Adevěrul, mai 1936 (Anul 50, nr. 16034-16057)
1936-05-02 / nr. 16034
ANUL 50—No. 16.034 Ini AL. V. BELDLHAN 1888-1897 FONDATORI: CONST. MILLE 189 7—1926 200 lei pe 3 luni ABONAMENTE ! 380 lei Pe • 1«“* 7S0 lei pe un an BIROURII&: București, Str. Const. Mills (sărmâar) Mo. 5—7—9 In stăinătate diblu 3 LEI SâMtârt Mia 1936 Centrala: 3-84-30. TELEFOANE : I Provincia : 3-84-31. Străinătatea : 3-84-33. 1 Mai - sărbătoare legală. Dar, in mod ilegal, s’a interzis sărbătorirea ei. Lupta între dîadohii liberali După noartea Macedoneanului, împărăţia ore se întindea din munţii Balcanului până în India — ţara lui Por — şi cela piramidele faraonilor până la Pintul Euxin s'a prăbuşit şi s’a împlit in provincii. Geniul incontestaţi de arhitect politic al lui Alexaiuru-cel-Mare n’a avut norocul unui material durabil de construcţie. ^poliţia greacă, vizibilă dela Ariside-cel-drept până la Venizelos, n’a secundat pe viteazul fecior al li Filip şi al unei principese dunăene, decât în măsura în care îşi puea extinde contuarul comercial şi armata cultură elină. Pe plan organiatoric şi în domeniul militar, geniu Eiadei îşi întoarce şi astăzi fata o ruşine, cu lupte intestine şi — uneori — cu ironic dispreţ... Vastul fganism geo-politic lăsat de Alexantru Macedon s’a împărţit în „diadoli”, între generali şi veseli moşteitori colaterali, după trista moart a geniului militar-politic în Baban, la vârsta de 33 ani. Certurii diadohilor au rămas ca prototipul de incapacitate statală in filosofi politică. Irosirea patrimoniilor istorice confirmă loja naturalistului Goethe care postrează păstrarea unei moşteniri în câştigarea ei cotidiană. Restul dţine uzurpare, stare amorfă şi nevolnicie. Neînţegerile din sânul partidului liberal, după moartea lui Ionel Brătianu, n s’au părut întotdeauna că nu face cât să confirme legea goetheană tezaurului care-şi depăşeşte girantuliemer şi feonmenul diadohic al soluţiilor politice la urmaşi incapali-Stab român este un stat care a intrat n istoria universală o singură dă: pe vremea lui Ştefan-cel- Mare, ptuş să nu fim pesimişti: în ultimuleac s’a ţinut de ritmul vremii făî prea multe întârzieri. Pe saţiu mic şi cu conducători BfcîsM reprodute, lit mod fatal, legi. 3 ... „ Paidul liberal a creiat istorie. apoi cândva şi ră spinării statului nostr Fitul vital s’a stins odată cu moara lui Ionel Brătianu. Frânele de aducere au trecut în alte mâini. Ele mai funcţionează şi din motive siective şi din cauze de neputinţe conducătorilor. Ţia partidului liberal era UNITATA de atac. S’instaurat BICEFALIA. Canizaţiile judeţene pendulează în clică aritmie între d-nii Gh. Tataren şi Dinu Brătianu. Fundalul certurilor diadohice se dilează zadarnic fantoma Kroninz-ului prezumtiv: d. George Utianu, rău sfătuit și cu instin politice atenuate. Lartid democratic de masse n’ai nevoie de unitate, fiindcă... via socială nu este uniformizată. Evoluiază miriapoli, instinctual și lent. Un partid de adre, ca partidul liberal se aseamăn cu o partidă de vânătoare. GonaşH merg in lant ii concentrează fiare in raza vizuală a trăgacilor. In ca contrar, fiara domneşte în pădur cu şiretenii naturale care funcţioează prompt, ca şi fulgerele. Probabil că exprienţa vânătorească şi flerul aspra structurii partidului liberal 1-a îndemnat pe I. Dinu Brătianu si cedeze mereu n ultimii doi ani şi jumătate de guvernare liberală tătrăşcană pentru a asigura o vagă uniate. La final de guvenare — a pus jiciorul In prag. N't reuşit. A cerat din nou. Dar numai pe jumăate. Greşelile