Adevěrul, februarie 1936 (Anul 50, nr. 15959-15983)

1936-02-01 / nr. 15959

Sânliâtă I Februarie 1936 RĂSBOI ORI PACE? de Prof, Dr. C. PAR HON Ziarul „Adeverul“ a avut fericita idee de a consacra o pagină oma­gială marelui iubitor de oameni și propagator al păcii care este Ro­main Rolland, cu prilejul împlinirii­­vârstei de 70 de ani. Având cinstea să colaborez la acest număr, voi arăta în rânduri­le ce urmează ce cred despre ro­lul războiului sau al păcii în evo­luţia omenirii şi în special dacă, în ziua de astăzi trebuie să ne mai gândim la necesitatea primului. Răsboiul, ca şi revoluţia denotă o stare patologică socială, un conflict între două popoare în primul rând între două mari tendinţe opuse în interiorul aceluiaş popor, stare care conduce la o ciocnire violentă ce se sfârşeşte în avantajul uneia sau ce­leilalte din părţile în conflict dar care nu rare ori le lasă pe am­bele într’o situaţie inferioară celei de mai înainte. Din momentul ce răsboaele au e­­xistat înseamnă că ele au avut con­­ditiunile de existentă cari le-au fă­cut inevitabile în timpul respectiv. Au fost însă ele folositoare? Cum absolutul nu există în na­tură,­­ nu se poate contesta că, în anumite cazuri, ele au putut aduce și roade bune pentru un anumit po­por, de pildă când acesta se scu­tura de jugul unui asupritor. De dorit ar fi fost întotdeauna ca marile conflicte sociale să se re­zolve pe temeiul dreptăţii şi al bu­nului raţionament. Dar omenirea se vede că n‘a ajuns încă la acest ni­vel moral şi intelectual. S-a afirmat, de către unii, că răs­boiul stimulează energiile superioa­re ale unui popor. Afirmaţiunea aceasta e, desigur, exagerată. Nu contest că, în timp de răsboi, se creează uneori con­­diţiunile în care se scoate în evi­denţă spiritul de abnegaţie, de sa­crificiu al unor oameni superiori, dar acest spirit preexista la acei oa­meni şi ar fi putut fi mult mai bine întrebuinţat în timp de pace. Ceea ce mi se pare în afară de orice îndoială e faptul că răsboiul coboară in genere nivelul psihologic al popoarelor. Mai întâi el întreţine sentimentul inferior al urii colective între două sau mai multe popoare şi, în conse­cinţă germenele unor noui conflicte. El face să se piardă respectul vieţii omeneşti şi se adresează in­stinctelor primitive de cruzime şi cupiditate, întreţine şi favorizează criminalitatea. El necesită sau favorizează ac­ţiuni de o ordine morală foarte in­ferioară, cum e spionajul sau trăda­rea şi cu drept cuvânt, înainte de răsboiul mondial un grup de sa-i­vanti americani, adversari hotăriţii ai răsboiului, au proclamat adevărul­­ că ceea ce e imoral în raporturile­ dintre indivizi, trebue socotit tot, astfel in relaţiunile dintre popoare.­­ Ce să mai spunem despre nouile mijloace de luptă cu gazele asfi­xiante, sau cu infectarea prin mi­crobi virulenţi a apei de băut. Ce putem spune despre propagatorii răsboiului total care vizează să dis­­tr­ugă întreaga populaţie a poporului advers? Câţi oameni sunt oare destul de orbi şi lipsiţi de cele mai elemen­tare sentimente de compătimire, atât de brutalizaţi, încât să nu va­dă oribila amoralitate a unor ase­menea tendinţe faţă de cari crimi­nalii cei mai odioşi rămân încă la un nivel mult mai ridicat! Răsboiul distruge elementele cele mai tinere şi scade, prin aceasta, capacitatea de viaţă şi de muncă a unor naţiuni. El varsă jalea în familii nume­roase şi lasă infirmi sau bolnavi pentru toată viaţa. El rupe echilibrul economic intern şi internaţional şi îngreuiază con­­diţiunile materiale ale vieţii. Cine se îndoeşte oare că situaţia noastră economică quasi incurabi­lă, e tot consecinţa răsboiului? Răsboiul şi starea postbelică îm­piedică activitatea intelectuală şi in special cea ştiinţifică pentru foar­te multă vreme, iar toţi cei cari do­resc să lucreze pe acest teren cu­nosc nenorocitele