Adevěrul, septembrie 1931 (Anul 44, nr. 14621-14646)
1931-09-07 / nr. 14626
Tratativele cu Rusia Sovietelor Detronarea diplomaţiei secrete A fost una din multele domnii a popoarelor ca în noua Europă, născută din teribila baie de sânge a războiului mondial, temuta şi urâta diplomaţie secretă să fie detronată. Nu ne-a fost dat oare să aflăm, când hrisoavele alcătuite de cei puţini au fost puse în faţa ochilor celor mulţi, că războiul mondial ar fi putut fi evitat dacă aparatul diplomatic de atunci ar fi funcţionat cum trebuie ? Acest aparat a trebuit să refuze, căci nu numai cei mai înalţi apărători ai intereselor poporului şi statului, parlamentele, ci înşişi şefii statelor, nu au putut avea perspectiva drumului pe care erau mânaţi de diplomaţia pescuitoare în mister şi iubitoare de intrigi. Detronarea diplomaţiei secrete a fost din acest motiv unul din punctele fundamentale ale păcii lui Wilson; pe acesta avea lumea, care a supravieţuit asprului examen, să-l aducă la o nouă viaţă. Cât de iuţiţi ne-am apropiat până astăzi de acest ţel, ne-o dovedeşte cu prisosinţă jocul cu dezminţirile diplomatice practicat în jurul zvonurilor unui pact de neagresiune ruso-franco-polono-român. _ . T*r Tratativele diplomaţiei sovietice cu guvernele burgheze au fost caracterizate în timpul acestor 12— 13 ani de astfel de zig-zaguri şi de aci şi neîncrederea cu care au fost urmărită pretutindeni. Trebue recunoscut, că nu e tocmai, o problemă uşoară de a trasa un drum practicabil între 2 sisteme care îşi neagă dreptul de existenţă. Departe de gândul de a ghici dacă cele 2 sisteme antagoniste au renunţat la scopul lor final — „dans la politique il ry a pas de jamais", se spune, că ar fi zis Glemenceau — se poate afirma cu siguranţă, că Uniunea Sovietelor preferă In momentul acesta un pact de neagresiune, chestiunei comunizărei Europei. Ultimele evenimente din Uniunea Sovietică si declaratiunile „antistalinice" date în mod atât de neașteptat de Stalin, nu pot fi interpretate decât ca măsuri premergătoare unei schimbări de tactică. Cu calmul său obişnuit Stalin declară că multe din lucrurilesăvârşite sub conducerea sa de fier au fost greşite şi ne la locul lor. A fost greşită grabnica colectivizare a ţăranilor ca şi tempo-ul industrializării, egala retribuire a lucrătorilor calificaţi şi necalificaţi, bănuiala necurmată de cari erau însoţiţi savanţii şi specialiştii şi alte multe. Care e însă noua sa înţelepciune ? Ea constă în recunoaşterea faptului că Uniunea Sovietelor nu poate realiza autarhic, adică numai prin propriile-i mijloace, planul quinquinal de care depinde soarta intregii Uniuni. Pentru realizarea acestui plan are nevoie Uniunea Sovietelor de 86 miliarde de ruble din cari 60 sunt destinate pentru Investiţiuni nouă. Colectivizarea producţiunii agricole, care ar fi trebuit să dea statului cantităţi mult mai mari de cereale de cât cea individuală nu s’a arătat atât de productivă pe cât fusese gândită. Colectivizarea pentru care statul trebuie să puie la dispoziţie inventarul necesar, sămânţă, tractoare şi tot felul de maşini agricole, necesită în acest prim stadiu cheltueli foarte mari. La aceasta se mai adaugă şi fatala scădere a preţurilor cerealelor; cu tot durupingul excesiv şi cu toate sforţările în adevăr neobicinuite, făcute în această direcţie, sumele realizate n’au corespuns celor prevăzute şi necesare industrializărei. E o lege izvorâtă din necesitate, dacă Stalin declară acum, că, colectivizarea ţărănimei nua fost de loc gândită intrun procent de 100 la sută şi, că trebue încetat cu colectivizarea în Ukraina, Crimea, Moldova, Ural, Volga interioară unde ea e foarte înaintată. Si tot din necesitate e izvorât faptul, că Litwinow se adresează bancherului general