cabinetului Tătărescu aţă de tradiţiile partidului sunt mense. A părăsit titla constituţională. A aruncat pesti bord, ca lest, nu numai moştenire preţioasă al C. A. Rosetti —libertatea cuvântului scris şi vorbit, — ci şi APARENŢELE acesta libertăţi de are Ionel Brătianu şi I. G. Duca eau foarte geloşi. D. Dinu Brătianu şi d. Gh. Tătăescu s’au împăcat momentan. Oupă de armistiţiu in fapta de gueilla a diadohilor... Partidul liberal şi-a semnat seanţa de moarte din momentul adicării dela unitate şi dela liniile sale, uitrate în urma cochetăriei, cu fasismul, peste cadavrul lui Duca. Şi Ion Brătianu s’a despărţit de I. A Rosetti pentru a funda statul umion peste utopiile formale paşopiate, dar trăgând consecinţe logice. În titrle Sturdza apropiase partidul Ia conservatorism cu nuanţa biuromatica. Ionel Brătianu a salvat pariiul, readucându-l în direcţia de Ide plecase, fuzionând în tinereţe e „generoşii” (Const. Stere, Radovii, Morţun, Patraşcanu), întineând gruparea politică prin iluminism negresist. La un efort analog s’a înhămatd. A stor Iamandi. Va ieşi partidul liberal din faza drobilorIată întrebarea — de care depinde Pzzentul și, mai ales VIITORUL Feudului liberal. Petre Pandrea HOTE r politică — s’a spus — apare-o contează. Ungurul lucru pe care îl sărveam d. Tătărescu — și încă la plin... E\n discuție chestia comitetului de direcţie al partidului liberal. Acun. avem două păreri. Atunci... ar fi trei. * Clase politice... Î CREDITUL D eamul Românesc” publică urcoarele: o pomisiune de jurişti se ocupă ■ cu vizuirea legislaţiei creditului. UUză să se modifice de urgenţă \ lovirea falimentului şi a concordtui preventiv, care continuă să oi debitorului neonest sau şica- 1 f. mijloace să ocolească obiciile luate, E vorba de o operă de mare vn- unătate, și e regretabil că cei în it au întârziat să depună proeci respective. lucrările comisiei de juriști vor comunicate d-lui guvernator al Ziei Naționale, pentru ca un ceas , murând să intrăm în normal problema creditului şi a siguranţa transacţiilor reclamă de urgenţă , „cuire cu prevederi rapide, şi credea d. Victor Antonescu şi d. Miu Constantinescu vor grăbi de cât pil rezolvarea ei.“ că ştirea corespunde realită- .ea nu este decât bine venită. Recunoaştem, într’adevăr, că şiuirile excepţionale nu conmei normale vieţuiri economfapt, creditul public nu protze decât atunci când există I garanţiile unor raporturi hale şi unor executtări reale. . . punând la adăpost pe deli, în ce priveşte execuţia, lita duce, fatal, la abuzuri (partea unora dintre debitori, . (e dăunează bunei funcţio- : ia creditului. uaţii excepţionale au putut [ la legiferări excepţionale. ■ măsura însă în care lucrurile . irmalisează, este necesar ca aiul să fie reintegrat şi în iveşte execuţia în genere — ’ entul şi concordatul __ în comercială. • ă pentru ce lucrările pregă-iie, pomenite de ziarul d-lui sunt bine venite. Legi in sens vor trebui votate, la 1 na, fie de către guvernul "eseu, fie de către guvernul o va urma. RASIŞTII Dăunăzi ziarul „Dimineaţa” a dovedi cu acte autentice, originea evreiască a agitatorului gogo cul din Capitală, inginerul Gabriescu, care, la Bârlad, se chema Zipches, fiul măcelarului Gabriel Zipches. Pe ziua de eri, oficioşi naţional-ţărănesc—după ce amiteşte de sângele armenesc a lui Sixală, care s’ar găsi în genealogii familiei Cuza — publică acte atentice, din care rezultă că Cornliu Codreanu, este de fapt fiu lui loan Zelinsky şi că numele de Codreanu n’a fost decât un simplu pseudonim. loan