Adevěrul, noiembrie 1928 (Anul 41, nr. 13763-13788)
1928-11-01 / nr. 13763
MUL 41, No. 13763 , Joi 1 Noembrie 198 6 Pagini Adevărul FONDATORI: AU BELDIMAN 1888 1887 CONST. siiIIjj 1897 M28 Oficiosul liberal spune că d. Pan. Halippa nu ştie decât „să rânjească“... ...Să surâdă, - candid, suav, îngereşte, - numai d. Vintilă Brătianu știe!750 Iei pe pe an. ABONAMENTE: 380 lei pe 6 luni 200 Iei pe 3 luni, la străinătate dublu Lei 3 BIROURILE: București Str. Săriniar No. 7—9—11 Lei 3 TELEFOANE: Centrala: 306/67. 324 73, 346/79. 353 54. Direcții: 357 72. Administrația: 307/69. Provincia: 310/66. Dacă Masaryk era român Sebările pentru aniversarea jubileului de 10 ani de la Întemeierea republicei cehoslovace au fost o manifestare unanimă a partidelor politice, a lumei intelectuale și a opiniei publice pentru Masaryk. A fost sărbătorit cu mai mult fast şi cu și mai mult elan organizatorul republicii democrate, patria dreptăţii sociale şi etnice. Reliefarea operei grandioase, înfăptuită de Masaryk şi de colaboratorii săi intimi şi devotat şi isbucnirea grandioasă a recunoştinţei naţionale faţă de acest titan, ne-au inspirat amare reflexiun. Ce fericit trebue să fie Masaryk că nu s’a născut român! Ar fi luptat de geaba pentru izbândirea idealului pe care o admiră astăzi lumea întreagă, chiar şi guvernul nostru. Ar fi căzut infrînt sau şi-ar fi luat lumea în cap, obosit de calomnii fără sfârşit, de urzeli Întunecate, cu care l-ar fi copleşit presa reacţionară. Pentru că Masaryk a avut Îndrăzneala să lupte pentru alegeri libere, pentru egala îndreptăţire reală a minorităţilor etnice, pentru cea mai strictă legalitate, pentru democraţie largă şi pentru adevăr. Am fi citit despre Masaryk că e vândut Moscovei, că e în solda Budapestei, unelteşte contra siguranţei statului, etc„ şi s’ar fi publicat telegrame şi scrisori, cu tot luxul de caractere speciale din atelierele tipografice, spre a-l dovedi ca duşmanul naţiunii. Masaryk a fost toată viaţa un apostol în slujba adevărului. A avut curajul, Încă sub regimul austriac, să spulbere cu armele ştiinţei un mit naţional scump al cehilor , a desmintit autenticitatea manuscriselor cunoscute în istorie sub numele de Zelena Hora şi Kralove Dur. „Documentele“ fuseseră create ca să stimuleze patriotismul ceh, cuprindeau povestiri epice ale luptelor naţionale contra năvălitorilor şi ajunseseră obiectul unui cult naţional superstiţios. Totuşi Masaryk a dărâmat falsa legendă: o naţiune nu poate triumfa şi nu se poate impune respectului general decât prin adevăr. Dar Masaryk a mai avut şi alte păcate: în 1899 s’a ridicat cu energie împotriva prejudecăţii populare, combătând Înscenarea, omorului ritual dela Polna. A înfruntat ura propriului său popor, dar a rămas neclintit. ______ La aceste „păcate" de sub regimul austriac se adaugă „marea crimă" recentă, Toma Garrigue Masaryk a făcut alegeri libere, nu s’a gândit niciun moment să prezinte Cehoslovacia ca stat national unitar, a numit în guvern miniștri, cari reprezintă minoritatea germană, a adus legile sociale cele mai avansate din Europa și n’a combătut partidele extremiste nici prin Siguranţă, nici prin consilii de război. Iar după zece ani, Masaryk a vorbit astfel celor 15.000 de elevi cehoslovaci ai seoalelor din Praga, adunaţi să-i închine preşedintelui înţelept veneraţiunea lor tinerească . „Iubiţi republica, care vă asigură libertatea prin constituţia ei democrată... „Trebuie să trăiţi în prietenească înţelegere cu toţi