Adevěrul, februarie 1936 (Anul 50, nr. 15959-15983)
1936-02-01 / nr. 15959
Sânliâtă I Februarie 1936 RĂSBOI ORI PACE? de Prof, Dr. C. PAR HON Ziarul „Adeverul“ a avut fericita idee de a consacra o pagină omagială marelui iubitor de oameni și propagator al păcii care este Romain Rolland, cu prilejul împliniriivârstei de 70 de ani. Având cinstea să colaborez la acest număr, voi arăta în rândurile ce urmează ce cred despre rolul războiului sau al păcii în evoluţia omenirii şi în special dacă, în ziua de astăzi trebuie să ne mai gândim la necesitatea primului. Răsboiul, ca şi revoluţia denotă o stare patologică socială, un conflict între două popoare în primul rând între două mari tendinţe opuse în interiorul aceluiaş popor, stare care conduce la o ciocnire violentă ce se sfârşeşte în avantajul uneia sau celeilalte din părţile în conflict dar care nu rare ori le lasă pe ambele într’o situaţie inferioară celei de mai înainte. Din momentul ce răsboaele au existat înseamnă că ele au avut conditiunile de existentă cari le-au făcut inevitabile în timpul respectiv. Au fost însă ele folositoare? Cum absolutul nu există în natură, nu se poate contesta că, în anumite cazuri, ele au putut aduce și roade bune pentru un anumit popor, de pildă când acesta se scutura de jugul unui asupritor. De dorit ar fi fost întotdeauna ca marile conflicte sociale să se rezolve pe temeiul dreptăţii şi al bunului raţionament. Dar omenirea se vede că n‘a ajuns încă la acest nivel moral şi intelectual. S-a afirmat, de către unii, că răsboiul stimulează energiile superioare ale unui popor. Afirmaţiunea aceasta e, desigur, exagerată. Nu contest că, în timp de răsboi, se creează uneori condiţiunile în care se scoate în evidenţă spiritul de abnegaţie, de sacrificiu al unor oameni superiori, dar acest spirit preexista la acei oameni şi ar fi putut fi mult mai bine întrebuinţat în timp de pace. Ceea ce mi se pare în afară de orice îndoială e faptul că răsboiul coboară in genere nivelul psihologic al popoarelor. Mai întâi el întreţine sentimentul inferior al urii colective între două sau mai multe popoare şi, în consecinţă germenele unor noui conflicte. El face să se piardă respectul vieţii omeneşti şi se adresează instinctelor primitive de cruzime şi cupiditate, întreţine şi favorizează criminalitatea. El necesită sau favorizează acţiuni de o ordine morală foarte inferioară, cum e spionajul sau trădarea şi cu drept cuvânt, înainte de răsboiul mondial un grup de sa-ivanti americani, adversari hotăriţii ai răsboiului, au proclamat adevărul că ceea ce e imoral în raporturile dintre indivizi, trebue socotit tot, astfel in relaţiunile dintre popoare. Ce să mai spunem despre nouile mijloace de luptă cu gazele asfixiante, sau cu infectarea prin microbi virulenţi a apei de băut. Ce putem spune despre propagatorii răsboiului total care vizează să distrugă întreaga populaţie a poporului advers? Câţi oameni sunt oare destul de orbi şi lipsiţi de cele mai elementare sentimente de compătimire, atât de brutalizaţi, încât să nu vadă oribila amoralitate a unor asemenea tendinţe faţă de cari criminalii cei mai odioşi rămân încă la un nivel mult mai ridicat! Răsboiul distruge elementele cele mai tinere şi scade, prin aceasta, capacitatea de viaţă şi de muncă a unor naţiuni. El varsă jalea în familii numeroase şi lasă infirmi sau bolnavi pentru toată viaţa. El rupe echilibrul economic intern şi internaţional şi îngreuiază condiţiunile materiale ale vieţii. Cine se îndoeşte oare că situaţia noastră economică quasi incurabilă, e tot consecinţa răsboiului? Răsboiul şi starea postbelică împiedică activitatea intelectuală şi in special cea ştiinţifică pentru foarte multă vreme, iar toţi cei cari doresc să lucreze pe acest teren cunosc nenorocitele condiţiuni