Adevěrul, noiembrie 1927 (Anul 40, nr. 13458-13482)
1927-11-25 / nr. 13478
AKUI 40 ho. 13478 Vineri 25 Noembrie 1927 • VC-"* Adevăr FONDATORI • *** V’ BELDIMAN 1888 1887 ,V FONDATORI. CONSTAJILIE 1897-1928 ABONAMENTE: 750 lei pe un an. 380 tel pe 6 luni 200 tel pe 3 luni. In străinătate dublu Le! 3 I BIROURILE: București, Str. Sărindar no. 7-9 11 telefoane. Centrala: 306/67. 324 73. 346 79. 353/8* Direcția: 357 72. Administrația: 307/69. Provincia: 310.68. Oficiosul guvernului scrie: „UN POLEMIAN CU BIRIARHI. Deaceea e așa de proastă circulația la Capitală!. ••• »••• Reconstituirea morală | Dificultăţile păcii dela Chişinău | Nemulţumirile Italiei I Scrim : Dificultăţie păcii. Dar nu înţelegem prin aceasta că războiul iminent, cu toate incidentele ce s’au produs în ultimul timp în politica internaţională a statelor europene. Lumea civilizată lucrează astăzi la clădirea păcii. E o operă îrea aceasta. In clipa de faţă însă, bine ar vroi să clădească războiul, ar încerca o operă cu atâta mai îrea, cu cât ar fi şi mai neumană. Semnarea tratatului dintre Franţa şi Iugoslavia, a fost semnala unui şir întreg de comentarii şi intrigi, cari arată că mai sunt încă oameni, cari cred că este posibil şi ar dori să încurce in aşa mod cările locului politicei internationale ncât omenirea să se pomenească araşi — vorba d-lui Lloyd George - printr’o poticneală, într’un mare ăzboi. Atunci, de unde supărarea Romei [contra semnării tratatului? Căci, această supărare există, aia virtuuia vvxwjuuv tiiwimiai wcidentelor şi rivalităţilor. Ea curge la procedeu omului bun, totdeauna. Toată deosebirea între politica cea veche şi cea nouă, este, că aceasta din urmă nu are în vedere decât o singură metodă de a te rezolva : metoda pacifică. Această metodă exclude înveninarea imte care unde vede că .n incendiu e pe punctul să izbucnească, aduce o găleată cu apă, nu ca omul rău, care toarnă acolo gaz. Astfel, dacă s’a insinuat că tratatul franco-iugoslav s’ar îndrepta contra Germaniei, d. Briand l-a adus la cunoştinţa d-lui Stresemann. Dacă s'a insinuat că el ar avea tendinţe antiitaliene, d. Briand a anunţat că Franţa a fost totdeauna alături de Anglia, când a fost vorba de a se da sfaturi de moderaţiune la Belgrad şi că numai mulţumită acestor sfaturi au fost înlăturate gravele complicaţiuni ce erau să nască pe urma semnării tratatului italo-albanez. Dacă se spune că atitudinea României e dubioasă şi că d. Brătianu ar înclina mai mult spre Franţa, ministrul nostru de externe se duce la Roma, pentru a demonstra că dacă România nu înţelege să se angajeze contra cuiva, înţelege însă să menţie raporturi de egală prietenie cu toţi foştii săi aliaţi. Iar dacă se iveşte primejdia divizării Europei în grupuri de state, ca înainte de 1914, deşi în altă formă, d. Briand ripostează cu discursul de la Nantes, iar la semnarea tratatului cu Iugoslavia, declară: „Am sperat că alte naţiuni se vor asocia acestui tratat. De aceia am tot amânat semnarea lui. Circumstanţele n’au îngăduit aceasta. Dar nimic nu împedică atingerea acestei ţinte, într’un viitor mai mult său mai puţin apropiat“. Iar ca un ecou fericit, d. Stresemann declară la Viena : „D. Briand a spus că politica de pace, nu exclude o politică de securitate. Cel mai bun mod de a lupta pentru securitate, este de a lupta contra neîncrederii între naţiuni“. încrederea între naţiuni, garanţie a păcii, desigur că nu este uşor de