Adevěrul, iunie 1924 (Anul 37, nr. 12374-12397)

1924-06-25 / nr. 12393

Amil XXXVII. Ro. 12393 7 tff nwttpr« n­ tPXTg un 4 iei exemplarul in străinătate6 Miercuri 25 lunie 1924 Adevĕrul AL. V. NELDIMAI 1888—18« COAST. MILLS 1897—IMS Prăbușirea dictaturii Oficiosul francez al guvernului are amărăciunea de a constata că emi­nentul publicist francez Auguste Gauvain, intr’un articol apărut in ziarul său „Journal des Débats“ a­ j­şează România intre statele cu re-­ gim dictatorial, alături de Italia şi de Spania. Independenţa,fireşte, nu se împacă cu constatările ziaristului francez—bun prieten al României de altminteri. Dar poate oare oficiosul liberal să tăgăduiască temeiurile ju­decăţii d-lui Gauvain, anume că re-­ zultatul alegerilor legislative din România nu corespunde adevăratu-­ lui sentiment al ţării? Nici nu poate,­ nici nu încearcă măcar să nege a­­cest adevăr, care e cunoscut peste hotare tot aşa de bine ca la noi. Directorul ziarului „Journal des Débats“ îşi exprima în pomenitul­ articol satisfacţia că regimul dicta­­­torial începe să fie înfrânt pretutin- deni în Europa. E o constatare dreap­tă pe care o fac toţi aceia cari ur­măresc de aproape orientarea spi­ritului public în politica europeană.­ Şi ea e cu atât mai interesantă sub pana unui Qauram, care e departe de a fi un om al stângei, şi l-a sus­ţinut cu căldură pe Poincaré împo­triva blocului condus de Herriot şi Painlevé. Regimul dictatorial, răsărit ca o ciupercă veninoasă pe ruinele răz­boiului, începe să dea înapoi. însuşi fascismul italian, care e unul din stâlpii reacţiunei în Europa, merge spre prăbuşire. Năruirea începută de propriile lui procedee criminale, va fi desigur ajutată şi de conştiinţa democratică a Europei, care începe să extirpeze cancerul dictatorial. După Franţa şi Anglia, parlamentul belgian a votat şi el o moţiune de vestejire a dictaturei crimei. E un curent general, faţă de care nici d. Brătianu nu va putea men­ţine multă vreme o dictatură împo­triva căreia protestează întreaga o­­pinie publică românească şi pe ca­re o osândesc chiar prietenii de peste graniţă ai României, cum e eminentul publicist francez Gauvain, J. N. D­urerile fuziunii In mari dureri se naşte şi fuzi­unea aceasta. De repetate ori s’a anunţat că e realizată. Duminică au votat-o chiar şi congresele celor două partide. — dar pentru unele re­zerve, cari nu privesc deloc prin­cipiile, ci numai chestiuni perso­nale, fuziunea este, în clipa când nu, iarăşi în Noi nu avem nevoie să ascun­dem adevărul şi deci să negăm că spectacolul acesta nu este de­loc edificator. Fuziunea aceasta nu se face pentru a înlesni oare­cari combinaţiuni politicianiste, ea corespunde unui mare interes al ţarei şi intereselor elementare ale democraţiei, căreia şi partidul naţional şi cel ţărănesc, pretind că vor să le servească. Să bage deci de seamă toţi aceia, cari prin in­trigi, resentimente, combinaţiuni şi susceptibilităţi personale ar Îm­piedeca fuziunea! Succesul ce l’ar avea ar fi trecător şi numai aparent. Grea şi durabilă ar fi însă răspunderea ce-şi vor fi asu­mat. Cu atât mai grea va fi această răspundere, cu cât intrigile şi manoperile cari au ieşit la i­­veală cu ocaziunea tratativelor a­­supra fuziune!» şi mai mult încă tribulaţiunile prin­ cari ea va fi trecut, sunt de natură a aduce o serioasă lovitură democraţiei în România, democraţiei acesteia care şi aşa are o dureroasă luptă de dus, când la formidabilele forţe reacţionare coalizate contra ei, se mai adaogă dezbinările din chiar propriile-i rânduri. Viespa­rul de intrigi ce s’a ţesut în ju­rul fuziunei, limbajul deşănţat ce s’a revărsat împotriva factori­lor