Adevěrul, iunie 1924 (Anul 37, nr. 12374-12397)
1924-06-25 / nr. 12393
Amil XXXVII. Ro. 12393 7 tff nwttpr« n tPXTg un 4 iei exemplarul in străinătate6 Miercuri 25 lunie 1924 Adevĕrul AL. V. NELDIMAI 1888—18« COAST. MILLS 1897—IMS Prăbușirea dictaturii Oficiosul francez al guvernului are amărăciunea de a constata că eminentul publicist francez Auguste Gauvain, intr’un articol apărut in ziarul său „Journal des Débats“ a jşează România intre statele cu re- gim dictatorial, alături de Italia şi de Spania. Independenţa,fireşte, nu se împacă cu constatările ziaristului francez—bun prieten al României de altminteri. Dar poate oare oficiosul liberal să tăgăduiască temeiurile judecăţii d-lui Gauvain, anume că re- zultatul alegerilor legislative din România nu corespunde adevăratu- lui sentiment al ţării? Nici nu poate, nici nu încearcă măcar să nege acest adevăr, care e cunoscut peste hotare tot aşa de bine ca la noi. Directorul ziarului „Journal des Débats“ îşi exprima în pomenitul articol satisfacţia că regimul dictatorial începe să fie înfrânt pretutin- deni în Europa. E o constatare dreaptă pe care o fac toţi aceia cari urmăresc de aproape orientarea spiritului public în politica europeană. Şi ea e cu atât mai interesantă sub pana unui Qauram, care e departe de a fi un om al stângei, şi l-a susţinut cu căldură pe Poincaré împotriva blocului condus de Herriot şi Painlevé. Regimul dictatorial, răsărit ca o ciupercă veninoasă pe ruinele războiului, începe să dea înapoi. însuşi fascismul italian, care e unul din stâlpii reacţiunei în Europa, merge spre prăbuşire. Năruirea începută de propriile lui procedee criminale, va fi desigur ajutată şi de conştiinţa democratică a Europei, care începe să extirpeze cancerul dictatorial. După Franţa şi Anglia, parlamentul belgian a votat şi el o moţiune de vestejire a dictaturei crimei. E un curent general, faţă de care nici d. Brătianu nu va putea menţine multă vreme o dictatură împotriva căreia protestează întreaga opinie publică românească şi pe care o osândesc chiar prietenii de peste graniţă ai României, cum e eminentul publicist francez Gauvain, J. N. Durerile fuziunii In mari dureri se naşte şi fuziunea aceasta. De repetate ori s’a anunţat că e realizată. Duminică au votat-o chiar şi congresele celor două partide. — dar pentru unele rezerve, cari nu privesc deloc principiile, ci numai chestiuni personale, fuziunea este, în clipa când nu, iarăşi în Noi nu avem nevoie să ascundem adevărul şi deci să negăm că spectacolul acesta nu este deloc edificator. Fuziunea aceasta nu se face pentru a înlesni oarecari combinaţiuni politicianiste, ea corespunde unui mare interes al ţarei şi intereselor elementare ale democraţiei, căreia şi partidul naţional şi cel ţărănesc, pretind că vor să le servească. Să bage deci de seamă toţi aceia, cari prin intrigi, resentimente, combinaţiuni şi susceptibilităţi personale ar Împiedeca fuziunea! Succesul ce l’ar avea ar fi trecător şi numai aparent. Grea şi durabilă ar fi însă răspunderea ce-şi vor fi asumat. Cu atât mai grea va fi această răspundere, cu cât intrigile şi manoperile cari au ieşit la iveală cu ocaziunea tratativelor asupra fuziune!» şi mai mult încă tribulaţiunile prin cari ea va fi trecut, sunt de natură a aduce o serioasă lovitură democraţiei în România, democraţiei acesteia care şi aşa are o dureroasă luptă de dus, când la formidabilele forţe reacţionare coalizate contra ei, se mai adaogă dezbinările din chiar propriile-i rânduri. Viesparul de intrigi ce s’a ţesut în jurul fuziunei, limbajul deşănţat ce s’a revărsat împotriva factorilor