Adevěrul, septembrie 1935 (Anul 49, nr. 15834-15859)
1935-09-01 / nr. 15834
FRONTUL ÎMPOTRIVA CURENTELOR DICTATORIALE Ce ne spune d. prof. Petre Andrei In continuarea anchetei noastre asupra necesităţii înjghebării unui front popular al tuturor forţelor politice sincer democratice, peste barierele de partid, împotriva curentelor dictatoriale, publicăm azi răspunsul d-lui prof. Petre Andrei, distinsul profesor ieşean şi unul din cei mai de seamă fruntaşi, printre tinerii de stânga încadraţi în partidul naţional-ţărănesc. — Eu nu cred — ne-a declarat d. prof. Andrei — în posibilitatea instituirii unui regim de dictatură in ţara noastră. Mi-e teamă insă de încercări cari fatal ratează, dar de incercări de dictatură. Și nu cred pentru că dictatura o pot face două puteri. O poate face regele. Regele a declarat însă într’un interview, în mod categoric, că el este contra dictaturii.In afară de aceasta Suveranul nostru cu temperamentul şi cu inteligenţa lui, cu voinţa hotărită pe care o are, dacă nu vrea să facă dictatură, apoi desigur nu înţelege să dea nici altuia putinţa de a o f SLCG. In al doilea rând trebuie să existe dictatorul. In Italia Mussolini s’a impus tuturor conducătorilor pe cari i-a învins; guvernul De Facto era slab şi, n’a putut să-i reziste. Regele deasemeni, încât omul a cucerit puterea. ... In Germania Hitler organizând şi speculând anumite pasiuni şi dorinţe ale poporului german şi-a făcut armată şi a cucerit puterea. Dictatura a apărut întotdeauna in funcţie de dictator. La noi nu se vede omul care să poată face aşa ceva. MASSELE POPULARE ŞI DICTATURA De altminteri în ţara noastră nu cred că dictatura ar fi consimţită de massele populare. Şi aceasta din două motive. Poporul a trăit sub regim de dictatură. Am putea spune că de secole întregi poporul român a trăit sub un astfel de regim, iar bogăţia şi viaţa economică ce-l transforma un rob al pământului pe ţăran, l-au făcut să simtă tot amarul unei astfel de forme de stăpânire. Abia în ultimul timp, de la expropriere şi votul universal, a început să simtă puţin ce înseamnă libertatea. Şi nu ar sacrifica-o aşa de uşor pentru a reveni la o stare anterioară. Ideea de dictatură la noi aparţine într’adevăr numai culiselor politice. Oameni cari nu mai sunt in ritmul vremii şi cari nu se pot adapta, oameni pe cari încrederea populară i-a respins, vor să conducă şi să domine prin ajutorul unei autorităţi impuse. Sub pretextul interesului general al ţării, sub pretextul declinului democraţiei, ambiţioşii sau rataţii vieţii publice fac apologia dictaturii, invocând nevoia de autoritate care să disciplineze poporul. O DEOSEBIRE FUNDAMENTALĂ Se înţelege că democraţia nu trebue confundată cu anarhia, cu destrăbălarea, cu lipsa de autoritate. Democraţia este şi ea dirijată, dar ceia ce li dă valoare, în opoziţie fundamentală cu dictatura, este faptul că ea se bazează pe încrederea poporului, pe participarea tuturor la conştiinţa intereselor generale pe când dictatura pe teama poporului de câţiva. Şi când un stat ajunge să fie guvernat şi să se menţină pe teama poporului, se înţelege uşor că viaţa lui e de scurtă durată. Iată pentru ce socot periculoasă ideea de dictatură, mai ales la noi, un stat încă, tânăr, în drumul civilizaţiei. O REACŢIUNE A FORŢELOR DEMOCRATICE Dar dacă ideea aceasta a dictaturii ar deveni mai primejdioasă atunci desigur că ar fi necesară o reacţiune a tuturor forţelor democratice. La noi in tară însă