Amfiteatru, 1983 (Anul 18, nr. 1-12)
1983-01-01 / nr. 1
sensul culturii socialisteL a scara practicii REVOLUŢIONARE, în desfâşurarea procesului edificării societăţii socialiste multilateral dezvoltate, raportul dialectic dintre factorii obiectivi şi cei subiectivi prezintă o importanţă deosebită cu atit mai mult cu cit accelerarea ritmului istoriei şi amploarea transformărilor survenite în viaţa societăţii se accentuează pe măsura creşterii gradului de participare socială a maselor, a implicării lor tot mai active in dinamica procesului istoric. Acţiunea istorică, colectivă, a maselor devenite conştiente de misiunea lor, de forţa pe care o reprezintă, se desfăşoară nu in virtutea unei fatalităţi sau a unui determinism orb şi mecanic. Ea se întemeiază pe o conştiinţă a necesităţii istorice, se manifestă ca o acţiune în deplină cunoştinţă de cauză, ca praxis emancipator, revoluţionar. Din stadiul de proiect, ideal sau conjectură, socialismul trece in planul realităţii cotidiene, devine fapt trăit de milioane şi milioane de oameni. Cunoaşterea socială se converteşte in acţiune conştientă, care in rindul ei înmureşte în mod decisiv însuşi planul cunoaşterii, al reflectării adecvate, adevărate, a realităţilor sociale. Raportul intre subiectul cunoscător şi obiectul cunoaşterii înregistrează mutaţii structurale ce potenţează, incontestabil, capacitatea de intervenţie şi acţiune eficientă a subiectului asupra obiectului. Teza marxistă conform căreia imprejurările transformă oamenii în măsura in care oamenii, vii, concreţi transformă împrejurările vieţii lor, materiale şi spirituale îşi păstrează şi azi nealterate valabilitatea, sensul şi relevanţa practică. In măsura in care oamenii transformă împrejurările, ei acţionează asupra propriului lor univers de viaţă, se transformă pe parcursul desfăşurării acţiunii lor, se autotransformă. Subiectul istoric colectiv devine, in condiţiile societăţii socialiste, el însuşi obiect al unor transformări profunde. Conştiinţa sa, spiritualitatea sa se schimbă, se înalţă, se curăţă de zgura sa .,încrustaţiile" trecutului, deschizîndu-se spre un orizont infinit de aspiraţii şi posibilităţi în acţiune. Conştiinţa socialistă a maselor, înflorirea pe multiple planuri a personalităţii umane nu se realizează în afara ca- trului atotcuprinzător al acţiunii conştiente, revoluţionare de transformare din temelii a societăţii, a raporturilor sociale. Conştiinţa şi cultura socialistă sunt fără îndoială realităţi suprastructurale, constituie reflexul si reflectarea realităţilor din sfera structurii economice si sociale a unei societăţi, prezentind Insă un grad de autonomie si chiar de inerţie, de care nu se poate face Unitatea şi abstracţie din punctul de vedere al practicii revoluţionare. Actuala etapă de dezvoltare a societăţii româneşti evidenţiază In mod clar că sensul culturii şi civilizaţiei noi, socialiste, ce prinde viaţă, se fortifică şi se Împlineşte prin acţiunea istorică, colectivă, a tuturor membrilor societăţii se Înscrie intr-un sistem de referinţă configurat şi conştientizat mai cu seamă după Congresul al IX-lea al partidului, fiind indisolubil legat de concepţia înnoitoare şi activitatea multilaterală, neobosită, a secretarului general al partidului, tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU. Rolul hotărîtor ce revine factorului conştient în etapa pe care o străbate şi pe care o mai are de străbătut naţiunea noastră socialistă îşi găseşte concretizare pe de o parte în afirmarea necontenită a rolului conducător al partidului — care devine centrul vital, nucleul iradiant al politicii de ridicare pe noi culmi de civilizaţie şi progres a societăţii româneşti, iar pe de altă parte în intensificarea activităţii politico-ideologice, educative, de edificare a unei conştiinţe socialiste înaintate, de făurire a unei culturi superioare tuturor celor ce au precedat-o. IN CEI 18 ANI care s-au scurs de cînd la conducerea partidului şi statului nostru se află tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU, strategia