Adevěrul, noiembrie 1926 (Anul 39, nr. 13153-13177)

1926-11-25 / nr. 13173

finul 39. Ho, 13173 . ’ • Joi 25 Memorie 1926 4 PAGINI Adevărul ' AI* v. BELDIMAW 1888—1897 FONDATORI s CONST MILLE 1897—1920 i 850 lei pe un an abonamente s 5 440 iei pe g luni I 'IO leî no 7 |»«nî in străinătate dublu 3 Lei: BIROURILE: București, Str. Sărindar No. 7 9-13 Lei TELEFOANE: Centrala 6/67, 24/73, 46/79, Direcţia 57/72, Ad-d­a 7/69. ’'’'•«’•»înpîa Ift/fifi. Oficiosul guvernului crede că „majorităţile sunt în stare să facă faţă oricărei situaţii“. ...Cu atât mai uşor cu cât, la eîe, „faţă“ nu înseamnă numai­decât­, obraz! ASUPRA SITUAŢIEI Fireşte, oficiosul guvernului fi foarte nemulţumit de tot ce scrie „Adeverişi”. Atâta ar mai trebui: sa fie mulţumit! In fie­care zi confratele guvernamen­tal ne trage deci câte o dojana extrem de energică şi de... a­­nezanta. Dar de obiceiu, ca să nu se trădeze, el nu spune cu­rat cel de arcs șiret cum e, po­lemizează cu un articol, când, in realitate, Ta supărat alt ar­ticol. Pe ziua de eri durerea i-a fost insă așa de cumplită, in cât bietul oficios s’a dat de goL Titlul diatribei pe care ne-o închină in numărul de Ieri, este: Cei cari turbură a­­pele. Printre „turburători” ne citează in primul rând pe noi, cei de la „Adevărul“. Dar ce „turburare" am mai comis? Ci­că interpretând de­claraţiile făcute de d-nii gene­ral Averescu şi Ionel Brătia­­nu, am spus că trecem printr’o grea situaţie internă. Şi acea­stă „interpretare“ e greşită, e falsă, e revoltătoare, e mon­­ttuoasă! Din declaraţiile celor­­doi bărbaţi politici rezultă, din contra, că situaţia internă e uşoară; aceasta ar fi o inter­pretare exactă, cuminte, plă­cută, vrednică de laude şi poa­te chiar de­ o bună recompen­să, înalţii gânditori politici de ln organul oficios presupun deci că d-nii Averescu şi Bră­tianu cari, prin situaţia lor, sunt obligaţi la multă rezer­vă, şi cari, pe lângă asta, mai sunt şi din fire extrem de zgârciţi la vorbă, au vorbit numai aşa, de florile mărului, ca să le treacă vremea. Şi aşa, hodoronc-tronc, au spus, a­­mfundoi, că nu se va îngădui nimănui să calce legile in vi­goare. Ba, tot de florile măru­lui, d. Brătianu a făcut şi floa­rea de retorică atât de suges­tivă, cuprinsă in comparaţia cu rezistenţa de la Mărăşeşti. Daca „oficiosul" crede că asta e seriozitatea care poate fi atribuită declaraţiilor so­lemne ale şefului guvernului, să-i fie de bine. Nu noi o sa-l învăţam cum să-şi facă mese­ria lui de oficios. In ce ne priveşte, chiar dacă n'am şti nimic din câte se fră­mântă, pentru noi, declaraţiile simultane şi identice amintite mai sus, ar­e fost de ajuns ca să constatăm — aici nu e vor­ba de „interpretări“ — că si­tuaţia internă e grea. Dar am spus că, de asta da­tă, oficiosul se trădează. El nu s’a supărat de „interpretarea" noastră, ci de concluzia pe ca­re am tras-o. Am spus — și „îndreptarea“ citează cu du­rere — „CA AR FI CUM­VA VORBA DE VRE-O MODIFI­CARE IN ALCĂTUIREA AC­TUALA A GUVERNULUI“. In adevăr, e teribil, monşer! Şi iată de ce suntem „turbură­tori"; ba, ceva mai mult: ati­tudinea noastră e neromâ­nească. Credem şi noi! Glumă e să te gândeşti la „o modifi­care, cum­va, in alcătuirea ac­tuală a guvernului?“ — mai ales când, Doamne fereşte, ar putea fi chiar o modificare ra­dicală şi totală!! Va să zică, rămâne stabilit că „tulburăm apele“. Am po­menit de posibilitatea unei modificări „cum­va". Ba, am precizat chiar care ar fi, după noi, cumva-ul cel mai potrivit: armistiţiul Intre toate parti­dele şi grupările, pentru for­marea unui guvern de unire naţională, care să rezolve, el, problemele grave şi urgente. Se poate o mai cumplită tulburare de­cât „aţâţarea“ la pace şi conlucrare? Se poate o acţiune mai „neromânea­scă?