Adevěrul, septembrie 1933 (Anul 47, nr. 15231-15256)

1933-09-01 / nr. 15231

I CE»AR FACE SOCIE­TATEA NAŢIU­NILOR? Comentând agresiunile germa­ne împotriva suveranităţii Au­striei, ziarul englez „Daily Tele­graph” se întreabă care ar fi mij­loacele de convingere a guvernu­lui hitlerist. Demersurile directe la Berlin s’au dovedit şi se vor dovedi ineficace. Dar dacă s’ar aduce chestiunea în faţa Ligei Naţiunilor? Apreciind foarte bine şi cu acuitate conjunctura ac­tuală a lucrurilor în Europa, „Daily Telegraph” mărturiseşte teama că într’o asemenea ipote­ză, organismul internaţional dela Geneva ar ieşi slăbit, sdruncinat. Intri adevăr, bruma de autoritate care a mai rămas Genevei, unde nu s’a putut face, din cauze di­verse, o politică realistă, s’ar ve­dea alterată. Nu se poate şti, cu certitudine care ar fi hotărîrea adunării Ligii Naţiunilor şi cu a­­tât mai puţin cum ar primi Ger­mania această hotărîre, probabil defavorabilă ei, încât problema rămâne, din nenorocire, cu totul deschisă. Tratativele cu creditorii străini Se urmăresc noui redu­ceri ale datoriei externe dii dimineaţă a avut loc la mi­nisterul de finanţe o conferinţă în care s-au discutat instrucţiunile ce se vor da delegaţiei române pentru tratativele cu creditorii străini. Tratativele acestea se vor duce în vederea obţinerei unei reduceri de circa 1 miliard cinci sute de mili­oane la serviciul datoriei externe. Discuţiunile între delegaţia româ­nă şi detentorii străini de renta ro­mânească vor începe la Paris la 5 Septembrie. In conferinţa de eri de la finanţe prezidată de d. ministru Virgil Mad­­gearu s’a examinat cu acest prilej memoriul intocmit de către referenţii ministerului de finanţe şi raportul d-lui R. Auboin, consilierul technic de pe lângă Banca Naţională a Ro­mâniei. Aceste documente vor servi c­ea a negocierilor. ▼­a conferinţă au participat dom­nii: Savel Rădulescu, subsecretar d stat la ministerul de externe, Mi­hai Ghelmegeanu, subsecretar d stat la ministerul de finanţe, Inj N. Costache, secretar general al mi­nisterului de finanţe, profesor­­ Tutuc şi Ştefan Ştefănescu, direc­torul general al C. A. M. Delegaţia română compusă di­ d-nii Mihail Ghelmegeanu, profe­sor Tutuc, Ştefan Stănescu şi C­landele, de la oficiul de studii al mi­nisterului de finanţe, părăseşte Ca­pitala Sâmbătă 2 Septembrie a. c. CONFERINTA FEROVIARA INTRE ROM, POLONIA, CEHOSLOVACIA SI IUGOSLAVIA La Constanţa în localul Camerei de Industrie şi comerţ are loc aşa numita conferinţă a „Grem“-ului la care participă Statele mai sus ară­tate. Chestiunile ce ocupă această conferinţă şi care urmează a fi re­zolvate priveşte tranzitul de vagoa­ne pe reţelele statelor ce fac parte din „Uniunea căilor ferate“. Această conferinţă dat fiind di­versitatea chestiunilor ce se dezbat va avea o durată de 10 zile. Statele participante sunt repre­zentate: Polonia; d. inginer Gro­­nowsky, director superior în admi­nistraţia C. F. Polonă prezident al delegaţiei; Ceho-Slovacia reprezen­tată de d. Scheller, consilier supe­rior în ministerul comunicaţiilor ; Iugoslavia prin d. Doliner consilier de cale ferată; România prin d-nii sub-director general Russ ca prezi­dent, delegaţi d-nii Ing. Alinescu, Lăzărescu, Insp. M. Halckim­ şi ing. Kleinert. Cu această ocaziune