Adevěrul, aprilie 1937 (Anul 51, nr. 16312-16337)

1937-04-01 / nr. 16312

Pagina 2-a In amfiteatrul spitalului „Codin“ din Paris, sub patronajul profeso­rului celebru dr. Lenormand, doc­torul Stoia, cunoscuţi anatomo-pa­­tolog şi clinician de la „Brăncove­­neasa“ din Bucureşti, şi a­ desvoltat conferinţa asupra fenomenelor ana­­tomo-clinice în maladiile lui Base­­dov şi în tumorile maligne ale cor­pului tiroid. A fost o conferinţă de erudiţie, cu date noui asupra relaţiilor care există adesea între boala glandei tiroide (ghindura dinaintea gâtului) şi cancerul acestei glande. Era un subiect pasionant pentru oamenii de ştiinţă pură, dar şi pentru prac­ticieni. Reputaţia tânărului savant ro­mân şi însuşi subiectul, au atras la conferinţă numeroşi fruntaşi ai me­dicinii franceze. E destul să notăm datele pe care ni le dă un medic care a asistat la acea conferinţă, şi care a putut număra în audito­rul select: 141 doctori francezi. 31 30 Martie 1885: Teatrul Naţional: premiera „Macbeth” de Shakespeare, tradusă de tt. Bengescu-Dabija. 1886: T. N.: „Ernani” de Victor Hugo, tradusă de T. Ionescu. 1897: T. N.: premiera „Radu de la Afumaţi” de Neniţescu. 1900: T. N.: „ Contesa Sarah“ de George Ohnet. 1911: T. N.: „învingătorii” de E­­mil Fabre. 1927: T. N.: „Allegro ma non troppo” (premieră) de Ion Minu-1936: T. N.: „Generaţia de sacri­ficiu” de I. Valjan. * IN LEGĂTURĂ CU REPREZEN­TAREA LUI „ERNANI” la noi. (vezi calendarul de astăzi) este intere­santă părerea lui Caragiale despre •literatura romantică şi despre pie­sa lui Victor Hugo, in special. După cum se ştie Caragiale s’a arătat întotdeauna Un mare duş­man al „peltelelor” literare, al vor­băriei zadarnice, „scurt, scurt, sti­mabilei” a fost deviza sa. Cu câtă ironie, analizează Cara­r­giale .„Emani”, cu cât ridicol invă­­lue unele scene, specifice dramatur­giei romantice. „Intr’o scenă memorabilă a lui Victor Hugo, nobilul hidalgo Silvă prinde la fidanţaţa şi pupila lui, mândra Dona Sol, pe doi cavaleri. Pe toţi sfinţii Castiliei şi Aragonu­­lui! Doi! Măcar unul! şi tot era prea mult! Ce face nobilul Silva, bătrânul ofensat? Credeţi că trage spada să pedepsească repede pe a­­cei cutezători? Nu! El se gândeşte să-i pedepsească mult mai aspru : le citeşte un lung discurs istoric, moral, în care face lista cronologică a isprăvilor şi vitejiilor marilor lui strămoşi, ale căror portrete sunt a­­târnate în salonul unde s’au întâl­nit cei doi rivali, regele Carlos şi banditul Ernani. Aceştia stau în picioare împreună cu femeia vinovată şi ascultă... şi ascultă­, câteodată unul din ei cu­tează ,să facă o mică întrerupere, să zică şi el măcar o vorbă de scu­ză — numai decât asprul Silva ex­clamă: „Taci! nu mă întrerupe!" şi-şi urmează mai departe pomelni­cul". Ce mirare că, având asemenea păreri, Caragiale, fiind director al Teatrului Naţional, a tăiat „Regele Lear” de Shakespeare, până într’a­­tâta că l-a redus dintr’un spectacol de peste trei ore, la o durată de o oră şi ceva. PROSPER MERIMEE, scriitorul francez, care cu atâta pricepere a ştiut să îmbine teatrul cu literatura, va fi reprezentat pentru prima dată de Teatrul Naţional, în cursul lunei Aprilie. Din opera sa, publicată în volu­mul Theatre de Clara Gazul, se va reprezenta actul „Le Carrosse du St. Sacrament”, în româneşte sub titlul „Careta de aur“. Eroina piesei este tânăra Clara Gazul, nepoată a inchizitorului Tri­bunalului din Grenada, adolescentă „cu ochii sălbateci”, care fuge din mănăstire, pentru a deveni actriţă şi eroină revoluţionară. Cu toate că în prefaţa cărţii, pu­blicată in 1825, Prosper Merimee dă medici români şi un număr de pro­fesori, agregaţi ai facultăţii din Paris, precum şi multi „medecins des hopitaux“ din Paris. Profesorul Lenormand a avut multe cuvinte de laudă asupra con­ferinţei şi asupra conferenţia­rului despre care a zis: „Doctorul Stoia este de mult cu­noscut în Franţa şi în Europa prin numeroasele