Adevěrul, mai 1934 (Anul 48, nr. 15431-15453)
1934-05-01 / nr. 15431
ADEVER CTL r * 3-a O LUME ÎNTREAGA SA ÎMBOGĂȚIT 'CujruxcJwt/rvdigj VICTORIEI 38 /*Lie4’M3S^.LICITĂ klAIN BUI. ACADEMIEI 8 piaţa de flori uncURvnE MÂNUI U crivite.«« Jhmtedă. de TOATĂ TARA ROMÂNEASCA SMÂRDAN. 2 A iooo-%5oov£a»o-%i25 U)\ovincie nux/iouat((xc)pos(cu,5CUiAxx/rouAs \ Solemnitatea îomânării Regelui a noului cod penal unificat ■ I —M..WWII——. I I, ————»i«a——■—a«—a—mmmam î, în sala de conferinţe a ministerului de justiţie a avut loc ori după amiază la ora 3 jumătate, o solemnitate, in cadrul căreia d. Victor Antonescu, ministrul justiţiei, a înmânat regelui noul proect de cod penal unificat. Au asistat la această solemnitate dintre membrii guvernului, d-nii dr. Angelescu, Victor Slăvescu, Franasovici, Lapedatu, Costinescu, Sassu, Popescu-Necşeşti, membrii Curţii de Casaţie în frunte cu primul preşedinte d. Volanschi, consilierii Curţii de apel din Bucureşti in frunte cu primul preşedinte d. Stârcea, d. Iancu Petrescu primul preşedinte al tribunalului Ilfov, parchetul general in frunte cu d. Codin ştefănescu, parchetul în frunte cu d. prim procuror Procop Dumitrescu, Consiliul Legislativ in frunte cu d. Gane, prim preşedinţii şi procurorii generali ai Curţilor de apel din ţară, d-nii Jean Th. Florescu, Vaier Pop şi Voicu Niţescu foşti miniştri de justiţie, d-nii Oscar Niculescu, Stambulescu, prim preşedinţi onorari ai Curţii de Casaţie, St. Mladoveanu, D. VICTOR ANTONESCU, înmânând suveranului un volum frumos legat, conţinând textul noului proect de cod penal, a rostit următorul discurs: Pe deasupra nevoilor aspre ale vremii de azi — în clipa în care gânduri noui sapă în adâncime vechi alcătuiri consacrate de o lungă experienţă — un nou aşezământ de drept poartă cugetul nostru îngrijorat spre nădejdi noui. A vorbi de drept, este a afirma credinţa in principii, este a fixa omului şi societăţii norme neperitoare de conduită. Marcu Aureliu cel mai Înţelept împărat Roman, a spus: „Dacă găseşti în viaţă ceva mai preţios decât dreptatea, întoarce-te din tot sufletul spre el... dar dacă nu vezi nimic mai bun, uită-te, iţi zic, spre acest bun suprem“. Unul din cei şapte înţelepţi ai Greciei, Solon, spre a linişti o societate tulburată şi a readuce armonia între caise, a redus datoriile celor săraci. In vorbirea curentă numele lui însemnează înţelepciune. In vremuri de grea apăsare economică, sub domnia Majestaţii Voastre, s’au uşurat datoriile, acum păşim la o nouă aşezare de drept, este înţelepciunea în continuare. SIRE: Unificarea Legislativă este o condiţiune necesară pentru consolidarea unităţii noastre naţionale. După ce prin Constituţia din 1923 şi prin unele legi speciale care se aplică pe întregul teritoriu, s’a făcut un prim pas, predecesorii mei la Departamentul Justiţiei şi-au dat seama că opera de unificare trebuia începută cu codul penal şi procedura penală. Nu este admisibil ca legi cari au de scop să asigure ordinea socială şi siguranţa Statului, să difere de la o provincie la alta. Opera de unificare putea fi uşor realizată, dacă se aplica, cu mici modificări, codul penal al Vechiului Regat pe întreg teritoriul ţârii. Legiuirile din unele ţinuturi noui, deşi produsul unei mentalităţi deosebite de genul latin, care este la baza formaţiunei noastre juridice, fiind totuşi sub unele înfăţişări, mai în pasul vremii, se impunea să înzestrăm România întregită cu o legislaţie nouă. O FUZIUNE DE MENTALITĂŢI JURIDICE Noul cod penal, a luat naştere din fuziunea diverselor mentalităţi juridice, el e rezultatul colaborării juriştilor din toate ţinuturile ţării; eise înfăţişează ca un monument legislativ, răspunzând dezideratelor universale de ordin ştiinţific, dar purtând in acelaş timp şi pecetea geniului nostru naţional. Desigur că imfăptuirea unei asemenea opere cerea timp, cerea studii aprofundate şi concursul tuturor specialiştilor noştri, începute încă din 1920, în urma iniţiativei lui Dimitrie Greceanu şi continuate după moartea tragică a acestuia, — lucrările de unificare ale dreptului penal au durat până astăzi. Proectul codului penal aparţine tuturor partidelor, cari