Adevěrul, iunie 1948 (Anul 61, nr. 17174-17197)
1948-06-10 / nr. 17182
-ANUL 62 - Nt 17.132 .SlB 11 u rf OAB"!VJ A I ITS Tax* poștală pîStitfi tn numerar ten* ** ” 11 ■ I "T bsC 8 form sprabafil Dir. gen P. T. I. *DĂSOCM] Nf 140306/946 $1 iifil 020/947 Ldeverul Proprietar: S. A. R. „Sărindar* EDITOAREA ZIARELOR „ADEVERUL* Sl „DIMINEAȚA* Registrul de publicații al Trib Ilfov S I Com. Nr 142/946 Joi 10 Iunie 1048 5.57. «3 5.3856 5.57. 113 AL. V. BELDIMAN 1888—1897 FONDATORI: CONST. MILLE 1897—1920 CONST. GRACK 1921—1936 B. BRANIŞTE AND 1897—1947 Publicitatea Redact ia Administrația 0 delegte a !::uitelor arab. din Haiffa s'i nw^ipi «t ...t ,„or stato ui sr.ei, fanând o negaţie de .eatitate. teşii arabi pisici ,.u cunosc idoirateie interese arabe, aşa tcoi le cunoşte Sir John Giubb P«^, cunoscutul general arab de pe Tunsa! Cererea Guvernului Român La propunerea d-lui Gh. Gheorghiu Dej, vicepreşedinte al Consiliului de miniştrişi secretar general al partidului muncitoresc român, guvernul Republicii Populare Române s-a adresat guvernului Uniunii Sovietice cu rugămintea de a examina posibilitatea de a se micşora suma pe care o mai are ide plătit statul român în contul reparaţiunilor de războiu. După cum se ştie, atât prin convenţia de armistiţiu cât şi prin tratatul de pace, reparaţiunile datorate de statul român au fost fixate la 300 milioane dolari. Dar la redactarea tratatului de pace, din iniţiativa delegaţiei sovietice, termenul de plată a fost prelungit de la 6 la 8 ani. Articolul 22 al tratatului de pace sună: „Daunele pricinuite Uniunii Sovietice prin operaţiunile militare şi ocuparea de către România a teritoriului sovietic vor fi compensate de România Uniunii Sovietice. Ţinându-se seama că România nu numai a ieşit din războiul împotriva Naţiunilor Unite, ci a şi declarat războiu şi l-a dus de fapt împotriva Germaniei, părţile cad de acord că compensaţiile pentru pagubele arătate aici nu vor fi plătite de Româia în întregime, ci numai în parte şi anume, suma de 300 milioane de dolari, această sumă fiind achitată în curs de 8 ani, socotţi de la 12 Septembrie 1944, în mărfuri“. Ceea ce a determinat guvernul iognan să facă această cerere a fost, în primul rând, întreaga serie de gesturi de adevărată înţelegere şi prietenie cu care generalissimul Stalin şi guvernul sovietic au venit în ajutorul nostru, în momentele dificile prin cari am trecut în ultimii ani. Se ştie, ajutorul sovietic a fost şi de natură diplomatică şi de natură economică. In amândouă aceste domenii, sprijinul Uniunii Sovietice s’a dovedit efectiv. Este suficient să amintim împrejurările în care s’a produs reintegrarea Transilvaniei de Nord, cele petrecute la conferinţa păcii dela Paris sau discuţiile dela O.N.U. în chestiunea admiterii ţărilor „foste satelite“, pentru a ne da seama de valoarea practică a sprijinului diplomaţiei sovietice. Este destul să amintim lupta acestei diplomaţii în favoarea independenţei şi suveranităţii popoarelor, în favoarea dreptului micilor naţiuni de a-şi organiza economia după interesele proprii, în favoarea păcii pentru a ne da seama de valoarea sa principială. Oricine cunoaşte ruajul economiei noastre în ultimii ani ştie că redresarea noastră a fost posibilă numai datorită sprijinului sovietic. El s’a exprimat nu numai în tratate comerciale, cari ne asigurau, în condiţiuni de perfectă egalitate, materiile prime şi utlajul de care aveam nevoie, ci şi prin investiţii de mare importanţă ca şi prin uşurări considerabile la diversele categorii de plăţi ce le aveam de executat. Aceste precedente au fost încununate acum cu un nou şi remarcabil gest: guvernul