esenţiali ai ei, furia cu care unele elemente reacţionare din casa democraţiei, au făcut jocul celor mai mari duşmani ai ei,— toate acestea vor apăsa în tot cazul greu asupra începuturilor noului partid, dacă fuzionarea se va regiza totuşi. Avem însă în acest caz speranţa în puterea curăţitoare şi înviorătoare a demografiei şi suntem convinşi că aceste păcate din naştere, vor dispare în focul luptei. Dar dacă fuziunea nu se face, atunci aceasta va fi mai mult decât trist, va fi ridicol, şi cine nu ştie, că nimic nu omoară mai mult decât ridicolul? Celor cari au răspunderea ultimei hotărîri, le amintim aceasta, le amintim că de cuvântul lor depinde dacă vor putea realiza idealul politic căruia afirmă că şi-au închinat viaţa, sau dacă se vor condamna singuri, să nu aibă altă alegere decât de a fi slugile sau victimele reacțiunei. 1 Ad. Legea minelor la Cameră Camera a început discuţiunea asupra legei minelor. Opoziţia democratică ocupată cu dejucarea intrigilor şi manevrarea chestiunilor personale ce s’au ivit în calea fuziunei, nu va putea pune nici toată râvna în discutarea acestei legi, nici nu va putea pune puterea ei concentrată întru împiedicarea dispoziţiunilor ei nefavorabile şi primejdioase chiar intereselor ţărei. Norocul d-lui Vintilă Brătianu ţi nenorocul ţărei ! Dar un ultim cuvânt se impune pentru cei cari ameţiţi de frate, cred că legea aceasta poate fi într’adevăr de vreun folos cauzei româneşti. Articolele cu pretinsa tendinţă de a româniza industria de petrol, sunt şi vor fi încă multă vreme practiceşte irealizabile. Pentru a explora şi exploata petrolul, trebue sute de milioane, ba chiar miliarde de lei. Dispune România, poporul român, acum, do aceste sume. Se poate spera, in halul în care au ajuns comerţul, industria noastră, piaţa noastră financiară, se poate spera că aceste sume colosale le va putea procura capitalul naţional ! Nu mai vorbim de starea pieţei noastre, de dificultăţile concertului care plăteşte dobânzi uzurate, dar aruncaţi o privire pe cota bursei noastre. O acţiune Banca Românească cotează 600 lei hârtie, adică exact 15 lei aur sau lei de dinaintea războiului, o acţiune a Băncei Naţionale chiar cotează 12.500 lei, adică 312 lei aur, sub valoarea nominala, când înainte de războiu preţuia înzecit această valoare în aur. Nu e deci de gândit nici pentru azi, nici pentru mâine, nici pentru multă vreme ca să vedem capitalul român afluind spre industria de petrol. Aşa că legea aceasta a minelor, în punctele ei mai discutate, nu poate avea nici o eficacitate practică. Ea nu poate da rezultatele în vederea cărora a fost elaborată şi nu vom avea de înregistrat ca efect al ei decât numele rău, atmosfera ostilă pe care a făcut-o ţărei în străinătate şi care se va accentua încă, dacă va fi promulgată. Argumentaţia aceasta atât de simplă şi totuşi atât de logică, nu va tulburape fanaticii cari au inventat şi elaborat această nenorocită lege, care, chiar dacă ai admite ca bun, ce prevede, nu va putea vedea realizată această prevedere, dar a avut de efect imediat un şir întreg de urmări defavorabile pentru ţară. Aceşti fanatici, ca toţi fanaticii, îşi vor continua drumul, care le este înlesnit prin spectacolul dureros de trist la care se dedă, opoziţia democratică. ___ Sitcerus ABONAMENTE IN TARA Pe un an 650 lei. Pe sase luni 350 lei. Pe trei luni 180 lei. Restabilirea solidarităţii interaliate După întrevederea Herriot-Mac Donald Presa franceză şi engleză, fără excepţii, semnalează importanţa cu totul neobişnuită a rezultatelor întrevederii care a avut loc Sâmbătă la Chequers — locuinţa de