Adevěrul, aprilie 1937 (Anul 51, nr. 16312-16337)
1937-04-01 / nr. 16312
Pagina 2-a In amfiteatrul spitalului „Codin“ din Paris, sub patronajul profesorului celebru dr. Lenormand, doctorul Stoia, cunoscuţi anatomo-patolog şi clinician de la „Brăncoveneasa“ din Bucureşti, şi a desvoltat conferinţa asupra fenomenelor anatomo-clinice în maladiile lui Basedov şi în tumorile maligne ale corpului tiroid. A fost o conferinţă de erudiţie, cu date noui asupra relaţiilor care există adesea între boala glandei tiroide (ghindura dinaintea gâtului) şi cancerul acestei glande. Era un subiect pasionant pentru oamenii de ştiinţă pură, dar şi pentru practicieni. Reputaţia tânărului savant român şi însuşi subiectul, au atras la conferinţă numeroşi fruntaşi ai medicinii franceze. E destul să notăm datele pe care ni le dă un medic care a asistat la acea conferinţă, şi care a putut număra în auditorul select: 141 doctori francezi. 31 30 Martie 1885: Teatrul Naţional: premiera „Macbeth” de Shakespeare, tradusă de tt. Bengescu-Dabija. 1886: T. N.: „Ernani” de Victor Hugo, tradusă de T. Ionescu. 1897: T. N.: premiera „Radu de la Afumaţi” de Neniţescu. 1900: T. N.: „ Contesa Sarah“ de George Ohnet. 1911: T. N.: „învingătorii” de Emil Fabre. 1927: T. N.: „Allegro ma non troppo” (premieră) de Ion Minu-1936: T. N.: „Generaţia de sacrificiu” de I. Valjan. * IN LEGĂTURĂ CU REPREZENTAREA LUI „ERNANI” la noi. (vezi calendarul de astăzi) este interesantă părerea lui Caragiale despre •literatura romantică şi despre piesa lui Victor Hugo, in special. După cum se ştie Caragiale s’a arătat întotdeauna Un mare duşman al „peltelelor” literare, al vorbăriei zadarnice, „scurt, scurt, stimabilei” a fost deviza sa. Cu câtă ironie, analizează Carargiale .„Emani”, cu cât ridicol invălue unele scene, specifice dramaturgiei romantice. „Intr’o scenă memorabilă a lui Victor Hugo, nobilul hidalgo Silvă prinde la fidanţaţa şi pupila lui, mândra Dona Sol, pe doi cavaleri. Pe toţi sfinţii Castiliei şi Aragonului! Doi! Măcar unul! şi tot era prea mult! Ce face nobilul Silva, bătrânul ofensat? Credeţi că trage spada să pedepsească repede pe acei cutezători? Nu! El se gândeşte să-i pedepsească mult mai aspru : le citeşte un lung discurs istoric, moral, în care face lista cronologică a isprăvilor şi vitejiilor marilor lui strămoşi, ale căror portrete sunt atârnate în salonul unde s’au întâlnit cei doi rivali, regele Carlos şi banditul Ernani. Aceştia stau în picioare împreună cu femeia vinovată şi ascultă... şi ascultă, câteodată unul din ei cutează ,să facă o mică întrerupere, să zică şi el măcar o vorbă de scuză — numai decât asprul Silva exclamă: „Taci! nu mă întrerupe!" şi-şi urmează mai departe pomelnicul". Ce mirare că, având asemenea păreri, Caragiale, fiind director al Teatrului Naţional, a tăiat „Regele Lear” de Shakespeare, până într’atâta că l-a redus dintr’un spectacol de peste trei ore, la o durată de o oră şi ceva. PROSPER MERIMEE, scriitorul francez, care cu atâta pricepere a ştiut să îmbine teatrul cu literatura, va fi reprezentat pentru prima dată de Teatrul Naţional, în cursul lunei Aprilie. Din opera sa, publicată în volumul Theatre de Clara Gazul, se va reprezenta actul „Le Carrosse du St. Sacrament”, în româneşte sub titlul „Careta de aur“. Eroina piesei este tânăra Clara Gazul, nepoată a inchizitorului Tribunalului din Grenada, adolescentă „cu ochii sălbateci”, care fuge din mănăstire, pentru a deveni actriţă şi eroină revoluţionară. Cu toate că în prefaţa cărţii, publicată in 1825, Prosper Merimee dă medici români şi un număr de profesori, agregaţi ai facultăţii din Paris, precum şi multi „medecins des hopitaux“ din Paris. Profesorul Lenormand a avut multe cuvinte de laudă asupra conferinţei şi asupra conferenţiarului despre care a zis: „Doctorul Stoia este de mult cunoscut în Franţa şi în Europa prin numeroasele