Adevěrul, iulie 1935 (Anul 49, nr. 15781-15806)
1935-07-01 / nr. 15781
PACE IN GRAN CHACO Cererea protocolului tratatului de pace între Bolivia și Paraguay Intr un articol din „Dimineața“ 20 V. d. V. V. Haneș îngrijorat de greșelile cari se comit in invățământ in numele istoriei și geografiei și sub impresia unui congres didactic internațional, pune problema culturii naționale și umanitare în școala primară și secundară. E un subiect cu atât mai interesant cu cât actualitatea lui devine mai acută, deși se referă la niște păcate vechi cu grave urmări, cari se mențin doar prin forța inerției. Un spirit nou care s-a impus aiurea își croiește viguros calea în sânul unei minorități aristocrate cu toată opoziția tradițiilor obscurantiste. Și trebue. Căci o cât de superficial o anchetă prin cărțile didactice arată câte sunt de îndreptat și mai ales cât balast trebuie aruncat peste bord pentru a ușura ascensiunea spre scopul învățământului și al omului, scop așa de bine definit și așa de rău servit. Suntem, bunăoară, cu toții de acord că idealul trebue să ne fie realizarea optimă a individului pentru sporirea cantității de fericire umană. De la Crist și până azi, universalul armonic constitue țelul ultim al omenirei inteligente care dacă nu lucrează totdeauna în conformitate, are totuși meritul de a urmări mereu „mai binele“. Dacă însă acestea sunt lucruri cari nu mai sufere discuție, cât de departe suntem în fapte („în mei undErBrust wehmen zwei seilen“). Ne ferim în învățământul practic de a arăta alte relații între popoare decât acelea de învinși și învingători. Puține cuvinte despre interdependența economică sau culturală și un lux de date când e vorba de conflictele capetelor încoronate. Ideea de umanitate e țintuită la stâlpul ideilor anarhice sau compromise. In schimb o supraevaluare a propriei ființe etnice de teama de a nu cădea în cosmopolitism. De aceea lecțiile istorice se întrec in laude cu care ne gratificăm singuri, de aceea aprecieri care trec de orice respect al adevărului și de aceea în loc de a avea în istorie o oglindă fidelă a trecutului avem o oglindă falsă în care adevărul e sacrificat orgoliului național, în care propria-ț persoană apare mărită, in care locul popoarelor e însemnat după criterii sentimentale. Am luat câteva manuale de curs primar și secundar și mi-am propus să însemnez orice abatere de la adevăr, convins că o educație patriotică serioasă se poate concepe și fără a apela la minciunile pe care un psedo-naționalism e dispus să le treacă ușor cu vederea sau chiar să le justifice. Recolta, mai mult decât abundentă, nu ar putea fi prezentată ia marginile unui articol. Dau deci numai câteva pilde. Astfel într'un manual aprobat acum câțiva ani l se spune copiilor de cl. II primară: „Copii, să iubim România! S’o iubim pentru că e patria noastră. In ea am văzut lumina zilei, în ea trăim, în ea vom muri“. Până aici, bine simțit și bine spus. Autorul insă a găsit că sentimentul dragostei de țară nu se deșteaptă decât cu adaosul următor: „Și s-o mai iubim și pentru altceva, pentru ca țară, ca a noastră nu-i nicăiri pe pământ. Nicăiri nu-i pământul mai bogat, codrii mai verzi, apele mai limpezi și cerul mai frumos ca în țara noastră. Să trăiască România“ (ip. 160). Pasagiul acesta, dacă poate prezenta oarecare utilitate in vreun discurs din acelea care se țin la răspântii și în care nu cultul adevărului este scopul, el nu-și poate găsi rostul in cărțile de școală. Copiii primesc ceea ce li se spune fără obișnuita rezervă a adulților. Odată ce li s-a spus de la catedră că țara lor e cea mai frumoasă dintre țările pământului, în naivitatea sfântă a vârstei lor ei cred. Dar ce va zice elevul un an mai târziu, când i se va vorbi despre frumusețile de necomparat de pe alte meleaguri. Cu ce mândrie va