Adevěrul, ianuarie 1936 (Anul 50, nr. 15936-15958)
1936-01-14 / nr. 15945
ANUL 50 No. 15.345 8 pagini Marti 14 Ianuarie 1311 rn. Vgi.n^ -L- v. BELDIMAN 1888—1897 xui AU 1 CONST. MILLE 1897—1926 1 *N 1 200 lei pe 3 luni _ . „ I . _ ■ ■■■ | ... ( Centrala* 2-84-30 H ABONAMENTE ! 380 iei pe 6 luni In dubiu 3 LEI ! BIROURILE : București, Str. Golisi. MILLE (sărindar) No. 5—7—9 TELEFOANE: I Numărul şomerilor germani a crescut la 2.500.000. De aceia vrea Hitler să le dea ocupaţie in război ? ATENTATUL Atentatul ce s’a comis împotriva şefului cultului mozaic, trebue să provoace o reacţiune. Faptul că victima a scăpat, nu este decât o întâmplare fericită, pentru dânsa, ca şi pentru autoritatea presupusă a fi chemată să apere ordinea şi liniştea publică. Această întâmplare nu trebue să fie pretext pentru a bagateliza o chestiune a cărei importanţă trece mult dincolo de gravul incident. Un comunicat oficial s-a grăbit să constate că atentatorul e un maniac, abia scăpat din balamuc. Daca comunicatul acesta a fost transmis străinătăţii, el va avea efectul contrar celui ce urmărea. Înainte ca o cercetare serioasă a actului criminal să se fi făcut, orice concluzie este intempestivă. Dar chiar dacă afirmarea comunicatului este exactă, ea nu poate forma încheierea instrucţiuneabominabilei fapte. Căci dela atentatul reuşit contra lui I. G. Duca, la atentatul nereuşit contra şefului cultului mozaic, duce o linie dreaptă, de o logică absolută. Nici când s’a comis fapta contra lui I. G. Duca, guvernul, al cărui şef fusese, nu şi-a făcut toată datoria. Nici de atunci încoace nu şî-a făcut-o. Amintim numai ororile ce s’au petrecut cu ocazia alegerilor dela baroul Capitalei şi câteva zile după acestea. Nu numai faptul că aceste orori s’au desfăşurat sub ochii binevoitori ai celor chemaţi să le împiedice, e dovada complicităţii acestora. Dar şi faptul că atunci când ei au aflat impresia pe care aceste orori le-au avut în opinia publică, ele au încetat brusc, ca prin minune, ca la seninul unei baghete magice. Şi mai amintim cele ce s-au petrecut zilele acestea la baroul din Brăila, unde preşedintele acestuia, membru al partidului de la guvern şi ajutor de primar al oraşului şi portului Brăilei, a convocat corpul avocaţilor, mai exact acea parte a acestui corp, care-şi zice creştină, ca să exercite chiar în casa justiţiei, o presiune asupra judecătorilor chemaţi să se pronunţe asupra unui caz, care conform legilor ţării, nuu putea fi rezolvat decât altfel decât ar dori acei presupuşi păzitori ai numitelor legi, în realitate înfrângători ai acestora, cum sunt şi în frângătorii doctrinei creştine, al cărei nume l-au uzurpat. Dar să admitem că comunicatul oficial a fost întemeiat când s’a grăbit să afirme, că autorul atentatului contra şefului cultului mozaic este un nebun sau un maniac. Aceste foi imunde găsesc o încurajare indubitabilă în pasivitatea guvernului şi o întărire însutit de primejdioase, în acea presă care, sub masca obiectivităţii naţionaliste preface cele mai scumpe idealuri în marfă de tarabă şi se foloseşte de cea mai infamă ipocrizie şi de cea mai ticăloasă perfidie, pentru a putea trage folos şi din gologanul „jidanului“ sau „străinului“ şi din naivitatea acelor creştini, cari o cred într-adevăr în slujba naţionalismului şi a patriotismului. Suntem adversari hotărâţi ai cenzurei. Noi am crezut şi credem că libertatea presei e suficientă pentru a împiedica sau anihila toate abuzurile ce ar comite unii inconştienţi sau criminali prin scrisul lor. Guvernul însă e de altă părere. El pretinde că are nevoie de cenzură pentru a apăra ordinea, pentru a sprijini legalitatea. Dar atunci cum se face că cenzura, care suprimă cele mai inofensive tentative ale presei oneste, de convingere, de a spune