Adevěrul, august 1926 (Anul 39, nr. 13074-13099)

1926-08-05 / nr. 13077

V final 39. — fio. 130/7* «~t Joi 5 August 1926 4 PAQEIfl Adevărul AU V. BELDIMAN 1885—1837 FONDATORI­­ CONST. MILLE 1897—1320 ABONAMENTE I1 f I Centrala 6/67. 24/73. 46/79. TELEFOANE* Direcția 57/72, Ad-fla 7/69 ! Provincia 10/66. 230 lei pe 3 luni 440 lei pe 6 Iuni. 850 le! ne mi an. guvern minis-Intre economiile impuse de noul francez e şi „suprimarea călătoriilor teriale“. ...Şi totuş, se găsesc in Franţa oameni cari mai vor să fie miniştri!... e politice»! Miniştrii la harţă Dela dialogurile homerice, mi­niştrii celui mai unitar dintre ca­binete, au trecut la polemicile în scris. Rezoluţiile ministeriale s’au transformat în intime pamflete prin cari sfetnicii tronului îşi exprimă suavele sentimente ce le inspiră to­vărăşia lor în guvern. Ziarele au publicat astfel, rezoluţia d-lui La­­pedatu pe jurnalul consiliului de miniştri, cuprinzând hotărîrile ca­binetului relativ la taxele pe ce­reale. Pe textul redactat de mi­nistru Bérlésen, care probabil se temea de întârzierile intenţionate ale ministrului de finanţe, d. Lape­­datu a scris, în esenţă, tinerii din guvern să nu fie grăbiţi... idei să nu se amestece în atribuţiile mele... şi să-şi vadă, pe viitor, de treabă... Cititorul îşi închipuie lesne în­trevederea care a urmat, între d-nii Garot­ă, Manoilescu şi Bér­léseu, conspiraţia lor furioasă şi inutilă, pelerinajul indignat la pri­mul ministru şi mesagerii cari s’au expediat d-l Goga. ...»Tinerii din guverre, — s’ar zice că e vorba de un conflict am­plu şi dramatic dintre vechea şi noua generaţie. Şi e numai expresia care desvălu­ie svărcolirile guvernului ţinut ca intr'un cleşte de d. Vintilă Brătianu. Pe când oare, polemica deschisă, prin gazetă, şi sub semnătură ? Căci să nu uităm că, în prevederea lui infinită, guvernul armoniei de­pline şi-a rezervat trei oficioase ! Intre guvern şi funcţionari Conflictul dintre guvern şi consi­liul administrativ a isbucnit încă din timpul alegerilor. D. Or.Javrim Goga era grăbit să săture consi­liile comunale alese pentru a le înlocui cu ale sale consilii numite. Consiliul superior administrativ a consimţit guvernului toate dizolvă­rile in cari partidul liberal nu a­­vea ce pierde. Acolo insă unde gu­vernul sfa atins de acele consilii comunale in cari liberalii aveau majoritatea, s’a izbit de rezistenţa şi de spiritul de legalitate oarecum special, al consiliului superior ad­ministrativ. Lupta continuă şi, ca şi cum ar fi vorba de d. Lapedatu, „Viitorul" Intervine. Căci guvernul a venit in conflict cu armătura in­terioară a partidului liberal, rami­ficat in administraţie, unde şi-a a­­menajat câteva posturi de obser­vaţie — guvernul se isbeşte de ri­nul din „Gibraltarurile““ d-lui Bră­tianu , biurocraţia liberală.... Şi fiindcă a atins un punct sensibil, organismul întreg suferă şi ţipă. Ţipă Prin „Viitorul“­ De troi die circulă prin pre­să o ştire dintre cele mal gra­ve. Anume, că guvernul ar 11 făcut o gaură imensă In poli­tica financiară pe care s’a an­gajat s’o continue, rămânând descoperit la Banca Naţională 50 două miliarde. Totuş, guvernul nu a găsit eu colo să dea tn această pri­vinţă o lămurire şi nici chiar două miliarde anuităţilor datoriei noastre ex­terne. Procedarea aceasta e mai extraordinară. Şi In faţa unor asemenea constatări grave, nu numai prin faptul că demască noul abuzuri