Adevěrul, aprilie 1934 (Anul 48, nr. 15411-15430)

1934-04-01 / nr. 15411

A D­E V­E­IS 1IS Critica poloneză și piesa „Meșterul Manole“ VARȘOVIA, 29 (Rador).­­ Din Lwow se anunță că ziarele „Ga­­zetta Poranna“, „Kurier Lwowski“, „Express Wiec­omy“ și altele pu­blică azi ample și extrem de elo­gioase recenzii despre premiera pie­sei „Meșterul Manole“, de d. Lu­cian Blaga, subliniind atât înalta valoare a piesei, cât și jocul acto­rilor, precum și meritul deosebit al d-lui Horzyca, directorul teatrului, care a regizat piesa. Reprezentația este considerată ca o manifestație superioară de pro­pagandă românească peste hotare. Opinia publică păstrează încă a­­mintirea unui conflict recent intre forurile teologice și profesorii de filosofie. Nu avem intenția să-l re­deschidem. Lămuririle care s’a­u a­­dus, cu acest prilej, păreau că tind spre o colaborare armonică și inte­ligentă, intre cele două părți. In chip neașteptat însă suntem puși in fața unei situațiuni nefirești, căreia nu înțelegem să i se dea statornicire legală, înainte de a fi desbătută clar și cu bună credință, în lumina știin­ței și a bunului simț, de către toți cei indicați să o înțeleagă și să ho­tărască în numele ei. In proectul de programă a în­vățământului religios în școala se­cundară s’a înscris, la clasa VI, un curs complect de etică, ce urmează, firește, să se încredințeze preotului profesor de religie. Nu știm de unde a pornit această inițiativă. Adevărul este că în preo­cupările de până acum câtva timp ale profesorilor de religie ea nu fi­gura. Să discutăm chestiunea, deocam­dată, sub aspectul ei principial. Nu vedem rostul eticei în cadrul învățământului religios. Etica nu este o activitate moralizatoare, ci este o disciplină științifică, menită să explice problema binelui, a în­cercărilor și a mijloacelor pentru realizarea lui, teme eterne ale ac­țiunii și ale simțirilor omenești. E­­tica nu consacră o anumită atitu­dine sau doctrină morală; dimpo­trivă, ea caută să le înțeleagă pe toate, să le aprecieze critic, să le stabilească sensul și valoarea culturală și să determine chipul în care ele au corespuns nevoilor și aspirațiunilor omenești. Prin acea­sta, ea își croește drum, nu în spre cutare său cutare doctrină, ci în­spre făgașul obiectiv și impersonal al științei. Poate realiza preotul atitudinea de metodă și de obiectivitate științifică, pe care ar cere-o un învățământ a­­devărat al eticei? Preotul este slujitor al unei cre­dințe, pe care este dator s’o apere, s’o propage, s’o strecoare în suflete. In această misiune, cel mai adesea, el va isbuti nu prin dialectică și îndoctrinări savante, ci printr’o pu­tere de fascinație a sufletelor, prin­tr’o artă vie de a pătrunde momen­tele psihologice, prin mărturisirea crescândă a unui elan cald și a u­­nei vibrări interioare, care să ducă până la emoția mistică a supra­naturalului. Fără aceste calități, am fi îndreptățiți să ne întrebăm dacă rostul lui mai poate rămâne și dacă învățătura lui mai poate fi ascul­tată. Etica nu e o credință ci, dacă se poate spune așa, o explicare a tutu­ror credințelor morale. Preotul este înfeudat, prin harul, prin funcțiu­nea lui socială, prin pregătirea lui sufletească și intelectuală, uneia din ele. Aceasta­ — afară de cazul când ar fi neconvins pentru credința lui — nu i-ar îngădui niciodată priviri obiective, critice — științifice —­ a­­supra celorlalte. In mâna preotului și în cadrul învățământului reli­gios, etica ar trebui să devină o a­­n­exă a teologiei și o derivată a pos­tulatului creștin, fapte împotriva cărora se revoltă un sentiment firesc al demnității și integrității știin­țifice. Să ne gândim mai departe la tot ce poate veni în atingere cu acest fapt. învățământul religios, în școa­la secundară, își are un rost puter­nic însă până acum neînțeles, nu de către opinia publică, ci, în primul rând, de către forurile teologice înseși. Am ajuns, din această cauză, la un program de învățământ reli­gios încărcat, obositor, confuz, plin de un balast documentar al cărui rost l-am găsi cel mult in școlile