Agenda Zilei, decembrie 2004 (Anul 9, nr. 285-310)

2004-12-01 / nr. 285

11121 *il*i in FAȚA LEGII 1 decembrie 2004 Sindicat La Penitenciarul Timișoara a fost ales liderul de sindicat al angajaților și locțiito­rul acestuia. Cei doi au gradul de agent șef principal, Vasile Bălașa și Aurel Rus. în mo­mentul de față, peste 140 din cei circa 300 de angajați ai unității au depus cereri pentru a deveni membri ai struc­turii locale a Sindi­catului Național al Lucrătorilor din Admi­nistrația Penitenciare­lor. V-ați înscris?, l-am abordat ieri pe direc­torul Ioan Băla, care putea deveni membru, fără a face parte din structurile de condu­cere. „Normal“, a venit răspunsul. (C. T.) Avansări Cu prilejul Zilei Naționale a României, patru ofițeri din cadrul ÎPJ Timiș au fost avan­sați în gradul profesio­nal următor, înaintea îndeplinirii stagiului minim: comisar Adrian Dumbravă, șeful Bi­roului Arme, Explozivi, Substanțe Toxice, sub­comisar Ștefan Cotîrță, de la Secția 1 de Po­liție, inspector Ion Da­mian de la Serviciul de Investigare a Frau­de­­lor, inspector Mihai Costin Martinescu, de la Biroul de Investiga­ții Criminale. Alături de aceștia au primit un grad în plus 16 agenți. La Poliția de Frontieră a fost avansat Marius Dinu, de la Biroul Cer­cetări Penale, la gradul de subcomisar. Au mai fost avansați patru a­­genți. (C. T.) | Furt La Poliția orașului Jimbolia se desfășurau, seri, audieri în cazul a doi tineri, în vârstă de 15 și 19 ani, în legătură cu furtul dintr-o locu­ință a 1 800 lire sterline, 2 610 euro și a unor bijuterii. (C. Ț.) Accident Aseară, pe DN69, la km 22, pe raza co­munei Orțișoara, a avut loc un grav accident. La fața locului s-au de­plasat Ambulanța, Pompierii - echipajul de descarcerare, Poliția Rutieră. S-a stabilit că, pe un sector de drum cu linie continuă și in­dicator de Depășire in­terzisă, șoferul unui Audi s-a angajat în de­pășirea unui autotu­­rism Mazda și a unui autobuz, intrând în co­liziune frontală cu o Dacia care circula re­gulamentar. Cu un ki­lometru mai înainte era un echipaj de poliție care acționa cu rada­rul. Impactul a dus la decesul primului șofer și a unui pasager din a doua mașină, o a treia persoană fiind trans­portată la spital. (C. T.) iv înainte de toate, prevenirea infracțiunilor Recomandările polițiștilor vor putea fi găsite pe... calendare în ultima vreme, pre­venirii faptelor de natură penală i se acordă o im­portanță tot mai mare. Este mai ușor să preîntâm­pini răul cu un sfat, decât să încerci, ulterior, să re­pari ce s-a stricat. Subin­­spectorul Irina Roibu, de la Compartimentul de Prevenire a Criminalității din cadrul IPJ Timiș, ne-a enumerat acțiunile care vor fi întreprinse în cursul lunii decembrie: „Vom dis­tribui trei pliante-calen­­dar, elaborate cu ajutorul colegilor de la Serviciul de Informatică și Comuni­cații. Acestea vor viza drogurile, traficul cu fiin­țe umane și furturile. Vor conține recomandări și numere de telefon ale uni­tăților de poliție­. Mate­rialelele realizate vor fi distribuite nu numai de lucrătorii compartimen­tului în cadrul unor ac­țiuni prin licee și școli, ci și de către polițiștii de proximitate, în locurile publice. „Vom semna, cât de curând, un protocol cu Organizația Salvați Co­piii“, a continuat Roibu. Acest protocol va viza, printre altele, derularea unor acțiuni comune. în cadrul acestora, se încear­că prevenirea traficului de ființe umane prin depla­sări în mediul rural, de unde provin multe dintre victime. Polițiștii vor în­cerca să discute cu tinerii de la sate, avându-i lao­laltă, ca aliați în această campanie, pe dascăli și pe preoți. C­ ȚENCHE O parte din materialele Compartimentului de Prevenire ajung la cetățeni prin intermediul Poliției de Proximitate Nereguli la firme de industrializare a cărnii în Timiș a fost anchetat un caz cu un prejudiciu de miliarde Zilele trecute, Inspectoratul Ge­neral al Poliției Române a făcut cu­noscute rezultatele unei acțiuni la nivel național care a vizat câteva sute de agenți economici care au ca principal obiect de activitate abatorizarea și comercializarea căr­nii. Ca urmare a neregulilor cons­tatate, au fost aplicate 197 de sanc­țiuni contravenționale, în valoare de peste un miliard de lei. Au fost întocmite 17 dosare penale cu un prejudiciu estimat la aproximativ 40 miliarde de lei. Mai mult de jumă­tate din această sumă provine din­­tr-un caz instrumentat de lucrătorii IPJ Timiș. Cercetările au arătat că Ioan M administrator al unei firme, în complicitate cu Marinela M. și Gheorghe Octavian V, a achizițio­nat în perioada anilor 2000-2003, de la un număr de 64 de persoane din județele Arad, Bihor Timiș, foarte mulți porci, fără a emite acte și fără să achite contravaloarea unor animale. Prejudiciul a fost de 1,4 miliarde de lei, iar bugetul de stat, în acest caz, a fost păgubit cu 20 miliarde de lei. Cei în cauză sunt acuzați de înșelăciune, evaziune fiscală și fals intelectual. Polițiștii din țară au mai constatat, în alte dosare, că anumiți funcționari pu­blici de la primării au atestat, prin acte false, date nereale privind de­ținerea de animale. C.ȚENCHE A ajuns ilegal în Anglia, prin Eurotune. Poliția de Frontieră a dibuit un vis dat în urmărire generală Un doljean dat în urmărire generală pentru a ispăși două pedepse cu închisoarea a fost prins, luni dimineața, de polițiștii de frontieră de la Cenad. Ioan B., în vârstă de 50 de ani, s-a prezentat la intrarea în țară, ne-a relatat comisarul Viorel Alexe, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean Timiș al Poliției de Frontieră­­ cu un titlu de călătorie eliberat de Consulatul General al României de la Milano. Bărbatul ieșise legal din țară în cursul lunii iunie 2003. El a ajuns până în Italia, țară unde a rămas până ce i-a expirat pașaportul. A cerut atunci autorităților consulare un act ca să poată să se reîntoarcă în țară. Polițiștii de frontieră timișeni au constatat, în urma verificărilor întreprinse, că bărbatul avea emise pe numele său două mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, pronunțate de către instanța de judecată în octombrie și în noiembrie 2003, pentru fapte petrecute pe la începutul anului. Una din pedepse, de trei luni închisoare, se referă la un caz de ultraj contra bunelor moravuri, iar cealaltă, de un an de detenție, pentru infracțiunea de fals privind identitatea. Po­liția Județeană Timiș a precizat: bărbatul este cel care a spart geamul de la ușa de acces a unui bar din Craiova și, agitând o sabie, a tulburat grav liniș­tea publică. Un alt caz a fost semnalat ieri diminea­ță, tot la intrarea în țară. Victor M., în vârstă de 27 de ani, de loc din Mehedinți, a prezentat la con­trol, în fața oamenilor legii, un titlu de călătorie eliberat de Ambasada României în Anglia. Respec­tivul ieșise în mod legal din țară, spun polițiștii noștri, însă, odată ajuns în Franța, s-a strecurat, ascuns la bordul unui camion, prin Eurotunel, în Anglia. Depistat, i s-a pus în vedere să părăsească această țară, ceea ce a și făcut. La întoarcerea în România, el riscă să se aleagă cu un dosar penal sub acuzația de trecere frauduloasă a frontierei altui stat. C.TENCHE Condamnare la ani grei de pârnaie pentru înșelăciune Mai multe societăți timișorene au fost păcălite, prejudiciul fiind însemnat Tribunalul Timiș a pronunțat sentin­ța într-un caz de înșelăciune cu prejudi­cii de mai multe miliarde de lei. Protago­nistul dosarului, Ionuț Nistor Lăzărescu, de 32 de ani, din comuna Iablanița, județul Caraș-Severin, a fost condamnat la 12 ani de închisoare, pentru că fapta sa a produs consecințe deosebit de grave. Acuzatul a desfășurat de-a lun­gul timpului activități comerciale prin intermediul mai multor societăți, însă afacerile sale au dat mari bătăi de cap polițiștilor de la Economie. El a reușit să tragă pe sfoară șase firme cu care avea relații de afaceri, de la care a achi­ziționat diverse mărfuri, iar pentru plată a emis file cec și bilete la ordin, în con­dițiile în care știa că nici una din socie­tățile sale nu avea disponibil în cont. Timp de mai multe luni, Lăzărescu a fost arestat, dar ulterior judecătorii au decis să-l pună în libertate. De altfel, în cursul anului 2002 el a mai fost trimis în ju­decată tot pentru înșelăciune. Atunci a susținut permanent că este nevinovat și că modul în care lucra era în concor­danță cu cele stabilite cu reprezentanții firmelor care ulterior s-au declarat pă­călite. Același Lăzărescu a fost prota­gonistul unui flagrant „cu cântec“, de­rulat în primăvara anului 2000. Pentru acea acțiune, pe motiv că nu are încre­dere în polițiștii timișoreni, el a apelat la ofițerii din Inspectoratul General de Po­liție București, pentru realizarea unui fla­grant. în plasa acestuia a căzut un ins­pector de la Direcția de Finanțe Timiș, care a primit de la Lăzărescu suma de 15 000 de