şi ilegalităţi — cine se mal emoţionează la noi de ele­ —* dar grave, mal ales prin faptul că ameninţă să zdruncine aşezarea financia­o desminţire, el care, nu s’ar­bă, aşa cum a impus-o ţării de sfii să desmintă şi luna de pe Vintilă Brătianu şi a sprijinit o , dacă aceasta ar fi un in­ partidul liberal, insuşindu-şi-o deplin, — oficiosul liberal ta­ce şi numai „Universul“ vor­beşte, dar fără comentar? Ce-i la mijloc? Preludiul unei campanii sau pur şi sim­plu o Încercare de presiune a­­supra guvernului Averescu? Iată o Întrebare a cărei elu­cidare e de un interes palpi­tant, cum ar fi foarte intere­sant să se ştie la ce cheltueli extraordinare s’au dus cele două miliarde deturnate dela cheltuelile ordinare? Nu cum­va s'au dus la cheltuelile elec­torale, așa că la ilegalitatea și abuzurile electorale, se adaugă foarte grave abuzuri financia­re și budgetare? Iată încă o chestiune care va trebui elucidată. După cum de­vine o adevărată enigmă îm­prumutul contractat în Italia, in condiţiuni nemaipomenit de excelente, dar pe urma căruia nici până acum nu se vede nici o licetă, teresul său. Mai curios este că până a­­cum nici oficiosul liberal nu suflă nici o vorbă în această privinţă. Politica d-lui Vintilă Brătianu e ameninţată in in­­suşi principiul ei, dar „Viito­rul“ tace. Cu toate acestea „U­­niversul", care e totdeauna ci­tat şi tupă cu predilecţie, de oficiosul liberal, adaugă noul preciziuni la ştirea care a cir­culat prin ziare­ După aceste preciziuni gu­vernul nu a uzat de suma de două miliarde, cu care a ră­mas descoperit la Banca Na­țională, pentru a acoperi chel­­tuelile budgetare curente. Nu, guvernul a deturnat încasări­le, de la aceste cheltueli, singu­rele aprobate de parlament și deci singurele pe care e un drept să le facă, pentru a le în­drepta spre cheltueli extraor­dinare. Și pentru aceste chel­­tueli a atacat chiar și fondul de devize destinat acoperirii Ad. Leninism românesc Metoda dictatorială şi metoda­­ democratica­ ­Antidemocratism, antiparlamenta­­duce pe noi metoda dictatorială rism. Iată o nouă propagandă înce- predicată de „Maurasismul“ româ­­nată, de o bucată de timp, de un nesc­ grup de tineri strânşi în jurul unui la ziar din Capitală, şi care pretinde să introducă şi la noi o nouă doc­­trină politică sub numele de Jdau rasism”. Toată activitatea grupu­lui se reduce la lupta în contra dic­taturii de azi exercitată prin trio o­­ligarhie bancară, căreia vor să-i opule o altă dictatură. Ei nu ne dau detalii asupra nouei dictaturi atât de mult visată, de dânşii. Putem totuşi să ne închi­puim, că nu poate fi vorba decât de dictatura unei alte clase sau de aceea a unui individ. Dicta­tura une alte clase n’ar pu­tea fi decât aceea a clasei proleta­re, dar astfel de gânduri suntem departe de a le atribui Rămâne, în mod logic, să credem ca „Maura­­siştii“a’ noştri se gândesc serios, când fac profesie de antidemocra­­tism, la dictatura unui individ, ca­re el nu fie legat prin nici o lege, în conducerea Statului şi a treburi­lor publice. Cine e individul căruia Maura­­siştii români cred că i-ar putea a­­corda asemenea atribuţii pentru salvarea naţiei ? Mereu au fost întrebaţi dar ni­meni până azi n’a dat vreun răs­puns şi JEm­ Narr wartet aal Ant­wort“‘ . In schimb, în toată argumenta­ţia şi dialectica lor găsim procede­ele şi argumentele, ajunse banale, ale lui Lenin, dictatorul Sovietelor, când