Adevěrul, februarie 1937 (Anul 51, nr. 16263-16285)
1937-02-02 / nr. 16263
rsiarts 2 Pelucpia ISC7 în cadrul anchetei noastre, intre- Pince ca scopul de a lămuri situaţia creiată de nouile legiuiri penale, am adus la cunoştinţa cititorilor noştri pe deoparte opiniile d-lor av. Radu D. Rosetti, Paul P. Iliescu şi C. Titel Petrescu, profesionişti în ramura penală, iar — pe de altă parte — cele ale d-lui prof. George Vrăbiescu, unul dintre cei ce au elaborat aceste legiuiri. Astăzi ne-am adresat d-lui prof. Jean Râdulescu, titularul catedrei de «rent renal de la facultatea Juridică din Iași — care este și d-sa unul dintre cei ce au participat la elaborarea codurilor penale „Regele Carol al ll-lea“. Profund cunoscător al dreptului penal internaţional, consilier al consiliului legislativ de la înfiinţarea acestuia, d. prof. Jean Rădulescu a colaborat în mod activ la modernizarea legiuirilor noastre penale şi punerea acestora într-un raport de egalitate cu legislaţiile străine. Dealtfel, d-sa a reprezentat in mai multe rânduri ştiinţa noastră penală la congresele de drept penal, care s’au ţ’nut în străinătate. Este, deci, în măsură să cunoască in mod profund situaţiile din diferite ţări, privind criminalitatea, precum şi ultimele concepţiuni şi propuneri în legătură cu măsurile de remimare a acesteia. De aceea decoraţiile pe cari d. prof. Jeen Rădulescu ni le-a făcut şi pe cari le supunem astăzi cititorilor noştri, sunt chezăşia cea mai evidentă că ele reprezintă un punct de vedere obiectiv, fiind în acelaș timp o s'nteza a tuturor principiilor ceri reprezintă fundamentul actualei norstre legislațiuni penale. IN0¥AŢOUWILE DIM K&UKLE LEGIUIRI PENALE — Care au fost motivele care au determinat elaborarea nouilor legiuiri penale și can sunt după dvs. inovaţiunile mai importante din flosse legiuiri ? am întrebat pe d. prof. Jean Rădulescu. — Prin mai multe articole şi studii apărute in revistele de specialitate străine cât şi în cele româneşti, am arătat atât motivele cari au determinat elaborarea celor două coduri penale „Carol al II-lea” cât şi inovaţiunile mai importante cari caracterizează noua legislaţie faţă de acele cari au fost în vigoare până la 1 ianuarie 1937 în diferitele ţinuturi ale României întregite. Transformările politico-sociale ce au urmat marelui război, cât şi nouile curente de idei morale ce domină opera postbelică, şi-au găsit răsunet din punct de vedere legislativ, în deosebi în domeniul legii penale. Pe de altă parte, creşterea din ce în ce mai îngrijorătoare a criminalităţei ce s’a constatat spre sfârşitul secolului al 19-lea şi începutul celui de al 20-lea, a dovedit cu prisosinţă defectuozitatea sistemului represiv antebelic. Din această cauză s-au elaborat legi speciale, spre a se îmbunătăţi normele deja codificate şi a se stabili un tratament penal şi penitenciar adaptabile naturei complexe a personalităţii concrete a infractorului. Toti această legislaţie fragmentară elaborată treptat, nu putea să constitue un tot solid şi eficace, ci doar simple îmbunătăţiri aduce unui edificiu ce ameninţa cu ruina. Iată de ce s’a simţit nevoia de a se construi totul din nou, pentruca problema criminalităţii să fie examinată şi soluţionată în întregul ei Pe lângă motive de ordin ştiinţific, necesităţi de ordin politic reclamau in mod imperios refacerea legislaţiei noastre penale. Sunt bine cunoscute inconvenientele ce rezultă din diversitatea regulilor fundamenta’ , cari concură la menţinerea ord’nei şi ei,arabei acelui?