privi pe colegul său de bancă în care s-ar putea a&fi un fiu al Elveției, Franței, Italiei, dar care are regretul de a nu fi din cea mai frumoasă țară! Și fie modestă imagine trebue să-i deștepte asemenea nume! Asemenea afirmații duc in mod firesc la o fundamentare falsă a sentimentului de țară. In loc de a concepe legătura afectivă dintre neam și pământ ca un ce imponderabil care nu se orientează după criterii estetice (după cum iubirea de locul natal nu variază cantitativ după împrejurarea că m-am născut într'o cocioabă sau într'un palat, într'o câmpie înflorită sau in văgăuna aspră a unui munte, după cum sentimentul superior al amiciției nu are a face cu sex-appeal-ul persoanei). Afirmația pripită dă naștere unei noi prejudecăți în cel mai frumos pământ, a trebuit să f)i. Ghiață I. Rotaru: Carte de citire cl. II. 1 trăiască cel mai vrednic popor, cel mai frumos, mai nobil, etc. Aici vine concursul necondiționat al istoriei care în clasele primare — prime și ultime pentru majoritatea cetățenilor— nu fac decât să introducă în mințile crude superlative măgulitoare pentru noi și mai puțin măgulitoare pentru ceilalți. Rezultatul e o convingere fermă în superioritatea noastră și în mediocritatea celor ce nu au fost învredniciți de Pronie să fie ca noi și un sentiment de popor ales. Nici un mijloc nu e disprețuit pentru a ajunge aci, nici chiar acela de înfrângere a adevărurilor unanim acceptate. „Dacii și Romanii... în timp de pace își vedeau de gospodăriile lor. In timp de răsboiu puneau mâna pe arme și alungau dușmanii peste hotare.’ Niciodată strămoșii noștri n‘au râvnit pământ străin, (p. 161). Ar însemna să înșiri prea multe locuri comune pentru a combate asemenea afirmații. Dar mă întreb, în treacăt, cum va explica profesorul cucerirea Daciei și nașterea poporului român, fără a se desminți. De ce respect se va bucura în fața elevului inteligent care-i surprinde inconsecvența? Ce respect de veridic dovedesc acelaș soiu de autori când arată nașterea poporului român , într'o asemenea lumină stranii: „Romanii aduși de Traian în Dacia trăiră în aceleași sate și orașe cu Dacii și de aceea se împrieteniră repede între dânșii. Muncind împreună Romanii și Dacii se ajutau unii cu alții și-și impărțiau între ei bucuriile și necazurile vieții (Ibidem, p. 64). Dar nume ca Antoninus Pius, Commodus nu spun nimic autorilor? Greșeli de acestea care apar într'o mulțime de manuale arată în aceeași măsură îngustimea de spirit a celor ce le semnează și a celor ce le aprobă. Ele ne dau o idee de seriozitate a problemei ce-o discutăm. Să mai adăugăm o frază din lecția următoare „Năvălirea popoarelor barbare": Rând pe rând veniră peste ei: goții, hunii, slavi, ungurii, tătarii și alte multe liste sălbatice“ (Ibid. p. 71). De altfel caracterizarea aceasta e oarecum consacrată. Termenii au fost adoptați desigur din considerentul că „barbar" nu e destul de dur. Și când te gândești la sfătoșenia calmă a cronicarilor care îți vorbiau doar de „neprieteni"! Pe aceeași pagină e povestea „Românca și Tătarii" in care niște Tătari, se zice că s’ar fi ospătat din propria lor mamă crezând că e o Româncă. Aceasta însă reușind să scape, împinse tătăroaica in cuptorul pregătit pentru dânsa. — Arzi, babă afurisită, că nici vie nu ești bună! Și cu nădejdea în Dumnezeu, Românca noastră a tulit-o la fugă. Autorii nu spun, însă, dacă cu aceeași nădejde a aruncat pe tătăroaică in foc. Regret că nu pot reproduce în întregime legenda lui Negru Vodă pentru a se vedea că nici un cuvânt nu-i arată caracterul legendar. Din contră, autorii încep narațiunea situând faptul imaginar și voevodul mitic in timp: „Acum vre-o 600 și ,mai bine de ani, trăia in munții Făgărașului un viteaz numit Negru Vodă“. 