Adevěrul, septembrie 1926 (Anul 39, nr. 13101-13124)
1926-09-02 / nr. 13101
san 39. No. 13101 • % * * Joi 2 Septembrie 1926 4 PAGINI FONDATORIs i 850 lel pe un an. ABONAMENTE: , 230 lei pe 3 luni. 1 440 lei ne 6 luni AL. V. BELDIMAN 1888-1897 CONST. MILLE 1897—1929 In străinătate dublu 3 Lei Din oficiosul guvernului: »»știam că vom guverna și anunța cu deplină certitudine faptul11«.. ... Şi când o spun aceasta alţii» oficiosul socoate câ e o insolenţă la adresa Coroanei I Centrala 6/67, 24/73, 46/79. TELEFOANE] Direcţia 57/72, Ad-da 7/69, Provincia 10/66. Amurgul dictaturilor In cele trei peninsule scăldate de apele moleșitoare ale Mediteranei e pe cale să se încheie o amară şi Inutilă experienţă. Grecia, Spania, Italia — ţările cari încercară binefacerile dictaturii — revin una după alta la ordinea normală a epocii. Tară îndoială, procesul de refacere morală a celor trei state nu e încă sfârşit. dar el e pe calea grabnică a inevitabilului. Nu vom acorda, negreşit, o prea mare valoare revoluţiei care răstoarnă în Grecia un general pentru a pune pe altul la conducerea statului, prin aceleaşi mijloace de „loritură“, chiar când ea se face în numele restabilirii drepturilor poporului. Şi iarăşi, nu avem a aştepta prea mult de la răzvrătirea artileriei împotriva generalului de Rivera, care guvernează cu infanteria... Vom nota numai semnificaţia faptelor ce se produc şi într’o parte şi alta. Vedem în ele izbucnirea, încă tulburată, falsificată de condiţiile speciale ale circumstanţelor şi locului, a unui adevăr ce biruiecând e crezut mai bine încătuşat: nu se poate guverna nicăiri altfel, nu se poate guverna sigur decât cu voinţa şi cu sprijinul mereu verificat al poporului. Orice alt regim e numai un provizorat instabil supus tuturor vicisitudinilor, şovăirilor şi ameninţărilor. Priviţi ce se petrece în Italia, acolo unde dictatura a fost favorizată şi de existenţa unui om cu atribute deosebite. Nimic din ce face greul real al vieţii statelor — pe urma marei catastrofe — nu s’a rezolvit acolo şi, în orice caz, nimic nu e mai bine ca în tarile cari şi-au păstrat ordinea normală şi democratică a conducerii. După patru ani de guvernare fascistă, Italia se găseşte într’o situaţie mai proastă decât a Franţei, care a mers pe drumul firesc al istoriei. Şi marea Republică se anunţa gata să se salveze fără a eşi din uzul libertăţii şi drepturilor poporului. Ce-au folosit ţării lui Mussolini cei patru ani de încarcerare—acceptată numai pentru a grăbi îndreptarea — dacă e să se găsească azi mult mai rău de cât ţările cari s’au îndărătnicit să rămână în normele democraţiei şi parlamentarismului ? Căci, vă amintiţi, aceasta era singura justificare a furiei fasciste de acum patru ani: să se grăbească refacerea naţională, întrucât a fost mai grăbită decât a statelor cari n’au fost fericite de asemenea furie? Mussolini cere azi Italiei o viaţă de doliu, fără bucurie şi chiar fără cântece, pentru ca deabia de acum înainte să înceapă jertfa necesară îndreptărilor. Pentru atâta lucru, desigur, nu era nevoie de fascism. Dovadă sunt ţările cari, deşi lovite mult mai greu de război, au căutat leacurile pe căile curente ale democraţiei. Franţa, Anglia şi chiar Germania, izbutesc să se refacă înaintea tuturor fără a sugruma nimic din ceea ce sunt „obiceiurile libertăţii“. Anglia face faţă, prin parlamentarism şi guvernare constituţională, celei mai uriaşe greve care a ameninţat vreodată o ţară industrială. Germania, prăpădită