Adevěrul, iunie 1927 (Anul 40, nr. 13328-13352)
1927-06-11 / nr. 13336
RHOL 40 No. 13336 Sâmbătă 11 Iunie 1927 4 PĂSURI vărul FONDATORI* AL. V. BELDIMAN 1888—11897 CONST. MILLE 1897—1920 ABONAMENTE: 750 Iei pe an an. 380 lei pe 6 lan. 200 lei pe 3 luni. D-l Gosa afirmă că „e mai presus de orice isiautan“... ...Pentrucă, In adevăr, faptele ce descopăr în sarcină întrec şi cele mai exagerate bănuielii In străinătate dublu 3 Lei BIROURILE: Bucureşti, Str. Sărindar no. 7- 9-11 TELEFOANE: Centrala: 306/67,324/73, 346/79, 353/54. Direcţia: 357/72. Administraţia: 307/69. Provincia: 310/66. SANCŢIUNII La indignarea presei neatârnate şi a întregii opinii publice împotriva banditismului de ultimă oră cu care guvernul Averescu a vrut să-şi mângâie drastica eliminare din beneficiile puterii, se asociază cu o îmbucurătoare stăruinţă toate oficioasele de partid. Si „Viitorul“ şi „România“ şi „Neamul Românesc“ mărturisesc, pe lângă indignare, convingerea că o operă de sancţionare a unor astfel de tâlhării este de o absolută urgenţă morală. i Ţara are, însă, dreptul să fie Sceptică în faţa făgăduielilor de această natură. Nu e prima oară când partidele aspirante la putere vestesc sancţiuni împotriva prădă- Cuştilor regimului condamnat. Din nenorocire, odată instalaţi la putere acuzatorii îşi uitau mereu dreptele rechizitorii din ajun. O prevăzătoare indulgenţă — care lua înfăţişarea unei calificate complicităţi — făcea să se uite permanent păcatele predecesorilor, cari, la rându-le, îşi exercitau indignarea pentru trebuitoarea indulgenţă de mâine. Era un etern ritm de şantaj reciproc, pentru binele şi al unora şi al altora». Vechia politică a României Densitate dinainte de răsboiu, cu ale ei două partide „istorice“, ridicase metoda acuzaţiilor şi iertărilor reciproce dintre guverntele în alternare la un rafinament recunoscut în istoria spolierilor. Nu vom repeta, în chip inutil, o Întreagă istorie. Vom spune numai că sistemul nenorocit a continuat şi după bariera de foc şi de glorie a răsboiului, în România „nouă“. Şi, pentru a nu întârzia în fapte dincolo de interesul zilei, vom aminti că partidul d-lui gen. Averescu cade pentru a doua oară de la Putere sub povara aceloraşi vini de ticăloşie şi neruşinare. Şi auzim acum, ca şi atunci, aceleaşi indignări ale oficiosului liberal.» Scepticismul nostru e legitim. E drept că se adaugă azi două elemente noui de încurajare a nădejdilor publice: un guvern de echilibru politic şi făgăduiala unor alegeri libere. Sunt elementele trebuitoare pentru a îndreptăţi o justă aşteptare: sancţionarea, odată pentru totdeauna, a tâlhăriei guvernamentale. E datoria dintâi a viitorului guvern, oricare ar fi el. E atributul moral de căpetenie al parlamentului ce se va alege. Trebuie fixată, în sfârşit, în conştiinţa politică a acestei ţări răspunderea legală în administrarea banului public. Ar fi începutul unei adevărate revoluţii în ordinea naţională, ideea putinţii de sancţionare a abuzului de putere, cel puţin în ce priveşte întrebuinţarea fondurilor, adică desfiinţarea imunităţii tâlharilor drapaţi în decrete regale. Să se şteargă odată din moravurile acestei ţări regula infamă că „puterea“ înseamnă folosirea fără vreo răspundere a banului contribuabililor. Căci, prin exerciţiul prelung al toleranţei reciproce, vedeţi unde am ajuns: miniştrii şi marii demnitari, până mai ieri pricopseau din casa Statului pe partizani; cei isgoniţi acum se gratifică, fără ruşine pe ei înşişi!». Suntem în plină progresie morală! Să se sfârşească. E timpul să se încheie în politica românească a doua perioadă a faimosului Dinu Păturică. De aceia, luăm act de faptul că toate oficioasele de partid cer și făgăduiesc sancțiuni. Le vom aminti mereu. Ad. D. MARINESCU