Adevěrul, februarie 1927 (Anul 40, nr. 13227-13250)

1927-02-01 / nr. 13227

e Clase politice... Desrrtintire Viitorul a dat, în termeni neobic­­nuii de violenţi, o desminţire celor publicate de noi cu privire la senti­mentele d-lui Ionel Brătianu faţă de celelalte partide şi linia de con­duită indicată de­ d-sa pentru viitor. Oficiosul liberal desminte cate­­goric că o atare întrunire ar fi avut loc. Este posibil si nu este extins ca persoana de la care deţineai in­­formaţiunile să fi recurs la o abi­litate, prezentând, in rom­a, altfel împreunările in care s’a petrecut făptui si aceasta in scopul de a în­şela diligenta copoilor liberali, gata să cerceteze in lung si in lat, ime­diat ce indiscreţia a fost comisă. Asa­dar, este posibil ca forma să nu corespundă. Cât despre fond, el este perfect exact. In această privinţă nu este posi­bilă dovada. Numai desfăşurarea faptelor si atitudinelor partidului li­beral, vor dovedi, intr’un viitor foarte apropiat, dacă am fost sau nu bine informaţi. Noi menţinem cele ce am spus: liberalii vor avea o atitudine de es­­pecativa armată fată de guvern, de espectativă fată de d. Iorga si de atac in­potriva partidului naţio­­nal-ţărănesc. încă odată împrejurările apropi­ate vor arăta că am spus adevărul şi numai adevărul. Permisele Intre „Wiktom“ si „îndreptarea“­­discuţie aprinsă pe chestia permi­selor de c. f. r. Fiecare din cele două oficioase ale partidelor de ordine acuză partidul adversar că, fiind la guvern, airaficat cu permi­sele si, in acelas timp, afumă că partidul in slujba căruia este, a des­fiinţat permisele. Noi, obiectivi cum suntem, trebue să concludem: amândouă oficioa­sele au dreptate când acuză — ele sau ceva. E foarte îndoel­oc însă că au dreptate când se apară, pen­­tru că dovezi nu produc. Nu se vor­beste .­­Acum câteva zile directorii de ziare au fost invitaţi la prezidenţia consiUUiUi de min.ştri, pentru a li se comunica decizia guvernului de a nu mai îngădui să se vorbească, in nici un fel despre actele socotite de cuhre şi despre cari nu trebue să se mai pomenească. Măsura in sine, intr’un regim le­gal, n’ar putea fi luată. Asitisi insă da. N’o discutăm deci. Cu o singură condiţie însă: să existe egalitatea de tratament. Vedeţi cât de puţin se cere. Egalitate de tratament in pri­vinţa practicei ilegalismului. intr adevăr, este neadmisibil ca unele gazete să fie confiscate pern­tru cea mai mică aluzie în această direcţie, iar altele să beneficieze de cea mai largă păsuire. Exact a doua zi după consfătui­rea de la prezidenţia de consiliu, un z­ar de dimineaţă a reprodus de­­claraţiuni pentru care noi am fost confiscaţi. Pe de altă parte, nu se permite unor ziare ceiace Viitorul şi îndreptarea îşi îngăduie cu un lux surprinzător. S­tu poate, în „chestia de stat" este permis să se vorbească ceea ce convine guvernului şi de loc ceea ce nu-i convine? încă odată deci. Indiferent de alte puternice consideratului, în ce privește faptul în sine nu crede gu­vernul că o elementară decență im­pune o egalitate de tratament, in­­plicarea măsurii sate ilegale? Se-,. fer" final 40 Bo, 13227 Kart 1­1 Februarie 1927 4 PAfilll ever ul FONDATORT & Ala. V­­BBLDîMAW SS88TMÎ88? iUftOA­OMJa CONST. MILLE 1897-1823 750 lei pe mm an, ABONAMENTE s 200 lei pe 3 lunL 380 lei pe 5 luni, in strimatate dubiu 3 Lei BIROURILE: București, Str. Sărindar n©. 7—9-11 3 Lei TELEFOANE s Centrala 6/67. 