de vechiul regim al guvernării personale şi dictatoriale, şi-a găsit echilibrul economic şi social numai prin practica democraţiei. Ce pilde mai hotărîtoare, ce practici mai demonstrative, pentru a indica adevărul? Experienţele din cele trei peninsule mediteraneene fasciste sunt doar un lux dureros de argumentare pentru învederarea inutilă a evidenţei». Lor li se adaugă formidabila şi tragica experienţă rusă. Concluzie: dictatura nu e un mijloc de guvernare. Ea e doar o suplinire violentă și șovăelnică a guvernării, ce nu se poate exercita hotărîtă și sigură decât prin „autodictatura poporului", adică prin democrație. D. T. Glosse politice... Secret de Stat la ministerul de externe s-a păstrat cu sfinţenie secretul răspunsului bulgar. Reprezentanţii ziarelor din Capitală au dat zadarnice asalturi pentru obţinerea textului. Se răspundea: nu se poate!... uzanţele diplomatice, protocolul, se opun categoric răspunsul nu poate fi publicat fără un acord prealabil cu guvernele iugoslav şi grec ar fi o gravă inadvertență şi o bădărănie fără seamăn să procedăm altfel! De altmintreri, răspunsul nici nu este încă tradus.: transpunerea unui text francez pe româneşte necesită un "Ceremonial deosebit şi colaborarea tuturor forţelor Intelectuale de la Capul Podului. Bineînţeles, confinutul notei bulgare de răspuns, era tuturora cunoscut din telegramele agenţiilor srăine, încă înainte de remiterea către cabinetele protestatoare, momentul următor, când se ea din publicarea lui o chestiune internaţională, ,S Neue Freie Presse” îl dădea în vileag, odată cu presa elenă, şi odată cu agenţia Itador", care transmitea pasajele esenţiale, în toată lunea. Ziarele bulgare publicau şi ele, extenso, această oficială proză. Iar presa noastră, ocolind sfinxii din Capul Podului, fu nevoită in sfârşit, să iea cunoştinţă de textele sibiline, din acest depărtat isvor. Nu vi se pare că e de un discret tomic, hermetismul dezuet al diplomaţiei noastre? El aminteşte de formele perimate ale miniştrilor (cari aveau talent) Sfintei alianţe! E şi ceva din teama superstiţioasă a îmbogăţitului faţă de argintăria unui banchet in această observantă excesivă a protocolului de către mânuitorii destinelor noastre! SupH22®îSâ—Sâîi2£^!îîiilli* Cu prilejul dizolvării consiliilor comunale in Italia, toate ziarele fasciste reclamă desfiinţarea parlamentului şi abrogarea sistemului electiv, încă un argument în favoarea antiparlamentariştilor noştri, cari mai sunt şi tradiţionalişti intransigenţi şi in acelaş timp vrăjmaşi ai teoriilor de import şi a imitării străinilor. Noroc că în calea ofensivei „statului corporativ" se ridică d. Brătianu, partizan al simulacrelor! Pielea ursului Conflict între Viitorul şi îndreptarea : Oficiosul liberal revendică penit marele partid" meritul de a o fi gândit la tratatul de amiciţie a Italia, dacă acest tratat ailică recunoaşterea unirii Basaabiei. Oficiosul averescan contestă literalilor paternitatea acestei inenţii şi acestei iniţiative, fără să-şi ea angajamentul că tratatul va aplica recunoaşterea unirii Basa..’ Ţara aşteaptă rezultatele acestei polemici familiare care nu rezolvă nimic fără un răspuns precis dela Roma, care iarăş nu rezolvă nimic fără un răspuns precis de la Moscova. Dar asta înseamnă să redeschidem procesul întregei clase conducătoare şi să devenim din acuzatori, acuzaţi, acuzaţi de trădare, vânzare, înstrăinare, etc., ac~. . i.v. socialist In momentul când scriem aceste rânduri congresul sindical socialist nu s’a terminat încă şi nici nu s’a pronunţat asupra chestiei celei mai însemnate a ordinei zilei: unificarea. La apariţia ziarului moţiunea respectivă va si fi fost votată, şi — după cum e infinit probabil — ea va respinge unificarea: muncitorii — vreo 40.000 la număr — adunaţi în aceste sindicate sunt socialişti şi deci anti-comunişti. Dincolo însă, la sindicatele unitare, cel puţin şefii sunt comunişti, sau consideraţi astfel. Se firmă că membrii — ori măcar o mare parte dintre ei — au alte vederi, sau... n’au încă de nici un fel; în tot cazul, sindicatele unitare numără mult mai puţini lucrători afiliaţi: ni s’a dat cifra de 14.000, faţă de 40.000 în tabăra adversă. Constatămdeci că muncitorimea industrială organizată, în majoritatea ei, este hotărît anti-comunistă, iar minoritatea — vorbim iarăşi de cea organizată — este şi ea mai curând indiferentă decât comunistă. Ce rezultă de-aici? In primul rând, un lucru foarte important : că nu e nevoie de acţiunea Siguranţei şi jandarmilor pentru a feri pe muncitori de ideile şi acţiunile „subversive“. Mai mult , avem convingerea că comunişti n’ar fi avut nici atâţia partizancâţi au, dacă nu s’ar fi dezlănţuit în potriva lor acea prigoană, pe care am dezaprobat-o totdeauna şi din toate punctele de vedere, iar nu numai din cel pur şi strict umanitar. Dar guvernele noastre nu înţeleg nimic. De fapt ele sunt tot atât de nemulţumite de mişcarea socialistă ca şi de cea comunist. Dovada o avem în faptul că în închisorile noastre zac şi lucrător socialişti, ca şi dintre cei comunişti. S’ar părea că guvernele noastre vor ele să provoace unificarea socialisto-comunistă pe care lucrătorii socialiști o resping. Dar despre această chestie vom mai vorbi, când vom avea înainte-ne textele votate de congres Răspunsul Bulgariei Cetăţenii români guvernaţi cu Bâta n’au fireşte dreptul de a cunoaşte actele de politică externă privind ţara lor decât atât cât orinevoeşte presa străină. Nota de răspuns a Bulgariei ne este adusă a cunoştinţă după ce a trecut prin ciurul agenţiei telegrafice bulgare, adică după ce a fost filtrată de orice expresii sau idei ce ar putea dăuna efectului urmărit de guvernul bulgar. Și scopul este în parte atins, căci impresia care se degajează din rezumatul telegrafic al notei bulgare e că răspunsul la nota colectivă a statelor vecine Bulgariei a fost conceput ca multă abilitate. Nu e vorba numai, de stil şi argumentare; este şi abilitate diplomatică activă. întârzierea pusă de guvernul bulgar in remiterea răspunsului se explică prin demersurile şi sondările pe care el le-a întreprins pe lângă marile puteri spre a le câştiga adeziunea la atitudinea ce va adopta. * Experienţele făcute până acum de Bulgaria, în raporturile ei internaţionale, au învăţat-o să preţuască şi să folosească sprijinul Ligii Naţiunilor în aşa fel, încât a reuşit să-i câştige încrederea. E drept că şi împrejurările au ajutat-o. Sforările făcute pentru a curma mişcarea comunistă, dificultăţile evidente ce i-a creiat chestiunea refugiaţilor şi mai recent, atitudinea adoptată cu prilejul atacului derontieră al trupelor greceşti, auost tot atâtea ocaziuni pentru Liga Naţiunilor de a cunoaşte o Bulgarie nevoiaşă, dezarmată şi care îşi pune nădejdea în ajutorul Ligii ori de câte ori înlăturarea dificultăţilor este de resortul acesteia. Şi de astădată, guvernul din Sofia recurge la aceeaş fructuoasă metodă diplomatică, şi