căci seziunea care se închide astăzi, după o activitate bogată în scandaluri materiale și morale dar foarte săracă în fapte creatoare, e caracterizată prin aceea că constitue însăși negațiunea adevăratului parlamentarism. Negațiunea parlamentarismului în adevăr. Căci spectacolul, pe care lau oferit cele două adunări, felul cum au fost constituite şi cum au lucrat, nu au fost decât o parodie a sistemului parlamentar aşezat la baza regimului de guvernământ in democraţiile apusene. O parodie nici măcar ipocrită, ci pur şi simplu cinică, cu atâta îndrăzneală şi dezinvoltură au fost călcate in picioare toate normele şi uzanţele regimului reprezentativ. * Ştim că acestea nu sunt vorbe obişnuite de panegiric. Dar nu se poate voi di anieite un panavicm care, ales prin fraudă şi violentă şi transformat întriun simplu birou de înregistrare a ordinelor guvernului, şi-a însuşit totuşi sarcina de a da ţării o Constitute-Sistem parlamentar în înţelesul adevărat, înseamnă dreptul poporului de a se cârmui pe sine prin reprezentanţă săi direcţi. Dar parlamentarii noştri cari intră astăzi în vacanţă, nici nu sunt reprezentanţii legitimi ai poporului, nici n‘au făcut vreodată operă de cârmuire. Aleşi prin violenţă şi prin falsificarea voinţei corpului electoral, ei n‘au reprezentat în parlament decât puterea guvernului care i-a ales prin fraudă şi „Violenţă. Având această ţară nativă, parlamentul nici nu putea vâlui la alt rol decât acela de executor al voinţei guvernului, însăşi Constituţia votată de el nu reprezintă decât legea partidului liberal impusă ţării prin parodia unui parlamentarism falsificat. * * * De fapt, nici corpurile legiuitoare de astăzi, cu tot titlul pompos de „adunări naţionale1* care le-a fost hărăzit de guvern, nu au pretenţia vană de a fi făurit ele Constituţia. Actul acesta solemn, care trebuia să isvorască din voinţa liber exprimată a poporului prin colaborarea tuturor partidelor şi a reprezentanţilor tuturor clasele sociale, a fost alcătuit la clubul liberal, trecut de formă prin două comisii liberale şi impus spre ratificare unui parlament alcătuit numai din liberali. Se ştne, in adevăr, că opoziţia, atâta cât a putut înfrunta urgia jandarmilor şi atâta cât a putut dejuca fraudele administraţiei, s-a abţînut de la discutarea şi votarea Constituţiei. Pactul fundamental, opera de căpetenie a seziunei ce se închee astăzi, ia astfel un pronunţat ca meter de partid şi e lipsită de autoritatea şi prestigiul pe cari treime să le aibă o lege a legilor, întreaga operă a seziunei, de Altminteri, poartă pecetea acestei lipse de autoritate şi de prestigiu. ]Căci oricât de adânc ar fi falsificată viaţa noastră de stat, suntmanifestări şi acte peste cari nu le poate trece. Nu se va putea trece astfel peste declaraţiile repetate ale opoziţiei că nerecunoscând legalitatea parlamentului, nu recunosc nici valabilitatea operei tal legislative. * Condiţiile anormale şi cari a funcţionat parlamentul, au atras jdrtofiele şi manifestări anormale, ca obstrucţia din Cameră şi din Senat, scandalurile perpetue duse până la pugilat şi teroarea escluderilor în massă a deputaţilor opozanţi. Intrio asemenea atmosferă, nimic pozitiv nu se putea face. însăşi opera financiară a guvernului e departe de a da roadele făgăduite şi scontate de autorii ei. Pozitive, pentru liberali bine înte-* * Se discută mult de dânsa la noi. Se citează, pentru a se arăta necesitatea ei, exemplul unui adversar: Ies, rămân doar „naţionalizarea*1 al Ungariei, şi al unui aliat, a! Ce- Reşitei, legea lichidărei bunuri- Koslovaciei, cari au admirabile serior inamice şi ridicola lege a chivicii de