Adevěrul, mai 1936 (Anul 50, nr. 16034-16057)

1936-05-02 / nr. 16034

ANUL 50—No. 16.034 Ini AL. V. BELDLHAN 1888-1897 FONDATORI: CONST. MILLE 189 7—1926 200 lei pe 3 luni ABONAMENTE ! 380 lei Pe • 1«“* 7S0 lei pe un an BIROURII&: București, Str. Const. Mills (sărmâar) Mo. 5—7—9 In stăinătate diblu 3 LEI SâMtârt Mia 1936 Centrala: 3-84-30. TELEFOANE : I Provincia : 3-84-31. Străinătatea : 3-84-33. 1 Mai - sărbătoare legală. Dar, in mod ilegal, s’a interzis săr­bătorirea ei. Lupta între dîadohii liberali După noartea Macedoneanului, împărăţia ore se întindea din munţii Balcanului până în India — ţara lui Por — şi cela piramidele faraonilor până la Pintul Euxin s'a prăbuşit şi s’a împlit in provincii. Geniul incontestaţi de arhitect politic al lui Alexaiuru-cel-Mare n’a avut no­rocul unui material durabil de con­strucţie. ^poliţia greacă, vizibilă dela Ariside-cel-drept până la Venizelos, n’a secundat pe viteazul fecior al li Filip şi al unei princi­pese dunăene, decât în măsura în care îşi puea extinde contuarul co­mercial şi arm­ata cultură elină. Pe plan organiatoric şi în domeniul mi­litar, geniu Eiadei îşi întoarce şi as­tăzi fata o ruşine, cu lupte intes­tine şi — uneori — cu ironic dis­preţ... Vastul fganism geo-politic lăsat de Alexantru Macedon s’a împărţit în „diadoli”, între generali şi ve­seli moşteitori colaterali, după tri­sta moart a geniului militar-poli­­tic în Baban, la vârsta de 33 ani. Certurii diadohilor au rămas ca prototipul de incapacitate statală in filosofi politică. Irosirea patrimoniilor istorice con­firmă loja naturalistului Goethe care postrează păstrarea unei mo­şteniri în câştigarea ei cotidiană. Restul dţine uzurpare, stare amor­fă şi nevolnicie. Neînţegerile din sânul partidului liberal, după moartea lui Ionel Bră­­tianu, n s’au părut întotdeauna că nu fac­e cât să confirme legea goet­­h­eană tezaurului care-şi depăşeşte girantuliemer şi feonmenul diado­­hic al soluţiilor politice la urmaşi incapali-Stab român este un stat care a intrat n istoria universală o sin­gură dă: pe vremea lui Ştefan-cel- Mare, ptuş să nu fim pesimişti: în ultimuleac s’a ţinut de ritmul vre­mii făî prea multe întârzieri. Pe saţiu mic şi cu conducători BfcîsM reprodute, lit mod fatal, legi. 3 ... „ Paidul liberal a creiat istorie. a­poi cândva şi ră spinării statului nostr Fitul vital s’a stins odată cu moara lui Ionel Brătianu. Frânele de aducere au trecut în alte mâini. Ele­­ mai funcţionează şi din mo­tive siective şi din cauze de nepu­tinţe conducătorilor. Ţia partidului liberal era UNI­­TATA de atac. S’instaurat BICEFALIA. Canizaţiile judeţene pendulează în clică aritmie între d-nii Gh. Ta­taren şi Dinu Brătianu. F­undalul certurilor diadohice se d­ilează zadarnic fantoma Kroninz-ului prezumtiv: d. Geor­ge Utianu, rău sfătuit și cu in­­stin politice atenuate. L­artid democratic de masse n’ai nevoie de unitate, fiindcă... via socială nu este uniformizată. Evoluiază miriapoli, instinctual și lent. Un partid de adre, ca partidul liberal se aseamăn cu o partidă de vânătoare. GonaşH merg in lant ii concentrează fiare­ in raza vizuală a trăgacilor. In ca contrar, fiara domneşte în pădur cu şiretenii na­turale care funcţioează prompt, ca şi fulgerele. Probabil că exprienţa vânăto­­rească şi flerul aspra structurii partidului liberal 1-a îndemnat pe I. Dinu Brătianu si cedeze mereu n ultimii doi ani şi jumătate de gu­vernare liberală tătrăşcană pentru a asigura o vagă uniate. La final de guvenare — a pus jiciorul In prag. N't reuşit. A ce­­rat din nou. Dar numai pe jumă­­ate. Greşelile