în mod succesiv au colaborat, prin Miniştrii de Justiţie ce s’au succedat dela 1920 şi până astăzi, la perfecţionarea lui. Acest proect se ridică deasupra diverginţelor de ordin politic, fiind o operă care răspunde necesităţilor permanente de apărare şi conservare socială a Neamului nostru. Consiliul Legislativ, prin Preşedintele secţiunei I-a, Domnul Ionescu-Dolj, a asigurat continuitatea acestei lucrări. Distinşi reprezentanţi ai magistraturii şi in special Preşedintele secţiei penale a înaltei Curţi de Casaţie, d. Constantin Rătescu, au contribuit şi ei cu bogata lor experienţă la elaborarea acestui cod. Reprezentanţii doctrinei noastre penale şi anume profesorii de drept penal ai Universităţilor din Bucureşti, Cluj şi Cernăuţi, d-nii: Iulian Teodorescu, Traian Pop, Ion Rădulescu şi Vintilă Dongoroz, au adus contribuţia lor preţioasă. Profesorul de drept penal de la Universitatea din Iaşi, domnul Vespasian V. Pella prin concepţiile sale în domeniul dreptului penal internaţional, a făcut ca dispoziţiunile proectului in această materie să servească de pildă şi altor ţărri şi să fie transpuse şi in unele convenţiuni internaţionale încheiate la Geneva, preşedinte onorar la casaţie, Jean Radulescu profesor de drept penal, prof. dr. Nicolae Minovici, Leonte Moldovanu preşedintele Senatului Gabriel Marinescu prefectul poliţiei Capitalei, general Macovescu, preşedintele consiliului de revizie al armatei, general Papazoglu comandantul pieţei, I. Petrovici, decanul baroului Ilfov, Naumescu, preşedintele Uniunii avocaţilor, Vaier Roman secretar general al ministerului de justiţie, H. August, Al. Iliescu, Demetriu Garcescu, directori generali în ministerul justiţiei, Vlădoiu, Creţescu, I. Panaitescu, N. Dumitrescu, Simion Niculescu, subdirectori generali etc. Sala de conferinţe a ministerului justiţiei avea un cadru solemn. Robele roşii ale magistraţilor de la Curtea de Casaţie, în ţinută de secţiuni unite, alături de robele negre sobre ale celorlalţi magistraţi dădeau sălii un colorit viu şi o atmosferă impunătoare. Suveranul a venit însoţit de d. general Ilasievici, mareşalul palatului. Şedinţa a fost prezidată de rege. Tuturor li se cuvine o recunoscătoare menţiune. FORMULE DE CONCILIAŢIUNE Proectul de cod penal apare ca un tot unitar şi armonios, menit să asigure acea tutelă superioară de ordin juridic, care revine întotdeauna dreptului penal in complexul vieţii sociale. In lupta ce se dă de mai bine de o jumătate de veac, intre şcoala clasică şi apoi neo-clasică şi şcoala pozitivistă, proectul nostru a adoptat calea eclectismului. Ciocnirea tezelor clasice şi neoclasice cu tezele pozitiviste, au caracterizat, în domeniul codificării dreptului penal, sfârşitul ultimului veac şi începutul veacului nostru. Astăzi aceste divergenţe nu mai prezintă decât un caracter pur teoretic. In domeniul practic al codificării, s’a ajuns la formule de conciliaţiune, cari, au în vedere, atât consideraţiunile de ordin ştiinţific ale antropologiei şi sociologiei criminale, cât şi consideraţiunile de ordin moral, bazate pe complexitatea moravurilor, de cari orice legiuitor trebue să ţină seamă. O atare concepţiune se impunea, căci dacă determinismul psihologic împiedică o afirmare absolută, a libertăţii morale, din punct de vedere al politicei criminale, negarea liberului arbitru aduce după ea neîncrederea şi scepticismul în ce priveşte edificarea sancţiunilor penale. SENSUL PEDEPSEI în opera modernă de represiune, pedeapsa nu trebue considerată ca un act de răzbunare individuală sau socială. Deasemeni, ea nu poate fi socotită că o manifestare exclusivă a ideii absolute de justiţie. In jurul ideii de reformare a delicventului, gravitează sistemul de represiune al proectului. Necesitatea de a amenda infractorul, ţinând seamă de perversitatea sa, de pericolul social pe care-l prezintă, necesitatea decide a individualiza pedeapsa, justifică o serie de nouă instituţiuni cari nu existau in legislaţia de ori a Vechiului Regat, dar cari au fost admise de proect, cum ar fi de pildă suspendarea executării pedepsei, liberarea condiţionată, pedepsele paralele şi reabilitarea. In