Adevěrul, septembrie 1949 (Anul 63, nr. 17556-17581)

1949-09-01 / nr. 17556

! NOTA GUVERNULUI SOVIETIC CĂTRE GUVERNUL IUGOSLAV MOSCOVA, 30 (Agerpres). — La 20 August, guvernul iugoslav sovietic din 11 August privitoare la­­ Austria, în legătură cu discutarea prof Prin nota din 29 August, guvernul­­ sovietic a comunicat guvernului iugo­slav răspunsul său cu următorul conţi­nut: „Guvernul sovietic a primit nota gu­vernului iugoslav din 20 August. Noua notă a guvernului iugoslav reprezintă o îngrămădire de noui bârfeli şi născociri calomnioase în scopul de a masca po­litica sa de duplicitate şi de a înşela popoarele Iugoslaviei. Demascat ca trădător al intereselor slovenilor din Carintia şi al drepturilor naţionale ale Iugoslaviei, prin faptele de netăgăduit menţionate în nota gu­vernului sovietic din 11 August, gu­vernul iugoslav încearcă să şteargtă urmele trădării sale şi să scape de răs­pundere, recurgând la obişnuitele sale metode de minciună şi calomniere. Nu pentru a convinge guvernul iu­goslav, care de mult trăieşte fără con­vingeri şi acţionează numai conform indicaţiilor stăpânilor săi occidentali, ci pentru a-i smulge masca şi pentru a ajuta popoarele Iugoslaviei să vadă a­­devărata faţă a actualului guvern iu­goslav, guvernul sovietic socoteşte ne­cesar să facă următoarele observaţione: 1. Guvernul iugoslav susţine că Stalin In scrisoarea sa către cancelarul Au­striei Renner, „a garantat frontierele austriace din 1938“, (nota iugoslavă din 3 August), că Stalin „a promis că fron­tierele austriace nu vor suferi modifi­cări“, că Stalin „a promis orice fel de ajutor pentru a menţine frontiera au­­stro-iugoslavă neschimbată" şi că din această cauză, guvernul sovietic nu a putut să sprijine revendicarea Iugosla­viei de rectificare a frontierelor Au­striei în sensul cedării Carintiei slo­­vene către Republica Iugoslavă. Reproducem scrisoarea lui Stalin că­tre cancelarul Austriei, Renner, din Mai 1945 : „Excelenţei Sale Cancelarului de Stat al Austriei, d. K. Renner. Vă mulţumesc, mult stimate tovarăşe, pentru mesajul dvs. din 15 Aprilie. Pu­teţi să nu aveţi nici o îndoială că preocuparea dvs. pentru independenţa, integritatea şi binele Austriei este şi preocuparea mea. Orice ajutor de care Austria ar putea avea nevoie, eu sunt gata să vi-l dau, în măsura puterilor şi posibilităţilor, îmi cer scuze pentru răspunsul în­târziat. I. STALIN” După cum se vede, în scrisoarea lui Stalin nu este nici un cuvânt, nici „de­spre frontierele Austriei", nici despre „garantarea frontierelor Austriei din 1938“, nici despre „nemodificarea fron­tierelor austriace“, nici că „frontierele austriace nu vor suferi modificări“. Toate acestea sunt născociri şi minciuni ale guvernului iugoslav. Scrisoarea lui Stalin a fost provocată de două împrejurări care ameninţau Au­stria cu împărţirea şi pierderea inde­pendenţei. Pe de o parte, în unele cercuri bri­tanice se urzea planul de a uni Austria, Ungaria şi o parte din Germania de Sud într'o monarhie dunăreană. Guvernul sovietic s-a pronunţat hotă­­rit împotriva acestui plan, declarând că aceasta ameninţă Austria cu pierderea independenţei sale şi că Austria trebue să rămână un stat independent. Pe de altă parte, în unele cercuri na­ţionaliste din statele slave, inclusiv Iu­­goslavia, se propunea un plan de împăr­ţire a Austriei între statele vecine. Gu­vernul sovietic s’a pronunţat tot atât de hotărît şi împotriva acestui lucru, decla­­rând că împărţirea Austriei reprezintă o măsură reacţionară care contrazice prin­cipiile democratismului, că Austria tre­bue să-şi păstreze întregimea ca stat. Pe această bază s-a produs scrisoa­rea lui Stalin. Guvernul iugoslav consideră că prin­cipiul de autodeterminare a naţiunilor este aplicabil numai Iugoslaviei şi na­ţiunilor învingătoare. Dar astfel pot gândi numai oamenii educaţi în spiri­tul de cotropire imperialista. Dimpo­trivă, democratismul porneşte deja ideea că principiul autodeterminării naţiunilor trebue să fie aplicat tuturor naţiuni­lor, inclusiv naţiunilor învinse. Tocmai deja acest principiu a pornit guvernul sovietic, când a respins atât planul întemeierii unei monarhii dună­rene, cât şi planul împărţirii Austriei. Inseamna oare aceasta că guvernul sovietic, pronunţându-se împotriva îm­părţirii Austriei şi pentru independenţa ei, a recunoscut implicit că „graniţele Austriei nu pot fi modificate“ şi că este inadmisibil ca frontierele Austriei să fie rectificate în favoarea Iugoslaviei? Desi­gur că nu. Chestiunea integrităţii cu­­tărui sau cutărui suat şi chestiunea „inadmisibilităţii modificării frontiere­lor“ acestui stat reprezintă două che­stiuni absolut diferite Numai oamenii care au pierdut şi ultimele rămăşiţe de marxism pot să vâre aceste chestiuni în aceeaşi oală şi sa pună între ele semnul egalităţii. Guvernul sovietic s‘a pronunţat împotriva împărţirei Poloniei şi pentru unirea tuturor teritoriilor po­loneze într'un stat unitar integral, în­seamnă oare aceasta că implicit el s‘a pronunţat în acea vreme pentru inad­­misibilitatea modificării frontierelor Po­loniei şi că nu a considerat