Adevěrul, iulie 1933 (Anul 47, nr. 14178-15204)

1933-07-01 / nr. 15178

ARUL 47 - H66 pagini FONDATORI* S1­­v* BELDIMAN 1888—1897 CONST. MILLE 1897-1936 [ 200 lei pe 3 luni ABONAMENTE:­­ 380 lei pe 6 luni 750 rp. *»6 ut* au 3 LEI Toate partidele de opoziţie spun : „venim“. Guvernul spune: „nu plecăm...“ Cine are dreptate? ' H In străinătate dublu BIROURILE: București, Str. Coast. Miile (Sărindar) No. 5—7—9 ( Centrala: 3.2470. Direcția: 3-2474. Provincia: 3-1066. Administrația: 3.2473. împotriva anarhiei Faţă de propaganda extremiştilor de dreapta, care propovăduesc asa­sinatul,­­ guvernul schiţează un gest de dezaprobare. Anunţă chiar măsuri pentru menţinerea ordinei. Astfel d. prof. Petre Andrei a fă­­cut importante declaraţii la Iaşi, scoţit­d­in relief caracterul dema­gogic şi anti-naţional al acestor mişcări — grefate pe criza econo­mică din ţară. D-sa a înfierat dras­tic pe tulburători. • Iată că ziarul „Dreptatea”, ofi­ciosul naţional-ţărănesc, aprobă cu tărie punctul de vedere al d-lui An­drei — adăugând : „punctul d-sale de vedere este şi al guvernului in întregimea lui”. In privinţa agitatorilor, „Drepta­tea“ spune: „Guvernul este ferm decis să procedeze cu toată seve­ritatea". Despre „echipele morţii”, oficiosul naţion­al-ţărănesc continuă astfel: „In viitor le va fi Interzis accesul la ţară“ — decât cu serioase ga­ranţii. Guvernul anunţă aceste măsuri Împotriva „echipelor de­ declasaţi politici şi sociali, pleava societăţii de după război". Vor fi puse la locul lor „cetele de derbedei care nici nu au început abc­rul politic, stimulaţi de analfa­beţi ai facultăţii de la Iaşi şi de că­tre familia A. C. Cuza", etc. La sfârşitul articolului, „Drepta­tea" vorbeşte de avântul „hitleru­­şilor" români , sporit de succesul tovarăşilor de la Berlin... şi, poate, ajutat chiar băneşte. Luăm act de revirimentul produs în cercurile guvernamentale. De unde înainte oficialitatea pri­vea, cu un surâs şi cu o vorbă şu­gubeaţă, manifestaţiile de dreapta,­­ astăzi membri ai guvernului re­cunosc gravitatea situaţiei iar ofi­ciosul naţional-ţăranesc, într’o for­mă categorică, reprobă actele anar­hice şi anunţă măsuri severe. Rămâne ca organele în subordine să dea curs, instrucţiilor primite. Căci există la noi o tradiţie detes­tabilă, a ordinelor pe hârtie şi a contraordinelor verbale (sau­­ a pa­sivităţii centrului). Mai ales in ceea ce priveşte lumea universitară — autorităţile erau de o slăbiciune care se confunda cu complicitatea. Sau schimbat lucrurile radical? Să sperăm... De altfel era şi timpul ca legea, la noi, să se aplice tuturora. Am avut administraţie de clasă — justiţie chiar, de clasă. Tineretul descendent al clasei stăpânitoare se bucura de impuni­tate pentru actele de violenţă asu­pra persoanelor de altă religie. Acest tineret era manevrat, de obicei, în scopuri politice.­ Intr’o vreme , mişcările anar­hice, oricât de grave şi de ofensa­toare ar fi fost ele pentru prestigiul autorităţii de stat, nu primejduiau însăşi ordinea socială. Nu puteau provoca neplăceri, ba chiar pri­mejdii de ordin naţional. Astăzi insă lucrurile se schimbă. Niciodată nu se potriveşte mai bine decât acum celebra vorbă : că „tulburările — ştii de unde încep... dar nu şi unde pot ele ajunge". S’a hotărît să se termine jocul de-a focul ? Cu atât mai bine pentru toţi! M. Sevastos Glose politice CODUL Chestia dispariţiei băncilor In provincie continuă să preocupe presa.