s’a organizat pentru oaspeţii străini de către Dir. Generale a R. A., C. F. R. câteva excursiuni şi dejunuri, pe litoralul Mării Negre. Conferinţa feroviară continuă în mulţumitoare şi cordiale condiţiuni urmând ca Joi 31 August să se în­cheie lucrările. Noui măsuri contra gangsterilor NEW-YORK, 29. (Rador). — Gu­vernatorul Statului New-York a pro­mulgat două legi care tinde să îm­piedice pe gangsteri de a teroriza pe comercianţii cinstiţi şi de a le compromite afacerile. Prin una din cele două legi se interzice purtarea şi folosirea mi­tralierelor ușoare, cum sunt cele în­trebuințate de gangsteri. îndrăzneţe atacuri banditeşti în judeţul Orhei Numeroase potere au pornit in urmărirea tâlharilor CHIŞINĂU 29.­­ De câteva zile ju­deţul Orhei este terorizat de câteva bande de tâlhari. Deunăzi aceşti bandiţi au năvălit în casa comercian­tului Strul Vaisman, pe care l-au ră­nit mortal. De asemenea şi pe soţii lui. Bandiţii au atacat apoi în dreptul satului Mitoc pe comercianţii Lapi­dus şi Barat, reprezentanţii Disco­­mului din Teleneşti. Tot aceşti bandiţi au jefuit şi mal­tratat pe exportatorul de ouă Mendel Bogoslavschi din Orhei şi pe căruţa­şul acestuia, pe când veneau cu mar­fă din Zorea. Al doilea jaf comis ori a fost a­­cela făptuit în dreptul pădurei So­­sonca de lângă comuna Măscăriţi. Patru bandiţi mascaţi şi înarmaţi au oprit pe săteanul Ion Crăciun, so­­mându-i să le dea bani. La refuzul lui bandiţii au început să-l schin­guiiască şi luându-i o ladă cu diverse mărfuri au dispărut. In fine seara un alt atac banditesc s’a comis la 3 km. de comuna Că­­preşti. Asupra unei diligenţe care venea dela gara Rogojeni spre Că­­preşti cu 8 călători, cinci bandiţi barând drumul au oprit diligenţa, au dat jos pe toţi călătorii şi i-au jefuit de toţi banii şi obiectele de valoare. Jaful a durat două ore şi jumătate. Victimele ajungând la Căpreşti noaptea târziu au înştiinţat jandar­meria. Aceste repetate atacuri banditeşti comise în ultimele 4-5 zile au pro­vocat o enormă panică în rândurile populaţiei din Orhei. Inspectoratul de jandarmi din lo­calitate a trimis în județul Orhei nu­meroase potere spre a intensifica o­­perațiile de urmărire. fcO Éfil s-ra!" 1­94.000.000 ADICA UNA SUTA NOUĂZECI ŞI PATRU MILIOANE !!! mmgr* VECMEI » FELIX GEHN Dovada s’a făcut in trecut GHEORGHE STANOIU plăteşte cele mai multe câştiguri mari că la Clasa 5-a, mimai Corectura — Bucureşti, Strada Smârdan 2, — Calea Victoriei 38 — Piaţa Sf. Anton Provincie mandat poştal sau ramburs­ aM SFARSIT! clasei AZI MIERCURI 30 August încep TRAGERILE De Sf. DnmUni BUCUREŞTI, 30 August Politica naţiunilor este un joc de şah cu piese monstre. Toată ingeniozitatea plină de sens şi de calcul a celebrului joc persan poate să simbolizeze, sau să-şi găsească echivalent în acţiunile diplomaţiei internaţionale, însăşi varietatea de importanţă şi de mişcare a pieselor. Ba chiar me­toda generală de atac şi defen­sivă aplicată în domeniul politic extern, se potriveşte minunat. Sub acest aspect, desigur că ac­tualele jocuri diplomatice pe care le întreprinde Italia fascistă în­cep să capete dacă un sens, cel puţin o figuraţie oarecare. Hotărit să domine şi în afara frontierelor italiene, printr-o se­rie de abilităţi sau de violenţe, Mussolini şi-a