2) Te întrebi ce a împiedicat pe autori să adauge măcar un „se zice" pentru ca să nu rămână impresia de fapt real. Nu se poate invoca nici motivul patriotic de data aceasta. Pe deasupra, rămâne pentru elevii care vor învăța anul următor despre Seneslav, Litovoi Basarab posibilitatea unei noi rest tractări. Ca dovadă, că minciuna se practică uneori și fără motiv conștient, ci doar prin puterea obiceiului. Acesta fiind spiritul în care înțelegem să educăm generațiile, urmările se pot lesne bănui. Ne exagerăm cu dărnicie valoarea proprie ca neam și odată cu aceasta împingem la hipertrofie sentimentul rasei (Vezi aproape toate cântele patriotice). Ne amăgim astfel cu o îngâmfare proastă de curcan ce-și admiră volumul în oglinda unei băltoace. O exteriorizăm prin clipirea de un magnific dispreț ce-o aruncam peste umăr, vecinului. Și aceasta nu din cauză că istoria noastră ar fi săracă în evenimente, dar fiindcă prin ușoare retușări, lăsăm să se înțeleasă că in dosul zilelor noastre stau înșirate numai minuni. E și aceasta o eroare care decurge din prejudecățile noastre asupra a ceea ce ar trebui să însemneze „demnitatea națională". Ea merge pana la a formula astfel definiția istoriei: „Istoria, cartea suferințelor și mi 2) In „Cartea de cetire" a d-lor Ch. Simeon, C. Angelescu, I. Tasu: "„Negru ”. a intemeeat o țară puternică, Țara Rom... p. 231. Lecția următoare incepe cu repetarea aceluias neadevăr: „Negru V. este interneevul Munteniei". [ nanilor poporului român“.'N. ai I cl. IV 1926 p. 6). Nouă ni se pare că nu Poate fi acuzat de mo Dar nu ni se pare când susținem ca suntem departe de ceea ce ar trebui sa fie. Și daca la noi se lucreaza așa de nepriceput la temelia pacii, ce spirit trebue să domnească in școala germană sau maghiară. Nu vi se pare atunci că înăuntrul r fC,ai HU1 •Stateur ° Pean înconjurat TM cuJ 1 chinezești se completează cu sistem contra înfrățirii popoarelor tocmai pe calea pe care ar reactiva? Se propage Pacea cons- Pentru creearea unei noi atmosin legătură și pe lângă Societatea Națiunilor, funcționează o Comisiune pentru cooperația intelectuală a națiunilor. Prezidată sau animată de personalități ca Bergson, Lorentz, Einstein, Painlévé, M-me Curie, ea a început să desvolte colaborarea popoarelor în toate domeniile spiritului pentru a asigura înțelegerea internațională în vederea salvgardării păcii. Deviza ei pusă din fruntea fiecărei dări de seamă anuale, ar trebui săpată in fiecare suflet: „Une société des nations suppose une société des esprits“. Dăm aici câteva din realizările acestei cooperări, care poate vor avea darul să dea unele sugestii profesorilor noștri unul rând celor de istorie și nu prnschimburi universitare, centre pedagogice, colaborare în materie de școală, revizuirea manualelor didactice, contribuțiuni numeroase la marea problemă a documentărilor, difuzarea în învățământul de toate gradele a noțiunei de interdependență a popoarelor și de necesitatea colaborării intelectuale, învățământul istoriei naționale în raporturile sale cu istoria altor țări, etc. ((Yannée 1932 de la Coopération intellectuelle d. 91). In „Bulletin de la Section d Information et de Documentation No. 18 din Martie 1928 găsim această utilă precizare care face imposibil orice echivoc: „O mentalitate națională este produsul sutelor și miilor de ani de tradițiune și de istorie. E fructul solului, climatului, al limbei, al vieții sociale și individuale. Or, Societatea Națiunilor tinde nu numai de a înțelege și de a defini, dar și de a concilia aceste mentalități... de a apropria fără a fuziona, de a armoniza.... Insă pentru a ajunge aci, ne trebue nouă și oricărui stat, care vrea să contribue efectiv la opera sfântă, altă concepție și alte manuale in educația națională. Obiectivitatea nu trebue să închidă ochii in fața sentimentului cu atât mai mult când acesta se dovedește