Adevěrul, ianuarie 1925 (Anul 38, nr. 12578-12606)

1925-01-14 / nr. 12591

Anul XXXVIII nr. 12591 3 lei veminarii in toata tara 6 Lei exemplarei io străinătatec Mierciri 14 ianuarie1925 Adevĕrul FONDATORIAL. V. BELDIMAN 1888—1897 CONST. MILLE 1897—1920 Şi oficiosul guvernului se plânge de o „criză de opoziţie“. Da, suntem şi noi de părere că numai liberalii pot să dea ţării opoziţia care-i trebue; păcat ca nu se grăbesc! 0 comparaţie In Iugoslavia guvernul a dat o ordonanţă şi, în virtutea ei, a dizolvat un partid de opoziţie. Dacă faptul s’ar fi întâmplat la noi, nu ştim ce atitudine ar îi luat celelalte partide opoziţioniste. Poate că unele din ele — sau chiar toate — s’ar îl bucurat: un concurent la putere mai puţin —e ceva. In mic, de altfel, lucrul s’a petrecut, şi la noi, cu partidul comunist, care a fost scos, de fapt, afară din lege. E adevărat că partidul comunist dela noi e departe de a fi un organism viu şi serios şi, mai ales, e lipsit de orice legături cu massele In numele cărora pretinde că vorbeşte. Dar nu mai puţin ilegalitatea a fost săvârşită faţă de el şi opoziţia nu s’a mişcat. La noi lipseşte acel sentiment al legalităţii, atât de necesar în luptele politice, sentiment care solidarizează între ei şi pe adversari, nu contra duşmanului legii, oricare ar fi el. Cu totul altfel se petrec lucrurile în Iugoslavia. Dizolvarea partidului Rădici a produs solidarizarea tuturor partidelor din opoziţie, cari au hotărit o luptă comună contra ilegalităţii comise. Iar ca o manifestare de simpatie pentru şeful partidului ţărănesc-croat, reprezentanţii partidelor opoziţioniste au hotărât să-l viziteze, colectiv, în închisoare Gestul acesta dă nota nu numai a gravităţii actului ilegal al guvernului, dar şi a înţelegerii, profund serioase, pe care o au partidele din Iugoslavia despre îndatoririle lor în viaţa publică. El arată că pe deasupra Intereselor lor particulare există un interes obştesc, un interes al legii şi legalităţii, de care eie sunt strâns legate. Lui Rădici i se aduc acuzaţiuni grave. Dacă ele sunt întemeiate sau nu, va avea să se pronunţe justiţia. Aceasta nu e treaba celorlalte partide, dar e treaba lor să protesteze în contra procedeului întrebuinţat de guvern, care, printr-o simplă ordonanţă, în ajunul unor alegeri, desfiinţează un partid politic. Această comparaţie, dintre partidele noastre şi cele din Iugoslavia, este desigur întristătoare pentru noi. Nu, noi nu ne-am ridicat inca la acea înălţime de vederi, care să ne dea adevărata şi larga perspectivă a priceperii vieţii publice. Ad. CRIZA OPOZIŢIEI se impune Ţărăniştii şi blocul antiliberal Din doua tăcere opuse opoziţîoniste au pornit pe ziua de eri, reproşuri severe la adresa noastră, la legătură cu diferitele analize ce am făcut situaţiei actuale politice de la noi. Un oficios al unui partid ne găseşte în culpă, fiindcă am spus că numai printr’o coalizare de forţe reale politice s’ar putea grăbi sfârşitul nefastei guvernări liberale, iar un alt ziar ne ţine de rău fiindcă vorbim de „Criza opoziţiei“ şi ne atribue anume stări sufleteşti, datorită cărora nu putem concepe decât un anumit fel de coaliţie. Ne grăbim să lămurim atitudinea noastră, întrucât rămânem constanţi la chipul nostru de a vedea şi amane, că numai situaţiile clare pot fi de folos discuţiunilor şi pot semvna luminarea opiniei publice. *** Oficiosul averescan ne ţine de rău, cum am spus, fiindcă credem în nevoia unei coaliţii de forţe reale, care, singură, ar putea provoca retragerea guvernului liberal. Nu