politicii culturale, desfăşurate la nivelul întregii noastre societăţi, a cunoscut un salt calitativ uriaş. Nu este vorba numai de dezvoltarea şi perfecţionarea sistemului de instituţii şi forme de acţiune culturală, de lărgirea canalelor de difuzare culturală sau modernizarea tehnologiilor şi metodelor acţiunilor din sfera culturii de masă. Nu este vorba numai de aspectul instituţional al culturii socialiste care s-a articulat sistemului îmbogăţit de valori ce caracterizează universul spiritual actual al societăţii noastre. Ceea ce a adus nou această perioadă — care la scara timpului istoric poate părea extrem de scurtă, dar care de fapt concentrează şi exprimă un uriaş efort colectiv de propăşire spirituală, pe coordonatele socialismului — constă însă în ridicarea pe o nouă treaptă calitativă a participării maselor la cultură. A participării tot la creaţia culturală şi artistică. In primul rînd, Partidul nostru îşi întemeiază politica sa culturală pe considerentul fundamental că masele nu pot şi nu trebuie să rămînă la stadiul de beneficiar pasiv al actului de cultură, la stadiul de consumator docil şi indiferent al mesajelor culturale. Omul societăţii socialiste, constructor conştient, responsabil al noii orindiuiri, este prin excelenţă un factor activ, dinamic, acţiunea sa transformatoare fiind in acelaşi timp cadrul cel mai propice al înscrierii participării sale sociale la viaţa colectivităţii, la realizarea unor obiective majore, primordiale, ca participare nemijlocită la transformarea lumii în care trăieşte şi pe care modelind-o nu face altceva decit să contribuie la propria sa modelare spirituală, culturală. Această dimensiune socială largă a dezvoltării culturii noastre socialiste din ultimele două decenii conferă actului de creaţie culturală şi politică noi şi superioare semnificaţii care se răsfrîng ca determinaţii constitutive valabile pentru întreaga activitate creatoare de bunuri şi valori desfăşurată în toate celelalte sectoare ale vieţii sociale. Dimensiunea socială de masă a culturii socialiste se refuză insă oricărei accepţii simplista care tinde să o egaleze cu fenomenele de uniformizare şi masificare, fenomene disfuncţionale şi alienante ca nu ţin nici de esenţă si nici de manifestările culturii, in cadrul societăţii socialiste. Participarea mai intensă a maselor la procesul creaţiei si circulaţiei valorilor culturii in societatea socialistă nu are nimic comun cu aplatizarea valorilor sau cu coborirea exigentelor valorice , a valorilor si exigenţelor valorice ce trebuie să prezideze orice act de cultură autentic. Participarea maselor nu trebuie concepută doar ca o extensiune aritmetică a participării indivizilor la un fapt de cultură, ca o creştere pur cantitativă prin care indivizii devin nu creatori ei înşişi, ci simpli „figuranţi“ sau „fundalul“ creaţiei cultural-artistice. Participarea maselor largi la cultură trebuie înţeleasă in primul rind ca fenomen avind noi determinaţii calitative. Oamenii muncii devin din simpli spectatori si consumatori ai actului de cultură, părţi constitutive ale unui angrenaj al creaţiei colective. Ei nu-şi pierd astfel identitatea culturală proprie, nu se anulează ca personalităţi distincte ci dobindesc o nouă identitate, dată de unificarea eforturilor lor culturale şi artistice, din creuzetul culturii socialiste ieşind la iveală personalităţi împlinite, conştiente de capacitatea şi posibilităţile lor, de actele şi realizările lor artistice. Acesta este şi adevăratul sens social al mişcării culturale de masă, generate şi întreţinute de festivalul naţional „Cintarea României“, în cadrul căruia coexistă şi se dezvoltă concomitent forme şi stiluri artistice dintre cele mai diverse, în cadrul căruia creatorii, profesionişti sau amatori, umăr la umăr, dau expresie întregului lor potenţial artistic. CREAŢIA ARTISTICA evidenţiază însă un sens social înalt şi o angajare socială plenară nu numai din această perspectivă. Conţinutul creaţiei inseşi poate şi