Adevěrul, septembrie 1933 (Anul 47, nr. 15231-15256)
1933-09-01 / nr. 15231
I CE»AR FACE SOCIETATEA NAŢIUNILOR? Comentând agresiunile germane împotriva suveranităţii Austriei, ziarul englez „Daily Telegraph” se întreabă care ar fi mijloacele de convingere a guvernului hitlerist. Demersurile directe la Berlin s’au dovedit şi se vor dovedi ineficace. Dar dacă s’ar aduce chestiunea în faţa Ligei Naţiunilor? Apreciind foarte bine şi cu acuitate conjunctura actuală a lucrurilor în Europa, „Daily Telegraph” mărturiseşte teama că într’o asemenea ipoteză, organismul internaţional dela Geneva ar ieşi slăbit, sdruncinat. Intri adevăr, bruma de autoritate care a mai rămas Genevei, unde nu s’a putut face, din cauze diverse, o politică realistă, s’ar vedea alterată. Nu se poate şti, cu certitudine care ar fi hotărîrea adunării Ligii Naţiunilor şi cu atât mai puţin cum ar primi Germania această hotărîre, probabil defavorabilă ei, încât problema rămâne, din nenorocire, cu totul deschisă. Tratativele cu creditorii străini Se urmăresc noui reduceri ale datoriei externe dii dimineaţă a avut loc la ministerul de finanţe o conferinţă în care s-au discutat instrucţiunile ce se vor da delegaţiei române pentru tratativele cu creditorii străini. Tratativele acestea se vor duce în vederea obţinerei unei reduceri de circa 1 miliard cinci sute de milioane la serviciul datoriei externe. Discuţiunile între delegaţia română şi detentorii străini de renta românească vor începe la Paris la 5 Septembrie. In conferinţa de eri de la finanţe prezidată de d. ministru Virgil Madgearu s’a examinat cu acest prilej memoriul intocmit de către referenţii ministerului de finanţe şi raportul d-lui R. Auboin, consilierul technic de pe lângă Banca Naţională a României. Aceste documente vor servi cea a negocierilor. ▼a conferinţă au participat domnii: Savel Rădulescu, subsecretar d stat la ministerul de externe, Mihai Ghelmegeanu, subsecretar d stat la ministerul de finanţe, Inj N. Costache, secretar general al ministerului de finanţe, profesor Tutuc şi Ştefan Ştefănescu, directorul general al C. A. M. Delegaţia română compusă di d-nii Mihail Ghelmegeanu, profesor Tutuc, Ştefan Stănescu şi Clandele, de la oficiul de studii al ministerului de finanţe, părăseşte Capitala Sâmbătă 2 Septembrie a. c. CONFERINTA FEROVIARA INTRE ROM, POLONIA, CEHOSLOVACIA SI IUGOSLAVIA La Constanţa în localul Camerei de Industrie şi comerţ are loc aşa numita conferinţă a „Grem“-ului la care participă Statele mai sus arătate. Chestiunile ce ocupă această conferinţă şi care urmează a fi rezolvate priveşte tranzitul de vagoane pe reţelele statelor ce fac parte din „Uniunea căilor ferate“. Această conferinţă dat fiind diversitatea chestiunilor ce se dezbat va avea o durată de 10 zile. Statele participante sunt reprezentate: Polonia; d. inginer Gronowsky, director superior în administraţia C. F. Polonă prezident al delegaţiei; Ceho-Slovacia reprezentată de d. Scheller, consilier superior în ministerul comunicaţiilor ; Iugoslavia prin d. Doliner consilier de cale ferată; România prin d-nii sub-director general Russ ca prezident, delegaţi d-nii Ing. Alinescu, Lăzărescu, Insp. M. Halckim şi ing. Kleinert. Cu această ocaziune s’a organizat pentru oaspeţii străini de către Dir. Generale a R. A., C. F. R. câteva excursiuni şi dejunuri, pe litoralul Mării Negre. Conferinţa feroviară continuă în mulţumitoare şi cordiale condiţiuni urmând ca Joi 31 August să se încheie lucrările. Noui măsuri contra gangsterilor NEW-YORK, 29. (Rador). — Guvernatorul Statului New-York a promulgat două legi care tinde să împiedice pe gangsteri de a teroriza pe comercianţii cinstiţi şi de a le compromite