Adevěrul, iunie 1947 (Anul 60, nr. 16874-16897)

1947-06-10 / nr. 16880

mi 61-Kr. 18.880 4 PAGINI 5000 LEI Dii­­ AL V. Beldlman 1888—1897 Const. Müle 1897—192Ó' Marți 10 Iunie SS47 ^ Taxa poştală plătită în numerar conform aprobării Cir. g^n. P. T T. cu No. 140.306/94C Proprietar: S. A. R. »Sărindar" EDITOAREA ZIARELOR „ADEVERUL" Şl „DIMINEAŢA" Registrul de publicaţii al Trib. Ilfov S. I. Com. Nr. 142/946 Const. Grani 1921—1936 •. B. BRĂNIŞTEANU, BIROURILE: Bucureşti, Str. Matei Millo 11 Pieţele volante vor fi amenajate pe platouri asfaltate, cu instalaţii de canali­zare, apă şi lumină. ...Dacă-i aşa, ne mutăm cu toţii, acoro­" î­ncă cinci Mai sunt cinci luni până la vii­toarea reuniune a consiliului mi­niştrilor de externe. Cele ce se petrec astăzi în lume constituie un intermezzo, sunt consecinţa eşecului conferinţei de la Moscova şi reprezintă pregătirea viitoarei conferinţe de la Londra. Măsurile luate de o parte şi de alta, con­solidările de poziţii şi declara­ţiile de principii — nu pot fi în­ţelese decât în perspectiva dis­cuţiilor ce vor avea loc la confe­rinţa despre care d. Ervin a spus că va fi «cea mai importantă din Istoria omenirii”. Este probabi® Insă că tocmai pregătirile inten­sive de astăzi vor impune în Noembrie căutarea unei regle­mentări generale a diferendelor şi nu numai a unor soluţi Par­ţiale, pentru frânturi de pro­bleme. Cum va arăta lumea in Noembrie ? In Europa răsăriteană recol­tele vor fi strâns© şi, dacă so­cotelile de azi se vor dovedi bune, cele mai acute lipsuri vor putea fi înlăturate: Uniunea So­vietică va conta cu un excedent exportabil de circa trei milioane de tone de cereale; anii cei mai grei ai celui de al patrulea plan cincinal vor fi depăşiţi. In Europa occidentală, planu­rile americane pentru o organi­zare bizuită pe perspectiva unei izolări îndelungate, vor fi com­plectate; se va şti atunci dacă Franţa acceptă să conlucreze la consolidarea Germaniei de vest, dacă guvernele constituie cu fortarea formulei tripartsmului sunt viabile, d­acă planurile ame­ricane de finanţare în stil mare sunt aprobate de Congres. O serie de factori de nesigu­ranţă vor dispare, o serie de calcule bizuite pe apropiata des­­voltare a economiei mondiale, vor fi clarificate. Lumea va gândi mai sobru şi tendinţele de scindare a continentului vor fi dat tot ce pot da. Un nou început va fi posibil. Intre timp, alături de măsurile cari tind la izolarea tarilor si re­giunilor, continuă o muncă mai mifîn vizibilă, dar stăruitoare, pentru pregătirea acelei regle­mentari generale pe care trebue s’o su-râm­ pentru Noembrie. Oarecari progrese, nu lipsite de importantă, au fost realizate la Seul, in Coreea, unde viitorul regim al ţării este discutat de o coinisiun© sovieto-americană, la Viena unde se va trece probabil deja discutarea abstractă a ceea ca se înţelege prin „proprietate germană”, la enumerarea con­cretă a obiectelor in discuţie şi la evaluarea lor; în subcomisiu­­nea armelor convenţionale unde de asemenea noui progrese în direcţia controlului energiei ato­mice sunt aşteptate. In sfârşit, se poate prevedea că până în Noembrie, primele cinci tratat© de pace vor fi intrat în vigoare şi şi vor fi produs primele rezul­tate. Este posibil ca până în Noem­brie să se convină şi asupra unei noui metode de lucru în consiliul miniştrilor de externe. D. Bevin, aprobat de­­ Eden, şi-a expri­mat, in