Adevěrul, februarie 1927 (Anul 40, nr. 13227-13250)
1927-02-01 / nr. 13227
e Clase politice... Desrrtintire Viitorul a dat, în termeni neobicnuii de violenţi, o desminţire celor publicate de noi cu privire la sentimentele d-lui Ionel Brătianu faţă de celelalte partide şi linia de conduită indicată de d-sa pentru viitor. Oficiosul liberal desminte categoric că o atare întrunire ar fi avut loc. Este posibil si nu este extins ca persoana de la care deţineai informaţiunile să fi recurs la o abilitate, prezentând, in roma, altfel împreunările in care s’a petrecut făptui si aceasta in scopul de a înşela diligenta copoilor liberali, gata să cerceteze in lung si in lat, imediat ce indiscreţia a fost comisă. Asadar, este posibil ca forma să nu corespundă. Cât despre fond, el este perfect exact. In această privinţă nu este posibilă dovada. Numai desfăşurarea faptelor si atitudinelor partidului liberal, vor dovedi, intr’un viitor foarte apropiat, dacă am fost sau nu bine informaţi. Noi menţinem cele ce am spus: liberalii vor avea o atitudine de especativa armată fată de guvern, de espectativă fată de d. Iorga si de atac inpotriva partidului naţional-ţărănesc. încă odată împrejurările apropiate vor arăta că am spus adevărul şi numai adevărul. Permisele Intre „Wiktom“ si „îndreptarea“discuţie aprinsă pe chestia permiselor de c. f. r. Fiecare din cele două oficioase ale partidelor de ordine acuză partidul adversar că, fiind la guvern, airaficat cu permisele si, in acelas timp, afumă că partidul in slujba căruia este, a desfiinţat permisele. Noi, obiectivi cum suntem, trebue să concludem: amândouă oficioasele au dreptate când acuză — ele sau ceva. E foarte îndoeloc însă că au dreptate când se apară, pentru că dovezi nu produc. Nu se vorbeste .Acum câteva zile directorii de ziare au fost invitaţi la prezidenţia consiUUiUi de min.ştri, pentru a li se comunica decizia guvernului de a nu mai îngădui să se vorbească, in nici un fel despre actele socotite de cuhre şi despre cari nu trebue să se mai pomenească. Măsura in sine, intr’un regim legal, n’ar putea fi luată. Asitisi insă da. N’o discutăm deci. Cu o singură condiţie însă: să existe egalitatea de tratament. Vedeţi cât de puţin se cere. Egalitate de tratament in privinţa practicei ilegalismului. intr adevăr, este neadmisibil ca unele gazete să fie confiscate perntru cea mai mică aluzie în această direcţie, iar altele să beneficieze de cea mai largă păsuire. Exact a doua zi după consfătuirea de la prezidenţia de consiliu, un zar de dimineaţă a reprodus declaraţiuni pentru care noi am fost confiscaţi. Pe de altă parte, nu se permite unor ziare ceiace Viitorul şi îndreptarea îşi îngăduie cu un lux surprinzător. Stu poate, în „chestia de stat" este permis să se vorbească ceea ce convine guvernului şi de loc ceea ce nu-i convine? încă odată deci. Indiferent de alte puternice consideratului, în ce privește faptul în sine nu crede guvernul că o elementară decență impune o egalitate de tratament, inplicarea măsurii sate ilegale? Se-,. fer" final 40 Bo, 13227 Kart 11 Februarie 1927 4 PAfilll ever ul FONDATORT & Ala. VBBLDîMAW SS88TMÎ88? iUftOAOMJa CONST. MILLE 1897-1823 750 lei pe mm an, ABONAMENTE s 200 lei pe 3 lunL 380 lei pe 5 luni, in strimatate dubiu 3 Lei BIROURILE: București, Str. Sărindar n©. 7—9-11 3 Lei TELEFOANE s Centrala 6/67. 