Adevěrul, iunie 1927 (Anul 40, nr. 13328-13352)
1927-06-10 / nr. 13335
ANUL 40 No. 13335 *** Vineri 10 Iunie 1927 4 PAGINI ABONAMENTE: 750 lei pe un an. 380 Iei pe 6 aunl. 200 Iei pe 3 luni. FONDATORI: ***■ V- BELDIMAN 1888—189? CONST. MILLE 1897—199 In străinătate dublu 3 Lei (BIROURILE: București, Str. Sărindar No. 7- 9-11 Lei 3 TELEFOANE: N . IORGA Centrala: 300/67,324/73, 346/79,393/54 Direcția: 357/72. Administrația: 307/69. Provincia: 310/66. ..";" !7.... „...ei au plecat amenințând cu o mână, pe când cealaltă scormonia febril în averea Statului". înlăturarea dictaturii Până ce ne vom putea orienta deplin, din vorbele dar, mai cu seamă, din faptele nouului guvern asupra caracterului său, ne bucurăm deocamdată de ceia ce am scăpat. Și am scăpat, fără îndoială, de o dictatură gen italian și spaniol, mai bine zis italian și spaniol laolaltă deoarece eram ameninţaţi şi de un general , la Primo de Rivera, şi de un micuţ Mussolini, în subordine. E adevărat că avem nenorocul, din pricina înapoerei evoluţiei ţării, de-a trăi mereu din imitaţii. Dar sunt imitaţii şi imitaţii. Una e de-a voi însă să copiezi regimul de libertăţi şi legalitate din apus, alta e să maimuţăreşti regimul absolutisto-d dictatorial din sud-vestul Europei. Trecutul nostru a fost, din nefericire, prea trist şi apăsător, prea am suferit de pe urma bunului plac al unor coterii erijate în guverne, prea n’am cunoscut decât împilarea şi batjocura câtorva aşezaţi deasupra oricăror legi şi omenie, pentru ca să ne permitem de-a cădea şi mai jos încă fără să fi cunoscut măcar o singură dată o stare de civilizaţie modernă. Criticile împotriva regimului parlamentar şi a suveranităţii populare pot să aibă unele temeiuri în tarile în care ele au fost prelung şi serios practicate. Orice sistem politic si social dă si roade şi uscături.. Dar noi n’am cunoscut nici odată un asemenea regim, nu l’am practicat nici când, ca să-l putem critica şi înlătura, sărind dincolo de el în groapa neagră a reacţiunei, a dictaturei formale. Guvernul căzut voia să ne împingă deadreptul de la copilărie la bătrâneţe, ba încă la bătrâneţea decrepită, fără a ne fi îngăduit să trecem şi prin floarea vrâstei, ca să-i putem aprecia foloasele ca şi neajunsurile. Lipsiţi de-o evoluţie firească, normală, eram sortiţi s’o luăm deadreptul înapoi înainte de a fi făcut măcar câţiva paşi înainte. Ce s’ar fi întâmplat cu noi, înăuntru, nu ştim. Am fi fost înpinşi poate la ilotizm desăvârşit, poate la revoluţie. Una din două la sigur. Dar în afară pentru vecinii şi pentru prietenii noştri de dincoace şi de dincolo de Ocean, am fi devenit o monstruozitate. Rolul României în Orient, menirea ei civilizatoare aci, nu s’ar mai fi putut îndeplini. Drepturile noastre naţionale, cucerite pe principiul dreptăţii şi al libertăţii, riscau să-şi slăbească temeliile. La prima furtună mare internaţională, edificiul României mari ar fi ameninţat să se clatine. Atâtea şi atâtea motive ca să se înlăture un guvern care, conştient sau inconştient, ne îndruma pe asemenea căi. In lipsa unei mişcări a opiniei publice, hotărîrea Coroanei a fost salvatoare, iar dacă vor urma, după aceasta, alegeri libere, ceia ce nădăjduim, pentru ca şi naţiunea să vie să întărească gestul Coroanei, fapt de care un moment nu ne îndoim, am putea afirma, fără pic de exagerare, că înlăturându-se o mare primejdie pentru ţară, ea va intra într’o eră nouă. Anul 1927 va marca astfel puternic, strălucit și, fericit în istoria noastră. Un guvern ieşit dintr’o atare liberă consultare a tării, nu va mai avea teamă si grijă de ordine, de acea ordine cu care în mod ipocrit, ni s’au