ultimul său discurs în Ca­mera Comunelor, nemulţumirea faţă d© rezultatele metodelor de lucru de până acum. Argumentarea sprijinitorilor d-lui Bevin arată că con­siliul miniştrilor de externe, instrument diplomatic special şi un fel de cabinet internaţional, nu trebue confundat cu Consiliul de Securitate. Este probabil că englezii cari vor găzdui viitoa­rea sesiune a consiliului miniştri­lor de externe, vor propune noui metode de lucru. STEFAN ELIAD IAŞII LUI CREANGĂ ŞI AI TRISTEŢELOR DE AZI Artiştii Teatrului Naţional din Iaşi au venit in Bucureşti ca sa arate că în oraşul lui Alecsandri in care a scris primele sale versuri şi unde o Aglsie Fruteanu, ori State Dragomir au trăit făcând dovada marilor lor talente, se continuă şi azi o bună tradiţie de artă conşti­incioasă. Bar, sosirea acestei echi­pe artistice are şi o finalitate eco­nomică. Ba ne aminteşte şi nu zic dojeneşte, de trecutul glorios al p­­ragului ce a dat culturii româneşti atâtea remarcabile personalităţi. Cetatea veselului Creangă are azi nevoie de sprijin material şi ruine­le prezente cer multă energie repa­re­to­are. Cum au jucat şi ce au ales sa joace artiştii ieşeni, e o chestie ce n’o atingem decât tangenţial, deşi ni se pare că in locul unor piese traduse, din care una perimată, am fi preferat o piesă din repertoriul desuet, dar nu mai pufi® plăcut, al „bardului dela Mirceşti”, una din a­­cele piese cu rezonanţa Iaşilor de altădată: „Coane Chiriţa” ori ,for­­ţa dela Sadanura”. Prezenta îor aci, printr’o firească asociere de idei sau de contraste ne reaminte­şte de belşugul fără lux ostentativ al Iaşilor de altădată. Iată-l pe Creangă stând la vorbă nopţi în­ TAUSAM (Urmare din pagina 2­a) G­LOSE POLITICE Din când în când «» Din când, in când, cam la 2—3 luni­. Direcţia Generală C F. R. publică in ziare comunicate şî înştiinţări a­­ratonei sancţiunile ce­ se vor aplica călătorilor găsiţi pe acoperişurile va­goanelor. Ca dovedeşte repetarea stăruitoare a unor asemenea ameniţări, e lim­pede. Oricine îşi dă seama că­­ sau lumea nu le ia in serios şi deci nu sunt eficace sau cei însărcinaţi cu aplicarea lor, nu reuşesc să-şi facă datoria. Singurul efect al acestor dispozi­ţii este că, din când în când şi a­­nume mult, mai des decât apar aver­tismentele şi ameninţările, citim în ziare relatarea accidentelor suferite de călătorii de pe acoperişuri. Unii cu capetele retezate la trecerea unui pod, alţii sdrobiţi pe terasament din sdruncinul vagoanelor la o curbă sau macaz. O*­liftist S’a tot vorbit, în ultimul timp, de­spre criza construcţiilor. In legătură cu cauzele cari au pro­vocat-o şi o întreţin, a fost eviden­ţiată scu­mperea materialelor de con-­ strucţie şi ca un corolar al ci, lipsa de rentabilitate a inveslip-undor de această natură. In favoarea primului argument se citează acum, un caz cu deosebire in­teresant. Iată-i o firmă de specialitate, din Bucureşti, a adus de curând trei lif­turi, de la Viena .Lifturile sunt­ ele­gante, de calitate convenabilă, dar relativ mici — pentru patru persoa­ne. „ Unul — unul singur — costă 1.500 milioane sau mai. explent două miliarde şi jumătate lei. Cum « lesne explicabil, marfa fost plătită mai. înainte, când costul valutelor era. mai mic. Dacă ar fi. fost achitată acum. când sun­tem­ cu tonţi mf’on/.’ri. ea ar fi revenit la un preţ infinit suprar. Cirtwnstanți etire eo*pri«« intre* altele, dece