“ Trasan Vlad Intre d. Bérlésen Si magistratură / Să dai în vileag isprăvile electo­rale ale doi-trei magistraţi prinşi la mâna­­o urna de voturi, e cu desăvârşire neîngăduit Defăimaţi magistratura! Zdrun­cinaţi încrederea în Justiţia ţării! E strigătul spontan al presei par­tidelor profitoare. Se acoperă frau­­­da şi se permanentizează corupţia. Orice protest e zădărnicit, din cli­pa în care puterile întunericului, stăpânitoare, s’au coalizat să-l înă­­­buşe sub învinuirea de calomnie. Aceasta e legea comună pentru opozant sau pentru gazetar. Unui ministru însă îi este permis să ges­­pculeze şi să se agite în afara tu­turor normelor stabilite şi în dis­preţul chiar al regulilor strâmbă­­tăţii. E cazul cunoscut al d-lui Ber­lésen. Ministrul de industrie a sem­nat cu propria-i mână o cerere, la Casaţie, de strămutare a procesu­lui judecat de Curtea de apel din Galaţi, la chestiunea dizolvării Consiliului de administraţie al Ca­­m­erei de comerţ din Brăila. Cere­rea de strămutare nu e decât o în­delungă şi stăruitoare acuzaţie de părtinire şi politicianism adusă magistraturii gălăţene. Desfăşura­rea procesului în faţa Curţii de a­­pel pune în evidenţă ministerialul dispreţ al d-lui Berlescu pentru lgi şi justiţie. Refuzul obstinat al ministerului de a pune la dispoziţia instanţei dosarul alegerii, sublinia­ză concepţia, mussoliniană, a celui ce reprezintă în această afacere, puterea executivă. Calomniile precise şi semnătura ministrului, cuprinse în cererea de strămutare, trădează enervarea şi surprinderea unui ministru al zile­lor noastre, obişnuit să fie ascultat până şi în pretorii. Nu uităm însă nici indiscreta somaţiune, pe care prezenţa parafei ministeriale pe un act putând fi semnat numai de a­­vocatul ministerului, o trimitea Înaltei Curţi de Casaţie. O întreagă campanie de calom­nie şi intimidare a dat însă greş. Curtea de casaţie, fără să se emo­ţioneze, a respins cererea-pamflet a ministrului de industrie. Puterea executivă a fost umilită de tribu­­nale în chiar momentul în care îşi permitea să se rătoiască. D. ministru de industrie primeşte o aspră lecţie. O înţelege oare ? E înjosit şi constrâns să accepte situaţii pe care le socotise, dim­preună cu întreg guvernul, intole­rabile. Va transforma oare o che­stiune de prestigiu într’una de sto­mac? In cazul acesta va continua desigur, să figureze ca ministru, dar numai cu numele. * ”• politice inversiune Societatea culturală „Astra" a cerut să i se cedeze casa prefectu­rei de Braşov pentru a înfiinţa o bibliotecă. Pusă la vot în consiliul judeţean, cererea a fost respinsă cu 19 voturi contra 11. Din cei 30 de votanţi au fost 13 minoritari şi 17 români. Au votat contra, cei 13 minoritari şi 6 români. Cum comentează şoviniştii acest vot? Gestul celor 6 români contra e osândit, ,­tu pentru că ar fi bă­nuiţi că nu sunt pătrunşi în­deajuns de sentimentul naţional, ci fiindcă nu au scrutat suficient situaţia din consiliu“. In schimb, gestul mino­ritarilor cari au votat contra este „o manifestaţie minoritară ca la prima ocazie să se pronunţe vrăj­­măşeşte contra culturii române pe cari au prigonit-o etc., etc.