sale publicaţiuni şi mai ales prin ultimele sale două cărţi : „Le Cancer“ şi „Les recutes infiltrantes“. Este cunoscut de noi personal prin conferinţe ţinute tot în acest amfiteatru. Astăzi, prin interesantele sale contribuţiuni personale aduse în maladiile corpului tiroid, face cinste nu numa ţării sale dar medicinii universale în genere“. Sunt elogii care consacră definitiv o valoare intelectuală, ştiinţifică a ţării. De aceea am ţinut să le relevăm şi noi în acest loc. Doctorul Ygrec date istorice, ba spune că e tradusă din spaniolă, piesa îi aparţine şi în afară de numele spaniole, lucrarea prin spiritul ei, aparţine literaturii franceze. Era moda, care a dăinuit şi la noi câtăva vreme, ca autorii sa spue că au găsit manuscrisul operei lor, sau că le-a fost lăsat moştenire. Credeau că scapă de răspundere... * DOUA DATE se cuvine să fie sărbătorite anul acesta de către teatrul românesc: şaizeci de ani de la infiinţarea Teatrului Naţional,şi douăzeci şi cinci de ani de la moartea lui I. L. Caragiale. •ft EFEMERIDE. — „Teatrul şi literatura sunt două arte cu totul deosebite şi prin intenţia şi prin modul de manifestare al acestora. Teatrul e o artă independentă, care, ca să existe în adevăr cu dignitate, trebue să pună în serviciu său pe toate celelalte arte, fără să acorde vreun la dreptul de egalitate pe propriul lui teren. (I. L. Caragiale, „Epoca“, 8 August 1897). * LA ZI. ,,Până măi deunăzi, directorii de teatre se arătau nedumeriţi asupra gustului publicului : ce vrea publicul?“ se întrebau conducătorii teatrelor, asistând cu groază, cum piese după piese, nu puteau să mulţumească gustul „molohului“. Stagiunea aceasta a avut darul să arunce o dâră de lumină asupra dorinţei acestui public. Şi anume s-a văzut că publicul doreşte să vadă piese ca să răsfrângă ceva din sbuciumul vieţii de astăzi — adică piese „înşurubate“ în actualitate. Iată o dorinţă cât se poate de legitimă. De aci succesele actualei stagiuni: „De ziua nevesti-mii“, „Poveste de iubire“ şi acum în urmă „Oameni pe-un sloi de ghiaţă“, care, se pare, că va fi marele succes al stagiunii. Ioan Massoff Expoziţia G. Lazăr Un deosebit succes obţine în pasajul Comedia expoziţia pictorului G. Lazăr. Ajuns la deplina maturitate a talentului, acest artist cu însuşiri din cele mai alese expune o serie de optzeci de pânze în care se regăsesc concentrate toate posibilităţile de realizare picturală ale dosare. Maestru al penelului, G. Lazăr, cu un rar temperament poetic şi plin de sensibilitate prezintă o serie de dansatoare în care nu ştii ce să admiri mai întâi: gingăşia expresiei lor sau arta delicată şi plină de nuanţe. Dar aceste „dansatoare” sunt numai câteva din tablourile de la Comedia. Expoziţia e întregită cu o serie de peisaje, interioare, etc., care constitue tot atâtea frumoase rea-In afară de pasteluri, G. Lazăr aduce, pentru prima oară, şi pictură în ulei care conţine o doză apreciabilă de modernism şi impresionism şi care contribue la complectarea personalităţii artistice a pictorului. De la Academia Română Academia Română aduce la cunoştinţă tuturor atelierelor grafice din ţară, autorilor şi editorilor, că expedierea lucrărilor grafice către Academia Română, la care sunt obligaţi prin legea artelor grafice din 1904 completată cu cea din 1922, cu începere de la data prezentei înştiinţări se va face gratuit, expedierea fiind scutită, în ceea ce priveşte corespondenţa şi coletele poştale, de orice taxe poştale, conform legei promulgate la 19 Martie 1937 şi publicată în „Monitorul Oficial” No. 63 din Martie 1937. Psihologia şi pedagogia adolescenţei A apărut „Elemente de pedagogie sexuală“ (Psihologia şi pedagogia adolescenţei) de Th. Loewenstein, doctor în filozofie. Volumul apare în colecţia „Institutului pedagogic român“ (Editura „Cultura Românească“). Cartea prezintă ştiinţific o serie întreagă de