Adevěrul, ianuarie 1928 (Anul 41, nr. 13509-13533)

1928-01-24 / nr. 13528

Uniti 41 Hr. Mafii 24 lânii «t JK W 6 Stublwi Centrala: 303 67, 324/73, 348/79, 353/54. Direcţia: 357/72. Administraţia: 39766. Provincia: 318/68. Guvernul se anunţă gata „să pună în acţiune toate mijloacele legale pentru menţinerea ordinei şi liniştei". ...Să-i dea zor cu „mijloacele legale“ , atunci ordinea şi liniştea se vor menţine singure! UNIREA Printr’o lege care a corespuns şi dorinţii sufleteşti a opiniei publice, şi nevoilor practice ale vieţii de toate zilele, care reclamă impla­cabilă drepturile ei,­­ ziua de 24 Ianuarie a fost hărăzită pentru săr­bătorirea tuturor actelor mari privitoare la independenţa Româ­niei şi la unirea şi înălţarea po­porului român. De ce ziua de 24 Ianuarie? Pentru că intr’această zi a lui 1859 — la anul se vor împlini deci şaptezeci de ani dela această me­morabilă dată — s’a început înfăp­tuirea marelui vis al unirii tutu­ror românilor. Atunci, cele două principate vasale: Moldova şi Va­­lachia, împotriva voinţii puterii suzerane, împotriva hotărîrilor ma­rilor puteri europene, au ales pen­tru întâia­ dată acelaş domnitor şi odată cu uniunea personală au rea­lizat unirea de fapt. Entuziasmul, provocat de acest fericit eveniment, în vremea aceea care avea puterea de a crede în idealuri şi de a se bucura de cele mai mici progrese, cu toata inima, vibrând încă sub indignarea hrănită de regimurile de opresiune, — a fost de nedescris. Hora Unirii se juca în toate p­etele publice şi nu numai poetul cânta: Hai să dăm vână cu mâină Toţi cu inimă română...­­dar şi n­unimea făcea, ceea ce poe­tul cânt... " * " Ce speranţe s’au legat oare, de această primă Unire, mai uimi­toare, pentru cei cari au trăit-o, decât a fost Unirea cea mare, pen­tru o generaţie, care a văzut atâtea prefaceri uriaşe încât practică im­­­conştient şi impasibil maxima lui Horaţiu. Nii admirăm­? A exprimat-o Kogălniceanu în cuvinte lapidare, în discursul pe care l-a rostit în divanul Moldovei, după alegerea lui Cuza ca Domn, discurs care este, fără îndoială, cea mai frumoasă perlă, a litera­turii noastre retorice. „Alegându-te pe tine Domn în ţara noastră a spus Kogălniceanu, noi am vroit să arătăm lumii a­­ceea ce toată ţara doreşte: la legi noui, om nou... O epocă nouă în­cepe şi Mâna Ta eşti chemat s'o deschizi. Fi dar omul epocii. Fă ca legea să biruiască arbitrarul. Fă ca legea să fie tare. Iar la Măria Ta, că domn, fi bun şi blând, fi ban, mai ales pentru aceia, pentru cari mai tod domnii trecuţi, au fost ne­păsători sau răi". ...Au urmat de atunci: indepen­denţa, regalitatea şi războiul cel mare, in care, printr’o minune neaşteptată,, s’a realizat dintr’o­­dată visul cel mare: unirea tutu­ror românilor, de la Nistru până la Tisa. Pentru ca această Unire să fie posibilă, două împărăţii mari, trebuiau să se prăbuşiască şi, după orice prevedere umană, dacă pră­buşirea lor finală, prin propriile lor greşeli, era sigură, tot atât de sigur părea, că numai pe rând se vor prăbuşi, că deci numai pe rând marele ideal al poporului român, unirea lui completă în graniţele u­­nui singur stat, putea fi realizat. Puteam merge la drepata, pentru a încerca realizarea idealului la stânga. Puteam merge la stânga, pentru realizarea lui la dreapta. In orice parte ne-am fi dus însă, pri­mejdii mari ne pândeau. Cine poate să ştie ce aspect ar fi luat Europa, dacă steaua cea bună a României — care nu-i un factor ştiinţific, dar în cazul acesta a existat cu adevă­rat — nu ar fi dărâmat odată cu monarhia habsburgică şi pe cea a tarilor. Ce a urmat a fost perfect logic. După prima Unire, am avut prima