esenţiali ai ei, furia cu care unele elemente reacţionare din casa democraţiei, au făcut jocul celor mai mari duşmani ai ei,— toate acestea vor apăsa în tot ca­zul greu asupra începuturilor no­ului partid, dacă fuzionarea se va reg­iza totuşi. Avem însă în acest caz speranţa în puterea cu­­răţitoare şi înviorătoare a demo­grafiei şi suntem convinşi că a­­ceste păcate din naştere, vor dis­pare în focul luptei. Dar dacă fu­ziunea nu se face,­­ atunci a­­ceasta va fi mai mult decât trist, va fi ridicol, şi cine nu ştie, că ni­mic nu omoară mai mult decât ridicolul? Celor cari au răspunderea ulti­mei hotărîri, le amintim aceasta, le amintim că de cuvântul lor de­pinde dacă vor putea realiza ide­alul politic căruia afirmă că şi-au închinat viaţa, sau dacă se vor condamna singuri, să nu aibă altă alegere decât de a fi­ slugile sau victimele reacțiunei. 1 Ad. Legea minelor la Cameră Camera a început discuţiunea asupra legei minelor. Opoziţia democratică ocupată cu dejuca­­rea intrigilor şi manevrarea ches­tiunilor personale ce s’au ivit în calea fuziunei,­­ nu va putea pune nici toată râvna în discuta­rea acestei legi, nici nu va putea pune puterea ei concentrată întru împiedicarea dispoziţiunilor ei ne­favorabile şi primejdioase chiar intereselor ţărei. Norocul d-lui Vintilă Brătianu ţi nenorocul ţărei ! Dar un ultim cuvânt se impu­ne pentru cei cari ameţiţi de fra­te, cred că legea aceasta poate fi într’adevăr de vreun folos cauzei româneşti. Articolele cu pretinsa tendinţă de a româniza industria de pe­trol, sunt şi vor fi încă multă vre­me practiceşte irealizabile. Pentru a explora şi exploata petrolul, tre­­bue sute de milioane, ba chiar miliarde de lei. Dispune Româ­nia, poporul român, acum, do a­­ceste sume. Se poate spera, in halul în care au ajuns comerţul, industria noastră, piaţa noastră financiară, se poate spera că a­­ceste sume colosale le va putea procura capitalul naţional ! Nu mai vorbim de starea pieţei noastre, de dificultăţile concertu­lui care plăteşte dobânzi uzurate, dar aruncaţi o privire pe cota bursei noastre. O acţiune Ban­ca Românească cotează 600 lei hârtie, adică exact 15 lei aur sau lei de dinaintea războiului, o acţiune a Băncei Naţionale chiar cotează 12.500 lei, adică 312 lei aur, sub valoarea nominala, când înainte de războiu preţuia înzecit această valoare în aur. Nu e deci de gândit nici pentru azi, nici pentru mâine, nici pen­tru multă vreme ca să vedem ca­pitalul român afluind spre indus­tria de petrol. Aşa că legea aceasta a mi­nelor, în punctele ei mai discu­tate, nu poate avea nici o eficaci­tate practică. Ea nu poate da re­zultatele în vederea cărora a fost elaborată şi nu vom avea de în­registrat ca efect al ei decât nume­le rău, atmosfera ostilă pe care a făcut-o ţărei în străinătate şi care se va accentua încă, dacă va fi promulgată. Argumentaţia aceasta atât de simplă şi totuşi atât de logică, nu va tulbura­­pe fanaticii cari au inventat şi elaborat această neno­rocită lege, care, chiar dacă ai admite ca bun, ce prevede, nu va putea vedea realizată această pre­­vedere, dar a avut de efect ime­diat un şir întreg de urmări defa­vorabile pentru ţară. Aceşti fana­tici, ca toţi fanaticii, îşi vor con­tinua drumul, care le este înles­nit prin spectacolul dureros de trist la care se dedă, opoziţia de­mocratică. ___ Si­tcerus ABONAMENTE IN TARA Pe un an 650 lei. Pe sase luni 350 lei. Pe trei luni 180 lei. R­estabilirea solidarităţii interaliate După întrevederea Herriot-Mac Donald Presa franceză şi engleză, fără excepţii, semnalează importanţa cu totul neobişnuită a rezultatelor întrevederii care a avut loc Sâm­bătă la Chequers — locuinţa de ţară a premierilor britanici — în­tre d-nii Herriot şi Mac Donald. Ziare ca Figaro, Petit Parisien, le Matin — care nu sprijină în mod obişnuit noul guvern fran­cez—vorbesc fără rezerve despre acest succes. Le Matin califică rezultatul în­trevederii drept senzaţional. " Şi, negreşit, confratele parizian are dreptate.. E mai bine de un an, de când şefii guvernelor celor două mari puteri nu s’au mai întreţinut di­rect asupra marilor probleme eu­ropene. Cu atât mai puţin a pu­tut fi vorba de o înţelegere. încă de pe vremea guvernului Bald­win acţiunea comună anglo-fran­­ceză a fost suspendată pentru a nu fi reluată — cu tot schimbul de scrisori cordiale — nici sub guvernul Mac Donald. Era şi greu de găsit un teren de înţele­gere şi colaborare între d. Poin­caré şi şeful labouriştilor en­glezi. Odată cu constituirea ministe­­riului Herriot aceste dificultăţi au dispărut. înţelegerea cu An­glia figurase doară în programul electoral al stângii democratice franceze, iar concepţiile acesteia erau cunoscute ca identice cu ale­e guvernului britanic. Dacă succe­sul vizitei pe care d. Herriot a ţinut s’o facă îndată după ce ob­ţinuse încrederea parlamentului apărea astfel dinainte ca asigurat, rezultatele întrevederii de la Cho­­quers sunt totuşi senzaţionale a­­tât prin conţinut, cât şi prin nu­anţa de entuziasm şi căldură pe care o poartă. Şefii celor două guverne, cari sunt în acelaş timp exponenţii ne­contestaţi ai voinţei masselor muncitoare şi producătoare din ambele state, au ţinut să adauge comunicatului comun o frază care exprimă mai elocvent decât orice explicaţie înţelesul încrede­rii: d-nii Herriot şi Mac­Donald s’au pus de acord — aşa sună co­municatul — asupra încheerii unui pact moral de continuă co­laborare. Iată un limbaj cu care ne desobişnuisem de mulţi El de­vine şi mai îmbucurător dacă ne punim la bazele acestei colabo­rări aşa cum au fost * fixate în fugă, rămânând a fi precizate şi întărite în­­conferinţa interaliată, adică franco-anglo-belgiană, care va avea loc peste o lună. In adevăr Anglia şi Franţa sunt de acord în a deslega problema reparaţiunilor procedând la o promptă punere în aplicare a planului experţilor, ele recunosc nevoia unei împăcări profunde cu o Germanie care s’ar arăta tot atât de democratică, ca şi cele două mari puteri, şi sincer dis­pusă să execute tratatul şi să res­pecte pacea actuală. Totdeodată, şi ca un corolar firesc, cele două mari puteri sunt hotărîte să reac­ţioneze cu mijloace severe la toa­te subterfugiile şi refugiile la care o Germanie revanşardă şi milita­rista ar putea să recurgă. E un program împăciuitor şi sincer, dar în acelaş timp de necesară a­­sigurare a siguranţei şi ordinei europene. Importantă e de asemenea ho­­tărîrea de a rezolvi problema da­toriilor interaliate, chiar dacă Statele­ Unite nu ar participa la un asemenea aranjament. Dar mai presus de orice, merită să fie subliniată decizia celor doi prim miniştri, de a întări prestigiul şi puterea Ligei Naţiunilor partici­pând ei înşişi, în persoană la adu­narea generală a Ligei, ce se va ţine în Septembrie. Rezultatele întrevederii de la Che­quers, care vor fi desigur, con­firmate prin conferinţele ulteri­oare, vor găsi pretutindeni o a­preciere plină de satisfacţie. Ele confirmă o veche părere a noas­tră stăruitor formulată, anume: că pacea durabilă a continentului şi solidaritatea puterilor aliate nu pot fi asigurate decât de guver­ne sincere, democratice şi înțele­gătoare. F. ____NAZBATII _____ Hotărâre Vă mărturisesc că m’am hotărât: m’am­ hotărât să nu mai citesc nici lip "articol desurs. ..fuziune".UȘi cum mă întâlnesc cu un prieten îi zic