deviat. Ne trebue o bază umanitară pentru sentimentul național. Crescut din sentimentul de familie, să înlăture din el orice exclusivism sectar, căci imperativul modern al națiunilor colaborarea nu antagonismele. Conform unei solide educații familiare,educația oficială va da viață legei morale din om, nu principiului ancestral de dezagregare. Căci dacă nu mentalitatea unui anumit tineret forța primează și dacă sentimentul reconfortant de pace pare a ne fi părăsit odată cu figura profesorului umanitar și idealist, aceasta se datorește și spiritului vrăjmaș al istoriei actuale. Prof. Nicolae LaLu . DISCUȚIINTINĂ MORALA ISTORIEI de NICOLAE LALU Profesor «• ADEVERII fe. PALATUL DE JUSTIȚIE FRAUDELE DE LA ADMINISTRAȚIA FINANCIARA DIN ALBASTRU Sofronie Cosma casierul administrației financiare a sectorului III Albastru fusese mutat încă din anul trecut. După câteva luni s'a putut constata in gestiunea sa o lipsă de 60.000 lei. Siguranța a operat o deschriere la domiciliul lui Sofronie Cosma din comuna Băneasa. Defraudatorul simțind că a venit poliția și-a tras un glonte de revolver in cap. Făcându-se o percheziție s-a găsit un pic mare galben, închis și sigilat cu ceară roșie adresat primului procuror al trib Ilfov. In plin se afla un memoriu scris pe 16 pagini, în care Cosma a dat pe față o serie de nereguli ce se practicau la administrația financiară, indicând numele de funcționari și în special pe șeful contabilității administrații din sectorul albastru anume Frederick Breada. Făcându-se investigații si a stabilit o lipsă din causa administrației financiare de 3.075.000 lei in bonuri de impozite. S-a mai putut constata că sustragerea a fost făcută de către însuși șeful contabilității Frederich Breada. Bonurile de impozit au fost date inginerului Virgil Pascu din str. Benitto Mussolini No. 51 care le-a vândut pe piață pentru 900.000 lei. Se fac cercetări spre a se clarifică lucrurile. Atât inginerul Pascu cât și Breaza au fost trimiși la poliție spre a fi deținuți. . Starea lui Sofronie Cosma este gravă. FISCUL ȘI CONTRACTELE DE ÎNCHIRIERE Organele fiscului au găsit că acordarea locuinței gratuite de către întreprinderile industriale și comerciale funcționarilor și lucrătorilor constitue un contrac de închiriere, deci trebue să se plătească taxele pentru fisc. Una dintre întreprinderi a făcut apel care a fost admis de către tribunalul Ilfov secția I-a. JUDECĂTORIA CLUJ URBANA, Secția c. f. Nr. 6724—1935 c. f. Citațiune prin publicație Judecătoria Cluj urbană, secția c. f. aduce la cunoștința generală, că în cauza de conversiune a debitorilor Văd. lui Fikker Ludovic născută Stotz Maria soția lui Teodor Mâlnăsy, născ. Fikker Ana, a fost căsătorită cu Dr. Andrei Molnár, — Fikker Maria, Fikker Iosif, soția lui Retezar Menyhárt născ. Fikker Margareta dom. in Cluj str. Elisabeta No. 13, creditorii noui ai numiților Oficiul de vânzare de Hârte produsă în țară s. a. Brașov și Fabrica de Hârtie Zărnești s. a. Brașov, au cerut încuviințarea intabulării dreptului de ipotecă, bazată pe art. 27 din legea pentru lichidarea datoriilor agricole și urbane asupra imobilului debitorilor înscris in prot. c. f. a comunei Cluj cu Nr. 6090, Nr. de ord. A+2 Nr. top. 4698. In această cauză, pentru ascultarea tuturor interesaților fixează termen pe ziua de 15 Iulie 1935 ora 11, la care citează pe toți cei interesați, invitându-i să se înfățișeze în localul instanței în Cluj, calea Regele Carol I Nr. 2 parter, camera Nr. 65, Cluj, la 15 Iunie 1935. ss. Dr. VASILE FARCAȘ judecător Pentru conformitate. Indescifrabil. Prin RUSIA SOVIETICA LUMEA TURISTICA DOUĂ ITINERARII: 1) LENINGRAD MOSCOVA KIEV Plecarea la 5 August prin Polonia, întoarcerea la 20 August 2) LENINGRAD MOSCOVA KIEV ODESA și CRIMEIA (la Iași Sevastopol) Plecarea la 5 August. Întoarcerea la 25 August Conducerea : Octavian Moșescu fost deputat Locurile fiind strict limitate, rugăm persoanele cari doresc să ia parte să se înscrie din vreme. Informațiuni și înscrieri la Oficiul de turism al revistei „Lumea Turistică“ din str. C. M11179 Tel. 4.10.01 Pagina 3-a Procesul organizației de spionaj Ziua a lll-a.