Adevěrul, septembrie 1925 (Anul 38, nr. 12796-12821)

1925-09-01 / nr. 12796

Hrlul 38. — Nr. 12796. Marți 1one 1926 1888—1897 E 1897-1926 BIROURILE: București, Str. Sărindar No. 9—l1 TELEFOANE ! Centrala 8/87. Direcția 57/72. .1 *» 24/73. Adstrația 7/69.' *. 48/79. .Provincia 10/6R1 D-l Ionel Brătianu a plecat la Carlsbad ca sa-şî vindece ficatul. ...După alegerile agricole, ficatul Excelenţei Sale suferea de o vizibilă creştere a fierii! Libirali și alegerile comunale După aflarea rezultatului alegerilor pentru Camerele agricole, în unele cercuri politice se colporta ştirea că liberalii, speriaţi de ruşinoasa lor înfrângere, ar avea de gând să renunţe la ideea de a mai face alegeri comunale. Chiar printre conducătorii partidului erau unii cari declarau că experienţa încercată la Camerele agricole nu poate şi nu trebue să mai fie repetată. Se punea înainte prestigiul partidului. Dacă înfrângerea suferită la Camerele agricole putea fi pusă pe seama lipsei de caracter politic a noilor instituţii, cum şi în seama... unei rătăciri momentane a unui.......grup restrâns de profesionişti“, ce s’ar mai fi putut invoca pentru a scuza un eşec eventual, adică sigur, în alegerile comunale? Alegerile comunale şi judeţene au avut la noi totdeauna un caracter politic, iar despre colegiile cari votează la comune şi la, judeţ, nici măcar „Viitorul“ nu ar mai putea spune că sunt un corp restrâns de profesionişti. De aci ideea de a se renunţa la efectuarea alegerilor comunale, în cari eşecul, prevăzut cu certitudine, era să fie şi mai mare decât la alegerile pentru Camerele agricole. O înfrângere, în opoziţie, nu era să fie aşa de ruşinoasă ca o cădere la guvern. Mai ales că liberalii sunt deprinşi cu căderile cele mai categorice ori decâte ori înfruntăm lupta în opoziţie. In parlamentul trecut avut-au oare mai mult de 6 deputaţi? Se pare însă că, după trecerea primelor clipe de uluială, ideea amânării alegerilor a fost abandonată, şi în cercurile liberale se afirmă din nou că guvernul Brătianu va prezida alegerile comutniale şi judeţene, sarcina aceasta intrând în programul a căruia îndeplinire şi-a propus-o șeful partidului. Revirimentul — căci e un reviriment — s-a produs în urma pledoariilor unor corifei ai partidului cari nu văd în eventuala înfrângere a liberalilor în alegerile comunale numai chestiunea de prestigiu, ci au în vedere latura, practică,a problemei. Astăzi ,putem afirma că cea mai mare parte din conducătorii partidului sunt câştigate pentru ideea efectuării alegerilor comunale şi judeţene. Ei cer laceste alegeri nu în speranţa linei biruinţi — o asemenea speranţă nu mai nutreşte nimeni — ci cu gândul de a salva totuşi pentru partid măcar câteva consilii. Şi ,ceea ce i-a întărit în această atitudine, e tocmai rezultatul dezastruos al alegerilor pentru Camerele agricole. Liberalii își dau seama acum, după scrutinul de săptămâna trecută, de impopularitatea partidului lor şi corifeii partidului nu ascund convingerea că şi câştigurile obţinute în ultimele alegeri, le-au obţinut numai graţie faptului că sunt la putere. Prestigiul autorităţii guvernamentale, presiunea administraţiei, teroarea jandarmilor, toate acestea, le-au salvat situaţia în judeţele în care au izbutit să se aleagă. Fără aceste atuuri importante, e sigur că listele liberale nu s-ar fi putut alege nici în cinci judeţe măcar. Or, a lăsa altora sarcina de a le prezida, înseamnă pentru liberali a