repede Dacă vrei să stăm de vorbă, dă-m­i cuvântul de onoare că n'ai să mă întrebi nîm­ic despre fuziune. Cum ajung acasă răcnesc la ne-­ vastă, la servitoare şi la copii, să ‘ nu mă întrebaţi de fuziune că vă ucid ! Şi, ca să înţeleagă, scot re­volverul... Dar, fiindcă totuşi nu izbutesc să scap da fuziune, fiindcă n’aud, nu văd, nu miros în juru-mi decât fu­ziune, am luat o altă hotărâre: cer concediu şi mă retrag in munţi pentru două luni. ...Sper că până atunci nu se va mai vorbi de fuziunea care s’a fă­cut, desfăcându-se şi reluându-se pentru a se reface... Ah, nu mai vreau s’aud, î­nnebunesc! KIX 55»- --------—“— Lupta ce se desemnează in Franţa Sistemul bicameral a fost cuu­noscut ca necesar, de mai toate Constituţiunile. S’a zis­ că Senatul, compus din oameni mai maturi şi aleşi în genere în alte condiţiuni, după un sistem mai restrâns decât Camera, ar fi elementul ponderator, acela care ar asigura dezvoltarea şi progresul statelor, în mod mai încet, fără salturi şi zguduiri. Dar în decursul acestor desvoltări, în diferitele state, s-au ivit adesea conflicte între Cameră şi Senat. Bine­înţeles, în ţări unde Adunările sunt compuse din mandatari liber­i aleşi. Pe când Lloyd George era mi­nistru de finanţe, şi din cauza unei­ legi a Iul, s’a produs un asemenea­­ conflict intre Camera comunelor şi­­ Camera lorzilor. Dar tensiunea a I putut fi înlăturată pentru că prin numirea unui număr considerabil de pairi s’a modificat alcătuirea Ca­merei de sus, în sensul intenţiunilor guvernului. In Franţa, se desemnează acum deasemenea an conflict între Ca­meră şi Senat. Atât la alegerea pre­şedintelui Republicei, cât şi la cea a preşedintelui Senatului, majorita­­tea acestuia a votat contra candida­tului susţinut de partidele care au majoritatea in Cameră. Dacă lucrul acesta ar continua, s’ar putea ca exclamaţia deputatu­lui socialist Montet: „Nu ne temem de lupta cu Senatul!“ să aibă un Început de realizare. Lupta aceasta s'ar putea duce in două feluri: fie pentru o modificare a alcătuirii Se­natului prin modificarea legii sale electorale fie prin suprimarea Se­natului. Primul rezultat, care ar fi o primă etapă spre al doilea, ar fi mai lesne de realizat. Evident că pentru fiecare din a­­ceste rezultate, ar fi nevoe de o mo­dificare a Constituţiei. Ea nu poate fi obţinută decât cu învoirea şi a majorităţii Senatului, care, cum se vede,­in actuala situaţiune, nu ar fi favorabilă unei asemenea­­ modifi­cări. Dar cu vremea şi cu fiecare a­­legere nouă, situaţiunea actuală poate fi modificată, dacă Senatul va sabota şi guvernarea d-lui Herriot, a cărei Însemnătate pentru Franţa şi lumea întreagă, o arată tocmai acum rezultatul Întrevedere! de la Che­­yners, care a sch­­mbat dintriodată Întreg aspectul situaţiunei Interna­ţionale. D. ♦ V* Pe câta vreme d.­ar. semnala Joia trecută in Cameră primejdia de a fi prea cunoscuţi peste graniţă, aşa cum ni sa fă­cut la timp ponosiţi, vonos de care cei ce ne guverează sunt deadreptul responsabili, d. Iorga ne semnala din Polonia, o pri­mejdie tot aşa de mare, aceia de a fi necunoscuţi, cel puţin în această ţară. Se spun despre noi acolo ori lucruri fantastice, ori nu se ştie nimic, ceea ce-i tot una în fond. De, a cui e vina? Câtă vreme faima numelui românesc ne-o fă­cea un Ştefan cel Mare sau un Mihai Viteazul, un Neagoe, un Matei Basarab, un Vasile Lupu, etc., sau indivizi ca Eminescu, Caragiale, Coşbuc, Sadoveanu, et ejusdem farinae, ori, poezia popu­lară şi poveştile, cimiliturile, pro­verbele neamului nostru, lucruri­le mergeau destul de bine. Stăm şi noi un rând cu lumea, mai jos, mai sus, dar nu prea afară din rând. Iar