al Europei, Franţa, cu propunerea unui pact de neagresiune. ’ Din multele experienţe făcute şi din recunoaşterile câştigate în această teribilă criză mondială, face parte şi acea a necesităţii imperioase a unei strânse conlucrări sau uniuni a statelor cari se concurează ruinându-se în acelaş timp reciproc. Foarte încet, cu o încetineală care poartă poate stigmatul crimei îşi trasează drumul acest gând prea nou şi prea neobicinuit. Insă toţi cunoscătorii situaţiunei îl declară ca pe singurul posibil. Pentru a face accesibil acest drum, mai trebue înlăturate multe obstacole. Cea mai importantă premisă rămâne îndepărtarea totală a oricărui pericol de război, care paralizează toate sforţările şi bunele intenţiuni — acest pericol de război nu poate fi îndepărtat în mod radical decât prin ridicarea pactului de neagresiune la o lege fundamentală. Fiecare pas în această direcţiune nu poate fi decât salutat de opinia publică conştientă. Din acest punct de vedere însemnează o înţelegere a Franţei cu Uniunea sovietelor pentru încheierea unui tratat de pace un fel de declaraţiune solemnă, că zvonurile împletite în jurul Franţei, că ar pregăti o intervenţie militară, sunt lipsite de o bază reală şi ele vor putea şi vor trebui să ia sfârşit Prin aceasta ar fi în adevăr alungată din lume o stafie, pe care urzitorii de nelinişte — atât în Europa, cât şi în Uniunea Sovietică — ar putea s’o arunce odată în lume ca pe o faclă aprinsă, aducătoare de incendiu. Acestor urzitori de nelinişte le-a reuşit în adevăr de a transforma liniştea pe care o adusese solia de pace într’un izvor de noi tulburări. ★ Li reaminteşti fără voie nenorocitele zile ale lui Iulie 1914, cetind dezminţirile cu cari se bombardează Moscova-Parisul-Varşovia. Ca şi cum gândul unui pact de neagresiune ar trebui numaidecât înfierat, se sileşte acum diplomaţia celor 3 state cu o neobişnuită sârguinţă de a se spăla de vina de a fi fost iniţiatoarea acestui pas, începutul l-a făcut ca de obicei un amestec diplomatic neiscusit al Germaniei, care reproşă lui Litvinov de a fi uitat tratatul de la Cappallo. Această uitare ar consta în faptul, că pactul de pace cu Franţa are ca premiză un pact de neagre-Doi profesori universitari maghiari cu renume mondial — d-nii Oscar Iaszi şi Paul Szende cari de 12 ani trăesc exilaţi din patria lor, au vizitat zilele acestea pe d. Iuliu Vlaniu la Bădăcin. Scopul acestei vizite, care nu e lipsită de importanţă politică, e ţinut secret. — d .Vlaniu, conform obiceiului său nu face nici o declaraţie pentru a-l destăinui. Cine cunoaşte pe distinsul publicist Oscar Iaszi şi pe colaboratorul său Paul Szende nu crede că această vizită a fost numai o întrevedere amicală, o vizită personală, oricât de strânse legături prieteneşti ar fi existat vreodată între şeful partidului naţional-ţărănesc şi între luptătorii pentru drepturile naţionalităţilor din fosta monarchie austro-ungară-Oscar Iaszi este sociologul marxist, care a prevăzut cu un deceniu înainte războiul mondial şi urmările lui, după ce zadarnic recomandase, timp de un deceniu, alte metode de guvernare, altă conducere politică a statelor dunărene pentru a evita cataclismul, care ducea la desmembrarea monarchiei, deci și la a patriei sale. D. Iuliu Maniu însă este un fruntaș al românilor ardeleni, condus de ideologia înaintaşilor săi făurită în şcoala conservatorismului maghiar, fără o concepţie socială modernă, Oscar Iaszi voia autonomia Ardealului şi deplină libertate naţională şi socială românilor ca şi a celorlalte naţiuni, cari compuneau pe atunci monarchia austro-ungară şi aci era un punct de întâlnire între el şi d. Iuliu Maniu. Atâta tot. După cum era şi prietenia adversă dintre marele poet ungur dispărut Ady Endre şi d. Octavian