Adevěrul, mai 1937 (Anul 51, nr. 16338-16360)
1937-05-01 / nr. 16338
Sâmbătă (Mai 1937 Imi scot pălăria cu respect în faţa preparatului „TEMPO“ una din cele mai serioase formule medicale . Intr’adevăr, cea mai rebelă durere de cap, nevralgii de orice natură, reumatisme, sciatică, lumbago, răceli şi în special în fenomenele gripale, durerea dispare în 5 minute. Efectul calmant şi înviorător, se datoreşte formulei fericite care formează baza componentă a acestui medicament. Un client al farmaciei îmi comunică : Sufeream de nevralgii şi de dureri de cap de mulţi ani . Am încercat mai toate preparatele farmaceutice existente şi nu am reuşit a mă vindeca. Un prieten m’a consiliat să încerc și cu casetele Tempo. — Am încercat fără convingere. Dar spre marea mea surprindere, am constatat că într’adevăr sunt bune, şi azi graţie lor mă simt complect vindecat De aceia spun cu drept cuvânt:. Preparatul Tempo este cel mai bun prieten al meu. Luaţi casetele Tempo contra durerilor de cap, nevralgii, reumaitisme, sciatică, lumbago răceli etc. Cutia cu 2 casete Lei 6.— pst 4 „ Lei l).—De vânzare la toate farmaciile şi drogeriile din ţară precum şi la depozitul general farmacia Const. Chihăescu, 59 Calea Victoriei București 1. CAFENEAUA ŞI POLITICA de B. BRANIŞTEANU De la o vreme, cafeneaua e mereu invocată de presa guvernamentală. Totuşi, până la un punct oarecare cafeneaua e o simpatică instituţiune. In ea nu se întâlnesc numai stâlpii de cafenele, adică oamenii fără de rost şi fără de treabă. Ea înlocuieşte piaţa publică în care se întâlneau în vechime cetăţenii, în care adesea expuneau chiar filosofii înţelepciunea lor. Astfel vin la cafenea şi oameni tare simpatici şi tare cumsecade. Burghezi mari şi mici, scriitori şi ziarişti, funcţionari publici şi privaţi. La o cafeluţă sau altă băutură ei parcurg oarecum gratuit ziare şi reviste din toate părţile turnei sau se avântă în discuţii politice, literare, artistice, risipind adesea comori de spirit şi de gândire. Cei mai puţini joacă biliard, sau table, sau inofensive partide de cărţi. De la o vreme sexul slab şi-a cucerit şi el dreptul de a sta prin cafenele. E acesta un efect al democratizărei. Dar nici ele nu fac acolo altăceva decât sexul tare. Unii sunt atât de naivi să creadă că la cafenea se fac randevúuri galante şi aceastaatrage cucoanele Lo- cuie însă prea puţin discret. Cel mult se poate înoda acolo un flirt , nevinovat. Dar ce au dea face toate acestea , cu presa guvernamentală ? De ce abuzează ea de la o vreme şi nu nu , mai ea, ci uneori şi opoziţia, de calificativul „cafenea“ în sens pejorativ ? ] Răspunsul l-aţi ghicit desigur. Fiindcă din cafenea ar porni sau pornesc tot felul de zvonuri politice dezagreabile. In cafenea s‘a fă- ]t,zu cut totdeauna politică, literatură și artă. Numai la Iași acestea s’au fă-, \ cut la vreme într’o simplă cârciu- J mă, în faimoasa Boltă rece. La Bu- cureşti a dominat cafeneaua Fialkowski întâi. Mai târziu Capşa. Ba la Capşa s‘a făcut politică mare. De câte ori n’am văzut acolo fruntaşi ai vieţei publice discutând şi dând cuvinte de ordine. Vremea aceasta a trecut. Acum despre politică se întreţin clienţii mai modeşti. Şi cafeneaua s’a democratizat. Vorbeşte şi perorează acolo, cine vrea. Dar nu totdeauna în faţa unui public lipsit de spirit critic. Un cafenea nu e om care să nu cunoască culisele cele mai discrete ale politicei şi nu e unul care să nu aibă soluţii pentru toate chestiunile şi pentru toate problemele, în tot cazul soluţii mai bune decât cele pe cari le are onorabilul preopinent sau partener şi în tot cazul decât cele pe cari le are guvernul. Altă dată un om de guvern indignat