dacă n’ar fi bănuiala, că cel puţin în chestiunea comitagiilor, membrii hotăritori ai Ligii Naţiunilor sunt îndeajuns de lămuriţi, n’ar fi fost miraţi să-l vedem apelând la Geneva, înainte chiar ca să fi încercat de a asigura guvernele statelor vecine de intenţiile sale paşnice. Tonul împăciuitor al notei bulgare poate fi socotit ca o recunoaştere implicită a părţii dervipă, ce-o are în acţiunea comifagiilor. Nimeni altul ca guvernul român nu este în drept de a susţine acest lucru. Trebue să fie încă vie, în memoria vecinilor noştri de peste Dunăre, atitudinea guvernului român, atât cu prilejul loviturii de stat a regimului Tzancofî, cât şi în evenimentele ce au urmat atentatului din Sofia. In ambele împrejurări, guvernul bulgar a întâmpinat dificultăţi mari din partea statelor vecine, cu excepţia României, care nu s’a mulţumit numai cu o rezervă binevoitoare, dar a înfruntat chiar nemulţumirea unora din aliaţii săi, pentru a veni in ajutorul acelui guvern. La instalarea regimului Tzancoîf, prin înlăturarea lui Stamboliiski, a cărui politică externă era prevenitoare faţă de vecini, statele limitrofe Bulgariei au manifestat o nelinişte care ameninţa să se transforme în măsuri preventive. Intervenţia împăciuitoare a guvernului român a fost hotăritoare. După atentatul din Sofia, când guvernul bulgar a cerut încuviinţarea de a depăşi într’o proporţie însemnată, efectivele militare încuviinţate de tratatele de pace, tot guvernul român a fost acela, care a sprijinit cererile Bulgariei Această atitudine de până acum a României constitue o chezăşie a legitimităţii demersului său şi a intenţiilor sale paşnice şi binevoitoare. De aceea este explicabilă şi deziluzia pe care o provoacă răspunsul, meşteşugit şi inspirat de gânduri ascunse, al guvernului bulgar. După ce a făcut dovada, chiar necerută, că ştie, la nevoe, să pună capăt unei mişcări anarhice şidăunătoare intereselor ţării (după atentatul din Sofia) nu vedem cu ce şi-ar putea justifica neputinţa de a împiedeca acţiunea comitagiilor. Cu atât mai puţin ar putea face aceasta, cu cât nu e un secret pentru nimeni că în acţiunea lor, comitagiii găsesc sprijinul tacit, când nu e formal, al guvernelor bulgare. Or, o asemenea situaţie nu poate dăinui fără ea statele cari sufăr de pe urma ei să reacţioneze. Consecinţele pot fi, in orice caz, mai neplăcute pentru Bulgaria, căci chiar recenta experienţă a Greciei, după atacul contra frontierei bulgare, îl poate servi de invăţământ asupra celor ce poate recolta din întrebuinţarea mijloacelor violente pentru îndeplinirea unor revendicări, fie ele chiar îndreptăţite. Bulgaria este cea dintâi interesată să câştige încrederea şi prietenia vecinilor săi. J. B. F. * NAZBATII IN ARCADIA FERICETelegramele de eri anunţă că generalul Plastiras a sosit la Atena. Probabil că Plastiras, care fusese alungat de Pangalos, dictatorul, gonit la rândul său de Condilis, a sosit acolo în vederea revoluţiei de săptămâna viitoare, ca să-l gonească pe Condilis, să vie la putere iar Plastiras şi să se încaere cu Pangalos. De altfel revoluţiile de până acuma, în Grecia, au fost provocate, pe rând, de marină, de cavalerie, artilerie, şiinfanterie. N’au mai rămas decât pompierii. După pompieri, vor veni la rând grefierii tribunalelor civile, funcţionarii comerciali şi conductorii de la tramvaie. E inutil să amintim că toate aceste revoluţii se fac numai pentru fericirea poporului... Kis. Carnetul nostru ante-istoria Mulţumită