“ Orice comentariu e de prisos. Aftoderatiune Ziarele fasciste din Roma a­­nunţă că ministrul instrucţiei Fe­dele se ocupă personal de elimina­rea din învăţământ a institutorilor şi profesorilor secundari antifas­cişti. „NI­­­evere" scrie că elimina­rea se face cu multă dreptate şi cu o înţeleaptă solicitiudine. In ade­văr, profesorii acuzaţi au un ter­men de 15 zile pentru a răspunde la acuzarea de antifascism şi, „deşi numărul de cazuri nu este indife­rent, totuşi se procedează destul de repede“. Până acum au fost eliminaţi zece profesori secundari şi un număr fiu indiferent de institutori“. Ce crede oare d. Mussolini cu sădeşte prin aceste eliminări in su­fletul celor lăsaţi pe drumuri? De prevedere ROMANIA aplică d-lui I. Petro­­vici, ministrul instrucţiunei, pe­deapsa paralelelor. Oficiosul naţio­­nl-ţărănesc subliniază, intriade­văr, cele cuprinse în raportul de dare în judecată a lui Alexandru Constantinescu — în timpul războ­iului — raport semnat, se pare chiar redactat, de d. I. Petrovici,şi cele spuse de acelaşi la înmor­mântarea fruntaşului liberal. Nu voim sa urmăm pe cei de la „România“ in concluziile pe cari le trag, de pe urma acest­ui para­lelism. Nu mai puţin trebue să con­statăm o totala lipsă de prevedere, din partea ministrului instrucţiunei. A uitat d-sa ce-a semnat in 1918 ? Dacă nu, de ce a vorbit la înmor­mântare ? Nu se putea găsi un alt membru al guvernului, ca să pro­nunţe cuvântare funebră? MMMPÍjWB<>fÍ//iÍBMÍ^MMftÍBBHBBMMÍl^HBÍÍlBÍÍÍÍBMÍÍÍHÍBMÍHWÍÍÍMSÍlÍÍÍÍÍlHÜMÍHÜrjjí Y*~*íf O lege a presei contra Constituţiei? Un pasaj, nefericit inspirat, din mesajul regal, ca şi gestul nechib­zuit al unui ziarist, au adus la or­dinea zilei, cu argumente pro şi contra, problema regimului presei. Oameni, străini de breasla gazetă­rească, s’au crezut in drept ca, din­­tr’un c.p­. cu totul particular, sa tragă comi efuziuni interesând presa în general și să ceară — exemplul a fost luat din atitudinea inexpli­cabilă și jignitoare a guvernului — nici mai mult nici mai puţin decât restrângerea libertăţii presei. Dacă acesta a fost scopul gaze­tarului nesocotit, e greu de spus. Sigur este însă că un amator de dictatură e consecvent cu sine în­­suş, când provoacă discuţiuni şi curente contra drepturilor presei, aducând argumente, fie şi numai a­­parente, adversarilor regimului de libertate. Un asemenea gazetar uită că, dacă are mai ales situaţi­u­­nea de exponent al nevoilor mora­le ale colegilor săi, nu trebue să confunde idealul său politico-social cu interesele ideale şi permanente ale instituţiei pe care, temporar, o reprezintă. ■Hi * * Dar, nu e de mirare nici că cei străini de breasla noastră nu-şi pot da seama de importanţa presei şi de valoarea ei ca instrument de cultură, nici că reacţionarii caută să exploateze un fapt izolat contra drepturilor largi şi binefăcătoare ale celei mai eficace instituţioni de control şi de luminare. E curios, e straniu că se găsesc oameni politici cum este, de pildă, chiar ministrul justiţiei, care , în pornirea lor pătimaşă contra pre­sei, uită până şi cele mai elemen­­tare îndatoriri. Numai aşa se expli­că declaraţiunile făcute de d. Cu­dalbii unui ziar politic guverna­mental. D. ministru al justiţiei, ui­tând sau nevoind să ţină seamă că regimul presei este riguros fixat de Con­stituţie, splined­­eri, vorbind de viitoarea lege a presei: „De aceia, se va prevedea ca di­rectorul ziarului sau publicaţiei să imparte real răspunderea materială a delictului, împreună cu autorul, iar în ce priveşte atentatele de mi­nare a siguranţei şi ordine d in stat, săvârşite prin presă, directorul de ziar va­ avea şi răspunderea mate­­rială ŞI CEA PENALA, deopotrivă cu autorul“. Declaraţiunile d-lui Cudalbu, a­­supra spiritului în care va fi con­cepută legea presei, ne-au lămurit deplin şi ne ocazionează dureroasa reflecţie că un fost magistrat, care se găseşte astăzi în fruntea mini­sterului de justiţie, nu vrea să ţie seamă de principiile constituţiona­­le definitiv stabilite. * * * Nu noi suntem partizanii Consti­tutiei ce ne-a hărăzit-o partidul