condus acţiunea diplomatică fără prea multe me­najamente. Epoca post­belică, deosebită prin două mari faze politice europene, Societatea Na­ţiunilor şi revizionismul cu toate contingenţele lui, a creat Italiei un loc special, încrezătoare în forţele sale. Italia s-a îndepărtat de sfera Antantei, adoptând o atitudine în fond rezervată în chestiunea Ligei Naţiunilor şi de-a dreptul activă, în domeniul revizionismului. Apoi, reducând cadrele, Italia şi-a creat în inte­rior o atmosferă categoric ostilă Franţei, Iugoslaviei şi în genere tuturor ţărilor irealmente demo­cratice. Pe de altă parte interesele economice şi în fine, tendinţele mesianiste ale regimului, socotite marfă, de export, i-au determinat complexul liniilor de forţă, şi i-au caracterizat politica externă. RAPORTURILE ITA­­LO-GERMANE Astăzi, atitudinea guvernului i­­talian în politica externă apare ca foarte importantă, în raport cu problema germană. Manevrele­­ acaparatoare şi războinice ale lui­­ Hitler trebue, în mod firesc să găsească în toată Europa o împo­trivire solidară şi rezistentă. Vio­larea articolului 90 din tratatul de la Versailles care garantează independenţa şi libertatea Aus­triei ar pune starea actuală de pace într’o cumpănă iremediabi­lă. Faţă de această gravă aven­tură posibilă, e nevoie să se cu­noască în mod precis atitudinea marilor puteri, semnatare ale pactului celor patru, care a creat nouă legături şi nouă raporturi de ■forţe în statutul european. Dacă nu poate fi vorba de Franţa, şi dacă, de asemenea, ministerul de pe Quai d’Orsay va ştie întot­deauna să păstreze congruenţa cu guvernul englez, rămâne mai greu de precizat atitudinea Italiei faţă de Germania. Pare cam di­ficil însă, după ultimele fapte, ca Italia să încerce o alianţă de fapt a dictaturilor fasciste, în politica externă. Ceea ce se aşteaptă de la ea este o atitudine clară, împo­triva exceselor hitleriste — atitu­dine luată alături de celelalte două puteri pentru apărarea Au­striei şi organizarea Europei Cen­trale. SENTINŢA DE LA VIENA Curtea cu juri din Viena a pronunţat ori sentinţa în proce­sul fraţilor Mosel, acuzaţi că au aruncat bombe asupra unui de­taşament de poliţişti austriaci, o­­morând un poliţist şi rănind vreo treizeci. Crima a fost premeditată. A­­tentatorii prinşi în flagrant de­lict. Prin urmare nu există în­doială că fraţii Mosel sunt vino­vaţi de gestul odios pe care l-au săvârşit. Pe deasupra, deşi are caracterele unei crime politice, faptul a fost săvârşit ca atare în­tr-o epocă când deosebirile politi­ce sunt un pretext de necruţă­toare prigoană, mai peste tot. Curtea cu juri din Viena a chibzuit şi s’a îrnnunţat, con­damnând pe cei doi asasini la 12 ani şi la 6 ani muncă silnică. Nu vom ezita să numim pedeapsa a­­ceasta ca uşoară, aproape sur­prinzătoare, dacă ne gândim la alte procese şi la alte sentinţe, date în cazuri mult mai puţin concludente — petrecute foarte aproape de noi. Verdictul juraţilor vienezi dă, în orice caz, de gândit. El trebue totuşi să fie realmente exemplar pentru agresorii care vor să transforme „felix Austria” în­­tr’un infern hitlerist. Ne îndoim insă tocmai de această exempla­ritate, pentru că e vorba de aco­liţii lui Hitler ,obişnuiţi să asasi­neze, să condamne capital, să expulzeze, dar nici de cum să înţeleagă omeneşte ceea,ce ne a­­pare nouă tuturora de înţeles. M. G. S­e Impart câştiguri de lei .14. f » - •• • . .