Adevěrul, august 1926 (Anul 39, nr. 13074-13099)
1926-08-05 / nr. 13077
V final 39. — fio. 130/7* «~t Joi 5 August 1926 4 PAQEIfl Adevărul AU V. BELDIMAN 1885—1837 FONDATORI CONST. MILLE 1897—1320 ABONAMENTE I1 f I Centrala 6/67. 24/73. 46/79. TELEFOANE* Direcția 57/72, Ad-fla 7/69 ! Provincia 10/66. 230 lei pe 3 luni 440 lei pe 6 Iuni. 850 le! ne mi an. guvern minis-Intre economiile impuse de noul francez e şi „suprimarea călătoriilor teriale“. ...Şi totuş, se găsesc in Franţa oameni cari mai vor să fie miniştri!... e politice»! Miniştrii la harţă Dela dialogurile homerice, miniştrii celui mai unitar dintre cabinete, au trecut la polemicile în scris. Rezoluţiile ministeriale s’au transformat în intime pamflete prin cari sfetnicii tronului îşi exprimă suavele sentimente ce le inspiră tovărăşia lor în guvern. Ziarele au publicat astfel, rezoluţia d-lui Lapedatu pe jurnalul consiliului de miniştri, cuprinzând hotărîrile cabinetului relativ la taxele pe cereale. Pe textul redactat de ministru Bérlésen, care probabil se temea de întârzierile intenţionate ale ministrului de finanţe, d. Lapedatu a scris, în esenţă, tinerii din guvern să nu fie grăbiţi... idei să nu se amestece în atribuţiile mele... şi să-şi vadă, pe viitor, de treabă... Cititorul îşi închipuie lesne întrevederea care a urmat, între d-nii Garotă, Manoilescu şi Bérléseu, conspiraţia lor furioasă şi inutilă, pelerinajul indignat la primul ministru şi mesagerii cari s’au expediat d-l Goga. ...»Tinerii din guverre, — s’ar zice că e vorba de un conflict amplu şi dramatic dintre vechea şi noua generaţie. Şi e numai expresia care desvăluie svărcolirile guvernului ţinut ca intr'un cleşte de d. Vintilă Brătianu. Pe când oare, polemica deschisă, prin gazetă, şi sub semnătură ? Căci să nu uităm că, în prevederea lui infinită, guvernul armoniei depline şi-a rezervat trei oficioase ! Intre guvern şi funcţionari Conflictul dintre guvern şi consiliul administrativ a isbucnit încă din timpul alegerilor. D. Or.Javrim Goga era grăbit să săture consiliile comunale alese pentru a le înlocui cu ale sale consilii numite. Consiliul superior administrativ a consimţit guvernului toate dizolvările in cari partidul liberal nu avea ce pierde. Acolo insă unde guvernul sfa atins de acele consilii comunale in cari liberalii aveau majoritatea, s’a izbit de rezistenţa şi de spiritul de legalitate oarecum special, al consiliului superior administrativ. Lupta continuă şi, ca şi cum ar fi vorba de d. Lapedatu, „Viitorul" Intervine. Căci guvernul a venit in conflict cu armătura interioară a partidului liberal, ramificat in administraţie, unde şi-a amenajat câteva posturi de observaţie — guvernul se isbeşte de rinul din „Gibraltarurile““ d-lui Brătianu , biurocraţia liberală.... Şi fiindcă a atins un punct sensibil, organismul întreg suferă şi ţipă. Ţipă Prin „Viitorul“ De troi die circulă prin presă o ştire dintre cele mal grave. Anume, că guvernul ar 11 făcut o gaură imensă In politica financiară pe care s’a angajat s’o continue, rămânând descoperit la Banca Naţională 50 două miliarde. Totuş, guvernul nu a găsit eu colo să dea tn această privinţă o lămurire şi nici chiar două miliarde anuităţilor datoriei noastre externe. Procedarea aceasta e mai extraordinară. Şi In faţa unor asemenea constatări grave, nu numai prin faptul că demască noul