cetăţenii, chiar dacă se deosebesc de voi prin profesiune, limbă sau religie. Suntem cu toţii egali, trebue să fim egali şi în libertate. Nu ne este îngăduit să oprimăm pe nimeni". • • ■ « * ■ . . . . . . „Poate că se găseşte aici între voi şi viitorul preşedinte al republicei. Iar tu, dragul meu viitor preşedinte , va trebui să poţi privi în ochi pe toţi concetăţenii şi lumea întreagă, fiindcă tu vei realiza cinstit marile noastre idealuri. Peste 30—40 de ani, viitorule preşedinte, vei vorbi de la acest loc copiilor şi tineretului. Să le spui atunci: cu anii in urmă i-am promis aici celui dintâi preşedinte, că cu toţii, totdeauna şi în toate împrejurările ne vom conforma moştenirii lăsate de părinţii noştri, pe care o citim pe ramura ce flutură deasupra castelului: ADEVĂRUL ÎNVINGE". Fericit popor, fericită ţară, unde, după o experienţă onestă de 10 ani, preşedintele republicei a putut rosti asemenea cuvinte, a căror sinceritate a fost dovedită cu fapte! Şi ne gândim la amărăciunea cu care ar fi vorbit Masaryk, după 10 ani dela unire, dacă s’ar fi născut pe meleagurile noastre! L. P. Nasta Moartea lui Aulard, pe care aţi aflat-o, desigur, din telegrame, a produs aci impresie. Ziarele de stânga îi consacră coloane întregi. Chiar cele de dreapta vorbesc de dânsul, cu elogii. Nu cu elogiile banal şi ipocrite aduse de obicei multor, ci cu aprecieri serioase, vami pornite din convingere. ]Er am cunoscut personal, şi oridecâte ori, — de la război încoace, — am avut prilejul să-l aud, am fost izbit de tinereţea lui intelectuală. Era de mult bătrân ca vârstă, a murit aproape octogenar, dar continua să fie de o vioiciune şi de o frăgezime de spirit, de o forţă de asimilare a ideilor noui cum numai cei de o etate mult mai redusă sunt, după cum se crede, capabili să aibă. L’am auzit de multe ori vorbind la întruniri publice, la congresele Ligei internaţionale pentru Drepturile Omului, şi în particular. Inteligenţă lucidă şi critică, ajutată de o vastă cultură generală şi istorică, găsea câte o lăture nouă, până şi chestiilor celor mai vechi şi mai dezbătute. In fond, trata mereu — fără oboseală — un singur subiect: ■acela al drepturilor omului şi al libertăţii. Dar cu ce superioritate de judecată şi de cunoştinţe, şi pe ce plan intelectual înalt! Ştia totdeauna să fie interesant şi original. Adânc convins de adevărul ideologiei democratice şi neclintit republican de stânga — republican de stânga în înţelesul francez al concepţiei, adică partizan hotărît al libertăţii pentru orice idee, indiferent care, chiar dacă propagarea ei constitue o primejdie pentru actua-la alcătuire socială, în acelaşi fel partizan al statului laic, emancipat de orice fel de influenţă rea, — el nu profesa un democratism vulgar şi nu era nici un nomais. Mare istoric, Aulard a lăsat opere asupra Revoluţiei franceze, opere despre, cari specialiştii spun că sunt de o valoare nepreţuită. Adepţii teoriile marxiste susţin însă că istoria lui Jaurès asupra marei revoluţii franceze este mai reală, findcă pleacă dela o analiză socială şi economică asupra căreia Aulard, ne-marxist, nu stăruise îndeajuns. Dar neutilizarea gândirii şi a metoadelor de analiză marxiste nu l’au împiedicat totuşi, uneori, să discute evenimentele pornind de la cercetarea structurii sociale şi a condiţiilor de producere existente. O făcea, fiindcă, deşi îşi păstra propriile credinţe, nu era refractar niciunei idei. N’avea nimic îndărătnic sau mucegăit conservator în el. Era