Adevěrul, iunie 1925 (Anul 38, nr. 12719-12743)

1925-06-25 / nr. 12739

CM 38Jr.—12739. * * * Joi 25 Iunie 1925 Adevărul mvriATfim JAL V- BELDIMAN 1888—1897 FONDATORI I CONST. MILLE 1897-1920 m/Fwm 800 lei pe an an. ABONAMENTE 300 lei pe 8 lani. ISO lei pe 3 lani. BIROURILE: București, Str. Sărindar No. 9—11 Centrala 8/67. Direcția 57/71 TELEFOANE! * 24/73. Adstraţia 7/69. n 46/79. Provincia 10/66. D-l Guernot a declarat plecând că, totuş, Brătienii vor putea vorbi oricând în Franţa... ...Numai că acolo au ei grije să... „n’o ia pe româneşte“!... Guvernul şi d. Guernul Greaua situaţie politică din Franţa r. f-r.i.g. Am căutat zadarnic tn ziarele o-« perit prin urlete glasul d-lui Guerficioase de aseară — în cel românul au fost în realitate uneltele unei nese, dar mai ales în cel francez perfide machinatiunl a autorităţilor, care trece în străinătate — nn cu care la rândul lor au lucrat din cuvânt de desaprobare, de energică din Înalt, adică s-au abţinut de la protestare şi desolidarizare, despreorice măsură de prevenire şi reprefanta mănunchiului de iresponsabil care au împiedecat Luni conferinţa d-lui Guernot. Acele ziare nu au publicat nimic, nu au înregistrat măcar faptul gol, care, oricum nu e lipsit de importanţă şi nici de consecinţe politice neplăcute. Am fi vrut să vedem cel puţin de formă,ce puţin .Un pudoare, un gest de regret din partea guvernului care a ţinut să primească pe secretarul general al Ligei Drepturilor Omu- lui şi să-l dea asigurări. Şi aveam dreptul să credem că dacă guvernul e lipsit de simţul ruşine şi al trnei elementare obligaţii de curte"te pentru un strein de seamă, el va avea cel puţin prudenţa să caute a-i da o cât de slabă reparaţie sentimentală, întriun moment când regele şi câţiva membri ai guvernului nostru sunt pe punctul de a riza din nou de ospitalitatea Frânatei. Un asemenea gest nu l-ar fi costat prea mult și l-ar fi scăpat de neplăceri posibile și care ar fi în adevăr costisitoare.* Tăcerea aceasta, care echivalează cu o aprobare formală face pe deplin — dacă mai era nevoe — dovada rolului odios pe care guvernul l-a avut în această ruşinoasă afacere. Ea confirmă în chip evident că iţele scandalului porneau de la ministerul de interne şi că guvernul care atunci când vrea ştie să împiedice desordinele şi să asigure libertatea întrunirilor, este cel care a dorit Incidentul şi l-a pus la cale. Sgomotoşi tineri ce au accesiune. Guvernul şî-a mărturisit Involuntar toate păcatele, toate concepţiile şi practicile mizerabile, tot reacţionarismul şi dispreţul pentru demonstraţiile legalist®, fie ele numai teoretice. In acelaş timp au servit d-lui Guernut, după conversaţiile duicegi cu dânsul, o probă de bizantinism şi ipocrizie. Căci ce primejdie putea prezintă o conferinţă teoretică, fără legătură directă cu ţara noastră, ţinută de un om plin de tact şi de măsură. Ea nu putea tulbura nici liniştea guvernului, nici liniştea ţării. Impiedicând-o totuşi prin cele mai condamnabile mijloace, guvernul a arătat că însăşi exprimarea ideei de legalitate, însăşi afirmarea că omul are dreptul la o viaţă mai demnă şi mai liberă şi că o ligă care tinde să i-o asigure e un lucru util, înseși aceste elementare postulate democratice, i se par primejdioase. E evident că această atitudine implică o concluzie tot atât de elementară. Aceea că legalitatea nu există șl că