­­ ... Astfel, un confrate care recu­­­­noaşte şi el că relaţiile econo­mice au fost enorm, de­,mult în­greuiate din această cauză cre­de a fi descoperit motivul real al dispariţiei: proasta şi malonesta conducere, care­­ ă­­mers uneori până la a friza codul penal. Dacă s'ar reînfiinţa acum bănci, eco­nomicos şi­­ cu probitate conduse, ele ar­ putea funcţiona.. Mărturisim că argumentarea ni se pare surprinzătoare. Nu contestăm că­ s’a abuzat şi la conducerea­­ băncilor,, cum ,s’a abuzat de toate­ în ţara româ­nească. ,-i i ^ ' Dar nu aceste lucruri sunt ho­­tăritoare. In special nu aceste lucruri pot fi luate în conside­­raţiune, atunci când în cauză este un element esenţial şi de ordin strict financiar şi econo­mic: lipsa de credit. Băncile se bizue pe­ circulaţia creditului iar creditul este de esenţă însăşi a societăţi burghe­­zo-capitaliste. Or, acest credit astăzi nu mai există. Am citat în această pri­vinţă un caz tipic. Odinioară ser­viciul de incasso la bănci func­ţiona în mod automat. Nimeni nu se temea să încredinţeze unei bănci, spre încasare, acceptele. Astăzi, acest serviciu nu m­ai există. Rareori oamenii mai au încredere să dea poliţele la în­casat. Când dar creditul nu funcţio­nează, când nu se poate împru­muta nimănui şi nimeni nu plă­teşte,­ băncile sunt condam­nate, chiar dacă ele ar fi con­duse cu o corectitudine de cel mai desăvârşit puritanism. Acesta ■ e adevărul şi nu altul. ANGAJAMENTE Cu ocazia­­executării plăţilor, pe temeiul decretului de la sfâr­şitul lui Mai, prin care se achi­tă, de la extraordinar, restanţe in suma de 200 milioane, s- a con­statat un mare neajuns şi anu­me: angajamente încheiate­­în mod ilegal şi peste cele cuprinse in decretele lunare de material. S’a anunţat la timp că, mini­sterul de finanţe­ a deschis o an­chetă pentru a se stabili vinovă­ţiile şi răspunderile. Problema nu este insă atât de simplă, cum s’a crezut la în­ceput. Dealtfel situaţia îşi găseşte oglindirea în expunerile făcute de d. Madgearu, la proectul de buget pe 1933. ‘Acolo d. Madgearu spune -i că aceste angajamente ilegale nu constituie toate abuzuri. Unele din ele nu au putut fi evitate. Altfel am fi avut o gravă dezor­ganizare a mecanismului in stat. Or, ceia ce era adevărat atunci este adevărat şi acum. . Şi acum, ca şi atunci, existau trupe de hrănit, nevoia de nutreţ pentru cai, etc., cari nu puteau fi nesocotite, cu toate că decre­tele lunare nu fixau decât cote redu­se. Tot aşa cu bocanci, îm­brăcăminte pentru trupe, spitale, internate, etc. In asemenea condiţiuni nu se poate vorbi in mod strict despre angajamente ilegale. Şi iarăşi nu se poate vorbi de bugetul real, acel aplicat pe­­cale de decrete. Maşina statului impune mă­­suri peste puterile de prevedere şi deciziile îndărătnice ale mini­ștrilor. Sever* Şi-au deschis porţile ferecate, a­­dâncul pădurilor negre şi pajişt­ele de lumină şi-au aprins flăcările parfumate. Au­ dat buzna gâzele şi fluturii