condiţiuni în cari lucrăm astăzi. E inutil să­ mai insist. Poate rândurile de mai sus vor supăra pe aceia cari confundă sen­timentele de ură şi sălbăticie cu na­ţionalismul. Dar cei ce sunt în sta­re să cugete cât de puţin, vor în­ţelege că, sub ultimul nume trebue să înţelegem dragostea ce se poartă unei naţiuni şi interesul pentru pro­gresul ei. Propăşirea nu se poate realiza decât prin pacea internă şi prin aceea internaţională. Pacea ri­dică nivelul moral, ea crează con­­diţiunile favorabile muncii şi deci progresului economiei naţionale. Nu­mai pacea crează condiţiunile fa­vorabile activităţii intelectuale şi a celei ştiinţifice, atât de folositoare pentru sănătatea şi buna stare a popoarelor. Dar pacea este oare posibilă? Ştim că cei ce, în mod instinctiv, văd în răsboi un mijloc eftin de profit personal, vor răspunde că nu e posibilă în mod indefinit şi vor repeta vechiul adagiu: Si vis pacem para­belum. Dar această afirmaţie nu e ade­vărată decât în aparenţă. Realita­tea e că atmosfera explosibilă a preparării războiului duce totdea­una la isbucnirea acestuia. Cine doreşte pacea trebue să lu­creze pentru realizarea păcii. Pentru a exista o pace durabilă, trebue ca toţi cei ce o doresc să lucreze pentru organizarea ei, a­­ceasta atât în interiorul diferitelor tari, cât­ şi în raporturile interna­ţionale. Organizarea păcii e înaltul impe­rativ moral şi intelectual pentru toţi oamenii de bine. A lucra în această direcţie e cel mai frumos omagiu ce se poate a­­duce marelui umanitarist şi paci­fist, care este Romain Rolland. Prof. Dr. C. I. Partion Romain Rolland Spicuiri din gândirea lui Romain Rolland Oamenii luptă, curajos, pentru a­­devărul în politică. Nu e însă mai puţin necesar să apărăm adevărul în artă. Vm­ul nu se deosebeşte de celălalt. Principiul dreptăţii nu este sufletul, sentimentalitatea vagă, e inteligenţa, luciditatea inteligenţei. Sănătatea inteligenţei interesează in cea mai mare măsură pentru ac­ţiune şi revoluţie. Trebue să culti­văm, in sufletele tuturor, dragostea, simţul, nevoia imperioasă a adevă­rului, obişnuinţa, nevoia de a vedea limpede, in toate lucrurile şi în toa­te fiinţele; trebue să îndrăznim să smulgem, la nevoe cu forţa, legătura omului cu iluziile stingheritoare, care măgulesc, mângâie şi în cele din urmă otrăvesc voinţa. Nu există decât un remediu: a­­devărul. Trebue să vedem viaţa aşa cum e. Idealişti, realişti, toţi au a­­ceiaşi datorie: să ia ca bază obser­­vaţiunea reală, faptele reale, senti­mentele reale. Orice operă trebue să aibă picioarele bine înfipte în pă­mânt, să participe la viaţa pămân­tului. Artistul trebue să îndrăzneas­că a privi realitatea în faţă, pentru a o zugrăvi. Să declarăm cu toţii războiu minciunii. * Prima ştiinţă a lumii este ştiinţa de a trăi în aşa fel, încât să facem cât mai puţin rău cu putinţă şi cât mai mult bine cu putinţă. Prima artă din lume este arta de a şti să evităm răul şi să producem binele,­­ cu cât mai puţine sforţări.­­#• Nu există decât un singur eroism pe lume: acela de a vedea lumea aşa cum este şi de a o iubi. Cel care vrea să fie folositor celor­lalţi, trebue mai întâi să se libereze pe sine. însăşi dragostea nu are nici un preţ, dacă e a unui sclav. fiDEVÜAgt Romain Rolland a împlinit 70 ani Intelectualii din întreaga lume sărbătoresc astăzi pe marele scriitor Opera literară a lui Romain Rolland, văzută de criticul H. Sanielevici In Jean Christophe, spre deosebi­re de operele „realiştilor“ şi „natu­­raliştilor“ din a doua jumătate a se­colului trecut, critica societăţii, — dar crtătoare, de altminteri, — cade pe planul al doilea; ca scriitorii cla­sici, Romain Rolland e preocupat, în primul rând, de durerile şi bucuriile eterne ale sufletului omenesc, şi mai ales de tragedia fundamentală a vie­ţii noastre: contrastul dintre a voi şi a putea. Am avut