noul director general al poștelor CARNETUL NOSTRU ICOANA LUI TEREMTE Intre altele s'a găsit asupra lui Terente şi o icoană a Maicii Domnului pe care o purta mereu cu dânsul, precum şi tatuată pe piept aceiaşi imagine. Desigur că banditul le considera ca „porte-bonheur“. In timp ce jefuia şi omora, se socotea protejat şi ajutat de sfânta Fercioară, pe care o făcea astfel complice cu crimele lui. Lucrul acesta nu e nou, deşi e vecinie de mirare. Toţi bandiţii, criminalii şi chiar escrocii de rând, sunt foarte evlavioşi pentru că sunt extraordinar de superstiţioşi. Nu voim să zicem că orice om religios e un rău, religiozitatea fiind adesea însoţită de o înaltă moralitate. Dar contrarul e mai întotdeauna adevărat, cazurile de scepticism religios la criminali fiind de o extremă raritate. Iar când se întâmplă, sunt datorite numai ignoranţei în ale credinţei nu reflecţiei, judecăţii şi convingerii raţionale. Sunt celebri asasinii şi spărgătorii hapolitani şi sicilieni, cari înainte de a-şi săvârşi oribilele fapte, adresează o fierbinte rugăciune sfântului lor preferat, cu făgădueli de tămâe şi lumânări groase în caz de isbândă, dar sfârşind prin a le înjura, scuipa şi lovi icoana dacă nu-i ajută. Cine n’a auzit de prostituate, cari, la sfârşitul vieţii, clădesc biserici? etc. Incheerea ce voia a scoate din aceste fapte e următoarea: Credinţa religioasă nu e suficientă pentru a crea atmosfera morală, mai cu seamă la criminalii din fire, la degeneraţi, la istorici şi alte soiuri de drojdii omeneşti. Şi nici chiar pentru oamenii normali, Religia singură nu poate risipi vălul de rele ce ni l’a transmis ereditatea. De aceea, dela o vreme încoace, la moralizarea omenirii contribue şi cultura şi educaţia civilă. Toate forţele cele bune, lucrând laolaltă, deabia dacă pot să creeze şi să înrădăcineze morala publică, fie măcar acea morală mijlocie, care să fie închegată societatea. Un Terente cultivat şi bine educat, înconjurat de pilde frumoase, pe lângă ce bruma avea ca sentiment religios, putea mai curând ajunge la om treabă, măcar cât de cât. jJL. ’H’xt.mnOiina’ftízríJm . NAZBAŢII CONSECINŢE Suveranul, în dorinţa de a mai împăca partidele învrăjbite, a cerut un guvern naţional. D. Ionel Bristianu a admis acest punct de vedere, adăugând şi pe al său personal, aşa încât nu e exclus să vedem, cât de curând, împlinirea dorinţii regale cu un plus de dorinţă brătienistă, adică un guvern naţional... liberal. fix. NOTE GUVERNUL Averescu va fi tras la răspundere pe tema brigandarului în banul public. Și astfel d. general Averescu,— autorul faimoaselor Răspunderi,— va putea spune cu melancolie: .toatâ pasărea pe limba ei piere“.. . ÎNDREPTAREA reproduce, cu sens politic, străvechiul proverb: „Cine râde la urmă, râde mai bine". Cum să nu râzi , când pleci de la putere cu câteva miliarde în buzunar... CU PRILEJUL prinderii lui Terente, a izbucnit un grav conflict între autorităţi: comandanţii jandarmilor n’au vrut să asculte de parchetul civil. Jandarmii ripostau veşnic acelaşi lucru: — „N’avem ordin dela d. general Vlădescu în această privinţă". Pesemne fiindcă d. general Vlădescu era ocupat, atunci, cu facerea bagajelor. # CITĂM, din „îndreptarea": „S’au confiscat numere de ziar ale căror informaţii de rea credinţă şi articole tendenţioase ţinteau la tulburarea ordinei sociale, la sdruncinarea aşezămintelor fundamentale ale statului, la zădărnicirea normelor stabilite cu concursul tuturor oamenilor cu răspundere în această ţară". De când voinţa suveranului, Ţinteşte la tulburarea ordinei sociale?“ . Vorbeam cu o doamnă, şi bineînţeles că, din vorbă în vorbă, am ajuns şi la întrebarea: „Ce crezi d-ta, domnule, despre drepturile femeii?