probleme de mare actualitate în psihologia şi pedagogia modernă. Psihologia adolescenţei e comparată cu cea a copilului, în lumina freudismului. Se prezintă metafizica sexualităţii la Schopenhauer, caracteristica sexuală la Otto Weininger, psihologia sexuală a copilului, mişcarea tineretului etc. Ca exemplificări se înfăţişează tipuri de adolescenţi din literatura română la Delavrancea, D. D. Patraşcanu, Ionel Teodoreanu, Mircea Eliade etc. Dela Biblioteca Academiei Române In cursul lunei Aprilie viitor Biblioteca Academiei Române se va instala în noul ei local. Din această cauză secţiunile ei vor fi închise precum urmează: Secţia manuscriselor dela 5 Aprilie la 10 Mai inclusiv; secţia stampelor dela 5 Aprilie la 10 Mai inclusiv; secţia numismatică dela 12 Aprilie la 10 Mai inclusiv; sălile de lectură dela 18 Aprilie la 10 Mai inclusiv; împrumuturile dela 26 Aprilie la 10 Mai inclusiv. D. general C. Manolache a fost săr-. bătorit aseară pentru munca depusă şi succesul obţinut cu prilejul votă- rii şi promulgării noului cod penal militar, care i se datoreşte. Aşadar, după frumoasa isbânda literară pe care i-a procurat-o minunatul roman „Sfânta dreptate“, un al doilea succes, de data asta juridic, vine să-l consacre. Nimic mai explicabil şi mai compatibil între aceste reuşite, aparent deosebite. Subiectul romanului amintit, plin de viaţă, de observare psihologica şi de umanitate, scris într’o limbă de un colorit şi o frăgezime inegalabilă’, nu este altceva decât esenţa preocupărilor d-lui C. Manolache în domeniul tât de delicat al dreptăţii. Juristul procurase romancierului o temă aimplă, adânc trăită şi studiată, iar acum romanicerul a servit juristului atâtea texte de legi in care psihologia infractorului şi progresele juridice sunt turnate în paragrafe clare, lapidare şi ca atare pe înţelesul tuturor. De aceea îmbinarea preocupărilor sale este atât de fericită, şi de aceea aşteptăm cu legitimă nerăbdare, noul său roman „Catrinel“, care, se pare, abordează tot un subiect de o subtilă psihologie socială. De la Institutul Francez de înalte Studii din România Astăzi, orele 18, în sala Dalles, d. prof. Tudor Vianu va vorbi despre poetul Malherbe. Această conferinţă face parte din ciclul asupra „Preclasicismului francez“, organizat de Institutul francez de înalte studii şi Asociaţia amicilor artei şi gândirii franceze. Conferinţe Sâmbătă 3 Aprilie la ora 5 d. a. în localul „Ligii Culturale“ din B-dul Schitul Măgureanu Nr. 1, în ciclul de şezători organizate de „Liga Culturală“ secţiunea Bucureşti va vorbi de prof. Nic. Cruceru, despre „Civilizaţia şi degenerarea umană" şi va fi urmată de un bogat program artistic. Intrarea liberă. D. dr. Emil Gheorghiu, directorul medicinei asigurărilor sociale, va ţine Vineri 2 Aprilie la ora 6 d. a. in sala fundaţiei „Dalles“ din Bd. Brătianu 18, o interesantă conferinţă despre „Chirurgia de campanie la epoca napoleoneană“. Conferinţa va fi Însoţită de numeroase proecţiuni. • D. George Cocea, directorul Conservatorului de muzică, coregrafie şi artă dramatică „Pro-Arte”, va vorbi Joi 8. Aprilie ora 6 d. a. in sala „Dalles”, despre „Educaţia muzicală”. Conspiraţia Dărmănescului Lupta împotriva despotismului, în istoria modernă, a fost dusă de Enciclopediştii francezi şi desăvârşită practic de Marea Revoluţie Franceză. Aceste curente de viaţă vie au cucerit elita românească, încă de la izbucnirea lor în Franţa. Un episod dramatic este admirabil romanţat de către d. D. V. Barnoschi în romanul „Conspiraţia Dărmănescului’’, scris într’o limbă frumoasă cu parfum de cronici. Acţiunea se petrece în 1778 in Moldova şi culminează prin decapitarea revoluţionarilor. O nouă revistă de drept A apărut „Jurisprudenţa penală a Codurilor „Carol“ No. 1 din 25 Martie 1937, publicaţie bilunară de jurisprudenţă penală, sub direcţiunea d-lui Paul Iliescu, avocat, fost