Adevěrul, august 1935 (Anul 49, nr. 15807-15833)
1935-08-01 / nr. 15807
ANUL 4a—No. 15.807 a paginii Jos 1 August 1935 ABONAMENTE alu lex pe o flux. , 200 lei pe 3 luni * 750 lei pe un an AI* V. BELLLIMAN FONDATORI ! CONST. MILLE In sträinätate dublu 3 LEI BIROURILE: Bucuresti, Str. Const. Mille (sanndar) Mo. 5—7—9 TELEFOANE: Centrala: 3-84-30. Provincia: 3-84-31. Sträinätatea: 3-84-33. Din învàtàturile „minunii“ de la Maglavit : Oricine — pentru a avea izbândà *— trebue sä creadä in spusele sale. MORTI NEGRI, MORTI ALBI Telegramele de ieri, venite din Londra, aduc stiri dintre cele mai alarmante. Dupa una din ele, publicata de ziarul „Times” si pornita din Adis Abeba, adica, din capitala Abisiniei, o ciocnire s’ar fi produs pe teritoriul abisinian. Aceasta ciocnire, daca amanuntele date de corespondentul lui „Times” sunt exacte, a fost de o gravitate mult mai mare decât ciocnirile de frontierä, aproape obicinuite, din imensitäfile pustii, cam ar fi câmpul de räzboi african. Cäci ar fi cäzut patruzeci de italieni si douäzeci de abisinieni. Chiar daca cifrele acestea ar fi inverse, ele pot avea cele mai grave consecinte. Chiar de ar fi numai partial adevarate, ele ar putea furniza d-lui Mussolini motivul de a dezläntui razboiul, despre care astazi nu se stie macar, daca ar putea fi localizat si daca flacarile lui, nu ar incinge, in ultima Unie, continente. Suntem in ajunul intrunirei Consilului Ligei Natiunilor. Stim cä sunt si la noi oameni, cari cred cä e bine sä-si batä joc de aceastä institutiune, päräsitä si sabotatä pänä azi, numai de regimurile dictatoriale. Primejdia cu care acestea ar renunta acum pacea lumei, va dovedi poate marelor democrata ca au gresit când au tolerat instalarea lor si au crezut ca prin proceduri amicale si prin concesiuni, le vor putea abate de la tinta spre care toata logica, toata ratiunea existentei lor, le impinge. Dar despre aceasta nu e acum vremea de vorbit. Este chiar posibil ca numai atingerea acestei tinte, ar putea pune capat actiunilor anarhice, care ar renunta sa otraveasca definitiv intreaga civilizatie. Dar ele un democrat care raerita acest nume, oricat ar dori prabusirea dictaturilor, nu poate dori ca aceasta sá se întâmple intr’o mare de sânge, care ar ineca deopotrivá pe vinovati si pe nevinovati. Despre pace ínsá, se poate spune, ceiace Clemenceau a spus despre revolutia francezá. Pacea este un bloc. Ea nu poate fi infrântá nici In pustiurile Africei, fárá ca sá ameninte toate continentele si in primul rând pe cel european. Ea nu poate fi refuzatá Abisiniei, fárá ca mâine sá fie refuzatá cine stie carui popor arta. In special statele mai mici, nu pot si nu trebuie sá admitá, înfrângerea pacei. Nu se poate admite ca Italia, fiindcá se crede si fiindcá este mai tare, sa atace Abisinia cu razboi. Aci nu e vorba de negrii si de albi. Caci induratul acestei formule, care azi, in stadiul in care a ajuns morala internationala, nu mai poate fi invocata, se ascund interese materiale foarte precise si ambitii politice putin justificate. Ci atunci, daca se admite azi Italie! sä atace Abisinia, cu ce argumente s’ar putea respinge mâine, agresiunea unei mari puteri europene contra unui stat mai mic? Italia are nevoie de expansiune. Exista o cale a penetratiunei pacifice, acolo und© se poate si chiar acolo, cu rabdare si cu respectarea tuturor drepturilor. Altfel cum s’ar putea refuza mâine Germaniei ca sä puie in practica faimosul Drang nach Osten, sub acelas pretext, de altfel cu anticipatie invocat, in aceias literaturä care variazä in toate felurile, tema: Volk ohne RaumNK popor färä spatiu? ! S?. Pacifismul nu mai e la iOadä? Asta ar fi sä spunem cä omenirea nu mai e la modä. Dar in Anglia tot acum douäsprezece milioara^e, oameni pentru pace. Franta «¡¡¡¿ej pentru ea jertfe