Adevěrul, ianuarie 1929 (Anul 42, nr. 13814-13836)

1929-01-24 / nr. 13832

ANUL 42, No. 13832 Joi 24 Ianuarie 1929 6 Pagini Adeveriri PnwnATMIT . AL­ V BELDIMAN 1888 1897 rUflUAlUIU . CONST. MILLE 1897­ 1926 750 lei pe un an ABONAMENTE : 380 lei pe 6 luni 20­0 lei pe 3 luni In străinătate dublu LEI 3 BIROURILE: București, Strada Sărindar No. 7—9—0 LEI 3 Centrala: 306 67. 324 73. 346 79. 353,54. TELEFOANE s­pecia: 357 72 . Administraţia: 307 69. Provincia: 310 66. VIITORUL constată cu melancolie: „Ne-am învăţat cu răul!“ ...După atâţia ani de guvernare liberală! Contra vizelor poliţiste civilizată nu poate fi poliţistă. Şi cu atât mai mult trebue suprimat po­liţismul care se lăsgeşte cinic în sa­loanele legaţiilor şi consulatelor, a­­colo unde totul trebue să fie deli­cat, solemn, protocolar. Cerem stăruitor guvernului să mediteze un sfert de oră asupra a­­cestei chestiuni şi să se alăture de ţările Occidentului. Să înlăture şi­cana inutilă. Răufăcătorii n’au ne­­voe de viză şi nici de pasport, sau găsesc mijlocul să şi Ie procure prin fraudă. Oamenii oneşti, insă, întâm­pină dificultăţile absurde, cari isvo­­răsc logic dintr’un sistem reac­ţionar. Să ne civilizăm puţin că nu ne aşteaptă nici o primejdie. Ziarele au publicat „banala“ in­­că importante reforme in organiza­­formatie că Elveţia a decis supri-­­ rea politiei. Cea mai de seamă ar fi marea vizelor la paspoarte pentru suprimarea poliţismului — o poliţie cetăţenii tuturor ţărilor, cari admit acest lucru cu titlu de reciprocitate. Cu alte cuvinte, accesul Elveţiei este permis oricui, pe baza numai a pasportului, dacă cetăţeanul elve­ţian va avea, in tara respectivă, acelaş tratament. Ilotărire simplă, firească, banală. Revenire la normal, la ceea ce — Înainte de răsboi — era logic şi le­gal. De altfel, Elveţia a introdus sis­temul acesta mai de mult faţă de unele ţări, civilizate ca şi ea. Acum nu s-a făcut decât să se extindă şi să se generalizeze această măsură, a cărei aplicaţiune este condiţionată mimai de reciprocitate. Vom beneficia şi noi de această salutară dispoziţie? Vom reveni şi noi la normal ? Iată Întrebarea. Nu e vorba numai de plictiseala inutilă a scoatere­ vizelor pentru cel care vrea să voiajeze — din interes sau de agrement —în străinătate, deşi, dacă am examina chestiunea numai din acest punct de vedere, Încă soluţiunea elveţiană ar trebui să ne bucure. Nu poate fi vorba nici de o ches­tiune fiscală.­ Sumele ce Încasează statul român pentru vizele obţinute de străinii ce vin in România nu prezintă mare Interes, şi, în orice caz, nu compensează sumele ce ies din ţară, plătite de români pentru vize străine. E cu totul altceva. E poliţismul, e barbaria inutilă a sistemului. Tre­­bue cu orice preţ să ne menţinem la porţile Orientului, să supralici­tăm statele înapoiate sau dictatura moscovită ? Care e rostul acestei vize, care apare numai ca măsură şicanatorie, absurdă şi intru nimic folositoare ? Ca apărare contra celor îndesiră­­biți? Moft Nimeni nu poate călă­­tori fără pas­port prevăzut cu foto­grafie. Şi asta ajunge pentru iden­tificarea persoanei. Tot ce întrece formalităţile pasportului este poli­ţism, Indispune şi ne Înfăţişează In­tr’o lumină dezagreabilă. Sistemul ar