posibil pe atunci rectificarea frontierelor Poloniei într'un sens sau altul? Desigur că nu. Faptele ulterioare au arătat aceasta cât se poate de evident. Când o parte din politicienii americani urzeau planul de împărţire parţială a Italiei, cerând se­pararea Siciliei de Italia, guvernul so­vietic s‘a pronunţat împotriva unui ast­fel de plan, apărând integritatea Italiei, înseamnă oare aceasta că guvernul so­vietic s‘a pronunţat pentru inadmisibi­­litatea modificării frontierelor Italiei şi că nu considera posibilă rectificarea frontierelor Italiei în favoarea Iugosla­viei? Desigur că nu. Faptele ulterioare au arătat aceasta cât se poate de evi­dent. Acelaşi lucru trebue spus şi despre Austria. Guvernul sovietic a fost şi continuă să fie pentru integritatea Aus­triei, înseamnă oare aceasta că el s-a pronunţat implicit pentru inadmisibili­­tatea modificării graniţelor Austriei şi că nu a considerat posibilă rectificarea frontierelor Austriei în favoarea Iugo­slaviei? Este limpede că nu înseamnă aşa ceva. Faptele ulterioare au dovedit aceasta cât se poate de evident, deoa­rece guvernul sovietic, apărând integri­tatea Austriei, susţinea totodată necesi­tatea rectificării frontierelor Austriei în favoarea Iugoslaviei. Nu încape îndoială că Iugoslavia ar fi obţinut Carintia slovenă, dacă guver­nul iugoslav nu ar fi dat dovadă de la­şitate şi nu ar fi trădat, datorită laşi­tăţii sale, drepturile naţionale ale Iugo­slaviei. 2) Conştient de lipsa de tema­ a năs­­cocirilor sale calomnioase cu privire la scrisoarea lui Stalin către Renner, gu­vernul iugoslav recurge la o altă ver­siune a născocirilor calomnioase, pretin­zând în nota sa că guvernul sovietic nu a mai socotit posibil să susţină ve­chile revendicări ale Iugoslaviei cu pri­vire la Carintia slovenă, revendicări la care guvernul iugoslav a renunţat, — din cauză, chipurile că el ar fi obţinut TASS transmite nota guvernului so­vit a înaintat guvernului sovietic o not­­i­titudinea Uniunii Sovietice in ceea ce ctului de tratat cu Austria, pentru aceasta 50.000.000 de dolari în plus la vânzarea bunurilor sovietice din Austria către statul austriac. După cum se ştie, in conformitate cu hotărîrea Conferinţei de la Potsdam, U­­niunea Sovietică a obţinut dreptul de proprietate asupra bunurilor germane aflate în Austria de Est, aşa cum An­glia, Statele Unite şi Franţa au căpătat dreptul de proprietate asupra bunurilor germane, aflate în Austria de Vest, în Europa de Vest şi în ţările din Ame­rica. Satisfăcând cererea Austriei, guver­nul sovietic a consimţit să vândă Aus­­triei o parte din aceste bunuri în schim­bul unei compensaţii corespunzătoare. Şi iată că guvernul iugoslav susţine că „guvernul sovietic consimţind ca slo­­venii din Carintia să rămână sub admi­nistraţia Austriei, a obţinut mărirea in favoarea sa a compensaţiei pentru bu­nurile germane din Austria cu suma de 50.009.000 dolari“ şi că în legătură cu a­­ceasta guvernul sovietic are de primit pentru bunurile în chestiune, nu 100 mi­lioane de dolari, cum ar fi cerut, chipu­rile, guvernul sovietic, ci 159 milioane de dolari. Nu am crezut că guvernul iugoslav poate să cadă atât de jos, că poate să gândească despre Uniunea Sovietică în- tr’un mod atât de mârşav şi murdar. Nu încape nicio îndoială că numai oameni care au trădat socialismul şi democraţia şi au devenit fascişti turbaţi, sunt ca­pabili să înşire cu atâta lipsă de scrupule şi cu atâta neruşinare, verzi şi uscate despre Uniunea Sovietică şi guvernul său. În afirmaţia guvernului iugoslav nu este cuvânt care să nu fie o minciună. Este neadevărat că guvernul sovietic a cerut 100 milioane dolari drept compen­saţie pentru bunuri. In realitate, el a cerut 200 milioane dolari. Este neadevărat că guvernul sovietic primeşte 50 milioane dolari peste preţul fixat. In realitate, el are de primit 50 mi­loane dolari sub preţul fixat. Este neadevărat că chestiunea Carin­tiei are vreo legătură cu chestiunea vânzării bunurilor sovietice din Austria, deoarece chiar presupunerea murdară a guvernului iugoslav nu lasă loc aici pen­tru chestiunea Carintiei slovene. Toate acestea sunt născocirea și min­ciuna guvernului iugoslav. Nu, domni­lor! Nu guvernul sovietic, ci guvernul iugoslav a trădat interesele slovenilor din Carintia, renunţând încă din 1947 la toate pretenţiile teritoriale faţă de Austria. Există un document — scrisoarea lui Kardelj, către A. I. Vâşinski din 20 A­­prilie 1947, prin care guvernul iugos­lav renunţă la Carintia slovenă şi se mărgineşte doar să obţină drepturi spe­ciale în administrarea a două centrale electrice. In acest document se spune: „Problema poate fi soluţionată prin­­tr-o mică rectificare de frontieră, în care scop vă prezint un proect în două variente, iar în caz extrem, ea poate fi soluţionată prin stabilirea unor drepturi speciale ale Republicii Populare Federa­tive Iugoslave în administrarea acestor centrale”. Guvernul iugoslav nu poate să scape de acest document trădător, aşa cum nu poate să scape de propria sa umbră. Este demn de remarcat faptul că în a­­celaşi timp in care guvernul