-Mărturisirile St. Antonescu.-Legăturile cu Paula Vasilescu Ședința de o zi, ocupată in întregime de mărturisirile St. Antonescu, a ținut într’o continuă încordare, atenția juriului, apărării și publicului din sală. Ofițerul, într’o continuă agitație, nu-și mai găsește locul în boxă, se plimbă de colo până colo, gesticulează, își face apărarea, cu lux de amănunte. Nu-i scapă nimic. Din când în când, revine asupra câte unei chestiuni scăpate din vedere, își întrerupe firul destăinuirilor, pentru ca apoi s-o ia dela început. Ceilalți acuzați din boxă in deosebi cei vizați de destăinuirile ce le face, aruncă priviri dușmănoase lui Antonescu. Sala plină până la refuz, arată interesul pe care opinia publică îl acordă procesului. Numărul cucoanelor, dublat, azi, e justificat. Lt. Antonescu se ocupă și de latura sentimentală a afacerii. DESCHIDEREA ȘEDINȚEI După deschiderea ședinței se continuă interogarea lt. Antonescu. Mai calm, decât eri, inculpatul susține că mutarea sa la Rădăuți nu s-a făcut sub presiunea spionilor. Mutat în această garnizoană, acuzatul susține că nu a avut nici un contact cu spionii, timp de câteva luni. La un moment dat a venit la Rădăuți, Agh von Gheza, care l-a vizitat acasă, propunându-i o afacere de trafic de valută între Giurgiu și Cernăuți. Puțin mai târziu, Agh von Gheza, i-a cerut o serie de relațiuni cu caracter militar. A trecut apoi un timp, fără să se mai vadă cu Aghton Gheza. In Martie 1934, a primit o scrisoare din partea acestuia, prin care i se impunea să achite o poliță de 6 mii, căci în caz contrar va fi reclamat comandantului de unitate. SISTEMELE DE CONSTRÂNGERE ALE SPIONILOR îngroparea clandestină a copilului meu și neputința de a achita polița, constituia pentru Agrton Gheza două arme puternice, două sisteme de constrângere asupra mea, pe care el le-a utilizat cu multă abilitate, spune lt. Antonescu. Până la 22 iunie 1934, data plecării Paulei Vasilescu la Giurgiu, nu am mai avut nici un contact cu spionii. Vin la Giurgiu, de Sft. Petru și Pavel, pentru onomastica Paulei. Aci, l-am întâlnit pe Aghton Gheza într’un local de consumație. Spionul îmi cere date militare. Informații asupra unităților de infanterie, mijloacelor de mobilizare și armamentului. Mi-a cerut și relațiuni în privința efectivului și operațiunilor unei divizii de cavalerie. In inconștiența mea, am crezut că legea nu pedepsește pe acel ce dă date false. Constrâns moralmente și șantajat de el, i-am dat date false. Am avut nesăbuita idee de a crede că intrând în planurile lor criminale, pot face un serviciu țării mele. La 8 August, același an, am a doua întâlnire cu Aghton Gheza la Giurgiu. Acesta mi-a dat o adresă din Budapesta, spunându-mi totodată că mai târziu, voiu primi o scrisoare de la această adresă, prin care mi vor da o serie de instrucțiuni, asusepra celor ce aveam de făcut în viitor. PRIETENIA CU ARISTIȚA OPRIȘȘAN La 15 August, mă duc din nou la Girgiu. Pe drum, fac cunoștință cu Ristița Oprișan, care venea de la Focșani. La Giurgiu avea un frate. In scurt timp am devenit prieteni A Am făcut un voiaj împreună la Rădăuți, unde am găsit prima scrisoare de la Budapesta, cu instrucțiuni. Scrisoarea era bătută la mașină, în românește, dar într'o limbă stricată. Semnătura de „Wilhelm“ prezenta caractere gotice. Cu această scrisoare mă duc la Agh von Gheza, care între timp primise o scrisoare identică prin care mi se cereau o serie de informațiuni militare. Aceiași scrisoare, cuprindea, spre