trebui să Înceteze. Actualul guvern animat, pare-se, de bane Intenţiuni a hotărlt să adu. Ad. NOTE GUVERNUL dictatorial din Iu­goslavia a dizolvat toate partide­le pol­ti­ce croate. Comunicările oficiate vor anun­ţa, desigur, că măsura aceasta a provocat in toată Croaţia un... en­­tusiasm indescriptibl... Ar OFICIOSUL liberal ia la vale, noua grupare a d-lor Garoflid, Ma­­noilescu şi Petrovici, numind-o cu dispreţ: „Gruparea teoreticieni­lor“. Din partea liberalilor, dispreţul acesta e foarte îndreptăţit. Ei ştiu din propria lor experienţă că de pe urma „teoriei“ nu s-au ales nici­odată cu nimic. De aceea nu şi-au bătut capul cu teoriile, ci au ope­rat totdeauna vârtos și... practic! ȘEFUL partidului poporului este, de la o vreme, un adept pasionat al UH Ibsen.. . ?­­ ? — Da, de când a început să i se topească partidul, d-sa se conso­lează — sau, se amăgește, ceea ce e tot așa — cu filosofia personaju­lui ibsenian. Omul cel mai tare este acela care rămâne singur ! GLOSE POLITICE... Procesul I­orga-,, Viitorul” D. lorga cere prietenilor săi de la Neamul Românesc să nu mai răspundă nimic celor de la Viitorul. Intre d-sa si liberali este un proces in curs, un proces la propriu si nu la figurat, un proces a cărui soluţie, după d. lorga,se trebue să însemne: ori d-sa, ori liberalii se dovedesc a fi canalii. Scrise după atâta vreme şi la a­­tătea mii de kilometri departe de ţară, aceste rânduri ar apare inex­plicabile, dacă n’ar avea un sub­strat nou, necunoscut încă marelui public. Cine ştie ce noui fapte i-au parvenit la Paris şi care l’au revol­tat în aşa măsură cum se vede un numărul de aseară al Nea­mului Românesc. Dar, pentru moment, înţelegem să relevăm alt lucru: Procesul de calomnie, in sine. O personalitate ca d. Iorga se plânge că a fost calom­niat iar oficiosul puternicului par­tid liberal este chemat să răspundă de învinuirile aduse. Indiferent de ceia ce va spune în cele din urmă verdictul juraţilor, iată-l însă pe un om ca d. Iorga plăngăndu-se că a fost calomniat de Viitorul, acelaş ziar care nu mai conteneşte să facă altora mo­rală şi care în diferite rânduri a ce­rut măsuri represive contra presei, pe motiv de calomnii şi licenţe ne­­permise. Or, întotdeauna violenţa a fost specialitatea presei de partid. Ce­tiţi zilnic oficioasele si vă veţi con­vinge. Atacuri violente reciproce, insulte, acuzaţiuni infamante. In schimb „anumita presă" de pildă, se dovedeşte cumpănită, documen­tată, fără pornire. Această „anumită presă"4 cere libertate, fără să fugă de o răspun­dere reală şi eficace. Oficioasele de partid mănuesc permanent calom­nia şi totuşi, fiecare la rând, cere măsuri represive contra presei. Cu ce autoritate, învederează procesul intentat de d. Iorga. Prostie sau»*­ ­ Viitorul crede că are mult haz când publică un clişeu reprezentând pe d. Stere, cu explicaţia: „Minis­trul României la Moscova, sau mi­nistrul Moscovei in România". E aci, înainte de toate, o prostie. Şi încă mare. E prostia imen­să ce se face şi cu alţii, care deşi n’au nimic comun cu bolşevicii, deşi îi combat in toate chestiile privitoare la noi si in toate chesti­ile de fond si de doctrină, sunt to­tuşi prezentaţi drept comunişti de către oligarhii noştri. Kam