de cele ce se puneau la cale la Capşa, în vremea de glorie a cafenelei azi dispărute, declara că ea ar trebui închisă. O soluţie asemănătoare cu cea a soţului înşelat care surprinzându-şi nevasta în flagrant delict de adulter, chiamă servitorul şi-i porunceşte să scoată canapeaua. In treacăt fie zis anecdota aceasta nu e decât o variantă a unei celebre butade a lui Napoleon. Se ştie că împăratul a refuzat mult timp să admită ca între cauzele divorțului să se prevadă, în codul civil care poartă numele său, adulterul. „Cest une question de canapé“ — spunea el, adică cum s'ar zice, adulterul e o chestie de ocazie. Dar să ne întoarcem la fobia presei guvernamentale, și chiar a guvernelor, nu numai a celui actual, contra cafenelei. Această fobie este mai accentuată acum decât a fost în trecut, fiindcă zvonul şi mai ales cel mincinos, care de obicei e mai agreabil decât cel adevărat, fiindcă e mai sensaţional, găseşte astăzi un teren mult mai propice, o resonanţă mult mai mare decât în trecut. Şi anume din cauza cenzurei, înainte vreme ziarele puteau pu- - blica orice. Dacă ştirile unuia erau uneori inexacte, puteau fi făţiş desminţite în altele. In tot cazul oa- menii ştiau un lucru, anume, că daca o ştire e adevărată, ea va apare în ziare. Exista deci un control simplu pentru stabilirea autenticităţei unui zvon. Acum însă se ştie că se pot întâmpla lucruri foarte importante chiar, pe cari ziarele să nu le poată nici publica, nici comenta, fiindcă „ cenzura le poate interzice s’o facă. ” De câte ori zvonul public nu a răspândit o ştire, care a luat aşa consistenţă, a provocat aşa tulburarea în opinia publică, încât autoritatea a fost nevoită să dea prin presa căreia îi interzisese înregistrarea lui, un comunicat de dezminţire sau o lămurire. Şi mulţi cetitori aflând. abia prin acest comunicat despre fapta în chestiune, se îndoiesc de actpia iu oc- îuuuitov viw-. cele mai multe ori că el spune a-l devarul şi bănuiesc mai curând că e menit să-l tăinuiască, să-l camufleze. Cafeneaua apare în aceste condiţii ca un surogat al presei libere. Şi a o închide pentru a o echivala cu presa încătuşată, ar fi a închideîncă un ventil, prin care omul îşi poate vărsa năduful. De aceia chiar şi noi cari nu ne ducem regulat la cafenea, să preamărim această adevărată instituţie, şi să înţelegem pe acel literat care regreta că inventatorul cafenelei nu e cunoscut, pentru ca să se poată înălţa în toate oraşele din lume, una din cele mai meritate statui. B. Brănişteanu Contradicţiile sufletului omenesc In nicio împrejurare, contradicţiile din noi nu apar atât de limpede ca de sărbători. Sub influenţa părinţilor, dacă suntem copii, sub a bisericii şi a emoţionantelor slujbe religioase, dacă suntem maturi, ne lăsăm învăluiţi în spăsenie, ne umilim, ne îmblânzim. Suferinţele Mântuitorului, jertfa vieţii lui pentru binele omenirii ne stau vii in faţă şi ne arată calea pe care ar trebui s’o urmăm. Ne propunem să mergem pe ea, părăsind ură, vrăjmăşie, materialism, spoliere. Ne miram înşine cum de ne-am putut depărta până acum de asemenea pilde înalte şi sfinte îndemnuri. Dar nici n’au trecut bine sărbătorile şi apărem din nou în hainele vechi, schimbate doar pentru câteva zile. In figura şi ochii noştri, vecinii citesc vechia sălbăticie. Reluăm firul întrerupt al prigoanei celor mici şi slabi, al duşmăniei contra celor de o seamă cu nesocotindu-i drept vinovaţi ai nw^tselor noastre, ai urei contra celor cu care trăim în acelaşi sat şi în aceeaşi ţară, orbi la apropierea pride PETRE V. HANEŞ mejdiei care poate sosi pe neaşteptate şi care ne-ar găsi încăieraţi şi nu uniţi. De mii de ani creştinismul propagă