împroprietărire a talranilor. Prima Unire a fost un dar făcut de cei de sus, a doua o cucerire a masse­­lor. După cum prima împroprietă­rire a fost urmarea numai a unei încercări ideologice a unei părţi a clasei dominante, pe când a doua a fost câştigată pe câmpul de război, pe care sângele românesc a curs în valuri. Dar, după­­prima Unire, conduce­rea ţării a revenit într’adevăr oa­menilor noui, cum dorise Krigălni­­ceanu. Perioada ce a urmat Unirei definitive, nu a avut aceleaşi şanse. Cei cari au dus« ţara la iztopda Unirii, au dat reforma agrară şi votul universal, — dar s’au speriat, s’au temut de propria lor operă, căcî nu erau oameni noui, ci oa­menii cei vechi, cari vedeau reali­zat în politica internatonală maxi­mul ce visase generaţia lor şi nu mai aveau elasticitatea necesară, pentru a putea prezida la vremea cea nouă. La 1859 Kogălniceanu enunţa, ca un postulat al generaţiei de atunci: „fă ca, legea să biruiască arbitra­rul, fă ca legea să fie tare”. Aproa­­pe şaptezeci de ani după aceasta, după ce poporul român a realizat atâtea fapte măreţe, al căror merit revine desigur şi celor cari l-au condus, fără îndoială că după cea mai bună ştiinţă şi conşt­inţă a lor, revendicarea lui politică esen­ţială rămâne aceeaşi legalitate! Legea să ia locul arbitrarului, le­gea să fie tare. — Iată cea mai revoluţionară dorinţă a poporului român, şaptezeci de ani după pri­ma Unire, zece ani după cea de a doua şi definitivă. Poziţia statului român în Europa, în lume, este aşezată. Poporul ro­mân este, din punctul de vedere al revendicărilor teritoriale naţionale, saturat in graniţele sale etnice şi naturale. Dar­­ politiceşte el nu este liberat şi rangul său între popoa­rele civilizate nu poate fi socotit asigurat, câtă vreme respectarea drepturilor ce-i dau Constituţia şi legile, nu a­­intrat în sângele tu­turor. Unde legea e o minciună, nu poate fi sănătate morală şi nici pu­tere politică. Se vorbeşte mereu de nevoia de a consolida Unirea cea mare. Dar nu-i decât un mijloc pen­tru aceasta: înstăpânirea legalităţii. Ca ea să se facă fără zguduiri, prin înţelegea necesităţilor vitale ale naţiunii şi statului, cari o re­clamă, iată ce trebue dorit în a­­ceastă zi amintitoare de atâtea momente culminante ale istoriei României, B. Efrănișteanu NAZBATII IN JURUL MISTERULUI Leul nostru a început să­ dea din coadă bucuros că i se asigură stabi­lizarea. Cercurile guvernamentale, însă, nu pot da din coadă pentru că se zvonește că s'ar facei stabilizarea fără împrumutul extern. Asta în­semnează că menge greu cu împru­mutul și prin urmare partidul stă rău cu stabilizarea la guvern. KIX. CARNETUL NOSTRU IDEEA UNIRII In bucuriile pe care poporul ro­mânesc şi le îngădue oficial, sărbă­toarea din ziua de 24 ianuarie este o adevărată cântare a cântărilor. Mai sus, preţuită decât celelalte pri­lejuri de bucurie obştească, ea come­morează laolaltă etapele succesive ale unei mari real­zări istorice. U­­nirea Principatelor mai întâi, uni­rea provinciilor desrobite mai apoi, la un loc. Și tocmai această multi­plicare a faptelor comemorate, ridi­că parcă sărbătoarea în regiunile mai inalte ale ideii pure. Omagiăm festiv ideea abstractă de unire. E, desigur, unul din factorii cei mai fecunzi ai ieşirei societăţilor o­­meneşti din haosul sălbăteciei până la aşezi­rile civilizaţiei de care ne bucurii. Bietul om i­­s’a închinat mereu­­ unei forţe cu virtuţi ma­gice. Ir literatura a proslăvit-o în toate ţ­ările, de la Esop care o re­leva în tnunchiul de nnele cu atâ­ta mai put­ernice decât fiecare nue­­duse în parte, până la bolovanul de pe vremea lui Moş Ion Roată pe care nici un om