vedem cum ni s’ar putea face vreo învinuire din această a noastră susţinere cu atât mai mult cu cât — contrar celor ce pretinde îndreptarea—noi n’ar fi susţinut nici odată că dacă nu se alcătueşte o coaliţie, liberalii ar putea rămâne la infinit,la putere. Ştim foarte bine că un partid nu poate rămâne la guvern, dincolo de puterile lui de coheziune. Ştim prea bine că acţiunea de disoluţiune din lăuntrul partidului liberal sau diferite dificultăţi insurmontabile ar putea sili regimul actual să plece, indiferent dacă sunt sau nu sunt forţe serioase de guvern, care ar urma să-i ia locul. Acesta nu-i insă căzut acuma. Partidul liberal îşi trage ce-i dreptul, forţa lui numai din slăbiciunea adversarilor. Prin disciplina sa de guvern însă, izvorîtă dintr’un ciment material, pe care nu credem util să-l analizăm aci, partidul liberal se prezintă astfel, încât nu se poate vorbi de o destrămare lăuntrică a regimului. Cât despre evenimentele defavorabile — care să scurteze în mod brusc viața guvernului Brătianu — ele nu se prea cad deocamdată, şi nici nu sunt de aşteptat, dacă ar fi vorba de sperat întâmplări, ca acele care au grăbit sfârşitul guvernărei averescane. Rămâne clar forţa reala, din care partidul liberal îşi trage puterea, slăbiciunea opoziţiei. Or, este evident că tot ce este de natură să, înlăture această slăbiciune, taie claca de sub picioarele liberale. Iată de ce am susţinut necesitatea unei coalizări şi de ce am văzut în realizarea ei singurul mijloc de a pune capăt unei guvernări exasperante. Şi am insistat asupra acestui lucru, fără să mai subliniem și celălalt element important, caracterul durabil și cu adevărat antiliberal, pe care l-ar putea da numai o guvernare a unor serioase forțe politice democrate, adversare cu adevărat liberalilor, instituită într-un instrument de diriguire, menit a servi rninai interesul general şi progresul acestei ţări. . Aceasta în ce priveşte primul re-iproş. Acum in privinţa celui de al doilea. De ce vorbim de criza opoziţiei? Nimic mai simplu, fiindcă ea există şi fiindcă, departe de a fi subiectivi şi cu anumite stări sufleteşti, rău privite de unii confraţi, noi suntem şi rămânem obiectivi şi privim realităţile aşa cum se prezintă. Este oare temerar a vorbi de o criză a opoziţiei, când avem cel puţin patru nuanţe opoziţioniste, care, după tratative de ani, tot nu ajung să se înţeleagă ? Este oare a da dovadă de stări sufleteţşi şi isubiectivisme blamabile, când constatăm, înlăuntrul tuturor acestor organizaţiuni opoziţioniste, o stare de spirit dacă nu dizolvantă, în orice caz condiţionată de nenumărate chestiuni personale şi nemulţumiri gata să explodeze în public ? N’au ajuns lucrurile la un astfel de extremism, încât până şi în rândurile „nuanţei“ foştilor takişti există astăzi duşmănii de moarte ? Ştim că explicaţii ar fi multe şi cauzele ar trebui poate căuta cern faptul că elementele politice trăite într’o altă lume — dinainte de războiu — se văd transportate în angrenajul politicei cu totul noui a vremurilor de după război. Ştim toate acestea. Cunoaştem explicaţiile: arivismul, insuficienţa, supravalorificarea, etc. Le ştim toate —dar explicaţiile nu schimbă realităţile. Şi realitatea este aşa cum am spus noi, o regretabilă, infinit de regretabilă, criză a opoziţiei. Cât despre faptele în sine, în privinţa cărora ziarul crede a face unele precizări, răspunsul nostru este simplu. Vom înregistra cu cea mai vie satisfacţie, orice coaliţie de forţe opoziţioniste va lua fiinţă. Regretul nostru că ea nu ar