confesionale. Latura de misionarat, de învăluire mângâetoare a suflete­lor, de cultivare naturală a virtuți­lor, de lămurire a dramelor in care se încoronează soarta omului, de continuare în școală a atmosferei de reculegere și de seninătate din bi­serică, — toate acestea au fost aco­perite până la nerecunoaștere sub potopul dur al unui învățământ ma­terial, cu documentări pedante și cu o dialectică străină de sufletul copilului și al adolescentului, mai degrabă alungâtoare, decât aducă­toare de credință. Nu putem admite ca, acestui șirag de experiențe nesatisfâcâtoare, să se adauge și etica, pe care știința și convingerea vremei noastre văd ca o disciplină autonomă, nece­­­sară nu doar pentru regularea cre­dinței religioase, ci pentru înteme­ierea spirituală a întregei activități pe care omul și societățile sunt che­mate să o înscrie în linia neînfrântă și continuu creatoare a vremei. Problema morală pe care etitea trebue s’o lămurească spiritului o­­menesc, nu cuprinde doar latura de mistică revelație, care alcâtuește esența credinței religioase. In fond, problema morală este efortul per­manent și complex, prin care o­­mul caută să concilieze gândirea și simțimintele sale, cu observarea po­zitivă a realităților. In procesul vie­ții omenești, inteligența aduce fa­cultatea de a alege și deci nevoia de a cunoaște întreg câmpul din care ea iși va desemna motivele ac­țiunii sale. întotdeauna, in oricare din domeniile vieții, o forță nouă, actuală, menține în activitate pe cea precedentă. Pe planul valorilor mo­rale, etica este disciplina care înre­gistrează această succesiune a for­țelor. Ea nu poate fi realizată decât de un spirit liber, cu structură știin­țifică, cu cultură eclectică, cu pu­tința discriminărilor obiective, in general, de un spirit deschis înspre realitate, stăpânit, în procesul in­tim de lămurire a lumii, de atitudi­nea și convingerea filosofică. Adevărul moral, acela a cărui con­ving A trebue s-o trezească învâțâ­­mâJud eticei, nu poate rezulta doar din analiza concepției creștine și a răsculatelor teologice. Adevărul mo­­ral rezultă din viață, din configura­­ția împrejurărilor pe care omenirea trebue să ie străbată in mersul ei, din putința închegării unui raport armonic între mulțimea cunoștințe­lor despre lume și acțiunea pe care o putem desfășura. Etica, predată în cadrul unui În­vățământ religios, n’ar putea avea decât un caracter apodictic. In mod fatal, ea ar trebui să aducă nota dogmatică a teologiei, notă pe care n’o vedem ajutând întotdeauna, o­­mului, pentru ca prin ea să se des­curce în dramele existenței sale. Etica nu este o disciplină înfeu­dată, ci o disciplină liberă, a vieții, a omului, a impulsurilor creatoare, a sufletului mereu în tensiune, tuturor posibilităților de bine care o svârnesc în el, este o disciplină care Înregistrează ritmul viu, prin care pășim în faza idealurilor noastre. * Pretențiunea forurilor teologice de a monopoliza învățământul eticei, probează, indrăsnim s’o spunem, ne­înțelegerea propriei lor misiuni. Ne punem in chip firesc întrebarea. Este această tendință mărturia unei activități puternice, deplin actuale, sprijinită de sentimentul curent al vieții, care își caută orizonturi noui? Ori este, mai degrabă, mărturia unui haos spiritual, a unei lipse de con­vingeri, a unei risipiri sufletești și intelectuale, a unei lipse de înțele­geri, în lumina cărora nimic nu e greu, nimic nu cere condițiunea unor înfăptuiri bătătorite îndelung, prin muncă și atitudine corespunzătoare. Noi știm însă că, până acum, edu­cația morală, în școală și în socie­tate în general, a fost in sarcina preotului și a bisericii. Problema, pe care de curând au deschis-o profe­sorii de filosofie, nu a pornit din in­tenția unor uzurpări, ci de la cons­tatarea unui gol, pentru care au preconizat mijlocul științific și ac­tual al unor remedieri. Problema eticei, în învățământul secundar, a fost desbătută, de cu­rând, într’un congres de filosofie la care au participat activ universită­țile, școala secundară și personali­tăți marcante ale mișcării noastre