forţele democratice, într’un asemenea caz, ar trebui să se grupeze în jurul partidului naţional-ţărănesc care formează centrul cel mai rezistent şi forţa cea mai puternică de care s’ar izbi o asemenea concepţie şi încercare dictatorială. Aşa zisele fronturi cari se constată că devin din ce in ce mai numeroase în alte ţări — până şi în Elveţia s’au constituit unele fronturi, —işi au raţinea acolo unde sunt partide mici sau cam de forţe egale. La noi nu este cazul similar, întrucât avem dea face cu câteva grupări cari n’au răsunet în opinia publică decât intr’o măsură redusă şi cu un mare partid democratic cum este cel naţional-ţărănesc. O ALIPIRE LA PARTIDUL NATIONAL-TARǍNESC încât dacă ar fi primejdie de dictatură n’ar putea fi vorba de un front popular ci cel mult de o alipire a celorlalte grupuri democratice la partidul naţional-ţărănesc care dealtminteri poate rezista şi singur având în vedere că pe zi ce trece in ţărănime se formează tot mai mult conştiinţa că partidul naţional-ţărănesc este partidul ei. Intre popularitatea noastră dela 1927-29 şi cea de acum e o diferenţă. Atunci era şi la noi un fel de mit, un curent în care intra o mare doză de sentiment. O noutate. Astăzi e conştiinţa organizată a ţărănimii care vede în acest partid, partidul ei. Iată pentru ce la noi în ţară nu văd primejdia unei dictaturi serioase nici elementele cari ar putea-o institui, dar ştiu rezistenţa dărză pe care ar opune-o partidul nostru sprijinit pe massele ţărăneşti pentru care statul ţărănesc nu e un mit, ci o speranţă vie, a încheiat d. Andrei declaraţiile d-sale. Banchetul „fantomelor“ S’a prăbuşit o stea La banchetul „fantomelor“ dat la blacher la Viena, de cei doi colaboraşi ton ai lui Paris Soir celebra actriţă , Hélène Odillon îţi continuă porec, ştirea: o — Voinţa mea nestrămutată de a a mă insănăţi, mi-a susţinut vreme ji de ani de zine existența lamentabilă ii de infirmă se spovedi cu glas încet cu Hélène Odilon. Nu-mi puteam imacgina, că, cariera mea intreruptă in plin succes era sfârșită în chip irenvocabil și că nu voi mai fi niciodată C( femeia frimoasă și adulata, care a- ij vusese Vona întreagă la picioarele mei şi căreia atâţi bărbaţi de seamă, ii cerşeau umili favorurile. Nu eram decât o artistă şi o îndrăgostită şi- ul mi părea imposibil să renunţ deo g»dată şi la una şi la alta. ti Am coisultat pe toţi specialiştii, cari era» atunci la modă, am băut şi apele sicţiunilor termale care mi ţi le recomadau, am urmat tratamen- g tele de care auzeam vorbindu-se, chiar şi pe cele mai absurde şi am încercat toate medicamentele noi. Imbunăţirea cea mai vagă a să s nătăţii îmi dădea speranţe fără ei sens, pentru ca totul să reînceapă de la capă- Eram de o tenacitate nedsăbuită Existenţa mea inertă era: totuşi ura dintre cele mai agitate n şi mai febrile, din cauza fierberii n mele Euntrice, nu Mai bine să mori, ar gândi poate & cineva Dar eu nu vream să mor. Voiam să trăiesc, să reînviu ca să mă rentorc pe scenă, să aud din nou aplauzele spectatorilor, să mi- i ras din nou praful şi fardul culise s lor. Aveam teatrul în sânge.ecepţiile indurate nu făceau dor cât să-mi exalteze pasiunea frenetică de a reveni pe scenă, dorinţă care nu mai putea fi liniştită de cei care vroiau să mă înşele spunân-cu-mi: „Curând... poate că într-o a zi....