trebuie să reflecte pulsul şi ansamblul prefacerilor din viaţa societăţii, transformările sociale şi problemele sociale ale epocii socialiste. Participarea socială îmbracă şi în această situaţie un caracter nemijlocit prin faptul că artistul contribuie, cu forţele şi talentul de care dispune, la edificarea unui nou univers spiritual, pe măsura noilor realităţi ale vieţii materiale. Secretarul general al partidului a făcut în nenumărate rînduri apel la creatorii de cultură şi artă din ţara noastră de a se apropia de singurul izvor viu şi regenerator al creaţiei — munca şi viaţa liberă a poporului. Imperativul creaţiei artistice este indisociabil de imperativul creaţiei sociale, de activitatea pe care întregul nostru popor o desfăşoară, sub conducerea partidului, pentru edificarea socialismului şi comunismului pe pămîntul României. Conducătorul partidului specifica insă că această unitate a creatorilor în jurul unui astfel de imperativ comun trebuie să se realizeze printr-o diversitate de stiluri, de modalităţi de abordare si tratare a materialului artistic. Socialismul nu anihilează potenţialul creatorilor, nu sărăceşte şi nu reduce varietatea modalităţilor de expresie, nu standardizează gîndirea artistică şi nu tinde să dea o formă unică, prescrisă, obiectelor şi mesajelor artistice. Conştiinţa artistică trebuie însă să incorporeze în însăşi structura ei, elementele definitorii ale noului tip de conştiinţă socială, ale conştiinţei socialiste. Conştiinţa artistului nu poate fi o conştiinţă artistică deplină şi matură atîta timp cit ea nu este dublată de conştientizarea rolului său social şi a funcţiei pe care arta o îndeplineşte in noua societate. Conştiinţa artistică în socialism este in mod constitutiv, irevocabil, o conştiinţă revoluţionară, angajată din punct de vedere social şi politic. Diversitatea stilurilor si modalităţilor de exprimare artistică reprezintă după cum am văzut o cerinţă imanentă însuşi actul creaţiei. Există insă un crez comun şi un imperativ comun tuturor creatorilor, o unitate de acţiune, o unitate în diversitate. Această unitate de acţiune culturală este expresia unităţii culturii socialiste. A unităţii şi integralităţii ei la scara societăţii socialiste, a unităţii istorice, a deplinei fuziuni cu tradiţiile progresiste, înaintate ale culturii naţionale. Este meritul incontestabil al partidului nostru, al secretarului său general, de a fi restituit culturii româneşti de astăzi demnitatea valorilor culturale ale trecutului, de a fi deschis drumul valorificării moştenirii culturale în aşa fel incit cultura nouă socialistă să fie pe deplin solidară cu tot ceea ce a dat mai bun, de-a lungul timpului, în sfera culturii şi artei, poporul, generaţii de creatori, ştiuţi şi neştiuţi, artiştii elevaţi si geniul creatorului popular anonim. In perioada de după Congresul al IX-lea al partidului un spirit nou şi-a făcut loc în planul culturii, al îndrumării activităţii cultural-artistice, un nou climat fertil, caracterizindu-se prin deschidere si dialog, schimb de opinii si comprehensiune culturală, s-a instaurat în întreaga noastră viaţă publică. Partidul a găsit forţa să analizeze în mod critic, lucid, experienţa istorică a construcţiei socialismului, să examineze erorile şi abuzurile săvîrşite în anii dogmatismului şi să repare nedreptăţile care încovoiaseră la un moment dat viaţa noastră culturală, de-a lungul „obsedantului deceniu“. Partidul, secretarul său general, au arătat o atenţie deosebită nu numai pentru restabilirea dreptăţii şi adevărului istoric în raport cu erorile comise în anii ’50 ci şi grija pentru restituirea unor valori definitorii ale culturii naţionale fondului culturii române de azi. In această perioadă au reintrat în circuitul nostru cultural operele unor mari scriitori şi poeţi români, „ostracizaţi“ la un moment dat ca urmare a unor decizii administrative arbitrare, date de anumiţi „funcţionari“ ai puterii, animaţi doar de obtuzitate şi servilism politic. În această perioadă au reintrat în