surprinderea mea și un tablou de efective militare. După o suspendare a ședinței lt. Antonescu iși continuă spovedania. MATERIALUL PREZENTAT LUI AGH VON GHEZA Arată cum a confecționat scrisorile cu date informative, întrucât nu știa să scrie la mașină, a făcut apel la Aristița Oprișan, rugând-o să-i transcrie unele note. Fără să-și dea seama de importanța acestor lucrări, Aristița Oprișan le-a transcris la mașină. Am prezentat apoi materialul lui Agh, cerându-i în schimb suma de 10 mii lei. A refuzat însă să-mi dea bani, pe motivul că nu avea aprobarea. A adăugat că numai Golopentza poate aproba. Agh mi-a adus apoi 6 mii lei, într'o convorbire avută cu Agh la hotel „Union“, acesta mi-a identificat numele membrilor organizației de spionaj, în persoana lui Francisc Putnic și Alexandru Manu. Mai departe, lt. Antonescu, susține că materialul informativ furnizat organizației, nu corespundea realității. Acest material consta în diverse date culese din manualele vechi, de instrucție și tactică militară. Inculpatul susține că avea intenția să denunțe intreaga organizație autorităților, din momentul ce i-ar fi identificat pe toți membrii ei. ȘEDINȚA SECRETĂ SI. Antonescu trece apoi la chestiunea materialului informativ predat lui Agh Gheza, întrucât relațiunile ce urmează a le da privesc apărarea națională, acuzatul solicită ședință secretă. Reprezentantul acuzarili socotind deasemeni, că relațiunile inculpatului au caracter secret, cere declararea ședinței secrete. Președintele admite ținerea ședinței secrete, rugând publicul să evacueze sala. După trecere de zece minute, ședința redevine publică. D. căp. Atanasiu, comisar regal cere a se interveni la Marele Stat Major, pentru a se controla dacă într’adevăr, afirmațiile, lt. Antonescu, in privința informațiilor date lui Aghton Gheza, corespund sau nu realității. INFORMAȚIUNI ASUPRA MANEVRELOR REGALE St. Antonescu spune, mai departe, că i s-au cerut informații asupra modului în care au decurs manevrele regale și asupra trupelor ce au luat parte la teme. A copiat din ziare tabloul de trupe ce au participat la manevră, după ordinea in care au defilat. In acest timp Paula Vasilescu a primit la Giurgiu mai multe scrisori anonime, prin care era informată asupra vieții pe care o ducea la Rădăuți Antonescu. • In urma acestei scrisori, Paula Vasilescu l-a amenințat cu reclamația la comandantul batalionului. RELAȚIILE CU PAULA VASILESCU Antonescu vorbește apoi de relațiile sale cu Paula Vasilescu. La un moment dat, mama acesteia, il amenință cu plângerea la comandantul batalionului din Rădăuți. Arată Împrejurările in care a intrat Paula Vasilescu, in posesiunea notelor cu informațiuni militare. Aceste note, aruncate de Antonescu, intr’un lighean al au fost găsite de Paula Javaboului, Vasilescu, uscate cu fierul de călcat și predate apoi autorităților militare. In urmă lt. Antonescu a fost arestat. Din închisoare, a scris totuși Paulei Vasilescu, care il denunțase, rugând-o să-i scrie la poste restante. Intr’adevăr, scrisorile de la Paula Vasilescu n’au întârziat să sosească. Fata, ii scria lui Antonescu, că regretă ar fi denunțat, că a făcut această faptă necugetată, într’un moment de furie, vrând să se răzbune astfel pentru că o înșelase cu Ritta Oprișan. Incheindu-și interogatoriul, lt. Antonescu, face apel la spiritul de dreptate al juriului, rugând să se țină seamă de fapte, așa cum le-a narat in expunerea sa. D. av. Paul Iliescu apărătorul Rittei Oprișan roagă pe inculpat să spună de ce in scrisoarea ticluită pe pânza cămășii o îndemna pe Paula Vasilescu să o acuze pe Aristița Oprișan. D. col. Cristescu, președinte, spune că ofițerul va vorbi la timp și despre această chestiune. «• La ora, 1 ședința se suspendă pană azi la ora 9.30 dimineața, întrucât azi, e sărbătoare legală,, dezbaterile vor fi din nou suspendate până Luni la ora 8 jumătate. D. SÂND. m I —■ n — * INCULPATUL ST. ANTONESCU ION așa cum se arată în ordonanța definitivă. SPIONUL DISPĂRUT AGH VON GHEZA CRONICA EVENIMENTELOR EXTERNE BUCUREȘTI. 