Adevěrul, iulie 1935 (Anul 49, nr. 15781-15806)

1935-07-01 / nr. 15781

PACE IN GRAN CHACO Cererea protocolului tratatului de pace între Bolivia și Paraguay Intr un articol din „Dimineața“ 20 V. d. V. V. Haneș îngrijorat de greșelile cari se comit in invățământ in numele istoriei și geografiei și sub impresia unui congres didactic internațional, pune problema cul­turii naționale și umanitare în școala primară și secundară. E un subiect cu atât mai in­teresant cu cât­ actualitatea lui devine mai a­­cută, deși se referă la niște păcate vechi cu grave urmări, cari se men­­­­țin doar prin forța inerției. Un spi­rit nou care s-a impus aiurea își croiește­ viguros calea în sânul unei minorități aristocrate cu toată opo­ziția tradițiilor obscurantiste. Și trebue. Căci o cât de superfi­cial o anchetă prin cărțile didactice arată câte sunt de îndreptat și mai ales cât balast trebuie aruncat pes­te bord pentru a ușura ascensiunea spre scopul învățământului și al o­­mului, scop așa de bine definit și așa de rău servit. Suntem, bunăoară, cu toții de a­­cord că idealul trebue să ne fie rea­lizarea optimă a individului pentru sporirea cantității de fericire uma­nă. De la Crist și până azi, universa­lul armonic constitue țelul ultim al omenirei inteligente care dacă nu lucrează totdeauna în conformitate, are totuși meritul de a urmări me­reu „mai binele“. Dacă însă acestea sunt lucruri cari nu­ mai sufere discuție, cât de­­ departe­­ suntem în fapte („în mei­­­ undErBrust wehmen zwei seilen“). Ne ferim în învățământul practic de a arăta alte relații între popoare de­cât acelea de învinși și învingători. Puține cuvinte despre interdepen­dența economică sau culturală și un lux de date când e vorba de con­flictele capetelor încoronate. Ideea de umanitate e țintuită la stâlpul ideilor anarhice sau compromise. In schimb o supraevaluare a propriei ființe etnice de teama de a nu că­dea în­ cosmopolitism. De aceea lec­țiile istorice se întrec in laude cu care ne gratificăm singuri, de aceea aprecieri care trec de orice respect al adevărului și de aceea în loc de a avea în istorie o oglindă fidelă a trecutului avem o oglindă falsă în care adevărul e sacrificat orgoliului național, în care propria-ț­ persoa­nă apare mărită, in care locul po­poarelor e însemnat după criterii sentimentale. Am luat câteva manuale de curs primar și secundar și mi-am propus să însemnez orice abatere de la a­­devăr, convins că o educație pa­triotică serioasă se poate concepe și fără a apela la minciunile pe care un psedo-naționalism e dispus să le treacă ușor cu vederea sau chiar să le justifice. Recolta, mai mult decât abundentă, nu ar putea fi prezentată ia marginile unui arti­col. Dau deci numai câteva pilde. Astfel într'un manual aprobat a­­cum câțiva ani l­ se spune copiilor de cl. II primară: „Copii, să iubim România! S’o iubim pentru că e pa­tria noastră. In ea am văzut lumina zilei, în ea trăim, în ea vom muri“. Până aici, bine simțit și bine spus. Autorul insă a găsit că sentimentul dragostei de țară nu se deșteaptă decât cu adaosul următor: „Și s-o mai iubim și pentru altceva, pen­­tru ca țară, ca a noastră nu-i nicăiri pe pământ. Nicăiri nu-i pământul mai bogat, codrii mai verzi, apele mai limpezi și cerul mai frumos ca în țara noastră. Să trăiască Româ­nia“ (ip. 160). Pasagiul acesta, dacă poate pre­zenta oarecare utilitate in vreun discurs din acelea care se țin la răspântii și în care nu cultul ade­vărului este scopul, el nu-și poate găsi rostul in cărțile de școală. Copiii primesc ceea ce li se spune fără obișnuita rezervă a adulților. Odată ce li s-a spus de la catedră că țara lor e cea mai frumoasă dintre țările pământului, în naivitatea sfântă a vârstei lor ei cred. Dar ce va zice elevul un an mai târziu, când i se va vorbi despre frumuse­țile de necomparat de pe alte me­leaguri. Cu ce mândrie va privi pe colegul său de bancă în care s-ar putea a&fi un fiu al Elveției, Fran­ței, Italiei, dar care are regretul de a nu­ fi din cea mai frumoasă țară! Și fie modestă imagine trebue să-i deștepte asemenea nume!