Adevěrul, septembrie 1931 (Anul 44, nr. 14621-14646)

1931-09-07 / nr. 14626

Tratativele cu Rusia Sovietelor Detronarea diplomaţiei secrete A fost una din multele dom­nii a popoarelor ca în noua Eu­ropă, născută din teribila baie de sânge­ a războiului mondial, temuta şi urâta diplomaţie secretă să fie detronată. Nu ne-a fost dat oare să aflăm, când hrisoavele alcătuite de cei puţini au fost puse în faţa ochilor celor mulţi, că războiul mondial ar fi putut fi evitat dacă apara­tul diplomatic de atunci ar fi func­ţionat cum trebuie ? Acest aparat a trebuit să refuze, căci nu numai cei mai înalţi apă­rători ai intereselor poporului şi statului, parlamentele, ci înşişi şe­fii statelor, nu au putut avea pers­pectiva drumului pe care erau mâ­naţi de diplomaţia pescuitoare în mister şi iubitoare de intrigi. Detronarea diplomaţiei secrete a fost din acest motiv unul din punctele fundamentale ale păcii lui Wilson; pe acesta avea lu­mea, care a supravieţuit asprului examen, să-l aducă la o nouă viaţă. Cât de iuţiţi ne-am apropiat până astăzi de acest ţel, ne-o do­vedeşte cu prisosinţă jocul cu dez­minţirile diplomatice practicat în jurul zvonurilor unui pact de ne­agresiune ruso-franco-polono-ro­­mân. _ . T*r Tratativele diplomaţiei sovietice cu guvernele burgheze au fost ca­racterizate în timpul acestor 12— 13 ani de astfel de zig-zaguri şi de aci şi­ neîncrederea cu care au fost urmărită pretutindeni. Trebue recunoscut, că nu e tocmai, o problemă uşoară de a trasa un drum practicabil între 2 sisteme care îşi neagă dreptul de existen­ţă. Departe de gândul de a ghici dacă cele 2 sisteme antagoniste au renunţat la scopul lor final — „dans la politique il r­y a pas de jamais", se spune, că ar fi zis Gle­­menceau — se poate afirma cu si­guranţă, că Uniunea Sovietelor preferă In momentul acesta un pact de neagresiune, chestiunei co­­munizărei Europei. Ultimele eveni­mente din Uniunea Sovietică si dec­laratiunile „antistalinice" date în mod atât de neașteptat de Stalin, nu pot fi interpretate de­cât ca mă­suri premergătoare unei schimbări de tactică. Cu calmul său obişnuit Stalin declară că multe din lucrurile­­să­vârşite sub conducerea sa de fier au fost greşite şi ne la locul lor. A fost greşită grabnica colecti­vizare a ţăranilor ca şi tempo-ul in­­dustrializării, egala retribuire a lucrătorilor calificaţi şi necalifi­­caţi, bănuiala necurmată de cari e­­rau însoţiţi savanţii şi specialiştii şi alte multe. Care e însă noua sa înţelepciune ? Ea constă în recunoaşterea fap­tului că Uniunea Sovietelor nu poate realiza autarhic, adică numai prin propriile-i mijloace, planul quin­quinal de care depinde soarta in­tregii Uniuni. Pentru realizarea acestui plan are nevoie Uniunea Sovietelor de 86 miliarde de ruble din cari 60 sunt destinate pentru Investiţiuni nouă. Colectivizarea producţiunii agri­cole, care ar fi trebuit să dea sta­­tului cantităţi mult mai mari de ce­reale de cât cea individuală nu s’a arătat atât de productivă pe cât fusese gândită. Colectivizarea pentru care sta­tul trebuie să puie la dispoziţie in­ventarul necesar, sămânţă, trac­toare şi tot felul de maşini agri­cole, necesită în acest prim stadiu cheltueli foarte mari. La aceasta se mai adaugă şi fatala scădere a preţurilor cerealelor; cu tot duru­pingul excesiv şi cu toate sforţă­­rile în adevăr neobicinuite, făcute în această direcţie, sumele reali­zate n’au corespuns celor prevă­zute şi necesare industrializărei. E o lege izvorâtă din necesitate, dacă Stalin declară acum, că, co­lectivizarea ţărănimei nua fost de loc gândită intrun procent de 100 la sută şi, că trebue încetat cu colectivizarea în Ukraina, Crimea, Moldova, Ural, Volga interioară unde ea e foarte înaintată. Si tot din necesitate e izvorât faptul, că Litwinow se adresează bancherului