propagandă, nu numai prin miitor. Şi pentru ca spectacolul să Presă, ci pe toate celelalte căi, nu fie lipsit de grotesc, seziunea cinematograf, conferinţe calatorii, cfnrcpq|p cnh sncnirîiie marelui etc" etc- pe can se poats face* Su siarşestc sub suspicuie marelui avut acum o discutiune în Cameră asupra ei. Discutiunea a luat Magneficientius! Sosit Nădejde in glujba familiei la discursul tinut la Senat cu ocazia discuţiei asupra averilor inamice, d. Vintilă Brătianu a făcut o mărturisire demnă de retinut ca toate discuţiunile de la noi, caracterul unei lupte politice între partide, când chestiunea trebuie tratată, mai mult ca oricare alta, în afară de partide, ca una ce priveşte ţara. D. Duca a arătat că ministerul de externe face tot ce-i stă în putinţă, în limita mijloacelor ce-i stau la dispoziţie. Aceste mijloace sunt însă fatalmente limitate. Budgetul serviciului presei din Cehoslovacia este de vre-o 00 milioane Coroane, adică la cursul de Făcând apel la sprijinul d-lui Prisj azi de Peste o00 milioane lel La noi iikide, ministru! de finanţe i-a a- .............. . ........ minţit că e de 50 de ani un devotat al familiei Brătianu şi că deci are şi acum obligaţia de a susţine fără a crâcni o lege propusă şi de unul din membrii ei. Nu ştim ce să credem. Să fie o gafă sau o sfidare intenţionată ? Ceea ce e sigur e că exclamaţia d-lui Vintilă Brătianu redă exact concepţia de guvernare şi conducere a d-sare ca şi a fratelui său, Seini. Mai munt încă. Ea caracterizează teamatea. Slujitori ai familiei Brătianu, uneite docile în mâinile ei, creaţiuni ale voinţei ei. iată ce sunt după mărturisirea ministrului de finanţe membrii partidului liberal. Noi o ştiam de mult şi am spus-o întotdeauna. Dar rămăseseră totuşi oameni cu iluzia naivă că pot juca un rol independent şi hotărîtor în sânul acestui partid şi vedeau în el o adunare liberă de oameni neaserviţi. D. Brătianu găseşte de cuviinţă să cheme brusc la realitate Cu un curaj de satrap oriental, ei cutează să strige unul bătrân om politici preşedinte al Senat: „Opreşte-te. Nu ai voe să mă trazici. Căci nu eşti decât o creatură şi un serv al familiei mele". Eşirea sinceră a d-tei Brătianu sugerează reflecţii nesfârşite. Dacă preşedintele Senatului a chemat la disciplină cu asemenea cuvinte, ceilalţi membrii ai partidului îşi pot da seama de situaţia lor. Probabil însă că d. Brătianu, care în orice ţară ar fi fost huiduit, îşi cunoaşte bine slujitorii şi tonul pe care li se poate vorbi. Pr NAZBATII Guvern cu grije Nu mă’mpac cu colegii mei cari scriu într’una că guvernul n’are nici o grijă de nevoile celor mulţi. Iacă, nu mai departe de cât orl, oficiosul guvernului are un inimos articol în care descrie cum se poate călători eftin în timpul vacanţelor şi cum oricine se poate odihni la aer curat aproape gratis. E admirabil, e delicios! Adică, o Să fie admirabil, delicios, — fiindcă inimosul articol al „Viitorului“ vorbeşte de ce-o să fie peste vr’o 5—600 de ani ! Pentru grăbiţi e incă nevoie de o jumătate milion de lei pe lună pentru a face vilegiatura. Pentru noi, insă, care avem răbdare, ne bucurăm de ce-o să fie peste 5—6 veacuri. Ah, ce bine o să fie!... Iar la guvern, v’asigur eu: o să fie tot ceva Brătieni! Klx. Ca Eremia San ca faimoşii carabinieri al hil Offenbach, guvernul a ajuns şi el cu legea lni împotriva speculei la spartul târgului. Această capcană, făcută anume ca să lase să treacă loii, tinrii, lupii şi alte jivine mari, va lua dacă va prinde niscai bieţi şoricei. Dar nici asta nu-i sigur. Intre alte motive e că-i cfcesat grozav In piaţă .Sunt ramuri de comerţ care stagnează total, altele tn