avem o criză a construc­ţiilor și în special, a construcțiilor mari, de raport. O PROBLEMĂ DOUĂ SVONURI In iama car© vin© nu s© va dis­tribui păcură pentru calorifere! S­vonul acesta a făcut o carieră ra­pidă, ca toate ştirile absurde, reu­şind să semene panica nu numai în rândul celor cari se servesc de încălzire centrală dar chiar şi în lum­ea nevoiaşă pentru care petro­lul lampant reprezintă foarte mult Căci lipsa păcurei prevestea o lipsă aproape sigură a gazului. Ceva mai târziu a ţâşnit al doilea svon: toată lumea va primi cantitatea de păcu­ră din 1954 şi distribuirea începe i­­mediat. Ambele svonuri erau la fel de puţin verosimile însă, dat fiind că umanitatea s'a compus întot­deauna din optimişti şi pesimişti, fiecare cetăţean şi-a ales una din minciuni şi astfel toată lumea s’a pomenit cu o preocupare în plus peste cele cotidiane. In acest timp svon­uri, mai mărunţele veneau să completeze, dacă nu să agraveze, starea da spirit a cetăţeanului. Iată însă că Min. Minelor şi al Petrolului publică o desminţire. Faptul reprezintă un real serviciu, făcut populaţiei cu toate că în cu­prinsul său comunicatul de care vorbim nu aducea nimic agreabil, n’a început livrarea combustibilului pentru iarnă. Foarte frumos! zice lumea, însă pe piaţă mai circulă al doilea svon, adică tocmai cel mai rău: la iarnă nu va fi păcură. Pe acesta nu crede Mir. Petro­lului de datoria sa să-l desmintă? Sau, eventual, să-l confirme? Pen­tru că ar fi de preferat ca populaţia să ştie de ne acum pe ce se poate conta şi pp c« nu. In.călz’tu! rămâne neutru cela •eec. chiar in luna Iunie, o proble­mă în car« n’ar ti?î-ui să aibă ce misterul AM INTRAT INTR O PERIOADĂ DE Legile şiD­EFLAŢIE ? curiozităţile vieţii economice Nu poate să ne surprindă peste măsură faptul că procesul de adap­tare a vieţii noastre economice, continuă. Era de prevăzut că tre­cerea la nouile raporturi dintre preţuri şi salarii va dura, după modificările quasi-revoluţionare pe care le-a suferit economia româ­nească în ultimele luni. Avem de a face astăzi, între al­tele, cu o slăbire a interesului spe­culativ pentru aur şi valute străi­ne; s-a ajuns la o anumită stabi­litate fără a fi fost nevoie de o in­tervenţie oficială propriu zisă. Cauza principală a acestui feno­men este lipsa de numerar, care a­­pasă asupra pieţii. Când bugetul statului şi bugetele regiilor autono­me însumează aproape două sute de mii de miliarde, nu se poate face faţă cu o circulaţie fiduciară, de douăzeci de mii de miliarde. A­­ceastă lipsă de numerar dă naştere la situaţia paradoxală că lumea e­­conomică aşteaptă o îndreptare de­la intensificarea fenomenului in­­flţionist. Care este din acest punct de vedere caracteristica stă­rii de lucruri actuale? Poartă mo­mentul prin care trecem semnele unei inflaţii? Este justificată sus­ţinerea că am intrat într’o perioa­dă de deflaţie? Se poate vorbi a­­­stăzi de o stabilizare monetară fă­ră a da dovadă de spirit de uşurin­ţă ? Nu numai lumea dela noi, dar şi lumea din alte ţări nu se poate pu­ne de acord nici în ceea ce priveşte natura inflaţiei şi nici în ceea ce priveşte diagnosticul ei. Inflaţia nu este niciodată statică. Atât prin natura cât şi prin reper­cusiunile ei economice, ea este e­­minamente dinamică. Evoluţia pe care o antrenează se caracterizează printr-o înlănţuire de cauze e­­fecte propice tuturor fenomenelor monetare şi care-i