văzut, — când interesul politic cerea pe liberali prezentând ve­ci­nii Ma­ria şi Vaida drept comunişti ? De ce ne-ar mira că şi d. Stere este denunţat acum drept comunist ? In cazul special al d-lui Stere însă, chestia este şi mai extraordi­nară, iar procedeul şi mai ridicol. Oligarhii noştri probabil încă n’au aflat că printre cei condamnaţi la moarte de către bolşevici se află şi d. Stere. Dar mimai prostie să fie în toa­te astea ? Ani de zile „Viitorul" a vorbit cu vehemenţă de legăturile d-rului Lupu cu bolşevicii, pentru ca la prima ocazie liberalii să-l pofteas­că pe d-rul Lupu in guvernul lor. Atunci, ce este: prostie sau.... ? Sever ————— ■ Problema reparaţiilor m­­ , m - D. GILBERT PARKER Comisarul neutru de control al apli­cării planului Dawes in Germania Oamenii ordinei“ şi complotul de la Enescu Ne apropiem cu o scârbă linişti­tă — cum ar zice d. Octavian Goga — de evocările d-lui Ion Flueraş, făcute la Cameră, în cadrul unei sugestive cuvântări. Intră în obli­gaţiunea noastră să examinăm de­­aproape lucrurile povestite de că­tre deputatul socialist, căci atât personagiile citate cât şi odioasele roluri pe cari le-au jucat la un mo­ment dat, sunt prea elocvente, prea caracteristice şi prea instructive, ca să nu fie releva­te cu vârf şi în­desat. Aşa­dar, oamenii ordinei, d-nii general Averescu şi Const. Argeto­­ianu, — reprezentanţi prin exce­lenţă ai dinasticismului de după război şi slujitori fanatici ai rân­­duelilor legale, s’au adunat într’o bună­ zi din anul 1919, împreună cu alţi membri ai „Ligii Poporului“ şi cu delegaţii social-democrati — la restaurantul Enescu, spre a ho­tărî asupra unor grave chestiuni politice. Au intrat în paşnicul res­taurant, cu­­ figuri siniste de pă­rinţi îngrijoraţi ai patriei, pe ume­rii cărora se reazimă soarta unei naţiuni întregi. Fără a sta mult la gânduri, fără a simţi în sinea lor grele scrupule de conştiinţă patrio­tică, au început să ţeasă iţele unui complot, menit să răstoarne mo­narhia, prin detronarea regelui Fer­dinand. Au făcut chiar propuneri concre­te asupra celor viitoare. Unii ce­reau un­ prinţ englez, alţii o repu­blică sovietică, iar alţii o republică burgheză. De faţă erau d-nii gene­ral Averescu, Const. Argetoianu, Take Ionescu, Şerban Voinea şi al­ţii. Socialiştii au respins propune­rile făcute şi s-au grăbit să declare că situaţia nu este coaptă pentru o republică social-democrată. In con­secinţă, „revoluţia“ pusă la cale în ‘restaurantul Enescu nu-i putea in­teresa prea mult. Dar d. Argetoianu, zelos ca în­totdeauna, s-a grăbit să declare că la urma urmei nici nu are nevoe de cei „o sută de mii de bolşevici din Capitală“, pentru a face revoluţia şi detronarea. D-sa a asigurat pe cei de­­faţă că are mijloacele sale personale pentru a opera cele două mărunte lovituri de stat. In sfârşit, d. Argetoianu voia cu orice preţ detronarea regelui Ferdinand. .