pierde orice speranţă de a fi reprezentaţi în consiliile comunale şi judeţene. Acestea însă au, din punctul de vedere politic, o însemnătate mult mai mare decât Camerele agricole. In adevăr, după noile legiuiri, consiliile comunale şi judeţene din fiecare judeţ, constituite în colegiu separat, trimit în Senat câte un reprezentant. In total e vorba de 76 de senatori aleşi de membrii consiliilor comunale şi judeţene. Dacă alegerile le-ar prezida guvernul viitor, liberalii ştiu bine că n’ar putea nădăjdui, lăsaţi la propriile lor forţe, să obţină majoritatea în consiliile nici unui judeţ. Pe când dacă le efectuiază ei, le mai e îngăduită o speranţă : speranţa de a reuşi în câteva, consilii, graţie zestrei guvernamentale, graţie presiunilor administrative, graţie concursului jandarmilor. Chiar dacă alegerile comunale ar însemna pentru ei un nou dezastru şi n'ar izbuti să câştige decât un sfert din numărul total al consiliilor, sfertul acesta ar fi preţios, căci ar însemna atâţia senatori liberali în viitorul Senat. Şi cine ştie dacă afară de aceştia şi de senatorii de drept pe cari şi i-au asigurat prin noua Constituţie, vor izbuti, prin alegeri, să mai scoată vreunul ! Acestea sunt consideraţiile cari au produs revirimentul de care vorbeam şi care face pe corifeii liberali săi afirme iarăşi că, înainte de a părăsi puterea, guvernul actual va proceda la constituirea consiliilor comunale şi judeţene, potrivit noilor legiuiri. Iosif Nădejde Congresul ecumenic S’a dat la noi prea puţină atenţiune congresului internaţional pentru creştinismul practic sau cum ţinte mai expresiv englezii: Conferinţa creştină universală pentru viaţă şi muncă. Totuşi biserica noastră a fost şi ea reprezentată la acest congres. Presa suedeză, in capitala căreia congresul a avut loc, îl numeşte ecumenic, adică universal, cuprinzând tot pământul. De fapt el a cuprins toate bisericile creştine, afară de cea catolică. Lipsa acesteia, e de o Însemnătate formidabilă, dată fiind importanţa catolicismului. Dar ea se explică prin exclusivismul Romei, care nu recunoaşte altă biserică creştină decât cea a ei. ţ Totuşi nu era motiv pentru acest exclusivism. Chiar dacă-i ecumenic, nu-i vorba de un sinod, ci de un congres. Chiar dacă data congresului, anul 1925, corespunde cu centenărul al şaselea al Sinodului de Nicea — ordinea de zi a congresului marchează toată deosebirea preocupărilor şi nevoilor cretinilor din aceste două epoca. Sinodul din Nicea s'a ocupat mai ales de chestiuni dogmatice, congresul din Stockholm se ocupă mai mult de aplicarea practică a principiilor creştineşti. Şase sute de delegaţi, reprezentând 37 de biserici, au dezbătut asupra acestei probleme. Ar fi fost de dorit ca asupra acestor dezbateri să se relateze mai amănunţit prin presa noastră. Mai ales e de mirat că cea care face atâta caz de creştinismul ei, nu s’a ocupat de ele. Poate că unde ele au fost inspirate în primul rând de spiritul celei mai largi toleranţe. Astfel congresul a avut să se ocupe de o moţiune cu următorul conţinut: „Biserica consideră ca o îndatorire internaţională, care angajează toate statele, de a proteja drepturile minorităţilor naţionale, religioase şi de rassă. Ea vede în aceste minorităţi, fraţi aflători în nevoie, cari au nevoie de un ajutor compătimitor şi afirmă, că biserica însăşi are îndatorirea, ca să intervie în favoarea minorităţilor ce s'ar afla în ţara ei, ca protectoare şi apărătoare“. Am