Agenda Zilei, iunie 2004 (Anul 9, nr. 128-153)

2004-06-25 / nr. 149

COTIDIAN DE INFORMAȚII ȘI DIVERTISIV off Æw My­­CmSIM ÄJ vineri, 25 iunie 2004 ssomtvaoîoooiei Autoritățile pun umărul la turismul exotic Subprefectul Dorel Gătlan a avut ieri, la Palatul Administrativ, o întâlnire cu ambasadorul Indoneziei la București, Toto Soegiharto, care a venit însoțit de secretarul I al Ambasadei, Eko Hi­­ mawan. Au fost relevate, în cadrul discuțiilor, bu­nele relații bilaterale în plan diplomatic dintre ce­le două țări, confirmate de vizitele reciproce efec­tuate anul trecut de cei doi președinți de stat de la București și Jakarta. Ambasadorul indonezian a exprimat dorința de in­tensificare a relațiilor atât în plan economic, cât și cultural și a mai spus că se dorește diversificarea gamei de produse comer­ cializate între cele două țări. Totodată, există in­teres pentru extinderea cooperării în domeniul turismului. Mai ales că destinația exotică s-ar pu­tea dovedi atractivă pen­tru timișoreni. Dar nici autorităților nu le-ar stri­ca să vadă modelul de dez­voltare economică al „ti­grului asiatic“. Delegația străină a avut o întreve­dere și cu primarul Gheor­­ghe Ciuhandu. Autorită­țile locale și-au exprimat sprijinul pentru intensifi­carea colaborării în do­meniul economic, vizând în principal posibilele in­vestiții care ar putea veni dinspre Indonezia. Dina­mică economică a acestei zone asiatice este încura­jatoare pentru proiecte comune. L. CONDER Pagina 7 Delegația indoneziană vrea intensificarea cooperării Bill Gates a pus ochii pe corpul omenesc Pielea umană pe post de rețea de date Nimeni nu se gândea că Bill Gates a pus ochii chiar pe corpul uman și că va scoate un patent mai mult decât original. Compania InSourced susține că Microsoft a obținut recent un patent cu numărul 6 754­472, certificat la Biroul de Patente al SUA, pentru „metoda și aparatura necesare transmiterii de energie și informații prin folosirea corpului uman“. Mai precis, a pielii, Patentul susține că este posibilă interconectarea mai multor echipamente prin utilizarea pielii umane drept rețea de date. Ca exemplu, Microsoft indică posibilitatea utilizării unui singur difuzor pentru ceasul­ radio, palm computerul și MP3 playerul unei persoane dacă difuzorul este conectat printr-un simplu contact dermic al utilizatorului. Diferite aplicații pot fi alimentate cu energie de o singură sursă, tot prin pielea utilizatorului. Totul se va face cu ajutorul unor microelectrozi subcutanați. Cu alte cuvinte, fiecare se va distra pe pielea lui. S. GENESCU Liberalii, democrații și țărăniștii vor să prevină trădările Consilierii locali și județeni ai PD, PNL și PNȚCD s-au întâlnit ieri la Pri­mărie pentru a definitiva protocolul tehnic de desfășurare a ședințelor de constituire a Consiliului Local Timișoara și Consiliului Județean Timiș, programate pentru astăzi și mâine. Miza este alegerea celor doi viceprimari, respectiv a pre­ședintelui și vicepreședinților CJT, iar scopul întâlnirii, prevenirea oricărei tentative de trădare, în urma discuțiilor s-a căzut de acord că atât la CJT, cât și la CJT, după votul secret, cum cere legea, fiecare consilier va trece, la ieșirea din cabină, pe sub ochii liderului or­ganizației cu dovada că nu a trădat. La primul caz de trădare a înțelegerii, con­form căreia Dorel Borza și Adrian Orza vor fi votați viceprimari, Constantin Ostaficiuc președintele CJT, iar Ovidiu Drăgănescu și Marius Popovici, vice­președinți, grupurile PNL, PD și PNȚCD se vor retrage de la ședință pentru a nu mai exista cvorumul. Pe de altă parte, consiliul de conducere județean al Alianței D.A. a discutat problemele intervenite la constituirea consiliilor locale Deta, Sânandrei, Mașloc, Șag, Teremia Mare sau Ciacova, unde liberalii au acuzat încălcarea protocolului PNL­­PD. Aici aleșii democrați nu au dat votul pentru alegerea viceprimarilor PNL, ci altor candidați, deși protocolul o impu­nea. D. BARANGA, C. BOGDAN în întâlnirea de ieri s-au fixat reguli stricte antitrădare Oamenii legii, la inventariat oamenii străzii Comisarul șef Dorel Cojan de la Poliția Muni­cipală a apreciat la circa 1 000 numărul copiilor străzii, oamenilor fără adă­post, cerșetorilor, pros­tituatelor. Dacă ar fi să socotim numai copiii stră­zii, evidențele Poliției au indicat o creștere con­tinuă: în anul 2000 - 106, 2001 - 130, 2002 - 171, 2003 - 213, 2004 (până în prezent) - 210. Ieri a fost inițiată o nouă acțiune de proporții pentru a vedea ce hram poartă fiecare. Participanți: echipaje de poliție, asistenți sociali, reprezentanți de la Direc­ția Copilului și Autorita­tea Tutelară. Oamenii legii au scotocit intersecțiile, au descins prin culcușuri improvizate, adunând zeci de indivizi proveniți din întreaga țară, atrași de mirajul Timișoarei. Mulți reproșează că, du­pă aceste acțiuni, acești oameni se reîntorc în stra­dă. „Totuși, încercăm să facem ceva, să căutăm soluții“. Problema poate fi rezolvată doar printr-o abordare concertată, pe multiple planuri. Cadrul legal este deficitar, efectul amenzilor este nul, căci cei în cauză nu le pot plăti. Poliția se zbate mult, însă acțiunile nu au o finalitate, căci instan­țele nu iau măsuri, apre­ciind că lipsește perico­lul social­ înainte de toa­te însă, acestor oameni le trebuie întinsă o mână de ajutor.. CĂLIN TENCHE Dubele Poliției au cules, ieri, în cadrul unei acțiuni de proporții, numeroase persoane SUPER LOTO 5 din 40 29 33 26 21 1 12 JOKER: 16 36 25 30 42 16 Eliminați și pedepsiți! Scandalul iscat de eliminarea Italiei de la Euro 2004 este departe de a se fi încheiat. Președintele Federației Italiene, Franco Carraro, a afirmat că nu există nici o îndoială că „cele două echipe au încercat să ajungă la un rezultat de egalitate“. Sensibilă la declarațiile făcute de oficialii și jucătorii italieni, UEFA are în calcul sancționarea „vinovaților“. Imediat după încheierea partidei care a ridicat suspiciunile, UEFA a anunțat că nu s-a produs nici o neregularitate la meciul Danemarca - Suedia. Mai mult, purtătorul de cuvânt al forului european, Rob Faulkner, a precizat că există chiar posibilitatea ca Italia să fie sancționată pentru declarațiile de după meci. Când și-au dat drumul la gură, italienii au uitat, probabil, că președintele și secretarul general al UEFA sunt... suedezi! LIVIAN HOTICO semifinalistă Portugalia! Pagina 8 Prima

Next