Adevěrul, noiembrie 1926 (Anul 39, nr. 13153-13177)
1926-11-25 / nr. 13173
finul 39. Ho, 13173 . ’ • Joi 25 Memorie 1926 4 PAGINI Adevărul ' AI* v. BELDIMAW 1888—1897 FONDATORI s CONST MILLE 1897—1920 i 850 lei pe un an abonamente s 5 440 iei pe g luni I 'IO leî no 7 |»«nî in străinătate dublu 3 Lei: BIROURILE: București, Str. Sărindar No. 7 9-13 Lei TELEFOANE: Centrala 6/67, 24/73, 46/79, Direcţia 57/72, Ad-da 7/69. ’'’'•«’•»înpîa Ift/fifi. Oficiosul guvernului crede că „majorităţile sunt în stare să facă faţă oricărei situaţii“. ...Cu atât mai uşor cu cât, la eîe, „faţă“ nu înseamnă numaidecât, obraz! ASUPRA SITUAŢIEI Fireşte, oficiosul guvernului fi foarte nemulţumit de tot ce scrie „Adeverişi”. Atâta ar mai trebui: sa fie mulţumit! In fiecare zi confratele guvernamental ne trage deci câte o dojana extrem de energică şi de... anezanta. Dar de obiceiu, ca să nu se trădeze, el nu spune curat cel de arcs șiret cum e, polemizează cu un articol, când, in realitate, Ta supărat alt articol. Pe ziua de eri durerea i-a fost insă așa de cumplită, in cât bietul oficios s’a dat de goL Titlul diatribei pe care ne-o închină in numărul de Ieri, este: Cei cari turbură apele. Printre „turburători” ne citează in primul rând pe noi, cei de la „Adevărul“. Dar ce „turburare" am mai comis? Cică interpretând declaraţiile făcute de d-nii general Averescu şi Ionel Brătianu, am spus că trecem printr’o grea situaţie internă. Şi această „interpretare“ e greşită, e falsă, e revoltătoare, e monttuoasă! Din declaraţiile celordoi bărbaţi politici rezultă, din contra, că situaţia internă e uşoară; aceasta ar fi o interpretare exactă, cuminte, plăcută, vrednică de laude şi poate chiar de o bună recompensă, înalţii gânditori politici de ln organul oficios presupun deci că d-nii Averescu şi Brătianu cari, prin situaţia lor, sunt obligaţi la multă rezervă, şi cari, pe lângă asta, mai sunt şi din fire extrem de zgârciţi la vorbă, au vorbit numai aşa, de florile mărului, ca să le treacă vremea. Şi aşa, hodoronc-tronc, au spus, amfundoi, că nu se va îngădui nimănui să calce legile in vigoare. Ba, tot de florile mărului, d. Brătianu a făcut şi floarea de retorică atât de sugestivă, cuprinsă in comparaţia cu rezistenţa de la Mărăşeşti. Daca „oficiosul" crede că asta e seriozitatea care poate fi atribuită declaraţiilor solemne ale şefului guvernului, să-i fie de bine. Nu noi o sa-l învăţam cum să-şi facă meseria lui de oficios. In ce ne priveşte, chiar dacă n'am şti nimic din câte se frământă, pentru noi, declaraţiile simultane şi identice amintite mai sus, are fost de ajuns ca să constatăm — aici nu e vorba de „interpretări“ — că situaţia internă e grea. Dar am spus că, de asta dată, oficiosul se trădează. El nu s’a supărat de „interpretarea" noastră, ci de concluzia pe care am tras-o. Am spus — și „îndreptarea“ citează cu durere — „CA AR FI CUMVA VORBA DE VRE-O MODIFICARE IN ALCĂTUIREA ACTUALA A GUVERNULUI“. In adevăr, e teribil, monşer! Şi iată de ce suntem „turburători"; ba, ceva mai mult: atitudinea noastră e neromânească. Credem şi noi! Glumă e să te gândeşti la „o modificare, cumva, in alcătuirea actuală a guvernului?“ — mai ales când, Doamne fereşte, ar putea fi chiar o modificare radicală şi totală!! Va să zică, rămâne stabilit că „tulburăm apele“. Am pomenit de posibilitatea unei modificări „cumva". Ba, am precizat chiar care ar fi, după noi, cumva-ul cel mai potrivit: armistiţiul Intre toate partidele şi grupările, pentru formarea unui guvern de unire naţională, care să rezolve, el, problemele grave şi urgente. Se poate o mai cumplită tulburare decât „aţâţarea“ la pace şi conlucrare? Se poate o acţiune mai „neromânească?