magistrat, cu colaborarea d-lui Doru Gherson avocat. Moartea unui mare poet englez Expoziţii Duminică s’a deschis în sala Mozar expoziţia de pictură a d-nei Elena Aftangiu,, care va rămâne deschisă ,până la 17, Aprilie a. c. ţ. ... Picioruşe. Vlădescu deschide expoziţia sa, cu lucrări,, din ,ţară~,şi pmerit, Duminecă 28 Martie 1937, ora 11 dimineaţa, în sala „Ileana” („Cartea Românească”). « Catrinel JOHN DRINKWATER cunoscutul poet şi autor dramatic englez a murit zileie trecute, in vârstă de 54 ani. El lucra la un film întitulat „Poporul regelui” în care apărea el însuşi, precum şi Bernard Shaw şi recent dispărutul Sir Austen Chamberlain te, au adus date de o mare valoare biologică şi epidemiologică ca să arate că tuberculoza printre populaţii recent invadate ia caracterul unei afecţiuni acute. Intr’o recensie de curând apărută se dă o relaţie care e tipică. In Noua Zelandă, unde prin campanii stăruitoare, tuberculoza printre albi a fost considerabil redusă aşa de mult încât mortalitatea care se datoreşte e cea mai mică din lumea întreagă — 0,30 la mie — la Maoris, populaţia autochtonă e încă de zece ori mai mare, 4 la mie. O constatare identică ca fel de a se prezintă al boalei a fost făcută printre ţăranii noştri. In publicaţiile mele, in rapoartele pe care leam întocmit pentru cele trei congrese naţionale de tuberculoză — Bucureşti, Cluj, Iaşi — ca şi în numeroasele comunicări făcute de diferiţi autori cu ocazia aceloraşi congrese am relatat observaţii numeroase asupra formelor de tuberculoză constatate în populaţia noastră rurală. Sunt în multe sate case complect pustiite, in care toţi membrii familiei au pierit seceraţi de tuberculoză. Am atras de mult atenţia asupra acestui fapt epidemiologic şi am cerut — fenomenul s’a accentuat în anii după răsboi — să se ia măsuri care să împiedice ca epidemia de tuberculoză să se instaleze definitiv la sate. Măsurile acestea puteau^ și pot încă chiar acum, ori câtă întârziere s’a pus pentru executarea lor, să fie foarte eficace. Intr’o publicaţie recentă s’a relatat ce s’a întâmplat tot în Feroe. Tuberculoza era foarte rară acolo. Brusc, un număr destul de mare de cazuri au fost observate. Contaminarea s’a produs de la un bolnav care o introdusese într’una din insule. Izolând și căutând bolnavii, epidemia a fost repede stinsă. * La noi, problema e complexă. Boala a cuprins pe o mare întindere satele. Cazurile sunt dovedite numai când simptome grave de plină evoluţie le denunţă şi diagnosticul lor se impune. Până a fi cunoscută, bolnavii au avut toate ocaziile să molipsească pe membrii familiei lor şi la ei leziunile să înainteze atât de mult încât o căutare, ori care ar fi ea să nu mai poată fi făcută decât cu foarte puţini sorţi de izbândă. E greu să se descopere bolnavi, în felul cum se face asistenţa medicală la sate. Ea e atât de sumară, încât în medie 70 la sută din cei ce decedează nu au fost văzuţi niciodată de medic. Cifra aceasta e tragică şi desvălue profunzimea întunericului care stăpâneşte starea sanitară a populaţiei noastre rurale. Medicul de la sate cu oricâtă râvnă de apostolat ar fi venit acolo presupunând că această râvnă ar fi rezistat la mizeria materială, retribuţia lui era derizorie şi la piedicile pe care le întâmpină — politicianii satrapi focali având un toate cuvânt hotâritor — ca sâ-şi îndeplinească rolul de paznic al sănătăţii populaţiei, se găseşte dezarmat. Măsurile pe care le propunea rămâneau de cele mai multe ori platonice, din lipsa de mijloace de asistenţă. Prin noul buget, graţie energiei şi stăruinţelor actualului ministru al sănătăţii, numărul medicilor rurali va fi sporit. Nu va mai fi numai un medic în medie pentru 15.000 până la 30.000 locuitori având în rasa lui de acţiune întinderi ajungând până la 500 kilometri patraţi şi retribuţia lui va fi aproape dublată. Nu e încă ce ar trebui dar e