Adevěrul, septembrie 1949 (Anul 63, nr. 17556-17581)
1949-09-01 / nr. 17556
! NOTA GUVERNULUI SOVIETIC CĂTRE GUVERNUL IUGOSLAV MOSCOVA, 30 (Agerpres). — La 20 August, guvernul iugoslav sovietic din 11 August privitoare la Austria, în legătură cu discutarea prof Prin nota din 29 August, guvernul sovietic a comunicat guvernului iugoslav răspunsul său cu următorul conţinut: „Guvernul sovietic a primit nota guvernului iugoslav din 20 August. Noua notă a guvernului iugoslav reprezintă o îngrămădire de noui bârfeli şi născociri calomnioase în scopul de a masca politica sa de duplicitate şi de a înşela popoarele Iugoslaviei. Demascat ca trădător al intereselor slovenilor din Carintia şi al drepturilor naţionale ale Iugoslaviei, prin faptele de netăgăduit menţionate în nota guvernului sovietic din 11 August, guvernul iugoslav încearcă să şteargtă urmele trădării sale şi să scape de răspundere, recurgând la obişnuitele sale metode de minciună şi calomniere. Nu pentru a convinge guvernul iugoslav, care de mult trăieşte fără convingeri şi acţionează numai conform indicaţiilor stăpânilor săi occidentali, ci pentru a-i smulge masca şi pentru a ajuta popoarele Iugoslaviei să vadă adevărata faţă a actualului guvern iugoslav, guvernul sovietic socoteşte necesar să facă următoarele observaţione: 1. Guvernul iugoslav susţine că Stalin In scrisoarea sa către cancelarul Austriei Renner, „a garantat frontierele austriace din 1938“, (nota iugoslavă din 3 August), că Stalin „a promis că frontierele austriace nu vor suferi modificări“, că Stalin „a promis orice fel de ajutor pentru a menţine frontiera austro-iugoslavă neschimbată" şi că din această cauză, guvernul sovietic nu a putut să sprijine revendicarea Iugoslaviei de rectificare a frontierelor Austriei în sensul cedării Carintiei slovene către Republica Iugoslavă. Reproducem scrisoarea lui Stalin către cancelarul Austriei, Renner, din Mai 1945 : „Excelenţei Sale Cancelarului de Stat al Austriei, d. K. Renner. Vă mulţumesc, mult stimate tovarăşe, pentru mesajul dvs. din 15 Aprilie. Puteţi să nu aveţi nici o îndoială că preocuparea dvs. pentru independenţa, integritatea şi binele Austriei este şi preocuparea mea. Orice ajutor de care Austria ar putea avea nevoie, eu sunt gata să vi-l dau, în măsura puterilor şi posibilităţilor, îmi cer scuze pentru răspunsul întârziat. I. STALIN” După cum se vede, în scrisoarea lui Stalin nu este nici un cuvânt, nici „despre frontierele Austriei", nici despre „garantarea frontierelor Austriei din 1938“, nici despre „nemodificarea frontierelor austriace“, nici că „frontierele austriace nu vor suferi modificări“. Toate acestea sunt născociri şi minciuni ale guvernului iugoslav. Scrisoarea lui Stalin a fost provocată de două împrejurări care ameninţau Austria cu împărţirea şi pierderea independenţei. Pe de o parte, în unele cercuri britanice se urzea planul de a uni Austria, Ungaria şi o parte din Germania de Sud într'o monarhie dunăreană. Guvernul sovietic s-a pronunţat hotărit împotriva acestui plan, declarând că aceasta ameninţă Austria cu pierderea independenţei sale şi că Austria trebue să rămână un stat independent. Pe de altă parte, în unele cercuri naţionaliste din statele slave, inclusiv Iugoslavia, se propunea un plan de împărţire a Austriei între statele vecine. Guvernul sovietic s’a pronunţat tot atât de hotărît şi împotriva acestui lucru, declarând că împărţirea Austriei reprezintă o măsură reacţionară care contrazice principiile democratismului, că Austria trebue să-şi păstreze întregimea ca stat. Pe această bază s-a produs scrisoarea lui Stalin. Guvernul iugoslav consideră că principiul de autodeterminare a naţiunilor este aplicabil numai Iugoslaviei şi naţiunilor învingătoare. Dar astfel pot gândi numai oamenii educaţi în spiritul de cotropire imperialista. Dimpotrivă, democratismul porneşte deja ideea că principiul autodeterminării naţiunilor trebue să fie aplicat tuturor naţiunilor, inclusiv naţiunilor învinse. Tocmai deja acest principiu a pornit guvernul sovietic, când a respins atât planul întemeierii unei monarhii dunărene, cât şi planul împărţirii Austriei. Inseamna oare aceasta că guvernul sovietic, pronunţându-se împotriva împărţirii Austriei şi pentru independenţa ei, a recunoscut implicit că „graniţele Austriei nu pot fi modificate“ şi că este inadmisibil ca frontierele Austriei să fie rectificate în favoarea Iugoslaviei? Desigur că nu. Chestiunea integrităţii cutărui sau cutărui suat şi chestiunea „inadmisibilităţii modificării frontierelor“ acestui stat reprezintă două chestiuni absolut diferite Numai oamenii care au pierdut şi ultimele rămăşiţe de marxism pot să vâre aceste chestiuni în aceeaşi oală şi sa pună între ele semnul egalităţii. Guvernul sovietic s‘a pronunţat împotriva împărţirei Poloniei şi pentru unirea tuturor teritoriilor poloneze într'un stat unitar integral, înseamnă oare aceasta că implicit el s‘a pronunţat în acea vreme pentru inadmisibilitatea modificării frontierelor Poloniei şi că nu a considerat