* stat. Unitatea naţională a unei ţări impică unitatea ei legislativă. CÂTEVA DIN MOTIVELE DETERMINANTE ALE ELABORĂRII CODURILOR PENALE ŞIREGELE CAROL ’11« Iată unele din principalele motive cari au determinat elaborarea Codurilor penale „Carol II“, coduri întocmite de Secţiunea I-a a Consiliului Legislativ, sub preşedinţia atât de activă şi de rodnică a d-lui I. Ionescu-Dolj şi a cărui conducerea lucrărilor efectuate constitue cea mai bună chezăşie a seriozităţii şi străduinţelor depuse pentru alcătuirea legislaţiei noastre penale. Este locul să menţionez colaborarea atât de utilă şi eficace a d-tor profesori universitari: vintilă Dolngoroz, care ilustrează, întrunind calităţile juristului de mare valoare cu acele ale practicianului de mare merit ştiinţa criminală românească; prof. V. V. Pella, care a afirmat peste hotare prestigiul acestei ştiinţe; Traian Pop, a cărui contribuţie a înlesnit perfecţionarea celor două coduri. Menţionez de asemeni două nume care ilustrează primul barou al ţării, d-nii H. Aznavcean şi I. Gr. Perieţeanu. Iracter represiv, dar şi preventiv, întrucât organizează măsurile de siguranţă ca sancţiuni de natură sa asigure prevenţiunea individuală, prevenţiune având ca principal scop protecţiunea societăţii in contra stării periculoase a infractorului, fie pentru a-1 supune unui tratament medical, fie spre a-1 îndrepta, fie în sfârşit spre a-1 elimina. Represiunea este fixată nu numai în raport cu gravitatea rezultatelor materiale produse prin infracţiune, ci şi cu gradul de pericol ce prezintă infractorul faţă de societate, pentru a se ajunge astfel la o mai bună individualizare a sancţiunii. Pe de o parte nedeansa prezintă un caracter mai elastic, judecătorul având posibilitatea să o fixeze în raport cu gravitatea faptei, a gradului de responsabilitate a infractorului, cât și a firei acestuia; pe de altă parte Din analiza principiilor fundamentale cari se desprind din codurile penale Carol al II-lea se poate lesne constata importanţa rolului ce se atribue judecătorului penal, cât şi a tuturor celorlalte organe chemate să participe la administrarea justiţiei represive. Judecătorul nu se poate limita numai la stabilirea faptelor și la încadrarea lor în textul de lege spre a aplica apoi pedeapsa prevăzută de acel text Dacă sistemul hibrid, abstract, este practicabil în procesul civil, un asemenea sistem este criticabil in procesul penal. In cazul unui proces civil judecătorul trebue in genere să facă abstracție de persoane; el este sesizat de o anumită speță, de un act sau fapt considerat în el însuși. In procesul penal dimpotrivă, se judecă un individ iar nu un fapt, un criminal ier nu o cr-'^'ă. Judecătorul penal, Ministerul Public şi avocatul apărării, au în faţa lor spre a cerectat nu un omor sau un furt— entitate abstractă, — ci pe un anumit ucigaş sau hoţ, care poate fi diferit de la caz la caz, cu toată identitatea numărului de articole din codul penal ce se invocă in contra lui.Deasemeni judecătorul penal nu are să judece unele abstracte ale sensibilităţii sau activităţii umane, cum e de exemplu violenţa, frauda, mânia, cupiditatea, gelozia, etc..., ci trebue să judece pe un anumit violent, frondei’«, ge’os, după vârsta, temperamentul, antecedentele sale şi mediul în care a trăit. Acestea sunt făgaşurile pe care trebue îndrumat nocesul penal potrivit nouilor coduri. ATTţISUŢIUMILE JUDECĂTORULUI PENAL Creşterea puterei discreţionare a judecătorului penal constituie una din caracteristicele legislaţiei penale de curând în vigoare. In cadrul nouilor concepţiuni şi soluţiuni adoptate de codurile „Carol al II-lea”, atribuţiunile judecătorului pot fi rezumate la următoarele: determinarea obiectivă a infracţiunii, evaluarea subiectivă a infractorului, fixarea represiunii şi aplicarea măsurei de siguranţă. Determinarea obiectivă a infracţiunei, necesită o serioasă apreciere a probelor materiale şi a depoziţiunilor martorilor. De multe ori expertiza judiciară este necesară. Judecătorul nu poate să se limiteze la rolul de simplu auditor, mai ales în sistemul expertizei contradictorii care necesită controlul