Adevěrul, aprilie 1924 (Anul 37, nr. 12325-12349)
1924-04-30 / nr. 12349
Anul XXXVII. No. 123491 4 Lei exemplarul In străinătate C Miercuri 30 Aprilie 1928 Este, fireşte, semnificativ că, dintre toate ţările cari au eşit mărite sau înfiinţate după marele război,România e aceea care este aleasă spre a suferi atacul uneia din ţările cari au pierdut teritorii prin război. Cel puţin în ceea ce priveşte Basarabia, Rusia suferă, pe drept cuvânt, urmările trădării ei. Dacă Rusia ar fi rămas în rândurile aliaţilor, dacă bolşevicii n'ar fi dezertat dela cauza comună sub cuvânt că poporul rus este istovit, fireşte că aliată n’ar fi putut-o amputa de unele teritorii, cel puţin nu i-ar fi luat Basarabia. Basarabia ne-a fost răpită prin Violenţă şi prin trădare acum o sută şi câţiva ani, în această privinţă nu mai este loc la îndoială. Istoria este de faţă şi nici o declamatorie revoluţionară nu poate tăgădui dreptul sfânt al Moldovei abătută, umilită şi furată. Acest adevăr istoric l-au recunoscut chiar actualii stăpânitori ai Rusiei când au luat puterea în locul guvernului lui Kerenski. Când bolşevicii au luat atunci puterea, au înfiinţat regimul cel nou, declamând toate principiile mari cari erau în patrimoniul partidului revoluţionar rusesc şi care-l făcuse simpatic în lume şi popular printremuncitorimea de pretutindeni. Aceste principii erau: comunitate de averi pentru ca să nu mai fie fie egalitate economică între oameni, dezarmare generală, deci desfiinţarea armatelor permanente, diplomate pe faţă, deci renunţarea la diplomaţie, dreptul tuturor popoarelor de a-şi alege singure forma de guvern şi felul de a fi guvernate, etc. ■ Tot ceea ce revoluţionarizmul mondial a propovăduit în ultima jumătate a secolului al 19-lea şi la începutul secolului 20, a fost cântat pe diferite arii pentru amăgirea bietei omeniri întotdeauna înşelată. Dar iată că bolşevicii nuşi izbutesc să pună mâna pe cârma Rusiei şi să guverneze. Patru ani au fost de ajuns pentru ca farsa maxrrrtalistă să fie jucată. : Mai întâi s’a renunţat la diplomaţia făţişă. Din capul locuită gafermii bolşevic a adoptat ffieti__„ diplomaţiei burgheze şi ţariste. Tratativele cu germanii si cu turcii cât fi tratata dela Rapallo samt dovezi. Apoi s’a renunţat la comunism. Bucharin, pe vremea aceea mânadreaptă a lui Lenin, a declarat-o categoric la congresul panrus : despre comunism nu ne interesăm prea mult, dar ceea ce este important e să păstrăm puterea şi dictatura proletariatului. In al treilea rând bolşevică au, trădat şi celălalt postulat pe care l-au cântat revoluţionarii din toate vremurile: desfiinţarea armatei permanente şi înfiinţarea naţiunei înarmate. Astăzi Rusia devine pe fiecare zi o naţiune cu o mare armată permanentă, iar speranţele comuniştilor de pretutindeni stau în desvoltarea acestei armate, menită să copleşească lumea întreagă, îndrăzneala de astăzi a bolşevicilor, ţinerea capului şi a tonului bus, atacurile lor, revendicările lor, una mai nedreaptă decât alta, nu sunt decât urmarea sporirei forţei lor militare. Cu cât creşte armata bolşevică cu atât creşte şi grandoarea lor în lume. In sfârşit izbucnirea lor faţă de România, căreia îi cer Basarabia, este cea mai odioasă dintre apostaşii. [Unde sunt declamaţiile de acum patru ani, unde proclamaţia lor cum că toate popoarele statului rusesc primesc dreptul de a-şi croi starea ce le convine ? Rând pe rând şi an după an, oamenii aceştia au renegat toate marile şi frumoasele principii în numele cărora au cucerit puterea în Rusia, aşa că astăzi n’au mai rămas • ...... __ ._r. _.. -«? decât nişte simpli zapci violenţi şi autoritari, călcând pe urmele ţarilor, având aceleaşi instincte, având aiceeaş lipsă die respect pentru părerile adversarilor, duşmani ai nobilelor principii democratice, lacomi de putere şi setoşi de aceeaş glorie burgheză din toate timpurile. Bolşevicii se miră că puterea lor de propagandă în afară a slăbit şi că adepţii lor s’au împuţinat! Dar de ce se miră ? Dacă la începutu domniei lor ideea bolşevică era contagioasă şi ameninţa vechiul aşezământ al r urnei, cauza era puritatea şi înălţimea principiilor cu cari apăreau; bietele popoare apăsate şi desnădăjduite, întindeau mâinile calde unor profeţi şi aşteptau de la ei pâine şi dreptate. Dar decepţia a urmat foarte repede. Nici dreptate, nici pâine, iar colosul rusesc a redevenit aceea ce era sub şirul de tari, o primejdie grea pentru libertatea oamenilor pentru civilizaţie. Const. Bacalbaşa Sezonul plastic e pe drojdii. Puţine sunt şi astăzi expoziţiile, dar şi mai puţine se arată de-acum înainte. In afara salonului oficial nu mai sunt anunţate decât expoziţia societăţii umoriştilor şi expoziţialui Bacalu. Cu acestea se închee sezonul care a trecut fără o prea mare strălucire, după ce înaintea lui, un altul adusese vădita mărturie a unei mari mişcări plastice. Asupra acestui ultim răstimp ne vom lua voia să revenim curând, căutându-i în oarecare măsură lămuriri cari nu se poate să nu se găsească undeva. Deocamdată constatăm însă un fapt, şi acesta ne va fi punct de plecare pentru judecata întregului an artistic pe cale de încheere: în toata domeniile plastice, îa toate şcolile şi mai în fiecare artist s’au mărturisit anul acesta tălăzuiri, sbucium, căutări de orizonturi noi, năzuinţă spre desluşiri de alte drumuri personale, adequate şi mentalităţii plastice, şi mediului şi visului. Nu ne vom opri să dăm afirmaţiei noastre sprijinul dovezilor ce le avem, le vom aduce în articolul de încheere, însemnăm aici doar constatarea şi o notăm fiindcă în această frământare găsim de fapt însăşi obârşia salonului oficial. Afirmaţia oricât de riscată ar părea are totuşi mare parte din adevăr. Nu vreau să micşorez prin asta marele merit al inimosului director general al artelor, simpaticul nostru poet Ion Minulescu şi nici n’aş putea s’o fac atâta vreme cât îi ştiu toate ale sale nesfârşite şi nesfârşit de multe sforţări şi stăruinţi pentru înfăptuirea unui asemenea salon. Dar când însuşi ministrul artelor şi — închipuiţi-vă! ! — însuşi vistiernicul cel atât de mare întru sgârcenie au consimţit să facă toate sacrificiile în vederea unei asemenea mişcări, după ce lungă vreme rezistaseră, trebueşte recunoscut că şi-au dat şi el seamă, din ce le fierbea în preajmă, de importanţa mişcării artistice actuale, de nevoia unei coordonări şi a unei încurajări temeinice. E şi acesta doar unul din acele stadii care urmează un acelaş circuit, cam totdeauna şi cam pretutindeni, de când viaţa curteană şi bisericească a scos artistul dintre favoriţi şi l’au dat pe mâna democraţiei, cetăţean ! ca oricare altul. Artiştii s’au strâns în societăţi din care fiece nouă direcţie rupe câte o grupare până în clipa când mişcarea ia proporţii, ameninţă să aducă arta la exces de personalizare, la aşa zisul „egotism“ plastic, moment de anarhie care cere un frâu. Şi-atunci intervine o autoritate (la noi e de stat), regrupează hoinarii în jurul unei alcătuiri oarecare ( aici e salon oficial), şi realizează, cel puţin un timp, o nouă societate unică unde artistul simte ghimpele emulaţiei, iar spectatorul