« jffta winim/ Jrm reaoma.iiia nun ciuma 5.000.000 f 1.000.000 I 900.000 I 900.400« 100.000- AU lE­riv UNUL BUPA altul LA NABOCAA1ILE COLECTURI U lICANIlO VICTORIEI IO VICTOIICI 60 V .-N VA PUTETI MUTA IN PROPRIETATEA D-VOASTRA CUMPĂRÂND UN LOZ CLASA 5-a colecTuri CAMPUS BASSA siRUD. Fr. SCHRÖDER CAL. VICTORIEI 14 CAL. VICTORIEI 18 Cronica evenimentelor externe O izbândă românească Cincizeci şi şease de ani, s’au scurs până azi, din ziua de 30 Au­gust 1877, „Zi de sânge udă“, de când s’a dat marea bătălie dela Griviţa, în războiul pentru „Inde­pendenţă“, între armatele russo-ro­­mâne, împotriva turcilor. Faţă de crâncena epopee, ce s’a desfăşurat în ultimul războiu „mon­dial“,’ din 1914, în care am intrat şi noi în 1916, pentru reîntregirea neamului nostru şi închegarea Ro­­mâniei­ Mari, — şi acel­ din 1877-78, nu poate,, fireşte, încape nici o com­paraţie, nici ca intensitate, nici ca durată. Când ne gândim la mijloacele restrânse şi, la lipsurile de cart s’a resimţit în războiul din 1877-78, şi ,la imensa bogăţie şi variaţie­­ de mijloace ucigătoare a războiului din 1916, ne cuprinde un simţi­­mânt de groază. Atunci, în 1877, aşa cum s’a des­făşurat — cu toate pierderile de oameni şi material —, războiul se poate considera, o luptă în miniatu­ră, ca o hartă, ca o experienţă de manevre, purtat in mod şi sistem învechit, modest şi redus, la cea mai extremă limită, fără, aproape, nici o prevedere sau pregătire. # In vârtejul din 77, rolul principal l’a avut, nu mijloacele balistice şi de artilerie moderne şi în stil ma­re, planurile strategice ,de atac_ şi împresurare,­­ ci, calităţile şi în­suşirile individuale ale luptătorilor, l-a jucat energia ne­rvilor, şi în­sufleţirea colectivă avântată a oşti­rii; verbul înflăcărat al unui colo­nel inimos ce era Candiano-Po­­pescu şi al unui maior Şonţu, în­demnul şi pilda supra-abnegate ale unui Valter Mărăcineanu, voinicia de neam ca a legendarului Păunaş al codrilor şi vârtoşia contagioasa a unor eroi necunoscuţi ca „puţi de zmei“ din Vaslui, conduşi de Peneş- Curcanul Luptele de atunci, au avut în ele,­­ca stimulent şi încurajare roman­tică ceva din aventurile şi epopeele medievale, când accentul emoţio­nant al harangei şi solemnul in tremollo al unui discurs bine făcut şi al unei formule bine potrivite , când un te-deum, o rugăciune e­­vlavioasă, sau o invocare ocultă, cu­cernică şi superstiţioasă către Dum­nezeul strămoşilor, şi când se putea duce lupta cu ghioaga şi buzduga­nul, „fără scule“, după faimoasa expresie plastică a infanteristului colorat dela noi din toamna lui 1916. In 1877, lupta s’a dat pe o întin­dere relativ mică şi circumscrisă, între două armate aliate pe deo­parte, împotriva alteia, cele aliate neorganizate şi cea singură, săracă, lipsită şi desorganizată,­­ pe când lupta din 1916, a avut cu desăvâr­şire alt caracter şi alt obiectiv, au fost faţă în faţă, pe întinderea unui întreg continent şi pe suprafaţa oceanelor şi mărilor, şi a întregului­­ văzduh, armatele formidabile ale­­ lumii, cu mijloacele nenumărate de artilerie, aviaţie, sub-marine, tan­curi, şi chimice, cu toate auxiliarele lor, ce nu fuseseră — şi nici n’au pu­tut fi — întrevăzute vr’odată, —ne­cum în stadiul ştiinţei din... 1877. Totuşi, războiul din 1877-78, ţi­nând cont de starea generală, a mijloacelor la dispoziţie, şi a pro­greselor technice ale acelei epoci, n’a fost de mică însemnătate, — a fost, poate, cel mai important, ce s’a dus până atunci; el a fost un preludiu vestitor şi de intuiţie a celor, ce s’ar pute întâmpla cu 40 de ani mai târziu, când România se va lupta pe mai multe fronturi a­­lăturea şi în alianţă cu cele mai mari forţe, din lume, pentru reali­zarea marelui ei ideal: alipirea şi reîncorporarea unor provincii rupte de la sânul ei, de secole lungi şi interminabile. Reproducem, în traducere, din „Aus dem Leben König Karls von Rumänien“, Aufzeichnungen eines Augenzeigen“. (Din viaţa regelui Carol al României, însemnările u­­nui martor ocular), capitolul, cu privire la Lupta de la Griviţa. E una din cele mai frumoase pagini de a­­mintiri militare ce le avem scrise, asupra războiului pentru indepen­denţa noastră. In mod obiectiv şi liniştit, într’un stil sobru, dar şi colorat, lipsit de acel „livresque“, propriu scriitorilor de profesie, — Augustul scriitor, a ştiut să evoace şi să-şi fixeze impresiile, într’o proză picturală, fără a căuta anu­me, efecte de artificii stilistice şi de patos­eftin impresionant, —­cum rar, ni e dat să citim, mai cu sea­mă lucrări aride şi prea precise, cum sunt cele­ militare. Zi noroasă şi ceţoasă, puţin pre­vestitoare de noroc! Toată noaptea a plouat, şi, de cu zori, se cerne o ploaie subţire. Drumurile sunt mu­iate şi noroioase. Prinţul Carol are prea puţină nă­dejde, că ziua de azi se va încheia cu o izbândă. Atacul e fixat abia la ora 3 după amiază,­­ fapt care face pe Prinţ, să creadă, că ziua va avea mai de­grabă, un sfârşit rău decât bun, deoarece, in caz de înfrângere, nu va mai fi timp, să se ia revanşa asupra duşmanului. Canonada în total din 256 tunuri, va reîncepe din nou la ora 11. La 10 soseşte şi împăratul Alexandru al II-lea al Rusiei cu întregul său stat-major la punctul de observaţie. Felicitările ce­ i le aduce Prinţul cu prilejul zilei sale onomastice, le primeşte în chip măgulitor. După un te-deum, sub cerul liber, se ser­veşte un dejun mic, la care Prinţul bea în sănătatea împăratului. Pe la orele 1 soseşte vestea din aripa stângă, că trupele puse sub comanda generalului Skobeleff, sunt de două ore în toiul luptei şi că au avut a suferi pierderi însemnate. Cu tot focul ucigător, coloanele de atac, înaintează în ordine, dar sunt sili­te să se oprească în loc, pe drumul pe care veniseră, acum însă acope­rit de cadavre. Ghiulele turceşti cad foarte în apropiere de Prinţ. El se uită cu mâhnire la şirurile luptătorilor săi, căzuţi snopi. De două ori în rând, se reped şirurile româneşti până la şanţul aducător de moarte., re­duta Griviţa, de două ori sunt res­pinse. Prinţul nu mai poate îndu­ra priveliştea de pe punctul său de observaţie; se repede iute jos, prin­tre trupele sale, şi cu prezenţa lui, voeşte să le îmbărbăteze, le vorbeşte, le, spune şi le încălzeşte la un ne­t atac. Trebue să reuşim! Jertfele a­­duse nu trebue să rămână zadarni­ce! Acum e o datorie de onoare să luăm reduta. Câmpul de bătaie e a­­coperit de morţi şi răniţi; mulţi o­­fiţeri au