Agenda Zilei, iunie 1997 (Anul 2, nr. 125-149)

1997-06-11 / nr. 133

Societățile privatizate au început să plătească dividendele pr \_________ COTIDIAN DE INFORMAȚII ȘI DIVERTISMENT Deputații nu i-au ridicat imunitatea lui Bivolaru Pag. 3 Difuzarea presei se îndreaptă spre rezolvare Pag. 5 Helmut Kohl CGFC cu hotărâre intrarea României în NATO Liderii occidentali reuniți, ieri, la Strasbourg, inclusiv cancelarul german, Helmut Kohl și președintele Partidului Poporului European, Wilfried Martens, au cerut­ in­cluderea României în NATO împreună cu statele care vor fi admise în primul val. Martens a declarat ieri că liderii celor mai importante partide creștin-democrate europene au decis să lupte pentru a-i convinge pe americani să-și înfrângă reticența pe care o au față de candidatura României și să o accepte în NATO în primul val. „Dacă acest lucru nu este posibil, vom cere­ fixarea datei pentru declanșarea procesului de admitere în NATO în al doilea val care va include și România“ a precizat Martens. Helmut Kohl, primul-ministru al Italiei, Romano Prodi, primul-ministru al Belgiei, Jean-Luc Dehaene și premierul Luxemburgului, Jean-Claude Juncker, cu toții participanți la reuniunea UE de ieri de la Strasbourg, și-au declarat deschis sprijinul pentru intrarea României în NATO „din prima“, însă ultima carte va fi jucată de Washington, S.G. Mircea Lucescu va conduce selecționata lumii Pag. 11 Soția lui Mick Jagger așteaptă un copil Soția starului rock Mick Jagger, modelul Jerry Hall, așteaptă al patrulea copil, la numai câteva luni după ce s-a împăcat cu soțul ei. Ziarul „Daily Mir­ror“ a publicat decla­rațiile medicilor în în­grijirea cărora se află Jerry Hall, care va îm­plini 41 de ani luna viitoare. Conform doc­torilor, ea este însăr­cinată în luna a treia. Purtătorul de cuvânt al artistului a declarat, însă, că „nu deține in­formații“ privind acest subiect. Mick Jagger și Jerry Hall au deja trei copii, cu vârste cuprin­se între patru și treis­prezece ani. Cei doi s-au întâlnit în 1977, când Jagger era căsă­torit cu Bianca și Hali avea o legătură cu cân­tărețul Bryan Ferry. Ei s-au căsătorit la Bali. Copilul va fi al șaselea al lui Jagger, care are acum și doi nepoți. Legea sponsorizării va fi înaintată Unul dintre cele două proiecte pentru Legea sponsorizării va intra pe agenda Parlamentului în două săptămâni sau va face obiectul unei Ordonanțe Guvernamentale, a declarat ministrul Culturii, Ion Caramitru. El a adăugat că în acest moment există „două variante, două proiecte de lege a sponsorizării, care în fond sunt foarte asemănătoare“. Potrivit lui Ion Caramitru, unul dintre proiecte a fost inițiat chiar de Executiv. „Dacă Ministerul Finanțelor îl va aviza, el mai are nevoie doar de avizul Ministerului Justiției și apoi poate fi înaintat în Parlament.“ Ion Caramitru a adăugat că mai există și un al doilea proiect pentru Legea sponsorizării, inițiat de Comisiile de cultură ale celor două Camere. Baza de pornire a constituit-o un proiect creat de Central, care este expresia societății civile, reprezentată de organizațiile neguvernamentale. Ion Caramitru mai spune că acest din urmă proiect a fost deja înaintat Guvernului. Jf JMEmEKJEX ROMÂNIA importator direct ITALIA COMERCIALIZĂM EN-GROS 1 șemineu­l cu lemne (și pentru apă caldă) Timișoara, str. Miresei nr. 1 TEL/FAX: 056/141932 CALITATE SUPERIOARA prețuri ACCESIBILE Cu noi puteți deveni MILIONAR Pag. 18 Greco-catolicii vor avea biserici Senatul dezbate repunerea în drep­turi a credincioșilor greco-catolici, nedreptățiți prin confiscarea bise­ricilor în regimul comunist. Inițiativa senatorului PNȚCD Matei Boilă pre­vede înapoierea bisericilor care au aparținut cultului greco-catolic, utili­zate în octombrie 1948. Bisericile pot fi înapoiate numai în localitățile rurale în care există mai multe lăcașuri de cult, utilizate de Biserica Ortodoxă Română. In prezent, zeci de greco­­catolici își oficiază slujbele în aer liber. Prefect fără permis Poliția rutieră i-a suspendat tem­porar prefectului de Argeș, Aurel Teodorescu, permisul de conducere auto, în urma implicării sale într-un accident produs duminică. Mașina condusă de Teodorescu (AG-02- GUV) s-a ciocnit într-o intersecție cu mașina condusă de Elena Popescu (AG-03-VEM). Poliția a stabilit că prefectul nu a acordat prioritate de dreapta autoturismului care venea dinspre Slatina. Accidentul s-a sol­dat cu avarierea celor două mașini. Prefectul Teodorescu a declarat că va plăti pagube proprietarei auto­turismului avariat. tel./fax 056-125933, 226896 duo voPsea­­ de calitate EX GROS ȘI DETAIL PARCHET FAG ȘI STEJAR VOPSELE SUPER LAVABILE PENTRU ZUGRĂVIT PEREȚI INTERIORI ȘI EXTERIORI, SUPRAFAȚĂ DE ACOPERIRE 10 mp/Kg ► ADEZIV TIP ARACET AMBALAJ: 0,450 KG, 0,850 KG, 3 KG, 30 KG ► HIDROIZOLAȚIE ÎmpotRiva igrasiei și a umidității ► GLET PENRI PEREȚI INTERIORI ȘI EXTERIORI NUMAI în magazinul din str. Gh. Lazăr nr. 40! ISO 9000 la televiziunea ANALOG Concurs „Agenda zilei“ ° la 220­1 Film artistic. Clubul sinucigașilor producție SUA, cu Will Wheaton, Brian Krause. ° la 22's

Next