care negustorii — de pildă tn manufactură — zic bogdaproste dacă pot câştiga 3 la sută in 30 cât le dă voe legea. Publicul de asemeni a dat de fundul pungii. Am fost mai alaltăeri pe toată valea Prahovei unde fiecare casă e de Închiriat dar n’au venit până acum nici 10 mușterii să Întrebe de ele, fie scumpe san ettine. Chixul pe care la dat guvernul cu nenumăratele măsuri vamale, cu cele de Import-export, cu bursa devizelor și altele, va fi urmat și de chixul legei speculei. Când celelalte ţări leapădă de rea o măsură, guvernul nostru o adună şi-o Încadrează în „Monitorul Oficial“, după ce-a trecut-o de formă prin parlamentul său. Aşa e şi cu legea de faţă. O să-l mâncăm doar articolele că alimente nu-s, şi o să ne Încălzim la iarnă cu nădejdea in ea in locul lemnelor. De ehinirea traiului nimeni nu va auzi, nici azi nici mai târziu. Şi In vremea asta măsurile cele bune nu se iau. Se aşteaptă întâi să se vadă es rezultate vor da cele rele şi nesocotite. E o politică şi asta ! Index. sonale. Şi asupra acestora problema însăşi a rămas nedesbătută. Problema însăşi se pune însă altfel: întreaga chestiune a propagandei începe astfel: trebuie să creăm o aşa stare de lucruri în ţară, ca reflexul ei, în opinia publică străină să nu ne fie defavorabil nouă. Şi în Cehoslovacia Parlamentul e compus din numeroase partide. La guvern e o coaliţiune. Minorităţi nemulţumite există şi acolo, opoziţie nemulţumită există şi acolo. Dar nu există ilegalitatea, abuzul, eleg arbile-■ * Dar înainte de a ne gândi la organizarea propagandei în străinătate, să ne gândim dacă am făcut şi facem la noi cote necesare în vederea ei. Are ministerul nostru de externe o Agenţie care să transmită ştirile sale în lumea întreagă prin blurourile telegrafice cari servesc presa fiecărei ţări? Aceasta-i baza propagandei, care nu poate fi eficace decât dacă ar Răspândi ştirile adevărate despre Hranoa. D-l Duca a spus la Cameră că e în căutarea unui sistem eficace de propagandă în străinătate pentru îmbunătăţirea creditului ţării. ...Nu e chiar nevoe de un sistem; ajunge o simplă telegramă: „guvernul Brătianu a demisionat" I im cum se pune chestiunea propagandei , asemenea fonduri nu sunt la dispozitiunea ministrului. Dar d. Duca, după ce a arătat aceasta, a trecut de la apărare la atac. D-sa a acuzat opoziţia democrată că informează presa străină în mod defavorabil tatei. D-sa a spus că împotriva unei asemenea propagande negative, e desarmat. D. Maniu a protestat cu indignare. Opoziţia întreagă a protestat. Ministril a persistat şi întreaga discuţiune a căpătat repede caracterul unei chesti* • • • * - 1* -t în linişte. întruniri se fin, manifestată se fac, chiar şi de către comunişti, dar legea e lege, şi e aplicată tuturor, cu avantagiile şi desavantagiile ei. Stat mai tânăr decât al nostru, Cehoslovacia are marele noroc de a nu avea tradiţii de partid, nici guverne de partide istorice, nici obiceiuri administrative învechite. Politica ei economică şi financiară urmează o linie dreaptă : deflaţiunea monetară, însoţită de o ameliorare a balanţei comerciale care în anul trecut a soldat cu un excedent al exportului asupra importului de mai multe miliarde, a dus la o ridicare a valutei, care, dacă are şi desavantagii, nimeni nu te ascunde şi toţi cearcă să te remedieze, în consfătuiri la care iau parte toţi specialiştii, toţi oamenii competenţi. Nimeni nu dictează, aşa că greşelile sunt împărţite la atâtea răspunderi, încât chiar şi ciocnirile de partid sunt fatalmente atenuate. Opinia publică mondială reflectează acest tablou. Biroul de propagandă şi presă nu face decât s-o ajute, punându-i la