„Că n’a reuşit complotul, se da­­toreşte socialdemocraţiior, cari au refuzat adeziunea lor. ★ Se înţelege că n’ar fi nimic deo­sebit în acţiunea complotiştilor de la Enescu, dacă isbitoarele si de multe ori sângeroasele glume ale sortii, n’ar fi rus pe cei doi revo­luţionari în ipostaza de unici spriji­nitori sinceri ai defunctului rege şi ai Casei sale. In definitiv, com­ploturi au fost de când e lumea si vor fi probabil totdeauna. Unele isbutesc, altele eşuează, iar altele se sparg în ilaritate — cum ar fi fost cazul conspiratorilor de la E­­nescu. Dar generalul Averescu şi d. Ar­getoianu au fost chemaţi, puţin timp după aceia la guvern, tocmai cu titlul de salvatori şi de paznici ai ordinii publice. Triştii complo­tişti n’au ezitat o clipă să facă sal­tul dela complot la dictatură, şi să înăbuşe în sânge şi în urlete de durere mişcarea socialistă de a­­tunci. Pumnul d-lui Argetoianu, pregă­tit să izbească în speteaza tronu­lui regal, dintr’o lovitură s’a întors cu aceiaşi furie, într’o inexplicabi­lă precipitare patologică, împotri­va tovarăşilor de masă dela res­taurantul Enescu... ...O vreme întreagă s’a spus că, în adevăr, d. Argetoianu a salvat atunci monarhia şi ţara de la groaznice primejdii. S’a creiat chiar un mit din tăria dinastică a aces­tui om politic, ca şi din devota­mentul sincer al generalului Ave­rescu. Datorită acestui fapt,­ cei doi oameni au fost admişi să ve­gheze, — ah­ernându-se cu Ion Bră­­tianu — la porţile monarhiei ror­mâneşti. Datorită acestui fapt s-au comis toate abuzurile uriaşe şi toate nelegiuirile covârşitoare ale celor zece ani trecuţi, pervertindu­­se viaţa politică prin sistematiza­rea minciunii şi­­a uzurpării. Dato­rită acestui fapt a fost sugrumat partidul socialist, cel care refu­zase participarea la complot. Şi tot datorită acestui fapt s’a dat de atâtea ori guvernul pe mâna „în­cercaţilor“ monarhişti , smul­­gându-se votul din mâna alegăto­rilor, cu baioneta şi cu biciul... ...Complotiştii de la Enescu, con­tinuă şi astăzi să fie aceiaşi repu­taţi oameni de ordine, cari suspină zilnic de grija ce le-o inspiră guver­­nul actuali Ei fac mustrări naţional­­ţărăniştilor pentru că au comis tră­darea de a-şi asocia pe socialişti în alegeri. Şi ei grohotesc cinic, când li se aminteşte trista, flarian­ta şi ruşinoasa aventură complotis­tă de la Enescu. Căci ei sunt „oa­menii, ordinei“. Istoria politică a vremii va nota însă aceste lucruri,,cu liniştită scâr­bă, — cum ar zice d. Octavian Goga. Complotiştii vor rămâne fi­xaţi în reala lor figură: oportunişti lipsiţi de orice scrupul, gata ori­când să suprime un’ rege ori o mas­­să — după cum dictează interesul momentului. Tiberiu Vornic „Curioasa descriere a Moldovei şi a Valachiei“ din 1699 de SCARLAT CALL­I MACH­I In articolul precedent, am dat la iveală primele două capitole ale acestei lucrări. Capitolul VI cuprinde : „von De­nen Veränderungen dieses Lan­des , warümb dieser Fürst dem Tu­rchen seithere jährlichen Tribut erlegen müssen und a". Autorul ne spune că, la început voevodatul Moldovei şi al Valachiei erau tri­butare regilor Ungariei şi că aceş­tia îi ajutau, cu armatele lor, să se apere împotriva Turcilor şi Tă­tarilor. Dar, când imperiul oto­man ajunse foarte puternic şi te­mut, cele două Voevodate şi, chiar, Ungaria, fură silite să plătească tribut Turcilor şi să asculte de po­runcile sultanilor, cari numiau şi schimbau voevozii, după bunul lor plac. Soarta acestor tari a fost tare jalnică din pricina aceea şi prinţii erau siliţi, de cele mai multe ori, să se dea de partea celui mai