căzut. Soldaţii înconjoară pe Domnul lor şi sunt gata, să se avânte din nou în drumul ghiulelelor ucigătoare. Prinţul Carol ordonă Colonelului A. Angelescu, ca, cu puterile de cari mai dispune, să dea un nou asalt şi hotărăşte ca generalul Schilder- Schuldner să ţină gata o coloană de atac. Fumul prafului de puşcă împiede­ca orice vedere. Nenorocul şi pier­derile cele mari ale aripei drepte, veneau dintr’o greşală fatală, in care au căzut cu toţii. Nu era nu­mai o singură redută a Griviţei, du­pă cum se marca pe harta rusească,, ci erau două redute; şi, astfel, tru­pele hotărite pentru o singură re­­­­dută, luptau, în acelaşi timp la amândouă redutele! * Un ofiţer al Statului-major ge­neral face Prinţului următorul ra­port: Colonelul Ipătescu căruia i se împuşcase calul sub el pornise focul cu brigada sa şi se avântase în­spre şanţurile inamicului, doi coman­danţi de batalioane: Maiorul Şonţu 1) şi căpitanul Valter Mărăcinea­nu 2) căzură şi pierderile de ofi­ţeri şi trupe sunt mari, mai cu sea­mă în Regimentul VIII de sub co­manda locat.-colonel Poenaru. Elogii mari merită şi trupele divi­ziei a IV, ale căror rânduri de atac de sub comanda locat,­colonel Voi­­nescu şi căpitan Groza, mergeau mână în mână, dispreţuind moar­tea şi înaintând cu o vitejie de eroi, cu toată pierderea de ofiţeri şi trupe, mai cu seamă, din bata­lionul 2 de vânători. Prinţul e miş­cat foarte adânc, de pierderile groaznice încercate şi de moartea atâtor bravi ofiţeri. Trebue a renunţa pentru azi la 1­2 1) Şonţu Gheorghe, fiul căpitanului Nicolae Şonţu, născut la Focşani, in Oc­tombrie, 1842. Absolvent al şcoalei mili­tare in 1861; sub-locotenent, in 1864 lo­cotenent, şi tot in acelaşi an, căpitan, în 1874, maior. In războiul pentru neatârnare din 1877 ca comandant de batalion in regimen­tul 10 Dorobanţi, moare în fruntea ba­talionului, in atacul dat asupra redu­tei Griviţa, la 30 August. Turcii i-au înfipt capul în ţeapă, ex­­punându-l ca trofeu, pe parapetul re­dutei. 2) Mărăcineanu Valter, căpitan, năs­cut in 30 Mai 1840. Intrat în armată ca sergent voluntar în 1858, sub-locotenent în 1861, căpitan in 1868. In războiul In­dependenţei din 1877, comandantul ba­talionului 1 din regimentul 8 Dorobanţi cade în şanţurile redutei Griviţa, pă­truns de gloanţele turceşti. Ultimele lui cuvinte au fost: „După mine băeţi!" A avut aceeaşi soartă, ca şi maiorul ■ Şonţu. Turcii i-au înfipt capul în ţea­­­­tă, expunându-1 ca trofeu, pe parapetul redutei, un al doilea atac asupra redutei­­ Griviţa No. 2. Prinţul Carol se duce la locul răniţilor, cărora li se leagă rănile, ei zac încă pe câmpul de bătae. Ii soseşte Prinţului, ves­tea zdrobitoare, că Turcii au res­pins pe toată linia, trupele române! Sunt orele şase şi jumătate. Prin­ţul Carol se duce să comunice ra­portul, împăratului şi trebue să re­cunoască adevărul şi să confirme, că atacul n’a avut succes, dar că trage nădejde, că azi va fi luată, cel puţin reduta No. 1 şi e de aş­teptat, că ziua onomastică a M. S. împăratului, se va încheia, dacă nu cu o victorie complectă, cel puţin cu un succes. In timp ce stetea încă de vorbă cu împăratul, vine în zborul calului, un ofiţer de cazaci şi anunţă că ca­valeria turcească, a pornit pe dru­mul spre Griviţa şi năvăleşte­ cu furie. Toţi cei de faţă, roagă cu in­sistenţă pe marele împărat, să pă­răsească în grabă, punctul de ob­servaţie, şi să se pună in siguranţă, in cartierul său general. Împăratul consimte, şi însoţit de escortă nu­­meroasă, se duce la Radi­cevo; în­tregul sau cartier, in 30 de trăsuri, îl urmează. Privelişte tristă pentru cei ce se uită la el.