sale publicaţiuni şi mai ales prin ultimele sale două cărţi : „Le Cancer“ şi „Les recu­tes infiltrantes“. Este cunoscut de noi personal prin conferinţe ţinute tot în acest amfiteatru. Astăzi, prin interesantele sale contribuţiuni per­sonale aduse în maladiile corpului tiroid, face cinste nu numa ţării sale dar medicinii universale în genere“. Sunt elogii care consacră defini­tiv o valoare intelectuală, ştiinţifică a ţării. De aceea am ţinut să le relevăm şi noi în acest loc. Doctorul Ygrec date istorice, ba spune că e tradusă din spaniolă, piesa îi aparţine şi în afară de numele spaniole, lucrarea prin spiritul ei, aparţine literaturii franceze. Era moda, care a dăinuit şi la noi câtăva vreme, ca autorii sa spue că au găsit manuscrisul ope­rei lor, sau că le-a fost lăsat moş­tenire. Credeau că scapă de răspun­dere... * DOUA DATE se cuvine să fie săr­bătorite anul acesta de către teatrul românesc: şaizeci de ani de la in­­fiinţarea Teatrului Naţional,şi două­zeci şi cinci de ani de la moartea lui I. L. Caragiale. •ft EFEMERIDE. — „Teatrul şi lite­ratura sunt două arte cu totul deo­sebite şi prin intenţia şi prin mo­dul de manifestare al acestora. Teatrul e o artă independentă, care, ca să existe în adevăr cu di­­gnitate, trebue să pună în serviciu său pe toate celelalte arte,­ fără să acorde vre­un la dreptul de egali­tate pe propriul lui teren. (I. L. Caragiale, „Epoca“, 8 August 1897). * LA ZI. ,,Până­ măi deunăzi, di­rectorii de teatre se arătau nedu­meriţi asupra gustului publicului : ce vrea publicul?“ se întrebau con­ducătorii teatrelor, asistând cu groază, cum piese după piese, nu puteau să mulţumească gustul „mo­lohului“. Stagiunea aceasta a avut darul să arunce o dâră de lumină asupra dorinţei acestui public. Şi­ anume s-a văzut că publicul doreşte să vadă piese ca­ să răs­frângă ceva din sbuciumul vieţii de astăzi — adică piese „înşurubate“ în actualitate. Iată o dorinţă cât se poate de le­gitimă. De aci succesele actualei stagiuni: „De ziua nevesti-mii“, „Poveste de iubire“ şi acum în urmă „Oameni pe-un sloi de ghiaţă“, care, se pare, că va fi marele suc­ces al stagiunii. Ioan Massoff Expoziţia G. Lazăr Un deosebit succes obţine în pa­sajul Comedia expoziţia pictorului G. Lazăr. Ajuns la deplina maturi­tate a talentului, acest artist cu în­suşiri din cele mai alese expune o serie de optzeci de pânze în care se regăsesc concentrate toate posibilităţile de realizare picturală ale dosare. Maestru al penelului, G. Lazăr, cu un rar temperament poetic şi plin de sensibilitate prezintă o serie de dansatoare în care nu ştii ce să admiri mai întâi: gingăşia expre­siei lor sau arta delicată şi plină de nuanţe. Dar aceste „dansatoare” sunt nu­mai câteva din tablourile de la Co­media. Expoziţia e întregită cu o serie de peisaje, interioare, etc., care constitue tot atâtea frumoase rea-In afară de pasteluri,­ G. Lazăr aduce, pentru prima oară, şi pictură în ulei care conţine o doză aprecia­bilă de modernism şi impresionism şi care contribue la complectarea personalităţii artistice a pictorului. De la Academia Ro­mână Academia Română aduce la cu­noştinţă tuturor atelierelor grafice din ţară, autorilor şi editorilor, că expedierea lucrărilor grafice către Academia Română, la care sunt o­­bligaţi prin legea artelor grafice din 1904 completată cu cea din 1922, cu începere de la data prezentei înştiin­ţări se va face gratuit, expedierea fiind scutită, în ceea ce priveşte co­respondenţa şi coletele poştale, de orice taxe poştale, conform legei promulgate la 19 Martie 1937 şi pu­blicată în „Monitorul Oficial” No. 63 din Martie 1937. Psihologia şi peda­gogia adolescenţei A apărut „Elemente de pedagogie sexuală“ (Psihologia şi pedagogia a­­dolescenţei) de Th. Loewenstein, doctor în filozofie. Volumul apare în colecţia „Insti­tutului pedagogic român“ (Editura „Cultura Românească“). Cartea pre­zintă ştiinţific o serie întreagă de probleme