pleda pentru suprimarea de­mocraţiei şi Dumei democrate din Rusia în favoarea dictaturii Antidemocratismul „Maurasişti­­lori” noştri, pus pe două coloane a­­lăturea de doctrinele antidemocra­tice ale bolşevicilor, ia atunci for­ma unui leninism romănesc, promi­ţând să devie un bolşevism std­­generis, în ţara care poartă încă un ea urme de neoiobăgie. Ascultaţi-l pe LENIN însuşi . ,JDemocraţia rămâne totdeauna­­ şi nu poate rămânea­­ltfel sub regimul capitalist — de­cât un re­gim strâmt, mincinos, hipocrit, un paradis pentru bogaţi şi o cursă, o înşelăciune pentru exploataţi şi săraci“. „Luaţi legile fundamentale ale statelor contemporane, luaţi guver­­nămintele Ior, libertăţile întruniri­lor sau a presei, egalitatea cetă­ţenilor înaintea legii şi veţi vedea la fiecare pas IPOCRIZIA DEMO­CRAŢIEI burghezei". Iată şi cum vorbeşte dictatorul Rusiei despre parlamentarism : parlamentele burgheze simt in­tr’o atărnare cu atât mai mare de bursă şi bancheri CU CAT DEMO­CRAŢIA ESTE MAI DESVOL­­TATA". „Maurasiştii“ noştri se întâlnesc cu Lenin în critica lor contra parlamen­tarismului şi a democraţiei. Toată lumea — şi se pare că şi poporul rus, astăzi — a văzut în ce pră­pastie au dus pe un popor de 120 Mi Ioane oameni, antidemocratis­­m­ul şi antiparlamentarismul. Ne fly*«« lesne închinat ne-ar Guvernul „Uniunii naţionale“ Revenirea Blocului naţional.—Rezerva faţă de d. Poincaré. — Noile Impozite. — Lipsa anul plan constructiv (De la corespondentul nostru din Paris) 28 IULIE. —• „Echo de Paris“, vorbind, de şedinţa de ori a Camerei, în care d. Poincaré a obţinut ma­joritatea, după cum ştiţi, spune: „Ne-am crezut reintorţi in 4922 „sau 4923. Preşedintele Consiliului a „auzit iar strigându-i-se: Poincaré ”,— la Guerre” („Poincaré — Răz­boiul“)... Ne-­au regăsit intineriţii „cu trei sau patru ani. A fost şar­­„mani. Şi totuşi cartelul a domnit „din Mai 4924 până azi. De câtva „timp, insă, pierduse mult din for­țele sale, slăbea mereu. Eri a fost „înmormântat”. N’am avut sentimentul că spec­tacolul, la care am asistat, a fost șarmant. D-lui Poincaré nu’i s’a strigat numai Poincaré—la Guerre. Nu apucase — la tribună — să ci­tească primele fraze din declarația ministerială, că un deputat din ex­trema stângă îi lansă o apostrofă teribilă: — Lumea nu te vede decât la ne­norociri mari. D- Poincaré păli, se întoarse spre acela care — îi aruncase insulta, îl privi fix — și nu zise nimic. Ar fi ripostat, poate, dacă, în clipa aceea, comuniștii nu s’ar fi ridicat ?i n'ar fi început să cânte „Inter­naționala“. Dar d. Poincaré n’a fost singurul care, în ședința de eri, a avut de suferit de pe urma extremei stângi. Imediat după citirea declarației, veni rândul atacurilor în contra d-lui Herriot. L’am văzut crispat, înțepenit în bancă, aplecat mereu spre d. Poincaré, cu care se sfătuia pe semne, dacă să răspundă sau nu. — Ai trecut la dușman, ai trădat — i se adresă unul. — Șefii cartelului, îi zise altul, un republican-socialist, membru al grupului al cărui șef este d. Pain­levé, nu sunt Cartelul Noi aceia cari am rămas credincioși ideilor ce au dus la victoria electorală dela 41 Mai 1924 și la zdrobirea Blocu­lui National, nu putem să votăm pentru d. Poincaré, fiindcă nu pu- 77 tem să ne dezonorăm. D. Herriot, n’a replicat­­ să răs­pundă probabil cu alt prilej și un alt loc. REVENIREA BLOCULUI NAŢIONAL Cunoaşteţi detaliile scrutinului