“ Man hotărît să dau o reprezen- z taţii pe care în candoarea mea nu o credam că are să fie ultima. Am ales o piesă în care aşi fi putut rămâne culcată fără să par neverosi- t mii şi intram în scenă susţinuta de director, sprijinindu-mă de doua basoane. Am rezistat până la carpăt cu preţul unor eforturi drama-rtice Publicul, care-mi dadeam seac ma că nu prea era impresionat, nu mia răsplătit curajul decât cu a-plaize anemice. Atitudinea rece a r f speratorilor — deşi erau foarte poţ k vitioşi, — era o invitaţie de a nu i ma reincerca o ademenea ispravă- t f iţelesesem. M’au readus acasă spungând ca un copil. Florile care- m umpluseră apartamentul, mi-au sprit durerea in loc să mi-o indul- 1 cescă şi aveam oribila senzaţie că a ajst la înmormântarea mea de ac- n fîţă celebră. ] SUB CONSILIU JUDICIAR ! Să nu credeţi că starea în care mă aflam şi care mă Împiedica să stră- i icesc pe scenă sau in societate, iă făcea să duc o existenţă medio- : :ră şi retrasă. Am continuat să apreciez luxul şi-l socoteam chiar necesar. îmi păstrasem toţi vechii , servitori şi casa mea era deschisă oricui. Datorită adulatorilor mei interesaţi eram totdeauna înconjurată de oameni. Vechii şi sincerii mei prieteni au aflat de viaţa pe care o duceam şi mi-au făcut observaţii in legătură cu excesele pe care le făceam, sfătuindu-mă să nu mai cheltuiesc atât, fiindcă uneori mi se întâmpla să duc lipsă de bani. Cel mai înfuriat era fabricantul de piei şi curele. Mi-a explicat că o avere se risipeşte mai repede decât se adună şi că-mi voi sfârşi zilele pe paie sau intr'un ospiciu, mi-a spus în fine o sumedenie de graţiozităţi de felul acesta, care-mi păreau tot atâtea prostii. L-am trimis să se plimbe, intorcându-i spatele, i-am scos limba şi m-am revoltat: trebuia oare să mă lipsesc de acest cadru de glorie, singura mângâiere ce-mi mai rămăsese? Prietenii mei veniţi şi supăraţi, fiindcă îmi riscam averea, dând bani tinerilor să-şi cumpere cravate şi parfumuri scumpe, dându-şi seama că eram mai încăpăţânată decât ei, au pornit toţi împotriva mea o acţiune infamă, al cărei mobil afectuos l-am recunoscut abea mai târziu, au făcut să fiu declarată responsabilă, adică nebună, şi au cerut să fiu pusă sub consiliu judiciar. Scrâşnind din dinţi am trebuit să nă supui examenului psihiatrilor-1 :omplici, şi să le îndur interogate-1 ■iile fără ’ sfârşit. Povestea cu Girardi se repeta, însă de data aceasta mpotriva mea. M’am opus in toate puterile și am căutat pe orice cale să recapăt dreptul de a dispune singurâ de averea mea. Târindu-mă dintr’un tribunal într’altul, schimbându-mi avocaţii cum îmi schimbam şi doctorii, uzând şi abuzând de chițbuşurile procedurii, n’am izbândit nşă niciodată. In vechea noastră vienă dinainte de război, dacă nu obţineai dreptatea pe cale legală, nu aveai decât un singur mijloc spre a obţine totul şi anume să ai câteva protecţii inalte. Imitându-l până la sfârşit pe nesuferitul Girării m’am dus la rândul meu să sun la uşa d-nei Schratt. Poate, spuneam eu, că deşi sântem în termeni leamicali, va avea milă de o camaradă amurită şi îmi va face acelaş serviciu ca şi fostului meu soţ. CĂSĂTORII TÂRZII Demersul acesta care mi-a jicnit amorul propriu, a eşuat. Mi s’a spus că la curte avându-se în vedere iritarea în care mă aflam după atâtea nenorociri, s-ar fi crezut fără îndoială că sunt lipsită de simul critic necesar. Tutela a fost aşadar menţinut şi nu mi-a părut rău de îndată ce am văzut avantagiile acestei afaceri. Veniturile averii mele care se cifra pe vremea aceea la 75.000 de coroane, mi-ar fi asigurat o existenţă onorabilă