tare. „Totuşi, la sfârşitul veacului tre­cut, în anul 1598 şi în anii urmă­tori, voevodul, numit Mihaiu, un om viteaz şi priceput în meşteşu­gul răsboiului, nu mai vroi să plă­tească tribut, Turcilor, ci căută să se supue. în oarecare măsură, (und auf gewisse Masse submituiren wolte) împăratului Rudolf al II-lea, etc“. „Weitere Fortsetzung dieser no­tablen Begebenheit“. (Continuarea acestui fapt însemnat.) Cap. VII. In acest capitol şi în cel următor (cap. VIII), autorul anonim ne des­crie luptele lui Mihaiu­ Viteazul, cu cardinalul Andrei Bathori, Turcii, Moldovenii etc. Această scurtă în­semnare a faptelor petrecute în Valachia şi Transilvania, îşi are şi ea importanţa ei. Autorul este fa­vorabil Voevodului Mihaiu. Citim : „Dar, înainte de a începe lupta, Mihai trimise vorbă, Cardinalului, că a curs mult şi zadarnic sânge creştinesc şi că Cardinalul ar face mai bine sa jure credinţă împăratului Acesta, pe lângă că nu vroi să se supună, se purtă faţă de voevod, într’un chip dispreţuitor, socotin­­du-l nepriceput în cele ale războiu­lui şi de neam de slujitor — (son­dern den Woywoden noch darzu schimpfflich, als einen Vieh-Hirten und krieg Unerfahrnen verrachtete). Atunci voevodul Mihaiu se năpusti cu 20.000 de oameni asupra arma­tei Cardinalului şi o puse pe fugă după o luptă de cinci ceasuri, în ziua de 28 octombrie anul 1599. Cardinalul avu pierderi mari: 2000 de morţi, 10.000 de prinşi, 45 de tunuri şi tabăra cu multe merinde, pe când Mihaiu pierduse doar 200 de oameni. Şi astfel, învingător, acest păs­tor de vite (Vieh-Hirt), intră în Alba-Iulia, întâmpinat fiind de tot norodul oraşului“. Ne mai povesteşte cum a fost ucis Cardinalul Bathori, într’o pă­dure, de Valachii cari îl urmăriau şi cum aceştia, după ce-i retezase­ră capul, îl înfipseră în vârful unei lănci (welchen sie auff eine Lanze oder Pique gesteckt) şi îl aduseră Voevodului, la Alba-Iulia. După aceea, Mihaiu trimise, o solie de douăzeci de­­oameni, împă­ratului, care­ îi făcu şi la View şi la Fraga, o primire deosebită, dând fiecăruia, lanţuri de aur greu şi tri­mise, la rândul lui, şi el, Vevodu­­lui Mihaiu, în Transilvania, o dele­gaţie. Voevodul îi ieşi în întâmpi­nare, le arătă capul Cardinalului, iar, după ce-şi îndepliniră misiu­nea, se întoarseră la împărat Tru­pul lui Bathori, prin porunca lui Mi­haiu, fu înmormântat, cu cinste (ehrlich), într’o mănăstire din Al­­ba-Iulia.­­ „Nu mult timp, după ce voevo­dul fusese pus în stăpânirea Ardea­lului de către împărat, în urma unui şir întreg de intrigi, el începu să fie bănuit. Din pricina aceea, generalul Georgius Barbu (sic) nui vroi să-şi retragă oştile din Transil­vania, fapt care supără mult pe Mihaiu. In anul următor, 1600, veni, la Voevod, un sol trimis de Sultan şi care-1 găsi în Braşov. Acesta adu­sese, cu el, nenumărate daruri scumpe, crezând că va putea­ îndu­pleca, astfel, pe voevod să pără­­siască ne­împărat şi să se dea de partea Turcilor. Dar, Mihaiu spuse, împărătescului comisar, că va rămâ­ne, şi de aci în­colo, credincios îm­păratului, dacă acesta îl va face stăpân, pe el şi pe moştenitorii lui, pe ţinutul Ardealului, pe Ora­­dia-Mare şi pe celelalte exteriores partes Hungáriae, care făcuseră, odinioară, una cu Ardealul şi pe toate locurile, pe cari le va mai cu­ceri cu armele, (dass der Kaiser ihme solches erblich verschreiben und noch darzu Gross-Wardein und andere exteriores partes Hungarie, die vormals auch Siebenbürgen an­hängig gewesen, übergeben wolte auch was er weiter an Land und Leuter erobern würde). 