29 Iunie PACTUL AERIAN Se vorbește foarte insistent in presa occidentală despre apropierea momentului când chestiunea pactului aerian va fi de cea mai mare actualitate. Din motive electorale, guvernul englez face tot posibilul să aibă în bilanțul său activ rezolvarea securității aeriene pentru Marea Britanie. Se știe că opinia publică londoneză în special, este foarte emoționată de perspectivele unui atac aviatic. „Petit Parisien" ocupându-se de pactul aerian, crede că el va fi încheiat foarte curând, iar ca formă diplomatică va fi o întărire a tratatului de la Locarno. La Londra, se crede că Foreign Office va începe tratative pe cale diplomatică pentru realizarea pactului aerian cu guvernele interesante și în primul rând cu guvernul francez. Nu se va neglija insă faptul că existența pactului aerian este legată in mod strâns de pactul dunărean si de problema armamentului terestru, care preocupă atât de serios guvernul francez. ÎNTREVEDEREA DE LA ROMIA Agenția diplomatică „Ager“ transmite o telegramă, prin care confirmă că schimbul de vederi dintre d-nii Mussolini și Eden asupra chestiunii abisiniene „nu a făcut să apară elementele concrete ale unui acord“. „Anglia n'a făcut concesiuni decât din punct de vedere economic, câtă vreme revendicările italiene sunt înainte de toate de natură politică. Italia nu va fi satisfăcută decât în momentul când i se va recunoaște o poziție privilegiată in Africa Orientală, cu alte cuvinte când își va asigura securitatea pozițiilor sale, cât și libera sa expansiune colonială. Se crede aici că în cazul când statutul abisinian nu va fi revizuit în sensul revendicărilor italiene, d. Mussolini nu va ezita să înceapă operațiunile înainte de 1 Septembrie. Primul obiectiv al acestor operațiuni va fi un obiectiv pur militar și anume cucerirea provinciilor din apropierea Eritreei și Somaliei, care au fost supuse dominației împăratului abisinain nu tocmai de mult. Forțele italiene s'ar mărgini prin urmare, in așteptarea desvoltării ulteriore a evenimentelor, la organizarea solidă a posturilor de frontieră prin lărgirea cuprinsului teritoriilor ocupate acum de ele". MINISTERUL JUSTIȚIEI Direcțiunea judiciară D. Iancu Șmilovici, născut la 18 Mai 1906 în comuna Drăgușeni, jud. Vaslui, domiciliat în București, str. Labirint No. 57, a făcut cerere acestui minister de a fi autorizat să schimbe numele său patronimic de Șmilovici în acela de Jean Sepeanu, spre a se numi Iancu Jean-Sepeanu. Ministerul publică aceasta, conform art. 9 din legea asupra numelui, spre știința acelora cari ar vor să facă opozițiune în termenul prevăzut de aliniatul II al zisului articol. Citiți REALITATEA ILUSTRATĂ Discuția a început după masă, la o țigare și o cafea, întâi în glumă și apoi în serios. Băiatul meu Marcel, care are 15 ani și după examene cu mari spaime a trecut în clasa 6-a liceală — întrecând astfel cu un an cultura tatălui său care are numai 5 — s’a indignat de intenția gravă a guvernului și profesorilor supremi de a limita numărul studenților, încercările mele de a susține guvernul — ceea ce mi se întâmplă foarte rar — nu l-au putut convinge. Marcel nu înțelegea cum vor putea fi aleși tinerii merituoși spre a li se îngădui înscrierea la universitate... — Prin examene!... am ripostat, făcându-mă că uit manevrele oculte care au loc înainte și după examene pentru rectificarea notelor și meritelor. Marcel e de părere că examenele nu dovedesc nimic — și se exprimă categoric, având o amănunțită si îndelungată practică a examenelor. Punctul lui de vedere merita o cercetare