iugoslav, prin scrisoarea lui Kardelj, renunţă la Carintia slovenă, delegaţia sovietică la sesiunea de la Moscova a Consiliului mi­niştrilor de afaceri externe, declara la 21 Aprilie 1947, în ziua următoare pri­mirii scrisorii lui Kardelj: „Delegaţia sovietică recunoaşte ca întemeiate propunerile guvernului iugo­slav cu privire la unirea Carintiei slo­vene cu Slovenia, care face parte din Iugoslavia, precum şi cu privire la re­giunile slovene de frontieră ale Ştiriei şi la acordarea unui statut special a croa­ţilor din Burgenland, prin care să li se garanteze drepturile lor naţionale, aşa cum s’a arătat în memorandul supus de către delegaţia inge­niară Conferinţei adjuncţilor miniştrilor de afaceri exter­ne la Londra, la 22 ianuarie 1947. De­legaţia sovietică sprijină propunerile susmenţionate”. După cum se ştie, această declara­­ţie a delegaţiei sovietice a fost ulterior inclusă în raportul comisiei pen­tru ba­­tatul cu Austria către Consiliul mi­niştrilor de afaceri externe în Octom­­brie 1947. Mai există şi un alt document. In nota sa din 3 August 1949, guvernu iugoslav a declarat că „privitor la propunerile guvernului iugoslav care au fost prezentate la 14 Iunie mini­strului britanic Noel Baker, guvernu sovietic a fost informat încă la 20 A­­prilie 1947 prin scrisoarea adresată mi­­nistrului A. I. Vâșinski“, adică prin susmenţionata scrisoare a lui Kar­­del­j. In acest mod, guvernul iugoslav, în nota sa din 3 August, a recunoscut că guvernul britanic fusese informat de către guvernul iugoslav în iunie 1941 de renunţarea sa la toate pretenţiile teritoriale faţă de Austria, cu privire la Carintia slovenă. Prin însuşi aces fapt, nu numai guvernul britanic, ci­­ guvernele Statelor Unite şi Franţei care aveau o linie comună negativă cu privire la revendicările iugoslave faţă de Austria, au fost informate in guvernul iugoslav, menţinând în apa­­renţă declaraţiile sale formale în Con­siliul miniştrilor de afaceri externe cu privire la pretenţii teritoriale asupa Carintiei slovene, de fapt renunţase la aceste pretenţii, trădând interesele slo­venilor din Carintia şi drepturile naţio­nale ale Iugoslaviei. După toate acestea, este cu totul e­­vident caracterul mincinos al declara­ţiei guvernului Iugoslav în nota «iil 20 August, în care se spune că „toată lumea ştie că guvernul iugoslav nu a renunţat şi nu a încetat niciodată şi lupte pentru alipirea Carintiei alo­­vene..." Minciuna şi duplicitatea guvernulu iugoslav sunt cu atât mai evidente cu cât susmenţionatele tratative cu mi­­niştrii britanici au fost duse în secret faţă de guvernul sovietic, în spatele Uniunii Sovietice. După cum se ştie în scrisoarea lui Kardelj de la 20 Aprilie nu se spunea ni­mic despre faptul că guvernul iugos­lav ar intenţiona să informeze guvernu Angliei de concesiunile sale privitoare la chestiunea Carintiei slovene. Guvernul sovietic a fost în totală ne­­cunoştinţă de aceste tratative până la clipa când, în iulie 1947, pe unul din reprezentanţii iugoslavi la Viena l-a luat gura pe dinainte despre aceasta într-o convorbire cu adjunctul consilierului po­litic sovietic în Austria. Numai după aceasta, guvernul sovietic a cerut gu­vernului iugoslav, prin ambasadorul sat la Belgrad, să se explice în această privință. La 5 August 1947, a avut loc o convorbire a ambasadorului sovietic A. I. Lavrentiev cu premierul Tito­v cu locţiitorul său Kardelj. La cererea ambasadorului sovietic de a informa gu­vernul sovietic despre tratativele cu Noe Baker, care avuseseră loc la Belgrad,­ ­1e către guvernul iugoslav, conţinând răspunsul la nota guvernului priveşte pretenţiile iugoslave faţă de Tito a declarat la început că în aceste tratative guvernul iugoslav a menţi­nut propunerile sale oficiale cu privire la Carintia slovenă, propuneri înaintate Consiliului miniştrilor de afaceri externe, dar a fost imediat corectat de către E. Kardelj, care a recunoscut că Noel Ba­ker fusese informat și despre revendi­cările teritoriale minimale referitoare la Carintia slovenă. Totuși, numai din nota guvernului iugoslav din 3 August 1949, a devenit cunoscut că ministrului britanic Noel Baker i se comunicaseră propune­rile guvernului iugoslav expuse în scri­soarea lui Kardelj din 20 Aprilie 1947, care conţinea renunţarea guvernului iu­­goslav la orice pretenţii teritoriale faţă de Carintia slovenă.. Aceste fapte dovedesc, în primul rând, că guvernul iugoslav a informat guvernul britanic de renunţarea sa la revendicările teritoriale privitoare la Carintia slovenă încă din vara anului 1947, ascunzând aceasta guvernului URSS. Aceste fapte dovedesc, în al doi­lea rând, că guvernul iugoslav a avut o atitudine de duplicitate atât în 1947, cât şi mai târziu, făcând pe luptătorul pentru Carintia slovenă, deşi de fapt guvernul iugoslav renunţase încă cu doi ani înainte la Carintia slovenă printr’o tranzacţie secretă cu reprezentanţii gu­vernului britanic. Aceste fapte dovedesc, în al treilea rând, că puterile occidenta­le, fiind la curent cu renunţarea Iugos­laviei la Carintia slovenă aveau să se opună şi mai dârz revendicărilor teri­toriale