2) Mai ceru ca împăratul să-i dăruiască toate bunurile şi toate demnităţile pe cari le avusese Sigismundus Bathori, în afară de o sumă de bani, care să-i folosească pentru tocmirea unei oaste. 3) împăratul să-i făgăduiască, că, în caz că va fi prins de un duşman, vreodată, il va răscumpăra (ranzioniren); mai ceru ca împă­­ratul să-i asigure un venit de 100.000 de taleri împărăteşti, în ca­zul c’ar fi izgonit din Ardeal şi Va­lachia. Pe lângă toate acestea, Mihaiu ceru şi înlocuirea lui Georg. Barta, cu care el nu se putea înţelege (weilti er sich mit demselben nicht comm­ornern Fönte)". (W-elcher Bestatt diese Wieder­ spenstigkeit und Vorscläge abge­­lauf­fen seyn. Cap. VIII) Acest ca­pitol conţine luptele dintre Mihaiu şi Sigismund Bathori, acesta din ur­mă ajutat de Turci, Tătari, Moldo­veni şi Cazaci. Autorul ne poves­teşte astfel cele întâmplate . Pe când Mihaiu îşi formula con­diţiile, comisarului împărătesc, so­siră ştiri rele din Valachia (käme unvermuthete Leitung und Alarm aus der Wallachey) Sigismund Ba­thori hotărâse, cu ajutorul Turcilor, Tătarilor, Moldovenilor şi Cazacilor, să năvălească în Ardeal. Mihaiu se pregăti atunci de luptă. După ce ţi­nu sfat cu mai marii Ardealului, por­ni în­spre Moldova cu o oaste de 50 mii oameni, printre cari erau şi 8000 de haiduci, 20 de tunuri, oameni pricepuţi în ale războiului. Părăsi Braşovul în luna ianuarie, a anului 1600, şi se îndreptă cu cei 38.000 de pedestraşi, cu cei 3000 de Cazaci, cu cei 4000 de călăreţi şi 8000 de ostaşi neregulaţi (Frey Beider) peste munţii înalţi ai Mol­­daviei. Duşmanul se retrăgea în spre graniţele Poloniei, unde se în­tări:* şi unde aştepta momentul fa­vorabil pentru a se năpusti asupra lui Mihaiu, Mihaiu cuceri repede toată Mol­dava băgând frica în locuitori (dtk (Citiți continuarea în pag. 11-a)- Mica înţelegere economică Guvernul român, cu mandat din iubitoare progresului economic al partea celorlalte State din Mica In­t alegere, a întreprins demersurile ne­cesare pentru convocarea conferinţei preliminare a experţilor cari să pre­gătească înfăptuirea Micii Antante economice. In felul acesta un vec­ii deziderat al acestei grupări politica îşi găseşte un Început de realizare. Oricât de regretabilă ar fi întârzierea ce s’a pus până acum în această di­recţie, — mai cu seamă c’au fost împrejurări când solidarizarea eco­nomică a statelor din Mica înţele­gere ar fi contribuit mult la consoli­darea lor — ea poate fi compensată prin forma ce se va da înţelegerii e­­conomice ce se urmăreşte acum. Nu trebue să pierdem din vedere că puterile apusene, şi mai cu sea­mă Anglia, socot că una din princi­palele cauze ale Încetinelii cu care se consolidează statele nou născute sau mărite in urma războiului mon­dial, este adversitatea lor economi­că. Ridicarea da ftsui la pieţe va­male, pe liniile da demarcaţie ale nouilor frontiere k­itk­u, a Îmbucă­­tăţit, in mod firesc, unităţi econo­­mice Închegate