citat această moţiune, fiindcă sa explică poate de ce aprigii apărători ai creştinismului de la noi, au ignorat congresul ecumenic al creştinismului practic. Cum le-ar putea conveni un asemenea creştinism practic lor, cari propovăduesc ara in numele creştinismului ? Or, moţiunea citată, indică spiritul care a domnit în toate chestiunile de cari congresul s’a ocupat: rătezoi. Lina Naţiunilor. Alături de această moţiune trebue citată următoarea: „Biserica intrând intr’o acţiune supranaţională pentru înţelegerea Intre popoare porneşte dela ideia, că un sentimentul ei patriotic faţă de propriul ei popor, trebue să fie tot atât de departe de un naţionalism excesiv cât şi de cosmopolitism". Totuşi acesta-i" creştinismul ce trebue propovăduit la noi, acesta-i singurul creştinism adevărat şi nici un glas nu s'a auzit la Stockholm care să îndrăznească a spune altfel. Aceasta nu va Împiedeca faimoasa ,,Ligă creştină" dela noi să ia numele creştinismului In zadar şi să falsifice blânda religie a lui Crist turnând într'insa, veninul urei şi al brutalităţei. L Note Din fundul unei păduri, în fundul unui judeţ, din buricul ţării. Nu e cine ştie ce monument care să merite a fi văzut nici menit să treacă unei posterităţi prea îndepărtate, iar Marin — pur şi simplu — e ca de la cer la pământ de Aristotel, Newton, Berthelot, France, etc. Dar sentimentul lui Marin a fost foarte viu, nobil şi altruist când a făcut fântâna asta, cu sudoarea frunţii şi cu o pungă subţire. Rockfeller nu face, proporţional mai mult, când umple lumea cu biblioteci, spitale şi burse de studii. Când, pe o zăpuşală ca cea de acum, bea un pahar din apa cristalină şi rece ce se scurge din fântâna lui Marin — căci de fapt fântâna e un izvor captat ce vine de sub tmn deal acoperit de Păduri — în văgăuna asta umbrită şi departe de orice aşezare omenească, zici bogdaproste lui Marin, şi să-i fie pe ceia lume, după cum a dorit el să i se zică când şi-a executat opera. Dar pe dată adaogi: Ce i-a venit oare lui Marin să betoneze acest izvor, să-i pue acoperemânt, să-i meşteşugiască ighiab, ulucă de adăpat şi scurgere tocmai în pustietatea asta ? Gândîtu-s’a el numai la mistreţi, lupi, vulpi şi bursuci ? Prea ar fi făcut artă pentru artă. Dar când întrevezi printre crengile pădurii lanurile de porumb, de păioase, de nutreţuri semănate, îndată îţi dai seama că mei om nici vită n'ar îi fost în stare să ogorască, să samene, să secere şi să care atâta întins de bucate fără fântâna lui Marin. Fi a făcut cu putinţă, cu milostenia lui, toată această muncă roditoare. Fără de el, fără fântâna lui, nici o pădure din partea locului nu s'ar fi defris** . Index Sfârşitul unei lesende imnteraii Descreşterea exportului şi ameninţarea echili bugetar Deşi nu suntem în poziţia feri- ' cită a cetăţenilor altor state,—printre cari şi Bulgaria şi Iugoslavia— de a putea cunoaşte, puţine zile după încheerea lunei, statisticele complecte ale comerţului exterior, finanţelor publice, etc., putem totuşi, cu o întârziere de câteva luni să judecăm şi desfăşurarea vieţei noastre economice. Cunoaştem astfel cifrele comerţului exterior pe primul trimestru al anului acesta şi la nevoe, găsim orientări interesante în statistica încasărilor vamale până la sfârşitul lunii iulie. E un progres care ne îndreptăţeşte speranţa că vom putea, la o dată apropiată ajunge chiar la regularitatea şi promptitudinea statisticelor bulgare. Să ne bucurăm şi de