Adevěrul, decembrie 1925 (Anul 38, nr. 12873-12897)

1925-12-01 / nr. 12873

iAnul I38.—Nr. 12873 — * * • Marti 1 Decembrie 1925 Adeverul 1885-“IKg 1897—1929 ABONAMENTE» \ 2 LEI 300 tei pa ■ lom. 150 lei pe 3 lații. 800 lei pe an nn. BIROURILE: București, Str. Sărindar No. 9—11 | TELEFOANE: Centrala 0 67. Direcția 87/7? • 24 73. Adstrația 7'Ng ■ 4879 PrnvIiK'N ill c® 91 ?lntru Brâtianu cred® că progresele budgetelor sale samt.....pipăite9’. ...„Ciupite" are ele de unii, dar „pipăite" nu prea!— Reacţionarism bolşevism si ft Există la reacţionarii noştri şi la slujitorii lor conştienţi şi inconştient, o tendinţă vădită de a proclama orice idee, orice acţiune democrată, ca bolşevică. Bolşevism nu mai este numele unei anume doctrine economice şi sociale, treaibilă fără răsturnarea, fără disrugerea actualei stări legale, cie bolșevism este cea mai elementarătentativă democratică, aceea de a face din starea legală formală, ostare de fapt împotriva acestei confuzîunî, treime dusă o luptă aprigă de lămurrire, de luminare. Această luptă ,este o datorie, nu numai în vederea interesului democraţiei, dar şi (In vederea interesului tării, căci ^Sforţarea de a aplica mentalităţii şi 'acţiunii democratice, pecetea bolşevismului, trebue să ducă la o falsificare a tuturor noţiunilor politice morale, care Intr’o zi se poaterăzbuna prin urmări catastrofale dmentm situaţiunea şi dezvoltarea lorlL ! Această liptă de luminare e cu atât mai necesară, cu cât în realitate nu există intre democraţie şi uolşevism nici un punct de atingere, dar există o identitate de tendinţe şi metode, între bolşevism şi reacţionarism. Cine se îndoeşte ide, aceasta nu are decât să observemai de aproape cele ce se petrec în ţările în care comunismul este organizat în partid şi are reprezentanţi în parlament împotriva tratatelor de la Locarno, cine a votat în parlamentul german? Extrema dreaptă şi extrema stângă. Reacţionarii naţionalişti, rassists şi *— comunista. Urmăriţi votările din Camera franceză. De câte ori este un interes democratic în joc — cine votează împotriva lui ? Extrema dreaptă şi extrema stângă. Regaliştii şi conservatorii deoparte, comuniştii de alta. Reprezentanţii grupărilor cari în stradă se sfâşie, în parlament se întâlnesc într’o duioasă armonie. Acei cari se dau drept cei mai vajnici adversari ai comunismului, nici nu se miră că se întâlnesc în vot, adică nu păreri asupra celor mai importante chestiuni. Unde comunismul nu există ca organizaţie şi nu are reprezentanţi în parlament, unde adică nu e cunoscut în fapt ci numai din aurite, acolo el joacă un rol de sperietoare, rolul pe care-l joacă evreul în ţinuturile în cari nu sunt evrei. Poţi spune totul despre el, îi poţi atribui totul, îi poţi substitui totul Pe vremuri Ahlwardt, celebrul antisemit german, era ales în circumscripţia Araswalde, în care nu locueşte niciun evreu. In 1907, răscoala ţărănească pornită cu caracter antisemitic, a fost mult mai blândă acolo unde locuiau evreii, adică în Moldova, decât acolo unde evreii erau cunoscuţi numai din aurite, adică prin satele Olteniei Aceasta arată şi primejdia confuziunei ce se încearcă a se provoca la noi între democraţie şi bolşevism. Câtă vreme bolşevic devenise un nume generic pentru tot ce este om rău şi faptă rea, lucrul nu avea importanţă, dar de când se încearcă diversiunea, de a se arunca asupra acţiunei şi ideilor democratice, porecla bolşevismului, jucăria capătă un aspect care nu poate fi tolerat, şi care trebue să atragă după sine faimoasa întrebare: qui prodest ? E o diabolică încercare de a pune piedici in calea tinerei şi încă slabei democraţii române. E o diabolică încercare de a opri în loc mersul progresiv al ţării, încercare căreia îi dau concurs şi oamenii cari se cred sincer democraţi, dar cari nu au puterea de a se sustrage unei nenorocite frazeologii, care azi ameţeşte spiritele şi