24 73, 46 70. Direcția 57 72. Ad-ția 7/09. Provincia 10/66. Din „îndreptarea*4 dela 28 ianuarie, 1927: „p. gin. Averesen s’a întâlnit d­­­. lain Kanin de dană ori“. Din „îndreptarea16 dela 29 Ianuarie, 1927: „Anumita presă imaginează coacî’ialnî© ce-ar fi avut loc In casele ssilior de partida“. INTRE D-nii AVERESCU şi maniu Cenzura poate împiedeca presa ca sa se ocupe de o problemă oare»­care. Ea nu poate insă împiedeca acea problemă ca să existe. $1 astfel avem o foarte intere­­santă polemică între d. general A­­verescu şi sefii partidului national ţărănesc, in aparenţă expunerea publicată de „Îndreptarea“ sub in­­piraţia, dacă nu chiar sub dictatul priitmiul-ministru, ca şi contrad­e­­­claraţia d-lui Maniu, nu au decât uu caracter, ca să zicem aşa, isto­ric. Ele tind să restabilească cum au decurs cele două întâlniri pe cari le-au avut numiţii bărbaţi po­litici si ce au vorbit cu ocaziunea lor. In realitate Insă, ele pun două­ probleme mari si desluşesc două atitudini, una privind o chestiune de stat pe care preşedintele consi­­liilui o declară Indiscutabilă, pe când şeful partidului naţional-ţără­­­tesc socoate discutarea ei indis­pensabilă, cealaltă referindu-se la chestiunea dizolvării parlamentului, care nu-î decât chestiunea necesi­tăţii de a se reintra in legalitate. E inutil să adăogăm cine s’a pro­­nunţat pentru şi cine contra aces­tei necesităţi. Dar expunerea apărută In „in­­«trentarea“ si răspunsul apărut în „ România“, pe cari le-am înregis­trat şi noi, sunt în acelaş timp, fă­ră doar să ponte, semnalul unei lupte pol-tice, care s’a dat şi până azi In culise, dar care mâine poate azi chiar, va începe să se desfă­şoare în public. Teatrul ei va îî probabil parlamentul, iar rostul şi consecinţele ei, privesc într’un grad cu toţiul superior, dezvoltarea­­ liniştită, viitorul şi prosperitatea ţării. Lupta, orice alte aspecte ar­­ lua, oricum­ ar fi persoanele şi o­­biectele în jurul cărora se va da, va avea un obiectiv principal, dec I finitiv , legalitatea. Chiar şi adver­sarii acesteia, cei cari în practică I şi-au bătut şi-şi bat joc de dânsa, I vor trebui să se puie pe terenul ei, vor pleda in numele ei.­­ Aşa ceva se chiantă, dacă nu ne înşelăm. Ironia soartei. Nu pentru întâia dată, în Istoria luptelor po­litice, îşi face ea jocul ei. Căci nu poti nepedepsit să te abată de la principiile elementare și fundamen­tale ale unui stat de ordine, ceea ce însemnează un stat în care dom­nește o ordine de drept, fără ca să vie ziua în care să fii pedepsit pe timpe ai păcătuit sau măcar să te găsești sub o asemenea am­enință­­re. Iar guvernarea cu măsuri ex­cepţionale, cu starea de asediu şi prin forţa baionetelor, cea despre care Cavour a declarat că o poate exercita orice cuadruped,­e admi­rabilă cină se produc evenimente excepţionale când justiia imanen­tă şi raţiunea imanentă a eveni­mentelor anal ameninţătoare la o­­rizont Atunci despoţîa atotputer­nică se dezmeticeşte şî imploră le­galitatea, pe care a dispreţuit-o. Momentul acesta se apropie în fine­­ şi la noi.