acest progres, pentru că nu ne vom mai găsi dezarmaţi faţă de afirmaţiunile prezumţioase ale oficialităţii cu privire la rezultatele dirijării gospodăriei naţionale. * In primul trimestru al anului în curs, balanţa comercială se soldează cu un deficit de peste 600 milioane de lei (7198 milioane import faţă de 0581 milioane lei import). Bineînţeles că acest rezultat al primului trimestru n'ar putea fi socotit ca o indicaţie sigură asupra ceeace va fi balanţa definitivă. Avem însă la dispoziţie alte cifre care ne permit să afirmăm că exportul n-a sporit nici în lunile următoare şi că importul a crescut. Într’adevăr, din situaţia încasărilor vamale până la sfârşitul lui Iulie 1925 reese evident acest lucru, căci Încasările din taxele de export s’au menţinut in toate lunile la nivelul încasărilor din primele trei luni, asupra cărora cunoaştem cifrele comerţului exterior. Dimpotrivă, încasările din taxele vamale de import sunt în accentuată creiere faţă de primele trei luni ale mului. Sunt cifre oficiale, cele de care ne folosim şi ele nu admit două interpretări. Dealtfel, mişcarea aceasta de regres a exportului nu datează de la Începutul anului acesta pentru a putea fi pusă în sarcina unei trecătoare conjunctul nefavorabile. Exportul anului trecut a fost în deficit faţă de exportul anului 1923, cu 175 de mii de tone iar balanţa comercială s-a soldat numai cu 1660 milioane de lei faţă de soldul excedentar de 5078 milioane lei în 1923. Prin urmare, chiar dând deplină crezare cifrelor oficiale, deşi avem puternice motive de a le pune la îndoială sinceritatea, constatăm că din 1923 încoace, producţiunea şi comerţul sunt în puternică descreştere Cât priveşte continua creştere a valorii comerţului exterior, în timp ce cantităţile sunt în descreştere sau cel mult statornice, nu este necesar să insistăm prea mult pentru a convinge că ea se datoreşte deprecierii neîntrerupte a leului. Neînsemnatele deplasări ce s-au produs în structura exportului nostru, nu justifică diferenţe de miliarde. împotriva acestor fapte evidente, guvernul nu conteneşte de a invoca starea înfloritoare a finanţelor publice şi în special excedentele bugetare ori de câte ori i se reaminteşte că este vinovat de criza cronică care s’a abătut asupra ţării * Finanţe de stat sănătoase, admiţând pentru moment că este cazul cu România, pot însă exista şi în ţările bântuite de grave crize economice. Cazul Angliei de azi, al Cehoslovaciei de acum doi-trei ani şi chiar al Germanei, arată că nu este vorba de un paradox: printr-o politică de economii şi de fiscalitate excesivă, se pot căpăta bugete echilibrate sau chiar excedentare în vreme ce economia generală se zbate în grave dificultăţi. Din nefericire, înflorirea finanţelor statului român nu se sprijină numai pe fiscalitate excesivă şi pe economii, ci în bună parte pe deprecierea continuă a menetei. Precum în statistica comerţului exterior, deprecierea menetei se traduce prin sporirea valorilor atunci când cantităţile de mărfuri schimbate scad, tot astfel, în finanţele publice. In vreme ce veniturile reale ale contribuabililor şi ale statului descresc, cele exprimate in lei depreciaţi cresc necontenit. Dealtfel, primele simptome ale dispariţiei excedentelor bugetare, şi poate chiar înlocuirea lor cu deficite se arată. De măsură ce leul şi preţurile se stabilizează, veniturile statului se restrâng, amenințând pe alocuri să coboare sub prevederile bugetare. In