de mare actualitate în psi­hologia şi pedagogia modernă. Psi­hologia adolescenţei e comparată cu cea a copilului, în lumina freudis­mului. Se prezintă metafizica sexua­lităţii la Schopenhauer, caracteristi­ca sexuală la Otto Weininger, psiho­logia sexuală a copilului, mişcarea tineretului etc. Ca exemplificări se înfăţişează ti­puri de adolescenţi din literatura română la Delavrancea, D. D. Pa­­traşcanu, Ionel Teodoreanu, Mircea Eliade etc. Dela Biblioteca Aca­demiei Române In cursul lunei Aprilie viitor Bi­blioteca Academiei Române se va instala în noul ei local. Din această cauză secţiunile ei vor fi închise precum urmează: Secţia manuscriselor dela 5 Apri­lie la 10 Mai inclusiv; secţia stam­pelor dela 5 Aprilie la 10 Mai inclu­siv; secţia numismatică dela 12 A­­prilie la 10 Mai inclusiv; sălile de lectură dela 18 Aprilie la 10 Mai in­clusiv; împrumuturile dela 26 Apri­lie la 10 Mai inclusiv. D. general C. Manolache a fost săr-. bătorit aseară pentru munca depusă­­ şi succesul obţinut cu prilejul votă-­ rii şi promulgării noului cod penal militar, care i se datoreşte. Aşa­dar, după frumoasa isbânda literară pe care i-a procurat-o minunatul ro­man „Sfânta dreptate“, un al doilea succes, de data asta juridic, vine să-l consacre. Nimic mai explicabil şi mai compatibil între aceste reu­şite, aparent deosebite. Subiectul romanului amintit, plin de viaţă, de observare psihologica şi­­ de umanitate, scris într’o limbă de­­ un colorit şi o frăgezime inegalabilă­’, nu este altceva decât esenţa preo­cupărilor d-lui C. Manolache în do­meniul­­ tât de delicat al dreptăţii.­ Juristul procurase romancierului o temă aimplă, adânc trăită­ şi studia­tă, iar a­cum romanicerul a servit j­uristului atâtea texte de legi in care psihologia infractorului şi progresele j­uridice sunt turnate în paragrafe clare, lapidare şi ca atare pe înţele­sul tuturor. De aceea îmbinarea preocupărilor sale este atât de fericită, şi de aceea aşteptăm cu legitimă nerăbdare, noul său roman „Catrinel“, care, se pare, abordează tot un subiect de o subtilă psihologie socială. De la Institutul Fran­cez de înalte Studii din România Astăzi, orele 18, în sala Dalles, d. prof. Tudor Vianu va vorbi despre poetul Malherbe. Această conferinţă face parte din ciclul asupra „Preclasicismului fran­cez“, organizat de Institutul francez de înalte studii şi Asociaţia amicilor artei şi gândirii franceze. Conferinţe Sâmbătă 3 Aprilie la ora 5 d. a. în localul „Ligii Culturale“ din B-dul Schitul Măgureanu Nr. 1, în ciclul de şezători organizate de „Liga Cultu­rală“ secţiunea Bucureşti va vorbi de prof. Nic. Cruceru, despre „Civi­lizaţia şi degenerarea umană" şi va fi urmată de un bogat program ar­tistic. Intrarea liberă. D. dr. Emil Gheorghiu, directorul medicinei asigurărilor sociale, va ţine Vineri 2 Aprilie la ora 6 d. a. in sala fundaţiei „Dalles“ din Bd. Bră­­tianu 18, o interesantă conferinţă despre „Chirurgia de campanie la­ epoca napoleoneană“. Conferinţa va fi Însoţită de numeroase proecţiuni. • D. George Cocea, directorul Con­servatorului de muzică, coregrafie şi artă dramatică „Pro-Arte”, va vorbi Joi 8. Aprilie ora 6 d. a. in sala „Dalles”, despre „Educaţia mu­zicală”. Conspiraţia Dărmănescului Lupta împotriva despotismului, în istoria modernă, a fost dusă de En­­ciclopediştii francezi şi desăvârşită practic de Marea Revoluţie Fran­ceză. Aceste curente de viaţă vie au cu­cerit elita românească, încă de la iz­bucnirea lor în Franţa. Un episod dramatic este admira­bil romanţat de către d. D. V. Bar­­noschi în romanul „Conspiraţia Dăr­mănescului’’, scris într’o limbă fru­moasă cu parfum de cronici. Ac­ţiunea se petrece în 1778 in Moldova şi culminează prin decapitarea re­voluţionarilor. O nouă revistă de drept A apărut „Jurisprudenţa penală a Codurilor „Carol“ No. 1 din 25 Mar­tie 1937, publicaţie bilunară de ju­­risprudenţă penală, sub direcţiunea d-lui Paul Iliescu, avocat, fost