­­ Asemenea afirmații duc in mod­­ firesc la o fundamentare falsă a sentimentului de țară. In loc de a concepe legătura afectivă dintre neam și pământ ca un ce imponde­rabil care nu se orientează după criterii estetice (după cum iubirea de locul natal nu variază cantitativ după împrejurarea că m-am născut într'o cocioabă sau într'un palat, într'o câmpie înflorită sau in vă­găuna aspră a unui munte, după cum sentimentul superior al amici­ției nu are a face cu sex-appeal-ul persoanei). Afirmația pripită dă naștere unei noi prejudecăți în cel mai frumos pământ, a trebuit să f)­i. Ghiață­ I. Rotaru: Carte de ci­tire cl. II. 1 trăiască cel mai vrednic popor, cel mai frumos, mai nobil, etc. Aici vine concursul necondiționat al istoriei care în clasele primare — prime și ultime pentru majoritatea cetățe­nilor— nu fac decât să introducă în mințile crude superlative măgu­litoare pentru noi și mai puțin mă­gulitoare pentru ceilalți. Rezultatul e o convingere fermă în superiori­tatea noastră și în mediocritatea celor ce nu au fost învredniciți de Pronie să fie ca noi și un sentiment de popor ales. Nici un mijloc nu e disprețuit pentru a ajunge aci, nici chiar a­­cela de înfrângere a adevărurilor unanim acceptate. „Dacii și Ro­manii... în timp de pace își vedeau de gospodăriile lor. In timp de răs­­boiu puneau mâna pe arme și alun­­gau­ dușmanii peste hotare.’ Nicio­dată strămoșii noștri n‘au râvnit pământ străin, (p. 161). Ar însemna să înșiri prea multe locuri comune pentru a combate asemenea afir­mații. Dar mă întreb, în treacăt, cum va explica profesorul cuceri­rea Daciei și nașterea poporului ro­mân, fără a se desminți. De ce res­pect se va bucura în fața elevului inteligent care-i surprinde incon­secvența? Ce respect de veridic dovedesc a­­celaș soiu de autori când arată naș­terea poporului român , într'o ase­menea lumină stranii: „Romanii aduși de Traian în Dacia trăiră în aceleași sate și orașe cu Dacii și de aceea se împrieteniră repede între dânșii. Muncind împreună Romanii și Dacii se ajutau unii cu alții și-și impărțiau între ei bucuriile și neca­zurile vieții (Ibidem, p. 64). Dar nume ca Antoninus Pius, Commodus nu spun nimic autorilor? Greșeli de acestea care apar într'o mulțime de manuale arată în aceeași măsură îngustimea de spirit a celor ce le semnează și a celor ce le aprobă. Ele ne dau o idee de seriozitate a problemei ce-o discutăm. Să mai a­­dăugăm o frază din lecția următoa­re „Năvălirea popoarelor barbare": Rând pe rând veniră peste ei: goții, hunii, slavi, ungurii, tătarii și alte multe liste sălbatice“ (Ibid. p. 71). De altfel caracterizarea aceasta e oarecum consacrată. Termenii au fost adoptați desigur din conside­rentul că „barbar" nu e destul de dur. Și când te gândești la sfătoșe­­nia calmă a cronicarilor care îți vorbiau doar de „neprieteni"! Pe aceeași pagină e povestea „Ro­mânca și Tătarii" in care niște Tă­tari, se zice că s’ar fi ospătat din propria lor mamă crezând că e o Româncă. Aceasta însă reușind să scape, împinse tătăroaica in cupto­rul pregătit pentru dânsa. — Arzi, babă afurisită, că nici vie nu ești bună! Și cu nădejdea în Dumnezeu, Ro­mânca noastră a tulit-o la fugă. Autorii nu spun, însă, dacă cu ace­eași nădejde a aruncat pe tătăroai­­că in foc. Regret că nu pot reproduce în întregime legenda lui Negru Vodă pentru a se vedea că nici un cuvânt nu-i arată caracterul legendar. Din contră, autorii încep narațiunea si­tuând faptul imaginar și voevodul mitic in timp: „Acum vre-o 600 și ,mai bine de ani, trăia in munții Fă­gărașului un viteaz numit Negru Vodă“. 