împuiat urechile, ci va putea purcede dea dreptul la refacerea noastră pe toate terenurile. Situaţia morală şi materială a României, înăuntru ca şi în afară, va sălta dintr-odată la un nivel necunoscut până astăzi. De aceia adresăm un apel stăruitor guvernului actual, să nu neglijeze nimic din cele ce-l vor putea fixa ca primul guvern civilizat şi legal în această ţară. Să nu se mulţumească numai cu negativa de-a părea bun în comparaţie cu cel căzut, ci să năzuiască la pozitiva de-a fi preţuit prin el însuşi, deasupra tuturor cârmuirilor de până astăzi. I. Teodorescu * Glose politice » Seria Ziarele continuă neplăcuta dar imperioasa sarcină de a desvălu, în complectul lui, brigandajul comis de averescani, în averea statului, în momentul părăsirii puterii. Seria nu mai ia sfârșit: ordonanțări în favoarea partizanilor; fonduri de zeci de milioane irosite in două zile; cumpărături de imobile de ultim moment, — se zice că sta cumpărat si o moară; gheşefturi individuale, fraude la vamă, etc., etc. Neînchipuit de ticălos sfârşit al unei regim de aventură şi necinste, datorit In totul unei combinaţiuni oculte, al cărui principal meşter a fost repauzatul Alecu Constantinescu. Dar acesta — incontestabil înzestrat ca un mare spirit de prevedere, — nu şi-a făcut nici o iluzie. Unui prietin, care i se plângea vara trecută de ceia ce se întâmplă, Constantinescu i-a spus: — .it’am avut ce face şi, de ar fi să reîncepem, tot aşa am proceda. N’ai nici o grijă. Nu stau decât un an. Generalul nu poate să nu facă greşeli şi ceilalţi să nu dea jaf în averea publică. Vor cădea curând, în mocirlă!“ Aşa vorbea Alecu Constantinescu de cei ce trebuiau să fie slugile liberalilor la guvern.Generalul Pare dispus să pretindă partidului său să nu se prezinte la alegeri. E o tactică veche. Generalului îi plac totdeauna repetiţiile. A mai refuzat odată să participe la alegeri. Numai că atunci ar fi reuşit, pe când acum îl aşteaptă dezastrul. Dar generalul n'are numai gura partidului său. Se îngrijeşte şi de soarta.... partidului naţional-ţărănist, cum dovedeşte numărul de aseară din îndreptarea. S'au schimbat însă multe. Dovadă că generalul nu mai este sigur că va înghiţi partidul naţional-ţărănist sau îi va dicta condiţiile fuziunii. Nu! astăzi d. general Averescu ar primi orice condiţii, dar lui-şi mai dă nimeni osteneala să i le dicteze. . . Polemica Polemică cu manşeta „Adeverului" de acum câteva zile face, în chip isbutit, un cititor al nostru. Noi scrisesem că guvernul Averescu a rectificat vechiul proverb care zice: ,,cine seamănă vânt culege furtună“, dovedind că: „cine seamănă furtună culege vânt“. Ei bine, cititorul găseşte că greşim. El aduce aminte că guvernul Averescu nu s’a îndepărtat dela proverb în ce priveşte prima parte: a semănat tot vânt. Deosebirea începe la cules. N’a cules, după cum era stabilit de tradiţie, furtună — ci?.. milioane! Cititorul are perfectă dreptate. Facem mea cuba.» Seve»* NAZBAŢII LINIŞTE Căderea guvernului sau a cărămizii, cum s’a văitat d. Averescu la Întrunirea majorităţilor, (azi în minoritate) a avut repercusiuni şi asupra relaţiilor dintre diferite personalităţi ale regimului defunct. Aşa de pildă nemai având motive de ceartă d. Petrovici s’a Împăcat cu d. Negulescu, d. Trancu-Iașî cu d. Anibal, d. Manoilescu cu d. Lapedatu, d. Garoflid cu d. Cudalbu, etc... Numai d. Goga a rămas certat cu toată lumea. E o chestie care n’a fost prevăzută in legea armonizărilor. KIX. Conflictul dintre Albania şi Iugoslavia Un Incident mărunt — arestarea unui interpret al legaţimei iugoslave din Tirana acuzat de spionaj, — a dus la ruperea relaţiilor diplomatice