ţară a premierilor britanici — între d-nii Herriot şi Mac Donald. Ziare ca Figaro, Petit Parisien, le Matin — care nu sprijină în mod obişnuit noul guvern francez—vorbesc fără rezerve despre acest succes. Le Matin califică rezultatul întrevederii drept senzaţional. " Şi, negreşit, confratele parizian are dreptate.. E mai bine de un an, de când şefii guvernelor celor două mari puteri nu s’au mai întreţinut direct asupra marilor probleme europene. Cu atât mai puţin a putut fi vorba de o înţelegere. încă de pe vremea guvernului Baldwin acţiunea comună anglo-franceză a fost suspendată pentru a nu fi reluată — cu tot schimbul de scrisori cordiale — nici sub guvernul Mac Donald. Era şi greu de găsit un teren de înţelegere şi colaborare între d. Poincaré şi şeful labouriştilor englezi. Odată cu constituirea ministeriului Herriot aceste dificultăţi au dispărut. înţelegerea cu Anglia figurase doară în programul electoral al stângii democratice franceze, iar concepţiile acesteia erau cunoscute ca identice cu alee guvernului britanic. Dacă succesul vizitei pe care d. Herriot a ţinut s’o facă îndată după ce obţinuse încrederea parlamentului apărea astfel dinainte ca asigurat, rezultatele întrevederii de la Choquers sunt totuşi senzaţionale atât prin conţinut, cât şi prin nuanţa de entuziasm şi căldură pe care o poartă. Şefii celor două guverne, cari sunt în acelaş timp exponenţii necontestaţi ai voinţei masselor muncitoare şi producătoare din ambele state, au ţinut să adauge comunicatului comun o frază care exprimă mai elocvent decât orice explicaţie înţelesul încrederii: d-nii Herriot şi MacDonald s’au pus de acord — aşa sună comunicatul — asupra încheerii unui pact moral de continuă colaborare. Iată un limbaj cu care ne desobişnuisem de mulţi El devine şi mai îmbucurător dacă ne punim la bazele acestei colaborări aşa cum au fost * fixate în fugă, rămânând a fi precizate şi întărite înconferinţa interaliată, adică franco-anglo-belgiană, care va avea loc peste o lună. In adevăr Anglia şi Franţa sunt de acord în a deslega problema reparaţiunilor procedând la o promptă punere în aplicare a planului experţilor, ele recunosc nevoia unei împăcări profunde cu o Germanie care s’ar arăta tot atât de democratică, ca şi cele două mari puteri, şi sincer dispusă să execute tratatul şi să respecte pacea actuală. Totdeodată, şi ca un corolar firesc, cele două mari puteri sunt hotărîte să reacţioneze cu mijloace severe la toate subterfugiile şi refugiile la care o Germanie revanşardă şi militarista ar putea să recurgă. E un program împăciuitor şi sincer, dar în acelaş timp de necesară asigurare a siguranţei şi ordinei europene. Importantă e de asemenea hotărîrea de a rezolvi problema datoriilor interaliate, chiar dacă Statele Unite nu ar participa la un asemenea aranjament. Dar mai presus de orice, merită să fie subliniată decizia celor doi prim miniştri, de a întări prestigiul şi puterea Ligei Naţiunilor participând ei înşişi, în persoană la adunarea generală a Ligei, ce se va ţine în Septembrie. Rezultatele întrevederii de la Chequers, care vor fi desigur, confirmate prin conferinţele ulterioare, vor găsi pretutindeni o apreciere plină de satisfacţie. Ele confirmă o veche părere a noastră stăruitor formulată, anume: că pacea durabilă a continentului şi solidaritatea puterilor aliate nu pot fi asigurate decât de guverne sincere, democratice şi înțelegătoare. F. ____NAZBATII _____ Hotărâre Vă mărturisesc că m’am hotărât: m’am hotărât să nu mai citesc nici lip "articol desurs. ..fuziune".UȘi cum mă întâlnesc cu un prieten îi zic repede Dacă