Amanah Flacăra, 1970
Alain delon Se vede treaba că vedetele, ca și muritorii de rînd, încearcă să-și uite uneori necazurile muncind pe lupte. Ceea ce este spre cinstea lor. După cunoscutul scandal («afacerea Marcovici») al cărui protagonist a fost și asupra căruia n-are rost să revenim, Alain Delon — despre care ne-ar plăcea să credem că a dobîndit un plus de înțelepciune — nu a stat o clipă. Spațiul de față abia ne ajunge să-i consemnăm titlurile filmelor din acest an. Creația despre care s-a vorbit cel mai mult a fost cea din Jeff, realizat de Jean Herman, cu participarea prestigiosului scriitor Jean Cau (dialoguri). Acțiunea, plasată în mediul unor gangsteri, se constituie totuși ca un straniu elogiu adus prieteniei, încrederii în oameni. Scenariul l-a cucerit într-atît pe Delon, încît s-a hotărît să finanțeze el însuși filmul. Jean Herman îl consideră un «producător excepțional». Notăm celelalte filme: Clanul sicilienilor de Henri Verneuill (cu Jean Gabin și Lino Ventura), Armata umbrelor de Jean-Pierre Melville, autorul «Samuraiului», Cercul roșu al aceluiași Melville (cu Brel și Lino Ventura), Prin sîngele vărsat de Michel Audiard (cu Jean-Louis Trintignant și Georges Géret), Carbone și spirite de Jacques Deray (cu Jean Paul Belmondo). Ideea acestui film — prietenia dintre doi tineri care cîștigă treptat simțul responsabilității — aparține lui Delon. Anul 1969 marchează pentru Delon și apariția primului său disc, cu melodii de Michel Legrand. In rest — nu ne rămîne să amintim decit un mic amănunt de cronică mondenă — singurul de altfel pescuit de rubricile de senzație ale presei — prietenia sa cu actrița Mireille Dare, partenera din «Jeff». FLACĂRA COLECȚIE 70 După o absență de trei ani, Rommy Schneider s-a reîntîlnit cu filmul în 1968, cînd Jacques Deray și Alain Delon au solicitat-o să joace în Piscina. Rolul avea să deschidă o nouă etapă în cariera actriței austriece, căreia regizorii nu se îndurau să-i destrame aureola de interpretă a fetelor candide, destinate veșnicelor visări. Eroina Piscinei este opusul acestora: femeia orgolios conștientă de forța ei de seducție, mobil al unor viitoare drame. Drept care, în 1969, Rommy Schneider a urmat cu consecvență această linie: în Tacit... e o crimă (turnat la Londra) își omoară soțul, în Masacrul lui Franțois Reichenbach asistă la uciderea soțului iar în Otley (regia — Dick Clement) îi dă lecții de spionaj lui Tom Courtenay. «Trebuia să-mi schimb genul — declară Rommy Schneider. Chiar dacă noile mele eroine par detestabile, ele îmi dau prilejul să dovedesc că sunt o actriță adevărată». Jommy Schneider 71