sovietic a admis cererea guvernului român de a se reduce plăţile în contul reparaţiilor de război şi a fixat această reducere la 50% » Opinia publică românească are toate motivele de a exprima o profundă şi durabilă gratitudine şi aceasta cu atât mai mult cu cât ea îşi dă seama că, prin reducerea reparaţiilor se creează noui şi importante resurse pentru întărirea şi desvoltarea economiei noastre naţionale. Poporul şi guvernul român au făcut eforturi mari pentru punerea in ordine a finanţelor noastre publice şi pentru acumularea rezervelor şi resurselor necesare pentru punerea in funcţiune a unor nou forţe productive. Aceste eforturi au dus la rezultatele cunoscute: bugetul naţional este excedentar şi surm în valoare nu mai mică de 20 miliarde lei pot fi consacrate pentru investiţii. Acum când alte sume desigur importante pot fi economisite la capitolul plăţii reparaţiilor, economia noastră naţională va putea înregistra un nou progres. Ad. GLOSE POLITICE Anunţuri vesele Iată ce anunţa, Dumineca trecută, prin „Mica Publicitate” un cetăţean: „Pierdut singur ciorap veritabil de sticlă. Găsitorului bună recompensă, etc.” Buna recompensă oferită de păgubaş ne face să credem că ciorapul pierdut nu era confecţionat dintr’o sticlă ordinară, din acelea din cafre se fac sticlele de lampă sau ...ţoiurile, ci de neam boeresc, gen Murano ori cristal de Boemia. Nu înţelegem totuş, pentru ce autorul anunţului cu pricina se simte obligat, să precizeze că a „pierdut 1 singur ciorap”. Nu cumva se teme că i se vor aduce 2—3 duzini?! Lapsus Opera de Stat din Bucureşti, publică un anunţ pentru trei posturi ivacante de portar. Tenori sau baritoni? Marota Comunicatul celor 6 de la Londra, cu privire la organizarea Germaniei occidentale, a stârnit amărăciune la Paris. Conştiinţa pericolului german e mai vie în Franţa ca oriunde. Ca şi în 1919, anglosconii înclină să pună acest pencol pe seama unei... idei fixe a francezilor. Primejdia germană a ajuns la. dvs. o adevărată marotă! a remarcat ambasadorul american de la Londra, d. Douglas, adresănduse■ d-lui. Bidault. — Posibil, consimţi ministrul francez, dar e o... marotă care a venit de trei ori la Paris în ultimii şaptezeci de ani. Specula. Vă amintiţi? In săptămânile ce au urmat după stabilizarea monetară, negustorii îşi luaseră obiceiul de a afişa în vitrinele lor: „Nici un ban peste preţul oficial". Inscripţiile acestea au dispărut. Un comerciant explica faptul: — Nu mai are niciun rost să-i spui clientului că nu iei nici un ban peste preţul oficial. Ca să-l ademeneşti ar trebui să afişezi că vinzi sub preţul oficial — şi încă nu-i deajuns. Clientul aşteaptă. Când am spus unuia că nu las nici un ban sub preţul oficial, s’a uitat la mine... ca la un speculant! CORNS BSQE9QH PE «RADICAL Am mai vorbit, cu altă ocazie, de eflorescenţa neaşteptată a grădinilor restaurante, răsărite peste noapte în cartiere improbabile şi în număr atât de impresionant încât un naiv ar putea pune bizarul avânt în seama unei impetuoase navale a muşteriilor. Fapt ce ar contrazice, total, adevărul. Dar nu despre acest amănunt avem intenţia să ne ocupăm în rândurile de faţă, ci despre modul curios în care a evoluat stilul publicitar la noi în ţară. Şi pentru că veni vorba de grădini cu grătar şi mititei, vom lua exemple din «branşe». Se ştie, îndeobşte, că, de când lumea, petecul de băutură, mare cât palma, pe care s’au instalat câteva mese, după ce, în prealabil, a fost stropit cu un aparat special care trasează 8-uri de apă, se numeşte la Bucureşti «grădina restaururii Cutare». Asta până acum numai, pentru că începând din vara aceasta, aceluiaşi