“ Am răspuns, fără ezitare: — Dacă ar fi după mine, chestia drepturilor femeii s’ar rezolva printr’un singur paragraf, adăogat Constituţiei, şi acest paragraf ar avea, de pildă, cuprinderea următoare : „Deosebirea de sex nu este o împiedicare pentru exercitarea drepturilor civile şi politice“. Punct Un domn, care asista la convorbirea noastră, zâmbi maliţios: — „Dar d-ta nu vorbeşti decât despre egalitatea drepturilor, dar nu şi a datoriilor. Sexul masculin are datoria care se chiamă a „tributului de sânge“. Ce ar fi dacă am dnsă~i lîxtî Q7.amici şi nu sunt toate Ecaterina Teodoroiu“„. — Nici nu e nevoie să fie; femeea îşi are şi ea îndatoririle ei sociale, conform sexului ei, îndatoriri pe cari bărbatul nu poate să le îndeplinească, dar cari egalează îndatoririle lui. Femeea nu-şi dă şi ea tributul de sânge, când naşte copiii? Aceasta să fie oare o funcţiune socială inferioară aceleia de războinici apărători ai patriei? închipuirea aceasta mi se pare de esenţă cam sălbatică. Fiecare din acei războinici are o mamă, şi mai înainte de a fi fost instruiţi în cazarme, au fost daţi şi pregătiţi pentru lupta vieţii, şi a patriei, de femeie. Iată dar că nici în privinţa datoriilor, femeea nu poate fi pusă maiprejos decât sexulbărbătesc. Datoriile ei sunt numai de altă natură, atâta tot. — Dar este constatat ştiinţificeşte că femeea este de o intelectualitate inferioară bărbatului; creerul ei e mai mic. — Ştiinţificeşte poate să fie constatat că, în medie, creerul femeii e cu câteva grame mai uşor decât al bărbatului; dar un astfel de lucru nu se judecă în mod absolut, ci relativ. Foarte bine a răspuns, cândva, Sofia Nădejde, acestei teorii: cântăriţi numai creerul, dar nu cântăriţi şi corpul întreg, a cărui greutate prezintă cel puţin aceleaşi deosebiri; creerul femeii nu este mai mic, ci relativ egal cu al bărbatului. Adaog: teoria greutăţii creerului ca măsurătoare a inteligenţii, e de mult părăsită. Cântăriri de creer n’au fost multe, — şi dacă creerul lui Cuvier s’a găsit de o greutate esceptională, s’ai găsit un creer şi mai greu. — şi acesta era ăl unui... idiot. Astăzi prevalează teoria circumvoluţiunilor cerebrale, dar nici aceasta n’a trecut dincolo de ipoteză. Deci, ce este ştiinţific aici? „Creerul unei furnici este infim faţă de acela al unei gâşte sau al unui berbec. Zice-vom că furnica e de atâtea ori inferioară intelectualiceşte, ca să zicem aşa, gâştei sau berbecului? „Să înlăturăm astfel de cântăreli, cari nu dovedesc nimic, nici în chip teoretic; femeea are inteligenţa egală cu a bărbatului, şi acest lucru îl dovedeşte tot mai mult, cu toată inferioritatea de drepturi în care e ţinută. — Zici d-ta de datorii, şi susţii că datoria maternităţii egalează pe aceea a „tributului de sânge“, care se cere numai bărbatului... Dar câte sunt femeile cari se sustrag acelei datorii! — Nu sunt aşa de multe, cum îţi închipui; aş putea să-ţi răspund cu o altă întrebare: Câţi sunt bărbaţii cari se sustrag îndatoririlor lor? — In imensa lor majoritate, femeile nu se sustrag îndatoririlor lor. Altfel, cum am putea să avem atâţiarăzboinici? . -x f - . " 14 „Dar, abstrăgând dela maternitate, rolul social al femeii, pe terenul educaţiei, sau al îndeletnicirilor ştiinţifice, să fie oare inferior aceluia al bărbatului? Se dovedeşte tot mai mult că nu. „Da, este vrednică de toată recunoştinţa patriei jertfa eroilor cari o apără în vreme de primejdie. Nu trebuie să uităm însă că orice glonţ care loveşte un luptător, răneşte şi o inimă de femee, —■, soţie, mamă. Nu trebuie să uităm că femeea, chiar în război, este eroina ce stă alăturea eroilor şişi pune acolo şi ea viaţa în cumpănă. Nu trebuie să uităm că, în vreme ce bărbatul se pregăteşte pentru luptele cu arma, — şi mai statornic femeea plămădeşte aluatul acela din care