poate face singurele comparaţii folositoare, îşi alege favoriţii şi arată cu acel drept cântar al mulţimii care judecă doar cu sufletul — şi poate cântarul acesta e mai drept — spre care parte e drumul cel mai bun. Despre marele rost al acestor ample manifestaţii plastice, reprezentative pentru o epocă şi o ţară, s’ar putea seri multe lucruri interesante. Căci de-aici trebue să pornească, în actualele forme de aşezare socială, mişcarea cea de frunte care altădată, în vremuri eroice, pornea de la câte un singur meşter, prin zecile de mâini ale elevilor. Salonul oficial trebuia să vie şi azi mai mult ca oricând e bine venit. întâia dată vom putea zări la un loc tot ce-i artă plastică la noi. Persoane, maniere, şcoli, se vor înşira în cadrul aceloraşi încăperi, dându-ne putinţa de judecare a aspectului unui moment plastic. D. Minulescu, sufletul acestei iniţiative, a făcut tot ce-i omeneşte cu putinţă să înlăture lipsurile. Mai întâi detoate a căutat să aibă o comisiune de alegere a lucrărilor, care să fie cea mai serioasă garanţie de pricepere şi nepărtinire. S’a adresat Sindicatului Artelor Frumoase să-şi aleagă 15 delegaţi. Din lista lor, ministerul i-a numit pe cei cari au avut voturi mai multe şi aşa,, alături de d. Minulescu, delegat al ministerului, juriul Salonului oficial numără pe d-nii Mirea, Artachino, Pătraşcu, Steriade, Bunescu, Şt. Dimitrescu, Al. Verona, Fr. Storck, Paciurea şi Jalea, toţi artişti cu o reputaţie netăgăduită. Este drept că lipsa , lui Sirato, creer luminat şi ascuţit, şi de asemenea lipsa lui Han şi a lui Theodorescu- Sion din acest juriu, e o chestie care nu se poate tocmai uşor lămuri, dar trecând peste astea, juriul e destul de amestecat ca să poată da sentinţe drepte. Regulamentul prevede o durată de două luni (15 April—15 Iunie) pentru salon. Stabileşte juriul sub preşidenţia de onoare a ministrului şi-l compune din directorul general al artelor şi 10 artişti expozanţi: şase pieton, trei sculptori şi un arhitect (anul acesta din pricina localului mic, arhitectura nu va lua parte la salon). Juriul e ales de artişti în fiecare an. El alege bucăţile, le aşează, decerne premiile şi hotărăşte cam vor fi reţinute pentru pinacotecile statului. Regulamentul specifică în privinţa asta că pentru pinacoteci nu se vor cumpăra lucrări decât de la salonul oficial. Bucăţile trimise vor fi cu totul noi, adică să nu fi fost expuse nicăori. Se vor decerna 13 premii. Suma afectată în acest scop se împarte în trei. O treime formează „Marele fipenaiu”, iar celelalta două treimi formează restul de douăsprezece pretoii egale. Artistul căruia i se dă Marele premiu, în expoziţia următoare expune fără să-i mai fie bucăţile judecate de juriu. Tot juriul acesta acordă şi cele două burse de călătorie, pentru pictură şi sculp- tură (câte 20.000), la artiştii mai tineri de 30 ani. Premierea se face In întâia Duminică după deschidere. In ultimul timp aflăm că d. Sima cunoscutul iubitor de artă, a înfiinţat încă un premiu de 5000 lei, care se va acorda celui mai bun dintre pictorii cari expun întâia oară la salon. Anul acesta salonul va dura mai puţin. El se deschide la sfârşitul lui Mai în saloanele Căminului Artelor din calea Victoriei. De la anul, va avea durata complectă şi se va deschide la Ateneu, unde se amenajează acum câteva săli frumoase. Ministerul a acordat pentru premii şi cheltuelile salonului o sumă totală de jumătate de milion. Rămâne să vedem cu ce vor răspunde artiştii şi cine vor fi cei cari vor răspunde la această caldă solicitudine oficială. Dintre