24 73, 46 70. Direcția 57 72. Ad-ția 7/09. Provincia 10/66. Din „îndreptarea*4 dela 28 ianuarie, 1927: „p. gin. Averesen s’a întâlnit d. lain Kanin de dană ori“. Din „îndreptarea16 dela 29 Ianuarie, 1927: „Anumita presă imaginează coacî’ialnî© ce-ar fi avut loc In casele ssilior de partida“. INTRE D-nii AVERESCU şi maniu Cenzura poate împiedeca presa ca sa se ocupe de o problemă oare»care. Ea nu poate insă împiedeca acea problemă ca să existe. $1 astfel avem o foarte interesantă polemică între d. general Averescu şi sefii partidului national ţărănesc, in aparenţă expunerea publicată de „Îndreptarea“ sub inpiraţia, dacă nu chiar sub dictatul priitmiul-ministru, ca şi contradeclaraţia d-lui Maniu, nu au decât uu caracter, ca să zicem aşa, istoric. Ele tind să restabilească cum au decurs cele două întâlniri pe cari le-au avut numiţii bărbaţi politici si ce au vorbit cu ocaziunea lor. In realitate Insă, ele pun două probleme mari si desluşesc două atitudini, una privind o chestiune de stat pe care preşedintele consiliilui o declară Indiscutabilă, pe când şeful partidului naţional-ţărătesc socoate discutarea ei indispensabilă, cealaltă referindu-se la chestiunea dizolvării parlamentului, care nu-î decât chestiunea necesităţii de a se reintra in legalitate. E inutil să adăogăm cine s’a pronunţat pentru şi cine contra acestei necesităţi. Dar expunerea apărută In „in«trentarea“ si răspunsul apărut în „ România“, pe cari le-am înregistrat şi noi, sunt în acelaş timp, fără doar să ponte, semnalul unei lupte pol-tice, care s’a dat şi până azi In culise, dar care mâine poate azi chiar, va începe să se desfăşoare în public. Teatrul ei va îî probabil parlamentul, iar rostul şi consecinţele ei, privesc într’un grad cu toţiul superior, dezvoltarea liniştită, viitorul şi prosperitatea ţării. Lupta, orice alte aspecte ar lua, oricum ar fi persoanele şi obiectele în jurul cărora se va da, va avea un obiectiv principal, dec I finitiv , legalitatea. Chiar şi adversarii acesteia, cei cari în practică I şi-au bătut şi-şi bat joc de dânsa, I vor trebui să se puie pe terenul ei, vor pleda in numele ei. Aşa ceva se chiantă, dacă nu ne înşelăm. Ironia soartei. Nu pentru întâia dată, în Istoria luptelor politice, îşi face ea jocul ei. Căci nu poti nepedepsit să te abată de la principiile elementare și fundamentale ale unui stat de ordine, ceea ce însemnează un stat în care domnește o ordine de drept, fără ca să vie ziua în care să fii pedepsit pe timpe ai păcătuit sau măcar să te găsești sub o asemenea amenințăre. Iar guvernarea cu măsuri excepţionale, cu starea de asediu şi prin forţa baionetelor, cea despre care Cavour a declarat că o poate exercita orice cuadruped,e admirabilă cină se produc evenimente excepţionale când justiia imanentă şi raţiunea imanentă a evenimentelor anal ameninţătoare la orizont Atunci despoţîa atotputernică se dezmeticeşte şî imploră legalitatea, pe care a dispreţuit-o. Momentul acesta se apropie în fine şi la noi. Ad. NAZBATII LNTREVEDERI între d-nii Iuliu Maniu și general Averesed, au avut loc mai multe întrevederi, a! căror rezultat e o polemică între oficioasele dumnealor. Motivul principal, pentru care cei doi şefi de partide nu s’au putut înțelege, In legătură cu un eveniment despre care nu se poate vorbi. Primul-ministru „dădea a înţelege“, şe- ful naţionalilor „se făcea că nu pricepe“. Unul făcea pe matul, celălalt pe surdul. La urmă n'au mai avut despre ce vorbi şi n'au mai vorbit nimic. Ziarele spun că nu s'a pomenit despre ce fusese vorba şi că s'a vorbit despre ce nu trebue să se pomenească, dar ambiioameni politici au priceput că nu se pot înţelege asupra unei Înţelegeri, pe care n’o pricepe nimeni şi care totuş rămâne înţeleasă pentru cei ce se pricep în subînţelesuri. Kix. GENERALIZAREA MIZERIE! Conducerea cooperativelor de credit a autorizat băncile populare să ceară pentru împrumuturile acordate membrilor ei până la 18 la sută. Cu puţine zile în urmă, Creditul Industrial a înştiinţat pe debitorii săi că se vede nevoit să le ceară 12 la sută în loc de 9, cât plăteau până acum. Prin urmare, treptat, treptat, se uniformizează şi se statorniceşte calamitatea dobânzilor denumite, pe nedrept, uzurare. De vreme ce instituţii care nu urmăresc câştigul, cum sunt cooperativele de credit, sunt nevoite să se apropie de