nasc eroii. „Deci, iată egalitatea de datorii. Mai poate fi vorba despre un refuz aî egalităţii de drepturi? •— In mintea mea, o astfel de concepţie nu poate intra». .L&BâiiitLJ , Ion Gorun FOILETOANE FANTftZIE FEMENISTÄ O EXPERIENŢĂ EDIFICATOARE Suprimarea cenzurii.Ce! mai eficace mijloc de propagandă românească întâmplarea, — sau o înţeleaptă dispoziţiune din sferele cele mai înalte, — ne-a dat prilejul fericit de a aduce guvernelor de eri, de azi şi de mâine, o dovadă preţioasă De la război încoace am avut foarte des motive să ne plângem de lipsa de înţelegere a conducătorilor temporari ai ţării, faţă de presă şi în special faţă de presa străină. Oridecâte ori survenea vreo dificultate internă, — chiar de ordin secundar, — singura noastră legătură telefonică cu străinătatea, firul Belgradului era întrerupt, iar direcţia generală a poştelor, reprezentată ades printr’un simplu telegrafist, exercita ceai mai absurdă cenzură. Zadarnic era protestul corespondenţilor speciali şi permanenţi, zadarnic protestul ziarelor străine, zadarnică intervenţia celor cari cunoşteau mecanismul delicat al presei: nici o ştire nu mai pătrundea din Bucureşti direct ziarelor străine. Iar efectul a fost totdeauna acelaş. Ziarele străine, lipsite de ştiri de la corespondenţii lor şi-au deschis coloanele ştirilor fanteziste, fabricate în oficinele cunoscute de la Budapesta şi de la Viena. Luni de zile au fost necesare apoi, spre a şterge impresia lăsată în opinia publică mondială de acele campanii bine ticluite, de ştiri false asupra României. Trebue să mai reţinem un lucru esenţial, peste care se trece poate intenţionat, din anumite interese, cu vederea: încercările aparatului oficial, de . desminti ştirile eronate, lansate împotriva României la adăpostul lipsei telegramelor originale dela Bucureşti, — n’au reuşit. Ziarele mari s’au mărginit să publice desminţirea oficială, sau un scurt rezumat al ei, continuând însă să dea telegramele senzaţionale din cele două mari centre de propagandă antiromânească. Şi au făcut-o din două motive, logice şi raţionale: întâi, e elementar ca legaţiunea să desmintă sau să atenueze orice ştire defavorabilă ţării. E o datorie al legaţiunilor, o datorie ce se practică de toţi şi pretutindeni. Iar în al doilea rând, şi aci rezidă eroarea psihologică fundamentală ai guvernanţilor noştri, nici un ziar occidental, sau transoceanic, nu poate admite instituirea unei cenzuri complecte, când în ţara respectivă nu se trage cu mitralierele pe stradă, sau nu se desfăşoară cine ştie ce lovitură de stat! La Berlin a fost o lovitură de stat al lui von Kapp, şi nu s’a instituit cenzura telegramelor externe; la Paris au fost crize grave de guvern, au fost războaie coloniale cu înfrângeri serioase, şi nu s’afăcut cenzurarea telegramelor externe; la Praga a fost arestarea generalului Gajda, la Londra descinderile dela „Arcos“, greva generală a minerilor etc. şi n’a fost cenzură; mareşalul Pilsudski n’a ţinut decât 24 de ore cenzura telegramelor externe, deşi au fost sute de morţi şi mii de răniţi la Varşovia şi abia după 6 zile s’a clarificat situaţia în favoarea mareşalului. Şi niciuna din acele ţări n’a avut de ce se plânge. Ştirile exacte ale corespondenţilor, trăiţi în atmosfera ţării respective, au spulberat din primul moment încercările interesate de mistificare a opiniei publice. Am mai spus-o, şi o repetăm, că oricât ar fi de ostil României, oricât ar căuta să deformeze evenimentele, un corespondent nu poate trimite de la Bucureşti ziarului său lucruri inventate. Totdeauna va eşi în evidenţă evenimentul real şi ţara nu va putea fi defăimată, cu atât mai mult, cu cât teama de presa concurentă obligă şi ziarele de rea credinţă — dacă ar fi între cele cu