puţinele expoziţii deschise acum am văzut numai trei, sus în saloanele din faţă ale Căminului Artelor. Sunt expoziţiile d-lor Mogoş, Săulescu şi Bordenache. Să începem cu cel din urmă. D. BORDENACHE expune anul aceata a doua oară. Sistemul e ruinător, pentru bunul nume al d-sale artist tânăr, care are nevoe să-şi dureze un teren priincios. Două expoziţii în răstimpul numai a şase luni e desigur un exces pe care, din Punct de vedere artistic nu-l poate nimic motiva. Căci în expoziţii ne-a plăcut tuturora şi totdeauna să vedem manifestări artistice în întâiu rând. E poate o minciună, dar oricum o minciună frumoasă, caldă şi şade bine când o proectăm asupra personalităţii unui artist. E în sfârşit o minciună de care avem nevoe. De ce d. Bordenache ne aruncă în faţă un adevăr sâcâitor ? Asta nu se potriveşte nici cu arta, nici cu vârsta d-sale. Expoziţia din Căminul artelor e mai jos decât cealaltă, pe care a avut-o astă-toamnă la Ateneu. In afară de câteva bucăţi curate şi un pastel frumos, nu putem găsi scuza, mica scuză artistică pe care am dori-o, ca să avem cum ascunde aceea ce n'am vrea să se mărturisească. Că nu-i simpatic pictorul și oricâte greșeli ,i-am fi găsit (nu multe) ne-am afirmat o încredere nefățarnică în darurile lui de excelent (Citifi continuuea în pagina, il-a) Cronica artistică X Expozifii de VICTOR ION POPA * Concentrarea opoziţiei " Ştirile despre o apropiată fuziune între partidul naţional şi cel ţărănist iau din ce în ce mai multă conzistenţă. Chiar oficioasele celor două partide vorbesc despre o astfel de eventualitate. Astfel ,,Patria“, răspunzând „Viitorului“ care se bucurase că fuziunea nu se va face, spune: y.Noi putem asigura „Viitorul" că de ce te temi, nu scapi. Mai mult chiar, îl putem asigura că funia se aproprie de par. „Sunt lucruri cari trebue să se întâmple, acum ori mai târziu, şi cari nu pot fi zădărnicite de artificii, oricât de subţiri ar fi“. In legătură cu aceste declaraţii ale oficiosului partidului naţional, trebue să mai relevăm şi desmin- Tirile repetate şi energice cari se aduc zvonurilor că în sânul partidului naţional s’ar fi ibit o neînţelegere în chestia fuziunii. Toate ştirile dela sursă directă concordă in a spune că solidaritatea în partid e perfectă şi că între d-nii Maniu şi Goldiş relaţiile au rămas neschimbate.Din punct de vedere democratic, aceste ştiri sunt îmbucurătoare ; o concentrare a forţelor democratice este absolut necesară. Că ele nu convin cercurilor politice reacţionare, este de sine înţeles. Cu atât mai bine că ştirile nefavorabile lansate în jurul fuziunii sunt neîntemeiate O. G. NAZBATII Un merit al guvernului Bravo guvern !... Uite, până acum m’am plâns mereu că din vina lui nu mai pot trăi, — nu mai pot mânca decât la intervale suficiente pentru a nu muri de foame. Dar, de data asta îi sunt recunoscător ! A fost primul Paște când n’am mai suferit de indigestie ! Cu toată leafa şi gratificata şi împrumutul neapărat de sfintele Paşte, de-abia am isbutit să asigur un dejun frugal numeroasei şi iubitei mele familii... . • Orice-aţi zice, guvernul ăsta are o calitate : orândueşte, disciplinează şi sfinţeşte stomacurile româneşti. Să-i aducem, deci, omagiul acestor organe esenţiale ale sănătăţii naţionale. Să trăiască, — ura! ura! ura!... ■ ■ KiX. Asupra unora din comuniştii arestaţi — nu ştim, precis asupra cărora — pare că planează, între altele, acuzaţia că ar fi uneltit pentru intrarea în ţară a armatelor roşii. Până la proba contrară, până la o probă sigură, evidentă, nu putem crede una ca asta. E ceva