pământului şi au umplut văzduhul de zumzet şi culori sbură­­toare. • Cad obloane grele peste geamuri prăfuite şi arse şi dincolo de grani­ţele încăperilor Întunecate, viaţa şi-a mutat alaiul, desculţă şi în pie­lea goală. Civilizaţia se vrea străbătută de aerul muntelui oxigenat şi trupul robit podoabelor barbare, aleargă in soare, fără haină şi fără ruşine. O nevoie de unire cu natura, goneşte omul din organizaţia decentă şi pro­tocolară a învelişului exterior iar sufletul despuiat de prejudecăţi se avântă în apă şi în verdeaţă, cu pasti­rea panteiştilor primitivi. Paşte­ anii învechiţi ai omenirei, copilăria tittm­cra, se ridică birui­toare, alergând după lumină şi du­pă libertate, înfrăţit cu viaţa naturii, gândi­torul şi posacul, iese din ţarcul în­grădit­ al organizaţiei doctorale, lea­pădă morga omului încorsetat în smoking şi codiciluri, şi deodată se trezeşte înnoit, împrospătat şi re­născut. :• • 1 -Viaţa de afară i-a schimbat firea"; Peodati îşi surprinde adevărata lui alcătuire de fiinţă liberă şi bună. Se încearcă să uite rigorile vieţii pedante, işi rostogoleşte în el fap­tele şi ideile şi apare in mijlocul na­turii, un copil nou, botezat in apele verii. Crezul luminos­­ al soarelui ii i­­nundă băerile­­in o da­te ale inimei şi eminentul dascăl al rporalei cu gu­ler scrobit, se confundă cu pârâul, cu nisipul şi cu pomul desbrăcat. E aşa de bine! E aşa de frumos! Claudia Millian NOTE SE construesc puşcării confor­tabile. Nu cumva vor oamenii politici să aplice legea controlului averi­lor? * D. MIHALACHE se oprește în Iugoslavia. De-acolo — da... ne va putea aduce d-sa câte ceva. Dar . din Londra? . PARTIDELE , vechi sânt '• com­parate cu niște haine strimte. ’,: ; Dacă li s’au strâmtat și. buzu­narele — cu­ atât mai bine... CARNETUL NOSTRU PROGRAM DE VARĂ O lămurire asupra evenimentelor dela Sofia Organizaţiile revoluţionare nieterse lupta dintre ele Se cunoaşte bilanţul „razziei fantastice şi iară precedent dela So­fia. Au fost descoperite şi confis­cate vreo 400 de puşti, 600 de re­volvere şi câteva bombe şi maşini infernale. De asemenea, s-au operat câteva zeci de arestări, fără ca printre cei arestaţi să figureze mă­car unul din conducătorii organiza­ţiilor revoluţionare, cărora actualul guvern bulgar pare a le fi jurat moartea. Repet ceea ce am spus într'un ar­ticol scris pentru ziarul­­„Diminea­ţa”: rezultatul e slab, e mai pre­jos de aşteptările guvernului. Şi mă grăbesc să adaog: rezul­tatul, în ce priveşte desfăşurarea viitoare a lucrurilor, n’ar fi fost mai simţitor eficace, chiar dacă s’ar fi descoperit şi confiscat o cantitate mult mai mare de puşti şi pistoale şi chiar dacă ar fi fost arestaţi toţi conducătorii de astăzi ai organiza­ţiilor revoluţionare macedonene. Aproape în mod automat, alţii ar fi luat locul celor arestaţi, precum s-ar fi putut procura fără greutăţi insurmontabile alte puşti, alte pis­toale, alt material­­distrugător de vieţi omeneşti. Puterea şi mijloacele de care dispun organizaţiile revoluţionare macedonene le­ pune în situaţie de a rezista şi supravieţui loviturilor şi­ prigonirilor îndreptate împotriva lor. Ce sunt însă,în realitate aceste organizaţii macedonene­, de