mărci germane, inscripționate cu cerneală simpatică. D. A. BUDICI Un tânăr de 18 ani a fost acuzat de tâlhărie Polițiștii aflați în patrulare l-au surprins chiar în timp ce își agresa victima Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș au finalizat ancheta într-un nou dosar de tâlhărie și au dispus trimiterea în judecată a celui care este acuzat că ar fi autorul faptei, Marian Mircea Bozga, de 18 ani, din comuna Modelu, județul Călărași. Tâ­nărul provine dintr-o familie dezorga­nizată, cu mulți copii. De altfel, el a crescut la Centrul de plasament Găvoj­­dia. în toamna anului 2003, Bozga a părăsit Centrul și s-a mutat la Timișoara. Aici a locuit pe la diverse cunoștințe sau prin imobile dezafectate. Nu avea un loc de muncă și își câștiga existența lucrând cu ziua prin gospodării. în 7 august, tânărul a consumat băuturi alcoolice prin mai multe baruri și dis­coteci din oraș, iar spre miezul nopții, a plecat spre locuința unui prieten, unde urma să înnopteze. Pe drum, în fața lui, la câțiva metri, mergea Romeo­­. Vă­­zându-l, inculpatului i-a încolțit în minte ideea unei tâlhării. Astfel, l-a atacat pe Romeo din spate, l-a prins de gât și l-a trântit pe jos. Cu o mână i-a acoperit gura ca să nu țipe, iar cu cealaltă a scotocit prin buzunare după bani sau alte obiecte de valoare. Pentru că vic­tima se zbătea să scape, Bozga i-a tras câțiva pumni în stomac și tot îi spunea: „Stai liniștit și să nu muști“. Prin zonă a trecut întâmplător o patrulă de Poliție. Oamenii legii au sărit imediat să-l prindă pe tâlhar. Deși acesta a încercat să scape fugind printre blocurile din zonă, în scurt timp el a fost reținut. Inculpatul mai are la activ o condamnare pentru o faptă săvârșită în perioada minoratului. DANIELA A. BUDICI Va fi refăcută urmărirea penală într-un dosar controversat Bulgarul Venko Velikov Racev e acuzat că a omorât în bătaie un bărbat care l-a tras pe sfoară Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarat de cetă­țeanul bulgar Venko Velikov Racev, împotriva hotărârii Tri­bunalului Timiș prin care aces­ta a fost condamnat la ani grei de închisoare pentru lovituri cauzatoare de moarte și a dis­pus restituirea dosarului la Par­chet pentru refacerea urmăririi penale. în ianuarie 1998, bul­garul a intrat în România fo­­losindu-se de un pașaport fal­sificat pe numele Vladimir Hiev Ignatov. Prima oprire a făcut-o la Giurgiu, unde a dat mai multe spargeri, astfel că a fost condamnat, sentința fiind dată pe numele fals. în septembrie 2000, Racev a fost liberal con­diționat, așa că s-a mutat la Ti­mișoara. Aici a închiriat un apartament în Complexul stu­dențesc, unde a locuit împreu­nă cu Anișoara, concubina lui, în orașul de pe Bega, Racer l-a cunoscut pe Carol B., un individ care era cercetat pentru complicitate la înșelăciune, du­pă ce a ajutat niște indivizi să înșele mai multe persoane la schimbul valutar. Pentru că avea nevoie de bani să-și plă­tească avocatul, bulgarul l-a împrumutat pe Carol cu 500 mărci germane. în cursul anului 2001, Racev i-a spus acestuia și concubinei lui, Corina K., că le mai dă încă 2­000 DM dacă îl ajută să-și procure din Serbia acte de identitate, pașaport și permis de conducere pe nu­mele său adevărat. Cei doi au fost de acord, dar în realitate au pus la cale un plan prin care să-l tragă pe sfoară pe bulgar, iar ei să rămână cu banii. Ast­fel, în 21 aprilie 2001, Corina și Carol l-au sunat din vama Sta­­mora Moravița și i-au spus că autoritățile i-au lăsat și fără actele pe care trebuiau să le aducă, și fără bani. Racer nu a crezut așa o poveste cusută cu ață albă, astfel că a doua zi s-a dus la locuința lui Carol, aflată lângă Sala Olimpia, ca să-și recupereze banii. Acesta i-a zis că valuta se află la Corina. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, bulgarul s-a ener­vat, l-a luat la bătaie, l-a urcat cu forța într-o mașină și i-a cerut să-l ducă la locul unde se ascundea femeia. în auto­turism, Carol s-a ales cu alte lovituri, astfel că, la un moment dat, a căzut în stare de incon­știență. Victima a fost dusă apoi în apartamentul lui Racev, unde i s-a acordat primul ajutor, dar nu și-a mai revenit. Carol a fost internat în stare gravă la spital, dar după o zi a decedat. Intre timp, Racev, care a realizat gra­vitatea faptei, și-a făcut ba­gajele și a părăsit țara. în de­cembrie 2003 el a fost prins în Austria și extrădat în România. DANIELA A. BUDICI

Next