Goga. „Talentul e tot ceea ce avem comun între noi"! Cu toate astea, sau poate de aceia, motivul vizitei lui Oscar Iaszi la Bădăcin, nu putea avea un caracter pur personal. Desigur, Oscar Iaszi, ca profesor de sociologie la o universitate americană şi ca publicist apreciat în Statele Unite, a voit să se intereseze de situaţia politică şi economică din România şi având în vedere că tocmai aceasiune cu Polonia. Prin aceasta ar fi atinse interesele orientale ale Germaniei. Elementele din Franţa, gata pentru orice bănuieli, au prins imediat această minge aruncată de Germania pentru a dovedi, că Germania nu-şi poate închipui viitorul fără un războiu cu Polonia. Litwinow crezu necesar de a linişti Germania asigurând-o, că nici nu poate fi vorba de un tratat cu Polonia deoarece ea vrea să se prezinte ca interpreta unui grup întreg de state, cerând printre altele ca şi chestiunea Basarabiei să formeze obiectul acestui pact. Franţa crezu la rândul său necesar de a ajuta Polonia printr’o desminţire corespunzătoare. Ce e deci din toate acestea adevărat? încotro se îndreaptă deci lumea ? Ne apropiem de o situaţiune binecuvântată de neagresiune? sau îi va reuşi din nou diplomaţiei secrete de a prăbuşi lumea în nenorocire ? Are opinia publică un drept de a fi orientată asupra acestei chestiuni ? P. Swesditsch stă situaţie l’a determinat pe d. Maniu să se retragă din viaţa politică, curiozitatea l’a împins la Bădăcin spre a afla părerile d-lui Vlaniu asupra stărilor dela noi. Se ştie că Oscar Iaszi este un vechi propagator al reformei agrare în fosta Ungarie. Această reformă s’a înfăptuit în România nouă, nu aşa cum o propovăduia el, dar s’a înfăptuit şi pe iniţiatorul reformei agrare nu putea să nu-l intereseze rezultatele acesteia în Ardeal. Iaszi a venit în Europa pentru a-şi revedea mama, care era pe patul de moarte la Budapesta, dar guvernul ungar nu i-a dat voe să vie la căpătâiul bătrânei, așa că el n’a putut asista la înmormântarea ei. După ce s’a recules din durerile doliului, Oscar Iaszi a profitat de acest prilej pentru a vizita pe prietenii săi din statele desrobite şi a venit şi în România până la Bădăcin- In Ungaria n’a putut intra nici măcar pentru 24 de ste. Guvernul, sau mai bine zis aristocraţia maghiară, nu poate să-i ierte faptul că a prezis din 1900 prăbuşirea monarchiei austro-ungare şi a recomandat soluţii radicale pentru a o evita. Căci după concepţia magnaţilor unguri, a vedea pericolul înainte şi a recomanda soluţii este o crimă de neiertat, care trebue pedepsită cu eşafodul sau cel puţin cu exilul. Cei cari nu i-au urmat sfaturile cât mai era timp, se răzbună acum pe el blestemându-l şi exilându-1. Scrierile şi conferinţele lui Oscar Iaszi şi mai ales excelenta lui revistă „Huszadik Szazad“ (Secolul XX-lea), care a apărut lunar din 1900 până la 1919, sunt mărturii grăitoare ale afirmaţiunilor mele. Oscar Iaszi vede şi acum prosperitatea popoarelor dunărene numai într’o strânsă colaborare economică, — ba el propagă chiar o confederaţie a statelor danubiene pentru a se putea elibera de sub exploatarea capitalismului occidental şi pentru a se putea apăra contra unei eventuale năvăliri răsăritene. T. AVbarsi OSCAR IASZI LA BĂDĂCIN OSKAR IASZY Scăderea acţiunilor Kreuger and Toll Faţă de enorma scădere a valorilor Kreuger and Toll din ultimile zile, d. Ivar Kreuger a publicat, în principalele ziare din lume, un comunicat în care arată ce beneficii a încasat întreprinderea în primul semestru al anului de faţă şi în care declară că nimic nu îndreptăţeşte scăderea. D. Ivar Kreuger insistă în comunicat că toate statele cu cari este în legătură de afaceri şi cari i-au acordat concesiuni au plătit punctual. „Journal des Débats“ de la 31 August menţine