iubirea aproapelui, zădărnicia luptelor dintre oameni, primejdia îngrămădirii de averi şi atacă lăcomia, trufia, spolierea celor săraci. In fiecare an, clopotele a zeci de mii de biserici de pe tot cuprinsul pământului vestesc învierea Mântuitorului şi izbânda duhului bun asupra celui rău — şi totuşi omenirea îşi reia, a doua zi chiar, drumul pierzării! Să fie şi anul acesta tot aşa? Patimile omenirii, fiindcă nu ştim să dăm înţelesul cuvenit patimilor Mântuitorului, să nu ne fi învăţat nimic? Familii distruse, copii părăsiţi şi pierduţi, săraci morţi de foame, comori de artă şi de ştiinţă distruse, populaţiuni măcelărite — să nu ne fi învăţat nimic? Aşteptăm încrezători ca Paştile de anul acesta să ne îmbuneze, să ne îmblânzească, să liniştească fiara din noi! Petre V. Haneş ( OUĂ ÎNCONDEIATE CÂTEVA MODELE Un nou manuscript biblic In biblioteca Jean Ryland din Manchester, s’a descoperit nu de mult un nou manuscript biblic, datând din secolul al doilea dinainte de naşterea lui Christos. E, deci, cu 300 de ani mai vechiu decât cel dintâiu manuscript biblic cunoscut până acum. Manuscriptul e pe pergament şi conţine patru fragmente din cartea a cincia (a doua lege) a Pentateuhului lui Moise, în traducere grecească. Prof. I. G. ADEVERUL Pagina 3 c^íinG,Vaj,(í, hathatod, OccilnL. * BENZINA ALBASTRA ETHYL-UNIREA va face excursiile mai plăcute şi mai economice, întrebuinţând acest combustibil antidetonant — recomandat de fabricanţii de automobile — pantele vor fi urcate cu mai multă uşurinţă, pornirea se va face mai repede, iar viteza va fi considerabil mărită. Cel mai mare avantaj al Benzinei Albastre Ethyl-Unirea este acela că arzând în mod raţional, vibraţiile motorului sunt reduse la minimum şi deci, maşina se uzează mai greu. O UNGERE PERFECTĂ ŞI ECONOMICĂ PRIN LUKOIL întrebuinţând uleiuri de calitate inferioară pe motivul că sunt mai „ieftine", realizaţi o „economie cât se poate de costisitoare". Fiecare proprietar de maşină trebue să caute un ulei de calitate superioară şi cu un preţ destul de convenabil, pentru a-şi permite schimbarea uleiului la fiecare 1200 Km. Luboil a făcut dovada calităţilor sale excelente, atât prin experienţele de laborator, cât şi în practică, fiind întrebuinţat de cea mai mare parte dintre automobilişti. ''braşov f UNIREA 1 POMPAI / af,a" / A'bastrâEthyi,, *ln° I / * "W LUBoZlre° I / aose' ioQlo „IL’ acU I / a° Cor° aue/°dUSe/o I / Precum f e/tacoDe f / Serulcu I fLZ , I iE A POMPAI I PASTELE LA IAS! ACUM DOUA ZECI DE ANI de ION MINULESCU Cine a spus că aducerile aminte, sunt odăi pustii, fără zăvoare, prin care însă, nu mai îndrăsneşti să intri, de când ţi-a murit vreo rudă în ele, a spus adevărat. Eu bunioară, a trebuit să îmbătrânesc cu douăzeci de ani, ca să-mi mai aduc aminte cum erau Iaşii în primăvara anului 1917 — an de război — când sărbătorile Paştelor, dacă n’am fi mers atunci după stilul vechi, ar fi căzut în luna Mai ca şi in anul acesta. Iată-mă deci la Iaşi, acum douăzeci de ani! De când devenise — pe nepusă masă — azilul oficial al bucureştenilor pribegi, patriarhalul cuib al celor mai joviali moldoveni de pe vremuri, nu-şi mai putea permite în anul acela, decât bucuria zilelor din amintirile trecutului. Fostul scaun domnesc al lui Vodă Lăpuşneanu — transformat din înalt ordin într’un lagăr militar — aproape nu mai era de recunoscut. Dispăruse din el şi sticlele cu vin de prin vitrinele bodegilor sau pivniţele gospodarilor cu dare de mână şi florile din grădinile caselor boereşti şi cântecele de dragoste de pe buzele romanticilor întârziaţi, scorojiţi de data asta, ca literele chirilice ale ceasloavelor bătrâneşti. Cu timpul