dureroase. Iar un America, tineretul universitär — da, tineretul universitär — manifesteazä pe sträzile oraselor contra räzboiului, purtând pancarte, pe cari e scris: „Viata e si asa destul de scurtä”. Când aud vorbindu-se de faptul cä Italia are dreptul sä facä räzboiul, fiindcä e reprezentanta culturei si a civilizatiei, fatä de barbaria neagrä, — mä intreb: oare cei cari se imbatä astfel, am zice cu dragä, dacä nu ar fi vorba de sänge, nu cunosc vorba lui Moltke, cä räzboiul ar fi un lucru foarte agreabil, dacä, atunci când tragi tu cu pusca, nu ar trage si ceilalfi. Päcat e si de fiecare negru care ar muri ucis de un alb, de un semen al lui. Dar cei cari gândesc altfel, cum nu se gândesc la albii cari vor lǎsa oasele lor, tineretea lor, pe nisipul fierbinte al pustiurilor africane? Ciocnirea despre care relateaza „Times” de un mic avant-gust amar, un aperitiv, de ceiace ar putea fi razboiul acesta abisinian. D. Mussolini însusi a declarat unui ziarist strein, cä-si dä seama de toate dificultätile sale. De aceia trebuie sperat cä in ultimul moment, ducele va da înapoi dela ultima consecinta a politicei sale. Cä, la Geneva, se va putea exercita acea presiune moralä, care, nu sä-l si- leascä, dar sä-i îngâduie a da înapoi. Nici nu a început incä räzboiul si sunt morti si räniti si grav bolnavi. Nici n’a început räzboiul si el costä un miliard de lire, pe un stat ale cärui finante sunt si asa obérât©. Pacea trebuie sä biruie. B. Bràniÿteanu NOTE O explozie la o fabricâ italiana de munitiuni. ' Asta au fâcut-o într’adins italienii — ca sâ bage spaima in Abisinia... DE ce fac atâtea delicte crediticiose? Fiindcâ biblia se ocupâ numai de nelegiuiri vechi („sa nu furi” si ,,sâ nu ucizi”) si nu spune nici un cuvânt despre transfer... * IN Buzâu s’a hotârât stârpirea concubinajului. Inceputul s’a fâcut in comuna Broasca. Sâ nu fie de râu augur! „PIAtA de alimente din Iasi,— spun telegramele, — a fost mistuitâ de flâcâri”. Era si fatal, ca o piatâ de alimente sâ fie mistuitâ... CALUGARITE germane au fost condamnate pentru trafic cu devize. Vasilescu ar fi exclamat: — Dacâ nici maicele nu-s usi de bisericâ... $ Glose politice UN GEST CIVILIZAT La intrunirea radical-táránista dela Drágo$ani, — d. Gr. Iunian combate mi?carea d-lui Vaida pe deoparte si, pe de alta, miscarea d-lor Goga-Cuza. „Daca am scoate pe straini din tara, nu castigám nimic, — a spus oratorul, — nu ne imbogatim cu nimic. Sa facem mai bine o política de apropiere a elementului strain”. Argumentele in aceasta chestie sunt, bine inteles, fara replie. Atat numai: agitatorii de dreapta nu cauta o discutie logica, imposibil de suportat. Ei se multumesc cu atatarea instinctelor. Dealtfel, acest soiu de politiciani nu-s niciodata convinsi de adevarul spuselor lor. Totul se reduce la o agitatie in vederea popularitatii. Iar omul politic care — la licitatia patriotarda — refuza sa intre in joc... se situiaza, prin gestu-i civilizat, printre seriosii conducatori de popoare. ZIARUL, — FACTOR CULTURAL Directia C. F. R. a luat o serie de masuri relative la expedierea ziarelor pe reteaua drumului de fier. Spiritul acestor masuri nu-i favorabil ziarelor. Oficialitatea n’avea totdeauna aceiasi atitudine fata de presa. Astfel, posta — inainte de 1907 — daduse dispozitia ca oficiile telegrafo-postale din tara sa se ocupe si cu vânzarea gazetelor la sate. Ziarul era considerat ca un mijloc de cultivare a masselor, — iar autoritatile luau msuri pentru facilitarea raspândirii lui ín popor. Dispozitia a fost ridicata ín 1907, din pricina rascoalelor — si nouii directori ai postelor n’au mai repetat-o. Ziarele sunt la noi aproape unicul mijloc de cultura populara. iar situatia dinainte de 1907 — mult schimbata astazi In alte privinti — a ramas, din punct de vedere cultural, aproape