un cap liber. Fiind astfel, era firesc să-i repugne tot ce este tiranie şi despotism. Nu avea scuze pentru reacţiune. Când vorbea de fascism, era capabil, — om de aproape 80 de ani — de o pasiune fără frâu. Din pricina aceasta, era, multora, puţin simpatic. Era gata oricând la orice acţiune în contra fascismului. Muncea fără preget. Zi şi noapte era în turneuri de propagandă, fie în Franţa, fie în străinătate. Colabora la nenumărate reviste şi ziare de stânga şi, pe lângă aceasta, nu neglija nici lucrările istorice de cari se ocupase în lunga perioadă cât a profesat la Universitatea din Paris. Cunoscându-l mai de aproape, n’am putut să mă dumiresc de unde ia timp pentru o activitate așa de imensă și de variată. Vitalitatea lui îmi părea stupefiantă. După ce, în vremea cât a fost profesor universitar, fusese neobosit, scrisese un număr enorm de volume istorice, continua în anii bătrânețelor adânci, să scrie, să voiajeze, să vorbească. Era nelipsit de la şedinţele Ligii Drepturilor omului ca şi dela şedinţele organizaţiilor de stânga din care făcea parte. Participa de asemenea la adunările şi congresele ştiinţifice ale specialităţii lui. Intenţionat indiscret, l-am întrebat odată de unde atâta vigoare și timp. Mi-a răspuns, zâmbind, că exagerez: — Mă simt uneori dispus să lenevesc, mi-a zis el. („Vous savez, il m’arrive parfois d’avoir la fléme“), dar inacțiunea („l’oisiveté“) nu trebue permisă. E atâta de făcut ! Și, apoi, n’am timp să nu fac nimic. Am insistat. Lărgind tema, iar a vorbit de puterea de viaţă, de bogăţia producţiei publicistice, şi de ceea ce am numit la început tinereţea intelectuală a atâtor bătrâni de aci: oameni politici, scriitori, artişti, etc. Cum se explică — i-am zis — că aveţi in Franţa atâţia cari la 30 de ani, nu dau încă semne de oboseală? I-am citat nume cari, de altfel, îi erau mai familiare lui decât mie. Mi-a spus că e foarte simplu. Motivul ar fi că aceia pe cari i-am numit au luat deprinderea de muncă ordonată, că renunţă la plăceri mondene şi că le place ceea ce fac; cred în opera lor. * * In necroloagele ce s’au consacrat, nu s’a scos în evidenţă puterea lui de muncă, însuşirea aceasta fiind socotită aci ca ceva dela sine înţeles. Ceeace s’a subliniat mai ales este că, odată cu moartea lui, dispare una din ultimele mari figuri ale vechii generaţii de radicali fermi, a aceleia care a făurit republica laică şi liberală. Este adevărat. Dar cu Aulard, nu dispare numai o generaţie, ci o lume. Noua generaţie de radicali fermi nu mai are sub picioare terenul solid, de idei şi de stări pe care l-au avut profesorul Aulard şi democraţia din vremea lui. Burghezia de stânga se află în faţa unei situaţii noui, şi dezorientată, caută, există şi nu ştie ce drum să aleagă. Profesorul Aulard n'a avut îndoeli. El a murit încredinţat că singura salvare a omenirii stă în practica ideilor proclamate de marea Revoluţie, pentru a cărei glorificare îşi închinase viaţa. _________ ____________ Moartea profesorului Aulard — De la corespondentul nostru din Paris — PROFESORUL AULARD GLOSE POLITICE... Concluzia Dreptatea a publicat, dăunăzi, circulara dată de d. I. G. Duca, in vederea alegerilor din 1927. Pentru toată lumea, concluzia documentului în chestie a fost: alegerile,au fost violentate. Pentru oficiosul averescan concluzia este însă alta. Din moment ce, pe baza circularii d-lui Duca, nu s’a putut pătrunde in parlament decât în mod exceptional de dificil şi cum este evident că, în