Adevěrul, mai 1937 (Anul 51, nr. 16338-16360)

1937-05-01 / nr. 16338

Sâmbătă (Mai 1937 Imi scot pălăria cu respect în faţa preparatului „TEMPO“ una din cele mai serioase formule medicale . Intr’adevăr, cea mai rebelă du­rere de cap, nevralgii de orice na­tură, reumatisme, sciatică, lumba­go, răceli şi în special în fenome­nele gripale, durerea dispare în 5 minute. Efectul calmant şi înviorător, se datoreşte formulei fericite care formează baza componentă a aces­tui medicament. Un client al farmaciei îmi comu­nică : Sufeream de nevralgii şi de du­reri de cap de mulţi ani . Am în­cercat mai toate preparatele far­maceutice existente şi nu am reu­şit a mă vindeca. Un prieten m’a consiliat să încerc și cu casetele Tempo. — Am încercat fără con­vingere. Dar spre marea mea surprin­dere, am constatat că într’adevăr sunt bune, şi azi graţie lor mă simt complect vindecat De aceia spun cu drept cuvânt:. Preparatul Tempo este cel mai bun prieten al meu. Luaţi casetele Tempo contra dur­­erilor de cap, nevralgii, reumai­­tisme, sciatică, lumbago răceli etc. Cutia cu 2 casete Lei 6.— p­st 4 „ Lei l­).—­De vânzare la toate farmaciile şi drog­eriile din ţară precum şi la depozitul general farmacia Const. Chihăescu, 59 Calea Victoriei Bu­curești 1. CAFENEAUA ŞI POLITICA de B. BRANIŞTE­ANU De la o vreme, cafeneaua e mereu invocată de presa guvernamentală. Totuşi, până la un punct oare­care cafeneaua e o simpatică insti­­tuţiune. In ea nu se întâlnesc nu­mai stâlpii de cafenele, adică oa­menii fără de rost şi fără de treabă. Ea înlocuieşte piaţa publică în­­ care se întâlneau în vechime cetă­ţenii, în care adesea expuneau chiar filosofii înţelepciunea lor. Astfel vin la cafenea şi oameni tare simpatici şi tare cumsecade. Burghezi mari şi mici, scriitori şi ziarişti, funcţionari publici şi pri­vaţi. La o cafeluţă sau altă băutu­ră ei parcurg oarecum gratuit ziare şi reviste din toate părţile t­urnei sau se avântă în discuţii politice, literare, artistice, risipind adesea comori de spirit şi de gândire. Cei mai puţini joacă biliard, sau table, sau inofensive partide de cărţi. De la o vreme sexul slab şi-a cu­cerit şi el dreptul de a sta prin ca­fenele. E acesta un efect al democrati­­zărei. Dar nici ele nu fac acolo altă­­ceva decât sexul tare. Unii sunt a­­tât de naivi să creadă că la cafe­nea se fac randevúuri galante şi aceasta­­atrage cucoanele Lo-­­ cui­e însă prea puţin discret. Cel­­ mult se poate înoda acolo un flirt , nevinovat.­­ Dar ce au dea face toate acestea , cu presa guvernamentală ? De ce a­­buzează ea de la o vreme şi nu nu­ , mai ea, ci uneori şi opoziţia, de ca­lificativul „cafenea“ în sens pejo­rativ ? ] Răspunsul l-aţi ghicit desigur. Fiindcă din cafenea ar porni sau pornesc tot felul de zvonuri politi­­ce dezagreabile. In cafenea s‘a fă- ]­t,zu cut totdeauna politică, literatură și­­ artă. Numai la Iași acestea s’au fă-, \ cut la vreme într’o simplă cârciu- J mă, în faimoasa Boltă rece. La Bu-­­ cureşti a dominat cafeneaua Fial­­kowski întâi. Mai târziu Capşa. Ba la Capşa s‘a făcut politică­­ mare. De câte ori n’am văzut acolo fruntaşi ai vieţei publice discutând şi dând cuvinte de ordine. Vremea aceasta a trecut. Acum despre po­litică se întreţin clienţii mai mo­deşti. Şi cafeneaua s’a democrati­zat. Vorbeşte şi perorează acolo, cine vrea. Dar nu totdeauna în faţa unui public lipsit de spirit critic. Un cafenea nu e om care să nu cunoască culisele cele mai discrete ale politicei şi nu e unul care să nu aibă soluţii pentru toate chestiunile şi pentru toate problemele, în tot cazul soluţii mai bune decât cele pe cari le are onorabilul preopi­nent sau partener şi în tot cazul decât cele pe cari le are guvernul. Altă dată un