Adevěrul, mai 1934 (Anul 48, nr. 15431-15453)

1934-05-01 / nr. 15431

A­D­E­V­E­R CT­L r * 3-a O LUME ÎNTREAGA SA ÎMBOGĂȚIT 'CujruxcJwt/rvdigj VICTORIEI 38 /*Lie4’M3S^.LIC­ITĂ klAIN­ BUI. ACADEMIEI 8 piaţa de flori uncURvnE MÂNUI U crivite.«« Jhmtedă. de TOATĂ TARA ROMÂNEASCA SMÂRDAN. 2 A iooo-%5oov£a»o-%i25 U)\ovincie nux/iouat((xc)pos(cu,5CUiAxx/rouAs \ Solemnitatea îomânării Regelui a noului cod penal unificat ■ I —M..WWII——. I I, ————»i«a——■—a«—a—mmmam î, în sala de conferinţe a ministeru­lui de justiţie a avut loc ori după amiază la ora 3 jumătate, o solem­nitate, in cadrul căreia d. Victor An­tonescu, ministrul justiţiei, a înmâ­nat regelui noul proect de cod pe­nal unificat. Au asistat la această solemnitate dintre membrii guvernului, d-nii dr. Angelescu, Victor Slăvescu, Frana­­sovici, Lapedatu, Costinescu, Sassu, Popescu-Necşeşti, membrii Curţii de Casaţie în frunte cu primul preşe­dinte d. Volanschi, consilierii Curţii de apel din Bucureşti in frunte cu primul preşedinte d. Stârcea, d. Ian­cu Petrescu primul preşedinte al tribunalului Ilfov, parchetul general in frunte cu d. Codin ştefănescu, parchetul în frunte cu d. prim pro­curor Procop Dumitrescu, Consiliul Legislativ in frunte cu d. Gane, prim preşedinţii şi procurorii generali ai Curţilor de apel din ţară, d-nii Jean Th. Florescu, Vaier Pop şi Voicu Niţescu foşti miniştri de jus­tiţie, d-nii Oscar Niculescu, Stam­­bulescu, prim preşedinţi onorari ai Curţii de Casaţie, St. Mladoveanu, D. VICTOR ANTONESCU, înmâ­nând suveranului un volum frumos legat, conţinând textul noului proect de cod penal, a rostit următorul dis­curs: Pe deasupra nevoilor aspre ale vremii de azi — în clipa în care gân­duri noui sapă în adâncime vechi alcătuiri consacrate de o lungă ex­perienţă — un nou aşezământ de drept poartă cugetul nostru îngrijo­rat spre nădejdi noui. A vorbi de drept, este a afirma credinţa in principii, este a fixa o­­mului şi societăţii norme neperi­­toare de conduită. Marcu Aureliu cel mai Înţelept împărat Roman, a spus: „Dacă gă­seşti în viaţă ceva mai preţios de­cât dreptatea, întoarce-te din tot sufletul spre el... dar dacă nu vezi nimic mai bun, uită-te, iţi zic, spre acest bun suprem“. Unul din cei şapte înţelepţi ai Greciei, Solon, spre a linişti o so­cietate tulburată şi a readuce ar­monia între caise, a redus datoriile celor săraci. In vorbirea curentă nu­mele lui însemnează înţelepciune. In vremuri de grea apăsare eco­nomică, sub domnia Majestaţii Voastre, s’au uşurat datoriile, acum păşim la o nouă aşezare de drept, este înţelepciunea în continuare. SIRE: Unificarea Legislativă este o con­­diţiune necesară pentru consolida­rea unităţii noastre naţionale. După ce prin Constituţia din 1923 şi­ prin unele legi speciale care se aplică pe întregul teritoriu, s’a făcut un prim pas,­­ predecesorii mei la Departamentul Justiţiei şi-au dat seama că opera de unificare trebuia începută cu codul penal şi procedura pena­lă. Nu este admisibil ca legi cari au de scop să asigure ordinea socială şi siguranţa Statului, să difere de la o provincie la alta. Opera de unificare putea fi uşor realizată, dacă se aplica, cu mici modificări, codul penal al Vechiului­ Regat pe întreg teritoriul ţârii. Legiuirile din unele ţinuturi noui, deşi produsul unei mentalităţi deo­sebite de genul latin, care este la baza formaţiunei noastre juridice,­­ fiind totuşi sub unele înfăţişări, mai în pasul vremii, se impunea să în­zestrăm România întregită cu o le­gislaţie nouă. O FUZIUNE DE MENTALITĂŢI JU­RIDICE Noul cod penal, a luat naştere din fuziunea diverselor mentalităţi ju­ridice, el e rezultatul colaborării ju­riştilor din toate ţinuturile ţării; ei­se înfăţişează ca un monument le­gislativ, răspunzând dezideratelor universale de ordin ştiinţific, dar purtând in acelaş timp şi pecetea geniului nostru naţional. Desigur că imfăptuirea unei ase­menea opere cerea timp, cerea studii aprofundate şi concursul tuturor specialiştilor noştri, începute încă din 1920, în urma iniţiativei lui Dimitrie Greceanu şi continuate după moartea tragică a acestuia, — lucrările de unificare ale dreptului penal au durat până astăzi. Proectul codului penal aparţine tuturor partidelor, cari în mod