Adevěrul, ianuarie 1928 (Anul 41, nr. 13509-13533)
1928-01-24 / nr. 13528
Uniti 41 Hr. Mafii 24 lânii «t JK W 6 Stublwi Centrala: 303 67, 324/73, 348/79, 353/54. Direcţia: 357/72. Administraţia: 39766. Provincia: 318/68. Guvernul se anunţă gata „să pună în acţiune toate mijloacele legale pentru menţinerea ordinei şi liniştei". ...Să-i dea zor cu „mijloacele legale“ , atunci ordinea şi liniştea se vor menţine singure! UNIREA Printr’o lege care a corespuns şi dorinţii sufleteşti a opiniei publice, şi nevoilor practice ale vieţii de toate zilele, care reclamă implacabilă drepturile ei, ziua de 24 Ianuarie a fost hărăzită pentru sărbătorirea tuturor actelor mari privitoare la independenţa României şi la unirea şi înălţarea poporului român. De ce ziua de 24 Ianuarie? Pentru că intr’această zi a lui 1859 — la anul se vor împlini deci şaptezeci de ani dela această memorabilă dată — s’a început înfăptuirea marelui vis al unirii tuturor românilor. Atunci, cele două principate vasale: Moldova şi Valachia, împotriva voinţii puterii suzerane, împotriva hotărîrilor marilor puteri europene, au ales pentru întâia dată acelaş domnitor şi odată cu uniunea personală au realizat unirea de fapt. Entuziasmul, provocat de acest fericit eveniment, în vremea aceea care avea puterea de a crede în idealuri şi de a se bucura de cele mai mici progrese, cu toata inima, vibrând încă sub indignarea hrănită de regimurile de opresiune, — a fost de nedescris. Hora Unirii se juca în toate petele publice şi nu numai poetul cânta: Hai să dăm vână cu mâină Toţi cu inimă română...dar şi nunimea făcea, ceea ce poetul cânt... " * " Ce speranţe s’au legat oare, de această primă Unire, mai uimitoare, pentru cei cari au trăit-o, decât a fost Unirea cea mare, pentru o generaţie, care a văzut atâtea prefaceri uriaşe încât practică imconştient şi impasibil maxima lui Horaţiu. Nii admirăm? A exprimat-o Kogălniceanu în cuvinte lapidare, în discursul pe care l-a rostit în divanul Moldovei, după alegerea lui Cuza ca Domn, discurs care este, fără îndoială, cea mai frumoasă perlă, a literaturii noastre retorice. „Alegându-te pe tine Domn în ţara noastră a spus Kogălniceanu, noi am vroit să arătăm lumii aceea ce toată ţara doreşte: la legi noui, om nou... O epocă nouă începe şi Mâna Ta eşti chemat s'o deschizi. Fi dar omul epocii. Fă ca legea să biruiască arbitrarul. Fă ca legea să fie tare. Iar la Măria Ta, că domn, fi bun şi blând, fi ban, mai ales pentru aceia, pentru cari mai tod domnii trecuţi, au fost nepăsători sau răi". ...Au urmat de atunci: independenţa, regalitatea şi războiul cel mare, in care, printr’o minune neaşteptată,, s’a realizat dintr’odată visul cel mare: unirea tuturor românilor, de la Nistru până la Tisa. Pentru ca această Unire să fie posibilă, două împărăţii mari, trebuiau să se prăbuşiască şi, după orice prevedere umană, dacă prăbuşirea lor finală, prin propriile lor greşeli, era sigură, tot atât de sigur părea, că numai pe rând se vor prăbuşi, că deci numai pe rând marele ideal al poporului român, unirea lui completă în graniţele unui singur stat, putea fi realizat. Puteam merge la drepata, pentru a încerca realizarea idealului la stânga. Puteam merge la stânga, pentru realizarea lui la dreapta. In orice parte ne-am fi dus însă, primejdii mari ne pândeau. Cine poate să ştie ce aspect ar fi luat Europa, dacă steaua cea bună a României — care nu-i un factor ştiinţific, dar în cazul acesta a existat cu adevărat — nu ar fi dărâmat odată cu monarhia habsburgică şi pe cea a tarilor. Ce a urmat a fost perfect logic. După prima Unire, am