om de guvern in­dignat de cele ce se puneau la cale la Capşa, în vremea de glorie a ca­fenelei azi dispărute,­­ declara că ea ar trebui închisă. O soluţie asemănătoare cu cea a soţului în­şelat care surprinzându-şi nevasta în flagrant delict de adulter, chiamă servitorul şi-i porunceşte să scoată canapeaua. In treacăt fie zis anecdota acea­sta nu e decât o variantă a unei celebre butade a lui Napoleon. Se ştie că împăratul a refuzat mult timp să admită ca între cauzele di­vorțului să se prevadă, în codul ci­vil care poartă numele său, adulte­rul. „Cest une question de canapé“ — spunea el, adică cum s'ar zice, adulterul e o chestie de ocazie. Dar să ne întoarcem la fobia pre­sei guvernamentale, și chiar a gu­vernelor, nu numai a celui actual, contra cafenelei. Această fobie este mai accentuată acum decât a fost în trecut, fiindcă zvonul şi mai ales cel mincinos, care de obicei e mai agreabil decât cel adevărat, fiindcă e mai sensaţional, găseşte astăzi un teren mult mai propice, o re­­sonanţă mult mai mare decât în trecut. Şi anume din cauza cen­­zurei, înainte vreme ziarele puteau pu- - blica orice. Dacă ştirile unuia erau uneori inexacte, puteau fi făţiş des­­minţite în altele. In tot cazul oa-­­ menii ştiau un lucru, anume, că daca o ştire e adevărată, ea va a­­pare în ziare. Exista deci un con­trol simplu pentru stabilirea auten­­ticităţei unui zvon. Acum însă se ştie că se pot în­tâmpla lucruri foarte importante chiar, pe cari ziarele să nu le poată nici publica, nici comenta, fiindcă „ cenzura le poate interzice s’o facă. ” De câte ori zvonul public nu a răs­­pândit o ştire, care a luat aşa con­sistenţă, a provocat aşa tulburare­a în opinia publică, încât autoritatea­­ a fost nevoită să dea prin presa căreia îi interzisese înregistrarea­­ lui, un comunicat de dezminţire sau o lămurire. Şi mulţi cetitori aflând­­. abia prin acest comunicat despre fapta în chestiune, se îndoiesc de­ actpia iu oc- îuuuitov viw-. cele mai multe ori că el spune a-l devarul şi bănuiesc mai curând că­ e menit să-l tăinuiască, să-l camu­fleze. Cafeneaua apare în aceste con­diţii ca un surogat al presei libere. Şi a o închide pentru a o echivala cu presa încătuşată, ar fi a închide­­încă un ventil, prin care omul îşi­­ poate vărsa năduful.­­ De aceia chiar şi noi cari nu ne ducem regulat la cafenea,­­ să preamărim această adevărată insti­tuţie, şi să înţelegem pe acel literat care regreta că inventatorul cafe­nelei nu e cunoscut, pentru ca să se poată înălţa în toate oraşele din lume, una din cele mai meritate statui. B. Brănişteanu Contradicţiile sufletului omenesc In nicio împrejurare, contradic­ţiile din noi nu apar atât de limpede ca de sărbători. Sub influenţa pă­rinţilor, dacă suntem copii, sub a bisericii şi a emoţionantelor slujbe religioase, dacă suntem maturi, ne lăsăm învăluiţi în spăsenie, ne umi­lim, ne îmblânzim. Suferinţele Mân­tuitorului, jertfa vieţii lui pentru binele omenirii ne stau vii in faţă şi ne arată calea pe care ar trebui s’o urmăm. Ne propunem să mer­gem pe ea, părăsind ură, vrăjmăşie, materialism, spoliere. Ne miram înşine cum de ne-am putut depărta până acum de asemenea pilde înalte şi sfinte îndemnuri. Dar nici n’au trecut bine sărbă­torile şi apărem din nou în hainele vechi, schimbate doar pentru câ­teva zile. In figura şi ochii noştri, vecinii citesc vechia sălbăticie. Re­luăm firul întrerupt al prigoanei ce­lor mici şi slabi, al duşmăniei con­tra celor de o seamă cu nesoco­­tindu-i drept vinovaţi ai nw^t­­selor noastre, ai urei contra celor cu care trăim în acelaşi sat şi în aceeaşi ţară, orbi la apropierea pri­de PETRE V. HANEŞ mejdiei care poate sosi pe neaştep­tate şi care ne-ar găsi încăieraţi şi nu uniţi. De