dintre Iugoslavia şi Albania. Faptul dovedeşte că situaţia, creată prin tratatul italo-albanez, este de aşa natură că tactica marilor puteri —cari se bizua pe virtuţille curative ale timpului pentru ca să evite infruntarea greutăţilor rezolvării conflictului italo-iugoslav, — nu e din cele mai nimerite. Evident, gestul guvernului din Belgrad nu Înseamnă că pacea este imediat primejduită; ea şi-a rechemat reprezentanţa diplomatică din Tirana şi s’a adresat Ligii Naţiunilor. Acelaş lucrua făcut şi guvernul albanez. Ceea ce dovedeşte că nici una din părţile in conflict — adică nici Italia şi nici Iugoslavia, căci al lor este în realitate conflictul — nu se gândesc să se angajeze mntr’o aventură militară. Cu toate acestea, situaţia este îndeajuns de serioasă. Ţări ca Iugoslavia şi Albania respectiv Italia cu interese comune atât de puternice, nu pot trăi mult timp în echivoc. Lămurirea va trebui să se producă, şi e mai nimerit să vină cu concursul marilor puteri sau al Ligii Naţiunilor decât din ciocnirea părţilor interesate. Şi incidentul de acum va avea, se pare, meritul de a fi grăbit soluţia. Cu toate că Liga Naţiunilor n’a fost sesizată ci numai informată despre incidentul petrecut, nu putem crede că marile puteri, conducătoare ale Ligii Naţiunilor, vor nesocoti avertismentul pe care-l constitue incidentul acesta. Calea pentru intervenţia marilor puteri este acum mult netezită prin faptul că Anglia este mai puţin înclinată ca un trecut să favorizeze manifestările gâlcevitoare ale politicei externe italiene. Lecţia veleităţilor lui Mussolini în chestiunea protectoratului în Egipt, a pus în gardă guvernul britanic faţă de ţelurile dictatorului Italiei. Aceasta este prima condiţiune pentru menţinerea păcii căci un acord intre Franţa şi Anglia asupra problemelor ridicate de tratatul din Tirana, înlătură orice gravitate conflictului italo-iugoslav. Experienţa, nedesminţită de la războiu încoace, arată că numai acele conflicte europene devin primejdioase faţă de cari Anglia şi Franţa nu se pot uşor înţelege. UN PARADOX ELECTORAL Alegeri legale falsificate; alegeri ilegale sincere ■ — ret ii —I ----------------. Am arătat ori inconvenientele ce prezintă aplicaţiunea excelentei dispoziţiuni a art. 18 din legea electorală, care cere ca — în comunele urbane — toate cărţile de alegător să fie prevăzute de fotografia alegătorului. Menţiunea legiuitorului a fost ca, în oraşe — unde numărul votanţilor pe secţiuni este mare şi tinde, deci, ei nu pot fi lesne identificaţi, — să împiedice utilizarea cărţilor de alegător de către persoane neîndreptăţite, cum s’a întâmplat adesea. Dar, după cum am spus i ori, excelenta dispoziţie a legii electorale este, în aceste alegeri, imposibil de aplicat. Dat find termenul scurt, în care ele au a se efectua, alegătorii urbani — chiar dacă ar fi dispuşi să facă sacrificiul necesar de timp şi de bani — încă nu se vor putea înarma toţi cu fotografiile legiuite, din cauza numărului insuficient de fotografi şi a cantităţii prea mici de materiel fotografic aflător în ţară. *• Cum va rezolva guvernul această problemă, vom vedea. Posibile nu sunt decât două căi: sau se renunţă la dispoziţia art. 18 sau se face aplicarea ei. In cazul întâi, o dificultate morală. Guvernul acesta a venit pentru a întrona legalitatea si a face alegeri libere. Legalitate însă înseamnă respectarea legii și nu nesocotirea ei. Iar alegeri libere nu se pot concepe în afara sau contra prevederilor legii electorale. Atunci ce-i de făcut? In cazul al doilea — dacă se respectă legea şi vor putea vota numai alegătorii, ale căror cărţi vor fi prevăzute cu legiuita