fine, proectul de cod penal, conciliază în mod armonios datoria Statului, considerat ca reprezentant al solidarităţii sociale, de a asigura ordinea publică şi interesele superioare ale naţiunei, cu dreptul individului care cere să i se respecte libertăţile sale naturale şi civice. O NOUA ORIENTARE MORALA Nu pot trece cu vederea noua orientare morală a proectului. Multiplele forme sub care se prezintă criminalitatea, au impus încriminarea unor noui fapte, cari se bucurau până acum de impunitate. Creşterea criminalităţii, a determinat pe de altă parte agravarea unor sancţiuni şi adoptarea unei politici realiste în ce priveşte recidiviştii, delicvenţii din obicei sau de profesie. Existenţa Statului şi apărarea intereselor sale fundamentale au format obiectul celor mai serioase preocupări. Precum legea penală, apărând existenţa individului, reprimă toate faptele îndreptate împotriva vieţii sale, tot aşa spre a apăra viaţa Statului, proectul incriminează, în mod mai temeinic, faptele îndreptate împotriva vieţii externe a Statului, care ating independenţa sau integritatea sa teritorială, precum şi faptele cari lovesc in instituţiunile sale fundamentale. După cum se pedepsesc faptele grave cari tulbură armonia in sânul societăţii, tot aşa proectul caută şi el să asigure existenţa paşnică a Statului in sânul comunităţii internaţionale, reprimând toate faptele grave cari pot pune in pericol relaţiile pacifice ale României cu Statele străine. S’a luat în consideraţie existenţa morală a Statului, cum o denumeşte Enrico Ferri. Proectul apărămultiplele interese cari se leagă de asigurarea lui, atât înăuntru cât şi în afară. Prestigiul înăuntru, pentru ca Statul să poată, mai bine stăpâni printr-o mai puternică afirmare a autorităţei sale, forţele negative şi disolvante. Prestigiul în afară, pentru ca Statul, apârându-şi onoarea şi creditul moral, să-şi poată asigura desvoltarea paşnică în sânul comunităţii internaţionale. La Romani, dreptul ca şi religia erau organe de sprijinire ale Statului, instrumentele lui de dominaţiune. Justiţia chiar, eră mai mult un mijloc de guvernare, decât o garanţie a dreptului „Quidquid Principi placuit, legis habet vigorem”. * Acest adagiu rezumă, zice Fustei de Coulanges, tendinţa finală a dreptului roman. Statul, reprezentant al intereselor colective, trebue întărit. Tendinţele individualiste duse la extrem, trebuesc stăvilite. SIRE: In zilele noastre, criminalitatea urmează nudeaproape internaţionalizarea vieţii" sociale contimporane, internaţionalizându-se ea însăşi. Când pentru răufăcători nu mai există astăzi frontiere, de la sine se înţelege, că solidaritatea internaţională împotriva crimei, trebue să se manifesteze prin dispoziţiuni menite să înlăture impunitatea. In această privinţă proectul apare ca o operă din cele mai înaintate, , care tinde spre idealul universalităţii represiunei. Operă ştiinţifică de înaltă valoare, şi operă naţională, proectul de cod penal român realizează, în mod fericit, nevoile ce resimte astăzi societatea în materie de drept penal; el este o operă de ponduraţiune şi de înţelepciune, apărând ca un monument al acelei gândiri latine care dă atâta sclipire ştiinţei juridice româneşti. Cam astfel se exprimă, cu privire la noul cod penal român, fostul decan al Facultăţii de drept din Paris domnul Berthelemy, membru al Institutului Franţei.Soarta a vrut ca sub Domnia Maiestăţii Voastre, ca sub Domnia Regelui Culturii, să se aducă la înfăptuire această operă de consolidare naţională şi de Întărire morală a Neamului Nostru. După codul penal, va urma procedura penală, codul comercial, codul de procedură civilă, şi în sfârşit codul civil. Această operă la care au colaborat, din punct de vedere politic toate partidele, iar din punct de vedere ştiinţific cei mai străluciți reprezentanţi ai dreptului românesc, va fi indisolubil legată de numele Majestăţii Voastre! Generaţiile viitoare vor invoca cu mândrie această mare înfăptuire a domniei Majestăţii Voastre. Codurile Carol al II-lea vor constitui astfel acel corpus juris neperitor al României întregite SIRE. Cu smerenie, dar şi cu credinţă în zile