totuşi un simţitor progres Medicii dobândesc o încurajare şi sunt stimulaţi în zelul lor. Pentru capitolul tuberculozei va fi o posibilitate, ca bolnavii să fie descoperiţi în număr mai mare decât până acum şi nu numai, când leziunile sunt atât de înaintate încât să fi ajuns incurabile şi dezastrul provocat de contaminarea masivă a celor din jurul lui să fie ireparabil. Diagnosticul timpuriu al boalei, când e atât de curabilă se va face însă, încă greu. Pentru acest diagnostic se cere o prestătire complectă în domeniul ftiziologiei. Pregătirea aceasta nu există deoarece învăţământul ftiziologic nu figurează în programul facultăţilor noastre. Chiar dacă pe ici, pe colo se vor găsi medici, care să se fi instruit, in afară de facultăţi, frecventând sanatoriile — puţinele noastre sanatorii — cercetarea clinică nu e suficientă. Leziunile de la început ale boalei nu pot fi descoperite de cele mai multe ori decât prin radiologie. Ele nu se aud dar se văd. Medicii nu au însă posibilităţi — dispensarele la noi simt în număr foarte redus şi cele mai multe nu sunt prevăzute cu aparate de radioscopie — să facă radioscopii, chiar când ar avea competenţa — ea le lipseşte deoarece nu au fost formaţi, în această direcţie—să tălmăcească imaginile radiologice. Va trebui să avem dispensare fixe şi ambulante la care medicii de circumscripţie să îndrepte bolnavii pentru un diagnostic pe care nu l-au putut preciza, conduse de medici specializaţi in ftiziologie. Trebue încă timp ca să formăm cadrele acestea de ftiziologi, chiar în afară de facultăţi, deja supraîncărcate de catedre pe care le găsesc chiar ele pletorice, aşa încât renunţă la cele de ftiziologie ori cât toate ţările, până şi Grecia şi Iugoslavia le au — In Italia s‘au creiat dintr’odată patru — în centrele de învăţământ de ftiziologie pe care Liga contra tuberculozei le va institui în câteva din sanatoriile ei. Până atunci, e nevoie ca în fiecare judeţ să existe un medic ftiziolog care să circule având cu el un aparat radiologic portativ — în Prusia orientală ca şi în alte ţări şi regiuni, medici de felul acesta funcţionează de mult — ca să ia contact cu medicii de circumscripţie dându-le îndrumări asupra modului cum tuberculoza să fie cât de repede, la debuturile ei diagnosticată. * Presupunând că se va ajunge prin organizarea aceasta pe care Liga contra tuberculozei îşi dă osteneala să o realizeze la o determinare mai exactă a întinderei tuberculozei la noi, descoperind cazurile de boală într’un număr mult mai mare decât cele catalogate acum, întrebarea se pune dacă rezultatul acesta nu va rămâne pur statistic fără posibilităţi de asistenţă efectivă. Cazurile înaintate cu leziuni deschise trebue să fie izolate şi tratate — câteodată prin nouile metode terapeutice, ele sunt încă recuperabile — şi toţi cei ce se află in preajma bolnavilor să fie de aproape examinaţi. Cum poate fi dus însă la împlinire acest program de asistenţă, cu actualul nostru armament antituberculos, aşa de insuficient? Avem 4000 -4500 paturi pentru tuberculoşi şi vom ajunge, când nouile sanatorii ale Ligii vor putea să funcţioneze să le sporim cu încă 2000. S-a făcut socoteala, după un calcul stabilit de comitetul de igienă al Ligii Naţiunilor că trebue cel puţin trei paturi la fiecare 2000 locuitori. Pentru populaţia noastră ne-ar trebui deci cel puţin 30.000 paturi. Când critici acerbi socotesc ca şi puţinele paturi pe care le avem sunt deajuns şi că Liga s’a îmbarcat într’o politică sanitară greşită, creând noui sanatorii, ei dovedesc sau că ignorează problema asistenţei tuberculoşilor sau că, în dorinţa şi pasiunea lor de denigrare, desconsideră o sforţare făcută pentru a urni odată din loc insuficienţa noastră de asistenţă sanatorială. Liga nu ignorează necesitatea de a crea dispensare cât de bine utilate, pentru descoperirea la timp a boalei şi pentru a răspândi