posibil pe atunci rectificarea frontierelor Poloniei într'un sens sau altul? Desigur că nu. Faptele ulterioare au arătat aceasta cât se poate de evident. Când o parte din politicienii americani urzeau planul de împărţire parţială a Italiei, cerând separarea Siciliei de Italia, guvernul sovietic s‘a pronunţat împotriva unui astfel de plan, apărând integritatea Italiei, înseamnă oare aceasta că guvernul sovietic s‘a pronunţat pentru inadmisibilitatea modificării frontierelor Italiei şi că nu considera posibilă rectificarea frontierelor Italiei în favoarea Iugoslaviei? Desigur că nu. Faptele ulterioare au arătat aceasta cât se poate de evident. Acelaşi lucru trebue spus şi despre Austria. Guvernul sovietic a fost şi continuă să fie pentru integritatea Austriei, înseamnă oare aceasta că el s-a pronunţat implicit pentru inadmisibilitatea modificării graniţelor Austriei şi că nu a considerat posibilă rectificarea frontierelor Austriei în favoarea Iugoslaviei? Este limpede că nu înseamnă aşa ceva. Faptele ulterioare au dovedit aceasta cât se poate de evident, deoarece guvernul sovietic, apărând integritatea Austriei, susţinea totodată necesitatea rectificării frontierelor Austriei în favoarea Iugoslaviei. Nu încape îndoială că Iugoslavia ar fi obţinut Carintia slovenă, dacă guvernul iugoslav nu ar fi dat dovadă de laşitate şi nu ar fi trădat, datorită laşităţii sale, drepturile naţionale ale Iugoslaviei. 2) Conştient de lipsa de tema a născocirilor sale calomnioase cu privire la scrisoarea lui Stalin către Renner, guvernul iugoslav recurge la o altă versiune a născocirilor calomnioase, pretinzând în nota sa că guvernul sovietic nu a mai socotit posibil să susţină vechile revendicări ale Iugoslaviei cu privire la Carintia slovenă, revendicări la care guvernul iugoslav a renunţat, — din cauză, chipurile că el ar fi obţinut TASS transmite nota guvernului sovit a înaintat guvernului sovietic o notititudinea Uniunii Sovietice in ceea ce ctului de tratat cu Austria, pentru aceasta 50.000.000 de dolari în plus la vânzarea bunurilor sovietice din Austria către statul austriac. După cum se ştie, in conformitate cu hotărîrea Conferinţei de la Potsdam, Uniunea Sovietică a obţinut dreptul de proprietate asupra bunurilor germane aflate în Austria de Est, aşa cum Anglia, Statele Unite şi Franţa au căpătat dreptul de proprietate asupra bunurilor germane, aflate în Austria de Vest, în Europa de Vest şi în ţările din America. Satisfăcând cererea Austriei, guvernul sovietic a consimţit să vândă Austriei o parte din aceste bunuri în schimbul unei compensaţii corespunzătoare. Şi iată că guvernul iugoslav susţine că „guvernul sovietic consimţind ca slovenii din Carintia să rămână sub administraţia Austriei, a obţinut mărirea in favoarea sa a compensaţiei pentru bunurile germane din Austria cu suma de 50.009.000 dolari“ şi că în legătură cu aceasta guvernul sovietic are de primit pentru bunurile în chestiune, nu 100 milioane de dolari, cum ar fi cerut, chipurile, guvernul sovietic, ci 159 milioane de dolari. Nu am crezut că guvernul iugoslav poate să cadă atât de jos, că poate să gândească despre Uniunea Sovietică în- tr’un mod atât de mârşav şi murdar. Nu încape nicio îndoială că numai oameni care au trădat socialismul şi democraţia şi au devenit fascişti turbaţi, sunt capabili să înşire cu atâta lipsă de scrupule şi cu atâta neruşinare, verzi şi uscate despre Uniunea Sovietică şi guvernul său. În afirmaţia guvernului iugoslav nu este cuvânt care să nu fie o minciună. Este neadevărat că guvernul sovietic a cerut 100 milioane dolari drept compensaţie pentru bunuri. In realitate, el a cerut 200 milioane dolari. Este neadevărat că guvernul sovietic primeşte 50 milioane dolari peste preţul fixat. In realitate, el are de primit 50 miloane dolari sub preţul fixat. Este neadevărat că chestiunea Carintiei are vreo legătură cu chestiunea vânzării bunurilor sovietice din Austria, deoarece chiar presupunerea murdară a guvernului iugoslav nu lasă loc aici pentru chestiunea Carintiei slovene. Toate acestea sunt născocirea și minciuna guvernului iugoslav. Nu, domnilor! Nu guvernul sovietic, ci guvernul iugoslav a trădat interesele slovenilor din Carintia, renunţând încă din 1947 la toate pretenţiile teritoriale faţă de Austria. Există un document — scrisoarea lui Kardelj, către A. I. Vâşinski din 20 Aprilie 1947, prin care guvernul iugoslav renunţă la Carintia slovenă şi se mărgineşte doar să obţină drepturi speciale în administrarea a două centrale electrice. In acest document se spune: „Problema poate fi soluţionată printr-o mică rectificare de frontieră, în care scop vă prezint un proect în două variente, iar în caz extrem, ea poate fi soluţionată prin stabilirea unor drepturi speciale ale Republicii Populare Federative Iugoslave în administrarea acestor centrale”. Guvernul iugoslav nu poate să scape de acest document trădător, aşa cum nu poate să scape de propria sa umbră. Este demn de remarcat faptul că în acelaşi timp in care guvernul