afacerile. Prin una din cele două legi se interzice purtarea şi folosirea mitralierelor ușoare, cum sunt cele întrebuințate de gangsteri. îndrăzneţe atacuri banditeşti în judeţul Orhei Numeroase potere au pornit in urmărirea tâlharilor CHIŞINĂU 29. De câteva zile judeţul Orhei este terorizat de câteva bande de tâlhari. Deunăzi aceşti bandiţi au năvălit în casa comerciantului Strul Vaisman, pe care l-au rănit mortal. De asemenea şi pe soţii lui. Bandiţii au atacat apoi în dreptul satului Mitoc pe comercianţii Lapidus şi Barat, reprezentanţii Discomului din Teleneşti. Tot aceşti bandiţi au jefuit şi maltratat pe exportatorul de ouă Mendel Bogoslavschi din Orhei şi pe căruţaşul acestuia, pe când veneau cu marfă din Zorea. Al doilea jaf comis ori a fost acela făptuit în dreptul pădurei Sosonca de lângă comuna Măscăriţi. Patru bandiţi mascaţi şi înarmaţi au oprit pe săteanul Ion Crăciun, somându-i să le dea bani. La refuzul lui bandiţii au început să-l schinguiiască şi luându-i o ladă cu diverse mărfuri au dispărut. In fine seara un alt atac banditesc s’a comis la 3 km. de comuna Căpreşti. Asupra unei diligenţe care venea dela gara Rogojeni spre Căpreşti cu 8 călători, cinci bandiţi barând drumul au oprit diligenţa, au dat jos pe toţi călătorii şi i-au jefuit de toţi banii şi obiectele de valoare. Jaful a durat două ore şi jumătate. Victimele ajungând la Căpreşti noaptea târziu au înştiinţat jandarmeria. Aceste repetate atacuri banditeşti comise în ultimele 4-5 zile au provocat o enormă panică în rândurile populaţiei din Orhei. Inspectoratul de jandarmi din localitate a trimis în județul Orhei numeroase potere spre a intensifica operațiile de urmărire. fcO Éfil s-ra!" 194.000.000 ADICA UNA SUTA NOUĂZECI ŞI PATRU MILIOANE !!! mmgr* VECMEI » FELIX GEHN Dovada s’a făcut in trecut GHEORGHE STANOIU plăteşte cele mai multe câştiguri mari că la Clasa 5-a, mimai Corectura — Bucureşti, Strada Smârdan 2, — Calea Victoriei 38 — Piaţa Sf. Anton Provincie mandat poştal sau ramburs aM SFARSIT! clasei AZI MIERCURI 30 August încep TRAGERILE De Sf. DnmUni BUCUREŞTI, 30 August Politica naţiunilor este un joc de şah cu piese monstre. Toată ingeniozitatea plină de sens şi de calcul a celebrului joc persan poate să simbolizeze, sau să-şi găsească echivalent în acţiunile diplomaţiei internaţionale, însăşi varietatea de importanţă şi de mişcare a pieselor. Ba chiar metoda generală de atac şi defensivă aplicată în domeniul politic extern, se potriveşte minunat. Sub acest aspect, desigur că actualele jocuri diplomatice pe care le întreprinde Italia fascistă încep să capete dacă un sens, cel puţin o figuraţie oarecare. Hotărit să domine şi în afara frontierelor italiene, printr-o serie de abilităţi sau de violenţe, Mussolini şi-a condus acţiunea diplomatică fără prea multe menajamente. Epoca postbelică, deosebită prin două mari faze politice europene, Societatea Naţiunilor şi revizionismul cu toate contingenţele lui, a creat Italiei un loc special, încrezătoare în forţele sale. Italia s-a îndepărtat de sfera Antantei, adoptând o atitudine în fond rezervată în chestiunea Ligei Naţiunilor şi de-a dreptul activă, în domeniul revizionismului. Apoi, reducând cadrele, Italia şi-a creat în interior o atmosferă categoric ostilă Franţei, Iugoslaviei şi în genere tuturor ţărilor irealmente democratice. Pe de altă parte interesele economice şi în fine, tendinţele mesianiste ale regimului, socotite marfă, de export, i-au determinat complexul liniilor de forţă, şi i-au caracterizat politica externă. RAPORTURILE ITALO-GERMANE Astăzi, atitudinea guvernului italian în politica externă apare ca foarte importantă, în raport cu problema