Codreanu este polonez de origină, iar Cornliu est fiul unui polonez. Dealtfe cele relatate şi documentate cu acte autentice de către ziari „Dreptatea” au fost şi sunt bine cunoscute de toată lumea din Moldova de Sus. D. Iorga, originar din Botoşani, a declarat că-şi aminteşte prea bine vrejma când Ioan Zelinsky- Codreanu purta cilindru şi haine nemţeşti. Cu ani după aceia s’a trezit lumea cu lotul lui Corneliu Codreanu îmbrăcat în portul naţional românesc. Relevând cele publicate de ,,Dreptatea”, noi înţelegem să punem şi o concluzie. Considerăm asimilarea drept o fericită soluţie, iar amestecul raselor nu numai că nu-l socotim vătămător, ci ne dăm seama că este izvor de progres. Dar este cel puţin ridicol ca un om care întrupează vădite şi recente amestecuri de rasă să facă el pe rasistul; e cel puţin ridicol — când nu este şi altceva — ca un om de origine străină să denunţe oprobiului public pe altul care ar suferi de acelaş „păcat”. - ti ■ Sever Bugetul Angliei Cheltuielile pentru armament Se ştie ce eveniment constituie în Anglia prezentarea bugetului. Expozeul pe care şefi Trezoreriei îl face cu acest prilej este aşteptat de obicei cu o mare curiozitate. Anul acesta Încordarea a fost şi mai mare,fiindcă guvernul trebuia să se aplice asupra mijloacelor de finaţare a programului de armaent. Publicul englez voia să ştie daca programul acesta va fi pitit din veniturile curente ale bgetului, adică din impozitele extente, sau din împrumut. D. Neville Chaiberlain, ministrul de finanţe, a depus bugetul pe anul 1936—37 in ziua de 21 Aprilie (anul fisa englez începând la 1 Aprilie. Discursul pe care l-a rostit cu această ocaziune este foarte important, deoarece arată că, in pricina sarcinilor impuse d nevoile de armament, finanțe Angliei, atât de strălucite îmltimii ani, sunt pe cale de a vira şi ele, ca în atâtea alte ţări într’o eră de dificultăţi. înarmările este enorm şi, din cauza lor, excientele scad din ce in ce. Dela 35 milioane lire sterline excedat în 1933—34, surplusul a staut la 7 milioane in 1934—35 , la 3 milioane In 1935—36. Micorarea treptată a excedentelor,cu toată urcarea extraordinari a încasărilor, se explică — spunem aci un truism — prin sparea considerabilă a cheltuelilor. Dela 709 milioane lire sterlings 1934—35, ele au crescut la 7° milioane in 1935— 36. Prevederi de cheltueli pe acest din unu exerciţiu au fost de 730 mil’an« lire sterline, dar în realitat Prin credite suplimentare 1 * extraordinare, s’a cheltuit cu 211 milioane de lire în plus, Inci^11« mari, provenite din venit1 *'11? hiereu urcate ale vămilor din expansiunea afacerilor inereiale și industriale a ultimii* ani — expansiune datorită derecerii cu 40 la sută a lirei steme și dobândei foarte reduseCapitalurilor — au fost complec absorbite de urcarea cheltuepi. Imensa datorie publică a Angliei, de peste 7 miliarde la sterline, n’a putut fi redusă decăt cu foarte puțin. * Bage11 P*3 1936—37 atinge o cifră maxima, de aproape 800 milioae lire sterline. Exact: 798 milioae 381.000 lire sterline la venitu Si 797.897.000 lire sterline la chtueli. Sau o prevedere de excedăt de 484.000 lire sterline. Numai singură dată, în anii de după război, bugetul Angliei a atins cifra record de 800 milioane lre sterline. Aceasta a fost în 199 30. De atunci, bugetele au fcfc reduse, fiindcă s’a considerat că o sarcină atât de formidailă ca cea reprezentată de sume de 800 milioane lire sterline nu poate fi suportată de popoul englez. Acum se revine la aeastă sumă. In lei, socotind