pete de pământ cu 4 leandri în hârdiu la patru colţuri, i se spune «Restaurant Park». (Remarcaţi litera K.). Cu aceeaşi ocazie taraful lui Ghioală, Oală sau Fasoală, renumit în toată mahalaua pentru «antrenul» cu care «zdrăngănea sârba Ţapilor» a devenit, dintr'odată «orchestra compozitorului X.» în în care publicul venit după pui cu mujdei de usturoi este anunţat că mai «concertează» şi «maestrul », la acordeon. Nu ştiîn ce măsură reuşeşte acest potop de «compozitori» şi «maeştri» renumiţi să atragă muşterii mai abitir decât grătarul de la poartă, dar suntem convinşi că patricianul tot patrician şi fleica tot fleică erau şi pe vremea când oamenii mai modeşti ziceau ţambalului ţambal, vioarei vioară şi tarafului taraf, nu ca astăzi când ne rade naşii dacă nu mergem la un «Restaurant Park» cu «ţimbal», «violină» și «ansamblu». F. Gh. Omam DE LA REVOLUŢIA DEN 1343 A fost o vreme, nu prea îndepărtată, când însemna a da dovadă de independenţă de spirit şi de superioritate intelectuală dacă îţi băteai joc de „paşoptism“ şi de tot ce era în legătură cu acesta. Tipul „paşoptistului“ era reprezentat ca un tip de visător sentimental şi umanitar, gata să îmbrăţişeze orice idee generoasă, chit că se va lovi repede de realitatea aspră. Dedat utopiilor inofensive, republica universală, frăţia generală, „paşoptistului’’ era reprezentat inofensiv, dacă nu burlesc. El avea o mitologie proprie, plină de zeiţe abstracte; Justiţia, Dreptatea, Umanitatea, Opinia Publică şi iubea, mai presus de toate, frazele răsunătoare şi lojile secrete. Era gata sa jertfească muite pentru un gest elocvent şi nu se simţea la largul lui, decât conspirând. • Caricatura idealului luase locul idealului însuşi şi eroii vremei nu erau evocaţi decât pentru a li se aminti înfrângerea, care din nefericire, atrage ridicolul. Principiile lui 1848 păreau cu atât mai desuete, cu cât fuseseră mai repede şi mai uşor călcate în picioare. Devenite oficiale, nu rămăsese în adegeală, văr din ele decât o frază Fiorul de înoire ce-l aduceau în momentul când massele s’au ridicat să le transpună în practică, era complet uitat! Folosite în discursuri, rostite la împărţirea premiilor şcolare şi şcoase din sipetele familiale în ajunul alegerilor, principiile lui 1848 se transformaseră în dogmele unui stat oligarhic, dogme reci şi în adevăr străine de realitate. Şi această jalnică travestire se făcea cu atât mai multă desinvoltură, cu cât se uita mai bucuros că revoluţia din 1848 nu fusese adusă, cu diligenţa, de nişte tineri împodobiţi cu eşarfă tricoloră, dela Paris. Rădăcinile ei se aflau aici, în suferinţele ţăranului a cărui zi de clacă începea în Martie şi se termina în Octombrie, victimă a iobăgiei reale, dacă nu formale, care îl ţinea pe moşie ca într’o cetate ferecată, obiectul de batjocură al abuzurilor şi exacţiunilor fără număr. Rădăcinile revoluţiei se aflau aici unde sistemul muncii de clacă venea în contradicţie cu nevoile desvoltării agriculturii şi comerţului, unde nouile forţe de producţie se loveau mereu de vechile relaţii de proprietate. Revoluţia din 1848 p’a fost „revoluţia lui bărbatulic‘‘, cum a spus o cucoană din lumea mare. Bălcescu, care ştia mai bine, cum s’au desfăşurat lucrurile, a scris: „Revoluţia din Iunie n’a fost inventată, nici fabricată, nici de mine, nici de d-ta, nici de d. Eliad, şi nici de un alt revoluţionar. Ea nu este decât desvoltarea acelei frământări neîncetate şi providenţiale începută în societatea noastră, ca şi în toate societăţile de la naşterea ei“. Iar Ion Ghica (G. Chainoi) în „La derniére occupation des principautés danubiennes“ scrie: „Dacă se poate