face adesea atât de dificil studiul şi înţelegerea. Prin „inflaţie“ se înţelege desi­­gur umflarea nesănătoasă a mass­ei monetare, prin înmulţirea mijloa­celor de plată fără contrapartida li­nei creşteri corespunzătoare a mas­­sei produselor şi serviciilor dispo­nibile. Dar odată procesul acesta declarat, creşterea preţurilor, nu merge nciodată paralel cu creş­terea volumului instrumentelor de schimb. Când o ţară este prada u­­nei inflaţii grave, preţurile se ur­că totdeauna peste nivelul pe care l-ar justifica volumul circulaţiei şi al creditelor. Inflaţia influenţează preţurile şi reciproc acestea din ur­mă agravează inflaţia. Prin urmare, pe de o parte ex­pansiunea monetară agravează scumpirea preţurilor, iar pe de altă parte această scumpire antrenează noui emisiuni de mijloace de plata. Inflaţia nu poate fi privită ca În­frântă decât în clipa când această progresie s’a oprit atât de o parte cât şi de cealaltă. Cu alte cuvinte, când s’a oprit emiterea unor noui cantităţi de racnetă pentru alte scopuri decât sporirea producţiei şi totodată costul vieţii şi-a încetat mersul ascensional; altfel, vor tre­bui neapărat creiate noii disponi­bilităţi pentru a satisface nevoile economiei. Cum de obicei sporul a­­cestor disponibilităţi depăşeşte ne­voile economiei, cercul vicios nu­ se mai rupe niciodată. Este foarte greu, dacă nu chiar imposibil, să se împiedece urcarea preţurilor, când massa monetară se măreşte fără a se mări în acelaş timp sau întriun interval scurt cantitatea de bunuri. Ceea ce se poate face însă, cel puţin acolo unde cheltuelile publi­ce se pot acoperi integral din im­pozite şi din apelul la economiile private, este să se oprească expan­siunea massei monetare, dacă ni­velul preţurilor este prea ridicat faţă de această massă, iar disponi­bilităţile tind să devină insuficien­te. Prin urmare, perioadele în care se nasc asemenea situaţii sunt cele mai potrivite pentru efortul de re­dresare a devizelor şi de restabili­re a echilibrului între preţuri de o parte şi circulaţia mijloacelor de plată, de cealaltă parte. Pentru a putea profita de o asemenea ocazie însă, prima condiţie este ca situa­ţia bugetară a ţării respective să fie destul de sănătoasă, asigurând în întregime finanţarea publică fă­ră a se mai recurge la institutul de emisiune. Se poate întâmpla ca circulaţia monetară, raportată la circulaţia din epoca premergătoare războiu­lui, să nu arate decât un spor re­dus în comparaţie cu urcarea co­stului vieţii. Faţă de această dis­paritate, s’ar constata mai curând o contracţiune decât o supraabon­­denţă a mijloacelor de plată. De aici s’ar putea conchide că nu in­flaţia, sau cu alte cuvinte excesul de t­onetă, ar înrâuri preţurile, ei dimpotrivă preţurile ar povoca ex­pansiunea massei monetare, deve­nită insuficientă faţă de nevoile e­­conomiei naţionale. Acest raţiona­ment, la prima vedere destul de plauzibil, nu este însă concludent, căci nu ţine seama nici de expan­siunea creditelor bancare, care, ca şi biletele de bancă, reprezintă o putere de cumpărare promptă, nici de volumul monetei tezaurizate la cele două epoci comparate, nici de viteza de circulaţie a instrumente­lor de plată, a cărei accelerare e­­chivalează cu o argumentare (după cum a cărei încetinire echivalează cu o reducere) a massei monetare, presupunând că toate celelalte ele­mente ar fi egale. Se poate afirma oare a priori