vrei să stăm de vorbă, dă-mi cuvântul de onoare că n'ai să mă întrebi nîmic despre fuziune. Cum ajung acasă răcnesc la ne- vastă, la servitoare şi la copii, să ‘ nu mă întrebaţi de fuziune că vă ucid ! Şi, ca să înţeleagă, scot revolverul... Dar, fiindcă totuşi nu izbutesc să scap da fuziune, fiindcă n’aud, nu văd, nu miros în juru-mi decât fuziune, am luat o altă hotărâre: cer concediu şi mă retrag in munţi pentru două luni. ...Sper că până atunci nu se va mai vorbi de fuziunea care s’a făcut, desfăcându-se şi reluându-se pentru a se reface... Ah, nu mai vreau s’aud, înnebunesc! KIX 55»- --------—“— Lupta ce se desemnează in Franţa Sistemul bicameral a fost cuunoscut ca necesar, de mai toate Constituţiunile. S’a zis că Senatul, compus din oameni mai maturi şi aleşi în genere în alte condiţiuni, după un sistem mai restrâns decât Camera, ar fi elementul ponderator, acela care ar asigura dezvoltarea şi progresul statelor, în mod mai încet, fără salturi şi zguduiri. Dar în decursul acestor desvoltări, în diferitele state, s-au ivit adesea conflicte între Cameră şi Senat. Bineînţeles, în ţări unde Adunările sunt compuse din mandatari liberi aleşi. Pe când Lloyd George era ministru de finanţe, şi din cauza unei legi a Iul, s’a produs un asemenea conflict intre Camera comunelor şi Camera lorzilor. Dar tensiunea a I putut fi înlăturată pentru că prin numirea unui număr considerabil de pairi s’a modificat alcătuirea Camerei de sus, în sensul intenţiunilor guvernului. In Franţa, se desemnează acum deasemenea an conflict între Cameră şi Senat. Atât la alegerea preşedintelui Republicei, cât şi la cea a preşedintelui Senatului, majoritatea acestuia a votat contra candidatului susţinut de partidele care au majoritatea in Cameră. Dacă lucrul acesta ar continua, s’ar putea ca exclamaţia deputatului socialist Montet: „Nu ne temem de lupta cu Senatul!“ să aibă un Început de realizare. Lupta aceasta s'ar putea duce in două feluri: fie pentru o modificare a alcătuirii Senatului prin modificarea legii sale electorale fie prin suprimarea Senatului. Primul rezultat, care ar fi o primă etapă spre al doilea, ar fi mai lesne de realizat. Evident că pentru fiecare din aceste rezultate, ar fi nevoe de o modificare a Constituţiei. Ea nu poate fi obţinută decât cu învoirea şi a majorităţii Senatului, care, cum se vede,in actuala situaţiune, nu ar fi favorabilă unei asemenea modificări. Dar cu vremea şi cu fiecare alegere nouă, situaţiunea actuală poate fi modificată, dacă Senatul va sabota şi guvernarea d-lui Herriot, a cărei Însemnătate pentru Franţa şi lumea întreagă, o arată tocmai acum rezultatul Întrevedere! de la Cheyners, care a schmbat dintriodată Întreg aspectul situaţiunei Internaţionale. D. ♦ V* Pe câta vreme d.ar. semnala Joia trecută in Cameră primejdia de a fi prea cunoscuţi peste graniţă, aşa cum ni sa făcut la timp ponosiţi, vonos de care cei ce ne guverează sunt deadreptul responsabili, d. Iorga ne semnala din Polonia, o primejdie tot aşa de mare, aceia de a fi necunoscuţi, cel puţin în această ţară. Se spun despre noi acolo ori lucruri fantastice, ori nu se ştie nimic, ceea ce-i tot una în fond. De, a cui e vina? Câtă vreme faima numelui românesc ne-o făcea un Ştefan cel Mare sau un Mihai Viteazul, un Neagoe, un Matei Basarab, un Vasile Lupu, etc., sau indivizi ca Eminescu, Caragiale, Coşbuc, Sadoveanu, et ejusdem farinae, ori, poezia populară şi poveştile, cimiliturile, proverbele neamului nostru, lucrurile mergeau destul de bine. Stăm şi noi un rând cu lumea, mai jos, mai sus, dar nu prea afară din rând. Iar celor ce nu