general al Europei, Franţa, cu propunerea unui pact de neagresiune. ’ Din multele experienţe făcute şi din recunoaşterile câştigate în a­­ceastă teribilă criză mondială, face pa­rte şi acea a necesităţii imperi­oase a unei strânse conlucrări sau uniuni a statelor cari se concurea­­ză ruinându-se în acelaş timp reci­proc. Foarte încet, cu o încetineală care poartă poate stigmatul cri­mei îşi trasează drumul acest gând prea nou şi prea neobicinuit. Insă toţi cunoscătorii situaţiunei îl de­clară ca pe singurul posibil. Pentru a face accesibil acest drum, mai trebue înlăturate mul­te obstacole. Cea mai importantă premisă ră­mâne îndepărtarea totală a orică­rui pericol de război, care parali­zează toate sforţările şi bunele in­­tenţiuni — acest pericol de război nu poate fi îndepărtat în mod ra­dical de­cât prin ridicarea pactu­lui de neagresiune la o lege fun­damentală. Fiecare pas în această direcţiu­ne nu poate fi decât salutat de o­­pinia publică conştientă. Din acest punct de vedere însemnează o în­ţelegere a Franţei cu Uniunea so­vietelor pentru încheierea unui tra­tat de pace un fel de declaraţiune solemnă, că zvonurile împletite în jurul Franţei, că ar pregăti o in­tervenţie­ militară, sunt lipsite de o bază reală şi ele vor putea şi vor trebui să ia sfârşit Prin aceasta ar fi în adevăr a­­lungată din lume o stafie, pe care urzitorii de nelinişte — atât în Europa, cât şi în Uniunea Sovieti­că — ar putea s’o arunce odată în lume ca pe o faclă aprinsă, aducă­toare de incendiu. Acestor urzitori de nelinişte le-a reuşit în adevăr de a transforma liniştea pe care o adusese solia de pace într’un izvor de noi tulburări. ★ Li reaminteşti fără voie nenoro­citele zile ale lui Iulie 1914, cetind dezminţirile cu cari se bombar­dează Moscova-Parisul-Varşovia. Ca şi cum gândul unui pact de neagresiune ar trebui numai­decât înfierat, se sileşte acum diplomaţia celor 3 state cu o neobişnuită sâr­­guinţă de a se spăla de vina de a fi fost iniţiatoarea acestui pas, începutul l-a făcut ca de obicei un amestec diplomatic neiscusit al Germaniei, care reproşă lui Lit­­vinov de a fi uitat tratatul de la Cappallo. Această uitare ar consta în fap­tul, că pactul de pace cu Franţa are ca premiză un pact de neagre-Doi profesori universitari ma­ghiari cu renume mondial —­ d-nii Oscar Iaszi şi Paul Szende cari de 12 ani trăesc exilaţi din patria lor, au vizitat zilele acestea pe d. Iuliu Vlaniu la Bădăcin. Scopul acestei vizite, care nu e lipsită de impor­tanţă politică, e ţinut secret. — d­ .Vlaniu, conform obiceiului său nu face nici o declaraţie pentru a-l destăinui. Cine cunoaşte pe distinsul publi­cist Oscar Iaszi şi pe colaboratorul său Paul Szende nu crede că a­­ceastă vizită a fost numai o între­vedere amicală, o vizită personală, oricât de strânse legături priete­neşti ar fi existat vreodată între şeful partidului naţional-ţărănesc şi între luptătorii pentru drepturile naţionalităţilor din fosta monarchie austro-ungară-Oscar Iaszi este sociologul marxist, care a prevăzut cu un de­ceniu înainte războiul mondial şi urmările lui, după ce zadarnic reco­mandase, timp de un deceniu, alte metode de guvernare, altă condu­cere politică a statelor dunărene pentru a evita cataclismul, care du­cea la desmembrarea monarchiei, deci și la a patriei sale. D. Iuliu Maniu însă este un frun­taș al românilor ardeleni, condus de ideologia înaintaşilor săi fău­rită în şcoala conservatorismului maghiar, fără o concepţie socială modernă, Oscar Iaszi voia autonomia Ar­dealului şi deplină libertate naţio­­nală şi socială românilor ca şi a ce­lorlalte naţiuni, cari compuneau pe atunci monarchia austro-unga­ră şi aci era un punct de întâlnire între el şi d. Iuliu Maniu. Atâta tot. După cum era şi prietenia adversă dintre marele poet ungur dispărut Ady Endre