care ne repugnă în mod absolut. Şi’ pricina acestei repugnante nu provine numai din grozăvenia însăşi a faptului ci şi din aceia că asemenea porniri, sentimente şi lucrări nu mai sunt din vremea noastră, nu1 mai cadrează cu ideile şi moravurile epocei în care trăim ar fi cel mai înspăimântător anahronism. Au trecut de mult timpurile, şi ele nu mai pot reînvia, când unii boeri, pentru interesele lor personale, aduceau asupra ţârii sabie străină. Cete de năimiţi de peste graniţe, sau chiar trupe oficiale ale ţărilor vecine, nu vor mai avea să ne calce pământul, să ne cotropească, să ne jefuiască şi să ne ucidă din îndemnul şi din chemarea câtorva din ai noştri. Acestea sunt lucruri moarte pe vecie. Nu mai poate exista azi român, fie el convins de cele mai extremiste şi internaţionale idei, care să mai conceapă apelul la forţele din afară, la invadarea ţării de hoarde roşii, negre sau de orice culoare. Asemenea monstruozităţi sunt îngropate, pentru totdeauna, în câteva din paginile nenorocite ale tării. Nităeri In rândurile noastre n’a mai putut rămâne un singur, atavic, un singur avatar al acelor boeri trădători de neam, de tară şi de umanitate. De aceia, repetăm, ne repugnă absolut să credem, fără dovezi irecuzabile, că s’ar fi găsit vreun comunist care nu numai să lucreze în direcţia asta dar măcar să cugete o clipă. index HOTE iar niţică Istorie Foiletonul de mai deunăzi din Adevărul asupra ideilor marelui sociolog Dürkheim cu privirela deosebirile fundamentale între socialism şi comunism, mă face să revin cu oarecare complecturi asupra celor ce ne învaţă istoria pe scurt, dar condensat. Pare deci, ca pptemismul e vechi de când lumea. Mă mir chiar că Durkheim nu şi-a început demonstrarea cu utopicul ei biblic. Doar acolo e începutul. Şi care va să zică până şi Platon a fost comunist, ba încă unul din cei mai de seamă! Aviz d-lui ministru al Instrucţiei publice precum şi parchetelor militare .Să-i scoateţi din şcoli! Cela ce-i de remarcat în mod cu totul deosebit este că, in toate timpurile, comunismul a dat martiri, fără ca el să fi fost cândva şi undeva înfăptuit decât in puţine mănăstiri. Dar şi aceasta e un fel de mucenicie : cei ce voiau să trăiască o viaţă comunistă trebuiau să părăsească societatea. Primii martiri sunt chiar Adam şi Eva, siliţi să evacueze raiul, în lacrimi şi durere. Iar cel mai celebru e Isus, crucificat mai ales pentru ideile lui social-revoluţionare comuniste. Amintiţi-vă numai de „mai curând va trece funia corăbiei prin urechea acului, decât bogatul în împărăţia cerurilor“. Aşa ceva trebuia pedepsit, şi s’a pedepsit precum ştiţi. Apoi toţi ucenicii lui Isus, exceptând pe loan, au fost încununaţi cu mucenicia. Citiţi „Viaţa apostolilor“ şi vă veţi convinge de comunismul lor împins până la extrem. Un alt comunist celebru, căruia i s-a tăiat capul, deşi a fost cancelar al Angliei, este Thomas Morus. Aş putea înşira multe pilde. Să vedeţi că „Viitorul“ se va agăţa de rândurile de faţă spre a apăra starea de asediu, cenzura şi curţile marţiale. Dar mă mângâi cu aceia că el a făcut-o şi Înainte de-a apărea aceste rânduri, şi-ar fi continuat la fel şi dacă ele nu apăreau. Căci ceia ce nu-l va impresiona niciodată pe un liberal de moda nouă este inutilitatea violenţii împotriva unei idei, dovadă lunga experienţă a veacurilor. *■*•. - ,*• . I. T. In declaraţiile sale, publicate In punem că ministrul de Justiţie nu se numărul de Paşte al „Viitorului”, d. Miirzescu a menţionat între alte vaste şi numeroase proecte legislative, pe acela al legii presei. „Sunt