dispoziţie materialul informativ, prin carii, publicată, telegrame, fotografii. Statul cehoslovac are în acest scop reprezentanţi nu numai pe lângă guvernele străine, ci şi pe lângă presa străină. Rolul lor nu este conceput în sensul unor însărcinaţi cu desmintirile, ci în cel al unora cari tre-1—: ~ „x Ain^iUiieEii liai^nEjaiaaEft*11rilpq| rP-lele inevitabile, şi să releve lucrurile bune. Prima propagandă eficace, este deci, o administraţie şi o politică bună. Oră, înainte ca cele mincinoase şi defavorabile nouă să poată fi răspândite din Budapesta, Viena, sau alte centre, cari şi prin situaţia lor geografică, sunt radiatoarele de informare a presei mondiale. Nici până astăzi noi nu avem o legătură telefonică externă, aşa că nici presa noastră nu este destul de bine şi la vreme informată. Apoi unde e legătura permanentă a presei noastre cu guvernul ţărei, nu cum guvern, cu un ministru, ci cu continuitatea guvernamentală, pentru ca prin informarea ei exactă şi desbrăcată de haina de partid, să poată şi ea servi propagandei externe. Căci, aici d. Duca are dreptate. Izvorul din care se informează presa străină, este şi nici nu poate fi decât presa noastră, cum şi noi ne informăm din ziarele străine. Dar aceasta nu însemnează că presa noastră trebuie să ascundă adevărul. Nicăeri în lume nu se cere aceasta, cu toate că presa altor tari e mai mult încă izvorul de informaţiile al străinătăţei. Presa trebuie să fie oglinda fidelă a vieţei zilnice a unei ţări, deci şi oglinda defectelor, dar ea trebuie să oglindească şi binele. Aci recunoaştem că este ceva de făcut. Poate că politica prea precumpăneşte la noi în toate, şi de sigur că dacă precumpăneşte este că prea o băgăm în toate. Cutp se vede, problema propagandei e vastă şi complexă. E o întreage mneră de organizare care trebuie iacuia, eu wu^oman,a mijloacelor disponibile, cu utilizarea intensă a instrumentelor deja existente. Nu de la caz la caz, nu după împrejurări, nu în desperare de cauză, nu prin persoane răsleţe, se poate atinge scopul urmărit, care nu poate fi decât stabilirea adevărului, decât de a da străinătăţii un tablou cinstit şi exact al celor ce se petrec în statul nostru din toate punctele de vedere, de a pune în evidenţă calităţile, de a explica neajunsurile, pentru ca să fie înţelese şi deci tratate cu Indulgenţă. Memorandul german continua sa propunere privitorae la reparaţiuni. De astă dată nu mai e vorba de o notă, ci, după calificativul dat chiar din Berlin, de un memorand. Printr’Insul Germania cere un moratoriu până la Iunie 1927, adică de exact patru ani. Ea nu precizează suma totală a reparaţiuniilor ce voiește să plătească, ci repetă abeia de a da fixarea acesteia in sarcina unei comisîuni internationale. In shimb se oferă să plătească începând dela 1 Iunie 1927, o jumătate miliard mărci aur garantate prin venitul căilor ferate ipotecate in acest scop, o jumătate miliard aur garantate de agricultura, comerţul şi industria Reichului, şi circa 250 milioane aur garantate prin impozitele indirecte, inlcusiv taxele vamale. Anuitatea totală ar fi deci de un miliard şi un sfert mărci aur, ceea ce ar fi cam un miliard şase side de milioane franci aur. La Paris propunerea e socotită inacceptabilă. Faptul că Germania nu a precizat suma totală ce crede că poate plăti, nu este cauza acestei păreri, ci faptul că ea cere ca o comisiune internaţională să fixeze această sumă, când tratatul de Versailles atribuie acest rol comisionei de reparaţouni. Franţa nu vroieşte să treacă aprecierea intereselor sale unui tribunal în care nu ar avea glas hotărîtor. Se mai obiectează la Paris că Germania oferă