şi d. Octavian Goga. „Talentul e tot ceea ce avem comun între noi"! Cu toate astea, sau poate de aceia, motivul vizitei lui Oscar Iaszi la Bădăcin, nu putea avea un caracter pur personal. Desigur, Os­car Iaszi, ca profesor de sociologie la o universitate americană şi ca publicist apreciat în Statele Unite, a voit să se intereseze de situaţia politică şi economică­ din România şi având în vedere că tocmai acea­siune cu Polonia. Prin aceasta ar fi atinse interesele orientale ale Germaniei. Elementele din Franţa, gata pen­tru orice bănuieli, au prins imediat această minge aruncată de Germa­nia pentru a dovedi, că Germania nu-şi poate închipui viitorul fără un războiu cu Polonia. Litwinow crezu necesar de a li­nişti Germania asigurând-o, că nici nu poate fi vorba de un tratat cu Polonia deoarece ea vrea să se prezinte ca interpreta unui grup în­treg de state, cerând printre altele ca şi chestiunea Basarabiei să for­meze obiectul acestui pact. Franţa crezu la rândul său nece­sar de a ajuta Polonia printr’o des­­minţire corespunzătoare. Ce e deci din toate acestea adevărat? înco­tro se îndreaptă deci lumea ? Ne apropiem de o situaţiune binecu­vântată de neagresiune? sau îi va reuşi din nou diplomaţiei secre­te de a prăbuşi lumea în ne­norocire ? Are opinia publică un drept de a fi orientată asupra a­­cestei chestiuni ? P. Swesditsch stă situaţie l’a determinat pe d. Maniu să se retragă din viaţa poli­tică, curiozitatea l’a împins la Bă­dăcin spre a afla părerile d-lui Vlaniu asupra stărilor dela noi. Se ştie că Oscar Iaszi este un vechi propagator al reformei agra­re în fosta Ungarie. Această re­formă s’a înfăptuit în România nouă, nu aşa cum o propovăduia el, dar s’a înfăptuit şi pe iniţia­torul reformei agrare nu putea să nu-l intereseze rezultatele acesteia în Ardeal. Iaszi a venit în Europa pentru a-şi revedea mama, care era pe patul de moarte la Budapesta, dar guvernul ungar nu i-a dat voe să vie la căpătâiul bătrânei, așa că el n’a putut asista la înmormânta­rea ei. După ce s’a recules din durerile doliului, Oscar Iaszi a profitat de acest prilej pentru a vizita pe prie­tenii săi din statele desrobite şi a venit şi în România până la Bădă­cin- In Ungaria n’a putut intra nici măcar pentru 24 de ste. Guvernul, sau mai bine zis aristocraţia ma­ghiară, nu poate să-i ierte faptul că a prezis din 1900 prăbuşirea monarchiei austro-ungare şi a re­comandat soluţii radicale pentru a o evita. Căci după concepţia magnaţilor unguri, a vedea perico­lul înainte şi a recomanda soluţii este o crimă de neiertat, care tre­bue pedepsită cu eşafodul sau cel puţin cu exilul. Cei cari nu i-au urmat sfaturile cât mai era timp, se răzbună acum pe el blestemându-l şi exilându-1. Scrierile şi conferinţele lui Oscar Iaszi şi mai ales excelenta lui re­vistă „Huszadik Szazad“ (Secolul XX-lea), care a apărut lunar din 1900 până la 1919, sunt mărturii grăitoare ale afirmaţiunilor mele. Oscar Iaszi vede şi acum pros­peritatea popoarelor dunărene nu­mai într’o strânsă colaborare eco­nomică, — ba el propagă chiar o confederaţie a statelor danubiene pentru a se putea elibera de sub exploatarea capitalismului occiden­tal şi pentru a se putea apăra con­tra unei eventuale năvăliri răsări­tene. T. AVbarsi OSCAR IASZI LA BĂDĂCIN OSKAR IASZY Scăderea acţiunilor Kreuger and Toll Faţă de enorma scădere a valo­rilor Kreuger and Toll din ultimile zile, d. Ivar Kreuger a­ publicat, în principalele ziare din lume, un co­municat în care arată ce beneficii a încasat întreprinderea în primul semestru al anului de faţă şi în care declară că nimic nu îndreptă­ţeşte scăderea. D. Ivar Kreuger insistă în comu­nicat că toate statele cu cari este în legătură de afaceri şi cari i-au acordat concesiuni au plătit punc­tual. „Journal des Débats“ de la 31 Au­gust menţine