iugoslav, prin scrisoarea lui Kardelj, renunţă la Carintia slovenă, delegaţia sovietică la sesiunea de la Moscova a Consiliului miniştrilor de afaceri externe, declara la 21 Aprilie 1947, în ziua următoare primirii scrisorii lui Kardelj: „Delegaţia sovietică recunoaşte ca întemeiate propunerile guvernului iugoslav cu privire la unirea Carintiei slovene cu Slovenia, care face parte din Iugoslavia, precum şi cu privire la regiunile slovene de frontieră ale Ştiriei şi la acordarea unui statut special a croaţilor din Burgenland, prin care să li se garanteze drepturile lor naţionale, aşa cum s’a arătat în memorandul supus de către delegaţia ingeniară Conferinţei adjuncţilor miniştrilor de afaceri externe la Londra, la 22 ianuarie 1947. Delegaţia sovietică sprijină propunerile susmenţionate”. După cum se ştie, această declaraţie a delegaţiei sovietice a fost ulterior inclusă în raportul comisiei pentru batatul cu Austria către Consiliul miniştrilor de afaceri externe în Octombrie 1947. Mai există şi un alt document. In nota sa din 3 August 1949, guvernu iugoslav a declarat că „privitor la propunerile guvernului iugoslav care au fost prezentate la 14 Iunie ministrului britanic Noel Baker, guvernu sovietic a fost informat încă la 20 Aprilie 1947 prin scrisoarea adresată ministrului A. I. Vâșinski“, adică prin susmenţionata scrisoare a lui Kardelj. In acest mod, guvernul iugoslav, în nota sa din 3 August, a recunoscut că guvernul britanic fusese informat de către guvernul iugoslav în iunie 1941 de renunţarea sa la toate pretenţiile teritoriale faţă de Austria, cu privire la Carintia slovenă. Prin însuşi aces fapt, nu numai guvernul britanic, ci guvernele Statelor Unite şi Franţei care aveau o linie comună negativă cu privire la revendicările iugoslave faţă de Austria, au fost informate in guvernul iugoslav, menţinând în aparenţă declaraţiile sale formale în Consiliul miniştrilor de afaceri externe cu privire la pretenţii teritoriale asupa Carintiei slovene, de fapt renunţase la aceste pretenţii, trădând interesele slovenilor din Carintia şi drepturile naţionale ale Iugoslaviei. După toate acestea, este cu totul evident caracterul mincinos al declaraţiei guvernului Iugoslav în nota «iil 20 August, în care se spune că „toată lumea ştie că guvernul iugoslav nu a renunţat şi nu a încetat niciodată şi lupte pentru alipirea Carintiei alovene..." Minciuna şi duplicitatea guvernulu iugoslav sunt cu atât mai evidente cu cât susmenţionatele tratative cu miniştrii britanici au fost duse în secret faţă de guvernul sovietic, în spatele Uniunii Sovietice. După cum se ştie în scrisoarea lui Kardelj de la 20 Aprilie nu se spunea nimic despre faptul că guvernul iugoslav ar intenţiona să informeze guvernu Angliei de concesiunile sale privitoare la chestiunea Carintiei slovene. Guvernul sovietic a fost în totală necunoştinţă de aceste tratative până la clipa când, în iulie 1947, pe unul din reprezentanţii iugoslavi la Viena l-a luat gura pe dinainte despre aceasta într-o convorbire cu adjunctul consilierului politic sovietic în Austria. Numai după aceasta, guvernul sovietic a cerut guvernului iugoslav, prin ambasadorul sat la Belgrad, să se explice în această privință. La 5 August 1947, a avut loc o convorbire a ambasadorului sovietic A. I. Lavrentiev cu premierul Titov cu locţiitorul său Kardelj. La cererea ambasadorului sovietic de a informa guvernul sovietic despre tratativele cu Noe Baker, care avuseseră loc la Belgrad, 1e către guvernul iugoslav, conţinând răspunsul la nota guvernului priveşte pretenţiile iugoslave faţă de Tito a declarat la început că în aceste tratative guvernul iugoslav a menţinut propunerile sale oficiale cu privire la Carintia slovenă, propuneri înaintate Consiliului miniştrilor de afaceri externe, dar a fost imediat corectat de către E. Kardelj, care a recunoscut că Noel Baker fusese informat și despre revendicările teritoriale minimale referitoare la Carintia slovenă. Totuși, numai din nota guvernului iugoslav din 3 August 1949, a devenit cunoscut că ministrului britanic Noel Baker i se comunicaseră propunerile guvernului iugoslav expuse în scrisoarea lui Kardelj din 20 Aprilie 1947, care conţinea renunţarea guvernului iugoslav la orice pretenţii teritoriale faţă de Carintia slovenă.. Aceste fapte dovedesc, în primul rând, că guvernul iugoslav a informat guvernul britanic de renunţarea sa la revendicările teritoriale privitoare la Carintia slovenă încă din vara anului 1947, ascunzând aceasta guvernului URSS. Aceste fapte dovedesc, în al doilea rând, că guvernul iugoslav a avut o atitudine de duplicitate atât în 1947, cât şi mai târziu, făcând pe luptătorul pentru Carintia slovenă, deşi de fapt guvernul iugoslav renunţase încă cu doi ani înainte la Carintia slovenă printr’o tranzacţie secretă cu reprezentanţii guvernului britanic. Aceste fapte dovedesc, în al treilea rând, că puterile occidentale, fiind la curent cu renunţarea Iugoslaviei la Carintia slovenă aveau să se opună şi mai dârz revendicărilor teritoriale