suc­cesiv au colaborat, prin Miniştrii de Justiţie ce s’au succedat dela 1920 şi până astăzi, la perfecţionarea lui. Acest proect se ridică deasupra di­­verginţelor de ordin politic, fiind o operă care răspunde necesităţilor permanente de apărare şi conservare socială a Neamului nostru. Consiliul Legislativ, prin Preşe­dintele secţiunei I-a, Domnul Io­­nescu-Dolj, a asigurat continuitatea acestei lucrări. Distinşi reprezentanţi ai magis­traturii şi in special Preşedintele secţiei penale a înaltei Curţi de C­asaţie, d. Constantin Rătescu, au contribuit­ şi ei cu bogata lor expe­rienţă la elaborarea acestui cod. Reprezentanţii doctrinei noastre penale şi anume profesorii de drept penal ai Universităţilor din Bucu­reşti, Cluj şi Cernăuţi, d-nii: Iulian Teodorescu, Traian Pop, Ion Rădu­­lescu şi Vintilă Dongoroz, au adus contribuţia lor preţioasă. Profeso­rul de drept penal de la Universita­tea din Iaşi, domnul Vespasian V. Pella prin concepţiile sale în dome­niul dreptului penal internaţional, a făcut ca dispoziţiunile proectului in această materie să servească de pildă şi altor ţărri şi să fie trans­puse şi in unele convenţiuni inter­naţionale încheiate la Geneva,­­ preşedinte onorar la casaţie, Jean Radulescu profesor de drept penal, prof. dr. Nicolae Minovici, Leonte Moldovanu preşedintele Senatului Gabriel Marinescu prefectul poliţiei Capitalei, general Macovescu, pre­şedintele consiliului de revizie al armatei, general Papazoglu coman­dantul pieţei, I. Petrovici, decanul baroului Ilfov, Naumescu, preşedin­tele Uniunii avocaţilor, Vaier Ro­man secretar general al ministeru­lui de justiţie, H. August, Al. Iliescu, Demetriu Garcescu, directori gene­rali în ministerul justiţiei, Vlădoiu, Creţescu, I. Panaitescu, N. Dumitres­­cu, Simion Niculescu, subdirectori generali etc. Sala de conferinţe a ministerului justiţiei avea un cadru solemn. Robele roşii ale magistraţilor de la Curtea de Casaţie, în ţinută de sec­ţiuni unite, alături de robele negre sobre ale celorlalţi magistraţi dă­deau sălii un colorit viu şi o at­mosferă impunătoare. Suveranul a venit însoţit de d. general Ilasievici, mareşalul pala­tului. Şedinţa a fost prezidată de rege. Tuturor li se cuvine o recunos­cătoare menţiune. FORMULE DE CONCILIAŢIUNE Proectul de cod penal apare ca un tot unitar şi armonios, menit să asigure acea tutelă superioară de ordin juridic, care revine întotdea­una dreptului penal in complexul vieţii sociale. In lupta ce se dă de mai bine de o jumătate de veac, intre şcoala clasică şi apoi neo-clasică şi şcoa­­la pozitivistă, proectul nostru a a­­doptat calea eclectismului. Ciocnirea tezelor clasice şi neo­clasice cu tezele pozitiviste, au ca­racterizat, în domeniul codificării dreptului penal, sfârşitul ultimului veac şi începutul veacului nostru. Astăzi aceste divergenţe nu mai prezintă decât un caracter pur te­oretic. In domeniul practic al codificării, s’a ajuns la formule de conciliaţiu­­ne, cari, au în vedere, atât conside­­raţiunile de ordin ştiinţific ale antropologiei şi sociologiei crimi­nale, cât şi consideraţiunil­e de or­din moral, bazate pe complexitatea moravurilor, de cari orice legiuitor trebue să ţină seamă. O atare concepţiune se impunea, căci dacă determinismul psihologic împiedică o afirmare absolută, a li­bertăţii morale, din punct de vede­re al politicei criminale, negarea liberului arbitru aduce după ea ne­încrederea ş­i scepticismul în ce priveşte edificarea sancţiunilor pe­nale. SENSUL PEDEPSEI în opera modernă de represiune, pedeapsa nu trebue considerată ca un act de răzbunare individuală sau socială. Deasemeni, ea nu poate fi soco­tită că o manifestare exclusivă a i­­deii absolute de justiţie. In jurul ideii de reformare a de­licventului, gravitează sistemul de represiune al proectului. Necesitatea de a amenda infrac­torul, ţinând seamă de perversita­tea sa, de pericolul social pe care-l prezintă, necesitatea deci­de a in­dividualiza pedeapsa,­­ justifică o serie de nouă instituţiuni cari nu existau in legislaţia de ori a Ve­­chiului­ Regat, dar cari au fost ad­mise de proect, cum ar fi de pildă suspendarea executării pedepsei, li­berarea condiţionată, pedepsele pa­ralele şi reabilitarea.