fotografie — rezultatul va fi tot atât de întristător. Oricât de libere vor fi alegerile, ele vor fi falsificate. Şi falsificarea va proveni nu din ingerinţe sau prohibiţiuni ilegale, ci din această cauză fortuită că un mare număr de alegători urbani nu-şi vor putea spune cuvântul. * Această falsificare a rezultatului alegerilor apare mai evidentă şi mai importantă, dacă ne gândim că sunt partide cari se sprijină mai cu seamă pe voturile alegătorilor dela oraşe şi că, ele fiind lipsite de concursul voturilor lor fireşti, nu vor putea intra in parlament sau vor intra într’o proporţie necorespunzătoare forţelor lor reale. In acest caz, cu toată libertatea alegerilor, parlamentul nu va fi expresiunea reală a voinţii ţării. Iată o situaţuue în adevăr tragi-comică. Ţara noastră a aşteptat decenii ca să poată avea un guvern neutru pentru alegeri libere. Şi când, in sfârşit, l-a obţinut, se împiedică de o dispoziţie legală, care face legalitatea şi libertatea imposibile. Ce-i de făcut? Iată o întrebare, la care nu putem da un răspuns. Aşteptăm să vedem ce soluţie va da guvernul. Şi încă nici el nu prea poate da o soluţiune, pentru că interpretarea legii electorale aparţinne, în mod suveran, magistraţilor chemaţi a forma birourile electorale. Ce vor face aceştia? Cine poate şti? Un lucru e cert: câte capete — atâtea păreri. Şi, totuş, poate identificarea alegătorilor votanţi s’ar putea face şi prin alte mijloace, căci — în definitiv legea nu cere fotografia pentru plăcerea de a crea fotografilor încă o sursă de câştig, ci numai pentru a se asigura de identitatea beneficiarului cărţii de alegător. Dacă de această unică eată, preşedintele secţiunii de votare ar constata identitatea celui ce, vine ,să voteze şi după alte acte, demne a-i inspira încredere? Ar fi poate de cumpănit între aceste două rele: alegeri legale dar falsificate, sau alegeri Setate dar sincere? E paradoxal dar e românesc. Cm. Soteor * Ziua de luptă împotriva tuberculozei Dacă nu le concretizezi într’un fapt cu urmări precise, mişcările generoase se pierd în nebuloasa unei sentimentalităţi vagi. In ziua de Rusalii, toţi cei care au văzut, de aproape sau de departe, acest cumplit duşman obştesc, tuberculoza, au prilejul şi datoria de a se asocia la o nobilă manifestare de solidaritate umană: cheia pentru tuberculoşi. Este vorba de a pune la îndemânaspecialiştilor, care conduc lupta împotriva acestui duşman, mijloacele cerute de tehnica modernă. Şi numai prin acestea cei 2.300.000 de suferinzi vor încetai de a mai fi tot atâtea energii pierdute şi tot atâtea focare de distrugere. In lupta aceasta, şcoala şi biserica au o chemare aleasă între toate. Toată teoria de igienă, pe care o facem în şcoli, va fi mai adânc sădită în conştiinţe, când vom deprinde până şi pe şcolarii din cele mai îndepărtate cătune, să ia parte activă la luptă. Nu mai vorbesc de valoarea educativă, de solidaritate sociala, a gestului de contribuţie cât de mică, repetat în fiecare an. Biserica, asociindu-se, de pe amvon, la opera aceasta, va face încă o dovadă că merge în fruntea iniţiativelor mari ale vremii. După cum în toate şcolile, tot astfel în toarte bisericile ziua de Rusalii ar trebui să devie un prilej de înălţare activă a cugetelor către cei suferinzi. Pornirile generoase ale studenţimii pot avea aici un teren de nobilă manifestare. Vremea când un Cera, de pildă, se cutremura de hatârul specialistului, care-i cerea jumătate din taxă, ca să-l îngrijească, să rămâie un vis urât. Adesea pornirile generoase sunt la noi înfrânte de gândul că nu totdeauna avem oameni potriviţi şi devotaţi în locurile hotăritoare. Din fericire, la