unde găsesc ele atâta putere de rezis­tenţă şi de ce duc o luptă de exter­minare reciprocă?. . Pentru a fi lămuriţi asupra aces­tor întrebări, este nevoe să facem un salt în urmă, in timp şi în spa­ţiu, şi să ne transportăm cu gândul în Macedonia de acum câteva de­cenii, adică in Macedonia din­ vre­mea regim­ului absolutist al lui Ab­dul Hamid. Acum aproape o jumătate de veac, bulgarii realizează în Mace­donia progrese mari­­ şi repezi ,pe terenul cultural. Prin şcoli şi prin biserici, se trezeşte conştiinţa naţio-­ nală a populaţiei bulgare din acea-­ stă provincie. O datorie de obiecti­vitate îmi impune să declar că în Macedonia propriu zisă bulgarii formau majoritatea relativă a popu­­aţiei creştine. Insă, odată cu conştiinţa naţiona­­ă, se naşte şi se întăreşte treptat, treptat, şi ideia de libertate politi­că. Mai ales că bulgarii, în covâr­şitoarea lor majoritate ţărani, erau rău trataţi şi asupriţi de către turci (cuvânt care trebue luat în înţele­sul religios, iar nu în cel etnic), cari stăpâneau pământurile, cutivate de ţărani. Aşa ia naştere mişcarea cuprinsă în „Organizaţia revoluţionară ma­cedoneană internă‘‘ cu scopul de a obţine , pe căi revoluţionare autono­mia Macedoniei. Se înfiinţează co­mitete secrete şi bande revoluţio­nare, cărora, din cauză că erau în slujba şi la ordinele comitetelor, li s’a spus bande de­ comitagii. Cuvân­tul „comitagiu“ n’avea însă un în­’ teles pejorativ........„ . ........ Dimpotrivă. Comitagii erau oa­meni, cari consimţeau de bună voi la sacrificiul vieţii lor pentru cau­za, autonomiei macedonene. Revolu­ţionari în sensul cel mai adevărat al­ cuvântului.. . . . . In rândurile comitagiilor, adică în rândurile acelora cari, de dragul li­bertăţii,, luau puşca pe umăr şi dru­mul codrului, găseai destui intelec­tuali, învăţători,­ profesori­ de liceu, avocaţi, foşti ofiţeri, etc. Misiunea lor era să­ organizeze populaţia, să o înarmeze şi să o pregătească pentru, vremea când s’ar fi hotărît revoluţia în massă. ■Erau vremuri de idealism şi se făcea dovada unui spirit de jertfă de sine cura rar se întâlneşte. Scriu acestea, nu din auzite ori­ din citate, ci ca o mărturie perso­nală şi ca unul care dealungul ani­lor am avut ocazia să cunosc destui şefi de bande de comitagii. ^ : In aceiaşi, calitate, mă sim­t dator să adaug că şi printre românii ma­cedoneni — români naţionalişti — n’au fost puţini cari au­ luptat şi au murit pentru cauza autonomiei ma­cedonene. . De pildă, ■ românii Pita Guli, Gheorghe Mucit­ane, amândoi originari­ din comuna mea de naş­tere, precum şi Mitra Vlahul, • a­­cesta din urmă român fărţitor, sunt printre marii eroi şi martiri ai cau­zei revoluţionare. . Dar Ferdinand, fostul ţar­ al Bul­gariei, avea­ nevoe­­de o mişcare re­voluţionară pe care să fie stăpân şi să o poată întrebuinţa pentru sco­puri proprii. Avea nevoe de o miş­care cu, caracter strict bulgăresc,’ iar nu macedonean.: O mişcare care să-i ajute la eventuala cucerire a Macedoniei, iar nu la prefacerea Macedoniei ’ într’un», stat autonom. Atunci a luat naștere,' organizația numită „vărfiovistă"­­ de atunci’au început sfâşierile luptele de­ ex­terminare­­ între macedoneni. •­ Autonomiştii