sub influenţa unor o­­rientări cu tradiţii seculare. Această situaţie este privită de e­­conomiştii apuseni ca extrem de pă- J. R. F. Europei şi consolidării păcii. Aşa se explică, in bună parte, ne­încrederea pieţelor apusene faţă de statale cu frontiere noui şi stăruinţa pe care au pus-o unele cabinete apu­­sene de a reconstitui solidaritatea e­­conomică a statelor din basinul du­­nărean. înlăturând tot ce este inactual in­­tr un proect de solidarizare econo­mică a unora din regiunile Europei, este evident că strânsele legături pol­itice cari există Intre Statele din Mica înțelegere ar putea fi un teren prielnic pentru strângerea raporturi­lor economice ala ţărilor respective. Oricât de vag ar părea, la prima Înfăţişare, rostul unei Mici Inţele­geri economice, raporturile de veci­nătate şi structura lor economică oa­recum asemuitoare dă Statelor ce o compun raţiuni suficiente pentru a-şi solidariza interesele economice. Din acest punct de vedere, cele ce se petrec acum inin Franţa şi Germa­nia, cari din adversari de moarte, după stabilirea unor bune raporturi politice trec­ la preţioase cooperări economice, ar trebui să folosească de lecție. . CARNETUL NOSTRU Sinuciderea a doi savanţi Din Londra soseşte o telegramă senzaţională: doi medici, fraţii ge­meni Artur şi Sidney Smith au fost găsiţi morţi In dormitorul lor, cu beregatele tăiate. Pe uşa Închisă a dormitorului ei au afişat următorul anunţ: „Către Naţiunel Ne-am închinat viaţa noastră studiului cancerului şi prin aceasta am sărăcit cu totul. Sărăcia ne-a adus aci. Viaţa nu me­rită a fi trăită". Ambii fraţi, care erau specialişti în chestiuni de radium şi de can­cer, au publicat nu de mult câteva volume in specialitatea lor, care au făcut sensaţie în cercuri medicale. Au avut avere frumoasă pe care au cheltuit-o cumpărând radium (metalul atât de scump). Au încer­cat să obţie apoi sprijin de la Stat spre a-şi continua cercetările şi ne­reuşind, şi-au pus capăt vieţii. Tristă e soarta savanţilor din so­cietatea modernă. Dezinteresaţi, lo­iali, independenţi, mândri au un singur cult, o singură religie: ade­vărul. • ‘ » Dar mai toţi sunt­ lipsiţi de acel simţ al realităţii pentru partea prac­tică, comercială, a vieţii de toate zi­lele. Azi ca să poţi contribui cu munca ta la progresul ştiinţii e ne­cesar, înainte de toate, să fii bogat. Orice aparat costă zeci şi sute de mii de lei şi cu cât ştiinţa progre­sează cu atât aparatele se perfec­ţionează şi costul lor se scumpeşte. Fraţii Smith şi-au ales ca obiect SINGURA EXPLICAŢIE încercând să explice, prin consi­­deraţiuni barometrice, proverbul: „Să nu dea Dumnezeu Omului cât poate răbda!“. Viitorul scrie: „Aceasta ne desvălue o latură­ in­teresantă a vieţii noastre istorice şi etnice: ne-am obişnuit să suferim!" Evident! Altfel cum am fi putut de studia boala cea mai gravă: can- .