abuzuri şi ilegalităţi — cine se mal emoţionează la noi de ele —* dar grave, mal ales prin faptul că ameninţă să zdruncine aşezarea financiao desminţire, el care, nu s’arbă, aşa cum a impus-o ţării de sfii să desmintă şi luna de pe Vintilă Brătianu şi a sprijinit o , dacă aceasta ar fi un in partidul liberal, insuşindu-şi-o deplin, — oficiosul liberal tace şi numai „Universul“ vorbeşte, dar fără comentar? Ce-i la mijloc? Preludiul unei campanii sau pur şi simplu o Încercare de presiune asupra guvernului Averescu? Iată o Întrebare a cărei elucidare e de un interes palpitant, cum ar fi foarte interesant să se ştie la ce cheltueli extraordinare s’au dus cele două miliarde deturnate dela cheltuelile ordinare? Nu cumva s'au dus la cheltuelile electorale, așa că la ilegalitatea și abuzurile electorale, se adaugă foarte grave abuzuri financiare și budgetare? Iată încă o chestiune care va trebui elucidată. După cum devine o adevărată enigmă împrumutul contractat în Italia, in condiţiuni nemaipomenit de excelente, dar pe urma căruia nici până acum nu se vede nici o licetă, teresul său. Mai curios este că până acum nici oficiosul liberal nu suflă nici o vorbă în această privinţă. Politica d-lui Vintilă Brătianu e ameninţată in insuşi principiul ei, dar „Viitorul“ tace. Cu toate acestea „Universul", care e totdeauna citat şi tupă cu predilecţie, de oficiosul liberal, adaugă noul preciziuni la ştirea care a circulat prin ziare După aceste preciziuni guvernul nu a uzat de suma de două miliarde, cu care a rămas descoperit la Banca Națională, pentru a acoperi cheltuelile budgetare curente. Nu, guvernul a deturnat încasările, de la aceste cheltueli, singurele aprobate de parlament și deci singurele pe care e un drept să le facă, pentru a le îndrepta spre cheltueli extraordinare. Și pentru aceste cheltueli a atacat chiar și fondul de devize destinat acoperirii Ad. Leninism românesc Metoda dictatorială şi metoda democratica Antidemocratism, antiparlamentaduce pe noi metoda dictatorială rism. Iată o nouă propagandă înce- predicată de „Maurasismul“ românată, de o bucată de timp, de un nesc grup de tineri strânşi în jurul unui la ziar din Capitală, şi care pretinde să introducă şi la noi o nouă doctrină politică sub numele de Jdau rasism”. Toată activitatea grupului se reduce la lupta în contra dictaturii de azi exercitată prin trio oligarhie bancară, căreia vor să-i opule o altă dictatură. Ei nu ne dau detalii asupra nouei dictaturi atât de mult visată, de dânşii. Putem totuşi să ne închipuim, că nu poate fi vorba decât de dictatura unei alte clase sau de aceea a unui individ. Dictatura une alte clase n’ar putea fi decât aceea a clasei proletare, dar astfel de gânduri suntem departe de a le atribui Rămâne, în mod logic, să credem ca „Maurasiştii“a’ noştri se gândesc serios, când fac profesie de antidemocratism, la dictatura unui individ, care el nu fie legat prin nici o lege, în conducerea Statului şi a treburilor publice. Cine e individul căruia Maurasiştii români cred că i-ar putea acorda asemenea atribuţii pentru salvarea naţiei ? Mereu au fost întrebaţi dar nimeni până azi n’a dat vreun răspuns şi JEm Narr wartet aal Antwort“‘ . In schimb, în toată argumentaţia şi dialectica lor găsim procedeele şi argumentele, ajunse banale, ale lui Lenin, dictatorul Sovietelor, când pleda