său direct. Unul din rolurile cele mi frumoase, dar şi cele mai delicate judecătorului, este evaluarea subiectivă a infractorului, adică determinarea personalităţii autorului pentru stabilirea responsabilităţii şi fixarea represiunii. Numai graţie studiului asupra individualităţii nfractorulu se pot pune in valoare nouile instituţiuni şi a amelioraţiunii aduse vechilor legiuiri, instituţiunlor cari au de scop pe de o parte să împiedice atitudinea periculoasă a autorului, iar pe de altă parte să asigure refacerea sa morala şi fizică. Cunoaşterea infractorului sub raportul antropologic şi social este şi mai necesară pentru stabilirea pronosticului recidivei. Diagnosticul criminologic și responsabilitatea penală stabilite, laexecutarea pedepsei este supusă unui regim mai flexibil, de natură să contribue la reforma morală a deţinutului. Toate acestea, dovedesc că legea penală este un instrument de individualizare a acţiunilor omeneşti. Stabilindu-se multiplicitatea cauzelor infracţiunii şi varietatea categoriilor de infractori, pedeapsa nu mai putea să păstreze imperativul său nivelator „erga omnes”, ci trebuia să fie transformată, prin mecanismul individualizării, într’un insturment suscenptibil de a fi adaptat fiecărui caz concret. In sfârşit ceea ce justifică aplicaţiunea măsurii de siguranţă este starea de pericol a Infractorului, care implică un criteriu, antropo-sociologic, fiindcă depinde de tendinţa, de temperamentul, de structura biopsiho-sociologică a individului. decătorul procedează mai departe la fixarea represiunii. Individualizarea pedepsei este asigurată prin minimum şi maximum special, prevăzute pentru pedeapsa corespunzătoare fiecărei infracţiuni în parte, cât şi prin organizarea unui sistem complect de funcţionare a circumstanţelor atenuante, care permit judecătorului să aibă o largă latitudine de apreciere, potrivit fiecărui caz concret, ţinând socoteală de toate împrejurările subiective şi obiective ce pot da infracţiunii aspecte cu totul diferite. APLECAREA MĂSURILOR DE SIGURANŢĂ Un rol tot atât de important il are judecătorul în ce priveşte aplicarea măsurilor de siguranţă, cari sunt sancţiuni adiacente represiunii cu caracter preventiv post-delictual. Pentru ca asemenea măsuri să fie pronunţate, judecătorul trebue să constate in primul rând starea de pericol a infractorului. Iată de ce la fixarea sancţiunilor, atât a pedepsei, dar în special a măsurei de siguranţă, este necesar de a cerceta criminalul în el însuşi, şi nu numai prin prisma faptului ce l-a comis, prin urmare nici ca un element al infracţiunei, nici numai la un anumit moment, ci în întreg trecutul şi prezentul său. CUNOŞTINŢELE necesare ORGANELOR DE URMĂRIRE . Toate aceste importante roluri pe cari le are astăzi judectăorul in procesul penal, le au in mare parte şi celelalte organe care participă la administrarea justiţiei represive: poliţia judiciară, organele de urmărire, avocatul pe instituţiunile penitencare. Aceste organe şi în special judecătorul pe lângă că trebue să cunoască dispoziţiunile înscrise in legiuirile penale şi să pătrundă rostul diferitelor instituţiuni organizate prin aaceste legiuiri, dar trebue să fie familiarizat şi cu celealte discipline din cadrul ştiinţei criminale: antropolgie criminală, sociologie criminală, psihologie crimnală, politică criminală, ştiinţă penitenciară, poliţie ştiinţifică, etc. Cunoştinţele lor nu pot fi limitate numai la dreptul şi procedura penală propriu zise. Toate cunoştinţele din domeniul ştiinţei criminale sunt astăzi necesare pentru persoanele care participă la mecanismul represiunii penale. Atâta timp cât magistratura penală, cât şi celelalte organe chemate să colaboreze la administrarea justiţiei represive nu vor avea cunoştinţele necesare pentru îndeplinirea misiunii lor, tot efortul depus de legiuitorul actual prin nouile coduri penale pentru apărarea socială în contra crimei, va rămâne fără efect, — şi-a terminat interesantele declaraţiuni, d. prof. Jean RaduleSCO, ML L. Puşcă ■■ntggi « • ngn................ PROBLEME JURIDICE CODURILE PENALE FAŢÂ ÎN FAŢĂ Raţiunea Inovaţiunilor din nanile legiuiri penale.Partea practică a codului penal e bazată pe experienţe de decenii de existenţa salutară a unei imgistraturi penala pregătite, depinde efectul salutar al viilor coduri Declaraţiile lui prof. Jean Rădulau, de la Facultatea de Drept din Iaşi Meiul Judecătorului penal D. Prof. JEAN RĂDULESCU Ce cere o speră de legiferare O elementară decenţă ştiinţifică mă împiedică de a face orice apreciere asupra valorii operei legislate cuprinse în cele nouă coduri penale, întrucât sunt unul din acei cari au colaborat zi de zi la întocmirea acestor coduri. Nu vreau prin aceasta să afirm că toate dispoziţiile, fără de nici o excepţie, cuprinse în ambele legiuiri, corespund întocmai concepţiunilor mele. Opera de legiferare este pe cât de anevoioasă şi delicată, pe atât de atrăgătoare. Ea necesită pe lângă acea facultate de pătrundere şi înţelegere a conştiinţei juridice colective, care constitue izvorul real al dreptului pozitiv, şi o profundă cunoaştere a tuturor problemelor de specialitate, o îndelungată reflectare, spirit critic şi de sinteză. Dacă aceste sunt uneltele indispensabile pentru a se putea clădi un edificiu legislativ, toţi acei cari concură la înălţarea unui asemena edificiu, nu au totdeauna aceleaşi concepţiuni. Dsi r de acord asupra ansamblului, pot diferi în ce priveşte unele amănunte. Şi atunci intervin uneori trenzacţiunî, alte ori rezerve sau abţineri faţă de o majoritate tri- U'-'fomnare, minoritatea poate construi totuși o călăuză a viitorului. N03JELE CODURI: O OPERA PRACTICA Deși nu-mi este îngăduit să fac vreo apreciere critică asupra celor două coduri penale, pot totuși, să afirm că, autorii acestor coduri au căutat să facă operă pract'că, operă reală, graţie unui elecism raţional, menţinând pe de o parte tot ceea ce experienţa a confirmat drept eficace util şi adoptând pe de altă parte unele recomandări suficient verificate, pentru a forma un tot solid şi unitar menit să satisfacă cerinţele multipe şi complexe ale represiune!. PRINCIPALA CĂLĂUZA CODURILE COMIS64 Dacă pentru întocmirea codului penal și a celui de procedură penală s’a clădit aproape totul din nou, aceasta nu înseamnă că s’a rupt cu trecutul. Principala călăuză care a îndrumat întocmirea codurilor în vigoare, au fost codurile dela 1861, iar din cele cari s’au aplicat până în ultimul timp în nouile ţinuturi, s’a cules tot ceiace era mai potrivit concepţiunilor juridice actuale. Intr’adevăr, ambele coduri, întocmite in cadrul tradiţiei şi spiritului codificării din Vechiul Regat, se sprijină în primul rând, pe experienţa acumulată timp de decenii în legătură cu legislaţia noastră penală şi îmbrăţişează unele soluţiuni fericite ale codurilor din ţinuturile alipite. Codurile şi pspectele de coduri penale recente au fost serios cercetate, şi s’a dat toată atenţiunea recomandărilor făcute atât de doctrina şi jurisprudenţa noastră cât şi de cele străine. NU SE POATE AJUNGE LA ON CED IDEAL Opera de legiferare nu cunoaşte ambiţiunea originalităţii, şi dacă tinde tot mai mult spre perfecţiune, nu poate totuşi sa ajunga pană la aceste culmi ideale. Ea trebue să-şi croiască drumul pe făgaşurile săpate de necesităţile practice şi să încadreze cetitul în cadrul datelor ştiinţifice. Iată de ce, dacă aceleaşi principii ce călăuzesc cele două coduri se găsesc înscrise şi în alte legiuiri, trebue să recunosc că aceste principii au fost adaptate la nevoile noastre specifice. Nouile concepţiuni în domeniul ştiinţei penale au fost îmbrăţişate în măsura