de eri: 50 de radicali (partidul d-lui Herriot) şi 12 republicani-socialişti (grupul d-lui Painlevé) n’au voit să voteze pentru d. Poincaré; s’au abţinut. , Abţinerea aceasta nelinişteşte pe ,,Tempi“ care spune azi că simpto­mul e îngrijorător. Teama ziarului este ca:*radicalii şi republicanii-so­­cialişti, cari n’au votat cu guver­nul, să nu facă iar cauză comună cu socialiştii şi, atrăgând şi pe alţii din partidele lor, să nu formeze îpapreună o opoziţie prea puternică, îngrijorarea lui „Temps” dovedeşte că triumful dreptei nu este aşa de mare, cum vor anii să facă să se creadă. E adevărat că blocul Naţio­­nal a recucerit ucele poziţii strate­gice foarte importante. D. Raoul Péret, preşedintele Camerei în tim­pul atotputerniciei Blocului Naţio­nal, ocupă din nou fotoliul pe care l’a avut Înainte ca şefii cartelului d-nii Painleve $­ Herriot să fi fost aleşi In local Iul. REZERVA STÂNGII FA­ŢA DE D. POINCARÉ Dar presa din centru şi din dreapta exagerează, când vorbeşte ca şi cum Blocul Naţional ar fi repurtat o victorie decisivă- El are de înregistrat un succes, un succes serios, dar nu deplin. Am arătat intr’o corespondenţă precedentă că, in afară de preziden­ţia consiliului, portofoliile cele mai principale,’ internele, războiul şi externele, au trebuit să fie atribuite republicanilor de stânga. La ședința de ern, s’a putut observa apoi că noua majoritate e departe de a fi solidă. Cei aproape 140 de depu­tați din cartel cari au votat pentru d. Poincaré și­­-au permis să aibă 358 de voturi, nu sunt partizani siguri. Nici o singură dată n'au manifestat pentru d. Poincaré și nu l'au aplaudat. întreaga stângă, inelusiv aceia cari au votat pentru d. Poincaré, s’a arătat rece față de dânsul, ca ți față de d. Herriot. Ea a lăsat ca ți unul ți celălalt să fie atacați, fără să le ia partea. D. Po­incaré a fost aplaudat de centru fi de dreapta, d. Herriot de nimeni. NOILE IMPOZITE Viitorul guvernului depinde, fi­fiscale, cum aria carnetul da cupoa­ne. LIPSA UNUI PLAN CON­­STRUCT­IV Politica aceasta nu satisface, in fond, pe nimeni. Proectul d-lui Poincaré n'a stârnit nici un entu­ziasm. Până și ziarele conserva­toare, — cum este de pildă ..Fi­garo“, — lasă azi să se înţeleagă că se aşteptau la altceva decât nu­mai la impunere de impozite. Aces­­teste, de rezultatele politicei sale fe­­tea nu rezolvă nimic. Lira sterlină nanciare. Dar debutul lui, în acea­stă direcţie, a şi provocat critici serioase. Ştiţi ce conţine proectul de lege, pe care d. Poincaré l-a su­pus parlamentului, şi care va fi fost votat atunci când rândurile acestea vor ajunge la Bucureşti Proectul nu prevede decât impo­zite nou. El nu se ocupă ni­ci de stabilizare, nici de amortizări. Pro­blemei« acestea, de rezolvarea căro­ra atârnă salvarea Franței annt a­­mânate, D. Poincaré nu face decât sS ceară dări. După socotelile ce s’au Întreprins, nonile biruri vor produce, in ni* cinei lunl cari an mal rămas până la finele anului curent, sama de cinci miliarde, iar in 1927, adică intrimn an Întreg, a­­proapa 11 miliarde. Nu o ramură de activitate­ nu e obiect de consum, nu o transacţie a­­le căror taxe să nu fie urcate. Totul absolut totul este majorat cu 25, 30, 50 la sută şi chiar mai mart. O sin­­gură excepţie: pentru uneia impozi­te directe. Astfel globalul impozitu­lui pe venit va fi scăzut.Deaseme­­nea unele taxe pe moşteniri Tot pentru a linişti pe