guvernul are Interes s‘o refuze. Tinea guvernul ca acest lucru să fie spus In străinătate? Tinea el mai ales să Indispună atâtea cercuri ale opiniei franceze, de al cărei sprijn avem nevoe? Si dacă nu, de ce a comis Infamia şi de ce nu a căutat in urmă s‘o repare cât de puţin? a ' ■ Ad. Avem excedente, dar n’avem vagoane O politică dezastruoasa pentru economia naţională . Minciuna bugetară, graţie căreia IL ministru al finanţelor poate etala, în faţa ochilor admirativi ai partizanilor, excedente fictive, a fost din nou pusă în lumină graţie Incidentului stârnit de creditul de120 de milioane cerut de căile ferate şi refuzat de ministerul finanţelor. C C. se ştie despre ce e vorba. D. Vintilă Brătianu refuză să aprobe un credit de 120 de milioane cerutde direcţia c. f. r. ca necesar reparărei unui număr însemnat de vagoane acoperite deteriorate, fără de cari transporturile de cereale, în campania ce e pe punctul de a începe, vor suferi foarte mult. * D. ministru al finanţelor refuză să aprobe acest credit special fiindcă.. nu are excedente bugetare ! Acesta e adevărul care a ieşit acum încă odată la lumină. Anul bugetar se închee definitiv la 30 iunie, dată la care se poate socoti cifra exactă a excedentului. Or, excedentul cu care s’a lăudat atâta d. Vintilăț Brătianu, a fost un excedent fictiv, deoarece încă Înainte de a i se fi făcut repartiţia el fusese în întregime angajat în cheltueli inevitabile, aşa că astăzi nu se mai găsesc, bani pentru nevoile căilor ferate şi îndeosebi pentru transportul recoltei. Iată, prin urmare, cum faptele vin să verifice afirmaţiunile noastre repetate cum că excedentele bugetare sunt fictive. Ele au fost obţinute, pe hârtie, printr’un procedeu vicios. Bugetele diverselor servicii au fost comprimate la cheltuieli pentru a se obţine excedente aparente, dar aceste excedente au fost înghiţite încă în cursul exerciţiului de nevoile rămase nesatisfăcute ale serviciilor. O sîntplă jonglerie, biurocratică, care permitea să se înfăţişeze ca excedent ceea ce nu era decât cheltuială normală. •• • . Dar nîci măcar după întrebuinţarea acestor „excedente“ aşa de drag! inimii d-lui Vintilă Brătianu, bugetele nu s’au putut , echilibra. Dovadă chiar şi creditul de 120 de milioane reclamat de direcţia c.f.r. prin ministerul comunicaţiilor. Intr’un buget real nu trebuie oare să se prevadă toate cheltuelile necesare bunei funcţionări a căilor fetite măcar pentru satisfacerea nevoilor curente? Dar care cheltuiala ar fi fost mai necesară decât a Parlament ceea a reparărei vagoanelor destinate transportului recoltei? Cum poate fi socotit echilibrat un buget care îasă o ţară agricolă fără mijloace de transport, exact în ajunul campaniei de transporturi ? IlCă altminteri, situaţia de la căile ferate nu e unică şi nici excepţională. E*t6 regula la toate serviciile. Pretutindeni bugetele de cheltuieli au fost comprimate la maxiimum pentru a lăsa posibilitatea unor încasări superioare cheltuelilor. iDniv «pretutindeni iarăş serviciile ,sânt în suferinţă şi giranţii lor, neputând să satisfacă nevoile pe calea bugetului văzut,reclamă stăruitor părţi, cât mai mari din repartiţia excedentelor. Incidentul cu creditul reclamat pentru repararea vagoanelor nu face decât să atragă încă odată atenţia asupra absurdităţei unei asemenea politici. Căile ferate n’au astăzi cu ce să transporte cerealele