nu-l putea clinti din lor dar pe care braţele întovără­şite îl mutară ca pe o nimica. Sociologul Letourneau se minu­nează în faţa sprijinului pe care l-a găsit la ea omul social, şi-i hără­zeşte un adevărat imn de slavă. Pil­­d­ui­rea lui poetică vorbeşte de un ste­­jar falnic, izolat în mijlocul unei câmpii, dar frânt totuşi de urgia Iaa* «aa ftA m 4 Vl it tI 1T _ tui tUUCi 4J.ci.pi CtOXJAUOt ytj 1/U­ua j­ uuit rea, care înalţă copac lângă copac— fie chiar şi mai bicisnici —­ stă dâr­­ză şi se împotriveşte victorioasă fu­riei elementului. Din această para­bolă, încheem­ pentru folosirea uni­rii in viaţa socială. Omul insă uită prea lesne virtuţi­le cu adevărat miraculoase ale aces­tui factor esenţial de siguranţă şi de progres. Noroc că 24 ianuarie, cu realizările politice pe cari le co­memorează, vine să-i amintească a­­nual de posibilităţile ei nenumărate în toate domeniile vieţii sociale. De fapt, sărbătoarea oficială a zilei de 24 ianuarie creşte considerabil în în­semnătate, dacă proslăvește ideea abstractă a­­unirii în afară de actele istorice pe cari le comemorează, E. N. NOTE UN ZIAR liberal din provincie, vorbind despre întrunirile politice, — spune intre alte: Intrunirle politice ale partidului nationcl-ţărănesc nu, au nici darul de a fi măcar revoluţionare. Cu toate acestea, n- ar fi nici um păcat dacă s’ar interzice odată şi pentru totdeauna întrunirile cu caracterul celor ce le fac naţional-ţârăniştii". Noroc că nu-i prim-ministru di­rectorul ziarului cu pricina, care-i de părere că şi întrunirile „ce nu au nici darul de a fi măcar revolu­ţionare" trebuesc interzise. Mai bine sub d.­­. G. Duca... Mai bine sub d. Tătărescu... * UN ilustru numismat s’a ocupat, 7/1 A r'/t/Jomîsi îm­ mpăi'niri') o* * •WMiA.WHtt'Mi MUC J/WW tfj J «•(’ OP UI'&I t/ din Paris, despre monedele noastre vechi. Gratie d-lui Vintilă Brătanu a­­cestea sunt singurele noastre mo­nede care prezintă vre-un interes... MEDICUL DearhoH spune că modele tubeicidizează pe femei. ...Dar şi pe bărbaţi. Vrem linişte, vrem pace Ungaria lui Horthy a aruncat h­atului general al Ligii Naţiunilor note identice, cerând ca Ungaria să fie chemată la respectul trata­telor. Demersul se va face în numele păci** vrem linişte şi pace, pentru ca siuaţia creată de război să poată fi temeinic consolidată.— să ne putem bucura în sfârsit nesupărati de rodul îngrăşat cu sânge si la­crimi Vrem linişte si pace, spre a porni senini pe calea progresului si să ne tămăduim deplin rănile ce am suferit. iarăşi scânteia nelinistei în Europa, unul din numeroasele transporturi clandestine de arme pentru Buda­pesta a fost descoperit de curând la frontiera austriacă. Un tran­sport enorm pentru o tară mică ca Ungaria de azi și care a demascat până la evidentă adevăratele in­­tentiuni ale guvernului ce flutură mereu ramura de măslin. Cercetările ce s’au făcut în le­gătură cu acest transport clandes­tin de mitraliere au dovedit că de mult Ungaria se înarma prin con­trabandă, în loc de portocale şi lămâi, de măsline şi smochine, Budapesta aducea arme, mitraliere şi muniţii. Pentru ce aceste înarmări febrile? Ce urmăreşte cu ele regimul mag­naţilor feudali? Răspunsul s impune dela sine: şansele acţiunii rolhermeriste au scăzut, speranţele contelui Bethlen în izbânda ei s’au micşorat. Şi a­­tunci acţiunea revizionistă trebuia pusă pe alt temei, pe temeiul ame­ninţării înarmate. Şi de aceea ar­mele şi mitralierele au început să sosească. * S’a dovedit, prin urmare, încă odată şi cu prisosinţă, că regimul reacţionar din Ungaria constituie, în orice împrejurare, o primejdie sfuoasa pentru pacea Europei, ,în special pentru a