prin memorandul ei, garanţia unei părţi din avidul Germania a predat aliaţilor noua ? cii Germania nu face nici o aluziune la rezistenţa ce o pune în Ruhr şi fără de renunţarea la care, Franţa şi Belgia nu înţeleg să intre măcar in tratative. Se pare deci că evenimentele vor lua acum următoarea întorsătură: Deocamdată Franţa şi Belgia nu vor da Germaniei idei un răspuns oficial. Din iniţiativa Belgiei, aliată se vor întâlni în curând la Ostenda, pentru a desbate problema reparaţiunilor, în scopul de a se pune de acord asupra soluţiunei ce înţeleg să-i dea. Dacă acest acord se va realiza, frontul arde al aliaţilor faţă de germani va apare iarăş. Acordul acesta insă, pare realizabil. Franţa ar fi acceptat proiectul elaborat de Belgia, nu fără înţelegere prealabilă cu Anglia, prin care se fixează reparaţiunile la 40 miliarde mărci aur, din care Franţa ar lua 35 şi Belgia 5. renunţa la partea ei din reparaţiuni şi la toate datoriile de război ce are de primit dela aliaţi, cu condiţiunea ca Germania să plătească anuitatea datoriilor ei de război către America, adică cinci milioane ore sterline pe an, sau o sută milioane mărci aur. Dacă acordul asupra acestui proiect se va realiza într’adevăr, f atrei ar moi rămâne de realizat acordul asupra chestiunel garanţiilor reale, adică a ocupaţiunel Ruinului. Dacă Anglia şi Italia s’ar aso- cia în acest caz la un demers care ar cere Germaniei încetarea rezis-statului, când tratatul de Versailles tentei pasive, atunci nimic nu ar acordă aliaţilor din contul reparaj mai sta in calea rezolvird chestiutiunilor, o ipotecă generală asupra ,nei reparatorilor, căci, aşa se crede întregului avut al statului german, la Paris, în fata unitătel frontului La aceste obiecţiuni de ordin d ' aliat, guvennul german, ori care al nanelor și de drept, — se adaogă d el, va trebui să cedeze. .. D-l C. Langulescu din comuna Mirceşti, judeţul Roman, ne trimite în copie testamentul lui Vasile Aiecsandri şi ne făgădueşte o serie de „alte documente în legătură cu executarea dorinţei testamentare a poetului.14 Tipărim mai jos dieata lui Vasile Aiecsandri, în jurul căreia ne îngăduim să spunem — deocamdată — următoarele: Testamentul e scris în Septembrie 1886. Or, în toamna acelui an poetul era de o rară bună-dispoziţie- Făcea naveta între Paris, Sinaia, Bucureşti şi Mirceşti Se pregătea să iea parte la restaurarea şi sfinţirea bisericii de la Curtea de de BARBU LAZAREANU Argeş. Şi scria prietenilor săi Alexandru Papadopol-Callimach şi Iacob Negruzzi, răvaşe bonome: pe unul îl invita la dejun; altuia îi spunea, satisfăcut, că şi-a găsit „familia şi căţeii în bună stare“. La Sinaia juca biliard cu regele ; — reginei îi recita improvizaţii cărora dânsa te găsia o valoare literară şi le prescria — aproape Ie picta — pe pergament Din poeziile pe cari „după un an întreg de mutire“ *) te trimite Coti*) Scrisoare către d. Iacob Negruzzi, datată 30 Septembrie 1886 — vezi: „V. Alecsandri. Scrisori publicate îngrijită de Ilarie Chendi şi „ Carcalecki” (Socec, 1904, pag 154).’" vorbirilor literare una (Sfinţirea Curţii de Argeş) este plină de poticniri în ritm şi de banalităţi. Dar o strofă — numai una — răsare mai puternică din platitudinile odei, şi ei li se dă luarea-aminte cuvenită, nu numai în Castelul Peleş (muit binevoitor bătrâneţelor literare ale lui Alecsandri), dar şi în lumea preţuitorilor poeziei eminesciene . Un singur om de viţătare Poartă ’n sân mii de oameni tari. Precum o ghindă ’n coate-l are Un verde codru de stejari. Iar în „Legenda sfinţirii Bisericii dela Curtea de Argeş“ — lăsând la o parte stihurile pseudo-religioase (cari vor să se