se vedeau amenin­ţaţi în forţa lor şi în unitatea lor de acţiune. In acelaş timp, în Mace­donia mai aveau de susţinut lupte grele cu bandele sârbeşti şi cu ban­dele greceşti, faţa de care autorită­ţile statului turc făceau dovada unei indulgenţe foarte suspecte. • Astăzi,, situaţia se prezintă în fe­lul ce,urmează: Organizaţia revo­luţionară macedoneană internă, a­­dică organizaţia autonomistă, con­tinuă a fi cea mai puternică. Are însă de luptat împotriva unor or­ganizaţii, socotite de ea ca trădă­toare ale cauzei macedonene. Sunt organizaţii acuzate de a fi în solda Iugoslaviei sau chiar a Sovietelor. Cei împotriva cărora organizaţia autonomistă emite sentinţa de con­damnare la moarte — şi nu numai emite, ci le şi execută — sunt con­ducători şi membri ai organizaţiilor de care am pomenit.­­ ! Activitatea acestor conducători şi membri este considerată ca un act de trădare, menită să zădărniceas­că sforţările şi jertfele ce se fac pentru cauza autonomiei macedo­nene. E drept că şi din tabăra acestora din urmă se caută a se răspunde cu aceleaşi mijloace: cu revolverul, cu cuţitul sau cu bombele. Ei însă sunt puţini şi n’au sprijinul populaţiei macedonene, care în Bulgaria este aşa de numeroasă şi de puternică. O ultimă întrebare: Ce va urma „razzici“ de la Sofia? După părerea mea, nu va urma lucru mare, adică nu se va schimba mersul de până a­cum al lucrurilor. Organizaţia au­tonomistă va lupta înainte, chiar peste capul actualului guvern bul­gar. . N. Batzaria NAZBATII AGITAŢIE Vacanţa politică a început. Dar toată lumea se .. agită. Ceiace înseamnă că, în­ vacanţă, lumea e mai agitată decât in plin sezon politic! | Kix­* Bolşevismul naţional în Germania Cancelarul Hitler şi ceilalţi con­ducători ai partidului naţional so­cialist de la Berlin sunt pei calea cea m­­ai bună de a desăvârşi organizarea bolşevismului naţionalist, în aşa zi­sul al treilea Reich. Pentru desăvâr­şirea acestei opere politice, d. Hit­ler a cerut in sfârşit şi capul d-lui Hilgenberg. Capul aceluia, pare dintr’o necu­noaştere destul de exactă a psiholo­giei poporului german de astăzi, a mentalităţii şi a metodelor de lu­cru , ale d- lui Adolf. Hitler, dintro greşită apreciere ... a activităţii con­structive desfăşurată timp de 14 ani de către social democraţi pentru salvarea republice­,­ germane, a fur­nizat hitlerismul dp întâi mijloacele materiale pentru­ organizare şi în­­sfârşit girul politic, fără de care nici chiar preşedintele Hindenburg n’a vrut să încredinţeze d-lui Hit­ler puterea. Ca reprezentant al mărei industrii şi al marei proprietăţi agricole no­bilitare din Prusia, d. Hugenberg i-a furnizat d-lui Adolf Hitler banii ne­cesari­ pentru ca să-şi organizeze faimoasele batalioane de asalt. Marea industrie și marea proprie­tate nobilitară a făcut aceste sacri­ficii financiare pentru ca să-şi poa­tă asigura interesele speciale de clasă împotriva curentelor socialiste şi pentru ca să-şi asigure politiceşte dominaţiunea asupra Germaniei. Partidele marxiste erau conside­rate de către marea industrie şi ma­rea proprietate ca fiind prea puter­nice pentru interesele opuse ale fa­bricanţilor şi baronilor. De aceia a fost inventat