mii de ani creştinismul pro­pagă iubirea aproapelui, zădărnicia luptelor dintre oameni, primejdia îngrămădirii de averi şi atacă lă­comia, trufia, spolierea celor săraci. In fiecare an, clopotele a zeci de mii de biserici de pe tot cuprinsul pământului vestesc învierea Mân­tuitorului şi izbânda duhului bun asupra celui rău — şi totuşi omeni­rea îşi reia, a doua zi chiar, drumul pierzării! Să fie şi anul acesta tot aşa? Pa­timile omenirii, fiindcă nu ştim să dăm înţelesul cuvenit patimilor Mântuitorului, să nu ne fi învăţat nimic? Familii distruse, copii pără­siţi şi pierduţi, săraci morţi de foa­me, comori de artă şi de ştiinţă dis­truse, populaţiuni măcelărite — să nu ne fi învăţat nimic? Aşteptăm încrezători ca Paştile de anul acesta să ne îmbuneze, să ne îmblânzească, să liniştească fiara din noi! Petre V. Haneş ( OUĂ ÎNCONDEIATE CÂTEVA MODELE Un nou manuscript biblic In biblioteca Jean Ryland din Manchester, s’a descoperit nu de mult un nou manuscript biblic, da­tând din secolul al doilea dinainte de naşterea lui Christos. E, deci, cu 300 de ani mai vechiu decât cel dintâiu manuscript biblic cunoscut până acum. Manuscriptul e pe pergament şi conţine patru fragmente din cartea a cincia (a doua lege) a Pentateu­hului lui Moise, în traducere gre­cească. Prof. I. G. ADEVERUL Pagina 3 c^íinG,Vaj,(í, hathatod, Occil­nL. * BENZINA ALBASTRA ETHYL-UNIREA va face excursiile mai plăcute­­ şi mai economice, întrebuinţând acest combus­tibil antidetonant — recomandat de fabricanţii de automobile — pantele vor fi urcate cu mai multă uşurinţă, pornirea se va face mai repede, iar viteza va fi considerabil mărită. Cel mai mare avantaj al Benzinei Al­bastre Ethyl-Unirea este acela că arzând în mod raţional, vibraţiile motorului sunt reduse la minimum şi deci, maşina se uzează mai greu. O UNGERE PERFECTĂ ŞI ECONOMICĂ PRIN LUKOIL întrebuinţând uleiuri de calitate inferioară pe mo­tivul că sunt mai „ieftine", realizaţi o „economie cât se poate de costisitoare". Fiecare proprietar de maşină trebue să caute un ulei de calitate superioară şi cu un preţ destul de convenabil, pentru a-şi permite schimbarea uleiului la fiecare 1200 Km. Luboil a făcut dovada calităţilor sale excelente, atât prin experienţele de laborator, cât şi în practică, fiind întrebuinţat de cea mai mare parte dintre automobilişti. ''braşov f UNIREA 1 POMPAI / af,a" / A'bastrâEthyi,, *ln° I / * "W LUBoZlre° I / aose' ioQlo „IL’ acU I / a° Cor° aue/°dUSe/o I / Precum­ f e/t­acoDe f / Serulc­u I fLZ , I iE A POMPAI I PASTELE LA IAS! ACUM DOUA ZECI DE ANI de ION MINULESCU Cine a spus că aducerile aminte, sunt odăi pustii, fără zăvoare, prin care însă, nu mai îndrăsneşti să intri, de când ţi-a murit vreo rudă în ele, a spus adevărat. Eu bunioară, a trebuit să îmbă­trânesc cu douăzeci de ani, ca să-mi mai aduc aminte cum erau Ia­şii în primăvara anului 1917 — an de război — când sărbătorile Paş­telor, dacă n’am fi mers atunci după stilul vechi, ar fi căzut în luna Mai ca şi in anul acesta. Iată-mă deci la Iaşi, acum două­zeci de ani! De când devenise — pe nepusă masă — azilul oficial al bucureşte­­nilor pribegi, patriarhalul cuib al celor mai joviali moldoveni de pe vremuri, nu-şi mai putea permite în anul acela, decât bucuria zilelor din amintirile trecutului. Fostul scaun domnesc al lui Vodă Lăpuş­­neanu — transformat din înalt or­din într’un lagăr militar — aproape nu mai era de recunoscut. Dispă­ruse din el şi sticlele cu vin de prin vitrinele bodegilor sau pivniţele gospodarilor cu dare de mână şi florile din grădinile caselor boe­­reşti şi cântecele de dragoste de pe buzele romanticilor întârziaţi, scorojiţi de data asta, ca literele chirilice ale ceasloavelor bătrâ­neşti. Cu