avut prima împroprietărire a talranilor. Prima Unire a fost un dar făcut de cei de sus, a doua o cucerire a masselor. După cum prima împroprietărire a fost urmarea numai a unei încercări ideologice a unei părţi a clasei dominante, pe când a doua a fost câştigată pe câmpul de război, pe care sângele românesc a curs în valuri. Dar, dupăprima Unire, conducerea ţării a revenit într’adevăr oamenilor noui, cum dorise Krigălniceanu. Perioada ce a urmat Unirei definitive, nu a avut aceleaşi şanse. Cei cari au dus« ţara la iztopda Unirii, au dat reforma agrară şi votul universal, — dar s’au speriat, s’au temut de propria lor operă, căcî nu erau oameni noui, ci oamenii cei vechi, cari vedeau realizat în politica internatonală maximul ce visase generaţia lor şi nu mai aveau elasticitatea necesară, pentru a putea prezida la vremea cea nouă. La 1859 Kogălniceanu enunţa, ca un postulat al generaţiei de atunci: „fă ca, legea să biruiască arbitrarul, fă ca legea să fie tare”. Aproape şaptezeci de ani după aceasta, după ce poporul român a realizat atâtea fapte măreţe, al căror merit revine desigur şi celor cari l-au condus, fără îndoială că după cea mai bună ştiinţă şi conştinţă a lor, revendicarea lui politică esenţială rămâne aceeaşi legalitate! Legea să ia locul arbitrarului, legea să fie tare. — Iată cea mai revoluţionară dorinţă a poporului român, şaptezeci de ani după prima Unire, zece ani după cea de a doua şi definitivă. Poziţia statului român în Europa, în lume, este aşezată. Poporul român este, din punctul de vedere al revendicărilor teritoriale naţionale, saturat in graniţele sale etnice şi naturale. Dar politiceşte el nu este liberat şi rangul său între popoarele civilizate nu poate fi socotit asigurat, câtă vreme respectarea drepturilor ce-i dau Constituţia şi legile, nu aintrat în sângele tuturor. Unde legea e o minciună, nu poate fi sănătate morală şi nici putere politică. Se vorbeşte mereu de nevoia de a consolida Unirea cea mare. Dar nu-i decât un mijloc pentru aceasta: înstăpânirea legalităţii. Ca ea să se facă fără zguduiri, prin înţelegea necesităţilor vitale ale naţiunii şi statului, cari o reclamă, iată ce trebue dorit în această zi amintitoare de atâtea momente culminante ale istoriei României, B. Efrănișteanu NAZBATII IN JURUL MISTERULUI Leul nostru a început să dea din coadă bucuros că i se asigură stabilizarea. Cercurile guvernamentale, însă, nu pot da din coadă pentru că se zvonește că s'ar facei stabilizarea fără împrumutul extern. Asta însemnează că menge greu cu împrumutul și prin urmare partidul stă rău cu stabilizarea la guvern. KIX. CARNETUL NOSTRU IDEEA UNIRII In bucuriile pe care poporul românesc şi le îngădue oficial, sărbătoarea din ziua de 24 ianuarie este o adevărată cântare a cântărilor. Mai sus, preţuită decât celelalte prilejuri de bucurie obştească, ea comemorează laolaltă etapele succesive ale unei mari realzări istorice. Unirea Principatelor mai întâi, unirea provinciilor desrobite mai apoi, la un loc. Și tocmai această multiplicare a faptelor comemorate, ridică parcă sărbătoarea în regiunile mai inalte ale ideii pure. Omagiăm festiv ideea abstractă de unire. E, desigur, unul din factorii cei mai fecunzi ai ieşirei societăţilor omeneşti din haosul sălbăteciei până la aşezirile civilizaţiei de care ne bucurii. Bietul om is’a închinat mereu unei forţe cu virtuţi magice. Ir literatura a proslăvit-o în toate ţările, de la Esop care o releva în tnunchiul de nnele cu atâta mai puternice decât fiecare nueduse în parte, până la bolovanul de pe vremea lui Moş Ion Roată pe care nici