o uşoară decep­ţie văzându-1 pe marele romancier trecând în Clerambault, la literatu­ra à these, in genul romanului Verité de Emile Zola. Mi s’a părut că auto­rul se află pe teren străin. In însăşi înfăţişarea lui, nu-i nimic de luptă­tor eroic: nimic războinic în blândul, delicatul, sensitivul, sentimentalul, aproape femininul Romain Rolland. E adevărat, totuşi, că in comedia sa­tirică Liluli, care aminteşte de Ana­­tole France, cu o nuanţă de popular humor bufon, el nu sgârie, ci sfâşie cu dinţi de buldog ipocrizia şi imbe­cilitatea politicianilor... Cum zice în­suşi autorul lui Christophe: „artistul are mai mult decât un sertar în su­fletul său*1. Temperamentele de fe­lul lui Romain Rolland (blond!...) sunt înclinate de obiceiu să trăiască în pace cu realitatea — ispitite să urmărească în viaţa lor acea armo­nie egoistă ce caracterizează pe Goethe... In Pierre et Luce autorul realizea­ză fericita împăcare a eternului uman cu teza combaterii războiului. Războiul (cea mai respingătoare din­tre realităţi; supravieţuire ce tră­dează orgina bestială a omului; sfi­darea şi batjocorirea raţiunii uma­ne) accentuiază înstrăinarea de lu­me a unui tânăr de 18 ani, care se refugiază într’o dragoste de o rara gingăşie şi castitate. Cu delicateţă femenină lunecă degetele lui Romain Rolland pe tem­ele coarde ale sufle­tului de adolescent, compunând un poem de o fermecătoare simplici­tate... Bubuitul tunurilor şi exploa­­darea bombelor de aeroplan formea­ză acompaniamentul grav al unei suave şi aproape îngereşti melodii... (Că împrejurările reale ale lumii— puterea neînfrântă a junkerilor şi a ţarismului — făceau războiul inevi­tabil, de aceasta nu ţine seama tâ­nărul intelectual, pornit a ignora realităţile ce nu rezistă criticii ra­ţiunii pure). Să nu-şi închipue însă cititorul, că Romain Rolland idealizează pe eroii săi, în felul romanticilor. Autorul lui Pierre et Luce este, cred, cel mai realist scriitor pe care l-a produs până acum literatura universală. El arată o deosebită grijă de a nu fal­sifica adevărul, nici in bine, nici un rău... In general personagiile sale nu sunt nici îngeri, nici demoni, ci pur şi simipul oameni, în cam­ binele şi răul — aspecte diferite ale acestor însuşiri fundamentale — se împle­tesc in mod inextricabil. Pierre este student burghez, cum sunt mulţi. Luce studiază pictura şi se întreţine făcând copii pe care ea însăşi şi le recunoaşte că sunt proaste. întâia dragoste înalţă insă sufletele lor cu­rate. Toţi intelectualii cari în tine­reţea lor, au iubit înflăcărat şi pla­tonic, vor regăsi in „Pierre et Luce”, dragostea lor de odinioară, până la mici amănunte (dovadă ca exista astăzi, mai mult decât ne dăm sea­ma, un tip de intelectual european). Dar anume trăsături psihologice ne prevestesc, că numai târziu eroii no­ştri vor cădea la nivelul general al clasei lor... Din lumea pură a minţi­lor şi a sufletelor precursoare, se vor coborî la omenirea comună, care-i stăpânită de inerţia trecutului şi is­păşeşte încă păcatul originar al o­­mului: acela de a se coborî din mai­muţă. O presimt amândoi şi sunt a­­dânc îndureraţi. Luce ştie cum a fost mama ei altădată şi o vede cum este astăzi... Pierre se gândeşte cu spaima că ar putea deveni unul din acei oameni atât de mândri de a distru­ge şi a înjosi“. Tinerii au hotărât să se dea unul altuia, înainte de pleca­rea lui Pierre în război. Totuşi „un sentiment ciudat îi stăpânea. Li-era frică Frică pe măsură ce se apropia ziua..