Adevěrul, noiembrie 1928 (Anul 41, nr. 13763-13788)

1928-11-01 / nr. 13763

MUL 41, No. 13763 , Joi 1 Noembrie 19­8 6 Pagini Adevărul FONDATORI: AU BELDIMAN 1888 1887 CONST. siiIIjj 1897 M28 Oficiosul liberal spune că d. Pan. Halippa nu ştie decât „să rânjească“... ...Să surâdă, - candid, suav, înge­reşte, - numai d. Vintilă Brătianu știe!­750 Iei pe pe an. ABONAMENTE: 380 lei pe 6 luni 200 Iei pe 3 luni, la străinătate dublu Lei 3 BIROURILE: București Str. Sări­ni­ar No. 7—9—11 Lei 3 TELEFOANE: Centrala: 306/67. 324 73, 346/79. 353 54. Direcți­­i: 357 72. Administrația: 307/69. Provincia: 310/66. Dacă Masaryk era român Sebările pentru aniversarea jubi­­leului de 10 ani de la Întemeierea republicei cehoslovace au fost o manifestare unanimă a partidelor politice, a lumei intelectuale și a opiniei publice pentru Masaryk. A fost sărbătorit cu mai mult fast şi cu și mai mult elan organizatorul republicii democrate, patria drep­tăţii sociale şi etnice. Reliefarea o­­perei grandioase, înfăptuită de Ma­saryk şi de colaboratorii săi intimi şi devotat­ şi isbucnirea grandioasă a recunoştinţei naţionale faţă de a­­cest titan, ne-au inspirat amare re­flexiun. Ce fericit trebue să fie Masaryk că nu s’a născut român! Ar fi lup­tat de geaba pentru izbândirea idea­lului pe care o admiră astăzi lumea întreagă, chiar şi guvernul nostru. Ar fi căzut infrînt sau şi-ar fi luat lumea în cap, obosit de calomnii fără sfârşit, de urzeli Întunecate, cu care l-ar fi copleşit presa reacţio­nară. Pentru că Masaryk a avut În­drăzneala să lupte pentru alegeri libere, pentru egala îndreptăţire reală a minorităţilor etnice, pentru cea mai strictă legalitate, pentru democraţie largă şi pentru adevăr. Am fi citit despre Masaryk că e vândut Moscovei, că e în solda Bu­dapestei, unelteşte contra siguran­­ţei statului, etc„ şi s’ar fi publicat telegrame şi scrisori, cu tot luxul de caractere speciale din atelierele tipografice, spre a-l dovedi ca duş­manul naţiunii. Masaryk a fost toată viaţa un a­­postol în slujba adevărului. A avut curajul, Încă sub regimul austriac, să spulbere cu armele ştiinţei un mit naţional scump al cehilor , a desmintit autenticitatea manuscri­selor cunoscute în istorie sub nu­mele de Zelena Hora şi Kralove Dur. „Documentele“ fuseseră create ca să stimuleze patriotismul ceh, cuprindeau povestiri epice ale lup­telor naţionale contra năvălitorilor şi ajunseseră obiectul unui cult na­ţional superstiţios. Totuşi Masaryk a dărâmat falsa legendă: o naţiune nu poate triumfa şi nu se poate im­pune respectului general decât prin adevăr. Dar Masaryk a mai avut şi alte păcate: în 1899 s’a ridicat cu ener­gie împotriva prejudecăţii populare, combătând Înscenarea, omorului ri­tual dela Polna. A înfruntat­ ura propriului său popor, dar a rămas neclintit. ______ La aceste „păcate" de sub regi­mul austriac se adaugă „marea cri­mă" recentă, Tom­a Garrigue Ma­saryk a făcut alegeri libere, nu s’a gândit niciun moment să prezinte Cehoslovacia ca stat national uni­tar, a numit în guvern miniștri, cari reprezintă minoritatea germană, a adus legile sociale cele mai avan­sate din Europa și n’a combătut partidele extremiste nici prin Si­guranţă, nici prin consilii de război. Iar după zece ani, Masaryk a vorbit astfel celor 15.000 de elevi cehoslovaci ai seoalelor din Praga, adunaţi să-i închine preşedintelui înţelept veneraţiunea lor tinerea­scă . „Iubiţi republica, care vă a­­sigură libertatea prin constitu­ţia ei democrată... „Trebuie să trăiţi în priete­nească înţelegere cu toţi