cuprinde toate forţele democratice, pe care am fi voit să le înglobeze, nu ne va opri de a saluta cu entuziasm un gest, care, după părerea noastră, ar însemna începutul operei de eliberare a României, astăzi încătuşată şi în prada dictaturei. Avem însă dreptul ca, bazaţi pe fapte neindoelnice, actualmente în fiinţa, să afirmăm: 1) că ţărăniştii sunt astăzi mai departe decât oricând de posibilitatea unei coalizări cu naţionalii şi iorghiştii; şi 2) că înţelegerea dintre d-nii Maniu şi Iorga, pe care confratele în chestiune o crede aproape realizată, se mai loveşte de piedici destul de mari, socotite chiar ca insurmontabile de către unii iniţiaţi. Cum noi nu facem niciodată confuzie între dorinţele noastre şi realităţi, aşa cum ele există, am ţinut ca alături de exprimarea satisfacţiunii ce ne-ar procura o coalizare,, fie $i parţială, să înregistrăm şi faptele reale, aşa cum ele se pre-^ z]ţiM în gr.eci- moment. „___ Scrutator Ziarul „Pester Llgod“ are un articol asupra situaţiei politice din Ardeal. După ce arată că poporul maghiar nu este unit, că în sânul lui sânt dezbinări între democraţi şi reacţionari compară situaţia lui cu a germanilor din România. „Faţă de maghiari, stau la o mare înălţime, contopiţi într’o adevărată unitate şi conştiinţă sigură a scopului, — elementele germane. In ele trăeşte conştiinţa că numai unirea face puterea. Poporul şvab şi cel sas de la frontieră cu toate că mult mai puţin numeros decât cel maghiar, are mai mulţi deputaţi şi senatori decât maghiarimea, şi, în lupta aprigă contra legilor şcolare ale lui Angelescu, a avut succesul că, în contra legii, în şcolile lor proprii, s’a renunţat la învăţământul în limba română în primele două clase. „Pester Lloyd“ are dreptate. Dar uită un lucru. Saşii şi şvabii sânt uniţi, însă in jurul politicei raţionale care recunoaşte statul, şi acceptă situaţia creată de tratate. Oricât de uniţi ar fi ei, dacă ar lupta contra statului român, n’ar avea nici ei foloase. De aceea nu-i suficient să se spuie maghiarilor să fie uniţi. Ei trebue, în acelaş timp, să fie uniţi în jurul unei politici reale, în limitele statului român şi ale legilor sale. Democraţii maghiari vor să facă o politică mai mult sau mai puţin practică. Dacă şi conservatorii maghiari se vor ralia lor, pentru a crea astfel unitatea naţională, atunci se vor putea bucura şi ei ele foloasele politicii. Concentrarea în jurul curentului care precumpănește astăzi ar fi cu totul de prisos, ala chiar poate păgubitoare. Iată ce ar trebui să spuie „Pester Lloyd". _________. Evenimentele in Iugoslavia Carnetul nostru , invitaţie Sub acest titlu d. N. Iorga anunţă în „Neamul Românesc“ de ieri ca invitat trupa maghiară din Cluj, sa dea două reprezentaţii la Teatrul Popular din Bucureşti. Datele se vor anunţa la timp. De pe acuma insă d. Iorga îndeamnă publicul să asiste, şi d-sa accentuiază că apelul acesta 11 face „şi nu numele Ligii Culturale, pe al cărei steag e scris astăzi: înţelegere la înfrăţire“. Cine ar fi zis vreodată că va veni o vreme când in numele Ligii Culturale publicul Capitalei va fi îndemnat să asiste la reprezentaţii ungureşti? Deşi au trecut atâţia ani de când războiul a creat noua stare de lucruri, ni se întâmplă încă în fiecare zi să fim surprinşi de câte una din consecinţele de amănunt. Probabil, de altfel, că şi artiştii maghiari au fost surprinşi de invitaţia pe care le-a adresat-o d. Iorga. S’ar putea spune că primul pasau făcut maghiarii, întru cât ei au jucat, în traducere ungurească, o piesă a d-lui Iorga. Dar