adevărul, nu are nimic de obiectat, contra aţâţărilor, la cari se dedau acele imunde foi, cari îşi pot permite să provoace făţiş la asasinat, să ameninţe făţiş cu moartea sau cel puţin cu agresiunea brutală, nu numai pe cei cari li se pun în cale, ci chiar şi pe cei cari fac totul pentru a nu cădea in raza viziunei lor ? Cum de guvernul acestei ţări, intr’o vreme grea ca cea prin care trecem, nu se întreabă, cui serveşte agitaţia criminală a unor gazete, cari nu se ştie din ce trăesc, când nu se ştie că trăesc din şantaj? Intr’o vreme In care e secretul lui Polichineile că o anumită mare putere risipeşte în toată lumea sume enorme pentru a turbura ordinea tuturor ţărilor, cu cari vroeşte să se răfuiască într’o zi şi în care vroeşte să-şi creeze complici pentru ziua, care nu mai e prea depărtată, când popoarele civilizate se vor răfui ele cu ea, — cum de nu se arată îngrijat guvernul ? Să zicem că autorul atentatului contra şefului religiei mozaice, e un nebun, e un maniac. Slavă Domnului, poporul acesta românesc are intr’însul destulă putere morală pentru a rezista virusului pe care imundele loi caută să i-1 injecteze. Dar tocmai asupra sufletelor exaltate, asupra maniacilor şi nebunilor, el poate exercita şi exercită cele mai toxice consecinţe. Altfel în ţara noastră, de mult s’ar fi produs o baie de sânge. Iată de ce guvernul nu-şi mai poate degaja răspunderea, luând măcar de acum încolo acele măsuri, cari nici nu au nevoie să aibă un caracter excepţional, fiindcă sunt justificate şi comandate de legile normale ale statului. Regretăm însă că trebue să ne exprimăm îndoiala că o va face. Atât s’a scufundat el în acţiuni isteţe ale unui politicianism, care nu priveşte nimic drept şi direct, ci transformă totul in manopere, atât s’a încurcat el în iţele propriilor sale învârteli, încât nemaiputând avea viziunea clară a ordinei şi legalităţii, nu are nici aprecierea liberă a ceea ce este ilegal şi mortal de primejdios ordinei publice, adică ţării. Ad. NOTE PARTIDUL poporului şi partidul liberal georgist luptă separat in alegerile parţiale. Pe măsură ce georgiştii se apropie de d. Dinu Brătianu , se depărtează de d. mareşal Averescu... -jj. D. DINU BRATIANU a avut o întrevedere cu d. R. Franasovici, ministrul comunicaţiilor. S’au făcut preparative pentru plecarea guvernului ? *• ASTRONOMII nu ştiu precis in ce an suntem. Iar simplii cetăţeni nu-şi dau măcar seama in ce eu trăesc. D. TĂTĂRESCU a primit pe ministrul Elveţiei. Să se consulte asupra principiului de libertate ? Glose politice... UN BASM Simplificarea aparatului de Stat este o chestie adusă mereu la ordinea de zi de către guvernele aflate la sfârşitul misiunii lor. Cabinetul Tătărescu nu putea face o excepţie. A numit o comisiune pentru a studia simplificarea. S-a format o... subcomisiune. Recent, la ministerul de justiţie, s-au întrunit un comitet restrâns, sub preşedinţia d-lui subsecretar de Stat Aurelian Bentoiu, d-nii Aznavorian, Vântul, Patriciu Popescu, Onişor şi Eugen Ionescu. Subcomisiunea a luat.... hotărârea să facă un anteproect. După cum se vede, se tatonează mereu terenul. Exact acelaş lucru s-a întâmplat şi cu „subcomisiunile” altor guverne. Simplificarea aparatului de Stat a ajuns un basm: basmul cu cocoşul roşu. Ce-ar însemna o simplificare? In fond, reducerea numărului funcţionarilor. Atacarea drepturilor câştigate. Pentru executarea simplificării se cere suspendarea statutului funcţionarilor publici. Nici un om politic nu poate cere şi realiza această enormitate. Serviciile noastre publice sunt aproape dezorganizate din cauza lipsei funcţionarilor în anumite ramuri, pe când în alte direcţii sunt prea aglomeraţi. Este nevoie fără îndoială de o reorganizare şi o raţionalizare a aparatului de Stat. Rutina a năpădit