cabinetului Tătărescu aţă de tradiţiile partidului sunt mense. A părăsit titla constituţio­­nală. A aruncat pesti bord, ca lest, nu numai moştenire preţioasă a­­l C. A. Rosetti —libertatea cu­vântului scris şi vorbit, — ci şi A­­PARENŢELE acesta libertăţi de are Ionel Brătianu şi I. G. Duca e­­au foarte geloşi. D. Dinu Brătianu şi d. Gh. Tătă­­escu s’au împăcat momentan. O­upă de armistiţiu in fapta de gue­­illa a diadohilor... Partidul liberal şi-a semnat sea­nţa de moarte din momentul ad­­icării dela unitate şi dela liniile sale, uitrate în urma cochetăriei, cu fas­­ismul, peste cadavrul lui Duca. Şi Ion Brătianu s’a despărţit de I. A Rosetti pentru a funda statul umion peste utopiile formale paşop­­iate, dar trăgând consecinţe logice. În titrle Sturdza apropiase partidul Ia conservatorism cu nuanţa biuro­­matica. Ionel Brătianu a salvat par­iiul, readucându-l în direcţia de Ide plecase, fuzionând în tinereţe e „generoşii” (Const. Stere, Rado­­vii, Morţun, Patraşcanu), întine­­ând gruparea politică prin iluminism negresist. La un efort analog s’a înhămat­­d. A stor Iamandi. Va ieşi partidul liberal din faza drobilorI­ată întrebarea — de care depinde Pzzentul și, mai ales VIITORUL Feu­dului liberal. Petre Pandrea HOTE­ ­r politică — s’a spus — apa­­re-o contează. Ungurul lucru pe care îl săr­­veam d. Tătărescu — și încă la plin... E\n discuție chestia comitetu­lui de direcţie al partidului libe­ral. Acun. avem două păreri. Atunci... ar fi trei. * Clase politice... Î CREDITUL D­ eamul Românesc” publică urcoarele: o pomisiune de jurişti se ocupă ■ cu vizuirea legislaţiei creditului.­­ UUză să se modifice de urgenţă \ lovirea falimentului şi a concor­­dtui preventiv, care continuă să­­ oi debitorului neonest sau şica- 1 f. mijloace să ocolească obic­­i­ile luate, E vorba de o operă de mare vn- u­n­ătate, și e regretabil că cei în it au întârziat să depună proec­­i respective. lucrările comisiei de juriști vor c­omunicate d-lui guvernator al Z­iei Naționale, pentru ca un ceas , murând să intrăm în normal p­roblema creditului şi a siguranţ­a transacţ­iilor reclamă de urgenţă , „cuire cu prevederi rapide, şi cre­dea d. Victor Antonescu şi d. Mi­­u Constantinescu vor grăbi de cât pil rezolvarea ei.“ că ştirea corespunde realită- .­ea nu este decât bine venită. Recunoaştem, într’adevăr, că şiuirile excepţionale nu con­­mei normale vieţuiri econo­mfapt, creditul public nu pro­tze decât atunci când există I garanţiile unor raporturi hale şi unor executtări reale. . . punând la adăpost pe de­li, în ce priveşte execuţia, lita duce, fatal, la abuzuri (partea unora dintre debitori, . (e dăunează bunei funcţio- : ia creditului. uaţii excepţionale au putut [ la legiferări excepţionale. ■ măsura însă în care lucrurile . irmalisează, este necesar ca aiul să fie reintegrat şi în iveşte execuţia în genere — ’ entul şi concordatul __ în comercială. • ă pentru ce lucrările pregă-­i­ie, pomenite de ziarul d-lui sunt bine venite. Legi in­­ sens vor trebui votate, la 1 na, fie de către guvernul "eseu, fie de către guvernul o va urma. RASIŞTII Dăunăzi ziarul „Dimineaţa” a dovedi cu acte autentice, origi­nea evreiască a agitatorului go­­go­ cul din Capitală, inginerul Gabriescu, care, la Bârlad, se chema Zipches, fiul măcelarului Gabriel Zipches. Pe ziua de eri, oficioşi naţional-ţărănesc—după ce amiteşte de sângele armenesc a lui Sixală, care s’ar găsi în ge­nealogii familiei Cuza — publică acte atentice, din care rezultă că Cornliu Codreanu, este de fapt fiu lui loan Zelinsky şi că numele de Codreanu n’a fost