germană. Manevrele acaparatoare şi războinice ale lui Hitler trebue, în mod firesc să găsească în toată Europa o împotrivire solidară şi rezistentă. Violarea articolului 90 din tratatul de la Versailles care garantează independenţa şi libertatea Austriei ar pune starea actuală de pace într’o cumpănă iremediabilă. Faţă de această gravă aventură posibilă, e nevoie să se cunoască în mod precis atitudinea marilor puteri, semnatare ale pactului celor patru, care a creat nouă legături şi nouă raporturi de ■forţe în statutul european. Dacă nu poate fi vorba de Franţa, şi dacă, de asemenea, ministerul de pe Quai d’Orsay va ştie întotdeauna să păstreze congruenţa cu guvernul englez, rămâne mai greu de precizat atitudinea Italiei faţă de Germania. Pare cam dificil însă, după ultimele fapte, ca Italia să încerce o alianţă de fapt a dictaturilor fasciste, în politica externă. Ceea ce se aşteaptă de la ea este o atitudine clară, împotriva exceselor hitleriste — atitudine luată alături de celelalte două puteri pentru apărarea Austriei şi organizarea Europei Centrale. SENTINŢA DE LA VIENA Curtea cu juri din Viena a pronunţat ori sentinţa în procesul fraţilor Mosel, acuzaţi că au aruncat bombe asupra unui detaşament de poliţişti austriaci, omorând un poliţist şi rănind vreo treizeci. Crima a fost premeditată. Atentatorii prinşi în flagrant delict. Prin urmare nu există îndoială că fraţii Mosel sunt vinovaţi de gestul odios pe care l-au săvârşit. Pe deasupra, deşi are caracterele unei crime politice, faptul a fost săvârşit ca atare într-o epocă când deosebirile politice sunt un pretext de necruţătoare prigoană, mai peste tot. Curtea cu juri din Viena a chibzuit şi s’a îrnnunţat, condamnând pe cei doi asasini la 12 ani şi la 6 ani muncă silnică. Nu vom ezita să numim pedeapsa aceasta ca uşoară, aproape surprinzătoare, dacă ne gândim la alte procese şi la alte sentinţe, date în cazuri mult mai puţin concludente — petrecute foarte aproape de noi. Verdictul juraţilor vienezi dă, în orice caz, de gândit. El trebue totuşi să fie realmente exemplar pentru agresorii care vor să transforme „felix Austria” într’un infern hitlerist. Ne îndoim insă tocmai de această exemplaritate, pentru că e vorba de acoliţii lui Hitler ,obişnuiţi să asasineze, să condamne capital, să expulzeze, dar nici de cum să înţeleagă omeneşte ceea,ce ne apare nouă tuturora de înţeles. M. G. Se Impart câştiguri de lei .14. f » - •• • . .« jffta winim/ Jrm reaoma.iiia nun ciuma 5.000.000 f 1.000.000 I 900.000 I 900.400« 100.000- AU lEriv UNUL BUPA altul LA NABOCAA1ILE COLECTURI U lICANIlO VICTORIEI IO VICTOIICI 60 V .-N VA PUTETI MUTA IN PROPRIETATEA D-VOASTRA CUMPĂRÂND UN LOZ CLASA 5-a colecTuri CAMPUS BASSA siRUD. Fr. SCHRÖDER CAL. VICTORIEI 14 CAL. VICTORIEI 18 Cronica evenimentelor externe O izbândă românească Cincizeci şi şease de ani, s’au scurs până azi, din ziua de 30 August 1877, „Zi de sânge udă“, de când s’a dat marea bătălie dela Griviţa, în războiul pentru „Independenţă“, între armatele russo-române, împotriva turcilor. Faţă de crâncena epopee, ce s’a desfăşurat în ultimul războiu „mondial“,’ din 1914, în care am intrat şi noi în 1916, pentru reîntregirea neamului nostru şi închegarea României Mari, — şi acel din 1877-78, nu poate,, fireşte, încape nici o comparaţie, nici ca intensitate, nici ca durată. Când ne gândim la mijloacele restrânse şi, la lipsurile de cart s’a resimţit în războiul din 1877-78, şi ,la imensa bogăţie şi variaţie de mijloace ucigătoare a războiului din 1916, ne cuprinde un simţimânt de groază. Atunci, în 1877, aşa cum s’a desfăşurat — cu toate pierderile de oameni şi material —, războiul se poate considera, o luptă în