­. — frică de prea multă drago­ste, printr’o purificare a sufletului, pe care-l speriau urâciunile, cruzi­mile, ruşinile vieţii, şi care, într’o beţie de pasiune şi melancolie, visa să fie desrobit de ele. Nu şi-i spu­neau însă“. In Vinerea sfanta se duc să asculte muzica la biserica Saint Gervais... Frumoasele cântece vechi plângeau pioasa lor melanco­lie... Tinerii se ţineau de mana şi inimile lor, topite de dragoste, atin­geau piscurile bucuriei celei mai cu­rate. Şi amândoi, cu ardoare dorita ,se rugară — să nu se mai coboare niciodată, in aceiaşi clipă o bomba de aeroplan, intrând prin acoperiş in biserică, prăvăleşte un stâlp gros asupra celor doi îndrăgostiţi, pe cari autorul ii scuteşte astfel, să ajunga să cunoască viaţa aşa cum este. * „Annette et Sylvie“. Cine, în groa­­na sălbatică a secolului, după pâine ori după cozonac, n’a ajuns încă sa se desbare de obiceiul, demodat azi, al veacului trecut, de a reflecta asu­pra problemelor morale ale existen­ţei şi asupra ciocnirilor şi vijeliilor lumii interioare — acela să se gră­­bească a citi ,Annette et Sylvie“, cea din urmă operă a lui Romain Rolland şi prima din noua serie L’âme en­­chantée Va avea o impresiune libe­ratoare; va simţi răcoreala unei ploi de vară în zăduful zilei de Iulie; se va lumina dintr’odată şi pe deplin asupra prefacerilor hotăritoare pe care, zi cu zi, le simte petrecându-se de un şir de ani in mediul înconju­rător... In fond, marii artişti mo­derni îndeplinesc aceiaşi funcţiune socială ca şi profeţii şi creatorii de religiuni de altădată: servesc de că­lăuză vieţii sufleteşti... De aceea o­­perele lor ne apar ca revelaţii (fi­reşte că nu „divine“*)... Opera Annette et Sylvie cuprinde atâta viaţă reală amănunţită, încât cu greu am putea s’o rezumăm; şi totuşi, problema desbătută se dese­nează clar şi precis: e vorba de a­­mor, de căsătorie , de morală se­xuală. Autorul priveşte problema de la o mare înălţime,­­ cu îndrăznea­la gânditorului, cu obiectivitatea o­mului de ştiinţă, cu sinceritatea cin­stei şi cu toleranţa bunătăţii... Să stărui asupra rolului însemnat pe care-l joacă în viaţa omenirii in­­stinc­tul sexual, să vorbeşti de foa­me (ban) şi amor, cele două forţe motrice ale acţiunilor omeneşti — ar fi banal; nimenii nu se gândeşte să nege, că în felul cum se concepe in fiecare epocă dragostea, se oglin­deşte întreaga psihologie a societăţii. De vreo două decenii s’a luat obi­ceiul să se considere ca o lipsă de cuviinţă, de a discuta în public pro­blema sexuală. Burghezia vede in a­­cest subiect o aluzie la moravuri ce trebuesc acoperite cu vălul pudoa­re!... Virtuţile familiale au constituit cel mai specific produs al clasei bur­gheze, in veacurile ei de sănătate şi ascendenţă. Şi dacă astăzi aceiaşi clasă, în descompunere şi declin, practică, poate, cea mai mare liber­tate sexuală din câte s’a pomenit vreodată, ii vine însă greu, — prin­tr’o ciudată lipsă de consecvenţă, — să renunţe formal la tradiţia ei din trecut: ipocrizia este şi plânsa o tră­sătură specifică a sufletului bur­ghez... Dar Romain Rolland a rupt orice legături sufleteşti cu clasele stăpâ­­nitoare în decădere. El reprezintă păturile cari se ridică, aspiraţiunile lor şi concepţia lor despre viaţă. Mai ales din opera lui am sorbit credinţa că, — orice ar spune Spengler, — din chiar mijlocul dărâmăturilor lumii vechi, se ridică edificiul sănătos al lumii noui, — ca un lăstar care is­­bucneşte la rădăcina copacului pu­tred; și lăstarul va fi arbore viguros, când seva va înceta defintiv să hră­nească pe bătrânul lui premergător. «■ Zăpuşala veacului trecut a adus uraganul dela 1914; supraproducţia, prin concurenţa pentru debuşeuri, a provocat războiul; abcesul care rodea şi otrăvea societatea, s’a des­chis şi s’a curăţit în emoragia uria­şului măcel... Din burghezie, o par­te năpârleşte, cu’ncetul şi’n tăcere; altă parte se stinge, alimentând cu strigătele ei de agonie, slabe svâr­­coliri reacţionare... Clase noi se ri­dică, încă nu destul de culte, dar sănătoase, şi ele dau fizionomia vre­mii în care trăim. Reprezentantul acestor clase, — care deja în secolul al 19-lea începuse să-şi afirme personalitatea, deşi pe atunci nu a­­veau