Adevěrul, februarie 1928 (Anul 41, nr. 13534-13558)

1928-02-02 / nr. 13534

ANUL 41 No. 13534 * * Joi 2 Februoarie 1928 6 pbigini Adevăr FONDATOHT • AL. V. BELDIMAN 1888—1897 .FUNDATURI: CONSTA­MHILE 1897-1928 ABONAMENTE. 750 lei pe un an. 380 lel pe 6 luni. 200 lei pe 3 luni. In străinătate dubla Lei 3 BIROURILE: tou urești, Str. Sărindar No. 7—9—11 Era«awciga Br­ asayj.­.iLMaM Comerţ naţional e acela care aduce folos ţării, iar capital naţional acela care-i sporeşte^ bogăţia, şi nu importă de unde vine capitalul, după cum nu interesează cine trage căruţa, ci acela care ştie cum să rămâie întrânsa. ^ iorga Avertismentul D-nii Duca şi Franasovicî s’au ostenit ieri, unul la Cameră, celă­lalt la Senat, ca să micşoreze ma­nifestaţia cetăţenească dela Iaşi. Şi anume — fiindcă există multe feluri de micşorări — dumnealor s’au os­tenit s’o micşoreze numeric. Va să zică nu vor fi participat chiar atâţia cetăţeni, ci cu­ unul, cu doi sau cu trei la sută mai puţini! Din partea unor bărbaţi atât de gravi, lucrul e prea de tot umoristic. Să ne întoarcem la fata serioa­să a chestiei. Ar fi de pus o Între­bare: până când vrea partidul libe­ral să forţeze situaţia, rămânând la putere in­potriva voinţei massei ce­tăţeneşti, d­ar exprimată de câte ori g’a ivit prilejul, exprimată în toate formele, Inclusiv cea electo­rală? Campania de răsturnare a înce­put De fapt, este prima de acest fel, după războiu. Ea nu poate să nu ducă la rezultatul urmării In această privinţă nu tncape nici o îndoială. Este numai de văzut dacă va fi nevoie de un efort mai mare sau mai mic. Din punctul de vedere al felului clasic de a înţelege luptele politice, ar fi de dorit ca ambele tabere să-şi puie in joc toate forţele, să se răz­boiască cu toată înverşunarea şi cu toată vitejia, până când unul din beligeranţi va fi răpus. Astfel pri­vind lucrurile încăpăţânarea libera­lilor de a se menţine la putere ar fi legitimă şi lăudabila. Noi ţinem seama însă că, totuşi, nu trăim incă In condiţii normale. La noi rănile lăsate de războiu s’au vindecat mai puţin decât ori-unde, ba putem spune fără teamă de exa­gerare că unele din ele s’au mai şi agravat. Ceea ce pretutindeni s’a numit refacere la noi de fapt nici n’a Început încă. De aceea pentru noi timpul e foarte preţios: tocmai fiindcă l’am risipit atât de mult zece ani in şir, e nevoie acum să-l eco­nomisim cu cea mai mare zgârcenie. Iată de ce nu privim cu plăcere eventuala lungire a fazei de luptă. Cura sfârşitul este sigur şi în afară de orice Îndoială, credem că ar fi bine să vie mai repede. Energia ca­re ar trebui cheltuită in luptă, am­bele tabere ar face mai bine să şi-o păstreze pentru acţiunea pozitivă de mâne. Zicem ambele tabere, pen­tru că ne inchipuim ca lucru de sine inteles că regimul de mâne, cel ie­şit din viitoarele alegeri libere, va fi un adevărat regim democratic şi parlamentar — civilizat — care va îngădui şi opoziţiei partea ei pozi­tivă în opera de guvernare. A su­praveghea, a critica, a controla ac­ţiunea guvernului, impiedicând-o astfel dela abateri — rolul adevărat al opoziţiei, acolo unde se face po­litică adevărată — este operă po­zitivă. In regimul sub care trăim dela războiu încoace, — regim cu desă­vârşire fals — nici guvernul nu-şi face datoria, nici opoziţia nu şi-o poate face. Este falimentul politicii şi ar putea duce numai la nenoro­cirea ţării. Trebuie să ne întoarcem la viaţa adevărată, singura care va îngă­dui refacerea şi consolidarea. Cu cât se va face mai curând, cu atât va fi mai bine. De aceea ar fi preferabil ca tabe­rele beligerante să nu mai întârzie într o luptă devenită în tot cazul inutilă. Guvernul ar proceda înţelept, dacă ar da ascultare avertismen­­tului de la Iaşi, retrăgându-se pur şi simplu. _ ___Ad. NĂZBÂTII TOT AVERESCANKi­ „îndreptarea“, atacând pe naţio­­nal-ţărănişti, face uz de zicătoarea poporană: „Vorbă multă, treabă pu­­tină“.