în cari lucrăm astăzi. E inutil să mai insist. Poate rândurile de mai sus vor supăra pe aceia cari confundă sentimentele de ură şi sălbăticie cu naţionalismul. Dar cei ce sunt în stare să cugete cât de puţin, vor înţelege că, sub ultimul nume trebue să înţelegem dragostea ce se poartă unei naţiuni şi interesul pentru progresul ei. Propăşirea nu se poate realiza decât prin pacea internă şi prin aceea internaţională. Pacea ridică nivelul moral, ea crează condiţiunile favorabile muncii şi deci progresului economiei naţionale. Numai pacea crează condiţiunile favorabile activităţii intelectuale şi a celei ştiinţifice, atât de folositoare pentru sănătatea şi buna stare a popoarelor. Dar pacea este oare posibilă? Ştim că cei ce, în mod instinctiv, văd în răsboi un mijloc eftin de profit personal, vor răspunde că nu e posibilă în mod indefinit şi vor repeta vechiul adagiu: Si vis pacem parabelum. Dar această afirmaţie nu e adevărată decât în aparenţă. Realitatea e că atmosfera explosibilă a preparării războiului duce totdeauna la isbucnirea acestuia. Cine doreşte pacea trebue să lucreze pentru realizarea păcii. Pentru a exista o pace durabilă, trebue ca toţi cei ce o doresc să lucreze pentru organizarea ei, aceasta atât în interiorul diferitelor tari, cât şi în raporturile internaţionale. Organizarea păcii e înaltul imperativ moral şi intelectual pentru toţi oamenii de bine. A lucra în această direcţie e cel mai frumos omagiu ce se poate aduce marelui umanitarist şi pacifist, care este Romain Rolland. Prof. Dr. C. I. Partion Romain Rolland Spicuiri din gândirea lui Romain Rolland Oamenii luptă, curajos, pentru adevărul în politică. Nu e însă mai puţin necesar să apărăm adevărul în artă. Vmul nu se deosebeşte de celălalt. Principiul dreptăţii nu este sufletul, sentimentalitatea vagă, e inteligenţa, luciditatea inteligenţei. Sănătatea inteligenţei interesează in cea mai mare măsură pentru acţiune şi revoluţie. Trebue să cultivăm, in sufletele tuturor, dragostea, simţul, nevoia imperioasă a adevărului, obişnuinţa, nevoia de a vedea limpede, in toate lucrurile şi în toate fiinţele; trebue să îndrăznim să smulgem, la nevoe cu forţa, legătura omului cu iluziile stingheritoare, care măgulesc, mângâie şi în cele din urmă otrăvesc voinţa. Nu există decât un remediu: adevărul. Trebue să vedem viaţa aşa cum e. Idealişti, realişti, toţi au aceiaşi datorie: să ia ca bază observaţiunea reală, faptele reale, sentimentele reale. Orice operă trebue să aibă picioarele bine înfipte în pământ, să participe la viaţa pământului. Artistul trebue să îndrăznească a privi realitatea în faţă, pentru a o zugrăvi. Să declarăm cu toţii războiu minciunii. * Prima ştiinţă a lumii este ştiinţa de a trăi în aşa fel, încât să facem cât mai puţin rău cu putinţă şi cât mai mult bine cu putinţă. Prima artă din lume este arta de a şti să evităm răul şi să producem binele, cu cât mai puţine sforţări.#• Nu există decât un singur eroism pe lume: acela de a vedea lumea aşa cum este şi de a o iubi. Cel care vrea să fie folositor celorlalţi, trebue mai întâi să se libereze pe sine. însăşi dragostea nu are nici un preţ, dacă e a unui sclav. fiDEVÜAgt Romain Rolland a împlinit 70 ani Intelectualii din întreaga lume sărbătoresc astăzi pe marele scriitor Opera literară a lui Romain Rolland, văzută de criticul H. Sanielevici In Jean Christophe, spre deosebire de operele „realiştilor“ şi „naturaliştilor“ din a doua jumătate a secolului trecut, critica societăţii, — dar crtătoare, de altminteri, — cade pe planul al doilea; ca scriitorii clasici, Romain Rolland e preocupat, în primul rând, de durerile şi bucuriile eterne ale sufletului omenesc, şi mai ales de tragedia fundamentală a vieţii noastre: contrastul dintre a voi şi a putea. Am avut o uşoară