Europei centrale. Şi pentru că regimul acesta nu poa­te fi înlăturat prin altă voinţă decât a Ungariei însăşi, datoria vecinilor direct ameninţaţi. — în primul rând­, — şi în doilea rând al ma­rilor puteri, s’au pus în slujba păcii , prin v.. rterea statului quo, — este de a lua regimului Horthy posibilitatea de a continua cu aces­te înarmări clandestine. Iar mijlo­cul pentru atingerea acestui scop de interes general este la înde­mână. Liga Naţiunilor, această ga­rantă a păcii, care mai are şi sar­­cina de a controla Ungaria ca să mi se inaraneze, trebuia să inntervie. * Şi totuşi nu s’a produs încă nici o intervenţie. Liga­ Naţiunilor a refuzat să se sesizeze singură. A aşteptat şi încă aşteaptă ca cei direct interesaţi, statele Micii înţelegeri să facă pri­mul pas, ele să ceară Ligii Naţiu­nilor ca să intervie în sensul sta­bilit de tratate­ Astfel intervenţia se amână mereu st­abilul preşe­dinte de consiliu din Budapesta manevrează, dându-şi silinţa să a­­crediteze­ aparenţa că în sânul Mi­cii înţelegeri ar exista nepotriviri de vederi tocmai în această ches­tiune. Străduinţa contelui Bethlen e ajutată de o dezagreabilă fatalitate, căci după spusa cercurilor oficiale de la noi, tratativele dintre Bucu­­rești-Praga-Belgrad ar merge greu, pentru că ar lipsi din tară titularul departamentului externelor. Si de aceea întârzie un demers ce ar fi trebuit să se producă de mult, ime­diat după descoperirea contraban­dei de mitraliere. El era așteptat, — ca ceva foarte firesc, — de toată lumea, chiar şi de Ungaria. Totuşi se mai pertractează, deşi fiecare zi pierdută astfel slăbeşte eficaci­tatea demersului, — care totuşi trebuie să se producă — zdrunci­nând în ochii multora, chiar acum, în toiul ofensivei rothermeriste, credinţa în unitatea masivă a ză­gazului ridicat la Mica înţelegere în fata tendinţelor, pe cari le ur­măreşte, în chip evident, regimul horthyst In fata ameninţării direc­te, orice organism viguros reacţio­nează prompt — spun inamicii Mi­cii înţelegeri. — şi nu-şi pierde un timp preţios în chestiuni de detaliu... * Sperăm că duşmanii Micii înţe­legeri se înşală, şi dorim ca aceas­ta să se dovedească. După ultima ştire, demersul mult aşteptat se produce astăzi: reprezentanta Mi­cii înţelegeri vor înmâna secreta­ fii" ii iilíBi¥frirTliiiTTIiTTTiligiTln~U­irOT iTTSiSiiii Ungaria lui Horthy trebue împie­decată, prin toate mijloacele, de a deveni un depozit de pulbere şi ar­me, gata oricând să aprindă ia­răşi văpaia crâncenă a războiului. De aceea dorim ca demersul ţărilor din Mica înţelegere să fie astfel redactat, încât să nu-şi greşească scopul. Dar nu numai interesele speciale de vecini hărţuiţi, ci ma­rile interese ale lumii, dornică de pace. Uviu P. Nasra In sfârşit, România a intrat în rân­dul ţărilor civilizate ! E drept, n’avem încă băi popu­lare, apartamente confortabile, străzi bine pavate, biblioteci la în­demâna celor mulţi. E drept, în sa­tele noastre sunt încă prea mulţi a­­nalfabeţi şi pelagroşi. E drept, uzul furculiţii constitue încă un act de bravură pentru mulţi şi sunt destui cei care-şi fac manecură numai ca să se poată scobi mai comod cu de­getul în nas... Dar toate acestea sunt mici, neînsemnate detalii. A­­vem principalul, avem ceia ce ca­racterizează o civilizaţie rafinată: avem morfinomanii şi cocainomanii noştri... Bietul Caţavencu! Acum a­­bia­ patru decenii, modest în idealul lui cerea „s’avem­ şi noi faliţii noş­tri*'... Unde este simpaticul ,/ultra­­progresist", să plângă de bucurie fiindcă de mult i-an depăşit modes­tul ideal, de mult am atins culmile civilizaţiei ?... Se vorbeşte stăruitor şi pretutin­deni despre