aproape gata, a spus d-sa, cu proectul asupra Presei, care face aplicaţiunea articolelor 25 şi 26 din Constituţie. Deoarece însă ţin să discut acest proect în prealabil cu reprezentanţii autorizaţi ai asociaţiunilor de presă, este probabil să rămână pentru la toamnă”. Anunţarea proectului nu ne bucură. Speram până acum că guvernul, recunoscând intr’un târziu lovitura reacţionară dată presei prin dispoziţiile Introduse în noua Constituţie, va mai acorda un termen de graţie, prelungind pe timp indeterminat provizoratul actual. In felul acesta vechiul şi largul regim care ne guvernase de multe decenii ar fi continuat să rămână în fiinţă, deşi în principiu a fost abrogat. Şi de sigur că nimeni n’ar fi fost păgubit. » Acum d. Miirzescu pune capăt provizoratului. Vom avea. la toamnă noua lege a presei. Desigur nu putem împedica elaborarea ei. Din moment ce principiul constituţional există, guvernul are drept ei să-l dezvolte printr’o lege specială. Dar d. Mârzescu anunţă că va consulta asociaţiile de presă asirrpectului d-sale. Intenţia e lăudă şi presu s. Fii, gândeşte nici a sfida, nici a juca o farsă organizaţiilor de presă din ţară. Dacă le consultă şi dacă ele vor consimţi să fie consultate, ministerul are şi datoria de a ţine seamă de observaţiile ca vor fi făcute de ele. Declaraţia d-lui Matreescu ne sugerează însă în acelaş timp o amară reflecţie. De ce acest guvern nu a consultat asociaţiile de presă mai devreme, adică atunci când se elabora însuş noul text constituţional? De ce a trecut cu dispreţ şi cu batjocură peste memoriul judicios şi obiectiv întocmit de primul congres al tuturor asociaţiilor de presă din ţară ? Acum, nu se va mai putea drege nimic din acele principii, iar guvernul are aerul să caute a obţine de la societăţile de presă o aprobare postumă a loviturii date libertăţii scrisului. E mai bine, desigur, ca noua lege să se alcătuiască după consultarea organizaţiilor gazetăreşti. Se vor evita erori de detaliu care ar putea fi păgubitoare. Se va putea asigura o aplicare mai justă. Asociaţiile de presă au insă datoria să declare că primind a fi consultate, ele nu înţeleg să aprobe principiile introdusei în Constituţie împotriva doleanţelor lor. absoli le Poate că cea,maî i.are victorie pe care am repurtat-o dela un timp înc’oace a fost ca, în urma unei cercetări de principii şi la faţa locului, cei ce au ordonat arestarea şi depunerea comuniştilor precum şi suspendarea ziarelor comurale şi Eseiste, să fie achişi a dedau că totul s’a petrecut în'rec r^tod legal. Căci puteau foarte bine sâ nu-și dea nici măcar ace* 0 osteneală. Am repurtat pftti urmnare o victorie, dar totuş cu o rezervă care-i reduce valoarea simţitor, prefăcând-0 într’o vagă formulă: necesitatea de a fi legal ini cMp foarte abstract. Sunt, în adevăr, multe restitl de legi în ţara asta, pe care la guvernă deopotrivă aproape, e drept, Constituția, însă tocmai aceasta a fost înlăturată ca una ce declară ilegală starea de asediu şi cenzura în timp de pace, suspendarea ziarelor, și arestarea preventivă a gazetarilor. Iar Ceea ce proclamă Constituţia că e ilegal, constitue starea legală invocată de cei cu Jilava. De ce nu s’ar aplica atunci civililor şi legea clerului mirean sau a tagmei călugăreşti, că doar şi acelea sunt legale?! Da rigoare n’am vedea întrucât n’am fi îrn regulă dintr’un anumit punct de vedere legal, dacă s’ar supune oamenii regimului combaterei muştei columbace?. Nu se face oare și aceasta tot în virtutea unei legii Chestia care se pune nu e deci dacă se arestează actualmente