Adevěrul, ianuarie 1937 (Anul 51, nr. 16237-16262)

1937-01-01 / nr. 16237

Vineri 1 Ianuarie ISST Nu am­ putut vorbi despre cele­lalte expoziţii de la Fundaţia Dalles în foiletonul nostru precedent, con­sacrat în întregime expoziţiei Iser. S’ar fi căzut totuşi să notăm un promiţător debut, pe care nu-l pu­tem trece cu vederea: D-na Lelia Urdarianu. Iată picturi in ulei — un număr impunător: aproape 70 — şi acua­rele, zugrăvite uşor, într’o compo­ziţie firească, fără intenţii marcate, dar cu graţie de cele mai multe ori. Atrag îndeosebi peisagiile din Bărăgan, de dimensiuni reduse, în care cerul şi pământul ne sunt sen­sibile: „La câmp“ (No. 42), „Pe drum“ (No. 30), „La paie“ (No. 59), „La maşină“ (No. 60) şi altele câteva, tot atâtea imagini lumi­noase în care tremură vara câmpiei infinite, cu cel m­ait şi depărtate orizonturi. Tot intre peisagii, trebue să no­tăm pe cel de sub No. 69, având ca motiv o privelişte din Bucureşti frumos compusă şi redată cu un brio de cea mai bună calitate. în naturile moarte, în interioruri, în portrete, paleta d-nei Lelia Ur­darianu se face vroit mai discretă, mai învăluită. Iată (la No. 14) un pahar albastru de cristal și mere pe un fond de­corativ; iată (la No. 26) un mănun-­­ chiu de garoafe albe pe care nimic nu le întunecă; iată (la No. 70) un­ motiv de iarnă văzut dintr'un in-­­ terior; iată (la No. 45) un palid cap, de bătrână care se şterge în tre-­­ cut... Sunt, fără îndoială, şi alte lu-­ crări, întâmplătoare, lipsite de înţe­les plastic, neîndestulător văzute şi realizate; ele nu lipsesc însă decât rareori din expoziţii. Acuarelele d-nei Urdarianu sunt limpezi şi voioase, aşa cum trebue să fie. Simţim în ele spaţiul. Tot la Fundaţia Dalles, expune d-na Florica Juvara câteva vitrine de artă aplicată: lucrări de legă­tură, în piele, ornate cu fineţă şi cu gust. * La Ateneu, avem în fiecare din cele trei săli din strada Franklin, expoziţiile N. Delavrancea-Dona, Adam Bălţatu şi Ionescu-Doru. D-na Delavrancea-Dona ne aduce anul acesta un ansamblu de lucrări cât se poate de armonios. Aceiaş viziune caldă, aceiaş simţire, a­­ceiaş paletă cu tonuri aropiate se afirmă in toate aceste compoziţii pictate cu plăcere. Pitorescul ţine acuma mai puţin loc în pictura d-nei Delevrancea- Dona. Avem în schimb o înţelegere mai statornică a valorilor durabile. Sunt şi acuma unele peisagii pe care ochiul joacă, dar sunt atâtea altele în care imaginea se fixează în adâncime. Iubim îndeosebi mo­tivele de toamnă târzie, cu arbori despuiaţi, crengi posomorite ce fug totuşi spre lumină, spre lumina tot mai scăzută a cerurilor grele. Ar­­hitecturile din planul al doilea spo­resc relieful acestor patetice ara­bescuri. Materia picturală a căpătat în pânzele recente ale artistei consi­stenţă şi căldură. Prin contrast, acuarelele aduc imagini mai uşoare mai transparente, a unei lunji vă­zute cu sensibilitate egală. Sutit în­tre dânsele câteva reprezen­tând corăbii într’un port, frumos com­puse cu grijă de stil. In sala de alături, Adam Bălţatu ne înfăţişează un caz mai ciudat. Pictor, fără îndoială, dar c­u che­mări diverse şi adesea contradic­torii. L-am văzut la început cântând după ureche, pe o singură strună, arii dulci şi demodate. Am asistat pe urmă la disciplinarea acestui „talent natural“: învăţătură, şcoală, silinţa de a părăsi deprinderi uşu­rele, efort spre autocritică. Am putut avea astefel an cu an, un Bălţatu tot mai depărtat de cântăreţul de la început, dar tot mai sever cu sine şi tot vrai apro­piat de ceia ce putea cu