­­ In fine, proectul de cod penal, conciliază în mod armonios datoria Statului, considerat ca reprezentant al solidarităţii sociale, de a asigura ordinea publică şi interesele supe­rioare ale naţiunei, cu dreptul in­dividului care cere să i se respecte libertăţile sale naturale şi civice. O NOUA ORIENTARE MORALA Nu pot trece cu vederea noua o­­rientare morală a proectului. Multiplele forme sub care se pre­zintă criminalitatea, au impus în­criminarea unor noui fapte, cari se bucurau până acum de impunitate. Creşterea criminalităţii, a deter­minat pe de altă parte agravarea unor sancţiuni şi adoptarea unei­­ politici realiste în ce priveşte reci­­diviştii, delicvenţii din obicei sau de profesie. Existenţa Statului şi apărarea in­tereselor sale fundamentale au format obiectul celor mai serioase preocupări. Precum legea penală, apărând existenţa individului, re­primă toate faptele îndreptate îm­potriva vieţii sale, tot aşa spre a apăra viaţa Statului, proectul in­criminează, în mod mai temeinic, faptele îndreptate împotriva vieţii externe a Statului, care ating inde­pendenţa sau integritatea sa teri­torială, precum şi faptele cari lo­vesc in instituţiunile sale funda­mentale. După cum se pedepsesc faptele grave cari tulbură armonia in sâ­nul societăţii, tot aşa proectul cau­tă şi el să asigure existenţa paşnică a Statului in sânul comunităţii in­ternaţionale, reprimând toate fap­tele grave cari pot pune in pericol relaţiile pacifice ale României cu Statele străine. S’a luat în consideraţie existenţa morală a Statului, cum o denumeş­te Enrico Ferri. Proectul apără­­multiplele interese cari se leagă de asigurarea lui, atât înăuntru cât şi în afară. Prestigiul înăuntru, pentru ca Statul să poată, mai bine stăpâni printr-o mai puternică afirmare a autorităţei sale, forţele negative şi disolvante. Prestigiul în afară, pentru ca Sta­tul, apârându-şi onoarea şi credi­tul moral, să-şi poată asigura des­­voltarea paşnică în sânul comuni­tăţii internaţionale. La Romani, dreptul ca şi religia erau organe de sprijinire ale Sta­­tului, instrumentele lui de domina­­ţiune. Justiţia chiar, eră mai mult un mijloc de guvernare, decât o garanţie a dreptului „Quidquid Principi placuit, legis habet vigo­­rem”. * Acest adagiu rezumă, zice Fustei de Coulanges, tendinţa finală a dreptului roman. Statul, reprezentant al interese­lor colective, trebue întărit. Ten­dinţele individualiste duse la ex­trem, trebuesc stăvilite. SIRE: In zilele noastre, criminalitatea urmează nu­deaproape internaţio­nalizarea vieţii" sociale contimpo­rane, internaţionalizându-se ea în­săşi. Când pentru răufăcători nu mai există astăzi frontiere, de la sine se înţelege, că solidaritatea internaţio­nală împotriva crimei, trebue să se manifesteze prin dispoziţiuni meni­te să înlăture impunitatea. In această privinţă proectul a­­pare ca o operă din cele mai înain­tate, , care tinde spre idealul univer­salităţii represiunei. Operă ştiinţifică de înaltă valoare, şi operă naţională, proectul de cod­ penal român realizează, în mod fe­ricit, nevoile ce resimte astăzi so­cietatea în materie de drept penal; el este o operă de ponduraţiune şi de înţelepciune, apărând ca un mo­nument­ al acelei gândiri latine care dă atâta sclipire ştiinţei juridice ro­mâneşti. Cam astfel se exprimă, cu privire la noul cod penal român, fos­tul decan al Facultăţii de drept din Paris domnul Berthelemy, membru al Institutului Franţei.­­Soarta a vrut ca sub Domnia Ma­iestăţii Voastre, ca sub Domnia Re­gelui Culturii, să se aducă la înfăp­tuire această operă de consolidare naţională şi de Întărire morală a Neamului Nostru. După codul penal, va urma pro­cedura penală, codul comercial, co­dul de procedură civilă, şi în sfârşit codul civil. Această operă la care au colabo­rat, din punct de vedere politic toa­te partidele, iar din punct de ve­dere ştiinţific cei mai străluciți re­prezentanţi ai dreptului românesc, va fi indisolubil legată de numele Majestăţii Voastre! Generaţiile viitoare vor invoca cu mândrie această mare înfăptuire a domniei Majestăţii Voastre. Codurile Carol al II-lea vor cons­titui astfel acel corpus juris neperi­­tor al României întregite­ SIRE. Cu smerenie, dar şi cu credinţă în zile mai bune, remit