2) Te întrebi ce a împiedicat pe autori să adauge măcar un „se zice" pentru ca să nu rămână im­presia de fapt real. Nu se poate in­voca nici motivul patriotic de data aceasta. Pe deasupra, rămâne pen­tru elevii care vor învăța anul ur­mător despre Seneslav, Litovoi Basarab posibilitatea unei noi re­st tractări. Ca dovadă, că minciuna se practică uneori și fără motiv con­știent, ci doar prin puterea obiceiu­lui. Acesta fiind spiritul în care înțe­legem să educăm generațiile, urmă­rile se pot lesne bănui. Ne exage­răm cu dărnicie valoarea proprie ca neam și odată cu aceasta împingem la hipertrofie sentimentul rasei (Vezi aproape toate cântele patrio­tice). Ne amăgim astfel cu o îngâm­fare proastă de curcan ce-și admi­ră volumul în oglinda­ unei băltoa­ce. O exteriorizăm prin clipirea­­ de un magnific dispreț ce-o aruncam peste umăr, vecinului. Și aceasta nu din cauză că istoria noastră ar fi săracă în evenimente, dar fiindcă prin ușoare retușări, lăsăm să se în­țeleasă că in dosul zilelor noastre stau­ înșirate numai minuni. E și a­­ceasta o eroare care decurge din prejudecățile noastre asupra a ceea ce ar trebui să însemneze „demni­tatea națională". Ea merge pana la a­ formula astfel definiția istoriei: „Istoria, cartea suferințelor și mi­ 2) In „Cartea de cetire" a d-lor Ch. Simeon, C. Angelescu, I. Tasu: "„Negru ”. a intemeeat o țară puternică, Țara Rom... p. 231. Lecția următoare incepe cu repetarea aceluias neadevăr: „Negru V. este internee­vul Munteniei". [ nanilor poporului român“.­­'N. a­i I cl. IV 1926 p. 6). Nouă ni se pare că nu Poate fi acuzat de mo­ Dar nu ni se pare când susținem ca suntem departe de ceea ce ar trebui sa fie. Și daca la noi se lu­­creaza așa de nepriceput la temelia pacii, ce spirit trebue să domnească in școala germană sau maghiară. Nu vi se pare atunci că înăuntrul r fC,ai HU1 •Stat­­eur ° Pean înconjurat TM cu­J 1 chinezești se completează cu sistem contra înfrățirii popoa­relor tocmai pe calea pe care ar reactiva? Se propage Pacea cons- Pentru creearea unei noi atmos­­in legătură și pe lângă Socie­tatea Națiunilor, funcționează o Comisiune pentru cooperația inte­lectuală a națiunilor. Prezidată sau animată de personalități ca Berg­son, Lorentz, Einstein, Painlévé, M-me Curie, ea a început să des­­volte colaborarea popoarelor în toa­te domeniile spiritului pentru a a­­sigura înțelegerea internațională în vederea salvgardării păcii. Deviza ei pusă din fruntea fiecărei dări de seamă anuale, ar trebui săpată in fiecare suflet: „Une société des na­tions suppose une société des es­­prits“. Dăm aici câteva din reali­zările acestei cooperări, care poate vor avea darul să dea unele suge­stii profesorilor noștri unul rând celor de istorie­ și nu prn­schimburi universitare, centre pedagogice, colaborare în materie de școală, revizuirea manualelor didactice, contribuțiuni numeroase la ma­rea problemă­ a documentărilor, difuzarea în învățământul de toate gradele a noțiunei de inter­dependență a popoarelor și de ne­cesitatea colaborării intelectuale, învățământul istoriei naționale în raporturile sale cu istoria altor țări, etc. ((Yannée 1932 de la Coo­­pération intellectuelle d. 91). In „Bulletin de la Section d Infor­­mation et de Documentation No. 18 din Martie 1928 găsim această utilă precizare care face imposibil orice echivoc: „O mentalitate națională este produsul sutelor și miilor de ani de tradițiune și de istorie. E fructul so­lului, climatului, al limbei, al vieții sociale și individuale. Or, Societa­tea Națiunilor tinde nu numai de a înțelege și de a defini, dar și de a concilia aceste mentalități... de a apropria fără a fuziona, de a ar­moniza.... Insă pentru a ajunge aci, ne tre­bue nouă și oricărui stat, care vrea să contribue efectiv la opera sfântă, altă concepție și alte manuale in e­­ducația națională. Obiectivitatea nu trebue să închidă ochii in fața sen­timentului cu atât mai mult când acesta