mai bune, remit Majestâţii Voastre, acest proect — prim pas ---- spre unificarea tuturor legiuirilor cari vor cimenta într’o credinţă comună gândul românilor de pretutindeni şi vor turna în formule de drept, normele de viaţă, care după secole de despărţire ne vor lega pentru Întotdeauna. Regele Carol I a fondat şi consoD. I. GANE, preşedintele Consiliului legislativ spune: SIRE: După războiul lung şi crâncen dar victorios care a unit Laolaltă toată suflarea românească, s’a pus de îndată problema cea mare a organizării noastre de stat sub o administraţie unitară şi o legiuire comună. In primii ani de la Unire, in special sub raportul legilor, am trăit putem zice, nu o adevărată stare haotică. Nimeni nu mai cunoştea legile ce ne guvernau, legi ce se schimbau după judeţele ce străbăteam, legi peste care se îngrămădeau şi se suprapuneau alte legi care le contraziceau, aşa că nu odată s’a întâmplat ca însuşi judecata să se facă pe texte ere legi străine sau chiar abrogate. Haosul era şi mai mare în o provincie românească, ruptă din trupul bătrânei Moldove care ea singură era stăpânită de 3 legiuiri deosebite. De aceia cu drept cuvânt foştii miniştrii de justiţie. D. Buzdugan la 1919 şi d. Stelian Popescu la 1928 cu un moment mai înainte au căutat să pună capăt unei situaţiuni atât de jignitoare ideii de dreptate ca şi bunului mers al judecăţii, introducând fără ezitare până la realizarea unificării, codurile vechiului regat. Ceeace s’a putut însă face la 1928 in Basarabia, nu mai era cu putinţă in celelalte provincii româneşti care işi aveau vechile lor aşezări, şi aceasta cu atât mai mult cu cât însuşi codurile noastre îmbătrânite erau încărcate de interpretări doctrinare de multe ori contradictorii şi de soluţiuni jursprudenţiale care să le complecteze. Unificarea legislativă se impunea clar ca o problemă nu numai de interes obştesc, dar şi ca o problemă naţională, întrucât unităţile noastre politice, trebuia neaparat să-i urmeze unitatea legislativă care singură poate asigura egalitatea tuturor cetăţenilor mintea legii. O ţară, un Rege şi o lege! Pentru înfăptuirea acestui ultim deziderat, sub ministeriatul regretatului George Mârzescu a luat fiinţă, la 1 ianuarie 1926 Consiliul legislativ al cărei menire constituţională este să asigure unitatea legislativă ajutând în mod consultativ puterea legiuitoare ca și cea executivă la facerea, și coordonarea legilor. Sarcină importanta când ne gândim la consecințele unor legi neclare, nesigure, ori neaplicabile care pot întuneca dreapta judecată, atinge sau dărâma prestigiul autorităţii. Tot Consiliului legislativ i s-a încredinţat prin legea sa organică şi sarcina pregătirii celor 5 coduri judecătoreşti în vederea unificărilor. Cum şi-a îndepinit el misiunea? In cei 8 ani de la înfiinţare Consiliul legislativ a dat un total de 2024 avize la legi şi regulamente, legi şi regulamente ce se înşiră în 21 de mari volume apărute in lucrarea Consiliului şi din care pot face afirmarea că peste 40 la sută din proecte au suferit modificările ce le-am propus. Procentul acesta ar fi cu siguranţă şi mai ridicat, dacă organul nostru de technică legislativă ar ajunge adevăratul laborator de făurire a proectelor de Igien o cât mai strânsă colaborare cu Parlamentul. Urmărind împreună acelaş scop, nu putem fi stăpâniţi decât de acelaş gând: proecte mai bine studiate pentru a avea legi cât mai drepte in aplicare şi cât mai eficace în sancţiune. Dar pregătirea proectelor cere neapărat cunoaşterea amănunţită a legilor anterioare. De aceia Consiliul legislativ dându-şi seama de această necesitate a întreprins şi o vastă lucrare de documentare a tuturor legilor existente, a celor peste 3000 de legi ce ne guvernează azi, lidat România de eri, iar Regele Ferdinand I a întregit Neamul, pe care Majestatea Voastră este chemată a-1 închega. S’a faceţi SIRE, in formule de drept, cari unesc şi contopesc sufletele intr’o viaţă comună şi le adăpostesc într’o dreptate, aceia, pentru toţi, pentru a le stabili legăturile lor, a le cerceta modificările încercate in cursul vremii, a le descoperi dispoziţiunile implicit abrogate, intr’un