însă, brusca şi neplăcuta „schimbare la faţă‘‘ a Iaşilor, redusă la o simplă boală endemică, nu mai era luată în serios, nici chiar de ieşenii autentici. Pe străzile oraşului, băştinaşii nu-şi mai întorceau capul nedumeriţi, după musafirii nepoftiţi, care le împestriţaseră oraşul natal, ca pe o sorcovă cu flori de hârtie colorată. Tradiţionala mândrie a moldovenilor, faţă în faţă cu jalnica resemnare a oltenilor, muntenilor şi dobrogenilor — nu mai pomenesc şi prezenţa ardelenilor — începuse parcă să se plămădească în acelaş aluat de făină integrală, din care se fabrica pâinea tip război. Şi totuş — deşi pământie şi respingătoare la culoare — „pâinea noastră cea de toate zilele“ pe care „tatăl nostru“ se îndura să ne-o dea din belşug, părea mult mai gustoasă decât toate franzelele de lux, devorate fără milă, înainte de război. Războiul însă — un profesor care şi-ar fi prins elevii cu lecţia neînvăţată — ne scuturase pe toţi de ureeni. Până atunci, idealul nostru fusese să trecem examenele cu intervenţia părinţilor sau a rudelor influente la minister. De data asta însă, căzuserăm peste un profesor bătăios, care nu vrea să ştie de nimeni. Dar răsboiul, ca războiul!... Bătae, mai mâncaseră şi alte popoare şi tot nu dispăruseră. Revoluţia rusească însă, era pentru noi, un capitol cu totul nou, pe care nu-l mai întâlniserăm, în niciuna din cărţile după care ne pregătiserăm examenul. Şi totuşi... Ah! Ce frumos sună acest „totuşi“ pronunţat mai ales, în faţa unui răsărit de soare, după o noapte de furtună. La fel trebuia să se petreacă cu noi şi în primăvara anului 1917, când sărbătorile Paştelor sosiseră împrospătate parcă de cele mai trandafirii speranţe din viaţa noastră. Şi adevărul era că asemenea speranţe nu ni le îngăduiserăm nici chiar în binecuvântaţii noştri ani de pace. Copoul mai ales ţinea piept bărbăteşte, tuturor şuvoaielor de tristeţe molipsitoare, care năvăleau buluc, de la periferiile Iaşilor, până în centrul oraşului — Piaţa Unirei — păzită cu străşnicie de bronzul primului nostru domnitor Cuza Vodă. Probabil că acesta era paravanul simbolic, care făcea să se oprească brusc în faţa lui, agresivul ecou al mulţimii guralive, neiniţiată incă, in secretele zeilor, fie ca venea din Păcurari, din Sărărie, din Socola, din Târgul Cucului sau din Nicolina... In schimb, de-a lungul Copoului, înflorise par’că amintirea trandafirilor de altădată. De cântecele de dragoste, nu mai vorbesc. Ele începuseră să se intercaleze printre cântecele de război, ca o nevoie absolută viitoarelor înfăptuiri — opera primăverei. Armata noastră refăcută, începuse să înlocuiască pe front, cu succes, unităţile ruseşti, în care înaltul comandament nu mai avea nici o încredere. Ba ceva mai mult, regimentele noastre de vânători, care defilau aproape zilnic pe strada Lăpuşneanu, începuseră chiar să alarmeze, nu numai pe simplii soldaţi sovietici, dar şi pe diferiţii comisari ai poporului, pripăşiţi din belşug şi în ţara noastră. Soldaţii Regelui Ferdinand cântau aşa cum numai ei ştiau să cânte în asemenea momente de grea cumpănă. Cântau şi din gură şi din frunză!... Cântau la fel, ca toţi ţăranii români. In capela fiecăruia, o altă frunză de stejar, îi înfrăţea parcă cu pădurile din mijlocul cărora se desprinseseră, mândri şi conştienţi de dragostea ce-i lega de pământul strămoşesc. Cântecul lor răsuna mai puternic şi mai convingător, decât toate discursurile patriotice şi minciunile sentimentale, cu care fuseseră tămâiaţi prin cărţi, prin ziare, prin întrunirile publice, ba chiar şi prin parlamentele ţărilor aliate. Din pasul lor ferm, din chipul lor îmbujorat şi din cântecul lor simplu, sfios şi