totuşi că­­ „motivele generale ale căderii persistă, deoa­rece întreprinderea Kreuger a„ îm­prumutat, în ultimii cinci ani, a­proape opt miliarde de franci fran­ţuzeşti diferitelor state­­ europene, grav afectate azi de criza mon­dială“. Monumentul lui Eminescu „În. margin­ea marii Ridicarea statuei lui Eminescu, la marginea mării, va fi — desi­gur — cel mai de seamă eveniment cultural în provincia din dreapta Dunării. Va fi poate, piatra de temelie a unui nou început de viaţă în Do­brogea, unde necesitatea unui im­bold spre cultură şi spre poezie, este imperioasă. Ni se pare aproape neverosimil cum Constanţa, oraşul care con­densează toată forţa materială şi spirituală a Dobrogei şi care este sinteza vieţii unei provincii cu ve­che tradiţie românească, a rămas, din punct de vedere cultural, în ur­ma multora. Nu afirmăm că bronzul lui Emi­nescu va deştepta, deodată, un in­teres deosebit pentru cultură şi departe de noi, credinţa că dela această dată va începe, pentru Constanţa, o eră nouă. S’au măcinat însă energii şi su­flete pentru a creia dobrogenilor conştiinţă care să se îndrepte spre ceia ce înseamnă lumină şi — par­că — roadele acestor eforturi încep să se desluşească. Este interesant fenomenul că niciodată politica nu a creiat ceva în această provincie. Dimpotrivă, Ea a înăcrit şi a derutat sufletu oamenilor de-aici, suflet ce poartă — nealterată — o parte din roman­tica ţărmului cu ape adânci şi A­bastre. Iniţiativa frumoasă şi cu roade a fost întotdeauna particulară. Ea a ADEVERILSL. Numiri şi transferări de medici In personalul medical al minis­terului muncii şi sănătăţii s’au fă­cut următoarele numiri şi transfe­rări: D. dr. Nicolae Daniil, actual me­dic­ primar definitiv al secţiei me­dicale dela spitalul central din Cernuţi, a fost numit definitiv şi director al acelui spital, în con­formitate cu dispoziţiunile art. 114 din legea sanitară şi de ocrotire. D. dr. Balaban Vasile, actual me­­dic-sanitar definitiv al spitalului mixt, Vânju­ Mare din judeţul Me­hedinţi, a fost transferat ca defini­tiv în postul de medic-sanitar al oraşului T.­Severin, pe ziua de 1 Septembrie 1931. D. dr. I. N. Gheorghiu, actual me­­dic­ primar definitiv al ecţiei me­dicale de la spitalul din T.-Severin, fost transferat după cerere, defi­nitiv in postul de medic al portu­lui Galaţi. D. dr. I. Fira, actual medic de­finitiv al oraşului Oraviţa, a fost transferat definitiv in postul va­cant de medic­ primar al județului Caraş. Crahul unei mari bănci americane NEW-YORK, 4 (Danub.) Sark­a „Maryland Central Company“ din Baltimore, precum şi cele 14 sucur­sale ale sale din diferite oraşe, au încetat plăţile din cauza ilichidităţii. Depozitele băncii se ci­frează la 14 milioane de dolari. Efectele interzicerii accesului in ministere La 27 iulie crt. am făcut o cerere ministerului de industrie şi comerţ, prin care am cerut ca pe baza legii pentru încurajarea industriei naţio­nale, să-mi acorde scutirea de taxe vamale pentru un transport de piese de maşini ce mi-au sosit din Germa­nia, la vama Bucureşti-Intrepozite. Ministerul de industrie, a înaintat lucrarea ministerului de finanţe, di­recţiunea generală a vămilor ,la 29 Iulie crt., avizându-mă despre a­­ceasta printr’o carte poştală. De la 29 Iulie crt. fac sforţări e­­roice să pot obţine de la Direcţia vămilor numărul ordinului de scu­tire de vamă, însă îmi este imposibil din cauza interzicerii accesului în minister. Rog expeditorul, care mă avizează mereu că mărfurile stau în vamă pe magazin­aj, să cerceteze la vamă dacă a sosit acolo ordinul de scutire iar acesta îmi comunică că a cerce­tat la vamă, însă nu găseşte nimic, iar şeful vămei îl trimite tot la mi­nisterul de finanţe, direcţia vămilor să ceară numărul ordinului de scu­tire de vamă şi-mi adaugă expedito­rul că