pentru suprimarea democraţiei şi Dumei democrate din Rusia în favoarea dictaturii Antidemocratismul „Maurasiştilori” noştri, pus pe două coloane alăturea de doctrinele antidemocratice ale bolşevicilor, ia atunci forma unui leninism romănesc, promiţând să devie un bolşevism stdgeneris, în ţara care poartă încă un ea urme de neoiobăgie. Ascultaţi-l pe LENIN însuşi . ,JDemocraţia rămâne totdeauna şi nu poate rămânealtfel sub regimul capitalist — decât un regim strâmt, mincinos, hipocrit, un paradis pentru bogaţi şi o cursă, o înşelăciune pentru exploataţi şi săraci“. „Luaţi legile fundamentale ale statelor contemporane, luaţi guvernămintele Ior, libertăţile întrunirilor sau a presei, egalitatea cetăţenilor înaintea legii şi veţi vedea la fiecare pas IPOCRIZIA DEMOCRAŢIEI burghezei". Iată şi cum vorbeşte dictatorul Rusiei despre parlamentarism : parlamentele burgheze simt intr’o atărnare cu atât mai mare de bursă şi bancheri CU CAT DEMOCRAŢIA ESTE MAI DESVOLTATA". „Maurasiştii“ noştri se întâlnesc cu Lenin în critica lor contra parlamentarismului şi a democraţiei. Toată lumea — şi se pare că şi poporul rus, astăzi — a văzut în ce prăpastie au dus pe un popor de 120 Mi Ioane oameni, antidemocratismul şi antiparlamentarismul. Ne fly*«« lesne închinat ne-ar Guvernul „Uniunii naţionale“ Revenirea Blocului naţional.—Rezerva faţă de d. Poincaré. — Noile Impozite. — Lipsa anul plan constructiv (De la corespondentul nostru din Paris) 28 IULIE. —• „Echo de Paris“, vorbind, de şedinţa de ori a Camerei, în care d. Poincaré a obţinut majoritatea, după cum ştiţi, spune: „Ne-am crezut reintorţi in 4922 „sau 4923. Preşedintele Consiliului a „auzit iar strigându-i-se: Poincaré ”,— la Guerre” („Poincaré — Războiul“)... Ne-au regăsit intineriţii „cu trei sau patru ani. A fost şar„mani. Şi totuşi cartelul a domnit „din Mai 4924 până azi. De câtva „timp, insă, pierduse mult din forțele sale, slăbea mereu. Eri a fost „înmormântat”. N’am avut sentimentul că spectacolul, la care am asistat, a fost șarmant. D-lui Poincaré nu’i s’a strigat numai Poincaré—la Guerre. Nu apucase — la tribună — să citească primele fraze din declarația ministerială, că un deputat din extrema stângă îi lansă o apostrofă teribilă: — Lumea nu te vede decât la nenorociri mari. D- Poincaré păli, se întoarse spre acela care — îi aruncase insulta, îl privi fix — și nu zise nimic. Ar fi ripostat, poate, dacă, în clipa aceea, comuniștii nu s’ar fi ridicat ?i n'ar fi început să cânte „Internaționala“. Dar d. Poincaré n’a fost singurul care, în ședința de eri, a avut de suferit de pe urma extremei stângi. Imediat după citirea declarației, veni rândul atacurilor în contra d-lui Herriot. L’am văzut crispat, înțepenit în bancă, aplecat mereu spre d. Poincaré, cu care se sfătuia pe semne, dacă să răspundă sau nu. — Ai trecut la dușman, ai trădat — i se adresă unul. — Șefii cartelului, îi zise altul, un republican-socialist, membru al grupului al cărui șef este d. Painlevé, nu sunt Cartelul Noi aceia cari am rămas credincioși ideilor ce au dus la victoria electorală dela 41 Mai 1924 și la zdrobirea Blocului National, nu putem să votăm pentru d. Poincaré, fiindcă nu pu- 77 tem să ne dezonorăm. D. Herriot, n’a replicat să răspundă probabil cu alt prilej și un alt loc. REVENIREA BLOCULUI NAŢIONAL Cunoaşteţi detaliile scrutinului de eri: 