­­ Bubuitul tunurilor, zgomotul gloan­ţelor, salvele puştilor, urmează me­reu, cu toate că ziua a început a se îngâna cu noaptea. Se aprinde un foc mare şi împrejurul lui se în­tind pe jos, cele două înalte perso­nagii, cu escortele lor. A­oţi sunt cu­prinşi de o oboseală, în urma agi­taţiilor zilei, şi nimeni nu poate săi spună ce va aduce clipa următoare, fie­care tace şi se gândeşte. Fără ţintă se încrucişează ideile, în cree­­rul plin de activitate al celor doi şefi ai armatei şi nici o conversaţie nu se poate închega. Intr’un târziu, pe la orele 9 seara, se aude tropotul unui călăreţ. El aduce vestea îmbucurătoare şi mult aşteptată, că pe la ora 8 jumătate, din urma unui ultim atac, reduta Griviţa, în fine, a fost luata de ba­talionul 2 de vânători, de regimen­tele 14 şi 16 de dorobanţi şi de al 5-lea de linie, şi că le-a căzut în mână un drapel şi trei tunuri tur­ceşti, ştirea despre această izbândă neaşteptată, întârziase atâta, pen­tru că cartierul general român nu ştia bine încă, unde Prinţul va bi­­vuaca şi pentru că noapte fusese neagră, şi drumurile grele, aşa că ofiţerul de ordonanţă, a putut veni cu greu numai. Ştirea aceasta, e ca o lumină în întunecimea nopţii. De la aripa stângă, comandată de generalul Skobeleff, sosesc ştiri con­trazicătoare, dar, după cât se pare, ar fi luat două redute, cu multe jertfe însă. El roagă pe Prinţul Ca­rol, să-i trimeată în ajutor­ trupe din rezerva sa, dar Prinţul e silit­­ să refuze această cerere, de­oare­ce depărtarea până la el, e mare, şi e pericol, ca trupele să nu se rătă­cească în întunerecul des al nopţii. De asemenea, nu poate să-i trimea­tă nici un om, pentru­ că şirurile sale, s’au cam rănit şi trebue să fie gata în ori­ce moment, la ori­ce a­­tac de ofensivă din partea Turci­lor. Bombardarea şi salvele urmează toată noaptea; din depărtare se aud gemetele celor răniţi, cari a­­duc mult zdruncin în spiritul celor doi comandanţi, cari, cu hainele ude leoarcă, aşteaptă ivirea zorilor, sub ploaia, care cerne neîntrerupt. Mai mulţi ofiţeri de ordonanţă se întorc şi aduc veşti din ce în ce mai precise. Toate afirmă, că pier­derile sunt enorme, şi câmpul de luptă e acoperit de cadavre. Mai cu seamă, e mare numărul ofiţerilor căzuţi. Colonelul Schütter, aghio­tantul împăratului, care comanda, un regiment al diviziei a 5 ruseşti, a căzut în faţa redutei Griviţa; de asemenea şi generalul Rodionoff e greu rănit. Prinţul e sculat la orele 4 dimi­neaţa; e o zi rece şi plumburi­e. E o tăcere adâncă. Rezultatul se cu­noaşte acum mai hotărit. Morţi 10.000, din cam­. 