mâine ar putea să devie foarte primejdioasă ţării. Căci nu este un lucru de nimic, ca opinia publică a unui popor să trăiască şi să se dezvolte alături şi în opoziţie cu opinia popoarelor din sfera culturală a cărora, de vrea sau nu vrea, face parte şi în dezvoltarea armonică a cărora trebue să se rânduiască. B. Brănişteanu 1 Glose politice iarăş sfîjirea. Deşi toate măsurile au fost luate ca discuţia proectului de lege al reformei electorale să înceapă in cursul acestei săptămâni, cu toate acestea nici până astăzi d. Ionel Brătianu nu s’a pronunţat în chestia reprezentări proportionale, chestie care înseamnă cheia bioltei reformei electorale. Nehotârîrea aceasta a șefului guvernului nu este, de astă dată, expresiunea metodelor d-sale de interminabilă tărăgănire. Nu. De data aceasta, se pare că tărăgănirea are un puternic motiv politic. In cercuri autorizate se afirmă că proectul de reformă electorală— in sensul lui restrictiv — face parte din pactul Brătianu-Averescu. Primul-ministru s’a obligat să fie la dispoziţia şefului partidului poporului — in cazul că poate să-l aducă la guvern — o lege graţie căreia generalul să poată dispune de majorităţi compacte. De aci rostul dispoziţiilor restrictive din proiect. Aceasta presupune însă un lucru: ca d. Brătianu să fie absolut sigur că-l poate aduce pe d. general Averescu la putere. Or, o atare certitudine nu există pentru moment. De aci nevoia de a tergiversa spre a decide în conformitate cu situaţia. Dacă într’um anumit termen A. Ionel Brătianu va şti că iluzia Averescu s’a prăbuşit, proectul va cuprinde dispoziţiuni mai largi. Altminteri, el va fi extrem de restrictiv. Proectul de lege electorală devine clar un indiciu nu numai în ce priveşte guvernul care pleacă şi in privinţa celui care vine. lată motivul pentru care DL Ionel Brătianu este şi de astădată un sfinx. Creditorii interni D. Vintilă Brătianu face din nou declaraţii prin Viitorul in privinţa felului car vor fi achitaţi creditorii interni — respectiv ndustriile naţionale — cari au furnizat materiale şi mărfuri şi au rămas de am de zile neachitaţi. Creditorii, aceştia se întreabă dară nu ar fi fost mai just ca, în loc de declaraţii, ei să fi fost cuprinşi intr’un articol din buget, ca în locde a fi la discreţia creditelor extraordinare şi a felului cum înţeleg birourile să le utilizeze, furnizorii o să-şi poată primi mandatele — deciharii — in baza unui capital precis ist realmente disponibil .Dacă ar fi fost mai just son nu— este o chestie. Sigur este însă că pentru industriile interne, ar fi fost bunj sănătos. Pe când aşa, desigur că vor trebui stărnuţi şi influenţe, uneori costisitoare, mai totdeauna jignitoare. DarL Vintilă Brătianu vrea aşa şi nu este nomic de făcut. De aceia creditorii interni vor trebui să se mulţumească astăzi cu declaraţiile ministeriale, iar mâine să mulţumească celor graţie cărora vor obţine Plata Sever Iar gogoriţa o combătusem mai dăunăzi, dar numai pe o lăture, arătând cât e de nelogic, de absurd ca să se creadă că sporirea salariilor funcţionarilorpoate scumpi traiul. E însă şi o altă lăture a chestiei care schimbă lucrul şi perspectiva. Anume, negustorii particulari nu pot face tocmai cum le este cheful, ei fiind ţinuţi în frâu de piaţa mondială şi de legea cererei şi a ofertei, care sânt incomparabil mai puternice şi mai exact aplicate decât legea speculei. Şi când raporturile de producţie şi de balanţă comercială cu străinătatea nu se schimbă, nimic apreciabil nu se schimbă în târgul nostru, iar când acestea se schimbă în bine sau în rău, vai sau ferice de toată lumea, funcţionari ori nu, bogaţi ori săraci. Dar când guvernul intervine şi urcă preţul obiectelor pentru care are monopol, atunci gogoriţa începe să fie adevărată, şi băgaţi vă rog de seamă cum procedează în astă privinţă guvernul nostru. In cazul cel mai rău negustorii, dacă ar putea