Majestâţii Voastre, acest proect — prim pas ---- spre unificarea tuturor legiui­rilor cari vor cimenta într’o credin­ţă comună gândul românilor de pre­tutindeni şi vor turna în formule de drept, normele de viaţă, care după secole de despărţire ne vor lega pentru Întotdeauna. Regele Carol I a fondat şi conso­D. I. GANE, preşedintele Consiliu­lui legislativ spune: SIRE: După războiul lung şi crâncen dar victorios care a unit Laolaltă toată suflarea românească, s’a pus de în­dată problema cea mare a organi­zării noastre de stat sub o admini­straţie unitară şi o legiuire comună. In primii ani de la Unire, in spe­cial sub raportul legilor, am trăit putem zice, nu o adevărată stare haotică. Nimeni nu mai­ cunoştea le­gile ce ne guvernau, legi ce se schimbau după judeţele ce străbă­­team, legi peste care se îngrămă­deau şi se suprapuneau alte legi care le contraziceau, aşa că nu odată s’a întâmplat ca însuşi judecata să se facă pe texte ere legi străine sau chiar abrogate. Haosul era şi mai mare în o pro­vincie românească, ruptă din trupul bătrânei Moldove care ea singură era stăpânită de 3 legiuiri deose­bite. De aceia cu drept cuvânt foş­tii miniştrii de justiţie. D. Buzdugan la 1919 şi d. Stelian Popescu la 1928 cu un moment mai înainte au cău­tat să pună capăt unei situaţiuni a­­tât de jignitoare ideii de dreptate ca şi bunului mers al judecăţii, in­troducând fără ezitare până la rea­lizarea unificării, codurile vechiului regat. Ceeace s’a putut însă face la 1928 in Basarabia, nu mai era cu putinţă in celelalte provincii româneşti care işi aveau vechile lor aşezări, şi acea­sta cu atât mai mult cu cât însuşi codurile noastre îmbătrânite erau încărcate de interpretări doctrinare de multe ori contradictorii şi de so­­luţiuni jursprudenţiale care să le complecteze. Unificarea legislativă se impunea clar ca o problemă nu numai de in­teres obştesc, dar şi ca o problemă naţională, întrucât unităţile noastre politice, trebuia nea­parat să-i ur­meze unitatea legislativă care sin­gură poate asigura egalitatea tutu­ror cetăţenilor m­intea legii. O ţară, un Rege şi o lege! Pentru înfăptuirea acestui ultim deziderat, sub ministeriatul regreta­tului George Mârzescu a luat fiinţă, la 1 ianuarie 1926 Consiliul legisla­tiv al cărei menire constituţională este să asigure unitatea legislativă ajutând în mod consultativ puterea legiuitoare ca și cea executivă la facerea, și coordonarea legilor. Sarcină importanta când ne gân­dim la consecințele unor legi ne­clare, nesigure, ori neaplicabile care pot întuneca dreapta judecată, a­­tinge sau dărâma prestigiul autori­tăţii. Tot Consiliului legislativ i s-a în­credinţat prin legea sa organică şi sarcina pregătirii celor 5 coduri ju­decătoreşti în vederea unificărilor. Cum şi-a îndepinit el misiunea? In cei 8 ani de la înfiinţare Con­siliul legislativ a dat un total de 2024 avize la legi şi regulamente, legi şi regulamente ce se înşiră în 21 de mari volume apărute in lucra­rea Consiliului şi din care pot face afirmarea că peste 40 la sută din proecte au suferit modificările ce le-am propus. Procentul acesta ar fi cu siguranţă şi mai ridicat, dacă organul nostru de technică legislativă ar ajunge a­­devăratul laborator de făurire a proectelor de Igi­en o cât mai strânsă colaborare cu Parlamentul. Urmărind împreună acelaş scop, nu putem fi stăpâniţi decât de ace­laş gând: proecte mai­ bine studiate pentru a avea legi cât mai drepte in aplicare şi cât mai eficace în sancţiune. Dar pregătirea proectelor cere neapărat cunoaşterea amănunţită a legilor anterioare. De aceia Consi­liul legislativ dându-şi seama de a­­ceastă necesitate a întreprins şi o vastă lucrare de documentare a tu­turor legilor existente, a celor peste 3000 de legi ce ne guvernează azi, lidat România de eri, iar Regele Ferdinand I a întregit Neamul, pe care Majestatea Voastră este che­mată a-1 închega. S’a faceţi SIRE, in formule de drept, cari unesc şi contopesc sufle­tele intr’o viaţă comună şi le adă­postesc într’o dreptate, aceia,­ pen­tru toţi, pentru a le stabili legăturile lor, a le cerceta modificările încercate in cursul vremii, a le descoperi dispo­­ziţiunile implicit abrogate, intr’un cuvânt a le fixa cazierul, pentru