­­ Ad. NAZBATII LNTREVEDERI într­e d-nii Iuliu­ Maniu și­ general Averesed, au avu­t loc mai multe în­trevederi, a! căror rezultat e o pole­mică între oficioasele dumnealor. Motivul principal, pentru care cei doi şefi de partide nu s’au putut în­țelege,­­ In legătură cu un eveniment despre care nu se poate vorbi. Pri­­mul-ministru „dădea a înţelege“, şe-­ ful naţionalilor­ „se făcea că nu pri­cepe“. Unu­l făcea pe matul, celălalt pe surdul. La urmă n'au mai avut despre ce vorbi şi n'au mai vorbit nimic. Ziarele spun­ că nu s'a pome­nit despre ce fusese vorba şi că s'a vorbit despre ce nu trebue să se po­menească, dar ambii­­oameni politici au priceput că nu se pot înţelege a­­supra unei Înţelegeri, pe care n’o pricepe nimeni şi care totuş rămâne înţeleasă pentru cei ce se pricep în subînţelesuri. Kix. GENERALIZAREA MIZERIE! Conducerea cooperativelor de credit a autorizat băncile populare să ceară pentru împrumuturile a­­cordate membrilor ei până la 18 la sută. Cu puţine zile în urmă, Creditul Industrial a înştiinţat pe debitorii săi că se vede nevoit să le ceară 12 la sută în loc de 9, cât plăteau până acum. Prin urmare, treptat, treptat, se uniformizează şi se statorniceşte calamitatea do­bânzilor denumite, pe nedrept, u­­zurare. De vreme ce instituţii care nu urmăresc câştigul, cum sunt cooperativele de credit, sunt nevo­ite să se apropie de dobânda cu­rentă pentru ca să poată funcţiona, este evident că sunt cauze perma­nente şi profunde, care determină scumpetea excesivă a chiriei bani­lor. Aceste cauze trebuesc căutate în mizeria generală, deslănţuită şi întreţinută de politica de „prin noi înşine" inaugurată de guvernul precedent şi continuată, vrând-ne­­vrând­ de cel actual. Pentru noi, banii au devenit pietre rare, şi a­­cestea se plătesc scum­p. Cu circu­laţia redusă mult sub nevoia de mijloace de plată, în lipsa­ de capi­tal mobiliar naţional — căci pe a­­­cesta s-a distrus deprecierea m­o­­netei şi lipsa de producţiune — şi fără împrumuturi străine, e firesc să ne găsim în această situaţiune. Nenorocirea este însă că prin pre­lungirea ei producţia se dezorgani­zează pregătind astfel terenul pen­tru aservirea economică a ţării în loc de a-i asigura acea indepen­denţă de Robinson Crusoe, visată de făuritorii formulei ..prin noi în­şine“. Flămândului î se dictează condiţiunile de muncă şi, cu cât îndepărtăm termenul pentru înlă­turarea p­edicelor la intrarea capi­talului străin, cu atât agravăm vii­toarele condiţiuni în cari acesta va accepta să ne acorde sprijinul său. In afară de presupunerea că avem de gând să renunţăm pentru ani de zile la concurenţa cu ţările înconjurătoare, va trebui să ne ho­taria, de a te imita, căutând pe căile posibile, capitalul necesar pentru repunerea în funcţiune a utilajului naţional. Imperialism sau politicianism ? •YTmmnmrr “ffT TTFff— ----------------------rnouro Când s’a... „rusificat“ Basarabia în Soni articole precedente am arătat cum, în tot timpul, înainte de războiu, revoluţionarii, socialiştii şi democraţii ruşi au recunoscut că Basarabia e o provincie româneas­că, iar nu rusească, şi au fost par­tizani hotărâţi ai restituirii ei. Am arătat că, în felul acesta, so­cialiştii români din Basarabia, — fără a eşi din cadrele socialismu­lui rusesc şi fără a se abate de la principiile acestuia — au putut să facă o mişcare iredentistă basara­beană, la care — de câte ori s’a ivit prilejul — au participat şi socialişti ruşi. Şi astfel, în ţară, „vechea mişca­re“ este o acţiune socialistă şi ire­dentistă în acelaşi timp, având ca organ Basarabia, primul ziar soci­alist românesc, iar in provincia de peste Prut, dela Z. C. Arbure până la C. Stere, şi de la acesta pâ­nă la sfârşitul războiului mondial, generaţiile succesive de tineri lup­tători fac socialism în diferitele lui