cetă­ţenii, chiar dacă se deosebesc de voi prin profesiune, limbă sau religie. Suntem cu toţii e­­gali, trebue să fim egali şi în libertate. Nu ne este îngăduit să oprimăm pe nimeni". • • ■ « * ■ . . . . . . „Poate că se găseşte aici între voi şi viitorul preşedinte al republicei. Iar tu, dragul meu viitor preşedinte , va trebui să poţi privi în ochi pe toţi concetăţenii şi lumea întreagă, fiindcă tu vei realiza cinstit marile noastre idealuri. Peste 30—40 de ani, viitorule preşedinte, vei vorbi de la acest loc copiilor şi tineretului. Să le spui atunci: cu anii in urmă i-am promis aici celui dintâi preşedinte, că cu toţii, totdeau­na şi în toate împrejurările ne vom conforma moştenirii lă­sate de părinţii noştri­, pe care o citim pe ramura ce flutură deasupra castelului: ADEVĂ­RUL ÎNVINGE". Fericit popor, fericită ţară, unde, după o experienţă onestă de 10 ani, preşedintele republicei a putut rosti asemenea cuvinte, a căror sin­ceritate a fost dovedită cu fapte! Şi ne gândim la amărăciunea cu care ar fi vorbit Masaryk, după 10 ani dela unire, dacă s’ar fi născut pe meleagurile noastre! L. P. Nasta Moartea lui Aulard, pe care aţi aflat-o, desigur, din telegrame, a produs aci impresie. Ziarele de stânga îi consacră coloane întregi. Chiar cele de dreapta vorbesc de dânsul, cu elogii. Nu cu elogiile ba­­nal şi ipocrite aduse de obicei m­ultor, ci cu aprecieri serioase, vami pornite din convingere. ]Er am cunoscut personal, şi oride­­câte ori, — de la război încoace, — am avut prilejul să-l aud, am fost izbit de tinereţea lui intelectuală. Era de mult bătrân ca vârstă, a murit aproape octogenar, dar con­tinua să fie de o vioiciune şi de o frăgezime de spirit, de o forţă de asimilare a ideilor noui cum numai cei de o etate mult mai redusă sunt, după cum se crede, capabili să aibă. L’am auzit de multe ori vorbind la întruniri publice, la congresele Ligei internaţionale pentru Dreptu­rile Omului, şi în particular. Inte­ligenţă lucidă şi critică, ajutată de o vastă cultură generală şi istori­că, găsea câte o lăture nouă, până şi chestiilor celor mai vechi şi mai dezbătute. In fond, trata mereu — fără oboseală — un singur subiect: ■acela al drepturilor omului şi al li­bertăţii. Dar cu ce superioritate de judecată şi de cunoştinţe, şi pe ce plan intelectual înalt! Ştia totdea­una să fie interesant şi original. Adânc convins de adevărul i­­deologiei democratice şi neclintit republican de stânga — republican de stânga în înţelesul francez al concepţiei, adică partizan hotărît al libertăţii pentru orice idee, indife­rent care, chiar dacă propagarea ei constitue o primejdie pentru actua-­­­la­ alcătuire socială, în acelaşi fel­ partizan al statului laic, emancipat de orice fel de influenţă rea, — el nu profesa un democratism vulgar şi nu era nici un n­omais. Mare istoric, Aulard a lăsat o­­pere­ asupra Revoluţiei franceze, o­­pere despre, cari specialiştii spun că sunt de o valoare nepreţuită. Adepţii teoriile marxiste susţin însă că istoria lui Jaurès asupra marei revoluţii franceze este mai reală, findcă pleacă dela o analiză so­cială şi economică asupra căreia Aulard, ne-marxist, nu stăruise în­deajuns. Dar neutilizarea gândirii şi a me­­toadelor de analiză marxiste nu l’au împiedicat totuşi, uneori, să discute evenimentele pornind de la cercetarea structurii sociale şi a condiţiilor de producere existente. O făcea, fiindcă, deşi îşi păstra pro­priile credinţe, nu era refractar niciunei idei. N’avea nimic îndărăt­nic sau mucegăit conservator în el. Era