totuşi că „motivele generale ale căderii persistă, deoarece întreprinderea Kreuger a„ împrumutat, în ultimii cinci ani, aproape opt miliarde de franci franţuzeşti diferitelor state europene, grav afectate azi de criza mondială“. Monumentul lui Eminescu „În. marginea marii Ridicarea statuei lui Eminescu, la marginea mării, va fi — desigur — cel mai de seamă eveniment cultural în provincia din dreapta Dunării. Va fi poate, piatra de temelie a unui nou început de viaţă în Dobrogea, unde necesitatea unui imbold spre cultură şi spre poezie, este imperioasă. Ni se pare aproape neverosimil cum Constanţa, oraşul care condensează toată forţa materială şi spirituală a Dobrogei şi care este sinteza vieţii unei provincii cu veche tradiţie românească, a rămas, din punct de vedere cultural, în urma multora. Nu afirmăm că bronzul lui Eminescu va deştepta, deodată, un interes deosebit pentru cultură şi departe de noi, credinţa că dela această dată va începe, pentru Constanţa, o eră nouă. S’au măcinat însă energii şi suflete pentru a creia dobrogenilor conştiinţă care să se îndrepte spre ceia ce înseamnă lumină şi — parcă — roadele acestor eforturi încep să se desluşească. Este interesant fenomenul că niciodată politica nu a creiat ceva în această provincie. Dimpotrivă, Ea a înăcrit şi a derutat sufletu oamenilor de-aici, suflet ce poartă — nealterată — o parte din romantica ţărmului cu ape adânci şi Abastre. Iniţiativa frumoasă şi cu roade a fost întotdeauna particulară. Ea a ADEVERILSL. Numiri şi transferări de medici In personalul medical al ministerului muncii şi sănătăţii s’au făcut următoarele numiri şi transferări: D. dr. Nicolae Daniil, actual medic primar definitiv al secţiei medicale dela spitalul central din Cernuţi, a fost numit definitiv şi director al acelui spital, în conformitate cu dispoziţiunile art. 114 din legea sanitară şi de ocrotire. D. dr. Balaban Vasile, actual medic-sanitar definitiv al spitalului mixt, Vânju Mare din judeţul Mehedinţi, a fost transferat ca definitiv în postul de medic-sanitar al oraşului T.Severin, pe ziua de 1 Septembrie 1931. D. dr. I. N. Gheorghiu, actual medic primar definitiv al ecţiei medicale de la spitalul din T.-Severin, fost transferat după cerere, definitiv in postul de medic al portului Galaţi. D. dr. I. Fira, actual medic definitiv al oraşului Oraviţa, a fost transferat definitiv in postul vacant de medic primar al județului Caraş. Crahul unei mari bănci americane NEW-YORK, 4 (Danub.) Sarka „Maryland Central Company“ din Baltimore, precum şi cele 14 sucursale ale sale din diferite oraşe, au încetat plăţile din cauza ilichidităţii. Depozitele băncii se cifrează la 14 milioane de dolari. Efectele interzicerii accesului in ministere La 27 iulie crt. am făcut o cerere ministerului de industrie şi comerţ, prin care am cerut ca pe baza legii pentru încurajarea industriei naţionale, să-mi acorde scutirea de taxe vamale pentru un transport de piese de maşini ce mi-au sosit din Germania, la vama Bucureşti-Intrepozite. Ministerul de industrie, a înaintat lucrarea ministerului de finanţe, direcţiunea generală a vămilor ,la 29 Iulie crt., avizându-mă despre aceasta printr’o carte poştală. De la 29 Iulie crt. fac sforţări eroice să pot obţine de la Direcţia vămilor numărul ordinului de scutire de vamă, însă îmi este imposibil din cauza interzicerii accesului în minister. Rog expeditorul, care mă avizează mereu că mărfurile stau în vamă pe magazinaj, să cerceteze la vamă dacă a sosit acolo ordinul de scutire iar acesta îmi comunică că a cercetat la vamă, însă nu găseşte nimic, iar şeful vămei îl trimite tot la ministerul de finanţe, direcţia vămilor să ceară numărul ordinului de scutire de vamă şi-mi adaugă expeditorul că asemenea