ma­gistrat, cu colaborarea d-lui Doru Gherson avocat. Moartea unui mare poet englez Expoziţii Duminică s’a deschis în sala Mo­­zar expoziţia de pictură a d-nei Elena Aftangiu,, care va rămâne des­chisă ,până la 17, Aprilie a. c. ţ. ... Picioruşe. Vlădescu deschide ex­poziţia sa, cu lucrări,, din ,ţară~,şi p­­m­erit, Duminecă 28 Martie­ 1937, ora 11 dimineaţa, în sala „Ileana” („Cartea Românească”). « Catrinel JOHN DRINKWATER cunoscutul poet şi autor dramatic englez a murit zileie trecute, in vârstă de 54 ani. El lucra la un film întitulat „Poporul regelui” în care apărea el însuşi, precum şi Bernard Shaw şi recent dispărutul Sir Au­sten Chamberlain te, au adus date de o mare valoare biologică şi epidemiologică ca să a­­rate că tuberculoza printre populaţii recent invadate ia caracterul unei afecţiuni acute. Intr’o recensie de curând apărută se dă o relaţie care e tipică. In Noua Zelandă, unde prin campanii stăruitoare, tuberculoza printre albi a fost considerabil re­dusă aşa de mult încât mortalitatea care se­­ datoreşte e cea mai mică din lumea întreagă — 0,30 la mie — la Maoris, populaţia autochtonă e încă de zece ori mai mare, 4 la mie. O constatare identică ca fel de a se prezintă al boalei a fost făcută printre ţăranii noştri. In publica­ţiile mele, in rapoartele pe care le­­am întocmit pentru cele trei con­grese naţionale de tuberculoză — Bucureşti, Cluj, Iaşi — ca şi în nu­meroasele comunicări făcute de di­feriţi autori cu ocazia aceloraşi con­grese am relatat observaţii nume­roase asupra formelor de tuberculo­ză constatate în populaţia noastră rurală. Sunt în multe sate case com­plect pustiite, in care toţi membrii familiei au pierit seceraţi de tuber­culoză. Am atras de mult atenţia asupra acestui fapt epidemiologic şi am ce­rut — fenomenul s’a accentuat în anii după răsboi — să se ia măsuri care să împiedice ca epidemia de tuberculoză să se instaleze definitiv la sate. Măsurile acestea puteau^ și pot încă chiar acum, ori câtă întâr­ziere s’a pus pentru executarea lor, să fie foarte eficace. Intr’o publica­ţie recentă s’a relatat ce s’a întâm­plat tot în Feroe. Tuberculoza era foarte rară acolo. Brusc, un număr destul de mare de cazuri au fost ob­servate. Contaminarea s’a produs de la un bolnav care o introdusese în­­tr’una din insule. Izolând și căutând bolnavii, epidemia a fost repede stinsă. * La noi, problema e complexă. Boa­la a cuprins pe o mare întindere sa­tele. Cazurile sunt dovedite numai când simptome grave de plină evo­luţie le denunţă şi diagnosticul lor se impune. Până a fi cunoscută, bol­navii au avut toate ocaziile să mo­lipsească pe membrii familiei lor şi la ei leziunile să înainteze atât de mult încât o căutare, ori care ar fi ea să nu mai poată fi făcută decât cu foarte puţini sorţi de izbândă. E greu să se descopere bolnavi, în felul cum se face asistenţa medicală la sate. Ea e atât de sumară, încât în medie 70 la sută din cei ce dece­dează nu au fost văzuţi nici­odată de medic. Cifra aceasta e tragică şi desvălue profunzimea întunericului care stăpâneşte starea sanitară a populaţiei noastre rurale. Medicul de la sate cu ori­câtă râvnă de aposto­lat ar fi venit acolo presupunând că această râvnă ar fi rezistat la mi­zeria materială, retribuţia lui era derizorie şi la piedicile pe care le întâmpină — politicianii satrapi fo­­cali având un toate cuvânt hotâritor — ca sâ-şi îndeplinească rolul de paznic al sănătăţii populaţiei, se găseşte dezarmat. Măsurile pe care le propunea rămâneau de cele mai multe ori platonice, din lipsa de mijloace de asistenţă. Prin noul bu­get, graţie energiei şi stăruinţelor actualului ministru al sănătăţii, nu­mărul medicilor rurali va fi sporit. Nu va mai fi numai un medic în medie pentru 15.000 până la 30.000 locuitori având în rasa lui de ac­­­ţiune întinderi ajungând până la 500 kilometri patraţi şi retribuţia lui va fi aproape dublată. Nu e încă ce ar trebui dar