până la sfârşitul zilelor. O sumedenie de persoane răuvoitoare au pretins că o ceată de aventurieri s’au aflat multă vreme în anturajul meu. Niciodată n’am remarcat aşa ceva. Dacă s’a strecurat vreunul in cercul de prietenie, care-1 menţineam în jurul meu cu o îndărătnicie, cu siguranţă că s’a îndepărtat repede, căci nu am răspuns decât atenţiei cuviincioase a tinerilor bine crescuţi. Nu era vina lor dacă aceştia se aflau în încurcături băneşti. îmi incredinţau lucrul cu tact şi tot cu tact căutam să le vin in ajutor. Da, spuse Hélène Odillon fără să se ruşineze. Am iubit chiar când am fost matură şi infirmă. Inima, ce să faci, nu se îndreaptă. Ba am făcut lucruri şi mai rele: m’am recăsătorit de două ori şi am fost condusă la primărie în trăsurica mea de paralitică. Soţii erau tineri, care de bună seamă nu erau de o vârstă cu mine. Atmosfera fermecătoare şi voluptoasă a Vienei imperiale, spuse Héthie Odillon în chip de scuză, făceau imposibil unei femei ca mine, afară de cazul când ar fi voit să moară de disperare, să trăiască fără dragoste. O femee ca Hélène Odillon care este un amestec demodat de mare actriță, curtizană şi fetiță nu ar fi putut rezista în alt mediu. Viena a fost pana la razaoiu muma capitală a Europei, care prin spiritul, moravurile și lipsa ei de griji a imitat cel mai mult Parisul de pe vremea celui de al doilea imperiu, cu singura diferenţă că valsul era înlocuit atunci cu melodiile lui Offenbach. Hélène Odillon a încarnat cel mai bine epoca, astfel că povestirea ei are şi un oarecare interes istoric. — Obsedată de amintirea epocei mele de glorie, conchise ea, n’am renunţat la nimic înainte de prăbuşirea renumelui meu, a tronului, a imperiului şi a averii mele. PRĂBUŞIREA Inflaţia m‘a ruinat. Dela o zi la alta am rămas fără un ban. Vânzarea bijuteriilor mele şi ele sechestrate, mi-a îngăduit să mai rezist câtăva vreme. Ultimii mei prieteni, spre a mă feri de ruşinea de a cerşi mila publică, au cotizat între ei şi mi-au dat posibilitatea să intru ca pensionară a azilului de bătrâni din Baden. Fără îndoială că au fost drăguţi cu mine, dar n’o să le iert niciodată cruzimea cu care mi-au refuzat sprijinul, când am cerut tribunalului să-mi dea măcar pentru o zi bijuteriile, înainte de a fi vândute. Aş fi dorit să le mai port o singură dată, să mă fotografiez împodobită cu ele in ultima mea rochie frumoasă, numai spre a păstra o amintire palpabilă a trecutului meu. Această ultimă bucurie nu mi-a fost acordată şi vreme îndelungată am ■ fost foarte tristă. N’aş mai fi dorit ■ decât acest lucru, suspină copilăreşte , Hélène Odillon, închizând ochii. Povestea a ostenit-o şi a aţipit curând. Se apropia ora cinci dimineaţa şi înainte de a ridica şedinţa, am mai stat să-l ascultăm pe poliţistul cu ja faţa întunecată, care după ce a în- J depărtat lucrurile din faţa sa, a deschis un voluminos dosar pe care-l răsfoiește cu degetul umezit. — Aveți cuvântul, ii spuse baronul. i 18 —m !! Citiţi: s MORTELLI, ROMANUL 2 J0M CLOWN de H. HULL ~ MILION AU Şl CLOWN. MORTELLI EXECUTOR AL UNEI MISIUNI DE DREPTATE MORTELLI MARTIR Şl RĂZBUNĂTOR. ZBUCIUMUL, DRAGOSTEA ŞI SFÂRŞITUL UNUI CLOWN Apărut în excelenta colecţie „ROMANELE CAPTIVANTE“ I volumul No. 20 1260 pagini 1 2 lei 1 CARTE BUNĂ ŞI EFIMA „Noua colecţie de nuvele". Pasionale, sociale, de acţiune, de humor. 1.O romane complecte 320 pagini 20 lei si MINISTERUL JUSTIŢIEI Direcţiunea judiciară D. Iancu Smilovici, născut la 18 Mai 1906 in comuna Drăguşeni, jud. Vaslui, domiciliat in Bucureşti, str. Labirint No. 57, a făcut cerere acestui minister de a fi autorizat să schimbe numele său patronimic de Smilovici in acela de Jean Sepeanu, spre a se numi Iancu Jean-Sepeanu. Ministerul publică aceasta, conform art. 9 din legea asupra numelui, spre ştiinţa acelora cari ar voi să facă opoziţiune în termenul prevăzut de aliniatul II al zisului articol. ADEVĂRUL Ravagiile ciumei in China PEKING, 297 (Rador).— In districtul Taoan, dela vest de Charbin, ciuma bubonică face ravagii. Până acum s’au înregistrat 78 cazuri mortale. In districtele Fuyu, Shuangshan și Changlin, precum și în trei provincii centrale, epidemia se află deasemenea în ■ creștere. ■ Nevoia materiilor prime în Germania BERLIN 29 (Rador). — D. Gherbert, secretar de stat, a insistat azi, într’o declaraţie făcută presei, asupra necesităţii de a se reduce la minimum , importul unor anumite ali- mente, pentru a se putea eco- nomisi fondul necesar importului de materii prime. Schimbări in ambasada americană dela Moscova ■ --------MOSCOVA, 29 (Rador).—Guvernul american a numit pe d. ’ Willey, consulul general al Statelor Unite la Anvers, consul al ’ ambasadei americane din Moscova. Această decizie a fost luată înainte de inmânarea notei d-lui Krestinski, dar după trimiterea notei de protest, prin d. Bullitt, guvernului sovietic. . In cercurile diplomatice se su-bliniază că Statele Unite vor micșora în mod sensibil efecti- vul ambasadei din Moscova. ----------- --------- * O comună contaminată de turbare :. TIMIŞOARA, 29. — Autorităţile sanitare judeţene au luat întinse măsuri pentru a împiedeca extinderea cazurilor de turbare ivite la vacile din comuna Colonia bulgară. Medicii veterinari din SânNicolaul Mare şi Beşenova Veche, deplasându-se la faţa locului, au constatat că se găsesc 14 vaci infectate precum şi numeroşi câini şi pisici. O femeie prezentând simptome de turbare a fost imediat trimisă la institutul antirabic din Cluj. Delegaţia iugoslavă la congresul Fidacului î. ------d SOFIA, 29 (Rador). — Delegaţia bulgară la Adunarea Societăţii Na'■ ţiunilor va fi prezidată de d. Chiosse .i Ivenaoff, ministrul afacerilor straine. D-sa pleacă Sâmbătă la Geneva. — Delegaţia este compusă, în afară de delegatul permanent al Bulgariei la Societatea Naţiunilor şi din d. Momciloff, ministru plenipotenariar, precum şi din d. Stoianoff, directorul datoriei publice. ------------———------------, Starea de asediu la Barcelona și a MADRID, 29 (Rador). — Demlegația permanentă a Cortesurilor a decis să prelungească cu o ■ lună starea de asediu la Barcelona. L- Cartea . CE ESTE TUBERCULOZA PULMONARA si-n de Dr. C. Iliescu. Braşov* se recomandă drept cea mai bună lucrare pentru bolnavii it de piept. De vânzare la toate librăriile fi “mei 80 •U ....... ......................... * Citiţi toţi azi: VĂPAIE DE AUR de JACK LONDON Sumbrul roman al unei fiinţi luminoase e in „LECTURA“ —Floarea literaturilor străine— Lej 4. Romanul complect La chioşcari, librari şi gări ÎS Din nevoile învăţământului nostru superior -- . m ------' „ Situaţia precară a Universităţii din Iaşi De vorbă cu d. prof. dr. Gh. Tudoranu „Adevărul“ a publicat o serie de anchete cu privire la situaţia universităţilor noastre, precum şi la chestiunile de o vitală importanţă care preocupă în momentele de faţă pe diriguitorii învăţământului nostru superior. In cadrul acestora, am socotit util să solicităm