posedanţi, se des­­fiinţează In apeilaţi timp unele mij­­loace de control in contra fraudei a trecut iar de 200. Efectul favora­bil al venirii la putere a d-lui Po­incaré n'a ţinut decât trei zile. Publicul ar fi dorit un plan con­structiv. Dar un astfel de plan com­portă idei precise, mături urgente, proecte definitive şi riscuri nume­roase. D. Poincaré dă impresia că n’a ales încă drumul şi că oscilează între diferite soluţii. Se poate însă, să ne şi înşelăm şi ca d- Poincaré, pentru a evita speculaţia, să nu vrea încă să arate la ce hotărâri a ajuns. Dacă ar fi aşa, ar însemna că înclină spre stabilizare.­­ Oricum ar fi, presa „Uniunii” nna­­­ţionale” nu mai este azi aşa de călduroasă ca acum câteva zile. Vestea celor 11 miliarde, impozite nou, adăugată la lipsa unei peres­­pective de ameliorare a situaţiei, a răcit şi pe cei mai înflăcăraţi partizani ai d-lui Poincaré. E clar că guvernul „uniunei na­ţionale” nu va putea dăinui nici el, dacă nu va face repede dovada că este în stare să domine criza finan­ciară. Proectul asupra celor 11 mi­liarde impozite noui, n’a făcut a­­ceastă dovadă. Vom continua. IUNIUS Foarte grea este meseria me­dicului! — Da, ifi se va răspunde, pentru că medicul trebuie să studieze atât amar de ani, iart după ce a ter­minat are atâta răspundere. Nici pentru unul, nici pentru al­tul din aceste motive, este mese­ria medicului foarte grea; tofi, şi medicii, şi avocaţii şi inginerii stu­diază mult, foarte mult; toti au amari răspunderi. Insă, un medic, după ce s’a fă­cut tobă de carte, fi-va el un bun doctor? Sau cu alte cuvinte: după ce vei fi învătat carte până te-ai făcut burduf, după ce vei fi luat diploma cu toate laudele posibile, vindeca-vei mai sigur decât co­legul dumitale care a trecut frun­tea cozii? Calitatea de bun doctor nu o dă ,nici faptul că ai fost bun student, nici faptul că ești burduf de carte. Cu asta am vreau să spun că unul care nu citește mereu, este mai bun doctor decât altul care studiază continuu, însă, cela ce se cere unui doctor, este... o să ve­deţi numai­decât Ştiţi ce cere publicul sau mai bine zis bolnavii dela doctor?. Cer să li se dea reţete; cer să li se dea dietă. Intr’o zi, unei cocoane venite la consultaţie, după vizita de rigoare, i-am spus: — Doamnă, d-ta ai o­­fistulă, ră­masă în urma operaţiei Scute. — Ştiu, a răspuns doamna, dar aş vrea să-mi spuneţi, ce ar tre­bui să fac. Nimic decât să vă duceţi la doctorul care v-a operat atunci, şi acela, vă va face o mică interven­ţie, în urma căreia, vă veţi vindeca foarte repede. — Şi nu trebuie să iau nici o doctorie, până voi­ putea să mă duc la operație? — Nu vă trebuie nici o doctorie; fistula d-tră este superficială, și nici un medicament nu vă va... etc. In scurt a avut toate explicaţii­le într’un timp destul de lung de consultaţie. A plecat mulţumindu-mi, dar... fără să plătească consultaţia... fi­reşte, pentru că plecase fără nici o reţetă. Dacă nu li se dă reţetă, foarte mulţi, aproape toţi consultanţii, cred că nu trebue plătit medicul, cred că a pleca fără reţetă este a nu fi fost o consultaţie, ba de multe ori, zic: Eh! doftor şi ăla, nu-ţi dă nici o doftorie! Asta cere bolnavul, clientul, de la doctor, reţetă, medicamente, dietă. De multe ori, veţi auzi zicându­­se, mai ales de cucoane: mă duc la doctorul cutare, căci caută bine şi dă dietă. Ştiţi ce înţelege lumea prin „a căuta bine“? înţelege