­­■•In schimb averescanii — ca să întrebuinţăm şi noi o ziditoare: „tac si fac”.... Kix. GLOSE POLITICE... Autoritate La Camerti,­eri, discuţie dacă a fost sau nu, multă­­lume la întruni­­rea naţional-ţărănistă de la Iaşi. Discuţie puerilă in fond, şi hazlie pentru cei ce au fost de faţă. În fond, polemica rta era intere­­santă fiindcă, ,cum am mai spus-o nu întrunirile decid de popularitate. In această privinţă există un com­­plex întreg de fapte si stări de lu­cruri, care culminează in glasul urnelor. Dar altceva interesează. Este de­­sinvoltura cu care se fac unele afir­mări de la înălţimea băncii ministe­riale. In alte părţi, membrii guver­nului sunt conştienţi de ceia ce da­torase situaţiunii pe care o ocupă şi demnităţii lor proprii. Deasemenea în orice altă­­ard din lume, miniştrii sunt preocupaţi de efectul pe care greutatea cuvântului lor îl va avea asupra cugetului mulţimei. Or, pen­tru oamenii noştri de guvern, a­­ceastă preocupare nu există. Con­secinţele, in ce priveşte autoritatea consilierilor tronului şi a vieţii par­lamentare in genere, se văd. Lu­mea nu mai crede. Aceste reflectiuni ne-au venit in minte când l’am auzit, ori, pe ă. subsecretar de stat Franasovici, a- Urmând că a fost putină lume la în­trunirea de Duminică de la Iaşi. Ce vor zice acei cari au luat parte şi e­ a văzut aspectul sălilor de întruni­re ? Ce încredere mai pot avea a­­cei cetăţeni, când, după cele ce au văzut, ascultă astfel de aprecieri? Şi ce încredere, iu genere, mai pot acorda cuvintelor ministeriale, când de la înălţimea băncii ministeriale se fac astfel de afirmaţiunti? înţelegem să se discute eficacita­tea acestor întruniri, efectele lor politice, dar faptele în sine, aceasta es ! Chiriile actibila problemă a chiriilor a fost din n­ou ridicată la Cameră, de astă dată de către un membru al majorităţii, d. Ionel Dumitrescu. Este, într-adevăr, uimitoare uşu­rinţa de procedare a acelor cari au dus la libera transacţie şi pentru locuinţe. Efectele la 23 Aprilie vor fi — de se va pune legea în aplicare — atât de extraordinare, în­cât nu există altă explicaţie pentru uşu­rinţa cu care au procedat averes­­canii decât faptul că, pu­şi in slujba clasei proprietarilor, ei n’au mai fost in măsură să vadă realitatea. Chestiunea aceasta­ — pe care am mai discutat-o şi o vom mai desbate — este gravă şi pentru ca­pitală — tinde, totuşi, s’a construit mult. Pentru provincie, însă — un­de nu s’a construit — libera tran­zacţie devine pe ziua de 23 Aprilie, pur şi simplu o catastrofă. Aceasta, intre altele, fiindcă data introducerii liberei,tranzacţii la lo­cuinţe coincide şi cea mai gravă din crizele financiare şi economice prin care a trecut vreodată ţara. Nu există bani. De unde să plăteas­că oamenii chiriile imense care se pretind ? O cercetare serioasă a proble­mei ar dovedi lesne că la multe fa­limente a contribuit şi chestiunea enormelor chirii plătite, din ziua când s’a introdus libera tranzacţie ’a prăvălii. Iji comerţ, consecinţa a fost falimentul. In viaţa socială con­secinţele liberei tranzacţii pot fi mult mai teribile. Guvernul, a cărui primă datorie este să prevadă, să ia