miniatură, ca o hartă, ca o experienţă de manevre, purtat in mod şi sistem învechit, modest şi redus, la cea mai extremă limită, fără, aproape, nici o prevedere sau pregătire. # In vârtejul din 77, rolul principal l’a avut, nu mijloacele balistice şi de artilerie moderne şi în stil mare, planurile strategice ,de atac_ şi împresurare, ci, calităţile şi însuşirile individuale ale luptătorilor, l-a jucat energia nervilor, şi însufleţirea colectivă avântată a oştirii; verbul înflăcărat al unui colonel inimos ce era Candiano-Popescu şi al unui maior Şonţu, îndemnul şi pilda supra-abnegate ale unui Valter Mărăcineanu, voinicia de neam ca a legendarului Păunaş al codrilor şi vârtoşia contagioasa a unor eroi necunoscuţi ca „puţi de zmei“ din Vaslui, conduşi de Peneş- Curcanul Luptele de atunci, au avut în ele,ca stimulent şi încurajare romantică ceva din aventurile şi epopeele medievale, când accentul emoţionant al harangei şi solemnul in tremollo al unui discurs bine făcut şi al unei formule bine potrivite , când un te-deum, o rugăciune evlavioasă, sau o invocare ocultă, cucernică şi superstiţioasă către Dumnezeul strămoşilor, şi când se putea duce lupta cu ghioaga şi buzduganul, „fără scule“, după faimoasa expresie plastică a infanteristului colorat dela noi din toamna lui 1916. In 1877, lupta s’a dat pe o întindere relativ mică şi circumscrisă, între două armate aliate pe deoparte, împotriva alteia, cele aliate neorganizate şi cea singură, săracă, lipsită şi desorganizată, pe când lupta din 1916, a avut cu desăvârşire alt caracter şi alt obiectiv, au fost faţă în faţă, pe întinderea unui întreg continent şi pe suprafaţa oceanelor şi mărilor, şi a întregului văzduh, armatele formidabile ale lumii, cu mijloacele nenumărate de artilerie, aviaţie, sub-marine, tancuri, şi chimice, cu toate auxiliarele lor, ce nu fuseseră — şi nici n’au putut fi — întrevăzute vr’odată, —necum în stadiul ştiinţei din... 1877. Totuşi, războiul din 1877-78, ţinând cont de starea generală, a mijloacelor la dispoziţie, şi a progreselor technice ale acelei epoci, n’a fost de mică însemnătate, — a fost, poate, cel mai important, ce s’a dus până atunci; el a fost un preludiu vestitor şi de intuiţie a celor, ce s’ar pute întâmpla cu 40 de ani mai târziu, când România se va lupta pe mai multe fronturi alăturea şi în alianţă cu cele mai mari forţe, din lume, pentru realizarea marelui ei ideal: alipirea şi reîncorporarea unor provincii rupte de la sânul ei, de secole lungi şi interminabile. Reproducem, în traducere, din „Aus dem Leben König Karls von Rumänien“, Aufzeichnungen eines Augenzeigen“. (Din viaţa regelui Carol al României, însemnările unui martor ocular), capitolul, cu privire la Lupta de la Griviţa. E una din cele mai frumoase pagini de amintiri militare ce le avem scrise, asupra războiului pentru independenţa noastră. In mod obiectiv şi liniştit, într’un stil sobru, dar şi colorat, lipsit de acel „livresque“, propriu scriitorilor de profesie, — Augustul scriitor, a ştiut să evoace şi să-şi fixeze impresiile, într’o proză picturală, fără a căuta anume, efecte de artificii stilistice şi de patoseftin impresionant, —cum rar, ni e dat să citim, mai cu seamă lucrări aride şi prea precise, cum sunt cele militare. Zi noroasă şi ceţoasă, puţin prevestitoare de noroc! Toată noaptea a plouat, şi, de cu zori, se cerne o ploaie subţire. Drumurile sunt muiate şi noroioase. Prinţul Carol are prea puţină nădejde, că ziua de azi se va încheia cu o izbândă. Atacul e fixat abia la ora 3 după amiază, fapt care face pe Prinţ, să creadă, că ziua va avea mai degrabă, un sfârşit rău decât bun, deoarece, in caz de înfrângere, nu va mai fi timp, să se