asemenea cazuri sunt­ foarte multe în vamă, mărfurile stînd toate pe magazinaj. La 24 August crt. fac o nouă pe­tiţie la ministerul de finanţe, direc­iunea generală a vămilor şi rog a-mi comunica numărul ordinului de scutire, întrucât lipsa pieselor de maşini ce am în vamă îmi produce pagube, de­oarece nu pot pune ma­rinele în funcţiune şi până astăzi Septembrie a. c. încă nu am pri­mit nici un răspuns. ING. ȘTEFAN MIHAILESCU Executarea unui spion in Polonia VARSOVIA, 4 (Rador). Acum câteva teile, locote­nentul Humnicki Bohdan, din garnizoana Siedlce, a fost arestat sub învinuirea tie spionaj în folosul unei tari limitrofe. Condamnat la moarte de tribunalul militar, ofițe­rul a fost executat aseară la Urzesc. aparţinut oamenilor de cultură ai provinciei, oameni rari a căror tre­cere prin viaţa Dobrogei nu a fost înţeleasă sau a fost preţuită prea târziu. O instituţie de stat, pe care gu­vernarea trecută o destinase edu­caţiei poporului îşi propusese să destindă în Dobrogea o vie acti­vitate culturală. Ar fi adus, poate, un orizont nou şi nădejdea unor zile mai bune pentru provincia aceasta. Dar aceiaşi guvernare a desfiin­ţat instituţia din motive de econo­mie bugetară. Să mai protestăm împotriva economiilor bugetare pentru realizarea cărora întotdea­una se recurge la fondurile desti­nate culturii ? Dobrogea a rămas, iarăşi, ui­tată. Şi iată că, o mână de intelectu­ali, îşi propun să ridice o statuie în bronz lui Eminescu, „la margi­nea mării“. Fără contribuţia sta­tului, fără ca măcar noţiunea de stat să fie pomenită, vreodată. Surprinzător şi demn de a fi sa­lutat cu tot entuziasmul, evenimen­tul strânge în jurul lui câţiva oa­meni de inimă. Se ţin conferinţe, vin cărturari din toate colţurile ţării pentru a contribui la realiza­rea gândului acesta, frumos ca un vers din Eminescu. Preşedintele comitetului alege pe sculptorul O. Han, care dăltueşte un Eminescu tânăr, visătorul de douăzeci de ani, idealizat cu artă de mare maestru. Macheta este o armonie de linii drepte şi de poezie nouă. Ne place să credem că dacă nu în toamna aceasta, cel puţin în primăvară statuia lui Eminescu, la Constanţa, va fi inaugurată. Şi iarăşi ne place să întrezărim în evenimentul acesta — mai mult decât simpla inaugurare a unei statui. Faptul că „la marginea mării” va străjui în bronz amintirea celui ce-a scris „Luceafărul“ şi că ora­şul acesta alb va avea cea mai fru­moasă statuie a lui Eminescu, nu va trezi imboldul spre ceiace în­seamnă cultură, poezie, viaţă nouă? Când se va inaugura statuia lui Eminescu se va spune, în cuvân­tări, că poetul a iubit marea. Şi se va cita — desigur — din opera lui, în care marea abundă sub diferi­tele ei aspecte. Dacă s’ar încerca o sinteză a o­­perii lui Eminescu şi s’ar căuta versul care să exprime — singur şi­­lapidar — toata înălţimea şi frumuseţea poeticei sale, se va re­curge desigur la acea inspiraţie marină, fluidă şi imponderabilă, care evocă „mişcătoarea mărilor singurătate". Chiar dacă ar fi numai aceasta şi încă bronzul lui Eminescu „la marginea mării“ ar avea o justifi­care. Horia Roman MONUMENTUL LUI EMINESCU Macheta sculptorului O. Han Pagina *3-a Guvernul cel mai n­epopular Egalitatea în sacrificii De la corespondentul nostru din Paris Felul cum evoluiază lucrurile , Anglia interesează direct pe micine, fiindcă, în urma ce­lor în­tâmplate acolo și în ultimile zece zile, se pot dezvolta stări cari să înrâurească adânc soarta întregii omeniri. Nu trebue uitat ce e în joc. Este vorba de imperiul brita­nic cu formidabila forţă a posesiu­nilor sale coloniale şi de centrul cel mai mare de capitaluri ale lu­mii , Londra. Să ne gândim ce sursă de capi­taluri a fost Anglia de la război încoace pentru noi. Numai bonu­rile de tezaur consolidate de Vin­­tilă Brătianu reprezintă, dacă nu ne