iugoslave, ceea ce a făcut cu ne­­putinţă pentru guvernul sovietic să ob­ţină succes în sprijinirea revendicărilor iugoslave. Cum se explică o asemenea purtare trădătoare din partea guvernului Iugos­lav cu privire la Carintia slovenă şi o astfel de atitudine josnică de duplicitate faţă de Uniunea Sovietică? Care era scopul urmărit? Evident că prin aceasta se urmărea scopul de a stârni în mod artificial di­vergenţe în Consiliul miniştrilor de afa­ceri externe. Aceasta se făcea de către guvernul iugoslav pentru a face pe plac cercurilor imperialiste extremiste, cele mai agresive, din Anglia, Statele Unite şi Franţa, interesate în întreţinerea u­­nei atmosfere ostile împotriva Uniunii Sovietice şi în întreţinerea istoriei răz­boinice. In acest caz, guvernul iugoslav a ac­ţionat ca neprieten şi potrivnic al U­­niunii Sovietice, ca o agentură a cercu- r­îio­r imperialiste străine. Când acest joc tenebros al guvernu­lui iugoslav a devenit evident, guver­nul sovietic, bineînţeles, nu a vrut să fie părtaş la această politică murdară de înşelare a popoarelor Iugoslaviei, dusă de către guvernul iugoslav. Se înţelege deasemenea că guvernul sovietic n a mai putut să apere reven­dicările teritoriale ale Iugoslaviei, în­trucât guvernul iugoslav, precum s-a dovedit acum, a renunţat el însuşi la a­­ceste revendicări în timpul înţelegerii secrete cu reprezentanţii guvernului britanic din 1947, şi astfel a făcut im­posibilă apărarea ulterioară a revendi­cărilor iugoslave de către guvernul so­vietic. 3) Simţind cât de disperată este po­ziţia sa de capitulare în chestiunea Ca­­rintiei slovene şi văzând că nu-i va reuşi să ascundă opiniei publice scri­soarea lui Kardeij în care guvernul iu­goslav renunţa la Carintia slovenă, gu­vernul iugoslav recurge la a treia ver­siune a născocirilor calomnioase. El a­­firmă că reprezentanţii sovietici au îm­pins guvernul iugoslav la înţelegerea cu puterile occidentale în chestiunea revendicărilor teritoriale iugoslave faţă de Austria şi că guvernul iugoslav „a fost gata să cedeze în această chestiu­ne numai pentru că guvernul sovietic a cerut aceasta". Adevărul este că reprezentanţii sovie­tici au demascat această afirmaţie min­cinoasă a guvernului iugoslav prin cu­vântările lor la conferinţele reprezen­tanţilor celor patru puteri la Moscova, la Viena, la Londra, în 1947, în 1948, şi în 1949, în care ei au apărat deschis şi cinstit toate revendicările teritoriale şi de altă natură ale Iugoslaviei faţă de Austria. Dar guvernul iugoslav cau­tă să ocolească aceste fapte preferând să se ocupe cu bârfeli. Adevărul este că guvernul sovietic a demascat această afirmaţie mincinoasa a guvernului iugoslav amintindu-i în nota sa din 11 August că în Noembrie 1947, ambasadorul sovietic în Iugosla­via a răspuns ministrului iugoslav al afacerilor externe la întrebarea pusă de acesta: URSS nu vede vreun motiv pentru ca Iugoslavia să reducă revendi­cările sale teritoriale faţă de Austria. Dar guvernul iugoslav ocoleşte acest fapt făcându-se că nu-l observă. Adevărul este că guvernul sovietic demască caracterul mincinos al acestei afirmaţii a guvernului iugoslav, reamin­tind în nota sa din 11 August, că în 1948 ambasadorul sovietic în Iugosla­via a confirmat din nou poziţia guver­nului sovietic cu privire la inactuali­­tatea reducerii revendicărilor teritoriale iugoslave, demascând pe loc comporta­rea mai mult decât suspectă a lui Be­­bler la Londra. Dar guvernul iugoslav ocoleşte şi acest fapt, făcând pe orbul Ce arată toate aceste fapte decât­­ guvernul iugoslav calomniază cu rea credinţă guvernul sovietic şi reprezen­tanţii lui, afirmând că ei ar fi împins guvernul iugoslav să renunţe la pre­tenţiile teritoriale ale Iugoslaviei şi că guvernul iugoslav a fost gata să­ facă concesii teritoriale „numai pentrucă gu­vernul sovietic a cerut acest lucru”? Se naşte întrebarea: dacă guvernul sovietic a împins guvernul Iugoslaviei să facă concesii teritoriale, dece atunci el nu s’a agăţat de scrisoarea lui Kar­delj şi nu a căzut de acord cu propu­nerile guvernului iugoslav expuse în această scrisoare cu privire la renunţarea totală sau parţială la revendicările te­ritoriale ale Iugoslaviei? Cum se ex­plică aceasta? Intr’adevăr, dacă guvernul sovietic a Împins guvernul Iugoslaviei la concesii teritoriale, dece el n'a fost de acord cu scrisoarea* lui Kardelj? Dece el a res­pins propunerile lui Kardelj? S’a gândit oare vreodată la aceasta guvernul iu­goslav? Nu găsește oare guvernul iugoslav ca chiar numai punerea acestei întrebări distruge toate născocirile calomnioase ale guvernului Iugoslav cum că guver­nul sovietic l-ar fi împins să renunţe la revendicările teritoriale ale Iugo­slaviei? Este oare admisibilă în genere renunţarea la revendicări teritoriale ma­ximale? Este oare admisibilă in cazul de faţă înlocuirea revendicărilor maximale cu revendicări minimale? Da, este admisi­bilă, dar cu două condiţii: dacă acest lucru este provocat de necesitate, adică dacă nu există speranţa de a realiza în momentul dat revendicările maximale,­ şi dacă guvernul iugoslav ia asupra sa