din noua recoltă, şi dacă d. Vintilă Brătianu va stărui în refuzul d-sale, e lesne de înţeles dezastrul pe care-l va suferi economia naţională de pe urma acestui fapt. ifMX ‘~f *v Cenzor O telegramă din Belgrad anunţă că presa iugoslavă l-a sărbătorit pe d. Ştefan Cicio Pop cu prilejul mplinirii a şasezeci de ani. S’a amintit totodată acolo de lupta dusă de acest fruntaş ardelean in Parlamentul de la Budapesta unde, alături de deputaţii sârbi şi croaţi, a apărat drepturile naţionalităţilor oprimate. Dar chiar In timpul războiului, — după cum remarcă ziarul „Red”, — d. Cicio Pop s a Îngrijit de sârbii din lagărele de Internare. A dat In vileag atrocităţile cari se săvârşeau acolo. A cerut anchete cari — curios ! — s’au făcut şi au şi dat rezultate : Internaţii dela Arad au fost eliberaţi. Sârbii şi-au adus aminte că, odată, au purtat lupta pentru eliberare alături de acest mare om de Inimă , deasemeni n’au uitat că, In timpul războiului, l-au văzut printre dânşii In lagăre — dându-le ajutor. . . ^ Şi sârbii l-au sărbătorit. Dar d. Cicio Pop n’a dus lupta numai in numele naţiunii sârbeşti oprimate, ci in prealabil In numele naţiunii româneşti. — Iar sufletul d-sale larg, gata in orice clipă să Intervină pentru sârbii torturaţi şi in mizerie, s’a cutremurat mal profund Încă in faţa durerilor neamului românesc — căruia i-a dat sprijin, ridicând la nevoe proteste dârze. Străină au avut grijă de aniversarea prietenului lor. Românii Insă l-au dat uitării. Şi poate-i mai bine aşa.« D. Cicio Pop a scăpat cel puţin de insulte personale. Mai înainte majoritarii l-au strigat în — „Trădătorule... du-te la Budapesta!" Acum insă d. Cicio Pop s’a ales numai c’o Insultă colectivă. Epitetul: „câini turbat!” 1! priveşte şi pe d-sa, dar numai într’o mică măsură! Sunt aşa de mul! opozanţii Dar oare ce-a simţit d. Cicio Pop cetind telegrama din Belgrad? Peste graniţă sărbătorit —Tar aici: „trădător !”. .câine turbat’’, alungat la hingherii de la Budapesta... Par’că trăim în țara basmelor... M. 5.. Socialiştii şi guvernul Painlevé Răsboiul marocan şi dificultăţile financiare Aşa cum stau lucrurile până în momentul când scriem, ieşirea socialiştilor din cartelul partidelor de stânga cari au susţinut guvernul d-lui Herriot mai întâi şi apoi pe cel actual al d-lui Painlevé, pare hotărîtă. Telegramele cari au anunțat aceasta, adaogă însă că guvernul actual este sigur de o mare victorie în Cameră, este adică sigur că va obţine majoritatea, fiindcă defecpunea socialiștilor, va fi cu prisosință compensată de voturile partidelor de dreapta. Toată întrebarea este, dacă d. Pavileve va socoti acest vot, ca un vot de încredere de care trebuie să ţie seamă, care adică îl îndreptăţeşte să rămâie la cârmă.. El este şeful unui guvern de stânga, şi este discutabil dacă va socoti ca un succes moral al său, că dreapta îi sprijină politica, în clipa când o importantă parte a stânge!, o dezaprobă. * Totus sunt si motive ca d. Painlevé să nu demisioneze. Chestiunile asupra cărora s’a produs dezacordul ca socialistă sunt două: 1) războiul din Maroc care costă şi ameninţă să coste multe vieţi omeneşti şi bani mulţi, tocmai când Franţa se zbate în dificultăţi financiare din cari abia dacă se întrevede o ieşire ; 2) soluţiunile d-lui Caillaux in chestiunea dificultăţilor financiare. Socialiştii, adversari din principiu al războiului, nu