înalţe, dar n’au aripi — săracele de ele !), găseşti, în versuri săltăreţe, demne de poetul lui Peneş Curcanul, un admirabil defileu, un model de epică populară: Din Moldova cea nurlie . ..De prin munţi,ie pe câmpii Din colnice, podgorii, De pe văi cu ape vii. Au plecat In cete, cete, Nalţi flăcăi cu negre inele, Doi bălai cu mândre fete. Şi femei cu prund la ţâţă In catrinţă, In bondiţă In cămeţe cu altiţă... ...Unele din plai călare Altele din văi pe care. Purtând flori, purtând ştergare Vin prin fesuri, prin păduri Sfinţi episcopi in trăsuri iar pe jos.... Premii, maice nu şaiag Slabi călugări cu toiag Zile ’ntregi păşind cu drag. Şi din fundul celor munţi Trec prin ape peste punţi, Albi mocani na cal mărunţi, B. Brănişteanu Carnetul nostru M. Sadoveanu Mihai Sadoveanu, poetul pământului românesc, îşi face azi intrarea solemnă in Academie. Marele povestitor, — cel mai autentic artist al graiului şi fanteziei naţionale — pătrunde acolo, in această zi de recunoaştere oficială, escortat de toată bucuria intelectualităţii şi, cee ce e mai rar, de crima unanimă. Sadoveanu nu e scriitorul unei mode sau gloria unei invenţii de capriciu public. De douăzeci de ani, de când liniştea inspiraţiei lui hrăneşte emoţia noastră cu rodul plin şi sănătos al unei activităţi care nu oboseşte şi nu surprinde, dar care e mereu nouă şi bucură intr’una ca însăşi necurmata înflorire a firii, — de douăzeci de ani de când scrie Sadoveanu, peste literatura noastră au bătut zeci de curente distrugătoare de „idoli". Nici una din aceste zeci de revoluţii n’a cutezat să se atingă de suveranitatea calmă a reputaţiei lui Sadoveanu. Prinţi noi fură improvizaţi pentru o zi pe tronurile pustiite; prinţi cari I căzură cu violenţa cu cari se ridica, arseră ! Zeci de glorii fluturară şi se ■* stinseră, pe veci uitate, în aceşti 20, de ani de turburare literară în cari, totuşi, — fără eforturi şi fără brutalitate, — Sadoveanu rămase un suveran respectat ! El lacafenea n’a stat, prietenia presei n’a căutat-o, n’a ţipat la răscruciuri: „genial ca mina nu e nimeni n’a cerut nimic şi n’a adulat măririle zilei. Sadoveanu e, în toate sensurile, un straşnic exemplar din rasa princară a literaturii. Pe acest nobil al scrisului şi frumuseţii româneşti, stima noastră 11 escortează cu convingere înspre mărirea oficială care-l încoronează azi. Dem. Theodorescu Pe tot timpul sezonului de băi, primim abonamente la „Adevărul" cu lei 30 lunar. BBI Interesele României macemom Chestia silei Studii de drept AVOCATUL : Pe când studiam dreptul, nu știam că trebuie să mă antrenez In vederea clientului adversarului meu. Ul A.10HA LUI _____de N. BATZARIA — 0 întrebare pentru d. I. G. Duca —„ Un romândin Albania de care mă leagă o veche prietenie îmi trimite o scrisoare amărâtă în care îsi exprimă mirarea si tristetea fată de lipsa de interes a României pentru statul albanez si mă întreabă căror cauze se datoreste faptul că guvernul român n’a trimis până acum în Albania un reprezentant diplomatic. La rândul meu supun această întrebare d-lui ministru de externe căruia îmi permit să-i atrag băgarea de seamă asupra celor ce urmează . Multe și cât se poate de importante sunt considerațiunile care ne îndeamnă să ne interesăm în aproape de soarta Albaniei şi să întreţinem cu statul şi poporul albanez raporturi cât de frecvente şi prieteneşti. Se ştie, în adevăr, că prin substratul nostru etnic, noi românii suntem, ca afinitate de rasă, mai aproape de albanezi decât de oricare alt popor. In afară de această considerations...