să ciocăni pe piept şi pe spate; să pipăi pe burtă; să asculţi la inimă, pe clien­tul care ţi s’a prezentat cu genun­chiul scrântit. Ba să-i mai dai Si dietă. Te sileşte, de multe ori, bolna­vul, să-l înşeli, şi cum, goana după vizită, te face une­ori să calci ală­turi de potecă, el, bolnavul, te în­deamnă, ba chiar cere, să fii şar­latan. „Caută bine doctorul cutare“ se va zice în mahala; reputaţia se stabileşte, sfera de aşteptare este plină, şi... este bine. De multe ori, calitatea de „bun doctor“ ti-o dă in cartea de care te-ai ghiftuit atâtea zeci de ani. * Intr’o zi, supraveghetoarea imi spuse: — Bolnavul acesta se vaită că de opt zile n’a ieşit afară. M’am întors din cale, şi l’am cercetat cu de-amănuntu. Nimic. — I-am dat — zise supraveghe­toarea — purgativul cutare şi cu­tare; i-am pus clismă cu asta şi cu asta, şi... tot zice că nu iesă afară... Eu nu ştiu!... Un zâmbet ironic încreţea uşor colţul gurii supraveghetoarii, iar în coada ochiului, mijea o nuanță de neîncredere. După ce mam mai examinat încă odată, am ordonat: — Bine madam. O să-i dau eu o doctorie, care o să-i facă o purga­­tie strașnică. — Și am scris în condica farmaciei :■ Natrium bicarbonicum, 2 grame. — Ascultă madam: l-am scris o doctorie foarte tare, cum nu se dă decât la cai; să i-o dai toată odată într’o foită de tigare, ime­diat ce ți se vor aduce medica­mentele. Peste o oră, o să aibă e­­fect, dar cum doctoria este foarte tare, de se va întâmpla să-i facă prea mare purga­tie, să-i dai două prafuri ce ai, ca să-i înceteze. Apoi, m’am adresat bolnavului: — Ai auzit? S’o iei așa cum am spus eu cucoanii, și după un ceas, ai să vezi ce efect o să aibă! Doctoria ce-i prescrisesem nu era purgativ; erau 2 grame de blândul bicarbonat, pe care îl scri­sesem cu porecla lui latinească. Ce efect credeţi că a avut? Ex­­tra­ordinar, a trebuit să­ i se dea câteva prafuri antidiareice, ca să-l potolească. Bolnavii, clienţii, sunt straşnic de (Citiți continuarea In pag. 11­ ai ADEVĂRURI Medici şi bolnavi ___ de dr. P. RUBESCU * Carnetu! nostru Le bas juge“ A murit Magnaud, judecătorul francez venerat, trecut de viu în legenda respectului popular. Sen­tinţa cu care el achitase pe femeia acuzată de furtul unei pâini, a ră­mas în lumea oamenilor justiţiei ca şi a masselor — nu numai în Franţa ci în lumea întreagă — cu măreţia pilduitoare a unei parabo­le: parabola bunului judecător. Magnaud a fost din acea rassă au­gustă de magistraţi pe care în spe­cial Franţa a cunoscut-o şi a păstra­t-o cu închinarea ei. E judecătorul nu de profesie, ci de vocaţie, de mistică devotare întru justiţie, împărţirea dreptăţii ia la un astfel de ins pro­porţiile unei impulsii elementare de necesitate vitală. Judecă şi îm­parte dreptatea cu ardoarea cu fires­cul cu care trăeşte, respiră­. Sunt exemplare rare de supra­­umanizare pe care numai societă­ţile cu exerciţiul secular al dreptu­lui în dreptate le-au produs prin­­tr’o nobilă selecţiune artificială. Magnaud era din rassa lor. Imnălţat de o asemenea conştiin­ţă elementar-justiţiară, el şi-a pu­tut îngădui să fie în sentinţele lui, celebre azi, nu numai agentul su­pus al dreptului ci organul răzvră­tit al dreptăţii. Cu autoritatea a­­cestei conştiinţi, el şi-a putut îngă­dui să supună, când a fost nevoie, prescripţiile rigide ale codului în­­glădierilor justiţiei iertătoare. Dar, veţi zice: aceasta e Justiţie