momentul alegerilor, d. Duca era mai pornit în contra averescanilor decât contra naţional-ţărăniştilor, este firesc ca în actualul parlament să fie foarte multi prietini de-ai d-lui Mania si foarte putini de-ai d-lui general Averescu. O mai logică concluzie nici că se poate — fiindcă în alte condiiuni averescanii s’ar fi ales în număr mult mai mare! Dacă am voi să ne referim la filozofia populară, am putea spune: unde dai și unde crapă! Preferăm însă să ni se îngăduie nouă o concluzie şi anume: că şi averescanii încep să creadă în nevoia unor alegeri libere. Altfel nu vedem cum şi-ar pune speranţe într’o consultaţiune făcută altminteri decât cum s’a făcut sub ministeriatul d-lui Duca. Dacă concluzia este justă — şi pare a fi — atunci nu suntem departe de un acord pe toată linia. Intr’adevâr ce importă cine vine la guvern şi cine face alegerile, din moment ce toată lumea işi pune nădejde in libera exprimare a tării. Intre ceiace au înfăptuit, pe acest teren, averescanii in 1926 şi intre ceea ce susţin astăzi este o distanţă enormă şi un îmbucurător progres. încetul cu încetul ne apropiem de soluţia generală, de tot acceptată: alegeri libere. Primejdie Marea lucrare a lui Delaisi, „Les contradictions de Monde Moderne", prevede, intre altele, că pacea reală nu va putea fi întronată decât dacă se va desface sudura de până acum dintre politica şi problemele economice şi se va introduce monoteismul economic în load mitului naţional. Observăm in treacăt că acest autor a dat dovezi de o clarviziune uimitoare. Cele susţinute in lucrarea de o faimă mondială , Petrolul, au căpătat o confirmare matematică, în cursul ultimilor zece ani. Prevederile în privinţa condiţiilor şi termenului in care se va desfăşura războiul mondial, prezintă caracterul unei devinaţiuni. In mod recent, de cace a susţinutacest savant francez a căpătat confirmare, în lumea internaţională politică, prin acordul de la Locarno.Dacă este astfel, ne întrebăm cu ce groază trebue să privească naţionaliştii noştri, amatori de şovinism şi uri de rasă, oameni care işi închipuie că zidurile chinezeşti mai sunt posibile şi că un stat poate trăi independent de restul lumii, ne întrebăm cum trebue să privească aceşti naţionalişti momentul când mitul naţional nu va mai produce efecte atât de fascinante şi mai cu seamă nu va mai îngădui exploatarea societăţii anonime, care a pus patriotismul pe acţiuni, şi care, în mod conştient, încasează de pe urma lui tantieme, dividente, gratificaţii, comisioane, chieltueţi, etc., etc.? Întrebări. Sever Veteranii 1877 Au defilat în uniforma timpului, la serbarea semicentenarului. Dar Suceava? Am căutat aseară în coloanele oficiosului guvernamental rezultatul alegerilor pentru consiliul judeţean din Suceava. Dar n’au găsit nimic in această privinţă, niciun cuvânt, nici o aluzie cât de Îndepărtată. E ca şi cum alegerea nici n’ar fi avut Ioc. . Lucrul e cel puţin bizar pentru un oficios care, de câtva timp — de când a început a-şi da seama că o guvernare care nu se bizue pe încrederea alegătorilor e inadmisibilă într-o ţară cu regim parlamentar — se dedă la o furioasă jonglerie de cifre electorale spre a dovedi — închipuiţi-vă — popularitatea partidului liberal... Se poate însă ca cei în drept să fi vrut să menajeze susceptibilitatea guvernului, care şi aşa se găseşte intro situaţie jalnică, şi să nu-i mai transmită o ştire socotită cu drept cuvânt ca neplăcută. Noi însă, cari n’avem motive de menajamente, aducem la cunoştinţa guvernului că balotajul din Suceava a dat următorul rezultat: Naţional-ţărăniştii 7033 voturi. Liberalii 5067 voturi. Lupişti Gaverescan! 