primul rând, principala sursă a excedentelor bugetare de până acum, și anume capitolul taxelor de export, a început să fie deficitar. De unde anul trecut, veniturile din taxele de export, au dat în primele 7 luni un excedent de aproape un miliard lei peste prevederile bugetare (2333 milioane prevederi şi 3029 milioane încasări) anul acesta, deficitul primelor 15 luni este de peste 700 milioane (1916 milioane prevederi şi 2202 milioane încasări). Vor fi poate alte capitole bugetare cari vor da excedente, astfel ca să compenseze deficitul acesta și cele cari se vor mai produce, insă concluzia nu este infirmată. Cu atâ mai mult, cu cât guvernul recurge la mijlocul practic de a spori veniturile bugetare în timp de aplicare a bugetului prin majorarea taxelor sau impozitelor indirecte, precum a procedat cu tariful căilor ferate, cu taxele vamale de import, cu produsele regiei, etc. Dacă n’ar fi recurs la aceste mijloace, stricta aplicare a prevederilor bugetare ar fi desvăluit terenul șubred al bugetelor echilibrate necum excedentare. Sunt fapte la cari vistiernicul nostru, ar fi putut să gândească la Royat, atunci când nu era obligat să combată pe adversarii politici, făurind 'argumente bazate pe minciuni. J. B. F. Vincent Fryspa, principele „glumeţilor trişti“, emitea asupra meseriei de preşedinte de republică, următoarea părere: Comme il est seul, de son métier II ne peut pas se syndiquer. Ceea ce poate nu-i complect adevărat. Căci nu-i nevoie să fii „cel puţin doi odată“ pentru a funda un sindicat. Este de ajuns ca actualul preşedinte şi fostul preşedinte să fie două persoane distincte, pentru ca o grupare profesională să fie cu putinţă. Să nu uităm prea lesne că, în chiar sindicatul nostru al ziariştilor, gazetarii funcţionânzi sunt de abia mai mulţi decât cei ca să zicem aşa onorifici. Şi chiar dacă, în presa românească, n’ar mai rămânea decât numai un singur om cu condeiul în mână, acesta încă ar avea cu cine se sindica. D. Hesse, într’un volum intitulat ,Leur manières“ ne redă, prefăcute artistic, pledoariile marilor maeştri ai barei pariziene. Printre ele figurează şi un proces, în care reclamantul e Millerand şi apărătorul Poincaré. Speța nu e autentică, dar e destul, pentru ce vrem să arătăm, ca ea să fie posibilă. Și este, căci arta lucrează mai ales cu acel „vraisemblable, plus vrai que nature“. Dar iată despre ce e vorba. E vorba de un proces intentat de Millerand republicei franceze pentru că l-a concediat din funcţie fără preaviz, proces pledat de Poincaré. Este indiferent daca fostul şef al puterii executive, în momentul când naţiunea îi arăta aşa, mai avea şi alt meşteşug la mână (în speţă acel de avocat). Intr’un stat democratic şi socializant nu se crau oamenii afară din slujbă aşa de pur şi simplu. Mariana nu trebue să se arate mai rău patron decât ceilalţi antreprenori ai Franţei. Millerand care odinioară era mai socialist ca, nimeni, ştie, când trebue, să-şi redeştepte, proaspete, suvenirile sale sindicale. Iar Poincaré, partizan ca orice om de dreapta, al... dreptăţii... dar nu printre căţei..., deşi găseşte că sindicalismul e o practică! exage de 9. I. SUCHIANU Iată când e vorba de simpli cetăţeni, îi găseşte, din contra, foartei la locul lui de îndată ce se refera la acei cetăţeni mai răsăriţi care sunt preşedinţii de republică. Af Dacă toţi fiii Franţei ar fi preşedinţi de republică, atunci poate că şi omul Ruhrului s’ar face socia- list, iar