e totuşi un simţi­tor progres Medicii dobândesc o în­curajare şi sunt stimulaţi în zelul lor. Pentru capitolul tuberculozei va fi o posibilitate, ca bolnavii să fie descoperiţi în număr mai mare de­cât până acum şi nu numai, când leziunile sunt atât de înaintate în­cât să fi ajuns incurabile şi dezas­trul provocat de contaminarea ma­sivă a celor din jurul lui să fie ire­parabil. Diagnosticul timpuriu al boalei, când e atât de curabilă se va face însă, încă greu. Pentru acest diagnostic se cere o prestătire com­plectă în domeniul ftiziologiei. Pre­gătirea aceasta nu există deoarece învăţământul ftiziologic nu figu­rează în programul facultăţilor noa­stre. Chiar dacă pe ici, pe colo se vor găsi medici, care să se fi instruit, in afară de facultăţi, frecventând sa­natoriile — puţinele noastre sana­torii — cercetarea clinică nu e su­ficientă. Leziunile de la început ale boalei nu pot fi descoperite de cele mai multe ori decât prin radiologie. Ele nu se aud dar se văd. Medicii nu au însă posibilităţi — dispensa­rele la noi simt în număr foarte redus şi cele mai multe nu sunt pre­văzute cu aparate de radioscopie — să facă radioscopii, chiar când ar avea competenţa — ea le lipseşte deoarece nu au fost formaţi, în a­­ceastă direcţie—să tălmăcească ima­ginile radiologice. Va trebui să avem dispensare fixe şi ambulante la care medicii de circumscripţie să în­drepte bolnavii pentru un diagnos­tic pe care nu l-au putut preciza, conduse de medici specializaţi in ftiziologie. Trebue încă timp ca să formăm cadrele acestea de ftiziologi, chiar în afară de facultăţi, deja supraîn­cărcate de catedre pe care le gă­sesc chiar ele pletorice, aşa în­cât renunţă la cele de ftiziolo­gie ori cât toate ţările, până şi Grecia şi Iugoslavia le au — In Ita­lia s‘au creiat dintr’odată patru — în centrele de învăţământ de ftizio­logie pe care Liga contra tubercu­lozei le va institui în câteva din sa­natoriile ei. Până atunci, e nevoie ca în fiecare judeţ să existe un me­dic ftiziolog care să circule având cu el un aparat radiologic portativ — în Prusia orientală ca şi în alte ţări şi regiuni, medici de felul aces­ta funcţionează de mult — ca să ia contact cu medicii de circumscripţie dându-le îndrumări asupra modului cum tuberculoza să fie cât de re­pede, la debuturile ei diagnosticată. * Presupunând că se va ajunge prin organizarea aceasta pe care Liga contra tuberculozei îşi dă osteneala să o realizeze la o determinare mai exactă a întinderei tuberculozei la noi, descoperind cazurile de boală într’un număr mult mai mare decât cele catalogate acum, întrebarea se pune dacă rezultatul acesta nu va rămâne pur statistic fără posibili­tăţi de asistenţă efectivă. Cazurile înaintate cu leziuni de­schise trebue să fie izolate şi tratate — câte­odată prin nouile metode te­rapeutice, ele sunt încă recupera­bile — şi toţi cei ce se află in preaj­ma bolnavilor să fie de aproape exa­minaţi. Cum poate fi dus însă la îm­plinire acest program de asistenţă, cu actualul nostru armament anti­­tuberculos, aşa de insuficient? Avem 4000 -4500 paturi pentru tuberculoşi şi vom ajunge, când nouile sanatorii ale Ligii vor putea să funcţioneze să le sporim cu încă 2000. S-a făcut so­coteala, după un calcul stabilit de comitetul de igienă al Ligii Naţiuni­lor că trebue cel puţin trei paturi la fiecare 2000 locuitori. Pentru popula­ţia noastră ne-ar trebui deci cel pu­ţin 30.000 paturi. Când critici acerbi socotesc ca şi puţinele paturi pe ca­re le avem sunt deajuns şi că Liga s’a îmbarcat într’o politică sanitară greşită, creând noui sanatorii, ei do­vedesc sau că ignorează problema a­­sistenţei tuberculoşilor sau că, în dorinţa şi pasiunea lor de denigrare, desconsideră o sforţare făcută pen­tru a urni odată din loc insuficien­ţa noastră de asistenţă sanatorială. Liga nu ignorează necesitatea de a crea dispensare cât de bine utilate, pentru descoperirea la timp a boa­lei şi pentru