stabilit. Dar creşte tot mai mult şi este ajutată de un mare adevăr, anume, că oricâtă neîncredere ar avea naţiunile una faţă de alta, mai mare şi mai sigură este neîncrederea lor a tuturor în război, după cruda experienţă a celui din urmă. Şi cel puţin această cucerire a unui adevăr democratic, e atât de generală, încât, în fond, nici dictatorii nu i se pot sustrage. R. Brătuişteanu . : Socoteala lor e greşită cu toate că, fără îndoială, aparentele, îndrepţesc momentan, oarecare pestitism. Examinând bine situaţiunea constatăm că semnarea tratatului talo-iugoslav nu avea de ce să apere guvernul italian. De optsprezece luni această semnare a fotost amânată, în speranța că și Iana îi se va asocia. Cum a spus d.iriand, noul tratat nu e îndreptat mpotriva nimănui. In nici un punct nu este potrivnic pactului Ligei, problemele provinciei noastre.” I ni toate îi este corespunzător. Ei Nu se pot formula cu mai multă 110 se indriraptâ ÎPlpot"v? simplitate gânduri mai netede şi 9,um nu se îndreaptă nici împotriva doleanţe mai cinstite. Germaniei. Căci şi aceasta sa p. . .. .... v. . _ spus : că el ar accentua tendinta „Faptor" no?.tri răspunzătorilor antigermană a Micei Antante. Or, Sn 03 :3 Aff .ft $i observația provine dela un ziar tocmai in acest moment cf *1Reichul a semnat o convenție co.fe dureroas,f ts“nt a* mercială cu Jugoslavia și tratează, ' .pr?Vin.cjel ce*eiIîntr’o atmosferă amicală şi chiar ... * a“^t Vpnndfrite I Arraalizarea raporturilor Poate că explicaţia o dă marele ziar spaniol „A. B. C.“ ale cărui bune relaţiuni cu guvernul spaniol şi cu cercurile autorizate din Paris Si Roma, silit de notorietate publică. După acest ziar, adevărata cauză a nemulţumirii Italiei şi a încordării raporturilor franco-italiene, nu este tratatul franco-iugoslav, ci ceia ce Roma crede a putea discerne şi prin el, că urmăreşte Franţa în Marea Mediterană. Din cauza rivalităţilor mediteranee dintre Franţa şi Italia aşa Multumitâ dărniciei unui Mecena anonim,, creerul, lui AnatoleFrance se păstrează astăzi, ca d „„ m p,,,.,.,. relicvă .scumpă,, tntr'o casetă de[sPmp. ziarul madrilen Europa 'sa divizat de fapt in două parţti. Franţa contează pe sprijinul Poloniei, Cehoslovaciei, şi. Iugoslaviei. Italia s’a unit cu Albania, Bulgaria şi Ungaria. Atitudinea României e dubioasă. Generalul Averescu s’a orientat spre Italia. D. Brătianuînclină mai mult spre Franţa. Grecia urmează orientării sale naturale şi tradiţionale, spre Anglia, care, la rândul ei, va sprijini mai curând pe Italia decât pe Franţa, fiindcă, după prăbuşirea Germaniei, Franţa e cea mai mare putere militară a Europei. „Am intrat — continuă gazeta spaniolă — într-o luptă diplomatică de cel mai mare interes. Prima urmare a tratatului franco-iugoslav, va fi consolidarea relaţiunilor italoungare. In legătură cu aceasta e important că primul ataşat militar ungar, a fost trimis tocmai la Roma. Atitudinea Germaniei va avea aur, cu pereţii bătuţi cu smaragdei în această luptă diplomatică o maşi rubine şi cu capacul de cristal. Are însemnătate“. Când la moartea lui France, câţiva medici au cerut să li se permită să scoată, pentru studii, creerul celui ce a scris „Historie comique“ şi „Manequin d’osier“, văduva marelui scriitor le-a acordat permisiunea cu condiţia ca, la urmă, creerul să fie dat Institutului de anatomie de la Sorbona. Astăzi se discută Credem că adunarea dela Chişl- Tiâu a foştilor