cazul acesta nu e unicul. De mult, încă pe vremea Ardealului subjugat, s'a jucat la Budapesta piesa lui Radu D. Rosetti, O lecţie, tradusă de Alexici. E de atunci mai bine de un sfert de veac. Şi îmi aduc aminte că am comentat faptul tot în Adevărul şi tot la rubrica aceasta. Am scris atunci ca să-l apăr pe Radu, atacat de ziarele naţionaliste, pentru că a permis să se facă traducerea şi pentru că s'a dus să asiste la reprezentaţie. ...S au Schimbat multe la intervalul acesta, şi, desigur, e mai bine cum este acum. Dar să nu ne oprim. Mai este câte ceva de făcut în opera de apropiere. Deviza de altădată a Ligii Culturale fiind realizată, s’o realizăm şi pe cea de astăzi. ÎNŢELEGERE ŞI ÎNFRĂŢIRE! Gr._D._ DR. ŞTEFAN RĂDICI Cea mai recentă fotografie a șefului partidului țărănesc croat. citiţi Almanachot Pe anul 1925 6 pagini Reproducând constatările unui ziar englez cum că baptiştii nu mai sunt prigoniţi în România, ne exprimam bucuria că a dispărut una din cauzele care făceau să fim criticaţi de ,presa străină, şi spuneam că „idealul e să nu mai fie nici o urmă de nemulţumire, pentru ca presa străină să nu aibă motiv să ne atace”. Articolul nostru a provocat o ripostă din partea d-lui Nichifor Crainic. Distinsul literat scrie că, dimpotrivă, ideala e să nu existe picior de baptist şi de orice sectant în România. In consecinţă, d. Crainic cere statului să ia măsuri, căci „e dator să legifereze interzicerea sectelor” precizând însă că aceasta nu înseamnă să facă apel la violenţa destructivă a jandarmului. Suntem şi noi de acord cu talentatul poet, că idealul ar fi să nu existe picior de baptist şi de orice sectant în România. Dacă n’ar exista baptişti, nici alţi sectanţi şi nici vreo deosebire de credinţi religioase, n’ar putea fi vorba de prigoane şi n’am avea nici lupte confesionale. Ar fi în adevăr o stare ideală căci luptele şi sfâşierile religioase sunt elemente destructive, şi n’ar fi câtuşi de puţin de dorit ca, la atâtea pricini de dezbinări lăuntrice, să adăugăm şi deslănţuirea pasiunilor religioase. Dar starea aceasta ar fi o stare ideală, şi deci e irealizabilă, ca orice ideal. Baptiştii există, şi existenţa aceasta e un element de realitate de care nu se poate face abstracţie. Există şi nu sunt dispuşi să renunţe la erezia lor. Ce-i de făcut atunci? Ce s’ar putea face împotriva lor? Prigoana? Dar însuşi d. Crainic se pronunţă împotriva „violenţei destructive a jandarmului”. Ce rămâne dlar? Legiferarea statului pentru interzicerea sectelor? Cu sancţiuni, desigur, ceea ce înseamnă tot jandarmul, dar nu cu toroipanul ci cu legea în mână. Ce efect ar putea avea o asemenea legiferare? Mai întâi că statul n’o poate face, deoarece, chiar prin Constituţie se garantează libertatea credinţelor religioase. Apoi, măsurile legale nu pot nimic împotriva credinţelor. Sectarii, ca orice» ‘ neofiţi, sunt fanatici şi au rezistat în toate timpurile tuturor prigoanelor. Martor însuşi creştinismul, care a triumfat» împotriva tuturor persecuţiilor. Dacă, prin urmare, statul nu-i poate stârpi, nu e oare mai bine să-i aibă prieteni decât duşmani? Prietenia lor se poate câştiga foarte uşor, prin toleranţă. In orice caz, răul existenţei sectarilor baptişti în mijlocul massei ortodoxe, e infinit mai mic decât răul pe care l-ar pricinui prigoana di orice fel. La sfârşitul articolului său d. Nichifor Crainic râde de consideraţia ce-o dăm opiniei presei străine despre ţara noastră. Să fie oare întemeiată această atitudine cu panaş? Statele moderne trăiesc într’o extremă