decepţie văzându-1 pe marele romancier trecând în Clerambault, la literatura à these, in genul romanului Verité de Emile Zola. Mi s’a părut că autorul se află pe teren străin. In însăşi înfăţişarea lui, nu-i nimic de luptător eroic: nimic războinic în blândul, delicatul, sensitivul, sentimentalul, aproape femininul Romain Rolland. E adevărat, totuşi, că in comedia satirică Liluli, care aminteşte de Anatole France, cu o nuanţă de popular humor bufon, el nu sgârie, ci sfâşie cu dinţi de buldog ipocrizia şi imbecilitatea politicianilor... Cum zice însuşi autorul lui Christophe: „artistul are mai mult decât un sertar în sufletul său*1. Temperamentele de felul lui Romain Rolland (blond!...) sunt înclinate de obiceiu să trăiască în pace cu realitatea — ispitite să urmărească în viaţa lor acea armonie egoistă ce caracterizează pe Goethe... In Pierre et Luce autorul realizează fericita împăcare a eternului uman cu teza combaterii războiului. Războiul (cea mai respingătoare dintre realităţi; supravieţuire ce trădează orgina bestială a omului; sfidarea şi batjocorirea raţiunii umane) accentuiază înstrăinarea de lume a unui tânăr de 18 ani, care se refugiază într’o dragoste de o rara gingăşie şi castitate. Cu delicateţă femenină lunecă degetele lui Romain Rolland pe temele coarde ale sufletului de adolescent, compunând un poem de o fermecătoare simplicitate... Bubuitul tunurilor şi exploadarea bombelor de aeroplan formează acompaniamentul grav al unei suave şi aproape îngereşti melodii... (Că împrejurările reale ale lumii— puterea neînfrântă a junkerilor şi a ţarismului — făceau războiul inevitabil, de aceasta nu ţine seama tânărul intelectual, pornit a ignora realităţile ce nu rezistă criticii raţiunii pure). Să nu-şi închipue însă cititorul, că Romain Rolland idealizează pe eroii săi, în felul romanticilor. Autorul lui Pierre et Luce este, cred, cel mai realist scriitor pe care l-a produs până acum literatura universală. El arată o deosebită grijă de a nu falsifica adevărul, nici in bine, nici un rău... In general personagiile sale nu sunt nici îngeri, nici demoni, ci pur şi simipul oameni, în cam binele şi răul — aspecte diferite ale acestor însuşiri fundamentale — se împletesc in mod inextricabil. Pierre este student burghez, cum sunt mulţi. Luce studiază pictura şi se întreţine făcând copii pe care ea însăşi şi le recunoaşte că sunt proaste. întâia dragoste înalţă insă sufletele lor curate. Toţi intelectualii cari în tinereţea lor, au iubit înflăcărat şi platonic, vor regăsi in „Pierre et Luce”, dragostea lor de odinioară, până la mici amănunte (dovadă ca exista astăzi, mai mult decât ne dăm seama, un tip de intelectual european). Dar anume trăsături psihologice ne prevestesc, că numai târziu eroii noştri vor cădea la nivelul general al clasei lor... Din lumea pură a minţilor şi a sufletelor precursoare, se vor coborî la omenirea comună, care-i stăpânită de inerţia trecutului şi ispăşeşte încă păcatul originar al omului: acela de a se coborî din maimuţă. O presimt amândoi şi sunt adânc îndureraţi. Luce ştie cum a fost mama ei altădată şi o vede cum este astăzi... Pierre se gândeşte cu spaima că ar putea deveni unul din acei oameni atât de mândri de a distruge şi a înjosi“. Tinerii au hotărât să se dea unul altuia, înainte de plecarea lui Pierre în război. Totuşi „un sentiment ciudat îi stăpânea. Li-era frică Frică pe măsură ce se apropia ziua... — frică de prea multă dragoste, printr’o purificare a sufletului, pe care-l speriau urâciunile, cruzimile, ruşinile vieţii, şi care, într’o beţie de pasiune şi melancolie, visa să fie desrobit de ele. Nu şi-i spuneau însă“. In Vinerea sfanta se duc să asculte muzica la biserica Saint Gervais... Frumoasele cântece vechi plângeau pioasa lor melancolie... Tinerii