că tarile cu asemenea stări de lucruri s’ar găsi într’o perioadă de de an­tic? Formulată în termeni gene­rali, o asemenea concluzie pare te­merară. ANDREI FILN­YHN ­sassus' BUCURIA INTELECTUALULUI Este o chestiune deschisa, dacă munca intelectuală trebue privită deasupra muncii manua­le. In societăţile burgheze, păre­rea generală pare a fi că un om care lucrează cu capul valorează mai mult decât unul care lucrea­ză cu mâinile. Aceasta nu În­seamnă insă că intelectualii se bucură de o stare privilegiată de asemenea societăţi. Nici din punct de vedere moral, situaţia lor nu este mai bună. In menta­litatea burgheză, un intelectual trebue să se mulţumească a fi tolerat. Cum nu produce valori „tangibile”, el trece drept un om mai mult sau mai puţin inu­til. Dacă, totuşi, intelectualul este uneori privit cu oarecare consi­derations, aceasta se întâmplă din pură atitudine convenţională sau dintr’un capriciu personal. Vanitatea burghezului bogat e destul de sensibilă pentru a nu ignora un element atât de viciu sub raportul resurselor psiholo­gice. Rolul de Mecena nu impli­că totdeauna sinceritate şi înţe­legere. In tot cazul Statul bur­ghez n’a fost niciodată prea ge­neros cu intelectualii. Situaţia lor e precară sau cel mult mo­destă faţă de alte categorii so­ciale, chiar în cele mai prospere ţări. Căci produsele spirituale, oricât de valoroase ar fi, n’au o circulaţie atât* de sigură ca pro­dusele materiale. In societatea* organizată pe principii socialiste, munca inte­­lectuala e pusă pe picior de ega­litate cu munca manuală. In practică însă există o deosebire în favoarea ei. Cu toată situaţia descrisă, muncitorii intelectuali din ţările burgheze sunt docili, suportând neajunsurile inerente regimului social în care trăiesc. Idealis­mul lor e uneori susţinut de speranţa că pot ajunge să dis­pună de bogăţii, ca cei puţini şi aleşi. Se ştie că în unele ţări sunt scriitori, artişti şi inventa­tori, cari parvin să aibe venituri frumoase de pe urma operei lor. Numai­ profesorii nu pot spera să obţină vreodată o asemenea satisfacţie. Dar să nu uităm că numărul intelectualilor prosperi e redus, iar drumul pe care au mers a fost totdeauna greu. Nici unul din cei „ajunşi” n’a fost scutit de a cunoaşte foamea, pe când confraţii rămaşi în massa anonimă continuă sâ se zbată în nesiguranţă. Ne-am putea întreba, pentru ce muncitorii intelectuali nu re­nunţă la ocupaţiile lor de schim­bul unora mai rentabile? Inteli­genţa şi imaginaţia cu cari sunt dotaţi i-ar ajuta să-şi câştige existenţa printr-o muncă mai aproape de realitate. Răspunsul nu e greu de găsit. Dragostea Şi plăcerea pe cari le simte inte­lectualul în ceea ce crede a fi ve­de NICOLAE PETRESCu­ cutia sa, îl fac să rabde, să uite " Şi să persevereze. Un cântăreţ din Atena antică spunea odată: „Dacă oamenii ar şti câtă plă­cere deriv eu din faptul că le cânt, în loc să mă plătească ,ei, mi-ar cere să le plătesc eu pen­tru a mă asculta!”