ultimelor progrese ale tuturor ştiinţelor, avem astăzi trei feluri de istorii: cea intelectuală care merge până la aproximativ zece mii de ani în urmă, istoria documentelor şi a monumentelor; apoi epoca fără documente şi monumente, dar plină de mica industrie a omului, ante-istoria, veche de alţi zece mii sau chiar douăzeci de mii de ani, în fine preistoriaepoca de pură animalitate, întinzându-se, cu sute de mii de ani în urma noastră. Istoria certă a locuitorului acestui pământ dintre Nistru şi Tissa, Dunăre, şi Cerpan.«'» numără decât 8—900 de ani. In plin ev mediu, nu ştim ce şi cine eram. In antichitate, cândi înfloreau Roma şi Atena. Înţuite fac? nepătruns. Totul aceste meleaguri ale noastre au fost populate de când e lumea, căci ele sunt fertile, bogate, cu climă bună şi bine aşezate. De aceea avem "o ante-istorie şi chiar preistorie, mult mai pline de dovezi decât istoria propriu zisă de dinainte de Descălecătoare Citit acum de curând, că la Cluj s-au dat la iveală, prin săpături, nişte obiecte cari par vechi de douăzeci de mii de ani. Nu e de mirare. Lângă Iaşi, lângă Tecuci, în Teleorman, în Dobrogea, aiurea, în foarte multe locuri, s’au găsit urme însemnate de puternice şi întinse aşezări omeneşti străvechi, cu siguranţă din perioada ante-istorică, precum şi rămăşiţe de carburi din preistorie. Cercetări minuţioase, perzistente şi bine conduse, ar duce la descoperiri uimitoare în această direcţie. Pământul nostru a purtat oameni chiar dintre aceia ce de curând se transformaseră din maimuţă, şi de atunci n’a fost niciodată complect gol de fiinţe omeneşti. Este o carte, despre care am mai vorbit, „Dacia preistorică“ a lui Neculai Densuşianu, operă enormă ca număr de pagini şi extrem de bogată în fapte şi în diferite consideraţii, de care se face la noi prea puţin caz, până acolo că n’o găseşti la librării, ci se vinde numai la o singură farmacie. E o comoară pe care încă nimeni n’a utilizat-o. Din ea savanţii noştri istorici ar putea trage numeroase fire conducătoare pentru studiul ante-istoriei ţărilor acestora. Dar ea se face uitată . De ce î Fiindcă e plină de multe fantezii? Se poate- In schimb e ticsită de fapte şi da îndrumări. Cine ar porni de la cartea asta, ar ajunge, cred, cu muncă bine înţeles, la descoperiri de mare însemnătate. Dintr’însa mi se pare că pot porni nenumărate căi de cercetare în ante-istoria noastră. Aş fi foarte curios să ştiu de ce izvorul acesta e lăsat în părăsire ? I. T. Stăpânirea mării de ştefan Iseniţescu Pentru foarte multe popoare apa este un element de groază. Omul este în genere o fiinţă căreia îi place să simtă sub picioarele sale duritate. Ceea ce este dur i se pare sigur. Mai întâiu de toate pentru că el poate să tragă linii de graniţă, să le strângă şi să le lărgească, să le dea când un rost când un altul, şi al doilea, fiindcă acele graniţi trase de el îi mijlocesc mai bine ca orice, simţimântul că el este central. Când se întâmplă, vreodată, să se schimbe demarcaţiile de la sine, omul se simte ameninţat. Un mal care se dărâmă îi aduce aminte că el nu este singurul stăpân..Ii aduce aminte ceeace ar dori să-şi amintească mai puţin, că stăpânirea nu este o stare, ci o voinţa. Ca s’o aflift este poate destul să existe, căci dacă există el o si cere; ca s’o păstreze însă el trebue mereu s’o vrea si nu poate niciodată să se odihnească. Dacă se schimbă de la sine hotarele, dacă este un cutremur de pământ ,omul se înspăimântă fiindcă nu