această descoperire a parchetului. Deşi o veche experi­enţă m’a învăţat că lucrurile des­pre care se vorbeşte stăruitor şi pretutindeni nu există (de pildă, di­versele glorii unanim recunoscute),­­ cred că traficul de stupefiante există cu adevărat, e prea carac­teristic românesc, ca să mă pot în­doi. Am auzit chiar că în noul cod pe­nal se vor înscrie pedepse aspre pentru negustorii şi consumatorii de morfină şi de cocaină. Şi că, pâ­nă atunci, vom avea o lege speci­ală , pe care o pregăteşte minis­terul sănătăţii publice, pentru pro­hibirea stupefiantelor. Sunt prea bun cetăţean, ca să nu aplaud a­­ceste măsuri din toată inima... Măr­turisesc chiar că sunt profund e­­moţionat de grija şi de graba cu care se iau aceste măsuri. lumea bună" — căci numai lumea bună" consumă stupefiante — se bucură de­ o particulară atenţie din partea organizaţiei noastre de stat. O mie de oameni „bine" care aspiră coca­ină şi-şi injectează morfină sunt mult mai interesanţi, pentru legiuito­rii noştri, decât sutele de mii de oa­meni de rând care mor de pelagră, sifilis şi oftică. Ce vreţi? Trebue să ne conservăm elita... Mai ales că, în speţă, e vorba de­ o elită de dată foarte recentă ! Căci —cel puţin aşa se afirmă­­­­între cei ce au fost dovediţi că-şi procură visul cu ajutorul droguri­lor interzise, nu figurează nici un nume vechi, nici un scoborîtor al u­­nei familii cu trecut, nici unul care să poată spune că s’a refugiat în paradisul artifical al morfinei şi al cocainei după ce strămoşii lui — în decursul veacurilor — au epuizat cu rafinament gama complexă a sen­zaţiilor nouă. Nu­­­mai toţi au in­trat în elită foarte de curând şi, în orice caz, sunt prima generaţie care suportă gheaţa fără dificultăţi şi­ si înoadă cravata cu o aproximativă uşurinţă... Ei bine, această elită proaspătă, fragedă — trebue con­servată, trebue păzită de primejdia stupefiantelor. Să-i facem deci, una, două sau mai multe legi! * Decât, cred că nu în aceste legi stă remediul. De când lumea, oamenii au cău­tat să înfrumuseţeze viaţa. Şi sin­gura înfrumuseţare a vieţii — e vi­sul. Prin nu ştiu ce stranie întâm­plare, cei mai pătimaşi căutători de vise sunt tocmai aceia a căror viaţă — chiar fără vise — e destul de frumoasă, în frumoasa ei reali­tate. Săracul, care se zbate în triviala lui mizerie, nu caută visul cu atâta patimă, — ca bogatul, care trăește în lux... Cei vechi căutau visul în vin. Au născocit chiar, un zeu — Bachus — (poate cel mai simpatic dintre zei) care răspândește în jurul lui ve­selia sănătoasă şi onestă. Dar au venit, după aceea, cei ra­finaţi, cei sensibili! Au venit este­ţii, pentru care vinul este ceva vulgar, ceva comun. In locul vinu­lui, au apărut licheuturile rare, parfumate şi colorate. In locul sim­plei băuturi naturale, care purcede de-a dreptul din pământ şi din soa­re, filtrată doar de butucul de viţa, — au apărut băuturile fabricate în alambicuri încâlcite— Bachus,— di­vinul şi onestul Bachus, — a fost în­vins de marii fabricanţi de licheur... Dar esteţii nu s’au oprit aci De la băuturile creiate după reţetă (ca o doctorie ameţitoare), — au trecut la morfină si la cocaină... D. X bea... — C’est dégoutant! D. Y. la „coco“„. — C’est chic! E vremea să ne întoarcem la bătrâ­­nul, la patriarhalul Bachus. E vre­mea să-l reabilităm. Statua lui că­zută la pământ si peste care au curs ploile cerului si au crescut bălăriile pământului, — s’o ridicăm cu pie­tate şi s’o înălţăm iarăşi pe soclul astăzi vacant. Fata jovială şi surl­­zătoare a vetustului zeu ne va privi cu aceeaşi bunătate, cu ace­eaşi îngăduinţă, cu aceeaşi iertare. Căci Bachus e un om­ de treabă... Iti vinde