Almanahul Literar, 1989

fluența marilor scriitori. După ce Sadoveanu a înghițit tot ce e proză în Moldova, eu cred, și cer scuze prietenilor mei, că nu s-a mai ivit nici un prozator original în Moldo­va. Mă gîndesc totuși la o excepție. E vorba de Apostol Gurău de la Galați, tînăr pro­zator care îmi îndreptățește mari speranțe. — Apostol Gurău are un puternic simț al limbii. Romanul „Demonia" trădează o reac­tualizare originală a fantasticului, a fabulo­sului din povestirile lui Creangă. Și pentru că a venit vorba de fabulos, el mi se pare a fi prezent cu strălucire in peisajele din romanul dv. „Scaunul singurătății". — Sînt un peisagist. Eu am în mine iarba, muntele, zăpada, primăvara și toate ano­timpurile. Plus Dunărea. Ceea ce-mi lipsește și voi încerca să recuperez, este intrarea pe sub munte. CEVA SE INTIMPLĂ SUB MUNTE Nu am intrat numai în cîteva peșteri. De cîtva timp sînt obsedat de ideea că trebuie să scriu ceva care se întîmplă sub munte. Nu neapărat în lumea minerilor. Subiectul îmi umblă prin cap. Nu e nimic închegat, dar oricum voi scrie. Ceva știu eu că se întîmplă sub munte, apropo de creierul meu, și voi descoperi. Poate după a doua ninsoa­re, după a treia ninsoare. Și asta tot de la Ion Creangă imi vine. Că el totdeauna se gîndea de unde ne poposesc sub frunte sau în sînge sau sub limbă, sau în ochi niște­ mari și niște obsedante întrebări. Cum mă obsedează pe mine acuma , ce-i acolo sub munte ? E cățelul pămîntului, care lntră sub piatră, cum spune Eminescu și spune și Creangă ? Este prefacerea în aur a unei țărîni a strămoșilor ? Este o mare închegare din alge vechi a petrolului ? Ce se întîmplă sub munte ? Voi scrie neapărat o povestire purtind poate acest titlu. SUNT NEAM CU CREANGA Ajungînd la Humulești, acum vreo trei ierni am intrat pînă la brîu în Ozana. Niște megieși cu casa lui Creangă adăpostindu-mă la ei m-au ajutat să mă usuc și să scap de răceală. M-au întrebat : domnule, de ce-ai intrat matale în rîu ? — Dom­ne, de nebun. Pentru că am vrut să văd cum intra Creangă în Ozana și dacă n-am făcut-o cînd eram mic, măcar s-o fac acum la bătrînețe. — Dar ce ai matale cu Creangă ? s-a mi­rat omul. — Am fost neamuri ! Ceea ce și cred că am fost, măcar prin bunica analfabetă, dar povestitoare fabuloasă. Eram și cu un șofer. Acesta se uita la mine ca la un nebun, ceea ce probabil că și eram. In timp ce mă uscam, omul aduce niște mămăligă cu brîn­­za, o țuică și un cotorel cu vin. Intr-un tîrziu intră in casă o femeie de vreo 50 de ani și spune : Dumneavoastră ați intrat astăzi în Ozana ? — Eu ! — Păi bine ați făcut. — Și eu mă gîndesc că am făcut bine. — Eu sunt strănepoata lui Creangă. Poftiți să vă arăt unde a fost cireșul. Era o noapte bezmetică. Așa cum sunt nopțile de iarnă. Au mai venit niște oameni cu lanterne și­­ femeia ne-a condus intr-un loc curățat total de buruieni și de copaci. — Aici a fost cireșul mătușii Mărioara. Nu știu dacă cireșul a fost acolo unde mi-arăta femeia, dar eu, pe cuvînt de onoare, sînt convins că acolo a fost. După cum eram la fel de convins în noaptea aceea că Ion Creangă este străbunicul meu. Eu cred în această lume căreia nu i se părea deloc ne­firesc că am intrat în Ozana ca să văd cum era pe vremea lui Creangă. Așa cum nu se poate în literatura rusească fără Dostoievsk­i și Tolstoi, la fel nu poate fi imaginat scriitorul român care să nu vină din Eminescu, din Caragiale și Creangă. CA NOURI LUNGI PE ȘESURI Vor trece ani. ,,ca nouri lungi pe șesuri", pînă cînd sub cerul românesc se va înălța un alt monument care să egaleze sau să în­treacă bronzul imaginat de sculptorul Gheor­­ghe Anghel, semănînd atît de fericit cu Lu­ceafărul. Trecînd prin fața acestei statui, dînd imaginea ideală a geniului poeziei româ­nești, gîndul se duce la Creangă și la Ca­ragiale. Pe cînd turnate în bronz, modelate în piatră sau lemn monumentele pe măsura sta­turii lor fizice și spirituale ? Pavilionul românesc de la ultima ediție a bienalei de artă plastică de la Veneția a găzduit plăsmuirile sculptorului Napoleon Tiron, avînd ceva din lumea lui Harap Alb. Unul din evenimentele sculpturale autohtone ale anului care s-a încheiat l-a constituit ex­poziția de sculptură, desen și pictură deschi­să de Neculai Păduraru la Dalles. Un artist de o mare forță expresivă, cu o imaginație fabuloasă străbătută de umor și sarcasm dar și de surprinzătoare putere de reflecție. Un posibil interpret al portretului lui Creangă și Caragiale, precum și al siluetelor nemuri­toarelor personaje create de acești titani ai literaturii române. CONSTANTIN VIȘAN CENTENAR ION CREANGĂ 64

Next