uneori ca buruiana. Cine va îndeplini aceste reforme ? Până atunci, „simplificăm mereu în subcomisiuni... NE |NŢELEGERI LA NAJIONAL-CREŞTINE In organizaţia locală din judeţul Putna a partidului naţionalcreştin a survenit neînţelegeri. Discuţia politică între partizani s’a soldat cu o reclamaţie la parchet. Fuziunea dintre „Frontul Românesc” al d-lui Vaida-Voevod cu partidul naţional-creştin nu s’a putut perfecta din cauza diferenţelor de opinii şi de ţeluri politice. Iată, că şi fuziunea dintre organizaţiile gogiste şi organizaţiile cuziste întâmpină dificultăţi. Elementele de aventură şi scandal ale cuziştilor nu pot face casă comună cu o parte din membrii care aparţineau partidului naţional-agrar, oameni ceva mai ponderaţi şi cu alte orientări. La Putna , a intervenit deocamdată parchetul... Interim NAZB AT I I O ZI LINIŞTITĂ __ Şeful partidului liberal s’a dus la vânătoare. Cel puţin o zi, d. Tătărescu nu-i ţinta d-lui Dinu Brătianu. Kix însemnătatea pactelor de asistenţă mutuală încordarea mereu crescândă a atmosferei europene, în legătură cu războiul de agresiune a Italiei fasciste şi cu ameninţarea permanentă pe care o constitue Germania hitlerista cu idealurile şi cu metodele ei, — a readus pe primul plan al preocupărilor problema pactelor regionale de asistenţă mutuală. Rostul acestor pacte, încheiate în conformitate şi în cadrul Societăţii Naţiunilor, este să puie la îndemâna celor cari ar fi atacaţi, mijloace imediate de apărare, pe o scară cât mai întinsă şi cu cât mai multe colaborări, pentru ca agresorul să nu poată profita nici un moment de încetineala cu care s’ar declanşa aparatul atât de complex al instituţiei dela Geneva. Noul preşedinte al republicei cehoslovace, d. Eduard Beneş, a publicat asupra acestei chestiuni importante un articol foarte judiciosşi elocvent în revista moscovită „Za Rubejon“. Revista sovietică a scos un număr special, închinat republicei cehoslovace şi în fruntea acestui număr găsim articolul d-lui Benes, care scrie între altele: „Dorim într’adevăr o Societate a Naţiunilor puternică şi executivă, însă trebue să căutăm securitatea noastră şi în afară de ea, dar în conformitate cu principiile fundamentale ale Genevei. De aceea politica externă a Cehoslovaciei a urmat politica pactelor şi blocurilor regionale, a colaborat în mod stăruitor la crearea Micei înţelegeri şi realizează colaborarea cu formaţiunile analoage, cum sunt pactul balcanic şi pactul tarilor baltice. Din acelaş motiv lucrează Cehoslovacia la realizarea marelui front de pace a Europei, a urmărit cu multe simpatii negocierile despre pactul oriental şi a avut un punct de vedere pozitiv şi privitor la pactul dunărean. Dacă aceste planuri nu s’au realizat în dimensiunile largi dela început, Cehoslovacia priveşte totuşi ca un mare profit pactul despre asistenţa mutuală cu Rusia Sovietelor, un prim pas către un pact regional mai larg, în favoarea căruia este gata să continue a lucra". Prin urmare, cum am mai arătat de nenumărate ori în acest loc, pactele şi blocurile regionale simt o complectare fericită a garanţiilor pe care Societatea Naţiunilor le prezintă în favoarea unei păci asigurate. Ideea d-lui Titulescu de a transforma Mica înţelegere într’un front diplomatic unic, prelungit până la Ankara şi Atena prin pactul ţârilor balcanice, constitue din acest punct de vedere o inovaţie din cele mai preţioase, despre care istoria diplomatică va avea să vorbească elogios. Aceiaş idee a servit ca baza la proectele pactului oriental, având ca centru de gravitate Rusia Sovietelor, şi trebuia să servească ca îndreptar şi pentru pactul dunărean, despre a cărui realizare din nenorocire nu mai poate să fie vorba, câtă vreme Italia nu-şi va regăsi echilibrul politic şi militar, ameninţat prin