se ţineau de mana şi inimile lor, topite de dragoste, atingeau piscurile bucuriei celei mai curate. Şi amândoi, cu ardoare dorita ,se rugară — să nu se mai coboare niciodată, in aceiaşi clipă o bomba de aeroplan, intrând prin acoperiş in biserică, prăvăleşte un stâlp gros asupra celor doi îndrăgostiţi, pe cari autorul ii scuteşte astfel, să ajunga să cunoască viaţa aşa cum este. * „Annette et Sylvie“. Cine, în groana sălbatică a secolului, după pâine ori după cozonac, n’a ajuns încă sa se desbare de obiceiul, demodat azi, al veacului trecut, de a reflecta asupra problemelor morale ale existenţei şi asupra ciocnirilor şi vijeliilor lumii interioare — acela să se grăbească a citi ,Annette et Sylvie“, cea din urmă operă a lui Romain Rolland şi prima din noua serie L’âme enchantée Va avea o impresiune liberatoare; va simţi răcoreala unei ploi de vară în zăduful zilei de Iulie; se va lumina dintr’odată şi pe deplin asupra prefacerilor hotăritoare pe care, zi cu zi, le simte petrecându-se de un şir de ani in mediul înconjurător... In fond, marii artişti moderni îndeplinesc aceiaşi funcţiune socială ca şi profeţii şi creatorii de religiuni de altădată: servesc de călăuză vieţii sufleteşti... De aceea operele lor ne apar ca revelaţii (fireşte că nu „divine“*)... Opera Annette et Sylvie cuprinde atâta viaţă reală amănunţită, încât cu greu am putea s’o rezumăm; şi totuşi, problema desbătută se desenează clar şi precis: e vorba de amor, de căsătorie , de morală sexuală. Autorul priveşte problema de la o mare înălţime, cu îndrăzneala gânditorului, cu obiectivitatea omului de ştiinţă, cu sinceritatea cinstei şi cu toleranţa bunătăţii... Să stărui asupra rolului însemnat pe care-l joacă în viaţa omenirii instinctul sexual, să vorbeşti de foame (ban) şi amor, cele două forţe motrice ale acţiunilor omeneşti — ar fi banal; nimenii nu se gândeşte să nege, că în felul cum se concepe in fiecare epocă dragostea, se oglindeşte întreaga psihologie a societăţii. De vreo două decenii s’a luat obiceiul să se considere ca o lipsă de cuviinţă, de a discuta în public problema sexuală. Burghezia vede in acest subiect o aluzie la moravuri ce trebuesc acoperite cu vălul pudoare!... Virtuţile familiale au constituit cel mai specific produs al clasei burgheze, in veacurile ei de sănătate şi ascendenţă. Şi dacă astăzi aceiaşi clasă, în descompunere şi declin, practică, poate, cea mai mare libertate sexuală din câte s’a pomenit vreodată, ii vine însă greu, — printr’o ciudată lipsă de consecvenţă, — să renunţe formal la tradiţia ei din trecut: ipocrizia este şi plânsa o trăsătură specifică a sufletului burghez... Dar Romain Rolland a rupt orice legături sufleteşti cu clasele stăpânitoare în decădere. El reprezintă păturile cari se ridică, aspiraţiunile lor şi concepţia lor despre viaţă. Mai ales din opera lui am sorbit credinţa că, — orice ar spune Spengler, — din chiar mijlocul dărâmăturilor lumii vechi, se ridică edificiul sănătos al lumii noui, — ca un lăstar care isbucneşte la rădăcina copacului putred; și lăstarul va fi arbore viguros, când seva va înceta defintiv să hrănească pe bătrânul lui premergător. «■ Zăpuşala veacului trecut a adus uraganul dela 1914; supraproducţia, prin concurenţa pentru debuşeuri, a provocat războiul; abcesul care rodea şi otrăvea societatea, s’a deschis şi s’a curăţit în emoragia uriaşului măcel... Din burghezie, o parte năpârleşte, cu’ncetul şi’n tăcere; altă parte se stinge, alimentând cu strigătele ei de agonie, slabe svârcoliri reacţionare... Clase noi se ridică, încă nu destul de culte, dar sănătoase, şi ele dau fizionomia vremii în care trăim. Reprezentantul acestor clase, — care deja în secolul al 19-lea începuse să-şi afirme personalitatea, deşi pe atunci nu aveau cuvânt, — este