de­cât un simplu pseudonim. loan Codreanu este polonez de origină, iar Cornliu est fiul unui polonez. Dealtfe cele relatate şi docu­mentate cu acte autentice de că­tre ziari „Dreptatea” au fost şi sunt bine cunoscute de toată lu­mea din Moldova de Sus. D. Iorga, originar din Botoşani, a declarat că-şi aminteşte prea bine vrejma când Ioan Zelinsky- Codreanu purta cilindru şi haine nemţeşti. Cu ani după aceia s’a trezit lu­mea cu lotul lui Corneliu Co­dreanu îmbrăcat în portul naţio­nal românesc. Relevând cele publicate de ,,Dreptatea”, noi înţelegem să punem şi o concluzie. Conside­răm asimilarea drept o fericită soluţie, iar amestecul raselor nu numai că nu-l socotim vătămă­tor, ci ne dăm seama că este iz­­vor de progres. Dar este cel puţin ridicol ca un om care întrupează vădite şi recente amestecuri de rasă să facă el pe rasistul; e cel puţin ridicol — când nu este şi altceva — ca un om de origine străină să denunţe oprobiului public pe altul care ar suferi de acelaş „pă­cat”. - ti ■ Sever Bugetul Angliei Cheltuieli­le pentru armament Se ştie ce eveniment constituie­­ în Anglia prezentarea bugetului. Expozeul pe care şefi Trezore­riei îl face cu acest prilej este aşteptat de obicei cu o mare cu­riozitate. Anul acesta Încordarea a fost şi mai mare,fiindcă gu­vernul trebuia să se aplice asupra mijloacelor de finaţare a pro­gramului de armaent. Publicul englez voia să ştie daca pr­ogra­­mul acesta va fi pitit din veni­turile curente ale bgetului, adică din impozitele extente, sau din împrumut. D. Neville Chaiberlain, mini­strul de finanţe, a depus bugetul pe anul 1936—37 in ziua de 21 Aprilie (anul fisa englez înce­pând la 1 Aprilie. Discursul pe care l-a rostit cu această oca­­ziune este foarte important, de­oarece arată că, in pricina sar­cinilor impuse d nevoile de ar­mament, finanțe Angliei, atât de strălucite îmltimii ani, sunt pe cale de a vira şi ele, ca în atâtea alte ţări într’o eră de di­ficultăţi. înarmările este enorm şi, din cauza lor, excientele scad din ce in ce. Dela 35 milioane lire sterline excedat în 1933—34, surplusul a staut la 7 milioane in 1934—35 , la 3 milioane In 1935—36. Micorarea treptată a excedentelor,cu toată urcarea extraordinari a încasărilor, se explică — spunem aci un truism — prin sparea considerabilă a cheltuelilor. Dela 709 milioane lire sterlings 1934—35, ele au crescut la 7° milioane in 1935— 36. Prevederi de cheltueli pe a­­cest din unu exerciţiu au fost de 730 mil’an« lire sterline, dar în realitat Prin credite supli­mentare 1 * extraordinare, s’a cheltuit cu 211 milioane de lire în plus, Inci^11« mari, provenite din venit1 *'11? hiereu urcate ale vămilor­­ din expansiunea afa­cerilor inereiale și industriale a ultimii* ani — expansiune da­torită derec­erii cu 40 la sută a lirei stem­e și dobândei foarte reduse­­Capitalurilor — au fost complec absorbite de urcarea cheltuepi. Imensa datorie pu­blică a Angliei, de peste 7 mili­arde la sterline, n’a putut fi redusă decăt cu foarte puțin. * Bage11 P*3 1936—37 atinge o cifră maxima, de aproape 800 milioae lire sterline. Exact: 798 milioae 381.000 lire sterline la venitu­ Si 797.897.000 lire sterline la chtueli. Sau o prevedere de excedăt de 484.000 lire sterline. Numa­i singură dată, în anii de după război, bugetul Angliei a atins cifra record de 800 mili­oane lre sterline. Aceasta a fost în 199­ 30. De atunci, bugetele au fcfc reduse, fiindcă s’a consi­derat că o sarcină atât de for­­midailă ca cea reprezentată de sume de 800 milioane lire ster­line nu poate fi suportată de popoul englez. Acum se revine la