răs­punderea pentru asemenea concesii. De ce atunci guvernul sovietic nu a fost de acord cu propunerile lui Kardelj? In primul rând, pentru că concesiile propuse de Kardelj nu erau provocate de nece­sitate, adică exista posibilitatea de a realiza revendicările teritoriale maxi­male. In al doilea rând, pentru că gu­vernul Iugoslav refuza să ia asupră-și răspunderea pentru concesiile teritoriale expuse în scrisoarea lui Kardelj. Guver­nul Iugoslav voia ca pentru aceste con­cesiuni să răspundă guvernul sovietic şi nu el; este firesc că guvernul sovie­tic nu se putea preta la această maşina­ţie şarlatanească de înşelare a popoare­lor Iugoslaviei. Guvernul iugoslav caută să prezinte lucrurile în aşa fel ca şi cum scrisoarea lui Kardelj ar fi fost trimisă de către acesta lui Vâşinski ca urmare a faptului că reprezentanţii sovietici ar fi urmărit o rezolvare de compromis a chestiunii Carintiei slovene, şi că scrisoarea lui Kardelj ar fi fost astfel un răspuns la nişte propuneri ale lui Vâşinski. Totuşi, scrisoarea lui Kardelj nu conţine nicio aluzie la faptul că ea ar fi un răspuns la vreo propunere şi cu atât mai puţin la vreo cerere a reprezentanţilor sovie­tici. Dimpotrivă, scrisoarea lui E. Kar­delj nu lasă nicio îndoială că ea este scrisă nu ca un răspuns la nişte „ce­reri” ale reprezentanţilor sovietici din iniţiativa lui Kardelj însuşi. Acest lucru se vede chiar din prima frază a scrisorii lui Kardelj: „întrucât există posibilitatea că reven­dicările teritoriale ale Iugoslaviei faţă de Austria în forma lor actuală vor fi res­pinse în întregime şi dacă doriţi să pre­zentaţi o nouă propunere, aş dori în a­­cest caz să atrag atenţia Domniei Voas­tre asupra chestiunilor care sunt atât de importante pentru Republica Populară Fe­derativă Iugoslavă, încât ar fi necesar să se găsească pentru ele o soluţie pozi­tivă”. Precum se vede, scrisoarea lui Kar­delj nu constitue un răspuns la vreo propunere sau cerere a lui Vâşinski. Căci dacă scrisoarea lui Kardelj ar prezenta un răspuns la propunerea sau cererea lui Vâşinski, în ea s’ar fi spus „Deoare­ce doriţi să faceţi o nouă propunere", sau „Având în vedere că doriţi să faceţi o nouă propunere“. In scrisoare, însă, se spune cu totul altceva şi anume: „Dacă doriţi să prezentaţi o nouă propunere". Prin urmare, scrisoarea lui Kardelj re­prezintă nu un răspuns la vreo propu­nere sau cerere a lui Vâşinski, ci o în­trebare adresată lui Vâşinski: Nu doriţi oare să prezentaţi o nouă propunere? După cum se ştie, guvernul sovietic a răspuns negativ la întrebarea lui Kar­delj, adică a spus că nu doreşte să pre­zinte o nouă propunere care ar revizui revendicările Iugoslaviei asupra Carin­tiei slovene. Guvernul sovietic a răs­puns că revizuirea revendicărilor Iugo­slave nu este provocată de necesitate, iar dacă guvernul iugoslav insistă asu­pra punctului său de vedere, el trebue să ia asupră-și întreaga răspundere in ceea ce priveşte concesiile teritoriale şi numai în caz că guvernul iugoslav îşi va asuma răspunderea pentru aceste concesii, guvernul sovietic va fi gata să apere în Consiliul miniştrilor de afaceri externe această nouă poziţie, ca poziţie a guvernului iugoslav. După cum se şte, guvernul iugoslav, încercând să împingă guvernul sovietic pe calea co­ncesiilo­r teritoriale, a refuzat să-şi asume răspunderea pentru aceste concesii, dorind să ascundă popoarelor Iugoslaviei noua sa poziţie capitulardă. In interesul clarităţii noi reproducem mai jos pasagiul scrisorii lui Kardelj, referitor la renunţarea guvernului iu­goslav la pretenţiile teritoriale ale Iu­­goslavii. „Moscova, 20 Aprilie 1947. Stimate tovarăşe Vîşinski, întrucât există posibilitatea că reven­dicările teritoriale ale iugoslaviei faţă de Austria in forma lor actuală vor fi respinse în întregime şi dacă doriţi să prezentaţi o nouă propunere, aşi dori în acest caz să atrag atenţia Domniei Voa­stre asupra chestiunilor care sunt atât de importante pentru Republica Populară Federativă Iugoslavă încât ar fi necesar să se găsească pentru ele o soluţie pozi­tivă. O soluţie pozitivă a acestor chestiuni ar reprezenta o minimală satisfacere a re­­vendicărilor pe care le conţin pretenţiu­­nile teritoriale iugoslave. Prima chestiune se referă la centralele electrice Ivabek şi Labod. In raportul prezentat Consiliului de miniştri, eu am subliniat importanţa deosebită pe care aceste centrale electrice o au pentru industria electrică iugoslavă. Uzinele electrice Jvabek şi Labod au fost construte după Anschluss, în cea mai mare parte în timpul războiului, de firma germană Alpen-Elektro­werke Ac­­tiengeselschaft, Wien, şi anume contra­ convenţiei din 1926, prin care Austria se obliga să nu construiască nimic pe Dra­va, fără consimţământul prealabil al Iugoslaviei. Prin urmare, aceste cen­trale electrice reprezintă bunuri ger­mane în zona apuseană a Austriei, din care, în afară de celelalte state, care au semnat hotărârea Conferinţei pentru re­­paraţiuni de la Paris, trebuie să primea­scă partea ei de reparaţii şi R. P. F. I. Mai departe, aceste centrale electrice construite fără să se