un om nu-l putea clinti din lor dar pe care braţele întovărăşite îl mutară ca pe o nimica. Sociologul Letourneau se minunează în faţa sprijinului pe care l-a găsit la ea omul social, şi-i hărăzeşte un adevărat imn de slavă. Pilduirea lui poetică vorbeşte de un stejar falnic, izolat în mijlocul unei câmpii, dar frânt totuşi de urgia Iaa* «aa ftA m 4 Vl it tI 1T _ tui tUUCi 4J.ci.pi CtOXJAUOt ytj 1/Uua j uuit rea, care înalţă copac lângă copac— fie chiar şi mai bicisnici — stă dârză şi se împotriveşte victorioasă furiei elementului. Din această parabolă, încheem pentru folosirea unirii in viaţa socială. Omul insă uită prea lesne virtuţile cu adevărat miraculoase ale acestui factor esenţial de siguranţă şi de progres. Noroc că 24 ianuarie, cu realizările politice pe cari le comemorează, vine să-i amintească anual de posibilităţile ei nenumărate în toate domeniile vieţii sociale. De fapt, sărbătoarea oficială a zilei de 24 ianuarie creşte considerabil în însemnătate, dacă proslăvește ideea abstractă aunirii în afară de actele istorice pe cari le comemorează, E. N. NOTE UN ZIAR liberal din provincie, vorbind despre întrunirile politice, — spune intre alte: Intrunirle politice ale partidului nationcl-ţărănesc nu, au nici darul de a fi măcar revoluţionare. Cu toate acestea, n- ar fi nici um păcat dacă s’ar interzice odată şi pentru totdeauna întrunirile cu caracterul celor ce le fac naţional-ţârăniştii". Noroc că nu-i prim-ministru directorul ziarului cu pricina, care-i de părere că şi întrunirile „ce nu au nici darul de a fi măcar revoluţionare" trebuesc interzise. Mai bine sub d.. G. Duca... Mai bine sub d. Tătărescu... * UN ilustru numismat s’a ocupat, 7/1 A r'/t/Jomîsi îm mpăi'niri') o* * •WMiA.WHtt'Mi MUC J/WW tfj J «•(’ OP UI'&I t/ din Paris, despre monedele noastre vechi. Gratie d-lui Vintilă Brătanu acestea sunt singurele noastre monede care prezintă vre-un interes... MEDICUL DearhoH spune că modele tubeicidizează pe femei. ...Dar şi pe bărbaţi. Vrem linişte, vrem pace Ungaria lui Horthy a aruncat hatului general al Ligii Naţiunilor note identice, cerând ca Ungaria să fie chemată la respectul tratatelor. Demersul se va face în numele păci** vrem linişte şi pace, pentru ca siuaţia creată de război să poată fi temeinic consolidată.— să ne putem bucura în sfârsit nesupărati de rodul îngrăşat cu sânge si lacrimi Vrem linişte si pace, spre a porni senini pe calea progresului si să ne tămăduim deplin rănile ce am suferit. iarăşi scânteia nelinistei în Europa, unul din numeroasele transporturi clandestine de arme pentru Budapesta a fost descoperit de curând la frontiera austriacă. Un transport enorm pentru o tară mică ca Ungaria de azi și care a demascat până la evidentă adevăratele intentiuni ale guvernului ce flutură mereu ramura de măslin. Cercetările ce s’au făcut în legătură cu acest transport clandestin de mitraliere au dovedit că de mult Ungaria se înarma prin contrabandă, în loc de portocale şi lămâi, de măsline şi smochine, Budapesta aducea arme, mitraliere şi muniţii. Pentru ce aceste înarmări febrile? Ce urmăreşte cu ele regimul magnaţilor feudali? Răspunsul s impune dela sine: şansele acţiunii rolhermeriste au scăzut, speranţele contelui Bethlen în izbânda ei s’au micşorat. Şi atunci acţiunea revizionistă trebuia pusă pe alt temei, pe temeiul ameninţării înarmate. Şi de aceea armele şi mitralierele au început să sosească. * S’a dovedit, prin urmare, încă odată şi cu prisosinţă, că regimul reacţionar din Ungaria constituie, în orice împrejurare, o primejdie sfuoasa pentru pacea Europei, ,în special