a răspândi sfaturi de profilaxie. Opera preventivă nu poa­te fi insă despărţită de cea curativă. Fără spitale-sanatorii, unde bolna­vii să fie căutaţi — o căutare la do­miciliu e de cele mai multe ori ilu­zorie cu lipsurile enorme de cea mai elementară igienă, în care tră­­esc cei mai mulţi bolnavi — acţiunea dispensarelor rămâne în mare parte biurocratică, de înregistrare statis­tică. Armamentul nostru antitubercu­los e insuficient. Liga contra tuber­culozei voeşte să-l complecteze. Prin nouile măsuri legislative, — conce­diile acordate funcţionarilor tuber­culoşi cu retribuţia întreagă 3 ani şi jumătate, alţi doi ani şi internarea obligatorie în sanatorii, asistenţa a­siguraţilor sociali în sanatorii pro­­curându-se din fonduri speciale prin cota lor contributivă— se vor reali­za sume destul de mari pentru tu­­berculoşii din mediul urban. Pentru taxami, care dau cea mai mare contribuţiune de morţi de tu­berculoză — mai mult de trei pă­trimi din mortalitatea de tubercu­loză se produce in mediul rural — va fi nevoe, pentru ca asistenţa lor să fie efectivă, ca posibilităţile de internare în sanatorii să fie mult mai mari decât cele actuale. Exten­sia asigurărilor şi la populaţia ru­rală — în Italia şi în alte ţări e re­alizată — trebue studiată pentru a se vedea întru cât poate fi aplicată şi la noi. Realizând prin ea fonduri importante s’ar găsi modalitatea creărei de dispensare rurale în stil mare şi de paturi mai numeroase in spitale-sanatorii unde ţăranii tuber­culoşi să fie căutaţi şi izolaţi . Pentru împlinirea unui program de asistenţă care să cuprindă popu­laţia urbană şi rurală, Liga trebue să fie ajutată fără reticenţe şi ezi­tări. Mortalitatea enormă de tuber­culoză din ţara noastră constitue un stigmat pentru organizarea noastră sanitară. Liga contra tuberculozei trebue să se afirme prin realizări e­­fective de asistenţă şi e o obligaţie morală ca toţi, oficiali şi particulari, să-i dea concursul. Pr. S. Irimescu­­ * A DEVEK Uti Ce să ascultăm la Radio Marţi 30 Martie BUCUREŞTI, ora 21.30: Concert simfonic al Orchestrei Radio, dirij. de Ionel Per­ea; Suită de balet de Rameau-Mottl; Concert pentru pian şi orchestră în si bemol minor de Ceaikovsky (solist: Ed. Stein); Se­renadă italiană de Hugo Wolf. 22.45: Continuarea concertului simfonic: Scene alsaciene de Mas­senet; Uvertura „Armurierul“ de Lortzing. Miercuri 31 Martie BUCUREŞTI, ora 21.20: Concert de violoncel. — Th. Lupu: Sonată în vii minor de Vivaldi; Siciliana de Gabriel Fauré; Piesă în stil popular de Schu­mann; Vals sentimental de Ceaikow­sky; Malaguena de Albeniz. 22.10: D-na Constanta Dobrescu (canto): Dacă versurile mele ar avea aripi, de Reynaldo Hahn; Dacă florile ar avea ochi de Massenet; Liniştit ca noaptea de Carl Bohm; Visul Elsei din „Lohengrin” de Wagner; O, primăvară de Tirindelli. VIENA, ora 20.25: .Studentul cerșe­tor”, operă comică în trei acte de M 1- b­ecker (Transmisiune de la Opera de stat). ROMA, ora 22: „Vespri sicilian!”, operă de Verdi. DROITWICH, ora 22: Concert simfo­nic executat de orchestra B. B. C. (Mo­zart, Beethoven, Hindemith, Williams). Moartea unui compozitor polon LAUSANNE, 29 (Raaor). — Cu­noscutul compozitor polon Kosef Szymanowski a încetat din viaţă intr’o clinică din acest oraş. Rămăşiţele pământeşti ale lui Szymanowski vor fi transportate la Varşovia, unde se vor face ilustru­lui defunct funeralii naţionale. S3Miercuri 31 Martie 1937 Recunoştin­ţă Vreau de la început să vă împiedic de a-mi face un reproş. Am zis re­cunoştinţă şi nu e cuvântul just. L-am întrebuinţat pentru a vă im­presiona în bine, a arunca lumină peste un mic con de umbră. Ar fi trebuit să chem scrisul meu de azi „Ingratitudine", să vă produc o ne­plăcere, amintindu-vă fiecăruia cor­tegiul atâtor ingraţi pe care îi du­ceţi poate la remorca sufletului,— fiindcă îmi închipui, sper, sunt si­gură, că aţi făcut adesea binele. Am zis „recunoştinţa“ — am