adevărat fi. Prezenta expoziţie de la Ateneu ne este o surpriză. Ea pare tachi­nată amintirii. Cu mijloacele sale de azi, Adam Bălţatu slăveşte dra­­gostea-i de altădată: pictura dulce. Este ceva care aminteşte opera italiană din secolul trecut, o pictură stil Trovatore, cu melodii care stâ­rnesc pe străzi si care ung memo­ria cu un ulei. Poate fi de prisos să repetăm că chiar in forma acesta Băltatu a­­pare înzestrat. Paleta sa nu­ este niciodată indiferentă. Dar facilul ucide arta. Există o calitate de fru­mos pe care nu o mai admitem. Și când se întâmplă să ne placă, f­e ruşinăm de aceste clipe de slăbi­ciune. Ştim: cum este o muzică pentru digestie, poate fi şi o pic­tură la fel. Dar ele ating un noi coarde care n’au prea mult comun cu arta. Aceasta stă neapărat mai sus. Cu însuşirile sale, Bălţatu poate fi oricând un autentic artist. Controlându-şi gustul ,el va da a­­tunci puterii de rezonanţă pe care o posedă o întrebuinţare mult mai aptă să realizeze ceia ce aşteptăm de la d-sa. A treia expoziţie de la Ateneu: după o eclipsă destul de lungă, d. lonescu-Doru ne vine iar cu multe peisagii pictate cuminte, cu o stră­duinţă mai liniştită şi mai măruntă decât cea pe care i-o ştiam. Iernile sale nu mai au tumultul pe care îl aveau; totul a devenit in ele ordo­nat şi calm. Materia picturala ea însăşi s’a strâns, s’a subţiat. Ve­dem în pictura aceasta dexteritate, conştiinţă profesională. Ne-ar mişca mai mult un grăunte de ne­prevăzut, sau ceva ce ar putea fi o emoţie ori un elan. * 1 La Galeria Mozart, în fiecare sală câte o expoziţie. Ma întâi un sculptor, d. Peer Merloc, care expune „statuete in lemn“ — figurine înfăţişând trupuri exilate, care sunt ritmuri mai mult decât atitudini, — după aceia efigii de animale, modelate cu o grijă a frumosului ce poate părea excesi­vă, într’un material totdeauna plăcut. După aceia, pictură. .. Strutinschi expune peisagii pa­lide, cețoase. O iarnă, o biserică de sat pot exista suficient sub asemenea lu­mină — ea ne aduce însă un Bal­cic neobişnuit, privit printre gene când cataractele solare fărâmă tot ce e particular. Acelaş Balcic apare convenţional în lucrările de amatoare ale d-nei Corim Lecca. Sunt însă între pa­stelurile expuse de d-sa, unele care D-na Delavrancea TRANDAFIRI reţin privirea, de pildă un grup de ciclame, crapul... Mai linear şi totuşi mai intere­sant — adică mai depărtat de obiş­nuit — este chipul de a picta al d-nei Anton. Peisagii, interioare, fi­guri, naturi statice — năzuesc toate şi câteodată isbutesc să fie compo­ziţii cu înţeles plastic. D-na Angiolina Santocono şi d. Spiridon Georgescu, prima in pic­tură, cel din urmă în sculptură sa­crifică deopotrivă eternei banali­tăţi,, fără început, fără sfârşit. Eugen Crăciun LINII, FORME, CULORI EXPOZIŢIILE L. Urdarianu — A. Bălţatu — Delavrancea Dona etc... O­șoara Urdăreanu PIAȚA ROMANĂ D-na Delavrancea BALCIC ADEVĂRUL Cuvântul Suveranului către ţară, de Anul Nou Maj­estatea Sa Regele Carol al I Mea va adresa, în noaptea Anului Nou, la ora 24, în faţa microfo­nului posturilor româ­neşti de radio, un cuvânt către fără. După cuvântul Maiestă­ţii Sale Regelui, Radio România şi Radio Bucu­­r­ă­reşti vor difuza, până la ora 2 după miezul nopţii, un bogat şi variat pro­gram muzical şi de petre­cere. Se vor cânta, intre altele, succesele muzicale ale anului. La ora 2 noaptea se va transmite ora dimineţii cu un program de sur­prize. CĂSĂTORII ŞI DIVORŢURI Cifre statistic© Buletinul demografic oficial cu­prinde o tabelă specială pentru că­sătorii şi