se dovedește deviat. Ne tre­bue o bază umanitară pentru sen­timentul național. Crescut din sen­timentul de familie, să înlăture din el orice exclusivism sectar, căci im­perativul modern al națiunilor colaborarea nu antagonismele. Con­­­form unei solide educații familiare,­­e­ducația oficială va da vi­ață legei morale din om, nu principiului an­cestral de dezagregare. Căci dacă nu mentalitatea unui anumit tineret forța primează și dacă sentimentul reconfortant de pace pare a ne fi părăsit odată cu figura profesorului umanitar și i­­dealist, aceasta se datorește și spi­ritului vrăjmaș al istoriei actuale. Prof. Nicolae LaLu . D­ISCUȚII­N­TINĂ MORALA ISTORIEI de NICOLAE LALU Profesor «• ADEVERII fe. PALATUL DE JUSTIȚIE FRAUDELE DE LA ADMINISTRAȚIA FINANCIARA DIN ALBASTRU Sofronie Cosma casierul adminis­trației financiare a sectorului III Albastru fusese mutat încă din anul trecut. După câteva luni s'a putut constata in gestiunea sa o lipsă de 60.000 lei. Siguranța a operat o des­­ch­riere la domiciliul lui Sofronie Cosma din comuna Băneasa. De­­fraudatorul simțind că a venit po­liția și-a tras un glonte de revol­ver in cap. Făcându-se o perchezi­ție s-a găsit un pic mare galben, închis și sigilat cu ceară roșie a­­­dresat primului procuror al trib­ Il­fov. In plin se afla un memoriu scris pe 16 pagini, în care Cosma a dat pe față o serie de nereguli ce se practicau la administrația finan­ciară, indicând numele de funcțio­nari și în special pe șeful contabi­lității administrații din sectorul al­bastru anume Frederick Breada. Făcându-se investigații si a stabilit o lipsă din causa administrației fi­nanciare de 3.075.000 lei in bonuri de impozite. S-a mai putut constata că sustragerea a fost făcută de că­tre însuși șeful contabilității Frede­rich Breada. Bonurile de impozit au fost date inginerului Virgil Pascu din str. Benitto Mussolini No. 51 care le-a vândut pe piață pentru 900.000 lei. Se fac cercetări spre a se clarifică lucrurile. Atât inginerul Pascu cât și Breaza au fost trimiși la poliție spre a fi deținuți. . Starea lui Sofronie Cosma este gravă. FISCUL ȘI CONTRACTELE DE ÎNCHIRIERE Organele fiscului au găsit că a­­cordarea locuinței gratuite de că­tre întreprinderile industriale și co­merciale funcționarilor și lucrăto­rilor constitue un contrac de închi­riere, deci trebue să se plătească taxele pentru fisc. Una dintre în­treprinderi a făcut apel care a fost admis de către tribunalul Ilfov sec­ția I-a. JUDECĂTORIA CLUJ URBANA, Secția c. f. Nr. 6724—1935 c. f. Citațiune prin publicație Judecătoria Cluj urbană, secția c. f. aduce la cunoștința generală, că în cauza de conversiune a debitori­lor Văd. lui Fikker Ludovic născută Stotz Maria soția lui Teodor Mâlnă­­sy, născ. Fikker Ana, a fost căsăto­rită cu Dr. Andrei Molnár, — Fikker Maria, Fikker Iosif, soția lui Retezar Menyhárt născ. Fikker Margareta dom. in Cluj str. Elisabeta No. 13, creditorii noui ai numiților Oficiul de vânzare de Hârte produsă în țară s. a. Brașov și Fabrica de Hârtie Zărnești s. a. Brașov, au cerut încu­viințarea intabulării dreptului de i­­potecă, bazată pe art. 27 din legea pentru lichidarea datoriilor agricole și urbane asupra imobilului debito­rilor înscris in prot. c. f. a comunei Cluj cu Nr. 6090, Nr. de ord. A+2 Nr. top. 4698. In această cauză, pentru­­ ascul­tarea tuturor interesaților fixează termen pe ziua de 15 Iulie 1935 ora 11, la care citează pe toți cei intere­sați, invitându-i să se înfățișeze în localul instanței în Cluj, calea Re­gele Carol I Nr. 2 parter, camera Nr. 65, Cluj, la 15 Iunie 1935. ss. Dr. VASILE FARCAȘ judecător Pentru conformitate. Indescifrabil. Prin RUSIA SOVIETICA LUMEA TURISTICA DOUĂ ITINERARII: 1) LENINGRAD MOSCOVA KIEV Plecarea la 5 August prin Polonia, întoarcerea la 20 August 2) LENINGRAD MOSCOVA KIEV O­DES­A și CRIMEIA (la I­ași Sevastopol) Plecarea la 5 August. Întoarcerea la 25 August Conducerea : Octavian Moșescu fost deputat Locurile fiind strict limitate, rugăm persoanele cari doresc să ia parte să se înscrie din vreme. Informațiuni și înscrieri la Oficiul de turism al revistei „Lumea Tu­ristică“ din str. C. M1117­9 Tel. 4.10.01 Pagina 3-a Procesul organizației de spionaj Ziua a lll-a.