aceiasi. Statul are tot interesul ca presa serioasá sá patrundá la sate. Deaceia ne-am astepta ca autoritátile sá ia másuri pentru ráspandirea ziarelor, nu pentru impiedecarea ráspándirii lor. Cum poate fi privitá ínsá circulara cáilor ferate, care obligá pe depozitar — ín caz de íntarziere a unui colet — sá dea o declaratie scrisa, cuprinzand renuntarea la orice pretentie? In caz de refuz, coletul nu este predat destinatarului. Ar trebui ca oficialitatile, dandu-si seama de rolul presei in educarea culturala si civica a poporului, sa procedeze in ait mod fata de gazete — care in fond slujesc interesul colectiv. Interim Mica Intelegere, pactul dunarean ^ si problema Habsburgiior 'n UL ,. Xi : Ajfrs^ta! Ia timp ca in întrevederile' ^portante dela Sinaia s’a [uwiai iSLirschimb de vederi foarte aftjâmptft între principele regent »•'Mgoslaviei si d. Titulescu si în prezenta suveranului nostru — care a fost în toate de acord cu ministrul de externe — asupra problemei restaurarii Habsburgilor. Presa oficioasä ad-lui Benes, ministrul de externe al Cehoslovaciei, a tinut sä sublinieze chiar de a doua zi, cä este perfect de acord cu România si Iugoslavia. Bineînteles in sensul cä orice încercare de restaurare a Habsburgilor la Viena ar atrage dupä sine declansarea imediatä a tuturor mäsurilor coercitive, asupra cärora cei trei aliafi au stabilit un acord precis,, încä în conferinta de la Liubliana. Acum primul ministru al Iugoslaviei, d. Stoiadinovici, care define si portofoliul ministerului de externe, a vorbit Sâmbätä în Senatul din Belgrad. Pentru ca sä risipeascä orice îndoialâ asupra acordului desavârsit, care existâ între statele Micii Intelegeri fatâ de problema Habsburgilor, d. Stoiadinovici s'a folosit de acest prilej spre a lamuri în modul cel mai categoric punctul de vedere al Iugoslaviei. A precizat cä restaurarea Habsburgilor „este o problema internationala, la care Iugoslavia este interesata în cel mai inalt grad, iar acest interes determina guvernul din Belgrad sä fie absolut si hotârît potrivnic restaurara“. Si a mai adäugat cä Iugoslavia are si pästreazä în aceastä chestiune exact acelas punct de vedere ca si „credinciosii amici si aliati, Cehoslovacia si România“. Iar pentru opinia publicä din Iugoslavia, a tinut sa adauge cä „mai multe din marile puteri europene sunt de aceiasi putere si cä, prin urmare, Iugoslavia poate astepta in Uniste desfâsurarea evenimentelor“. In fruntea acestor prieteni mari se gäseste färä îndoialä Franta si Anglia. Anglia si-a precizat punctul de vedere prin acordul cu Franta si prin hotârîrile dela Stresa. Iar Sir Samuel Hoare a tinut acum trei säptämäni sä reaminteascä cabinetelor si opiniei publice europene, cä Anglia nu s’a abätut dela acel punct de vedere. In ce priveste Franta si atitudinea ei pentru pästrarea cu orice pret a independentei austriace, putem sä ne întoarcem chiar cu mai bine o sutâ de ani în urmä. La 5 Decembrie 1805 trei zile dupä lupta dela Austerlitz, genialul Talleyrand îi scria lui Napoleon cel Mare: „Majestatea voasträ poate sä sfârâme acum Austria sau sä o ridice. Odatä sfärimatä insä, nu va mai fi nici chiar in puterea Majestatii voastre de a aduna cioburile râspdndite si de a reface Austria intr’o singurâ massa. Iar existenta acestei masse este necesarâ. Ea este indispensabilâ fericirii viitoare a natiunilor civilzate. Austra este un binevard suficient si necesar impotriva barbariei". . „ Franta se poate mândri deci ca nu face astazi altceva, decât sä aplice principii de politicä internajionala, pe cari le-a formulat încâ la 1805 cel mai mare diplomat al tuturor vremurilor. Actualizarea de câtre guvernul din Viena a problemei Habsburgilor, a pus un chip logic din nou în discutie si proectul pactului dunârean. Agenda „Reuter“ a afirmat acum trei