s’o facă, ar aştepta mai întâi acordarea sporului de salarii ca să ceară preţuri mai mari. Guvernul însă debutează cu scumpirea şi apoi vine cu mărirea salariilor, luând cu o mână ce dă cu alta. Or, aceste salarii mărite trebuind să înceapă parte la 1 Ianuarie parte la 1 Iulie 1926, încă dela 25 Noembrie 1925 produsele regiei, inclusiv chibriturile, se urcă considerabil, și dela 1 Ianuarie tariful căilor ferate cu suprimarea tuturor avantajelor de care se bucurau funcţionarii. Altele vor urma, posta de pildă, fără îndoială. Guvernul fiind turc, adică monopolist n’ai cum te opune şi nici o lege naturală economică nu vine să-l înfrâneze. Două miliarde de la C. F., o jumătate de la poştă, altă jumătate de la regie, etc., iată de unde scoate guvernul sporul de lefuri, nu din economii, suprimări de abuzuri și excedente rente. Ca să se știe. . . sade* Mersul tratativelor Melcul Mihalsche* — Ei, încetul cu încetul tot o nu ne-ajungem... Melcul Meniu«— Itt, tot cazul, cu viteza asta, nu suntem ameninţaţi să ne ciocnim niciodată... Restrângerea dreptului de vot Se suprimă panaşajul La Senat s'a început discuţia asupra legii electorala Este interesant că guvernul liberal care ţine atât de mult să-şi scoată in evidentă experienţa de guvernare tacă nu ştie precis ce va confine această lege. Nici măcar principiile esenţiale n'au fost fixate. Toată lumea ştie că la urma urmelor se va vota aşa cum vrea d. Ionel Brătianu, dar nimeni nu ştie ce vrea primul ministru. In ultimul moment va sosi ordinul de sus şi parlamentarii numiţi de jandarmi vor vota după acest ordin. Intr'o singură privinţă, pare că d. Ionel Brătianu a spus ce vrea,in chestia panaşatului. Şeful guvernului s'a pronunţat, pentru desfiinţarea acestui sistem. Motivul desfiinţării nu e greu de ghicit şi reese din însăţi definiţia acestui termen, menit să devie popular la noi. Pentru ca într'o ţară să existe reprezentarea minorităţilor, este necesar ca votarea să se facă pe cercuri mari, cari să aleagă mai mulţi deputaţi, pe liste. Cetăţenii votează aceste liste; numărul deputaţilor aleşi se fixează proporţional cu numărul voturilor obţinute de fiecare listă. De pildă. Un judeţ are 10.000 de alegători şi alege 6 deputaţi. Au obţinut: lista A 5000 voturi, lista B 3500 voturi, lista C 1500 voturi. Se vor proclama aleşi 3 candidaţi de pe lista A, doi de pe lista B şi unul de pe lista C. Dar cam vor fi cei trei privilegiaţi din cei 6 ai listei A, cei doi de pe lista B şi acela de pe lista C? Pentru a stabili aceasta există două sisteme. La noi, după decretul lege actualmente în vigoare, alegătorul nu-i obligat să voteze o listă întreagă. Dacă vrea, pune ştampila ..votat” pe, listă; dacă, nu, votează „cu creionul”, cum se spune în limbajul obişnuit, ştergând unii candidaţi şi lăsând în locul lor, dacă vrea, candidaţi de pe alte liste. Ca atare nu toţi candidaţii unei liste au acelaş număr de voturi. Cum se Împart voturile Experienţa a arătat că marea massă de alegători votează lista întreagă, după semnul ei: secera, crucea, steaua, etc. Numai puţini, mai ales alegătorii de la oraşe, votează împestriţat. • Ca atare, când am spus că lista A a obţinut 5000 de voturi, am înţeles că cei 6 candidaţi au obţinut aproximativ câte 5000 de voturi. In realitate, numărul voturilor se întâmplă să fie cam astfel: Ionescu 5075, Vasilescu 4896. Popescu 5120 Georgescu 5042 Pumitrescu 4993, Teodorescu 4824 Această, listă dă cum am, spus, trei deputaţi. Deci se vor proclama aleşi: Popescu, Ionescu şi Georgescu, cari au avut mai multe voturi. Sistemul acesta de votare împestriţată se chiamă panaşa]. Votarea pe liste Întregi Există însă şi un alt sistem, folosit, spre pildă în Cehoslovacia şi în Germania. Acolo alegătorul nu poate vota împestriţat. Pe buletinul votat, e trecut, în dreptul fiecărei liste un cerc. Alegătorul face o cruce în cercul din dreptul listei pe