pot vota credite pentru război. D. Painlevé nu poate renunţa la aceste credite. Şi el este adversar al războiului. El declară că e oricând gata să inchee pacea în condiţii onorabile, dar are convingerea că întregdomeniul colonial francez din Africa de Nord e în joc şi nu poate admite ca cineva să conceapă abandonarea acestui domeniu pe care îl socoteşte Indispensabil Franţei. Ad este 6 dl Pentru a împedica pe d. Guernot ca să-şi dezvolte conferinţa, onorabili, reprezentanţi ai svasticei, au întrerupt hiniduelile lor, pentru a cânta odată cu imnul antisemit, Marselieza. Colegul nostru Filotti a numit aceasta cu drept cuvânt o autoiro- __ nAzăre, o autoflagelare a inconştienvergenţă de vederi mnMelubilă, u demoniitat unuia din ce: mm iubiţi oameni ai Franţei, ca să zicem aşa : in animabili, cât preţuesc drepturile şi libertăţile, cele mei elementare cuceriri ale civizaţiei, în România ajunsă sub călcâiul svasticei sprijinite şi exploatate de un guvern, care se îngrijeşte, în felul său, de ziua sa de mâine. Dar faptul că huliganii — nu vroiai să admitem că au fost studenţi — au putut cânta Marselieza, cântul revoluţiei, cântul libertăţei, cântul umanităţei, dovedeşte şi completa lor ignoranţă. Ce este în capul lor Marselieza? Up pendantal imnului antisemit ? Cântul cu care floarea Franţei a alergat la apelul revoluţiei, împotriva despoţilor sanguinari, poate el fi profanat, fără pedeapsă, printr’o asemenea tristă şi josnică comparaţie ? „Amour saeré de la patrie „Conduis, soutiens nos brave ven. geurs! cialiştii nu pot vota creditele de război şi războiul. Guvernul nu poate renunţa la ele. D. Painlevé poate deci accepta să continue a guverna, dacă nu alte chestiuni voturile socialiştilor îi rămân asigurate, dacă adică sprijinul ce l-ar acorda dreapta ar fi numai Incidental și nu l-ar obliga să facă alte concesiuni, dacă primind adică voturile dreptei, nu ar fi obligat să se deplaseze el însuș spre dreapta. Cum dat fiind omul asemenea deplasare e imposibilă, acceptarea votului de încredere obţinut cu concursul dreptei, ar fi numai o amânare a demisiunii guvernului. Se pare însă că pentru alt® chestiuni voturile socialiştilor îi rămân acestuia asigurate, că el părăsind cartelul stângei, nu înţeleg să abandoneze soarta guvernului Pavnleven mâinile dreptei. Este deci probabil că ieşirea socialiştilor din cartelul stângei, nu va avea de urmare, cădarea acestui guvern. * Altfel stau lucrurile cu soluţiunile financiare ale d-lui Caillaux. Aci deosebirile dintre socialişti şi ministrul de finanţe, sunt mai mult o chestiune de oportunitate. Deţinătorii de economii, cărora statul trebuie să le ceară in anul acesta un credit de aproape 40 miliarde, — datorii flotante ce scad si pe cari trebuie să caute a le prelungi sau consolida, — aceşti deţinători de economii socotesc că sporurile de impozite propuse de d. Caillaux sunt din cale afară de apăsătoare. Socialiştii însă socot că sunt insuficiente, socot că sunt nedrepte fiindcă iau tot dela cei ce au puţin şi nu dela cei cei ce au mult, socotesc tri fine că nu rezolvă problema cea mare a finanţelor francezei ci o amână numa. Şi socialiştii cer un impozit pe capital, o prelevare asupra capitalurilor mari. Este ceva exact in ceia ce spun socialiştii. Franţa, cu o datorie internă de peste două sute de miliarde, nu poate spera Intr’o refacere financiară, fără