un cap liber. Fiind astfel, era firesc să-i re­pugne tot ce este tiranie şi despo­tism. Nu avea scuze pentru reac­­ţiune. Când vorbea de fascism, era capabil, — om de aproape 80 de ani — de o pasiune fără frâu. Din pricina aceasta, era, multora, puţin simpatic. Era gata oricând la orice acţiune în contra fascismului. Muncea fără preget. Zi şi noapte era în turneuri de propagandă, fie în Franţa, fie în străinătate. Colabora la nenumă­rate reviste şi ziare de stânga şi, pe lângă aceasta, nu neglija nici lu­crările istorice de cari se ocupase în lunga perioadă cât a profesat la Universitatea din Paris. Cunoscându-l mai de aproape, n’am putut să mă dumiresc de unde ia timp pentru o activitate așa de imensă și de variată. Vitalitatea lui îmi părea stupefiantă. După ce, în vremea cât a fost profesor uni­versitar, fusese neobosit, scrisese un număr enorm de volume istorice, continua în anii bătrânețelor adânci, să scrie, să voiajeze, să vorbească. Era nelipsit de la şedinţele Ligii Drepturilor omului ca şi dela şe­dinţele organizaţiilor de stânga din care făcea parte. Participa de ase­menea la adunările şi congresele ştiinţifice ale specialităţii lui. Intenţionat indiscret, l-am între­bat odată de unde atâta vigoare și timp. Mi-a răspuns, zâmbind, că exagerez: — Mă simt uneori dispus să le­nevesc, mi-a zis el. („Vous savez, il m’arrive parfois d’avoir la fléme“), dar inacțiunea („l’oisiveté“) nu tre­bue permisă. E atâta de făcut ! Și, apoi, n’am­ timp să nu fac nimic. Am insistat. Lărgind tema, i­ar a vorbit de puterea de viaţă, de bo­găţia producţiei publicistice, şi de ceea ce am numit la început tinere­ţea intelectuală a atâtor bătrâni de aci: oameni politici, scriitori, artişti, etc. Cum se explică — i-am zis — că aveţi in Franţa atâţia cari la 30 de ani, nu dau încă semne de obo­seală? I-am citat nume cari, de altfel, îi erau mai familiare lui de­cât mie. Mi-a spus că e foarte simplu. Mo­tivul ar fi că aceia pe cari i-am nu­mit au luat deprinderea de muncă ordonată, că renunţă la plăceri mondene şi că le place ceea ce fac; cred în opera lor. * * In necroloagele ce­­ s’au consa­crat, nu s’a scos în evidenţă pute­rea lui de muncă, însuşirea aceasta fiind socotită aci ca ceva dela sine înţeles. Ceeace s’a subliniat mai a­­les este că, odată cu moartea lui, dispare una din ultimele mari fi­­guri ale vechii generaţii de radicali fermi, a aceleia care a făurit repu­blica laică şi liberală. Este adevărat. Dar cu Aulard, nu dispare numai o generaţie, ci o lume. Noua generaţie de radicali fermi nu mai are sub picioare tere­nul solid, de idei şi de stări pe care l-au avut profesorul Aulard şi de­mocraţia din vremea lui. Burghe­zia de stânga se află în faţa unei situaţii noui, şi dezorientată, caută, există şi nu ştie ce drum să aleagă. Profesorul Aulard n'a avut în­­doeli. El a murit încredinţat că singura salvare a omenirii stă în practica ideilor proclamate de ma­rea Revoluţie, pentru a cărei glori­ficare îşi închinase viaţa. _________ ____________ Moartea profesorului Aulard — De la corespondentul nostru din Paris — PROFESORUL AULARD GLOSE POLITICE... Concluzia Dreptatea a publicat, dăunăzi, circulara dată de d. I. G. Duca, in vederea alegerilor din 1927. Pentru toată lumea, concluzia documentu­lui în chestie a fost: alegerile,au fost violentate. Pentru oficiosul averescan con­cluzia este însă alta. Din moment ce, pe baza circularii d-lui Duca, nu s’a putut pătrunde in parlament decât în mod exceptional de dificil şi cum este evident că, în momen­tul