dobânda curentă pentru ca să poată funcţiona, este evident că sunt cauze permanente şi profunde, care determină scumpetea excesivă a chiriei banilor. Aceste cauze trebuesc căutate în mizeria generală, deslănţuită şi întreţinută de politica de „prin noi înşine" inaugurată de guvernul precedent şi continuată, vrând-nevrând de cel actual. Pentru noi, banii au devenit pietre rare, şi acestea se plătesc scump. Cu circulaţia redusă mult sub nevoia de mijloace de plată, în lipsa de capital mobiliar naţional — căci pe acesta s-a distrus deprecierea monetei şi lipsa de producţiune — şi fără împrumuturi străine, e firesc să ne găsim în această situaţiune. Nenorocirea este însă că prin prelungirea ei producţia se dezorganizează pregătind astfel terenul pentru aservirea economică a ţării în loc de a-i asigura acea independenţă de Robinson Crusoe, visată de făuritorii formulei ..prin noi înşine“. Flămândului î se dictează condiţiunile de muncă şi, cu cât îndepărtăm termenul pentru înlăturarea pedicelor la intrarea capitalului străin, cu atât agravăm viitoarele condiţiuni în cari acesta va accepta să ne acorde sprijinul său. In afară de presupunerea că avem de gând să renunţăm pentru ani de zile la concurenţa cu ţările înconjurătoare, va trebui să ne hotaria, de a te imita, căutând pe căile posibile, capitalul necesar pentru repunerea în funcţiune a utilajului naţional. Imperialism sau politicianism ? •YTmmnmrr “ffT TTFff— ----------------------rnouro Când s’a... „rusificat“ Basarabia în Soni articole precedente am arătat cum, în tot timpul, înainte de războiu, revoluţionarii, socialiştii şi democraţii ruşi au recunoscut că Basarabia e o provincie românească, iar nu rusească, şi au fost partizani hotărâţi ai restituirii ei. Am arătat că, în felul acesta, socialiştii români din Basarabia, — fără a eşi din cadrele socialismului rusesc şi fără a se abate de la principiile acestuia — au putut să facă o mişcare iredentistă basarabeană, la care — de câte ori s’a ivit prilejul — au participat şi socialişti ruşi. Şi astfel, în ţară, „vechea mişcare“ este o acţiune socialistă şi iredentistă în acelaşi timp, având ca organ Basarabia, primul ziar socialist românesc, iar in provincia de peste Prut, dela Z. C. Arbure până la C. Stere, şi de la acesta până la sfârşitul războiului mondial, generaţiile succesive de tineri luptători fac socialism în diferitele lui nuanţe, — şi, totodată, iredentism românesc. Toţi aceia cari au făcut unirea Basarabiei cu România — actul pe care-l contestă astăzi bolşevicii — erau naţionalişti români, dar totodată imegimentaţi şi în diferite fracţii socialiste; unii erau chiar... bolşevici! Bineînţeles, naţionalismul acela — adevăratul naţionalism — nu trebuie confundat cu şovinismul absurd şi, brutal pe care unii vor să-l treacă drept „naţionalism“. Şi, repetam: niciodată, în gândirea şi acţiunea lor, iredentişti basarabceni n’au venit în conflict cu tovarăşii lor ruşi — revoluţionari, socialişti sau democraţi— nici, in general, cu intelectualitatea înaintată a ruşilor, toată lumea democrată, fiind de acord că Basarabia este victima prmi rapt ţarist şi că ea va trebii restituită. Or, a venit revoluţia, Basarabia s’a proclamat independentă*, devenind Republica Moldovenească. Lucrul n’a surprins pe nimeni. Cu an! şi cu decenii în urmă Tikhomirov #*• ca să ne mărginim, aci, numai la dânsul .