dânsul îşi părăseşte lenea, ci lenea îi este furată, şi trebue din nou să se pue în mişcare, admiţând totuş ceva ce este mai mult decât el. Aceasta îl lărgeşte, îl face om în întreaga putere a cuvântului, dar tot aceasta este si pricina groazei sale de apă. Pe pământ fiecare om poate să-şi închipue ca ■ este osia lumii chiar şi atunci când este leneş, pe apă numai atunci când este activ. Pe apă el este si purtat şi totodată se poartă- el mută cu st»« osia şi osia poate să fie oriunde. De aceea paralel cu tendinţa spre lărgire, atât naţională cât şi individual omenească, a apărut în istorie întotdeauna şi tendinţa spre apă. S’au folosit drumurile fără de colb ale fluviilor, şi mai departe s’au încrucişat pe sub stele drumurile cu valuri încolfate ale mării. Aci omul a putut să simtă libertatea cea mai înaltă, libertatea stăpânirii în sine. Malurile nu-i mai arătau de-a dreapta şi de-a stânga direcţia şi nu-i mai strângeau, nu-i mai canalizau pornirea. De o singură parte coasta cu sinuozităţi şi descoperiri îi mai era indicator, dar cât de capricios faţă de malurile apelor dulci. Astfel el câştigă încredere în sine ca om şi ca individ, depărtându-se tot mai mult de stâncile cunoscute sau necunoscute, până când îşi rămase viteaz şi învingător, singură călăuză, în deplina sa îndrăzneală pe care ei singur o mânuie ordonând-o. Aci omul şi-a fost singur stăpân sub ochiul dumnezeesc al soarelui. Aci a fost în întregime răspunzător de sine. De aceea în legătură cu apa şi dintâi pentru popoarele călătoare s’a născut ideia tot mai largă a omenirii. In Grecia, în singura ţară care a ştiut să facă deosebire între dominaţie şi colonizare, a licărit gândul de omenire iar apoi s’a ridicat din ce în ce mai triumfător, începând pe vremea Renaşterii, mulţumită îndrăznelilor care au făcut sferică lumea noastră. Căci interesul pentru om nu a putut să se dezvolte pe deplin decât acolo unde şi atunci când a trăit interesul pentru apă. Şi dacă schimburile comerciale au ajutat la aceasta, totuş, s’a păstrat îndeajuns sentimentul şi noţiunea unei lărgiri omeneşti, care satisfăcând nevoile economice, ’poate să le întreacă şi le întrece; şi de aceea, pentrucă acolo este mai curată oriunde stăpânirea de sine, s’a spus că duhul Domnului pluteşte peste ape. Dar groaza a rămas. Conştientă sau inconştientă ea Împiedică sau înjumătăţeşte stăpânirea apei şi a mării. Ea întârzie dezvoltarea unui popor, precum întârzie cunoaşterea de sine. Şi aşa este sufletul omenesc, că tendinţa unui stat spre mare, oricât de puternică ar fi, nu este destul. Ea nu-şi dă toate rotudele sale decât dacă apa este însufleţită de gând şi de dragoste omenească. Apa, marea, trebuie apropiată, trebue înţeleasă, trebue Iostisită, trebue cucerită din toate laturile ei omenesl si artisticeşte tl ştiinţificeste şi economiceşte. $1 a*ceste cuceriri, toate Împreună soldale, nu îmbracă numai Unia tetică a coastei, şi nu pot ca să într’adevăr folositoare, s’o îmb numai pe dânsa, ci trebue să brățișeze întreg litoralul, elementul său omenesc. (Citiți smssm !) Federalizarea învăţătorilor Nu rămân niciodată fără folos congresele corporative ale anui corp de însemnată menire culturală cum e acela al învăţătorilor. La asemenea ocazii solemne se proslăvesc, de obiceiu, cele ideale, cari înalţă pe om din mărginirea preocupărilor materiale. Şi e bine ca aceste chemări ale idealului să se repete din când in când, cu toate că, de fapt, Învăţătorii noştri nu