a se atinge de capitalul însuşi. Poate că şi d. Caillaux găndeşte astfel In forul său interior, deşi burghez prin toate concepţiile şi sentimentele sale, are un respect exagerat pentru capitalul acumulat. Dar ca ministru de finanţe, ca om politic, el nu poate in nici un caz, să nu fie seamă de realităţi si o asemenea realitate hotărîtoare este psichologia specială a cetăţeanului francez, care consimte foarte greu la jertfe băneşti pentru fisc. Cu tot patriotismul său, simplu zvonul că ar fi vorba de un impozit pe capital, a determinat o fugă de miliarde peste graniţă. Poate deci că d. Caillaux se gândește să ajungă cu încetul, la colace socialista cer să se facă, imediat și dea’ntregul, nu crede însă — și aci are dreptate — că poate cere contribuabilului francez mai mult decât prevede în proectele sale, acum cănd e obligat să-i ceară a schimba bonurile sale de tezaur ajunse și scadentă, contra altora cu termen mai lung. Aceasta este situaţia. Ea nu va fi rezolvată numai prin dezbaterea care a început ori în Cameral franceză. Ea determină o stare critică prelungită, la capătul căreia e greu de prevăzut ce va fi. S-a atribuit d-lui Caillaux gândul de a împinge guvernul spre dreapta, nu fără Intenţiunea de a prepara venirea sa în fruntea unui minister de energică acţiune. Acesta-i un proces de Intenţiuni ce se face actualului ministru de finanţe şi care nu este motivat decât cu pretinsa sa ambiţiune. Nimeni nu poate prevedea, în cazul că acuzaţiunea ar fi dreaptă, dacă intenţiunile d-lui Caillaux ar putea fi realizate. Dreapta nu îi iubeşte, deşi îl susţine, fiindcă Franţa toată crede că în ce priveşte dificultăţile financiare, e omul situaţiei. Stânga nu l-ar susţine, dacă ar ameninţa predominarea ideilor ei, consfinţite de ultimele alegeri şi în această privinţă cartelul s-ar dovedi apt a rezista tuturor presiunilor. Or, el reprezintă majoritatea. Dar acestea sunt chestiuni de viitor şi situaţia din Franţa, necontestat foarte grea, foarte complicată şi foarte delicată, nu îngăduie decât aprecieri şi soluţiuni de fiecare moment Marselieza „Libertă, liberté, cherie „Combat* avec tes défenseuns!" „Libertate, scumpă libertate!" la ea tăceau si fac anei cântăreții Marseliezei. Noțiunea de Patrie le este scumpă, dar apelul de a o apăra e motivat prin faptul, că ei, luptătorii cari vor muri pentru dânsa, vor muri pentru libertate. Pentru libertate, nu pentru acea nebunie care crede să poată întoarce mersul lumii şi care acopere Patria de ruşine, prezentând-o ca adăpost al obscurantismului şi ca duşmană a acelor drepturi ale omului pe cari le-au, apărat cu sângele lor cântăreţii Marseliezei şi despre cari eroii svasticei, nu au îngăduit să vorbească unuia dintre cei mai vrednici urmaşi ci acelor cântăreţi. . L SUCHIAI111 de D.rar In revista „Arhiva pentru ştiinţa şi reforma socială’’ găsim un studiu al cărui titlu e „Oligarhia română’ şi autor d. Lotar Rădăceanu. Este încă un colaborator la opera — în ea însăşi foarte interesantă — a discuţiunilor dintre Români asupra României, asupra sensului, spiritului, formelor şi calităţii civilizaţiunei noastre proprii. Pitoresc în toate acestea, este că toţi teoreticienii, dela cei mai mici la cei mai mari, de la Maiorescu la Lovinescu (dacă ne este permisă această împerechere de cuvinte) — cu toţii fac critică după criteriile metodogiei marxiste. Cu