cuvânt, — este Romain Rol­land — un scriitor sobru şi limpede, simplu şi echilibrat, calm şi obiec­tiv, tolerant şi optimist. Aceste ca­lităţi se şi condiţionează unele pe altele; prin echilibru ajunge omul la calm, prin calm la obiectivitate, prin obiectivitate la toleranţă, prin toleranţă la optimism. Ca să înţe­legi prăpastia care-l desparte de naturalist­, e destul să citeşti pe Collas Breugnon: eroul povestirii a fost nefericit în prima lui dragoste din tinereţe; e nenorocit în căsăto­rie, căci nevasta pe care n’o iubeşte îi amărăşte zilele; îşi pierde într’un concediu toată averea şi e silit să se refugieze la fiica lui; ajunge la ur­mă şi paralizat de picioare, — şi to­tuşi, prin bunătate şi blândeţe, prin umor şi veselie, prin deşteptăciune şi cuminţenie, găseşte chipul să se bucure de viaţă şi să rămâie împă­cat cu soarta... Viaţa îi apare atât de frumoasă şi atât de interesantă, încât o iubeşte sub toate formele ei: vesele, comice ori triste... Gata să moară de holeră, izolat şi părăsit într’o gheretă, în mijlocul unei grădini, el cere câteva sticle de vin vechi, ca să-şi învese­lească sfârşitul, urlă de durere, bea, cântă, râde şi glumeşte şi iar răcne­şte, şi se vindecă... Sufletele per­sonagiilor lui Romain Rolland sunt şi ele bântuite de patimi şi vijelii, dar mintea şi echilibrul sănătăţii sufleteşti, readuc mereu liniştea şi armonia. ...Cum am spus, adesea, o trăsătu­ră fundamentală a firii lui Romain Rolland este liniştita lui nepărtini­­re, cu adevărat ştiinţifică, şi adânca înţelegere a sufletului omenesc. „Naturaliştii“ veacului trecut cre­deau că strâng „documente ome­neşti“ şi aplică „metode ştiinţifice“, numai prin faptul că drapau cu teo­rii medicale obscure şi rău mistuite o literatură de isterici şi somnam­buli; ori îşi închepuiau ca scrutează profund sufletul omenesc, notând senzaţiile, inextricabile şi incontro­­labile, ale unui nevropat... A descrie amănunţit, nu înseamnă a cunoaşte; trebue să alegem caracterele prin­cipale şi să găsim generatricea lor... Nici un alt scriitor d­in toată litera­tura universală n’a pătruns atât de adânc în psihologia feluritelor po­poare, ca autorul lui „Jean Cri­­stophe“. Francezii Antoinnete şi O­­livier; italiana Grazzia; puritana el­veţiană din Rugul arzător; tipurile germane în atât de mare număr; evreii germani şi cei francezi — sunt analizaţi cu o pătrundere genială, dar cu blândă bonomie şi fără ur­mă de pedantism şi reprezintă stu­dii caracterologice de o valoare uni­că. Cu aceiaşi pătrundere şi nepăr­­tinire ne redă aci psihologia a două clase. Nu ştiu ca vreun alt scriitor mo­dern să fi cutezat a vorbi de amorul fizic în mod atât de neinvăluit şi în acelaş timp atât de nobil şi sănătos, cum vorbeşte clasicul popular Ro­main Rolland. (Extrase din volumul ,Cercetări critice și filosofice”). Scriitorul văzut de Franz Maseveel Note biografice şi bibliografice Romain Rolland s-a născut la 29 ianuare 1866. Tatăl său era notar lui Clamsey. A vrut să studieze întâi muzica, a cedat apoi dorinţei părinteşti, ur­mând şcoala politehnică. In timpul studenţiei a fost influen­ţat de Renan, Stendhal, Tolstoi, Wagner. A avut primul angajament la Ecole francaise de la Roma, unde a frecventat casa Malindei de Mey­­senbug, care era pe atunci punctul de întâlnire al elitei societăţii romane internaţionale. In 1895 şi-a luat doctoratul la Sor­­bona cu lucrarea „Istoria operei in Europa înainte de Lully şi Scarlatti", a studiat un an istoria artei la Ecole supérieure de la Paris şi în 1896 a că­pătat o catedră de istoria muzicei la Sorbona. Din 1912 s-a închinat lite­­raturei, trăind mai întâi în Elveţia, apoi iar la Paris. Romain Rolland a scris şi teatru. In 1896 a scris piesa „St. Louis“ iar după doi ani o dramă în trei acte „Aert“. La începutul veacului al XX-lea a început ciclul său de drame „Le