iugoslave, ceea ce a făcut cu neputinţă pentru guvernul sovietic să obţină succes în sprijinirea revendicărilor iugoslave. Cum se explică o asemenea purtare trădătoare din partea guvernului Iugoslav cu privire la Carintia slovenă şi o astfel de atitudine josnică de duplicitate faţă de Uniunea Sovietică? Care era scopul urmărit? Evident că prin aceasta se urmărea scopul de a stârni în mod artificial divergenţe în Consiliul miniştrilor de afaceri externe. Aceasta se făcea de către guvernul iugoslav pentru a face pe plac cercurilor imperialiste extremiste, cele mai agresive, din Anglia, Statele Unite şi Franţa, interesate în întreţinerea unei atmosfere ostile împotriva Uniunii Sovietice şi în întreţinerea istoriei războinice. In acest caz, guvernul iugoslav a acţionat ca neprieten şi potrivnic al Uniunii Sovietice, ca o agentură a cercu- rîior imperialiste străine. Când acest joc tenebros al guvernului iugoslav a devenit evident, guvernul sovietic, bineînţeles, nu a vrut să fie părtaş la această politică murdară de înşelare a popoarelor Iugoslaviei, dusă de către guvernul iugoslav. Se înţelege deasemenea că guvernul sovietic n a mai putut să apere revendicările teritoriale ale Iugoslaviei, întrucât guvernul iugoslav, precum s-a dovedit acum, a renunţat el însuşi la aceste revendicări în timpul înţelegerii secrete cu reprezentanţii guvernului britanic din 1947, şi astfel a făcut imposibilă apărarea ulterioară a revendicărilor iugoslave de către guvernul sovietic. 3) Simţind cât de disperată este poziţia sa de capitulare în chestiunea Carintiei slovene şi văzând că nu-i va reuşi să ascundă opiniei publice scrisoarea lui Kardeij în care guvernul iugoslav renunţa la Carintia slovenă, guvernul iugoslav recurge la a treia versiune a născocirilor calomnioase. El afirmă că reprezentanţii sovietici au împins guvernul iugoslav la înţelegerea cu puterile occidentale în chestiunea revendicărilor teritoriale iugoslave faţă de Austria şi că guvernul iugoslav „a fost gata să cedeze în această chestiune numai pentru că guvernul sovietic a cerut aceasta". Adevărul este că reprezentanţii sovietici au demascat această afirmaţie mincinoasă a guvernului iugoslav prin cuvântările lor la conferinţele reprezentanţilor celor patru puteri la Moscova, la Viena, la Londra, în 1947, în 1948, şi în 1949, în care ei au apărat deschis şi cinstit toate revendicările teritoriale şi de altă natură ale Iugoslaviei faţă de Austria. Dar guvernul iugoslav caută să ocolească aceste fapte preferând să se ocupe cu bârfeli. Adevărul este că guvernul sovietic a demascat această afirmaţie mincinoasa a guvernului iugoslav amintindu-i în nota sa din 11 August că în Noembrie 1947, ambasadorul sovietic în Iugoslavia a răspuns ministrului iugoslav al afacerilor externe la întrebarea pusă de acesta: URSS nu vede vreun motiv pentru ca Iugoslavia să reducă revendicările sale teritoriale faţă de Austria. Dar guvernul iugoslav ocoleşte acest fapt făcându-se că nu-l observă. Adevărul este că guvernul sovietic demască caracterul mincinos al acestei afirmaţii a guvernului iugoslav, reamintind în nota sa din 11 August, că în 1948 ambasadorul sovietic în Iugoslavia a confirmat din nou poziţia guvernului sovietic cu privire la inactualitatea reducerii revendicărilor teritoriale iugoslave, demascând pe loc comportarea mai mult decât suspectă a lui Bebler la Londra. Dar guvernul iugoslav ocoleşte şi acest fapt, făcând pe orbul Ce arată toate aceste fapte decât guvernul iugoslav calomniază cu rea credinţă guvernul sovietic şi reprezentanţii lui, afirmând că ei ar fi împins guvernul iugoslav să renunţe la pretenţiile teritoriale ale Iugoslaviei şi că guvernul iugoslav a fost gata să facă concesii teritoriale „numai pentrucă guvernul sovietic a cerut acest lucru”? Se naşte întrebarea: dacă guvernul sovietic a împins guvernul Iugoslaviei să facă concesii teritoriale, dece atunci el nu s’a agăţat de scrisoarea lui Kardelj şi nu a căzut de acord cu propunerile guvernului iugoslav expuse în această scrisoare cu privire la renunţarea totală sau parţială la revendicările teritoriale ale Iugoslaviei? Cum se explică aceasta? Intr’adevăr, dacă guvernul sovietic a Împins guvernul Iugoslaviei la concesii teritoriale, dece el n'a fost de acord cu scrisoarea* lui Kardelj? Dece el a respins propunerile lui Kardelj? S’a gândit oare vreodată la aceasta guvernul iugoslav? Nu găsește oare guvernul iugoslav ca chiar numai punerea acestei întrebări distruge toate născocirile calomnioase ale guvernului Iugoslav cum că guvernul sovietic l-ar fi împins să renunţe la revendicările teritoriale ale Iugoslaviei? Este oare admisibilă în genere renunţarea la revendicări teritoriale maximale? Este oare admisibilă in cazul de faţă înlocuirea revendicărilor maximale cu revendicări minimale? Da, este admisibilă, dar cu două condiţii: dacă acest lucru este provocat de necesitate, adică dacă nu există speranţa de a realiza în momentul dat revendicările maximale, şi dacă guvernul iugoslav ia asupra sa răspunderea