nuanţe, — şi, tot­odată, iredentism românesc. Toţi aceia cari au făcut unirea Basarabiei cu România — actul pe care-l contestă astăzi bolşevicii — erau naţionalişti români, dar tot­o­­dată imegim­entaţi şi în diferite fracţii socialiste; unii erau chiar... bolşevici! Bin­eînţeles, naţionalismul acela — adevăratul naţionalism — nu tre­buie confundat cu şovinismul ab­surd şi, brutal pe care unii vor să-l treacă drept „naţionalism“. Şi, repetam: niciodată, în gândi­rea şi acţiunea lor, iredentişti ba­­sarabceni n’au venit în conflict cu to­varăşii lor ruşi — revoluţionari, so­cialişti sau democraţi­­— nici, in ge­neral, cu intelectualitatea înaintată a ruşilor, toată lumea democrată, fi­ind de acord că Basarabia este vic­tima prmi rapt ţarist şi că ea va trebii restituită. Or, a venit revoluţia, Basarabia s’a proclamat independentă*, deve­nind Republica Moldovenească. Lu­crul n’a surprins pe nimeni. Cu an! şi cu decenii în urmă Tikhomirov #*• ca să ne mărginim, aci, numai la dânsul .— prezisese că odată cu revoluţia se vor desprinde din ma­rele imperiu ţarist vreo zece state independente. E APROAPE SI­GUR, zicea el, că atunci şi Basa­rabia va fi restituită. Aceasta fiind concepţia revoluţi­onarilor, socialiştilor şi, în genere, a oamenilor înaintaţi, din rândurile cărora au ieşit bolşevicii stăpâni­­tori ai Rusiei. — cum pot ei acuma să enunţe pretenţiuni asupra Basa­rabiei? Cum pot ei susţine că Ba­sarabia — recunoscută de ei ca NE­RUSEASCA atimei când purta in­gul rusesc, — S’A RUSIFICAT de­odată, automatic, pt.n faptul că:„ a scuturat jugul rusesc? Absurditatea e prea mare, — sau jongleria prea vădită! Ce-i drept, ei mai divoacă un ar­gument, sau un pretext: jiu ce­rem, — zic ei — reatipirea Basara­biei la Rusia’; cerem numai să se facă plebiscit, pentru ca Basarabia să hotărască ea singură de soar­ta ei". Cu alte cuvinte, bolşevicii consi­deră nevalabil votul dat de Sfatul Ţării, care, de fapt, a fost un ple­biscit, poate nu mai bun, dar, de­sigur, nici mai rău ca multe altele. Cu acest argument diplomaţia bolşevică se aruncă de-a binelea la cercul vicios din care ne-ara oste­nit s’o scoatem. Să admitem — pentru necesita­tea discuţiei — că în adevăr votul dat de Sfatul Ţarii ar fi fost dat în condiţii imperfecte. Ce calitate ar avea guvernul ru­sesc să intervie în această chestiu­ne, să se ocupe, în mod activ, de soarta Basarabiei? Evident, nici una! Guvernul rusesc ar avea o ase­menea calitate, dacă Basarabia ar fi fost rusească. Dar acesta nu este cazul. Basarabia n’a fost rusească, in această privinţă, vezi concepţia revoluţionarului Tikhomirov, a so­­cialistului Racowski, a cadetului Victorol Toporof, despre cari am vorbit în articolele precedente, — şi am putea spori lista la infinit. Atunci, înc’odată : de unde dreptul statului rusesc să intervie în acea­stă chestiune ? Războiul mondial a adus nenu­mărate dezlipiri şi alipiri de teri­torii şi cam tot pe atâtea nemulţu­miri, întemeiate sau nu. Se ames­tecă undeva statul rusesc? Evident că nu. Cel puţin in mod oficial. Daca, pe sub mână, Rusia de azi va fi păstrat obceiul celei de ieri, de-a opera cu faimoşii ico­nari şi jugănari, prezentaţi, poate, în vr’o formă şi mai aleasă, — asta-i alt­ceva. In mod oficial, însă, guvernul sovietic nu­ cere plebiscit în nici o ţară, cu­m, de altfel, nu-şi oferă acest lux nici în ţara lui proprie, ca să vadă da­că-l vor cu-adevărat cetăţenii toţi, sau