Agenda Zilei, decembrie 2004 (Anul 9, nr. 285-310)

2004-12-01 / nr. 285

1 decembrie 2004 CULTURĂ - MASS-MEDIA ü­u­i 11 De 11 ani­­ sarmale reci Zoltan spune că locurile de cântat din urbe s-au rărit Sarmalele Reci e o trupă aparte în peisajul autohton. Departe de muzica la modă și de textele insipide și inco­lore, trupa a reușit să-și creeze o aură interesantă, menținută cu bună-știință prin practicarea unui rock de calitate stropit din belșug cu un mesaj direct, atu-uri apreciate de adevărații melo­mani. Zilele trecute, solistul trupei, Zoltan Andras, s-a aflat în urbea noas­tră în vizită la câțiva prieteni și ne-a declarat că formația duce dorul Timi­șoarei. „Deși nu prea suntem agreați în București, în ultima vreme am cântat mai mult acolo. Vrem să venim la Timișoara, dar deocamdată locurile în care se mai cântă cu­ adevărat pe aici s-au cam zărit“. Având în vedere că pe data de 15 decembrie, formația împlinește 11 ani de existență, amatorii de sarmale pot cânta­­ pe o surpriză. „Sunt pe drum spre București (n.n.­­ ieri), unde mă voi sfătui cu colegii mei să vedem ce facem la împlinirea vârstei de 11 ani. Cine știe, poate vom aștepta 12 ani că e o cifră mai rotundă“, ne-a precizat Zoltan. Remake-ul lor protes­tatar la piesa Nicu Ceaușescu Preșe­dinte nu va avea parte de un videoclip. „Am scos clipul cu Vaca și sperăm să mai facem lucruri bune. La Adrian Minune Președinte nu mai facem ni­mic. E prea târziu“, ne-a asigurat solistul sarmalelor. ZOLTAN VARGA Trupa nu face videoclip la remake-ul protestatar Salonul UAP 2004 va reuni 142 de artiști profesioniști Ediția din acest an are caracter euroregional și puternic spirit tânăr Tradiționalul salon anual al artiștilor plastici profesioniști e prilejul nimerit al unui bilanț în culorile adevărului și în formele... comparației de breaslă. Ediția 2004 a Salonului UAP Timișoara se va deschide duminică, 5 decembrie, la ora 11, la Secția de Artă a Muzeului Bana­tului (str. Mercy), misiunea de a rosti cuvântul de deschidere fiindu-i încre­dințată criticului de artă Ioan Iovan. „Evenimentul a suscitat, firesc, interesul breslei, ne-a asigurat istoricul de artă Ioan Szekernyes, președintele UAP Timiș, căci 142 de artiști au propus 238 d­e lucrări. Selecția­ va fi făcută de un juriu de specialiști, prezidat de sculptorul Peter Jecza“. O prezență masivă a tine­rilor creatori asigură tonicitatea Salo­nului. In expoziție vor fi prezenți, ca invitați de onoare, patru artiști din Szeged și doi din Novi Sad, alături de colegii lor români, din Timișoara, Lugoj, Reșița, Drobeta Turnu Severin, Arad. Pictură, sculptură, arte decorative, ins­talații, o întreagă lume a frumosului cu expresiile sale cele mai diferite se vor alătura în expoziția avându-l curator pe pictorul Petru Galiș. Salonul va fi des­chis până în 10 ianuarie. SIMONA P. DONICI Criticul Ioan Iovan (d) va deschide și în acest an expoziția Expoziție Plasticiana timișo­reană Marieta Pamfil își petrece astăzi ziua de naștere făcând ultimele pregătiri pentru des­chiderea expoziției personale de podoabe de artă Gioelli da Timi­șoara la Galeria della Corte de pe lângă Pri­măria din Formia/Italia. Organizat de Comande din Formia și asociația Insieme, evenimentul va avea loc în 3 de­cembrie. Apoi, în 14 decembrie, Marieta Pamfil va deschide o expoziție personală la Clubul nautic Gaeta. (S. P. D.) Visez Noul single al timi­șorenilor de la Activ, Visez, a intrat în topul din această săptămână al difuzărilor la postu­rile de radio din țara noastră, Romanian Top 100. Rudi, Oana și Avi au reușit performanța de a pătrunde în acest top direct pe locul 53, iar videoclipul piesei rulează deja pe micile ecrane. Pe prima po­ziție a clasamentului se află Voltaj cu melodia Și ce, urmată de Hi-Q cu Gașca mea și Kelis cu Trick me. (Z. V.) Crăciun românesc la Basel Virtuozii Transilvaniei vor cânta în Biserica Sf. Petru în cadrul unui mai amplu pro­gram prin care se marchează împli­nirea a 15 ani de activități dedicate României. Asociația Un sat pentru un sat în colaborare cu Fundația Miorița organizează în seara de Crăciun un concert în Biserica Sf. Petru din Basel, susținut de către Virtuozii Transilvaniei sub con­ducerea muzicală a lui Urzui Kal­man, înființat în 1998, ansamblul este compus din instrumentiști pro­fesioniști, membri ai orchestrelor fi­larmonice din vestul țării, cei mai mulți dintre ei absolvenți ai facul­tăților de muzică din Cluj și Timi­șoara. Orchestra s-a făcut remar­cată prin abordarea la