pentru asemenea concesii. De ce atunci guvernul sovietic nu a fost de acord cu propunerile lui Kardelj? In primul rând, pentru că concesiile propuse de Kardelj nu erau provocate de necesitate, adică exista posibilitatea de a realiza revendicările teritoriale maximale. In al doilea rând, pentru că guvernul Iugoslav refuza să ia asupră-și răspunderea pentru concesiile teritoriale expuse în scrisoarea lui Kardelj. Guvernul Iugoslav voia ca pentru aceste concesiuni să răspundă guvernul sovietic şi nu el; este firesc că guvernul sovietic nu se putea preta la această maşinaţie şarlatanească de înşelare a popoarelor Iugoslaviei. Guvernul iugoslav caută să prezinte lucrurile în aşa fel ca şi cum scrisoarea lui Kardelj ar fi fost trimisă de către acesta lui Vâşinski ca urmare a faptului că reprezentanţii sovietici ar fi urmărit o rezolvare de compromis a chestiunii Carintiei slovene, şi că scrisoarea lui Kardelj ar fi fost astfel un răspuns la nişte propuneri ale lui Vâşinski. Totuşi, scrisoarea lui Kardelj nu conţine nicio aluzie la faptul că ea ar fi un răspuns la vreo propunere şi cu atât mai puţin la vreo cerere a reprezentanţilor sovietici. Dimpotrivă, scrisoarea lui E. Kardelj nu lasă nicio îndoială că ea este scrisă nu ca un răspuns la nişte „cereri” ale reprezentanţilor sovietici din iniţiativa lui Kardelj însuşi. Acest lucru se vede chiar din prima frază a scrisorii lui Kardelj: „întrucât există posibilitatea că revendicările teritoriale ale Iugoslaviei faţă de Austria în forma lor actuală vor fi respinse în întregime şi dacă doriţi să prezentaţi o nouă propunere, aş dori în acest caz să atrag atenţia Domniei Voastre asupra chestiunilor care sunt atât de importante pentru Republica Populară Federativă Iugoslavă, încât ar fi necesar să se găsească pentru ele o soluţie pozitivă”. Precum se vede, scrisoarea lui Kardelj nu constitue un răspuns la vreo propunere sau cerere a lui Vâşinski. Căci dacă scrisoarea lui Kardelj ar prezenta un răspuns la propunerea sau cererea lui Vâşinski, în ea s’ar fi spus „Deoarece doriţi să faceţi o nouă propunere", sau „Având în vedere că doriţi să faceţi o nouă propunere“. In scrisoare, însă, se spune cu totul altceva şi anume: „Dacă doriţi să prezentaţi o nouă propunere". Prin urmare, scrisoarea lui Kardelj reprezintă nu un răspuns la vreo propunere sau cerere a lui Vâşinski, ci o întrebare adresată lui Vâşinski: Nu doriţi oare să prezentaţi o nouă propunere? După cum se ştie, guvernul sovietic a răspuns negativ la întrebarea lui Kardelj, adică a spus că nu doreşte să prezinte o nouă propunere care ar revizui revendicările Iugoslaviei asupra Carintiei slovene. Guvernul sovietic a răspuns că revizuirea revendicărilor Iugoslave nu este provocată de necesitate, iar dacă guvernul iugoslav insistă asupra punctului său de vedere, el trebue să ia asupră-și întreaga răspundere in ceea ce priveşte concesiile teritoriale şi numai în caz că guvernul iugoslav îşi va asuma răspunderea pentru aceste concesii, guvernul sovietic va fi gata să apere în Consiliul miniştrilor de afaceri externe această nouă poziţie, ca poziţie a guvernului iugoslav. După cum se şte, guvernul iugoslav, încercând să împingă guvernul sovietic pe calea concesiilor teritoriale, a refuzat să-şi asume răspunderea pentru aceste concesii, dorind să ascundă popoarelor Iugoslaviei noua sa poziţie capitulardă. In interesul clarităţii noi reproducem mai jos pasagiul scrisorii lui Kardelj, referitor la renunţarea guvernului iugoslav la pretenţiile teritoriale ale Iugoslavii. „Moscova, 20 Aprilie 1947. Stimate tovarăşe Vîşinski, întrucât există posibilitatea că revendicările teritoriale ale iugoslaviei faţă de Austria in forma lor actuală vor fi respinse în întregime şi dacă doriţi să prezentaţi o nouă propunere, aşi dori în acest caz să atrag atenţia Domniei Voastre asupra chestiunilor care sunt atât de importante pentru Republica Populară Federativă Iugoslavă încât ar fi necesar să se găsească pentru ele o soluţie pozitivă. O soluţie pozitivă a acestor chestiuni ar reprezenta o minimală satisfacere a revendicărilor pe care le conţin pretenţiunile teritoriale iugoslave. Prima chestiune se referă la centralele electrice Ivabek şi Labod. In raportul prezentat Consiliului de miniştri, eu am subliniat importanţa deosebită pe care aceste centrale electrice o au pentru industria electrică iugoslavă. Uzinele electrice Jvabek şi Labod au fost construte după Anschluss, în cea mai mare parte în timpul războiului, de firma germană Alpen-Elektrowerke Actiengeselschaft, Wien, şi anume contra convenţiei din 1926, prin care Austria se obliga să nu construiască nimic pe Drava, fără consimţământul prealabil al Iugoslaviei. Prin urmare, aceste centrale electrice reprezintă bunuri germane în zona apuseană a Austriei, din care, în afară de celelalte state, care au semnat hotărârea Conferinţei pentru reparaţiuni de la Paris, trebuie să primească partea ei de reparaţii şi R. P. F. I. Mai departe, aceste centrale electrice construite fără să se ţină