-Mărturisirile St. Antonescu.-Legătu­rile cu Paula Vasilescu Ședința de o zi, ocupată in întregi­me de mărturisirile St. Antonescu, a ținut într’o continuă încordare, a­­tenția juriului, apărării și publicului din sală. Ofițerul, într’o continuă agitație, nu-și mai găsește locul în boxă, se plimbă de colo până colo, gesticu­lează, își face apărarea, cu lux de a­­mănunte. Nu-i scapă nimic. Din când în când, revine asupra câte unei chestiuni scăpate din ve­dere, își întrerupe firul destăinuirilor, pentru ca apoi s-o ia dela început. Ceilalți acuzați din boxă in deosebi cei vizați de destăinuirile ce le face, aruncă priviri dușmănoase lui Anto­nescu. Sala plină până la refuz, arată in­teresul pe care opinia publică îl a­­cordă procesului. Numărul cucoane­lor, dublat, azi, e justificat. Lt. Anto­nescu se ocupă și de latura senti­mentală a afacerii. DESCHIDEREA ȘEDINȚEI După deschiderea ședinței se con­tinuă interogarea lt. Antonescu. Mai calm, decât eri, inculpatul susține că mutarea sa la Rădăuți nu s-a făcut sub presiunea spionilor. Mutat în această garnizoană, acu­zatul susține că nu a avut nici un contact cu spionii, timp de câteva luni. La un moment dat a venit la Rădăuți, Agh von Gheza, care l-a vizitat acasă, propunându-i o afa­cere de trafic de valută între Giur­giu și Cernăuți. Puțin mai târziu, Agh von Gheza, i-a cerut o serie de relațiuni cu ca­racter militar. A trecut apoi un timp, fără să se mai vadă cu Agh­ton Gheza. In Martie 1934, a primit o scri­soare­ din partea acestuia, prin care i se impunea să achite o poliță de 6 mii, căci în caz contrar va fi recla­mat comandantului de unitate. SISTEMELE DE CONSTRÂNGERE ALE SPIONILOR îngroparea clandestină a copilu­lui meu și neputința de a achita po­lița, constituia pentru Agr­ton Ghe­za două arme puternice, două siste­me de constrângere asupra mea, pe care el le-a utilizat cu multă abili­tate, spune lt. Antonescu. Până la 22 iunie 1934, data plecării Paulei Vasilescu la Giurgiu, nu am mai avut nici un contact cu spionii. Vin la Giurgiu, de Sft. Petru și Pavel,­ pentru onomastica Paulei. Aci, l-am întâlnit pe Agh­ton Gheza în­­tr’un local de consumație. Spionul îmi cere date militare. In­formații asupra unităților de infan­terie, mijloacelor de mobilizare și armamentului. Mi-a cerut și rela­­­țiuni în privința efectivului și o­­perațiunilor unei divizii de cavalerie. In inconștiența mea, am crezut că legea nu pedepsește pe acel ce dă date false. Constrâns moralmente și șantajat de el, i-am dat date false. Am avut nesăbuita idee de a cre­de că intrând în planurile lor crimi­nale, pot face un serviciu țării mele. La 8 August, același an, am a doua întâlnire cu Agh­ton Gheza la Giur­giu. Acesta mi-a dat o adresă din Budapesta, spunându-mi totodată că mai târziu, voiu primi o scrisoare de la această adresă, prin care mi vor da o serie de instrucțiuni, asu­se­pra celor ce aveam de făcut în vii­tor. PRIETENIA CU ARISTIȚA OPRI­Ș­ȘAN La 15 August, mă duc din nou la Girgiu. Pe drum, fac cunoștință cu Ristița Oprișan, care venea de la Focșani. La Giurgiu avea un frate. In scurt timp am devenit prie­teni A Am făcut un voiaj împreună la Rădăuți, unde am găsit prima scrisoare de la Buda­pesta, cu in­strucțiuni. Scrisoarea era bătută la mașină, în românește, dar într'o limbă stri­cată. Semnătura de „Wilhelm“ pre­zenta caractere gotice. Cu această scrisoare mă duc la Agh von Gheza, care între timp pri­mise o scrisoare identică prin care mi se cereau o serie de informațiuni militare. Aceiași