vor mai fi câţiva şi de altă pă­rere. Fără îndoială, bolşevicii ruşi sunt in gravă contrazicere cu ideologia lor de altă dată şi chiar cu princi­piile lor in curs actualmente, când, sub o forma sau alta, sub un pre­text sau altul, pretind să se ames­tece în afacerile Basarabiei şi men­ţin in atmosfera politică — pentru ca s’o agite şi s’o turbure — o che­stiune care nu mai există din ziua in care basarabenii au scuturat vn­gul Rusiei, realizând astfel visul nutrit pentru Basarabia de revolu­ţionarii ruşi. Ceea ce fac Sovietele în această chestie poate să se numească im­perialism — dacă, în adevăr, ele doresc o provincie care nu e a lor; sau — politicianism, dacă urmăresc numai un „sub­act“ de demagogie şi un mijloc de diversiune. Ori, poate, s’or fi cuprinzând amândouă­­ în noţiunea bolşevism? Car. st. Graiss­­ ar» Cenzura şi interesele ţării Interdependenţa indisolubilă a po­poarelor se accentuează, zi cu zi, tot mai mult. Lumea întreagă e pătrun­să de convingerea, documentată în chip indiscutabil, că în ve­cul nos­tru, veacul marilor triumfuri ale technicei electrice, nu mai există pentru nimenea posibilitatea unei a­­titudini de izolare, fi­e ea chiar şi no­bilă, din circuitul acesta al interde­pendenţei statelor. Cu toate că acest adevăr a fost ad­mis de toată lumea ca definitiv şi indiscutabil,­­ mai sunt totuşi pa­ver­ne, cari pretind să menajeze inte­resele ţării, încercând să r­dice zi­duri chinezeşti. Zidurile ar trebui să servească, chipurile, unui scop ciu­dat, cei de dincolo de ziduri să nu perceapă despre evenimentele inter­ne, decât atât cât admite oficialita­tea momentului şi aşa cum o cer in­teresele,­ii particulare, ce sa confun­dă. In mod obişnuit, cu cele generale. Aşa s'a căzut la păcatul cenzurii. Rând pe rând insa realitatea, cu argumentele ei zdrobitoare, a cons­trâns guvernele să renunţe la cen­zurarea telegramelor destinate ziare­lor străine, fiindcă efectele ei­au contrarii celor urmărite. Toată lu­mea a înţles că e de preferat infor­maţia, chiar deformată de interese po­litice sau de lipsă de simpatie, care redactată la Bucureşti de un gazetar strein, trebuie să se sprijine neapărat cel pelin pe un sâmbure de adevăr. E de prefer­at chiar o asemenea tele­gramă, posibilităţii ce se oferă fan­teziei inventiv® a numeroşilor noştri adversari, de a umple coloanele zia­relor occidentale, cu cele mai calom­nioase neadevăruri despre România, pe care informaţia gazetărească o­­biectivă din România nu le poate neutraliza, fiindcă această informa­ţie e sugrumată de oficialitate. Nu este pentru intâia oară când ridicăm cuvântul împotriva acestei cenzuri, care loveşte in interesele ţă­rii. Dar guverne!e, preocupat® de veşnicele chestiuni de partid şi de alte mărunţişuri, n'au avut răgaz să meditez® asupra acestei probleme «de mare importanţă, prin repercusiuni­le varii ce le produc, nu numai ce tărâm politic, dar mai ales pe cel economic. , Dar se pare că nu numai ţara noas­tră sufere consecinţele acestei situa­ţioni nelogme Prezentăm o disonanţă penibilă în Europa postbelică şi de a­ceea se o­­cupă şi alţii de noi.. A făcut-o zilele acestea comitetul presei internaţio­nale de pe lângă Liga Naţiunilor. Formulând dezideratele cu care se va ocupa apropiata conferinţă a presei de pe lângă Liga Naţiunilor, a redactat „o declaraţie în termeni foarte energici, arătând că cenzura este o piedece enormă pentru schim­bul normal