cont de nevoia industriei electrice din Iugoslavia şi sub regimul actual de exploatare, aduc pagube imense, în unele luni, aproximativ câte un milion de Kw/ore. Problema poate fi soluţionată printr-o mică rectificare de front era în care scop vă prezint un proect în două variante, iar în caz extrem ea poate fi soluţionată prin stabilirea unor drepturi speciale ale R. P. F. I. în administrarea acestor centrale. Anexez planul unui astfel de regim. A doua chestiune se referă la o apărare specială a drepturilor naţionale ale slovenilor din Carintia. După toată experienţa pe care a avut-o poporul sloven In Austria, se poate considera ca neîndoios că după semnarea Tratatului vor începe încercări de germanizare Intensificată. Chiar acele măsuri demagogice (de ex. reînfiinţarea şcolilor In două limbi) pe care Austria le-a Întreprins în Carintia după prăbuşirea Germaniei, fie numai pe hârtie, In scopul de a se arăta toleranţa în relaţîunile naţionale, de fapt, încă de pe acum nu se mai realizează. Din cauza aceasta, ar avea o mare importanţă, dacă s’ar obţine In Tratat ca măsurile care au primit deja putere de lege, să fie completate şi, ca parte integrantă a Tratatului, să fie puse în întregime sub controlul celor patru puteri. Anexez schiţa cu principiile cele mai importante ale unui astfel de regim. Profit de ocazie să vă salut cu stimă. KARDELJ VARIANTA La Prima variantă cuprinde ocolul Judecătoresc Priberg (Bleiburg), teritoriul dintre actuala graniţă austro-iugoslavă. Drava şi graniţa apuseană a comunei Bistriţa (Veistriz) şi Blato (Moos), iar de pe partea de nord a Dravei comuna Labod (Lawamüind) şi acea parte a comunei Rude (Rüden), care se află înspre partea Dravei şi care este despărţită de restul comunei printr-o linie care trece pe creastă pe la cota 8S2. Astfel, teritoriul ce rezultă din aceasta are 210 km. p. şi conform recensământului austriac din anul 1934, are 9.396 locuitori. Componenta etnică a acestui teritoriu poate fi studiată în amănunţime din tabelele anexate. Recensământul austriac din anul 1910, făcut, după cum se ştie, în dauna slovenilor, arată totuşi pe acest teritoriu o vădită majoritate slovenă (6.696 sloveni, 2.878 nemţi). La plebiscitul din 1920, majoritatea de pe acest teritoriu a votat pentru Iugoslavia. VARIANTA II-a A doua variantă cuprinde la sud de Drava comunele Libelice (Leitling) și Jvabek (Schwabek) și la nord de Drava — comunele Labod (Lawamünd) și o mică parte din comună Rude (Rüden). Această variantă cuprinde un teritoriu de aproximativ 63 km. p. și, conform recensământului austriac din anul 1934, are 3.150 locuitori. Componenţa etnică este ceva mai rea decât în prima variantă, întrucât comuna Labod, în care conform acestei variante locuieşte majoritatea populaţiei, a fost puternic germanizată . 4) In nota sa din 20 August, guvernul iugoslav cere guvernului sovietic ca acesta să manifeste faţă de el o deosebită stimă şi chiar dragoste, că această stimă şi dragoste să-şî găsească expresie în notele sovietice adresate guvernului iugoslav, ca notele să nu conţină ceva ce ar putea să atingă amorul propriu al guvernului iugoslav sau să-l jignească. Guvernul iugoslav afirmă că aşa cer „normele internaţionale”. Guvernul sovietic este nevoit să constate că guvernul iugoslav îi cere imposibilul Toată lumea ştie că guvernul iugoslav a dezertat din lagărul socialismului şi democraţiei în lagărul imperialismului şi fascismului. Trebue remarcat că oamenii sovietici şi opinia publică sovietică nu stimează pe dezertori. Cu atât mai mult, ei nu pot nutri faţă de dezertori ceva asemănător dragostei. Mai mult, toată lumea ştie că oamenii sovietici şi opinia publică sovietică dispreţuiesc pe dezertori. Desigur, există diferite feluri de dezertori. Există dezertori de ocazie, care au dezertat din laşitate, ca să-şi salveze pielea. Există şi altfel de dezertori, dezertori rău intenţionaţi. Ei sunt oameni din aceia care dezertează nu numai pentru a-şi salva pielea, dar şi pentru a dăuna lagărului din care au fugit. Trebue să constatăm, oricât , de trist ar fi aceasta, că oamenii sovietici şi opinia publică sovietică, plasează guvernul iugoslav nu în rândurile dezertorilor de ocazie, ci în rândurile dezertorilor rău intenţionaţi. Trebue să relevăm mai departe că dezertorii rău intenţionaţi sunt şi ei de diferite feluri. Există dezertori rău intenţionaţi care îşi simt vina, suferă din cauza ruşinii lor şi caută să rămână neobservaţi, caută să nu bată la ochi, se poartă aproape modest. Dar există şi asemenea dezertori rău intenţionaţi care din ruşinea lor îşi fac o sursă de beneficii, se fălesc zgomotos cu dezertarea lor, ca şi cum această dezertare are un fel de act eroic, dar tot mereu pe scenă, pentru a lătra la lazări, din care au fugit, seas’da fără ruşine că ei pot să latre oricând la acest lagăr şi că prin urmare ei nu sunt nişte simpli dezertori ci eroi. Exacta fel ca în fabula lui Krâlov: „Care vasăzică, e puternică potaia: latră la elefant”. Trebue să constatăm, oricât de trist ar fi