interdependenţă, care nu e numai materială, ci şi morală, iar presa, în ţările occidentale, are înrâuriri profunde asupra opiniei publice respective care, la rându-i, impune linia de conduită a guvernelor. Nici un stat occidental, oricât ar fi de puternic, nu-şi îngădue libertatea de a nesocoti opinia publică de aiurea, şi nici noi nu o putem face, dacă ţinem la interesele noastre de stat. Iată de ce ne-a bucurat modificarea opiniei ziarului en-glez despre stările de la noi. IOSIF NĂDEJDE Păţania d-lui Inculeţ O mică furtună a izbucnit în înaltele cercuri guvernamentale în jurul declaraţiilor făcute de d. Inculeţ ziarului nostru. Ministerul de externe a găsit cu cale să publice un comunicat şi să convingă prin toate mijloacele lumea că nimic nu e adevărat nici în ce priveşte chemarea telegrafică a d-lui Inculeţ, la Paris, nici în pretinsa lui misiune de a lua contact cu ambasadele ruse, din Apus, in vederea unei reluări a tratativelor. Am luat act de acest comunicat dictat de interese de stat uşor de înţeles şi văzând în el o lecţie administrată d-lui Inculeţ care fusese prea guraliv, am trecut mai departe. Iată însă că un colaborator al Luptei, zelos în a servi ministerul de externe, revine cu o eşire violentă împotriva celor cari au publicat ştirile despre reluarea tratativelor cu Rusia. Dacă acel colaborator şi-ar lua osteneala să citească gazeta la care scrie, el şi-ar fi temperat explozia. Căci „intervenţianea uşuratecă a celor cari au brodat în jurul călătoriei d-lui Inculeţ versiunile cele mai fanteziste" a fost săvârşită nu numai în paginele noastre, ci şi în acelea ale „Luptei", taifun copios reportaj publicat Sâmbătă, înainte deci de a administra loci fulminante altora „Lupta" ar face bine să-şi controleze propriile pagini. Pentru că această chestiune a fost pusă din nou în discuţie, ne vedem obligaţi să punem în mod I definitiv lucrurile la punct. Declaraţiile d-lui Inculeţ au fost publicate de noi cât se poate de exact, iar detaliile date de noi şi publicate aproape în acelaş fel în „Lupta" şi în acelaş loc cu desminţirea confratelui cu avânturi pedagogice porneau şi ele direct din gura d-lui Inculeţ. Suntem gata să credem că afirmaţiunile cuprinse în ele sunt fanteziste, din moment ce ministeul de externe, singurul în drept să ia iniţiativa unor tratative internaţionale, o spune. Le-am publicat pentru că veneau de la un ministru cu deplina stăpânire a facultăţilor mintale şi erau făcute pe un ton categoric şi cu un impresionant lux de amănunte. Cine are ceva de obiectat să se răfuiască deci ca d. Inculeţ, să-i dea d-sale lecţiile de discreţie, de prudenţă şi de veridicitate cuvenite. Noi nu putem decât că exprimăm surprinderea noastră vie pentm excesele de imaginaţie ale ministului basarabean, care, probabil, caută printr’o reclamă înteţită să se reabiliteze în ochii populaţiei de peste Prut. Să sperăm însă că lecţia îi va profita. .. Buletinul cărţilor de eOHST. JJMHEAMI „Schiţe vesele“ de Gh. Brăescu intr’un volum cartonat de 108 pagini apărut la „Cultura Naţională“,d. Gh. Brăescu, bine cunoscut cititorilor „Adevărului" dă o serie de schiţe vesele, dintre cari unele au văzut mai întâi lumina zilei în diferite reviste literare. Mărturisesc că am luat cu multă plăcere volumul în mână, cu convingerea că voi petrece câteva ceasuri vesele, într’un râs sănătos, cu lacrimile în ochi, aşa cum se întâmplă când citeşti schiţe umoristice sau comice. Intr’adevăr, o schiţă umoristică e cu neputinţă să nu-ţi provoace râsul, fiindcă ceea ce o caracterizează