d. Hitler şi crescut la sânul îmbelşugat şi căptuşit cu aur al d-lui Hugenberg. D. Hugenberg şi mandatarii săi erau convinşi că incadrându-i pe cancelarii­ Hitler în noua formaţi­une de guvern vor putea să dispute foarte uşor de el pentru ca să-şi a­­pere interesele financiare şi sociale. De aceia a fost ajutat cu atâta mă­rinimie şi fără un pic de prevedere politică, de bun simţ şi de conside­­raţiunea pentru serviciile imense a­­duse patriei germane în prima de­cadă de după război, — adică în vremurile cele mai critice, de către socialiști, — să desorganizeze și să distrugă acest mare partid. Inlăturându-și astfel adversarii politici cei mai puternici, d. Hitler a crescut, umbra lui s’a proectat grandioasă asupra Germaniei în­tregi sugerându-i ideea că ar fi mai bine să se debaraseze de cei cari l’au creat şi l’au ajutat, pen­tru ca să stăpânească singur Ger­mania întreagă, împreună cu cele­brii săi locotenenţi. Şi n’a stat deloc pe gânduri să realizeze cât ai bate din palme acest proect magnific. D. Hugenberg a fost nevoit să de­misioneze, d. von Papen, blamat la fiece ocazie şi ţinut departe de con­ducerea treburilor obşteşti, a rămas biată umbră goală şi ridicolă de vice cancelar, d. Seldte organizato­rul şi şeful naţionaliştilor grupaţi în formaţiunea căştilor de oţel a trebuit să treacă prin furcile cla­­udine şi să accepte contopirea fără rezerve şi fără condiţiuni in parti­dul naţional socialist. Partidul na­ţionalist german, al cărui preşedinte a fost d. Hugenberg, a fost constrâns de asemenea „să hotărească” disol­­varea sa în partidul naţional socia­list, iar partidul clerical al Centru­lui este bombardat zilnic de suges­tiile hitleriştilor şi fără îndoială că zilele lui sunt numărate. Iată astfel pe Adolf Hitler stăpân absolut al Germaniei. S’a făcut deci întronarea definitivă a bolşevismu­lui naţionalist, cu metodele împru­mutate de la Moscova şi perfecţio­nate de bandele aşa numite de a­­salt, aruncând asupra ţării haosul moral şi intelectual, mizeria econo­mică­ şi sălbăticirea moravurilor. Am asistat deci la un proces politic în­­tr’adevăr unic în lume, unic în is­torie, a cărui evoluţiune şi desno­­dământ va constitui o pildă intere­santă şi instructivă în istorie. Regimul naţional socialist s’a um­flat şi a crescut ca un puhoi de te­roare şi de distrugere, cu toate că d. Hitler nu poate prezenta poporu­lui său nici un fel de succes, nici o speranţă de îmbunătăţire a situa­ţiei. In interior spectrul ruinei se ridică tot mai ameninţător, iar în politica externă d.­­Hitler nu întâm­pină decât înfrângeri dureroase pen­tru orgoliul şi susceptibilitatea ger­mană şi hotărît nefavorabile pen­tru interesele şi scopurile care le urmăreşte. Ceea ce arată că acest colos poli­tic ridicat de d. Hitler stă pe pi­cioare de lut şi cu cât hipertrofie­rea lui va fi mai mare, cu atât pră­buşirea trebuie să fie mai apropia­tă şi va­ fi mai gravă. Până atunci lumea urmăreşte insă cu îngrijorare această evoluţiune nelogică şi ciudată, cu grija ca în beţia succesului aparent, hitlerismul să nu încerce aplicarea faimoaselor metode interne şi dincolo de fronti­eră. De aceia este firesc că în unele cercuri din Occident se