2363 voturi. In consecinţă, lista opoziţei naţional-ţărăniste a fost declarată aleasă. Guvernul, precum se ştie, a făcut mare caz de rezultatul balotajului din Prahova, unde administraţia, practicând toate blestemăţiile electorale, cunoscute şi inedite, a izbutit să obţie cu zece la sută mai multe voturi decât naţional-ţărăniştii. Pentru această mică diferenţă, opoziţia a fost declarată zdrobită. De data asta, la Suceava, naţional-ţărăniştii obţin cu 35 la sută mai multe voturi decât lista guvernamentală. Prin urmare guvernul e nu numai zdrobit, ci făcut praf. Ce zic domnii din guvern? E logic ori nu ? De fapt, alegerile din Suceava au dovedit Încă odată ceea ce se ştie de mult, anume că guvernul e cu desăvârşire impopular şi că astfel e lipsit de singura raţiune posibilă de a guverna. __________ Pan N A Z B AT II VOT PLURAL Un ziar anunţă că, d. Vintilă Brătianu vrea să introducă votul plural. Dar până acum’ n'am avut tot vot plural? Nu vota un alegător pentru câteva , zeci de cetăţeni? Nu vota un jandarmi pentru câteva sute de alegători? Asta nu înseamnă „vot plural’’? Kix O lămurire şi o amintire de N. BATZARIA I v ! • ‘ • t r t v : Câţiva cunoscuţi cari şi-au dat osteneala, măgulitoare pentru mine, de a citi amintirile, publicate în articolul „Bucureştii văzut de departe", au rămas cam nedumeriţi de ceea ce ei au crezut că este din parte-mi o omisiune aproape de neiertat. Am pomenit anume de câţiva din marii cărturari ai tarei, despre cari auzeam vorbindu-se în îndepărtata noastră Macedonie, dar printre aceştia n’am citat şi pe d. profesor N. Iorga. Şi date fiind legăturile pe cari prietenii ştiu că le am cu d. profesor, această omisiune li s-a părut, cam inexplicabilă, dacă nu chiar suspectă. Ea însă a fost voluntară, pentru un motiv cât se poate de simplu. Pentru că sunt — e vorba de dată — unul dintre cei dintâi din seria lungă a generaţiei de treizeci de ani încoace care l-am cunoscut pe d. profesor N. Iorga, nu de departe şi din auzite, ci cât se poate de aproape. L-am cunoscut atunci când d. Iorga, numit profesor la Universitatea din Bucureşti, începuse, graţie unei munci uriaşe şi a unor calităţi strălucite, fără pereche, acea ascensiune vertiginoasă, ajungând la măreţele culmi la cari se găseşte astăzi. L-am cunoscut sau, mai exact, am avut nepreţuita cinste să fiu cunoscut şi , chiar — ierte-mi-se această lipsă de modestie — remarcat de d-sa, datorită mai ales împrejurări că locuiam în aceiaşi stradă. După ce işi ţinea cursul, îl aşteptam jos la eşire şi făceam împreună pe jos drumul de la Universitate până acasă ,la d-sa. îmi amintesc chiar că, ţinând să se convingă dacă noi studenţi prindeam bine cele spuse de d-sa în timpul prelegerii, mă punea să repet prelegerea. Era un motiv în plus ca la cursul d-sale să nu-mi pot permite nicii o distracţie şi să mă silesc a-mi ţinea atenţia mereu încordată. îmi mai amintesc — şi rog pe d. Iorga să nu se supere, dacă întâmplător ia cunoştinţă de cele scrise aci — într’un rând am avut curajul, eu, om de felul meu foarte timid, să-i spun că explică foarte frumos, dar că vorbeşte cam iute. Astăzi d. Iorga explică şi mai frumos, dar nu mai vorbeşte iute. Cu toate că de atunci au trecut... — cred că e inutil să precizez numărul anilor, mai ales că nici nu prea îmi dă mâna. Spun numai că, cu toate ca de atunci