zile într'o lunga telegrafmä, ca Italia ar fi propus ca baza de negocieri un nou proect care difera în unele puncte de principale stabilite în protocolul franco-Italian de la Roma. Desî, din alte surse n’a fost confirmatâ încâ informatia agentiei oficiale engleze, se poate crede totusi în existenta negocierilor asupra pactului dunarean. Ministrul de externe al Angliei a accentuat în discursul sâu de acum trei sâptâmâni, câ guvernul din Londra doreste cu toatâ câldura sâ se realizeze pactul dunârean în acelas timp cu pactul oriental, semnarea acestor doua pacte fiind indestructibil legatâ de realizarea pactului de securitate aerianâ în occident. Ceea ce înseamnâ câ fârâ a-si lua noui obligatiuni, Anglia este doritoare sa participe la negocierile ce se urmeazâ si sâ contribue cu sfatul ei amical la solutionarea problemei în sensul stabilit de acordul franco-italian dela Roma. S’ar pârea astfel câ împrejurârile au creiat o atmosferâ prielnicâ pentru grâbirea discutiunilor asupra pactului dunârean. Franta, Anglia, Italia, Mica Intelegere, Intelegerea Balcanicâ, Rusia Sovietelor si pânâ chiar si Polonia, si au pronuntat în favoarea realizârii pactului dunârean. Iar punerea pe tapet în mod intempestiv a problemei Habsburgilor, a lamurit pentru toti cei interesati necesitatea ca realizarea acestui pact de asigurare a independentei austriace si de colaborare pasnica, si prieteneasca intre tarife din bazinul dunarean, cu eliminarea propagandelor tulburatoare, si pe baza garantarii practice sa fie grabita. Regretabil este numai faptul ca d. Mussolini a angajat Italia tocmai acum in aventura africana si a dat astfel in mod indirect moara la apa hitlerismului, ca sa pregateasca o noua ofensiva de Auschluss. In orice caz, Mica Intelegere si-a lamurit din timp punctul ei de vedere fata de problema Habsburgilor, oferind astfel Europei inca odata o serie intreaga de elemente precise pe baza carora sa se poata lucra in mod temeinic la realizarea unuia din panctele esentiale ale operei de stabilizare a pacii europene. Liviu P. Nasla NAZBATII AFUMATI Intrunire publica la Afumati- Credent ca oratorii trebue sä fi avut mare succes... . Kix AVIATIA D. Egor» Nasta, — fost comandant de escadrila de vânatoare, cavaler al ordinului Mihai Viteaz si Virtutea aeronautica de rasboi, — publica în „Adevĕrul” o serie de interesante articole asupra problemei aviatiei. D-sa este un pasionat iubitor al aviatiei, pe care a ilubti„si cu bravura in timp de räzboi si, în acelas timp, este un temeinic cunoscätor al problemelor variate si complexe, pe care le suscita o mai bunä organizare a aviatiei. Trebue sä märturisim cä realitätile, pe cari le desvälue d. Egon Nasta, sunt profund intristätoare. La serbarea aviatiei — spune d-sa — s’a fäcut o demonstratie de lansari de parasute, cari n’au functionat in proportie de 65 la sutä. Faptul este alarmant pentru oricine cunoaste rolul formidabil al parasutei in domeniul sborului. Un alt detaliu: insuficienta mecanicilor, cari trebue sä verifice aparatul inainte de pornire. Doi mecanici verifica, dupa spusele d-lui Egon Nasta, circa 10 avioane, ceia ce este materialmente imposibil. Explica tía oficialä e cunoscutá: lipsa fondurilor budgetäre. Dar d. Egon Nasta face si in aceastä privinta o afirmatie de Exceptional gravitate: „pagubele aduse numai de accidentele din acest an, intrec sumele necesare pentru angajarea de mecanici si cumpararea de parasute“. Si distinsul nostru colaborator se intreaba cu drept cuvant si cu justificata emotie: „Dar mortii? Dar femeile, mamele, copiii ramasi pe drumuri in nepasarea generala, pot fi pretuiti in bani?