“ Trasan Vlad Intre d. Bérlésen Si magistratură / Să dai în vileag isprăvile electorale ale doi-trei magistraţi prinşi la mânao urna de voturi, e cu desăvârşire neîngăduit Defăimaţi magistratura! Zdruncinaţi încrederea în Justiţia ţării! E strigătul spontan al presei partidelor profitoare. Se acoperă frauda şi se permanentizează corupţia. Orice protest e zădărnicit, din clipa în care puterile întunericului, stăpânitoare, s’au coalizat să-l înăbuşe sub învinuirea de calomnie. Aceasta e legea comună pentru opozant sau pentru gazetar. Unui ministru însă îi este permis să gespculeze şi să se agite în afara tuturor normelor stabilite şi în dispreţul chiar al regulilor strâmbătăţii. E cazul cunoscut al d-lui Berlésen. Ministrul de industrie a semnat cu propria-i mână o cerere, la Casaţie, de strămutare a procesului judecat de Curtea de apel din Galaţi, la chestiunea dizolvării Consiliului de administraţie al Camerei de comerţ din Brăila. Cererea de strămutare nu e decât o îndelungă şi stăruitoare acuzaţie de părtinire şi politicianism adusă magistraturii gălăţene. Desfăşurarea procesului în faţa Curţii de apel pune în evidenţă ministerialul dispreţ al d-lui Berlescu pentru lgi şi justiţie. Refuzul obstinat al ministerului de a pune la dispoziţia instanţei dosarul alegerii, subliniază concepţia, mussoliniană, a celui ce reprezintă în această afacere, puterea executivă. Calomniile precise şi semnătura ministrului, cuprinse în cererea de strămutare, trădează enervarea şi surprinderea unui ministru al zilelor noastre, obişnuit să fie ascultat până şi în pretorii. Nu uităm însă nici indiscreta somaţiune, pe care prezenţa parafei ministeriale pe un act putând fi semnat numai de avocatul ministerului, o trimitea Înaltei Curţi de Casaţie. O întreagă campanie de calomnie şi intimidare a dat însă greş. Curtea de casaţie, fără să se emoţioneze, a respins cererea-pamflet a ministrului de industrie. Puterea executivă a fost umilită de tribunale în chiar momentul în care îşi permitea să se rătoiască. D. ministru de industrie primeşte o aspră lecţie. O înţelege oare ? E înjosit şi constrâns să accepte situaţii pe care le socotise, dimpreună cu întreg guvernul, intolerabile. Va transforma oare o chestiune de prestigiu într’una de stomac? In cazul acesta va continua desigur, să figureze ca ministru, dar numai cu numele. * ”• politice inversiune Societatea culturală „Astra" a cerut să i se cedeze casa prefecturei de Braşov pentru a înfiinţa o bibliotecă. Pusă la vot în consiliul judeţean, cererea a fost respinsă cu 19 voturi contra 11. Din cei 30 de votanţi au fost 13 minoritari şi 17 români. Au votat contra, cei 13 minoritari şi 6 români. Cum comentează şoviniştii acest vot? Gestul celor 6 români contra e osândit, ,tu pentru că ar fi bănuiţi că nu sunt pătrunşi îndeajuns de sentimentul naţional, ci fiindcă nu au scrutat suficient situaţia din consiliu“. In schimb, gestul minoritarilor cari au votat contra este „o manifestaţie minoritară ca la prima ocazie să se pronunţe vrăjmăşeşte contra culturii române pe cari au prigonit-o etc., etc.