alegerilor, d. Duca era mai por­nit în contra averescanilor decât contra naţional-ţărăniştilor, este fi­resc ca în actualul parlament să fie foarte multi prietini de-ai d-lui Ma­nia si foarte putini de-ai d-lui ge­neral Averescu. O mai logică concluzie nici că se poate — fiindcă în alte condiiuni averescanii s’ar fi ales în număr mult mai mare! Dacă am voi să ne referim la filozofia populară, am putea spune: unde dai și unde crapă! Preferăm însă să ni se îngăduie nouă o con­cluzie şi anume: că şi averescanii încep să creadă în nevoia unor a­­legeri libere. Altfel nu vedem cum şi-ar pune speranţe într’o consulta­­ţiune făcută altminteri decât cum s’a făcut sub ministeriatul d-lui Duca. Dacă concluzia este justă — şi pare a fi — atunci nu suntem de­parte de un acord pe toată linia. Intr’adevâr ce importă cine vine la guvern şi cine face alegerile, din moment ce toată lumea işi pune nădejde in libera exprimare a tării. Intre ceiace au înfăptuit, pe a­­cest teren, averescanii in 1926 şi intre ceea ce susţin astăzi este o distanţă enormă şi un îmbucurător progres. încetul cu încetul ne apro­piem de soluţia generală, de to­t acceptată: alegeri libere. Primejdie Marea lucrare a lui Delaisi, „Les contradictions de Monde Moder­ne", prevede, intre altele, că pacea reală nu va putea fi întronată de­cât dacă se va desface sudura de până acum dintre politica şi­ pro­blemele economice şi se va intro­duce monoteismul economic în lo­ad mitului naţional. Observăm in treacăt că acest autor a dat dovezi de o clar­viziune uimitoare. Cele susţinute in lucrarea de o faimă mondială , Petrolul, au căpătat o confirmare matematică, în cursul ultimilor zece ani. Prevederile în privinţa condiţiilor şi termenului in care se va desfăşura războiul mondial, pre­zintă caracterul unei devinaţiuni. In mod recent, de cace a susţinut­­a­cest savant francez a căpătat con­firmare, în lumea internaţională politică, prin acordul de la Locarno.­­Dacă este astfel, ne întrebăm cu ce groază trebue să privească na­ţionaliştii noştri, amatori de şovi­nism şi uri de rasă, oameni care işi închipuie că zidurile chinezeşti mai sunt posibile şi că un stat poate trăi independent de restul lumii, ne întrebăm cum trebue să privească aceşti naţionalişti mo­mentul când mitul naţional nu va mai produce efecte atât de fasci­nante şi mai cu seamă nu va mai îngădui exploatarea societăţii ano­nime, care a pus patriotismul pe acţiuni, şi care, în mod conştient, încasează de pe urma lui tantieme, dividente, gratificaţii, comisioane, chieltueţi, etc., etc.? Întrebări. Sever Veteranii 1877 Au defilat în uniforma timpului, la serbarea semicentenarului. Dar Suceava? Am căutat aseară în coloanele oficiosului guvernamental rezulta­tul alegerilor pentru consiliul jude­ţean din Suceava. Dar n’au găsit nimic in această privinţă, niciun cu­vânt, nici o aluzie cât de Îndepăr­tată. E ca şi cum alegerea nici n’ar fi avut Ioc. . Lucrul e cel puţin bizar pentru un oficios care, de câtva timp — de când a început a-şi da seama că o guvernare care nu se bizue pe în­crederea alegătorilor e inadmisi­bilă într-o ţară cu regim parlamen­tar — se dedă la o furioasă jongle­rie de cifre electorale spre a dovedi — închipuiţi-vă — popularitatea partidului liberal... Se poate însă ca cei în drept să fi vrut să menajeze susceptibilita­tea guvernului, care şi aşa se gă­seşte intr­o situaţie jalnică, şi să nu-i mai transmită o ştire socotită cu drept cuvânt ca neplăcută. Noi însă, cari n’avem motive de mena­jamente, aducem la cunoştinţa gu­vernului că balotajul din Suceava a dat următorul rezultat: Naţional-ţărăniştii 7033 voturi. Liberalii 5067 voturi. Lupişti G­averescan! 