în care s’a socotit că pot corespunde intereselor de conservare şi apărare ale Statului nostru. Toate izvoarele utilizate au fost distilate prin filtrul concepţiunii naţionale româneşti. Iată de ce codurile penale „Carol al II-lea”, primele coduri cari guvernează România întregită, în graniţele ei fireşti, nu sunt legiuiri de împrumut, ci coduri cari poartă pecetea gândirii juridice româneşti şi a paterei creatoare a neamului nostru. Educaia principilor înscrise in noul cod penal Din economia principiilor înscrise în codul penal Carol al II-lea rezultă că delictul nu mai e considerat ca o pură ficţiune juridică, ci ca o realitate socială. Principiul tradiţional al responsabilităţii morale este menţinut pentru a constitui, ca și până acum, temelia pe care se sprijină responsabilitatea penală. Dar dacă codul este fidel idei de responsabilitate individuală, și dacă responsabilitatea morală constitue fundamentul pedepsei, ideia de individualizare este acria care pre---^ Faptul criminal şi pedeapsa nu mai sunt socotite de două valori rigide lipsite de orice interpretare judiciară. Se ia în considerare personalitatea concretă a infractorului pentru a se fixa durata pedepsei şi regimul ei de executare. Natura şi aplicarea sancţiunilor este diferită, după cum autorul este un minor sau un major, un alienat sau un anormal fizic ori psihic, un infractor primar, un recidivist sau un profesionist al crimei, un infractor politic sau de drept comun. Pentru linii din aceştia se aplică numai un tratament preventiv, pentru alţii un tratament represiv, iar pentru anumite categorii de infractori ambe e tretemente combinate. CARACTERUL PREVENTIV AL CODULUI Codul penal are nu numai unca RoTeorie R II . CITETI RADIO Pagina 30- Pentru înfăptuirea bisericii şi muzeului „Mihail Eminescu“, la Ipoteşti ni deUn apel către admiratorii poetului D. Cezar Petrescu, care nu este numai robustul autor al unei suite de romane, evocând minunat statura lui Mihail Eminescu, ci şi o vibrantă sensibilitate, a trimis zilele acestea, o emoţionantă scrisoare directorului nostru, d. Mihail Sadoveanu. Autorul triologiei eminesciene, aminteşte, în acea scrisoare, că peste doi ani, se împlinesc patru decenii de la moartea celui mai strălucit dintre cântăreţii noştri. La Ipoteşti, satul de naştere al celui care a făurit „Luceafărul” — ne atrage luarea aminte d. Cezar Petrescu — s’a început, mai de mult, înălţarea unei biserici şi a unuii muzeu, în amintirea poetului. Comitetul pentru ridicarea monumentului de la Ipoteşti este alcătuit din d-na Louise general Todiriţă, preşedinta societăţii „Crucea Roşie” şi d-nii: prof. P. Irimescu, colonel Matein Piaca, comandantul regimentului 37 infanterie, colonel Gh. Pârvulescu, comandantul regimentului 8 roşiori, protoereul Alex. Simionessa, Bogdan Cerchez, directorul serviciului agricol, P. Eftimiu, conducător tehnic, D. Rusu. Iniţiativa a fost luată, în 1919, de un comitet format din d-nii: magistrat G. Răngui, prof. P. Irimescu, prof. L V. Luca, avocat C. Mighici. Pioasa iniţiativă s’a poticnit însă, ca mai toate gândurile frumoase, înainte de a fi fost dusă la bun sfârşit. Acum, când, după cum spuneam, nu mai sunt decât doi ani până la împlinirea celor patruzeci de ani de la moartea lui Mihail Eminescu, — biserica este încă în roşu, muzeu! mai are nevoie de o seamă de amenajări, iar o grădină de tei şi de brazi, care să înconjoare armonios pioasei© semne, nu se poate ridica nici ea fără bani ,țara Eminescu — a subliniat d. Mihail Sadoveanu, în impresionantul „Apei către admiratorii lui Eminescu“, publicat ori în ziarele noastre — valoarea acestui popor are rămas minimă, cu toate victoriile și realizările lui. Căci nil torta, nici realizările brutale (iarăşi Şi iarăşi trebue să spunem acelaş lucru!), nu bogăţiile, nu mânuirea mulţimilor