filosofice. Faptul că rezoluțiunile a­­cestui congres nu sunt luate în sea­mă de către minister și de către cel ce lucrează în comisiunile de programe, nu-1 putem considera de­cât ca un dispreț pentru știință, pentru datele certe ale experienței și pentru preocupările serioase de lămurire și de îndreptare. O dovadă în plus că n’am învățat încă să respectăm adevărul știin­țific, pentru ca, prin el, să luptăm pentru înțelegeri și înfăptuiri su­perioare. Prof. Ion Zamfirescu Prusacul von Seckt, italianul ti­bernardi și yankeul Hawks, pe­­ lângă alți numeroși specialiști și­­ maeștri în ale armamentului, s’au s stabilit sau au fost siliți să se sta­­bi­bilească în China. Este oare un simplu fapt divers? s Ar fi o greșală enormă, dacă l’am califica așa. Precum ar fi o greșală p și dacă am ignora unele evenimente , care în aparență par exotice și ri­­­­dicole, dar care prin natura reper­­­­cusiunii lor în relațiunile internațio­­­nale, reprezintă indicii semnifica­­­­­tive și îngrijorătoare.­­ In 1913, atmosfera internațională­­ era încărcată cel puțin ca și în 1934,­­ iar factorii care macină, crează și­­ determină istoria, conflictele și i conspirațiile politice, cu greu puteau­­ fi identificați în... Bosnia și Herze­­r­govina.­­ Cel mai expert dintre experții diplomați ar fi râs la sugestia că un atentat în orientala zonă bosniacă va fi în stare să declanșeze un răz­­­­boiu mondial.­­ In urma acestei lecții, cred că as­­­­tăzi nimeni nu va ignora ceea ce se­­ petrece în zonele unde se întretaie din nou imperialisme, conspirațiuni,­­ lupte sociale, aventuri mascate și­­ tendințe caracterizate de un dina­mism înverșunat. Istoria întreagă este martoră, că dinamismele de soiul acesta nu se rezolvă altfel decât prin conflicte înarmate sau prin disoluții interne survenite în lagărul unora din acei ce „presează" agresiv. Istoria ne mai este martoră că a­­colo în China și în Pacific mocnește un războiu crunt, dus în surdină, în cancelariile ambasadelor, în saloa­nele ministerelor și declanșat ne­oficial dar nu mai puțin crud­ici­­colo, în Shanghai, în Canton, în Manciuria, Coreea și Mongolia. Ce este China și ce vor puterile imperialiste de la acest­ amorf stat nominal? Dacă ar fi să acceptăm drept cri­terii întinderea statului și numărul populației, China ar trece atunci drept cel mai mare și cel mai pu­ternic stat din lume. Dacă am ține însă cont de pu­treda sa structură socială, în care 90 la sută din populație aparține realmente clasei de sclavi și șerbi, dacă vom ține mai departe cont de faptul că acest imens statuuu s’a or­ganizat aproape deloc în ceea ce privește mecanismul administrativ și propriu zis politic, atunci firește că n'am putea ajunge la altă conclu­zie decât la aceea care oglindește perfect situația și caracterul de azi al Chinei: un imens teritoriu, cu imense bogații și cu un imens nu­măr de brațe de muncă ieftine și inconștiente de rolul lor. Imperialismul propriu zis nu se justifică și nici nu suferă o justifi­care. El nici nu cunoaște limite. Pornit, el continuă marșul, până la complecta epuizare sau până ce-și frânge gâtul. Așa a pornit Anglia cu Bombay și Calcutta, spre a se întinde azi până în Himalaya, fără să se dea înapoi de a complota in Afganistan, de a se amesteca în Tibet și’n Ne­pal și-a trimite „misionari” înar­mați în Turchestanul chinezesc. Așa a pornit Franța, începând cu Pondichery, tăbărând asupra Cam­­bodjelui invadând Anam-ul și înfi­­ripându-și vastul imperiu al Indo- Chinei. Nesatiul ei n’a fost satisfă­­­­cut apoi nici prin concesiunile­­ smulse Chinei chiar în propriul ei­­ teritoriu și misionarii Franței, azi,­­ veghează atent ca zona de influ­­­­ență din China să fie lărgită cât se­­ poate de mult. Așa a pornit America, din etapă­­ în etapă, în Oceanul Pacific, spre a se pironi în Filippine și în vreo câteva zone de pe coasta Chinei. La fel a procedat apoi și Japonia, Shantung, Korea, Kiantsu, Guam, Carolinele, Mandciuria, Jehol și a­­cuma Mongolia și Turchestanul chi­nezesc. In nord, ea își aruncă ochii asupra Siberiei Orientale, în