li­­beral. N’avem nici un interes mo­ral s’o susţinem. Dar, deocamdată, aşa cum e, e legea pe care se în­temeiază organismul nostru­­ stat. O respectăm si toată lumea trebue s’o respecte. Crede d. Cu­dalbii că d-sa e îndreptăţit să facă excepţie dela această regulă ? Ii servim textul constituţional care interesează­ chestiunea : A­r­t. 26: „In ce priveşte publicaţiunile neperio­ice, răspunzător de scrierile sale este autorul, in lipsa acestuia editorul, patronul tipografiei răs­punde când autorul şi editorul n’au fost descoperiţi. „La publicaţiunile periodice (cum sunt ziarele) responsabilitatea­­ au autorul, directorul sau redactorul la ordinea enumerării „Proprietarul în toate cazurile este solidar răspunzător de plata despăgubirilor civile". Lămurit şi categoric. Cime se face că d. ministru al justiţiei cre­de, că un text atât de limpede ar putea fi escamotat? Cum îşi în­­chipue d-sa că legea presei ar pu­tea Stabili saneiMiii, Cari nu sunt în Constituţie şi, mai ales, contra Constituţiei? Cum este posibil ca legea ordinară să stabilească răs­punderea penală a altora şi altfel de cum o stabileşte pactul funda­mental? Directorul nu răspunde, după Constituţie, decât IN LIPSA auto­rului. Textul este clar: „autorul, directorul sau redactorul în ordi­nea enumerării“. D. Cudalbu nu este de talie ca, prin legea ce-o va aduce, să modifice Constituţia şi să prevadă, pentru unele delicte, sancţiuni şi autorului şi directoru­lui. O asemenea lege ar însemna o evidentă călcare a pactului fun­damental şi d. Cudalbu­ este cel din unna chemat s’o săvârşească. St­a­ţi iată dar că aveam dreptate să ne îngrijim de soarta legii presei. Iată că „îndreptarea“ nu e de loc îndreptăţită să afirme că ne alarmăm degeaba şi că legea pre­sei va fi alcătuită „într’un spirit larg’ de libertate“. D. ministru al justiţiei confirmă temerile noa­stre, căci declaraţiile sale arata neîndoios, nu numai că nu poate îi vorba de „un spirit larg de li­bertate“, dar nici măcar de un spi­rit strâmt constituţional. Nu tot aşa a, vorbit d. Vintilă Brătianu, care se ştie — nu prea excelează în idei democrati­ce,’ dar care n’a uitat că există o Constituţie pe deasupra oricării legi. La inaugurarea cercului de studii al partidului liberal, d. Vin­­tilă Brătianu a afirmat că noua lege a presei trebue să se îngri­jească „să mențte conform pactu­lui nostru fundamental libertatea sănătoasă a celei de-a 4-a puteri în stat“. Atin că d. Brătianu este pentru un regim de restricţii — şi de aceea şi Constituţia este aşa cum e — dar nu pentru un regim anticonstituţional, şi aceasta e e­­senţial. Prin urmare, dacă d. Cudalbu intenţionează să păşească serios la întocmirea legii presei, ar fi de dorit să-şi amintească că, în cali­tate de ministr al justiţiei, d-sa are elementara îndatorire să nu treacă de limitele riguros impuse în Constituţie. Drepturile presei sunt mai importante decât crede d-sa şi de aceia legea noastră fimn­damentală şi le-a însuşit, nevoind să le lese pe seama şi la discreţia legiuitorului ordinar,Em. Socor Carnetul nostru D. lorga Înstrăinat în vreme ce guvernul nostru îşi căuta distincţiile ştiinţifice, pe li­stele clubului, pentru a se face re­prezentat la congresul internaţional de Istorie ce se va ţine în Aprilie la Belgrad, DL N. Iorga, un modest is­toric român, parvine totuş să fie de­legat la acea adunare de Învăţaţi.... Cum? .....Ca reprezentant al Academiei franceze! In adevăr, istoricul ce nu era de găsit pe listele cercetărilor guverna­mentale a fost din capul locului în ochii Academiei de inscripţii şi lite­re din Paris care s’a gândit că nu poate avea un infăţişetor mai au­tentic al prestigiului ei universal decât pe Nicolae Iorga. O adresă a biroului acestei cu deosebire ilus­tre secţii a „Institului Franţei" se găseşte azi în mâinile profesoru­lui nostru, e autorizarea de a repre­zenta la congresul din Belgrad şti­inţa franceză. N’avem decât să u­­răm colegilor români ai acestui de­legat „străin" noroc şi voie bună...