înşeală memoria, mai bine de 650 milioane lire sterline. Dacă am adăuga la aceasta produsul împru­mutului zis extern de la 1922, acela al tranşei engleze din împrumutul de stabilizare, al investiţiunilor în petrol etc., am ajunge fără îndoia­lă la o sumă foarte importantă. E uşor de închipuit în ce hal ar fi fost România fără sursele de capi­taluri venite de acolo şi ce ar de­veni dacă Londra, paralizată de sfâşierile ce se anunţă în Anglia, nu şi-ar îndeplini în viitor funcţia de a aproviziona ţările înapoiate cu mijloace financiare noui. Ar fi o lovitură înspăimântătoare. Care din ţările acestea s’ar mai putea menţine? SANCTITATEA SALARIILOR Am zis sfâşieri şi n’am exage­rat. Situaţia în Anglia este domi­nată complect de atitudinea labu­riştilor. Noul guvern este neliniş­tit. El îşi dă seama că măsurile ce va lua îi vor atrage ostilitatea ma­jorităţii cetăţenilor. „Manchester Guardian" care sprijină guvernul şi sfătueşte zilnic pe laburişti să nu întindă coarda, spune (în nu­mărul de la 30 August) că din cau­za economiilor şi a nouilor impo­zite ce va trebui să pue, guvernul naţional va deveni în curând „cel mai nepopular guvern pe care l-a avut Anglia în timpurile mo­derne". „Din pricina agitaţiei partidului laburist, scrie ziarul, este sigur ca orice va întreprinde noul guvern pentru a pune ordine în finanţele publice îl va face profund nepopu­lar. Deputaţii cari vor vota măsu­rile ce va propune guvernul vor ştie că prin aceasta îşi crează duşmani noui în circumscripţiile lor electo­rale. In asemenea împrejurări tenta­ţia deputaţilor de a-şi scăpa pielea va fi foarte mare... Acesta este de asemenea un motiv puternic pentru guvern de a lucra repede... Cu cât va întârzia alegerile generale cu a­­tâta şansele partidului laburist de a obţine majoritatea în alegeri va creşte. „...Raporturile intre partide nu vor mai fi niciodată ceea ce au fost în trecut... Mergem spre consolida­rea forţelor pe o linie care duce­­a războiul de clasă. Reacţiunea ins­tinctivă a partidului laburist faţă de criză a fost afirmarea sanctităţii absolute a salariilor şi a alocaţiilor pentru şomeri”. „Manchester Guardian’’ regretă aceasta, dar în acelaşi număr publi­că scrisori de la cititori în cari se arată de ce laburiştii sunt insensibili la argumentele ce li se dau că toate clasele sociale trebue să facă sacri­ficii şi că cei bogaţi nu mai pot plăti impozite noui prea grele. Intr’una din scrisori se spune: „Este o înşelătorie să se susţie că a reduce 10 la sută unui om care câştigă 10 lire sterline pe săptă­mână (8.130 lei) este tot una cu a reduce 10 la sută unui om care câş­tigă 17 şilingi pe săptămână. Unde este aci egalitatea de sacrificiu de care se vorbeşte atâta?”. TEORIA SACRIFICIILOR EGALE „Manchester Guardian” vorbeşte fără încetare de necesitatea sacrifi­ciilor egale pentru toţi. In „Obser­ver” de la 30 August, d. Garvin cere şi el ca să se impue sacrificii tutu­ror claselor, nu numai celei munci­toreşti, dar nu pentru motivul că ar fi just ca şi cei bogaţi să se jert­fească, ci pentru a scoate din mâna laburiştilor o armă periculoasă de agitaţie. „Impozite noui (pe cei cu averi mari) e un rău. Dar e răul cel mai mic. Trebue făcut tot ca să nu se poată spune că cei bogaţi conspiră să arunce toată sarcina pe cei să­­raci”. Cititorul lui „M. G.”, din a cărui scrisoare am reprodus mai sus un­ pasagiu, a explicat însă că a lua, — peste impozitele actuale, — încă ceva de la cei foarte bogaţi sau bo­gaţi este departe de a fi un sacri­ficiu ce se poate egala cu jertfa, şi care se impune şomerului, lucrăto­rului şi funcţionarului mic. Massele aburiste nu admit teoria „egalită­ţi de sacrificiu” aşa cum o înţelege guvernul naţional. Ele încep să cu­noască situaţia. Cităm dintr’o altă scrisoare pu­blicată de „M. G.”: „îngrămădim