sud asupra Filippinelor și asupra Indiei olandeze, în est asupra arhipela­gului hawaian. Din cele de mai sus reese clar și motivul pentru care, celelalte state imperialiste, față de agresiunea ja­poneză, n’au ținut decât să „protes­teze” platonic și timid. Britania nu vroia să se pună rău cu Japonia, ca să nu se pomenească în spate cu Franța sau cu America. America nu vroia să se dușmănească prea mult cu Japonia, ca nu cumva Anglia să tragă toate beneficiile. Imperialismul ca și finanța inter­națională, este internațional și soli­dar spre a se combate în acelaș timp într-un mod paradoxal, în mo­dul cel mai crunt și cu armele cele mai meschine. Adeseori, el își gă­sește apogeul și moartea simultan, într-un război. Față de situația aceasta ce aveau să facă chinezii? O parte continua să rămână ex­ploatată și dominată de generali a­­venturieri, mandarini și condotieri orientali. Altă parte, cum am vă­zut, a trebuit să se plece în fața in­vaziei străine și să accepte jugul japonez.. A treia parte însă, vreo optzeci de milioane de chinezi, și-au luat în mâini propriul lor des­tin, știind că nici un bine nu-i aș­teaptă nici din partea imperialiști­lor străini, dar nici din partea pro­priilor lor lorzi militari, de cele mai multe ori cozi de topor în mâinile altor imperialisme rivale. Lupta lor este grea. Ei se sacrifică pe trei fonturi: Frontul imperialist străin, frontul despotilor reacționari chi­nezi și frontul intern, acel al clasei care se opune din răsputeri eman­cipării integrale a masselor și de­mocrației integrale sociale. Ceea ce anunță telegramele că Japonia se sperie de prezența în Canton și în Nanking a unor ex­perți militari străini, este ridicol. Ridicol, pentru că guvernul reacțio­nar din Nanking a invitat și „ex­perți” japonezi. Forțele imperialiste străine și forțele reacționare chineze se gă­sesc pe acelaș plan, în aceiași con­gregație, în aceiași trafic de inte­res: zdrobirea și înăbușirea în sânge a republicelor independente și revoluționare din interiorul Chi­­nei. „Opera” aceasta, odată săvâr­șită, aceleași puteri nu vor ezita de a-i da din nou „delegație”­ camara­dului japonez, spre a se împărtăși din beneficii, în caz că operația în contra Siberiei orientale va fi în­cununată de succes. „Refacerea” Chinei? Da. „refa­­cere“. Refacere, cu asistența tutu­ror puterilor imperialiste, spre a zdruncina și înăbuși efortul de e­­mancipare depus de cei 80 milioane de chinezi într’adevăr independenți. Iată semnificația „faptului“ d­­­ivers: Generalul von Seckt, maio­rul Bernardi și aviatorul Hawks au debarcat în­ China. Dr. T. Cristureanu ’r DISCUȚII In jurul unui program de etică »IRefacerea“ Chinei Accidentul unui aviator englez PARIS. 29 (Radar).­­ Se anunță din Nîmes că avionul în care se­ afla aviatorul englez Brook s’a prăbușit ori după amiază in munții Ceven­­nes. Avionul a fost complet distrus. Pilotul s’a ales cu numeroase răni pe tot trupul. El a fost găsit de un grup de turiști, cinci ore după acci­dent și internat într-un spital. Aviatorul Brook plecase dri dimi­neață, la ora 5 și 25 de pe aerodro­mul Lympne, incercând să facă un sbor Anglia-Australia. D. Gh. Brătianu și conversiunea D­eclarațiile făcute la Iași IAȘI. 29. — Am relatat că d. prof. Gh. Brătianu a sosit acum câteva zile în localitate, unde a participat la o ședință a comitetului de direc­ție al organizației locale. In ce privește conversiunea, șe­ful georgiștilor a declarat că va vota proectul guvernului, cu toate că are unele lacune. Parlamentarii geor­­giști vor căuta pe cale de amenda­mente să îndrepte proectul. „Facem și toate parti­dele politice fac o mare greșeală, — a declarat șe­ful georgiștilor, — pre­lungind la infinit ches­tiunea conversiunei, care ar putea da naștere, la un moment dat, la greutăți și surprize neplăcute, lie­ft ce ia proectul guvernu­lui trebue votat, ca­ să, se termine odată cu chesti­unea conversiunei“. Comisiunile interimare ale Capitalei la lucru Primii pași pentru destinderea de la primărie D. Al. G. Donescu dorește o colaborare cu toate elementele conducătoare