timpul însă, brusca şi neplă­cuta „schimbare la faţă‘‘ a Iaşilor, redusă la o simplă boală endemică, nu mai era luată în serios, nici chiar de ieşenii autentici. Pe stră­zile oraşului, băştinaşii nu-şi mai întorceau capul nedumeriţi, după musafirii nepoftiţi, care le împes­triţaseră oraşul natal, ca pe o sor­covă cu flori de hârtie colorată. Tradiţionala mândrie a moldoveni­lor, faţă în faţă cu jalnica resem­nare a oltenilor, muntenilor şi do­brogenilor — nu mai pomenesc şi prezenţa ardelenilor — începuse par­că să se plămădească în acelaş aluat de făină integrală, din care se fabrica pâinea tip­ război. Şi to­­tuş — deşi pământie şi respingă­toare la culoare — „pâinea noastră cea de toate zilele“ pe care „tatăl nostru“ se îndura să ne-o dea din belşug, părea mult mai gustoasă decât toate franzelele de lux, de­vorate fără milă, înainte de război. Războiul însă — un profesor care şi-ar fi prins elevii cu lecţia neîn­văţată — ne scuturase pe toţi de ureeni. Până atunci, idealul nostru fusese să trecem examenele cu in­tervenţia părinţilor sau a rudelor influente la minister. De data asta însă, căzuserăm peste un profesor bătăios, care nu vrea să ştie de ni­meni. Dar răsboiul, ca războiul!... Bă­­tae, mai mâncaseră şi alte popoare şi tot nu dispăruseră. Revoluţia ru­sească însă, era pentru noi, un ca­pitol cu totul nou, pe care nu-l mai întâlniserăm, în niciuna din cărţile după care ne pregătiserăm exame­nul. Şi totuşi... Ah­! Ce frumos sună acest „totuşi“ pronunţat mai ales, în faţa unui răsărit­ de soare, după o noapte de furtună. La fel trebuia să se petreacă cu noi şi în primăvara anului 1917, când sărbătorile Paştelor sosiseră împrospătate par­că de cele mai trandafirii speranţe din viaţa noa­stră. Şi adevărul era că asemenea speranţe nu ni le îngăduiserăm nici chiar în binecuvântaţii noştri ani de pace. Copoul mai ales ţinea piept băr­­băteşte, tuturor şuvoaielor de tris­teţe molipsitoare, care năvăleau buluc, de la periferiile Iaşilor, până în centrul oraşului — Piaţa Unirei — păzită cu străşnicie de bronzul primului nostru domnitor Cuza Vodă. Probabil că acesta era para­vanul simbolic, care făcea să se o­­prească brusc în faţa lui, agresivul ecou al mulţimii guralive, neiniţiată incă, in secretele zeilor, fie ca ve­nea din Păcurari, din Sărărie, din Socola, din Târgul Cucului sau din Nicolina... In schimb, de-a lungul Copoului, înflorise par’că amintirea trandafi­rilor de altădată. De cântecele de dragoste, nu mai vorbesc. Ele înce­puseră să se intercaleze printre cântecele de război, ca o nevoie ab­solută viitoarelor înfăptuiri — ope­ra primăverei. Armata noastră refăcută, înce­puse să înlocuiască pe front, cu succes, unităţile ruseşti, în care înaltul comandament nu mai avea nici o încredere. Ba ceva mai mult, regimentele noastre de vână­tori, care defilau aproape zilnic pe strada Lăpuşneanu, începuseră chiar să alarmeze, nu numai pe simplii soldaţi sovietici, dar şi pe diferiţii comisari ai poporului, pri­păşiţi din belşug şi în ţara noastră. Soldaţii Regelui Ferdinand cân­tau aşa cum numai ei ştiau să cânte în asemenea momente de grea cumpănă. Cântau şi din gură şi din frunză!... Cântau la fel, ca toţi ţăranii români. In capela fie­căruia, o altă frunză de stejar, îi înfrăţea par­că cu pădurile din mij­locul cărora se desprinseseră, mân­dri şi conştienţi de dragostea ce-i lega de pământul strămoşesc. Cântecul lor răsuna mai puternic şi mai convingător, decât toate dis­cursurile patriotice şi minciunile sentimentale, cu care fuseseră tă­­mâiaţi prin cărţi, prin ziare, prin întrunirile publice, ba chiar şi prin parlamentele ţărilor aliate. Din pasul lor ferm, din chipul lor îmbujorat şi din cântecul lor sim­plu, sfios