— prezisese că odată cu revoluţia se vor desprinde din marele imperiu ţarist vreo zece state independente. E APROAPE SIGUR, zicea el, că atunci şi Basarabia va fi restituită. Aceasta fiind concepţia revoluţionarilor, socialiştilor şi, în genere, a oamenilor înaintaţi, din rândurile cărora au ieşit bolşevicii stăpânitori ai Rusiei. — cum pot ei acuma să enunţe pretenţiuni asupra Basarabiei? Cum pot ei susţine că Basarabia — recunoscută de ei ca NERUSEASCA atimei când purta ingul rusesc, — S’A RUSIFICAT deodată, automatic, pt.n faptul că:„ a scuturat jugul rusesc? Absurditatea e prea mare, — sau jongleria prea vădită! Ce-i drept, ei mai divoacă un argument, sau un pretext: jiu cerem, — zic ei — reatipirea Basarabiei la Rusia’; cerem numai să se facă plebiscit, pentru ca Basarabia să hotărască ea singură de soarta ei". Cu alte cuvinte, bolşevicii consideră nevalabil votul dat de Sfatul Ţării, care, de fapt, a fost un plebiscit, poate nu mai bun, dar, desigur, nici mai rău ca multe altele. Cu acest argument diplomaţia bolşevică se aruncă de-a binelea la cercul vicios din care ne-ara ostenit s’o scoatem. Să admitem — pentru necesitatea discuţiei — că în adevăr votul dat de Sfatul Ţarii ar fi fost dat în condiţii imperfecte. Ce calitate ar avea guvernul rusesc să intervie în această chestiune, să se ocupe, în mod activ, de soarta Basarabiei? Evident, nici una! Guvernul rusesc ar avea o asemenea calitate, dacă Basarabia ar fi fost rusească. Dar acesta nu este cazul. Basarabia n’a fost rusească, in această privinţă, vezi concepţia revoluţionarului Tikhomirov, a socialistului Racowski, a cadetului Victorol Toporof, despre cari am vorbit în articolele precedente, — şi am putea spori lista la infinit. Atunci, înc’odată : de unde dreptul statului rusesc să intervie în această chestiune ? Războiul mondial a adus nenumărate dezlipiri şi alipiri de teritorii şi cam tot pe atâtea nemulţumiri, întemeiate sau nu. Se amestecă undeva statul rusesc? Evident că nu. Cel puţin in mod oficial. Daca, pe sub mână, Rusia de azi va fi păstrat obceiul celei de ieri, de-a opera cu faimoşii iconari şi jugănari, prezentaţi, poate, în vr’o formă şi mai aleasă, — asta-i altceva. In mod oficial, însă, guvernul sovietic nu cere plebiscit în nici o ţară, cum, de altfel, nu-şi oferă acest lux nici în ţara lui proprie, ca să vadă dacă-l vor cu-adevărat cetăţenii toţi, sau vor mai fi câţiva şi de altă părere. Fără îndoială, bolşevicii ruşi sunt in gravă contrazicere cu ideologia lor de altă dată şi chiar cu principiile lor in curs actualmente, când, sub o forma sau alta, sub un pretext sau altul, pretind să se amestece în afacerile Basarabiei şi menţin in atmosfera politică — pentru ca s’o agite şi s’o turbure — o chestiune care nu mai există din ziua in care basarabenii au scuturat vngul Rusiei, realizând astfel visul nutrit pentru Basarabia de revoluţionarii ruşi. Ceea ce fac Sovietele în această chestie poate să se numească imperialism — dacă, în adevăr, ele doresc o provincie care nu e a lor; sau — politicianism, dacă urmăresc numai un „subact“ de demagogie şi un mijloc de diversiune. Ori, poate, s’or fi cuprinzând amândouă în noţiunea bolşevism? Car. st. Graiss ar» Cenzura şi interesele ţării Interdependenţa indisolubilă a popoarelor se accentuează, zi cu zi, tot mai mult. Lumea întreagă e pătrunsă de convingerea, documentată în chip indiscutabil, că în vecul nostru, veacul marilor triumfuri ale technicei electrice, nu mai există pentru nimenea posibilitatea unei atitudini de izolare, fie ea chiar şi nobilă, din circuitul acesta al interdependenţei statelor. Cu toate că acest adevăr a fost admis de toată lumea ca definitiv şi indiscutabil, mai sunt totuşi paverne, cari pretind să menajeze interesele ţării, încercând să rdice ziduri chinezeşti. Zidurile ar trebui să servească, chipurile, unui scop ciudat, cei de dincolo de ziduri să nu perceapă despre evenimentele interne, decât atât cât admite oficialitatea momentului şi aşa cum o cer interesele,ii particulare, ce sa confundă. In mod obişnuit, cu cele generale. Aşa s'a căzut la păcatul cenzurii. Rând pe rând insa realitatea, cu argumentele ei zdrobitoare, a constrâns guvernele să renunţe la cenzurarea telegramelor destinate ziarelor străine, fiindcă efectele eiau contrarii celor urmărite. Toată