și se dă în judecată după un text de lege oarecare, ci dacă e de aplicat sau nu textul acela la cazurile date. Altfel cădem pur şi simplu în domnia neţărmurită a bunului plac, ceea ce constitue tocmai culmea ilegalităţii aşa după cum o concepe orice minte sănătoasă. Ia închipuiţi-vă că am îi de-a rândul înhăţaţi, închişi şi condamnaţi, noi toţi, ciiii, pe motiv că nu salutăm gradele militare oriunde le întâlnim, şi asta e pe bita regulamentelor ostăşeşti cari există realmente şi au putere legală insă... pentru alţii. E exact ceea ce se face cu comuniştii şi ai fasciştii, cu aceştia însă numai în ce priveşte opera lor. ■ uz. Devalorizarea leului Iar se pune în discuţie chestia aceasta, între altele din pricină că până în prezent nici aşteptarea pură şi simplă, adică scurgerea vremei, nici măsurile luate n’au fost în stare să însănătoşeze leul. Şi se ştie că ce nu merge înainte dă fatalmente înapoi şi că boala lungă e moarte sigură. Prin urmare doftorii noştri financiari şi economişti revin iar la uleia înlăturărei hârtiei gunoi şi înlocuirea ei cu leul aur. Din gură, şi din condei ce nu se poate ! De fapt însă lucrul nu e aşa de simplu şi de uşor. E evident că dacă moneda noastră ar recăpăta cursul de altădată, rând era garantată cu aur, deşi în interior, n’am simţi vreo schimbare în bine deoarece un ou cu 10 bani aur sau cu 4 lei hârtie e la fel de sump, poate că în relaţiile economice cu străinătate am avea ceva avantaje. Dar cum să facem operaţia? Stat, Bancă Naţională, Consorţiu de bănci, o nouă bancă de emisiune, orice combinaţie ne-am închipuit, nu şi-ar putea procura aur sau devize egale cu aurul pentru miliardul necesar circulaţiei decât cu jertfe imense, presupunând că şi le-ar putea procura, întrucât asta echivalează cui un împrumut de 12 miliarde de cursul actual. Cine ni le-ar da? Dar chiar dacă le-am obţine, va trebui să sprijinim leul prin economii, ale tuturor nu numai ale Statului, şi, prin sporirea producţiei la maximum, singurul mijloc Sigur care poate rezolva criza. Orice bâjbâiri pe de lături nu’s decât iluzii şi scamatorii, rătăciri mai rele ca cele de astăzi. Spania1 a adus, în veacul XV şi XVI, pe gratis ca să zic aşa, deoarece el era luat cu anasina, tot aurul Americei. Care a fost rezultatul? Ruina. Şi ruina Spaniei a fost pricinuită de-o rea economie naţională, de-o proastă administraţie, de jaf şi de lipsa de libertăţi cu tot aurul ei! ? Ad. D. Duca rămâne încă la Paris, în strâns contact cu guvernul Poincaré, care tocmai se găsește în plină campanie electorală. ...Credem că, într-o asemenea împrejurare, era mai util să trimetem pe de gen. Văitoianu! Citiţi Adeverul Lite! Chestia zilei Normalizarea Din atelierele rdela Tighina a eşit prima locomotivă normalizată. Ziare!*, j — S’ are normalizat locomotivele şi noi tot pe acoperişuri călătorim ! •— SPeeu normalizat numai locomotivele, nu şi circulaţia,,, ,4 MEDICINA SOCIALA Deja ii cretinii de Dr. I. ZALPLACHTAnismului d’a lungul cursului apelor, a dat pe vremuri loc la discouţiuni când se propunea introducerea apei de la Timişeşti pentru uzul Iaşilor: am scris şi eu atunci în această chestie articole în ziarul liberal „Secolul“« S’a constatat anume că satul Timişeşti este bântuit de guşă endemică; se discuta deci pericolul introducerei unei ape provenite din această regiune. Din calculele d-lui dr. V. Oprescu ar reeşi că numărul guşaţilor şi cretinilor ar trebui să fie mult mai mare decât cel de 16064 indicat în recenta lucrare a d-lui dr. L. Câmpeanu, repetăm că d. dr. Oprescu1 evalua numai pentru