noi lupta împotriva tuberculozei e condusă nu numai de oameni de ştiinţă la înălţimea vremii, dar şi de inimi alese. Am avut prilejul să merg cu studenţi suferinzi la dr. Irimescu şi nu voi uita cu câtă luare aminte şi bunătate i-a întâmpinat. Şi am văzut cum dr. H. Teodoreanu, nu numai una din cele mai fine urechi, dar și o inimă nobilă, se înapoiaza adesea acasă la ora unsprezece noptea, ca să răspândească înjunul său cât mai multă alinare,, acolo unde este mai multă nevoe... Cu astfel de elemente conducătoare, lupta contra tuberculozei va fi câştigată şi la noi. Să luptăm deci cu toţii, pentru a determina în public acel mare curent generos, care să facă din cheia de Rusalii pentmi tuberculoşi, o nobilă manifestare de solidaritate în faţa suferinţii D. Caracostea Citiți în pag. 4a Listele electorale sunt incomplecte Mulți alegători au fost şterşi 0 ANIVERSARE Proclamaţia dela Islaz Astăzi 9 Iunie se Împlinesc 79 de ani de când, la Islaz, s-a dat acea Proclamaţie care a fost preludiul mişcărilor muntene dela 1848. Hotărârile ei pot şi astăzi fi rostita cu cale mai nemerite strigări de înfrăţire şi de stângele a urilor. Fără să falsifice întru nimic spiritul textului românesc, tălmăcitorul german al Proclamaţiei de la Islaz (cum vedem în textul păstrat la Academia Românaă) a şi adăogit traducerii sale, pe frontisplein, deviza revoluţiei franceze: Libertate, Egalitate, Frăţie Din cele 22 de articole ale Proclamaţiei, evenimentele din urmă ne fac să ne oprim — astăzi — In deosebi asupra unuia, art 8. E cel privitor la „libertatea absolută a tiparului". O săptămână după rostirea Iui la Islaz, acelaş articol avea a fi fie cântat şi In versuri, şi distribuit ca atare pe străzile Bucureştilor: Centura st aoneţte, Tiparul dobdndeşte. Dorita-i libertate Ce e viaţa sa, , Cu ea numai trăeşte. Cu ea va prospera! Iar in Poporul Suveran al lui Bolintineanu (August, 1848) in „Constituţia explicată nnicio şcoală da sat", ne tntâmplnfi an elocvent dialog Intre un ţăran şi un preot. Ion Întrebând „dacă ştie Sfinţia Sa să spasce pe hârtia asta“ (Proclamaţia), se opreşte şi la articolul 8: „ION: „Articolul. Libertatea absolută a tiparului. POPA STOICA: Când tiparul este slobod, fiecare Român poate să strige in protiva asupririi ţi a împilării ţi este sigur ca toată lumea să-l auză ţi să-i facă dreptate. Prin tiparul slobod se indreptează năravurile cele rele, căci avem fiecare un glas ca să strigăm, in protiva răului ţi celor răi. Mai nainte nu putea seri nimeni nimic tn protiva tirăniei ţi în protiva abuzului guvernului. Acuma dacă stăpânirea va face o nedreptate, noi vom striga în protiva nedreptăţii ce a făcut, şi atunci stăpânirea va fi răspunzătoare către naţie". Şi „popa Stoica“ mncheea astfel explicarea acestui articol: „NUMAI CEL RAU SE TEME DE SLOBOZENIA TIPARULUI; IAR CEL BUN, DIN PROTIVA, O DOREȘTE". B. Lăzăreanu NOTE D. GENERAL Averescu a speriat lumea cu declaraţia că suntem in preziua unor împrejurări foarte grave. E drept că ne-a venit inima la loc, când tot d. general, şi în acelaşi discurs, ne-a promis că d-sa va salva ţara din nenorocirea in care va cădea. , D. general n’a spus cami vor fi acele împrejurări şi nenorociri. Dar cum se face că totul era calm şi fericit pe vremea guvernării d-sale, şi totul s’a turburat şi răzvrătit când d-sa a fost poftit să plece? * CHESTIA fotografiilor e preocuparea zilei. Singurul care nu se ocupă de ea e d. general Averescu. Această impasibilitate e provenită nu numai din faptul că d. general el pare-se hotârît să nu participe la alegeri ci fiindcă, înainte de fotografie, i-a... făcut figura d. Brătianu!.. .CĂRĂMIDA“ căzută pe capul guvernului Averescu e menită să rămână în muzeul istoric al locuțiunilor fericite. D. general a comparat lovitura primită de partidul d-sale într’o parte a trupului cu mult nud moale, ca o pocnitură în... cap. E o confuzie de organe! O confuzie pe care o explicăm, — având în vedere inteligența guvernării sfârșite prin „cărămidă’. Dar, cum lovitura n’o face load obiectiv al producerii ei ci calitatea subiectivă a senzaţiei, e treaba averescamdui să declare unde îl doare... Că-l doare capul când ar trebui să-l doară alteceva, e o chestie asupra căreia nu vom insista din discreţie şi pentru dreptul necănoa de a-şi plasa capul unde vrea. La urma urmei, tot aia, ştiut fiind că de când lumea: „capră bate restd....".* FURIA averescanilor se îndreaptă în deosebi asupra d-lui Oct. Goga, acuzat ca autorl prăbuşirii guvernului. Averescanii, — trebue să recunoaştem, — vrau dreptate. Căci ei au pătimit pe unde au greşit: d. Goga i-a adus la putere, și tot d-sa i-a alungat... Buletinul cărţilor de CONST. ŞÂINEANU liUn om in toată firea”, de I. A. Bassarabescu „Educaţie şi Ideal”, de C. Narly Intr’un volum de 150 pagini, publicat sub titlul de mai sus în editura Socec & Cond. Bassarabescu, cunoscutul literat, a reunit 11 nuvelete, şi schiţe risipite prin volumele sale anterioare,. Activitatea nuvelistică a d-lui B. este, cum se ştie, de dată veche, şi eu însumi m’am îndeletnicit, acum vreo 25 de ani, a-i traduce în franţuzeşte, pentru Indépendance roumaine, câteva din nuveletele sale. De atunci şi până astăzi, d-sa nu s’a depărtat o singură dată de la lumea favorită carea inspirat atâtea decenii. Şi această lume nu e nici cea burgheză, nici cea ţărănească. Lumea în care se complace d. B. este una cu totul specială: este lumea celor simpli, a celor fără istorie şi fără însemnătate, împrejurările modeste ale vieţii lor tihnite sau agitate, sentimentele lor banale, reflecţiile lor la nivelul, inteligenţa lor mărginite, micile, şi anemicele lor conflicte, sufleteşti, toate acestea au găsit în d. Bassarabescu un pictor devotat şi conştiincios. Eroul celei dintâi schiţe, „Un om ” CHESTIA ZILEI RUDE SCĂPĂTATE — Adu-fi aminte, Argetoiene, că te scobori din’• aceiaș familie și aruncă-i mititelului o bucățică de friptură... — Dă-l la ostil, baba, că mititelul o să-fi mănânce ciocul!...______________ _ I. L. CARAGIALE "< ’i.ci h - ' »■■■> /’ ■.« '■ 1 - ■ - ' I ■ ■ r , ••• • .1 ■■ ■■ ■ ’ < ■ t ■ ■ 1 I . S«. împlinesc abia moartea lui Caragiale cincisprezece ani. Ultima etate si-a trăit-o las Berlin, departe de lumea pe care a desscris-o si a reînsufletit-o cu puterea unui ironic surâs. In operele hti a pus numai ironie. In viaţă însă, desgustul său de un mediu balcanic şi grotesc, peste care a tremurat lumina crâncenă a lui 1907, l-a împins în izolare şi exil. Găsim astfel, în reacţiunea involuntară faţă de moravurile deşuchiate cari l-au obsedat şi l-au înveselit sinistru, explicaţia acestui refugiu în cetatea, geometrică şi formalistă a Berlinului. A fost cel din urmă şi mai stăruitor protest al lui Caragiale estet şi iubitor de atitudini riguroase, de sensibilităţi stricte şi de caractere sigure, sub pavăza sa de aparenţe cinice şi dezordonate. Se zice, de obicei, la moartea unui scriitor că lasă un gol. Mai e nevoie să repetăm această respectuoasă platitudine, despre Caragiale ? E unul din acele nume cari umplu golul unui secol, îl încheie şi îl rezumă. Un veac de sforţare culturală românească a culminat în rictusul şi în hohotul uriaş al lui Caragiale. Şi n’a fost râsul armat al lui Rabelais, ci desfătarea unei spiritualităţi rafinate „care se grăbeşte să