sfaturi de profilaxie. Opera preventivă nu poate fi insă despărţită de cea curativă. Fără spitale-sanatorii, unde bolnavii să fie căutaţi — o căutare la domiciliu e de cele mai multe ori iluzorie cu lipsurile enorme de cea mai elementară igienă, în care trăesc cei mai mulţi bolnavi — acţiunea dispensarelor rămâne în mare parte biurocratică, de înregistrare statistică. Armamentul nostru antituberculos e insuficient. Liga contra tuberculozei voeşte să-l complecteze. Prin nouile măsuri legislative, — concediile acordate funcţionarilor tuberculoşi cu retribuţia întreagă 3 ani şi jumătate, alţi doi ani şi internarea obligatorie în sanatorii, asistenţa asiguraţilor sociali în sanatorii procurându-se din fonduri speciale prin cota lor contributivă— se vor realiza sume destul de mari pentru tuberculoşii din mediul urban. Pentru taxami, care dau cea mai mare contribuţiune de morţi de tuberculoză — mai mult de trei pătrimi din mortalitatea de tuberculoză se produce in mediul rural — va fi nevoe, pentru ca asistenţa lor să fie efectivă, ca posibilităţile de internare în sanatorii să fie mult mai mari decât cele actuale. Extensia asigurărilor şi la populaţia rurală — în Italia şi în alte ţări e realizată — trebue studiată pentru a se vedea întru cât poate fi aplicată şi la noi. Realizând prin ea fonduri importante s’ar găsi modalitatea creărei de dispensare rurale în stil mare şi de paturi mai numeroase in spitale-sanatorii unde ţăranii tuberculoşi să fie căutaţi şi izolaţi . Pentru împlinirea unui program de asistenţă care să cuprindă populaţia urbană şi rurală, Liga trebue să fie ajutată fără reticenţe şi ezitări. Mortalitatea enormă de tuberculoză din ţara noastră constitue un stigmat pentru organizarea noastră sanitară. Liga contra tuberculozei trebue să se afirme prin realizări efective de asistenţă şi e o obligaţie morală ca toţi, oficiali şi particulari, să-i dea concursul. Pr. S. Irimescu * A DEVEK Uti Ce să ascultăm la Radio Marţi 30 Martie BUCUREŞTI, ora 21.30: Concert simfonic al Orchestrei Radio, dirij. de Ionel Perea; Suită de balet de Rameau-Mottl; Concert pentru pian şi orchestră în si bemol minor de Ceaikovsky (solist: Ed. Stein); Serenadă italiană de Hugo Wolf. 22.45: Continuarea concertului simfonic: Scene alsaciene de Massenet; Uvertura „Armurierul“ de Lortzing. Miercuri 31 Martie BUCUREŞTI, ora 21.20: Concert de violoncel. — Th. Lupu: Sonată în vii minor de Vivaldi; Siciliana de Gabriel Fauré; Piesă în stil popular de Schumann; Vals sentimental de Ceaikowsky; Malaguena de Albeniz. 22.10: D-na Constanta Dobrescu (canto): Dacă versurile mele ar avea aripi, de Reynaldo Hahn; Dacă florile ar avea ochi de Massenet; Liniştit ca noaptea de Carl Bohm; Visul Elsei din „Lohengrin” de Wagner; O, primăvară de Tirindelli. VIENA, ora 20.25: .Studentul cerșetor”, operă comică în trei acte de M 1- becker (Transmisiune de la Opera de stat). ROMA, ora 22: „Vespri sicilian!”, operă de Verdi. DROITWICH, ora 22: Concert simfonic executat de orchestra B. B. C. (Mozart, Beethoven, Hindemith, Williams). Moartea unui compozitor polon LAUSANNE, 29 (Raaor). — Cunoscutul compozitor polon Kosef Szymanowski a încetat din viaţă intr’o clinică din acest oraş. Rămăşiţele pământeşti ale lui Szymanowski vor fi transportate la Varşovia, unde se vor face ilustrului defunct funeralii naţionale. S3Miercuri 31 Martie 1937 Recunoştinţă Vreau de la început să vă împiedic de a-mi face un reproş. Am zis recunoştinţă şi nu e cuvântul just. L-am întrebuinţat pentru a vă impresiona în bine, a arunca lumină peste un mic con de umbră. Ar fi trebuit să chem scrisul meu de azi „Ingratitudine", să vă produc o neplăcere, amintindu-vă fiecăruia cortegiul atâtor ingraţi pe care îi duceţi poate la remorca sufletului,— fiindcă îmi închipui, sper, sunt sigură, că aţi făcut adesea binele. Am zis „recunoştinţa“ — am întors