deputati din Sfatul larii n’a avut în presa noastră atenţia ce i s’ar fi cuvenit. Rar am putut, totuş, saluta o întrunire mai emoţionantă ca aceasta. Căci, să ne amintim. Acum zece ani, în Noembrîe 1917, România, înfrântă şi abandonată, vedea naruindu-se iremediabil toată sforţarea ei tragică. Colosul rus de la spate, care trebuia să fie rezervorul nesfârşit a! rezistenţelor sale greu încercate, se liche- Hase ca o vastă piramidă de humă înmuiată de sânge. Iar balta aceasta de roşu noroi cerca să-şi iasă din albie, agitată de fluxurile nebuniei, către colţul de ţară unde armata regelui Ferdinand îşi îngrijea rănile şi-şi ascundea steagul ameninţat. In asemenea împrejurări când desnadejdea întregii ţări făcea ineluctabilă sinuciderea înscrisă in pacea de la Bucureşti, o neaşteptată, miraculoasă, măreaţă norocire venea din blândeţea destinului justiţiar să lase un suflu de viaţă şi de nădejde peste câmpurile şi ioimile noastre ruinate. Era gestul de liberare cu care Basarabia românească se ridica de sub dărâmăturile puşcăriei ei seculare. In vreme ce România gemea de toate schingiuirile morale şi materiale, dincolo de Prut învia tinereşte şi încrezătoare acea jumătate de Moldovă pe care o istorie crudă ordonase să ne prefacem a o uita. La 11 Noembrie 1917 se întruni, deci, la Chişinău prima adunare a Basarabiei libere. Era acel Sfat al Ţării, ieşit din alegerile celui dintâi vot universal al Românilor, acel Sfat al Ţării care, patru luni mai târziu, în Martie 1918, proclama solemn şi aproape unanim reintegrarea Basarabiei în hotarele fireşti ale României. Deputaţii acestei sacrate adunări naţionale, risipiţi azi in diverse partide politice şi îndepărtaţi uni! ESS cât de grozave „factorilor răspunzători" Să nădăjduim şi noi, odată cu pomenitoarea adunare dela Chişinău, că glasul blând a! Basarabiei va avea ascultarea ce România întregită !*o datorează. Ad. GLOSE POLITICE... Socoteala / Un fost ministru averescan făcea următorul raţionament, în legătură cu refuzul d-lui Maniu de a admite o înţelegere cu d. general Averescu: — „Mare greşeală, care va avea Incontestabil consecinţi importante, spunea acest fost ministru. Dacă cumva d. Maniu a contat într’o sciziune la averescani, s’a înşelat şi a dat dovadă că nu-şi dă seama de ambianta politică de la noi. Din două una : Sau d. generalAverescu va continua politica d-sale antiliberală şi, în acest caz, amicii d-sale nu vor avea nici un motiv şi nie o formulă de a-i părăsi. Sau se va face coadă de topor in mâinile d-lui Brătianu si atunci, date fiind caracterele si personalităţile politice de astăzi, cu siguranţă că nu va fi părăsit, căci va avea cu sine totdeauna aparenţa că ar putea reveni la guvern !“ .A/n reprodus raţionamentul, fiindcă toată lumea recunoaşte că refuzul d-lui Maniu de a face cârdăşie cu d. general Averescu constatue o dovadă că şeful partidului milenal ţărănesc ştie să asculte de comandamentele moralei politice. Unii contestă, insă că in condiţiile actuale de la noi, d. Maniu a făcut un act de politică reală. Vorba averescanului: ambianta, caracterele, avirismul, atâtea si atătea ! Logică Guvernul este hotărît sa reprime cu ultima energie orice încercare de frământare a opiniei publice, pe o anumită chestiune. Asa a declarat d. Brătianu, asa declară mereu d. Duca, asa se spune in toate comunicatele oficiale. Dar nu numai atât. Guvernul a găsit că textele in vigoare nu sunt