atentă, tocmai pentru că vorbește ca un tehnician și nu ține seama decât de legile examinării, și presupune (ceea ce e eronat, desigur) că ele s’ar aplica riguros, conștiincios. Oricare ar fi intenția guvernului — bună sau rea — pentru adoptarea procedurii examenelor ar fi trebuit să obție în primul rând nu avizul profesorilor (interesați la cât mai multe examene și deci lipsiți de obiectivitate) ci al lui Marcel și al camarazilor care vor avea de suportat procedura. Dar timpul nu e încă pierdut, înainte de a purcede la aplicarea unei măsuri definitive, guvernul mai poate sta încă de vorbă cu copiii, de al căror destin și viitor presupunem că se interesează. Iată argumentarea lui Marcel, prin care voește să anuleze procedura examenelor: — întâi, la examen răspund bine nu cei mai înzestrați elevi, ci acei care au avut un profesor mai priceput cu mijloace mai bune. La matematici aproape toată clasa mea a luat în examen nota 10, pentru că profesorul nostru nu „explică“ lecția la catedră, ci o face cu toată clasa deodată, repetând-o și lucrând-o mai cu seamă cu acei elevi care înțeleg mai greu. Când s’a încheiat ora, toți elevii cunosc lecția și rezolvă problema. Tu la matematici ai rămas totdeauna corigent, nu? (Exact!). Pe urmă... cine poate ține minte, după 10 luni, proprietățile chimice și fizice ale sărurilor de argint, bunăoară, când nu ni s’au arătat niciodată?... Când în laborator n’am făcut nicio experiență—sau a făcut-o numai profesorul, la o distanță de o sută de metri?... La chimie, toată clasa are nota 5 și ar merita 3. Al doilea, în examen elevul e întrebat la materiile de memorie, din toată cartea. La istorie cunosc bine, să zicem 300 de pagini din 380. Dacă la teză îmi dă un subiect din cele 80 de pagini pe care le-am uitat, risc să fiu eliminat dela examenul oral sau chiar fiind admis, să cad. Al treilea, de frică unii copii uită tot. Mai cu seamă fetele. O domnișoară care știe nemțește de-acasă a luat nota zero la teză pentru că de frică uitase formele neregulate ale verbului sehen — și profesoara le dăduse tocmai acest verb! Al patrulea, sunt unii profesori care nu pot suferi pe unii elevi sau li se pare că acei elevi trebue pedepsiți la examene. Elevii n’au învățat bine tot anul, dar au învățat în ultimele două luni, când n’au mai fost ascultați. Profesorul a rămas cu credința că acei elevi trebue să cadă. Și au căzut!... Sau la unele examene vin alți profesori decât cei care au predat materia... Știi ce încurcături se nasc de-aci?... In asemenea împrejurări pătimesc însă nu profesorii, ci tot elevii. Un elev poate cădea atunci pentru că nu a știut numele sultanului care a cucerit Constantinopolul—nume foarte important — pe când profesorul lui de curs ținuse mai mult la ani 1453, pe care elevul îl știa! La care, ca un tată grijuliu să apăr ordinea în stat și prestigiul școlii, am ripostat. — Toate aceste imperfecții sunt fatale, Marcel, pentru că nimic nu e perfect pe lumea asta. De aceia, mi se pare, că Dumnezeu, ca o compensație, a lăsat și elevilor câteva mijloace de apărare, printre care trebue să punem mai cu seamă copiatul. Se copiază la toate școlile, în toate clasele — de când există învățământ public și examene . — Ai copiat și tu?... întreabă Marcel cu o sclipire de haz în ochi. — Da. Am copiat. Tu n’ai copiat? (Marcel tace, apoi râde). Vreau să spun, n’a copiat uneori toată clasa? Noi copiam numai la materiile grele, adică la profesorii care nu se prea ocupau. Nu știu cum copiați voi..., dar noi copiam admirabil. Puneam cartea pe genunchi sau pe bancă și-i trăgeam o teză de meritam 10! Luam de obicei 5, pentru că profesorul vedea că mai toți copiaserăm. O singură dată n’am putut copia. La examenul de capacitate,Citiți continuarea în pagina IV-ftI Arta de a fi tată EXAMENE de F. ADERCA