Romain Rolland — un scriitor sobru şi limpede, simplu şi echilibrat, calm şi obiectiv, tolerant şi optimist. Aceste calităţi se şi condiţionează unele pe altele; prin echilibru ajunge omul la calm, prin calm la obiectivitate, prin obiectivitate la toleranţă, prin toleranţă la optimism. Ca să înţelegi prăpastia care-l desparte de naturalist, e destul să citeşti pe Collas Breugnon: eroul povestirii a fost nefericit în prima lui dragoste din tinereţe; e nenorocit în căsătorie, căci nevasta pe care n’o iubeşte îi amărăşte zilele; îşi pierde într’un concediu toată averea şi e silit să se refugieze la fiica lui; ajunge la urmă şi paralizat de picioare, — şi totuşi, prin bunătate şi blândeţe, prin umor şi veselie, prin deşteptăciune şi cuminţenie, găseşte chipul să se bucure de viaţă şi să rămâie împăcat cu soarta... Viaţa îi apare atât de frumoasă şi atât de interesantă, încât o iubeşte sub toate formele ei: vesele, comice ori triste... Gata să moară de holeră, izolat şi părăsit într’o gheretă, în mijlocul unei grădini, el cere câteva sticle de vin vechi, ca să-şi înveselească sfârşitul, urlă de durere, bea, cântă, râde şi glumeşte şi iar răcneşte, şi se vindecă... Sufletele personagiilor lui Romain Rolland sunt şi ele bântuite de patimi şi vijelii, dar mintea şi echilibrul sănătăţii sufleteşti, readuc mereu liniştea şi armonia. ...Cum am spus, adesea, o trăsătură fundamentală a firii lui Romain Rolland este liniştita lui nepărtinire, cu adevărat ştiinţifică, şi adânca înţelegere a sufletului omenesc. „Naturaliştii“ veacului trecut credeau că strâng „documente omeneşti“ şi aplică „metode ştiinţifice“, numai prin faptul că drapau cu teorii medicale obscure şi rău mistuite o literatură de isterici şi somnambuli; ori îşi închepuiau ca scrutează profund sufletul omenesc, notând senzaţiile, inextricabile şi incontrolabile, ale unui nevropat... A descrie amănunţit, nu înseamnă a cunoaşte; trebue să alegem caracterele principale şi să găsim generatricea lor... Nici un alt scriitor din toată literatura universală n’a pătruns atât de adânc în psihologia feluritelor popoare, ca autorul lui „Jean Cristophe“. Francezii Antoinnete şi Olivier; italiana Grazzia; puritana elveţiană din Rugul arzător; tipurile germane în atât de mare număr; evreii germani şi cei francezi — sunt analizaţi cu o pătrundere genială, dar cu blândă bonomie şi fără urmă de pedantism şi reprezintă studii caracterologice de o valoare unică. Cu aceiaşi pătrundere şi nepărtinire ne redă aci psihologia a două clase. Nu ştiu ca vreun alt scriitor modern să fi cutezat a vorbi de amorul fizic în mod atât de neinvăluit şi în acelaş timp atât de nobil şi sănătos, cum vorbeşte clasicul popular Romain Rolland. (Extrase din volumul ,Cercetări critice și filosofice”). Scriitorul văzut de Franz Maseveel Note biografice şi bibliografice Romain Rolland s-a născut la 29 ianuare 1866. Tatăl său era notar lui Clamsey. A vrut să studieze întâi muzica, a cedat apoi dorinţei părinteşti, urmând şcoala politehnică. In timpul studenţiei a fost influenţat de Renan, Stendhal, Tolstoi, Wagner. A avut primul angajament la Ecole francaise de la Roma, unde a frecventat casa Malindei de Meysenbug, care era pe atunci punctul de întâlnire al elitei societăţii romane internaţionale. In 1895 şi-a luat doctoratul la Sorbona cu lucrarea „Istoria operei in Europa înainte de Lully şi Scarlatti", a studiat un an istoria artei la Ecole supérieure de la Paris şi în 1896 a căpătat o catedră de istoria muzicei la Sorbona. Din 1912 s-a închinat literaturei, trăind mai întâi în Elveţia, apoi iar la Paris. Romain Rolland a scris şi teatru. In 1896 a scris piesa „St. Louis“ iar după doi ani o dramă în trei acte „Aert“. La începutul veacului al XX-lea a început ciclul său de drame „Le théatre