totuş grav — tot aşa de grav ca şi clipele în care ştiau că pornesc spre moarte — se simţea desprinzându-se întreaga jale şi vitejie strămoşească, pe care noi, nu le-o cunoscuserăm până atunci decât din vecinica şi obsedanta lor „frunză verde“. Cu aceiaşi frunză verde, prinsă în capelă şi între buze, se duceau pe front şi de data asta. Toţi erau la fel — par’că ar fi fost fraţi — şi toţi, numai fraţi „de un sânge şi de-o lege“ ca şi cum toţi la un loc, n’ar fi făcut decât un singur soldat — acelaş ţăran român — multiplicat în rândurile regimentelor de vânători, ce parcă nu se mai sfârşeau... Ce avea să se întâmple mai târziu, se ştie. Instinctul naţional nu ne înşelase. Acestor soldaţi porniţi spre moarte cântând din gură şi din frunză, Dumnezeu avea să le surâdă binevoitor din pervazul ferestrei de cer albastru, pe care după două luni, începutul toamnei, o lăsase deschisă anume, şi pentru ei, şi pentru noi, şi pentru întregirea celor, până atunci, sfârtecaţi în patru... Mai întâi la Mărăşti şi apoi la Mărăşeşti, duşmanii noştri, cari nu ştiau decât să cânte sinistru, numai din mitraliere şi tunuri de mare calibru, fuseseră nevoiţi să facă „stânga ’mprejur“ în faţa soldaţilor români, cari pe front ca şi acasă la ei, nu cântaseră decât din gură şi din frunză... Şi tot din gură şi din frunză, aceiaşi soldaţi, aveau să mai cânte peste doi ani, şi la Budapesta!... Ion Mînulescu Nervoşii mor curând! Aţi observat la Dvs. din când în când unul dintre următoarele semne ale unei apropiate istoviri a nervilor : Irascibilitate, rea dispoziţie, tremurături, nelinişte bătăi de inimă, ameţeală, frică, insomnie, vise urîte, amorţirea membrelor, sperieturi, prea mare irascibilitate provocată de contraziceri, zgomote, mirosuri, dorinţă după stupe, fiante de tutun, alcool, ceai, cafea, bătaia pleoapelor, nădufuri, toane, lipsă de memorie sau a graiului dorinţi sau fobii ciudate. Când unul sau mai multe din aceste semne de nervozitate se ivesc la dvs., atunci nervii dvs. sunt serios slăbiţi şi au nevoie de întărire. Nu lăsaţi ca această stare să dăinuiască, căci s’ar putea produce deranjări serioase ale activităţii mintale, ca aiureli sau acte necontrolate, iar o îmbătrânire prematură şi moartea sunt consecinţele. Indiferent de unde provine slăbirea nervilor dvs., eu vâ invit să-mi scrieţi. Sunt cu plăcere dispus să vă explic gratis şi fără cheltueli de parte o metodă foarte simplă, care vă va provoca o surpriză plăcută. Aţi cheltuit poate deja mulţi bani şi multă răbdare pentru diferite remedii şi in cel mai bun caz aţi obţinut numai o uşurare trecătoare. Eu vă pot asigura, că cunosc o metodă excelentă, pentru a lupta împotriva slăbirii nervilor dvs. Această metodă provoacă în acelaş timp o îmbunătăţire a dispoziţiei, a plăcerei de viaţă, a energiei şi a puterii de muncă ba unii mi au scris chiar că se simt ca nou născuţi după întrebuinţarea ei. Aceasta este atestat şi de către certificate medicale. Vă costă numai o carte poştală. Vă trimit o carte foarte instructivă COMPLECT GRATIS. Dacă nu puteţi scrie imediat, păstraţi acest anunţ. Postsammelsteile: ERNST PASTERNACK Berlin SO. MichaelkircbpSatz 13 Abt. 712 Alergaţi orbeşte spre ruina sănătăţii Dv. dacă sunteţi partizanii unui alt produs. Cereţi întotdeauna „OLLA“ NERVOZITATEA anemia, impotenţa şi neurastenia sexuală se combat cu succes prin excelentul întăritor fiziologic KALEFLUID, care redă sănătatea şi puterile pierdute organismului omenesc. KALEFLUID se găseşte la farmacii şi drognerii. Prospectul explicativ se trimite gratuit de farmacia Or. Guri, București, cal. Victoriei, 33- KALEFLUID se trimite contra rambursei 380.— flaconul. In