aminte. --- ---— Sever Pentru proteguirea chiriaşilor Un deputat majoritar a reamintit eri in Cameră, guvernului că există o problemă a chiriilor. Mai deunăzi, chiar şi un membru al guvernului adus in discuţia consiliului de mi­niştri gravitatea problemei chiriilor, in preziua datei fatale, când expiră legea in vigoare. Cu toate acestea, zilele trec fără ca guvernul să dea dovadă că e preocupat de soarta ce­­lor ce sunt hărăziţi aşa numitei li­­bere transacţii. In realitate nu poate fi vorba de liberă transacţie atunci când sunt zeci de solicitanţi de fiecare lo­cuinţă liberă, după cum nu putea fi vorba, in timp de război, de concu­renţă liberă la preţul pâinii, câtă vreme nu era Îndestulătoare pentru toată lumea. Or, in privinţa locuin­ţelor, cu toate c’au trecut zece ani de la război, suntem nevoiţi să facem incă gospodărie de război. Nu se poate renunţa la proteguirea chi­riaşilor nevoiaşi, atâta timp cât lipsa de locuinţe este atât de mare in cât, în mod firesc, proprietarii vor putea dicta preţuri pe cari chi­­riaşii nu sunt în stare să le plă­tească. Puţinul ce s’a construit in ultimii ani n'a contribuit cu mult la uşura­rea crizei de locuinţe pentrucă imo­bilele noul, au toate chirii prea mări pentru veniturile populaţiei cu mijloace restrânse. Şi tn această privinţă vina este Întreagă a 8« ▼ernulul, care n’a ştiut să vină cu măsuri potrivite pentru încurajarea construcţiilor. Ba chiar a crezut ni­merit să facă şi în această privinţă nenorocita politică de îngrădire a capitalurilor străine şi de excesivă proteguire vamală a industriei ma­terialelor de construcţie. Lipsa de capital, scumpetea materialelor de construcţie şi dobânzile mari fac extrem de costisitoare construcţiile noui, aşa în­cât chiriile acestora sânt, în mod firesc inabordabile chi­­riaşilor cu venituri modeste. Numai atunci va putea guvernul să păşească la normalizarea rapor­turilor dintre proprietari şi chiriaşi, când, prin încurajarea construcţiilor va fi creat un echilibru normal in­tre cererea şi oferta de locuinţe sau cel puţin, distanţa dintre veniturile populaţiei nevoiaşe şi preţul chirii­lor nu va fi atât de exorbitantă ca acum. In combcţiunile actuale, libera tran­­sacţie ar constitui o lovitură prea grea pentru majoritatea populaţiei şi nu putem crede ci guvernul nu va cântări cum se cuvine ditetele i­­nnevitabile ale unei asemenea mă­suri ! B. F. Note de la manifestaţia ieşene Pentru ţară şi contra asupritorilor Dublul efect: massa şi conducătorii * majorităţi a celor din vechiul re­gat. Aceasta înseamnă că nu tre­buie să pătrundă în sufletele noa­­stre nici o umbră de regret pentru marea operă a Unirii Amărăciunea s’o avem fată de asupritori, nu fată de tară. Unirea, făcută pe vecie, trebuie consolidată, dar tara tre­buie scăpată de asupritori şi uzur­patori. Acest lucru II vom face. Vă vom cere jertfe, la nevoie şi jertfe de viaţă, dar şi noi vom şti să ne jertfim în fruntea voastră”. Au răspuns diferiţi asistenţi. In­tre alfii d. Zipstein, Secretarul parti-,­dului din Tighina, un luptător al par­tidului, cunoscut în toată Basarabia prin persecuţiile pe cari le îndură şi Prin tenacitatea ce Ii opune. In fie­ce săptămână petrece o noapte sau două la jandarmerie. E mereu şica­nat, hărţuit, bătut, dar el rămâne pururea­ în fruntea ‘luptătorilor na­­ţional-ţărănişti din partea locului, trăieşte în mijlocul, ţăranilor şi a­­ceştia fac zid în jurul lui. .JPun, la dispoziţia d-voastră domnule preşedinte, a zis Zipstein, viaţa mea. In orice moment, ori cân­d voiţi. Cu