d-lui prof. dr. Gh. Tudoranu, de la Universitatea din Iaşi, o serie de lămuriri relative pe de oparte la nevoile acestui înalt aşezământ de cultură, pe de alta la chestiunea — atât de discutată în ultimul timp — a limitării numărului studenţilor în universităţi. Clinician cu reputaţie, cercetător pasionat şi priceput al eficacităţii apelor de la Slănic-Moldova, conferenţiar neobosit in centrele de seamă ale Moldovei şi Basarabiei şi, in fine, publicist de valoare, cunoscut nu numai prin lucrările de specialitate, pe care le-a publicat, ci şi prin interesantele studii şi impresii de călătorie din Spania şi Africa, apărute in „Adevărul literar”, desigur că părerile d-lui prof. dr. Tudoran vor fi apreciate la justa lor valoare. TRECUTUL GLORIOS AL IAŞILOR „Oraşul Iaşi — a început d-sa — este considerat la centru ca un artist cu trecut glorios, dar eşti la pensie. Nu greşesc afirmând că această veche şi reputată cetate culturală, se găseşte din punct de vedere al ajutorării oficiale intr’o vădită inferioritate nu numai faţă de Bucureşti, dar chiar şi faţă de Cluj. Această ignorare este cu totul nejustificată, dacă se ţine seama de motivele — numeroase şi de hotărâtoare importanţă — cari pledează pentru menţinerea în oraşul Iaşi, cu trecut atât de strălucitor pe târâmul promovării ştiinţii şi literaturii, a unui centru prin excelenţă cultural. Să nu uităm, adaugă valorosul nostru interlocutor, aşezarea atât de bogată în coline şi grădini, a localităţii, care — bineînţeles păstrând proporţiile — prezintă atâta analogie cu marile centre universitare din occident: Heidelberg, Zürich, etc. Temperamentul moldovenesc, influenţat din contactul şi încrucişarea cu slavii, e mai înclinat spre meditaţie, mai afectiv şi în deosebi, mai pornit spre studiu, decât al locuitorilor din celelalte provincii ale ţării. Lipseşte la Iaşi larmălaia trepidantă de aiurea, care distrage mai totdeauna de la munca ştiinţifică constructivă. Miron Costin, ca să citez un cronicar, Alecsandri, Creangă, Eminescu şi Gane, ca să amintesc la întâmplare câţiva poeţi şi prozatori dintre cei mai de seamă ai literaturii româneşti, cari au, colaborat la alcătuirea — ca fond şi formă — a limbei literare, alcătuesc fără îndoială chezăşia unui trecut care trebue să fie neapărat ţinut în seamă. Vasile Conta, Cobâlcescu, Petre Poni, Xenopol dintre cei de altă dată, prof. Costăchescu, Borcea, Bujor, Obreja, Ibrăileanu, dintre cei de azi, menţin neştirbită autoritatea ştiinţifico-lierară de care s’a bucurat întodeauna Iaşii. E notoriul că facultatea de ştiinţe a universităţii de azi este una dintre cele mai reputate ale ţării. La matematici există una din cele mai pretenţioase biblioteci, nu numai din România, dar chiar ale facultăţilor similare realmente importante din Europa. La Iaşi a fost întotdeauna pepiniera în care s-au format prin studii trudnice şi laborioase, prin lucrări care consacră, mulţi, foarte mulţi dintre foştii şi actualii profesori ai Universităţii din Bucureşti. Iată clar cum trecutul, atât cel îndepărtat, cât şi cel cu deosebire apropiat, evidenţiază dreptul pe care îl are Iaşii de a se denumi centru prin excelenţă cultural şi iată de ce toţi cei care râvnesc să concure la progresul şi desăvârşirea culturii superioare în România, au datoria sacră de a păstra nestânjenită tradiţia, în virtutea căreia oraşul acesta se cuvine să fie necontenit focar de învăţătură temeinică, in cât mai numeroase domenii, ale