suficiente. Nu ajung consiliile de război, codul penal, siguranta si jandarmii. A simtit necesitatea unor noi dispozitiuni drastice. De aci legea scelerată de dăunăzi. Or, iată că, o săptămână după achitarea d-lui Manoilescu, este eliberat d. Axinte, fost prefect de lași, învinuit că ar fi făcut operă subversivă, în marea chestie Departe de noi gândul de a regreta că d. Axinte a fost pus in libertate. Din contră. Socotim că din primul moment s’a făcut un mare abuz cu arestarea d-sale şi, mai cu seamă, cu aducerea d-sale la Bucureşti. Dar un lucru. Turburi ţara pe motivul că-ţi trebue legi drastice şi apoi te vezi silit să revii asupra măsurilor abuzive. Ce ridicolă postură pentru guvern! Câtă lipsă de seriozitate ! Hotărît, la noi totul pare sortit a fi ucis de ridicolul, care nu cruță şi nu iartă. Sever DARCTI HOSIM Creerul lui Anatole France Am citat într’adins cât mai mult din ziarul madrilen, a cărui seriozitate este tot atât de bine cunoscută ca şi execelentele sale posibilităţi de a se informa. Dar credem că într’un punct este greşit. Când un«uBia coruona. Astazi se aiscuiai se vorbeşte de stabirea nării ui cărui muzeu francez să fie dăruit tre rueşte de stapiarea Păcii, rumeni nu se gândeşte că orice fricţiuni, orice rivalităţi între state vor înceta. E de presupus că asemenea incidente şi rivalităţi vor exista înpreţiosul aparat cu care au fost zămislite numeroasele capodopere literare, ce au făcut deliciul omenirii atâtea zeci de ani. Cititorii crescuţi în ideile vechi asupra raportului dintre genialitate şi marea dimensiune şi greutate a creerului omenesc, se vor miri desigur, când vor afla că, creerul creatorului lui Crainquebille şi Mr. Bergerel abia dacă ajungea — ca greutate şi mărime — cât creerul celui din urmă... negru african. El cântărea numai 1017 grame şi se ştie că greutatea mijlocie a unui creer de om normal (mediocru) t „„ __, este mai mare cu 350 grame. I „ a„°*P , biserica, eu deseori Medicii anatomişti cari au exami-t ma gândesc la moarte şi la veşnicie nat creerul lui France au declaraţi şi la vremea când n’am să mai fiu, insă că au fost uimiţi de marea în- si mă întreb: oare cum o fi atunci? tindere a suprafaţei substanţei ce- i Dar uneori gândul plecării din lume vocal admiraţîa maior^Tfost PfoHPetdeaUna ma ,?0VarSeste Î!La*a ma acestei substanţe cenuşii, mulţi-1 hasura, ca par ca maş mneca şi mea şi conformaţia circonvoluţiilor) simt nevoia sa ma agaţ de ceva. A- cerebrale. Au declarat că aveau în I tunel strig după Dumnezeu, mă faţa lor o adevărată operă de artă prind de fiinţa lui şi zic: Doamne, a naturei. Ifie-ţi milă de mine! tună cu agafalitaetea M AnatSe Dar Cei CC 1111 Pot Striga’ îi rldcă France. Desigur că această casetă de aur cu creerul marelui scriitor va forma, de acum înainte, una din preţioasele „curiozităţii“ de văzut în infinitul comorilor pariziene. Va fi, pentru spectator, nu tot cazul mai interesantă decât urna din Panteon care conţine inima lui Gambetta. Dacă e nîndoios că funcţiunea inteligenţii e legate de creer, nu se poate spune acelaşi lucru despre legătura dintre muşchiul inimei şi afectivitatea, ruralul sau voinţa. doctorul Ygrec NOTE EXCELENTUL nostru amic, Gabriel Alphaud, directorul Comoediei continuă să publice in ziarul parizian notele luate cu prilejul vizitei sale in tara noastră. După atâtea laude, pentru cari trebue să-i fim cu adevărat recunoscători, iată $i un blam. Noroaiele, gârlele de mocirlă si starea mizerabilă a drumurilor din regiunea petroliferă sau exaspeat pe ziaristul parizian, care nu pricepe cum o ţară aşa de bogată ca a noastră poate să aibă o gospodărie obştească aşa de sălbatecă. ..E o stupefacţie, un adevărat mandal!