Millerand s’ar face cu siguranţă încă odată. Şi sindicatul capilor de stat nu-i numai o metaforă, un fel de a vorbi. Este o realitate juridică, cu bine determinate efecte de drept. Vreţi să cunoaşteţi sentinţa dată de tribunalele Senei în unna pledoariei camaradului Poincaré pentru tovarăşul Millerand? Mariana a fost condamnată să servească susnumitului funcţionar leafa pe un an înainte, pentru concediere prematură din serviciu... Se non e vere, e ben trovato. Cu timpul începe din ce în ce mai mult a deveni o afacere să fii preşedinte de republică. Interesele breslei găsesc urechi ascultătoare printre magistraţii judecătoreşti şi capul statului — în ciuda părerii lui Vincent Hyspa : Quoiqu'il soit seul de son métier Peut tont de mime se syndiquer./., D. I. SUCHIANTIS NAZBAŢII JUDEŢ FERICIT V’amintiţi, — sunt mulţi ani de-atunci — d. Ionel Brătianu, ministru începător (deci ministru de lucrări publice) a fost lăudat tava de presa opoziţionistă fiindcă toate fondurile de prestaţie fuseseră utilizate în executarea unei şosele pentru deservirea moşiei d-sale din Buzău. Istoria se repetă. Aicum, de curând, cu prilejul alegerilor agricole, s’a denunţat că junele ministru de lucrări publice, d. g-dal Trăenică Moşoiu a epuizat şi d.-lui fondurile de prestaţie tot cu o singură şosea. Cu şoseaua care deserveşte moşia d-sale. De unde credeţi? Exact, din Buzău. . Ce putem spune? Doar atât: fericit judeţ! Kix ilnicki Fostul comisar moscovit al războiului, organizatorul armatei roşii, învederează că a avut de folosit din punct de vedere al liniştirii cugetului de pe urma lungului repaos la care l'am silit tovarăşii bănuitori. Trutzki, care după cum se ştie a pierdut încrederea ortodoxiei comuniste care-l socoate rătăcit spre burghezie, a dat de curând un interview ziarului berlinez Vossische Zeitung, în care vorbind de rana ce-ar fi suferit-o noul ţarism bolşevic de pe urma... „răpirii" Basarabiei de către România, spune intre altele : „O primejdie acută de război din partea aceasta, nu văd însă, deoarece noi ne vom păstra liniştea şi nu vom face prostii". E o declaraţie care, cum ziserăm, arată oarecare limpezire în cugetul excitat al camaradului Trotzki. Au înţeles, deci, şi cei mai şovini dintre aceşti bizari propovăduitori de... internationalism, că a spera intr’o nouă răpire a Basarabiei e pur si simplu o prostie. Rar, Trotzki se arată sigur (in interviewul de care vorbim) , de altceva: de prostiile propriului nostru guvern. Ati văzut? Iată pentru ce, cerând, ţipând, implorând să se pună capăt tuturor acestor samavolnicii cari sunt aliatele cele mai folositoare ale duşmanilor, însemnează a fi bolşevic!.. De aceea, „Viitorul ne declara vânduţi Moscovei. Şi, iată că puternicii Moscovei se arată extrem de încântaţi de felul cum lucrează guvernul patriot, al d-lui Ionel Brătianu ! CRONICI DE SEZON Pe plaja cu nisipul transformat în pulbere aurie, stau tolăniţi la soare, femei şi bărbaţi, aproape goi, apăraţi de umbrele multicolore, cari dau plajei aparenţa unei pieţe bizare, unde se expun diferite specii umane. Din când în când marea trimite câte un val care vine spumegând de mânie şi se sparge şi piere la picioarele lor, ca un profund şi dureros omagiu. Când plaja este plină şi valul se umflă şi pleacă mugind apar gladiatorii... Cu braţele şi piepturile goale, cu halaturile aruncate pe umeri, ei trec mândri şi dispreţuitori... Când marea e liniştită, trupul lor se