o condiţie insă. Nu voiesc să se poată spune cum­va: eul a fost ucis fiindcă a uneltit contra Sunt gata să mor. Cu ordin expres M şefului meu, ca să se ştie că am murit f-* lupta pen­tru desrobirea neamului -omâ-In vederea luptei extra-parlamer­­­tare, partidul nafional ţărănesc si-a mobilizat pe ziua de Duminică, toa­te organizaţiile sale din Moldova, la Iaşi. In asemenea condiţiuni şi dată fiind extra­ordinara popularitate a acestui partid, era uşor de prevă­zut ce avea să se petreacă Dumini­că la Iaşi. Dar realitatea a întrecut aşteptările. Aceasta o spun toţi a­­ceia cari au avut ocazia să vadă şi ce-a fost in sala Sidoli — mai mare şi mai încăpătoare de cât sala băilor Eforiei, cum şi ce a fost la Elisabeta — căci s’au ţinut două în­truniri, nu una. Pe toţi i-a uimit va­lul de oameni veniţi să asculte cu­vântările înaripate ale conducători­lor naţional-ţăranişti. A reduce sau a contesta impor­tanţa manifestărei de Duminică, ar fi o naivitate sau o nebunie. Şi dacă prima din seria întrunirilor anunţa­te a avut această amploare, la ce proporţii va ajunge „tăvălugul“ când lupta se va fi înteţit ? Pe de altă parte, nu trebuie uitat că prima manifestaţiune, importan­tă în această mare bătălie pornită, s’a dat într’o regiune unde în ulti­mele vremuri populaţia a dovedi't mai puţină rezistenţă civică, mai puţin temperament de luptă, şi un­de— poate tocmai de aceea, libera­lii au organizaţiuni temeinicie şi ca­dre, mai solide. Şi dacă tocmai a­­colo s’a văzut o manifestaţie ca nescri­t cea de Duminică, este lesne de pre­zis ce­ va fi mai târziu şi ce va fi aiurea. Atitudinea guvernului se­­ poate judeca după fapte caracteristice, pe cari nimeni nu le va putea con­testa In judeţ, nu numai că a încercat ^801,­ în oprirea samavolnică a circulaţiei, mişcar­ea­­­beratoare de la ,1848, dar a recurs şi la trucuri prea pu­ţin elegante. Astfel, a fixat pentru Duminică dimineaţa şedinţele com­isiunilor cari revizuiesc impunerile. Tot pentru Duminică dimineaţa a decis distribuirea de porumb şi ce­reale la săteni. In oraş măsurile au fost cam de acelaş calibru. Liberăle au convocat câte o în­trunire publică, la aceiaş oră, la fiecare sector. Prăvăliie au fost lăsate deschise, pentru ca astfel comercianţii să fie reţinuţi acasă. Pentru orice eventualitate co­mercianţii au fost vestiţi că sunt re­­partizaţi la o anumită şcoală, unde are loc o întrunire liberală şi unde comercianţii au fost obligaţi să facă act de prezenţă. . In fine au făcut să se răspândeas­că versiunea alarmantă că va fi scandal. Este drept însă că, în aplicarea acestor măsuri, s’a produs o radica­lă­ modificare- Sâmbătă seară. Din acel moment, în oraş cel puțin, a domnit perfectă libertate şi din mă­surile de ordine n’au rămas decât doar jandarmii rurali, care patru­lau cu baioneta la armă şi întru­nirile liberale unde comercianţii şi funcţionarii publici erau invita­ți în numele comisarului despărţirei­­res­pective. Iar ca abuz se poate înre­gistra doar că agenţii poliţiei au împrăştiat pe fotografi, cari voiau să ia fotografii, în timpul întruniri­lor şi după terminarea lor. De ce a revenit guvernul asupra măsurilor restrictive de la înce­put? A fost oare sentimentul con­ducătorului partidului liberal din localitate, că Iaşul cel puţin trebuie să fie scutit de astfel de mijloace de luptă? Sau a fost sentimentul autorităţilor că ar fi primejdios a în­tinde prea mult coarda? In ce stare de spirit se afla mulţimea, se poate deduce din faptul că Sâmbătă sea­ra, imediat după terminarea