numai medalia pe partea ei strălucitoare, — există şi recunoştinţă deoarece oricare cuvânt a fost creat de o realitate. Realitatea care a creat cuvântul recunoştinţă — trebue să recunoaştem — e in descreştere. Floarea recunoştinţei, cum se zice în stil desuet şi oarecum ridicol, ca orice modă veche, — floarea recunoştinţei înfloreşte acum rar, a degenerat. Ca pe o raritate deci, am întrebuinţat cuvântul pentru prestigiul unui titlu. — Să zicem că o cheamă Ofelia ■ deşi e fată practică şi nu împarte flori de nufăr; dimpotrivă, veţi vedea cât e de departe de a împărţi ghirlande. Să mai zicem că e frumuşică, cochetă şi funcţionară la un oficiu oarecare, unde în rama unui ghişeu ştampilează hărtiuţe. Iată că am deunăzi nevoe de acel ghişeu şi o recunosc cu bucurie. îmi scapă un A! — mic, care sună in mine o plăcere rară, — aceea a întâlnirii cu o „reuşită". Fata e un tablou reuşit pe care l-am pictat, eu. Eu am aşezat-o in rama acelui ghişeu, ceea ce nu era prea lesne. Am îmbrăcat într’o zi o rochie nouă şi cel mai plăcut surâs pentru a duce petiţia mea pentru Ofelia, la multe foruri amicale. Erau două gemene: Clara şi Ofelia, şi amândouă doreau ceva de lucru. Dintr’un neam harnic şi cinstit de oameni, aduşi tocmai de departe de ghiontul uriaş al războiului, acolounde locuiam şi eu, încă de atunci cunoscusem pe fraţii şi surorile mici şi trişti, pe mama bătrână demnă în nevoile ei de văduvă, pe sora mare, pe sora Fee, pe care se rezemau. Mi-a părut că merită efortul unui demers, intimidarea şi stânjenirea pe care mi le dau demersurile. Când m-am dus să cerşesc pentru ele, ziua de primăvară era fără umbră şi sufletul meu fericit, de aceea sau poate pentru, imponderabile, — cererea mea a trecut — „ca o scrisoare la cutie”, a ajuns cu bine la destinaţie, şi-a îndeplinit scopul. M-am bucurat, am participat, am dus mai departe ocrotirea. După ani trecuţi, uneori când străluceau de lumină primăvăratecă trotuarele, sau când două edificii impunătoare faţă în faţă deschideau coridor privirii mele spre o spărtură frumoasă, a oraşului, lini aminteam de ele şi de rochia pe care o purtam atunci; le uitam însă tot felţiflţi impicţii,ri fiecăruia datoria sa. Iată că deunăzi am regăsit pe Ofelia in rama unui ghişeu şi am exclamat — poate numai cu surprindere, poate chiar cu plăcere. Nuîmbrăcasem pesemne o rochie norocoasă căci la micul meu semn de recunoaştere n‘a răspuns nimic Şi m’am ruşinat de a fi avut pretenţia să fiu recunoscută. Am înţeles că domnişoara Ofelia avea dreptate; am înţeles gestul ei de neplăcere, zărindu-mă nu pe mine ci umbra plicticoasă a binefacerii. Suntem toţi fiii şi fiicele egoismului nostru, al propriei valori. Ajungem numai prin noi înşine! E drept că ne menţinem prin noi înşine Şi poate cu multe concesii, — „căci nu e totdeauna şi pentru oricine, un soare norocos care să lumineze instantaneu o împrejurare!"—Aşa va fi gândit domnişoara Ofelia când n-a vroit să mă recunoască.—„Ei şi! Şi dacă acum mulţi ani, mi-ai dăruit o slujbă!!... A devenit de mult un drept al meu. Un drept vechiu din care am tras beneficiile, de la care a pierit numai recunoaşterea“. Da! a pierit numai recunoaşterea — admit cuvântul; cel de recunoştinţă îmi pare şi mie — o mărturisesc — demodat ca expresie şi simţire. Recunoaştere e tot ce aşteptam. N'am pretins nici când recunoştinţa cea compusă din vorbe pe care nu le nemereşti şi dintro simţire incompatibilă cu actualitatea. Recunoaştere insă am pretins ■, fie numai cea a persoanei mele printre altele la fel. Ceeace m'a aruncat înainte cu o secundă spre fata dela ghișeu, era elanul de a o fi recunoscut, ceeace m‘a asvărlit departe înapoi, e că Ofelia s‘a prefăcut a nu mă recunoaște. Mă știe foarte bine; nu odată mi s‘a spus că m'ar fi zărit pe stradă sau aiurea. Acum însă a întors capul spre un alt oficiant şi aşa întoarsă de la mine, mi-a întins