50 de radicali (partidul d-lui Herriot) şi 12 republicani-socialişti (grupul d-lui Painlevé) n’au voit să voteze pentru d. Poincaré; s’au abţinut. , Abţinerea aceasta nelinişteşte pe ,,Tempi“ care spune azi că simptomul e îngrijorător. Teama ziarului este ca:*radicalii şi republicanii-socialişti, cari n’au votat cu guvernul, să nu facă iar cauză comună cu socialiştii şi, atrăgând şi pe alţii din partidele lor, să nu formeze îpapreună o opoziţie prea puternică, îngrijorarea lui „Temps” dovedeşte că triumful dreptei nu este aşa de mare, cum vor anii să facă să se creadă. E adevărat că blocul Naţional a recucerit ucele poziţii strategice foarte importante. D. Raoul Péret, preşedintele Camerei în timpul atotputerniciei Blocului Naţional, ocupă din nou fotoliul pe care l’a avut Înainte ca şefii cartelului d-nii Painleve $ Herriot să fi fost aleşi In local Iul. REZERVA STÂNGII FAŢA DE D. POINCARÉ Dar presa din centru şi din dreapta exagerează, când vorbeşte ca şi cum Blocul Naţional ar fi repurtat o victorie decisivă- El are de înregistrat un succes, un succes serios, dar nu deplin. Am arătat intr’o corespondenţă precedentă că, in afară de prezidenţia consiliului, portofoliile cele mai principale,’ internele, războiul şi externele, au trebuit să fie atribuite republicanilor de stânga. La ședința de ern, s’a putut observa apoi că noua majoritate e departe de a fi solidă. Cei aproape 140 de deputați din cartel cari au votat pentru d. Poincaré și-au permis să aibă 358 de voturi, nu sunt partizani siguri. Nici o singură dată n'au manifestat pentru d. Poincaré și nu l'au aplaudat. întreaga stângă, inelusiv aceia cari au votat pentru d. Poincaré, s’a arătat rece față de dânsul, ca ți față de d. Herriot. Ea a lăsat ca ți unul ți celălalt să fie atacați, fără să le ia partea. D. Poincaré a fost aplaudat de centru fi de dreapta, d. Herriot de nimeni. NOILE IMPOZITE Viitorul guvernului depinde, fifiscale, cum aria carnetul da cupoane. LIPSA UNUI PLAN CONSTRUCTIV Politica aceasta nu satisface, in fond, pe nimeni. Proectul d-lui Poincaré n'a stârnit nici un entuziasm. Până și ziarele conservatoare, — cum este de pildă ..Figaro“, — lasă azi să se înţeleagă că se aşteptau la altceva decât numai la impunere de impozite. Acesteste, de rezultatele politicei sale fetea nu rezolvă nimic. Lira sterlină nanciare. Dar debutul lui, în această direcţie, a şi provocat critici serioase. Ştiţi ce conţine proectul de lege, pe care d. Poincaré l-a supus parlamentului, şi care va fi fost votat atunci când rândurile acestea vor ajunge la Bucureşti Proectul nu prevede decât impozite nou. El nu se ocupă nici de stabilizare, nici de amortizări. Problemei« acestea, de rezolvarea cărora atârnă salvarea Franței annt amânate, D. Poincaré nu face decât sS ceară dări. După socotelile ce s’au Întreprins, nonile biruri vor produce, in ni* cinei lunl cari an mal rămas până la finele anului curent, sama de cinci miliarde, iar in 1927, adică intrimn an Întreg, aproapa 11 miliarde. Nu o ramură de activitate nu e obiect de consum, nu o transacţie ale căror taxe să nu fie urcate. Totul absolut totul este majorat cu 25, 30, 50 la sută şi chiar mai mart. O singură excepţie: pentru uneia impozite directe. Astfel globalul impozitului pe venit va fi scăzut.Deasemenea unele taxe pe moşteniri Tot pentru a linişti pe