care vrea s’o voteze. La noi, probabil că s’ar păstra sistemul votării cu ştampila. In cazul acesta, după ce se stabileşte câţi aleşi va avea fiecare listă, se proclamă aleşi cai frecaţi In fruntea listei Foloasele panaşajului Sistemul panaşajului, care pare suprimat la noi, avea unele foloase apreciabile. In primul rând, el dădea alegătorilor posibilitatea să diferenţieze candidaţii. Valorile personale puteau eşi la iveală. Partidele îşi făceau numai îsta de candidaţi Alegătorii nu decideaunumai câţi deputaţi se aleg de pe o listă, ci şi cari deputaţi anume. In schimb, desfiinţându-se panaşajul se introduce o adevărată dictatură de partid, deoarece conducerea, partidului va putea, hotărî cari candidaţ! vor fi sigur sau aproape sigur aleşi, punându-î în fruntea listei, şi cari candidaţi n’au şanse de reuşită, trecându-i la coada listei. Dezaxatele Panasorul are unele desavantaje arave. El dă loc la lucrături intra membrii aceluiaşi partid, unii candidaţi stârnind pe la prieteni să şteargă ca un coleg de listă. In adevăr, pentru totalul votărilor unei liste, care in exemplul nostru de mai sus ar fi, pentru lista A, 29450 o sută de votări nu joacă nici un roL Această listă ar fi obţinut tot 3 mandate, chiar dacă ar fi avut eu 100 de voturi mai puţin. Dar dacă această sută de voturi s’ar fi rupt toate candidatului Ionescu, el ar fi rămas cu 4975, adică n’ar mai fost ales el, ci Dumitrescu, care a avut 4993. Sistemul poate deci impinge pe un candidat la nerealitate faţă de altul. Un altul savantat este că chiar adversarii pot influenţa alegerea unui anume candidat de pe altă listă Presupunem că unil din candidaţii partidului este în deosebi urât de către adversari. Aceştia ar putea dărui 100—300 de voturi altui candidat de pe aceiaşi listă, pentru ca să fie ales în locul celuilalt. De ce se suprimă panaşajul Cum se vede, sunt motive pentru şi contra, panaşajului. Atunci pen-1 tril cc d. Brătianu vrea să-l suprime? 1 r ' ! ’ Bănuim, că motivul este dorinţa de a face mari greutăţi partidelor de opoziţie, mai ales celui naţional. Cu sistemul panaşatului nu joacă mare rol locul pe care un candidat îl are pe listă. La Craiova, în 1922, partidul poporului avea în fruntea listei pe d. Argetoianu, care a fost însă, abia al i-lea ca număr de voturi. Fără panaşat, candidaţii au interes să fie în fruntea listei, pentru că numai astfel au şanse să fia proclamaţi aleşi. Ca atare, partidele cu disciplină de fier sunt avantajate. Acolo şeful decide ordinea listei şi basta. Ce se va petrece insă la partidul naţional? In orice caz, la facerea listelor vor fi discuţii intra diversele grupări cari formează partidul. Dar aceste discuţii vor fi şi mai aprige, poate că la unele cazuri vor duce chiar la disidenţe, când toţi candidaţii vor vrea să fie in frântea listei. Bănuim deci că d. Brătianu, suprimând panaşajul, s’a gândit să arunce un măr de discordie în partidul naţional. Va reuşi oare? Se va vedea. * D. G. Panaşajm Niul cabinet francezNOTE D. LOUCHEUR noul ministru de finanţe, nu cabinetul Briand, care va supune Parlamentului, în cursul săptămânei viitoare, proiectele financiare ale noului guvern. Carnetul nostru Literatura rusească nouă Revoluţia bolşevică a adus la ordinea zilei Rusia — cu literatura ei cu tot Literatura rusească, încă şi înainte de războiu, ocupa o bună parte din vitrinele librăriilor. Acum însă aceste vitrine au suferit o adevărată invazie slavă. Traduceri din vechii scriitori ruşi, — printre care Dostoevsky stă la foc de frunte, poate din pricina cruzimei lui, atât de potrivită cu vremurile postbelice, — apar în zeci de ediţii în nemţeşte, franţuzeşte, etc. Dar, pe lângă scriitorii vechi, editurile tipăresc şi opere ale scriitorilor noi. Aceştia sunt împărţiţi în două tabere: refugiaţi şi rămaşi în Rusia Intre amândouă taberele se dă o luptă înverşunată, în care predomină caracterul