théatre de la revolution“. Rolland voia să scrie Iliada poporului francez în zece piese. A scris deocamdată patru: 14 Iulie, Danton, Triumful raţiunei, Lupii. Premiera piesei 14 Iulie a avut loc la teatrul Gender la 211111 1902 fără prea mare succes. Monografiile sale despre scriitori şi artişti au fost mai apreciate: „Tolstoir* (cu care a fost ani de zile in relaţii, Michelangelo, Beethoven, Goethe şi Händel. Deasemenea şi-a făcut un nume prin opera lui „Paris, oraşul muzicei“. Jean Christophe, care i-a făcut faima a fost premiat de Academia franceză şi în 1916 i s-a acordat au­torului pentru această capodoperă premiul Nobel. In epoca războiului a fost supra­numit „Refugiul raţiunii în zilele de nebunie“. Apelul său din 1919: „Pen­tru independenţa spiritului“ a stâr­nit senzaţie. E autorul cunoscut lui volum: Au dessus de la Mélée Aar Colas Bretig­­non, Clerambault, Annette et Syl­vie nu lipsesc din biblioteca nici unui intelectual. In ultimii ani a mai adăugat două drame la ciclul său revoluţionar şi anume Dumineca Floriilor şi Leoni­­dele. * Pentru cunoaşterea cât mai largă a personalităţii lui Romain Rolland, dăm in cele ce urm­ează, bibliografia operei sale: OPERE DE CRITICA Les origines du Théatre lyrique moderne. Paris 1895. Cun ans picturae apud Italos XVI sacculi deciderit, 1895. Frangois Millet, Londra, 1902, stu­diu apărut numai în englezește. Vie de Beethoven (Ed. Cahiers de la Quinzaine, 1903, ed. Hachette, 1908, Paris). Le Théatre du Peuple (apărut la Paris in 1903, 1908 și 1918). Paris als Musikstadt (Berlin, 1905). Michel-Ange (Col. „Les Maitfes de l’Art“. Paris 1905). Vie de Michel-Ange (Paris 1906). Musiciens d’Autrefois (Paris, Ha­­chete 1908). Musiciens d’Aujourd’hui (Hachette 1908). Paul Dupin (Plachetă, Paris 1908). Händel (Ed. Alcan, Paris 1910). Vie de Tolstoi (Ed. Hachette, 1911). L’Humble vie Héroique (Ed. Sau­­sot, 1918). Empedocle d’Agrigente (Ed. Le Carmel, Geneva 1917). Voyage musical au pays du passé (Ed. Edmond Joseph, Paris 1919). Mahatma Gandhi (Ed. Rieder, 1928). SCRIERI POLITICE Audessus de la Mélee (Ed. Ollen­dorff, Paris, 1915). A la Civilisation (ediție nepusă în comerț, 1917). Les Précurseurs (Ed. de l’Huma­­nité, Palás, 1919). Aux peuples assassinés (Ollen­dorff, 1920). Quinze ans de combat (Ed. Rieder, 1935). ROMANE J­ean Christophe (Primele patru volume: L’Aube, Le Matin, L’Adoles­­cent, La Révolte, scrise între 1904— 1907). Jean Christophe a Paris (Trei vo­lume: La foire sur la Place; Antoi­nette; Dans ia Maison, scrise între 1908—1910). La tin du voyage (Ultimele trei to­muri: Les Amis: Le Buisson ardent; La nouvelle Journée, au fost scrise între 1910—1912). Ciclul acesta epic a apărut mai •*»­tâiu in revista „Cahieirs de la Quin­­zaine1*, condusă de Charles Péguy și apoi în editura Ollendorff. Colas Breugnon (Ed. Ollendorff, 1920). Pierre et Luce (Geneva, 1920). Cierambault (Paris, 1920). Annette et Sylvie (Paris, 1922). «#>nr-r*o ■ ii-rr vvwr c-n I rw j k. Stendhal et . la. musique (Paris, 1913). Célles qui travaillent (Paris 1913). Anthologie des Poétes contre la guerre (Geneva, 1920). DRAME Saint Louis, acțiune dramatică în a acte. (Paris, 1897). Aért (Paris, 1898). Les Loups (1898). Le Triomphe de la Raison (1899). Danton (1900). Piesa­­aceasta a fost reprezentată, cu un deosebit succes pe scenele germane, in regia lui Reinhardt. Le Quatorze Juillet (1902). Le Temps viendra (1903). Les Trois Amoureuses (1903). La Montespan (1904). Théátre de la Révolution (1909). Liluli (Geneva, 1919). SÉ Străinătatea despre R. Rolland ...Spiritul vrea să aibă slujitori pu ernici. Numai ei pot vesti lum: ;eva mare şi nou. Geniul e o forţi­­a fluviul sau ca marea. A LI, A IN R. Rolland este unic prin bogaţi piritului său, prin luciditatea, sî ira de ajuns ca cineva să-l cunoa­scă o singură dată, pentru a regă