vorbeşte deja în auzuri destul de transpa­rente de nevoia unui cordon sani­tar, pe care ar trebui să-i încline naţiunile vecine cu Reichul d-lui Hitler. L. P. Nasta CHESTIA ZILEI SIMT PRACTIC­ E. Huggcnbcrg a demisionat dim guvern. ’ . i > (Ziarele germane) HUGENBERG: Se pare că d-ta stai bine. PAPEN: Pentru că eu urlu eu lupii. ­ AMINTIRI de AL­EXANDRU OBEDENARU Jubileul unui sonet O sută de ani dela apar­iţia sunetului lui Alvers Hübsch în răsboiu Pe­ la „începutul, lui Septembrie 1877, dincolo de apele Dunării, ruşii se aflau într’o situaţie deplorabilă, simţeau apropierea iernii, pierdu­seră şi timpul şi — ceea ce era, şi mai grav li­­ se nimiciseră şi oame­nii în întreprinderi nechibzuite. Afară de reduta Gri­viţa, cucerită de trupele­­ române, — de la toate celelalte fortificaţiuni ruşii au fost respinşi cu pierderi considerabile, de otomanii care luptau cu un fa­natism mai presus de puterile ome­neşti. De la­ 8 iulie şi până la începutul toamnei, armata muscâtească a lă­sat­­ împrejurul Plevnei 50 de mii d£' cadavre. Generalii’ ruşi, afară de Totleben, şeful,geniului,­şi de Gurko, ofiţer de o­­noare, valoare militară, încolo, terţi­ ceilalţi, douazeci de generali, u­­tilizaţi de plaiurile Bulgariei, se în­făţişau ca nişte demodaţi­ apelpisiţi.­­• Turcii au­ oprit orice escaladare a parapetelor de către ruşi.. Pe la sfârşitul lui Septembrie au sosit împrejurul Plevnei trei­ divizii de gardă imperială, o brigadă de vânători şi două divizii de grena­­dieri. După un consiliu al Marelui Stat Major, şi ,după propuner­eai lu­i Vodă Carol, la care s’a unit şi împăratul Alexandru al II-lea s’a hotărît a nu se mai da atacuri asupra redutelor, ci să se înconjure lagărul întreg»i­ cetăfi şi să­­se fae toate comunica­ţiile cu Sofia şi Orchania, pentru a împiedica aducerea de nouă trupe, de muniţiuni şi de provizii. Genia­lul comandant, Osman Paşa, căruia Sultanul îi conferise titlul de Gazi, adică victorios, simţind mişcările trupelor româno-ruse, a întrebat la Stambul dacă poate părăsi Prevna în anul în care, la Bucureşti, în editura „Adevărul” apa­re „Adela”, romanul de suavă dragoste discretă al d-lui­­I. Ibrăileanu, la Paris lite­ratura sărbătoreşte jubileul de o sută de ani de la apariţia celebru­lui sonet al lui Arvers. Adela,­­ eroina d-lui Ibrăileanu, este o femeie liberă, iar doctorul Codrescu, eroul romanului, deşi re­ţinut prin tot felul de inhibiţii psi­hice de a-i mărturisi dragostea, are prilejul unui prelungit contact zil­nic cu dânsa. Adela ştie că el o iu­beşte, vede că „maestru­” luptă cu sine însuşi, are chiar un­­moment, nedescris de autor, dar simţit de cititor, când vrea­­ sa­ i­ se­ ofere în dar, deşi dragostea ei­ nu-i de na­tură erotică. Eroina hiiyVrvers pare însă că nu era liberă,­iar poetul, res­pectuos de simţul ei­ de datorie, nu îndrăznea s’o facărsă*"-sinîîă nici mă­car de la distanţă că o iubeşte. Mon âme a son secret, ma vie a son ■ mystére, Un amoúr ■éternél -en un moment . ..., . ;. concu :. Le mal est sons- espotr, auşsi ,f ai dü le. iaire, Et celle-qui l’a • fait n’en a jamais Tien.su. Hélas ! j’aurai passé prés d'etle ’ - — ; ■ - inápergu, Toujours á ses cőtés et pourtant r.l sr : solitaire, Et j’aurai jusqu’au bout fait mon I ' teníps pur [Iá! térré, N’osant rien démander et n’ayunt rien recu. Pour eile, quoique Dieu Vait faite douce et tendre, Elle ira son chemin, distraite, et sans entendre Ce murmure d’amour élévé sur ses pas; A l’austére. devoir pieusement fidele, Elle dira, lisant ces vers tout remplis dţelle : şi i s’a răspuns că trebuie să ră­­mâie acolo, să lupte şi să reziste înainte. Dacă apare ca fugar la Constantinople, pe ţărmurile Bos­forului i se va tăia capul. • Mareşalul armatei otomane de la Rlevna s’a resemnat­ şi a privit în faţă destinul, cu o mărinimie tita­nică. Ruseştile divizii: a 24-a de la Şip­­ca şi a 26-a de la Rusciuc au fost aduse spre a se putea complecta împresurarea Plevnei. După un bombardament de trei ore asupra Telişului şi după,patru­ atacuri unde ruşii au fost respinşi, către seară profitând de oboseala trupelor­ turceşti, tipul­­regimente ruseşti, într’o fioroasă năvală, ocu­pară reduta cea mare de pe şo­seaua de la Gorni-Dubnie. Ismail Hazi Paşa a fost făcut prizonier împreună cu 53 de ofiţeri şi 3 roii de soldaţi, s’au capturat 4 tunuri şi nu­meroase muniţuimi. Prin ocuparea acelei redute se tăia comunicaţia între Plevnia şi Sofia. Dezertorii şi bulgarii care fugeau din Plevna şi veneau să dea infor­­maţiuni în lagărele româno-ruse a­­firmau că­ previziunile se isprăvesc. „Quelle .est, dona eet-te femme?” et ve comprendra pas. Acest soriet ■ a apărut in Iunie 1833, într’un trai uriaş de versuri „Mest lieures­ perdues”, de Alexis ,Félix Arvers, candidat de , notar şi neînsemnat fabricant de versuri mediocre, prea puţin cunoscut in a­­fară de cenaclul lui. . . Numai sonetul acesta, dedicat u­­nei „neştiutoare”, a cucerit în scur­tă vreme pe toţi iubitorii de versuri gingaşe. Sonetul lui Arvers a deve­nit adevăratul prototip al sonetului; milioane de băeţi şi­ de fete sau în­văţat pe rost, în aceşti o sută de ani. Théodore de Banville l’a pro­clamat capodoperă a poeziei; ora­­şul natal a ridicat poetului o sta­­tuie. Mai ales imensa deosebire între mediocritatea, celorlalte versuri ale lui Arvers ,şi concentrarea desăvâr­şită,^profunzimea, sentimentului, de­­licatetea, expresiei, nuanţarea sub­­tilâ 'din­ acest’e '14 versuri au făcut ca toata istoria‘literară, inclusiv o­­bligăto­rul’ %îalîa’la'gizm să se în­trebe:­ .... ■Quelle est*, done ..cette femme? Mahalaua­­literară a crezut un mo­­­m­mant că a'.­‘dezlegat 'șarada. Arvers îă’cea parte­­‘din grupul de tineri scriitori din jurul lui. Victor Hugo. Prin urmare,'■femeea... aceea, nobil soldat al datoriei,, căreia Arvers au. îndrăznea­ să,, declare dragos­_____ ____ . ■" . . "'/■________ |­ (Citiţi continuarea în pag. 6-a) Se evacuă de turci Dub­i-Dubnicul şi. s’au ocupat­ de aliaţi poziţiunile Tetevenului, oraşul şi fortunl Vraţa şi Susurlu. Comunicaţiile cu Rahova, Vidin şi Sofia, erau în mâinile armatei aliate, la fel­­ și toate trecătorile Balcanilor. Armata de complectă împ­re-sura­­■re nu mai avea scopul de a lua ce­tatea, totul era de a face prizonier pe­­ Osman Pașa , îm­preună­­cu oas­tea de câte­va mii de soldati. Mai era atunci teama ca, nu cum­(C5**M în pag. II-a) . REGELE CAROL I

Next