ca să putem avea sub ochi ultimul text al legii ca şi ultimul cuvânt al juris­­prudenţii. Sub raportul operei monumentale a unificării codurilor, Consiliul le­gislativ încă a reuşit prin muncă şi perseverenţă să aducă până la ca­păt sarcina pregătirii celor 5 coduri judecătoreşti. Problema unificării codurilor era cu atât mai anevoioasă cu cât ne găseam in faţa a 3 curente deose­bite ce ne brăzdau ţara, curentul francez al codurilor vechiului regat, curentul german maurul în legiui­rea ungară şi austriacă, şi curentul slav al codurilor ruseşti. Atâtea legiuiri de origini deose­bite cari trebuiau cercetate pentru a fi topite in o singură legiuire. Din această pricină, revizuirea co­durilor, nu se putea face nici prin extinderea pur şi simplă a v­re­unuia din codurile in fiinţă, când nici u­­nul din ele nu mai răspundeau ne­voilor vieţii, nici prin o revizuire parţială, fiindcă fragmentar şi în mod necesar necomplectă, revizui­rea nu putea fi închisă in cadrul­­re­strâns in care au fost construite ve­chile coduri. De aceia conştienţi de misiunea noastră, cu toate greutăţile ce am întâmpinat, am purces pe calea cea mai anevoioasă, mai lungă şi mai plină de răspunderi a unei revizuiri complecte aşa cum ne-o poruncea Constituţiunea, cum o hotărîse insă şi primele comisiuni care până la înfiinţarea Consiliului lucrase la Mi­nisterul de justiţie şi cum ne-o im­punea conştiinţei încă un factor de care am ţinut întotdeauna seamă, a­­cel spirit de conciliere a tuturor in­tereselor în cauză, dacă voiam să fac­­cem­ o operă utilă, durabilă şi de a­­devârată înfrăţire. In înfăptuirea acestor lucrări a trebuit să urmăm şi tendinţa care ne­­îndreaptă astăzi mai ales, spre o unificare ce trece adesea peste graniţele ţărilor. In special, această tendinţă se manifestă mai puternic in încercările de unificare a coduri­lor penale, în codul comercial, in le­giuirile cambiei şi a cehului, şi in domeniul dreptului civil, la con­tracte şi obligaţiuni.„ Am urmat această tendinţă fără insă să sacrificăm spiritul tradiţiei noastre juridice.. Nu am atins nici una din instituţiunile vechi ce se cuveneau a fi respectate, nu am in­trodus nici o instituţiune nouă care să­­nu-şi găsească sprijinul în vechi­le noastre legiuiri, sau care născută din nevoile practice să nu fi fost consacrată de jurisprudenţă. Sub haina nouă cu care le-am îmbrăcat, se va vedea uşor că pro­­ectele noastre au la bază tot vechi­le coduri in structura şi principiile generale, dar revizuite, renovate, scuturate de­ textele moarte, puse de acord cu doctrina ce o creiase şi cu jurisprudenţă ce a fixat-o. In opera de codificare, Consiliul legislativ s-a bucurat in­totdeauna şi de concursul larg şi luminat ce ni i-au dat juriştii noştri eminenţi, membrii ai Curţii de Casaţie şi ai Curţii de Apel, profesori universi­tari şi membri ai baroului, care ne-au adus din belşug aportul cu­noştinţelor şi experienţei vieţii trăi­te.Am pregătit astfel laolaltă zi cu zi şi ceas cu ceas, cele 5 coduri ju­decătoreşti, grăbiţi să vedem în­­făptuită unificarea legislativă ce ne-o cerea conştiinţa noastră de români. încă din anul trecut, au văzut lu­mina tiparului, proectul codului pe­nal, cel al procedurii penale, proec­tul codului comercial şi cel al pro­cedurii civile propriu zise, precum şi ASISTENŢA Discursurile d-lor Victor Antonescu, I. Gane şi Ionescu-Dolj.­Răspunsul Suveranului Discursul d-lui Victor Antonescu SIRE, 4 ■" Discursul d- lui I. Gane care problemă de drept, poate sufe­ri diverse interpretări şi tot atâtea soluţiuni. Parlamentul va complecta şi per­fecţiona desigur, opera Consiliului, iar la rândul ei doctrina şi interpre­tarea jurisprudenţială vor lămuri dispoziţiunile legii şi le va da viaţa care să meargă alături cu progresul şi viaţa însăşi a poporului nostru. SIRE: Dacă ne-a trebuit, curaj, en­ergie şi muncă fără preget pentru a aduce la bun capăt lucrările de unificare, am luat curajul, energia şi im­plecU la muncă din exemplul, viu ce­re stă veşnic înaintea ochilor, a Suveranu­lui care ca cel mai neobosit d­intre muncitori, veghiază neîncetat la bu­nul mers al treburilor ţării.