aventura africană. Idealul celor care doresc să vadă pacea asigurată în mod real şi eficace, cu respectul tratatelor în vigoare şi al ordinei teritoriale de astăzi, ar fi închegarea unei reţele viguroase de asemenea pacte regionale, care să realizeze în domeniul practic principiul păcii unitare pe continentul nostru. Războiul provocat de Italia fascistă şi ameninţările Germaniei hitleriste de a desfiinţa zona demilitarizată dealungul Rinului şi primejdia pe care o constitue înarmarea masivă şi grabnică pe care o prezidează d. Hitler. — a dus împotriva tuturor ezitărilor şi şovăielilor d-lui Laval, la pregătirea frontului de colaborare militară, terestră şi aeriană, dintre Anglia şi Franţa, în cazul când una dintre ele s-ar vedea atacată. Ofiţerii superiori, cari dirijează cele două state majore, de la Paris şi de la Londra, au terminat, odată cu sfârşitul anului trecut, elaborarea planurilor exacte de colaborare a forţelor de cari dispun cele două mari puteri, îndată după ratificarea pactului de asistenţă mutuală între Franţa şi Rusia Sovietelor, ratificare ce urmează să se realizeze peste câteva zile, se vor stabili fără îndoială şi între Paris şi Moscova condiţiunile şi amănuntele planului de colaborare militară, pentru cazul când în faţa unui atac german, pactul de asisentă mutuală va trebui să intre imediat în vigoare. In această privinţă este foarte important şi pentru noi, să cunoaştem punctul de vedere al presei franceze inspirate, asupra importanţei pe care Rusia Sovietelor o va avea într-o eventuală viitoare conflagraţie europeană, nu numai ca aport militar direct. Astfel „Le Temps“, oficiosul ministerului de externe francez, comentând proectele preşedintelui Roosevelt, prin care Statele Unite se angajează la cea mai desăvârşită neutralitate , faţă de un război european, scrie: „De vrem saut de nu vrem, această hotarire este susceptibilă de a modifica profund condiţiunile oricărui război, fir el defensiv sau ofensiv şi toate naţiunile vor trebui să se organizeze din punct de vedere industrial în aşa fel încât să se poată lipsi de cele ce putea să aştepte până acum din partea producţiei americane. „Din această cauză unul din efectele neutralităţii Statelor Unite va fi de a da un interes capital relaţiilor cu puterile — în special cu Rusia Sovietică — cari produc materii prime din cele ce ar lipsi în caz de război, in urma neutralităţii americane". Stăruim asupra acestei importante constatări de amănunt din partea oficiosului francez, pentrucă s’a ajuns în sfârşit şi la noi la convingerea definitivă, că în condiţiunile grele şi ameninţătoare de astăzi politica noastră externă nu poate să se întemeieze, decât pe realităţi. Or constatarea marelui ziar francez sublinează o asemenea realitate esenţială, de care va trebui să se ţie seama mai mult, decât de orice sentimentalităţi. Şi, dacă vrem să ne asigurăm într-adevăr frontierele şi independenţa, trebuie să privim problema pactelor de asistenţă mutuală, sub acest aspect, cel adevărat. Liviu P. Nasta CARNETUL MEU Sărăcia nepotului „Banului... Mărăcine...“ Sunt 360 de ani , de când marele poet Ronsard muri — după cum arată azi un ziar literar francez — în cea mai neagră mizerie. Noi Românii păstrăm însă, în închipuirea noastră despre el o icoană aureolată de glorie şi bogăţie, şi aceasta datorită numai legendei brodate iniului de Vasile Alecsandri. Ronsard, al regilor poet Şi al poeţilor prim rege Din al Pamasului beseket Vrea noui lauri a culegeri unde să le culeagă dacă nu la „Jocurile florale”, de la Toulouse, unde un comitet de doamne franceze decernau premii pentru cele mai frumoase versuri: Ei pleacă deci la Tuluza. Şi in. fântâna din Valduza îşi scaldă ’n treacăt muza. •jjt Tuluza ’ntreagâ e’n serbare Magistri gravi şi teme