aeastă sumă. In lei, socotind lira terlină pe cursul târgului li­ber­­ Bucureşti, cele 800 mili­­oane lire sterline însemnează 650-656 miliarde. Franţa, cu o poptaţiune aproape egală cu a­­ceia a Angliei — fără Irlanda — are un buget de 44 miliarde. Ce se echilibrează bugetul pe 1931-37? întâi printr’o sporire a impzitului pe venit. Acesta a fost urcat cu trei pence — și va fi e aci încolo de 4 șilingi și 9 pere de liră sterlină. Este taxa cea mai apăsătoare pe venit care extă pe lume. De altă parte, s’ai luat măsuri ca unele surse de mpunere, pe care englezii le numesc evaziune, dar care nu stii, propriu-zis evaziuni, fiindcă era permise de lege, să fie de acm încolo utilizate. Apoi s’a defiinţat Fondul drumurilor şi suma de 5.250.000 lire sterline cae îi aparţinea a fost făcută vait bugetului pe 1935—36. In al patrulea rând, s’a urcat cu dolă pence impozitul pe ceai. Bugetele militare, al armatei, al marinei și cel aerian, figu­rează cu suma de 140 milioane lie sterline, la care trebuesc a­­d­use 18.626.000 lire sterline pen­­siuni militare. Sporul la aceste capitole este foarte mare. Dar în cifrele arătate nu se cuprind d­eltuelile viitoare de armament. Nu­ s’au trecut in bugetul pe 1136—37 decât sumele în plus care vor putea fi cheltuite în atest exerciţiu. D. Winston Chur­­chill a spus in Camera Comunelor că, programul de armament, care este de 300 milioane lire sterline, nu va putea fi realizat dintr’o ţaţă, deoarece Angli abia se u­z­­ează industrialmente pentru a putea fabrica în mass, avioane, tancuri, tunuri, muniţii, măşti contra gazelor, etc. Odată insta­laţiile făcute, producţia va putea fi foarte rapidă. Pentru 1936—37 sporirea chel­tuelilor pentru armament va fi susţinută din veniturile curente. D. Neville Chamberlain a decla­rat în Camera Comunelor că nu se teme de deficit pentru buge­tul pe 1936—37 şi că cheltuelile de 800 milioane lire sterline, în care se află un surplus de peste 40 milioane pentru armament, vor fi cu siguranţă acoperite. Pentru viitor, însă, a spus dânsul, cheltuelile de armament vor fi plătite din împrumut. Dar împrumuturile însemnează o sporire a datoriei publice, a ser­viciului pentru cupon și, deci, a bugetului. Cu aceasta Anglia va intra, cum am zis la Început, în D. Eugen Herovanu şi-a strâns, într’un frumos volum de 400 pa­gini, foiletoanele d-sale atât de interesante, apărute în ziarul no­stru. Deşi i-am urmărit scrisul cu regularitate, cuceriţi de fer­voarea accentului evocator, l-am recitit cu plăcerea pe care o dă ineditul. D-sa are darul deosebit de rar, de a-şi câştiga publicul prin nu ştiu ce timbru moral in­tim. In acest fel comunică, aş spune împărtăşeşte, în înţelesul împărtăşaniei, cu un strat întins de cititori, pe nesimţite adepţi ai unui cult comun pentru icoana oarecum religioasă a Iaşilor săi. D. Eugen Herovanu nu este ie­­şan de baştină, ci de adopţiune. Din frageda vârstă, transportat de la Piatra, la Iaşi, s’a fixat a­­proape o jumătate de veac în 1) Bucureşti, „Adevărul”, S. A. 7) Colecţia „Oraşe”, Fundaţia pen­tru literatură şi artă „Regele Carol II”, 1936. Eugen Herovanu: Tudor Şoimaru: era greutăţilor financiare. Se vede de aci importanţa chestiu­nii. Vom reveni asupra ei. I. NAZBATI­I CONSIMTE CU CONDIŢIE D. Dinu Brătianu vrea să i se menţină prestigiul. Ceia ce consimte şi d. Tătărescu. Cu o condiţie însă: să-i ia şefia... fix Oraşul amintirilor *) Constanţa 2) metropola moldoveană. Formaţia intelectuală a d-sale s’a desăvâr­şit în spiritul generos al ultimu­lui pătrar de secol. In acest duh de sfârşit de leat, al