ia revanşa asupra duşmanului. Canonada în total din 256 tunuri, va reîncepe din nou la ora 11. La 10 soseşte şi împăratul Alexandru al II-lea al Rusiei cu întregul său stat-major la punctul de observaţie. Felicitările ce i le aduce Prinţul cu prilejul zilei sale onomastice, le primeşte în chip măgulitor. După un te-deum, sub cerul liber, se serveşte un dejun mic, la care Prinţul bea în sănătatea împăratului. Pe la orele 1 soseşte vestea din aripa stângă, că trupele puse sub comanda generalului Skobeleff, sunt de două ore în toiul luptei şi că au avut a suferi pierderi însemnate. Cu tot focul ucigător, coloanele de atac, înaintează în ordine, dar sunt silite să se oprească în loc, pe drumul pe care veniseră, acum însă acoperit de cadavre. Ghiulele turceşti cad foarte în apropiere de Prinţ. El se uită cu mâhnire la şirurile luptătorilor săi, căzuţi snopi. De două ori în rând, se reped şirurile româneşti până la şanţul aducător de moarte., reduta Griviţa, de două ori sunt respinse. Prinţul nu mai poate îndura priveliştea de pe punctul său de observaţie; se repede iute jos, printre trupele sale, şi cu prezenţa lui, voeşte să le îmbărbăteze, le vorbeşte, le, spune şi le încălzeşte la un net atac. Trebue să reuşim! Jertfele aduse nu trebue să rămână zadarnice! Acum e o datorie de onoare să luăm reduta. Câmpul de bătaie e acoperit de morţi şi răniţi; mulţi ofiţeri au căzut. Soldaţii înconjoară pe Domnul lor şi sunt gata, să se avânte din nou în drumul ghiulelelor ucigătoare. Prinţul Carol ordonă Colonelului A. Angelescu, ca, cu puterile de cari mai dispune, să dea un nou asalt şi hotărăşte ca generalul Schilder- Schuldner să ţină gata o coloană de atac. Fumul prafului de puşcă împiedeca orice vedere. Nenorocul şi pierderile cele mari ale aripei drepte, veneau dintr’o greşală fatală, in care au căzut cu toţii. Nu era numai o singură redută a Griviţei, după cum se marca pe harta rusească,, ci erau două redute; şi, astfel, trupele hotărite pentru o singură redută, luptau, în acelaşi timp la amândouă redutele! * Un ofiţer al Statului-major general face Prinţului următorul raport: Colonelul Ipătescu căruia i se împuşcase calul sub el pornise focul cu brigada sa şi se avântase înspre şanţurile inamicului, doi comandanţi de batalioane: Maiorul Şonţu 1) şi căpitanul Valter Mărăcineanu 2) căzură şi pierderile de ofiţeri şi trupe sunt mari, mai cu seamă în Regimentul VIII de sub comanda locat.-colonel Poenaru. Elogii mari merită şi trupele diviziei a IV, ale căror rânduri de atac de sub comanda locat,colonel Voinescu şi căpitan Groza, mergeau mână în mână, dispreţuind moartea şi înaintând cu o vitejie de eroi, cu toată pierderea de ofiţeri şi trupe, mai cu seamă, din batalionul 2 de vânători. Prinţul e mişcat foarte adânc, de pierderile groaznice încercate şi de moartea atâtor bravi ofiţeri. Trebue a renunţa pentru azi la 12 1) Şonţu Gheorghe, fiul căpitanului Nicolae Şonţu, născut la Focşani, in Octombrie, 1842. Absolvent al şcoalei militare in 1861; sub-locotenent, in 1864 locotenent, şi tot in acelaşi an, căpitan, în 1874, maior. In războiul pentru neatârnare din 1877 ca comandant de batalion in regimentul 10 Dorobanţi, moare în fruntea batalionului, in atacul dat asupra redutei Griviţa, la 30 August. Turcii i-au înfipt capul în ţeapă, expunându-l ca trofeu, pe parapetul redutei. 