2000 de Românii Iată că soseşte şi maiorul Candia­­no­ Popescu, comandantul batalio­nului 2 de vânători, cu drapelul turcesc; drapelul e purtat de sol­datul care l-a zmuls la atacul re­dutei. Mantaua şi chipiul soldatu­lui sunt ciurite de gloanţe. Prinţul Carol decorează pe acest erou cu „Virtutea militară” şi dis­pune a se transporta drapelul la Bucureşti. \ •'­­• # De asemenea, în uvrajul „La Guer d’Orient“ (des Russes et les Turques), scris de un corespondent de ziar francez, care la 30 August 1877 a fost martor de visu et au­­ditu, la lupta dela Griviţa, face o descriere elogioasă, de chipul cum s’au luptat Românii, — ca un răs­puns ziariştilor ruşi, cari, de­şi a­­liaţii noştri, n’au găsit cuvinte mai micşorătoare la adresa noastră. Reproducem următorul dialog ten­denţios, urmat între ei. — O să vezi, Românii o vor lua la fugă, la cel dintâi atac, era de părere, corespondentul rus,­in iro­­nia-i batjocoritoare. Şi când s’a produs atacul, acelaşi bine-voitor aliat, se grăbi să adau­ge: — Ei vezi, că am avut dreptate. Uite, cum o şterg Românii. In patima-i oarbă, clevetitorul a luat avântul, cu care zburau osta­şii notari în foc şi dispreţul de moar­­te ce manifestau, drept o dezex­ţiune. —Nu e adevărat, îi ripostă indig­nat francezul, ţi se pare că fug din luptă; dimpotrivă, ei zboară la a­­tac, uite-i cum se urcă pe scări in redută. Şi francezul, se apropiase, şi mai mult, să se convingă „dacă şi de ce fug Românii”. — Ăştia nu sunt oameni, ci leii îi tăiă scurt, intenţia Rusului, de a mai continua vorba începută.­­ O altă mărturie, de valoarea ar­matei române, o furnizează Don Carlos de Bourbon, pretendentul tronului spaniol, care venise anu­me pe câmpul de­­război, să urmeze ca observator, campania din 1877. Faţă de aghiotanţii săi, Generalul Boet şi vicontele de Monerat,el s’a exprimat în termenii următori, des­pre atacul dela Griviţa: — E măreţ! („c’est superbe”!)] Oamenii ăştia se duc mândri în foc, ca spaniolii mei dela Huescar; cu adevărat, ei ne sunt fraţi de sânge­­ şi eroism! C. A. N. * Lupta dela Griviţa Căile ferate vor avea devize Suspendarea transferului nu atinge această instituţie Se ştie, că in urma hotărîrii de a se suspenda plata transferului — luată de guvern la 12 August a. c.— regia c. f. r. a înaintat Băncii Naţio­nale un memoriu detaliat, eviden­­ţiind gravele consecinţe pe care ar avea să le suporte calea ferată ro­mână, în cazul când n’ar mai putea dispune în viitor, de devizele necesa­re pentru acoperirea angajamente­lor contractate în străinătate. Aceasta, întrucât nu numai plata furnizorilor străini, ci și mai ales, aceea a cotei cuvenită căilor ferate de peste graniţă se face exclusiv în valută străină. Ca răspuns la memoriul prezen­tat, Banca Naţională a comunicat Regiei C. F. R. că sub nici un mo­tiv ea nu va avea de suferit de pe urma suspendării transferului, în­trucât i se vor pune la dispoziţie şi în viitor, devizele de care va avea nevoe. Banca Naţională precizează în răspunsul său, că din stocul de de­vize pe care îl posedă, poate face faţă obligaţiunilor rezultând din relaţiunile de trafic internaţional de mărfuri, călători, mesagerii, etc. ale regiilor călor ferate române şi­ a poştelor, telegrafelor şi telefoanelor, în baza convenţiunilor cu instituţi­­unile similare străine. In acelaş timp, se comunică din sursă bine informată, că Banca Na­ţională a luat măsuri ca particularii să nu sufere de loc din cauza sus­pendării transferului. După informaţiile ce se dau, insti­tutul nostru de emisiune posedă devize suficiente, spre a satisface cererile particularilor pentru plata datoriilor externe. Citiţi „LECTURA“

Next