politic — mai mult: patimele politice. Refugiaţii susţin că literatura rusească actuală este reprezentată de dânşii, că în Rusia nu se mai scrie nimic bun. Ei uită că în Rusia au rămas Blok, Brinsov, Sologub, Andrei Belli, etc. Alături de aceşti scriitori, cu renume încă înainte de revoluţie, s’au ridicat tinerii: L. Leonov, Bulgaiov, Pilniak, etc. Ba dimpotrivă, în emigraţie nu se produce nimic — sau aproape nimic. Bunin a scris un roman. Kuprin nu scrie decât articole politice monarhiste. Doar Şmeliov scrie, mult şi bine, dar cărţile lui apar în toate limbile europene, numai în ruseşte nu. Numai Şmeliov atinge chestia revoluţiei. Pentru ceilalţi par’că nici n a existat această zguduire istorică. Iar Bunin deplânge trecutul, care — după el — a fost frumos, splendid, sfânt... Despre toate aceste lucruri d. L. Donici-Dobroniavov va scrie o serie de articole în „Adeverul Literar”, din care primul va intra chiar în numărul următor al revistei noastre MU îdV SPORIREA TAXELOR POŞTALE şi a produselor regiei e prezentată şi de „Viitorul“ ca o măsură justificată de eftinătatea vieţei de la noi în comparaţie cu costul vieţii din alte ţări. Ca să nu rămânem cu viaţa prea ieftină, guvernul o mai scumpeşte cu câte ceva, mai ales că e nevoie de bani pentru sporirea lefterilor funcţionarilor. Căci— se întreabă Viitorul — ,de unde să sporească statal salariile, dacă nu are un spor de venituri?“ De unde ? Din urcarea dărilor datorite de cei cu dare de mână, nu din taxe cari sânt suportate mai greu în deosebi de cei săraci. Ca să precizăm: din urcarea progresivităţii impozitului pe venit care impune după capacitatea contributivă, nu din tarifele poştale de pildă, cari presupun şi la multimilionarul d. Brătianu şi la măturătorul de stradă aceeaşi capacitate de plată. *—— *■ * ÎNAINTE de plecarea de la putere, guvernul va veni cu o nouă serie de comercializări. In adevăr, e vorba de comercializarea minelor de aur din Ardeal. Procedând astfel, liberam im in*decât să pună în practică un sfat bătrânesc : Strânge bani albi pentm zile negre! * # 4-- COLABORATOR extern se întreabă mirat în „1Viitorul: De unde şi dela cine a luat scriitorul Barbusse dreptul de a veni in ţară? Dela cine ? Dela d- Diamanty ministrul ţării la Paris, care i-a vizat paşaportul şi dela d-nii Duca şi Tătărăscu cărora li s’a prezentat în Prima zi chiar si cari l-au primit cu toată deferenta. In orice caz, nu tocmai in „Viitorul“ se putea pune o asemenea întrebare. Afară de cazul când oficiosul, pentru ca să se pregătească de opoziţie, a început să facă exerciţii împotriva propriilor miniştri ai regimului. Pan. MAZBATII PANAŞAJUL1 Domnii senatori liberali au ajuns după lungi reflecţii la o idee genială : să reteze alegătorului (nu deobşte trădător fiindcă, e mai totdeauna anti-liberal) de a vota oameni. Alegătorul nu va mai avea pe viitor decât dreptul de a vota liste. E foarte explicabil şi legitim. Senatul, oricât ar fi el de adormit, veghiază la interesele liberale cele juste. Interdicţia pentru alegător de a mai vota oameni şi obligaţia de a vota, numai liste, e o isteaţă măsură de salvgardarea liberală... Neputând oferi alegătorilor decât liste, cum ar putea liberalii să le dea voie să voteze şi oameni ?... KIA. Locamno şi crizele de guvern mea politică a statelor participante, de a se prezenta la semnare cu un guvern temeinic constituit Mai mult Toate statele au ţinut ca o recompensă pentru oamenii de stat care semnaseră acordurile, să reinoiască acestora vechea încredere şi să-i delege chiar pe pentru solemnitatea istorică de la Londra. Doi din miniştrii de externe de la Locarno — d-nii Briand şi Skrzynskî — vor merge la Londra ca preşedinţi de consiliu. Toţi ceilalţi, d-nii Chamberlain, Stresemann, Benes şi Mussolini vor fi de faţă in vechea lor calitate. Ar fost regretabil ca unul sau altul dintre autorii operei dela Locamno să lipsească