lira terlină pe cursul târgului liber Bucureşti, cele 800 milioane lire sterline însemnează 650-656 miliarde. Franţa, cu o poptaţiune aproape egală cu aceia a Angliei — fără Irlanda — are un buget de 44 miliarde. Ce se echilibrează bugetul pe 1931-37? întâi printr’o sporire a impzitului pe venit. Acesta a fost urcat cu trei pence — și va fi e aci încolo de 4 șilingi și 9 pere de liră sterlină. Este taxa cea mai apăsătoare pe venit care extă pe lume. De altă parte, s’ai luat măsuri ca unele surse de mpunere, pe care englezii le numesc evaziune, dar care nu stii, propriu-zis evaziuni, fiindcă era permise de lege, să fie de acm încolo utilizate. Apoi s’a defiinţat Fondul drumurilor şi suma de 5.250.000 lire sterline cae îi aparţinea a fost făcută vait bugetului pe 1935—36. In al patrulea rând, s’a urcat cu dolă pence impozitul pe ceai. Bugetele militare, al armatei, al marinei și cel aerian, figurează cu suma de 140 milioane lie sterline, la care trebuesc aduse 18.626.000 lire sterline pensiuni militare. Sporul la aceste capitole este foarte mare. Dar în cifrele arătate nu se cuprind deltuelile viitoare de armament. Nu s’au trecut in bugetul pe 1136—37 decât sumele în plus care vor putea fi cheltuite în atest exerciţiu. D. Winston Churchill a spus in Camera Comunelor că, programul de armament, care este de 300 milioane lire sterline, nu va putea fi realizat dintr’o ţaţă, deoarece Angli abia se uzează industrialmente pentru a putea fabrica în mass, avioane, tancuri, tunuri, muniţii, măşti contra gazelor, etc. Odată instalaţiile făcute, producţia va putea fi foarte rapidă. Pentru 1936—37 sporirea cheltuelilor pentru armament va fi susţinută din veniturile curente. D. Neville Chamberlain a declarat în Camera Comunelor că nu se teme de deficit pentru bugetul pe 1936—37 şi că cheltuelile de 800 milioane lire sterline, în care se află un surplus de peste 40 milioane pentru armament, vor fi cu siguranţă acoperite. Pentru viitor, însă, a spus dânsul, cheltuelile de armament vor fi plătite din împrumut. Dar împrumuturile însemnează o sporire a datoriei publice, a serviciului pentru cupon și, deci, a bugetului. Cu aceasta Anglia va intra, cum am zis la Început, în D. Eugen Herovanu şi-a strâns, într’un frumos volum de 400 pagini, foiletoanele d-sale atât de interesante, apărute în ziarul nostru. Deşi i-am urmărit scrisul cu regularitate, cuceriţi de fervoarea accentului evocator, l-am recitit cu plăcerea pe care o dă ineditul. D-sa are darul deosebit de rar, de a-şi câştiga publicul prin nu ştiu ce timbru moral intim. In acest fel comunică, aş spune împărtăşeşte, în înţelesul împărtăşaniei, cu un strat întins de cititori, pe nesimţite adepţi ai unui cult comun pentru icoana oarecum religioasă a Iaşilor săi. D. Eugen Herovanu nu este ieşan de baştină, ci de adopţiune. Din frageda vârstă, transportat de la Piatra, la Iaşi, s’a fixat aproape o jumătate de veac în 1) Bucureşti, „Adevărul”, S. A. 7) Colecţia „Oraşe”, Fundaţia pentru literatură şi artă „Regele Carol II”, 1936. Eugen Herovanu: Tudor Şoimaru: era greutăţilor financiare. Se vede de aci importanţa chestiunii. Vom reveni asupra ei. I. NAZBATII CONSIMTE CU CONDIŢIE D. Dinu Brătianu vrea să i se menţină prestigiul. Ceia ce consimte şi d. Tătărescu. Cu o condiţie însă: să-i ia şefia... fix Oraşul amintirilor *) Constanţa 2) metropola moldoveană. Formaţia intelectuală a d-sale s’a desăvârşit în spiritul generos al ultimului pătrar de secol. In acest duh de sfârşit de leat, al XIX-lea, s’a desvoltat