multe In capitul cu nerăbdare S’au adunat ca să-l asculte. Şi ce credeţi că le va citi trubadurul, acestor magiştri şi acestor... dame? (cuvântul acei e cam compromis azil. Credeţi că va cânta frumuseţile Provansei, său poate frumoşii ochi ai prezidenţei celei atât de bogate a juriului, dama Clemence îsaure? Ei aşi! Alecsandri ne spune: Ronsard mândru înaintează Lira el îşi încordează Şi un cânt straniu intonează. * Ei spunen limba cea divină Cum pe când Franţa era în valuri Străbunii Banul Mârăcina Născut pe al Dunârii-verzi maluri Veni pe un zmeu călare S’ajute in lupta mare . L’a Francilor salvare! Se ştie din istorie că Ronsard, nepotul lui Mărăcine, ieşi învingător la concurs. Sărmanul poet! Azi se află, dintr’un document găsit, in ce mizerie trăia, el, care a insuflat o nouă viaţă poeziei franceze, dându-i ritmuri şi armonii noui. In toată viaţa lui nu încasase un ban din drepturile lui de autor. înainte de a muri scrisese editorului său, Gabriel Buon, să-i trimieată măcar 60 de „écus” „ca să aibă cu ce-și cumpără lemne, cu care să se încălzească el şi amicul său Galland”. Dar amicii „Jocurilor florale” poate nici nu ştiau de această mizerie a poetului, căci in loc de un car de lemne, i-au dat ca premiu o statuetă înfăţişând zeiţa înţelepciunii: Minerva! Văzând ce premii capătă, credeţi poate că poetul fu dezolat? Alecsandri ne spune că Ronsard privind statueta şoptea. (Se vede că Alecsandri printr’o minune de telepatie retrospectivă auzia cu secole înapoi). O zee cumintele! Izbânda mea ar fi mai mare De-ai fi dulcea Afrodită! Poftim! La ce se gândea poetul! La„zeea” ,dragostei! Aşa-s poeţii: ştrengari. Dar, spune Alecsandri, Magistrii grav zâmbiră Şi damele... roşiră Şi lung la el priviră... Cum să nu roşească? Doctorul Ygrec HUNEDOARA La Hunedoara s-a declarat vacanţă pentru un loc de deputat în urma numirii d-lui Mitiţă Constantinescu, fost subsecretar de stat la finanţe, in postul de guvernator al Băncii Naţionale. Alegerea parţială a fost fixată întâiu la 2 Februarie. Ulterior, guvernul a amânat alegerea la 18 Februarie, schimbându-şi candidatul. In locul agitatorului de sindicate galbene Bugnariu (care nu are nici în clin, nici in mânecă, în afară de nume, cu tânărul erou al intelectualităţii ardelene prof. Teofil Bugnariu, care zace în închisori pentru aspiraţiile şi convingerile sale pacifiste şi democratice), guvernul Tătărescu a fixat candidatura d-lui Mioc, prefectul localnic. Desigur, domnul prefect este în măsură să cunoască maşinăria administrativă pentru a strânge şuruburile... Bir, partea partidului naţional - ţărănesc candidează d. Ghiţă Pop, fost ministru şi unul dintre cei mai oneşti, mai pregătiţi şi mai plini de abnegaţie dintre oamenii politici care activează in viaţa noastră publică. Partidul naţional-creştin susţine candidatura d-lui Silviu Dragomir, despre care se ştie numai că este un... specialist în chestiuni bisericeşti. Partidul social-democrat şi „FRONTUL PLUGARILOR“ în frunte cu d. dr. Petru Groza, (frontul plugarilor se găseşte în alianţă cu „blocul democratic“, cu partidul socialist şi cu „Uniunea plugarilor şi muncitorilor maghiari“) au hotărât să susţină candidatura d-lui Ghiţă Pop. Hotărîrea formaţiunilor muncitoreşti de stânga şi a frontului plugarilor de a sprijini candidatura exponentului indicat de către partidul naţional-ţărănesc este dintre cele mai importante şi mai înţelepte. încetul cu încetul, va trebui să se instaureze convingerea justă că „LA STANGA NU EXISTĂ ADVERSARI“ şi că ADEVĂRATUL ADVERSAR politic al tuturor partidelor democratice şi socialiste SE AFLA LA DREAPTA. Lupta se dă între două mentalităţi deosebite şi între două lumi. Cei care privesc înapoi şi cei care aşteaptă îmbunătăţirea situaţiei prin reforme progresiste. Dreapta