Nouile comisiunii interimare ale primăriilor Capitalei au intrat in funcțiune de câteva zile. Unii pre­ședinți ai comisiunilor au schițat, din primul moment, programul lor de activitate. Alții 11 vor întocmi în curând. Unul singur ezită. D- Al. G. Donescu, președintele comisiunii interimare centrale, so­licitat de reprezentanții presei pe lângă primăria Capitalei, să-și ex­pună programul de lucru, n‘a des­fășurat proecte edilitare, ci s-a mărginit să declare că ceiace-l preocupă pentru moment, este rea­lizarea­ efectivă a colaborării între toate elementele comisiunilor inte­rimare. D Al. G. Donescu, ca unul care a fost multă vreme conducătorul o»­poziției liberale in timpul prima­­riatului d-lui Dem. I. Dobrescu, știe că una din mâhnirile fostului pri­mar al Capitalei, a fost lipsa unei colaborări efective între primar și secondanții săi. Neajunsurile pe cari le-a întâmpinat d. Dem. I. Do­brescu nu au fost provocate de opo­ziție și fără perseverența d-lui Do­brescu, primariatul său s-ar fi redus la cel mult șase luni de activitate. COLABORARE IN CONDUCEREA PRIMĂRIEI Actualul primar al Capitalei, do­rind să evite repetarea neajunsuri­lor de natura celor de mai sus, a ținut să arate, chiar din ziua in­stalării sale, că dorește sincer cola­borarea cu secondanții săi pentru a dovedi că înțelege, în ceia ce-l pri­vește, să pună capăt frământărilor din organizația liberală — mai e­­xact din sânul conducerii acestei or­ganizații. D. Al. G. Donescu își dă seama că d. dr. I. Costinescu, șeful orga­nizației liberale, n’are motive să fie prea încântat că pentru prezidenția comisiunei interimare nu s‘a ținut socoteală de indicațiile sale. Pri­marul Capitalei vrea insă să se știe că a ținut să nu i se nesocotească drepturile in organizație pretinzând primariatul. Odată aceste drepturi recunoscute, d. Al. Donescu s’a de­clarat gata să-și ia de sfetnici ime­diați pe doi dintre apropiații d-lui dr. I. Costinescu: d-nii Mihail Ber­­ceanu și Al. D. Mazak. Din comi­­siune mai fac parte d. Ionescu- Brăila, care are importante dele­­gațiuni și care deasemeni e unul dintre devotații d-lui dr. I. Costi­nescu ca și d. ing­. Ion Săbăreanu, primarul de la Galben, sector lăsat în întregime la dispoziția prieteni­lor d-lui dr. I. Costinescu. Unele ziare au văzut in prezența prietenilor d-lui dr. I. Costinescu in fruntea comisiunilor interimare ale Capitalei o încadrare a d-lui Al. G. Donescu. Președintele comisiei interimare a ținut însă să precizeze că n'ar fi acceptat această demnitate cu pre­țul unui prizonierat. D. Al. G. Donescu repetă mereu că, odată satisfăcut, înțelege să co­laboreze cu toate elementele frun­tașe ale organizației, in primul rând, cu prietenii d-lui dr. I. Costinescu. GESTURI SEMNIFICATIVE Așa se explică pentru că, d. Mi­hail Berceanu fiind bolnav la Insta­larea comisiunii Interimare, d. Al. G. Donescu a ținut ca prima șe­dință, acela pentru repartizarea de­­legațiunilor, să se țină în casa d-lui Berceanu pe care l-a asigurat de toată dorința unei colaborări cole­giale cu uitarea... celor ce­ ar fi pu­tut exista în trecut. Deasemeni, ori de câte ori se pre­zintă un petiționar la d. Al. G. Do­nescu, d-sa cercetează dacă nu culti­va obiectul cererii cade în delega­­țiunile repartizate, de comun acord, d-lor ajutori de primar M. Ber­ceanu și Al. D. Mazak- In acest caz, petiționarul e Îndrumat la unul dintre ajutoare, deși d. Al. G. Donescu are calitatea legală să re­zolve orice cerere, întâmplarea făcând ca, după in­stalarea comisiunei interimare, să se îmbolnăvească și d- Al. D. Mazak, d. Al. G. Donescu a împins mani­festarea sentimentelor sale până în a telefona pacienților oride câte ori rezolva câte o chestiune de atribu­­țiunile lor. întrebat­ de un ziarist asupra ati­­tudinei sale, d. Al. G. Donescu a răspuns categoric: " „Înțeleg să gospodăresc ora­șul cu concursul colaboratorilor din comisiunea interimară". EXPLICAȚIA UNEI ATITUDINI Se pare că d. Al. G. Donescu vrea să se mai vadă ceva din atitudi­nea sa. Afirmându-se că primarul capi­talei ar râvni la șefia organizației