lumea a înţles că e de preferat informaţia, chiar deformată de interese politice sau de lipsă de simpatie, care redactată la Bucureşti de un gazetar strein, trebuie să se sprijine neapărat cel pelin pe un sâmbure de adevăr. E de preferat chiar o asemenea telegramă, posibilităţii ce se oferă fanteziei inventiv® a numeroşilor noştri adversari, de a umple coloanele ziarelor occidentale, cu cele mai calomnioase neadevăruri despre România, pe care informaţia gazetărească obiectivă din România nu le poate neutraliza, fiindcă această informaţie e sugrumată de oficialitate. Nu este pentru intâia oară când ridicăm cuvântul împotriva acestei cenzuri, care loveşte in interesele ţării. Dar guverne!e, preocupat® de veşnicele chestiuni de partid şi de alte mărunţişuri, n'au avut răgaz să meditez® asupra acestei probleme «de mare importanţă, prin repercusiunile varii ce le produc, nu numai ce tărâm politic, dar mai ales pe cel economic. , Dar se pare că nu numai ţara noastră sufere consecinţele acestei situaţioni nelogme Prezentăm o disonanţă penibilă în Europa postbelică şi de aceea se ocupă şi alţii de noi.. A făcut-o zilele acestea comitetul presei internaţionale de pe lângă Liga Naţiunilor. Formulând dezideratele cu care se va ocupa apropiata conferinţă a presei de pe lângă Liga Naţiunilor, a redactat „o declaraţie în termeni foarte energici, arătând că cenzura este o piedece enormă pentru schimbul normal al ştirilor, precum şi o piedică serioasă pentru apropierea dintre popoare. Cenzura e socotită ca mijloc absolut insuficient pentru a împiedeca răspândirea, de ştiri false şi tendenţioase. „CA ATARE, CENZURA E VATAMATOARE CHIAR PENTRU GUVERNELE CARI NU VOR SA RENUNŢE LA EA“. Avem o direcţie generală a propagandei. Credem că prima datorie a acestei direcţii generale este să lămurească guvernul de efectele reale ale cenzurii şi să obţie desfiinţarea ei imediata. Va face deocamdată cel mai preţios serviciu ţării şi fără nici o cheltuială? L. P. Nasta Biologia satului Prelegerea d-lui dr. Gh. Banu la Institutul Social Român Duminică a avut loc, la Fundaţia Carol I, a patra prelegere din ciclul organizat anul acesta de Institutul Social Român, privitor la „Sat şi Oraş“. A vorbit d. dr. Gh. Banu, secretarul general al ministerului sănătăţii publice, despre „Biologia satului“, în faţa unui foarte ales şi numeros auditoriu, D-sa a început ,prin a arăta importanţa naţională a acestei probleme, căutând să determine ceia ce trebue înţeles prin biologia socială, ai cărei factori sunt: 1) sociali, 2) cosmici, 3) medico-sociali-higienă, 4) condiţii speciale legate de componenţii familiali: tatăl, mama, copiii. Un mic istoric al formării poporului nostru a înlesnit conferenţiarului să dovedească unitatea şi puritatea rasei, în care sprijin vin toate datele antropologice şi serpi, ca şi constatările ce putem întâlni în scrierile autorilor străini. Cercetările întreprinse la noi de către distinşii medici, d-nii dr. Manai, Moldovan şi Popovich au stabilit că centrele de rasă pură sunt în partea muntoasă, pe amândouă versantele Carpaţilor. Aşa că satele noastre pot oferi, singure, puritatea unităţii biologice, ca unele ce dau un procent de naşteri mai ridicat decât oraşele, fiind cu adevărat baza regenerării noastre naţionale. In concertul european, România este a doua în ceea ce priveşte natalitatea, prima fiind Iugoslavia, iar ultima Franţa. Luând de exemplu comuna Brăneşti, d-sa arată că timp de zece ani procentul natalităţii a fost de 30—40 la mie, cu excepţia anilor de război, lucru care confirmă vitalitatea noastră rurală. Conferenţiarul cercetează apoi, în legătură cu natalitatea, mortalitatea şi longevitatea profesional evoluţia capitalului biologic rura. Cu ajutorul a numeroase date statistice, comparative, d-sa face constatarea că mortalitatea la sate e mai mare