corespondenţi permanenţi la noi — să nu se îndepărteze de adevăr, ca să nu sufere păgubitoare de smintiri. Căci nici unul din corespondenţi nu deţine un monopol al ştirilor: în afară de corespondenţii câtorva ziare mari, sunt corespondenţii uriaşelor Agenţii telegrafice, cari informează dela 120—270 de ziare fiecare şi cari au posibilitatea şi greutatea morală să desmintă indirect, — fără concursul oficialităţii româneşti, — orice ştire fantezistă, tocmai din cauza unei rivalităţi profesionale uşor de înţeles. * La experienţa altora, împrejurările speciale din ultima săptămână au permis să facem şi o experienţă proprie. E foarte preţioasă, fiindcă s’a petrecut subt ochii tuturor, mai ales a cercurilor politice conducătoare, cari au posibilitatea să o controleze. Trecutul guvern a uitat în zăpăceala ultimelor zile, sau cercuri mai înalte au intervenit — nu știm anume, — dar în cursul săptămânii trecute, începând din prima zi când s’a declarat criza de guvern, linia cu Belgradul a funcţionat. Astfel corespondenţii streini au putut transmite zi cu zi, oră cu oră fazele crizei. Şi deşi rezistenţa d-lui general Averescu, cu posibilităţile despre cari se vorbea, la un moment dat chiar în cercurile averescane, ar fi dat bogat material pentru cele mai alarmante ştiri, cari să creeze o atmosferă nefavorabilă României — totuşi am avut cea mai bună presă. Nici unul din ziarele streine n’a înregistrat ştiri fantaziste, iar Budapesta şi Viena au fost paralizate. Ziarele n’au înregistrat decât fazele crizei, aşa cum erau cunoscute de cercurile politice responsabile. Şi din toată frământarea internă din ultimele zile, sau mai bine zis din felul cum a fost privită şi înregistrată de corespondenţii ziarelor streine, s’a desprins o concluzie aproape unanimă a presei străine, România a ieşit întărită din această frământare, iar prestigiul ei în afară a crescut. Ce s’ar fi întâmplat, dacă s’ar fi împiedecat şi de astă dată transmiterea de ştiri în străinătate, ne-a dovedit-o 4 Ianuarie 1926. Livid P. Nasta s ART. 44 DIN LEGEA ELECTORALA Potrivit aliniatului ultim din art. 44 al legii electorale, preşedintele biroului electoral este îndatorat să primească— dela propunătorii listelor de candidaţi sau dela candidaţii înşişi — costul imprimării buletinelor. In alegerile trecute — poate pentru că erau primele făcute după actuala lege — s’a procedat în mod cu totul arbitrar. Un exemplu va lămuri chestiunea. Preşedintele linei circumscripţii electorale din Ardeal a pretins — cu titlu de cost al imprimării buletinelor — suma de 30.000 lei de fiecare listă. După efectuarea alegerilor, constatându-se că cheltuelile au fost cu mult inferioare și repartizate pe liste însumează numai câte 7000 lei de fiecare, diferenţa de 23.000 Iei a fost restituită. Procedarea aceasta stingherește mult propaganda electorală. Nu toate partidele dispun de fonduri, astfel că depunerea unor sume exagerate — cu toată restituirea ulterioară a diferenţei — pe lângă că împiedică partidele cu mijloace modeste de a pune liste în toate judeţele, dar le mai împiedică de la o largă şi intensă publicitate electorală : afişe, manifeste, broşuri, etc., ceea ce nu e în interesul educaţiunii politice a poporului român. Guvernul ar trebui să ia o măsură, foarte simplă şi raţională. Preşedinţii birourilor electorale să ceară oferte de la tipografi, ca să poată avea o idee cât mai aproximativă de costul imprimatelor. Apoi, ei vor putea fixa contribuţia fiecărei liste. Propaganda electorală este una din cele mai bune ocaziuni de cultivare a masselor; ea serveşte la formarea unui sentiment general de solidaritate socială, la desvoltarea şi intensificarea interesului pentru lucrul public. Care om cu dreaptă judecată ar putea fi interesat