2363 voturi. In consecinţă, lista opoziţei naţio­­nal-ţărăniste a fost declarată aleasă. Guvernul, precum se ştie, a făcut mare caz de rezultatul balotajului din Prahova, unde administraţia, practicând toate blestemăţiile elec­torale, cunoscute şi inedite, a izbu­tit să obţie cu zece la sută mai mul­te voturi decât naţional-ţărăniştii. Pentru această mică diferenţă, opo­ziţia a fost declarată zdrobită. De data asta, la Suceava, naţio­­nal-ţărăniştii obţin cu 35 la sută mai multe voturi decât lista guver­namentală. Prin urmare guvernul e nu numai zdrobit, ci făcut praf. Ce zic domnii din guvern? E lo­gic ori nu ? De fapt, alegerile din Suceava au dovedit Încă odată ceea ce se ştie de mult, anume că guvernul e cu de­săvârşire impopular şi că astfel e lipsit de singura raţiune posibilă de a guverna. __________ Pan N A Z B AT II VOT PLURAL Un ziar anunţă că, d. Vintilă Bră­­tianu vrea să introducă votul plu­ral. Dar până acum’ n'am avut tot vot plural? Nu vota un alegător pentru câteva , zeci de cetăţeni? Nu vota un jandarm­i pentru câteva sute de alegători? Asta nu înseamnă „vot plural’’? Kix O lămurire şi o amintire de N. BATZARIA I v­ ! • ‘ • t r t v : Câţiva cunoscuţi cari şi-au dat osteneala, măgulitoare pentru mi­ne, de a citi amintirile, publicate în articolul „Bucureştii văzut de departe", au rămas cam nedume­riţi de ceea ce ei au crezut că este din parte-mi o omisiune aproape de­ neiertat. Am pomenit anume de câţiva din marii cărturari ai­ tarei, despre cari auzeam vorbindu-se în înde­părtata­­ noastră Macedonie, dar printre aceştia n’am citat şi pe d. profesor N. Ior­ga. Şi date fiind le­găturile pe cari prietenii ştiu că le am cu d. profesor, această omi­­si­une li­ s-a păru­t, cam inexplicabi­lă, dacă nu chiar suspectă. Ea în­să a fost voluntară, pen­tru un motiv cât se poate de sim­plu. Pentru că sunt — e vorba de dată — unul dintre cei dintâi din seria lungă a generaţiei de treizeci de ani încoace care l-am cunoscut pe d. profesor N. Iorga, nu de de­parte şi din auzite, ci cât se poate de aproape. L-am cunoscut atunci când d. Iorga, numit profesor la Universitatea din Bucureşti, înce­puse, graţie unei munci uriaşe şi a unor calităţi strălucite, fără pere­che, acea asce­nsiune vertiginoasă, ajungând la măreţele culmi la cari se găseşte astăzi. L-am cunoscut sau, mai exact, am avut nepreţuita cinste să fiu cunoscut şi , chiar — ierte-mi-se a­­­ceastă lipsă de modestie — re­marcat de d-sa, datorită mai ales împrejurări că locuiam în aceiaşi stradă. După­ ce­ işi ţinea cursul, îl aş­teptam jos la eşire şi făceam îm­preună pe jos drumul de la Univer­sitate până acasă ,la d-sa. îmi amintesc chiar că, ţinând să se convingă dacă noi studenţi prin­deam bine cele spuse de d-sa în timpul prelegerii, mă punea să repet prelegerea. Era un motiv în plus ca la cursul d-sale să nu-mi pot permite nicii o distracţie şi să mă silesc a-mi ţinea atenţia mereu încordată. îmi mai amintesc — şi rog pe d. Iorga să nu se supere, dacă în­tâmplător ia cunoştinţă de cele scrise aci — într’un rând am avut curajul, eu, om de felul meu foar­te timid, să-i spun că explică foar­te frumos, dar că vorbeşte cam iute. Astăzi d. Iorga explică şi mai frumos, dar nu mai vorbeşte iute. Cu toate că de atunci au tre­cut... — cred că e inutil să preci­zez numărul anilor, mai ales că nici nu prea îmi dă mâna. Spun numai că, cu toate ca de atunci au