cazuri sunt foarte multe în vamă, mărfurile stînd toate pe magazinaj. La 24 August crt. fac o nouă petiţie la ministerul de finanţe, direciunea generală a vămilor şi rog a-mi comunica numărul ordinului de scutire, întrucât lipsa pieselor de maşini ce am în vamă îmi produce pagube, deoarece nu pot pune marinele în funcţiune şi până astăzi Septembrie a. c. încă nu am primit nici un răspuns. ING. ȘTEFAN MIHAILESCU Executarea unui spion in Polonia VARSOVIA, 4 (Rador). Acum câteva teile, locotenentul Humnicki Bohdan, din garnizoana Siedlce, a fost arestat sub învinuirea tie spionaj în folosul unei tari limitrofe. Condamnat la moarte de tribunalul militar, ofițerul a fost executat aseară la Urzesc. aparţinut oamenilor de cultură ai provinciei, oameni rari a căror trecere prin viaţa Dobrogei nu a fost înţeleasă sau a fost preţuită prea târziu. O instituţie de stat, pe care guvernarea trecută o destinase educaţiei poporului îşi propusese să destindă în Dobrogea o vie activitate culturală. Ar fi adus, poate, un orizont nou şi nădejdea unor zile mai bune pentru provincia aceasta. Dar aceiaşi guvernare a desfiinţat instituţia din motive de economie bugetară. Să mai protestăm împotriva economiilor bugetare pentru realizarea cărora întotdeauna se recurge la fondurile destinate culturii ? Dobrogea a rămas, iarăşi, uitată. Şi iată că, o mână de intelectuali, îşi propun să ridice o statuie în bronz lui Eminescu, „la marginea mării“. Fără contribuţia statului, fără ca măcar noţiunea de stat să fie pomenită, vreodată. Surprinzător şi demn de a fi salutat cu tot entuziasmul, evenimentul strânge în jurul lui câţiva oameni de inimă. Se ţin conferinţe, vin cărturari din toate colţurile ţării pentru a contribui la realizarea gândului acesta, frumos ca un vers din Eminescu. Preşedintele comitetului alege pe sculptorul O. Han, care dăltueşte un Eminescu tânăr, visătorul de douăzeci de ani, idealizat cu artă de mare maestru. Macheta este o armonie de linii drepte şi de poezie nouă. Ne place să credem că dacă nu în toamna aceasta, cel puţin în primăvară statuia lui Eminescu, la Constanţa, va fi inaugurată. Şi iarăşi ne place să întrezărim în evenimentul acesta — mai mult decât simpla inaugurare a unei statui. Faptul că „la marginea mării” va străjui în bronz amintirea celui ce-a scris „Luceafărul“ şi că oraşul acesta alb va avea cea mai frumoasă statuie a lui Eminescu, nu va trezi imboldul spre ceiace înseamnă cultură, poezie, viaţă nouă? Când se va inaugura statuia lui Eminescu se va spune, în cuvântări, că poetul a iubit marea. Şi se va cita — desigur — din opera lui, în care marea abundă sub diferitele ei aspecte. Dacă s’ar încerca o sinteză a operii lui Eminescu şi s’ar căuta versul care să exprime — singur şilapidar — toata înălţimea şi frumuseţea poeticei sale, se va recurge desigur la acea inspiraţie marină, fluidă şi imponderabilă, care evocă „mişcătoarea mărilor singurătate". Chiar dacă ar fi numai aceasta şi încă bronzul lui Eminescu „la marginea mării“ ar avea o justificare. Horia Roman MONUMENTUL LUI EMINESCU Macheta sculptorului O. Han Pagina *3-a Guvernul cel mai nepopular Egalitatea în sacrificii De la corespondentul nostru din Paris Felul cum evoluiază lucrurile , Anglia interesează direct pe micine, fiindcă, în urma celor întâmplate acolo și în ultimile zece zile, se pot dezvolta stări cari să înrâurească adânc soarta întregii omeniri. Nu trebue uitat ce e în joc. Este vorba de imperiul britanic cu formidabila forţă a posesiunilor sale coloniale şi de centrul cel mai mare de capitaluri ale lumii , Londra. Să ne gândim ce sursă de capitaluri a fost Anglia de la război încoace pentru noi. Numai bonurile de tezaur consolidate de Vintilă Brătianu reprezintă, dacă nu ne înşeală