posedanţi, se desfiinţează In apeilaţi timp unele mijloace de control in contra fraudei a trecut iar de 200. Efectul favorabil al venirii la putere a d-lui Poincaré n'a ţinut decât trei zile. Publicul ar fi dorit un plan constructiv. Dar un astfel de plan comportă idei precise, mături urgente, proecte definitive şi riscuri numeroase. D. Poincaré dă impresia că n’a ales încă drumul şi că oscilează între diferite soluţii. Se poate însă, să ne şi înşelăm şi ca d- Poincaré, pentru a evita speculaţia, să nu vrea încă să arate la ce hotărâri a ajuns. Dacă ar fi aşa, ar însemna că înclină spre stabilizare. Oricum ar fi, presa „Uniunii” nnaţionale” nu mai este azi aşa de călduroasă ca acum câteva zile. Vestea celor 11 miliarde, impozite nou, adăugată la lipsa unei perespective de ameliorare a situaţiei, a răcit şi pe cei mai înflăcăraţi partizani ai d-lui Poincaré. E clar că guvernul „uniunei naţionale” nu va putea dăinui nici el, dacă nu va face repede dovada că este în stare să domine criza financiară. Proectul asupra celor 11 miliarde impozite noui, n’a făcut această dovadă. Vom continua. IUNIUS Foarte grea este meseria medicului! — Da, ifi se va răspunde, pentru că medicul trebuie să studieze atât amar de ani, iart după ce a terminat are atâta răspundere. Nici pentru unul, nici pentru altul din aceste motive, este meseria medicului foarte grea; tofi, şi medicii, şi avocaţii şi inginerii studiază mult, foarte mult; toti au amari răspunderi. Insă, un medic, după ce s’a făcut tobă de carte, fi-va el un bun doctor? Sau cu alte cuvinte: după ce vei fi învătat carte până te-ai făcut burduf, după ce vei fi luat diploma cu toate laudele posibile, vindeca-vei mai sigur decât colegul dumitale care a trecut fruntea cozii? Calitatea de bun doctor nu o dă ,nici faptul că ai fost bun student, nici faptul că ești burduf de carte. Cu asta am vreau să spun că unul care nu citește mereu, este mai bun doctor decât altul care studiază continuu, însă, cela ce se cere unui doctor, este... o să vedeţi numaidecât Ştiţi ce cere publicul sau mai bine zis bolnavii dela doctor?. Cer să li se dea reţete; cer să li se dea dietă. Intr’o zi, unei cocoane venite la consultaţie, după vizita de rigoare, i-am spus: — Doamnă, d-ta ai ofistulă, rămasă în urma operaţiei Scute. — Ştiu, a răspuns doamna, dar aş vrea să-mi spuneţi, ce ar trebui să fac. Nimic decât să vă duceţi la doctorul care v-a operat atunci, şi acela, vă va face o mică intervenţie, în urma căreia, vă veţi vindeca foarte repede. — Şi nu trebuie să iau nici o doctorie, până voi putea să mă duc la operație? — Nu vă trebuie nici o doctorie; fistula d-tră este superficială, și nici un medicament nu vă va... etc. In scurt a avut toate explicaţiile într’un timp destul de lung de consultaţie. A plecat mulţumindu-mi, dar... fără să plătească consultaţia... fireşte, pentru că plecase fără nici o reţetă. Dacă nu li se dă reţetă, foarte mulţi, aproape toţi consultanţii, cred că nu trebue plătit medicul, cred că a pleca fără reţetă este a nu fi fost o consultaţie, ba de multe ori, zic: Eh! doftor şi ăla, nu-ţi dă nici o doftorie! Asta cere bolnavul, clientul, de la doctor, reţetă, medicamente, dietă. De multe ori, veţi auzi zicânduse, mai ales de cucoane: mă duc la doctorul cutare, căci caută bine şi dă dietă. Ştiţi ce înţelege lumea prin „a căuta bine“? înţelege