toţii pornesc — pro sau contra — dela dogma marxistă fundamentală, potrivit căreia o ţară, in evoluţia sa istorică, se desvoltă dela fond la formă. Schimbările din lăintrul„ birjilor Literare”, unei societăţi , spune Marx—' în] .2.. Cu argumenta foarte deosebite, scep prin a afecta mai întâi,civiliza- socialiştii lui Dobrogeanu Ghereasia materială, instituţiile economic] trag din aceeaş premisă aceeaşi ceaparatul tehnic al comunităţii. concluziune: societatea române aţi numai în urmă „formele suprastructurale”, regimul politic şi ideologic, mentalitatea publică în ştiinţă, religie şi artă. Aceasta e direcţia , mişcării popoarelor , dealungul veacurilor. De la postulatul marxist — pentru a-l accepta, modifica sau inversa— purced toţii cercetătorii societăţii româneşti. După atitudinea lor faţă cu această dogmă, îi putem împărţi şi clasifica astfel: 1. Unii iau postulatul marxist ad- littsram: o evoluţie normală se face „dela fond la formă”, şi numai aşa, dacă România totuşi a putut proceda invers, însamnă că s’a înşelat, că realitatea a greşit, că ea e marele vinovat. Aceşti teoreticieni sunt — cetitorul i-a recunoscut desigur — Junimiştii „Converse”, pentru că e anormal evoluată, e neviabilă în starea în care se găseşte. Intre foudul economic nedesvoltat destul şi formele politice desvoltate prematur, se ridică o fundamentală contradicţiune. Şi regimul „neoiobag’’ e oglinda acestei antinomii. 3) Pornind dela Marx, dar pentru a-i inversa formula, poporaniştii d-lui Stere zic: O ţară poate tot atât de bine evolua dela formă la fond; şi-i tocmai cazul României Realitatea are dreptate. Ea există așa cum există. Poate slăbi, se poate întări. Dar începe prin a fi aceasta, și nu alta. Iar antinomia, nu-i semn de neviabilitate, decât dacă nu se poate rezolva. Or, totul face să credem că se poate rezolva. Anomalia este aci perfect anulabilă, perfect normalizabilă. 4) O a patra teorie este aceea a d-lui Sanielevici. D-sa porneşte tot de la Marx şi recunoaşte că, pentru a avea un socialism final, este nevoe de un capitalism prealabil. Or, acest capitalism nu-l avem încă. Pentru a grăbi venirea socialismului, să lucrăm deci la zămislirea capitalismului, etapă necesară şi fază inilnerabilă a comunismului triumfător. Aşadar, evoluţia se face dela feud la formei: n’avem încă nici fond nici formă. Să începem însă cu cel dintâiu. 5) In sfârşit, mai rămânea loc pentru o ultimă ipoteză neînfăţişată, pentru o ultimă poziţiedoctrinală neexploatată. Făcând un fel de algebră a teoriilor existente, calculând prin eliminare, rămânea finalmente disponibilă încă o combinaţiune, încă un punct de vedere. Iată-l în două cuvinte: a) Sensul evoluţiei se face tot cum spune Marx, de la fond economic la formă politică şi ideologică. Deci poporaniştii se înşală, şi specialiştii lui Gherea, precum şi junimiştii au dreptate, dar, bi Cu toţii — inclusiv d. Sanielevici—se înşeală când cred că acest fond economic ne lipseşte. In realitate, îl avem. Burghezia română există. Ce ne lipseşte e tocmai contrariul: e tocmai ideologia, cultură nematerială adaptată celeilalte, o mentalitate politică şi ştiinţifică apropiată. (Şi, aci, din nou : junimişti, poporanişti, socialişti şi aproape că şi samielevicişti se înşală.)) Dar care este fondul acela economic pe care îl avem deja și care își chiamă complectarea suprastructurală? Acest