specta­colelor de la Sidoli şi Elisabeta, să­tenii au ocupat aceste săli, şi au ve­­ghiat acolo toată noaptea. Precauţia s’a dovedit de prisos, căci în noaptea de Sâmbătă şi în cursul zilei de Duminică liniştea n’a fost tulburată. O dovadă mai mult că pot avea loc întruniri grandioase, fără cea mai mică atingere a ordi­­nei. Una din caracteristicele acestei manifestaţiuni a fost întâlnirea căl­duroasă dintre elementele ardelene şi cele basarabene, acestea din ur­mă cuprindeau reprezentanţi până şi de la Ismail, toţi delegaţi, veniţi pe cheltuiala lor proprie. Interesant, în această privinţă, este ceia ce s-a petrecut la consfătuirea basarabeţiilor, care a avut loc Duminică la 5, la clubul naţional-ţărănist din Iaşi. Se adu­naseră acolo basarabenii într’un a­­devărat congres, neturburat, de astă-dată, de armată și jandarmi. Sosirea d-lor Maniu și Vaida a dat loc la o impunătoare manifes­tațiune, cu atât mai importantă, cu cât până acum se socotea ca lucru notoriu că la basarabeni există oa­recare rezervă­ Discursul d-lui Maniu a câştigat sufletele : „înţelegem amărăciunea voastră, a spus d. Maniu, căci ea este şi a noastră. Dar ea este «î a imensei In sală, mare emoţie. Iar d. Ma­niu strânge cu efuziune mâinile o­­ratorului. Şi subsemnatul spectator atent al­ celor ce se petrece pe sce­nă şi în sală, am viziunea pictoru­lui Rosenthal, tovarăşul de luptă al lui Ion Brătianu şi al lui C. A. R. Zilele acestea am fost vizitate de specialişti străini în materie de fi­nanţe. De sigur că n’au venit din propria lor iniţiativă şi nici n’au fost aduşi într’un scop pur teoretic. Totuşi unul din ei, d. Joze, a ţi­nut o conferinţă publică cu un su­biect ce ne-a fost de-o mare mira­re : Cum trebue să fie un ministru de finanţe într’o democraţie. Ori despre democraţie ni s’au împuiat urechile de vre-o zece ani încoace, cum nu credea să se mai fi făcut în vre-o altă ţară o atât de abundentă şi sforăitoare întrebuinţare a aces­tui cuvânt, iar ministru de finanţe mai activ şi mai priceput ca d. Vin­­tilă Brătianu nu s’a mai pomenit pe nicăeri şi nici când în lume, după faima ce i-au făcu­t-o amicii şi par­tizanii săi. Mai curând deci am fi înţeles ca d. Vintilă Brătianu să fi ţinut o con­­ferinţă cu acest subiect de la care să înveţe ceva şi d. Jeze ca să nu zică că a venit chiar pe de­geaba la noi. Şi cu toate astea, sub oblăduirea d-lui Brătianu ca prim-ministru, ca ministru de finanţe şi ca mare de­mocrat, sub domnia partidului ce­li­niştiţi şi încadraţi de basarabeni s’au ţinut de cuvânt. In principal, obiectivul manifesta­ţiilor studenfim­ii a fost d. Stere. Fruntaşul naţional-ţărănist a fost purtat pe braţe, acoperit de flori, o­­va­gronat la întruniri, condus în cân­tece şi urale, şi iarăşi fiori la plo­caie. Nu e timpului ? şi aceasta un semn a’ Am desprins câteva momente şi câteva fapte. Nu cred să se încerce răstălmăcirea manifestării de Du­minică. Au fost doar atât de evidente faptele ! Şi satisfacţia ce se putea citi pe fetele d-lor Maniu, Stere şi Mihalache, spunea destul de lămu­rit ce a fost la Iaşi. Cât despre efecte, nu facem pro­feţii. Constatăm doar că asemenea manifestări sporesc încrederea în succes a masselor şi înalţă enorm moralul conducătorilor. Cuvântările, in special nota de e­­n­ergică hotărire pentru lupta fără cruţare, dată prin discursul d-lui Maniu, învederează mai bine decât orice, cât de puternic s’a resfrânt şt sufletul diriguitorilor naţional-ţă­­rănişti, starea de spirit a masselor. Scrutator lui mai puternic, mai