de la revolution“. Rolland voia să scrie Iliada poporului francez în zece piese. A scris deocamdată patru: 14 Iulie, Danton, Triumful raţiunei, Lupii. Premiera piesei 14 Iulie a avut loc la teatrul Gender la 211111 1902 fără prea mare succes. Monografiile sale despre scriitori şi artişti au fost mai apreciate: „Tolstoir* (cu care a fost ani de zile in relaţii, Michelangelo, Beethoven, Goethe şi Händel. Deasemenea şi-a făcut un nume prin opera lui „Paris, oraşul muzicei“. Jean Christophe, care i-a făcut faima a fost premiat de Academia franceză şi în 1916 i s-a acordat autorului pentru această capodoperă premiul Nobel. In epoca războiului a fost supranumit „Refugiul raţiunii în zilele de nebunie“. Apelul său din 1919: „Pentru independenţa spiritului“ a stârnit senzaţie. E autorul cunoscut lui volum: Au dessus de la Mélée Aar Colas Bretignon, Clerambault, Annette et Sylvie nu lipsesc din biblioteca nici unui intelectual. In ultimii ani a mai adăugat două drame la ciclul său revoluţionar şi anume Dumineca Floriilor şi Leonidele. * Pentru cunoaşterea cât mai largă a personalităţii lui Romain Rolland, dăm in cele ce urmează, bibliografia operei sale: OPERE DE CRITICA Les origines du Théatre lyrique moderne. Paris 1895. Cun ans picturae apud Italos XVI sacculi deciderit, 1895. Frangois Millet, Londra, 1902, studiu apărut numai în englezește. Vie de Beethoven (Ed. Cahiers de la Quinzaine, 1903, ed. Hachette, 1908, Paris). Le Théatre du Peuple (apărut la Paris in 1903, 1908 și 1918). Paris als Musikstadt (Berlin, 1905). Michel-Ange (Col. „Les Maitfes de l’Art“. Paris 1905). Vie de Michel-Ange (Paris 1906). Musiciens d’Autrefois (Paris, Hachete 1908). Musiciens d’Aujourd’hui (Hachette 1908). Paul Dupin (Plachetă, Paris 1908). Händel (Ed. Alcan, Paris 1910). Vie de Tolstoi (Ed. Hachette, 1911). L’Humble vie Héroique (Ed. Sausot, 1918). Empedocle d’Agrigente (Ed. Le Carmel, Geneva 1917). Voyage musical au pays du passé (Ed. Edmond Joseph, Paris 1919). Mahatma Gandhi (Ed. Rieder, 1928). SCRIERI POLITICE Audessus de la Mélee (Ed. Ollendorff, Paris, 1915). A la Civilisation (ediție nepusă în comerț, 1917). Les Précurseurs (Ed. de l’Humanité, Palás, 1919). Aux peuples assassinés (Ollendorff, 1920). Quinze ans de combat (Ed. Rieder, 1935). ROMANE Jean Christophe (Primele patru volume: L’Aube, Le Matin, L’Adolescent, La Révolte, scrise între 1904— 1907). Jean Christophe a Paris (Trei volume: La foire sur la Place; Antoinette; Dans ia Maison, scrise între 1908—1910). La tin du voyage (Ultimele trei tomuri: Les Amis: Le Buisson ardent; La nouvelle Journée, au fost scrise între 1910—1912). Ciclul acesta epic a apărut mai •*»tâiu in revista „Cahieirs de la Quinzaine1*, condusă de Charles Péguy și apoi în editura Ollendorff. Colas Breugnon (Ed. Ollendorff, 1920). Pierre et Luce (Geneva, 1920). Cierambault (Paris, 1920). Annette et Sylvie (Paris, 1922). «#>nr-r*o ■ ii-rr vvwr c-n I rw j k. Stendhal et . la. musique (Paris, 1913). Célles qui travaillent (Paris 1913). Anthologie des Poétes contre la guerre (Geneva, 1920). DRAME Saint Louis, acțiune dramatică în a acte. (Paris, 1897). Aért (Paris, 1898). Les Loups (1898). Le Triomphe de la Raison (1899). Danton (1900). Piesaaceasta a fost reprezentată, cu un deosebit succes pe scenele germane, in regia lui Reinhardt. Le Quatorze Juillet (1902). Le Temps viendra (1903). Les Trois Amoureuses (1903). La Montespan (1904). Théátre de la Révolution (1909). Liluli (Geneva, 1919). SÉ Străinătatea despre R. Rolland ...Spiritul vrea să aibă slujitori pu ernici. Numai ei pot vesti lum: ;eva mare şi nou. Geniul e o forţia fluviul sau ca marea. A LI, A IN R. Rolland este unic prin bogaţi piritului său, prin luciditatea, sî ira de ajuns ca cineva să-l cunoască o singură dată, pentru