la actul final dela Londra. Iar prezenţa tuturora subliniază tocmai continuitatea dintre ceea ce s’a făcut în oraşul elveţian şî ce guverne declinaseră misiunea. Iar se va face mâine în capitala im pe acordul partidelor părea irealizabil. Şi totuş dificultăţile s’au aplanat mai repede decât s’ar fi aşteptat şi nouile guverne constituite in grabă au Întrunit majoritatea parlamentelor respective. Explicaţia acestui fapt stă în apropierea datei fixate pentru semnarea acordurilor dela Locarno, in nevoia simtită de juriuluî britanic. Avem astfel dovada cum un mare eveniment International, contribue, ca prin farmec, la înlăturarea unor serioase crize interne. Importanta acordurilor dela Locarno a găsit la toate statele participante preţuirea înaltă şi adâncă înţelegere pe care o merită. F. Perioada dintre încheierea acordurilor de la Locarno şi semnarea lor solemnă, care va avea loc mâine la Londra, a fost plină de grele crize de guvern in toate statele participante, cu excepţia Angliei şi Italiei In Polonia guvernul Grabski cădea în fata marilor dificultăţi financiare, in Cehoslovacia alegerile generale sileau ministerul Svehla să demisioneze, in Germania guvernul Luther era ameninţat de un vot de neîncredere. In Franţa, in One, cabinetul Painlevé se vedea pus in minoritate cu două voturi şi părăsea puterea. Iscate în împrejurări neobişnuit de grele, aceste crize în politica internă a celor patru state păreau să se prelungească în Franţa şi Polonia mai ales mai multe din persoanele desemnate să constitue noile — In jurul anteproectului de reforma al d-rului Irigelescu— In numărul dela 1 Noemvrie al două lucruri importante, când aal„Adevărului", „Un profesor“ secătuit lega, încă în fiinţă astăzi, când ar arăta colegilor din întreaga a învăţământului secundar şi superară, cum materialul necesar alcătui-1 ror : 1) că numai printr’o desăvârtuirii anteproectului de lege pentru sită continuitate în predarea învăreforma învăţământului secundar, tământulrri, la una şi aceeaş şcoală, discutat şi aranjat de către corni- Profesorul poate realiza progresele sia de peste o sută profesori, con- culturale şi educative pe cari natiuvocaţi în ziua de 25 Martie 1925, nea Ie aşteaptă dela el; 2) că ala Casa Şcoalelor, sub preşedinţia ceasta continuitate şi siguranţă în munca lui, cari sunt temelia în progresul şcoalei moderne, — nu pot fi garantate decât de o completa inamovibilitate a profesorului ! Dar acest lucru nu putea fi văz}}\. cu ochi buni de către urmaşii , pătimaşi şî neînţelegători aî gândului mare, din care plecaseră princi- piile de mai sus, introduse în ve-1 chea lege a învăţământului secundar şi superior. Şi atunci, spre a scăpa de opoziţia crâncenă a profesorilor, cari, ca cetăţeni liberi ai ţării fac şi ei politică şi încă una care nu-i deloc pe placul liberalilor, (marea majoritate a profesorilor fiind ţărănişti), — partidul de la cârmă a găsit acum mijlocul, să închidă definitiv gura slujitorilor şcoalei, prin introducerea în proectul de lege pomenit a unui articol, prin care, pe căi lăturalnice, se suprimă cu totul inamovibilitatea profesorilor, inamovibilitate care a scut atâta rău guvernelor reacţionare de până acum şi în special celor liberale. Astfel, numitul articol, îmbrăcat în haina atractivă a... patriotismului, a cerinţelor statului şi a nevoilor şcoalei, spune că atunci când interesele o vor cere, profesorul titular poate fi trimis ca detaşat din oficiu de către minister şi în altă localitate decât, în aceea unde-şi are catedra! (Art. 95). Or, ce va însemna pentru partidele oligarhice şi în special pentru cel liberal, această detaşare, când interesele o cer, — se înţelege de la sine. Face un profesor secundar opoziţie violentă guvernului; candidează dascălul la deputăţie pe o listă opozantă, nu-i plac cutărui potentat din provincie ochii unui profesor, sau are nevoe pentru