“ Orice comentariu e de prisos. Aftoderatiune Ziarele fasciste din Roma anunţă că ministrul instrucţiei Fedele se ocupă personal de eliminarea din învăţământ a institutorilor şi profesorilor secundari antifascişti. „NIevere" scrie că eliminarea se face cu multă dreptate şi cu o înţeleaptă solicitiudine. In adevăr, profesorii acuzaţi au un termen de 15 zile pentru a răspunde la acuzarea de antifascism şi, „deşi numărul de cazuri nu este indiferent, totuşi se procedează destul de repede“. Până acum au fost eliminaţi zece profesori secundari şi un număr fiu indiferent de institutori“. Ce crede oare d. Mussolini cu sădeşte prin aceste eliminări in sufletul celor lăsaţi pe drumuri? De prevedere ROMANIA aplică d-lui I. Petrovici, ministrul instrucţiunei, pedeapsa paralelelor. Oficiosul naţionl-ţărănesc subliniază, intriadevăr, cele cuprinse în raportul de dare în judecată a lui Alexandru Constantinescu — în timpul războiului — raport semnat, se pare chiar redactat, de d. I. Petrovici,şi cele spuse de acelaşi la înmormântarea fruntaşului liberal. Nu voim sa urmăm pe cei de la „România“ in concluziile pe cari le trag, de pe urma acestui paralelism. Nu mai puţin trebue să constatăm o totala lipsă de prevedere, din partea ministrului instrucţiunei. A uitat d-sa ce-a semnat in 1918 ? Dacă nu, de ce a vorbit la înmormântare ? Nu se putea găsi un alt membru al guvernului, ca să pronunţe cuvântare funebră? MMMPÍjWB<>fÍ//iÍBMÍ^MMftÍBBHBBMMÍl^HBÍÍlBÍÍÍÍBMÍÍÍHÍBMÍHWÍÍÍMSÍlÍÍÍÍÍlHÜMÍHÜrjjí Y*~*íf O lege a presei contra Constituţiei? Un pasaj, nefericit inspirat, din mesajul regal, ca şi gestul nechibzuit al unui ziarist, au adus la ordinea zilei, cu argumente pro şi contra, problema regimului presei. Oameni, străini de breasla gazetărească, s’au crezut in drept ca, dintr’un c.p. cu totul particular, sa tragă comi efuziuni interesând presa în general și să ceară — exemplul a fost luat din atitudinea inexplicabilă și jignitoare a guvernului — nici mai mult nici mai puţin decât restrângerea libertăţii presei. Dacă acesta a fost scopul gazetarului nesocotit, e greu de spus. Sigur este însă că un amator de dictatură e consecvent cu sine însuş, când provoacă discuţiuni şi curente contra drepturilor presei, aducând argumente, fie şi numai aparente, adversarilor regimului de libertate. Un asemenea gazetar uită că, dacă are mai ales situaţiunea de exponent al nevoilor morale ale colegilor săi, nu trebue să confunde idealul său politico-social cu interesele ideale şi permanente ale instituţiei pe care, temporar, o reprezintă. ■Hi * * Dar, nu e de mirare nici că cei străini de breasla noastră nu-şi pot da seama de importanţa presei şi de valoarea ei ca instrument de cultură, nici că reacţionarii caută să exploateze un fapt izolat contra drepturilor largi şi binefăcătoare ale celei mai eficace instituţioni de control şi de luminare. E curios, e straniu că se găsesc oameni politici cum este, de pildă, chiar ministrul justiţiei, care , în pornirea lor pătimaşă contra presei, uită până şi cele mai elementare îndatoriri. Numai aşa se explică declaraţiunile făcute de d. Cudalbii unui ziar politic guvernamental. D. ministru al justiţiei, uitând sau nevoind să ţină seamă că regimul presei este riguros fixat de Constituţie, splinederi, vorbind de viitoarea lege a presei: „De aceia, se va prevedea ca directorul ziarului sau publicaţiei să imparte real răspunderea materială a delictului, împreună cu autorul, iar în ce priveşte atentatele de minare a siguranţei şi ordine d in stat, săvârşite prin presă, directorul de ziar va avea şi răspunderea materială ŞI CEA PENALA, deopotrivă cu autorul“. Declaraţiunile d-lui Cudalbu, asupra spiritului în care va fi concepută legea presei, ne-au lămurit deplin şi ne ocazionează dureroasa reflecţie că un fost magistrat, care se găseşte astăzi în fruntea ministerului de justiţie, nu vrea să ţie seamă de principiile constituţionale definitiv stabilite. * * * Nu noi suntem partizanii Constitutiei ce ne-a hărăzit-o partidul