cuvânt a le fixa cazierul, pentru ca să putem avea sub ochi ultimul text al legii ca şi ultimul cuvânt al jurisprudenţii. Sub raportul operei monumentale a unificării codurilor, Consiliul legislativ încă a reuşit prin muncă şi perseverenţă să aducă până la capăt sarcina pregătirii celor 5 coduri judecătoreşti. Problema unificării codurilor era cu atât mai anevoioasă cu cât ne găseam in faţa a 3 curente deosebite ce ne brăzdau ţara, curentul francez al codurilor vechiului regat, curentul german maurul în legiuirea ungară şi austriacă, şi curentul slav al codurilor ruseşti. Atâtea legiuiri de origini deosebite cari trebuiau cercetate pentru a fi topite in o singură legiuire. Din această pricină, revizuirea codurilor, nu se putea face nici prin extinderea pur şi simplă a vreunuia din codurile in fiinţă, când nici unul din ele nu mai răspundeau nevoilor vieţii, nici prin o revizuire parţială, fiindcă fragmentar şi în mod necesar necomplectă, revizuirea nu putea fi închisă in cadrulrestrâns in care au fost construite vechile coduri. De aceia conştienţi de misiunea noastră, cu toate greutăţile ce am întâmpinat, am purces pe calea cea mai anevoioasă, mai lungă şi mai plină de răspunderi a unei revizuiri complecte aşa cum ne-o poruncea Constituţiunea, cum o hotărîse insă şi primele comisiuni care până la înfiinţarea Consiliului lucrase la Ministerul de justiţie şi cum ne-o impunea conştiinţei încă un factor de care am ţinut întotdeauna seamă, acel spirit de conciliere a tuturor intereselor în cauză, dacă voiam să faccem o operă utilă, durabilă şi de adevârată înfrăţire. In înfăptuirea acestor lucrări a trebuit să urmăm şi tendinţa care neîndreaptă astăzi mai ales, spre o unificare ce trece adesea peste graniţele ţărilor. In special, această tendinţă se manifestă mai puternic in încercările de unificare a codurilor penale, în codul comercial, in legiuirile cambiei şi a cehului, şi in domeniul dreptului civil, la contracte şi obligaţiuni.„ Am urmat această tendinţă fără insă să sacrificăm spiritul tradiţiei noastre juridice.. Nu am atins nici una din instituţiunile vechi ce se cuveneau a fi respectate, nu am introdus nici o instituţiune nouă care sănu-şi găsească sprijinul în vechile noastre legiuiri, sau care născută din nevoile practice să nu fi fost consacrată de jurisprudenţă. Sub haina nouă cu care le-am îmbrăcat, se va vedea uşor că proectele noastre au la bază tot vechile coduri in structura şi principiile generale, dar revizuite, renovate, scuturate de textele moarte, puse de acord cu doctrina ce o creiase şi cu jurisprudenţă ce a fixat-o. In opera de codificare, Consiliul legislativ s-a bucurat intotdeauna şi de concursul larg şi luminat ce ni i-au dat juriştii noştri eminenţi, membrii ai Curţii de Casaţie şi ai Curţii de Apel, profesori universitari şi membri ai baroului, care ne-au adus din belşug aportul cunoştinţelor şi experienţei vieţii trăite.Am pregătit astfel laolaltă zi cu zi şi ceas cu ceas, cele 5 coduri judecătoreşti, grăbiţi să vedem înfăptuită unificarea legislativă ce ne-o cerea conştiinţa noastră de români. încă din anul trecut, au văzut lumina tiparului, proectul codului penal, cel al procedurii penale, proectul codului comercial şi cel al procedurii civile propriu zise, precum şi ASISTENŢA Discursurile d-lor Victor Antonescu, I. Gane şi Ionescu-Dolj.Răspunsul Suveranului Discursul d-lui Victor Antonescu SIRE, 4 ■" Discursul d- lui I. Gane care problemă de drept, poate suferi diverse interpretări şi tot atâtea soluţiuni. Parlamentul va complecta şi perfecţiona desigur, opera Consiliului, iar la rândul ei doctrina şi interpretarea jurisprudenţială vor lămuri dispoziţiunile legii şi le va da viaţa care să meargă alături cu progresul şi viaţa însăşi a poporului nostru. SIRE: Dacă ne-a trebuit, curaj, energie şi muncă fără preget pentru a aduce la bun capăt lucrările de unificare, am luat curajul, energia şi implecU la muncă din exemplul, viu cere stă veşnic înaintea ochilor, a Suveranului care ca cel mai neobosit dintre muncitori, veghiază neîncetat la bunul mers al treburilor ţării. Consiliul legislativ prin mine, Închina dar cu