ne cunoşteau din asemenea izvoare veneau să le spună despre noi cerealele, pădurile, petrolul românesc şi tot era ceva. Şi în cele din urmă până şi bandele de lăutari ce cutreerau lumea încă ne făceau un renume oarecare. Dar de când a rămas treaba pe mâna politicianilor reacţionari sau pur şi simplu aziatici, faima noastră s’a întunecat. De atunci nu e chip să mai scoţi cu cinste capul în Europa. Căci aş vrea să ştiu dacă cei ce ne compromit peste graniţă sunt vechii cronicari, nouii scriitori, năravuri urâte populare, fie măcar lăutarii ! Evident că nu. Atunci cine alţii decât politicianii veroşi, ori incapabili, ori xenofobi, ori cum îi mai ştim că sunt? Ei, şi numai ei, ne pătează reputaţia. Insă — este un însă cu bucluc — dela un timp lumea îşi va zice, cu drept cuvânt, că cum e peticul ii sacul, că un popor care rabdă asemenea stăpâniri, ca trup"mi VOLPI, unul din acuzați Răspunzând lui Aug. Gauvain care s’a ocupat în Journal des Debats“ de dictatura d-lui Ionel Brătianu, oficiosul guvernului scrie: „România e profund câştigată la ideea democratică“. ...Şi desigur, ceea ce a contribuit mai ales la aceasta a fost guvernarea partidului liberal! Lupure se lasă a fi furat la urne, violentat, dus de nas şi de păr fără a reacţiona. îşi are Şi el partea lui de vină. Căci Europa ştie, din propria practică, cum s'au petrecut la ea lucrurile când regimuri asemănătoare au încercat s’o terfelească şi să-i compromită destinele. Aci e aci, şi asta-i asta. Index Am citit socotelile celor două tabere in luptă, a tiparului ameninţat cu moartea şi a cavalerilor de industrie ai hârtiei, cei sugrumători. Şi, cu mâna pe conştiinţă, chiar dacă aş şti că este un Dumnezeu care cu adevărat judecă pe drept şi pe lumea asta şi pe cealaltă, căruia nu-i poţi minţi şi pedepsei căruia nu te poţi sustarge cu nici un chip, judecător dacă aş fi pus, aş condamna fără pic de ezitare trustul hârtiei. Dar să luăm chestia şi altfel. Să ne punem în ipoteza absurdă că fabricile de hârtie ar fi silite să-şi închidă porţile şi să-şi oprească maşinile, să lichideze în 24 de ore,dacă se dă tiparului dreptate şi nu lor. Ei bine, să se închidă fabricile imediat, să piară industria aceasta decât aceea a tiparului. Mai întâi fiindcă puţin ne importă, pe noi şi pe ţară, dacă ar pieri o industrie, pe câtă vreme cu moartea culturei primejduim România. E de ezitat un moment între amândouă? Şi cu ce ne-am consola dacă tiparul încetând de-a mai fi un client serios, domnii de la Letca şi din alte părţi ar putea trăi şi din vânzarea mucavalei? Nu pot fabricile noastre de hârtie, după aproape o jumătate de veac de Încurajări cu ghiotura din punga publicului, să ne dea hârtie bună şi eftină? Carnacsil să nu ne-o dea de loc, cine-i roagă? Cei câţiva îmbogăţiţi de pe urma monopolului hârriei n’au decât să se apuce de petrol, de agricultură, de cherestea, de ce-ar pofti, tot ţine guvernul să naţionalizeze unele din industrii. Dar ce să se facă cultura românească rămasă pe drumuri? Socotelile acestea prezentate de unii şi de alţii nu prea au sens după mine unul. Hai să zicem că d. Dinu Brătianu va dovedi perfect în Cameră că fabrica d-sale va pieri dacă nu î se dă tiparul legat de mâini şi de picioare. Piară! Ei şi? Din incapacitate, din lăcomie, din motive de neadaptare, de concurenţă, e indiferent din ce cauze va pieri, treaba ei. Dar tiparul să fie salvat cu orice preţ. Ce-aţi zice dacă industria lânei de pildă ar dovedi că nu poate trăi fără ca ţara să se pue în ceartă cu Europa pe chestii vamale? Ne lipsim de industria lânei, şi basta! I. T. . O manifestaţie pentru