“ Sunt stari de lucruri, cari nu mai pot dainui. O indreptare se cuvine. E vorba nu numai de bani si de material — cum foarte bine spune d. Nasta, — e vorba de ceva mai mult, de vietile admirabililor no$tri aviatori, viefi pretioase, vieti cari trebue crutate cel putin acum, in timp de pace... T. L. Zeci de mii de oameni se perindá inaintea ciobanului de la Maglavit astfel cum sute de mii de francezi, vin la Lourdes sá vadá, sá audá §i sá infáptuiasca minunea credintei catolice. De sute ?i chiar mii de ani fáránimea invoca puterea lui Dumnezeu sá-i aline mizeria trupeascá si sufleteascá, mizeria socialá. II invoca tofi, dar nimánuia nu li s’a arátat vreodatá. Si acum vin cu tofi sá-1 vadá si sá-1 audá macar pe cel ce 1-a vazut pe Dumnezeu. ¡?i se repetá la Maglavit acela?i felemen de psichologie individuala de o parte (o halucinatie vizualá §i o iluzie vizualá) si de alta parte un fenomen de psychologie colectiva (elanul mistic al credintei in miracole), acelasi fenomen care acum 4000 de ani a avut loc pe muntele Sinai cand Moisi 1-a auzit pe Dumnezeu in mijlocul tunetelor ?i fulgerelor strigand’ „Sunt cine sunt‘‘. gi doar o atata deosebire, pe Sinai Moisi a avut o halucinatie auditiva iar pe campia Olteniei Petrache Lupu tine vizuala. Caci halucinatiile, ca si iluziile, pot proveni din tulburari in diferite simturi. Halucinatia presupune o viziune careia in afara nu-i corespunde nimic adequat. E o perceptie si senzatie provocata de o tulburare ín centri cerebrali centrali pe când ILUZIA e un proces psichologie anormal íntamplat la periferia nervilor. Iluzia e o senzatie careia li corespunde ceva real ín afara de o interpretare gresita dintr-o functionare anormala a simtului. Astfel cum s’a intamplat tot acum rotarului care zári in desenul fibrelor lemnului de pe toata imaginea Maicii Domnului. E iluzia eroului romanului d-lui Arghezi, care in ochii ei in privirea icoanei Maicii Domnului din manástire VEDE dar ochii ei privirea blonda a propriei lui mame. Halucinatii ?i iluzii la fel le-a avut Sfântul Pavel sub areita soarelui Palestinian, cum le-a avut Petre din Maglavit sub dogoarea torentelor de foc çi luminà orbitoare pe care le asvârlâ acum soarele pe câmpiile noastre, foc çi luminà care congestioneazâ creerii, nervii, simturile si mintile. Hippokrat Carnetul meu LA MAGLAVIT CHESTIA ZILEI REFLECTIE Multe fraude se mai descoperà, donule! Ehe, dar cele care raman nedescoperite... Expozitia internationala din Bruxelles si pavilionul României de CONSTANT IONESCU Coincidenta, fortuità, — dar agreabila — a unui congres profesional international în Capitala Belgiei, mi-a dat prilejul sà mà gàsesc în incinta expozitiei internationale în chiar ziua când suveranul belgian a vizitat pavilionul târii noastre. Intr’un grup de confrati stràini am vizitat în acea zi, pentru intâia datâ, acest pavilion national, un strop de cer albastru românesc pe plaiurile Brabantului. Màrturisesc cà m’am reîntors în acest colt al târii mele si in zilele urmàtoare, fericit sa pot aduce cu mine pe confratii din 18 barouri ale lumii — ale celor douà lumi, — spre a-i initia în tainele, în legendele sa, chiar în realizârile concrete, legate de numele României Mari. Ca o atentie delicatà, desigur, însâ nu fàrà un gând abia mârturisit, de oportunitate comerciala, belgienii au hotàrât, încâ de la deschiderea expozitiei, ca sedintele si lucràrile nenumaratelor congrese internationale anuntate pentru vara aceasta, sà se tinà în chiar incinta expozitiei, în somptuosul ,,palat al artelor antice”, cioplit din granit belgian, de o nuantà albastrà armonizatâ atât de intim cu reflexul azuriu al boltei ceresti. Aceasta a provocat o afluentà zilnicà, nu de simpli curiosi indolenti, ci de „domni” distinsi, doritori sà scruteze cât mai de aproape progresele umanitâtii contimporane, grade exemplificàrii tangibile unice desfàsurate sub ochii si sub simturile lor, pe câteva hectare de pâmant. Cu deosebire interesant, într’adevàr, acest