memoria, mai bine de 650 milioane lire sterline. Dacă am adăuga la aceasta produsul împrumutului zis extern de la 1922, acela al tranşei engleze din împrumutul de stabilizare, al investiţiunilor în petrol etc., am ajunge fără îndoială la o sumă foarte importantă. E uşor de închipuit în ce hal ar fi fost România fără sursele de capitaluri venite de acolo şi ce ar deveni dacă Londra, paralizată de sfâşierile ce se anunţă în Anglia, nu şi-ar îndeplini în viitor funcţia de a aproviziona ţările înapoiate cu mijloace financiare noui. Ar fi o lovitură înspăimântătoare. Care din ţările acestea s’ar mai putea menţine? SANCTITATEA SALARIILOR Am zis sfâşieri şi n’am exagerat. Situaţia în Anglia este dominată complect de atitudinea laburiştilor. Noul guvern este neliniştit. El îşi dă seama că măsurile ce va lua îi vor atrage ostilitatea majorităţii cetăţenilor. „Manchester Guardian" care sprijină guvernul şi sfătueşte zilnic pe laburişti să nu întindă coarda, spune (în numărul de la 30 August) că din cauza economiilor şi a nouilor impozite ce va trebui să pue, guvernul naţional va deveni în curând „cel mai nepopular guvern pe care l-a avut Anglia în timpurile moderne". „Din pricina agitaţiei partidului laburist, scrie ziarul, este sigur ca orice va întreprinde noul guvern pentru a pune ordine în finanţele publice îl va face profund nepopular. Deputaţii cari vor vota măsurile ce va propune guvernul vor ştie că prin aceasta îşi crează duşmani noui în circumscripţiile lor electorale. In asemenea împrejurări tentaţia deputaţilor de a-şi scăpa pielea va fi foarte mare... Acesta este de asemenea un motiv puternic pentru guvern de a lucra repede... Cu cât va întârzia alegerile generale cu atâta şansele partidului laburist de a obţine majoritatea în alegeri va creşte. „...Raporturile intre partide nu vor mai fi niciodată ceea ce au fost în trecut... Mergem spre consolidarea forţelor pe o linie care ducea războiul de clasă. Reacţiunea instinctivă a partidului laburist faţă de criză a fost afirmarea sanctităţii absolute a salariilor şi a alocaţiilor pentru şomeri”. „Manchester Guardian’’ regretă aceasta, dar în acelaşi număr publică scrisori de la cititori în cari se arată de ce laburiştii sunt insensibili la argumentele ce li se dau că toate clasele sociale trebue să facă sacrificii şi că cei bogaţi nu mai pot plăti impozite noui prea grele. Intr’una din scrisori se spune: „Este o înşelătorie să se susţie că a reduce 10 la sută unui om care câştigă 10 lire sterline pe săptămână (8.130 lei) este tot una cu a reduce 10 la sută unui om care câştigă 17 şilingi pe săptămână. Unde este aci egalitatea de sacrificiu de care se vorbeşte atâta?”. TEORIA SACRIFICIILOR EGALE „Manchester Guardian” vorbeşte fără încetare de necesitatea sacrificiilor egale pentru toţi. In „Observer” de la 30 August, d. Garvin cere şi el ca să se impue sacrificii tuturor claselor, nu numai celei muncitoreşti, dar nu pentru motivul că ar fi just ca şi cei bogaţi să se jertfească, ci pentru a scoate din mâna laburiştilor o armă periculoasă de agitaţie. „Impozite noui (pe cei cu averi mari) e un rău. Dar e răul cel mai mic. Trebue făcut tot ca să nu se poată spune că cei bogaţi conspiră să arunce toată sarcina pe cei săraci”. Cititorul lui „M. G.”, din a cărui scrisoare am reprodus mai sus un pasagiu, a explicat însă că a lua, — peste impozitele actuale, — încă ceva de la cei foarte bogaţi sau bogaţi este departe de a fi un sacrificiu ce se poate egala cu jertfa, şi care se impune şomerului, lucrătorului şi funcţionarului mic. Massele aburiste nu admit teoria „egalităţi de sacrificiu” aşa cum o înţelege guvernul naţional. Ele încep să cunoască situaţia. Cităm dintr’o altă scrisoare publicată de „M. G.”: „îngrămădim bogăţii pe o scară mare. Iată cifrele oficiale. Averile lăsate în Anglia ca moştenire şi supuse taxelor succesorale au fost în: 1912—13 de 299.000.000 lire sterline. 