“ Aşa scrie directorul Comoediei EscarisoniU- Mtini au vizitat totusi regiunile petrolifere după o lungă perioadă de uscăciuneîntreruptă de o singură ploaie căzută in ajunul escvrsiunei. Ce-ar fi scris Gabriel Alphaud dacă ar fi nimerit epocă plebasă in care să viziteze satele sau periferia Capitalei! * IMEDIAT după ce relevăscandalul“ , neîngrijirea drumurilor, d. Gabriel Alphaud vorbeste de Vlad Tepes si de ordinea pe care voevodai muntean o stabilise in tară prin teroarea tepei. Să fie oare o simplă coincidentă? Ori poate publicistul francez, odată cu constatarea „scandalului", a vrut să ne sugereze si leacul, invităndu-ne, in mod discert, să... tragem in teapă pe vinovați ? -- -a—-4jS»i—»—■ ... Senatul RIMEN Mitropolitul Moldovei Cum trec toate! ~«OC9- însemnări dintr’o călătorie n’au trăit cu El? .O! vai de cei ce nu cred! Gândul însă că toate se duc şi noi pierim curând-curând, m’a cuvins şi mai viu în curgerea călătoriei mele, şi articolul acesta îl scriu în Berlin, într’un restaurant, în ciocnit de pahare, nîn vorbe şi râsete, în zbârnâituri de automobile şi huruituri de trenuri, căci scriu lângă gara Friedrichstrasse. Cu toate acestea nimic nu mă turbură şi gândurile îmi merg slobod şi în mare goană pe blocul de hârtie cumpărat în Paris. Nu mă turbură, fiindcă gândurile către veşnicie sunt mai grozave decât cele animate de lucrurile trecătoare şi biruie. # Trecând prin Franţa şi Germania, prin locuri cari au trebuit să fie mult frământate în vremea războiului, îmi ziceam: Ce-o fi fost aici pe atunci? Câtă grijă şi câtă încordare, cât umblet şi înfrigurare! Şi totuşi, când te uiţi acuma, războiul a trecut, iar lucrurile au rămas. Te uiţi la podurile cele masive de peste Sena în Paris, poduri cu nume mari „Pont d’Alma“, la clădirile cele grele, par’că ar fi stânci cu rădăcini în pământ, şi vezi că nimic nu s’a clintit. Ce s’a clintit au fost oamenii. Aceştia au pierit, iar lucrurile rămân. Au să piară şi lucrurile, dar pământul rămâne. ,____________ ____ _________ Ah! vremi ce suntem^ Nimic nu dela biserică, părinţii Ciceronelor^Poate propti în prăvălirea noadăchescu dela Iaşi şi Provianu, stra spre pieire şi veşnicie! care a murit aşa de tânăr, ca di-Şi totuşi oamenii se ameţesc ca rector al seminarului din Buzău, să nu gândească. Fug de gândul Of, cum s’au dus toate! De data acesta care, e adevărat că-i îmtrîstează, dar îi şi cuminţeşte şi-i face să fie cu adevărat fii ai lui Dumnezeu. Pe însăşi strada pe care scriu eu, dacă aşi păşi câteva case mai la vale, stradă din inima Berlinului, aş da peste locaşuri de gură-cască, în care acestea se uită la femei desbrăcate, cu carnea lucitoare şi nepăsătoare, — care însă mâine va fi praf şi scârboşenie. * Iată gânduri de care fuge omul, oare pe mine însă nu numai că m’au stăpânit, ca de obicei, dar m’au muncit şi apăsat în curgerea călătoriei mele. Am stat lângă mormântul lui Mihail Sturza în Baden-Baden, mormânt cu sicriul la vedere, fiindcă e închis ermetic şi îmbălsămat. Mă gândeam: a părăsit tronul Moldovei la 1848, anul viitor au să fie 80 de ani... Ah, cum trec toate! Dar au trecut şi altele mai apropiate. In Baden-Baden