î­ncredere în soartă... RENE ARCOS ...După moartea lui Tolstoi, în mij­ocul lumii europene, lipsită de iu­bire şi judecată, Rolland e mare, noastră speranţă. PAUL BIRUKOFF Citiţi revista CINEMA Pagina 3-a Un pisc al spiritualităţii de Prof. RADULESCU-MOTRU Un pisc înalt al spiritualităţii eu­ropene: Romain Rolland! A năzui spre o ordine superioară „de eternă realitate şi bunătate” este in firea sufletului omenesc. In aceasta stă spiritualitatea. Dar cât de rar şi de timid îşi împlineşte su­fletul omenesc această năzuinţă! In puţinele opere de artă structu­rate armonic. In şi mai puţinele ca­racter® eroice. Romain Rolland este un mare ar­tist şi un mare caracter. El este o mândrie a Europei con­timporane. Va veni o vreme, când operele sale vor îi mai citite de cât sunt astăzi: vremea când Europa va fi mai conştientă de originalitatea sa. Ii dorim, în mod sincer, ca el în­suşi să apuce această vreme, şi cât de curând! Prof. Rădulescu­ Motru Membru al Academiei Române Romain Rolland văzut de marii săi confraţi George Duhamel Pe Romain Rolland l-am întâlnit pe toate căile lumii. Nu vorbesc de opera lui, care se află pretutindeni, tradusă în toate limbile şi prezentă în toate spiritele şi în toate inimile. Nu vorbesc de a­­cel Jean Christophe, erou şi profet, geniu familiar, prieten fabulos al tuturor generaţiunilor vii. Vorbesc despre un om care se numeşte Ro­main Rolland, un om viu, contimpo­ranul nostru, un om care gândeşte şi activează, un om pe care-l evocă milioane de alţi oameni, pentru a-1 lăuda ori a-1 mânji, pentru a-1 in­teroga în taină, pentru a-1 iubi mai mult, uneori chiar pentru a-1 urî. Voi toţi, scriitori, creatori, artişti, tovarăşii mei prietenii mei, vă re­găsesc, în diferitele etape ale călă­toriilor mele. Abia v-am strâns mâ­na şi v-am spus rămas bun, şi chi­pul vostru îmi reapare, la prima co­titură a drumului. Uneori pierd din amintire pe unul dintre voi, în cli­pa în care trec cutare frontieră; zadarnic îl caut, şi il chem zile în­tregi; deodată, in momentul desnă­­dejdei îl recunosc cu glasul și ac­centul său. Romain Roland este însă dintre acei oameni pe cari l-am întâlnit pe toate drumurile ce le-am străbă­tut. Oraşul, satul, localităţi îngro­pate în nisipuri, coridoare de tre­nuri, porturi adormite, voi rezervaţi numelui lui Rolland un ecou şi o re­zonanţă fidelă. Rolland merge mai iute decât eroii săi: acolo unde ope­ra lui abia pătrunde, el numără de multă vreme, prieteni şi admiratori. ’(Orice­­cuvânt e un act, fără în­doială; popoarele insă care, in timp de pace, se pot mulţumi cu un poem de îndată ce-i cuprinde desnădej­­dea, caută îndărătul fabulei omul). Această mare glorie vie pe care Romain Rolland a cucerit-o în se­colul nostru zdruncinat se datorea­ză atât operei sale imense de scrii­tor cât şi seninătăţii de care a dat dovadă de zece ani şi mai bine şi în care trebue să salutăm de pe acum, noul aspect al curajului civic. Lucru curios pentru un om dăruit într'o asemenea măsură pasiunilor populare, Romain Rolland nu are legenda lui. Fără îndoială, însă el are o istorie. Caracterul său nu e dintre acelea ce se pot deforma u­­şor: îl cenzurăm, il preaslăvim, însă nu-l putem travesti. De îndată ce numele, său e rostit, rumoarea produsă, vibrează de re­cunoştinţă şi respect. Cei mai aprigi adversari ai lui Ro­mai Rolland s’au găsit în Franţa, ţara scriitorului. Totuşi puţini oa­meni au luptat mai bine decât Ro­lland pentru gloria patriei lor. Ad­miraţia recunoscătoare şi respec­tuoasă pe care elita a douăzeci de naţiuni o poartă caracterului aces­tui om, admiraţia aceasta se res­trânge, natural, asupra întregului popor căruia omul acesta îi aparţine şi al cărui geniu profund il exprimă. „In Rolland mi s’a spus de sute de ori în străinătate, recunoaştem şi iubim acea independenţă marcată, acea calitate cutezătoare, acea pa­siune a adevărului care, de atâta vreme ne îndeamnă să cinstim Fran­ţa“. Consemn această mărturie. Ea va ajuta, poate, multe spirite neliniş­tite să-şi înţeleagă misiunea, să-şi împace îndoiala sufletului, să-şi gă­sească drumul. Societatea europeană care vrea să reînvie din propriile sale ruini, so­cietatea aceasta salută, în mod u­­nanim, în Romain Rolland, pe unul dintre maeştrii săi, pe unul din e­­roii săi. (Articol publicat în revista „Eu­rope“, în Ianuarie 1926, cu prilejul aniversării a 60 de ani de la naște­rea lui Romain Rolland).