empirică. E cea bună. Cu o condi­ţie: să fie judecători pentru ea. Altfel, o sursă imundă de abuz şi denegrare a Justiţiei. Pentru a fi posedat marile însu­şiri necesare, Magnaud a fost „le bon juge“. Acţiunii lui se datoreşte în mare parte „sursis“-ul,­­ adică pedeapsa morală fără a strivi ca­pacitatea socială de îndreptare a delicventului. A fost, prin aceasta, un promo­tor al socializării dreptului,­­ al ridicării codurilor spre dreptate. D. Ch. NOTE „VIITORUL" făgădueşte că ar fi avut faţă de d. I. Petrovici două atitudini: una ostilă atunci când l-a aflat din „Adevărul’ ideile de reformă, şi alta favorabilă atunci când a descoperit că aceste idei ar fi fost luate... dintr'un proiect ine­­nit al liberalilor ! Şi „Viitorul" adaogă textual: „Singura vină — care poate nu e a d-lui J. Petrovici ci a redactorilor „Adevărului" — este că nu a spus de la Început franc şi deschis că in­troducând liceul unitar, el nu face decât să dea o formă concretă solu­ţiilor de mult susţinute şi preconi­zate de partidul liberal. Fireşte, dacă d. Petrovici —sau măcar redactorii „Adevărului“ — ar fi spus franc şi deschis că tot aşa văd lucrurile şi liberalii, „Vii­torul" era avizat şi­, lăuda din capul locului! OFICIOSUL GUVERNULUI ne aduce acuzaţia că duşmănim „orice manifestaţie a spiritului naţional" şi că ne ridicăm împotriva a tot ce constitue la ul organism de ordine şi de stat, de siguranţă obştească şi de disciplină socială". Toată lumea ştie insă că noi nu ne-am ridicat împotriva guvernu­lui decât fiindcă înţelege să guver­neze în mod arbitrar şi funded a făcut alegerile sub teroarea jandar­milor, ca starea de asediu, cu cen­zura şi cu suprimarea libertăţilor publice. Ar urma deci, după logica In­­dreptărei că guvernarea arbitrară nu e decât„­ o manifestaţie a spi­ritului nostru naţional şi că ordinea in stat, siguranţa obştească şi dis­ciplina socială nu se pot menține la noi decât ca... teroarea jandarmu­lui ! * Chestia zilei Conflictele din guvern GEN. AVERESCt­: De căruii mi-ar băga un guvern pt tapaiete, cuiul d-tale, imi face numai bac­ancuri... IONEL BRATIANU : Pardon, nu e cuiul meu, e cutat Ud Pepelea.­ Aptitudinile profesionale Astăzi când proletariatul intelec­tual trece prin cele mai grele mo­mente, când concurenţa aptitudini­lor devine din ce în ce mai acută, Cunoaşterea talentelor şi orientarea lor în făgaşurile potrivite desvoltă­­rii lor, consti­tue principiul călăuzi­tor în organizarea muncii viitoru­lui. Astfel, psihologia aplicată şi-a propus din măsurarea inteligenţe­lor individuale, la o vârstă fragedă ■— după cum „ziua bună se cu­noaşte de dimineaţă” — să deducă nuanţa aptitudinilor sufleteşti, mai conformă, cu spiritul, cu disciplinele atât de variate ale practicei profe­sionale. Psihologul Alfred Binet, în cola­borare cu medicul parizian Simon, precum şi alţi psihologi, au între­buinţat diverse probe, sau „teste” d­upă cuvântul englezesc consacrat, adică o serie de întrebări, la cari copiii răspunzând, ei le ■vârsta intelectuală, care putea să nu coincidă cu vârsta lor fizică, du­pă cum copilul era din punct de vedere mental, întârziat sau pre­coce. Prin combinarea diverselor teste, copilul trebuind să răspundă la întrebări din ce în ce mai com­plicate, ca­ i solicitau toate funcţiu­nile inteligenţii , de sezisare, de ab­stracţie, de combinare, de logică, etc., se contura clişeul capacităţii lui in­telectuale, cu