2) Mărăcineanu Valter, căpitan, născut in 30 Mai 1840. Intrat în armată ca sergent voluntar în 1858, sub-locotenent în 1861, căpitan in 1868. In războiul Independenţei din 1877, comandantul batalionului 1 din regimentul 8 Dorobanţi cade în şanţurile redutei Griviţa, pătruns de gloanţele turceşti. Ultimele lui cuvinte au fost: „După mine băeţi!" A avut aceeaşi soartă, ca şi maiorul ■ Şonţu. Turcii i-au înfipt capul în ţeată, expunându-1 ca trofeu, pe parapetul redutei, un al doilea atac asupra redutei Griviţa No. 2. Prinţul Carol se duce la locul răniţilor, cărora li se leagă rănile, ei zac încă pe câmpul de bătae. Ii soseşte Prinţului, vestea zdrobitoare, că Turcii au respins pe toată linia, trupele române! Sunt orele şase şi jumătate. Prinţul Carol se duce să comunice raportul, împăratului şi trebue să recunoască adevărul şi să confirme, că atacul n’a avut succes, dar că trage nădejde, că azi va fi luată, cel puţin reduta No. 1 şi e de aşteptat, că ziua onomastică a M. S. împăratului, se va încheia, dacă nu cu o victorie complectă, cel puţin cu un succes. In timp ce stetea încă de vorbă cu împăratul, vine în zborul calului, un ofiţer de cazaci şi anunţă că cavaleria turcească, a pornit pe drumul spre Griviţa şi năvăleşte cu furie. Toţi cei de faţă, roagă cu insistenţă pe marele împărat, să părăsească în grabă, punctul de observaţie, şi să se pună in siguranţă, in cartierul său general. Împăratul consimte, şi însoţit de escortă numeroasă, se duce la Radicevo; întregul sau cartier, in 30 de trăsuri, îl urmează. Privelişte tristă pentru cei ce se uită la el. Bubuitul tunurilor, zgomotul gloanţelor, salvele puştilor, urmează mereu, cu toate că ziua a început a se îngâna cu noaptea. Se aprinde un foc mare şi împrejurul lui se întind pe jos, cele două înalte personagii, cu escortele lor. Aoţi sunt cuprinşi de o oboseală, în urma agitaţiilor zilei, şi nimeni nu poate săi spună ce va aduce clipa următoare, fiecare tace şi se gândeşte. Fără ţintă se încrucişează ideile, în creerul plin de activitate al celor doi şefi ai armatei şi nici o conversaţie nu se poate închega. Intr’un târziu, pe la orele 9 seara, se aude tropotul unui călăreţ. El aduce vestea îmbucurătoare şi mult aşteptată, că pe la ora 8 jumătate, din urma unui ultim atac, reduta Griviţa, în fine, a fost luata de batalionul 2 de vânători, de regimentele 14 şi 16 de dorobanţi şi de al 5-lea de linie, şi că le-a căzut în mână un drapel şi trei tunuri turceşti, ştirea despre această izbândă neaşteptată, întârziase atâta, pentru că cartierul general român nu ştia bine încă, unde Prinţul va bivuaca şi pentru că noapte fusese neagră, şi drumurile grele, aşa că ofiţerul de ordonanţă, a putut veni cu greu numai. Ştirea aceasta, e ca o lumină în întunecimea nopţii. De la aripa stângă, comandată de generalul Skobeleff, sosesc ştiri contrazicătoare, dar, după cât se pare, ar fi luat două redute, cu multe jertfe însă. El roagă pe Prinţul Carol, să-i trimeată în ajutor trupe din rezerva sa, dar Prinţul e silit să refuze această cerere, deoarece depărtarea până la el, e mare, şi e pericol, ca trupele să nu se rătăcească în întunerecul des al nopţii. De asemenea, nu poate să-i trimeată nici un om, pentru că şirurile sale, s’au cam rănit şi trebue să fie gata în orice moment, la orice atac de ofensivă din partea Turcilor. Bombardarea şi salvele urmează toată noaptea; din depărtare se aud gemetele celor răniţi, cari aduc mult zdruncin în spiritul celor doi comandanţi, cari, cu hainele ude leoarcă, aşteaptă ivirea zorilor, sub ploaia, care cerne neîntrerupt. Mai mulţi ofiţeri de ordonanţă se întorc şi aduc veşti din ce în ce mai precise. Toate afirmă, că pierderile sunt enorme, şi câmpul de luptă e acoperit de cadavre. Mai cu seamă, e mare numărul ofiţerilor căzuţi. Colonelul Schütter, aghiotantul împăratului, care comanda, un regiment al diviziei a 5 ruseşti, a căzut în faţa redutei Griviţa; de asemenea şi generalul Rodionoff e greu rănit. Prinţul e sculat la orele 4 dimineaţa; e o zi rece