aruncă printr’o puternica zvâcnire, iar braţul gol şi oţelit îşi face drum spărgând maestos valul care piere în mii şi mii de stropi. Sunt tineri voinici, de pe la şcolile de pilotaj dela şcolile de arle de MISTER WALK ism, sunt şampionii sporturilor noastre cari nu ştiu ce-i pericolul şi fiu ştiu să ezite... Dar marea se agită, devine din ce în ce mai furioasă, iar valurile ei mugind vin prevestitoare şi inundă plaja gonind lumea tot mai departe. Toţi se ridică în picioare. Bărbaţii se agită, femeile ţipă. E un vacam îngrozitor. Lumea e furioasă şi urlă? Ce o fi având de gând? S-a ivit vreun rege nebun care vrea să pue să se biciuiască marea? O nu... Un om se îneacă... In largul mării se vede o mâna care se agită mereu... Un înotător a fost prins şi învins de un val puternic şi cu mâinile ridicate spre cer şi oameni strigă: Ajutor!... ajutor!.. Femeile ţipă, copiii urlă, bărbaţii se agită... — Dar nu se poate, strigă un domn bătrân... Omul acesta va fi salvat. O barcă, un barcagiu.. — E imposibil, strigă un altul,—cum o să înainteze barca printre atâtea valuri furioase. — Atunci să vie gladiatorii noştri, strigă din nou bătrânul, cuprins ca de un subit acces de nebunie... Zmeu de la şcoala de atletism, înotătorul nostru invincibil, să vie, să scape un om care se îneacă... — E în zadar, răspunde un tânăr înalt şi vânjos, nu-i pot eşi în ajutor... E marea prea agitată şi eu sufăr de genunchi, — îmi cunosc eu boala... — Atunci să vie Pirondel, dela şcoala de pilotaj... O, el îl va scăpa... Şi cel care se îneacă, ridică din nou mâna într’o ultimă şi supremă sforţare, cerând ajutor. Şi din mulţime se aruncă în mare un om mic dar bine legat, înaintă câţiva păşi, — dar un val îl respinse şi se refugiă pe plajă. Toate speranţele se risipiră iar, şi mulţimea disperată începu din nou să urle, iar domnul bătrân, ca iluzionistul incorigibil căruia i se nărue palate şi el construeşte mereu altele, — începu din nou să ţipe . — Să vie şampdonu! Vie... Marele sportsman». Să vie Titian... Să vie... Şi vocea lui se stinse dintr’o dată... Din mulţimea înfrigurată, din imensa massă a necunoscuţilor, se desprinse un tânăr slab şi înalt, cu o bonetă în cap, cu o stea în frunte care intrase în mare, spintecase un val şi înainta mereu... Dar încotro ? se întreba mulţimea mirată, uimită şi stupefiată de fericire şi speranţă... Şi tânărul înainta mereu, spintecase al doilea val, trecuse al treilea şi se lupta cu al patrulea val, cu valul care ţinea prizonier pe cel sortit să se înece. Plin de curaj, el trecu şi acest văl şi cel ce se îneca, se apucă de el şi se crampona încolăcindu-şi braţele în jurul braţului lui. De astă dată primejdia devenise de neînvins. Doi oameni se luptau acum cu moartea şi amândoi ridicau braţele desnădăjduiţi. Mulţimea de pe plajă începu din nou să se agite, urletele răsunară iar, din nou bătrânul începu sa ţipe: — Zmeu.. Pirondel... Vie... Tatian... Săriţi că se îneacă amândoi. Dar în deşert... Glasul lui se stinse fără ca cei chemaţi să-l fi putut auzi. Tânărul necunoscut, mai făcu o ultimă sforţare, se desfăcu de braţele celuilalt, scăpă de uriaşul val a cărui jucărie era şi apucând de braţ pe cel care era să se înece, începu să înainteze spre plajă, trufaş, sărind de pe un val pe altul... Chiote de bucurie începură să răsune dealungul plajei. Iată-i... Iată-i... Inca câţiva paşi şi sunt la mal. Şi imediat din multime se repeziră mai mulţi curan gioşi ca