o nobilă mentalitate (cuvântul la modă al zilei de astăzi e „spiritualitate”, chiar dacă acest cuvânt pompos ascunde instincte tulburi şi regresul omeniei), în a cărui componenţă intra respectul individual, cu corolarul său, libertatea opiniei. Desvoltat în acest spirit, de esenţă individualistă, dar cu consecinţe socialpolitice, înaintat democratice, autorul a rămas credincios atât crezurilor generaţiei sale, cât şi mediului favorabil în care au crescut. Dar mai presus de toate, d. Eugen Herovanu reprezintă o conştiinţă pe care am numi-o istorică, pentru a desemna spiritul de continuitate, al culturii ieşene. D-sa, prin alte cuvinte, e pătruns de realitatea spirituală a unor tradiţii culturale, cărora a prezidat vechea capitală a Moldovei. Ceea ce a numit defunctul G. Ibrăileanu rolul Moldovei în formarea spiritului critic român, dedicându-i cea mai bună din lucrările sale ideologice, e deasemenea raţiunea intelectuală a dragostei sale pentru Iaşi. Infăţişându-i, de pe un alt plan şi în alt cadru, misiunea istorică, d. Eugen Herovanu se achită de o datorie morală imperioasă. A face să retrăiască sufletul vechiu al Iaşilor, din perindarea unui şir de imagini, concrete sau ideale, a contribui la înţelegerea şi iubirea unui focar de lumină, care încă nu s’a stins, dar ale cărui iradieri şi-au pierdut ceva din eficacitatea lor, în împrejurările vitrege de astăzi, este pentru d. Eugen Herovanu, dacă nu un apostolat, de vreme ce temperamentul d-sale discret nu aspiră la aceasta, cel puţin un bucuros prilej de dăruire de sine. Ceea ce face farmecul întreprinderii d-sale, este un efect de armonie, între adâncirea înţelegerii sufletului ascuns al Iaşilor, şi limpezimea cristalină a emoţiei, de care dispune. D-sa nu e un retor, un frazor de profesie, nici măcar avocatul unei cauze mai mult sau mai puţin sentimentale, doritor de a stoarce câteva lacrimi de circumstanţă pe paragina economică a oraşului, care într’o vreme, până la unirea din 1859, păstra primatul cultural peste cele două principate. Speţa se cunoaşte şi prilejueşte când şi când efecte uşoare, de răspântie. Ieşeni improvizaţi, cu sau fără particulă, s’au specializat în genul apologetic, funebru şi lacrimogen, de bactariană asociaţie. Plângerea pe ruinele Iaşilor sau Ieşilor, a ajuns o periodică îndeletnicire, compromiţând într’o bună măsură temeiurile serioase ale problemei. Căci există într’adevăr o problemă, ce s’ar putea formula astfel. Congestionarea capitalei regatului e un fenomen de criză, un simptom de febră, care trebue combătut, printr’o politică înţeleaptă, de redretulţi continuarea în pag. II-a) Cronica literară ale ŞERBAN CIOCULESCU D. EUG. HEROVANU MAINE... Mâine — sărbătoarea muncii şi a păcii... Niciodată, această zi n'a căzut — ca acum — Intre atâtea. îngrijorări şi sub semnul temerii celei mari. Abia s’au ridicat reţelele de sârmă ghimpată din ultimul război. Abia s’au astupat şanţurile, în cari oamenii au trăit, au suferit şi au murit. Şi iată, se pare că vom porni să săpăm şanţuri noi; se pare că vom porni să tragem noi cordoane de sârmă ghimpată. Unde e pacea? Acea pace, dacă nu eternă, în orice caz de lungă durată, pe care au visat-o — în clipa agoniei — morţii măcelului mondial... Omenirea năucită se zbate în nehotărire, în nesiguranţă.. Uzinele fabrică unelte de distrugere. Ştiinţa, care trebuia să fie creatoare, se strădueşte să născocească noi metode de nimicire. Civilizaţia se întoarce împotriva civilizaţiei. Asta e pacea, asta e munca — în ajunul zilei de