celor ce nu ne cunoş­teau din asemenea izvoare ve­neau să le spună despre noi cere­alele, pădurile, petrolul româ­nesc şi tot era ceva. Şi în cele din urmă până şi bandele de lăutari ce cutreerau lumea încă ne fă­ceau un renume oarecare. Dar de când a rămas treaba pe mâna politicianilor reacţio­nari sau pur şi simplu aziatici, faima noastră s’a întunecat. De atunci nu e chip să mai scoţi cu cinste capul în Europa. Căci aş vrea să ştiu dacă cei ce ne com­promit peste graniţă sunt vechii cronicari, nouii scriitori, năravuri urâte populare, fie măcar lău­tarii ! Evident că nu. Atunci cine alţii decât politicianii veroşi, ori incapabili, ori xenofobi, ori cum îi mai ştim că sunt? Ei, şi nu­mai ei, ne pătează reputaţia. Insă — este un însă cu bu­cluc — dela un timp lumea îşi va zice, cu drept cuvânt, că cum e peticul ii sacul, că un popor ca­re rabdă asemenea stăpâniri, ca­ tru­p"mi VOLPI, unul din acuzați Răspunzând lui Aug. Gauvain care s’a ocupat în Journal des Debats“ de dictatura d-lui Ionel Brătianu, oficiosul guvernului scrie: „România e profund câştigată la ideea democratică“. ...Şi desigur, ceea ce a contribuit mai ales la aceasta a fost guvernarea partidului liberal! Lupu­re se lasă a fi furat la urne, vio­lentat, dus de nas şi de păr fără a reacţiona. îşi are Şi el partea lui de vină. Căci Europa ştie, din propria­­ practică, cum s'au pe­trecut la ea lucrurile când regi­muri asemănătoare au încercat s’o terfelească şi să-i compromită des­tinele. Aci e aci, şi asta-i asta. Index Am citit socotelile celor două tabere in luptă, a tiparului a­me­ninţat cu moartea şi a cavalerilor de industrie ai hârtiei, cei sugru­mători. Şi, cu mâna pe conştiin­ţă, chiar dacă aş şti că este un Dumnezeu care cu adevărat ju­decă pe drept şi pe lumea asta şi pe cealaltă, căruia nu-i poţi minţi şi pedepsei căruia nu te poţi sustarge cu nici un chip, judecător dacă aş fi pus, aş con­damna fără pic de ezitare trustul hârtiei. Dar să luăm chestia şi altfel. Să ne punem în ipoteza absur­dă că fabricile de hârtie ar fi si­lite să-şi închidă porţile şi să-şi oprească maşinile, să lichideze în 24 de ore,dacă se dă tiparului dreptate şi nu lor. Ei bine, să se închidă fabricile imediat, să piară industria aceasta decât aceea a tiparului. Mai întâi fiindcă pu­ţin ne importă, pe noi şi pe ţa­ră, dacă ar pieri o industrie, pe câtă vreme cu moartea culturei primejduim România. E de ezitat un moment între amândouă? Şi cu ce ne-am consola dacă tiparul încetând de-a mai fi un client se­rios, domnii de la Letca şi din alte părţi ar putea trăi şi din vânzarea mucavalei? Nu pot fabricile noastre de hârtie, după aproape o jumătate de veac de Încurajări cu ghiotu­ra din punga publicului, să ne dea hârtie bună şi eftină? Car­­nacsil să nu ne-o dea de loc, ci­­ne-i roagă? Cei câţiva îmbogăţiţi de pe urma monopolului hârriei n’au decât să se apuce de petrol, de agricultură, de cherestea, de ce-ar pofti, tot ţine guvernul să naţionalizeze unele din industrii. Dar ce să se facă cultura româ­nească rămasă pe drumuri? Socotelile acestea prezentate de unii şi de alţii nu prea au sens după mine unul. Hai să zicem că d. Dinu Brătianu va dovedi per­fect în Cameră că fabrica d-sale va pieri dacă nu î se dă tiparul legat de mâini şi de picioare. Piară! Ei şi? Din incapacitate, din lăcomie, din motive de nea­­daptare, de concurenţă, e indife­rent din ce cauze va pieri, treaba ei. Dar tiparul să fie salvat cu orice preţ. Ce-aţi zice dacă industria lânei de pildă ar dovedi că nu poate trăi fără ca ţara să se pue în ceartă cu Europa pe chestii va­male? Ne lipsim de industria lâ­nei, şi basta! I. T. . O manifestaţi­e pentru