liberale, d. Al. G. Donescu, vrea să lase impresiunea că socotește acea­stă chestiune rezolvată. După cum în mare, d. Gh. Tătâ­­răscu e șeful guvernului, șef al par­tidului fiind d. Dinu Brătianu, — tot așa d. Al. G. Donescu fiind pri­marul Capitalei, d. dr. I. Costinescu este și rămâne șeful organizației li­berale. Ceiace a ținut d. Al. G. Donescu să facă să se știe prin atitudinea sa, e că al doilea loc in organiza­ția Capitalei, după d. dr. I. Costi­nescu, i se cuvine d-sale. & Fără îndoială că numai printrio colaborare strânsă și sinceră între conducători, se poate realiza o bună gospodărie la primăria Capitalei. Fără realizarea unei destinderi efective, la primăria Capitalei va fi un haos de pe urma căruia vor suferi cetățenii contribuabili. Dinu Dumbravă Georgiștii desmint zvonurile despre reîntregirea partidului liberal în declarația citită de d. Constan­­tinescu-Bordeni la proectul conver­siunii, era cuprinsă fraza că, „în oarecare măsură sunt realizate de­zideratele noastre“. „Adevărul” comentând această frază a găsit noi indicii că problema reîntregirii partidului liberal, este de actualitate­. „Mișcarea“ de ori ocupându-se de această chestiune, susține că conclu­zia noastră este greșită. Declarația georgistă a ținut numai să sublinie­ze că multe din soluțiile partidului liberal georgist sunt însușite și folo­site de guvern. Lămurirea aceasta a oficiosului georgist nu poate dezminți insă faptul că in cercurile politice se vor­bește insistent de tentativele de în­tregire. întrevederea d-lui Gh. Brătianu cu d. dr. Costinescu despre care s’a vorbit, este dezmințită în mod oficios și de „Mișcarea“, care a publicat ori o notiță în acest sens. Anglia cere Franței noui preciziuni in chestia dezarmării LONDRA, 29 (Rador).­­ După ședința comitetului inter-minis­­terial însărcinat cu examinarea problemei dezarmării, ținută azi dimineață, guvernul englez a ho­tărât să însărcineze pe lordul Ty­rrell, să obțină noui preciziuni din partea guvernului francez în ceea ce privește limitarea arma­mentelor franceze, a concesiuni­lor făcute Germaniei de guvernul britanic, precum, și a garanțiilor pentru executarea convențiunii de dezarmare. Se declară că rolul lordului Ty­rrell va fi de a cere numai in­formații, d-sa nefiind, însărcinat să comunice guvernului francez indicații complimentare asupra punctului de vedere englez, care pare de altfel să nu fie încă de­finitiv stabilit. D. Henderson, după cum de­clară cercurile autorizate, lucrea­ză la complectarea raportului a­­supra problemei garanțiilor, ra­port pe care trebue să-l prezinte la 10 Aprilie comitetului restrâns al biroului conferinței de dezar­mare. VIOLENTĂ POLEMICĂ INTRE ZIARE MAGHIARE IN JURUL GERMANIEI HITLERISTE BUDAPESTA .29 (Europapressi). — Intre ziarele „Esti Curier” și „Ma­gyar Ország”, deoparte, și oficiosul „Budapesti Hírlap”, de alta, a înce­put o polemică violentă în jurul Germaniei național-socialiste. Pri­mele două ziare, cari au o atitudine democratică, au publicat o serie de articole in care arătau atrocitățile comise în Germania hitleristă și semnalau pericolul pe care-l pre­zintă mișcarea pan-germanistă pen­tru Ungaria. „Budapesti Hírlap” a protestat în­tr-un ton foarte violent împotriva acestor articole. „Esti Curier și „Magyar Ország” au răspuns vestejind atitudinea a­­gresivă a oficiosului și demonstrând din nou pericolul pe care îl prezintă propaganda hitleristă pentru popo­rul ungar. Fârfît la 3T*a Congresul studențesc dela Herculane —— ■ ——— ....... — .... Ziua II-a.­Ședința de dimineață . —■—— —­I. ... — De la trimisul nostru special — D. Mosciulschi, președintele con­gresului deschide ședința protestând împotriva faptului că o parte din studenții cari au fost Miercuri în insula Ada Kale și în orașul T.