1920—21 de 372.000.000 lire sterline. 1929—30 de 538.000.000 lire sterline. „Deci an spor, dela războiu încoace, de 166.000.000 lire sterline. Cifrele sunt scoase din rapoartele Ministerului Tezaurului. Cele din urmă sunt pe 1929—30. In faţa acestor date oficiale şi a faptului că în 1929—30 numai 15 inşi au lăsat o avere de 32.700.000 lire sterline, cum să se ceară lucrătorului şi straturilor de jos ale clasei de mijloc să facă sacrificii?”. Date ca acestea sau cum este cifra de 4 miliarde lire sterline valoarea investiţiunilor externe ale clasei bogate engleze servesc ca mijloc de propagandă printre şomeri şi micii salariaţi, lucrători şi funcţionari. Partidele conservatoare se tem teribil de această propagandă, fiindcă pricep că ea merge foarte departe. S-a văzut că după „Manchester Guardian” nu este exclus ca viitoarele alegeri generale să aducă o majoritate laburistă. Totul în Anglia este concentrat acum în jurul opoziţiei laburiste şi formelor, ce se presupune că va lua. Din cauza aceasta, unele ziare de acolo, amice ale guvernului, cred că vom asista în curând la ceva cu totul nou. .. Palatul Justiţiei ACŢIUNEA D-LUI DIM. BURILLIANU Statul cât şi d. Const. Angelescu au atacat cu recurs decizia prin care a fost admisă acţiunea d-lui Dim. Burileanu care a fost revocat din funcţiunea de guvernator a Băncii Naţionale. Recursurile au fost înaintate înaltei Curţi de casaţie secţia III, fixându-se termenul de judecare la 23 Octombrie. Pe de altă parte s-a fixat termen de judecată pentru 14 Noembrie a celeilalte acţiuni intentate de d. Dim. Burileanu, In scop de a obţine anularea decretului prin care d. Manoilescu a fost numit guvernator al Băncii Naţionale, în locul rămas vacant prin demisia d-lui C. Angelescu. DELAPIDAREA DELA SOC. „DANUBIANA“ In afacerea delapidării de la societatea Danubiana a intervenit ori un fapt nou. Cecilia Polgar concubina lui Filip Stelian, autorul acestei delapidări a fost pusă în libertate pe cauţiune.., morală deoarece nu s’a putut stabili participarea acestei femei de moravuri uşoare la faptul săvârşit de fostul casier al soc. Danubiana. Către deponenţii şi creditorii Băncii Bercowitz Comitetul deponenţilor Băncii Berkowitz roagă stăruitor acei deponenţi şi creditori ai acestei bănci, cari nu şi-au dat încă adeziunile, să se grăbească a trimite aceste adeziuni pentru preschimbarea depozitelor lor la vedere, în depozite cu termen fix plătibile jumătate la 15 Sept. 1932, jumătate la 15 Sept. 1933 cu dobândă de 4 la sută. Aceste adeziuni sunt absolut necesare în vedere că tratativele dintre Banca Naţională şi Fraţii Berkowitz — cari garantează cu întreaga lor avere angajamentele Băncii Berkowitz — sunt terminate şi depinde numai de deponenţi şi creditori, ca Banca Naţională să dea sprijinul necesar, pentru a se evita concordatul preventiv, cu urmările sale dezastruoase pentru toţi. (Numai taxele concordatare se urcă la lei 10 milioane). O mare parte din deponenţi şi creditori au înţeles acest lucru, însă adeziunile strânse până azi nu sunt suficiente. Suntem deci nevoiţi a face un nou şi ultim apel la dv. a nu întârzia cu trimiterea adeziunilor pentru a nu periclita situaţia noastră a tuturora şi a nu forţa Banca Berkowitz să stărue mai departe în cererea de concordat preventiv, deja acordat în principiu. Adeziunile se vor trimite Băncii Berkowitz, Centrala, str. Lipscani 34, Sucursala calea Victoriei precum şi d-lui avocat Beiler, str. Sfinţilor 72. COMITEUL DEPONENŢILOR Renunţarea la Anschluss nu s’a făcut de bună voie BERLIN 4 (Rador). — Publicaţia „Diplomatische