spune că tânăra Românie a dominat revoluţia, trebue convenit deasemenea că n’ar fi putut-o împiedica de a isbucni; ea n’a făcut decât s’o dirijeze până la un anumit punct... Pârghia cea mare a fost nemulţumirea ţăranilor”. Experienţa politică din ultimii zece ani ne-a învăţat şi valoarea principiilor paşoptiste şi adevăratul sens al evenimentelor de atunci. Ne dăm seama azi că avatarurile acelor principii au fost pricinuite nu de lipsurile lor, ci de moştenirea unor rămăşiţe feudale în societatea burgheză. Şi recunoaşterea reală de care se bucură acum adevăraţii făuritori ai revoluţiei de la 1848, este, fără îndoială, rezultatul înlăturării tuturor rămăşiţelor feudale şi a realizării complecte a aspiraţiilor acelor făuritori în societatea noastră. Ştefan Eliad PENTRU Niciodată ca,anul acesta, nu s-au luat măsuri atât de întinse pentru a se asigura salariaţilor o odihnă binemeritată, într’o localitate de vilegiatură. Sute, dacă nu mii de vile din tot felul de staţiuni balneo-climatice, la munte şi la mare, au fost rechiziţionate şi puse la dispoziţia Uniunilor sindicale, Asigurărilor sociale, oficiului naţional de turism pentru a fi amenajate în folosul acelor muncitori. Numeroase întreprinderi mari au primit astfel de clădiri şi au cheltuit sume însemnate pentru amenajarea lor. Nici hrana în timpul vilegiaturii n‘a fost neglijată şi în cele mai multe din aceste clădiri s‘au organizat cantine, pentrucă cei ce se vor folosi de minunatul prilej ce li s‘a dat, să poată primi o hrană substanţială la preţul de cost, desigur mai redus când aprovizionarea se va face pe scară mare. Intr'o singură privinţă însă vilegiaturiştii vor întâmpina greutăţi şi anul acesta. Un cetitor al ziarului nostru, d. dr. Balchiş, pensionar din Lugoj, ne atrage atenţia asupra necesităţii ca şi transportul pe CFR la localităţile de cură sau de odihnă să se facă în condiţii mai avantajoase. Atât la noi cât şi în cele mai multe ţări Străine,, s-a asigurat întotdeauna vizitatorului, staţiunilor balneo-climatice o reducere de 50 la sută pe CFR. Biletul scos la ducere, era valabil şi la întoarcere, cu viza direcţiunii, după un popas de două nană la 10 săptămâni, ne scrie d-sa. In special,, pentru distanţele mari, această reducere ar fi binevenită, mai ales astăzi, la budgetul modest al muncitorilor, funcţionarilor şi pensionarilor, care nu au decât două călătorii pe 1 an cu reducere., Pentru că venitul CFR să nu fie prea mult lovit, s-ar putea ca această reducere să nu se acorde decât membrilor sindicatelor, funcţionarilor şi pensionarilor, care fără îndoială le merită cu prisosinţă, scrie corespondentul nostru. Cunoaştem situaţia strâmtorată în care se află direcţia generală CFR şi necesitatea de a-şi asigura un budget echilibrat. Dar ţinând seama pe deoparte de nevoia recunoscută ca omul muncitor să poată profita de dreptul la odihnă, pe de alta de faptul că o parte din sumele pierdute prin reducere s-ar recupera prin creşterea numărului vilegiaturiştilor, socotim că propunerea medicului din Lugoj merită toată atenţia. O aducem deci la cunoştinţa forurilor superioare competente, cu asigurarea că ea corespunde unei dorinţe unanime a masselor largi muncitoare şi funcţionăreşti. Ştim că aproape toţi salariaţii, făcându-şi socoteala posibilităţilor de a se folosi de atât de binevenita ocazie de odihnă în condiţii optime, găsesc că punctul cel mai slab îl formează preţul transportului. Sperăm deci că se va găsi mijlocul ca şi acest impediment serios să fie înlăturat, pentru că numărul integraturiştilor să fie cât mai mare. GR. GRAUR INVENŢII ŞI PERFECŢIONĂRI timp s-au înregistrat o