sănătatea publici de dr. S. IRIMESCU Cheta de Rusalii In folosul tuberculoşilor Manifestaţia dorită în folosul asis­tenţei tuberculoşlor s’a produs. Chie­­ta de Rusalii a avut tot răsunetul* şi intr’un avânt comun, săracul a venit alături de bogat ca să-şi dea contribuția pentru alinarea marei' suferinti’ a' bcP" navilor. A fost o întrecere de bune-vo­­ințe și cei care n’au răspuns la acest apel, care nu li s’a adresat totdeauna de oarece chetele oricât de bine orga­nizate nu pot cuprinde pe toti cei cari ar primi bucuros sa le ajute rămâne ca aceștia să le complecteze ulterior prin contribuţia lor spontană — sunt prea puţini. Nevoi sunt multe; fiecare are griji şi necazuri şi nu se poate totdeauna des­­brăca de egoismul care-l zăvoreşte ca în zale de fier prea rigide ca să-i mai permită avânturi cam­ depăşind pro­pria-i fiinţă şi propriile-i interese să meargă către cei ce sufăr. Cheta de Rusalii a fost o demons­traţie puternică pentru sănătatea pu­blică. Nu importă atât sumele cari s’au adunat cât smith’! şi inima cu cari au fost date. Cheia de Rusalii pentru care cei bogaţi sunt chemaţi să dea o con­tribuţie cât de importantă pentru ne­voile aşa de mari ale asistenţei bolna­vilor şi mai mulţi dintre bogaţi au în­ţeles această chemare —se adresează tuturor claselor sociale şi ea trebue să fie o chetă populară. Nu e un alt mijloc de propagandă mai eficace. Când doamnele şi domni­şoarele cari au chemat — zelul şi de­votamentul lor au fost la înălţimea ţe­lului pe care şi-l propuneau — aninau cu un gest graţios trifoiul verde, floa­rea simbolică a speranţei, cei care-şi dau ofranda se înscria printre soldaţii cari primesc să lupte cu credinţă şi en­tuziasm în cruciada contra celei mai omorâtoare dintre boale. Din adâncurile sufleteşti, de acolo de unde se plămădesc pornirile şi sen­timentele cari pot să fie cât de bune şi duioase când o mare durere — şi nu e durere mai mare decât cea a bol­navului pe care nimeni nu-l ajută — le pune în mişcare, gândul se ridică înţe­legător pentru marea problemă care răscoleşte şi frământă, a morţei totdea­una gata de atac ca să ne zdrobească sub loviturile ei. Moartea e o condiţie a vieţei. Pă­mântul pe care-l călcăm — a spus-o Byron — e făcut din cenuşa morţilor. Prefacerile organice cari constitue ci­clul material şi veşnică circulaţie sunt condiţiile necesare pentru ca fiinţe noi, animale şi vegetale, să se perinde şi să se succeadă în decursul vremurilor. Dacă moartea e sfârşitul inevitabil, portul pe care toţi îl atingem după ce viaţa ne-a sbuciumat ca o mare de multe ori furioasă cu valuri uriaşe, ea devine însă dese­ori o tragedie şi o trage­die sfâşietoare. Barca pe care o luăm intrând în viaţă — biletul de trecere ni se dă fără voie şi trebue să-l suportăm — când se scufundă înainte de vreme îneacă cu ea nădejdi şi iluzii de cari erau le­gate atâtea vieţi tinere căzute prada morţii. Sute de milioane de tuberculoşi — pe fiecare an 5 milioane dispar ac­tualmente pe globul pământesc — au pierit de când boala s’a încuibat în o­­menire ducând mulţi dintre ei în mor­minte suflete mari şi gânduri înalte. Tu­berculosa îşi recrutează de multe ori victimile printre cei pe cari îi mistue flacăra unor aspiraţii prea mari pentru slabele lor puteri. Trupurile istovite prin piedicele pe cari viaţa le pune în calea celor mai mulţi nu pot încape a­­tâta sbucium şi atâta trudă şi ele su­combă în luptă cu boala. Pentru atâtea exemplare de o uma­nitate superioară pe care moartea le distruge necruţătoare s’ar putea face totuşi mult. Sensibilitatea lor pe care boala o afinează încă şi mai mult ar fi atunci păstrată ca o podoabă şi cu tot folosul pentru patrimoniul omenirei în­tregi. Oameni de ştiinţă, literaţi şi ar­tişti de seamă — tuberculoşii cari au lăsat un nume mare în analele ome­nirei sunt nenumăraţi — ar fi putut încă să deapăne mai departe firul visu­rilor şi lucrărilor lor în căutare de i­­dealuri pe pisc-’1­­ .?