liberal. N’avem nici un interes moral s’o susţinem. Dar, deocamdată, aşa cum e, e legea pe care se întemeiază organismul nostru stat. O respectăm si toată lumea trebue s’o respecte. Crede d. Cudalbii că d-sa e îndreptăţit să facă excepţie dela această regulă ? Ii servim textul constituţional care interesează chestiunea : Art. 26: „In ce priveşte publicaţiunile neperioice, răspunzător de scrierile sale este autorul, in lipsa acestuia editorul, patronul tipografiei răspunde când autorul şi editorul n’au fost descoperiţi. „La publicaţiunile periodice (cum sunt ziarele) responsabilitatea au autorul, directorul sau redactorul la ordinea enumerării „Proprietarul în toate cazurile este solidar răspunzător de plata despăgubirilor civile". Lămurit şi categoric. Cime se face că d. ministru al justiţiei crede, că un text atât de limpede ar putea fi escamotat? Cum îşi închipue d-sa că legea presei ar putea Stabili saneiMiii, Cari nu sunt în Constituţie şi, mai ales, contra Constituţiei? Cum este posibil ca legea ordinară să stabilească răspunderea penală a altora şi altfel de cum o stabileşte pactul fundamental? Directorul nu răspunde, după Constituţie, decât IN LIPSA autorului. Textul este clar: „autorul, directorul sau redactorul în ordinea enumerării“. D. Cudalbu nu este de talie ca, prin legea ce-o va aduce, să modifice Constituţia şi să prevadă, pentru unele delicte, sancţiuni şi autorului şi directorului. O asemenea lege ar însemna o evidentă călcare a pactului fundamental şi d. Cudalbu este cel din unna chemat s’o săvârşească. Staţi iată dar că aveam dreptate să ne îngrijim de soarta legii presei. Iată că „îndreptarea“ nu e de loc îndreptăţită să afirme că ne alarmăm degeaba şi că legea presei va fi alcătuită „într’un spirit larg’ de libertate“. D. ministru al justiţiei confirmă temerile noastre, căci declaraţiile sale arata neîndoios, nu numai că nu poate îi vorba de „un spirit larg de libertate“, dar nici măcar de un spirit strâmt constituţional. Nu tot aşa a, vorbit d. Vintilă Brătianu, care se ştie — nu prea excelează în idei democratice,’ dar care n’a uitat că există o Constituţie pe deasupra oricării legi. La inaugurarea cercului de studii al partidului liberal, d. Vintilă Brătianu a afirmat că noua lege a presei trebue să se îngrijească „să mențte conform pactului nostru fundamental libertatea sănătoasă a celei de-a 4-a puteri în stat“. Atin că d. Brătianu este pentru un regim de restricţii — şi de aceea şi Constituţia este aşa cum e — dar nu pentru un regim anticonstituţional, şi aceasta e esenţial. Prin urmare, dacă d. Cudalbu intenţionează să păşească serios la întocmirea legii presei, ar fi de dorit să-şi amintească că, în calitate de ministr al justiţiei, d-sa are elementara îndatorire să nu treacă de limitele riguros impuse în Constituţie. Drepturile presei sunt mai importante decât crede d-sa şi de aceia legea noastră fimndamentală şi le-a însuşit, nevoind să le lese pe seama şi la discreţia legiuitorului ordinar,Em. Socor Carnetul nostru D. lorga Înstrăinat în vreme ce guvernul nostru îşi căuta distincţiile ştiinţifice, pe listele clubului, pentru a se face reprezentat la congresul internaţional de Istorie ce se va ţine în Aprilie la Belgrad, DL N. Iorga, un modest istoric român, parvine totuş să fie delegat la acea adunare de Învăţaţi.... Cum? .....Ca reprezentant al Academiei franceze! In adevăr, istoricul ce nu era de găsit pe listele cercetărilor guvernamentale a fost din capul locului în ochii Academiei de inscripţii şi litere din Paris care s’a gândit că nu poate avea un infăţişetor mai autentic al