climat inedit, care, în spatiul a câteva minute, poate purta spiritul si simturile unui intelectual, — din coloniile engleze antipodice, în fiordurile tàrilor septentrionale, din ambianta nord-americanà în culoarea localà a imperiului nippon: tara soarelui-ràsare! Am avut prilejul sà observ, astfel, pe cei mai blazati din grupul nostru colegial, càrora, în cedintele de lucru le admiram placiditatea scepticà: toti aràtau, în fata acestor imagini de o plasticà realitate, de un caleidoscopic dinamism, aceiasi convergente a unei curiozitàti avide sà înteieagà si sà admire totul. Peregrinàrile noastre s’au rotit mai mult în jurul pavilionului României care, desi construit tocmai în ultimul moment, prin initiativa personalà ?i — oarecum imperioasà — a suveranului Carol II, nemultumit de atâtea codiri ?i tàràgàniri specific nationale din partea „forurilor competente” — se prezintâ, totusi, în exceptionale conditii de reusità. Mâ gândesc, cu un gràunte de umor, la confidenta ce-mi fàcea, în tinerete, un venerat magistru al Fa-; .cultàtii din Paris: ,,voi, românii sunteti smecheri, învàtati putin, dar treceti totdeauna examenele!” Identitatea de situatiuni este, într’adevàr, izbitoare. Noi, cei initiali §tim cà pavilionul a fost improvizat pe fugâ, s’a dat rasol. Totu§i, cu mici rezerve, lucrarea apare ca ceva îndelung meditat, meticulos înfàptuit. Elogiile cele mai sincere abundâ,esite din gurile cele mai autorizate. Unul între o sutà, iatà, bunàoarà aprecierea criticului belgian Sander, Pierron (o ilustratie a natiei sale). „Pavilionul,—original edificiu— oferà nu numai o fizionomie râzàtoare si impresionantà din afarà, prin gratia geometricâ a formelor sale, — dar el se aflà scàldat, în interior, de o luminà caldà, difuzatà cu màestrie, în care s’au asezat opere vechi si moderne ale artistilor, meseriasilor si agricultorilor români, exemplare din acea minunatà artà a tàranilor, populatie simpaticà, al càrei instinct pentru frumos n’are, poate, egalul sau nicàieri. Un ansamblu din cele mai perfecte, atât de bogat în învàtàminte...” Sà-mi fie totusi îngâduit a aduce, peste aceastâ luminà scânteietoare, corectivul ei necesar: umbra, gemànà nedespârtitâ. Nu cu gândul de a subpretui sfortàrile d-lor Al. Tzigara-Samurcas. (Cititi continuarea în pagina VI-a) (Cititi continuarea in pagina II-a) Tema e arhicunoscuta. Intre tineri si bàtrâni au existat totdeauna diferente de rezonantà, de percepere, am spune parca, de climat. Din ce tari ale nordului descindeau unii, din care fierbinte geografie a sudului, veniau ceilalti? Peste asprimi de temperament, peste ciocniri de vointe statice si dinamice, stâruia totusi firul invizibil al unei comuniuni de gândire, al unui elan spre o culme a spiritului. In jurul unui Mallarmé vârstnic de pildâ, poetii ai tieti abia ceiti din adolescentâ se puteau strânge pentru desâvârsirea unui mestesug subtil. Omul matur si chiar bâtrân, aduce în realizarea operei de artâ, o devotiune care tânârului îi e necunoscutâ. Dacâ înfrigurarea de multe ori oarbâ dar nu mai putin fericitâ a tânârului nu mai face sâ vibreze mâna încârcatâ de ani, e totuçi o cunoastere, o experienta traita a artei, o senina si parca eterna descatusare de contemporaneitate care da glasului unui ganditor varstnic o pondere si un farmec in plus. Spre deosebire de materie, spiritul nu numai ca nu se uzeaza cu varsta ci se imbogateste si se ascute. De la o anumita limita de ani — in plina tinerete — campionul de tenis, de box sau de inot trebuie sa cedeze locul unei generatii mai tinere. Cu cat e mai fecunda, mai durabila hrana inteligentii? Iata-i pe Goethe, pe Anatole France, pe Pasteur, pe Gide, construind cea mai temeinica parte a unui edificiu spiritual al umanitátii la o varsta la care fostul campion de box — daca mai tráieste