are teoria minorităţii violente şi dictatoriale. Toate nuclerele şi partidele politice, care se reclamă de la voinţa majoritară a poporului, nu pot să ducă decât acţiuni comune sau acţiuni paralele. Lupta fratricidă este o calamitate. De ea profită dreapta pentru a da lovitura decisivă. Dictatura nu mai face deosebire între adversari, ci îi vâră pe toţi în lagăre de concentrare sau în morminte comune. Alegerea de la Hunedoara reprezintă primul simptom fericit al unei acţiuni paralele între toate grupările democratice. Partidul naţional-ţărănesc în persoana d-lui Ghiţă Pop a devenit centrul de polarizare al unui nou stadiu în politica noastră internă. Petre Pandrea însemnări privitoare la epoca lui Mihaiu-Viteazul de SCARLAT CALLIMACHI Mai toţi din istoricii noştri, folosindu-se de materialul documentar străin, n‘au dat, la iveală, decât acel material, care punea, într’o lumină cât mai „favorabilă“ pe eroii neamului românesc. Şi, astfel, istoria Românilor, cea de ieri ca şi cea de astăzi nu este decât imaginea părtinitoare a unor vremuri, iar, nicidecum, istoria norodului românesc, aşa cum reiese clar din documentele şi scrierile pe care le avem la îndemână. Intr’un foileton, apărut acum câteva săptămâni în „Adeverul”, am redat câteva pagini din rara broşură a preotului Daniel Henrich din Dobring şi tipărită, în Sibiu, în 1847. Cum această scriere cuprinde multe însemnări privitoare la vremea lui Mihaiu Viteazul, merită, fără îndoială, să fie cunoscută, dacă nu, in extenso, cel puţin în parte, căci, ea ne aduce noi ştiri preţioase la întâmplările de atunci. „Erinnerungen an Albrecht Huett“ nu este, doar, o biografie a acestui om de stat sas, ci şi o contribuţie la istoria epocii mihăilene. Broşura are două părţi. Cele ce urmează sunt cuprinse în cea de a doua: „1600. Albrecht Huett, care, după înfrângerea de la Selimberg, avea de luptat împotriva pustiirilor făptuite de Valahi, Tătari şi Secui, a trimes, în ziua de 10 Septembrie, un senator, in solie, către Secuii răzvrătiţi, cu următoarele instrucţii: sau să părăsească numaidecât steagul voevodului Mihaiu, sau să fie socotiţi ca trădători de ţară şi să sufere atacul înarmat al Saşilor, ceea ce s-a şi întâmplat, în ziua de 18 Septembrie, la Mirăslău, unde, Mihaiu voevodul şi Secuii au fost înfrânţi; În ziua de 4 Noembrie, ca urmare a purtării lor vitejeşti, Saşii au fost numiţi, de împărat, „neamul său“ (sein Geschlecht). Şi precum înnainte de bătălia dela Mirăslău, totastfel, după înfrângerea suferită, Valahii lui Mihaiu şi Valahii lui Basta au pustiit ţinuturile din jurul Sighişoarei, Mediaşului şi Bistriţei, săcătuind intr’un cuvânt, pământurile locuite de Saşi. 1601....şi după uciderea lui Mihaiu voevodul dela Turda, făptuită în ziua de 19 August, în 18 Octomvrie, principele Sigismund, într'adevăr s’a arătat, în fruntea unei oştiri turceşti, la Sibiu, iar la Olmaş unit cu paşa din Timişoara; şi, de aceea, Basta s’a văzut nevoit să-şi aşeze,tabăra de iarnă, la Satmar, iar Sibiul, împreună cu Heltan şi Stolzenburg, care rămăseseră credincioase împăratului să le lase pradă unui asediu prelungit până la mijlocul anului viitor, ceea ce a mai adus o mare foamete, rămânând, pe câmpuri, toate recoltele.... 1602. In acest an, ca şef al naţiunii săseşti, Albrecht Huett a fost ţinta multor calomnii şi se găsia într’o stare de plâns, în vreme ce oraşele săseşti fuseseră luate în stăpânire, pe calea armelor, de diferiţi cuceritori, după cum urmează: Braşovul, Reps, Grosschenk şi Leskirch ce principele Sigismund, când Sibiul, Bistriţa, Sighişoara şi Mühlbach rămăseseră credincioase împăratului, apărându-se, cu îndârjire, în acelaş timp, împotriva lui Moise Szekely. 