Amicul Tinerimii, 1933 (Anul 1, nr. 1-4)

1933-01-01 / nr. 1

Că7* Căfi C$7› r&i mTO rtâ r&н ·‡/› M ►7*7« ►7*7« ia Că7› *87« ►7*7« *87« ►7*7« ►7*7« ►7*7« ►7*7« ►7*7« ►7*7« ►7*7« ►7*7« ►787« ►·7› Ion de Dinescu. În lu­me ,s’a pornit odată ceartă, Cum na fost dat să fie pe pământ, Nu vă miraţi, ea nici pe zei nu iartă, Şi nici n’aşteaptă vreme rea saU vânt. S’a răsvrătit imensul întuneric: „Ce caută’n împărăţia lui, Ştirbind mereu decorul său feeric Lumina, când stăpâna vremii nu-i?“ Şi-a găsit acolo’n vechi isvoade Că peste tot a fost cândva stăpân, S’au grămădit în jurul lui noroad­e Ca frunzele ce toamna’n drum rămân. Intr’un prisos de ne­mpăicatăi ură Toţi fii umbrei hotărîran cor, Cu vârf că s’a ’mplinit orice măsură Şi nu mai vor lumină ’n ţara lor. Câţiva, de-o­ parte, ’nmărmuriţi de specimă, Dar oţetiţi, cu suflet de eroi, Văzând cum gloata ne’ntr­erupt de faimă Cercară s’o întoarne înapoi: „Voi nu veţi fi stăpâni vreodată’n lume, „Iar dacă noaptea va învinge-acum, „Vieaţă , nu va fi şi-al vostru nume „Cu tot ce e vă veţi preface ’n scrum.. „Priviţi surâsul florilor în luncă, „Sau verdele covor ce ’mbracăi tina, „Strigaţi în cor când noaptea văl aruncă, „Nimic mai dulce nu-i decât lumina“. Dar orice strigăt răsuna ’n pustie, Ei nici un rod de suflet n’au adus, Pe cel pierdut vieaţa nu-l îmbie, Şi nici nu ’ndreaptă el privirea ’n sus. Atunci au căutat către lumină, Puţini la număr, plini însă de-avânt, Prisos de lacrămi i-au adus să vină, Să lumineze trudnicul pământ. Ci ’n vremea când se ’mparte aurora Chemând la vieaţă orice suflet viu, „Sosesc“, lumina spuse tuturora, „Cât timp voi mai avea un singur fiu“. M ►7*7« ►7*7« Căii M 7*7«­­#> **7« ►7*7« Căii M ►7*7« ►7*7« ►7*7« TA că: ►7*7« căii KvA Că.

Next