ştiinţei şi literaturii. UN PREZENT TRIST ŞI DUREROS „Dar — continuă d. prof. dr. Tudoranu — pe cât este de frumos şi mai ales, bogat în roadele obţinute, trecutul, pe atât e de dureros, de alarmant, prezentul. Oricât m-aşi feri să fac un tablou prea sumbru al situaţiei actuale a Universităţii din Iaşi, nu mă pot reţine de a accentua că ea duce astăzi o existenţă marcată printr’un dureros declin. Frânturile de ajutoare răzleţe, ce i se acordă par’că de milă, nu pot folosi decât într'o infimă măsură pentru clădirea Universităţii şi pentru bibliotecile ei. Dacă pentru terminarea clădirii, care stă neisprăvită de atâta timp, va continua să se pună la dispoziţie şi un viitor mijloace băneşti tot atât de reduse ca cele din ultimii ani, cu siguranţă că lucrările nu vor fi terminate în câteva decenii. Spectacolul pe care-l oferă apoi clădirea Facultăţii de medicină — un adevărat butoiu al Danaidelor — este pur şi simplu demoralizant. Ici un corp vechiu, peste care vremurile au cernut, o înfăţişare cu deosebire mizeră ; alături, alte corpuri, quasinoi dar neterminate; iar peste tot o umbră de tristeţă adâncă, o imposibilitate materială de a se lucra din plin, cu râvnă, cu entuziasm şi cu folos. O pildă : serviciile trebuincioase clinicilor, mai ales celeia de medicină internă. Nu se găsesc aci, în singura clinică de acest fel, decât 20 de paturi. Se cere in schimb, ca in acest mediu respingător să înveţe câteva sute de studenţi, ceea ce oricâtă bunăvoinţă ar exista, constitue o flagrantă imposibilitate. Epitropia Sf. Spiridon, care întreţine clinicile, nefiind ajutată de stat, se sbate in cos, mai cumplită mizerie. Este de neînţeles, cum de nu se găsesc, chiar in vremurile atât de precare de azi, cele 2—3 milioane lei, necesare pentru instalarea clinicilor noi de la Facultatea de medicină. Deocamdată, prin ferestrele părăsite ale acestui edificiu, care a costat 50—60 milioane, șueră sălbatec vântul și sboară liliecii. LIPSA COMPLECTĂ DE SOLICITUDINE Cât despre celelalte ramuri ale facultăţii de medicină, ca de ex. cea de anatomie, este îndestulător să relev faptul că nu avem locuri decât pentru 50 de studenţi. Pentru alţi 50 se improvizează un fel de... sucursale, deşi există un profesor eminent de anatomie chemat să ţină cursuri în Anglia. Cum ar fi cu putinţă, în astfel de circumstanţe, să se mărească — aşa cum se impune in mod din ce în ce mai insistent — numărul studenţilor medicinişti? Revenind la biblioteci — ne spune mai departe d. prof. dr. Tudoranu— este fără doar şi poate inutil să insist asupra faptului că nu se poate realiza nici un progres, atâta vreme cât nu se vor găsi sumele nu prea mari, dar neapărat indispensabile, pentru înzestrarea acestora cu lucrările şi reviste de specialitate, cele mai noui. Ca să ilustrez aşa cum se cuvine situaţia in care ne aflăm şi sub raportul acesta, este destul să amintesc cazul de mai la vale: unele laboratori, au cerut oficiului de resort de pe lângă Banca Naţională, să li se aprobe câte 15 dolari, adică contravaloarea a 1500 de lei, pentru plata în continuare, a abonamentelor la revistele americane Ei bine, în timp ce se găsesc, adeseori cu largeţe, devizele necesare pentru plata celor mai inutile produse străine, nu s’au putut găsi totuşi din Mai a. c. şi până acum la sfârşitul lunei August cei 15 dolari, pentru plata revistelor cari ne aduc cele mai interesante noutăţi ştiinţifice. S‘a spus cândva, că progresul ştiinţific nu este