cel mai profund devotament, opera sa Majestaţii Voastre, urându-l ca precum gloriosul său părinte a fost Regele întregirii neamului, El să fie Regele aşezat şi pe temelii statornice a Statului lterian în o singură ordine de drept: proectul codului civil în partea cea mai importantă şi mai specific românească, cartea privitoare la persoane şi organizarea familiei ca şi cartea obligaţiunilor şi contractelor. Proectele noastre au fost depuse de fostru ministru al justiţiei d. Mihai Popovici pe biroul Parlamentului. Ele au trecut şi în cercetarea comisiunilor mixte parlamentare ce au funcţionat in localul Senatului iar acum în urmă s’au reîntors Consiliului pentru ca ţinând seama de obiecţiunile ridicate să le adaptăm textelor existente şi să facem în acelaş timp şi ultimă lucrare de coordonare intre deosebitele coduri. SIRE: Dacă proectul codului penal, prelucrat astăzi definitiv, d. Victor Antonescu, ministrul justiţiei, îl poate oferi in această şedinţă solemnă ca un suprem omagiu Capului Statului, celelalte proecte de coduri îl vor urma de aproape. Ne dăm însă bine seama că o asemenea operă monumentală menită să încheie bolta sub care se vor adăposti în aceleaşi legiuiri toţi locuitorii ţârii ca orice operă omeneasca poate ridica încă multe discuţiuni, mai ales când e vorba de pregătirea unor coduri în care fieŞi atunci poporul întreg, mnit, înfrăţit, şi ocrotit de aceleaşi pravile, va binecuvânta pe Suveranul Său care ii asigură paşnica propăşire, in credinţa unei dreptăţi pusane sub scutul protector al justiţiei. * 3 Discursul d-lui Ionescu-Dolj D. Ionescu-Dolj, preşedintele secţiei penale a consiliului legislativ, rosteşte următorul discurs: SIRE, Străduinţele începute îndată după Unire pentru reforma şi unificarea legislaţiunii ■ fundamentale a statului român întregit, sunt aproape de sfârşit. Solemnitatea de azi, inseamna începutul sfârşitului pentru proectul de cod penal şi sper, că in curând se va repeta şi pentru celelalte, dar mai ales sper pentru codul de procedură penală, care ar fi de dorit să fie pus în, aplicare deodată cu cel penal. Prezenţa Majestăţii Voastre la a- ceastă solemnitate, afirmând interesul deosebit pe care — este ştiut -- Regele nostru îl poartă lucrărilor de unificare, e şi o garanţie că lucrările, se vor urma astfel, ea constituind in acelaş timp, cea mai mare răsplată pentru Consiliul Legislativ şi valoroşii săi colaboratori, aci prezenţi, ,înalţi magistraţi,, profesori şi avocaţi, etc. După unii, această lucrare a durat prea mult, deoarece au trecut 14 ani de la unire. In comparaţiune însă cu timpul întrebuinţat şi de alte state, cu o cultură mai veche ca a noastră, pentru întocmirea codurilor lor, e evident că critica nu e întemeiată. Exemplu Italia, fără a mai vorbi de altele, care, e recunoscut că deţine primatul ştiinţei penale, a întrebuinţat 25 de ani pentru codul său din 1890, iar pentru cel nou din 1931, s-a lucrat continuu de la război, primul proect fiind din 1921. La noi, dificultăţi speciale Îngreunau drumul de parcurs: 1) Trebuia o contopire intre 3 coduri penale, concepute în spirit deosebit. 2) Trebuia ca viitorul cod să fie încadrat, in mişcarea ştiinţifică şi mişcarea extraordinară de reformă a codurilor penale, care s‘a accentuat în Europa, mai ales după războiu. Fiecare din aceste greutăţi prezentau diferite aspecte. In prim rând, s’a întâlnit rezistenţa juriştilor cari aveau concepţii diferite asupra modalităţii înfăptuite unificării. S-a cerut de unii chiar extinderea codului din vechiul regat ca şi a tuturor celorlalte şi în ţinuturile alipite. La un moment dat se întocmise chiar proect de lege in acest sens. De acest curent factice care ar fi dus la o unificare efemeră deoarece ar fi trebuit repede schimbat, ţara a scăpat, graţie mişcării care s’a produs in opiniunea publică, prin rezoluiţiunile luate de Congresul general al avocaţilor ţinut la Iaşi, a opunerei Consiliului Legislativ, şi a multor jurişti, mai ales din provinciile alipite.’ Relativ la mişcarea ştiinţifică de ‘ asemenea" există dificultăţi pentru că ,lupta între cele două şcoli, cea clasică, şi cea pozitivă nueste incă terminată. Sunt puncte stabilite şi admise la neoclasici şi neopozitivişti, dar sunt foarte multe, cari sunt încă de domeniul discuţiei. Din această cauză unele coduri " şi proecte sunt numai " subiectiviste, altele rămase credincioase --tezei obiective. Revenind la codurile învigoare la noi, nici unul nu putea fi menţinut, pentru că toate erau învechite şi depăşite cu mult de evoluţiunea ştiinţei şi de curentele noul cari au revoluţionat ştiinţa penală. In adevăr, codul din Bucovina e din 1852, cel din vechiul Regat e din 1864 şi cel din Ardeal din 1880. .. Or, doctrina antropologică lombroziană şi şcoala pozitivistă care aurevoluţionat „ştiinţa penală au luat, naştere după 1830, deoarece anul 1830 e acela în care Lombrozo a publicat prima ediţie a faimoasei sale lucrări „L’huomo delicvente". Este exact că codul ardelean, recte maghiar, a introdus ulterior multe îmbunătăţiri cari, îi dau o superioritate asupra celui din vechiul regat şi bucovinean,tot rdşi şi el în factura sa iniţială, eră tot învechit faţă cu nouile concepţiuni şi nu mai avea vigoarea şi elasticitatea necesară, corespunzătoare ,prefacerilor sociale de azi. • Greutăţile semnalate nu au rămas fără ecou şi asupra lucrărilor Consiliului Legislativ şi a colaboratorilor săi, sau cu alţi termeni asupra proectelor întocmite. Deaceia primul proect întocmit sub ministeriatul d-lui Florescu, continuat sub ministeriatuld-Lui Stelian Popescu, proect care a fost depus in Parlament in. 1929, prezenta o notă pronunţat tradiţionalistă. Se păstrase factura eodului din vechiul Regat in care set introdusese toate ’ instituţiunile moderne. ■ ■ Critici amare s’au ridicat contra lui. Chiar şi comisiunea parlamentară de atunci , s^a arătat doritoare de o mai mare modernizare. In scurt, am fost acuzaţi că am instalat lumina electrică într’o cocioabă. Acest, prim proect după oaşteptare de aproape 2 ani in nelucrare în faţa Parlamentului, a fost retras de d.ministru Voicu Niţescu şi retrimis Consiliului Legislaţiv. Consiliul ţinând seamă de criticile semnalate a trebuit să părăsească nota tradiţionalistă şi să urmeze recomandările ştiinţifice, uneori neprecise , care în acest interval de timp găsise o concretizare şi în proectul italian, care a devenit codul din 1931. Astfel s-a ajuns la proectul al doilea care a fost depus în Parlament în Aprilie 1933- de- d-l ministru Popovici, proect care, du-Citiți continuarea în pag. 4-a DE DRAGUL CELOR MICI!... Un instructiv album întocmit de un invăţător de ţară „De dragul celor mici!“. Este titlul unui album, întocmit de d. Ioan C. Petrescu, învăţător din comuna Comarnic, jud. Prahova, un album pe care l-a ilustrat şi l-a pus la dispoziţie elevilor săi. Cuprinde preţioase constatări şi studii, făcute asupra sufletelor celor mici daţi în seama sa, cum şi îndrumări practice de lucru manual, confecţiuni de jucării, tablouri, etc... recomandând drept material prim: pene colorate, coceni de porumb, paie, nuieluşe de răchită, aripi de fluturi, coji de nucă, muşchiu de copac, etc. etc. In prefaţă, d. Petrescu descrie, într’o formă impresionant de duioasă, inclinaţiunile observate de d-sa, la copii. O năvalnică pornire spre activitate dovedesc copiii încă din primii ani ai vieţii. Un lucru nu rămâne la locul lui în casa părintească. Cu spiritul iscoditor, cercetează totul; cu activitatea spontană caracteristică, ajutat de imaginaţie, copilul îşi făureşte lumea lui de plăceri... Bunicuţa a ameţit căutând undreaua ciorapului. Numai nepoţelul ştie unde este: a înfipt-o în tocul ferestrei ca s’o stârme mai bine... Dar, precum foarte bine observă d. Petrescu, nu numai spre joc îşi îndreaptă copilul activitatea, ci şi spre muncă adevărată. Pe un băieţaş, tăcut şi ursuz la şcoală, dar plin de voioşie şi bărbăţie acasă, îl ştiau toţi copiii satului, pentru dibăcia lui în cărăuşie. Omuleţul acesta, care, stând în car, abea i se zărea capul peste scoarţa căruţii, simţea o negrăită mulţumire să fie lăsat de părinţi să mâne el, când porneau la lemne în pădure, la fân prin livezi, la piatră pe prund, sau cu sacii la moara din marginea satului. Uneltele gospodăriei, mari şi grele pentru