şi totuş grav — tot aşa de grav ca şi clipele în care ştiau că pornesc spre moarte — se sim­ţea desprinzându-se întreaga jale şi vitejie strămoşească, pe care noi, nu le-o cunoscuserăm până a­­tunci decât din vecinica şi obsedan­ta lor „frunză verde“. Cu aceiaşi frunză verde, prinsă în capelă şi între buze, se duceau pe front şi de data asta. Toţi erau la fel — par’că ar fi fost fraţi — şi toţi, numai fraţi „de un sânge şi de-o lege“ ca şi cum toţi la un loc, n’ar fi făcut decât un singur sol­dat — acelaş ţăran român — multi­plicat în rândurile regimentelor de vânători, ce parcă nu se mai sfâr­şeau...­­ Ce avea să se întâmple mai târ­ziu, se ştie. Instinctul naţional nu ne înşelase. Acestor soldaţi porniţi spre moarte cântând din gură şi din frunză, Dumnezeu avea să le su­­râdă binevoitor din pervazul feres­trei de cer albastru, pe care după două luni, începutul toamnei, o lă­sase deschisă anume, şi pentru ei, şi pentru noi, şi pentru întregirea celor, până atunci, sfârtecaţi în pa­tru... Mai întâi la Mărăşti şi apoi la Mărăşeşti, duşmanii noştri, cari nu ştiau decât să cânte sinistru, numai din mitraliere şi tunuri de mare ca­libru, fuseseră nevoiţi să facă „stânga ’mprejur“ în faţa soldaţi­lor români, cari pe front ca şi acasă la ei, nu cântaseră decât din gură şi din frunză... Şi tot din gură şi din frunză, a­­ceiaşi soldaţi, aveau să mai cânte peste doi ani, şi la Budapesta!... Ion Mînulescu Nervoşii mor curând! Aţi observat la Dvs. din când în când unul dintre următoarele semne ale unei apropiate istoviri a nervilor : Irascibilitat­e, rea dispoziţie, tremurături, nelinişte bătăi de inimă, ameţeală­, frică, insomnie, vise urîte, amorţirea membrelor, sperieturi, prea mare irascibilitate provocată de contraziceri, zgomote, mirosuri, dorinţă după stupe, fiante­ de tutun, alcool, ceai, cafea, bătaia pleoapelor, nă­dufuri, toane, lipsă de memorie sau a graiului dorinţi sau fobii ciudate. Când unul sau mai multe din aceste sem­ne de nervozitate se ivesc la d­vs., atunci nervii d­vs. sunt serios slăbiţi şi au nev­oie de întărire. Nu lăsaţi ca această stare să dăinuiască, căci s’ar putea produce deranjări serioase ale activităţii mintale, ca aiu­reli sau acte necontrolate, iar o îmbătrânire prematură şi moartea sunt consecinţele. Indiferent de unde provine slăbirea nervilor d­vs., eu vâ invit să-mi scrieţi. Sunt cu plăcere dispus să vă explic gratis şi fără cheltueli de parte o metodă foarte simplă, care vă va provoca o surpriză plăcută. Aţi cheltuit poate deja mulţi bani şi multă răbdare pentru diferite remedii şi in cel mai bun caz aţi obţinut numai o uşurare trecă­toare. Eu vă pot asigura, că cunosc o metodă excelentă, pentru a lupta împotriva slăbirii nervilor d­vs. Această metodă provoacă în acelaş timp o îmbunătăţire a dispoziţiei, a plăcerei de viaţă, a energiei şi a puterii de muncă ba unii mi au scris chiar că se simt ca nou născuţi după întrebuinţarea ei. Aceasta este atestat şi de către certificate medicale. Vă costă numai o carte poştală. Vă trimit o carte foarte instructivă COMPLECT GRATIS. Dacă nu puteţi scrie imediat, păstraţi acest anunţ. Postsammelsteile: ERNST PASTERNACK Berlin SO. MichaelkircbpSatz 13 Abt. 712 Alergaţi orbeşte spre ruina sănătăţii Dv. dacă sunteţi partizanii unui alt produs. Cereţi întotdeauna „OLLA“ NERVOZITATEA anemia, impotenţa şi neurastenia sexuală se combat cu succes prin excelentul întăritor fiziologic KALEFLUID, care redă sănătatea şi puterile pierdute orga­nismului omenesc. KALEFLUID se găseşte la farmacii şi drognerii. Prospec­tul explicativ se trimite gratuit de farmacia Or. Guri, București, cal. Victo­riei, 33- KALEFLUID se trimite contra ramburs­­ei 380.— flaconul. In­

Next