să-i vie în ajutor celui scă*pat de la înec. Ei îl ridicară pe braţe şi porniră cu el triumfători, pe când mulţimea de pe plajă ar plauda cu delir. De astădată îl purtau pe braţ? Zmeu, Pirondel, Vie, Taţîan şi toa-,tă gloata superbă a minunaţilor ■gladiatori.. In acest timp, tânărul necunoscut, care îl scăpase de la înec, ocolind mulţimea şi zvârlindu-şi halatul pe umăr se depărtă. Cel scăpat de moarte dezmeticindu-se, începu să-l caute disperat : — Unde e? Cine e? Cine a fosti — A plecat, răspunse linişti! Zmeu, masiv şi invincibil. E elevul meu de pilotaj, studentul în drew Alexandru Cristian Tell, — dar vrei poţi să-mi mulţumeşti mie în locul lui. Ori eu, ori el, tot una. uri liberale în legătură cu alegerile. „Viitorul" citează ca un reproş următoarele rânduri din „Aurora“, relativ la magistratură : „Peste tot, — spune ziarul ţărănist, — judecătorii s’au străduit să facă posibil votul tuturor celor înscrişi în listele electorale, chiar dacă autorităţile administrative căutau să-l împiedice să ajungă la urne, fie neeliberând cărţile de alegător, fie oprindu-l brutal cu ajutorul jandarmilor“. Cu alte cuvinte... şi magistratura-i împotriva liberalilor. În ţara aceasta, lucrătorii sunt antiliberali. Credem că nici „Viitorul“ nu ne va cere dovezi. Antiliberali sunt şi funcţionarii: mizeria care a determinat cunoscuta grevă funcţionărească, nu poate fi negată de nimeni. Comerţul şi industria sunt şi ele antiliberale: piedicile puse libertăţii comerţului, introducerea sistemului de favoare, neplata furniturilor, etc., au crescut zi cu zi ostilitatea cercurilor comerciale și industriale coontra liberalilor. Intelectualii sunt In fruntea taberei antiliberale, congresul profesorilor, votul marelui colegiu universitar de la Iași sunt pilde destul de elocvente. Presa In întregime, de partid sau independentă, a luat poziţie dârză In faţa liberalilor. Alegerile pentru Camerele agricole au arătat că şi ţăranii, clasa cea mai importantă şi mai bine situată, sunt şi ei împotriva liberalilor. Acum vedem că şi magistratura este antiliberală, magistratura care — prin excepţie — a fost favorizată de liberali printr’o simţitoare sporire a salariilor. Prin urmare oraşele contra liberalilor, satele contra liberalilor. Atunci cine a mai rămas cu dânşii ? In virtutea încrederii căror categorii de oameni păstrează el puterea ? A nici uneia. Liberalii se menţin la putere numai prin forţă, deci prin lovitură de stat — o lovitură de stat nu violentă, ci... evolutivă. Acesta-î caracterul guvernării 1iberal O M. Sv. Anglia și regularea datoriilor interaliate PARIS, 3. (Rador). — Cercurile politice engleze sunt sceptice asupra șanselor de acceptare de către Statele Unite a sugestiune! oficioase britanice în chestiunea regulării in total a datoriilor interaliate. O mare parte din opinia publică engleză se teme că o largă reducere a datoriei franceze faţă de Anglia, va mări capacitatea de plată a Franţei, folosind numai Statelor finite. Cercurile oficiale britanice desaprobă acest mod de a vedea şi încearcă a face propunerile cele mai reduse, pe care circumstanţele le permit. D-nul Calllanx susţinând a hotărât punctul de vedere francez n’a crezut totuşi că trebue să insiste pentru încheerea unui aranjament definitiv imediat. Chestia zilei Reforma partidului —— JL* €• ííO'î'î'î'îg'î îiy î* j ííítCíí 'mergeţi cu noi, repede vă facem din iridentişti naţionalişti şi din minoritari majoritari.