în prima jumătate a vieţii, pe când la oraş lucrurile se petrec invers. Dintre factorii determinanţi ai evoluţiei biologicului nostru, cei mai importanţi sunt stările sociale, medico-sociale. Examinând alimentaţia, asupra căreia au strâns date preţioase d-nii dr. Lupu, profesor Proca şi dr. Chirileanu, d-sa face observaţia că, în genere, se constată pretutindeni o subalimentaţie. îmbucurător e făptui că, după război, a început să dispară această stare nenorocită, iar ţăranul să se hrănească mai bine, dar această ameliorare este mai mult cantitativă decât calitativă. Apa se prezintă mai totdeauna în stări higienice inferioare, deşi se ştie că ea are o repercusiune covârşitoare asupra valorii indicelui biologic. Consumaţia de alcool la noi creşte pe an ce trece, aşa că stăm în fruntea ţărilor consumatoare. Tuberculoza este de asemenea un agent important care adaugă influenţa lui la aceea a sifilisului, sprijinit in cea mai înaltă măsură de armată. Alte boale ca pelagra şi pahidismul, aduc contribuţia lor nefastă. Locuinţa este îndeobşte nehigenică. Din constatările d-lui dr. Mezincescu reiesă că şi astăzi sunt şase oameni pentru o camera. Un factor nociv este şi medicina băbească. * Vorbind despre maladiile medicosociale, conferenţiarul arată că ele se datoresc proastei stări igienice personale, lipsa de băi, îmbrăcămintea, higiena satului. Maladiile epidemice ca şi boaiele sociale, în deosebi sifilisul, asupra cărora conferenţiarul dă date îngrijitoare, sunt adversari temuţi ai vitalităţii naţionale. Natura muncii, analizată de d. dr. Banu sub toate aspectele, vine că un nou factor determinant de slăbire biologică. Situaţiile generale ale recrutării ca şi numărul născuţilor morţi sau anormali, sunt edificatoare în acest sens. Până acum la noi n’a existat o politică sanitară, fiindcă n’a existat o concepţie biologica a naţiunii. NOTE AM ÎNȚELES, in sfârşi, din ce pricină sub trecuta guvernare liberală d. Vasile Sassa a fost nevoit să, piece de la ministerul de industrie și să facă loc d-lui Tonored Constanliinescu. Fiindcă — o spune „Viitorul" în numărul de aseară — politica partidului liberal a fost inspirată dintro conştiinţă în care interesele generale treceau înaintea oricărei preocupări de partid. Şi astfel, interesul de partid care reclama prezenţa in minister a d-lui Sassu, a fost jertfit... intereselor generale care cereau, pe semne, ca d. Tancred Constantinescu să ajungă repede multimilionar. ■» LA INSTITUTUL de studii administrative, d. Constant Csörgésen a ţinut o conferinţă in care a arătat că noua lege administrativă, trecând numeroase atribuţiuni in sarcina comunelor, a dezechilibrat finanţele primăriilor, aşa încât acestea au fost nevoite să creeze taxe ilegale. Şi iată cum o lege — cea administrativă — ajunge o cauză de ilegalităţi! Ca să remediem răul, ar trebui să suprimăm cauza, adică să abrogăm legea administrativă. Dar faptul n’ar folosi la nimic,, căci taxele ilegale tot ar fi menţinute. De aceea propunem mai degrabă să se voteze o lege nouă care si-. legalizeze taxele ilegale. Nu de alta, dar ca să nu mai aibă conferenţiară subiecte de bărfeală. 1&■ UN COMERCIANT din Iaşi a reclamat autorităţilor pe soţia lui, care a dispărut de acasă luând cu ea obiecte de valoare. Reclamantul cere numai găsirea obiectelor, declarând că renunţă la sofia fugară. Pe cât se pare insă, a renunțat soţia la el.