scrisoare, cuprindea, spre surprinderea mea și un tablou de efective militare. După o suspendare a ședinței lt. Antonescu iși continuă spovedania. MATERIALUL PREZENTAT LUI AGH VON GHEZA Arată cum a confecționat scriso­rile cu date informative, întrucât nu știa să scrie la mașină, a făcut apel la Aristița Oprișan, rugând-o să-i transcrie unele note. Fără să-și dea seama de impor­tanța acestor lucrări, Aristița Opri­șan le-a transcris la mașină. Am prezentat apoi materialul lui Agh, cerându-i în schimb suma de 10 mii lei. A refuzat însă să-mi dea bani, pe motivul că nu avea apro­barea. A adăugat că numai Golo­­pentza poate aproba. Agh mi-a adus apoi 6 mii lei, într'o convorbire avută cu Agh la hotel „Union“, acesta mi-a i­­dentificat numele membrilor orga­nizației de spionaj, în persoana lui Francisc Putnic și Alexandru Manu. Mai departe, lt. Antonescu, sus­ține că materialul informativ fur­nizat organizației, nu corespundea realității. Acest material consta în diverse date culese din manualele vechi, de instrucție și tactică mi­litară. Inculpatul susține că avea inten­ția să denunțe intreaga organizație autorităților, din momentul ce i-ar fi identificat pe toți membrii ei. ȘEDINȚA SECRETĂ SI. Antonescu trece apoi la ches­tiunea materialului informativ pre­dat lui Agh Gheza, întrucât relațiunile ce urmează a le da privesc apărarea națională, acuzatul solicită ședință secretă. Reprezentantul acuzarili socotind deasemeni, că relațiunile inculpa­tului au caracter secret, cere decla­rarea ședinței secrete. Președintele admite ținerea șe­dinței secrete, rugând publicul să evacueze sala. După trecere de zece minute, șe­dința redevine publică. D. căp. Atanasiu, comisar regal cere a se interveni la Marele Stat Major, pentru a se controla dacă într’adevăr, afirmațiile, lt. Anto­nescu, in privința informațiilor date lui Agh­ton Gheza, corespund sau nu realității. INFORMAȚIUNI ASUPRA MA­NEVRELOR REGALE St. Antonescu spune, mai departe, că i s-au cerut informații asupra mo­dului în care au decurs manevrele regale și asupra trupelor ce au luat parte la teme. A copiat din ziare ta­bloul de trupe ce au participat la manevră, după ordinea in care au defilat. In acest timp Paula Vasilescu a primit la Giurgiu mai multe scrisori anonime, prin care era informată a­supra vieții pe care o ducea la Ră­dăuți Antonescu. • In urma acestei scrisori, Paula Vasilescu l-a amenințat cu reclama­­ția la comandantul batalionului. RELAȚIILE CU PAULA VASILESCU Antonescu vorbește apoi de rela­țiile sale cu Paula Vasilescu. La un moment dat, mama acesteia, il a­­menință cu plângerea la comandan­tul batalionului din Rădăuți. Arată Împrejurările in care a in­trat Paula Vasilescu, in posesiunea notelor cu informațiuni militare. Aceste note, aruncate de Antone­­scu, intr’un lighean al au fost găsite de Paula Javaboului, Vasilescu, uscate cu fierul de călcat și predate apoi autorităților militare. In urmă lt. Antonescu a fost arestat. Din închisoare, a scris totuși Pau­lei Vasilescu, care il denunțase, ru­gând-o să-i scrie la poste­ restante. Intr’adevăr, scrisorile de la Paula Vasilescu n’au întârziat să sosea­scă. Fata, ii scria lui Antonescu, că regretă a­r fi denunțat, că a făcut această faptă necugetată, într’un moment de furie, vrând să se răz­bune astfel pentru că o înșelase cu Ritta Oprișan. Incheindu-și interogatoriul, lt. An­tonescu, face apel la spiritul de dreptate al juriului, rugând să se țină seamă de fapte, așa cum le-a narat in expunerea sa. D. av. Paul Iliescu apărătorul Rit­­tei Oprișan roagă pe inculpat să spună de ce in scrisoarea ticluită pe pânza cămășii o îndemna pe Paula Vasilescu să o acuze pe Aristița Opri­șan. D. col. Cristescu, președinte, spune că ofițerul va vorbi la timp și despre această chestiune. «• La ora, 1 ședința se suspendă pană azi la ora 9.30 dimineața, întrucât azi, e sărbătoare legală,, dezbaterile vor fi din nou suspen­date până Luni la ora 8 jumătate. D. SÂND. m I —■ n­ — * INCULPATUL ST. ANTONESCU ION așa cum se arată în ordonanța de­finitivă. SPIONUL DISPĂRUT AGH VON GHEZA CRONICA EVENIMENTELOR EXTERNE BUCUREȘTI. 