a regă încredere în soartă... RENE ARCOS ...După moartea lui Tolstoi, în mijocul lumii europene, lipsită de iubire şi judecată, Rolland e mare, noastră speranţă. PAUL BIRUKOFF Citiţi revista CINEMA Pagina 3-a Un pisc al spiritualităţii de Prof. RADULESCU-MOTRU Un pisc înalt al spiritualităţii europene: Romain Rolland! A năzui spre o ordine superioară „de eternă realitate şi bunătate” este in firea sufletului omenesc. In aceasta stă spiritualitatea. Dar cât de rar şi de timid îşi împlineşte sufletul omenesc această năzuinţă! In puţinele opere de artă structurate armonic. In şi mai puţinele caracter® eroice. Romain Rolland este un mare artist şi un mare caracter. El este o mândrie a Europei contimporane. Va veni o vreme, când operele sale vor îi mai citite de cât sunt astăzi: vremea când Europa va fi mai conştientă de originalitatea sa. Ii dorim, în mod sincer, ca el însuşi să apuce această vreme, şi cât de curând! Prof. Rădulescu Motru Membru al Academiei Române Romain Rolland văzut de marii săi confraţi George Duhamel Pe Romain Rolland l-am întâlnit pe toate căile lumii. Nu vorbesc de opera lui, care se află pretutindeni, tradusă în toate limbile şi prezentă în toate spiritele şi în toate inimile. Nu vorbesc de acel Jean Christophe, erou şi profet, geniu familiar, prieten fabulos al tuturor generaţiunilor vii. Vorbesc despre un om care se numeşte Romain Rolland, un om viu, contimporanul nostru, un om care gândeşte şi activează, un om pe care-l evocă milioane de alţi oameni, pentru a-1 lăuda ori a-1 mânji, pentru a-1 interoga în taină, pentru a-1 iubi mai mult, uneori chiar pentru a-1 urî. Voi toţi, scriitori, creatori, artişti, tovarăşii mei prietenii mei, vă regăsesc, în diferitele etape ale călătoriilor mele. Abia v-am strâns mâna şi v-am spus rămas bun, şi chipul vostru îmi reapare, la prima cotitură a drumului. Uneori pierd din amintire pe unul dintre voi, în clipa în care trec cutare frontieră; zadarnic îl caut, şi il chem zile întregi; deodată, in momentul desnădejdei îl recunosc cu glasul și accentul său. Romain Roland este însă dintre acei oameni pe cari l-am întâlnit pe toate drumurile ce le-am străbătut. Oraşul, satul, localităţi îngropate în nisipuri, coridoare de trenuri, porturi adormite, voi rezervaţi numelui lui Rolland un ecou şi o rezonanţă fidelă. Rolland merge mai iute decât eroii săi: acolo unde opera lui abia pătrunde, el numără de multă vreme, prieteni şi admiratori. ’(Oricecuvânt e un act, fără îndoială; popoarele insă care, in timp de pace, se pot mulţumi cu un poem de îndată ce-i cuprinde desnădejdea, caută îndărătul fabulei omul). Această mare glorie vie pe care Romain Rolland a cucerit-o în secolul nostru zdruncinat se datorează atât operei sale imense de scriitor cât şi seninătăţii de care a dat dovadă de zece ani şi mai bine şi în care trebue să salutăm de pe acum, noul aspect al curajului civic. Lucru curios pentru un om dăruit într'o asemenea măsură pasiunilor populare, Romain Rolland nu are legenda lui. Fără îndoială, însă el are o istorie. Caracterul său nu e dintre acelea ce se pot deforma uşor: îl cenzurăm, il preaslăvim, însă nu-l putem travesti. De îndată ce numele, său e rostit, rumoarea produsă, vibrează de recunoştinţă şi respect. Cei mai aprigi adversari ai lui Romai Rolland s’au găsit în Franţa, ţara scriitorului. Totuşi puţini oameni au luptat mai bine decât Rolland pentru gloria patriei lor. Admiraţia recunoscătoare şi respectuoasă pe care elita a douăzeci de naţiuni o poartă caracterului acestui om, admiraţia aceasta se restrânge, natural, asupra întregului popor căruia omul acesta îi aparţine şi al cărui geniu profund il exprimă. „In Rolland mi s’a spus de sute de ori în străinătate, recunoaştem şi iubim acea independenţă marcată, acea calitate