mâine, care ar trebui să fie ziua muncii creatoare şi a păcii efective. Desigur, asemenea gânduri nu sunt gânduri de sărbătoare şi, mai puţin încă, de veselie. Norii groşi, întunecaţi ai urii au acoperit cerul, au acoperit albastrul nădejdilor. Trebue să o spunem cu toată realitatea in faţă, bâmhiteţie. Aceasta înseamnă că trebue să ne dezamăgim? Aceasta înseamnă că trebue să privim cu braţele încrucişate cascada urii, năvala duşmăniei, valul sălbăteciei din urmă? Evident , nu. In faţa acestei privelişti de apocalips, fiecare conştiinţă trebue să se ridice, fiecare viaţă trebue să se încordeze. Cu cât primejdiile sunt mai mari, cu atât conştiinţele trebue să fie mai dârze, cu atât voinţele trebue să fie mai ferme. Femeile şi copiii pot să plângă pe ruinele manch constructive şi ale păcii reale. Nouă: nu ne este îngăduită această slăbiciune. Până in ceasul din urmă, până în clipa supremelor hotărîri de jertfă, trebue să luptăm toţi împotriva sălbăteciei, care se vesteşte jur împrejurul nostru. Ţara noastră şi-a înfăptuit cu mari greutăţi idealul. Pietrele hotarelor noastre sunt înfipte adânc, în pământul nostru, acolo unde a poruncit dreptatea noastră. Să nu ne lăsăm ademeniţi de propaganda mârşavă a duşmanilor noştri. Să nu cădem în capcanele pe cari le urzesc cu dibăcie aceşti duşmani. Să nu greşim, în acest ceas în care orice greşală ne poate fi fatală. Iscoadele ■ Germaniei hitleriste, propovăduitorii dictaturii, trişeurii naţionalismului integral — toţi aceştia n’au ce căuta în ora hotărîrilor supreme, împotriva lor trebue să se ridice conştiinţa naţională, mai dârză decât oricând. Adevărata conştiinţă naţională, aceia pe care o formează — într’o splendidă îmbinare — toţi muncitorii din această ţară — muncitorii ogorului, muncitorii uzinei, muncitorii creerului, împotriva dictaturii, care duce la război; împotriva hitlerismului, care pregăteşte războiul, pentru libertate — iată porunca zilei de mâine. T. B. 1 MAI Acum cincizeci şi unu de ani, în patria standardului, in America mecanică, acolo unde noţiunea de om se confundă cu şurubul, unde depozite întregi de alimente, producte realizate prin exploatarea milioanelor de şomeri sunt svârlite in mare pentru ca preţurile să nu scadă, s’a dat Întâiul semnal de luptă al proletariatului contra exploatării organizate. Evenimentul acesta s’a petrecut în plină primăvară, la 1 Mai, în congresul sindical ţinut la Chicago, în 1835. Câţiva ani după aceia, proletariatul lumii întregi se declară solidar şi ziua de 1 Mai rămâne in istorie zi de reală luptă. De atunci, pe străzile marilor metropole, ca şi pe ale urbelor de rând, la porţi de fabrici, în cartiere mărginaşe, sau in plin câmp, această sărbătoare a muncii se soldează cu câteva cadavre, rod straniu şi înţelept, treaptă mai sus, către adevărata eliberare. Astfel, proletariatul, în mod simbolic, primăvara, odată cu năvala apelor, cu trezirea pământului, caută să-şi afirme dreptul la o viaţă mai bună, manifestând în această zi, cu riscul vieţii. Dar în ultima vreme, situaţia proletariatului s-a agravat. Se trece prin cea mai teribilă criză, din câta a pomenit până astăzi istoria capitalismului. Eforturile disperate ale marilor state capitaliste, de a scăpa din ghiarele crizei. Carnetul meu au eşuat in totul. In faţa mrsselor populare, secătuite la maxim, burghezia svăibe ultimul rest: dictatura fascistă Tragicele experienţe din Germania sunt insă exemple prea categorice, pentru a convinge massele muncitoare, de ceeace înseamnă regim fascist. In