pentru a Europei centrale. Şi pentru că regimul acesta nu poate fi înlăturat prin altă voinţă decât a Ungariei însăşi, datoria vecinilor direct ameninţaţi. — în primul rând, — şi în doilea rând al marilor puteri, s’au pus în slujba păcii , prin v.. rterea statului quo, — este de a lua regimului Horthy posibilitatea de a continua cu aceste înarmări clandestine. Iar mijlocul pentru atingerea acestui scop de interes general este la îndemână. Liga Naţiunilor, această garantă a păcii, care mai are şi sarcina de a controla Ungaria ca să mi se inaraneze, trebuia să inntervie. * Şi totuşi nu s’a produs încă nici o intervenţie. Liga Naţiunilor a refuzat să se sesizeze singură. A aşteptat şi încă aşteaptă ca cei direct interesaţi, statele Micii înţelegeri să facă primul pas, ele să ceară Ligii Naţiunilor ca să intervie în sensul stabilit de tratate Astfel intervenţia se amână mereu stabilul preşedinte de consiliu din Budapesta manevrează, dându-şi silinţa să acrediteze aparenţa că în sânul Micii înţelegeri ar exista nepotriviri de vederi tocmai în această chestiune. Străduinţa contelui Bethlen e ajutată de o dezagreabilă fatalitate, căci după spusa cercurilor oficiale de la noi, tratativele dintre București-Praga-Belgrad ar merge greu, pentru că ar lipsi din tară titularul departamentului externelor. Si de aceea întârzie un demers ce ar fi trebuit să se producă de mult, imediat după descoperirea contrabandei de mitraliere. El era așteptat, — ca ceva foarte firesc, — de toată lumea, chiar şi de Ungaria. Totuşi se mai pertractează, deşi fiecare zi pierdută astfel slăbeşte eficacitatea demersului, — care totuşi trebuie să se producă — zdruncinând în ochii multora, chiar acum, în toiul ofensivei rothermeriste, credinţa în unitatea masivă a zăgazului ridicat la Mica înţelegere în fata tendinţelor, pe cari le urmăreşte, în chip evident, regimul horthyst In fata ameninţării directe, orice organism viguros reacţionează prompt — spun inamicii Micii înţelegeri. — şi nu-şi pierde un timp preţios în chestiuni de detaliu... * Sperăm că duşmanii Micii înţelegeri se înşală, şi dorim ca aceasta să se dovedească. După ultima ştire, demersul mult aşteptat se produce astăzi: reprezentanta Micii înţelegeri vor înmâna secreta fii" ii iilíBi¥frirTliiiTTIiTTTiligiTln~UirOT iTTSiSiiii Ungaria lui Horthy trebue împiedecată, prin toate mijloacele, de a deveni un depozit de pulbere şi arme, gata oricând să aprindă iarăşi văpaia crâncenă a războiului. De aceea dorim ca demersul ţărilor din Mica înţelegere să fie astfel redactat, încât să nu-şi greşească scopul. Dar nu numai interesele speciale de vecini hărţuiţi, ci marile interese ale lumii, dornică de pace. Uviu P. Nasra In sfârşit, România a intrat în rândul ţărilor civilizate ! E drept, n’avem încă băi populare, apartamente confortabile, străzi bine pavate, biblioteci la îndemâna celor mulţi. E drept, în satele noastre sunt încă prea mulţi analfabeţi şi pelagroşi. E drept, uzul furculiţii constitue încă un act de bravură pentru mulţi şi sunt destui cei care-şi fac manecură numai ca să se poată scobi mai comod cu degetul în nas... Dar toate acestea sunt mici, neînsemnate detalii. Avem principalul, avem ceia ce caracterizează o civilizaţie rafinată: avem morfinomanii şi cocainomanii noştri... Bietul Caţavencu! Acum abia patru decenii, modest în idealul lui cerea „s’avem şi noi faliţii noştri*'... Unde este simpaticul ,/ultraprogresist", să plângă de bucurie fiindcă de mult i-an depăşit modestul ideal, de mult am atins culmile civilizaţiei ?... Se vorbeşte stăruitor şi pretutindeni despre