29 Iunie PACTUL AERIAN Se vorbește foarte insistent in presa occidentală despre apropie­rea momentului când chestiunea pactului aerian va fi de cea mai mare actualitate. Din motive elec­torale, guvernul englez face tot posibilul să aibă în bilanțul său ac­tiv rezolvarea securității aeriene pentru Marea Britanie. Se știe că opinia publică londoneză în special, este foarte emoționată de perspec­tivele unui atac aviatic. „Petit Parisien" ocupându-se de pactul aerian, crede că el va fi în­cheiat foarte curând, iar ca formă diplomatică va fi o întărire a tra­tatului de la Locarno. La Londra, se crede că Foreign Office va începe tratative pe cale diplomatică pentru realizarea pac­tului aerian cu guvernele intere­sante și în primul rând cu guver­nul francez. Nu se va neglija insă faptul că existența pactului aerian este legată in mod strâns de pactul dunărean si de problema arma­mentului terestru, care preocupă atât de serios guvernul francez. ÎNTREVEDEREA DE LA ROMIA Agenția diplomatică „Ager“ transmite o telegramă, prin care confirmă că schimbul de vederi dintre d-nii Mussolini și Eden asu­pra chestiunii abisiniene „nu a făcut să apară elementele concrete ale unui acord“. „Anglia n'a făcut concesiuni de­cât din punct de vedere economic, câtă vreme revendicările italiene sunt înainte de toate de natură po­litică. Italia nu va fi satisfăcută decât în momentul când i se va recu­noaște o poziție privilegiată in A­­frica Orientală, cu alte cuvinte când își va asigura securitatea po­zițiilor sale, cât și libera sa expan­siune colonială. Se crede aici că în cazul când statutul abisinian nu va fi revizuit în sensul revendicărilor italiene, d. Mussolini nu va ezita să înceapă o­­perațiunile înainte de 1 Septem­brie. Primul obiectiv al acestor opera­țiuni va fi un obiectiv pur militar și anume cucerirea provinciilor din apropierea Eritreei și Somaliei, ca­re au fost supuse dominației împă­ratului abisinain nu tocmai de mult. Forțele italiene s'ar mărgini prin urmare, in așteptarea desvoltării ulteriore a evenimentelor, la orga­nizarea solidă a posturilor de fron­tieră prin lărgirea cuprinsului teri­toriilor ocupate acum de ele". MINISTERUL JUSTIȚIEI Direcțiunea judiciară D. Iancu Șmilovici, născut la 18 Mai 1906 în comuna Drăgușeni, jud. Vaslui, domiciliat în București, str. Labirint No. 57, a făcut cerere aces­tui minister de a fi autorizat să schimbe numele său patronimic de Șmilovici în acela de Jean­ Sepeanu, spre a se numi Iancu Jean-Sepeanu. Ministerul publică aceasta, con­form art. 9 din legea asupra nume­lui, spre știința acelora cari ar vor să facă opozițiune în termenul pre­văzut de aliniatul II al zisului ar­ticol. Citiți REALITATEA ILUSTRATĂ Discuția a început după masă, la o țigare și o cafea, întâi în glumă și apoi în serios. Băiatul meu Mar­cel, care are 15 ani și după exame­ne cu mari spaime a trecut în cla­sa 6-a liceală — întrecând astfel cu un an cultura tatălui său care are numai 5 — s’a indignat de intenția gravă a guvernului și profesorilor supremi de a limita numărul stu­denților, încercările mele de a sus­ține guvernul — ceea ce mi se în­tâmplă foarte rar — nu l-au putut convinge. Marcel nu înțelegea cum vor putea fi aleși tinerii merituoși spre a li se îngădui înscrierea la universitate... — Prin examene!... am ripostat, făcându-mă că uit manevrele oculte care au loc înainte și după exame­ne pentru rectificarea notelor și meritelor. Marcel e de părere că examenele nu dovedesc nimic — și se exprimă categoric, având o amănunțită si îndelungată practică a examenelor. Punctul lui de vedere merita o