trecut destui ani, păstrez şi acu­ma ca o preţioasă amintire teza de scris la istorie Justinian şi baze­le imperiului bizantin",, teză ,la ca­re am lucrat câteva luni de zile şi pe care d. Iorga a pus menţiunea , fireşte, ca o încurajare „foarte bine“. Mai păstrez ceva de la d-sa şi pentru acest „ceva“ îi sunt dator o deosebită recunoştinţă. Păstrez anume dragostea de muncă, de muncă onestă şi creatoare, dragos­tea de ţară şi­ neam, dar nu o dragoste care constă în a te bate cu pumnii în piept la orice ocazie de a debita la toate răspân­tiile şi colţurile de stradă un bagaj de cuvinte şi fraze cu atât mai ră­sunătoare, cu cât sunt mai goale de înţeles, ci o dragoste care îşi impune ca o primă datorie de a cunoaşte cât mai bine­­şi mai te­meinic trecutul neamului, de a-i cerceta cât mai serios nevoile şi de a căuta să i le satisfaci, fără ca personal să urmăreşti un interes cât de mic, cât de neînsemnat. Tot de la d-sa am învăţat şi reţi­nut că cu toate fenomenele descu­rajatoare din jurul nostru, cu toa­te micimile sufleteşti şi ticăloşiile ce,vedem că se săvârşesc zilnic, poporul român e un popor plin de vigoare şi moralmente sănătos, că posesia, calităţi reale şi virtuţi, a­lese, dar că trebue lăsat să î i le valorifice, îndemnându-l la muncă şi mai ales lăsându-i libertatea să muncească. Respectul tradiţiei, respectul şi cunoaşterea trecutului, precum şi comorile sufleteşti ale poporului sunt, pentru literatură, cea mai bună, mai sănătos­ă şi mai fecun­dă sursă de inspiraţie. De aci „se­­mănătorismul“, curentul pe care unii l-au înţeles şi interpretat des­tul de greşit. Iată, prin urmare, cum l-am cu­noscut pe d. profesor N. Iorga şi cu ce învăţături preţioase m-ara a­­les din partea d-sale. * Dar deoarece sunt la capitolul „amintiri“, să mi se îngădue să mai povestesc ceva. In lunile cari au precedat intra­rea României în războiul mondial, aveam ocazia să văd destul de des pe neuitatul Delavrancea. II întâl­neam la redacţia ziarului „Epocal“, de al cărei director, valorosul, bu­nul şi înţeleptul nostru confrate T. Pisani, mă lega o prietenie pe care anii n’au făcut decât să o întăreas­că. (Continuarea în pag. 1-a) NOTE IN cortegiile cari au defilat la Constanta prin faţa d-lor Vintilă Brătianu şi general Averescu, — am văzut şi carul comerţului, in­dustriei, meseriilor, etc. Aceste ramuri de activitate n’a­­veau nevoe de câte un car aparte, încăpeau, toate,­­ intr’un car — ba chiar intr’un cărucior alegoric... * S’AU început iarăşi agitaţii pe tema vechiului calendar. Îşi inchipui oamenii că, schim­bând calendarul, vor întoarce şi vremurile de altădată... DOMNUL general Averescu acu­ză pe d. Alexandru Vaida Voevod pentru un proectat schimb de mo­şie: d. Vaida ar fi propus schimb guvernului. S’a dovedit insă că acest schimb a fost cerut — nu de d. Vaida, ci de guvern, ba încă de guvernul... averescan. A uitat comandantul partidului poporului până şi propriile-i acte? * O gazetă vede cauza nenorociri­lor de cale ferată în faptul că ,dom­nişoare funcţionare stau în sindro­fie sau în téte-á-téte cu impiegaţii de mişcare“. De ce ziarul de mai sus găseşte vina catastrofelor in „domnişoarele funcţionare" care stau de vorbă cu impiegaţii de mişcare — şi nu în impiegaţi care stau in „téte-á-téte" cu „domnişoarele funcţionare"? De ce femeia e mai vinovată de­cât bărbatul in chestii de ciocniri? Bugetul drumurilor Printr’o comunicare făcută pre­sei, ministrul lucrărilor publice a dat asigurări că proectul definitiv al legii drumurilor nu va conţine ace­le