această descoperire a parchetului. Deşi o veche experienţă m’a învăţat că lucrurile despre care se vorbeşte stăruitor şi pretutindeni nu există (de pildă, diversele glorii unanim recunoscute), cred că traficul de stupefiante există cu adevărat, e prea caracteristic românesc, ca să mă pot îndoi. Am auzit chiar că în noul cod penal se vor înscrie pedepse aspre pentru negustorii şi consumatorii de morfină şi de cocaină. Şi că, până atunci, vom avea o lege specială , pe care o pregăteşte ministerul sănătăţii publice, pentru prohibirea stupefiantelor. Sunt prea bun cetăţean, ca să nu aplaud aceste măsuri din toată inima... Mărturisesc chiar că sunt profund emoţionat de grija şi de graba cu care se iau aceste măsuri. lumea bună" — căci numai lumea bună" consumă stupefiante — se bucură de o particulară atenţie din partea organizaţiei noastre de stat. O mie de oameni „bine" care aspiră cocaină şi-şi injectează morfină sunt mult mai interesanţi, pentru legiuitorii noştri, decât sutele de mii de oameni de rând care mor de pelagră, sifilis şi oftică. Ce vreţi? Trebue să ne conservăm elita... Mai ales că, în speţă, e vorba de o elită de dată foarte recentă ! Căci —cel puţin aşa se afirmăîntre cei ce au fost dovediţi că-şi procură visul cu ajutorul drogurilor interzise, nu figurează nici un nume vechi, nici un scoborîtor al unei familii cu trecut, nici unul care să poată spune că s’a refugiat în paradisul artifical al morfinei şi al cocainei după ce strămoşii lui — în decursul veacurilor — au epuizat cu rafinament gama complexă a senzaţiilor nouă. Numai toţi au intrat în elită foarte de curând şi, în orice caz, sunt prima generaţie care suportă gheaţa fără dificultăţi şi si înoadă cravata cu o aproximativă uşurinţă... Ei bine, această elită proaspătă, fragedă — trebue conservată, trebue păzită de primejdia stupefiantelor. Să-i facem deci, una, două sau mai multe legi! * Decât, cred că nu în aceste legi stă remediul. De când lumea, oamenii au căutat să înfrumuseţeze viaţa. Şi singura înfrumuseţare a vieţii — e visul. Prin nu ştiu ce stranie întâmplare, cei mai pătimaşi căutători de vise sunt tocmai aceia a căror viaţă — chiar fără vise — e destul de frumoasă, în frumoasa ei realitate. Săracul, care se zbate în triviala lui mizerie, nu caută visul cu atâta patimă, — ca bogatul, care trăește în lux... Cei vechi căutau visul în vin. Au născocit chiar, un zeu — Bachus — (poate cel mai simpatic dintre zei) care răspândește în jurul lui veselia sănătoasă şi onestă. Dar au venit, după aceea, cei rafinaţi, cei sensibili! Au venit esteţii, pentru care vinul este ceva vulgar, ceva comun. In locul vinului, au apărut licheuturile rare, parfumate şi colorate. In locul simplei băuturi naturale, care purcede de-a dreptul din pământ şi din soare, filtrată doar de butucul de viţa, — au apărut băuturile fabricate în alambicuri încâlcite— Bachus,— divinul şi onestul Bachus, — a fost învins de marii fabricanţi de licheur... Dar esteţii nu s’au oprit aci De la băuturile creiate după reţetă (ca o doctorie ameţitoare), — au trecut la morfină si la cocaină... D. X bea... — C’est dégoutant! D. Y. la „coco“„. — C’est chic! E vremea să ne întoarcem la bătrânul, la patriarhalul Bachus. E vremea să-l reabilităm. Statua lui căzută la pământ si peste care au curs ploile cerului si au crescut bălăriile pământului, — s’o ridicăm cu pietate şi s’o înălţăm iarăşi pe soclul astăzi vacant. Fata jovială şi surlzătoare a vetustului zeu ne va privi cu aceeaşi bunătate, cu aceeaşi îngăduinţă, cu aceeaşi iertare. Căci Bachus e un om de treabă... Iti vinde