produsele firmei lui, ief­tin. In orice caz, infinit mai ieftin decât negustorii clandestini de co­co. Si nu-ti face prea mult rău cu produsele lui! Licoarea lui — a­­tunci când este naturală — iti da o senină voe bună. Te face gmn’­eros. (Citiţi continuarea in pag. Il-a). SIMPLE INSEMNARI Bachus si negustorii de „Coco“ de Tudor Teodorescu-Branişte In lumea otrăviţilor Multă sănătate şi vigoare trebue să fie In omenire pentru ca, supusă cum este in mod intens şi perma­nent la o sistematică otrăvire, ea gă­seşte totuş mijlocul să se Înmulţeas­că şi să propăşească, chiar fiziceşte. Supuneţi la acest regim numai câte­va generaţii in lumea leilor, a tigri­lor, elefanţilor, balenelor şi altor a­­nimale puternice, şi specia va fi cu siguranţă distrusă complect. Omul insă rezistă in mod extraor­dinar la otrăvurL Căci nu numai prin cocaină, opiu, eter şi altele la iei se intoxicheazfi eL Astea singure ar fi o floare la ureche, şi dacă ne emoţionăm din când in când e doar numai prin producerea de victime cari interesează prin frumuseţea, ti­nereţea, averea şi rangul lor social. Dar cine se gândeşte că zilnic o Întreagă populaţie, aproape toată populaţia unei ţări se otrăveşte cu alcool ! Sunt sate în România, şi nu puţine, cari consumă anual mai mult alcool decât pâine, haine şi ghete la an loc. Cincisprezece mili­arde anual se cheltuesc pe spirt, o­­travă groaznică a trupului, a minţii, a moralului Încă vreo două miliarde merg pe tutun, alt Stupefiant, altă otravă, in special a nervilor. Ce Înseamnă faţă de acestea consumaţia cocainei, o­­piului şi eterului ? Plus că cei ca se otrăveste a cdL-klec fi în urmă su­ffit elemente puţin interesante, detra­caţi, gunoaie a căror eliminare din corpul social nu constitue nici o­ pa­gubă. Alcoolul insă stinge puterea cea mare şi cea vie a naţiunii. Evident, concluzia nu poate fi ca să lăsăm pe cocainomani să-şi facă de cap. Trebuesc luate măsuri şi pre­ventive şi represive în această pri­vinţă. Sperăm că se vor lua. Să nu uităm însă şi de plaga cea­laltă, de plaga Înspăimântătoare ca­re roade şi minează măduva ţării, massele de producători, nodul vital al neamului. Am crezut că sub impresia produ­să de scandalul cu stupefiantele, să profităm şi să atragem atenţia celor în drept şi asupra alcoolului, stupe­fiant Îngrozitor şi pe o aşa de largă cale ! Index FĂURITORII UNIRII CUZA VODĂ G­lose politice... D-rul Cazacu A fost numit zilele acestea se­cretar general la sănătatea publi­că. Enunţarea faptului şi e sufi­cient pentru cei care-l cunosc. Pentru marele public, vom spune doar atât. La secretariatul gene­ral al min­ierului sănătăţii publice vine un or., care a debutat ca me­dic de plasa şi a trecut prin întrea­ga filieră a serviciului nostru sa­nitar. S-a achitat admirabil de în­sărcinările încredinţate. Este si­gur clar că, prin d-rul Cazacu, mi­nisterul sănătăţii publice va câşti­ga enorm, in ce priveşte o bună, conştiincioasă şi corectă admini­straţie. Dar nu numai atât! D-rul Caza­cu reprezintă un nume,­in lumea desrobirii Basarabiei şi o conştiin­ţă din punctul de vedere al politi­cii. Conducerea unui departament, ca acel al sănătăţii publice, unde, în mod constant, s’a făcut, fatal­mente, multă politică, va fi un câ­ştig prin contribuţia de muncă şi pricepere a acestui om neinfpienta­­bil politiceşte. Şi acum un amănunt sugestiv: d-rul Cazacu este medicul de plasă pe care defunctul Mitiţă Sturdza l’a destituit pentru că făcea o po­litică ostilă „marelui amic dela Noră,"—adică era amice acela care, de pe atunci, întreţinea propagan­da românească în Basarabia. Azi d-rul Cazacu, tot sub liberali, este numit secretar