şi specularea naivităţii şi ignoranţei valorează în faţa Celui Etern, ci jertfa pură a sufletului nostru. Mihail Eminescu a dat ţării, pentru veşnicie, cea mai grea dintre comorile pe cari le are. Punând mână de la mână şi ajutând la terminarea lucrărilor de la Ipoteşti, nu-l cinstim pe poet, ei ne cinstim pe noi. O biserică, un muzeu, o pădure de brazi şi de tei. Puţin, desigur, pentru grandoarea celui mai mare făuritor de armonii... Dar va fi un lucru frumos. Un cadru care ar fi plăcut poetului, visător cu fruntea dusă spre vărfurile brazilor, peste care alunecă luna, şi care a iubit atât de mult crengile teilor, scuiturându-şi floarea. Daţi, taci, fiecare din sufletul şi din punga d-voastră, cât puteţi, pentru cinstirea memoriei celui care ne-a dăruit o lume întreagă de frumuseţi!... Inaugurând lista de subscripţie, d. Cezar Petrescu se înscrie cu suma de 2000 lei, iar ziarele „Adevărul” şi „Dimineaţa” cu 2000 lei. C Creci, încă odată, repetăm apelul, daţi pentru biserica şi muzeul de la Ipoteşti în BISERICA DELA IPOTEŞTI, ridicată de comiteiul care se ocupă cu cinstirea memoriei lui Eminescu, dela a cărui moarte se vor împlini, peste doi ani, patru decenii. Lângă biserică se observă clădirea, fostă conacul moşiei Ipoteşti, unde s’a născut şi a copilărit marele poet, M. EMINESCU CONCERTUL ENGLEZ DE ASEARĂ As isié nţ a Sa concertai do la „Dalles'* al muzicieni Iar englezi Gr-il Smith şi fCeîtti Falkner, La mijloc, Sir Reginald Hoares niisusîrtsl Angliei. D. Const Meissner despre mareşalul Averescu Prima intâlire a fostului ministru ieşean ca preşedintele partidului nepotului IASI, 30. — D. Const. Meissner, fost ministru, a acordat un interview ziarului local „Opinia” în care povesteste, printre altele cum s’a întâlnit pentru prima oara cu d. mareşal Averescu, preşedintele partidului poporului. „Am făcut cunoştinţă cu d. mareşal Averescu — spune d. Meissner — când d-sa n’avea decât gradul de căpitan şi, dacă nu mă înşel, venise proaspăt atunci din Italia, de la studii. Cred că aceasta să se fi întâmplat între anii 1892—1895. Această cunoştinţă am făcut-o la un prieten comun, colonelul Gh. Boteanu, fost comandant al liceului militar din Iaşi. D. Averescu cu soţia d-sale au plecat dela colonelul Boteanu înaintea mea. Gazda îi petrecuse până la poartă. Când s-a întors, eram amândoi la geam. Colonelul Boteanu a clătinat din cap şi mi-a spus: „L-ai văzut pe tânărul acesta? Sunt convins că o să ajungă departe“. Am reînoit această cunoştinţă în timpul guvernului Marghiloman la Iaşi, generalul Averescu fiind atunci deputat, iar eu preşedintele Camerei. Legături mai de aproape n’am avu decât după ce, in urma morţii lui Marghiloman, noi, foştii conservatori, am fuzionat cu partidul poporului, de sub şefia actualului mareşal Averescu. Intrând în urmă în guvernul prezidat de d-sa în 1926, s’au strâns din ce în ce mai mult legăturile noastre. Eu port o atât de înaltă consideraţie acestui bărbat de stat şi fost mare comandant de oşti încât, fără să ştiu dacă şi când va mai reveni la cârma ţării, cred că multe se vor schimba în mersul treburilor publice, atunci când va veni; şi mai ştiu că sunt deadreptul mândru de a mă afla în preajma acestui om, cu desăvârșire distins din toate punctele de vedere“, a încheiat d. Const Meissner. D. CONST. MEISSNER FEMEILE O ŞTIU SA SE ÎMBRACE Dacă e adevărat că femeile se îmbracă şi se împodobesc, pentru ca să placă bărbaţilor, atunci se cuvine ca un bărbat să formuleze şi el câteva sfaturi şi sugestii înţelepte. REVISTA MAGAZINUL publică in ultimul număr câteva sfaturi, cu privire la toaletele femeilor. Un articol care interesează, atât pe bărbaţi, cât şi pe femei. Revista „Magazinul ’, apărut pe Ianuarie conţină 153 pagini, frumos ilustrate, tipărite la Heliogravură şi se vinde cu lei 25 exemplarul.