al ştirilor, precum şi o piedică serioasă pentru apropierea dintre popoare. Cenzura e socotită ca mijloc absolut insuficient pentru a împiedeca răspândirea, de ştiri false şi tendenţioase. „CA ATARE, CEN­ZURA E VATAMATOARE CHIAR PENTRU GUVERNELE CARI NU VOR SA RENUNŢE LA EA“. Avem o direcţie generală a propa­gandei. Credem că prima datorie a acestei direcţii generale este­ să lă­murească guvernul de efectele reale ale cenzurii şi să obţie desfiinţarea ei imediata. Va face deocamdată cel mai preţios serviciu ţării­­ şi fără nici o chel­tuială? L. P. Nasta Biologia satului Prelegerea d-lui dr. Gh. Banu la Institutul Social Român Duminică a avut loc, la Fundaţia Carol I, a patra prelegere din ci­clul organizat anul acesta de Insti­tutul Social Român, privitor la „Sat şi Oraş“. A vorbit d. dr. Gh. Banu, secretarul general al ministe­rului sănătăţii publice, despre „Bio­logia satului“, în faţa unui foarte ales şi numeros auditoriu, D-sa a început ,prin a arăta im­portanţa naţională a acestei pro­bleme, căutând să determine ceia ce trebue înţeles prin biologia socia­lă, ai cărei factori sunt: 1) sociali, 2) cosmici, 3) medico-sociali-higie­­nă, 4) condiţii speciale legate de componenţii familiali: tatăl, mama, copiii. Un mic istoric al formării popo­rului nostru a înlesnit conferen­ţiarului să dovedească unitatea şi puritatea rasei, în care sprijin vin t­oate datele antropologice şi serp­i,­ ca ş­i constatările ce putem întâlni în scrierile autorilor străini. Cercetările întreprinse la noi de către distinşii medici, d-nii dr. Ma­nai­, Moldovan şi Popovich au sta­­bilit că centrele de rasă pură sunt în partea muntoasă, pe amândouă versantele Carpaţilor. Aşa că satele noastre pot oferi, singure, puritatea unităţii biologi­ce, ca unele ce dau un procent de naşteri mai ridicat decât oraşele, fiind cu adevărat baza regenerării noastre naţionale. In concertul eu­ropean, România este a doua în ceea ce priveşte natalitatea, prima fiind Iugoslavia, iar ultima Franţa. Luând de exemplu comuna Bră­­neşti, d-sa arată că timp de zece ani procentul natalităţii a fost de 30—40 la mie, cu excepţia anilor de război, lucru care confirmă vi­­talitatea noastră rurală. Conferenţiarul cercetează apoi, în legătură cu natalitatea, mortali­tatea şi longevitatea profesional evoluţia capitalului biologic rura. Cu ajutorul a numeroase date sta­tistice, comparative, d-sa face con­statarea că mortalitatea la sate e mai mare în prima jumătate a vie­ţii, pe când la oraş lucrurile se pe­trec invers. Dintre factorii determinanţi ai e­­voluţiei biologicului nostru, cei mai importanţi sunt stările sociale, me­­dico-sociale. Examinând alimenta­ţia, asupra căreia au strâns date preţioase d-nii dr. Lupu, profesor Proca şi dr. Chirileanu, d-sa face observaţia că, în genere, se con­stată pretutindeni o subalimentaţie. îmbucurător e făptui că, după răz­boi, a început să dispară această stare nenorocită, iar ţăranul să se hrănească mai bine, dar această a­­meliorare este mai mult cantitativă decât calitativă. Apa se prezintă mai totdeauna în stări higienice inferioare, deşi se ştie că ea are o repercusiune co­vârşitoare asupra valorii indicelui biologic. Consumaţia de alcool la noi creş­te pe an ce trece, aşa că stăm în fruntea ţărilor consumatoare. Tuberculoza este de asemenea un agent important care adaugă in­fluenţa lui la aceea a sifilisului, sprijinit in cea mai înaltă măsură de