­­ Consiliul legislativ prin mine, În­china dar cu cel mai profund devo­tament, opera sa Majestaţii Voastre, urându-l ca precum gloriosul său părinte a fost Regele întregirii­ nea­­mului, El să fie Regele aşezat şi pe temelii statornice a Statului l­terian în o singură ordine de drept: proectul codului civil în partea cea mai importantă şi mai specific ro­mânească, cartea privitoare la per­soane şi organizarea familiei ca şi cartea obligaţiunilor şi contractelor. Proectele noastre au fost depuse de fostru ministru al justiţiei d. Mi­­hai Popovici pe biroul Parlamentu­lui. Ele au trecut şi în cercetarea co­­misiunilor mixte parlamentare ce au funcţionat in localul Senatului iar acum în urmă s’au reîntors Consi­liului pentru ca ţinând seama de o­­biecţiunile ridicate să le adaptăm textelor existente şi să facem în a­­­celaş timp şi ultimă lucrare de coor­donare intre deosebitele coduri. SIRE: Dacă proectul codului penal, pre­lucrat astăzi definitiv, d. Victor An­tonescu, ministrul justiţiei, îl poate oferi in această şedinţă solemnă ca un suprem oma­giu Capului Statului, celelalte proecte de coduri îl vor ur­ma de aproape. Ne dăm însă bine seama că o a­­semenea operă monumentală meni­tă să încheie bolta sub care se vor adăposti în aceleaşi legiuiri toţi lo­cuitorii ţârii ca orice operă ome­neasca poate ridica încă multe dis­­cuţiuni, mai ales când e vorba de pregătirea unor coduri în care fie­Şi atunci poporul întreg, mnit, în­frăţit, şi ocrotit de aceleaşi pravile, va binecuvânta pe Suveranul Său care ii asigură paşnica propăşire, in credinţa unei dreptăţi pu­sa­ne sub scutul protector al justiţiei. * 3 Discursul d-lui Ionescu-Dolj D. Ionescu-Dolj, preşedintele sec­ţiei penale a consiliului legislativ, rosteşte următorul discurs: SIRE, Străduinţele începute îndată după Unire pentru reforma şi unificarea legislaţiunii ■ fundamentale a sta­tului român întregit, sunt aproape de sfârşit. Solemnitatea de azi, inseamna în­ceputul sfârşitului pentru proectul de cod penal şi sper, că in curând se va repeta şi pentru celelalte, dar mai ales sper­ pentru codul de pro­cedură penală, care ar fi de dorit să fie pus în, aplicare deodată cu cel penal. Prezenţa Majestăţii Voastre la a-­ ceastă solemnitate, afirmând inte­resul deosebit pe care — este ştiut -- Regele nostru îl poartă lucrărilor de­ unificare, e şi o garanţie că lu­crările­, se vor urma astfel, ea con­stituind in acelaş timp, cea mai mare răsplată pentru Consiliul Le­gislativ şi valoroşii săi colaboratori, aci prezenţi, ,înalţi magistraţi,, pro­fesori­ şi avocaţi, etc. După unii, această lucrare a du­rat prea mult, deoarece au trecut 14 ani de la unire. In comparaţiune însă cu timpul întrebuinţat şi de alte state, cu o cultură mai veche ca a noastră, pen­tru întocmirea codurilor lor, e evi­dent că critica nu e întemeiată. Exemplu Italia, fără a mai vorbi de altele, care, e recunoscut că de­ţine primatul ştiinţei penale, a în­trebuinţat 25 de ani pentru codul său din 1890, iar pentru cel nou din 1931, s-a lucrat continuu de la răz­­boi, primul proect fiind din 1921. La noi, dificultăţi speciale În­greunau drumul de parcurs: 1) Trebuia o contopire intre 3 co­duri penale, concepute în spirit de­osebit. 2) Trebuia ca viitorul cod să fie încadrat, in mişcarea ştiinţifică şi mişcarea extraordinară de reformă a codurilor penale, care s‘a accen­tuat în Europa, mai ales după răz­­boiu. Fiecare din aceste greutăţi pre­zentau diferite aspecte. In prim rând, s’a întâlnit rezis­tenţa juriştilor cari ave­au con­cepţii diferite asupra modalităţii înfăptuite unificării. S-a cerut de unii chiar extinderea codului din vechiul regat ca şi a tu­turor celorlalte şi în ţinuturile a­­lipite. La un moment dat se întoc­mise chiar proect de lege in acest sens. De acest curent factice care ar fi dus la o unificare efemeră de­oarece ar fi trebuit repede schim­bat, ţara a scăpat, graţie mişcării care s’a produs in opiniunea pu­blică, prin rezoluiţiunile luate de Congresul general al avocaţilor ţi­nut la Iaşi, a opunerei Consiliului Legislativ, şi a multor jurişti, mai ales din provinciile alipite.’ Relativ la mişcarea ştiinţifică de­ ‘ asemenea" există dificultăţi pentru că ,lupta între cele două şcoli, cea clasică, şi cea pozitivă nu­­este incă terminată. Sunt puncte­­ stabilite şi admise la neoclasici­ şi neopoziti­­vişti, dar sunt foarte multe, cari sunt încă de domeniul discuţiei. Din această cauză unele­­ coduri " şi proecte sunt numai "­­ subiectiviste, altele rămase credincioase --tezei obiective. Revenind la codurile în­­vigoare la noi, nici unul nu putea fi menţinut, pentru că toate erau­­ învechite şi depăşite cu mult de evoluţiunea ştiinţei şi de curentele noul­ cari au revoluţionat ştiinţa penală. In adevăr, codul din Bucovina e din 1852, cel din vechiul Regat e din 1864 şi cel din Ardeal din 1880. .. Or, doctrina antropologică lom­­broziană şi şcoala pozitivistă­­ care au­­revoluţionat „ştiinţa penală au luat, naştere după 1830, deoarece a­­­nul 1830 e acela în­ care Lombrozo a publicat prima ediţie a faimoa­sei sale lucrări „L’huomo delicven­te". Este exact că codul ardelean, rec­te maghiar, a introdus ulterior multe îmbunătăţiri cari, îi dau o superioritate asupra celui din ve­chiul regat şi bucovinean,­­tot rdşi şi el în factura sa iniţială,­ eră tot în­vechit faţă cu nouile concepţiuni şi nu mai avea vigoarea şi elasticita­tea necesară, corespunzătoare ,­pre­­facerilor sociale de azi. • Greutăţile semnalate nu au­ ră­mas fără ecou şi asupra lucrărilor­ Consiliului Legislativ şi a colabora­torilor săi, sau cu alţi termeni asu­pra proectelor întocmite. Deaceia primul proect întocmit sub ministeriatul d-lui Florescu, continuat sub ministeriatul­­d-Lui Stelian Popescu, proect care a fost depus in Parlament in. 1929, pre­zenta o notă pronunţat tradiţiona­listă. Se păstrase factura eodului din vechiul Regat­ in care set intro­dusese t­oate ’ instituţiunile moder­ne.­­ ■ ■ Critici amare s’au ridicat contra lui. Chiar şi comisiunea parla­mentară de atunci , s^a­ arătat dori­toare de o mai mare modernizare. In scurt, am fost acuzaţi că am instalat lumina electrică într’o co­cioabă. Acest, prim proect după o­­aştep­tare de aproape 2 ani in nelucrare în faţa Parlamentului, a fost retras de d.­ministru Voicu Niţescu şi re­trimis Consiliului Legislaţiv. Con­siliul ţinând seamă de criticile sem­nalate a trebuit să părăsească nota tradiţionalistă şi să urmeze reco­mandările ştiinţifice, uneori nepre­­cise , care în acest­ interval de timp găsise o concretizare şi în pro­ectul italian, care a devenit­ codul din 1931. Astfel s-a ajuns la proec­tul al doilea care a fost depus în Parlament în Aprilie 1933- de­- d-l ministru Popovici, proect care, du-Citiți continuarea în pag. 4-a DE DRAGUL CELOR MICI!... Un instructiv album întocmit de un invăţător de ţară „De dragul celor mici!“. Este titlul unui album, întocmit de d. Ioan C. Petrescu, învăţător din co­muna Comarnic, jud. Prahova, un album pe care l-a ilustrat şi l-a pus la dispoziţie elevilor săi. Cuprinde preţioase constatări şi studii, făcute asupra sufletelor ce­lor mici daţi în seama sa, cum şi îndrumări practice de lucru ma­nual, confecţiuni de jucării, ta­blouri, etc... recomandând drept material prim: pene colorate, co­ceni de porumb, paie, nuieluşe de răchită, aripi de fluturi, coji de nucă, muşchiu de copac, etc. etc. In prefaţă, d. Petrescu descrie, într’o formă impresionant de du­ioasă, inclinaţiunile observate de d-sa, la copii. O năvalnică pornire spre activi­tate dovedesc copiii încă din pri­mii ani ai vieţii. Un lucru nu ră­mâne la locul lui în casa părintea­scă.­ Cu spiritul iscoditor, cerce­tează totul; cu activitatea sponta­nă caracteristică, ajutat de imagi­naţie, copilul îşi făureşte lumea lui de plăceri... Bunicuţa a ameţit căutând un­­dreaua ciorapului. Numai nepoţe­lul ştie unde este: a înfipt-o în to­cul ferestrei ca s’o stârm­e mai bine... Dar, precum foarte bine observă d. Petrescu, nu numai spre joc îşi îndreaptă copilul activitatea, ci şi spre muncă adevărată. Pe un băieţaş, tăcut şi ursuz la şcoală, dar plin de voioşie şi băr­băţie acasă, îl ştiau toţi copiii sa­tului, pentru dibăci­a lui în cărău­şie. Omuleţul acesta, care, stând în car, abea i se zărea capul­­ peste scoarţa căruţii, simţea o negrăită mulţumire să fie lăsat de părinţi să mâne el, când porneau la lem­ne în pădure, la fân prin livezi, la piatră pe prund, sau cu sacii la moara din marginea satului.