fond, nu-i altul decât bur Carnetul nostru Reciprocitate Un francez, profesor şi ziarist, conducătorul Unei instituţii de justiţie socială care e organul direct de control şi de demnitate al marelui popor al revoluţiei, — d. Guernot, — a fost împiedicat să vorbească la Bucureşti. A fost împiedicat prin violenţa administrativă asociată de sălbăticia profesioniştilor tulburării. A fost împiedicat în numele patriotismului... Stăm şi cugetam la starea de spirit firească a bietului franţuz, brutalizat, maltratat, insultat astfel, fiindcă voia să vorbească despre... Drepturile omului! Mă gândeam... E dreptul d-lui Guernot să-şi amintească acum, când mergând spre Parisul lui îşi reface scena groaznicei, desgustătoarei sălbăticii din seara plecării. Şi-şi va fi zicând: „În ţara mea vin Românii şi fac ce vor... Ţin conferinţe, fac chiar cursuri la Sorbona, joacă teatru, scriu la gazete, iau premiile Academiei, ajung profesori, practică medicina, fac negustorie, ne învaţă şi patriotism. Acum, chiar în ora aceasta, există cel puţin trei teatre pariziene, inclusiv casa aşa de naţională a lui Möllere, în care sunt aplaudaţi actori români.... Orice profesor român care ar vrea să ţină o conferinţă despre nu importă ce subiect — uneori chiar la Sorbona ! — e bine-venit în Parisul meu. Şi ea Guernut, cu situaţia mea deosebită în ierarhia morală a naţiei mele, cu autoritatea mea de împuternicit indiscutabil al opiniei pt£-blice franceze şi de acreditat sufletesc al guvernului eu nu pot Vorbi la Bucureşti despre o chestie ce este în patrimoniul banal al tuturor popoarelor civilizate Aşa va fi reflectând d. Guernul în vreme ce vîietele trenului grăbit îi vor Împrospăta în auz urletele de fiară şi fluerăturile barbare care au întâmpinat la Bucureşti Pe cel ce vrea să releve Românului că există Drepturile Omului, — în Franţa... Dem. TheotSorespu ~ ClîîfP" Adeverul Literar SCRISOARE DIN PARIS Un răspuns sentimental d-lui Octavian Goga Parisul este astăzi oraşul mondial cel mai primitor. Ospitalitatea franceză a fost totdeauna pe drept lăudată iar Parisul a fost azilul tuturor refugiaţilor politici, cari nu puteau trăi la ei acasă. Primitoare şi liberală, unică în felul ei, puternica cetate fermentează toate curentele sociale. Veneam într’o seară înăbuşitoare de Iunie dela una dintre acele adunări publice, ce se ţin în sălile celebre dela „Sociétés savantes”, unde toate ideile se încrucişează, toate opiniile sociale şi politice işi găsesc o tribună şi oratori; unde alături de vocea stridentă a regalistului L. Daudet răsună invectivele comuniste aduse vechei ordine sociale; unde până şi îngerii revoltaţi contra despotului celest îşi urziră planurile de răsturnare a lui Savaot... ne povestea maestrul Anatole France în romanul „La révolte des Anges". De astă dată fusese vorba de România. Secţiunea franceză a societăţii de ajutor pentru victimele capitalismului mondial, aranjase un meeting de protestare contra arbitrarului şi tiraniei, întronate la noi de guvernul brătienist, care, sub eticheta raţiunei de stat, în numele ondinei şi a interesului vital al neamului românesc, urmăreşte aranjarea tuturor afacerilor, în dauna marelor mase româneşti, cinstite şi muncitoare, pe cari nimeni aici nu le confundă cu oamenii guvernului brătienist, înjghebat după generoasa mişcare din 1848, partidul liberal printr’o evoluţie, care