. Această măr­turisire cuprinde poate motivul cel mai hotărîtor, care-1 face pe intelectual să suporte cu stoi­cism atâtea lipsuri materiale. Bucuria pe care o trage din ocu­paţia sa .reprezintă o compensa­­ţie mai mult decât suficientă pentru a-1 împăca sufleteşte cu soarta. f, Art la Băneasa, B­ursisk­ urmărind „Derby TELEFOANE. H­A­I - Dacă entomologistul Fahre nu era silit să trăiască la ţară, învăţător la Serignan, astăzi am avea o ştiinţă mai puţin. Atâta pagubă­ ar putea să răspundă cititorul, nu fără oare­­care dreptate, admiţând că omul perfect ignorant, cinstit ignorant, total şi divin ignorant, e cel mai aproape de adevărul în sine. Dar decât imaginaţia ignoranţei fără care nu poate dura nici ignoranţa, ştiinţa pare şi mai autentică şi mai frumoasă, viaţa întrecănd în fan­tastica ei varietate toate imagina­ţiile şi geniale, adunate laolaltă. In multul timp liber dela mica lui catedră dintr-un sat catolic din Midi, în lipsa modelelor mari şi exotice, care pe naturalişti, ca şi pe pictori îi fac să zugrăvească leul, pantera, elefantul, crocodilul, ga­zda, hiena în cuşca zăbrelită. Fa­hre şi-a mulţumit curiozitatea de om neliniştit cu ce avea la înde­mână peste drum de şcoala prima­ră, un maidan cu tot soiul de li­ghioane minuscule, dispreţuite de Academie, de Doctorii în multe şi de către orice savant cu demnitatea integrală. învăţătorul s’a întins pe burtă şi a stat aşa în­tins în ţărână 40 de ani. Au eşit din ţărână zece cărţi neasemuite, cu un singur citi­tor timp de mulţi ani de zile, edi­torul, mi se pare Dolagrave. Am uitat. Primul volum care a cunoscut acum 47 de ani un cititor şi în Ro­mânia, mi-a fost furat. Editorul a ţinut ani îndelungaţi depozitul ce­lor 10 volume în pod, cu o grijă religioasă, admirator fervent al în­­temeetorului Entomologiei — vân­dute prin isbucnire subită într’o singură zi. Fără Fahre nu s’ar fi ştiut nimic despre lumea insectelor, atât de a­­semănătoare subiectiv cu a oame TABLWFB H UI nilor civilizaţi. O enormă cantitate, de cunoştinţe ne-ar fi rămas inter­­zise. Cine şi-ar fi închipuit cu ima­ginaţia că femela unor­­ anumite gângănii îşi mănâncă masculul, după desfătarea nupţială? Şi ar fi crezut cineva că furnicile se hră­nesc cu lumină?... De altfel, tot omul, cu sau fără publicitate, poartă în el un embrion de câte ceva ştiinţific în stare de poezie, botanist, mineralog sau na­turalist, şi îndată ce o apucă prin burueni şi mărăcini, lângă iaz, un zăvoi, în pădure, deslegat de bi­rouri, de arhive, de clinici, de ate­liere, de redacţii, se trezesc în sur­­tucul lui un observator pe viu şi o mare părere de rău. Un prieten îmi scrie dintr’un că­tun depărtat că a descoperit un lu­cru nemaivăzut, pichera, bibilica!■ Surmenat de o inginerie meticuloa­să, ostenit de maşini, de proecte, de rapoarte, el nu ştia că există în na­tură o pasăre aşa de lizară, asemă­nătoare cu o broască ţestoasă în­traripată. Pe un trup masiv și ele-T. ARGHEZE (Continuare în ptiu. 2-a) ■BMWjiiMUiawWBMWWWg . Administraţie 6.57.63 Publicitate.­ 5.57.63 Redacţia 5.38 56 CHESTIA STAGNAREA Z­IM Un client pe strada Lipscani NĂZBATfiî CONCLUZIE In Monitorul Oficial a apărut o decizie prin care a fost abrogată, blocarea coarnelor de bovin© și bi­­voline. Ceeace face să se presupună —* adaugă un confrate din provincia — că, până acum, a fost liberă, ex­clusiv, utilizarea coarnelor de... bi­­pedine. Kix , DISCURSUL PREŞEDINTELUI TRUMAN Idealurile Naţiuniilor Unite pot îndepărta războiul pentru totdeauna WASHINGTON, 9 (Rador). — In­tr’un discurs finat la Kansas City, preşedintele Truman a avertizat pe americani că dezintegrarea forțelor militare americane după capitula­rea Germaniei şi Japoniei a fost »o Încurajare pentru naţiunile ce so­cotesc slăbiciunea din partea na­ţiunilor iubitoare de pace ca o in­vitaţie la agresiune. Dacă