~ Chestia zilei Mal tari ca d. Goga... Singurii oameni cari pot vorbi intre ei, chestia de care nu e voie să vorbești... ipzesia sănătăţii publice tis dr. S. IRIBESCU Bigoul derizoriu al ministerului sănătăţii Suntem o ţară mare cu, o populaţie care ar putea aduce contribuţiile cele mai de seamă pe toate terenurile de propăşire şi de cultură. Putem fi mândri că după atâtea frământări şi, atâta sbucium — istoria noastră e o lungă tragedie, cu pagini măreţe şi glorioase insă, pe care le-a înscris vitejia unui neam -,- am reuşit să înfăptuim visul înaintaşilor noştri şi să realizăm Linitatea naţională. Avem acum datoria să ne consolidăm in hotarele noastre etnice fireşti şi să luptăm pentru ca din calităţile acestui popor să se plămădească un Viitor care să fie demn de trecutul său. Pentru aceasta e nevoe de a desvolta în toţi sentimente cetăţeneşti puternice CU deplină cunoştinţă de drepturi şi îndatoriri. Când locuitorul vechii Rome spunea că este „civis romanus”, cetăţean roman, el se drapa în acest titlu ca într’o mantie de nobleţă care îl ridica în ochii lui proprii şi îl acoperea de prestigiu faţă de alţii. Sentimentele acestea cetăţeneşti nu le avem încă decât foarte embrionare. Un popor obidit ca al nostru care când n’a suferit împilarea străinului — Kiseleff cu un veac în urmă înhăma la plug pe locuitorii ţării ca să are ţarinele — n’a ştiut să se scuture de capriciile stăpânilor autohtoni cari îl ţineau sub acelaş jug — robi economici şi robi sufleteşti— n’a avut încă timp să ajungă la plenitudinea acestor sentimente pe care împrejurările istorice şi economice le-au triist înăbuşite în el. Chiar astăzi, când votul obştesc e o arma puternică pentru valorificarea drepturilor cetăţeneşti, votul acesta siluit şi deseori falsificat rămâne o afirmare numai teoretică a unor drepturi de fapt platonice. Politicianul, care se juca cu votul restrâns şi-l exploata în folosul lui, ştie să escamoteze, şi votul universal şi dominaţia lui rămâne aceeaş. Nu de la el putem cere educaţia masselor pentru a forma în ele sentimentul just al drepturilor politice şi cetăţeneşti... Interesul lui e perpetuarea aceleiri inconştiente civice care face din massete de alegători o turmă calvârtătoare. Exercitarea politicei , lăsată la buna voie a politicianilor. Politica presupune o pregătiră migăloasă. Politicianul se dispenseaza de ea de oarece e maî abil şi mai comod de a jongla cţî fraze goale şi promisii înşelătoare — imense ca şi vidul lor — care Inlocuesc orice cultură. Sinte*tizarea cunoştinţelor, ca să constituie personalităţi cu capacităţi d® conducători vrednici şi cinstiţi, ar trebui să fie o specializare. S-ar crea astfel o pepinieră de reali oameni de Stat. La noi, individualităţile acestea, pe care calităţile şi virtuţile rasei ar permite să le cultivăm, sunt excepţii foarte rare. Trebue de aceea să ne mulţumim cu ceea ce politicianismul, care sub o formă,sau alta ne stăpâneşte, ne hărăzeşte ca conducători. Dacă însă nu avem decât conducătorii pe care îi merităm, pentru că-i suportăm şi încurajăm, nu e un cuvânt să rămânem totdeauna inerţi şi să îndurăm toate fanteziile lor care pot să nu fie numai fantezii ci să ascundă şi calcule interesate. E o datorie de moralitate să reacţionăm fiecare în sectorul nostru de ocupaţii fără explozii gălăgioase, dar cu hotărîre, energie şi cu motivarea liniştită a dreptei noastre revolte. Vom reuşi astfel să ieşim mai repede din făgaşul vechilor şi relelor deprinderi car© riscă să ne ducă de râpă. ■& Există o problemă covârşitoare pentru orice popor, care ţine să-şi asigure desvoltarea pentru că numai in felul acesta, evoluţia sa poate deveni sinonimă cu progresul. E cea a sănătăţii publice să* 1Citiţi continuarea în pag. II-a.j . Biologiştii vor avea două griji: 1) selecţiunea biologică — analiza eredităţii, a procreării, etc.; 2) apărarea, înlesnind condiţiile cela mai prielnice de existenţă. Ne trebuie desigur pentru aceasta, materialul indispensabil pentru o intervenţie susţinută şi progresivă în massele poporului nostru, dar, mai presus de toate, este nevoe de materialul uman reprezentat de biologişti conştienţi de nevoile şi cerinţele unei astfel de munci. ^ Duminică 6 Februarie va vorbi 4 S. Mehedinţi despre: „Viaţa culturală a satelor“.. . 3 D. GH. BANU