cu un „Poftim“ silnic, hârtiuţa ştampilată. Îi provocasem amintirea neplăcută că nu e şomeră ca atâţi alţi pe care şomajul îi pune în imposibilitate a-şi arăta ingratitudinea — sau poate — cine ştie — recunoştinţa. Şi-a mai amintit că leafa îi crescuse, apoi iar scăzuse, că va lua in curând a treia gradaţie, că va avea mai târziu o pensiei sau că a înşelat-o un bărbat..., ca nu s’a măritat, că n’a câştigat un milion la loterie, — din vina mea. I-a fost poate ruşine de impiegatul de alături că sunt scriitoare, meserie, e drept, deochiată — sau poate nu fusese în ziua aceea la coafor. îmi e dragă fiinţa omeneaComunicat Nr. 20 Mareşalatul Curţii Regale face cunoscut următoarele: In ziua de 29 Martie 1937, Maiestatea Sa Regele a primit în audienţă de lucru pe d-nii: Victor Iamandi, ministrul Cultelor şi Artelor, Richard Franasovici, ministrul Lucrărilor Publice şi al Comunicaţiilor, d. general de Corp de Armată adjutant Paul Angelescu, ministrul Apărării Naţionale. După amiază M. S. Regele a primit în audienţă pe d-nii: Matila Costiescu Ghika, ministru plenipotenţiar, Sabin Mănuilă, director general al Institutului central de statistică, care a prezentat rezultatul recensământului şomeurilor intelectuali. Bucureşti, 29 Martie 1937. scă şi îmi place să-i fac credit, până la absurd. Nu cumva insă lectorii mei să se simtă stânjeniţi cu privire la recunoştinţă, nu o socot obligatorie. Nici să nu se creadă că nu voi mai face nici un bine. Voi reîncepe, la prima ocazie, din nărav sau numai experimental. De altfel, de acum înainte voi avea eu grijă să întorc capul, să nu... recunosc. Şi poate Clara, sora geamănă, poate că aceia îmi e recunoscătoare. Hortensia Papadat-Bengescu D, prof. Gr. Mladenatz a fost ridicat la rangul de profesor titular, pe data de 1 Decembrie 1936, la catedra de studiul cooperaţiei de la Academia de studii comerciale şi industriale din Bucureşti. DOCTOR L. SANDU Dela Facultatea de medicină din Paris Str. MANTULEASA 22 (colţ str. Plantelor). Boli de STOMAC, FICAT, INTESTINE. Cons.: 4 7. Telefon 4.19.11. Din Călăraşi se anunţă că mii de hectare de semănături au fost inundate de apele Dunării. In cursul zilei de eri a nins in judeţul Baia. Zăpada s’a aşternut într’un strat gros, dar după puţin timp s’a topit. La 10 Mai se deschide sesiunea plenară de primăvară a comisiunii europene a Dunării. Sesiunea va fi prezidată de d. ministru Contescu, delegatul României. Din iniţiativa Asociaţiei clerului ortodox „Andrei Şaguna“ din Mediaş, s-a hotărît construirea unei case de odihnă pentru preoţii ortodoxi la băile Bazna. ■ TEATRUL REGINA MARIA Tel. 3.98.43 ■ In fiecare seară şi în matineurile de Joi, Sâmbătă şi Duminici triumfala comedie Lupul şi Sania de Mircea Ştefănescu cu V. MaximUoan Primim. Profesorii secundari, respinşi de trei ori de la examenul de capacitate, roagă pe d. ministru al educaţiei, să binevoiască a dispune să mai fie admişi la încă un examen, aşa cum s-a procedat cu învăţătorii. Aceşti profesori suplinesc de mulţi ani în învăţământ, cei mai mulţi fiind împovăraţi de famili grele. Respingerea lor de la examene se datoreşte, precum se ştie, nu nepregătirii, ci unor capricioase întâmplări pe care d. ministru le cunoaşte şi despre care ziarele au vorbit pe larg. Societatea regală de eugenică şi ereditate ţine şedinţă Luni 5 Aprilie 1937, la orele 21, în marele amfiteatru al spitalului „Colţea“, cu următoarea ordine de zi: Prof. dr. C. Parhon şi d-r. dr. G. Werner: Sindrome endocriniene ele natură ereditară şi constituţională ; prof. N. St. Georgescu-Roegen: Aspectul legilor biologice; prof. dr. G. Marinescu şi dr. Louis Copelman: Consideraţiuni asupra vieţii afective a gemenilor; dr. I. Simon: Constiuţiune glandulară şi constituţiune psihică. Isăptămâna...........II CORBUL ALB (ultimele spectacole) 1 I Luni n Aprilie, premiera „25 la....»“ ţia FESSEfc) J