cer­cetare atentă, tocmai pentru că vor­bește ca un tehnician și nu ține sea­ma decât de legile examinării, și presupune (ceea ce e eronat, desi­gur­) că ele s’ar aplica riguros, con­știincios. Oricare ar fi intenția gu­vernului — bună sau rea — pentru adoptarea procedurii examenelor ar fi trebuit să obție în primul rând nu avizul profesorilor (interesați la cât mai multe examene și deci lipsiți de obiectivitate) ci al lui Marcel și al camarazilor care vor avea de su­portat procedura. Dar timpul nu e încă pierdut, îna­inte de a purcede la aplicarea unei măsuri definitive, guvernul mai poate sta încă de vorbă cu copiii, de al căror destin și viitor presu­punem că se interesează. Iată argumentarea lui Marcel, prin care voește să anuleze proce­dura examenelor: — întâi, la examen răspund bine nu cei mai înzestrați elevi, ci acei care au avut un profesor mai price­put cu mijloace mai bune. La ma­tematici aproape toată clasa mea a luat în examen nota 10, pentru că profesorul nostru nu „explică“ lec­ția la catedră, ci o face cu toată clasa deodată, repetând-o și lucrân­d-o mai cu seamă cu acei elevi care înțeleg mai greu. Când s’a încheiat ora, toți elevii cunosc lecția și re­zolvă problema. Tu la matematici ai rămas totdeauna corigent, nu? (Exact!). Pe urmă... cine poate ține minte, după 10 luni, proprietățile chimice și fizice ale sărurilor de ar­gint, bunăoară, când nu ni s’au a­­rătat niciodată?... Când în laborator n’am făcut nicio experiență—sau a făcut-o numai profesorul, la o dis­tanță de o sută de metri?... La chi­mie, toată clasa are nota 5 și ar me­rita 3. Al doilea, în examen elevul e în­trebat la materiile de memorie, din toată cartea. La istorie cunosc bi­ne, să zicem 300 de pagini din 380. Dacă la teză îmi dă un subiect din cele 80 de pagini pe care le-am ui­tat, risc să fiu eliminat dela exame­nul oral sau chiar fiind admis, să cad. Al treilea, de frică unii copii uită tot. Mai cu seamă fetele. O domni­șoară care știe nemțește de-acasă a luat nota zero la teză pentru că de frică uitase formele neregulate ale verbului sehen — și profesoara le dăduse tocmai acest verb! Al patrulea, sunt unii profesori care nu pot suferi pe unii elevi sau li se pare că acei elevi trebue pe­depsiți la examene. Elevii n’au în­vățat bine tot anul, dar au învățat în ultimele două luni, când n’au mai fost ascultați. Profesorul a rămas cu credința că acei elevi trebue să cadă. Și au căzut!... Sau la unele examene vin alți profesori decât cei care au predat materia... Știi ce încurcături se nasc de-aci?... In a­­semenea împrejurări pătimesc însă nu profesorii, ci tot elevii. Un elev poate cădea atunci pentru că nu a știut numele sultanului care a cu­cerit Constantinopolul—nume foar­te important — pe când profesorul lui de curs ținuse mai mult la ani 1453, pe care elevul îl știa! La care, ca un tată grijuliu să a­­păr ordinea în stat și prestigiul școlii, am ripostat. — Toate aceste imperfecții sunt fatale, Marcel, pentru că nimic nu e perfect pe lumea asta. De­ aceia, mi se pare, că Dumnezeu, ca o com­pensație, a lăsat și elevilor câteva mijloace de apărare, printre care trebue să punem mai cu seamă co­piatul. Se copiază la toate școlile, în toate clasele — de când există învățământ public și examene­ . — Ai copiat și tu?... întreabă Marcel cu o sclipire de haz în ochi. — Da. Am copiat. Tu n’ai copiat? (Marcel tace, apoi râde). Vreau să spun, n’a copiat uneori toată clasa? Noi copiam numai la materiile gre­le, adică la profesorii care nu se prea ocupau. Nu știu cum copiați voi..., dar noi copiam admirabil. Puneam cartea pe genunchi sau pe bancă și-i trăgeam o teză de meri­tam 10! Luam de obicei 5, pentru că profesorul vedea că mai toți copia­­serăm. O singură dată n’am putut copia. La examenul de capacitate,­­Citiți continuarea în pagina IV-ftI Arta de a fi tată EXAMENE de F. ADERCA

Next