prestigiului ei universal decât pe Nicolae Iorga. O adresă a biroului acestei cu deosebire ilustre secţii a „Institului Franţei" se găseşte azi în mâinile profesorului nostru, e autorizarea de a reprezenta la congresul din Belgrad ştiinţa franceză. N’avem decât să urăm colegilor români ai acestui delegat „străin" noroc şi voie bună...Vom nota totuşi, — chiar cu riscul de a fi încă odată trecuţi în rândurile Înstrăinaţilor... — neasemuita glorificare ce nimbează astfel reputaţia ştiinţifică a celui mai cunoscut şi stimat român din Europa culturală. Şi, dacă d. Iorga, va fi având nevoie de vr’o mângâiere pentru diversele nedreptăţi şi nesocotiri autohtone, — delegaţia care ÎI... expatriază pentru a-l da cetăţii nemuririi, îi e suficienta. In vremea când se vorbeşte aşa de mult de reprezentanţii şi reprezentantele „geniului“ românesc la Paris, e interesant să vedem, însfârşit, şi un român autorizat să reprezinte aiurea geniul francez. E cel puţin, o echilibrare de situaţii.... O. T. Chestia zilei Necesitatea unui guvern national —Cum am face să strângem rândurile fără să ne înţepăm?!... NOTE OFICIOSUL partidului liberal comentează în mod favorabil discursul d-lui Poincaré cu apelul la armistiţiul partidelor politice şi la sprijinirea unui guvern naţional. Dar Viitonul nu se mulţumeşte să pună notă trapă la conduită primului ministru al Franţei, ci-i recomandă apelul şi celor dela noi, scriind: „E o pildă care poate să ne slujească azi mai mult ca oricând şi din care, în clipele prin cari trecem, linii oameni politici s’ar putea inspira cu folos pentru ţară". Să vedem oare în această frază o aluzie directă la d. Ionel Brătianu, care s’a pus totdeauna în calea guvernului naţional reclamat de interesele ţării ? * REGIMUL viitor al presei începe să se precizeze sub lămuririle pe cari le dă prin publicitate de ministru al justiţiei. Legea cea nouă va face pe directorul de ziar răspunzător nu numai băneşte, dar şi penaliceşte, alături de autorul unui articol incriminat. D. Cudalbu spune lămurit: „In ce priveşte atentatele de minare a siguranţei şi a ordinei din stat săvârşite prin presă, directorul de ziar va avea şi răspunderea materială şi cea penală, deopotrivă cu autorul". Răspunderea materială o înţelegem: dacă despăgubirile şi amenda sunt, de pildă, o sută de mii de lei, cincizeci de mii va avea de plătit directorul şi cincizeci de mii autorul articolului. Cum se va împărţi insă responsabilitatea penală? Dacă se vor fixa prin sentinţă cinci ani de puşcărie, autorul articolului va face numai doi ani şi jumătate, iar restul de doi ani şi jumătate îl va face directorul de ziar? Legea chiriilor D. ministru de justiţie — aşa afirmă cel puţin na ziar da aseară — a făcut unele declaraţii principiale asupra proectului legii chiriilor. Declaraţiile acestea sunt intr’adevăr interesante, mai ales din următoarele două puncte de vedere: D. Cudalbu face jonglerie solistică, spre a arăta că proectul legii chiriilor, aşa cum l-am publicat noi, nu ar corespunde realităţii. In esenţă insă, d. ministru al Justiţiei formuleaza exact principiile cuprinse în proectul publicat de noi, adăugând însă un comentariu interesant. D-sa „motivează" necesitatea reintrării tn normal precum urmează: „Şi mai sunt de părere ca, Întru cât până In prezent nu s’a construit, de fapt, atâta cât era necesar pentru sporul regulat al populaţiei, atât la Capitală cât şi în centrele, mari din provincie, unde se observă acelaş mare aflux de locuitori, sunt de părere că chiriaşii ceilalţi nu pot fi bruscaţi şi asvârliţi dintr’odată din locuinţele lor ci va trebui