aşteaptă imbolduri de asemenea natură spre a face un apostolat din ceea ce, altminteri, ar rămâne o simplă profesie. Prin glasul preşedintelui său, congresul învăţătorilor din Ardeal s'a şi declarat gata să înceapă o nouă ofensivă culturală Împotriva neştiinţei de carte, pentru ca să se reducă grabnic stigmatul destul de ruşinos Încă, al celor 59 la sută analfabeţi pe cari îi aven». In această ofensivă Învăţătorii vin cu sufletul. Dar efortul lor trebue întregit prin complectarea localurilor de şcoli şi prin sporirea numărului învăţătorilor, sarcini cari nu mai cad in grija lor ri în a comunelor şi a statului. Cât pentru o mai omenească salarizare — fără aceasta orice avânt riscă a rămâne paralizat—d. Petrovici, ministrul instrucţiunei publice, a făgăduit sporuri cam prin trei etape bugetare să ducă salariile la cota aur de dinaintea războinici. Printre hotărârile mai importante adoptate de congres a fost aceea a federalizării asociaţiei învăţătorilor din Ardeal cu asociaţia din vechiul regat se propusese la congres, şi chiar d. Fetrovici recomandase, contopirea celor două asociaţii. Mărimi. Sim că’ am îi preferat această formă de unire. Din moment ce administraţia a fost unificată, era mai cu cale o unificare deplină a asociaţiilor unui corp care trebue să fie unitar in acţiunea lui culturală. Dar fie cu o formă de organizaţie, fie cu alta, ceea ce s a desprins din congres este unitatea in cugete, ceea ce, in fond, e lucrul principal. I. N. NOTE PRIMUL MINISTRU englez Baldwin, şef al partidului conservator, a ţinut un discurs în care făcea apologia democraţiei şi fixa condiţiile în care această formă de guvernare poate să dea cele mai bune roade. Şeful conservatorilor englezi recomandă contemporanilor săi să iubească libertatea şi să apere democraţia, care are doi duşmani situaţi la două extremităţi opuse: de o parte tirania, de alta bunul plac. In Anglia se poate ca cei doi duşmani ai democraţiei denunţaţi de Baldwin sa fie situaţi la două extremităţi opuse; la noi insă, regimul a realizat minunea de a împreuna, în dulce armonie, tirania guvernului cu bunul plac al administraţiei lui, şi să rămână totuşi în guvern... democrat! ” EXPLICAŢIA dintre naţionali continuă cu scrisori şi cu note din carnetele personale. „îndreptarea" scoate din această polemică indderea că tratativele erau de fapt o tărguială. Și oficiosul guvernamental relevă indignat faptul că in destăinuirile ce se fac, revin mereu cuvintele: cer, cerem, dăm, nu dau. . . . „ . . Aversiunea oficiosului împotriva acestor verbe e foarte explicabilă. De când sunt la putere, averescanii nu mai afecţionează decât verbul tau! Suntem în ajunul deschiderii facultăţilor şi studenţii văd, unii cu bucurie şi încredere, alţii cu oarecare grijă — chestiunea militarizării căminelor nefiind bine pusă la punct — că în fine statul se va ocupa de ei în mod efectiv. Se întocmesc cu febrilitate planuri se amenajează de pe acum o cazarmă si un mare număr Hp tineri pot fi *!