sănătatea publici de dr. S. IRIMESCU Cheta de Rusalii In folosul tuberculoşilor Manifestaţia dorită în folosul asistenţei tuberculoşlor s’a produs. Chieta de Rusalii a avut tot răsunetul* şi intr’un avânt comun, săracul a venit alături de bogat ca să-şi dea contribuția pentru alinarea marei' suferinti’ a' bcP" navilor. A fost o întrecere de bune-voințe și cei care n’au răspuns la acest apel, care nu li s’a adresat totdeauna de oarece chetele oricât de bine organizate nu pot cuprinde pe toti cei cari ar primi bucuros sa le ajute rămâne ca aceștia să le complecteze ulterior prin contribuţia lor spontană — sunt prea puţini. Nevoi sunt multe; fiecare are griji şi necazuri şi nu se poate totdeauna desbrăca de egoismul care-l zăvoreşte ca în zale de fier prea rigide ca să-i mai permită avânturi cam depăşind propria-i fiinţă şi propriile-i interese să meargă către cei ce sufăr. Cheta de Rusalii a fost o demonstraţie puternică pentru sănătatea publică. Nu importă atât sumele cari s’au adunat cât smith’! şi inima cu cari au fost date. Cheia de Rusalii pentru care cei bogaţi sunt chemaţi să dea o contribuţie cât de importantă pentru nevoile aşa de mari ale asistenţei bolnavilor şi mai mulţi dintre bogaţi au înţeles această chemare —se adresează tuturor claselor sociale şi ea trebue să fie o chetă populară. Nu e un alt mijloc de propagandă mai eficace. Când doamnele şi domnişoarele cari au chemat — zelul şi devotamentul lor au fost la înălţimea ţelului pe care şi-l propuneau — aninau cu un gest graţios trifoiul verde, floarea simbolică a speranţei, cei care-şi dau ofranda se înscria printre soldaţii cari primesc să lupte cu credinţă şi entuziasm în cruciada contra celei mai omorâtoare dintre boale. Din adâncurile sufleteşti, de acolo de unde se plămădesc pornirile şi sentimentele cari pot să fie cât de bune şi duioase când o mare durere — şi nu e durere mai mare decât cea a bolnavului pe care nimeni nu-l ajută — le pune în mişcare, gândul se ridică înţelegător pentru marea problemă care răscoleşte şi frământă, a morţei totdeauna gata de atac ca să ne zdrobească sub loviturile ei. Moartea e o condiţie a vieţei. Pământul pe care-l călcăm — a spus-o Byron — e făcut din cenuşa morţilor. Prefacerile organice cari constitue ciclul material şi veşnică circulaţie sunt condiţiile necesare pentru ca fiinţe noi, animale şi vegetale, să se perinde şi să se succeadă în decursul vremurilor. Dacă moartea e sfârşitul inevitabil, portul pe care toţi îl atingem după ce viaţa ne-a sbuciumat ca o mare de multe ori furioasă cu valuri uriaşe, ea devine însă deseori o tragedie şi o tragedie sfâşietoare. Barca pe care o luăm intrând în viaţă — biletul de trecere ni se dă fără voie şi trebue să-l suportăm — când se scufundă înainte de vreme îneacă cu ea nădejdi şi iluzii de cari erau legate atâtea vieţi tinere căzute prada morţii. Sute de milioane de tuberculoşi — pe fiecare an 5 milioane dispar actualmente pe globul pământesc — au pierit de când boala s’a încuibat în omenire ducând mulţi dintre ei în morminte suflete mari şi gânduri înalte. Tuberculosa îşi recrutează de multe ori victimile printre cei pe cari îi mistue flacăra unor aspiraţii prea mari pentru slabele lor puteri. Trupurile istovite prin piedicele pe cari viaţa le pune în calea celor mai mulţi nu pot încape atâta sbucium şi atâta trudă şi ele sucombă în luptă cu boala. Pentru atâtea exemplare de o umanitate superioară pe care moartea le distruge necruţătoare s’ar putea face totuşi mult. Sensibilitatea lor pe care boala o afinează încă şi mai mult ar fi atunci păstrată ca o podoabă şi cu tot folosul pentru patrimoniul omenirei întregi. Oameni de ştiinţă, literaţi şi artişti de seamă — tuberculoşii cari au lăsat un nume mare în analele omenirei sunt nenumăraţi — ar fi putut încă să deapăne mai departe firul visurilor şi lucrărilor lor în căutare de idealuri pe pisc-’1 .?