ţină cont de ne­voia industriei electrice din Iugoslavia şi sub regimul actual de exploatare, aduc pagube imense, în unele luni, a­­proximativ câte un milion de Kw/ore. Problema poate fi soluţionată printr-o mică rectificare de front era în care scop vă prezint un proect în două variante, iar în caz extrem ea poate fi soluţiona­tă prin stabilirea unor drepturi speciale ale R. P. F. I. în administrarea acestor centrale. Anexez planul unui astfel de regim. A doua chestiune se referă la o apă­rare specială a drepturilor naţionale ale slovenilor din Carintia. După toată experienţa pe care a avu­t-o poporul sloven In Austria, se poate considera ca neîndoios că după semnarea Tratatului vor începe încercări de ger­­manizare Intensificată. Chiar acele mă­suri demagogice (de ex. reînfiinţarea şcolilor In două limbi) pe care Austria le-a Întreprins în Carintia după pră­buşirea Germaniei, fie numai pe hârtie, In scopul de a se arăta toleranţa în re­­laţîunile naţionale, de fapt, încă de pe acum nu se mai realizează. Din cauza aceasta, ar avea o mare importanţă, dacă s’ar obţine In Tratat ca măsurile care au primit deja putere de lege, să fie completate şi, ca parte integrantă a Tratatului, să fie puse în întregime sub controlul celor patru puteri. Anexez schiţa cu principiile cele mai importante ale unui astfel de regim. Profit de ocazie să vă salut cu stim­ă. KARDELJ VARIANTA La Prima variantă cuprinde ocolul Jude­cătoresc Priberg (Bleiburg), teritoriul dintre actuala graniţă austro-iugoslavă. Drava şi graniţa apuseană a comunei Bi­striţa (Veistriz) şi Blato (Moos), iar de pe partea de nord a Dravei comuna La­bod (Lawamüind) şi acea parte a comunei Rude (Rüden), care se află înspre partea Dravei şi care este despărţită de restul comunei printr-o linie care trece pe creastă pe la cota 8S2. Astfel, teritoriul ce rezultă din aceasta are 210 km. p. şi conform recensământului austriac din a­­nul 1934, are 9.396 locuitori. Compo­nenta etnică a acestui teritoriu poate fi studiată în amănunţime din tabelele a­­nexate. Recensământul austriac din anul 1910, făcut, după cum se ştie, în dauna slovenilor, arată totuşi pe acest terito­riu o vădită majoritate slovenă (6.696 sloveni, 2.878 nemţi). La plebiscitul din 1920, majoritatea de pe acest teritoriu a votat pentru Iugo­slavia. VARIANTA II-a A doua variantă cuprinde la sud de Drava comunele Libelice (Leitling) și Jvabek (Schwabek) și la nord de Drava — comunele Labod (Lawamü­nd) și o mică parte din comună Rude (Rüden). Această variantă cuprinde un teritoriu de aproximativ 63 km. p. și, conform recensământului austriac din anul 1934, are 3.150 locuitori. Componenţa etnică este ceva mai rea decât în prima va­riantă, întrucât comuna Labod, în care conform acestei variante locuieşte ma­joritatea populaţiei, a fost puternic ger­m­anizată . 4) In nota sa din 20 August, guver­nul iugoslav cere guvernului sovietic ca acesta să manifeste faţă de el o de­osebită stimă şi chiar dragoste, că a­­ceastă stimă şi dragoste să-şî găsească expresie în notele sovietice adresate gu­vernului iugoslav, ca notele să nu con­ţină ceva ce ar putea să atingă amorul propriu al guvernului iugoslav sau să-l jignească. Guvernul iugoslav afirmă că aşa cer „normele internaţionale”. Guvernul sovietic este nevoit să cons­tate că guvernul iugoslav îi cere impo­­sibilul Toată lumea ştie că guvernul iugoslav a dezertat din lagărul socialismului şi democraţiei în lagărul imperialismului şi fascismului. Trebue remarcat că oa­menii sovietici şi opinia publică sovie­tică nu stimează pe dezertori. Cu atât mai mult, ei nu pot nutri faţă de de­zertori ceva asemănător dragostei. Mai mult, toată lumea ştie că oamenii sovie­tici şi opinia publică sovietică dispre­ţuiesc pe dezertori. Desigur, există diferite feluri de de­zertori. Există dezertori de ocazie, care au dezertat din laşitate, ca să-şi sal­veze pielea. Există şi altfel de dezer­tori, dezertori rău intenţionaţi. Ei sunt oameni din aceia care dezertează nu numai pentru a-şi salva pielea, dar şi pentru a dăuna lagărului din care au fugit. Trebue să constatăm, oricât , de trist ar fi aceasta, că oamenii sovietici şi opinia publică sovietică, plasează gu­vernul iugoslav nu în rândurile dezerto­rilor de ocazie, ci în rândurile dezerto­rilor rău intenţionaţi. Trebue să relevăm mai departe că dezertorii rău intenţionaţi sunt şi ei de diferite feluri. Există dezertori rău in­tenţionaţi care îşi simt vina, suferă din cauza ruşinii lor şi caută să rămână ne­observaţi, caută să nu bată la ochi, se poartă aproape modest. Dar există şi asemenea dezertori rău intenţionaţi care din ruşinea lor îşi fac o sursă de bene­ficii, se fălesc zgomotos cu dezertarea lor, ca şi cum această dezertare ar­e un fel de act eroic, dar tot mereu pe scenă, pentru a lătra la lazări, din care au fugit, se­­as’da fără ruşine că ei pot să latre oricând la acest lagăr şi că prin urmare ei nu sunt nişte simpli dezer­­­tori ci eroi. Exact­­a fel ca în fabula lui Krâlov: „Care vasăzică, e puternică po­­taia: latră la elefant”. Trebue să constatăm, oricât de trist ar fi