- să-i zicem sentimentală, sunt puternice motive de ordin real si practic care trebue să determine linia noastră de conduită în sensul arătat mai sus. Albania este, bunăoară, unul din putinele state neslave din Orient şi cu toată prietenia şi alianţa ce ne leagă de anume state slave, ne simţim parcă mai siguri şi mai în largul nostru, când alături de noi avem şi popoare neslave care au cu noi interese comune de apărat şi eventuale primejdii comune de îndepărtat. Pe lângă acestea, albanezii, popor mic, sărac si chemat acum la o viată de stat liber, simt oarecum nevoia unui prieten mai mare a unui prieten care la nevoe să le fie îndrumător si ocrotitor. Un astfel de prieten ei îl văd în România. Sârbii de la Nord si grecii de la Sud nu sunt în ochii albanezilor popoarele cărora le-ar putea întinde o mână de încredere si dela care ar putea spera sprijin şi ocrotire Atât sârbii cât si grecii deţin teritorii locuite de populatiuni albaneze sî interesele lor nu Dreg cadrează cu existenta si desvoltarea unei Albanii puternice si viabile. De asemenea raporturile dintre Italia şi Albania au suferit mitii de pe urma cunoscutelor conflicte şi lupte sângeroase dintre albanezi şi italieni. Aceştia din urmă au fost învinuiţi—credem, pe nedrept —că urmăreau să prefacă Albania, într’o colonie italiană. Astăzielacţiunile dintre cele două popoare s'au îmbunătăţit, totuşi n’a dispătut sentimentul de neîncredere. Nu tot aşa se prezintă situaţia cu România. N’a fost, nu este şi nici pentru viitor nu există posibilitatea unui conflict între Albania şi România. Nu e ce să ne duşmănească, pe când totul militează în favoarea unei apropieri cât mai strânse. Albanezii sunt nătrânsi de adevărul acesta si de aceea ar primi cu un sentiment de bună-vointă o atitudine mai activă a guvernului român fată de dânsii. România poate să joace în Albania un rol important si totdeodată folositor pentru ambele părţi-In altă ordine de idei să nu se piardă din vedere şî faptul că noi a-vem în Albania numeroşi conaţionali, că aceştia sunt stabiliţi de preferinţă la oraşe unde formează pătura cultă şi comercială şi că nu pot fi daţi uitare! aceşti conaţionali, chemaţi să fie acolo pionerii culturii româneşti şi agenţii cei mai fireşti şi mai nimeriţi pentru expansiunea economică a României în peninsula Balcanică. Sa lucrat şi se continuă chiar a se lucra pentru înfiinţarea unui episcopat român în Albania şi avem aproape certitudinea că în această privinţă nu vom întâmpina dificultăţi din partea guvernului albanez. Cu toate acestea, ministerul de externe n-a găsit până azi de cuviinţă să trimită în Albania un reprezentant diplomatic. Mai toate statele mari şi mici s’au grăbit să trimită acolo pe agenţii, consulii şi miniştrii lor plenipotenţiari. Numai guvernul nostru nu face nimic în astă privinţă. Numai România nu e reprezentată în nici un fel în Albania. In legătură cu aceiaşi chestiune, mai menţionăm că d. Duca a fost sezizat în repetate rânduri de către ,,Societatea de cultură Macedo- Română“, precum si de societatea (Citiți continuare In pag. II-a). * fii în poezia „Ţara“ scrisă, în aceeaşi toamnă, o sumedenie de versuri zglobii **) sunt dovezi ale unei stări de suflet bune. Şi totuşi, într’o atare dispoziţie şi într’un „avânt al tinereţelor ce’nsânu-i se trezia“, Alecsandri îşi face testamentul, al cărui text îl avem« grafie bunei voinţe a d-lui C. Lunguiescu. Iată acel text: **)Din umbra deasă'a norului întins pe ţări străine, Cu aripile dorului Voios revin la tine, O, cuiba' fericirilor! O, ţară luminoasă ! Întinderea câmpiilor In zări mai lin se perde, Mai dulce-n rodul viilor. Verdeaţa e mai verde.... Mai 'nalte s înălţimile ...Mai limpezi limpezimile... (Citiţi continuarea tn pag.na)