vechiul regat numărul lor la cel puţin 25.000, şi aceasta în 1900. Având în vedere constanta înmulţire a cazurilor de atunci* încoace, şi având în vedere alipirea Transilvaniei şi Bucovină la Vechiul Regat, bântuite şi ele de cretinism — cred că nu greşim dacă admitem numărul de 50000 ca cel mai apropiat de realitate. De întinderea cretinismului1 în România s’a ocupat şi regretatul dr. M. Hârsu în 1902 într’un articol publicat în revista germană „Deutsche medicinische [Womenschrift“« In. 1908 d. profesor, dr. I. Gastacuzino, pe acea vreme director general al Serviciului Sanitar, a însărcinat cu executarea unei anchete relative la cretinismul endemic pe d-rul C. Parhon, actualmente profesor de neurologie şi psichiatrie la Iaşi. D-rul Parhon a executat însărcinarea cu cunoscuta d-sale competinţă şi conştiinţiozitate şi a consemnat rezultatele anchetei în rapoartele înaintate direcţiei sanitare, rapoarte ce trebue să existe în arhivele acestei autorităţi. Faţă cu cele expuse cred că-mi pot permite exprimarea dorinţei ca dintr’o eventuală conducere al companiei profilactice în contrai cretinismului1 endemic din ţară să nui lipseaiscă aceia cari s’au ocupat de chestiune de20 de ani şi mai mult, adică d-nii profesor dr. Parhoin dela Iaşi în primul rând, şi de dr. V. Oprescu, bineînţeles alături de eil şi’, d-nii dr. Liviu Câmpeanu, ce are marele merit de a fi reîmprospătat chestiunea, şi dr. Finkler din Cernăuţi, care a lucrat pe acest teren în Bucovina. ,y’ Articolul sub acest titlu scris de d. dr. Gr. Grauri şi apărut în „Adevărul“ din 23 Aprilie a. c. mă îndeamnă la scrierea acestor rânduri. Deşi sunt de acord cu concluziunile d-lui dr. Graur, anume că autorităţile noastre superioare sanitare şi de asistenţă ar trebui să ia măsuri profilactice indicate în merituoasa lucrare a d-lui dr. Liviu Câmpeanu din Cluj, cred totuşi că sunt necesare câteva complectări în ce priveşte istoricul chestiunei. De cretinismul şi guşa in România s’a ocupat întâi regretatul dr. Felix pe atunci director general al Serviciului Sanitar. Cifrele indicate de d. Felix erau totuşi evident prea mici. Chestiunea a fost reluată de d. Victor Oprescu, un distins medic bucureştean, medic al Eforiei care într’o foarte interesantă şi documentată lucrare publicată In 1902 arăta pericolul cretinismului endemic, întinderea lui, creşterea lui continuă In Vechiul Regat, cauzele presupuse şi tratamentul profilactic, care este tocmai acel de care vorbesc d-nii dr. Câmpeanu şidr. Graur, adică administrarea iodului. Lucrarea d-lui dr. V. Cprescu intitulată „Contribuţie la studiul cretinismului endemic în România“ este bazată pe datele furnizate de comisiunile de recrutare, ea este însoţită de două hărţi: una a distribuţiunei geografice a Cretinismului endemic şi a guşei în Vechiul Regat, cealaltă geologică a d-lor, Mrazec şi W. Teisseyre (un savant geolog polon) a formaţiunilor salifere din vecipul regat. D. dr. Oprescu caută să dovedească că cretinismul este mai rar în regiunile salifere. El calculează numărul total al guşaţilor şi cretinilor din vechiul regat (în anul 1902) la cel puţin 25.000 şi arată, cu cifrele luate de a comisiunile de recrutare, că guşa are o vădită tendinţă la înmulţire şi întindere. Din haita de distribuţiune geografică a guşei alcătuită de dr. Oprescu, reiese încă un fapt interesant: anume că guşa şi cretinismul în extinderea lor, urmează absolut evident cursul râurilor: al Jiului,Argeşului, Dâmboviţei, Prahovei, Râmnicului-Sărat, Trotuşului, Bistriţei, Moldovei. Acest fapt al propagăreî crfeiî