la stânjenirea linei atari opere ? :131 R. Oese politice. Principii Tăria convingerilor aşa zişilor noştri politicieni se poate deduce din următoarea întâmplare absolut autentică: Un membru marcant al partidului poporului s’a prezentat d-lui luliu Maniu şi, în numele unui important grup, i-a propus: fuziunea, în orice condiţii, şi fără generalul Averescu. Dacă nu se poate fuziune, cartel pe întreaga ţară, dacă nici aceasta nu-i cu putinţă, atunci măcar cartel electoral în fieful emisarului averescan. Primele două propuneri au fost refuzate net. Pentru cea de a treia a rămas să se mai discute. Dar nu aceasta interesează ci flexibilitatea oamenilor noştri politici şi tăria convingerilor lor. Aferim principii şi oameni politici. Născociri Unii — obligaţi la servicii discutabile — se cred în drept de a vorbi cu o preciziune profetică despre tot şi toate. Liberi simt s’o facă şi să prognosticheze guvern Brătianu pentru Sâmbătă sau Luni Acolo unde însă trec de orice limită îngăduită, este când vorbesc de o spărtură în partidul naţional-ţărănist. Căci credem a cunoaşte realitatea din sânul partidului condus de d. Iuliu Maniu afirmând — şi viitorul apropiat va dovedi că am avut dreptate — că orice s’ar întâmpla, partidul naţional-ţărănist rămâne unitar şi întreg. Sever CHESTIA ZILEI CUMPĂTARE — Excelenţă, aţi uitat hitroul şi canapelele Acelea rămân pentru continuitate!... 66... de LUDOVIC DAUŞ La rubrica faptelor diverse ori, mai bine zis la cronica judiciară, parchetul Tribunalului Lăpuşna işi serbează triumful. Are în mână o afacere senzaţională!. S'ar părea că instrucţia ar fi dovedit că un medic s’ar fi făcut vinovat de 866 avorturi. Curtea cu juri din Chişinău va judeca peste puţin cazul şi de pe acum, desigur, vreun harnic procuror a şi început să asude pregătindu-şi rechizitoriul cu care va străfulgera pe vinovat... „866 avorturi, 866 de vieţi nimicite, 866 de crime! auziţi domnilor juraţi....” Dar, oricât de răzbunător sună trâmbiţa drepturilor societăţii care trebue să fie apărată, lucru curios, opinia publică nu se emoţionează.» Cele 866 de crime devin un simplu 866, mai puţin interesant decât dacă ar sta la spatele unui automobil de lux.. Numai judecătorii de instrucţie şi procurorii sunt interesaţi poate, până la un punct şi avocaţii în măsura onorariilor pe cari le cântăresc ideal şi cu anticipaţie. A! dac’ar fi vorba de un avort nereuşit, de o tânără ce şi-ar fi dat sufletul fiindcă, în spaima maternităţii ei nedorite, ar fi căzut pe mâinele unei moaşe neghioabe, a, dar publicul s’ar înduioşa... Corpul neînsufleţit al victimei s’ar aureola de simpatia populară plângând nu foetusul distrus, ci viaţa aceleia care n’a voit să nască. Procurorii în acest caz ar fi în largul lor: opinia publică i-ar urma; corpul expus la morgă ar fi de un fulminant efect, iar coborîrea în groapă ar îmbrăca ceva din dramatizmul convoiului Ofeliei din actul al V-lea al lui Hamlet.. — Ah! tâmpită de moaşă care n-a ştiut să procedeze, care a lucrat murdar şi a produs infecţia!... Mulţimea e superstiţioasă şi egoistă... Avorturile cu desnodământ fatal sunt o primejdie.. Fiecare se simte ameninţat, care în soţia lui care într’o soră, sau o nepoată.. Chiar dacă foarte mulţi nici nu se gândesc la aşa ceva, teama pluteşte inconştient în toată lumea întrucât, peste noi şi împotriva noastră, viaţa singură e hotărîtoare. Dacă ne punem din punctul de vedere pur egoist al intereselor statelor naţionale ca forţă de luptă, incontestabil că în abatorul războaelor se simte nevoia unei imense cantităţi de carne de tun. Germania n’a visat altceva. Suprapopulaţia ei bine instruită şi supra îndopată era imboldul ei pentru cucerirea lumii. Ideologia că „forţa primează dreptul” era încă la baza