patrimoniul nostru cultural inalienabil operele unor istorici ca Iorga. Pârvan, Gh. Brătianu, au fost retipărite scrierile filosofice ale unor gînditori progresişti şi raţionalişti, operele unor Intelectuali ce au militat pentru triumful raţiunii şi libertăţii, pentru independenţa şi unitatea naţională a României. A fost reconsiderată concepţia lui Gherea şi gîndirea socialistă, a fost reabilitat Lucreţiu Pătrăşcanu şi au fost reeditate aproape toate lucrările sale. A fost repusă în drepturi sociologia şi a fost recuperată tradiţia şcolii sociologice de la Bucureşti condusă de D. Gusti. Au fost readuse in dezbatere operele economice, sociale şi politice ale unor cărturari şi teoreticieni importanţi din cultura noastră ce fuseseră cîndva, cu uşurinţă, taxaţi ca „reacţionari“, cărora li se aplicaseră diverse „etichete“ şi fuseseră împinşi intr-un con de umbră nedrept. ASTĂZI, cînd beneficiem de toate aceste valori regăsite, cînd canalele de comunicare cu tradiţia culturală a trecutului au fost restabilite, cînd toate aceste opere au reintrat, în universul cultural imediat, firesc al fiecăruia, nu putem să ne închipuim cită perseverenţă şi energie, cită forţă recuperatoare, cită răbdare, cu tact şi spirit analitic au fost necesare pentru a înfăptui acest vast şi important proces de valorificare a moştenirii culturale şi artistice. In perioada care a trecut de la Congresul al IX-lea al partidului nu s-au schimbat numai circumstanţele vieţii noastre spirituale ci şi mentalităţile şi atitudinile culturale, tabla criteriilor, valorilor şi exigenţelor culturale, artistice. Oamenii de cultură, creatorii, toţi cei care într-o formă sau alta participă la actul de cultură se raportează azi cu mai mult curaj, cu interes sporit, cu un mai mare grad de responsabilitate intelectuală la valorile culturale pe care le îmbrăţişează, le profesează sau le promovează. Argumentele, dezbaterea, dialogul, confruntarea deschisă chiar a unor puncte de vedere diferite au înlocuit, credem, pentru totdeauna, spiritul birocratic şi autoritar în cultură, suficienţa, exclusivismul dogmatic, intoleranţa şi rigiditatea care într-o epocă au adus atitea prejudicii vieţii noastre culturale. Cultura socialistă a României anilor ’80 este o cultură înfloritoare şi puternică, străbătută de spiritul înnoitor pe care partidul, secretarul său general, l-au imprimat tuturor sectoarelor vieţii sociale, tuturor domeniilor de activitate. Cultura socialistă este un bun al întregului popor. Ea este însă şi un cadru de referinţă, un sistem de repere, ce asigură ridicarea necontenită a civilizaţiei noastre socialiste, care dă conţinut for-melor conştiinţei sociale, capacitează acţiunea socială şi contribuie la realizarea unei unităţi spirituale, de un nou tip, a tuturor oamenilor muncii din ţara noastră, indiferent de naţionalitate. Cultura socialistă asigură în acelaşi timp limbajul comun al fiilor României de azi ; acest limbaj comun este limbajul muncii si creaţiei înfrăţite CULTURA SOCIALISTA A ROMÂNIEI este o cultură dinamică, deschisă spre viitor. Ea are insă o genealogie glorioasă si robustă. Intr-o epocă frămîntată si ameninţată de incertitudini, intr-o epocă în care sindromul crizei culturii burgheze este identificat adeseori nejustificat in emisfera occidentală, cu declinul culturii în genere, într-o epocă in care fenomenele de marasm spiritual, dezorientare, regresiune culturală tind să prolifereze (în perimetrul societăţii capitaliste), cultura noastră oferă un exemplu reconfortant. Ataşată marilor valori perene, orientată întotdeauna spre temele şi idealurile înalte ale umanităţii şi libertăţii, spiritualitatea românească trăieşte actualmente o epocă a marilor împliniri. Spiritualitatea românească se află la vîrsta maturităţii pe calea unui progres infinit. Iată de ce cultura socialistă constituie una dintre certitudinile depline ale socialismului românesc, ale dezvoltării noastre impetuoase spre viitor, spre lumea comunistă de mîine. Mihai Milca AMFITEATRU - ianuarie, 1983 .