XIX-lea, s’a desvoltat o no­bilă mentalitate (cuvântul la modă al zilei de astăzi e „spiri­tualitate”, chiar dacă acest cu­vânt pompos ascunde instincte tulburi şi regresul omeniei), în a cărui componenţă intra respectul individual, cu corolarul său, li­bertatea opiniei. Desvoltat în a­­cest spirit, de esenţă individua­listă, dar cu consecinţe social­­politice, înaintat democratice, au­torul a rămas credincios atât cre­zurilor generaţiei sale, cât şi me­diului favorabil în care au cres­cut. Dar mai presus de toate, d. Eugen Herovanu reprezintă o conştiinţă pe care am numi-o is­torică, pentru a desemna spiritul de continuitate, al culturii ieşene. D-sa, prin alte cuvinte, e pă­truns de realitatea spirituală a unor tradiţii culturale, cărora a prezidat vechea capitală a Mol­dovei. Ceea ce a numit defunctul G. Ibrăileanu rolul Moldovei în formarea spiritului critic român, dedicându-i cea mai bună din lucrările sale ideologice, e dea­­semenea raţiunea intelectuală a dragostei sale pentru Iaşi. Infă­­ţişându-i, de pe un alt plan şi în alt cadru, misiunea istorică, d. Eugen Herovanu se achită de o datorie morală imperioasă. A face să retrăiască sufletul vechiu al Iaşilor, din perindarea unui şir de imagini, concrete sau ideale, a contribui la înţelegerea şi iubirea unui focar de lumină, care încă nu s’a stins, dar ale că­rui iradieri şi-au pierdut ceva din eficacitatea lor, în împrejurările vitrege de astăzi, este pentru d. Eugen Herovanu, dacă nu un a­­postolat, de vreme ce tempera­mentul d-sale discret nu aspiră la aceasta, cel puţin un bucuros prilej de dăruire de sine. Ceea ce face farmecul întreprinderii d-sale, este un efect de armonie, între adâncirea înţelegerii sufle­tului ascuns al Iaşilor, şi limpe­zimea cristalină a emoţiei, de care dispune. D-sa nu e un retor, un frazor de profesie, nici măcar avocatul unei cauze mai mult sau mai pu­ţin sentimentale, doritor de a stoarce câteva lacrimi de circum­stanţă pe paragina economică a oraşului, care într’o vreme, până la unirea din 1859, păstra prima­tul cultural peste cele două prin­cipate. Speţa se cunoaşte şi prilej­ueşte când şi când efecte uşoare, de răspântie. Ieşeni improvizaţi, cu sau fără particulă, s’au speciali­zat în genul apologetic, funebru şi lacrimogen, de bacta­riană aso­ciaţie. Plângerea pe ruinele Iaşi­lor sau Ieşilor, a ajuns o perio­dică îndeletnicire, compromiţând într’o bună măsură temeiurile se­rioase ale problemei. Căci există într’adevăr o problemă, ce s’ar putea formula astfel. Congestio­­narea capitalei regatului e un fe­nomen de criză, un simptom de febră, care trebue combă­tut, prin­tr’o politică înţeleaptă, de redre­­tu­lţi continuarea în pag. II-a) Cronica literară ale ŞERBAN CIOCULESCU D. EUG. HEROVANU MAIN­E... Mâine — sărbătoarea muncii şi a păcii... Niciodată, această zi n'a căzut — ca acum — Intre atâtea. îngrijorări şi sub semnul temerii celei mari. A­­bia s’au ridicat reţelele de sârmă ghimpată din ultimul război. Abia­ s’au astupat şanţurile, în cari oame­nii au trăit, au suferit şi au murit. Şi iată, se­ pare că vom porni să să­păm şanţuri noi; se pare că vom porni să tragem noi cordoane de sâr­mă ghimpată. Unde e pacea? Acea pace, dacă nu eternă, în orice caz de lungă durată, pe care au visat-o — în clipa agoniei — morţii măcelului mondial... Omenirea năucită se zbate în ne­­hotărire, în nesiguranţă.. Uzinele fabrică unelte de distrugere. Ştiinţa, care trebuia să fie creatoare, se stră­­dueşte să născocească noi metode de nimicire. Civilizaţia se întoarce împotriva civilizaţiei. Asta e pacea, asta e munca — în ajunul zilei de mâine, care ar tre­bui să fie ziua muncii creatoare şi a păcii efective. De­sigur, asemenea gânduri nu sunt gânduri de sărbătoare şi, mai puţin încă, de veselie. Norii groşi, întunecaţi ai urii au acoperit cerul, au acoperit albastrul nădejdilor. Trebue să o spunem cu toată reali­tatea in faţă, bâm­hiteţie. Aceasta înseamnă că trebue să ne dezamăgim? Aceasta înseamnă că trebue să privim cu braţele încru­cişate cascada urii, năvala duşmă­niei, valul sălbăteciei din urmă? Evident , nu. In faţa acestei privelişti de apoca­lips, fiecare conştiinţă trebue să se ridice, fiecare viaţă trebue să se în­cordeze. Cu cât primejdiile sunt mai mari, cu atât conştiinţele trebue să fie mai dârze, cu atât voinţele trebue să fie mai ferme. Femeile şi copiii pot să plângă pe ruinele man­ch constructive şi ale păcii reale. Nouă: nu ne este îngăduită această slăbiciune. Până in ceasul din urmă, până în clipa supremelor hotărîri de jertfă, trebue să luptăm toţi împo­triva sălbăteciei, care se vesteşte jur împrejurul nostru. Ţara noastră şi-a înfăptuit cu mari greutăţi idealul. Pietrele hota­relor noastre sunt înfipte adânc, în pământul nostru, acolo unde a po­runcit dreptatea noastră. Să nu ne lăsăm ademeniţi de propaganda mârşavă a duşmanilor noştri. Să nu cădem în capcanele pe cari le urzesc cu dibăcie aceşti duşmani. Să nu greşim, în acest ceas în care orice greşală ne poate fi fatală. Iscoadele ■ Germaniei hitleriste, propovăduitorii dictaturii, trişeurii naţionalismului integral — toţi ace­ştia n’au ce căuta în ora hotărîrilor supreme, împotriva lor trebue să se ridice conştiinţa naţională, mai dârză de­cât oricând. Adevărata conştiinţă naţională, aceia pe care o formează — într’o splendidă îmbinare — toţi muncitorii din această ţară — mun­citorii ogorului, muncitorii uzinei, muncitorii creerului, împotriva dictaturii, care duce la­ război; împotriva hitlerismului, care pregăteşte războiul, pentru liberta­te — iată porunca zilei de mâine. T. B. 1 MAI Acum cincizeci şi unu de ani, în pa­tria standardului, in America mecanică, acolo unde noţiunea de om se con­fundă cu şurubul, unde depozite întregi de alimente, producte realizate prin ex­ploatarea milioanelor de şomeri sunt svârlite in mare pentru ca preţurile să nu scadă, s’a dat Întâiul semnal de luptă al proletariatului contra exploa­tării organizate. Evenimentul acesta s’a petrecut în plină primăvară, la 1 Mai, în congresul sindical ţinut la Chicago, în 1835. Câţiva ani după aceia, proletariatul lumii întregi se declară solidar şi ziua de 1 Mai rămâne in istorie zi de reală luptă. De atunci, pe străzile marilor metro­pole, ca şi pe ale urbelor de rând, la porţi de fabrici, în cartiere mărginaşe, sau in plin câmp, această sărbătoare a muncii se soldează cu câteva cadavre, rod straniu şi înţelept, treaptă mai sus, către adevărata eliberare. Astfel, proletariatul, în mod simbo­lic, primăvara, odată cu năvala apelor, cu trezirea pământului, caută să-şi a­­firme dreptul la o viaţă mai bună, ma­nifestând în această zi, cu riscul vieţii. Dar în ultima vreme, situaţia prole­tariatului s-a agravat. Se trece prin cea mai teribilă criză, din câta a pomenit până astăzi istoria capitalismului. Efor­turile disperate ale marilor state capi­taliste, de a scăpa din ghiarele crizei. Carnetul meu au eşuat in totul. In faţa mr­sselor popu­lare, secătuite la maxim­, burghezia svăibe ultimul rest: dictatura fascistă Tragicele experienţe din Germania sunt insă exemple prea categorice, pentru a convinge massele muncitoare, de ceea­­ce înseamnă regim fascist. In