au trecut destui ani, păstrez şi acuma ca o preţioasă amintire teza de scris la istorie Justinian şi bazele imperiului bizantin",, teză ,la care am lucrat câteva luni de zile şi pe care d. Iorga a pus menţiunea , fireşte, ca o încurajare „foarte bine“. Mai păstrez ceva de la d-sa şi pentru acest „ceva“ îi sunt dator o deosebită recunoştinţă. Păstrez anume dragostea de muncă, de muncă onestă şi creatoare, dragostea de ţară şi neam, dar nu o dragoste care constă în a te bate cu pumnii în piept la orice ocazie de a debita la toate răspântiile şi colţurile de stradă un bagaj de cuvinte şi fraze cu atât mai răsunătoare, cu cât sunt mai goale de înţeles, ci o dragoste care îşi impune ca o primă datorie de a cunoaşte cât mai bineşi mai temeinic trecutul neamului, de a-i cerceta cât mai serios nevoile şi de a căuta să i le satisfaci, fără ca personal să urmăreşti un interes cât de mic, cât de neînsemnat. Tot de la d-sa am învăţat şi reţinut că cu toate fenomenele descurajatoare din jurul nostru, cu toate micimile sufleteşti şi ticăloşiile ce,vedem că se săvârşesc zilnic, poporul român e un popor plin de vigoare şi moralmente sănătos, că posesia, calităţi reale şi virtuţi, alese, dar că trebue lăsat să î i le valorifice, îndemnându-l la muncă şi mai ales lăsându-i libertatea să muncească. Respectul tradiţiei, respectul şi cunoaşterea trecutului, precum şi comorile sufleteşti ale poporului sunt, pentru literatură, cea mai bună, mai sănătosă şi mai fecundă sursă de inspiraţie. De aci „semănătorismul“, curentul pe care unii l-au înţeles şi interpretat destul de greşit. Iată, prin urmare, cum l-am cunoscut pe d. profesor N. Iorga şi cu ce învăţături preţioase m-ara ales din partea d-sale. * Dar deoarece sunt la capitolul „amintiri“, să mi se îngădue să mai povestesc ceva. In lunile cari au precedat intrarea României în războiul mondial, aveam ocazia să văd destul de des pe neuitatul Delavrancea. II întâlneam la redacţia ziarului „Epocal“, de al cărei director, valorosul, bunul şi înţeleptul nostru confrate T. Pisani, mă lega o prietenie pe care anii n’au făcut decât să o întărească. (Continuarea în pag. 1-a) NOTE IN cortegiile cari au defilat la Constanta prin faţa d-lor Vintilă Brătianu şi general Averescu, — am văzut şi carul comerţului, industriei, meseriilor, etc. Aceste ramuri de activitate n’aveau nevoe de câte un car aparte, încăpeau, toate, intr’un car — ba chiar intr’un cărucior alegoric... * S’AU început iarăşi agitaţii pe tema vechiului calendar. Îşi inchipui oamenii că, schimbând calendarul, vor întoarce şi vremurile de altădată... DOMNUL general Averescu acuză pe d. Alexandru Vaida Voevod pentru un proectat schimb de moşie: d. Vaida ar fi propus schimb guvernului. S’a dovedit insă că acest schimb a fost cerut — nu de d. Vaida, ci de guvern, ba încă de guvernul... averescan. A uitat comandantul partidului poporului până şi propriile-i acte? * O gazetă vede cauza nenorocirilor de cale ferată în faptul că ,domnişoare funcţionare stau în sindrofie sau în téte-á-téte cu impiegaţii de mişcare“. De ce ziarul de mai sus găseşte vina catastrofelor in „domnişoarele funcţionare" care stau de vorbă cu impiegaţii de mişcare — şi nu în impiegaţi care stau in „téte-á-téte" cu „domnişoarele funcţionare"? De ce femeia e mai vinovată decât bărbatul in chestii de ciocniri? Bugetul drumurilor Printr’o comunicare făcută presei, ministrul lucrărilor publice a dat asigurări că proectul definitiv al legii drumurilor nu va