aici nu ne interesează, a ajuns astăzi să reprezinte în România extrema dreaptă şi nu atât prin principii şi doctrină —de atâtea ori înşelătoare — ci mai ales prin sistemul de guvernământ, să ducă lupta cea mai crâncenă de clasă, în loc să guverneze pentru adevăratul interes şi bine al neamului românesc. Plin de desgust şi tristeţe, în prada unei insomnii, am luat să răsfoim ultimul număr al revistei d-lui Goga „Ţara noastră”. Ora înaintată, nervii excitaţi, un asfinţit roşu de lună după hornurile uzinei din faţă.. „Luaţi aminte — scrie d. Goga — în prima perioadă, de formare a unităţii noastre de stat, cdnd clasa conducătoare se lasă răpită adesea de lozinci mici şi inoportune, cdnd dărâmarea metodică a unor intruşi se resimte la toate colţurile, prin graiul imaculat al tinerei generaţii de intelectuali se propagă dreptul nostru de existenţă". Cum sună cuvintele acestea de bizar! Ca rezonanţă şi cadenţă ele ar aminti par că pe poetul, care a cântat nu aşa de mult revolta „Oltului" şi care a sintetizat pe atunci, pentru intelectualitatea transilvăneană, as(Citiţi continuarea în pag. 11-a). NAZBATI1 DIALOG ISTORIC Suntem informaţi că dialogul dintn căţelul dela Florica şi d. Ionel Brătianu — dialog de care a vorbit emoţionat primul ministru la Deva — s’a urmat în chipul următor: D. Ionel. — Ce e cu tine, Azorel de ’ntorci coada la mine? Căţelul. — Nu te pot suferi.« D. Ionel. — De ce, Azorel, de ce, copilul meu? Nu eşti tu singurul meu consilier? - Căţelul. — Te-ai purtat ca un porc cu mine! D. Ionel. — De ce, inima mea? - Căţelul. — Mă mai întrebi? ' D. Ionel. — Nu înţeleg nimic, sus, fletul meu! . Căţelul. — Ca un porc de câine. D. Ionel. — Ce-am făcut? Căţelul. — Ai zis că puţin ifi pasă de câinii cari latră după automobilul tău, deşi ei sunt singurii oameni cari protestează cura se cuvine împotriva risipii inutile pe cari o faci cu benzina şi cauciucurile Statului.« D. Ionel, sentimental, l-a făgăduit să revină și a revenit... Kt. . * * Chestia zilei Marseilleza! Sălbaticii cari au împiedicat conferința d-lui Guertiut, au cântat! „Marseilleza",. (Ziarele). MARSELIEZA .• Eu port facla luminei ! Eu chem, la luptă pentru ’dreptate, egalitate, fraternitate. Eu voi călca peste svastice, cum am călcat peste toate puterile întunericului( ghezia reprezentată prin finanţa şi industria feudală în jurul partidului marelui Ion Brătianu. * Iată punctul de vedere cel nou. Nou pentru că nimeni până atunci nu cutezase a vedea în burghezia liberală română altceva decât o realitate politică. Realitate impunătoare şi fără îndoială binefăcătoare. Dar, oricum, străină de economie, cantonată aproape exclusiv în domeniul valorilor juridice şi morale. Nimeni nu îndrăznise a o privi ca pe o populaţie propriu zis muncitoare, în felul burgheziilor capitaliste din Apus. D. Sanielevici spusese că o asemenea populaţie trebue să o căpătăm de aci înainte pentru a face posibil avenamentul socialismului—, dar nu îşi luase răspunderea să afirme, chiar aşa, că o avem de pe acuma. O asemenea întreprindere, grea şi riscată, trebuia să-şi aştepte multă vreme teoreticianul. Căci era nevoe aci de un om totodată iscusit şi curajos, un om fără teamă de realităţi, şi totodată stăpân pe mijloacele seducţiei prin stil meşter în a amesteca silogismul cu polemica Toate aceste calităţi le reuneşte (Căiţi continuarea în pag. 11 a).