serie de invenţii şi perfecţionari ale utilajului industrial la diferite ramuri de industrii şi în special la cea metalurgică, textilă şi extractivă. Aceste invenţii şi perfecţionări au fost enunţate ca fiind opera unor muncitori. La noi persistă mentalitatea că pentru a ajunge la o invenţie trebue să posezi o vastă cultură de specialitate, să ştii să faci anumite calcule savante şi timp de luni şi chiar de ani să ai ai altă preocupare decât realizarea desăvârşită a ideii care te-a pus pe drumul cercetărilor şi experienţelor. Că la asemenea condiţiuni realizările importante sunt înlesnite, este evident. Foarte adesea străduinţele inventatorului necesită şi calcule savante şi timp îndelungat şi atelier sau laboratoare coatisitoara, condiţiuni pe cari muncitorul obişnuit nu le poate îndeplini. Dar sunt atâtea,invenţiuni, fie de întregi aparate fie de dispozitive speciale cari nu reclamă nici spese, nici calcule complicate, mici laboratorii şi cari pot perfecţie: o maşină mărîndu-i productivitatea sau uşurând munca lucrătorului ce o serveşte şi la orice caz realizând economii de timp, de material sau de bani.. Pentru asemenea :i.«v conturi sau perfecţionări se cere in primul rând cunoaşterea practică a sistemului de funcţionare al maşinii şi un spirit de observaţie pe care îl dă — la multe cazuri — experienţa continuă, zilnică. Cine poate fi mai calificat să realizeze asemenea invenţii sau perfecţionări decât lucrătorul de specialitate? Deaceia nici o mirare că la ultimul timp aflăm adesea de atari realizări datorate lucrătorilor din diverse fabrici. Dealtfel, din experienţa ţărilor industriale, noi ştim că multe invenţii şi perfecţionări se datoresc lucrătorilor de specialitate. Acest fenomen, aproape necunoscut la noi până acum, e natural să se producă într’o măsură mai mare astăzi când muncitorul este stimulat şi încurajat către asemenea tadeletaichi, fie de organizaţiile profesionale cărora sprijine fie de stat. Muncitorii au şi început a-şi da contribuţia lor importantă la domeniul creşterii producţiunii prin **fortul ce-l fac da a realiza o productivitate mereu crescândă a utlajului industrial. AJ. T. RÂSUL Să fiu semnalat de curând câteva cazuri de longevitate, datorită unor chenare negre care anunţau moartea unor persoane ce au atins centenarul, întotdeauna, omul care a cusit. Să umple un veac întreg cu existenţa lui, a fost o curiozitate, privită cu un fel de misterioasă simpatie de cei din jur. Când ţi se arată cineva care e aproape să imprasască suta, îl priveşti puţin nedumerit, încercând un sentiment ciudat, un amestec de dragoste fi compasiune. J’aim. la majeste des souffrances et...jaines, spunea un poet In fond, bătrâneţea prelungită are şi ea un fel de majestate, ca tot ceeace evocă filosofic curgerea nesfârşită a vremii. Câţi nu s'au străduit odinioară să afle „secretul“ longevităţii? De o bună bucată de vreme însă, s'ar părea că problema a rămas o preocupare de savant şi de laborator. Mulţmea s’a desprins de această peseune ca şi de anecdotica şi superstiţiile ei Fontenelle. savant francez în vremea lui. a trăit un veac fără o lună Era un om care n’a râs şi n’a zâmbit niciodată în lungul interval în care pământul a avut timp să se învârtească de o su m CARNETUL NOSTRU Şl VIAŢA tă de ori in jurul soarelui. Era ceeace se cheamă un om serios, măsurat, adică niciodată trist, dar niciodată vesel. Au încercat atunci unii reţeta, dar s’au stins timpuriu tn jurul lui 50, cu regretul tardiv că au sacrificat râsul unui centenar dovedit iluzoriu. Touşi, medicul s’a afirmat că veselia absenţa enervării, sunt o sursă de viaţă Dar toate acestea sunt