înţelept, mai cu dor de ţară şi de pricepere pen­tru interesele ei, specialiştii aceştia au venit ca să ne înveţe nu să în­veţe de la noi. . .Să ne instruiască în ce?.Pare-se că în modul de-a înfăptui stabiliza­rea leului. D. Vintilă Brătianu, care era pentru revalorizare, convertit în fine la stabilizare, n’a avut în­credere în ai noştri cari i’au dus pe drumul Damascului financiar. Şi, ca să fie sigur că nu e păcălit din iro­nie sau indus în eroare de igno­ranţi, a recurs şi la specialiştii stră­ini. Iar dacă aceştia au izbutit să-l dăsălească şi să-l convingă, ne în­trebăm unde este faimoasa d-sale faimă de mare financiar ? Ce repede cade tencuiala de pe unii oameni mari ai noştri la prima problemă serioasă ce li se pune ! Experţi în a falsifica voinţa naţi­unii, stau în nedumerire ori de câte ori e vorba de interesele ei cele vitale. Ca mâine ne vom pomeni şi cu alţi experţi, în industrie, comerţ, instrucţie publică, ba poate chiar şi în agricultură, ca s’o putem mişca din loc ! Index Altă particularitate. Studenţimea basarabeană a mnifestat făţiş şi In m­assă. A participat la recepţie, a in­tonat cântece patriotice, a făcut po­liţia la Intrarea In sat*» Şi s’au în­tâmplat două lucruri interesante: e­­levii de liceu şi alte elemente prea tinere, au fost opriţi la intrare, iar studenţii cuzişti n’au intrat decât cu angajamentul formal că vor sta la­ Specialiştii străini NOTE­ ­CAMERA, d. Ionel Dumitrescu, deputat guvernamental a luat eri cuvântul ca sa c^ră prelungirea re­gimului de protecţie p c-'tru chiriaşi, ceeace a stârnit nedumerir ci mul­tora ■ din colegii săi. Unul din ace*­­tia deputat liberal din Craiova e esclamat cu o voce de bas profund: — Asta n’a ajuns incă proprie­tar ? Tot chiriaş a rămas ? Se vede că e lucru de mirare să fii deputat guvernamental şi să ră­mâi... tot chiriaş ? IN UNELE regiuni inundate dela noi, oamenii circulă cu bărcile. Prin urmare, numai inundaţiile au fost in stare să ne facă practica­bile — drumurile.... SIMPLE INSEMN&RI FAPTE DIVERSE de Tudor Teodorescu-Braniste -QOSO­ De câtva timp, în coloanele zia­relor abundă crimele, pe care le numim încă pasionale. Fiindcă — în afară de crimele... serioase (era să zic- oneste), vreau să spun în afară de crimele al căror mobil—aș zice: respectabil — este jaful, — mai există şi crimele pasionale sau romantice. De ce le-o fi zicând romantice ? N’am înţeles niciodată... Robert de Flers, într’o conferinţă rostită la Universitatea Annalelor — ultima conferinţă a acestui strălucit cau­­seur — spunea: „Romantism... Romantic... S’a a­­buzat intr’atât de aceste cuvinte, încât au devenit cu totul vagi. Ne servim de vorbele acestea în orice prilej, faţă de orice lucru şi, dacă veţi băga bine de seamă, veţi vedea că întrebuinţăm mult mai adesea,— cum să zic, — mai de grabă ca o scuză decât ca să enunţăm o jude­cată literară sau istorică. O fe­meiuşcă nostimă, pe care natura a covârşit-o cu daruri prea exigente, îşi înşeală bărbatul cu o regularita­te, care ar părea — la urma urme­lor — rezultatul unui jurământ. Ea se hotărăşte, în fine, fără să stea prea mult la gânduri, să-l lase pe nenorocitul acesta, desnădăjduit, şi pe copiii pe care-i părăseşte necu­noscutului. Ei bine! lumea şopteşte cu indulgenţă: ,J)e sigur... de si­gur... nu-i tocmai frumos, dar — ce vreţi? — e o femee romantică!