să ciocăni pe piept şi pe spate; să pipăi pe burtă; să asculţi la inimă, pe clientul care ţi s’a prezentat cu genunchiul scrântit. Ba să-i mai dai Si dietă. Te sileşte, de multe ori, bolnavul, să-l înşeli, şi cum, goana după vizită, te face uneori să calci alături de potecă, el, bolnavul, te îndeamnă, ba chiar cere, să fii şarlatan. „Caută bine doctorul cutare“ se va zice în mahala; reputaţia se stabileşte, sfera de aşteptare este plină, şi... este bine. De multe ori, calitatea de „bun doctor“ ti-o dă in cartea de care te-ai ghiftuit atâtea zeci de ani. * Intr’o zi, supraveghetoarea imi spuse: — Bolnavul acesta se vaită că de opt zile n’a ieşit afară. M’am întors din cale, şi l’am cercetat cu de-amănuntu. Nimic. — I-am dat — zise supraveghetoarea — purgativul cutare şi cutare; i-am pus clismă cu asta şi cu asta, şi... tot zice că nu iesă afară... Eu nu ştiu!... Un zâmbet ironic încreţea uşor colţul gurii supraveghetoarii, iar în coada ochiului, mijea o nuanță de neîncredere. După ce mam mai examinat încă odată, am ordonat: — Bine madam. O să-i dau eu o doctorie, care o să-i facă o purgatie strașnică. — Și am scris în condica farmaciei :■ Natrium bicarbonicum, 2 grame. — Ascultă madam: l-am scris o doctorie foarte tare, cum nu se dă decât la cai; să i-o dai toată odată într’o foită de tigare, imediat ce ți se vor aduce medicamentele. Peste o oră, o să aibă efect, dar cum doctoria este foarte tare, de se va întâmpla să-i facă prea mare purgatie, să-i dai două prafuri ce ai, ca să-i înceteze. Apoi, m’am adresat bolnavului: — Ai auzit? S’o iei așa cum am spus eu cucoanii, și după un ceas, ai să vezi ce efect o să aibă! Doctoria ce-i prescrisesem nu era purgativ; erau 2 grame de blândul bicarbonat, pe care îl scrisesem cu porecla lui latinească. Ce efect credeţi că a avut? Extraordinar, a trebuit să i se dea câteva prafuri antidiareice, ca să-l potolească. Bolnavii, clienţii, sunt straşnic de (Citiți continuarea In pag. 11 ai ADEVĂRURI Medici şi bolnavi ___ de dr. P. RUBESCU * Carnetu! nostru Le bas juge“ A murit Magnaud, judecătorul francez venerat, trecut de viu în legenda respectului popular. Sentinţa cu care el achitase pe femeia acuzată de furtul unei pâini, a rămas în lumea oamenilor justiţiei ca şi a masselor — nu numai în Franţa ci în lumea întreagă — cu măreţia pilduitoare a unei parabole: parabola bunului judecător. Magnaud a fost din acea rassă augustă de magistraţi pe care în special Franţa a cunoscut-o şi a păstrat-o cu închinarea ei. E judecătorul nu de profesie, ci de vocaţie, de mistică devotare întru justiţie, împărţirea dreptăţii ia la un astfel de ins proporţiile unei impulsii elementare de necesitate vitală. Judecă şi împarte dreptatea cu ardoarea cu firescul cu care trăeşte, respiră. Sunt exemplare rare de supraumanizare pe care numai societăţile cu exerciţiul secular al dreptului în dreptate le-au produs printr’o nobilă selecţiune artificială. Magnaud era din rassa lor. Imnălţat de o asemenea conştiinţă elementar-justiţiară, el şi-a putut îngădui să fie în sentinţele lui, celebre azi, nu numai agentul supus al dreptului ci organul răzvrătit al dreptăţii. Cu autoritatea acestei conştiinţi, el şi-a putut îngădui să supună, când a fost nevoie, prescripţiile rigide ale codului înglădierilor justiţiei iertătoare. Dar, veţi zice: aceasta e Justiţie