‚rvr? ,‚& "îsi vor lua anul acesta rămas buh deja mizeria ce demoraliza de ■ obicei cele mai promiţătoare elemente. In toate acestea însă, în frumoasele schite de un viitor mai omenos al studenţimii nu văd nimic proectat pentru studente, fiindcă nu-mi închipui că se va rezerva o aripă a cazărmii-cămin de sub îndeaproapea îngrijire a unui domn colonel, şi pentru tinerele bacalaureate care cuprind de obicei o treime cel puţin din studenţimea noastră. Aceasta ar merge poate în America, unde la cea mai mare universitate din lume, aceea din Harward, un mare număr din clădirile, căminuri sunt rezervate fetelor. Acolo, unde educaţia, instrucţia, e mixtă din clasele primare până la absolvirea definitivă a studiilor, lucrul acesta pare foarte natural. De altfel Harward, universitatea de care vorbim, cu căminurile, facultăţile, parcurile, băile, stadionule, cantinele ei, formează un fel de orăşel in Cambridge şi se înţelege foarte bine că în el e joc destul şi pentru studente care şi ele au micul lor domeniu într’ânsul. La noi lucrurile se schimbă şi un fapt e cert Anume că, pe puţinele locuri ce sunt în excelentul cămin „Spiru Haret“ cum şi în alte câteva foarte reduse ca număr şi cu un confort inexistent e o adevărată luptă, iar studentele îşi încep anul de studii fie îngrămădite pe la diferite gazde mai mult sau mai puţin de încredere, fie adăpostite prin unele pensioane, unde deabia intră un minimum din ele. * îl ? Preocupată o viaţă întreagă de ideia existenţii imposibile a studentei ce vrea să înveţe, trăind totodată cinstit d-na general Averescu a fost prima iniţiatoare a unui cămin model, despre care am vorbit Dar cum spusei, el e cu totul Insuficient, faţă de avalanşa de fete îndreptate spre învăţătură dintro necesitate a timpurilor, din ce în ce mai mare. De aceea şi dânsa nu are alt gând, altă preocupare mai insistentă, ca mărirea acestui cămin. Dar cum fondurile trebuesc toate recoltate în chip benevol, din dăruicie publicului, fără ca statul să-şi ■ asupra terminarea acestui nou cămin, studentele nu pot vedea decât cu tristeţă că anul şcolar bata la uşe, iar adăposturile lor sunt precare şi le poţi număra pe degete. De aceea eu cred că ar fi echitabil ca prin denumirea de studenţime să se înţeleagă toată tinerimea studioasă a facultăţilor noastre, indiferent de sex, şi grija care a început să preocupe pe guvernanţi pentru studenţi ,să se reverse si asupra studentelor. O parte din banii ce se vor afecta pentru căminurile studenţeşti, sa treacă si asupra căminurilor studentelor si încredinţarea lor în mâinile unei persoane pricepute si harnice, cum e, de pildă, d-na general Averescu, ar face minuni căci d-sa a dovedit o viaţă întreagă că din nimic a ştiut să facă o operă unică, de un folos mare. In asemenea condiţii guvernul nu va lipsi să se intereseze si de viaţa ce vor duce studentele în nouile lor adăposturi In privinţa asta, de ce nu am imita puţin felul de educaţie al americanelor, aşa de energice, de decise, pline de ..selfcontrol", care în fond nu e poate decât rezultatul unei perfecte sănătăţi, graţie higienei bine înţelese şi a sporturilor raţionale. Iată, spre exemplu, un sport foarte util: înotul In America nu o să vezi niciodată la rubrica fapte lor diverse că o tânără fată s’ar fi înecat pe când se scălda. In legătură cu asta fie-mî permis o paranteză. In timpul războiului mă aflam la Negreşti, Jud. Vaslui unde conduceam cu o tânără americană din V. W. C. A. o mare cantină cts ceaiuri pentru soldaţi. Era în vara ce a urmat armistiţiului şî într’o zi m’am dus cu colega mea să ne plimbăm pa malul unui lac. Cum era foarte cald, ea se dezbrăcă să vn(Citiți continuare in pag. 11-a) In jurul unei discuţii Dar pentru studente? Chestia zîlei Prevederi administrative t CETĂȚEANUL. — Aoleo, de ce mă legați de-acum, că data mai e o săptămână până la alegeri ?.. JANDARMUL. — Ca să nu med zică opoziția că ne legăm de tine tocmai in ziua alegerii !