produsele firmei lui, ieftin. In orice caz, infinit mai ieftin decât negustorii clandestini de coco. Si nu-ti face prea mult rău cu produsele lui! Licoarea lui — atunci când este naturală — iti da o senină voe bună. Te face gmn’eros. (Citiţi continuarea in pag. Il-a). SIMPLE INSEMNARI Bachus si negustorii de „Coco“ de Tudor Teodorescu-Branişte In lumea otrăviţilor Multă sănătate şi vigoare trebue să fie In omenire pentru ca, supusă cum este in mod intens şi permanent la o sistematică otrăvire, ea găseşte totuş mijlocul să se Înmulţească şi să propăşească, chiar fiziceşte. Supuneţi la acest regim numai câteva generaţii in lumea leilor, a tigrilor, elefanţilor, balenelor şi altor animale puternice, şi specia va fi cu siguranţă distrusă complect. Omul insă rezistă in mod extraordinar la otrăvurL Căci nu numai prin cocaină, opiu, eter şi altele la iei se intoxicheazfi eL Astea singure ar fi o floare la ureche, şi dacă ne emoţionăm din când in când e doar numai prin producerea de victime cari interesează prin frumuseţea, tinereţea, averea şi rangul lor social. Dar cine se gândeşte că zilnic o Întreagă populaţie, aproape toată populaţia unei ţări se otrăveşte cu alcool ! Sunt sate în România, şi nu puţine, cari consumă anual mai mult alcool decât pâine, haine şi ghete la an loc. Cincisprezece miliarde anual se cheltuesc pe spirt, otravă groaznică a trupului, a minţii, a moralului Încă vreo două miliarde merg pe tutun, alt Stupefiant, altă otravă, in special a nervilor. Ce Înseamnă faţă de acestea consumaţia cocainei, opiului şi eterului ? Plus că cei ca se otrăveste a cdL-klec fi în urmă suffit elemente puţin interesante, detracaţi, gunoaie a căror eliminare din corpul social nu constitue nici o pagubă. Alcoolul insă stinge puterea cea mare şi cea vie a naţiunii. Evident, concluzia nu poate fi ca să lăsăm pe cocainomani să-şi facă de cap. Trebuesc luate măsuri şi preventive şi represive în această privinţă. Sperăm că se vor lua. Să nu uităm însă şi de plaga cealaltă, de plaga Înspăimântătoare care roade şi minează măduva ţării, massele de producători, nodul vital al neamului. Am crezut că sub impresia produsă de scandalul cu stupefiantele, să profităm şi să atragem atenţia celor în drept şi asupra alcoolului, stupefiant Îngrozitor şi pe o aşa de largă cale ! Index FĂURITORII UNIRII CUZA VODĂ Glose politice... D-rul Cazacu A fost numit zilele acestea secretar general la sănătatea publică. Enunţarea faptului şi e suficient pentru cei care-l cunosc. Pentru marele public, vom spune doar atât. La secretariatul general al minierului sănătăţii publice vine un or., care a debutat ca medic de plasa şi a trecut prin întreaga filieră a serviciului nostru sanitar. S-a achitat admirabil de însărcinările încredinţate. Este sigur clar că, prin d-rul Cazacu, ministerul sănătăţii publice va câştiga enorm, in ce priveşte o bună, conştiincioasă şi corectă administraţie. Dar nu numai atât! D-rul Cazacu reprezintă un nume,in lumea desrobirii Basarabiei şi o conştiinţă din punctul de vedere al politicii. Conducerea unui departament, ca acel al sănătăţii publice, unde, în mod constant, s’a făcut, fatalmente, multă politică, va fi un câştig prin contribuţia de muncă şi pricepere a acestui om neinfpientabil politiceşte. Şi acum un amănunt sugestiv: d-rul Cazacu este medicul de plasă pe care defunctul Mitiţă Sturdza l’a destituit pentru că făcea o politică ostilă „marelui amic dela Noră,"—adică era amice acela care, de pe atunci, întreţinea propaganda românească în Basarabia. Azi d-rul Cazacu, tot sub liberali, este numit secretar general