puterea copilului, sunt totuşi folosite. Şi nu odată am văzut copilul, ţinând sfios mâna la spate, ca să ascundă degeţelul strivit de ciocan, sau sdrelit de fierăstrău, ocolind parcă dojana mamei şi ruşinat de propria-i neîndemânare. Durerea însă trece, rana se vindecă şi în suflet rămâne ceia ce este mai de preţ: mulţumirea ce o dă faptul împlinit. Când a isbutit să scurteze o bucată de scândură pentru tălpica săniei, sau să bată o mână de cuie, — aproape toate strâmbe în căruciorul stricat, — marea şi adânca mulţumire se citeşte în oglinda sufletului, în ochii scânteetori de bucurie. Şi încet, încet, an cu an, câmpul activităţei creşte şi cuprinde cât mai multe domenii!... * In şcoala de azi, adaugă d. Petrescu, în ritmul vremii, cu năzuinţe mai mult „intelectuale“, numai dintr'un binefăcător instinct, copilul ascultă de fireasca lui înclinare şi continuă munca pe apucate, fie chiar pe furiş. Când se întâlnesc dimineaţa în curtea şcoalei, nu atât de lecţii cât de isprăvile lor îşi povestesc. Buzunarul le cuprinde o adevărată comoară de lucruşoare, pe care copilul le răscoleşte cu drag aşteptând vremea să migălească la aşezarea lor în cine ştie ce imaginară construcţie. In chiar ora lecţiei, când stavila atenţiei nu mai poate fi ţinută de auzul şi văzul de totdeauna, mâna intră în acţiune. Dă drumul condeiului pe faţa băncii, cu gândul la cărucior sau pârtia săniei, înoadă în fel și chipuri baierile ghiozdanului, colorează după gustul său „pozele“ din carte, iar dacă are cumva briceag, crestează ca pe un răboj spetezele băncei. Iar când porunca „Domnului“ îl așează, drept pedeapsă, cu mâinile la spate, îl vezi „neatent" întorcând capul spre fereastră, ca floarea spre lumina soarelui, priveşte nostalgic şi gândul îl poartă cine ştie unde, la bucuria lui şi numai a lui...• Tot de dragul celor mici, învăţătorul Petrescu din Comarnic, foloseşte orele de excursii pentru a se apropia sufleteşte de elevi, cari, deveniţi prietenii lui, sunt lesne îndrumaţi şi îl ascultă cu drag, împreună adună materialul necesar pentru jucării şi pentru lucru manual şi împreună le confecţionează. O sală întreagă a şcoalei abia poate cuprinde mulţimea obiectelor lucrate cu măestrie de mânuţele acestor elevi. Un adevărat muzeu în care nu ştii ce să admiri mai întâi. Din muşchiu verde, coceni, frunze şi rămurele, iată întocmite: „Fântâna păsărilor“, „Capra cu trei iezi“, „Hora cea mare”, — „copii în aşteptarea părinţilor“, „Pe drumul cel bun” —biserica, şcoala şi cooperativa satului). Urmează: gospodării rurale, fragmente din legende istorice, datini, basme, apoi desemnuri, tablouri din aripi de fluturi, frunze sau fulgi, cusături bătrâneşti, fete, ţesături, obiecte casnice, icoane, diferite obiecte muzicale vechi ca: buciume, finere, cimpoi, jucării, păsărele din mâţişori de răchită, etc. etc. Pentru cultul eroilor s’au adunat fotografiile eroilor comărniceni , alături galeria bătrânilor satului, iar pentru cunoaşterea avuţiilor pământului s’au colecţionat produsele miniere şi agricole ale regiunei, alături de o bogată colecţie de fosile culese din argila roşie ce abundă în acea comună. In fine, o bibliotecă bogată în cărţi, folosite de satul întreg complectează străduinţele acestui apostol modest. * Privesc cu nesaţ întreagă această operă folositoare a unui iubitor de copii şi îndrumător al lor, şi mă gândesc în acelaş timp la energiile irosite în frământările sterile, în luptele deşarte de întâietate, care nu lasă în urma lor decât invidia şi ura. Mă mai gândesc la mulţimea programelor de înfăptuiri cu care se prezintă fiecare guvern sau fiecare grupuleţ politic : ce-i bun pentru unii, e rău pentru alţii; ce înfăptuesc unii, dărâmă cei ce îi urmează; soluţii noui înlătură pe cele vechi; bărbaţi de stat, azi puternici, mâine uitaţi, nimic nu rămâne... Şi totuşi mergem înainte, mai învioraţi, mai oţeliţi, tot înainte. Lucrători modeşti, asemenea învăţătorului Petrescu din Comarnic, departe de viaţa sgomotoasă şi deşartă, poartă pe umerii lor energii acestui popor — adevăraţi eroi necunoscuţi care, drept răsplată, au mulţumirea din sufletul lor. Magda Nicolaescu-iaa»