empirică. E cea bună. Cu o condiţie: să fie judecători pentru ea. Altfel, o sursă imundă de abuz şi denegrare a Justiţiei. Pentru a fi posedat marile însuşiri necesare, Magnaud a fost „le bon juge“. Acţiunii lui se datoreşte în mare parte „sursis“-ul, adică pedeapsa morală fără a strivi capacitatea socială de îndreptare a delicventului. A fost, prin aceasta, un promotor al socializării dreptului, al ridicării codurilor spre dreptate. D. Ch. NOTE „VIITORUL" făgădueşte că ar fi avut faţă de d. I. Petrovici două atitudini: una ostilă atunci când l-a aflat din „Adevărul’ ideile de reformă, şi alta favorabilă atunci când a descoperit că aceste idei ar fi fost luate... dintr'un proiect inenit al liberalilor ! Şi „Viitorul" adaogă textual: „Singura vină — care poate nu e a d-lui J. Petrovici ci a redactorilor „Adevărului" — este că nu a spus de la Început franc şi deschis că introducând liceul unitar, el nu face decât să dea o formă concretă soluţiilor de mult susţinute şi preconizate de partidul liberal. Fireşte, dacă d. Petrovici —sau măcar redactorii „Adevărului“ — ar fi spus franc şi deschis că tot aşa văd lucrurile şi liberalii, „Viitorul" era avizat şi, lăuda din capul locului! OFICIOSUL GUVERNULUI ne aduce acuzaţia că duşmănim „orice manifestaţie a spiritului naţional" şi că ne ridicăm împotriva a tot ce constitue la ul organism de ordine şi de stat, de siguranţă obştească şi de disciplină socială". Toată lumea ştie insă că noi nu ne-am ridicat împotriva guvernului decât fiindcă înţelege să guverneze în mod arbitrar şi funded a făcut alegerile sub teroarea jandarmilor, ca starea de asediu, cu cenzura şi cu suprimarea libertăţilor publice. Ar urma deci, după logica Indreptărei că guvernarea arbitrară nu e decât„ o manifestaţie a spiritului nostru naţional şi că ordinea in stat, siguranţa obştească şi disciplina socială nu se pot menține la noi decât ca... teroarea jandarmului ! * Chestia zilei Conflictele din guvern GEN. AVERESCt: De căruii mi-ar băga un guvern pt tapaiete, cuiul d-tale, imi face numai bacancuri... IONEL BRATIANU : Pardon, nu e cuiul meu, e cutat Ud Pepelea. Aptitudinile profesionale Astăzi când proletariatul intelectual trece prin cele mai grele momente, când concurenţa aptitudinilor devine din ce în ce mai acută, Cunoaşterea talentelor şi orientarea lor în făgaşurile potrivite desvoltării lor, constitue principiul călăuzitor în organizarea muncii viitorului. Astfel, psihologia aplicată şi-a propus din măsurarea inteligenţelor individuale, la o vârstă fragedă ■— după cum „ziua bună se cunoaşte de dimineaţă” — să deducă nuanţa aptitudinilor sufleteşti, mai conformă, cu spiritul, cu disciplinele atât de variate ale practicei profesionale. Psihologul Alfred Binet, în colaborare cu medicul parizian Simon, precum şi alţi psihologi, au întrebuinţat diverse probe, sau „teste” după cuvântul englezesc consacrat, adică o serie de întrebări, la cari copiii răspunzând, ei le ■vârsta intelectuală, care putea să nu coincidă cu vârsta lor fizică, după cum copilul era din punct de vedere mental, întârziat sau precoce. Prin combinarea diverselor teste, copilul trebuind să răspundă la întrebări din ce în ce mai complicate, ca i solicitau toate funcţiunile inteligenţii , de sezisare, de abstracţie, de combinare, de logică, etc., se contura clişeul capacităţii lui