­­ Uneltele gospodăriei, mari şi­ grele pentru puterea copilului, sunt totuşi folosite. Şi nu odată am vă­zut copilul, ţinând sfios mâna la spate, ca să ascundă degeţelul stri­vit de ciocan, sau sdrelit de fie­răstrău, ocolind parcă dojana ma­mei şi ruşinat de propria-i neînde­­mânare. Durerea însă trece, rana se vindecă şi în suflet rămâne ceia ce este mai de preţ: mulţumirea ce o dă faptul împlinit. Când a is­­butit să scurteze o bucată de scân­dură pentru tălpica săniei, sau să bată o mână de cuie, — aproape toate strâmbe în căruciorul stri­cat, — marea şi adânca mulţumire se citeşte în oglinda sufletului, în ochii scânteetori de bucurie. Şi în­cet, încet, an cu an, câmpul activi­­tăţei creşte şi cuprinde cât mai multe domenii!... * In şcoala de azi, adaugă d. Pe­trescu, în ritmul vremii, cu năzu­inţe mai mult „intelectuale“, nu­mai dintr'un binefăcător instinct, copilul ascultă de fireasca lui în­clinare şi continuă munca pe apu­cate, fie chiar pe furiş. Când se în­tâlnesc dimineaţa în curtea şcoalei, nu atât de lecţii cât de isprăvile lor îşi povestesc. Buzunarul le cu­prinde o adevărată comoară de lu­cruşoare, pe care copilul le răsco­leşte cu drag aşteptând vremea să migălească la aşezarea lor în cine ştie ce imaginară construcţie. In chiar ora lecţiei, când stavila aten­ţiei nu mai poate fi ţinută de auzul şi văzul de totdeauna, mâna intră în acţiune. Dă drumul condeiului pe faţa băncii, cu gândul la căru­cior sau pârtia săniei, înoadă în fel și chipuri baierile ghiozdanului, co­lorează după gustul său „pozele“ din carte, iar dacă are cumva bri­ceag, crestează ca pe un răboj spe­­tezele băncei. Iar când porunca „Domnului“ îl așează, drept pedeapsă, cu mâinile la spate, îl vezi „neatent" întor­când capul spre fereastră, ca floa­rea spre lumina soarelui, priveşte nostalgic şi gândul îl poartă cine ştie unde, la bucuria lui şi numai a lui...­­• Tot de dragul celor mici, învă­ţătorul Petrescu din Comarnic, fo­loseşte orele de excursii pentru a se apropia sufleteşte de elevi, cari, deveniţi prietenii lui, sunt lesne îndrumaţi şi îl ascultă cu drag, împreună adună materialul necesar pentru jucării şi pentru lu­cru manual şi împreună le confec­ţionează. O sală întreagă a şcoalei abia poate cuprinde mulţimea o­­biectelor lucrate cu măestrie de mânuţele acestor elevi. Un adevă­rat muzeu în care nu ştii ce să ad­miri mai întâi. Din muşchiu verde, coceni, frunze şi rămurele, iată în­tocmite: „Fântâna păsărilor“, „Ca­pra cu trei iezi“, „Hora cea mare”, — „copii în aşteptarea părinţilor“, „Pe drumul cel bun” —­­biserica, şcoala şi cooperativa satului). Urmează: gospodării rurale, fragmente din legende istorice, da­tini, basme, apoi desemnuri, ta­blouri din aripi de fluturi, frunze sau fulgi, cusături bătrâneşti, fete, ţesături, obiecte casnice, icoane, diferite obiecte muzicale vechi ca: buciume, finere, cimpoi, jucării, păsărele din mâţişori de răchită, etc. etc. Pentru cultul eroilor s’au adunat fotografiile eroilor comărniceni , alături galeria bătrânilor satului, iar pentru cunoaşterea avuţiilor pământului s’au colecţionat produ­sele miniere şi agricole ale regiu­­nei, alături de o bogată colecţie de fosile culese din argila roşie ce a­­bundă în acea comună. In fine, o bibliotecă bogată în cărţi, folosite de satul întreg com­­plectează străduinţele acestui a­­postol modest. * Privesc cu nesaţ întreagă acea­stă operă folositoare a unui iubi­tor de copii şi îndrumător al lor, şi mă gândesc în acelaş timp la energiile irosite în frământările sterile, în luptele deşarte de­ întâ­ietate, care nu lasă în urma lor de­cât invidia şi ura. Mă mai gândesc la mulţimea pro­gramelor de înfăptuiri cu care se prezintă fiecare guvern sau fiecare grupuleţ politic : ce-i bun pentru unii, e rău pentru alţii; ce înfăp­­tuesc unii, dărâmă cei ce îi urmea­ză; soluţii noui înlătură pe cele vechi; bărbaţi de stat, azi puter­nici, mâine uitaţi,­­ nimic nu ră­mâne... Şi totuşi mergem înainte, mai învioraţi, mai oţeliţi, tot înainte. Lucrători modeşti, asemenea în­văţătorului Petrescu d­in Comarnic, departe de viaţa sgomotoasă şi de­şartă, poartă pe umerii lor energii acestui popor — adevăraţi­ eroi necunoscuţi care, drept răsplată, au mulţumirea din sufletul lor. Magda Nicolaescu-iaa»

Next