­­ ...... . . cerul, iar ca instrument pentru ex- rabda ata*la 3111 ^ liberal? perienţe: Hadiul, metalul cel mai* scump. Au avut avere mare pe care au cheltuit-o sacrificând-o idealu­lui. îşi puseseră tot scopul vieţii In acest ideal unic de a scăpa omeni­rea de cancer, şi se simţeau în stare să-şi înfăptuiască idealul. Când au văzut înnsă că nu mai au mijloace de a-şi continua opera, n’au mai găsit nici un sens în viaţă, şi au scris că viaţa nu merită a fi trăită. Nu însoţim de nici un comenta­riu această concepţie pesimistă a e­­xistenţei. Ne gândim numai că în clipa când savanţii engleji se sinu­­cideau din cauza neputinţei lor ma­teriale de a lucra, la noi se organi­zează centre anticanceroase, centre de studii şi terapeutică, iar minis­terul Sănătăţii e de­sigur ,în căuta­rea unor savanţi cercetători de ta­lia fraţilor Smith. Doctorul Ygrec N­A­Z­B­A­T I­­ CHESTIA ZILEI Concurs de forţă D. general Averescu a declarat la Senat că naţio­nal ţărăniştii sunt niŞte slăbănogi. ZIARELE GENERALUL. — D-ta, d-le Maniu, ne-ai învins cu voturile; poftim la băt­aie cu mine, — dacă-ţi dă mâna l Dictatura din Iugoslavia Disolvarea partidului croat Situaţia din Iugoslavia se com­plică în mod serios. Dictatura re­gelui Alexandru, care timp de două săptămâni, a şovăit asupra direc­ţiei pe care o va lua, s-a pronunţat. Duminică a fost disolvat partidul ţărănesc al croaţilor dar nici unul din partidele sârbești. Prin urma­re dictatura regală nu face decât să continue sistemul politic practi­cat cu îndărătnicie timp de 10 ani de partidele din Belgrad, cu toate că acest sistem era să ducă la des­­membrarea țării. Ideia „impunerii“ ideologiei iu­goslave, c­are se rezumă la desfiin­ţarea „tribului“ croat spre a-l con­topi prin orice mijloace în massa sârbilor, a dictat primele măsuri: disolvarea partidului, in jurul că­ruia s-au­ grupat până acum peste 95 la suită din croaţi şi arestarea probabilă a d-lui Macek, şeful par­tidului. Ştarea arestării sale nu a fost confirmată încă din cercurile oficiale din Belgrad, dar dacă nu a avut loc ori, se va întâmpla mâi­ne. Dizolvarea partidului croat îmi aminteşte declaraţia solemnă, pe care mi-a făcut-o in ziua de 10 Ia­nuarie la ministerul de justiţie d. Srskici. Sculându-se în picioare, ca să dea mai multă amploare decla­raţiei subliniate de gesturi largi, d-sa mi-a spus apăsat: „Scopul legii (e vorba de legea spe­cială, care dă drept dictaturii să di­­solve partidele politice regionale sau confesionale)­e realizarea unită­ţii naţionale. Şi aceasta nu se poate face decât pe o bază de dreptate abso­lută şi de egal tratament faţă de toţi. Orice preferinţă, pe care ar ară­ta-o noul regim faţă de unul sau al­tul din vechile partide, ar însemna compromiterea întregii acţiuni, din capul lotului Prin urmare, dacă guvernul va crede necesar să „disolve“ partidul ţărăniştilor croaţi, atunci va dizol­va, în aceeaşi zi, şi toat­e celelalte partide politice vechi“. N’au fost disolvat® însă decât partidele croate şi astfel, după În­săşi părerea ministrului justiţiei, autorul legilor excepţionale de dic­tatură, baza de dreptate şi de eff­al tratament a fost părăsită. Regele şi-a plecat urechea spre insinuările Belgradului şi astfel, luând atitu­­dine făţişe contra croaţilor, a aigra­­vat situaţia şi mai mult. Consecin­ţele se vor arăta curând. In nici un caz nu credem că prin asemenea mijloace de violenţă împotriva cro­aţilor se ajută la „impunerea unei ideologii slave“ şi nici nu va aju­ta la consolidarea statului. LIVIU P. NASTA DR. VLADIMIR MACEK Şeful partidului ţărănesc croat, care a fost disolvat

Next