Politische Korrespondenz“, care este inspirată din cercuri oficioase, declară că renunţarea anunţată de d-nii Curtius şi Schober în chestiunea uniunei vamale nu a fost determinată de consideraţiuni politice şi nici nu trebue privită ca o manifestare de bună voe. Germania şi Austria s’au văzut nevoite să adopte această atitudine, fără a mai aştepta hotărârea Curţii de Justiţie internaţională din Iraga, sub o presiune foarte puternică, din partea statelor având interese contrarii acestui proect. Această presiune s-a exercitat, profitând de greaua situaţie economică a Austriei. Vice-cancelarul Scholer a luptat energic împotriva acestei soluţii şi a asigurat că renunţarea la proectul uniunei vamale nu va sdruncina credinţa sa în principiile fundamentale ale proectului şi în necesitatea unei intime cooperări cu Germania. Comentarii franceze PARIS, 4. (Rador). — Toate ziarele apărute azi dimineaţă primesc cu deosebită satisfacţie renunţarea Austriei şi Germaniei la uniunea vamală. Ziarele insistă asupra faptului că Franţa nu a pus nici o condiţie şi că cele două ţări au consimţit în toată libertatea să părăsească proectul. Ziarele felicită pe d-nii Curtius şi Schober că au avut curajul să săvârşească gestul necesar pentru oîmbunătăţire a atmosferei politice internaţionale şi mai ales pentru ameliorarea relaţiilor franco-germane.★ PARIS, 4 (Danub). — Presa franceza se arată foarte satisfăcută de renunţarea Austriei şi Germaniei la proectul de Uniune vamală. Ziarele de stânga subliniază că numai în atmosfera dela Geneva s’a putut ajunge la o astfel de soluţie într’o chestiune atât de complicată. Presa mai arată că numai printr’o colaborare adevărată şi sinceră a statelor europene se pot evita pe viitor astfel de tentative, cum a fost planul austro-german. „Oeuvre“ constată că până acum Franţa a avut o atitudine negativă şi că problemele europene aşteaptă încă o soluţie. „Echo de Paris“ scrie într’un ton ironic că ministrul de finanţe Floridin a plecat la Geneva cu buzunarele închise bine, şi s’a mulţumit să ia cunoştinţă de declaraţiile d-lor Curtius şi Schober. Comentarii engleze LONDRA, 4 (Danub). — Presa engleză comentează renunţarea Germaniei şi Austriei la proectul de uniune vamală între cele două ţări. „Daily Telegraph“ declară că această capitulare a fost absolută şi fără nici un fel de condiţiuni. Adevăratul motiv al renunţării este că situaţia financiară a Germaniei şi a Austriei nu le permite o atitudine dârză faţă de statele de al căror ajutor financiar au nevoie. Ziarul crede că în modul acesta s’a înlesnit o apropiere franco-germană şi subliniază că numai printr’o colaborare economică sinceră a tuturor ţărilor europene se poate lupta împotriva crizei actuale. „Daily Telegraph“ încheie, invitând Franţa să ia iniţiativa şi să depună toate eforturile pentru a realiza această colaborare. Impresia in Austria VIENA, 4 (Danub).—Declaraţiile făcută ori la Geneva de d. Schober că Austria renunţă la proectul de uniune vamală cu Germania, a făcut o impresie penibilă în opinia publică austriacă. Ziarul „Neue Freie Presse” scrie azi că după crahul lui Kreditanstalt» al lui „Donatbank" şi al lui „Dresdnerbank”» nu mai rămânea Germaniei şi Austriei nici o ieşire decât renunţarea la uniunea vamală proectată, deoarece această uniune nu putea fi înfăptuită decât între ţări puternice din punct de vedere financiar şi economic. Germania şi Austria au evitat prin atitudinea lor o catastrofă. O apropiere economică între popoare, şi încetarea războiului comercial se impune acum. „Reichspost’’ publică un articol de fond sub sugestivul titlu: „Canossa”, iar ziarul social-democrat „Arbeiterzeitung” constată că imperialismul francez a atins azi punctul culminant al puterei sala.