­Vom nota totuşi, — chiar cu ris­cul de a fi încă odată trecuţi în rândurile Înstrăinaţilor... — nease­muita glorificare ce nimbează ast­fel reputaţia ştiinţifică a celui mai cunoscut şi stimat român din Eu­ropa culturală. Şi, dacă d. Iorga, va fi având ne­voie de vr’o mângâiere pentru di­versele­­ nedreptă­ţi şi nesocotiri au­tohtone, — delegaţia care ÎI... expa­triază pentru a-l da cetăţii nemu­ririi, îi e suficienta. In vremea când se vorbeşte aşa de mult de reprezentanţii şi repre­zentantele „geniului“ românesc la Paris,­ e interesant să vedem, în­­sfârşit, şi un român autorizat să reprezinte aiurea geniul francez. E cel puţin, o echilibrare de situaţii.... O. T. Chestia zilei Necesitatea unui guvern national —Cum am face să strângem rândurile fără să ne înţepăm?!... NOTE OFICIOSUL partidului liberal comentează în mod favorabil dis­cursul d-lui Poincaré cu apelul la armistiţiul partidelor politice şi la sprijinirea unui guvern naţional. Dar Viitonul nu se mulţumeşte să pună notă trapă la conduită primu­lui ministru al Franţei, ci-i reco­man­dă apelul şi celor dela noi, scriind: „E o pildă care poate să ne slu­jească azi mai mult ca oricând şi din care, în clipele prin cari tre­cem, linii oameni politici s’ar pu­tea­ inspira cu folos pentru ţară". Să vedem oare în această frază o aluzie directă la d. Ionel Brătianu, care s’a pus totdeauna în calea gu­vernului naţional reclamat de inte­resele ţării ? * REGIMUL viitor al presei înce­pe să se precizeze sub lămuririle pe cari le dă prin publicitate de mi­nistru al justiţiei. Legea cea nouă va face pe directorul de ziar răs­punzător nu numai băneşte, dar şi penaliceşte, alături de autorul unui articol incriminat. D. Cudalbu spu­ne lămurit: „In ce priveşte atentatele de mi­nare a siguranţei şi a ordinei din stat săvârşite prin presă, directo­rul de ziar va avea şi răspunderea materială şi cea penală, deopotrivă cu autorul". Răspunderea materială o înţele­gem: dacă despăgubirile şi amen­da sunt, de pildă, o sută de mii de lei, cincizeci de mii va avea de plătit directorul şi cincizeci de mii autorul articolului. Cum se va împărţi insă respon­sabilitatea penală? Dacă se vor fixa prin sentinţă cinci ani de puşcărie, autorul articolului va face numai doi ani şi jumătate, iar restul de doi ani şi jumătate îl va face di­rectorul de ziar? Legea chiriilor D. ministru de justiţie — aşa afir­mă cel puţin­ na ziar da aseară — a făcut unele declaraţii principiale a­­supra proectului legii chiriilor. De­claraţiile acestea sunt intr’adevăr in­teresante, mai ales din următoarele două puncte de vedere: D. Cudalbu face jonglerie solistică, spre a arăta că proectul legii chirii­lor, aşa cum l-am publicat noi, nu ar corespunde realităţii. In esenţă in­să, d. ministru al Justiţiei formulea­­za exact principiile cuprinse în pro­­ectul publicat de noi, adăugând însă un comentariu interesant. D-sa „mo­tiv­ează" necesitatea reintrării tn nor­mal precum urmează: „Şi m­ai sunt de părere ca, Întru cât până In prezent nu s’a construit, de fapt, atâta cât era necesar pentru sporul regulat al populaţiei, atât la Capitală cât şi în centrele, mari din provincie, unde se observă acelaş ma­re aflux de locuitori, sunt de părere că chiriaşii ceilalţi nu pot fi brus­caţi şi asvârliţi dintr’odată din locu­inţele lor ci va trebui să li se dea şi lor o păsuire de un an, cu un spor de chirie apreciabil, bine înţeles."