plasarea cine ştie cărei protejate drăguţe de locul cutărei profesoare demnă şî serioasă? Repede un cuvânt şoptit ministrului şi in 24 de ore victima se pomeneşte aruncată prin.... detaşare în interesul serviciului, în fundul Basarabiei, în Marmaţia sau la Pătârlage ! Lovituri de acest fel, stăruitoare şi numeroase, s-au încercat adesea de către actualul guvern, ca şi de către cel averescan, chiar şi sub imperiu! actualei legi a învăţământului secundar, atât de precisă in ceea ce priveşte inamovibilitatea profesorilor, iar dosarele multe, aflate la Contenciosul Administrativ, care a silit pe miniştrii abuzivi, să revină la legalitate, reintegrând la catedrele lor pe profesorii loviţi în drepturile acordate prin lege, dovedesc atât de limpede că nu odată acest drept al dascălilor a fost încălcat în decursul vremii de către satrapii cari s’au perindat pe la departamentul instrucţiei pu- ’ blice. Acum însă, prin anteproectul de lege, pe care „democratul“ diregător din fruntea treburilor şcoalei î! va prezintă^ Corpurilor legiuitoare, intenţionează, cum am spus, să des noaie si de sînvrtrul bun ne ca’re-T (Citiţi continuarea in pag. ll-a). * Tnlr’adevăr, marele om de stat şi ministru, care a fost Spiru C. Haret, mi-a dat seamă limpede, de d-lui dr. Angelescu, — a fost cu totul modificat, schimbat sau nesocotit şi înlocuit cu concluziile ministrului sau ale colaboratorilor săi din minister, concluzii care sunt pe de-a-ntregul în contradicţie cu nevoile şcoalei şi cerinţele pedagogiei moderne. Iar ca încheiere, autorul articolului pomenit atrăgea atenţia colegilor asupra faptului că o lege lucrată in astfel de condiţii, având la temelia ei această procedură a ministrului, care după ce semnează procesele-verbale şi concluziile comisiei convocată de el,—legându-se prin aceasta că le va utiliza în proect, —tot el, mai în urmă le nesocoteşte din meschine interese de partid; o asemenea lege, dacă se va vota, nu poate fi altceva decât ceea ce este : o lege reacţionară, de castă, a partidului liberal, a ministrului care a întocmit-o şi a mărunţilor lui colaboratori Şi totuş, zicem noi, dacă proectul acesta de lege ar cuprinde la temelia lui numai acest viţiu moral ! Dar nu. Proectul d-lui dr. Angelescu, proect care în curândva fi supus Camerei şi Senatului spre a căpăta fiinţă de lege, cuprinde atâtea lacune, contradicţii şi prevederi duşmănoase îndreptate împotriva libertăţii de gândire şi stabilităţii profesorilor, încât, din acest punct de vedere, e are întru totul caracterul pe care-l au în genere toate legiuirile liberale, e profund reacţionar şi poliţist prin excelenţă. Aşa, spre a învedera şi mai bine acest lucru, observăm că vechea lege a „învăţământului secundar şi superior“, astăzi in vigoare, prin art. 49, 90, 51 şi 52, regulează şi stabileşte un chip limpede situaţia în învăţământ a profesorului secundar, căruia îi garantează o deplină inamovibilitate, adică siguranţa nu numai a localităţii unde şi-a ales catedra, dar încă şi a şcoalei unde se găseşte această catedră, la care a fost numit în virtutea înscrierii pe tabela de capacitate. Din acest punct de vedere există chiar şi o hotărîre a înaltei Curţi de Casaţie, secţia IlI-a Contencios administrativ, care, în cazul profesorului Chr. Şerbănescu, mutat fără consimţământul său de la liceul „Matei Basarab“ la liceul „Şincai“ din Bucureşti, a statornicit în chip definitiv, prin sentinţa dată în ziua de 29 Martie 1923, că inamovibilitatea aduce ca shw, nu numai imposibilitatea mutării profesorului, fără voia ltd, dintr’un oraş în altul, dar încă şi deplina lui stabilitate la catedra dela şcoala unde a fost numit sau transferat după cererea sa, — trecerea dela o catedră de orice specialitate, la alta seniară, chiar in cuprinsul aceluiaş oraş, fiind socotită de Casație ca o atingere a inamovibilității, în cazul când se face fără voia profesorului.