“ „Un alt exemplu, de-acum câteva săptămâni. A­i citit — fără îndoială — întâmplarea aceasta, care a apă­rut în ziare și care s'a petrecut la Dantzig. Un tânăr polonez, Karl Lewontowski, implinindu-și majora­tul, s’a gândit că de-acum în­colo e liber să facă ce poftește.. S’a ha­târit să se însoare cu o fată, pe care o adora de vreo câteva luni. Dar, cum cei dimprejurul lui se o­­puneau, Karl ucise in douăzeci si patru de ore pe tată-său, pe mu­ma sa, pe bunică-sa, pe soră-sa si pe frate-său. (Râsete în,sală). Nu ştiu de ce râdeţi, fiindcă nu-i de fel vesel lucrul acesta!.. Şi, întrebat ce sentiment i-a poruncit acest car­­nagiu şi l-a făcut să-şi masacreze cinci rude. Karl declară: — „Ca să-mi pot întemeia o familie!“ — Ei bine! Am citit acest fapt divers sub titlul: „Un asasin romantic“ — Mărturisiţi şi dv. că este de nesu­ferit să vezi că deviază până intra­­tât, sensul unui cuvânt". Precum vedeţi. Robert de Flers avea dreptate când se indigna îm­potriva utilizării abuzive a cuvân­tului romantic. * Zilele trecute. La Bălţi. Un uce­nic dintr’un atelier fotografic — probabil din micul atelier fotogra­fic al oraşului în chestiune, —­­uni­cul, nu fiindcă locuitorii Bălţilor n’ar fi fotogenici, dar — îmi în­chipui — fiindcă nu sunt destul de numeroși ca să suporte două ate­liere fotografice...) ; — un ucenic deci, se îndrăgostește de fiica pa­tronului. Cum se întâmplă foarte ades, fata nu s’a îndrăgostit de băiat. Băiatul — de sigur foarte tânăr — nu cunoștea încă adevărul foarte simplu că e preferabil să iu­bească şi să nu fie iubit, decât să fie iubit fără să iubească. Rezulta­tul: băiatul a zvârlit pe chipul fetei o puternică doză de vitriol.. In Bucureşti, o femee vrea să divorţeze. Bărbatul socoate că e mai­ comod s’o ucidă şi, apoi, să se sinucidă. Nu tăgăduesc că pro­cedura divorţului este foarte ane­voioasă, foarte complicată şi că procedura asasinatului este foarte simplă... Dar recunoaşteţi şi dv. ca­­ acest argument nu-i suficient de­­ puternic, ca să justifice această bi­­­zara înlocuire a divorţului prin a­­sasinat. Şi, la urm­a­ urmelor, înţe­leg ca o femee să-şi ucidă bărba­tul (sau invers) — când nu poate scăpa de el. Dar când­ el însuşi îi face serviciul de-a divorţa, e cel puţin inutil — şi în orice caz exce­siv — să-l ucidă... S’ar părea că toţi aceşti soţi sau amanţi, cari ajung criminali pasionali, trăesc sub imperiul de­vizei: „iubeşte-mă că te tai!” Un vechiu proverb românesc spune: „nu se poate dragoste cu de-a sila!“ Şi dacă juraţii s’ar însărcina să a­­mintească câtorva din aceşti domni sau doamne acest vechiu p­overb prin câteva verdicte de aspră con­damnare, gazetele ar fi scutite de-a mai reproduce asemenea orori. Este — de­sigur — foarte gravă fapta femeii care nu-1 iubește pe domnul care o iubește, care vorba lui Cara­­giale — „nu răspunde la amorul lui". Dar — oricum — e mult mai gravă fapta domnului, care răspun­de la indiferența femeii cu un, foc de­ revolver sau cu o sticluța cu vitriol. A iubi pe cine-ti place — este u­­nul din atributele ideii de libertate individuală. Și a cere cuiva să te iubească fiindcă așa vrei nu — e, oricum, pufin , cam exagerat... * Inchipuifi-vă, vă rog, că o femee, în loc să aibă realitatea de a-i spu­ne bărbatului: — Vreau să ne des-, parţim, — l-ar fi încornorat foarte simplu, între 5 şi 7 şi că, în fiecare (Citifi continuarea în pag. II-al Autonomia in statul romă­nesc modern Conferinţa d-hi prof. N. Iorga ţinută la „Sfatul Negustoresc“ Ciclul de conferinţe organizat de „Sfatul Negustoresc“ şi având ca obiect tratarea chestiunilor intere­sând comerţul, s-a inaugurat ori cu o foarte interesantă expunere a d-lui prof. N. Iorga, autorul celei mai complecte