Administraţia Română, 1929 (Anul 9, nr. 1-22)
1929-01-01 / nr. 1
4 ADMINISTRAŢIA ROMÂNĂ 1 Această poliţie rurală în prezent nu mai corespunde nici intereselor comunelor însăşi şi nici mai cu seamă intereselor superioare ale statului. Statul trebue să-şi organizeze o poliţie bine pregătită şi disciplinată şi în comunele rurale. Concentrând jandarmeria în comunele reşedinţe de plăşi şi în capitalele judeţelor, să se organizeze campanii de gardişti de zi şi de noapte în comunele rurale ca şi în oraşe, şi ele să fie puse sub conducerea notarului comunal, care ar putea fi şi un bun comisar de poliţie, în comunele în care nu ar fi comisari propriu zişi. Noi credem că nu este decât o singură soluţiune legală şi juridică în ce priveşte poliţia comunală rurală: să respectăm comunelor rurale dreptul lor de a-şi face poliţia desbaterilor consiliilor lor, a localului şi eventual a averilor lor, cu libertatea de a putea folosi insă chiar şi în acest scop organele poliţiei de stat, iar statul să-şi organizeze în comunele rurale o poliţie proprie pentru paza drepturilor şi libertăţilor sătenilor. Greşala statului este că după ce prin organizarea jandarmeriei, ca serviciu poliţienesc de stat în comunele rurale, a consacrat principiul ce şi-la înscris singur în art. 1 al legii poliţiei generale şi după ce prin art. 336 al legii pentru unificarea administrativă a instituit pe notarul comunal ca şef al poliţiei sale administrative, în comunele rurale, — apoi în loc ca să desăvârşească această organizare şi să puie la dispoziţia şefului poliţiei sale din sate, organe suficiente pentru îndeplinirea atribuţiunilor lui, — statul obligă indirect comunele rurale să-i procure ele aceste organe. In fond complicata situaţie actuală a problemei organizării poliţiei la sate, se datoreşte dorinţei nemărturisite a statului de a avea controlul şi conducerea acestei poliţii, aruncând cheltuielile de întreţinerea ei pe seama comunelor rurale. Noi credem însă, că acest rezultat se poate obţine în mod legal prin organizarea poliţiei în comunele rurale de către stat şi obligarea comunelor rurale de a susţine cheltuielile respective, aşa cum s’a făcut cu oraşele, pentru plata sergenţior, pănă la 1925. Procedând în acest fel avem marele avantaj ca poliţia satelor să facă parte integrantă din organizarea generală a poliţiei statului, şi să fie constituită din organe capabile, de carieră, supuse aceluiaşi control şi aceleiaşi conduceri unitare, inexorabile scopului unei bune poliţii. III. Schiţarea unui proect de lege pentru organizarea Ministerului de Interne. Ca o concluzie a capitolelor precedente, vom schiţa acum un proect de lege pentru organizarea ministerului de interne. Nu intenţionăm însă redactarea definitivă a unui atare proect, ci numai: stabilirea cât mai precisă a funcţiunilor ministerului de interne, şi a organizării principalelor servicii centrale şi exterioare prin care aceste funcţiuni pot fi îndeplinite, în cele mai bune condiţiuni. Organizarea birourilor de mai mică importanţă, cât şi a serviciilor auxiliare, nu ne preocupă Vrem să formulăm doar cât mai concis concepţiunea noastră asupra organizării ministerului de interne, conformproectului nostru pentru organizarea puterii executive (din care am publicat o parte în „România administrativă“) pentru a releva în special: necesitatea de a se da un loc deosebit ştiinţelor administrative şi poliţieneşti, diferenţiind activitatea de studiu şi iniţiere profesională, de activitatea de execuţie şi de acea de control disciplinar, şi evidenţiind necesitatea superioară a unificării serviciilor noastre de poliţie, siguranţă şi jandarmerie. * * * Art. 1. — Scopul şi funcţiunea ministerului de interne este: a) să supravegheze, să controleze şi să iniţieze organele alese ale administraţiilor locale ale comunelor, judeţelor şi asociaţiunilor de comune şi judeţe, pentru tot ceea ce priveşte exerciţiul funcţiunilor; b) să apere libertăţile şi drepturile locuitorilor ţării, să impue îndeplinire obligaţiunilor lor, prevenind infracţiunile dela legi şi regulamente şi să asigure ordinea şi siguranţa internă a statului. Art 2. — După natura şi funcţiunea lor serviciile prin care-şi ajunge ministerul scopul său sunt: servicii principale care sunt de două feluri: administrative şi poliţieneşti şi servicii auxiliare, contabilitatea, casieria, registratura, serviciul de arhitectură. După organizarea lor, ele sunt centrale şi exterioare sau locale. I. Serviciile administrative. Art. 3. — Serviciile administrative centrale sunt: 1. Oficiul superior de studii administrative şi de control administrativ (aşa zisa tutelă administrativă). 2. Direcţiunea superioară a personalului şi a controlului disciplinar al personalului administrativ al ministerului şi a organelor alese ale administraţiilor comunale, judeţene şi ale asociaţiilor de comune şi judeţe. Serviciile administrative exterioare sau locale sunt: 1. Inspectoratele generale administrative. 2. Prefecturile de judeţ. 3. Preţurile de plasă. 4. Notariatele comunelor rurale. (Va urma) Iuliu Pascu Membru la Consiliul Legislativ.