statul lui Hitler, muncitorilor le-au fost răpite cele mai elementare drepturi de apărare a intereselor lor. Sindicatele le-au fost sparte, iar organizaţiile lor politice şi culturale nimicite cu totul. In plus, fascismul german pregăteşte cu fiecare zi războiul imperialist, de la care poporul, in afară de noui molime, foamete sau moarte, nu poate avea nimic. In faţa unui atare pericol, clasa muncitoare are datoria să strângă rândurile intr'un front unic de luptă, pentru apărarea culturii, păcii şi in genere a tuturor libertăţilor. 1 Mai, această sărbătoare a muncii avându-se in vedere situaţia istorică actuală, trebue să fie prilejul de trezire dinamică şi de unire a tuturor forţelor, pentru încheierea şi desăvârşirea frontului unic de luptă. Fascismul trebue barat şiasvârlit pentru totdeauna din istorie. Muncitorimii ii revine, în primul rând această sarcină, care se leagă de aceia a înfăptuirii uniei alte lumi cu o nouă concepţie, patria fără clase, fără exploatatori şi exploataţi, fără ură de rasă, unde libertăţile sunt reale şi pacea veşnică. Alexandru Sahia CHESTIA ZILEI EXPLICATA D. N. TITULESCU.—După cum ai văzut, în Franţa, alegerile au fost liniştite. D. INCHLEJ. — Se vede că în Franţa nu există ministru de interne! Cu prilejul comemorării cărturarului Gh. Asachi, intemeeibrul academiei Mihailene din Iaşi, suntem datori să punem în evidenţă activitatea sa pe tărâmul economic. Graţie unei recente lucrări asupra lui Niculae Şuţu a unui tânăr doctor al Academiei de înalte studii comerciale din Bucureşti, d. Ion Veverca mi-am reamintit de cartea „Apercu sur l-etat industriei de la Moldavie” a lui Niculae Şuţu. El introduce pentru întâia oară in viaţa culturală a principatelor dunărene, probleme de ansamblu, de ideologie şi de teorie economică generală. Anul 1838 trebue considerat, spune d. dr. Ion Veverca, că adevăratul moment de când începe existenţa unei gândiri economice în România. Nicolae Şuţu este fondatorul acestei gândiri şi întâiul economist din Principatele Unite ’). Apăruseră in Moldova şi In Muntenia o serie de publicaţiuni cari se ocupă, câteodată cu probleme economice. Intre acestea cităm „Albina Românească” întemeiată de Gh. Asachi. Prima carte a lui Nicolae Şuţu şi cea mai importantă „Apercu sur l’état industriel de la Moldavie” apare la institutul „Albina” din Iaşi, la 1838. Iată de ce vreau să pun in evidenţă activitatea lui Gh. Asachi, înfăptuitorul primelor mişcări economice din Moldova. ’) Dr. Ion Veverca — Nicolae Şuţu Viaţa, activitatea şi opera întâiului economist ideolog din România 1798 1871. Apariţia lui in Moldova ,ca şi a lui Eliade Râdulescu în Muntenia a fost providenţială. Se simţea nevoia unui om întreprinzător, a unei minţi agere şi multiple, bogată în resurse, in stare a se îndrepta în mai multe direcţii deodată, deschizând drumuri neîncercate (vezi Gheorghe Asachi— Viaţa şi opera lui, de E. Lovinescu). Spiritul lui de iniţiativă era îndrumat, uneori, spre întreprinderi de ordin practic. El considera ocupaţiunea rusească o epocă de pace şi propăşire. In „Anul nou al Moldo-romănilor” el vede trei zâne: Legea, învăţătura şi...comerţul,, Iar a treia, — la soaţă Este zâna cea „negoaţă“ Şi, in cugetul dorit, ;• I Acu ’n vase încărcate A Supt ăl nostru steag răzbate M La limanul fericit. B Sosit la Iaşi în 1812 „străin fără vază in propria lui ţară” el* pune temelia la 1813 a şcoalei de (Citiţi continuarea în pag. II-a) COMEMORĂRI GHEORGHE ASACHI de GR. L. TRANCU-IAŞI Ctitorul mişcării economice în Moldova