­ Cu alte cuvinte într’un an de zii* „se va construi atâta cât e necesar pentru sporul regulat al populaţiei", nu numai in Capitală, dar şi in cen­­trele mari din provincie „unde se observă acelaş mare aflux de lo­cuitori“. Intr’un an se va face ceeace nu s’a putut face in opt,­ şi vom re­intra in normal! Cetind aceste declaraţiuni minis­teriale, ne întrebăm dacă d. Cudalbii e pus pe glume Intr’o chestiune atât de gravă ca a chiriilor, sau e de rea­­eredinţă. Înţelegem ca din anume interese politice guvernul actual să arunca peste un an pe drumuri sute de mii de familii de salariaţi particulari. Dar să încerce a acoperi monstruo­zitatea acordării liberei tranzacţii la chirii, cu asigurarea că în anul 1929 se va construi numărul necesar de i­­mobile — după ce opt ani nu s’a fă­cut aproape nimic în această direc­ţie, — este pur şi simplu o enormi­tate. L. M. m SCRISORI DIN LONDRA Ce se petrece in China LONDRĂ, Noom­brie 1926. — Am arătat, în scrisoarea precedentă,") că victoria cantonezilor crează o nouă situaţie. In NORD, Ciang-Tso-Lin îşi în­tinde stăpânirea până la limita in­dicată pe hartă. Peking e sub in­fluenţa lui. Influenţă care însă nu e absolută căci generalii diverselor provincii sunt în conflict cu dânsuL de hartă se vede şi situaţia armatelor naţionale, care tind spre sud să se unească cu, cele cantone­ze, aliate lor. Provincia Ho-Nan, în centrul Chi­nei e singura rămasă încă Iul U-Pel- Fu. In SUD se vede bine pe hartă până unde se întind acum armate­le cantoneze (zise şi sudiste). Spre apus spatele le este acoperit prin neutralitatea provinciilor învecina­­te, iar spre răsărit au învins pe li­nia frontului. Însemnată prin să­geţi şi urmăresc acum spre Nan­king şi Sanghai pe Sun-’Chuan- Fang, generalul din Sanghai c­are, până acum stăpânea cinci provin­cii. SOARTA SANGH­AIULUI Sun pe lângă înfrângerea suferi­tă a fost părăsit de provincia Ce- Kiang, la sud de Sanghai. De aceea guvernatorul provinciei Fu-Kin, de­și rămas credincios, « acum încon­jurat de cantonezi şi de răsculaţii din Ce-Kiang. Aceştia încercară de curând să meargă asupra ti­angh­a­iul­ui fără să aştepte sosirea can­tonezilor. Ei au fost însă respinşi Spre nord, Sun este ameninţat de generalii nordici cari vor să profi­te de înfrângerea lui. In oraşul Sanghai, populaţia e în revoltă. Deci, foarte în curând cantonezii vor fi la porţile Sanghaiului. La sfârşitul anului, ei vo­r fi stă­­pâni pe sudul şi centrul Chinei şi pe valea langtse-ului, o întorsătură sen. ZAŢ­ION­AL A După informaţiunile pe cari le-am cules din izvoare de aci, foar­te bine informate, asupra evenimen­telor din extremul Orient, lucruri îl vor lua însă, în curând o turnură senzaţională. Ziarele engleze încă nu vorbesc despre aceasta, dar, re­pet, izvoarele mele sunt perfect in­formate, de obiceiu. Iată despre ce este vorba: Cantonezii, mi se afirmă, se vor opri la porţile Sanghaiului, fără să intre în oraşul acesta, cel mai im­portant dintre porturile chineze. Ei nu-i vor cuceri, deşi imensa majo­ritate a populaţiei e partizană a lor. Intr’adevăr Sanghai e cel mai puternic centru al Cuomindan-ului şi al revoluţionarilor şi are cele mai puternice sindicate muncitoreşti. Dar guvernul naţional-revoluţionar din Canton e foarte abil. El ştie că succesele sale în lupta contra An­gliei şi a generalilor susţinuţi de Anglia, el le-a putut obţine numai graţie rivalităţii dintre puteri. America, ţară cu capitalism tâ­năr n’are nevoe de tarife vamale artificiale. In concurenţă liberă, a­­dică fără tratate inegale, ea poate bate Anglia