cutezătoare, acea pasiune a adevărului care, de atâta vreme ne îndeamnă să cinstim Franţa“. Consemn această mărturie. Ea va ajuta, poate, multe spirite neliniştite să-şi înţeleagă misiunea, să-şi împace îndoiala sufletului, să-şi găsească drumul. Societatea europeană care vrea să reînvie din propriile sale ruini, societatea aceasta salută, în mod unanim, în Romain Rolland, pe unul dintre maeştrii săi, pe unul din eroii săi. (Articol publicat în revista „Europe“, în Ianuarie 1926, cu prilejul aniversării a 60 de ani de la nașterea lui Romain Rolland). Upton Sinclair In zilele întunecoase ale războiului, ca şi în zilele noastre de pace nesigură, am avut şi am dintotdeauna acelaş profund respect pentru spiritul lui Rolland. El este unul din adevăraţii „buni europeni“, un prieten al viitorului care va şti să-l respecte. Doresc să vină, momentul ca Franţa să recunoască valoarea acestui scriitor. (Fragment din omagiul adresat revistei „Europe“, în Ianuarie 1926). Ştefan Zweig Misterioasă tălăzuire a acestei vieţi, înălţându-şi mereu împotriva timpului valurile sale năvalnice şi pătimaşe, năruindu-se mereu în prăpastia dezamăgirii pentru a se avânta, iarăşi, cu credinţă sporită! Romain Rolland — pentru a câta oară? — este marele învins al lumii ce-l înconjoară! Nici una din ideile, dorinţele şi visările lui nu s-au realizat : forţa a câştigat împotriva spiritului, oamenii împotriva umanităţii. Totuşi, niciodată, lupta lui nu a fost mai mare, niciodată existenţa sa nu a fost mai necesară, decât in acei ani (anii carnagiului mondial) căci numai apostolatul său a mântuit evanghelia Europei crucificate şi, odată cu ea, a salvat o credinţă: acea a poetului-conducător spiritual, cuvântător moral al naţiunii sale şi al tuturor naţiunilor. Poetul acesta ne-a cruţat de ruşinea fără iertare că nu s‘a ridicat nimeni, în zilele noastre, împotriva nebuniei, a crimei şi a urii. Lui Romain Rolland trebuie să-i mulţumim că sfânta lumină a frăţiei nu s‘a stins in timp ce se desfăşura aragomul cel mai năprasnic al istovid Lumea spiritului nu cunoaşte noţiunea înşelătoare a numărului; in realitatea ei tăinuită, unul singur . • • nAvt-t-rtirnc-Tn ■mrt1} impotriva lu^u/ui ouih-w- i/Vw .— mult decât majoritatea împotriva unuia singur. Nicăeri ideia nu străluceşte mai curată decât în credinciosul ei solitar. Prin marea pildă a acestui poet, am recunoscut iarăşi, in ora cea mai întunecată, acest adevăr, un singur om mare, ce rămâne uman, salvează totdeauna şi pentru toţi credinţa în omenire. (Din volumul:. Romain Rolland; der Mann und das Werk, publicat in 1921, la Francfurt am Main). împotriva fascismului hitlerist Ciuma brună a depăşit, din prima ei lovitură, ciuma neagră. Fascismul hitlerist a acumulat, în câteva săptămâni, mai multe violenţe mârşave decât a reuşit să facă, în zece ani, meşterul şi modelul său, fascismul italian. Incendierea Reichstagului e un act de grosolană provocare poliţistă, care nu poate înşela pe nimeni în Europa. Denunţăm opiniei mondiale aceste atentate şi minciuni — toată forţa publică pusă în mâinile unui partid de reacţiune violenţă — autorizarea oficială, dată cu anticipare crimei, gâtuirea libertăţii de cuvânt şi gândire, arestarea oamenilor celor mai stimaţi, suspendarea libertăţilor şi a drepturilor elementare pe care se bizue toată civilizaţia modernă. Facem apel, pentru a se alătura protestului nostru, la toţi scriitorii, la toţi cei din Europa şi America, oricărui partid i-ar aparţine, care au simţimântul insultei adusă demnităţii esenţiale a omului şi a cetăţeanului şi care sunt coştienţi de solidaritatea ce ne leagă de toţi cei cari luptă împotriva terorismului deslănţuit al unei recţiuni fără scrupule şi fără frâu. ROMAIN ROLLAND (Articol publicat in „Europe”, ÎS 4» AJUrti« 1933.V