Agenda Zilei, iunie 2002 (Anul 7, nr. 126-150)

2002-06-25 / nr. 146

lw«r . mü I se teme I E^fcMMwJjBWBBlB HilÉBlÉn­BlÉM 33 Geoană susține că discuțiile espre comuniști trebuie lăsate istoricilor Dialogul româno­­român în contextul integrării euro-atlan­­tice a fost principala temă de discuție a primei zile a Forumu­lui Presei Române de Pretutindeni, care se desfășoară până pe 27 iunie, la Sala Ra­dio din București. Mi­nistrul de externe, Mircea Geoană, a apreciat că, după 12 ani de la revoluție, discuțiile privind dis­tincția dintre „comu­niști și necomuniști” trebuie lăsate în sea­ma istoricilor. întrebat de unul dintre parti­cipanții la Forum cum pot fi credibili în Oc­cident oficialii români având în vedere că majoritatea lor provin din rândul celor care au beneficiat de pe urma partidului co­munist și cum poate fi el personal credibil având în vedere că tatăl său a fost „ge­neral al Securității și membru al Comitetu­lui Central al PCR”. Geoană a reacționat vehement, spunând că după 12 ani de la revoluție aceste dis­cuții nu-și mai au ros­tul. VIOREL BO­IA Pagina 2 Nu mai contează cine a fost și cine n-a fost comunist, zice Geoană Vicecampion mondial la 1500 m Timișoreanul Balázs Attila este vice­campion mondial la proba de 1­500 m plat, titlu cucerit la Jocurile Mondiale ale Acto­rilor, desfășurate în 21-23 iunie pe Insula Margareta din Budapesta. Competiția a fost inițiată de actorul maghiar Nemcsák Károly, iar cea de-a patra ediție a aliniat la diversele probe sportive colegi de breaslă din Anglia, Estonia, Polonia, Slovacia, România, U­­craina și, desigur, Ungaria, artiști care cred că pentru carieră condiția fizică bună este esențială. Actorul Teatrului Maghiar din Timișoara a obținut la 1­500 m timpul de 5:34.79 (în condițiile în care recordul la profesioniști este de 3:26) și a primit medalia de argint din mâinile multiplului campion olimpic la scrimă Schmidt Pal, președintele Comitetului Olimpic din Ungaria, membru al CIO și viitor candidat la Primăria Bu­dapestei. s. POPOVICI DONICI Actorul Balazs Attila a mizat pe condiția sa fizică Un buget mai generos Anul 2002 a adus o noutate în politica financiară, având în vedere că bugetul pe anul în curs a fost votat încă de la finele lunii decembrie 2001, astfel încât auto­ritățile locale și-au putut contura mai bine strategia de dezvoltare. Și în acest an se dorește fun­damentarea proiectului de buget pentru anul ce vine în timp util, motiv pentru care Direcția econo­mică a Consiliului Județean Timiș a început deja să lucreze la fun­damentarea bugetului pe anul 2003. După cum a precizat vice­președintele CJT, Constantin Os­taficiuc, estimarea bugetului pe anul viitor s-a cifrat la aproxi­mativ 860 de miliarde de lei, care nu include însă sumele destinate susținerii învățământului preuni­­versitar și alte capitole unde banii vin cu destinație clară de la bugetul național. Suma este mai mare decât cea votată pentru anul în curs, de aproximativ 527 miliarde de lei. După cum a pre­cizat Ostaficiuc, capitolul unde creșterea va fi substanțială este cel al investițiilor, estimate unde­va la 150 de miliarde de lei, față de 50 în acest an. C. BOGDAN Oportunități timișene pentru Ion Țiriac Vizita lui Ion Țiriac, în timpul căreia i-au fost acordate câteva distincții, își arată unele efecte: omul de afaceri a lăsat să se în­țeleagă că ar putea investi mai mult în județul nostru. Ca atare, prefectul de Timiș, Horia Cio­cârlie, a declarat ieri că până în luna iulie va prezenta directorului general al holdingului patronat de Ion Țiriac un portofoliu de posibile investiții. Interesul se manifestă pentru lucrări de in­frastructură, construcții de lo­cuințe, dar în domeniul afacerilor, nu binefacerilor, care se vor manifesta sub altă formă. De asemenea, grupul de firme al cărui acționar majoritar este cu­noscutul om de afaceri ar fi interesat în lucrări de încălzire și apă-canal. Urmează ca fostul ma­re sportiv să se decidă, în funcție de portofoliul prezentat de Horia Ciocârlie. LĂCRĂMIOARA CONDEA Restricții pe drumuri și pe calea ferată, cauzate de caniculă Ministerul Lucrărilor Pu­blice, Transporturilor și Lo­cuinței a decis, ieri, să res­tricționeze circulația pe dru­murile naționale și pe calea fe­rată, ca urmare a tempera­turilor ridicate înregistrate în ultima perioadă, astfel încât activitatea în transporturi să se desfășoare în condiții de siguranță, se arată într-un co­municat al ministerului de re­sort. Administrația Națională a Drumurilor (AND), în cali­tate de administrator al rețelei de drumuri naționale, interzice temporar, începând de astăzi, circulația vehiculelor cu masa totală autorizată mai mare de 7,5 tone, în intervalul orar 10.00-20.00, cu excepția trans­portului public de persoane, a materialelor perisabile, precum și a transporturilor ce necesită maximă urgență. Restricțio­­narea circulației este necesară pentru protecția sectoarelor de drum asfaltate, care, din cauza temperaturilor extrem de ridicate din timpul zilei, au suferit deteriorări masive. Res­tricția va fi ridicată imediat ce temperaturile vor intra în nor­mal. De asemenea, Compania Națională de Căi Ferate­­ CFR SA a introdus limitări de vite­ză ale trenurilor de călători și marfă, zilnic între orele 12.00- 18.00, pentru ca transportul să se desfășoare în condiții de siguranță. „Aceste limitări de viteză au ca efect întârzieri ale trenurilor, în medie cu 10-25 minute“, precizează comuni­catul. în situația în care tem­peratura șinei va atinge limita maximă prevăzută în instruc­țiuni (60 de grade Celsius), CFR SA va dispune întreru­perea temporară a circulației trenurilor în zona respectivă. Șinele se dilată îngrijorător Ziua Drapelului Prefectura jude­țului Timiș, împreu­nă cu Brigada 18 Mecanizată Terito­rială „Decebal“ și Primăria Timișoarei, organizează mâine o serie de manifestări pentru a marca Ziua Drapelului național. La sărbătoare vor lua parte și militari ai Garnizoanei Timi­șoara. Astfel, între orele 9,15 și 9,40 es­te programată sfin­țirea Drapelului na­țional la Biserica Mi­litară, iar de la ora 10, în prezența ofi­cialităților din Timi­șoara, în fața Garni­zoanei se va pro­ceda la ceremonia­lul de înălțare a dra­pelului, însoțit de acordurile fanfarei militare. Vor urma o defilare a Gărzii de onoare și un moment muzical; în program mai sunt cuprinse: vizitarea Muzeului militar și a expoziției de pictură de la Ga­leria „Pro-Armia“. L. CONDEA

Next