râdă de teamă să nu plângă“. Credem însă că adesea, în faţa lui conu Leonida, sau a lui Trahanache sau a coanei Zoitiai, l-au cuprins mâini cumplite, porniri de nimicire, uri năpraznice, aşa cum numai nerodul şi făţarnicul, tartufii, şi paiaţele ţi le inspiră. Cum în toată firea", este un biet telegrafist de la căile ferate căruia îi trebue, pentru a se menţine în slujbă,la câteva clase de liceu. El se prezintă ca preparat în particular pentru clasa I, dar , la proba scrisă de ştiinţe naturale, este prins copiând după o fetiţă clorotică şi tristă de lângă dânsul. Profesorul vrea să uzeze de rigorile regulamentului faţă de acest învins al vieţii. Când află însă din gura fetiţei că delicventul e „tăticu*, şi că e orfană de mamă, hotărîrea sa energică se moaie deodată. In ziua când se dete rezultatul, si tatăl şi fiica figurau pe lista promovaţilor. Un alt personaj tot atât de insignifiant, este tânărul licenţiat din bucata „Intr’un orăşel de provincie". După multă trecere, el este nimit procuror în acea localitate. '■ -Ar. I • N -f T r . ’ Prevăzător, căci frica de necunoscut îl paraliza, stâlpul obișnuit al căii Victoriei, dă o raită anticipată în micul orășel. Aci el se convinge, rând pe rând, că hotelul lasă de dorit, că chelnerița e bătrână și fardată, bărbierul guraliv, lumea şi a rezolvit, cum a sublimart, (ca să întrebuinţăm o expresie a timpului) Caragiale, toate acestea, în vervă caustică, în ritm ameţitor de farsă, iartă unde intervine misterul puterii creatrice. Căci tot ceea ce a,construit, din cuvinte, Caragiale, a rămas viu. Nu pentru că ai copiat tipuri cari existaseră aevea. Aceasta e una din prostiile criticei didactice. Ci pentru că a înţeles, el, Caragiale, că teatrul e prin el însuşi,o existentă, independentă, bine despărţită de viaţa reală. Păpuşile toţi, schimonosite cu meşteşug, închipuie, împreună, o realitate a lor. Ca întreg complexul unei realităţi. Teatrul lui trăieşte azi mai intens decât al contimporanilor cari ne îmbie cu eternele subiecte mult mai actuale şi aşa zisele tipurimult mai adevărate. Şi în tot ceea ce a săvârşit astfel, Caragiale a pus o alură și um fel de nepăsare măiastră, un sansgene inimitabil, cu o perfecțiune însă, aproape întotdeauna superioară celei a lui Moliére. In Moliére se simte, supărător de mult, ticluirea, graba, teatralul, concesiunea față de gustul timpului. In cele mai uşoatre, dar mai aprige farse şi bufonerii, Caragiale nu-şi pierde precizia şi linia finită a perfecţiunii. Geniu variat şi plin de contraste, dramaturgul Caragiale a fost şi cel mai mare prozator român. A scris un dialog simplu şi sprinten. A creiat însă şi stilul cel mai expresiv, limba cea mai cuprinzătoare şi complicată. Dinamic pe scenă, static în pagina de analiză sau de descripţie. Fantase în dialog, fantastic în povestire. Nuvelele lui se pot rândui, în cel mai de frunte loc, printre modelele genului, în literatura universală. Cu o notă distinctivă, acea paradoxală îmbinare a umorului cu fantasticul, acel salt mortal între realitate şi fantezie, (Cititl conţin»'’"4'» în pag. II-a), obiceiurile primitive, şi cu primul tren se întoarce în Capitală, renunţând la postul de procuror al acelei urbe, care n’avea nimic din farmecele căii Victoriei. Ce vulgară şi tristă este, de altă parte, viaţa familiei Mănoagă! Un tânăr student în anul al treilea la ştiinţe, care-şi vedea serios de studii — lucru, ce-i drept, cam rar, în zilele noastre! — era mereu solicitat de d-na Mănoagă, soţia unui şef de tren, şi de fiica ei, cu cari se cunoștea, să le facă plăcerea de a (Citiți continuarea in pag. B-a). LI. CARACIALE D. I. A. BASSARABESCU