prin mărfuri eftine. De aceea America se bucură pe faţă de succesele cantonezilor. Tot astfel mai mult ori mai puţin, şi celelalte puteri. Dar căderea Sanghai-ului­in mâinile revoluţionarilor prieteni ai Rusiei sovietice ar împinge ma­rile puteri spre o acţiune comună contra Chinei. Cantonezi­, diplomaţi şireţi, se zice că vor căuta să evite această eventualitate.Mai departe, informatorii mei de aci prevăd următoarele, perspective: „Până în câteva săptămâni vom a­­vea o situaţie clară: NORDUL Chi­ne! în stăpânirea lui Ciang-Tso-Lin, SUDUL şi centrul, în mâinile can­tonezilor. Războiu între Ciang şi cantonezi? Nu credem. Ciang are grave dificultăţi la el acasă. His- Lands are full în Manchuria. Apoi, războiul contra Cantonului e azi nepopular. Ciang va evita răs­boiul. — Vai Canton? întreb eu. — „Canton, dear sir, n’are nici el interes să lungească războiul. In câteva luni oamenii aceia au cuce­rit o țară imensă. Ei trebuie s’o or­ganizeze, s’o schimbe după planul lor revoluţionar, să înlocuiască gu­*­ Dip „Adevărul“ de Sâmbătă ffl Noezmni­ii» «pr.. vernele militare cu administraţie po­pulară chineză. Deci nici Cantonul nu vrea războiu cu Ciang şi even­tual cu noi, britanicii, ori chiar cui o expediţie internaţională. De aceea credem că cantonezii, nu numai căi nu vor intra în Sanghai, dar nu vor intra nici în provincia Ho-Nan ca să nu provoace un conflict cu Ciang care de altminteri tocmai din ace­leaşi motive n’a sărit nici în ajutor­­ul lui U nici al lui Sun'*. — Credeţi întrio înţelegere? — „Neapărat. Cine ştie dacă, pe când vorbim, nu vorbesc şi emisarii celor două grupe pentru chemarea­ unei Adunări Naţionale chineze şî formarea unui guvern comun“. O noua politica en­gleza ? „Dar Anglia?“, risc eu. — „Marea Britanie a ştiut în­­ deaung să se acomodeze situaţie“ Japonia îl are în mână pe Ciang, deşi nu trebue să credeţi că noi n'au vrut nici o influenţă in nord. Vas? interesele noastre au fost şi sunt greu handicapate de cantonezi; bine, vom trage consecinţele". — „Cine, dar cantonezii, te zică, sunt oameni legaţi cu bolşevicii şi.... —„Da. Legaţi cu ei. Dar noi, slav vă Domnului, stăm de vorbă cu bol­şevicii înşişi. De ce am fi mai ti­mizi faţă cu prietenii lor? De altfel Intru aci în lucruri spusa deja 4n presă“. Intri adevăr, marea revistă eng­lă „The Economist“, ocupându de chestiunea chineză, spune: „Britanicii... adesea măgulesc F­oia Sovietică atribuindu-i mai nn succes in întreprinderile ei decât in realitate. E drept că acum, în Ca­na, influenta rusă se arată foarte n s’ar prăbuşi dacă răsboiul civil re-, dar e o profeţie sigură că aduce supremaţia şi puterea si nu a Partidului Naţional. (Cuomindau Se vede deci că Anglia începe mizeze pe victoria cantonezilor. conformitate, cu această nouă­­po­ţie, revista scrie: Trebue să privim in faţă faptul principala cauză a nepopularilă noastre este propria noastră po­ţie tradiţională şi dacă Rusia ar mâine chiar eliminată din China­­ n’am putea să recâştigăm popula­tatea ori să ne refacem comerţul lă a revizui punctul nostru de i­dere". Revista arată că nu mai merge politica de „big stick” adică de a ciucă. „Chiar în Orient, unde e la el ar­să, sistemul de jurisdicţie extra­ (Cititi continuarea în pag. n­a). NAZBATI­I ÎMPĂCARE In lagărul liberal bucuriile se „ lanţ- D-nii Vintilă Brătianu şi D ca s’au dus la Ploeşti să sărbăt­rească împăcarea dintre libera din Prahova. După cum se vede a m­ânia e deplină, mai ales că se nunţă şi alte călătorii, pe la alte rase, pentru alte împăcări şi al chefuri. Când dracu s’or duce oamei ăştia să sărbătorească marea imp­oare a liberalilor cu ţara? . bîx GENERALUL U-PEI-FU

Next