în­tors numai medalia pe partea ei strălucitoare, — există şi recunoş­tinţă deoarece oricare cuvânt a fost creat de o realitate. Realitatea care a creat cuvântul recunoştinţă — trebue să recunoaştem — e in des­creştere. Floarea recunoştinţei, cum se zice în stil desuet şi oarecum ri­dicol, ca orice modă veche, — floa­rea recunoştinţei înfloreşte acum rar, a degenerat. Ca pe o raritate deci, am întrebuinţat cuvântul pen­tru prestigiul unui titlu. — Să zicem că o cheamă Ofelia ■ deşi e fată practică şi nu îm­parte flori de nufăr; dimpotrivă, veţi vedea cât e de departe de a îm­părţi ghirlande. Să mai zicem că e frumuşică, cochetă şi funcţionară la un oficiu oarecare, unde în rama unui ghişeu ştampilează hărtiuţe. Iată că am deunăzi nevoe de acel ghişeu şi o recunosc cu bucurie. îmi scapă un A! — mic, care sună in mine o plăcere rară, — aceea a în­tâlnirii cu o „reuşită". Fata e un tablou reuşit pe care l-am pictat, eu. Eu am aşezat-o in rama acelui ghişeu, ceea ce nu era prea lesne. Am îmbrăcat într’o zi o rochie nouă şi cel mai plăcut su­râs pentru a duce petiţia mea pen­tru Ofelia, la multe foruri amicale.­­ Erau două gemene: Clara şi Ofelia, şi amândouă doreau ceva de lucru. Dintr’un neam harnic şi cinstit de oameni, aduşi tocmai de departe de ghiontul uriaş al războiului, acolo­­­unde locuiam şi eu, încă de atunci cunoscusem pe fraţii şi surorile mici şi trişti, pe mama bătrână demnă în nevoile ei de văduvă, pe sora mare, pe sora Fee, pe care se reze­­mau. Mi-a părut că merită efortul unui demers, intimidarea şi stânje­­nirea pe care mi le dau demersurile. Când m-am dus să cerşesc pen­tru ele, ziua de primăvară era fără umbră şi sufletul meu fericit, de aceea sau poate pentru, impondera­bile, — cererea mea a trecut — „ca o scrisoare la cutie”, a ajuns cu bine la destinaţie, şi-a îndeplinit­ scopul. M-am bucurat, am participat, am dus mai departe ocrotirea. După ani trecuţi, uneori când străluceau de lumină primăvăratecă trotuarele, sau când două edificii impunătoare faţă în faţă deschi­deau coridor­ privirii mele spre o spărtură frumoasă, a oraşului, lini aminteam de ele şi de rochia pe­ care o purtam atunci; le uitam însă tot felţiflţi impicţii,­r­i fiecăruia datoria sa. Iată că deunăzi am regăsit pe Ofelia in rama unui ghişeu şi am exclamat — poate numai cu sur­prindere, poate chiar cu plăcere. Nu­­îmbrăcasem pesemne o rochie noro­coasă căci la micul meu semn de re­cunoaştere n‘a răspuns nimic Şi m’am ruşinat de a fi avut pretenţia să fiu recunoscută. Am înţeles că domnişoara Ofelia avea dreptate; am înţeles gestul ei de neplăcere, zărindu-mă nu pe mine ci umbra plicticoasă a binefacerii. Suntem toţi fiii şi fiicele egoismu­lui nostru, al propriei valori. Ajun­gem numai prin noi înşine! E drept că ne menţinem prin noi înşine Şi poate cu multe concesii, — „căci nu e totdeauna şi pentru oricine, un soare norocos care să lumineze in­stantaneu o împrejurare!"—Aşa va fi gândit domnişoara Ofelia când n-a vroit să mă recunoască.—„Ei şi! Şi dacă acum mulţi ani, mi-ai dă­ruit o slujbă!!... A devenit de mult un drept al meu. Un drept vechiu din care am tras beneficiile, de la care a pierit numai recunoaşterea“. Da! a pierit numai recunoaşterea — admit cuvântul; cel de recunoş­tinţă îmi pare şi mie — o mărturi­sesc — demodat ca expresie şi sim­ţire. Recunoaştere e tot ce aşteptam. N'am pretins nici când recunoştinţa cea compusă din vorbe pe care nu le nemereşti şi dintro simţire in­compatibilă cu actualitatea. Recu­noaştere insă am pretins ■, fie numai cea a persoanei mele printre altele la fel. Ceeace m'a aruncat înainte cu o secundă spre fata dela ghișeu, era elanul de a o fi recunoscut, ceeace m‘a asvărlit departe înapoi, e că Ofelia s‘a prefăcut a nu mă re­cunoaște. Mă știe foarte bine; nu odată mi s‘a spus că m'ar fi zărit pe stradă sau aiurea. Acum însă a întors capul spre un­ alt oficiant şi aşa întoarsă de la mine, mi-a întins cu