este lipsa de bun simţ, împerecherea de cuvinte incoherente sau cari sună la fel, în sfârşit acel spirit neaşteptat , care ţâşneşte prin surprindere fie din jocul de cuvinte, fie din situaţiuni sau din simpla şarjă. Asemenea schiţe umoristice are şi d. Brăescu, dar ele nu se mărginesc aci. Cele mai multe, considerate de aproape, simt adevărate studii de tipuri, de stări sufleteşti, prinse, nu în mod exagerat, ci în toată sinceritatea lor, cu o preciziune remarcabilă şi cu un talent uimitor. Şi ele provoacă râsul, dar un râs mai fin, mai delicat, aş putea zice chiar superior, provenit mai ales din stările sufleteşti, ale personagiilor, din mentalităţile lor ciudate, precum şi din neprevăzutul situaţiunilor. Căci d. Brăescu este mai înainte de toate un excelent observator, un adânc cunoscător al oarniwijru. Numai ia câteva rânduri, cu puţine mijloace, ifi fixează un personaj, o stare psihologică, o situaţiune. Nimic de adăogat, nimic exagerat, nimic de prisos. Sub acest raport, d. Brăescu poate cu drept cuvânt fi socotit cel dintâi umorist psiholog în literatura noastră. * * # Dintre tipurile studiate de d. Brăescu, militarii şi în special gradele superioare ocupă primul plan. In direcţia aceasta a avut ca protagonist pe răposatul Tony Bacalbaşa, al cărui moş Teacă este încă în amintirea tuturora, şi pe alţii mai puţin cunoscuţi. Probabil că vâna aceasta nu este pe deplin sleită. In cariera militară, ca şi nu în toate ramurile vieţii, pe lângă elemente de valoare, se mai găsesc pe ici pe colo şi mentalităţi excepţionale. Cu observaţiunea sa ageră, automl a surprins câteva tipuri de felul acesta în exerciţiul funcţiunii lor, şi le-a redat cusururile în câteva scene de un humor irezistibil. Aşa, în bucăţile acestea privitoare la militari, dăm de un colonel pentru care „omnivor“ însemneaz „mâncător de oameni, canibal“, ci un alt colonel care dă ordine tarece, imediat retrase după împrejurări, după condiţii, sau când sui în contradicţie cu ale superiorului care-şi creşte purcei la regiment. In Aşa-i piesa găsim Istori în trei tablouri a unei spălătore, „care ştie şi prăjituri“, angajat pentru copiii de trupă ai regimentului, şi care trece rând pe râu în serviciul căpitanului, maiorulu colonelului şi generalului. Iar Profilaxie, pe un colonel care simt bucurie nespusă când află o păduchele socotit exantematic estoctopod, cu opt picioare, şi dec românesc, fără niciun pericol, o ordonă în consecinţă : „Nu-i nimic, să iasă tot regimentul... e octopod săracul, nu-i nici o primejdie, e d-al nostru..." Toate aceste tipuri de militari autorul ni le redă într’un mod natural, fără umbră de satiră sau di răutate. Se simte că le-a observa cu indulgenţă, cu inima, şi că s’ silit a ni le face simpatice. Mai toan Citiți continuarea in pagina: lla. Chiestiai silei Conferinţa profesorilor D. DR. ANGHELESCU : Ce ne trebuie, in primul rând, pentru asanarea universităţilor? D. MATEI CANTACUZINO In primul rând ne trebuie un ministru al instrucţiei publice ! Boala d-lui Harriot Primul ministru francez este bolnav, aşa cel puţin ne-au înştiinţat telegramele de câteva săptămâni. Şi acum se telegrafiază că, dacă boala d-lui Herriot se va prelungi, e probabil că un alt şef de guvern să-i urmeze. Fireşte, opinia publică începe să vadă altceva în dosul acestei boale, se spune cum că d. Herriot nu mai poate face față angajamentelor integrale ce și-a luat înainte de a veni la guvern, după cum nu mai poate executa întocmai politica pe care a inaugurat-o mai ales fată de Rusia. Fiind