să li se dea şi lor o păsuire de un an, cu un spor de chirie apreciabil, bine înţeles." Cu alte cuvinte într’un an de zii* „se va construi atâta cât e necesar pentru sporul regulat al populaţiei", nu numai in Capitală, dar şi in centrele mari din provincie „unde se observă acelaş mare aflux de locuitori“. Intr’un an se va face ceeace nu s’a putut face in opt, şi vom reintra in normal! Cetind aceste declaraţiuni ministeriale, ne întrebăm dacă d. Cudalbii e pus pe glume Intr’o chestiune atât de gravă ca a chiriilor, sau e de reaeredinţă. Înţelegem ca din anume interese politice guvernul actual să arunca peste un an pe drumuri sute de mii de familii de salariaţi particulari. Dar să încerce a acoperi monstruozitatea acordării liberei tranzacţii la chirii, cu asigurarea că în anul 1929 se va construi numărul necesar de imobile — după ce opt ani nu s’a făcut aproape nimic în această direcţie, — este pur şi simplu o enormitate. L. M. m SCRISORI DIN LONDRA Ce se petrece in China LONDRĂ, Noombrie 1926. — Am arătat, în scrisoarea precedentă,") că victoria cantonezilor crează o nouă situaţie. In NORD, Ciang-Tso-Lin îşi întinde stăpânirea până la limita indicată pe hartă. Peking e sub influenţa lui. Influenţă care însă nu e absolută căci generalii diverselor provincii sunt în conflict cu dânsuL de hartă se vede şi situaţia armatelor naţionale, care tind spre sud să se unească cu, cele cantoneze, aliate lor. Provincia Ho-Nan, în centrul Chinei e singura rămasă încă Iul U-Pel- Fu. In SUD se vede bine pe hartă până unde se întind acum armatele cantoneze (zise şi sudiste). Spre apus spatele le este acoperit prin neutralitatea provinciilor învecinate, iar spre răsărit au învins pe linia frontului. Însemnată prin săgeţi şi urmăresc acum spre Nanking şi Sanghai pe Sun-’Chuan- Fang, generalul din Sanghai care, până acum stăpânea cinci provincii. SOARTA SANGHAIULUI Sun pe lângă înfrângerea suferită a fost părăsit de provincia Ce- Kiang, la sud de Sanghai. De aceea guvernatorul provinciei Fu-Kin, deși rămas credincios, « acum înconjurat de cantonezi şi de răsculaţii din Ce-Kiang. Aceştia încercară de curând să meargă asupra tianghaiului fără să aştepte sosirea cantonezilor. Ei au fost însă respinşi Spre nord, Sun este ameninţat de generalii nordici cari vor să profite de înfrângerea lui. In oraşul Sanghai, populaţia e în revoltă. Deci, foarte în curând cantonezii vor fi la porţile Sanghaiului. La sfârşitul anului, ei vor fi stăpâni pe sudul şi centrul Chinei şi pe valea langtse-ului, o întorsătură sen. ZAŢIONAL A După informaţiunile pe cari le-am cules din izvoare de aci, foarte bine informate, asupra evenimentelor din extremul Orient, lucruri îl vor lua însă, în curând o turnură senzaţională. Ziarele engleze încă nu vorbesc despre aceasta, dar, repet, izvoarele mele sunt perfect informate, de obiceiu. Iată despre ce este vorba: Cantonezii, mi se afirmă, se vor opri la porţile Sanghaiului, fără să intre în oraşul acesta, cel mai important dintre porturile chineze. Ei nu-i vor cuceri, deşi imensa majoritate a populaţiei e partizană a lor. Intr’adevăr Sanghai e cel mai puternic centru al Cuomindan-ului şi al revoluţionarilor şi are cele mai puternice sindicate muncitoreşti. Dar guvernul naţional-revoluţionar din Canton e foarte abil. El ştie că succesele sale în lupta contra Angliei şi a generalilor susţinuţi de Anglia, el le-a putut obţine numai graţie rivalităţii dintre puteri. America, ţară cu capitalism tânăr n’are nevoe de tarife vamale artificiale. In concurenţă liberă, adică fără tratate inegale, ea poate bate Anglia prin