un ase­menea lucru s’ar întâmpla, ţările ale căror popoare Împărtăşesc i­­dealurile noastre şi care au ochii ţintiţi spre noi, dar care sunt sla­be din punct de vedere material şi uman, vor pierde încrederea în po­sibilitatea noastră de a sprijini principiile pe care le susţinem”. Preşedintele a ţinut acest dis­­­­curs in cursul ceremoniei în une­­i mori a morţilor din regimentul din care a făcut parte in timpul pri­mului război mondial. Preşedintele a reamintit că Hitler îşi mărea potenţialul de război, în vreme ce puterea democraţiilor scă­dea. Din pricină că adversarii lui nu erau pregătiţi, el şi-a precipitat hotărîrea de a intra in Polonia în 1939. Japonia a dat lovitura de la Pearl Harbour deoarece credea că Statele Unite sunt prea slabe pentru a ri­posta. De aceea, trebue să ne monţinem­ armata, marina şi aviaţia noastră gata pantru orice caz urgent. Ele trebuesc organizate într’o institute militară unică şî trebuesc spriji­nite de rezerve din civili bine in­struiţi” POLITICA MILITARĂ A STATELOR UNITE Făcând aluzie la definiţia lui George Washington a politicii mi­­litare a Statelor Uteilto, preşedintele Trurpan a spus: „luapunderea catăţeniar, aşa cum a a­ fost arătată de Washington, prin care cerea ca această nouă naţiune să şi menţină securitatea căminelor proprii a devenit în timpul nostru o răspundere pentru a servi cauza securităţii mondiale. Singura securitate pentru Statele Unite sau pentru orice altă naţiu­ne, când în schimbul păcii nu am putea avea decât moarte sau dis­trugere, constă numai în abolirea războiului. Obligaţia noastră ca ce­tăţeni, ai celei mai puternice na­ţiuni din lume este să ducem po­poarele pământului către o pace du­rabilă. Speranţele noastre pentru pace, justiţie şi colaborare interniafiorală sunt Întruchipate la Organizaţia Staţiunilor Unite. Vom continua să facem toate sforţările pentru a a­­tinge idealul tratfurilor Unite, care poate îndepărta războiul pentru tot­deauna. PRINCIPIUL PĂCII MONDIALE Sprijinind Organizaţia Naţiunilor Unite, trebue să susţinem totdeau­na principiul pe care trebue să bazeze pacea mondială. Acest prin­­cipiu este că popoarele trebue să aibă dreptul de a trăi fără teamă de agresiune şi sub instituţii pe care şi le-a ales liber. Răspunderea noastră în condu­cerea popoarelor lumii către cău­tarea păcii îmbracă forma ajutoră­rii popoarelor mai puţin norocoase, care se străduiesc cu seriozitate să îmbunătăţească sau să reconstruias­că înştituţiile de naţiuni libere şi independente. Noi putem îndeplinii obligaţia noastră în serviciul cauzei păcii numai menţinând puterea noastră. Dorinţa de a avea pace, fără pu­terea de a avea pace, nu se poate concepe”. In decursul discursului său, pre­şedintele Ti­um­an a mai spus: „Menţinerea unor puternice forţe militare nu este singura neaoşt­tare pentru cauza păcii. Trebue să avem deosemtui o economie sănătoasă şi puternică, prin desvoltarea agricul­turii şi a resurselor naţionale, cu înţelepciune conservate, cum şi prin desvoltarea unui simţ civic viguros, conştient de datorii. Un sentiment civic sănătos cite cel mai important element al tăriei noastre naţionale. Deasemeni, tre­­bue să avem şi cetăţeni sănătoşi. Vom desvolta programul nostru sa­nitar naţioal, care va furniza str* vitri sanitare publice potrivite, în­grijire mi­lioana amplă şi posibili­(C*mt­r.umre in pag. 2-a) ! Preşedintele Truntoin

Next