­Seve­­rin s’au dedat acolo la acte care terfelesc demnitatea studențească. Mai mulți studenți protestează împotriva faptului că elemente stră­ine de organizațiile lor s’au introdus în congres și au­ insultat organiza­țiile naționaliste, făcând propagan­dă pentru diferite partide politice. ORIENTAREA POLITICA A STU­­DENȚIMII D. PUIU TRAIAN a cerut să se pună în discuție chestiunea orien­tării politice a studențimii. D. MOCIULSCHI arată că ches­tiunea aceasta se va discuta mâine, azi urmând să se discute chestiunea românilor de peste hotare. D. prof. Marin Ștefănescu preșe­dintele societății Cultul Patriei spu­ne: Azi mai mult ca oricând națio­nalismul e la grea cumpănă. De a­­ceea profesori și studenți trebue să-și dea mâna în fața icoanei pa­triei. D. FULDUI întreabă ce atitudine înțelege să la asociația „Cultul pa­triei“ împotriva francmasonilor cari se află în ea. D. MARIN ȘTEFĂNESCU arată că francmasonii nu sunt in această so­cietate, însă societatea nu poate re­fuza pe oamenii de valoare și de bine cari vin să colaboreze la acțiunea ei. D. MOCIULSCHI citește o tele­gramă a d-lui Octavian Goga și o scrisoare a d-lui dr. Trifu. D. FILIMON aduce salutul cen­trului Iași. Se intră în ordinea de zi a congresului PROBLEMA ROMANILOR DE PESTE HOTARE D. IORGANDAN NICULAE citește raportul asupra chestiunii români­lor din Macedonia. După ce face is­toricul evenimentelor care au des­membrat pe români arată că guver­nele cari s’au succedat la conduce­rea țării nu s’au ocupat niciodată serios de problema aceasta. D-sa vorbește apoi despre situația români­lor din Macedonia arătând că nu mai există acolo nici o școală româ­nească, nici un ziar și nici o activi­tate culturală. D. IORGANDAN continuă rapor­tul și cere să se intervină pe lângă guvern și parlament ca să se des­chidă toate școlile și bisericile ro­mânești din Macedonia, Timoc și Banatul sârbesc și să se înființeze episcopate și consulate românești a­­colo. D. IONESCU PETRE vorbește des­pre situația românilor din Timoc susținând că situația acestora mult mai grea decât o macedoneni­e lor. ROMÂNII DIN BANATUL JUGO­SLAV D. STOENESCU citește raportul: „Românii din Banatul iugoslav”. Arată că statisticile sârbești spun că ar exista acolo numai 96 mii de români, în realitate românii sunt în număr de peste 650 mii. Cere ca gu­vernul să intervină, ca să se aplice românilor din Banatul iugoslav a­­celaș tratament care li se aplică sâr­bilor din țara noastră. ROMÂNII DIN CEHOSLOVACIA D. ȘIMAN ION vorbește de româ­nii din Cehoslovacia. Expune situa­ția in care se găsesc românii de a­­colo, arătând că situația lor e mai bună decât a românilor din Mace­donia, Timoc și Banatul iugoslav. D. MICLEA SILVIU vorbește des­pre problema­ bisericii de peste ho­tare. Se pune apoi în discuție chestiu­nea românilor de peste hotare, dis­cuție la care iau parte d-nii Puiu Traian, Furdeni, Stelian Popa, Nap­­ocea, Atanasie­ și Mărie Ion. După aceasta ședința s’a­ ridicat BĂILE HERCULANE. 29. — La deschiderea­ ședinței studenții cer ca imediat după ce se termină dis­cuția asupra problemei românilor de peste hotare să se ia în discuție chestiunea orientării politice a stu­­dențimei. Biuroul aprobă: D. FURLUI face apel la repre­zentanții ziarelor să redea cât mai pe larg desbaterile congresului. Spu­ne apoi că anumiți oameni susțin că macedonenii aduși în țară au venit aici cu sisteme balcanice. Mace­donenii sunt însă oameni discipli­nați și nu-și fac dreptate singuri, decât atunci când­ s’au convins că pe căile legale nu o mai pot ob­ține. Critică modul cum s’au făcut colonizările in Cadrilater fiindcă a­­fară de pământ nu li s’a mai dat coloniștilor nici un sprijin moral sau material. Sala strigă Trăiască armata română. STATUSUL ROMANO-CATOLIC D. STELIAN POPA-CLUJ, vorbe­ște de chestiunea statusului roma­­no-catolic din Ardeal și arată că cu acțiunea pe care o duce d. pro­fesor Onisifor Ghibu împotriva a­­cestui status, trebue să se solidari­zeze și studențimea română. D­­ONISIFOR GHIBU dă deslu­șiri că justiția de la Cluj a adus o sentință care dădea satisfacție ro­mânilor, dar conducătorii țărei nu au dat curs acestei hotăriri. Arată că la Cluj din an un an nu­mărul studenților români scade din lipsă de mijloace iar cel al un­gurilor crește fiindcă primesc burse de la acest status catolic. Cere des­ființarea acordului de la Roma fiindcă