am petrecut ceasuri plăcute ale vieţii mele. Veneam în fiecare an pe aci. Intram la discuţiuni frăţeşti cu urmaşii mei aceasta mă simţeam aşa de apăsat, văzându-mă singur între necunoscuţi? " S’a dus şi biata principesă Gagarin, buna noastră credincioasă dela biserica din Baden-Baden! Uite locul unde stătea ea! Iată Şi scaunul ei, adaugă portarul neamţ, căruia îi împărtăşesc tristeţea mea, văzând că toate se duc. Păşeşti încoace şi încolo, fie la Strassburg, fie la Baden-Baden, fie la Berlin, dar lucrurile sunt la locul lor, fără mari schimbări. Noi însă... iată gândul care te chinue şi pentru care am fugit mai iute de la Baden-Baden, că prea mă umplea de tristeţă. * Şi cât o să fie? Mă întreb şi eu, când îmi simt picioarele sprintene şi putând sui în goană, mai iute ca alţii, treptele gării Friedrichstrasse. Dar până când? Intre acestea, muzica îşi face slujba şi cântă, iar lumea o ascultă. O ascult şi eu, dar mă mai gândesc şi la alte multe lucruri care-mi fulgeră prin minte. Mă gâjidesc la scriitorii care târâie cerneala prin cafenele. Uite că se poate. Eu nu-s în cafenea, sunt la restaurant, dar nu e mai bine ca în cafenea, că e fum de tutun şi pălăvreală. Dar gândul merge zglobiu şi nu poate mâna să-l închege atât de iute precum saltă ei. Vezi lume care se veseleşte, dar care nu se duce cu mintea de la faţă la adânc. Trece de ici până colo, dar nu se cutremură la gândul că toate trec. Eu însă, umblând în călătoria aceasta şi cumpănind cu mintea greul războiului prin care ţările au trecut, şi văzând cum lucrurile îşi iau zborul lor şi viaţa vârtejul ei şi cum aşezările trainice ale zidirilor mari nu s’au clintit din locul lor, e i îmi zic: Doamne, cei mai sfărâmicioşi suntem noi, fie-i milă de noi! Aşa rămâne Dumnezeu tot temeiul făpturii şi adăpostul nostru. Şi dacă cineva nu-l are, vai ! Oe cine intră ei în negura veşniciei? * Sunt clipe când nu te poţi sprijini pe nici un om. Ei te însoţesc numai de ici până colo, la umbletele pământului. O clipă numai ai trecut dincolo, şi vezi cum n’ai de ce te prinde cu mâna. Numai Dumnezeu îţi rămâne singurul adăpost şi nădejde. Ferice de cei ce-l pot avea! ' ACHIM SCRITZAN BERLIN, 17 Noembrie 1927. IREDENTISM SUBT TOATE FEMEIE Sunt câteva zile de când primul ministru Bethlen suna in trâmbiţa generoasă a iredentismului, spre a-şi putea impune nesupărat unei ţări năruite politica sa reacţionară. Cine se ridică împotriva regimului, pă ăin eşte împotriva idealului naţional. Este obişnuita deviză a tuturor regimurilor arbitrare, cari în afară de abuz şi baionete da jandami, nu se pot menţine decât prin exploatarea instinctelor ar»iltei al răscolite ale muştelor. Primul ministru »-«rea prin urmare dezarmarea internă şi admiterea regimului său, pentru că altfel „Ungaria istorică nu se va putea reface“. Interesant e că a«al«t limbaj s’a tinut cu prt’enul celei mai neut mante»«*atll leq’tmis*» de’a Budanfesta. C''-n taie zlcTo v. sefu* unui nartirt altat cu «nvenul, a rost un «mo»tfinant toari I» o masă stră’uritnare de istorie rnrinme national«, armuri an-ii« șt bătuta cu nestemate. In mitlocu! acrsbil atmo«i«ra d* mu^eu istoric, în r*n'ăn!tul nln#a--i’o de aur. conlei- Ztehv. a’tatul ddut Bethlen, a suus acetas fra^ă ..Uno-aria istorică nu se va putea reconstitui în ve^bi’e frontiera, decât subt domnia regelui legitim. Otto de Habsburg. Prin urmare tot i'e-’-nttem. tot narmnn«u*ă nentru recea Euronel