­­ Upton Sinclair In zilele întunecoase ale războiu­lui, ca şi în zilele noastre de pace nesigură, am avut şi am dintotdeau­­na acelaş profund respect pentru spiritul lui Rolland. El este unul din adevăraţii „buni europeni“, un prie­ten al viitorului care va şti să-l res­pecte. Doresc să vină, momentul ca Franţa să recunoască valoarea a­­cestui scriitor. (Fragment din omagiul adre­sat revistei „Europe“, în Ia­nuarie 1926). Ştefan Zweig Misterioasă tălăzuire a acestei vieţi, înălţându-şi mereu împotriva timpului valurile sale năvalnice şi pătimaşe, năruindu-se mereu în prăpastia dezamăgirii pentru a se avânta, iarăşi, cu credinţă sporită! Romain Rolland — pentru a câta oară? — este marele învins al lumii ce-l înconjoară! Nici una din ideile, dorinţele şi visările lui nu s-au reali­zat : forţa a câştigat împotriva spi­ritului, oamenii împotriva umani­tăţii. Totuşi, niciodată, lupta lui nu a fost mai mare, niciodată existenţa sa nu a fost mai necesară, decât in acei ani (anii carnagiului mondial) căci numai apostolatul său a mântuit evanghelia Europei crucificate şi, odată cu ea, a salvat o credinţă: a­­cea a poetului-conducător spiritual, cuvântător moral al naţiunii sale şi al tuturor naţiunilor. Poetul acesta ne-a cruţat de ru­şinea fără iertare că nu s‘a ridicat nimeni, în zilele noastre, împotriva nebuniei, a crimei şi a urii. Lui Romain Rolland trebuie să-i mulţumim că sfânta lumină a fră­ţiei nu s‘a stins in timp ce se desfă­şura aragomul cel mai năprasnic al istovid Lumea spiritului nu cunoaşte no­ţiunea înşelătoare a numărului; in realitatea ei tăinuită, unul singur­­ . • • nAvt-t-rtirnc-Tn ■mrt1} impotriva lu^u/ui ouih-w- i/Vw .— mult decât majoritatea împotriva unuia singur. Nicăeri ideia nu străluceşte mai curată decât în credinciosul ei soli­tar. Prin marea pildă a acestui poet, am recunoscut iarăşi, in ora cea mai întunecată, acest adevăr, un singur om mare, ce rămâne uman, salvea­ză totdeauna şi pentru toţi credinţa în omenire. (Din volumul:. Romain Rol­land; der Mann und das Werk, publicat in 1921, la Francfurt am Main). împotriva fascismului hitlerist Ciuma brună a depăşit, din pri­ma ei lovitură, ciuma neagră. Fas­cismul hitlerist a acumulat, în câ­teva săptămâni, mai multe violenţe mârşave decât a reuşit să facă, în zece ani, meşterul şi modelul său, fascismul italian. Incendierea Reich­stagului e un act de grosolană pro­vocare poliţistă, care nu poate în­şela pe nimeni în Europa. Denun­ţăm opiniei mondiale aceste aten­tate şi minciuni — toată forţa pub­lică pusă în mâinile unui partid de reacţiune violenţă — autorizarea ofi­cială, dată cu anticipare crimei, gâ­tuirea libertăţii de cuvânt şi gândi­re, arestarea oamenilor celor mai sti­maţi, suspendarea libertăţilor şi a drepturilor elementare pe care se bizue toată civilizaţia modernă. Fa­cem apel, pentru a se alătura pro­testului nostru, la toţi scriitorii, la toţi cei din Europa şi America, ori­cărui partid i-ar aparţine, care au simţimântul insultei adusă demni­tăţii esenţiale a omului şi a cetăţea­nului şi care sunt coştienţi de soli­daritatea ce ne leagă de toţi cei cari luptă împotriva terorismului deslănţuit al unei recţiuni fără scru­pule şi fără frâu. ROMAIN ROLLAND (Articol publicat in „Europe”, ÎS 4» AJUrti« 1933.V

Next