enorme taxe şi impozite cari ne-au îndemnat să dăm alarma. Deşi amănuntele de cari ne-am folosit la discutarea proectului n’au fost năs­cocite, ci au fost furnizate de cei ce­ au contribuit la întocmirea lui, suntem, totuşi dispuşi să credem că viitoarea lege nu va fi chiar atât de aspră pe cât a fost concepută ini­ţial. Un lucru care ne isbeşte însă în comunicarea ministrului comunica­ţiilor este insistenţa cu care d-sa vrea să convingă că şi acum, buge­tul drumurilor însumează mai multe miliarde lei. Argumentele invocate nu justifică de fel reformele ce se proectează. Ştim prea bine că în afară de bugetul ministerului lucrărilor pu­­blice, există o seamă de alte dări şi contribuţii, destinate întreţinerii drumurilor. Dar ele nu reprezintă decât o foarte mică fracţiune din valoarea prestaţiilor in natură. Nu­mai acestea dau o valoare de miliar­de bugetului drumurilor. Ar fi însă o enormă greşeală dacă s’ar adopta prevederea din proectul Meissner de a se transforma prestaţiile în na­tură într’o contribuţie în bani obli­gatorie. Situaţia de azi a ecomoniei noa­stre rurale nu se pretează unei ase­menea reforme. Un impozit de mi­liarde, echivalent valoarei prestaţii­lor în natură, ar greva într’o măsu­ră insuportabilă slabele venituri ale populaţiei rurale fără ca să produ­că bugetului drumurilor fondurile necesare. Din experienţă, ministrul comuni­caţiilor ştie doar că din prestaţiile date în bani, nu se încasează nici 50 la sută şi că sute de milioane au rămas astfel pierdute pentru stat. Apoi, trebue să se ţină seamă câ populaţia noastră rurală nu între­buinţează decât un număr restrâns de zile de muncă din an, şi prin ur­mare, că ei rămân îndeajuns de multe disponibile pentru că să le presteze unor nevoi comune. Oricât ar fi de anachronic această practică, ea corespunde structure­ de azi a economiei rurale din Ro­mânia. Ceea ce legea trebue să aducă este infrânarea abuzurilor pentru că din Întrebuinţarea raţională a prestaţiu­­nilor în natură să rezulte foloase reale pentru întrebuinţarea drumu­rilor. J. B. Florian CHESTIA ZILEI ALTĂ SOLUȚIE ■’ V • D. DUCA. — Nu se mai poate alt­fel: se impu­ne un guvern de concentrare. D. VINTILĂ. — Nimic mai simplu : concentrăm jandarmii, și ne proclamăm guvern de concentra­­re ! JAMES COOK CU PRILEJUL ANIVERSĂRII A 200 ANI DE LA NAŞTEREA LUI Anglia a sărbătorit, Duminică, 28 octombrie, două sute de ani de la naşterea lui James Cook. Odată cu Anglia lumea ştiinţifică serbăto­­reşte aceiaşi dată. Cine n’a auzit pe celebrul căpitan Cook? Este oare om, ca­re să fi a­­vut pe mână o hartă a pământului­ ,să nu ştie de isprăvile întrepidului navigator? Este oare om care să fi învăţat puţină geografie, să nu fi cetit de atâtea ori pe liniile, ce stră­bateau Oceanul Pacific, numele i­­lustrului descoperitor. Căci celebri­tatea lui James Cook constă tocmai în aceste raiduri maritime cari du­rau câte 3—4 ani, şi cari în plin se­col al XVIII-lea erau adevărate tu­ruri de forţă. Cook a executat astfel, din însăr­cinarea „Societăţii geografice din Londra“, trei mari călătorii. Toate au fost îndreptate în aceleaşi re­giuni necunoscute, sau foarte rău cunoscute pe atunci. Oceanul Paci­fic în partea lui meridională, până la Oceanul îngheţat de Sud, a fost scopul constant al cercetărilor so­cietăţii de savanţi englezi, cât şi ale sale. Din aceste călătorii de stu­dii, el a adus un imens material et­nografic şi naturalist, ceea ce făcu din el, în plin secol al enciclopedis­t e-N­ ’Bed uj eaiBruitjuoo jtjiJO) JAMES COOK

Next