un „Poftim“ silnic, hârtiuţa ştampilată. Îi provocasem amintirea neplă­cută că nu e şomeră ca atâţi alţi pe care şomajul îi pune în imposibili­tate a-şi arăta ingratitudinea — sau poate — cine ştie — recunoştinţa. Şi-a mai amintit că leafa îi cres­cuse, apoi iar scăzuse, că va lua in curând a treia gradaţie, că va avea mai târziu o pensiei sau că a înşe­lat-o un bărbat..., ca nu s’a măritat, că n’a câştigat un milion la loterie, — din vina mea. I-a fost poate ruşine de impiega­tul de alături că sunt scriitoare,­­ meserie, e drept, deochiată — sau poate nu fusese în ziua aceea la coafor. îmi e dragă fiinţa omenea­Comunicat Nr. 20 Mareşalatul Curţii Regale face cunoscut următoarele: In ziua de 29 Martie 1937, Maie­statea Sa Regele a primit în au­dienţă de lucru pe d-nii: Victor Ia­­mandi, ministrul Cultelor şi Arte­lor, Richard Franasovici, ministrul Lucrărilor Publice şi al Comunica­ţiilor, d. general de Corp de Ar­mată adjutant Paul Angelescu, mi­nistrul Apărării Naţionale. După a­­miază M. S. Regele a primit în au­dienţă pe d-nii: Matila Costiescu Ghika, ministru plenipotenţiar, Sa­bin Mănuilă, director general al In­stitutului central de statistică, care a prezentat rezultatul recensămân­tului şomeurilor intelectuali. Bucureşti, 29 Martie 1937. scă şi îmi place să-i fac credit, până la absurd. Nu cumva insă lectorii mei să se simtă stânjeniţi cu privire la recu­noştinţă, nu o socot obligatorie. Nici să nu se creadă că nu voi mai face nici un bine. Voi reîncepe, la prima ocazie, din nărav sau numai experi­mental. De altfel, de acum înainte voi avea eu grijă să întorc capul, să nu... recunosc. Şi poate Clara, sora geamănă, poate că aceia îmi e recunoscătoare. Hortensia Papadat-Bengescu D, prof. Gr. Mladenatz a fost ri­dicat la rangul de profesor titular, pe data de 1 Decembrie 1936, la ca­tedra de studiul cooperaţiei de la A­­cademia de studii comerciale şi in­dustriale din Bucureşti. DOCTOR L. SANDU Dela Facultatea de medicină din Paris Str. MANTULEASA 22 (colţ str. Plan­telor). Boli de STOMAC, FICAT, IN­TESTINE. Cons.: 4­ 7. Telefon 4.19.11. Din Călăraşi se anunţă că mii de hectare de semănături au fost inun­date de apele Dunării. In cursul zilei de eri a nins in judeţul Baia. Zăpada s’a aşternut într’un strat gros, dar după puţin timp s’a topit. La 10 Mai se deschide sesiunea plenară de primăvară a comisiunii europene a Dunării. Sesiunea va fi prezidată de d. ministru Contescu, delegatul Ro­mâniei. Din iniţiativa Asociaţiei clerului ortodox „Andrei Şaguna“ din Me­diaş, s-a hotărît construirea unei case de odihnă pentru preoţii orto­­doxi la băile Bazna. ■ TEATRUL REGINA MARI­A Tel. 3.98.43 ■ In fiecare seară şi în matineurile de Joi, Sâmbătă şi Duminici triumfala comedie Lupul şi Sania de Mircea Ştefănescu cu V. MaximUoan Primim. Profesorii secundari, respinşi de trei ori de la examenul de capacitate, roagă pe d. ministru al educaţiei, să binevoiască a dispune să mai fie ad­mişi la încă un examen, aşa cum s-a procedat cu învăţătorii. Aceşti profesori suplinesc de mulţi ani în învăţământ, cei mai mulţi fiind împovăraţi de famili grele. Respingerea lor de la examene se datoreşte, precum se ştie, nu nepre­­gătirii, ci unor capricioase întâm­plări pe care d. ministru le cunoaş­te şi despre care ziarele au vorbit pe larg. Societatea regală de eugenică şi ereditate ţine şedinţă Luni 5 Apri­lie 1937, la orele 21, în marele amfi­teatru al spitalului „Colţea“, cu ur­mătoarea ordine de zi: Prof. dr. C. Parhon şi d-r. dr. G. Werner: Sindrome endocriniene ele natură ereditară şi constituţională ; prof. N. St. Georgescu-Roegen: As­pectul legilor biologice; prof. dr. G. Marinescu şi dr. Louis Copelman: Consideraţiuni asupra vieţii afective a gemenilor; dr. I. Simon: Constiu­­ţiune glandulară şi constituţiune psihică. I­­săptămâna...........I­I CORBUL ALB (ultimele spectacole) 1 I Luni n Aprilie, premiera „25 la....»“ ţia FESSEfc) J

Next