centrate. Nn^at Hm* sg la edeverat"! _ a^ec* Brihlen s~b n b’ădutree lui Hortw _ s-m- le griav*raful ur-»»« »I Ini v*»*eu cel sfert. — adt-ă Ot*o da w-hs hum in-Ins on e mura lă an să reTncH TJnnsrl* more, E b’ne ce s* in—dica Geneva să cun-*«că B-'^apesta în adevărata ei Ipos^z* t L. P. W**ela N A Z B A T I I DISTRACȚIE începând cu inaugurări de muzee primul ministru are de gând să asiste la spectacolele din Capitală. Toate teatrele s’au grăbit să-l invite, dar d. Ionel Brătianu preferă cinematograful. Pentru a da exemplul supunerii faţă de legea excepţională a tăcerii d-sa şi în artă nu admite decât de pe a., mută! Kix O alegere parte312 într’o circumscripţie de lângă Londra a fost prilejul unei manifestatiuni publice interesante. Marele romancier H. G. Wells s’a trimis candidatului B&eral, d-lui Dougall Meston, o scrisoare in care-i spune următoarele: „Deşi sunt socialist şi, membru al partidului laburist, aşi vota pentru d-ta dacă aşi locui în circumscripţia ă tale. Ne aflăm într’o fază excepţională a istoriei noastre naţionale. Ţara noastră are de făcut faţă unor primejdii cari trec peste deosebirile dintre partide. Guvernul Baldwin merge deadreptul la războiu. Este de , datoria fiecărui om cu minte şi simţitor să voteze în toate circumscripţiile electorale, — in contra tory-lor (adică in contra conservatorilor. — Nota noastră), pentru a pune capăt tendinţei dazastruoase spre înarmări si agresiuni. In circumscripţia d-tale (Southend), candidatul laburist n’are nici o şansă să obţină majoritatea, pe când d-ta, liberal, poţi învinge pe tory printr’o luptă energică. Deci a vota un Southend pentru candidatul laburist, însemnează a vota pentru Tory.’4 MIŞCAREA PENTRU PACE Dece semnalăm acest fapt? Fiindcă pune în evidenţă o fază importantă a evoluţiei opiniei publice englezeşti în chestiunile militare şi pacifice ale Europei. După cum s’a văzut, d. Wells acuză guvernul Baldwin că prin politica sa de înarmări şi de agresiuni, merge spre război. Atacul acesta a alarmat în aşa grad ministerul, încât d. Winston Churchll a vrut să răspundă imediat. Pentru a înţelege bine starea de spirit din Anglia în chestia păcii, e necesar să precizăm că adversarii guvernului Baldwin nu-i învinovăţesc că pregăteşte războiul invoit, intenţionat şi conştient. Ei spun altceva. Ei susţin că actualul guvern, menţinând sau mărind armamentele şi refuzând să facă o politică îndrăzneaţă de pace, contribue la crearea unei situaţii care duce fatalmente la războiu. Ei îi reproşează d-lui Baldwin că nu are curajul să meargă departe pe calea dezarmării şi a arbitrajului. Adversarii aceştia devin din ce în ce mai numeroşi şi mai activi. Scrisoarea d-lui Wells nu este o manifestare izolată a unui ideolog care visează treaz lucruri imposibile. Dela o vreme mişcarea pentru dezarmare şi pentru arbitraj a crescut enorm în Anglia. V’am vorbit nu de mult de presiunea pe care cele două partide de stânga, cel laburist şi cel liberal, cari au majoritatea populaţiei cu ele, o exercită asupra guvernului conservator pen* (Citiţi continuarea tn pag. na). a^hmeamniBwii - ~ nmmmmBSBaam Problema păcii în Anglia O scrisoare a d-lui H. G. Wells — Dela corespondentul nostru din Paris — —--------000».......... ' și D. IL V. WELLS CHESTIA ZILEI EXPLICAȚIE D* IORGA. - Dar, ce de d-ta ca de altă aia ?' ‘ D-L AVERESCU. - Li sunt prea tare late, grene rale, toți de fugit e frică de mine fiindcă