ipoteze. Nici veselia, nici tristeţea nu sunt in puterea noastră Şi nici una, nici alta nu s’au arătat infailibile, atunci când e vorba să împingă agitata noastră existenţă până la graniţa unui secol. A. P. SAMSON chestia in Bere ieften a ■ Desen de BARG reftenirea berei bucuria chefliilor. ŢEPI Nişte speculanţi au servit în piaţă însetaţilor apă, cu 3 lei paharul. Pretinzând trei lei paharul De la cei ce se adapă, Frică mi-este că Primarul i-o băga pe toţi... la apă! F. Loboda C8T8JÍ IN PAG. IE|-a s Cum sunt sancţionaţi cei cari nu reţin și nu varsă la timp impozitele. Corespondenţa chiriilor. V CRONICA EXTERNĂ ADUNAREA NAŢIONALĂ FRANCEZĂ VA DESBAIE Vili RIZULTAIEU CONfERINţiI DRA LUIBA D. Bidault viu atacat de opoziţie şi de colegii săi Recomandările conferinţei celor şase dela Londra, au făcut obiectul discuţiilor consiliului de miniştri francez ce s’a ţinut eri la Paris. Ele au fost acceptate de guvern, dar obstacolul nu a fost încă trecut. Comisia de afaceri externe a Adunării Naţionale va avea să se pronunţe Miercuri, când d. Bidault va trebui să explice compromisurile acceptate la Londra, apoi Vineri, va începe discuţia generală în plenul Adunării. După câte se crede la Paris, dificultăţile vor fi foarte greu de trecut atunci întrucât atacă rezultatul conferinţei de la Londra ci şi numeroşi oameni politici de centru. Reese clar că guvernul Schuman se găseşte într-un mare impas, abia la două săptămâni după ce izbutise să-şi salveze temporar situaţia prin votul de încredere obţinut cu prilejul discutării proectului de lege pentru licenţierea a 150.000 de funcţionari publici. Explicaţiile pe care d. Bidault va trebui să le dea Vineri Adunării Naţionale sunt aşteptate cu viu interes cu atât mai mult cu cât ministrul de Externe Francez este acuzat că a lăsat prea mult cercurile politice interesate în incertitudine în ceea ce priveşte acţiunea lui diplomatică. Acum, în faţa rezultatelor obţinute la Londra aprehensiunile opoziţiei s-au dovedit justificate şi acuzaţia pe care i-o aduc comuniştii d-lui Bidault de a fi mers din „renunţări în renunţări“, găseşte mare circulaţie în opinia publică franceză. Alături de d. Bidault este atacat în aceiaşi măsură şi ministrul de răsboi d. Teugen pentru „angajamentele militare“ pe care le-a luat la Londra şi care sunt incompatibile cu „interesul Franţei şi cu preocupările ei”. La rândul ei, presa franceză nu-şi ascunde deziluzia pe care i-a provocat-o conferinţa de la Londra şi face pronosticul că Adunarea Naţională nu va accepta „uşor sau cu bună voe" recomandările ei. „Paris-Presse“ scrie de pildă: „D. Georges Bidault nu a găsit necesar să ţină la curent lumea politică cu negocierile duse cu Statele Unite, Anglia şi Beneluxul“. Dacă ministrul de Externe ar fi lucrat făţiş, se spune, şi şi-ar fi social, prin declaraţii făcute lamp, opinia publică, desigur că atunci cuvântul lui la Londra ar fi fost ascultat ca însuşi glasul Franţei, lată de ce, Vineri, în Adunarea Naţională, d. Bidault va avea singur de suportat greutatea acuzaţiilor ce-i vor fi aduse de către opoziţie şi chiar de către unii colegi“. Discuţiile pe care Adunarea Naţională franceză le va începe Vineri sunt de natură să ne arate dacă situaţia şubredă a d-lui Bidault nu va avea repercusiuni asupra situaţiei întregului guvern. D. Schuman va fi pus în alternativa unei remanieri, prin schimbarea ministrului de Externe, sau aceia a cedării puterii, gândindu-se că alte dificultăţi îl aşteaptă în curând: problema învăţământului religios, alegerile din octombrie şi mai acut, atitudinea sindicatelor muncitoreşti în faţa gravei situaţii economice. I. S.