divorţuri, pe categorii de neamuri. Din Ianuarie-Iulie inclusiv, anul curent, s-au celebrat in oraşe 12.433 căsătorii contractate de români or­­todoxi, printre care 11.335 au fost între români ortodocşi şi ortodoxe şi 1.098 căsătorii între români orto­docşi cu femei de alte religii şi nea­muri: unguroaice, germane, etc. S-au mai căsătorit: 644 ortodoxe cu bărbaţi de alte neamuri. La sate, din 59.582 căsătoriţi, băr­baţi români ortodocşi, au fost: cu 58.827 românce ortodoxe şi 755 cu femei, de alte neamuri şi religii. S-au mai căsătorit 589 românce or­todoxe cu bărbaţi de alte neamuri. Iată şi cifre pentru capitală între anii 1924-30: români ortodocşi au luat de soţii 1.863 femei de alte re­ligii şi 1.715 românce ortodoxe au luat soţi de alte religii. Români or­todocşi, cu 537 femei greco-catoli­­ce, — 857 catolice — 260 protestan­te, armene — 124 evreice — 2 ma­homedane şi 9 de alte religii. Femei ortodoxe s-au căsătorit cu 377 greco-catolici, 779 catolici—309 protestanţi — 36 armeni, 42 maho­medani şi 4 de alte religii. Tot Buletinul demografic oficial ne dă şi faţa a doua a căsătoriei,— divorţul. La oraşe au fost 1.648 di­vorţuri între români ortodocşi din 1.785 căsătorii contractate de­­ ro­mâni. La sate au fost 3.320 divor­ţuri intre români ortodocşi din 3.350 căsătorii contractate. In total au fost 4.968 divorţuri între consângeni din 5.235 căsătorii contractate de români ortodocşi. Bine­înţeles, ne mângâiem cu speranţa că divorţu­rile sunt din căsătorii vechi­ nu din cele mai recente. Proporţia divorţurilor la români e mare şi cu tendinţă mereu spre creştere şi la sate. Ce se alege din copiii de pe urma desfacerii acestor căsătorii?! Oare n’ar trebui găsit leac acestei boale? O LUNA-RECORD Luna Februarie a bătut recordul. La ortodocşi, la 2.834 căsătorii, din oraşe, au fost 220 despărţenii. La celelalte neamuri, la 1.297 căsătorii au fost 98 despărţenii. In sate: la 27.013 căsătorii între ortodocşi au fost 474 despărţenii; la celelalte neamuri: la 5.412 căsă­torii au fost numai 102 despărţenii; repet, că despărţeniile au fost pro­babil la căsnicii mai vechi. Luna Mai a ţinut recordul des­părţeniilor la sate în populaţia ro­mânească. Din 583 de divorţuri la români, 574 au fost între consân­geni. Concluzia celor de mai sus: trăi­nicia familiei nu mai este cea din trecut şi rennoirea tovărăşiilor se face din ce în ce mai mult. Dr. Alex. Manolesti * înhumarea lui N. A. Racovitză După cum am anunţat, una din figurile cele mai mari ale laşului s-a stins din viaţă a doua zi de Crăciun. E vorba de d-rul N. A. Ra­­coviţă, fost primar al laşului din timpul războiului. Defunctul, care şi-a luat docto­ratul în chimie la Universitatea din Geneva, a dezvoltat o importantă activitate atât ştiinţifică că şi pu­blică, făcând politică liberală ca bun prieten al fraţilor Brătianu. Timp de 35 de ani, doctorul Raco­­viţă a fost membru în consiliul su­perior sanitar şi a fost totdeauna consultat în toate legiferările de or­din sanitar. El a fost preşedinte al colegiului farmaceutic şi a înteme­iat laboratorul „Atom”, una din cele mai cunoscute industrii farmaceu­tice din ţară. Corpul profesoral al facultăţii de medicină de la universi­tatea ieşană l-a recomandat profe­sor la o catedră a facultăţii de far­macie, dar moartea l-a împiedecat pe d-rul Racoviţă să-şi încunune astfel cariera ştiinţifică. Defunctul a fost înmormântat la via­ţa Poiana Schitului din comuna Bucium, judeţul Iaşi. înmormânta­rea a fost cât se poate de simplă, conform dorinţei defunctului. Panina S-a

Next