general de minister! Evocarea faptului scuteşte de comentarii.D. Gr. Trancu-Iaşi D. Gr. Trancu-Iaşi a păţit-o. A voit să vorbească la o întrunire pu­blică şi a fost oprit de un plutonier de la jandarmii rurali. Un fost mi­nistru — fost, nu mai departe de­cât acum un an — împiedecat de a vorbi de către un plutonier, în plin Bucureştii, — iată un lucru care nu-i tocmai lipsit de savoare!.. Regretăm cele întâmplate d-lui Trancu-Iaşi şi nu pregetăm de a protesta în potriva abuzului comis de subalternul d-lui general Davi­­elogiu. De­cât un lucru. Ni se anunţă că a protestat d. Tranai şi că ar avea de gând să se adreseze şi regentei. Un fost ministru averescan protes­tând in potriva abuzului jandarmi­lor, asta-i mai mult de­cât nostim. Cum? Nu ştie d. Gr. Trancu-Iaşi ce au poftt, de la jandarmi, mulţi alţi foşti miniştri, în timpul guvernării averescane? Nu ştie d. Trancu că doi foşti preşedinţi ai Sfatului Ţă­rii din Basarabia au fost ţinuţi a­­restaţi 48 de ore, fără mâncare, pentru crima de a fi voit să ţină o întrunire publică ? Nu ştie d. Tran­­cu că d. Sergie Niţă ,pe atunci mi­nistru, a trecut prin localitatea un­de s’au operat arestările, a fost pus în cunoştinţă de aceste arestări şi n- a crezut de cuviinţă să intervie pentru a curma abuzul? încă odată regretăm că d. Trancu a fost oprit să vorbească. Dar in calitate de averescan d­ sa cu greu ir putea provoca indignarea publi­că,in­potriva scandalosului abuz al plutonierului de jandarmi CHESTIA ZILEI ILUZIA O. C. ARGETOIANU.— Oare cura ministerialii de câteva luni, mi-a refă­cut pumnul ? .Poet uitat pe nedreptul“. Aşa îl caracterizează unul dintre colabora­torii Enciclopediei publicate de Dr. C. Diaconovich din însărcinarea şi sub auspiciile Asociaţiunii pentru li­teratura română şi cultura poporu­lui român. Şi, după ce (în tomul II al Enciclopediei, Sibiiu 1900, pag. 106, coloana I) citează lucrările lui Dăscălescu: Zorile şi Scrisori din teara­­întărească — versuri tipă­rite la Iaşi în 1854—1856, — ano­nimul bio-bibliograf urmează: „Poesiile sale sânt mai ales sa­tirice, cu deosebire cele din al doi­lea volum. Cele şese scrisori ţintă­­raşti­ conţin o discuţie politică intre Cinci-Ţinţari, reprezentantul proti­pendadei, boerimii, şi Hafiz-ţinţarul, reprezentantul tinerimii desgustate atât de ideile trecutului cât şi de mijloacele întrebuinţate de dema­gogi şi de feluriţii ipocriţi politici". Da, a fost un nemulţămit. Muza lui s’a arătat puţin, foarte puţin desmierdătoare. O singură dată i s’a întâmplat să laude; şi. Dumitru Dăscălescu, surprins el însuşi de acest lucru, a încercat să explice (nu zic: să scuze!) abaterea lui de la drumul de până atunci. Deputaţi ai ţării mele, vă urez cu înfocare! Ca să laud eu, atare lira mea am acordat Insă fapta-i prea sublimă, ziua asta e prea mare, Şi virtuţile frumoase, totdauna am cântat. Vin, deci, muza mea română, Să cântăm vesel, uşor. Sub un cer ce se'nsenină. Un mai dulce viitor. Azi. Românul dovedeşte Că'n sfârşit s’a deşteptat Şi că ’n faptă 'nvredniceşte Libertatea ce-a visat. Ziua prea mare — de care-i vor­ba în aceste versuri — este ziua „moldovenească“ de 5 Ianuar 1859 (o precursoare a zilei munteneşti­­ 24 Ianuar acelaş an). Fapta prea sublimă e: alegerea lui Alexandru loan I ca Domn al Moldovei. „De­putaţii ţării mele“ erau, pe atun­­cea, numai deputaţii unei ţărişorii, ai unui principat, nu încă ai Princi­­patelor-Unite. Dar înainte de 5 ianuar au fost alte zile, când neliniştea stăpânia. (Citiţi continuarea în nas. II-a). DIN LITERATURA UNIRII Un cupletist şi slujbaş al lui Cuza Vodă Dumitru Dăscălescu . FĂURITORII UNIRII MIHAI KOGĂLNICEANU

Next