de minister! Evocarea faptului scuteşte de comentarii.D. Gr. Trancu-Iaşi D. Gr. Trancu-Iaşi a păţit-o. A voit să vorbească la o întrunire publică şi a fost oprit de un plutonier de la jandarmii rurali. Un fost ministru — fost, nu mai departe decât acum un an — împiedecat de a vorbi de către un plutonier, în plin Bucureştii, — iată un lucru care nu-i tocmai lipsit de savoare!.. Regretăm cele întâmplate d-lui Trancu-Iaşi şi nu pregetăm de a protesta în potriva abuzului comis de subalternul d-lui general Davielogiu. Decât un lucru. Ni se anunţă că a protestat d. Tranai şi că ar avea de gând să se adreseze şi regentei. Un fost ministru averescan protestând in potriva abuzului jandarmilor, asta-i mai mult decât nostim. Cum? Nu ştie d. Gr. Trancu-Iaşi ce au poftt, de la jandarmi, mulţi alţi foşti miniştri, în timpul guvernării averescane? Nu ştie d. Trancu că doi foşti preşedinţi ai Sfatului Ţării din Basarabia au fost ţinuţi arestaţi 48 de ore, fără mâncare, pentru crima de a fi voit să ţină o întrunire publică ? Nu ştie d. Trancu că d. Sergie Niţă ,pe atunci ministru, a trecut prin localitatea unde s’au operat arestările, a fost pus în cunoştinţă de aceste arestări şi n- a crezut de cuviinţă să intervie pentru a curma abuzul? încă odată regretăm că d. Trancu a fost oprit să vorbească. Dar in calitate de averescan d sa cu greu ir putea provoca indignarea publică,inpotriva scandalosului abuz al plutonierului de jandarmi CHESTIA ZILEI ILUZIA O. C. ARGETOIANU.— Oare cura ministerialii de câteva luni, mi-a refăcut pumnul ? .Poet uitat pe nedreptul“. Aşa îl caracterizează unul dintre colaboratorii Enciclopediei publicate de Dr. C. Diaconovich din însărcinarea şi sub auspiciile Asociaţiunii pentru literatura română şi cultura poporului român. Şi, după ce (în tomul II al Enciclopediei, Sibiiu 1900, pag. 106, coloana I) citează lucrările lui Dăscălescu: Zorile şi Scrisori din tearaîntărească — versuri tipărite la Iaşi în 1854—1856, — anonimul bio-bibliograf urmează: „Poesiile sale sânt mai ales satirice, cu deosebire cele din al doilea volum. Cele şese scrisori ţintăraşti conţin o discuţie politică intre Cinci-Ţinţari, reprezentantul protipendadei, boerimii, şi Hafiz-ţinţarul, reprezentantul tinerimii desgustate atât de ideile trecutului cât şi de mijloacele întrebuinţate de demagogi şi de feluriţii ipocriţi politici". Da, a fost un nemulţămit. Muza lui s’a arătat puţin, foarte puţin desmierdătoare. O singură dată i s’a întâmplat să laude; şi. Dumitru Dăscălescu, surprins el însuşi de acest lucru, a încercat să explice (nu zic: să scuze!) abaterea lui de la drumul de până atunci. Deputaţi ai ţării mele, vă urez cu înfocare! Ca să laud eu, atare lira mea am acordat Insă fapta-i prea sublimă, ziua asta e prea mare, Şi virtuţile frumoase, totdauna am cântat. Vin, deci, muza mea română, Să cântăm vesel, uşor. Sub un cer ce se'nsenină. Un mai dulce viitor. Azi. Românul dovedeşte Că'n sfârşit s’a deşteptat Şi că ’n faptă 'nvredniceşte Libertatea ce-a visat. Ziua prea mare — de care-i vorba în aceste versuri — este ziua „moldovenească“ de 5 Ianuar 1859 (o precursoare a zilei munteneşti 24 Ianuar acelaş an). Fapta prea sublimă e: alegerea lui Alexandru loan I ca Domn al Moldovei. „Deputaţii ţării mele“ erau, pe atuncea, numai deputaţii unei ţărişorii, ai unui principat, nu încă ai Principatelor-Unite. Dar înainte de 5 ianuar au fost alte zile, când neliniştea stăpânia. (Citiţi continuarea în nas. II-a). DIN LITERATURA UNIRII Un cupletist şi slujbaş al lui Cuza Vodă Dumitru Dăscălescu . FĂURITORII UNIRII MIHAI KOGĂLNICEANU