1604: Albrecht Huett şi Paulus von Krausenek, amândoi sfetnici ai „camerei regeşti“ şi comisari pentru Transilvania, au fost trimeşi de guvernul împărătesc, către suprainterimentul, ca potrivit, scrierii din Cluj, din 12 August 1604, să primească un împrumut de 15.000 fl. cela cler, 5000 fl. ca biro Liebessteuer, 48 de boi (Cetiţi continuarea în pag. II-a) CHESTIA ZILEI ALLO! PARIS... D. Victor Bădulescu duce actualmente tratative financiare la Paris. D. V. ANTONESCU: — Allo! Allo! Paris! Ce mai e nou ? D. V. BADULESCU: D. V. ANTONESCU: tratativele. Pe aici mari inundaţii. fie n'ar intra la apă... PRIMENIRE de EUG.HEROVANU Către sfârşitul seziunii, înainte de sărbători, un grup de deputaţi a depus pe biroul Camerei, un proect de lege „Pentru împrospătarea Corpului profesoral universitar”. Iniţiativa a provocat oarecare agitaţie. Considerând proectul ca „o sângeroasă ofensă la adresa celor cari servesc ştiinţa” d. profesor Iorga şi-a înaintat demisia din Învăţământ. Prin cuvântul prezidentului consiliului cum şi prin acel al ministrului instrucţiunei, guvernul a ţinut să răspundă la supărarea d-lui Iorga, dezaprobând proectul. D. profesor Răducanu, unul din semnatarii propunerei, a declarat că-şi retrage semnătura pe care înţelese a o da intr’un sens diferit decât cel în care-i fusese cerută. Câteva ziare au însoţit relatarea acestor fapte, de aprecieri sumare. Totul a durat câteva zilei trei-patru, nu mai mult. A venit apoi vacanţa, sărbătorile, alte preocupări, — şi tăcerea, poate chiar uitarea.... Şi încă, toate aceste se datoresc gestului de legitimă indignare făcut de d. Iorga şi autorităţei de care acest mare dascăl se bucură in toate cercurile. Fără el, fără gestul acesta, cine ştie dacă lucrurile nu treceau nebăgate in seamă! Merită sau nu să ne mai ir.-» toarcem privirea la incidentul acesta mai mult sau mai puţin închis? Sunt încă de actualitate lucrurile de care a fost puţin timp vorba acum două-trei săptămâni? Cred că da, — mai ales că, găsindu-ne la un timp când, după o scurtă întrerupere, universităţile şi-au reluat activitatea obicinuită, problemele pe care această activitate le ridică, se impun din nou atenţiunii noastre. De altfel, oricât de scurtă ar fi fost durata lui, „incidentul” e prea instructiv pentru a merita sâ-l acoperim aşa de repede cie indiferenţa şi tăcerea noastră. Nu-mi mai aduc aminte numele deputaţilor cari au semnat proectul de care vorbesc. Din ce am reţinut, mă cred în drept să afirm că manifestaţia a reunit laolaltă, cu deosebire energii tinere. Dacă printre iniţiatorii mişcărei „de regenerare” figurează şi persoane de altă situaţie şi de altă vrâstă, asta nu schimbă totuşi senzul lucrurilor; manifestaţia în sine, rămâne o demonstraţiune a reprezentanţilor tinerei generaţii contra „bătrânilor”. Totul o caracterizează ca atare, şi spiritul proectului şi forma lui şi pretenţiile acestuia şi modul cum îl justifică autorii lui şi nerăbdarea pe care aceştia o ascund aşa de greu... Aceasta e partea cea mai delicată a chestiunei. De când e lumea, fiecare generaţie a crezut în misiunea ei şi s’a arătat nemulţumită de succesiunea lăsată de predecesori, îmbătrânind însă, fiecare a ocazionat, urmaşilor ei, aceleaşi decepţii. Noua generaţie a timpului de faţă n’are de sigur motive de a fi prea încântată de situaţia pe care a moştenit-o. Că peste câteva decenii, în faţa succesorilor ei, ea se va vedea acuzată cu aceiaşi asprime, e însă un fapt de care nu trebue să ne îndoim prea mult. Procesul generaţiilor, e totuşi unul din elementele pe care se bazează progresul social. *încolo ideea primenirei cadrelor învăţământului nostru superior, e bine venită. Ideea în sine şi nu propunerea concretă pe care a provocat-o. Intr’un articol inspirat de gestul d-lui Iorga, d. Pamfil Șeicaru spunea, cu drept (Citit! continuarea în pagina II-a)