aceasta, că oamenii sovietici şi opinia publică sovietică plasează guvernul iugoslav tocmai în categoria unor asemenea dezertori rău intenţionaţi şi lăudăroşi. Aceasta este atmosfera opiniei publice în mijlocul căreia lucrează guvernul sovietic. Sperăm că guvernul iugoslav va înţelege că el nu poate conta pe amabilităţi şi cu atât mai puţin pe stima guvernului sovietic. Moscova, 29 August 1949“. ADEVĂRUL INAUGINRIA GOSPODĂRII AGRICOLE DIN BIHAREA - BIHOR In comuna Biharea — Bihor s’au pus Duminică temeliile unei noul gospodării agricole, constituită de 129 capi de familie: „Szocializmus Útja” (Calea Socialismului). Pe şleaul cuprins între grajduri şi „casele de servitori”, de pe moşia fostului mare bogătan, se adunaseră în acea dimineaţă, sub un cer albastru, sute de ţărani muncitori. Erau acolo delegaţii din mai toate plăşile judeţului, din Salonta şi Ţinea, din Tileagd şi Marghita, din Aleşd şi Beiuş. Erau acolo, Înfrăţiţi cu ţărănimea muncitoare, reprezentanţi ai muncitorilor din fabricile arădene, delaibrica de încălţăminte „Solidaritatea” şi dela turnătoria „înfrăţirea”. Erau acolo ţărani muncitori din Girişul de Criş — comună cu populaţie românească — sosiţi pentru a aduce salutul lor frăţesc ţăranilor de naţionalitate ungară — de care nimeni şi nimic nu-i mai poate despărţi. Intr’o sală din acareturile fostului boer Kulink Ernest, răcoroasă ca o cramă, oamenii amenajaseră o sală de festivităţi. Grinzile, masive erau încărcate cu cetină proaspătă, iar pe pereţi erau puse lozinci şi portretele conducătorilor clasei muncitoare In această sală a avut loc festivitatea, simplă, dar măreaţă, a inaugurării nouii gospodării agricole colective. Când a fost chemat la tribună în prezidiu ţăranul muncitor Raţ Gheorghe, deputat, recent înapoiat din Uniunea Sovietică, — era tocmai prins într-o discuţie însufleţită cu alţi tovarăşi — care nu se mai saturau să-l întrebe despre cele văzute în Ţara Socialismului. Aplauze nesfârşite au întâmpinat pe delegatul C. C. al P. M. R. la citirea aprobării date de partid şi Guvern pentru constituirea noul gospodării. A fost ales apoi comitetul de conducere al acesteia — în frunte cu Carol Barta — preşedinte. In comisia de cenzori a fost aleasă şi Ilona Cobârzan. In cuvinte puţine, preşedintele nou ales, Carol Barta, a arătat apoi însemnătatea momentului şi şi-a luat angajamentul de a munci neobosit pentru înflorirea nouei gospodării, laolaltă cu ceilalţi tovarăşi. După aceia, oamenii s’au ridicat în picioare cântând Internaţionala. I (Agerpres). ^ ^ PAG. 3-a Verificarea depozitelor de băuturi ale producătorilor Aplicarea legii de amnistie şi reducere a datoriilor fiscale Producătorii de ţuică, rachiuri şi vinuri, au fost înştiinţaiţi de Direcţia veniturilor de Stat din Ministerul Finanţelor, că la 1 Septembrie vor fi închise partizile privind producţia de ţuică, rachiuri şi vinuri, iar organele fiscale vor stabili realitatea prin creditarea minusurilor şi debitarea plusurilor. In cazul în care stocul de băuturi declarat este mai mic decât stocul scriptic determinat, diferenţa va fi socotită ca sustrasă de la plata taxelor şi impozitelor, înainte de 1 ianuarie şi se vor aplica prevederile legilor cifrei de afaceri, MAT-ului şi a timbrului. Cu acest prilej se va ţine seama de prevederile legii de amnistie fiscală, care iartă datoriile ţăranilor săraci, reduce la jumătate fără majorări şi amenzi datoriile ţăranilor mijlocaşi şi stabileşte plata integrală cu majorări dar fără amendă pen- tru chiaburi. In cazul in care se constată lipsuri faţă de declaraţia dată la 0 Noembrie 1948, ele vor fi considerate sustrase. Lucrările de verificare vor fi terminate Până la 20 Septembrie In ceea ce priveşte actele de contravenţie dresate după legile fiscale pentru operaţiunile până la 1 Inuarie 1949, sau în curs de definitivare, privind verificarea depozitelor producătorilor şi care se încadrează in Decretul nr. 258 din 1949, se vor reforma din oficiu — dacă nu s'au reformat — în măsura în care nu au fost lichidate de contravenienţi prin plata impozitelor şi amenzilor iar impozitele prevăzute în aceste procese verbale de contravenţie, se vor debita după distincţiunile decretului nr 258 din 1949. Palatul J Cnisterţ clandestin cu băuturri spirtoase Organele Miliţiei, făcând o descindere la locuinţa pensionarului Florea N. Diana, din str. Muşeţei 33, au constatat că numitul exercită încă din anul 1948 comerţul de băuturi cu amănuntul, pe care şi le procura fără forme legale, neavând nici firma înscrisă la Camera de Comerț. Cu ocazia descinderii au fost găsite la domiciliul inculpatului şapte persoane instalate la mese, consumând țuică, servită la preţul de 240 lei litru. In baza actelor dresate de Miliţie, Parchetul a dat rechizitoriu de trimitere a inculpatului în judecata tribunalului penal. Inşelăciune în convenţie Parchetul Ilfov a deschis acţiune publică împotriva preotului Vasile Chehan din Huşi, pe care l-a trimis în judecata tribunalului penal pentru înşelăciune in convenţie. Rechizitorul a