• Mb- unde gân­direa lor se avânta. Ceilalţi, mulţimea mare a celor cari mor înainte de a fi evidenţiat făgăduelile cari zăceau poa­­r«?fttentc­­u­m dâi t'aVi n'au avut timp să se manifesteze sunt­ şi ei de cele mai multe ori în floarea vârstei, tineri cari ar fi putut spori, prin contribuţia lor de muncă productivă capitalul de energie a neamului. Ei sunt lăsaţi să piară şi ne facem astfel comp­iii ai im­ortei. Complicităţei acesteia când e incon­ştientă — lipsa de educaţie igienică a masselor e cauza acestei inconştiente— se poate aduce o mare vină. Când complicitatea e însă conştientă, nici o scuză nu mai poate fi invocată pentru ea. Am denunţat de mult peri­colul boalei, toţi cei cari ne facem o datorie să luăm o atitudine de luptă hotărâtă în combaterea tuberculosei, cum am dovedit pe de altă parte că ea poate fi stăvilită prin măsuri de asis­tenţă aşa cum s’a făcut în alte ţări unde organizarea măsurilor de comba­tere a dus la o descreștere considera­bilă a cazurilor de boală. Conducătorii rămân însă indiferent­ și nepăsători. Bugetele oficiale pentru combaterea tuberculosei continuă să fie derizorii. Concomitent cu cheia de Rusalii, când din nou a fost o mobilizare a tuturor celor cari semnalând dezastrele boalei au reclamat şi măsuri de asistenţă — presa a fost la înălţimea rolului său şi ziarişti cunoscuţi ca şi universitari de prestigiu şi autoritate, au semnat arti­cole în cari au pus şi multă inimă şi o bogată documentaţie — s’au făcut zilele trecute repartiţia excedentului bugetar care trece de un miliard. Nici o sumă nu a fost atribuită pen­tru asistenţa sanitară. Conducătorii noştri ar fi putut să aibă gestul de a cuprinde în această repartiţie şi ajuto­rarea bolnavilor şi în primul rând pe a tuberculoşilor pentru cari până acum s’a făcut aşâ de puţin. Gestul acesta se impunea nu ca un gest elegant de gene­­rositate — asistenta sanitară e o obli­gare pe care bolnavii o pot reclama ca un drept al lor incontestabil — dar ca o imperioasă şi esenţială îndatorire. Conducătorii n’au înţeles să facă a­­cest gest. Ei continuă să rămână în a­­ceiaş vinovată impasibilitate faţă­­ de cea mai gravă şi urgentă nevoie de a­­sistență sanitară. Sumele adunate prin cheie şi dona­ţii sunt departe de a fi îndestulătoare pentru lupta contra tuberculosei. Par­ticularii ştiu când un apel se îndreaptă către el să-şi facă datoria. El trebue însă să-şi complecteze acţiunea şi să im­pună conducătorilor prin mandatarii voturilor lor cetăţeneşti — membrii parlamentului întârzie să ia atitudine în această privinţă — o activitate e­­nergică care să înlocuiască lâncezeala actuaă. Altfel pierim. Poporul nostru merită o soartă mai bună decât să se stingă prin nepăsarea conducătorilor lui. Dr. S. Irimescu Instanța a fi elejoast^ F urtum«! • : * v • * VH?V *: / ____D-nii Hamu $t n imasits mmaj consrag___ I Samavolnicii lftrlicene La Bârlad autorităţile militare şi o parte din ofiţerimea Râmi­­zoanei, care ne-au mai dat şi în alte prilejuri ocazia de a semnala abuzurile şi apucăturile necu­viincioase, au Început din nou să terorizeze prin samavolnicii popu­laţia civilă. Vă aduceţi aminte de tânărul ofiţer de cavalerie, care acum un an sau doi, făcea exer­­ciţii de înaltă echitaţie... prin res­­taurantele şi cafenelele oraşulu­i laurat­ele şi cafenelele oraşului Citiţi continuarea in vag, ll-l

Next