datorit numai capetelor alese, uneori chiar geniale, ci şi... pungii. Americanii au dovedit un modul cel mai palpabil adevărul acestei alegaţiuni. Descoperirea insulinei în tratamentul diabetului, a tratamentului cu ficat în cel al anemiei, se datoresc şi faptului că savanţii de peste ocean au avut şi continuă să aibă la dispoziţie tot ce le trebue ca să lucreze in voc, cu succes, la perfectarea cercetărilor întreprinse. Nu este, oare, nimeni la noi, dintre cei cărora le incumbă răspunderea actualei situaţii, care să înţeleagă că trebue şi cum trebue să-şi facă datoria? CEVA DESPRE STUDENŢI In legătură cu problemele, atât de dependente de promovarea învăţământului superior, am crezut util să rugăm pe interlocutorul nostru de a ne spune părerea ă-sale, cu privire la limitarea, printr'o serie de măsuri relativ recente, a pătrunderii studenţilor în universităţi. „Mă voiu limita — a precizat d. prof. dr. Gh. Tudoranu — exclusiv la situaţia studenţilor in medicină. Când populaţia satelor noastre tânjeşte după un medic şi piere roasă de boli şi mizerie, este o lipsă de bun simţ să se recurgă la limitarea numărului acelora cari râvnesc, nu numai să obţină doctoratul în medicină, dar să îngroaşe massa acelora cari sunt datori să contribue la însănătoşirea fizică a populaţiei rurale. Este adevărat că există la oraşe o pletoră de medici cari ar putea să fie folosiţi de pe acum intr-o largă măsură, in scopul acesta. Dacă totuşi ei refuză să schimbe oraşul, în care duc adeseori o existenţă cu totul modestă, cu satul care le solicită cu desperare concursul, aceasta se datoreşte exclusiv faptului că cel din urmă este cu totul lipsit de ambianţa strict suportabilă, pentru viaţa şi existenţa medicilor rurali. Statul nu este încă în stare să plătească acestora o leafă convenabilă; departamentul sănătăţii nu a reuşit până acum, să furnizeze în limita nevoilor medicilor de la ţară şi implicit satelor, medicamentele indispensabile pentru tămăduirea boalelor cari decimează plugărimea noastră; oricât de bine intenţionaţi, doctorii n’au mijloacele necesare spre a se deplasa şi transporta peste tot unde-i cheamă obligaţiunile. Iată de ce, aşa zisa pletoră de medici tineri, cari populează oraşele, nu se hotăreşte să plece la ţară şi îndeosebi, de ce nu trebue să se stânjenească sub nici un motiv intrarea în universităţi a studenţilor dornici să ajungă medici. Să nădăjduim, că se vor găsi, nu prea târziu, mijloacele — toate mijloacele — susceptibile să îndrumeze spre sate marea mulţime a medicilor de care acestea au semn tot mai multă nevoe şi pe care totuşi nu-i avem” — a încheiat d. prof. dr. Gh. Tudoreanu, interesantele d-sale comunicări. Imp. D. PROF. DR. GH. TUDORAN OSLO 29 (Rador). — Conferinţa miniştrilor de externe scandinavi a publicat astăzi comunicatul oficial. Comunicatul îşi exprimă speranţa că diferendul italo-abisinian va fi rezolvat în conformitate cu pactul Societăţii Naţiunilor. Cei patru miniştri de exter■ ne declară că vor sprijini toate * silinţele care ar putea contriibui la salvgardarea păcii şi la menţinerea principiilor de ju■ stiţie reprezentate de Societa■ tea Naţiunilor. In sfârşit, s’a hotărît să se ■ continue politica de cooperaţie economică între ţările scandi■ nave. Fotografii din CIRCUITUL CICLIST mmaammmmummmmaae al României în ultimul număr al excelente reviste REALITATEA ILUSTRATA Statele scandinave sprijină pacea Atitudinea față de conflictul abisinian Pagina 3-a