armată. Alte boale ca pelagra şi pahidis­­mul, aduc contribuţia lor nefastă. Locuinţa este îndeobşte nehig­e­­nică. Din constatările d-lui dr. Me­­zincescu reiesă că şi astăzi sunt şase oameni pentru o camera. Un factor nociv este şi medicina băbească. * Vorbind despre maladiile medico­­sociale, conferenţiarul arată că ele se datoresc proastei stări igienice personale, lipsa de băi, îmbrăcă­mintea, higiena satului. Maladiile epidemice ca şi boaiele sociale, în deosebi sifilisul, asupra cărora con­ferenţiarul dă date îngrijitoare, sunt adversari temuţi ai vitalităţii naţionale. Natura muncii, analizată de d. dr. Banu sub toate aspectele, vine că un nou factor determinant de slăbire biologică. Situaţiile genera­le ale recrutării ca şi numărul năs­cuţilor morţi sau anormali, sunt edificatoare în acest sens. Până acum la noi n’a existat o politică sanitară, fiindcă n’a existat o con­cepţie­ biologica a naţiunii. NOTE AM ÎNȚELES, in sfârşi, din ce pricină sub trecuta guvernare libe­rală d. Vasile Sassa a fost nevoit să, piece de la ministerul de indus­trie și să facă loc d-lui Tonored Constanliinescu. Fiindcă —­ o spune „Viitorul" în numărul de aseară —­ politica par­tidului liberal a fost inspirată din­­tro conştiinţă în care interesele ge­nerale treceau înaintea oricărei preocupări de partid. Şi astfel, interesul de partid care reclama prezenţa in minister a d-lui Sassu, a fost jertfit... intere­selor generale care cereau, pe semne, ca d. Tancred Constantine­­scu să ajungă repede multimilionar. ■» LA INSTITUTUL de studii ad­ministrative, d. Constant Csörgés­en a ţinut o conferinţă in care a arătat că noua lege administrativă, trecând numeroase atribuţiuni in sarcina comunelor, a dezechilibrat finanţele primăriilor, aşa încât a­­cestea au fost nevoite să creeze taxe ilegale. Şi iată cum o lege — cea admi­nistrativă — ajunge o cauză de ile­galităţi! Ca să remediem răul, ar trebui să suprimăm cauza, adică să abrogăm legea administrativă. Dar faptul n’ar folosi la nimic,, căci taxele ile­gale tot ar fi menţinute. De aceea propunem mai degrabă să se vo­teze o lege nouă care si-. legali­zeze taxele ilegale. Nu de alta, dar ca să nu mai aibă conferenţiară subiecte de bărfeală. 1&■ UN COMERCIANT din Iaşi a re­clamat autorităţilor pe soţia lui, care a dispărut de acasă luând cu ea obiecte de valoare. Reclamantul cere numai găsirea obiectelor, de­clarând că renunţă la sofia fugară. Pe cât se pare insă, a renunțat soţia la el.~ Chestia zilei Mal tari ca d. Goga... Singurii oameni cari pot vorbi intre ei, chestia de care nu e voie să vorbești... ipzesia sănătăţii publice tis dr. S. IRIB­ESCU­ Bigou­l derizoriu al ministerului sănătăţii Suntem o ţară mare cu, o popula­ţie care ar putea aduce contribuţii­­le cele mai de seamă pe toate tere­nurile de propăşire­ şi de cultură. Putem fi mândri că după atâtea frământări şi, atâta sbucium — is­­toria noastră e o lungă tragedie, cu pagini măreţe şi glorioase insă, pe care le-a înscris vitejia unui neam -,- am reuşit să înfăptuim visul înaintaşilor noştri şi să realizăm Li­­nit­atea naţională. Avem acum da­toria să ne consolidăm in hotarele noastre etnice fireşti şi să luptăm pentru ca din calităţile acestui po­por să se plămădească un Viitor care să fie demn de trecutul său. Pentru aceasta e nevoe de a des­­volta în toţi sentimente cetăţeneşti puternice CU deplină cunoştinţă de drepturi şi îndatoriri. Când