Europei înspăimântate- Cataclismul se apropia, avea să izbucnească din toate gurile uzinelor Krup şi Skoda, din toate torpilele şi cuirasatele, pentru că germanii nu mai încăpeau pe pământurile lor. Era imnul naţiunii sănătoase, vii, chemată de Dumnezeu pentru fericirea pământului cu Wilhelm al II-lea, Kronprinţul, admiralul Tirpitz şi toată puzderia de generali, patrioţi şi inventatori cocoţaţi pe moştenirea lui Bismarck. Oh, râsul german privind la Franţa amputată de Alsacia-Loremw I? Franţa in care familiile aveau anu’ sau doi copii şi chiar nici unul... Oh, cei opt sau doisprezece copii a familiilor germane, dovada că Dumnezeu şi’ntorsese ochii dela stârpiturile menite mortei în favoarea supuşilor Kaiserului. Germania „Hoch!, hoch gross Deutschland!».” şi milioanele tot mai numeroase de feciori ai acesteia formau cadrele poporului chemat de D-zeu să domnească. In faţa acestei minunate iluziuni Franţa pe masa de autopsie a dispreţului prusac era definitiv clasată. Populaţia ei în descreştere era catalogată — ca rezultând dintr’o boală organică — efect al sleirii, neputinţei şi degenerării. Nu se ţinea seamă că poporul francez econom, conservator, limita cu voinţă naşterile, pentru ca averile să nu se fărâmiţeze între prea mulţi moştenitori şi că de fapt punea în aprocare teoriile lui Marius, femeile din lumea mare recurgând, după primul copil, chiar şi la o semicastrare. De aci nevoia splendidului poem al lui Zola, — căci romanul „Fécondité“ nu-i decât un poem, — preaslăvind fericirea familiilor cu mulţi copii, faţă de desperarea şi neantul vieţii unui tată a cărui unică fiică moare din cauza unui avort. Pledoaria lui Zola îmbrăca toate formele patetismului pus în serviciul tezei repopulării Franţei, fără efect însă căci socotelile unui popor econom şi prevăzător sunt socoteli cari nu pot fi zdruncinate cu sentimentalităţi. Poate alianţa franco-rusă era ras ultim argument pentru rezistenţa burgheziei franceze: — N’ajunge că dela 1800, în decursul unui singur secol, Rusia şi-a împătrit populaţia dela 45 milioane la 182 de milioane?.. Peste carnea de tun germană va veni carnea de tun a imperiului Ţarilor». Noi să ţinem vii inteligenţa şi voinţa, căci ele sunt puteri mai valoroase decât materia. Vom înlătura din lipsă de spaţiu orice alte amănunte. Reţinem faptul că Franţa a învins, că împotriva forţei, lumea modernă a ridicat coaliţia, şi că teoria dreptului celui mai tare a dat faliment faţă de autodeterminarea popoarelor în funcţie de o idee de dreptate. * Problemele economice la ordinea zilei sunt prea acute pentru ca pe primul plan al preocupărilor Europei care vrea să se refacă să se pue şi alte probleme. Deocamdată Liga Naţiunilor" caută să pue bazele unei noui lumi din care războaiele să fie excluse. Prea multe lumi fumegă încă, prea multe cruci amintesc măcelurile.... Lumea civilizată nu vrea să se mai întoarcă la visul urât al cutremurelor şi revărsărilor de lavă. Pacea e singura creatoare şi in afară de pace nu există libertate şi justiţie... Când toate vor reintra însă în matca unei vieţi normale, târziu, va veni la ordinea zilei şi chestia suprapopulării. In neputinţa noastră de a adăugi o palmă de pământ mai mult, ia posibilă oare creşterea la infinit !a populaţiei? Ştim doar desimea oamenilor dfr. imperiul cerului şi ştim tragedia cumplită pe care o trăesc cei vreo 400 de milioane de chinezi... Avem şi exemplul Germaniei, iar populaţia Rusiei, dacă într’o sută de ani s’a împătrit crescând dela 45 la 182 milioane, ar însemna că după un secol să fie de 728 milioane, pentru ca apoi să începem a număra cu miliardele... Iată perspectiva în cadrul cărora Wells ar putea sfe scrie un înfiorător roman al gruppeiCUiti - continuarea, in. naz0JLa) ■ceaa-