un anumit relief psi­hologic, care era o indicaţie, a apti­tudinilor profesionale ale cetăţeanu­lui de mâine, spre binele lui perso­nal, cât şi al societăţii. Cu alte cuvinte în elucidarea a­­cestei chestiuni de care depinde pro­gresul vital al economiei naţionale, psihologia — emancipându-se de mijloacele ei abstracte de cercetare — suferind involuntar contagiunea materialismului investigator al ce­lorlalte ştiinţe, stabileşte o scară metrică a valorilor intelectuale. Dar este oare conform cu realitatea psi­hologică, a vedea în răspunsurile copilului, la întrebările tip formulate, coeficientul indiscutabil al valorii lui psihice, indicele precis al activi­tăţii lui mentale? Inteligenţa nu este decât buna u­­tilizare a resurselor minţei, în di­versele împrejurări. Inteligent este acela care ştie să facă dovada forţei sale psihice. Neinteligent este acela care din diverse cauze, nu ştie sau nu poate să dovedească capacitatea sa Intelectuală, independent de va­loarea intrinsecă a Intelectualităţii sale. Mecanismele psihologice de reacţiune ale copilului sunt foarte delicate; trebue să ţinem seama nu numai de rezultatul lor final — eti­chetat inteligent sau neinteligent de (Citiţi continuarea in pagina II-a) NAZPH 9 O NUANŢĂ »Viitorul “ asudă continuu ca omul care trezit la realitate, ’vede câtă prăpastie există între ce-a vrut şi ce-a ieşit. Nu-i mai place guvernul! Nouă nu ne-a plăcut dela început şi li­beralii, ne-au dojenit; acum nu-i mai place dumnealor, dar li s’ar putea fredona cântecul cu „e prea târziu, e prea târziu...! Pe ziua de azi îl supără d. Ma­noilescu care ■— zice-se — va pleca în Italia să dea o formă concreta lucrurilor puse la cale de d. gene­ral. „Viitorul“ sfătuește pe tânărul financiar să stea acasă. Cu alte cuvinte are aerul să-i spună­­ „te-am făcut noi sub^^^rofm­. de stat, dar era vorba să fii un fel de subsecretar de stat... pe loc !“ Rix, psiho-pedagogia clasică — ci şi at modul cum ele se produc. Copilul venind pe lume, în ma­nifestările sale din primii ani, caută să dea satisfacţie tendinţelor e­­goiste impulsive, al căror dinamism evocă ascendenţa noastră animală. Copilul nu concepe realitatea decât prin prisma sensibilităţii sale e­­goiste, neavând un criteriu de a­­preciere al valorilor obiective, ci a­­preciându-le dupe rezonanţa de sa­­­tisfacţie trezită în sufletul său. Co­pilul se conduce după principiul „plăcerii­ durerii” şi nu al „realită­ţii“ ! Mai târziu, sub influenţa ambian­ţei moralizatoare — părinţi şi pro­­fesori — copilul supunându-se exi­genţelor sociale, trebue să renunţa treptat la veleităţile sensibilităţii sale egoiste, socializându-şi menta­­litatea, respectând bunul altuia» afirmau clar când e în contradicţie cu inte­resul personal. Cu­ alte cuvinte, co­pilul a văzut lumea, mai întâi în­ mod diformat, după cum acesta­ răspundea sau nu sensibilităţii lui interioare, acordând lucrurilor exte­­rioare valoarea corespunzătoare coe­ficientului lor afectiv, iar mai târ­ziu, organizându-i-se conştiinţa, începe să-şi dea seama de valorile obiective. Insă, lumea sensibilităţii iniţiale a psihismului copilului nu dispare: ea se păstrează intactă în profunzimile spiritului, uitată fiind complect­­de conştiinţa sa, care va suferi însă influenţele ei ilogice şi er .Spre exemplu, cutare scenă, situaţie, opinie, persoană, etc., ne trezeşte o vehementă dezaproba­

Next