lucrări asupra trecu­tului comerţului românesc. COMERŢUL ROMANESC DE AZI ŞI DE ERI­D. prof. N. Iorga începe prin a arăta că istoria comerţului româ­nesc se poate stabili până la regu­lamentul organic cu toate fazele. De la regulamentul organic mate­rialul documentar­ lipseşte, fiindcă graţie amestecului statului în viaţa economică, lipseşte viaţa negusto­rească. Azi negustorul nu păstrea­ză decât acte de contabilitate, con­tracte de închiriere şi citaţii de procese. Negustorii — ei şi nu sta­tul — sunt aceia cari pot pune la îndemâna cercetătorului, date asu­pra comerţului românesc după­­ re­gulamentul organic. Comerţul românesc de azi nu es­te decât o serie de întreprinderi in­dividuale necoordonate şi împiedi­cate de stat. Fiecare face cum il tae capul şi statul strică coordonarea. De altfel, statul nostru modern se sprijină, par­că, pe fărâmiţarea ori­cărei vitalităţi naţionale. Nu se în­ţelege că puterea statului vine din puterea societăţii şi că societatea nu se poate prezenta disparată. Eu nu voi merge până la statul corporativ­­ al d-lui Mussolini. E drept , că prin stat a reînviat socie­tatea italiană. Aceasta însă, nu în­seamnă că d. Mussolini ‘ n’a făcut o confuzie şi că între teoria şi prac­tica d-sale nu e o deosebire. AUTONOMIA COMERŢULUI E necesară o autonoipie a comer­ţului? Fără Îndoială. Altfel comer­ţul e supus­­tuturor vânturilor din afară şi încurcăturilor dinăuntru. Nu tot ce-a fost bun în ţară a eşit din poruncile domneşti şi deseori Divanul asculta glasul comerţului Oraşele noastre erau aşezări ne­gustoreşti înaintea statornicirilor, domneşti. Altfel s’au petrecut lucru­­rile în statul tmnguresc întemeiat In oraşe in baza privilegiilor. In Mol­dova şi in Muntenia chiar, aşezarea oraşelor, preceda­ privi­legiul. CE ESTE COMERŢUL NAŢIONAL Se vorbeşte de-o vreme de comer­ţul naţional. Socot că acela este co­merţ naţional care aduce folos ţării. Capital naţional este acela care sporeşte bogăţia ţării. Şi nu impor­tă de unde vine acel capital,­­ după cum nu importă cine trage căruţa, ci acela care ştie cum să rămâie în căruţă. Cred că „Sfatul Negustoresc“ dă dovada unei bune iniţiative strâdu­­indu-se să îndrepteze noua situaţie a comerţului de azi. Un proces negustoresc înseamnă azi o prostie a negustorului care nu se convinge să plătească paguba de la început. Odinioară treburile ne­gustoreşti se tratau între starostiile negustoreşti ale oraşelor. Se tratau cu cinste şi omenie fiindcă în co­merţ e interesantă­ cau­za, însă o in­teresantă şi persoana negustorului- Fireşte, există o legislaţie. Insă legea e făcută după im număr de experienţe şi nu le poate cuprinde pe toate. Noi am rămas la princi­piile dreptului roman şi ale codului napoleonian. Nu toate sunt­­ însă a­­plicabile societăţii noastre. Nu pot răm­âne normele neschimbate, câtă vreme societatea evoluiază. STATUL, STABILIZAREA ŞI PRO­­FITORII Statul are numai două datorii. De a păstra perfecta rânduială în ţară şi a împiedica risipă bogăţiei naţionale lovind în interesele­ fiecă­ruia. Statornicia banului,­­ aceasta e Citit­ continuarea în pag­­in­a Centrala: 308 67, 324/73, 346/79, 353/54 Direcția: 357/72. Administrația: 307/09. Provincia: 310/66. CHESTIA ZILEI SALVAREA întrunirea de la Iaşi a dovedit din nou că fiica,­­ cu partidul naţional-ţărănist. (Ziarele­ D-NII VINTILĂ ŞI DUCA.—Ce ţie facem a­­cuma ? D. ARGETOIANU. — Dăm un comunicat că naţional-ţărăniştii şi-au pierdut ultimul pic de „forţă politică“ /___________________________________________

Next