• Mb- unde gândirea lor se avânta. Ceilalţi, mulţimea mare a celor cari mor înainte de a fi evidenţiat făgăduelile cari zăceau poar«?fttentcum dâi t'aVi n'au avut timp să se manifesteze sunt şi ei de cele mai multe ori în floarea vârstei, tineri cari ar fi putut spori, prin contribuţia lor de muncă productivă capitalul de energie a neamului. Ei sunt lăsaţi să piară şi ne facem astfel compiii ai imortei. Complicităţei acesteia când e inconştientă — lipsa de educaţie igienică a masselor e cauza acestei inconştiente— se poate aduce o mare vină. Când complicitatea e însă conştientă, nici o scuză nu mai poate fi invocată pentru ea. Am denunţat de mult pericolul boalei, toţi cei cari ne facem o datorie să luăm o atitudine de luptă hotărâtă în combaterea tuberculosei, cum am dovedit pe de altă parte că ea poate fi stăvilită prin măsuri de asistenţă aşa cum s’a făcut în alte ţări unde organizarea măsurilor de combatere a dus la o descreștere considerabilă a cazurilor de boală. Conducătorii rămân însă indiferent și nepăsători. Bugetele oficiale pentru combaterea tuberculosei continuă să fie derizorii. Concomitent cu cheia de Rusalii, când din nou a fost o mobilizare a tuturor celor cari semnalând dezastrele boalei au reclamat şi măsuri de asistenţă — presa a fost la înălţimea rolului său şi ziarişti cunoscuţi ca şi universitari de prestigiu şi autoritate, au semnat articole în cari au pus şi multă inimă şi o bogată documentaţie — s’au făcut zilele trecute repartiţia excedentului bugetar care trece de un miliard. Nici o sumă nu a fost atribuită pentru asistenţa sanitară. Conducătorii noştri ar fi putut să aibă gestul de a cuprinde în această repartiţie şi ajutorarea bolnavilor şi în primul rând pe a tuberculoşilor pentru cari până acum s’a făcut aşâ de puţin. Gestul acesta se impunea nu ca un gest elegant de generositate — asistenta sanitară e o obligare pe care bolnavii o pot reclama ca un drept al lor incontestabil — dar ca o imperioasă şi esenţială îndatorire. Conducătorii n’au înţeles să facă acest gest. Ei continuă să rămână în aceiaş vinovată impasibilitate faţă de cea mai gravă şi urgentă nevoie de asistență sanitară. Sumele adunate prin cheie şi donaţii sunt departe de a fi îndestulătoare pentru lupta contra tuberculosei. Particularii ştiu când un apel se îndreaptă către el să-şi facă datoria. El trebue însă să-şi complecteze acţiunea şi să impună conducătorilor prin mandatarii voturilor lor cetăţeneşti — membrii parlamentului întârzie să ia atitudine în această privinţă — o activitate energică care să înlocuiască lâncezeala actuaă. Altfel pierim. Poporul nostru merită o soartă mai bună decât să se stingă prin nepăsarea conducătorilor lui. Dr. S. Irimescu Instanța a fi elejoast^ F urtum«! • : * v • * VH?V *: / ____D-nii Hamu $t n imasits mmaj consrag___ I Samavolnicii lftrlicene La Bârlad autorităţile militare şi o parte din ofiţerimea Râmizoanei, care ne-au mai dat şi în alte prilejuri ocazia de a semnala abuzurile şi apucăturile necuviincioase, au Început din nou să terorizeze prin samavolnicii populaţia civilă. Vă aduceţi aminte de tânărul ofiţer de cavalerie, care acum un an sau doi, făcea exerciţii de înaltă echitaţie... prin restaurantele şi cafenelele oraşului lauratele şi cafenelele oraşului Citiţi continuarea in vag, ll-l