un înalt nivel a muzicii folclorice românești, a muzicii vechi din Transilvania, Banat și Moldova. De asemenea, lucrări ale unor cunoscuți compozitori români con­temporani sunt interpretate la vi­oară, clarinet, acordeon, taragot, țambal, nai, contrabas, saxofon, în aranjamentele muzicale ale lui Urzul Kalman. Ansamblul a întreprins turnee în Italia, Grecia, Spania, Portugalia, Franța, Germania și Belgia. Concertul de Crăciun este organizat de menționatele orga­nizații româno-belgiene în cola­borare cu Ambasada română de la Bruxelles. în capitala Belgiei au loc și alte evenimente spirituale ale comunității românești numeroase și active, după cum Crăciunul va fi marcat, după tradiție, și de românii din Viena, Karlsruhe, Stuttgart și chiar din Toronto, au anunțat deja reprezentanții celor mai active organizații social-culturale româ­nești de acolo. SIMONA P. DONICI Bluestation, un concert la Club 30 Trupa vrea să se afirme pe plan național După o serie de concerte în cluburile locale și nu numai, formația timișoreană Bluestation e hotărâtă să devină cunoscută la nivel național. Trupa, formată din Ramona Popa (voce), Tommy Strumberger (chita­ră), Bogdan Dănescu (tobe), Teodor Pop (clape) și Erwin Szabo (bass), abordează piese clasice din repertoriul Stevie Ray Vaughan, Bonnie Raitt sau Eric Clapton și a concertat recent în cadrul festivalului de creație Iuliu Merca la Cluj. Aici tinerii s-au ales cu trei premii bine meritate: premiul special al juriului, premiul pentru cel mai bun chitarist și cel pentru cel mai bun clăpar. Mâine seară, timișorenii din stația de blues vor concerta la Club 30, unde alături de cover­­uri vor aduce în fața publicului și câteva compoziții proprii. „Una din melodiile noastre noi este o adaptare după versuri de Semnal M care poartă titlul de Dimineață senină. Vrem să fim pe placul celor care ascultă blues și rock și sperăm ca pe viitor să semnăm cu o casă de discuri“, ne-a declarat solista Ramona. ZOLTAN VARGA Abecedar de folclor și artă tradițională Cartea se adresează celor ce vor să facă primii pași în domeniu Cei ce doresc să se inițieze în tainele folclorului românesc, dar sunt speriați de vastitatea și comple­xitatea domeniului, cei ce vor să afle ce se­ ascunde dincolo de tradiția dansului și cântecului popular așa cum e ea perpetuată în spectacole au la­ndemână, gra­ție Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș, un mic... abecedar de profil. De altfel, se și numește Prima mea carte, Folclor și artă tradițională manualul de dimensiuni reduse editat în seria Civilizație populară ca supliment al revistei Timisiensis, realizat de un colectiv compus din Șerban Vlad, Adrian Scorobete, Iosif Kalmar, Emilian Dumitru, Ciprian Cipa și Aurel Gh. Ardeleanu, el se deschide cu un scurt istoric al preocupărilor de folclor, oprindu-se apoi, pe rând, la domeniul și caracterele folclorului, folclorul literar, pe genuri și specii, folclorul obiceiurilor, folclor muzical, dansuri, artă și meșteșuguri populare, port popular. Documentată temeinic și scrisă curgător, cartea vine cu exemple concrete din Banat, fiind utilă celor împătimiți de folclor. CODRINA DIANA TOMOV Băieților de la HotLine le place mult viața Primul videoclip al timișorenilor semnați la RBA Un nou boy-band a intrat pe ușa din față a industriei muzicale autoh­tone, pregătit să spargă topurile și să cucerească inimi. Este vorba despre formația timișoreană HotLine, alcătuită din trei componenți de sex masculin: Dacian, Flaviu și Ciprian, care tocmai au filmat primul clip din cariera lor și au semnat un contract cu casa de discuri RBA Management. Melodia care beneficiază de clip se numește „îmi place viața“ și este compusă de cei trei băieți, reflectând astfel optimis­mul și veselia care îi caracterizează. Filmările au fost realizate cu regizorul Tudor Grămescu și echipa sa, iar în clip apar, pe lângă ei, câteva fete frumoa­se, care le-au furat inimile băieților în numai câteva ore. Tocmai de aceea, deși filmările s-au terminat târziu, timișorenii noștri le-au invitat pe fete la un suc într-un club, sperând proba­bil să... se lege ceva. Clipul piesei rulează deja pe posturile de televiziu­ne, iar Ciprian este de fapt înteme­ietorul trupei HotLine ce a evoluat pe scena locală începând cu anul 1997, în perioada imediat următoare, for­mația va participa la o serie de acțiuni promoționale, noul album urmând a fi lansat de RBA cât de curând. ZOLTAN VARGA Băieții de la HotLine vor să cucerească fetele

Next