locui­torul vechii Rome spunea că este „civis romanus”, cetăţean roman, el se drapa în acest titlu ca într’o mantie de nobleţă care îl ridica în ochii lui proprii şi îl acoperea de prestigiu faţă de alţii. Sentimentele acestea cetăţeneşti nu le avem încă decât foarte embrionare. Un popor obidit ca al nostru care când n’a suferit împilarea străinului — Kiseleff cu un veac în urmă înhă­ma la plug pe locuitorii ţării ca să are ţarinele — n’a ştiut să se scu­ture de capriciile stăpânilor autoh­toni cari îl ţineau sub acelaş jug — robi economici şi robi sufleteşti­­— n’a avut încă timp să ajungă la ple­nitudinea acestor sentimente pe care împrejurările istorice şi eco­nomice le-au triist înăbuşite în el. Chiar astăzi, când votul obştesc e o arma puternică pentru valori­ficarea drepturilor cetăţeneşti, vo­tul acesta siluit şi deseori falsifi­cat rămâne o afirmare numai teo­retică a unor drepturi de fapt pla­­tonice. Politicianul, care se juca cu votul restrâns şi-l exploata în fo­losul lui, ştie să escamoteze, şi vo­tul universal şi dominaţia lui ră­mâne aceeaş. Nu de la el putem cere educaţia masselor pentru a forma în ele sentimentul just al drepturilor politice şi cetăţeneşti... Interesul lui e perpetuarea acele­iri inconştiente civice care face din massete de alegători o turmă cal­vârtătoare. Exercitarea politicei , lăsată la buna voie a politicianilor. Politica presupune o pregătiră migăloasă. Politicianul se dis­­penseaza de ea de oare­ce e maî abil şi mai comod de a jongla cţî fraze goale şi promisii înşelătoa­­re — imense ca şi vidul lor — ca­­re Inlocuesc orice cultură. Sinte*­tizarea cunoştinţelor, ca să consti­tuie personalităţi cu capacităţi d® conducători vrednici şi cinstiţi, ar trebui să fie o specializare. S-ar crea astfel o pepinieră de reali oa­meni de Stat. La noi, individuali­tăţile acestea, pe care calităţile şi virtuţile rasei ar permite să le cul­tivăm, sunt excepţii foarte rare. Trebue de aceea să ne mulţumim­ cu ceea ce politicianismul, care sub o formă,sau alta ne stăpâneşte, ne hărăzeşte ca conducători. Dacă în­să nu avem de­cât conducătorii pe care îi merităm, pentru că-i su­portăm şi încurajăm, nu e un cu­vânt să rămânem totdeauna inerţi şi să îndurăm toate fanteziile lor care pot să nu fie numai fantezii ci să ascundă şi calcule intere­sate. E o datorie de moralitate să reacţionăm fiecare în sectorul nos­tru de ocupaţii fără explozii gălă­gioase, dar cu hotărîre, energie şi cu motivarea liniştită a dreptei noastre revolte. Vom reuşi astfel să ieşim mai repede din făgaşul vechilor şi relelor deprinderi car© riscă să ne ducă de râpă. ■& Există o problemă covârşitoare pentru orice popor, care ţine să-şi asigure desvoltarea pentru că nu­mai in felul acesta, evoluţia sa poate deveni sinonimă cu progre­sul. E cea a sănătăţii publice­ să* 1Citiţi continuarea în pag. II-a.j . Biologiştii vor avea două griji: 1) selecţiunea biologică — analiza eredităţii, a procreării, etc.; 2) a­­părarea, înlesnind condiţiile cela mai prielnice de existenţă. Ne trebuie de­sigur pentru a­­ceasta, materialul indispensabil pentru o intervenţie susţinută şi progresivă în massele poporului nostru, dar, mai presus de toate, este nevoe de materialul uman re­prezentat de biologişti conştienţi de nevoile şi cerinţele unei astfel de munci. ^ Duminică 6 Februarie va vorbi 4 S. Mehedinţi despre: „Viaţa cul­­turală a satelor“.. . 3 D. GH. BANU

Next