bogăţii pe o scară mare. Iată cifrele oficiale. Averile lăsate în Anglia ca moştenire şi su­puse taxelor succesorale au fost în: 1912—13 de 299.000.000 lire ster­line. 1920—21 de 372.000.000 lire ster­line. 1929—30 de 538.000.000 lire ster­line. „Deci an spor, dela războiu în­coace, de 166.000.000 lire sterline. Cifrele sunt scoase din rapoartele Ministerului Tezaurului. Cele din urmă sunt pe 1929—30. In faţa ace­stor date oficiale şi a faptului că în 1929—30 numai 15 inşi au lăsat o avere de 32.700.000 lire sterline, cum să se ceară lucrătorului şi stra­turilor de jos ale clasei de mijloc să facă sacrificii?”. Date ca acestea sau cum este ci­fra de 4 miliarde lire sterline va­loarea investiţiunilor externe ale clasei bogate engleze servesc ca mijloc de propagandă printre şo­meri şi micii salariaţi, lucrători şi funcţionari. Partidele conservatoa­re se tem teribil de această propa­gandă, fiindcă pricep că ea merge foarte departe. S-a văzut că după „Manchester Guardian” nu este ex­clus ca viitoarele alegeri generale să aducă o majoritate laburistă. Totul în Anglia este concentrat acum în jurul opoziţiei laburiste şi formelor, ce se presupune că va lua. Din cauza aceasta, unele ziare de acolo, amice ale guvernului, cred că vom asista în curând la ce­va cu totul nou. .. Palatul Justiţiei ACŢIUNEA D-LUI DIM. BURI­­LLIANU Statul cât şi d. Const. Angelescu au atacat cu recurs decizia prin ca­re a fost admisă acţiunea d-lui Dim. Burileanu care a fost revocat din funcţiunea de guvernator a Băncii Naţionale. Recursurile au fost îna­intate înaltei Curţi de casaţie sec­ţia III, fixându-se termenul de ju­decare la 23 Octombrie. Pe de altă parte s-a fixat termen de judecată pentru 14 Noembrie a celeilalte acţiuni intentate de d. Dim. Burileanu, In scop de a obţine anu­larea decretului prin care d. Manoi­­lescu a fost numit guvernator al Băncii Naţionale, în locul rămas va­cant prin demisia d-lui C. Angelescu. DELAPIDAREA DELA SOC. „DA­NUBIANA“ In afacerea delapidării de la socie­tatea Danubiana a intervenit ori un fapt nou. Cecilia Polgar concubina lui Filip Stelian, autorul acestei de­lapidări a fost pusă în libertate pe cauţiune..­, morală deoarece nu s’a putut st­abili participarea acestei fe­mei de moravuri uşoare la faptul săvârşit de fostul casier al soc. Da­nubiana. Către deponenţii şi creditorii Băncii Bercowitz Comitetul deponenţilor Băncii Ber­­kowitz roagă stăruitor acei depo­nenţi şi creditori ai acestei bănci, cari nu şi-au dat încă adeziunile, să se grăbească a trimite aceste adezi­uni pentru preschimbarea depozite­lor lor la vedere, în depozite cu ter­men fix plătibile jumătate la 15 Sept. 1932, jumătate la 15 Sept. 1933 cu do­bândă de 4 la sută. Aceste adeziuni sunt absolut nece­sare în vedere că tratativele dintre Banca Naţională şi Fraţii Berkowitz — cari garantează cu întreaga lor avere angajamentele Băncii Berko­witz — sunt terminate şi depinde nu­mai de deponenţi şi creditori, ca Banca Naţională să dea sprijinul necesar, pentru a se evita concorda­tul preventiv, cu urmările sale de­zastruoase pentru toţi. (Numai taxe­le concordatare se urcă la lei 10 mi­lioane). O mare parte din deponenţi şi cre­ditori au înţeles acest lucru, însă a­­deziunile strânse până azi nu sunt suficiente. Suntem deci nevoiţi a face un nou şi ultim apel la dv. a nu întârzia cu trimiterea adeziunilor pentru a nu periclita situaţia noa­stră a tuturora şi a nu forţa Banca Berkowitz să stărue mai departe în cererea de concordat preventiv, deja acordat în principiu. Adeziunile se vor trimite Băncii Berkowitz, Centrala, str. Lipscani 34, Sucursala calea Victoriei precum şi d-lui avocat Beiler, str. Sfinţilor 72. COMITEUL DEPONENŢILOR Renunţarea la Anschluss nu s’a făcut de bună voie BERLIN 4 (Rador). — Publica­ţia „Diplomatische