mărfuri eftine. De aceea America se bucură pe faţă de succesele cantonezilor. Tot astfel mai mult ori mai puţin, şi celelalte puteri. Dar căderea Sanghai-uluiin mâinile revoluţionarilor prieteni ai Rusiei sovietice ar împinge marile puteri spre o acţiune comună contra Chinei. Cantonezi, diplomaţi şireţi, se zice că vor căuta să evite această eventualitate.Mai departe, informatorii mei de aci prevăd următoarele, perspective: „Până în câteva săptămâni vom avea o situaţie clară: NORDUL Chine! în stăpânirea lui Ciang-Tso-Lin, SUDUL şi centrul, în mâinile cantonezilor. Războiu între Ciang şi cantonezi? Nu credem. Ciang are grave dificultăţi la el acasă. His- Lands are full în Manchuria. Apoi, războiul contra Cantonului e azi nepopular. Ciang va evita răsboiul. — Vai Canton? întreb eu. — „Canton, dear sir, n’are nici el interes să lungească războiul. In câteva luni oamenii aceia au cucerit o țară imensă. Ei trebuie s’o organizeze, s’o schimbe după planul lor revoluţionar, să înlocuiască gu* Dip „Adevărul“ de Sâmbătă ffl Noezmniii» «pr.. vernele militare cu administraţie populară chineză. Deci nici Cantonul nu vrea războiu cu Ciang şi eventual cu noi, britanicii, ori chiar cui o expediţie internaţională. De aceea credem că cantonezii, nu numai căi nu vor intra în Sanghai, dar nu vor intra nici în provincia Ho-Nan ca să nu provoace un conflict cu Ciang care de altminteri tocmai din aceleaşi motive n’a sărit nici în ajutorul lui U nici al lui Sun'*. — Credeţi întrio înţelegere? — „Neapărat. Cine ştie dacă, pe când vorbim, nu vorbesc şi emisarii celor două grupe pentru chemarea unei Adunări Naţionale chineze şî formarea unui guvern comun“. O noua politica engleza ? „Dar Anglia?“, risc eu. — „Marea Britanie a ştiut în deaung să se acomodeze situaţie“ Japonia îl are în mână pe Ciang, deşi nu trebue să credeţi că noi n'au vrut nici o influenţă in nord. Vas? interesele noastre au fost şi sunt greu handicapate de cantonezi; bine, vom trage consecinţele". — „Cine, dar cantonezii, te zică, sunt oameni legaţi cu bolşevicii şi.... —„Da. Legaţi cu ei. Dar noi, slav vă Domnului, stăm de vorbă cu bolşevicii înşişi. De ce am fi mai timizi faţă cu prietenii lor? De altfel Intru aci în lucruri spusa deja 4n presă“. Intri adevăr, marea revistă englă „The Economist“, ocupându de chestiunea chineză, spune: „Britanicii... adesea măgulesc Foia Sovietică atribuindu-i mai nn succes in întreprinderile ei decât in realitate. E drept că acum, în Cana, influenta rusă se arată foarte n s’ar prăbuşi dacă răsboiul civil re-, dar e o profeţie sigură că aduce supremaţia şi puterea si nu a Partidului Naţional. (Cuomindau Se vede deci că Anglia începe mizeze pe victoria cantonezilor. conformitate, cu această nouăpoţie, revista scrie: Trebue să privim in faţă faptul principala cauză a nepopularilă noastre este propria noastră poţie tradiţională şi dacă Rusia ar mâine chiar eliminată din China n’am putea să recâştigăm populatatea ori să ne refacem comerţul lă a revizui punctul nostru de idere". Revista arată că nu mai merge politica de „big stick” adică de a ciucă. „Chiar în Orient, unde e la el arsă, sistemul de jurisdicţie extra (Cititi continuarea în pag. na). NAZBATII ÎMPĂCARE In lagărul liberal bucuriile se „ lanţ- D-nii Vintilă Brătianu şi D ca s’au dus la Ploeşti să sărbătrească împăcarea dintre libera din Prahova. După cum se vede a mânia e deplină, mai ales că se nunţă şi alte călătorii, pe la alte rase, pentru alte împăcări şi al chefuri. Când dracu s’or duce oamei ăştia să sărbătorească marea impoare a liberalilor cu ţara? . bîx GENERALUL U-PEI-FU