intelectuale, cu un anumit relief psihologic, care era o indicaţie, a aptitudinilor profesionale ale cetăţeanului de mâine, spre binele lui personal, cât şi al societăţii. Cu alte cuvinte în elucidarea acestei chestiuni de care depinde progresul vital al economiei naţionale, psihologia — emancipându-se de mijloacele ei abstracte de cercetare — suferind involuntar contagiunea materialismului investigator al celorlalte ştiinţe, stabileşte o scară metrică a valorilor intelectuale. Dar este oare conform cu realitatea psihologică, a vedea în răspunsurile copilului, la întrebările tip formulate, coeficientul indiscutabil al valorii lui psihice, indicele precis al activităţii lui mentale? Inteligenţa nu este decât buna utilizare a resurselor minţei, în diversele împrejurări. Inteligent este acela care ştie să facă dovada forţei sale psihice. Neinteligent este acela care din diverse cauze, nu ştie sau nu poate să dovedească capacitatea sa Intelectuală, independent de valoarea intrinsecă a Intelectualităţii sale. Mecanismele psihologice de reacţiune ale copilului sunt foarte delicate; trebue să ţinem seama nu numai de rezultatul lor final — etichetat inteligent sau neinteligent de (Citiţi continuarea in pagina II-a) NAZPH 9 O NUANŢĂ »Viitorul “ asudă continuu ca omul care trezit la realitate, ’vede câtă prăpastie există între ce-a vrut şi ce-a ieşit. Nu-i mai place guvernul! Nouă nu ne-a plăcut dela început şi liberalii, ne-au dojenit; acum nu-i mai place dumnealor, dar li s’ar putea fredona cântecul cu „e prea târziu, e prea târziu...! Pe ziua de azi îl supără d. Manoilescu care ■— zice-se — va pleca în Italia să dea o formă concreta lucrurilor puse la cale de d. general. „Viitorul“ sfătuește pe tânărul financiar să stea acasă. Cu alte cuvinte are aerul să-i spună „te-am făcut noi sub^^^rofm. de stat, dar era vorba să fii un fel de subsecretar de stat... pe loc !“ Rix, psiho-pedagogia clasică — ci şi at modul cum ele se produc. Copilul venind pe lume, în manifestările sale din primii ani, caută să dea satisfacţie tendinţelor egoiste impulsive, al căror dinamism evocă ascendenţa noastră animală. Copilul nu concepe realitatea decât prin prisma sensibilităţii sale egoiste, neavând un criteriu de apreciere al valorilor obiective, ci apreciându-le dupe rezonanţa de satisfacţie trezită în sufletul său. Copilul se conduce după principiul „plăcerii durerii” şi nu al „realităţii“ ! Mai târziu, sub influenţa ambianţei moralizatoare — părinţi şi profesori — copilul supunându-se exigenţelor sociale, trebue să renunţa treptat la veleităţile sensibilităţii sale egoiste, socializându-şi mentalitatea, respectând bunul altuia» afirmau clar când e în contradicţie cu interesul personal. Cu alte cuvinte, copilul a văzut lumea, mai întâi în mod diformat, după cum acesta răspundea sau nu sensibilităţii lui interioare, acordând lucrurilor exterioare valoarea corespunzătoare coeficientului lor afectiv, iar mai târziu, organizându-i-se conştiinţa, începe să-şi dea seama de valorile obiective. Insă, lumea sensibilităţii iniţiale a psihismului copilului nu dispare: ea se păstrează intactă în profunzimile spiritului, uitată fiind complectde conştiinţa sa, care va suferi însă influenţele ei ilogice şi er .Spre exemplu, cutare scenă, situaţie, opinie, persoană, etc., ne trezeşte o vehementă dezaproba