şi plumburie. E o tăcere adâncă. Rezultatul se cunoaşte acum mai hotărit. Morţi 10.000, din cam. 2000 de Românii Iată că soseşte şi maiorul Candiano Popescu, comandantul batalionului 2 de vânători, cu drapelul turcesc; drapelul e purtat de soldatul care l-a zmuls la atacul redutei. Mantaua şi chipiul soldatului sunt ciurite de gloanţe. Prinţul Carol decorează pe acest erou cu „Virtutea militară” şi dispune a se transporta drapelul la Bucureşti. \ •'• # De asemenea, în uvrajul „La Guer d’Orient“ (des Russes et les Turques), scris de un corespondent de ziar francez, care la 30 August 1877 a fost martor de visu et auditu, la lupta dela Griviţa, face o descriere elogioasă, de chipul cum s’au luptat Românii, — ca un răspuns ziariştilor ruşi, cari, deşi aliaţii noştri, n’au găsit cuvinte mai micşorătoare la adresa noastră. Reproducem următorul dialog tendenţios, urmat între ei. — O să vezi, Românii o vor lua la fugă, la cel dintâi atac, era de părere, corespondentul rus,in ironia-i batjocoritoare. Şi când s’a produs atacul, acelaşi bine-voitor aliat, se grăbi să adauge: — Ei vezi, că am avut dreptate. Uite, cum o şterg Românii. In patima-i oarbă, clevetitorul a luat avântul, cu care zburau ostaşii notari în foc şi dispreţul de moarte ce manifestau, drept o dezexţiune. —Nu e adevărat, îi ripostă indignat francezul, ţi se pare că fug din luptă; dimpotrivă, ei zboară la atac, uite-i cum se urcă pe scări in redută. Şi francezul, se apropiase, şi mai mult, să se convingă „dacă şi de ce fug Românii”. — Ăştia nu sunt oameni, ci leii îi tăiă scurt, intenţia Rusului, de a mai continua vorba începută. O altă mărturie, de valoarea armatei române, o furnizează Don Carlos de Bourbon, pretendentul tronului spaniol, care venise anume pe câmpul derăzboi, să urmeze ca observator, campania din 1877. Faţă de aghiotanţii săi, Generalul Boet şi vicontele de Monerat,el s’a exprimat în termenii următori, despre atacul dela Griviţa: — E măreţ! („c’est superbe”!)] Oamenii ăştia se duc mândri în foc, ca spaniolii mei dela Huescar; cu adevărat, ei ne sunt fraţi de sânge şi eroism! C. A. N. * Lupta dela Griviţa Căile ferate vor avea devize Suspendarea transferului nu atinge această instituţie Se ştie, că in urma hotărîrii de a se suspenda plata transferului — luată de guvern la 12 August a. c.— regia c. f. r. a înaintat Băncii Naţionale un memoriu detaliat, evidenţiind gravele consecinţe pe care ar avea să le suporte calea ferată română, în cazul când n’ar mai putea dispune în viitor, de devizele necesare pentru acoperirea angajamentelor contractate în străinătate. Aceasta, întrucât nu numai plata furnizorilor străini, ci și mai ales, aceea a cotei cuvenită căilor ferate de peste graniţă se face exclusiv în valută străină. Ca răspuns la memoriul prezentat, Banca Naţională a comunicat Regiei C. F. R. că sub nici un motiv ea nu va avea de suferit de pe urma suspendării transferului, întrucât i se vor pune la dispoziţie şi în viitor, devizele de care va avea nevoe. Banca Naţională precizează în răspunsul său, că din stocul de devize pe care îl posedă, poate face faţă obligaţiunilor rezultând din relaţiunile de trafic internaţional de mărfuri, călători, mesagerii, etc. ale regiilor călor ferate române şi a poştelor, telegrafelor şi telefoanelor, în baza convenţiunilor cu instituţiunile similare străine. In acelaş timp, se comunică din sursă bine informată, că Banca Naţională a luat măsuri ca particularii să nu sufere de loc din cauza suspendării transferului. După informaţiile ce se dau, institutul nostru de emisiune posedă devize suficiente, spre a satisface cererile particularilor pentru plata datoriilor externe. Citiţi „LECTURA“