inca — isi contempla, fará sá-si recunoascá, fotografia unor succese in adevár pamantesti $i trecátoare. $i, in pofida observatiilor acestea la indemana ori cui, s’au gásit totdeauna tiñen cari sa ceará excluderea — chiar si déla indeletniciri de mare ascufime spiritualá — a bátranilor. Cine sá mai tie seama cá spiritul, ca o vioara canta mai bine cu cat e mai incercat, mai uzat? Cine sá-si mai aduca aminte ca sunt simturi, ca un váz sau un auz nou care ne sunt rezervate abia dela o varstá ínaintatá pe care tineretea nu poate incá sá o bánuie. Opozitia dintre tanar si batran n’a cunoscut niciodatá o violenta mai mare decat aceea din zilele noastre. Ne-a fost dat de pilda sa citim, printre dezideratele unui congres al studentilor In medicina tinut recent la Toulouse, pe acela de a exclude de la practicarea profesiunilor libere pe acei trecuti de limita unei anumite varste. (50 de ani, mi se pare). Adica tocmai atunci cand chirurgul, avocatul, inginerul vor fi dovedit o istetime, o putere de creatie mai mare, sa fie dati la o parte. Ce se va face insa cu experienta, cu pasiunea de munca, cu stiinta de zamislire a vietii, a acestora? Vor trece ele la cei cu fruntile nealbite inca, asa cum ai trece o hartie dintr’un saltar intr’altul? Traim fireste timpuri in care lupta pe planul economic-social, a luat o forma cu adevarat salbateca. Daca ínaintasii nostri puteau vorbi ín liniste despre eternul subiect, tineri ei bâtrâni, sau zâmbi cu o suavâ complicitate ,,ei, ce vrei, entuziasmul vârstei, n’am fost si noi la fel? va trece si asta“ acum nu mai e vorba de o diferentâ de conceptie, nu se mai discuta de „scoala veche“ sau „scoala noua“ (cine sa mai discute de stiintà, de arta?) ci de un loc de existenta, de o posibilà creare de noui posturi. A obtine astazi dreptul la o prestare de muncâ, de serviciu, constituie o favoare, o cinste ca un elogiu, ca o declaratie, poate mai greu de obtinut decât o decoratie. Munca n nu mai e niciodatâ socotitâ rusinoasâ (cum au socotit-o pe vremuri aristocratii sau artistii-boemi) ci dimpotrivâ o onoare. „Vin de la directorul general X, îmi povestea un tânâr sfios si optimist, mi-a spus câ am obtinut locul al zecelea — e un progres enorm — fusesem înainte al optsprezecelea — pe tabloul acelora cari ar putea fi numiti pe mâsura ivirii de posturi vacante“. Tânârul era fericit: în 2-3 ani va obfine un post. Dar pânâ atunci? Fireste, fatâ cu aceastâ înversunare a evenimentelor si a oamenilor, intransigenta, incomprehesiunea tânârului fatä de bâtrân si-ar putea gasi o justificare. Ci tot asa si trecerea de pe planul economic social pe acel al spiritului. Am voi totusi sä rostim cändva un elogiu larg, färä rezerve al bätränilor. Poate toatä tensiunea Europei de astäzi, cerul intunecat care ne amenintä sä fie datorat locului de frunte pe care 1-a obtinut in ultima decadä tineretul. Tänärul are o suficientä, o superficialitate, o incredere in sine de care bätranul de mult s’a desbärat. Tänärul poate fi deseori crud, autoritär färä reticente, färä ezitarea plinä de poezie a omului care — incercat— isi spune la rostirea unei sentinte, la pornirea pe un drum: „poate totusi mä insel“’. Autorul acestor ränduri e incä printre tineri. Deabia a trecut pragul a treizeci de ani. $i totusi iatä se incumetä sä-si intoarcä fata dela tineri, sä-si deschidä inima spre bäträni. Generozitatea, recunostinta, solicitudinea fatä de cel slab, sunt virtuti ale bätränetei. Ura, oricare ar fi ea, si desigur si cea de rasä, e o inventie a tinerilor. $i ura de bäträni si ura de tineri, tot de tineri sunt inventate. Dar „limita de värstä“ de care vorbea congresul de la Toulouse, cine sä o fixeze? Ne amintim o intämplare personalä care peste partea ei de humor ascunde toatä o INSEMNARI Elogiul bätrânetii de ILARIE VORONCA