la guvern, în Anglia, cabinetul Macdonald, atât de favorabil Rusiei, adică Sovietelor, d. Herriot a luat şi d-sa o atitudine conformă ; înţelegerea realizată cu Moscova şi cedarea flotei lui Wrangel intrau în cadrul acestei politici plăcută a Londrei. Dar iată că alegerile generale dau un rezultat aproape neaşteptat, guvernul laburist este înfrânt, iar partidul conservator este adus la cârmă cu o majoritate necunoscută în Anglia. Politica actualului guvern englez faţă de Soviete este alta, iar d. Herriot consideră de cel mai mare interes pentru Franţa menţinerea bunelor relaţiuni cu Anglia. Cum s’ar putea împăca aceste două tendinţe, cum va putea d. Herriot menţine strânsa înţelegere cu Anglia dacă aceasta va reclama o atitudine foarte energică faţă de Rusia, pe cât timp d. Herriot se reazimă pe o majoritate care nu poate trăi decât cu concursul partidului socialist ? S’a mai pus în circulaţie şi posibilitatea încheierii unui pact de siguranţă între Anglia şi Franţa, însă proiectul unui astfel de pact a fost pregătit şi discutat la Cannes între d-nii Lloyd George şi Briand. S’ar părea, prin urmare, că necesitatea acestui pact revenind la suprafaţă, omul care l-a imaginat sau l-a găsit necesar cu trei ani în urmă, ar fi indicat ca să prezideze la realizarea lui. Situaţia în Franţa este caracteristică acum. De Herriot, din cauza ofensivei luată de comunişti, e nevoit să procedeze energic, să expulzeze pe comuniştii străini şi să reprime propaganda comunistă cu asprime. Dar sunt în partidul socialist pe care se reazimă d. Herriot, oameni aparţinând extremei stângi, cari nu se pot face solidari cu o astfel de politică de represiune violentă. De aci o întunecare şi o tulburare a situaţiei. Este cert că buna înţelegere cu Anglia nu poate fi menţinută în împrejurările de faţă decât adoptând o politică, dacă nu chiar agresivă, dar energică faţă de Soviete, pe când politica generală a d-lui Herriot nu cadrează deloc cu această directivă. Prin urmare n’ar fi de mirare ca boala d-lui Herriot să se prelungească, iar d. Briand, de pildă, să vină la guvern. Dar d. Briand nu este agreat de socialişti. Socialiştii nu-l iartă pe d. Briand că l-a părăsit, socialiştii nu-l pot susţine la guvern pe el, omul care fiind la guvern, a reprimat brutal o grevă a personalului căilor ferate. Prin urmare, deodată cu... prelungirea boalei d-lui Herriot, s’ar putea întâmpla ceva mai mult decât o schimbare la şefia guvernului. S’ar putea întâmpla o modificare mai adâncă: formarea unei alte majorităţi, de pildă trecerea socialiştilor in opoziţie în urma formării unui cabinet compus din radicali-socialişti şi o parte din republicanii numiţi acum din dreapta. „Adică , nesiguranţa, haosul pentru câtva timp, succesiunea câtorva cabinete fără o personalitate de mâna întâia în frunte şi, nu prea târziu, un nou apel la ţară. Se va însănătoşi repede d. Herriot ? Iată întrebarea. 1 Constantin Bacalbaşa NAZBAŢII NICI O MISIUNE Ori de câte ori pleacă în state d. Vintilă Brătianu — şi destul de des ■— oficiosul gi lui ne informează imediat nistrul de finanţe n’are nici siune specială. E un mijloc excelent de a băga de seamă când se’ntoarba românului „cu coada în cioare“. . Aşa se Întâmplă şi-acum cul d-lui Inculeţ... „Viitorul“ formează iarăşi că nu era nici o misiune specială. Aşa cum a pornit-o, să nu raţi dacă într’o zi, foarte ap „Viitorul“ va lămuri că part beral nici... n’a fost la puter cești trei ani din urmă și că dacă a fost, n’a avut absolut misiune... Ceeace e foarte confirm faptei!