prin acesta averea ar re­veni universității din Cluj. D- MOSCINSCHI, președintele uniunii, citește o moțiune prin care studențimea adunată în congres cere guvernului să intervină urgent pentru punerea in aplicare a hotă­­rîrii justiției din Cluj. S’a expediat și suveranului o telegramă in aceste sens. ROMANII DE PESTE GRANIȚA D. IOAN PAUL vorbește despre greaua situație a românilor rămași încă pe teritoriul maghiar între gra­nița de vest și Tisa. D. MIHAIL ROBU cere ca toți ro­mânii care se află peste graniță să se bucure de drepturi culturale și economice ca și minoritățile din țara noastră. D. TRAIAN PUIU cere să se facă dreptate românilor de peste hotare. D. STELIAN POPA cere să se ce­deze un teren din cel rezervat pen­tru cetatea universitară din Bucu­rești ca pe el să se poată clădi un cămin al studenților români de peste hotare. Propune să se lanseze o lo­tă de subscripție pentru aduna­rea fondurilor necesare construcției căminului. D­ ONISIFOR GHIBU propune ca lista să se lanseze imediat și se înscrie cu suma de o mie lei. D. ION MARIE-Cluj cere să se dea burse studenților români de peste hotare ca să-și poată conti­nua studiile. CONVENȚIA CU JUGOSLAVIA D. LIVIU VUIA-Cluj cere respec­tarea de către Iugoslavia a conven­ției încheiată cu România privitoa­re la tratamentul românilor de a­­colo. Mai cere să se facă intervenții ca întreaga avere a fundației Goj­­du din Cluj în valoare de 300 de milioane, ce se află în stăpânirea Budapestei, să fie restituită studen­ților români pentru care a fost de fapt creiată. b. ORINICI-Cernăuți, cere ca să se colonizeze în Bucovina români macedoneni. Măi vorbesc apoi d-nii Liviu Vuia, Jean Arion și Schiopescu. PROBLEMA MOȚILOR D. EMIL BULBUC vorbește des­pre problema moților descriind în­­tr’o impresionantă și amănunțită expunere mizeria­ din această giune curat românească. Cere­re­ca studențimea când va ocupa postu­rile de conducere în țară să vie în ajutorul moților căci în guvernanții de acum nu mai au încredere. Fa­ce apel la presă ca să vie în aju­torul cauzei drepte a moților. Expunerea d-lui Bulbuc a produs o profundă impresie în rândurile congresiștilor. D-ra SICA POPESCU citește o te­legramă adresată căpitanului Emil Șiancu, in care se arată că studen­ții sunt alături de moți. D. CRISTEA MIHAILA expune raportul: Pericolul național și cu­rentele subversive. Arată că prin curente subversive înțelege comu­nismul, francmasoneria, ateismul și sectele religioase. Face istoricul francmasoneriei și al comunismu­lui și citează părerile mai multor personalități despre aceste două ac­țiuni cari minează ideia naționali­stă din țara noastră. D. COMAN cere ca guvernul să explice dacă prin art. 2 din legea pentru apărarea statului se numă­ră intre organizațiile subversive și societățile studențești. Ședința s-a ridicat la ora 9 și ju­mătate seara. P. ANGHELESCU Ședința de după amiază Spre aplanarea conflictului polono-ce­hoslovac PRAGAI 29. (Rador). — Cores­pondentul agenției „Havas” tele­graf­iază: Conflictul polono-cehoslovac pare să se atenu­eze. In cursul unei în­trevederi pe care a avut-o cu minis­trul Poloniei la Praga, d. Eduard Beneș, ministrul de Afaceri Străine al Cehoslovaciei, ar fi declarat că Cehoslovacia nu vrea să recurgă la represalii, nici după expulzarea ne­justificată a celor 21 cehoslovaci din Polonia. D. Beneș ar fi propus ministrului Poloniei o soluționare pacifică și amicală a diferendului actual. Deoarece sentința de achitare a­­dusă eri de tribunalul din Moravs­­ka Ostrava este considerată în cer­curile din Varșovia, ca și la Praga, drept o dovada de spiritul împăciu­itor al Cehoslovaciei, se speră că­­ aplanarea conflictului va fi și mai­­ ușoară. Un vast plan de utilaj național in Franța PARIS, 29. (Rador).­­ Se pare că în cursul dimineții d. Marques, mi­nistrul Muncii, a isbutit să câștige pe d-nii Doumergue și Germain Mar­tin pentru realizarea vastului plan de utilaj național conceput de d-sa. Este probabil ca în consiliul de mi­niștri de Miercuri se vor lua măsuri pentru punerea in lucru a acestui plan.

Next