statul lui Hitler, muncitorilor le-au fost răpite cele mai elementare drepturi de apă­rare a intereselor lor. Sindicatele le-au fost sparte, iar organizaţiile lor politice şi culturale nimicite cu totul. In plus, fascismul german pregăteşte cu fiecare zi războiul imperialist, de la care popo­rul, in afară de noui molime, foamete sau moarte, nu poate avea nimic. In faţa unui atare pericol, clasa mun­citoare are datoria să strângă rândurile intr'un front unic de luptă, pentru a­­părarea culturii, păcii şi in genere a tuturor libertăţilor. 1 Mai, această sărbătoare a muncii avându-se in vedere situaţia istorică ac­tuală, trebue să fie prilejul de trezire dinamică şi de unire a tuturor forţelor, pentru încheierea şi desăvârşirea fron­tului unic de luptă. Fascismul trebue barat şi­­asvârlit pentru totdeauna din istorie. Muncitorimii ii revine, în primul rând această sarcină, care se leagă de aceia a înfăptuirii uniei alte lumi cu o nouă concepţie, patria fără clase, fără exploatatori şi exploataţi, fără ură de rasă, unde libertăţile sunt reale şi pa­cea veşnică. Alexandru Sahia CHESTIA ZILEI EXPLI­CATA D. N. TITULESCU.—Dup­ă cum ai văzut, în Franţa, alegerile au fost liniştite. D. INCH­LEJ. — Se vede că în Franţa nu există mi­nistru de interne! Cu prilejul comemorării cărtu­rarului Gh. Asachi, intemeeibrul academiei Mihailene din Iaşi, suntem datori să punem în evi­denţă activitatea sa pe tărâmul economic. Graţie unei recente lucrări a­­supra lui Niculae Şuţu a unui tâ­năr doctor al Academiei de înalte studii comerciale din Bucureşti, d. Ion Veverca mi-am reamintit de cartea „Apercu sur l-etat in­dustriei de la Moldavie” a lui Niculae Şuţu. El introduce pentru întâia oară in viaţa culturală a principatelor dunărene, probleme de ansamblu, de ideologie şi de teorie economică generală. Anul 1838 trebue considerat, spune d. dr. Ion Veverca, că a­­devăratul moment de când în­cepe existenţa unei gândiri eco­nomice în România. Nicolae Şuţu este fondatorul acestei gândiri şi întâiul economist din Principatele Unite ’). Apăruseră in Moldova şi In Muntenia o serie de publicaţiuni cari se ocupă, câte­odată cu pro­bleme economice. Intre acestea cităm „Albina Românească” întemeiată de Gh. Asachi. Prima carte a lui Nicolae Şuţu şi cea mai importantă „Apercu sur l’état industriel de la Molda­vie” apare la institutul „Albina” din Iaşi, la 1838. Iată de ce vreau să pun in evi­denţă activitatea lui Gh. Asachi, înfăptuitorul primelor mişcări e­­conomice din Moldova. ’) Dr. Ion Veverca — Nicolae Şuţu Viaţa, activitatea şi opera întâiului economist ideolog din România 1798 1871. Apariţia lui in Moldova ,ca­ şi a lui Eliade Râdulescu în Munte­nia a fost providenţială. Se simţea nevoia unui om în­treprinzător, a unei minţi agere şi multiple, bogată în resurse, in stare a se îndrepta în mai multe direcţii deodată, deschizând dru­muri neîncercate (vezi Gheorghe Asachi— Viaţa şi opera lui, de E. Lovinescu). Spiritul lui de iniţiativă era în­drumat, uneori, spre întreprin­deri de ordin practic. El considera ocupaţiunea ru­sească o epocă de pace şi propă­şire. In „Anul nou al Moldo-romă­­nilor” el vede trei zâne: Legea, învăţătura şi...comerţul,, Iar a treia, — la soaţă Este zâna cea „negoaţă“ Şi, in cugetul dorit, ;• I Acu ’n vase încărcate A Supt ăl nostru steag răzbate M La limanul fericit. B Sosit la Iaşi în 1812 „străin fără vază in propria lui ţară” el* pune temelia la 1813 a şcoalei de (Citiţi continuarea în pag. II-a) COMEMORĂRI GHEORGHE ASACHI de GR. L. TRANCU-IAŞI Ctitorul mişcării economice în Moldova

Next