conţine acele enorme taxe şi impozite cari ne-au îndemnat să dăm alarma. Deşi amănuntele de cari ne-am folosit la discutarea proectului n’au fost născocite, ci au fost furnizate de cei ce au contribuit la întocmirea lui, suntem, totuşi dispuşi să credem că viitoarea lege nu va fi chiar atât de aspră pe cât a fost concepută iniţial. Un lucru care ne isbeşte însă în comunicarea ministrului comunicaţiilor este insistenţa cu care d-sa vrea să convingă că şi acum, bugetul drumurilor însumează mai multe miliarde lei. Argumentele invocate nu justifică de fel reformele ce se proectează. Ştim prea bine că în afară de bugetul ministerului lucrărilor publice, există o seamă de alte dări şi contribuţii, destinate întreţinerii drumurilor. Dar ele nu reprezintă decât o foarte mică fracţiune din valoarea prestaţiilor in natură. Numai acestea dau o valoare de miliarde bugetului drumurilor. Ar fi însă o enormă greşeală dacă s’ar adopta prevederea din proectul Meissner de a se transforma prestaţiile în natură într’o contribuţie în bani obligatorie. Situaţia de azi a ecomoniei noastre rurale nu se pretează unei asemenea reforme. Un impozit de miliarde, echivalent valoarei prestaţiilor în natură, ar greva într’o măsură insuportabilă slabele venituri ale populaţiei rurale fără ca să producă bugetului drumurilor fondurile necesare. Din experienţă, ministrul comunicaţiilor ştie doar că din prestaţiile date în bani, nu se încasează nici 50 la sută şi că sute de milioane au rămas astfel pierdute pentru stat. Apoi, trebue să se ţină seamă câ populaţia noastră rurală nu întrebuinţează decât un număr restrâns de zile de muncă din an, şi prin urmare, că ei rămân îndeajuns de multe disponibile pentru că să le presteze unor nevoi comune. Oricât ar fi de anachronic această practică, ea corespunde structure de azi a economiei rurale din România. Ceea ce legea trebue să aducă este infrânarea abuzurilor pentru că din Întrebuinţarea raţională a prestaţiunilor în natură să rezulte foloase reale pentru întrebuinţarea drumurilor. J. B. Florian CHESTIA ZILEI ALTĂ SOLUȚIE ■’ V • D. DUCA. — Nu se mai poate altfel: se impune un guvern de concentrare. D. VINTILĂ. — Nimic mai simplu : concentrăm jandarmii, și ne proclamăm guvern de concentrare ! JAMES COOK CU PRILEJUL ANIVERSĂRII A 200 ANI DE LA NAŞTEREA LUI Anglia a sărbătorit, Duminică, 28 octombrie, două sute de ani de la naşterea lui James Cook. Odată cu Anglia lumea ştiinţifică serbătoreşte aceiaşi dată. Cine n’a auzit pe celebrul căpitan Cook? Este oare om, care să fi avut pe mână o hartă a pământului ,să nu ştie de isprăvile întrepidului navigator? Este oare om care să fi învăţat puţină geografie, să nu fi cetit de atâtea ori pe liniile, ce străbateau Oceanul Pacific, numele ilustrului descoperitor. Căci celebritatea lui James Cook constă tocmai în aceste raiduri maritime cari durau câte 3—4 ani, şi cari în plin secol al XVIII-lea erau adevărate tururi de forţă. Cook a executat astfel, din însărcinarea „Societăţii geografice din Londra“, trei mari călătorii. Toate au fost îndreptate în aceleaşi regiuni necunoscute, sau foarte rău cunoscute pe atunci. Oceanul Pacific în partea lui meridională, până la Oceanul îngheţat de Sud, a fost scopul constant al cercetărilor societăţii de savanţi englezi, cât şi ale sale. Din aceste călătorii de studii, el a adus un imens material etnografic şi naturalist, ceea ce făcu din el, în plin secol al enciclopedist e-N ’Bed uj eaiBruitjuoo jtjiJO) JAMES COOK