fost dat în urma reclamaţiei introduse de către Ştefan Gali, proprietarul depozitului de lemne Gorjul din Bucureşti str. Căluşei 60, prin care arată că a convenit cu preotul să-i livreze 235 tone de lemne de foc. Preotul a încasat contravaloarea acestor lemne şi nu şi-a executat obligaţia, lovisitnii fiscale Parchetul Ilfov a deschis acţiune publică pentru evaziune împotriva următorilor inculpaţi, pe care i-a trimis in judecata tribunalului pe-* nal: STELIANA OPRIŞAN, patroana atelierului de coafură din str. Episcopiei 1, pentru faptul de a nu fi dat declaraţie de autoimpunere şi nu a vărsat impozitul comercial pe lunile Februarie-Iunie 1949. Impozitul cu amenda respectivă reprezintă suma de 1.535.805 lei. ALEXANDRU CREANGA, patron mecanic din corn. Herăstrău, str. Şcoalei 7. pentru faptul de a se fi sustras de la plata impozitului pe salariu și de la impozitul profesional, care împreună cu amenda respectivă reprezintă suma de 1.375.939 lei. EUGENIU SCHEIN, comerciant din str. Pietății 33, pentru neplata impozitului pe cifra de afaceri, care împreună cu amenda respectivă reprezintă suma de 1.679.107 lei. PETRE SIMA PAISIE, comerciant din str. 30 Decembrie 46, pentru neplata impozitului excepțional de 27 la sută, care împreună cu amenda respectivă reprezintă suma de le 1 793.296 NECULAE COLOMA, carraumar din str. Rosetti 3, pentru neplata impozitului pe cifra de afaceri, care împreună cu amenda respectivă reprezintă suma de 537.364 lei. CONSTANTIN NICULESCU, comerciant din Calea Văcăreşti 90, pentru neplata impozitului excepţional de 27 la sută, care împreună cu amenda respectivă reprezintă suma de 409.308 lei. TEODOR RADULESCU restaurator din Bul. Dinicu Golescu 31, pentru faptul de a nu fi făcut declaraţie de impunere şi nu a vărsat impozitul comercial datorat pe lunile Aprilie-Iunie 1949, care împreună cu amenda respectivă reprezintă suma de 384.456 lei. OOSESFillEl TA CHIRIILOR I. SCHWFIFER. — a) IMembrii comitetului pot fi chemaţi in judecată pentru prejudiciile aduse imobilului ii asociaţiei rezultând din neglijenţe grave sau din exercitarea cu rea credinţă a atribuţiilor lor; b) Comitetul decide asupra tuturor chestiunilor care nu sunt expres deferite adunării generale şi supraveghează executarea lor de către administratorul girant. Activitatea comitetului trebue să fie astfel organizată încât controlul asupra activităţii girantului să fie cât mai efectiv; c) Legea nu impunea ţinerea unor anumite registre obligatorii. Totuşi prin firea lucrurilor, asociaţii trebue să aibe toate registrele necesare pentru a avea evidenţa oricărei situaţii şi pentru a permite un control cât mai lesnicios al opuaţiunilor ei. d) Registrul de partizi şi chitanţele din carnet ,,a souche’’ sunt folosite de toate blocurile mari; e) Locatarii nemulţumiţi pot cere convocarea unei adunări generale pentru a decide revocarea administratorului girant şi a comitetului, precum şi să statueze in detaliu normele de administrare ale blocului. Incazul in care administrata blocului refuză cererea, locatarii pot cere judecătoriei să ordone ţinerea adunării arătând şi motivele cererii lor. ŞERBU CÂMPULUNG. 1. Dacă valoarea locativă din 1908 era de 28 mii lei, pentru toate trei camere, chiria datoraia pentru două camere de chiriaşul salariat, va fi de 8.400 lei anual. 2. Nu e cazul să vă adresaţi comisiei, de arbitri. 3. Continuaţi a folosi baia. Ca măsură de prudenţă, puteţi notifica chiriaşului, că menţiunea „bae” în loc de „acces la bae” din textul chitanţei este datorită unei erori materiale a soţiei Dvs., condiţiunile locaţiunii rămânând aceleaşi de mai ’nainte. 4. Acţiunea de evacuare se timbrează cu 1.000 lei, iar pretenţiile pentru chirii cu 3,50 la sută la valoarea sumei reclamate. O CETITOARE DEVOTATA. _ Veţi arăta situaţiunea aşa cum rezultă din fişa de recensământ a imobilului unde locuiţi şi veţi cere eliberarea buletinului pe noua adresă: SOLOMONESCU. — Comunicaţi în ce calitate ați trecut-o în fişa de recensământ. POSTA REDACŢIEI Dr. ROMULUS VASILE-ARAD.— Sugestiile Dvs. de a înfiinţa în mai multe centre cursuri profesionale în materie de asigurări, e interesantă şi actuală. Vă vom indica, la vreme, unde să vă adresaţi direct cu această propunere Aşteptăm şi alte sugestii la care vă referiţi în scrisoarea Dvs. Rusu T. Bul. Ghic®, 79. — Veţi primi în cadrul instituţiei la care lucraţi, când se vor distribui salariaţilor. Un repatriat. — Nu sunteţi pastol de nici o sancţiune. Pentru nouile date trebue să prezentaţi însă actele legale cerute. Artur Bercovici' — La vârsta d-voastră puteţi prezenta actele pe care le aveţi. Puteţi cere insă un certificat-tip de naştere, la oficiul de stare civilă unde v’ati născut. Elev Odobeşti. — Nu se poate face transferarea în anul II. La noua scoală vă însoriţi din nou în anul I. O chi*tare zilnică. Craiova. — Dela caz la caz s’a soluţionat aici, în sensul dorit de d-stră, deoarece majoritatea căsătoriilor au fost contractate în condiţiuni similare. O fiinţă distrusă. — Acelaş răspuns ca mai sus.