aceasta, că oamenii sovietici şi o­­pinia publică sovietică plasează guver­nul iugoslav tocmai în categoria unor asemenea dezertori rău intenţionaţi şi lăudăroşi. Aceasta este atmosfera opiniei publi­ce în mijlocul căreia lucrează guvernul sovietic. Sperăm că guvernul iugoslav va în­ţelege că el nu poate conta pe ama­bilităţi şi cu atât mai puţin pe stima guvernului sovietic. Moscova, 29 August 1949“. ADEVĂRUL INAUGINRIA GOSPODĂRII AGRICOLE DIN BIHAREA - BIHOR In comuna Biharea — Bihor s’au pus Duminică temeliile unei noul gospodării agricole, constituită de 129 capi de familie: „Szocializmus Útja” (Calea Socialismului). Pe şleaul cuprins între grajduri şi „casele de servitori”, de pe moşia fostului mare bogătan, se adunaseră în acea dimineaţă, sub un cer albas­tru, sute de ţărani muncitori. Erau acolo delegaţii din mai toate plăşile judeţului, din Salonta şi Ţinea, din Tileagd şi Marghita, din Aleşd şi Beiuş. Erau acolo, Înfrăţiţi cu ţărăni­mea muncitoare, reprezentanţi ai muncitorilor din fabricile arădene, dela­­ibrica de încălţăminte „Soli­daritatea” şi dela turnătoria „înfră­ţirea”. Erau acolo ţărani muncitori din Girişul de Criş — comună cu populaţie românească — sosiţi pen­tru a aduce salutul lor frăţesc ţăra­nilor de naţionalitate ungară — de care nimeni şi nimic nu-i mai poate despărţi. Intr’o sală din acareturile fostului boer Kulink Ernest, răcoroasă ca o cramă, oamenii amenajaseră o sală de­ festivităţi. Grinzile, masive erau încărcate cu cetină proaspătă, iar pe pereţi erau puse lozinci şi portretele conducătorilor clasei muncitoare In această sală a avut loc festivi­tatea, simplă, dar măreaţă, a inau­gurării nouii gospodării agricole co­lective. Când a fost chemat la tri­­bună în prezidiu ţăranul muncitor Raţ Gheorghe, deputat, recent îna­poiat din Uniunea Sovietică, — era tocmai prins într-o discuţie însufle­ţită cu alţi tovarăşi — care nu se mai saturau să-l întrebe despre cele văzute în Ţara Socialismului. Aplauze nesfârşite au întâmpinat pe delegatul C. C. al P. M. R. la ci­­tirea aprobării date de partid şi Guvern pentru constituirea noul gospodării. A fost ales apoi comitetul de con­ducere al acesteia — în frunte cu Carol Barta — preşedinte. In comi­sia de cenzori a fost aleasă şi Ilona Cobârzan. In cuvinte puţine, preşedintele nou ales, Carol Barta, a arătat apoi în­semnătatea momentului şi şi-a luat angajamentul de a munci neobosit pentru înflorirea nouei gospodării, laolaltă cu ceilalţi tovarăşi. După aceia, oamenii s’au ridicat­­ în picioare cântând Internaţionala. I (Agerpres). ^ ^ PAG. 3-a Verificarea depozitelor de băuturi ale producătorilor Aplicarea legii de amnistie şi reducere a datoriilor fiscale Producătorii de ţuică, rachiuri şi vinuri, au fost înştiinţaiţi de Direc­ţia veniturilor de Stat din Ministe­rul Finanţelor, că la 1 Septembrie vor fi închise partizile privind pro­ducţia de ţuică, rachiuri şi vinuri, iar organele fiscale vor stabili rea­litatea prin creditarea minusurilor şi debitarea plusurilor. In cazul în care stocul de băuturi declarat este mai mic decât stocul scriptic determinat, diferenţa va fi socotită ca sustrasă de la plata taxe­lor şi impozitelor, înainte de 1 ia­nuarie şi se vor aplica prevederile legilor cifrei de afaceri, MAT-ului şi a timbrului. Cu acest prilej se va ţine seama de prevederile legii de amnistie fis­cală, care iartă datoriile ţăranilor săraci, reduce la jumătate fără ma­jorări şi amenzi datoriile ţăranilor mijlocaşi şi stabileşte plata integrală cu majorări dar fără amendă pen-­ tru chiaburi. In cazul in care se constată lip­suri faţă de declaraţia dată la 0 Noembrie 1948, ele vor fi conside­rate sustrase. Lucrările de verificare vor fi ter­minate Până la 20 Septembrie In ceea ce priveşte actele de con­travenţie dresate după legile fiscale pentru operaţiunile până la 1 I­nua­­rie 1949, sau în curs de definitivare, privind verificarea depozitelor pro­ducătorilor şi care se încadrează in Decretul nr. 258 din 1949, se vor re­forma din oficiu — dacă nu s'au reformat — în măsura în care nu au fost lichidate de contravenienţi prin plata impozitelor şi amenzilor iar impozitele prevăzute în aceste procese verbale de contravenţie, se vor debita după distincţiunile decre­tului nr 258 din 1949. Palatul J Cnisterţ clandestin cu băuturr­i spirtoase Organele Miliţiei, făcând o des­cindere la locuinţa pensionarului Florea N. Diana, din str. Muşeţei 33, au constatat că numitul exer­cită încă din anul 1948 comerţul de băuturi cu amănuntul, pe care şi le procura fără forme legale, neavând nici firma înscrisă la Ca­mera de Comerț. Cu ocazia descinderii au fost găsite la domiciliul inculpatului şapte persoane instalate la mese, consumând țuică, servită la preţul de 240 lei litru. In baza actelor dresate de Mili­ţie, Parchetul a dat rechizitoriu de trimitere a inculpatului în ju­decata tribunalului penal. Inşelăciune în convenţie Parchetul Ilfov a deschis acţiune publică împotriva preotului Vasile Chehan din Huşi, pe care l-a trimis în judecata tribunalului penal pen­tru înşelăciune in convenţie. Rechizitorul a fost