Politische Kor­respondenz“, care este inspirată din cercuri oficioase, declară că renunţarea anunţată de d-nii Cur­­tius şi Schober în chestiunea uniu­­nei vamale nu a fost determinată de consideraţiuni politice şi nici nu trebue privită ca o manifestare de bună voe. Germania şi Austria s’au văzut nevoite să adopte această atitudi­ne, fără a mai aştepta hotărârea Curţii de Justiţie internaţională din Iraga, sub o presiune foarte pu­ternică, din partea statelor având interese contrarii acestui proect. Această presiune s-a exercitat, profitând de greaua situaţie econo­mică a Austriei. Vice-cancelarul Scholer a luptat energic împotriva acestei soluţii şi a asigurat că re­nunţarea la proectul uniunei vama­le nu va sdruncina credinţa sa în principiile fundamentale ale proec­tului şi în necesitatea unei intime cooperări cu Germania. Comentarii franceze PARIS, 4. (Rador). — Toate zia­rele apărute azi dimineaţă primesc cu deosebită satisfacţie renunţarea Austriei şi Germaniei la uniunea va­mală. Ziarele insistă asupra faptului că Franţa nu a pus nici o condiţie şi că cele două ţări au consimţit în toată libertatea să părăsească pro­ectul. Ziarele felicită pe d-nii Curtius şi Schober că au avut curajul să să­vârşească gestul necesar pentru o­­îmbunătăţire a­ atmosferei politice internaţionale şi mai ales pentru ameliorarea relaţiilor franco-ger­mane.­­★ PARIS, 4 (Danub). — Presa fran­ceza se arată foarte satisfăcută de renunţarea Austriei şi Germaniei la proectul de Uniune vamală. Ziarele de stânga subliniază că numai în atmosfera dela Geneva s’a putut ajunge la o astfel de soluţie într’o chestiune atât de complicată. Presa mai arată că numai printr’o cola­borare adevărată şi sinceră a sta­telor europene se pot evita pe vii­tor astfel de tentative, cum a fost planul austro-german. „Oeuvre“ constată că până acum Franţa a avut o atitudine negativă şi că problemele europene aşteaptă încă o soluţie. „Echo de Paris“ scrie într’un ton ironic că ministrul de finanţe Flori­­din a plecat la Geneva cu buzunarele închise bine, şi s’a mulţumit să ia cunoştinţă de declaraţiile d-lor Curtius şi Schober. Comentarii engleze LONDRA, 4 (Danub). — Presa en­gleză comentează renunţarea Ger­maniei şi Austriei la proectul de uniune vamală între cele două ţări. „Daily Telegraph“ declară că a­­ceastă capitulare a fost absolută şi fără nici un fel de condiţiuni. Ade­văratul motiv al renunţării este că situaţia financiară a Germaniei şi a Austriei nu le permite o atitudine dârză faţă de statele de al căror ajutor financiar au nevoie. Ziarul crede că în modul acesta s’a înlesnit o apropiere franco-ger­­mană şi subliniază că numai prin­tr’o colaborare economică sinceră a tuturor ţărilor europene se poate lupta împotriva crizei actuale. „Daily Telegraph“ încheie, invi­tând Franţa să ia iniţiativa şi să depună toate eforturile pentru a realiza această colaborare. Impresia in Austria VIENA, 4 (Danub).—Declaraţiile fă­cută ori la Geneva de d. Schober că Austria renunţă la proectul de uniu­ne vamală cu Germania, a făcut o impresie penibilă în opinia publică austriacă. Ziarul „Neue Freie Presse” scrie azi că după crahul lui Kreditanstalt» al lui „Donatbank" şi al lui „Dresd­nerbank”» nu mai rămânea Germa­niei şi Austriei nici o ieşire decât re­nunţarea la uniunea vamală proec­­tată, deoarece această uniune nu pu­tea fi înfăptuită decât între ţări pu­ternice din punct de vedere financiar şi economic. Germania şi Austria au evitat prin atitudinea lor o catastrofă. O apro­piere economică între popoare, şi în­cetarea războiului comercial se im­pune acum. „Reichspost’’ publică un articol de fond sub sugestivul titlu: „Cano­ssa”, iar ziarul social-democrat „Ar­beiterzeitung” constată că imperia­lismul francez a atins azi punctul culminant al puterei sala.

Next