dat în urma reclamaţiei introduse de către Şte­fan Gali, proprietarul depozitului de lemne Gorjul din Bucureşti str. Căluşei 60, prin care arată că a convenit cu preotul să-i livreze 235 tone de lemne de foc. Preotul a în­casat contravaloarea acestor lemne şi nu şi-a executat obligaţia, lovisit­nii fiscale Parchetul Ilfov a deschis acţiune publică pentru evaziune împotriva următorilor inculpaţi, pe care i-a trimis in judecata tribunalului pe-* nal: STELIANA OPRIŞAN, patroana atelierului de coafură din str. Epis­copiei 1, pentru faptul de a nu fi dat declaraţie de autoimpunere şi nu a vărsat impozitul comercial pe lunile Februarie-Iunie 1949. Impo­zitul cu amenda respectivă repre­zintă suma de 1.535.805 lei. ALEXANDRU CREANGA,­ patron mecanic din corn. Herăstrău, str. Şcoalei 7. pentru faptul de a se fi sustras de la plata impozitului pe sa­lariu și de la impozitul profesional, care împreună cu amenda respectivă reprezintă suma de 1.375.939 lei. EUGENIU SCHEIN, comerciant din str. Pietății 33, pentru neplata impozitului pe cifra de afaceri, care împreună cu amenda respectivă re­prezintă suma de 1.679.107 l­ei. PETRE SIMA PAISIE, comerciant din str. 30 Decembrie 46, pentru ne­plata impozitului excepțional de 27 la sută, care împreună cu amenda respectivă reprezintă suma de le 1 793.296 NECULAE COLOMA, carraumar din str. Rosetti 3, pentru neplata impozitului pe cifra de afaceri, care împreună cu amenda respectivă re­prezintă suma de 537.364 lei. CONSTANTIN NICULESCU, co­merciant din Calea Văcăreşti 90, pentru neplata impozitului excepţio­nal de 27 la sută, care împreună cu amenda respectivă reprezintă suma de 409.308 lei. TEODOR RADULESCU restaura­tor din Bul. Dinicu Golescu 31, pen­tru faptul de a nu fi făcut decla­raţie de impunere şi nu a vărsat impozitul comercial datorat pe lu­nile Aprilie-Iunie 1949, care împreu­nă cu amenda respectivă reprezintă suma de 384.456 lei. OOSESFillEl TA CHIRIILOR I. SCHWFI­FER. — a) IMembrii co­mitetului pot fi chemaţi in judecată pentru prejudiciile aduse imobilului ii asociaţiei rezultând din neglijenţe gra­­ve sau din ex­ercitarea cu rea credinţă a atribuţiilor lor; b) Comitetul decide asupra tuturor chestiunilor care nu sunt expres deferite adunării generale şi su­­praveghează executarea lor de către administratorul girant. Activitatea co­mitetului trebue să fie astfel organizată încât controlul asupra activităţii giran­tului să fie cât mai efectiv; c) Legea nu impunea ţinerea unor anumite regi­stre obligatorii. Totuşi prin firea lucru­rilor, asociaţii trebue să aibe toate re­gistrele necesare pentru a avea evi­denţa oricărei situaţii şi pentru a per­mite un control cât mai lesnicios al o­­puaţiunilor ei. d) Registrul de partizi şi chitanţele din carnet ,,a souche’’ sunt folosite de toate blocurile mari; e) Lo­catarii nemulţumiţi pot cere convoca­rea unei adunări generale pentru a de­cide revocarea administratorului girant şi a comitetului, precum şi să statueze in detaliu normele de administrare ale blocului. In­­cazul in care administrata blocului refuză cererea, locatarii pot cere judecătoriei să ordone ţinerea a­­dunării arătând şi motivele cererii lor. ŞERBU CÂMPULUNG.­­ 1. Dacă valoarea locativă din 1908 era de 28 mii lei, pentru toate trei camere, chi­ria dator­aia pentru două camere de chi­riaşul salariat, va fi de 8.400 lei anual. 2. Nu e cazul să vă adresaţi comisiei, de arbitri. 3. Continuaţi a folosi baia. Ca măsură de prudenţă, puteţi notifica chiriaşului, că menţiunea „bae” în loc de „acces la bae” din textul chitan­ţei este datorită unei erori materiale a soţiei Dvs., condiţiunile locaţiunii ră­mânând aceleaşi de mai ’nainte. 4. Ac­ţiunea de evacuare se timbrează cu 1.000 lei, iar pretenţiile pentru chirii cu 3,50 la sută la valoarea sumei re­­clamate. O CETITOARE DEVOTATA. _ Veţi arăta situaţiunea aşa cum rezultă din fişa de recensământ a imobilului unde locuiţi şi veţi cere eliberarea bu­letinului pe noua adresă: SOLOMONESCU. — Comunicaţi în ce calitate ați trecut-o în fişa de recen­sământ. POSTA REDACŢIEI Dr. ROMULUS VASILE-ARAD.— Sugestiile Dvs. de­ a înfiinţa în mai multe centre cursuri profesionale în materie de asigurări, e interesantă şi actuală. Vă vom indica, la vreme, unde să vă adresaţi direct cu această propunere Aşteptăm şi alte sugestii la care vă referiţi în scrisoarea Dvs. Rusu T. Bul. Ghic®, 79. — Veţi primi în cadrul instituţiei la care lucraţi, când se vor distribui sala­riaţilor. Un repatriat. — Nu sunteţi pastol­ de nici o sancţiune. Pentru nouile date trebue să prezentaţi însă actele legale cerute. Artur Bercovici' — La vârsta d-voa­stră puteţi prezenta actele pe care le aveţi. Puteţi cere insă un certifi­cat-tip de naştere, la oficiul de stare civilă unde v’ati născut. Elev Odobeşti. — Nu se poate face transferarea în anul II. La noua scoală vă însoriţi din nou în anul I. O chi*tare zilnică. Craiova. — Dela caz la caz s’a soluţionat aici, în sensul dorit de d-stră, deoarece majoritatea căsătoriilor au fost con­tractate în condiţiuni similare. O fiinţă distrusă. — Acelaş răs­puns ca mai sus.

Next